Țările Române în lupta antiotomană. Iancu de Hunedoara. Vlad Țepeș
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Substantivul.
Puzzle. Elevii trebuie să grupeze substantivele în funcție de ceea ce denumesc: ființe, lucruri, etc.
Prevenirea și depășirea stresului academic
Buruiană Ala

Rezistor vs rezistență.
Lecția se adresează elevilor din clasa a IX-a, care studiază la liceele tehnologice discipline de specialitate în domeniul electronică - automatizări. Ea constituie un bun material de însușire a cunoștințelor dar și de verificare.
Semnificația componentelor textului: titlul, autorul, conținutul. Structura conținutului. Textul-suport: „Culesul porumbului” după Ion Agârbiceanu
Tcaci Liliana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (3)
Barbaroș Oxana
Munca și vocația
Botnari Ina

”Din inimă” – Expresii
Exercițiu de identificare a sensului unor expresii construite cu ajutorul cuvântului ”inimă”
I was at the zoo yesterday
Nederiță Liliana și Daniel Sadovei
GHEȚARII.
Activitatea este una de verificare și evaluare a cunoștințelor privind Ghețarii. Cu ajutorul acestei activității elevii își vor dezvolta multiple competențe printre care: competențele digitale, cunoașterea mediului înconjurător. La final elevii vor fi capabili să definească ghețarii, să localizeze ghețarii, să identifice părțile componente ale ghețarilor.
Grupurile de sunete ea și ia .
Exercițiu de completare a unor propoziții cu varianta corectă de scriere a cuvintelor ea sau ia .
Николай Федоров. Новый способ
Анна Мащенко
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Математика, 10й класс, Неравенства I-ой степени с одним неизвестным с модулем
Лунгу Евгения
Тема: Неравенства I-ой степени с одним неизвестным с модулем Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ecuații moleculare, ionice complete și reduse
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Raport. Raportul a două
Baș Liudmila
mărimi de același fel Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Atena și Sparta. Pericle și epoca sa
Caciuc-Roșioru Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
DP Manusa
Pornind de la textul Manuşa de Jan Brett în cadrul orei de dezvoltare personala discutăm despre acceptare si oferirea ajutorului celui ce are nevoie . Utilizând imaginile stabilim obiecte utile în casă şi obiecte ce au fost utile în gospodării in trecut .Cautam cuvinte cu sens asemanător si sens opus pentru dezvoltarea vocabularului .
Subprograme (funcții) în C++.
Dovgani-Cemîrtan Irina
Activitate interactivă - Potrivire pe imagini, aplicată în etapa de evocare a lecției, cu scopul de a actualiza cunoștințele teoretice versus tema abordată.
Teorema lui Pitagora.
Un test de evaluare ce cuprinde aplicații ale teoremei lui Pitagora.
Тема: Буквы з и с на конце приставок
Работа над данным рабочим листом поможет ученику закрепить знания, полученные на уроке.
Scrierea corecta a cuvintelor s-s, sa.
joc didactic pentru scrierea corecta a ortogramei s-a si a cuvantului sa.
Unități de măsură.
Scopul jocului este de a forma competențe de transformare a unităților de măsură.
Imitații de blană.
Exercițiu interactiv tip Ordonare pe grupe realizat cu aplicația LearningApps; sarcina de lucru vizează clasificarea de către elevi a imitațiilor de blană folosite în industria de confecţii.
Limba și literatura română, Clasa 12, Lecțiile 2 și 3
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Le futur simple
Book Creator: o carte interactiva ce va placea elevilor.
Unități de măsură. Cine seamănă, culege!
Activitate cu sarcini de consolidare a unităților de măsură învățate, rezolvarea problemei de comparare prin diferență și rezolvarea problemelor de reducere la unitate. Se propune autoevaluarea în baza ECD sarcinilor rezolvate independent.
Discursul argumentativ:
Negară Lidia
„Dimitrie Cantemir, un prinț al umanismului european” Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lentile divergente. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Evaluare sumativă: ,,Australia și Oceania. Antarctida.”
Rașcenco Snejana
Evaluarea cunoștințelor acumulate, evaluarea competențe formate la studierea unității de învățare: ,, Australia și Oceania. Antarctida”.
Lumea organica a Antarctidei
Zamfir Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Математика, 4-й класс, Вычитание дробей с одинаковыми знаменателями
Малай Наталья
Тема: Вычитание дробей с одинаковыми знаменателями Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mecanismul acului la mașina simplă de cusut.
Exercițiu interactiv tip Potrivire pe imagini realizat cu aplicația LearningApps; sarcina de lucru vizează identificarea de către elevi a părților componente ale mecanismul acului la mașina simplă de cusut.
Represiuni politice în regimuri dictatoriale
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (2)
Gnatiuc Lilia
Calitățile (însușirile, trăsăturile personajului literar)Text-suport ,,Noi albinele” de Călin Gruia
Popa Elena
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Fracții
Scrierea și reprezentarea fracțiilor
Best English Songs 2019 - Shawn Mendes, Camilla Cabello, Alan Walker
Facebook
Vocale şi consoane.
Exerciţiile create urmăresc consolidarea deprinderii de a identifica în cuvinte vocalele şi consoanele, grupurile de vocale ie, ia, ea, oa, ua, precum şi realizarea schemei cuvintelor în funcţie de sunetele componente. Competenţa generală urmărită este: 1. Receptarea de mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute, iar competenţa specifică este: 1.3. Identificarea sunetelor şi silabelor în cuvinte şi a cuvintelor în enunţuri rostite cu claritate.
Aprecierea textelor literare. La școală cu frunze de nuc
Veta Dascăl
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Food.
Food wordsearch.Scopul acestui tip de joc este de a găsi toate cuvintele din imagini. Cuvintele sunt ascunse în rebus. În ajutor vin și ilustrațiile.Cuvintele pot fi plasate orizontal,vertical sau pe diagonală .Acest gen de lucru este perfect pentru verificarea vocabularului studiat. Dezvoltă memoria și atenția.Dacă ne referim la Curriculum,aici dezvoltăm competența lingvistică, sociolingvistică și pragmatică.
Русский язык и литература, 7-й класс, Сказка М.Е. Салтыкова-Щедрина «Дикий помещик»
Сава Наталья
Тема: Сказка М.Е. Салтыкова-Щедрина «Дикий помещик» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Prâslea cel voinic si merele de aur Lectia 6
Oleinic Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Les arbres.
Gandrabură Inga
Cuvintele noi ,nume de copaci în limba franceză.
Brandul meu. Acesta e logo-ul meu
Bivol Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 8-й класс, Tолерантность и уважение к разнообразию
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Tолерантность и уважение к разнообразию Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Corpuri geometrice: cuboid, cub. Arii și volum
Spinei Raisa
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Adunarea numerelor naturale în concentrul 0-20.
Consolidare adunarea numerelor naturale în concentrul 0-20 fără trecere peste ordin.
Права польователя для безопасного он лайн общения
Romanciuc Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Viața socială în Epoca Medievală. Ierarhia feudală
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Subiectul.
Guranda Ala.
Instruire și exerciții.
Неопределённая форма глагола
Potiomchina Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
„Decembre” de George Bacovia, o binecuvântare a iubirii eterne
Vlas Lidia

Învelişurile Pământului.
Joc Puzzle Consolidarea cunoştinţelor despre învelişurile interne ale Pământului.
Дифференциация Щ-Сь в словах и предложениях
Ожога Н Ю
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Acordul dintre substantiv și adjectiv
Un exercițiu alicativ
Romania in perioada stalinista
ELEVILOR LE VOR FI EVALUATE URMATOARELE COMPETENTE: SA STIE CAND S A INSTAURAT REGIMUL COMUNIST IN ROMANIA,ETAPELE INSTAURARII COMUNISMULUI IN ROMANIA,CAND A INCEPUT PROCESUL COLECTIVIZARII IN ROMANIA,SA STIE DESPRE REGIMUL LUI GH.GHEORGHIU DEJ.
Revoluția Franceză.
La sfârșitul lecției elevii trebuie: să enumere cauzele și urmările Revoluţiei Franceze, să cunoască momentele principale din desfăşurarea Revoluţiei Franceze, să definească următorii termeni istorici: Vechiul Regim, constituţie, monarhie absolută, monarhie constituţională, separarea puterilor în stat, revoluție, suveranitatea națională, să formuleze un punct de vedere privind importanţa Revoluţiei Franceze.
Antarctida.
Rebus - consolidarea cunoștințelor despre continent.
Umbra. Penumbra. Eclipsele.
Test. Însușirea de către elevi a cunoștințelor noi.
Imperiul Roman târziu
Caciuc-Roșioru Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Funcția exponențială.
Pentru etapa de evocare la studierea funcției exponențiale. Curba exponențială.
Literatura universală și literatura națională
Țîpu Valentina

Sinonimele drăguţe- by Gogu Mihaela
Gogu Mihaela
Jocul are ca scop verificarea vocabularului elevilor, în ceea ce priveşte sinonimele. Se poate utiliza cu succes la sfârşitul unei unităţi tematice, dar şi la evaluare/ recapitulare după un semestru sau chiar an şcolar. De asemenea, poate fi utilizat ca şi activitate în completare a unei lecţii de Limba şi literatura română, individual sau în perechi. Formează şi dezvoltă competenţe de utilizare corectă a limbii, de găsire rapidă a soluţiilor la probleme. Dezvoltă gândirea logică, raţionamentul şi, în primul rând, vocabularul, atenţia, memoria.
„Tot mai înveți, maică?” de George Călinescu
Sava Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Образование, наука и литература в эпоху Возрождения
Corneiciuc Inga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Dispozitivele de intrare-ieșire.
Țurcanu Alla
În urma acestei activități elevii vor identifica dispozitivele de intrare-ieșire ale calculatorului.
Formatarea textului.
Țurcanu Alla
Acestă activitate va facilita însușirea de către elevi a etichetelor și atributelor ce se utilizează pentru inserarea listelor în documentele HTML.
Atelier de lectură şi discuţie Mitul etern al Păsării Măiestre (atelierul nr 2)
Oleinic Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Măsurarea lungimii: centimetrul, metrul. Unități de măsură potrivite: standart și nestandart.
Investigarea unor contexte problematice reale, legate de măsurări.
Plantele decorative de exterior.
Competențe specifice: 1. Identificarea și descrierea componentelor, fenomenelor, proceselor, relaţiilor carateristice mediului înconjurător, demonstrând corectitudine și coerenţă în utilizarea terminologiei specifice. 2. Explicarea informaţiilor/rezultatelor/concluziilor obţinute în demersuri de cunoaștere a mediului înconjurător, manifestând atitudine critică și creativă. Conținuturile tematice: - Ce au florile în comun? - Ce efect au culorile și mirosul florilor? - Analiza imaginii unei plante. - Părțile componente ale unei plante. - Află mai multe! - Întrebări de consolidare: - Ce părți componente ale arbuștilor se observă în imagine? - La ce pot fi folosite obiectele din imagine? - Ai folosit vreodată unul din aceste obiecte? Când și unde? - Exercițiu de completare.
Математика, 2-й класс, Порядок множителей
Ракул Марина
Тема: Порядок множителей Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Procesele economice ale întreprinderii.
- Care sunt procesele economice specifice întreprinderii - Indicatori economici cu ajutorul cărora se poate dimensiona activitatea întreprinderii - Tehnici de optimizare a proceselor economice - Argumentarea alegerii acestor tehnici
Ecuația de stare a gazului ideal
Zavtur Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Atelier de lectură și creativitate: Textul literar „Bùbico” (fragment) de I. Luca Caragiale
Canișcev Cristina

Pedeapsă versus educație
Petrovici Silvia

Особые свойства кислот
Dîmovskaia Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Гражданское воспитание, 11-й класс, Возможности общественного/политического участия
Кориненко Александр
Тема: Возможности общественного/политического участия Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cercul
Evaluare sumativă la modulul ”Cercul” (recapitularea materialului teoretic)
Culorile calde și reci.
Scopul acestei activității este de ai ajuta pe copii să memoreze culorile și să le diferențieze pe cele calde de cele reci.
Procente. Rezolvarea problemelor.
Evaluare. Procente, rezolvarea problemelor din cotidian.
Compararea și ordonarea numerelor până la 1 000 000
Dociu Oxana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mihai Viteazu
Folosește platforma JIGSAV PLANET și rezolvă sarcina de lucru. Sarcină de lucru: Despre cine este vorba? A rămas în istorie ca primul domnitor care a reuşit să unească cele trei provincii româneşti: Moldova, Ardealul şi Ţara Românescă.
Povestea unui bit
Schițco Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Caracteristicile materialor abrazive
Joc puzzle cu descoperirea caracteristicilor materialor abrazive
Scrierea metaliterară. Comentarea unei secvențe de text poetic: ”Pe lângă Plopii fără soț” de M.Eminescu
Mamaliga Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Versificația. Calitatea citirii: corectă, cursivă, expresivă. Textul „Paștele” de M. popescu.
Focșa Aliona
Studiind rubrica „E bine să știi” și poezia, elevii pot uni expresia cu explicația ei.
Genul dramatic.
Consolidarea cunoștințelor despre genul dramatic.
The United Kingdom, part 2
Cernei Kristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Grupe de obiecte.
La finalul activităţii matematice,pentru a consolida cunoştiinţele copiilor despre formarea grupelor de obiecte am folosit acest exerciţiu.
Potențialul personal şi
Căldare Olga
limitele personale. Priorităţi şi obiective ale elevului Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
ADJECTIVUL
Copiii trebuie sa recunoască adjectivele.
De ce învăț?
Materialul este o ruletă realizată in Wordwall și propune elevilor să răspundă la întrebări legate de propria învățare
Базы данных. Запросы. Часть 2
Sacara Andrei
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Matrice. Definițiile.
Pentru etapa de evocare.
Propozițiile subordonate SB, PR, AT, CD, CI.
Caisîn Lăcrămioara
Test de evaluare sumativă.
Animale domestice şi animale sălbatice
Identifică animalele domestice şi animalele sălbatice
Химия, 12-й класс, Альдегиды. Гомологический ряд
Деньговская Лилия
Тема: Альдегиды. Гомологический ряд Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tipuri de propoziții în frază.
Caisîn Lăcrămioara
Evaluarea cunoștințelor despre tipurile de propoziții în frază.
Povestirea. Trăsături specifice
Condrea Ion
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adverbul. Funcțiile sintactice ale adverbului. Locuțiunea abverbială.
Activitatea este recomandată pentru etapa „Reflecție”. Acest exercițiu permite evaluarea/autoevaluarea cunoștințelor la subiect, e o activitate care poate fi aplicată independent sau ca temă pentru acasă. Parola 18870.
Anotimpul "Toamna"-Alege și potrivește
Evaluare Proiect Tematic "Toamna la mine în sat", grupa mare, cunoașterea mediului , Domeniul Științe, cunoștințe acumulate despre aspecte ale anotimpului, fructe și legume specifice, cu scopul recunoașterii acestora prin intermediul imaginilor reprezentative , alfabetizarea în domeniul jocurilor interactive prin utilizarea aplicațiilor.
Animalele domestice
Copilul v-a putea să recunoască animalul din imagine asociindul cu sunetul emis.
Insectele.
Consolidarea cunoștințelor despre insecte.
Războiul rece și specificul lui
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Recapitularea părților de vorbire.
Activitatea propune exerciții de recapitulare a părților de vorbire prin intermediul unei povestiri. Elevii participă activ la rezolvarea sarcinilor de lucru. Competențele vizate sunt legate de receptarea mesajului scris, de analiza a enunțului scris și a elementelor componente. Cunoștințele gramaticale sunt aplicate și verificate într-o manieră placută.
Romanul „Neamul Șoimăreștilor” de M.Sadoveanu. Caracterizarea personajelor.
Colesnic Ala
Test formativ ; poate fi utilizat și pentru a verifica lectura romanului și/sau vizionarea filmului artistic „Neamul Șoimăreștilor”.
Adverbul.
Test de evaluare a cunoștințelor achizionate după studierea adverbului
Lectia (1)
Ovcinnicova Natalia
Litera D-Fişă de lucru.
COMPETENŢE VIZATE:2.1. PRONUNŢAREA CLARĂ A SUNETELOR ŞI A CUVINTELOR ÎN ENUNŢURI SIMPLE 3.1. RECUNOAŞTEREA UNOR CUVINTE UZUALE, DIN UNIVERSUL APROPIAT, SCRISE CU LITERE MARI ŞI MICI DE TIPAR ITEMI: 1.SCRIEREA UNOR CUVINTE AVÂND CA SUPORT IMAGINI; 2.EXERCIŢII DE CITIRE CONŞTIENTĂ ŞI RECUNOAŞTERE A NUMĂRULUI DE CUVINTE DINTR-O PROPOZIŢIE; 3. ORDONAREA SILABELOR PENTRU A FORMA CUVINTE; 4. ORDONAREA CUVINTELOR PENTRU A FORMA PROPOZIŢII;
Romanul modernist ,,Străinul” de Albert Camus. Subiect, mesaj ideatic, perspectivă narativă
Mamaliga Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Genul liric.
Activitate cu rol de fixare a cunoştinţelor legate de trăsăturile genului liric, care urmăreşte dezvoltarea de competenţe digitale şi familiarizarea elevilor cu un tip de conţinut didactic interactiv. Exerciţiu ce poate avea rol în evaluarea conţinutului tematic legat de GENUL LIRIC.
Înmulțirea numerelor naturale.
Fișă de lucru - Recapitulare Înmulțirea numerelor naturale
”Necuvintele” de Nichita Stănescu.
Munca Margareta
Prezentare power point la tema ”Necuvintele” de Nichita Stănescu transformată într-o carte digitală.
Sunetul [b] şi litera de tipar B. Litera B mare de mână
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fisiunea nucleelor de uraniu. Energetică atomică nucleară
Grigoriev Eugen
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Развитие личности, 9-й класс, Вода и здоровье
Романчук Ольга
Тема: Вода и здоровье Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Test wordwall complementul unui unghi
Competenta de calcul a complementului unui unghi
Istoria românilor și universală, Clasa 12, Lecția 3
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Deschide caseta și citește cuvintele.
Prin această activitate, elevii își vor consolida deprinderile de citire corectă a cuvintelor.
Lucrarea practică nr. 3: Produșii pe bază de compuși macromoleculari, utilizați în activitatea cotidiană
Lașco Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Prezentare generală a învârtii bazată pe proiect. Aprecierea necesitărilor și identificarea problemelor
Cerbușca Pavel

Noțiunea de săpunuri și detergenți sintetici. Protecția mediului
Fratea Mariana

Strategii de consum responsabil
Verdeș Tatiana

Физико-географическое положение Рельеф дна. Климат Тихого океана
Ababii Nadejda
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Prelucrarea lemnului
Prin intermediul unui teste cu alegere multipla elevii pot verifica si consolida notiunile legate de prelucrarea lemnului.
Sunetul şi litera j.
Exerciţii de recunoaştere a sunetului ,,j''în cadrul unui cuvânt.
LECTURA între necesitate și plăcere
Sava Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Caracteristica elementelor chimice conform Sistemului periodic
Caracteristica elementului chimic Oxigen
Metode de studiu a eredității umane
Codreanu Svetlana

Textul literar liric vs.Textul literar narativ
Identificarea caracteristicilor specifice textului liric vs. textului narativ
Rezolvarea problemelor compuse prin exercițiu
Grecu Margareta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Igiena. Obiecte de igienă personală
Rosfinschi Mariana

MISCARE SI REPAUS
Prin acest quiz cu 10 întrebări elevii isi vor consolida noțiunile învățate în capitolul Mișcare si repaus.
Unghi exterior triunghiului. Teorema unghiului exterior. Suma măsurilor unghiurilor într-un triunghi
Obletsova Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Poezia „O furnică” de Tudor Arghezi. Epitetul
Gavriliță Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 7-й класс, Атомы. Химические элементы
Дымовская Галина
Тема: Атомы. Химические элементы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Obiectele din componența documentelor Web: tabele (I)
Braguța Ina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Punguta cu doi bani, Ion Creangă
Răuță Lenuta
Un exercițiu pentru antrenarea memoriei
Физика, 8-й класс, Решение задач по теме: «Механические колебания»
Беляева Светлана
Тема: Решение задач по теме: «Механические колебания» Беляева Светлана Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Verbe predicative și netredicative.
Scopul - consolidarea cunoștințelor Competențe specifice - Operaționalizarea terminologiei lingvistice și literare, în limita standardelor de conținut Conținut tematic - Modurile verbului
ARIA UNUI TRIUNGHI OARECARE.
TACLIT DANIELA NADIA
Lecție de transmitere și însușire de cunoștințe, formule pentru aria unui triunghi oarecare. Sunt prezentate formulele, plecând de la formula elementară, S= 1/2(ah) și cu ”minime” idei, pentru a trezi interesul elevilor de a repeta, a înlocui și a obține noi formule! Este o prezentare cu slide-uri colorate pe ”ROGVAIV” pentru a delecta privirea!
Scheletul și mușchii. Ținuta corectă
Mîrzenco Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Электронные презентации Демонстрация презентаций Использование эффектов анимации Do
Doronina Elena
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Распад СССР и создание независимых государств
Nedbaliuc Alexandr
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Unit Two. Lesson Three. My Town.
Propun o serie de activități interactive care au ca scop facilitarea evaluării comprehensiunii de text.
Prepoziția
Canișcev Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 9-й класс, Информирование из разных источников
Бабина Юлиана
Тема: Информирование из разных источников Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Time is Money
Jelihovschii Sergiu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Arta plastică în antichitate
Veta Dascăl
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Instrucțiunile ciclice While și Do-While în C++.
Dovgani-Cemîrtan Irina
O activitate interactivă Puzzle-Grupe, aplicată la etapa de evocare a lecției cu scopul de a actualiza cunoștințele anterioare, ce țin de tipuri de date de bază în C++, specificatori de conversie și manipulatori de afișare în C++ versus tema abordată.
CHIMIA
Unități de măsură.
Exerciţiul- joc are ca scop consolidarea, recapitularea cunoştinţelor despre unităţile principale de măsură pentru: masă, lungime, capacitate, timp.
Verbul
Este o activitate de recapitulare și consolidare a verbului.
Составные типы данных. Тип данных строка символов в языке програмирования Pascal
Belomenova Aliona
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Semnificația componentelor textului: titlul, autorul, conținutul, personajele. Text-suport: „Copiii și păsărelele” după Eugen Jianu
Muruz Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Easter.
Cebotari Oxana
Fișe digitale care includ definiții, imagini și audio pentru o pronunție corectă a cuvintelor la tema Easter. După ce elevii studiază vocabularul, cu ajutorul fișelor elaborate, ei pot exersa cu testele și activitățile interactive propuse. Elevii vor dezvolta competența lingvistică, sociolingvistică și pragmatică. Un exercițiu util pentru consolidarea vocabularului la tema Easter.
Părțile componente-Floarea .
Test de evaluate ,cunoașterea mediului ,părțile componente(floarea ).
Les matières scolaires
Activitatea constă în învârtirea roții (Random Wheel) până când săgeata se oprește în dreptul unei materii școlare. Elevul numit are sarcina de a recunoște și de a traduce în limba română denumirea materiei din limba franceză. Materia identificată este, ulterior, eliminată. Activitatea se pretează, în mod special, etapei de consolidare, atunci când punem accentul pe lecția, deja, predată. Scopul unei astfel de activități ar fi: consolidarea materiei într-un cadru lejer și atractiv care implică, de regulă, o mare parte dintre elevii clasei.
Folclorul și literatura populară
Florea Margareta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Originea continentelor și bazinelor oceanice.
Evaluarea cunoștințelor privind evoluția scoarței terestre în procese vulcanice și seismice( tipurile de deplasări ale plăcilor litosferice)
Plural of Nouns.
Video-ul dat conține regulile de formare a pluralului substantivelor în limba engleză.
Valoarea pH-ului în soluții de acizi şi baze tari
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Poezia eminesciană
Activitatea poate fi utilizată pentru actualizarea cunoștințelor despre creația eminesciană la orice etapă a lecției.
Scrierea funcțională. Invitația. Felicitarea
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 6-й класс, Мы идем в магазин за модной одеждой
Волковская Мария
Тема: Мы идем в магазин за модной одеждой Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Modele de organizare politică în lumea antică (de la orașe-state la imperii)
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Capcane ortografice.Scrie corect!
Selectează ortograma potrivită.Reflectie.
Forumul de discuție. Poate fi adaptată la diverse teme care are legătură cu tema comunicării.
E un exercițiu distractiv, poate fi folosit la etapa de evocare sau reflecție, pentru a evidenția principalele repere ale comunicării persuasiv, dar și pentru a realiza un obiectiv atitudinal. Dezvoltă competența pragmatică.
Problema demografică. Asigurarea populaţiei cu produse alimentare. Malnutriţia. Problema apei
Tatiana Comendant
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
U.I.1 – Siruri de numere
- consolidarea noțiunii de crescător/ descrescător; - așezarea în ordine crescătoare a numerelor dintr-un șir; - așezarea în ordine descrescătoare a numerelor dintr-un șir; - continuarea unui șir de numere după identificarea regulii;
Oră de sinteză. Morfologia.
Vor fi consolidate următoarele conținuturi tematice- Substantivul. Adjectivul. Pronumele. Numeralul.
Campioni la Comunicarea politicoasă.
Materialul reprezintă un joc pe Wordwall și vizează competența spcifică 2.5. Adaptarea vorbirii la diferite situații de comunicare în funcție de partenerul de dialog. Elevii își pot verifica exprimarea unor mesaje orale în diverse situații de comunicare, adaptând vorbirea în funcție de situație, exersând comunicarea politicoasă și pot practica pentru a deveni ”Campioni la Comunicarea politicoasă”.
Incluziunea socială și educațională
Golban Petru
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Copiii sunt viitorul nostru!
Produs final eTwinning .Înțelegerea drepturilor și obligațiilor copiilor.
Sărbătorile de iarnă în familie
Rîbalco Aliona

Acordul adjectivului cu substantivul
Petrov Mihaela

Cinematic Universes
Munca-Aftenev Daniela

Igiena sistemului cardiovascular
Grigoreanu Svetlana

Adunarea și scăderea numerelor întregi.
Lecție de predare a operațiilor de adunare și scăderea numerelor întregi. Elevii vor învăța să adune și să scadă numere întregi; să opereze sume algebrice; să rezolve probleme din cotidian folosind adunarea și scăderea numerelor întregi.
Биоритмы. Миграции и спячка.
Blohina Irina
Comunicarea politicoasă.
Materialul cuprinde un joc pe LearningApps.org pentru exersarea și adaptarea vorbirii în diferite situații de comunicare -clasa a III-a. Vizează competența specifică 2.5. Adaptarea vorbirii la diferite situații de comunicare în funcție de partenerul de dialog. Elevii își pot verifica exprimarea unor mesaje orale în diverse situații de comunicare, adaptând vorbirea în funcție de situație, exersând comunicarea politicoasă și pot practica pentru a afla totul despre Comunicarea politicoasă.
Cultura Romei Antice și contribuția ei asupra dezvoltării altor popoare
Caciuc-Roșioru Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 10-й класс, Строение энергетических уровней атомов элементов I-IV периодов
Дымовская Галина
Тема: Строение энергетических уровней атомов элементов I-IV периодов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Aflarea termenului necunoscut.
Activitatea presupune consolidarea deprinderilor de aflare a numărului necunoscut pornind de la cinci exerciții cu grade diferite de dificultate.
We like sport
Vascan Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Proprietățile fizice ale substanțelor cu legături covalente
Godoroja Rita

Matematică distractivă pentru cei mici
Materialul este un test în Kahoot și este destinat lecțiior de matematică distractivă
Puterea mecanică. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Математика, 1-й класс, Одинаковые. Разные предметы
Мащенко Анна
Тема: Одинаковые. Разные предметы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Substantivul. Locuțiunea substantivală
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tema: Ariile naturale protejate. Rezervaţii ştiinţifice. Rezervaţii peisagistice. Monumente ale naturi.
Ghilescu Tatiana
Scopul : Prezentarea categoriilor de Ariilor naturale protejate de pe teritoriul Republicii Moldova. Competențe: - Identificarea categoriilor de arii naturale protejate de pe teritoriul țării - Argumentarea importanței ariilor protejate în Republica Moldova; Continuturile: Tipurile de Ariile naturale protejate. Descrierea succinta a Rezervaţiilor ştiinţifice. Exemplificarea câtorva Rezervaţii peisagistice și Monumente ale naturi. Localizarea Parcului național Orhei..
Слова, отвечающие на вопросы кто? что?
Napercovschi Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Noţiunea de inecuaţie de gradul I cu o necunoscută. Rezolvarea inecuaţiilor de gradul I cu o necunoscută şi reductibile la acestea
Obletsova Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cyberbullying vocabulary and Netiquette
Exercises designed to develop vocabulary and raise awareness about the concepts 'Cyberbullying' and 'Netiquette'.
Bun venit în clasa I!
Activitatea își propune o introducere într-un nou an școlar(clasa I)printr-o poveste:povestea lui Jack și a vrejului de fasole.Lecția digitală conține o serie de elemente interactive,captivante pentru cei mici,realizată prin intermediul platformei Livresq. Elevii descoperă noua poveste(video),răspund întrebărilor (quiz),au ideile principale sub formă de acordeon iar la final ascultă și un cântec specific anotimpului toamna. Obiective: -să citească mesajul primit la începutul anului școlar; -să descopere informații esențiale din poveste; -să ordoneze evenimentele cronologic; -să creeze un mesaj motivațional,asemănător celui propus inițial;
Corpuri și figuri geometrice.
Reflecție.Exerciții de consolidare: corpuri și figuri geometrice.
ANIMALE DOMESTICE ȘI SĂLBATICE
SCOPUL: SĂ RECUNOASCĂ MEDIUL DE VIAȚĂ SPECIFIC CELOR DOUĂ GRUPE DE ANIMALE, DOMESTICE ȘI SĂLBATICE. COMPETENȚE: SĂ RECUNOASCĂ ANIMALELE DOMESTICE ȘI SĂLBATICE PREZENTATE. SĂ ASOCIEZE FIECARE ANIMAL CU MEDIUL SĂU DE VIAȚĂ.
Русский язык и литература, 4-й класс, Виктор Петрович Астафьев «Стрижонок Скрип» Урок 1
Горячук Диана
Тема: Виктор Петрович Астафьев «Стрижонок Скрип» Урок 1 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Diferențiere p-b
Rosca Simona Bianca
Jocul didactic propus are scopul de a ajuta elevii cu tulburări dislexo-disgrafice in a diferentia cele două grafeme si foneme
Exerciții de vocabular.
Este o fișă creată cu ajutorul aplicației LiveWorksheets prin care ne propunem recapitularea cunoștințelor dobândite în clasa pregătitoare.
Criterii de continuitate. Continuitatea funcțiilor elementare
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 6й класс, Рід іменників. Тарас один серед бур’янів
Чебан Анжела
Тема: Рід іменників. Тарас один серед бур’янів Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Pleşca Valeriu
The Animal World
Cebanu Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Un distins bas-bariton și regizor de operă
Angela Ciobanu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
„Cărțile au suflet” de N. Manolescu. Trăsăturile ESEULUI
Analiza HĂRȚII MINTALE cu subiectul TRĂSĂTURILE ESEULUI facilitează dobândirea cunoștințelor despre noțiunea ESEU.
Познание мира, 4-й класс, Орган обоняния
Балан Лилия
Тема: Орган обоняния Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Verificarea cunoștințelor de comunicare în limba română.
Resursa interactivă conține exerciții de despărțire în silabe a unor cuvinte, de asociere de noțiuni, de identificare a pluralului unor cuvinte, de ordonare a cuvintelor într-o propoziție cu sens.
Химия, 8-й класс, Получение кислот
Терлецкая Алла
Тема: Получение кислот Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
CIFRE ROMANE 1 -10.
Scopul acestui exercițiu este de a exersa și consolida scrierea numerelor 1-10 cu cifre romane.
”Descrierea Moldovei” de Dm. Cantemir. Lectura și explorarea textului. (alolingvi)
Exercițiu de înțelegere a lecturii. Elevii vor formula răspunsul la întrebare printr-un enunț.
Test de français
Elevii trebuie sa formeze perechi din pronume subiect și verbul corespunzător
ATRIBUTUL. Exprimarea atributului. Evaluare formativă în etape.
Este o activitate interactivă , care urmărește să evalueze cunoștințele elevului despre atribut ca parte secundară de propoziție, dar și competențele lui de a determina atributele în propoziții și a indica părțile de vorbire prin care sunt exprimate.
Развитие личности, 1-й класс, Личные вещи
Коржикова Арина
Тема: Личные вещи Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык, 8-й класс, Виды глагола
Волковская Мария
Тема: Виды глагола Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Deșeurile ca resursă de materie primă
Șargu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
METALE. NEMETALE. ALIAJE
Aplicația propusă spre rezolvare are ca scop consolidarea/recapitularea cunoștințelor referitoare la metale și nemetale, proprietăți fizice, precum și la aliaje, ca fiind cele mai importante utilizări ale metalelor (exemple de aliaje, compoziție, domenii de utilizare).
Как контролировать себя, когда ты на грани? Управляем негативными эмоциями. Cum să te stăpînești cînd ești la limită? Gestionam emoțiile negative
Sergiu Toma

SCHOOL OBJECTS.
Elevii vor identifica obiectele școlare și le vor potrivi cu cuvântul corespunzător.
Test-grilă pentru clasa a VII-a.
Acest test-grilă conține zece itemi cu nivel mediu de dificultate, având diverse subiecte/conținuturi studiate pe parcursul anului de studii. Fiecare item are câte patru variante de răspuns, solicitându-i-se elevilor să bifeze varianta corectă. Testul contribuie la evaluarea diverselor cunoștințe ale elevilor la această etapă de învățare.
Numere 0-31
Este un chestionar care cuprinde întrebări referitoare la recunoşterea şi scrierea numerele de la 0 la 31.
Sintaxa. Predicatul verbal. Predicatul nominal
Dorin Galben
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Motivarea învăţarii.
Identificarea regulilor unei învăţării eficiente.
Русский язык и литература, 4-й класс, Выразительные средства языка в художественном тексте...
Трунина Валентина
Тема: Выразительные средства языка в художественном тексте: эпитеты, олицетворение, сравнение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Familia mea.
Se propune exercițiul la etapa de Evocare, ulterior inițiindu-se o discuție despre membrii familiilor elevilor. Se poate intui semnificația imaginii de fundal.
Модуль: "Матрицы. Определители"
На уроках будут формироваться следующие компетенции: - распознавание в различных ситуациях изученных типов матриц, определителей; - применение в различных контекстах терминологии, адекватной понятию матрица; - выполнение операций с матрицами; - вычисление определителей второго, третьего, четвертого порядков; - нахождение обратной для заданной матрицы.
Gestionarea responsabilă a resurselor comune destinate unei dezvoltări durabile
Verdeș Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Utilizarea mnemotehnicii în activitatea logopedică
Blaga Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Les adverbes en -ment
Consolidare, joc de memorie cu adjective si adverbe
Язык HTML. Ссылки
Doronina Elena
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Математика, 12й класс, Призма. Элементы. Классификация
Радилова Марианна
Тема: Призма. Элементы. Классификация Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Culorile spectrului solar.
Elevii vor identifica cele șapte culori ale spectrului solar (ROGVAIV).
MY HOUSE
This lesson covers the words: house, roof, wall, windows, door, floor. Students will learn how to pronounce the main parts of a house.
Русский язык и литература, 11-й класс, И. Бунин о месте человека в мире /по страницам рассказа.../
Гуцул Алина
Тема: И. Бунин о месте человека в мире /по страницам рассказа «Господин из Сан-Франциско»/ Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cuvinte ce exprimă acțiuni.
Clasificarea cuvintelor ce denumesc: acțiuni, obiecte, însușiri.
Матричные уравнения вида АХ=В, ХА=В, АХВ=С
Nesterova Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Основные свойства определителей
Lungu Evghenia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Progresia geometrică. Proprietăți. Aplicații
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Orașul Chișinău
Drăgălin Olga
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Legea constanței compoziției

#9 Advertorial
Serialul reprezintă un suport didactic pentru profesorii și elevii care au optat pentru disciplina opțională „Educație pentru Media”. Episoadele video abordează teme din manualele treaptei gimnazială și liceală, într-un format interactiv, accesibil și explicit. A fost lansat în 2020, în cadrul Hackathonului media „Puterea a cincea", ediţia a 6-a, desfăşurată de Centrul pentru Jurnalism Independent.
Limba și literatura română, Clasa 12, Lecția 1
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Sunt școlar! Propoziția.
Se propune jocul la etapa de Evocare cu sarcina de a găsi cuvântul generalizator și a alcătui propoziții după imagine, utilizând cuvintele găsite.
Atitudinea faţă de cei în etate: tradiţie sau datorie
Vărzaru Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 11-й класс, Психологічне розкриття теми еміграції в новелі...
Курлянцева Ольга
Тема: Психологічне розкриття теми еміграції в новелі В.Стефаника «Камінний хрест» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Dezvoltarea auzului fonetico fonematic
Ecaterina Grosu
Asistență Logopedică; cl. II-III;"Dezvoltarea auzului fonetico fonematic" Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Lectia (1)
Paşa Lilia
Русский язык, 6-й класс, Дуб для будущих поколений. Существительные в винительном падеже
Волковская Мария
Тема: Дуб для будущих поколений. Существительные в винительном падеже Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Interacțiunea interculturală
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Un obiect- mai multe obiecte
Identificarea perechilor de cuvinte (imagini) care denumesc un obiect - mai multe obiecte.
Legile refracției. Rezolvarea problemelor (1)
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Carbonul . Element chimic şi substanţă simplă, rolul biologic, răspîdirea în mediu, proprietăţile fizice Alotropia . Utilizarea. Noţiunea de adsorbţie(cărbune activat).
Este un test propus la etapa Reflecția, scopul căruia este de a întări materia studiată la lecție.
Textul literar. Semnificația componentelor textului: titlul, autorul, conținutul. Ordonarea ideilor în reproducerea de informații. Textul: „Din viața dacilor”, de Alexandru Vlahuță
Focșa Aliona
Elevii sunt evaluați cum au înțeles textul studiat, fiind puși în situația de a ordona planul de idei.
Химия, 9-й класс, Газообразное состояние вещества
Акиндинова Наталья
Тема: Газообразное состояние вещества Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Despre emotii.
STOICA MONICA
Asocierea emoţiilor de bază cu elemente simple de limbaj nonverbal şi paraverbal, transmiterea unor mesaje verbale şi nonverbale simple despre propriile experienţe de viaţă, identificarea emoțiilor primare, Autocunoaştere şi atitudine pozitivă faţă de sine şi faţă de ceilalţi.
Sfântul Andrei
Prin rezolvarea puzzle-ului se verifică recunoașterea icoanei prezentate.
Calculul cu numere complexe. Calcul cu limite. Calculul derivatelor.
Olednic Tatiana
Este o activitate pentru captarea atenției. Profesorul reactualizează cunoștințele referitor la calculul cu numere complexe, calculul limitelor, calculul derivatelor funcțiilor elementare etc.
Fișă de lucru la matematică
Fișă de lucru la matematică, creată elevilor cu tulburări de spectru autist, integrați în învățământul profesional special.
Электрический ток в полупроводниках
Ольга Макевнина
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Вычитание с числом 3.
Цель мероприятия: осмысление и запоминание таблицы вычитания с числом 3. Можно проводить это мероприятие при закрепление и как ТФО.
Oceanul Atlantic: poziția fizico-geografică, relieful bazinului oceanic
Goța Ina
Propun o lectie cu de predare a cunoștințelor noi. La sfârșitul lecției elevul va fi capabil : Să descrie poziția fizico-geografică și relieful oceanului; Să aplice hărțile tematice la caracterizarea oceanului; Să deducă influența poziției fizico-geografice și a reliefului asupra componentelor naturii;
Învăţarea – principala activitate a elevului
Căldare Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ramurile artei plastice. Pictura. Subiectul ,,Copac înflorit” Tehnica amprenta
Cojocaru Stela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Producerea chimică

Funcții.
Pentru etapa de evocare.
Instalațiile auxiliare ale automobilului
Tema face parte din cadrul modulelor tehnice care la noi se predau la liceele tehnice în clasa a XI-a,modulul se numește Automobile.Sunt consolidate cunoștințele elevilor despre instalațiile auxiliare ale automobilelor.
Teorema catetei
Obletsova Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Subprograme.
Țurcanu Alla
În urma acestei activități elevii își vor consolida cunoștințele referitor la subprogramele limbajului Pascal.
Lectia2
Cvasiuc Lilia
Adunarea și scăderea până la 100, modulul I, pagina 11.
Activitate de consolidare și evaluare curentă a cunoștințelor, perfectă pentru evocare/reflecții. Se utilizează elemente de limbaj matematic, se efectuează calcule în concentrul 100.
Lexic și lexicografie terminologică
Vâlcu Marcela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Organizarea procesuală a întreprinderii.
- Descrierea sistemul organizării procesuale a întreprinderii - identificarea funcţiunilor în cadrul cărora se grupează activităţile intreprinderii - Prezentarea activităţilor funcţiunii: comerciale, de cercetare – dezvoltare, de producţie, financiar – contabile - Identificarea activităţilor funcţiunii de resurse umane
matematica Functia de gradul I .
Un test grilă Quizizz de evaluare curentă , formativă la lecția Funcția de gradul I . Competențe generale pe care le vor dezvolta elevii 1. Identificarea unor date şi relaţii matematice şi corelarea lor în funcţie de contextul în care au fost definite 2. Prelucrarea datelor de tip cantitativ, calitativ, structural, contextual cuprinse în enunţuri matematice 3. Utilizarea algoritmilor şi a conceptelor matematice pentru caracterizarea locală sau globală a unei situaţii concrete 4. Exprimarea caracteristicilor matematice cantitative sau calitative ale unei situaţii concrete şi a algoritmilor de prelucrare a acestora 5. Analiza şi interpretarea caracteristicilor matematice ale unei situaţii-problemă
Puzzle "Semaforul".
Obiective:-Să identifice formele geometrice, -Să recunoască culorile.
Africa. Poziția fizico-geografică.
Exercițiul se poate de aplicat la etapa de Evocare, în scopul recunoașterii continentului care va fi studiat ulterior. Nu este nevoie de creat cont.
Antoine de Saint Exupery Micul Print
Pîntea Aliona
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Trouve ton style!
Galbură Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ababii Nadejda
Fruits
Este un rebus, unde elevii trebuie să găsească denumirile de fructe. Putem să folosim acest joc la tema "In the village" Prin acest joc ei memorează ortografia cuvintelor.
Русский язык, 9-й класс, Николай Заболоцкий «Не позволяй душе лениться...»
Гыскэ Елена
Тема: Николай Заболоцкий «Не позволяй душе лениться...» Гыскэ Елена Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Evaluare sumativă finală
Test interactiv de evaluare sumativă finală, clasa a V-a, limba și literatura română.
Химия, 9-й класс, Определение массы реагента/продукта реакции по химическому уравнению
Акиндинова Наталья
Тема: Определение массы реагента/продукта реакции по химическому уравнению Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Rezolvarea problemelor în baza ecuațiilor reacțiilor de schimb
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
UNITĂȚI DE MĂSURĂ.
Scopul exercițiului este de a consolida cunoștințele despre unitățile de măsură învățate.
Unități de măsură pentru lungime.
Rezolvând corect acest puzzle elevii vor descoperii care este unitatea principală de măsură pentru lungime, care sunt multiplii și submultiplii, dar și imagini reprezentative ale unor obiecte reprezentative pentru fiecare unitate de măsură.
Le verbe AVOIR : FORME DES PAIRES
Prin joc, elevii vor învăța mai ușor verbele limbii franceze, destul de grele.
Sunetul și literele „z” și „Z”.
Este o fișă de lucru ce poate fi utilizată după predarea sunetului și literelor „z” și „Z”. Conține cinci itemi. Elevii trebuie să asocieze imaginea cu denumirea acesteia, să identifice scrierea cu litere mici a unui cuvânt dat, să scrie cuvinte cu litere mari de tipar, să descopere numărul de silabe dintr-un cuvânt, respectiv să despartă cuvintele dintr-o propoziție.
Clasa Păsări
Activitatea interactivă Posterul digital include întregul conținut al temei ,, Clasa Păsări”, este utilă la etapa de realizare a sensului și chiar la reflecție, deoarece conține și o victorină, ca instrument de evaluare.
Factorii de risc și maladiile glandelor endocrine: suprarenalele și pancreasul. Profilaxia
Balan Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cum recunosc și previn
Iamandi Alexandra
tulburările de nutriție Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Celebrate Good Times!
Orbu Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Much/Many.
Turuta Cristina
This exercise improve pupils'grammar knowledge.
Mitul și mitologia. Sisteme mitologice fundamentale

Introduction. Lesson Five. My apple is red.
Vă prezint o activitate interactivă care are ca scop evaluarea conținutului tematic de la lecția dată: culorile.
EU SCRIU UNA, TU SCRII MAI MULTE.
Joc didactic
Înmulțirea numerelor 0-100
Verifică cunoștințe despre inmulțire.
Forme muzicale.
Consolidarea temei și evaluarea cunoștințelor.
Lectia (6)
Nederita Tatiana
Mamifere din zona caldă a Globului.
Exerciţiul- joc are ca scop recunoaşterea, pe baza unor caracteristici succinte, de către elevi, a mamiferelor din zona caldă a Globului. Poate fi utilizat, cu eficienţă, la evaluarea formativă, dar şi sumativă, la final de semestru sau an şcolar, la Ştiinţe sau în cadrul unor activităţi extraşcolare, cum ar fi concursurile sau proiectele educaţionale. Activizează memoria, atenţia, spiritul de observaţie, de analiză şi comparaţie, vocabularul, gândirea, imaginaţia.
Les nouveaux sports
Țurcan Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Lectia9
Subotin Iurie
Гражданское воспитание, 8-й класс, Методы подхода к спорным темам
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Методы подхода к спорным темам Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Protecția mediului înconjurator. Resurse naturale
Eugen Nicov
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Pronumele relativ „care” în cazul Genitiv
Elevii vor putea utiliza formele corecte ale pronumele relativ „care” în cazul Genitiv.
Atributul.
Se poate folosi la etapa de reflecție pentru a revizui cunoștințele acumulate la tema: Atributul.
Citius, Altius, Fortius
Orbu Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Decizii asumate față de propria sănătate
Margine Eugeniu

Русский язык и литература, 3-й класс, А.А. Фет «Бабочка»
Соммер Наталья
Тема: А.А. Фет «Бабочка» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Grupul de litere ce/Ce. Majuscula la început de propoziţie şi la prenumele şi numele de persoane. Scrierea grupului de litere ce/Ce
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
,,Păsările tinereții noastre” de Ion Druță. Test de lectură
Scopul acestui test este de a evalua competențele de lectură ale elevilor, în ce măsură au citit opera și sunt pregătiți pentru a continua studiul acesteea. Este o operă din modulul Genul dramatic și este un text în baza căruia se studiază trăsăturile și particularitățile genului dramatic, precum și a speciei Drama.
Урок: Складывание колониальной системы в Новое время
Dochina Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Adjectivul – parte de vorbire
Panainte Inga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
ANTONIME
RECUNOAȘTEREA CUVINTELOR CU ÎNȚELES OPUS
Измерение времени. Часы
Tihonova Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Химия, 12-й класс, Жиры
Кадина Марина
Тема: Жиры Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Comportamente pozitive
identificarea comportamentelor pozitive
Русский язык и литература, 9-й класс, Образ Родины и «тайны ремесла» в творчестве Анны Ахматовой
Стрэтилэ Жанна
Тема: Образ Родины и «тайны ремесла» в творчестве Анны Ахматовой Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Гражданское воспитание, 7-й класс, Нарушение закона и наказание
Кориненко Александр
Тема: Нарушение закона и наказание Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Мотивы выбора профессии
Doncenco Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Numbers (1-9).
It improves the pupils'writing skills.
Recapitulare sunetele și literele a-v
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unităţi de măsură.
Unităţi de măsură Completând corect rebusul, pe verticală vei descoperi titul unei lecţii la matematică despre unităţi de măsură. Recapitulare: unităţi de măsură standard pentru lungime, capacitate, timp, unităţi monetare etc.
Lectia (3)
Ungureanu Svetlana
Sunetul [v] și litera „v”. Text - suport „Micul vânător”.
Propun exercițiul pentru etapa de Reflecție sau pentru Extindere. Elevii vor repeta despărțirea cuvintelor în silabe, vor recunoaște cuvintele din textul citit și vor învăța un cântecel.
Ordonarea numerelor în concentrul 0-100.
HARALAMPIE NATALIA
Reflecție. Elevii vor observa numerele, ordonându-le crescător.
Le corps et les parties du corps
Negară Tamara
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tema lecției - A media world. Vocabulary work.
Cernei Kristina
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Scrierea corectă a ortogramelor.
Consolidarea deprinderilor elevilor de a recunoaște ortogramele în contexte variate.
Sinonime,antonime,omonime,paronime
joc de consolidare a cuvintelor cu același înțeles, opus,
Fruits.
It develops the pupils'vocabulary!
Obiceiuri și tradiții ale etniilor conlocuitoare din Republica Moldova
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova. Proiectul contribuie la realizarea Obiectivul dezvoltării durabile 4 - Educație de calitate - asigurarea unei educații calitative, incluzive și echitabile; promovarea oportunităților de învățământ, (pentru toți cetățenii, pe tot parcursul vieții). Proiectul este realizat de către Primăria mun. Chișinău (chisinau.md) și toate drepturile asupra conținutului îi aparțin. Chisinau ©2020
Biblia.
Activitatea are ca scop consolidarea cunoștințelor despre relația Biblie- Biserică-Dumnezeu.
Modulul IV.Știința pentru natură. Tema: Oameni de știință.
Evocare. Elevii trebuie să găsească cuvintele în careul alăturat.
Adunarea si scaderea in concentrul 0_10
Recapitularea CUNOSTINTELOR
Русский язык и литература, 7-й класс, Действительные и страдательные причастия...
Сава Наталья
Тема: Действительные и страдательные причастия. Образование действительных причастий настоящего времени Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
RM. Teritoriul și poziția fizico-geografică.
Consolidarea temei studiate
Structura şi funcţiile microscopului.
Elevii trebuie să identifice părțile componente ale microscopului.
Lectia (6)
Baltag Stela
Legile refracției.Reflexia totală. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Технологическое воспитание, 2-й класс, Байт – старший друг бита
Леу Наталья
Тема: Байт – старший друг бита Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Istoria românilor și universală, alolingvi, Clasa 12, Lecția 2
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Verbe Modale (have to, have got to, must, need)
Elevii vor avea parte de o lecție ghidată pentru însușirea și aplicarea verbelor modale-have to, have got to, maut, need.Ghidarea se face în trei trepte-prezentarea teoriei, exerciții de aplicare și prezentarea răspunsului. Lecția este focusată pe gramatică.
Situațiile de risc în natură
Dediu Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Modulul 1.Tema 5.1.Reflexele.
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Animale
PUZZLE - animale în limba engleză
Castelul.
Activitate interdisciplinară: sunete, silabe, însușiri, dans, cântec.
Mijloace artistice. Textul ”Cartea cu Apolodor” de Gellu Naum.
Focșa Aliona
Exercițiul dat oferă elevilor posibilitatea de a se autoevalua cum pot ordona cuvintele într-un enunț din textul învățat.
Evaluarea cunoștințelor referitoare la tipurile de energie folosite de om
În cadrul acestei activități elevii îți vor evalua cunoștințele acumulate în cadrul capitolului ”Despre energie”.la finalul testului se regăsesc descriptorii de performanță pentru a facilita utilizatorilor realizarea evaluării.
Итоговый урок по блоку «Уравнения и неравенства»
Mirza-Fiodorov Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Modurile verbului.
Consolidarea cunoștințelor despre modul indicativ.
Desparte in silabe cuvinte ce conțin litera „x”.
Joc „Milionarii” cu termeni ce conțin litera „x”
Русский язык и литература, 3-й класс, Рассказ Д.Н. Мамина-Сибиряка «Приёмыш». 1 часть
Назаренко Ольга
Тема: Рассказ Д.Н. Мамина-Сибиряка «Приёмыш». 1 часть Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Save our planet.
This activity develops pupils'writing skills.
Învățăm despre toamna!
EVALUARE INTERDISCIPLINARĂ - ANOTIMPUL TOAMNA,FRUCTE, LEGUME, FENOMENE ALE NATURII, EXPERIENȚE, EVALUARE
Ситуации риска в природной среде
Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Măsurarea timpului. Ceasul
Savin Elena, Duplava Maria
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Idei de experimente cu materiale la îndemână.
Pentru mulți elevi fizica înseamnă doar un șir de formule și definiții. Dar contactul cu această disciplină poate fi și altfel – interesant, provocator, captivant. Cu materiale la îndemână, elevii pot realiza experimente deosebite, acasă, singuri sau cu părinții lor, care fac fizica mai atractivă și mai ușor de înțeles.
The School of the Air in Australia
Cotovan-Naval Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Substantivul.
Substantivul - verificare
Substantivul. Cazul genitiv. Actualizare

USTENSILE DE LABORATOR DIN STICLĂ.
Jocul propus pentru lecțiile de chimie vizează recunoașterea ustensilelor de laborator din sticlă, cunoașterea denumirii acestora.
Clothes.
This activity improves pupils'vocabulary.
Adunarea și scăderea numerelor formate din zeci
Grecu Margareta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 9-й класс, Гражданин Республики Молдова, европейского общества, мира
Бабина Юлиана
Тема: Гражданин Республики Молдова, европейского общества, мира Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fiziologia sistemului excretor — refăcut
Hîncu Valentina
Cine seamănă, culege! Consolidare și dezvoltare.
Se propune pentru autoevaluarea cunoștințelor elevilor.
Perimetrul poligoanelor.
Tămaș Florica
Activitatea vizează reactualizarea cunoștințelor referitoare la perimetru și aflarea acestuia.
Три склонения имён существительных
Șeptefrați Alina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga.
Această activitate dezvoltă mai multe competențe: de analiză și interpretare a unui text liric, de observare și exprimare a unei opinii despre un text poetic din perioada interbelică. Elevii își vor îmbogăți vocabularul activ cu termeni și sintagme din câmpul semantic al tainei, cunoașterii și naturii. Prin rezolvarea cerințelor din fișa de lucru, își vor aprofunda cunștințele. Poate fi folosit în cadrul asimilării de noi cunoștințe sau ca evaluare sumativă la final de semestru.
Stări de agregare.
Subiectul: Stări de agregare ( solid, lichid, gaz) Tipul lecţiei: mixtă Competențe specifice: C1: Identificarea unor caracteristici ale corpurilor ; C2: Utilizarea unor criterii pentru compararea unor corpuri, fenomene și procese ; C3: Aplicarea planului dat pentru efectuarea unei investigații; C4: Prezentarea concluziilor demersului investigativ realizat pe baza unui plan dat
Extragerea informațiilor dintr-un text. Verbul.
Exercițiu interactiv ce îi ajută pe elevi să își testeze, într-un mod plăcut, jucăuș și antrenant, cunoștințele referitoare la extragerea informațiilor dintr-un text, identificarea verbului. Competențe vizate: extragerea unor informaţii de detaliu dintr-un text informativ sau literar accesibil; evaluarea conţinutului unui text pentru a evidenţia cuvinte-cheie şi alte aspecte importante ale acestuia; manifestarea disponibilităţii pentru transmiterea în scris a unor idei.
Grupul de sunete [cs], [gz] și litera x.
Furmuzachi Mariana
Este un filmuleț de reflecție la cele studiate la lecție. Elevii își vor consolida noțiunile studiate.
Adverb Clauses
Munca-Aftenev Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Râurile şi lacurile Africii.
Completarea unei grile care are ca scop verificarea cunoştinţelor obţinute în urma studierii temei: "Râurile şi lacurile Africii". Poate fi utilizată la realizarea feedback-ului.
Evoluția Universului. Materia și energia întunecată
Vitalie Chistol
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Evaluare inițială 2.
Exercițiu evaluare inițială clasa a VIII-a
Materiale conductoare şi izolatoare de căldură. Circuitul electric simplu.
Testul formativ aplicat la finalul lecţiei cu tema ,,Materiale conductoare şi izolatoare de căldură. Circuitul electric simplu” urmăreşte formarea următoarelor competenţe: clasificarea materialelor după gradul de conducere a căldurii sau a curentului electric( conductoare, izolatoare), demonstrarea transferului de căldură între obiecte, realizarea unor circuite electrice simple(generator, conductor, fire electrice) .
«Ковёр для Ленуцы»
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Test on food.
Test interactiv în limba engleză cu întrebări de tipul adevărat-fals pentru elevii de clasa a XII-a, care evaluează însușirea vocabularului legat de mâncare.
Cupluri corelative: exprimare și punctuație
Vâlcu Marcela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Multiple choice
Present Continuous multiple choice, follow up activity
Русский язык и литература, 8-й класс, Тире между подлежащим и сказуемым
Стрэтилэ Жанна
Тема: Тире между подлежащим и сказуемым Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mijloace de transport aeriene. Găsește perechea!
Găsește perechea! - scopul acestei activități este de a dezvolta atenția preșcolarilor, memoria vizuală.
LˋARTICLE PARTITIF
Exercitiu interactiv realizat pe platforma LEARNINGAPPS care atrage elevii. Elevii trebuie sa cunoasca genul substantivelor pentru a alege corect forma articolului. E usor si attractive pentru ELEVI.
English for You. Pupil's Book. Limba engleza
Questions from the universal literature
Este un instrument de evaluare interactiv ,dinamic, distractivi poate fi folosit la ora de limba engleză, la orele de literatură dar și la activități extrașcolare. Elevii își dezvoltă competențe lingvistice și își testează cunoștințele de literatură universală.
Exerciţiu interactiv. ,,Buburuza morocănoasă'', după Eric Carl.
Elevii vor avea de ordonat cronologic cu cine s-a întâlnit buburuza morocănoasă potrivit orelor din poveste.
Domniile regulamentare în Moldova şi Ţara Românească
Slivca Alexei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Roma regală

Structura pielii crude.
Exercițiu interactiv tip Ordonează perechi realizat cu aplicația LearningApps; sarcina de lucru vizează identificarea de către elevi a straturilor pielii crude și a elementelor structurale ale acesteia.
Физика, 10-й класс, Действия над векторами. Решение задач
Пономаренко Ирина
Тема: Действия над векторами. Решение задач Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Butadiena
Putină Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
,,Harap-Alb” de Ion Creangă, sau drumul inițierii.
Este un test care evaluează competențele de lectură, atenția în timpul lecturii, întrebările sunt formulate astfel ca să aplice gândirea logică și să nu fie doar copieri.
Reusim impreuna-poveste
Poveste cu caracter moralizator
Ecuația de gradul I
Este un set de exerciții cu ecuații de gradul I. Se insistă pe fixarea metodelor de rezolvare a ecuației de gradul I
Adjective.
Activitatea dată presupune ca elevul să găsescă perechi de antonime în lista de adjective propuse, dezvoltă competenţa lingvistică.
Уравнение плоской волны
Lupanciuc Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Lecon de synthese. Civilisation francaise
Țurcan Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Arta Greciei antice
Veta Dascăl
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Human Body.
În scopul evaluării cunoștințelor obținute la ora de limbă engleză cu terminologie medicală, la subiectul Corpul uman - Structura scheletului uman, va propun un test, creat în instrumentul web2 - Kahoot.com Util pentru Colegiile de Medicină din Republica Moldova.
Derivarea
Butuc Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Aflarea numărului necunoscut (0-100).
Dezvoltarea competenței de calcul matematic.
Reguli de protecție pe timp de ploaie, vânt, ninsoare
Mârzenco Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Structura celulei procariote
Placinta Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Povestea „Capra cu tei iezi”.
Recunoașterea fragmentelor din povestea enunțată. Ordonarea cronologică a evenimentelor în baza imaginilor propuse.
Cheile după Tudor Arghezi.
Exerciţiile au fost create pe baza textului Cheile după Tudor Arghezi din manualul CLR al editurii EDP din România, autori Cleopatra Mihăilescu şi Tudora Piţilă, urmărindu-se competenţa generală: 3. Receptarea unei varietăţi de mesaje scrise, în contexte de comunicare cunoscute şi competenţa specifică: 3.2. Identificarea mesajului unui text în care se relatează întâmplări, fenomene din universul cunoscut. Conţinuturile asociate sunt: Textul (de maxim 120 de cuvinte) Titlu. Autor. Alineate Aşezarea textului în pagină Textul literar Textul narativ Recunoaşterea personajelor. Povestirea orală
Dans la classe
Cazacu Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Training on-line și off-line pentru calcularea Amprentei Ecologice.
Amprenta Ecologică este un concept introdus în 1990 de Mathis Wackernagel și William Rees de la British Columbia University. Ea măsoară spațiul necesar unei anumite populații pentru a produce toate resursele necesare consumului. Aici se includ resursele de hrană, fibre, lemn și alte materiale de construcție, dar și suprafețele necesare pentru a absorbi deșeurile și emisiile de gaze rezultate din activitatea umană. Proiectul Erasmus+ e-co-foot – Ecological Footprint Training (nr. 2017-1-AT01- KA201-035037) își propune să ofere un pachet educațional integrat, disponibil pentru activități on-line și off-line, cu versiuni adaptate pentru elevi din două categorii de vârstă: 10-13 ani și 14-18 ani. Parteneri în acest proiect sunt: AKARYON GMBH – Austria (IMM specializat în crearea de softuri educaționale – coordonator), PLATTFORM FOOTPRINT – Austria (alianță a peste 30 ONG-uri din domeniul ecologic și social și instituții academice care promovează conceptul de amprentă ecologică), EOTVOS LORAND TUDOMANYEGYETEM – Ungaria (Universitatea EOTVOS LORAND, facultatea de științe – filiala Szombathely), COLEGIUL VASILE LOVINESCU – România și KPE PERTOULIOU TRIKKEON – Grecia (Centrul de Studii pentru Educație Ecologică Trikkala).
Русский язык и литература, 11-й класс, Александр Блок. Поэма «Двенадцать»
Балика Ольга
Тема: Александр Блок. Поэма «Двенадцать» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Гражданское воспитание, 5-й класс, Стереотипы и предрассудки
Бахрин Джонетта
Тема: Стереотипы и предрассудки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Позвоночные животные. Класс Костные и Хрящевые рыбы
Русу Виктория
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Înmulțirea cu 9.
Jocul este creat cu scopul de a exersa, consolida înmulţire cu 9.
Limba română în diversitatea lingvistică europeană
V. Paraschiv-Matieț și M. Vâlcu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
UNITÉ 1: ON FAIT DES COURSES
Prima unitate cuprinde 4 Secțiuni: JE REPÈRE, JE PRATIQUE, JE DÉCOUVRE LES MOTS ET JE MˋENTRAÎNE EN GRAMMAIRE
Probleme de geometrie Perimetru.
Să rezolve proleme de geometrie folosind formulele matematice învățate
Lectura și interpretarea textului “Scrisoare” de A. Blandiana
Ciubotaru Liuba
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Conversiunea
Butuc Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Clasa noastră

Adunarea numerelor naturale în concentrul 0-20, cu trecere peste ordin.
Scopul activității este de a verifica modul în care elevii și-au însușit adunarea cu trecere peste ordin, în concentrul 0-20, prin efectuarea de adunări și aplicând algoritmul de calcul. Jocul este de tipul ADEVĂRAT/FALS. Pe ecran rulează exerciții de adunare gata rezolvate, elevii având sarcina de a calcula, alegând apoi varianta corectă.
Alegeri ireversibile și alegeri care pot fi schimbate
Cerbusca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 3-й класс, Братья Гримм «Три брата»
Соммер Наталья
Тема: Братья Гримм «Три брата» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Presents and Wishes
Antociuc Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Socotește și nimerește.
Exerciții de adunare și scădere cu numere de la 1 la 10
Понятие УРАВНЕНИЯ с одним неизвестным
Mirza-Fiodorov Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Exersarea noțiunilor despre fracții-clasa a III-a.
Joc Wordwall presupune exersarea noțiunilor despre fracții-clasa a III-a și vizează competența specifică: 5.1. Utilizarea terminologiei specifice și a unor simboluri matematice în rezolvarea și/sau compunerea de probleme cu raționamente simple. Elevii își pot verifica noțiunile legate despre fracții, numărător, numitor, fracție echiunitară, subunitară, sfert, jumătate și pot exersa îmbunătățindu-și punctajul.
Consumul de Tutun și Alcool.
Acest proiect este realizat cu scopul de a aduce la cunoștință elevilor despre pericolele și riscurile care apar în urma consumului de tutun și alcool.
Noțiuni geometrice
Gînga Valeriu
fundamentale. Cercul. Discul. Pozițiile relative ale unei drepte față de un cerc Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Matematica, alolingvi, Clasa 9, Lecția 2
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Limba engleză, Clasa 12, Lecția 1

Русский язык, 8-й класс, Александр Иванович Куприн. Рассказ «Скворцы» (1 урок)
Караулан Людмила
Тема: Александр Иванович Куприн. Рассказ «Скворцы» (1 урок) Караулан Людмила Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Развитие личности, 4-й класс, Люди и профессии
Коржикова Арина
Тема: Люди и профессии Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 6-й класс,
Adjectivul. Exerciții.
Guranda Ala
Exersarea adjectivului.
Identificarea poziției sunetului în cuvânt.
SCOPUL ACTIVITĂȚII: Formarea și dezvoltarea competențelor de comunicare corectă în diferite contexte COMPETENȚE: -Identificarea sunetului iniţial şi/sau final dintr-un cuvânt, a silabelor şi a cuvintelor din propoziţii rostite clar şi rar; -Pronunţarea clară a sunetelor şi a cuvintelor în enunţuri simple;
Modul Atletism Sărituri de pe loc cu trecerea obstacolelor orizontale și verticale
Burduh Alina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Civilizaţia industrială în I jumătate a sec. XIX
Slivca Alexei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Înmulțirea mai multor numere
Glopina Dumitrița

Poziția, funcția de bază
Cîrja Natalia
și igiena sistemului respirator Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Călătoriile geografice.
Poate fi utilizat la sfârşitul lecţiei în calitate de feedback.
Русский язык и литература, 8-й класс, Односоставные предложения...
Стрэтилэ Жанна
Тема: Односоставные предложения. Определённо-личные и неопределённо-личные предложения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Test matematică: Exerciții de aprofundare, numere naturale de la 0 -1000 Scopul: rezolvarea de exerciții în concentrul 0-1000 Competențe: să compună , să descompună numere naturale în concentrul 0-1000, să cunoască noțiuni ca : predecesor, succesor, vecini, sumă diferență și să rezolve exerciții folosind acești termeni.
Test matematică
Obiectele de cult - Sfântul Potir, Sfântul Disc, Sfântul Antimis.
Activitatea dată vizează dezvoltarea competenţei derivate: Identificarea obiectelor de cult necesare săvârşirii Sfintelor Taine. Această activitate propune consolidarea şi evaluarea conţinutului tematic: Biserica - lăcaş de închinare şi de sfinţire a omului.
Русский язык, 9-й класс, К. Г. Паустовский «Телеграмма» (1/2)
Гыскэ Елена
Тема: К. Г. Паустовский «Телеграмма» (1/2) Гыскэ Елена Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Structura generală a unui document HTML.
Țurcanu Alla
Prin intermediul acestui test formativ elevii își vor consolida cunoștințele referitor la etichetele ce formează structura unui document HTML.
Русский язык и литература, 9-й класс, Сложноподчинённые предложения с придаточными...
Соболева Майя
Тема: Сложноподчинённые предложения с придаточными места и времени, причины и цели Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Figuri geometrice plane.Perimetrul
Crăciun Daniela
Prezentare teoretică perimetrul
Imaginea de sine și stima de sine autentică
Blanari Albina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 2-й класс, Какие бывают тексты?
Федорина Светлана
Тема: Какие бывают тексты? Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Развитие личности, 10-й класс, Для качественной жизни употребляю качественные продукты
Никитина Евгения
Тема: Для качественной жизни употребляю качественные продукты Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Сейсмические волны
Lupanciuc Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
А. Грин "Алые паруса"
Выполняя задание, ученики вспомнят самые яркие понятия, ассоциации, связанные с произведением А. Грина "Алые паруса". Алые паруса -это ...
Test - grilă pentru clasa a VII-a.
Acest test-grilă conține zece itemi cu nivel mediu de dificultate, având diverse subiecte/conținuturi studiate pe parcursul anului de studii. Fiecare item are câte trei variante de răspuns, solicitându-i-se elevilor să bifeze varianta corectă. Testul contribuie la evaluarea diverselor cunoștințe ale elevilor la această etapă de învățare.
Părți de vorbire, recapitulare.
activitate interactivă în cadrul căreia se verifică cunoștințele achiziționate pe parcursul anului de studii la domeniul morfologiei, părți de vorbire.
Адаптация организмов к факторам среды обитания
Blohina Irina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Siguranţa în locuri publice şi în mulţime
Blanari Albina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Locuțiunea adjectivală.
Activitate creată în LearningApps la tema Locuțiunea adjectivală, poate fi utilizat ca reflecție Elevii identifică echivalent pentru locuțiunile propuse
Математика. 2017
Play Safe and Stay Safe
Scutaru Tatiana
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 9-й класс, Любовная лирика А.С. Пушкина
Соболева Майя
Тема: Любовная лирика А.С. Пушкина Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
British Customs
Svetlana Lungu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Zilele săptămîinii și lunile anului.
Scopul acestei activități este de ai ajuta pe copii să memoreze lunile anului și zilele săptămîinii.
Dezvoltare personala.
Scenariul didactic vizează formarea atitudinii pozitive față de meserii. Conținuturi: aspecte specifice ale organizării și învățării, în pregătirea pentru viață a școlarului mic: meserii cunoscute. Competențe vizate: moral-civice, lingvistice, participare la activități integrate.
Alcanii: compoziție, structură, izomerie, nomenclatură
Putină Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adunarea și scăderea numerelor din concentrul 0-20.
Prezenta activitate își propune o verificare a celor două operații, adunarea și scăderea, la clasa I și clasa pregătitoare. Elevii își vor consolida cunoștințele însușite punând în perechi calculul cu rezultatul potrivit, se poate utiliza activitatea pentru consolidare sau chiar o parte a unei evaluări interactive.
Sistem excretor
Scopul acestei activități este de a consolida informațiile referitoare la structura sistemul excretor.
Rapoarte de numere reale reprezentate prin litere
Obletsova Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Câmpia Română
O activitate prin intermediul careia copiii isi vor imbogati cunostintele despre aceasta unitate majora de relief.
Ortografia adverbului.
9. Operaţionalizarea terminologiei lingvistice şi literare, în limita standardelor de conţinut.
Scăderea numerelor formate din zeci și unități.
Consolidarea deprinderii de a rezolva exerciții și probleme cu operații de scădere în concentric 0-100, cu și fără trecere peste ordin. Exersarea algoritmului de calcul. Competențe cheie vizate: matematice, digitale, competențe de bază în științe și tehnologii. Activitate integrata.
USTENSILELE DIN LABORATORUL DE CHIMIE.
Jocul propus , PurposeGames cu tema ” Ustensilele din laboratorul de chimie ” se adresează elevilor în cadrul orelor de chimie . Prin acest joc se urmărește recunoașterea ustensilelor din laboratorul de chimie și cunoașterea denumirii acestora .
Creștinismul
Caciuc-Roșioru Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 7-й класс, Валентность химических элементов
Дымовская Галина
Тема: Валентность химических элементов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Organizarea alegerilor
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Суммативное оценивание по теме « Электромагнитные явления»
Выявить уровень накопленных компетенций учащимися по завершении главы «Электромагнитные явления»
Calitățile morale ale unui copil
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Obiectele din componența documentelor Web: texte; liste.
Descoperirea cuvintelor noi, referitoare la studierea limbajului HTML.
Încrengătura Moluște.
Exercițiu interactiv pentru verificarea cunoștințelor la elevi.
Metanolul și etanolul
Șargarovschi Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Poveștile și Amintirile din copilărie ale marelui povestitor Ion Creangă.
Recunoașterea imaginii care corespunde titlului textului enunțat. Dezvoltarea memoriei la preșcolari.
Places in town.
Scopul activității este de a-i ajuta pe elevi să identifice locuri din oraș. Competențele urmărite sunt: capacitatea de a identifica locurile din oraș, dar și de a le localiza. Activitatea abordează tema locuri din oraș, prepoziții de loc. Activitatea este una de consolidare a vocabularului dobândit.
Sunetul și litera " G"
Elevul trebuie să spargă baloanele pentru a realiza corespondența dintre cuvânt și imagine.
Evaluare sumativă semestrul II
Fișa conține un exercițiu de comprehensiune a audiției, unul de comprehensiune a textului A/F; utilizarea corectă a vocabularului; diferența dintre do/make și un exercițiu cu alegere multiplă either/either..or/neither/neither...nor
Lectia (4)
Placinta Daniela
Adunarea și scăderea în concentrul 0-10
Exerciții pentru evaluarea cunoștințelor elevilor
Potrivește corect articolul (a,an); Choose the right indefinite article.
Utilizarea corectă a articolului nehotărât al limbii engleze (a,an)
EVALUARE SUMATIVĂ -Citirea, formarea, scrierea, aproximarea numerelor naturale 0-1000.
Acest test urmărește să identifice dacă elevii și-au însușit competența de scris, citit, formare a numerelor naturale 0-1000.
NUMERE PARE ȘI IMPARE
Copiii trebuie să recunoască numerele pare și impare
LE FUTUR PROCHE
Prin joc si exercitii interactive elementele de gramatica se retin mai usor.
What do you want to be? Part 1
Schneider Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Lectia3
Manea Victoria
Structura textului liric.
Exercițiul va ajuta elevul sâ facă diferența dintre un text liric care este expresia emoțiilor și cele care au un,, fir narativ. Forma de prezentare a textului va contribui la comprehensiunea poeziei.
Amidonul și celuloza
Putină Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ioni pozitivi și ioni negativi.
Aplicația propusă spre rezolvare are ca scop evaluarea/verificarea și consolidarea cunoștințelor referitoare la formarea ionilor pozitivi și negativi (comportarea atomilor elementelor chimice în scopul formării structurii stabile).
Мы знаем русский алфавит!
Расширить словарный запас, обогащать речь учащихся.Воспитывать внимательное отношение к слову, интерес к русскому языку.
Viață activă și hibernarea
Grigoreanu Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Noțiunea de roman

Probleme.
Activitatea are ca scop potrivirea problemei cu operația potrivită. Elevul exersează astfel citirea enunțului problemei, colectarea datelor problemei și pe baza acestora identifică operația.
Modul Atletism. Săritura în lungime prin procedeul ghemuit, elanul, bătaia, zborul și aterizarea
Burduh Alina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Textul nonliterar. Afisul

Wish Sentences
Mutruc Irina
Testul poate fi utilizat pentru evaluarea competentelor elevilor in a aplica regulile gramaticale la finalul unitatii 5
Blănuri folosite în industria de confecţii.
Exercițiu interactiv tip Ordonare pe grupe realizat cu aplicația LearningApps; sarcina de lucru vizează clasificarea de către elevi a blănurilor folosite în industria de confecţii.
Развитие личности, 12-й класс, Здоровье - элемент культуры. Способы проявления личной культуры...
Тодоров Дина
Тема: Здоровье - элемент культуры. Способы проявления личной культуры здоровья. Право на услуги для профилактики заболеваний и поддержания здоровья. Частота медицинского контроля/диагностики Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Les membres de la famille.
Activitatea se adresează elevilor care studiază limba franceză ca limba a doua, primul an de studiu și are ca scop însușirea de către aceștia a vocabularului referitor la membrii familiei. Competențele specifice care pot fi dezvoltate pe baza acestei activități sunt: participarea la dialoguri simple în contexte de necesitate imediată, prezentarea unei persoane prin identificare, descifrarea unor mesaje simple familiare primite de la prieteni, colegi, profesor, în situații uzuale, participarea la proiecte de grup în care se elaborează, cu sprijin, mesaje scurte.
Exerciții de valorificare a vocabularului. Proverbe.
Propun exercițiul pentru etapa de Reflecție, elevii având sarcina de a reconstitui proverbele învățate în cadrul lecțiilor.
Teorie literară. Noțiuni.
Test de evaluare formativă.
Numerele naturale 0-10.
Terminologie specifică conceptului de număr natural în concentrul 0-10.
Unitatea de învățare: Primele mele programe. Tema Conceptul de acțiune. Citirea și afișarea datelor. Instrucțiunea de atribuire. Derularea programelor
Zadic Nadejda
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Adresa web - prima cunoștință
Lișman Doina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Substane anorganice in viata cotidiana
Chigai Rodica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Химия, 10-й класс, Химические реакции
Дымовская Галина
Тема: Химические реакции Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Kahoot, Danny Characters
Kahoot game desgned to enhance the knowledge about the characters from 'Danny the Champion of the World' by Roald Dahl.
Гражданское воспитание, 5-й класс, Лидерство
Бахрин Джонетта
Тема: Лидерство Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Structura învelișurilor electronice.
Fișa de lucru este propusă pentru a consolida competențele de utilizare a limbajului chimic în diverse situații de comunicare scrisă, manifestând corectitudine și deschidere.
Agresiunea cibernetică
Olaru Valentina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Гражданское воспитание, 9-й класс, Шовинизм, национализм против патриотизма
Бабина Юлиана
Тема: Шовинизм, национализм против патриотизма Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (2)
Ababii Nadejda
Blog - ARTelier Arte plastice și decorative
Badea Delia-Mihaela
Blogul conține numeroase materiale, teme de Atelier arte plastice și decorative și link-uri ce vin în ajutorul cadrelor didactice și al celor interesați de arte.
Механическая работа. Мощность. Энергия. Простые механизмы
Radovscaia Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Unit 2 Lesson One. Autumn.
Practicând această activitate elevii vor revizui și consolida vocabularul ce ține de anotimpurile anului.
Presa periodică pentru copii
Petrov Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
„Pățania ursului cafeniu”
Înțelegerea textului. Alege răspunsul corect.
Русский язык и литература, 8-й класс, Предложения с однородными членами. Понятие об однородных...
Богач Алёна
Тема: Предложения с однородными членами. Понятие об однородных членах предложения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fenomene electrice. Sarcina electrică. Structura atomului. Conservarea sarcinii electrice
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mama și puiul.
Activitatea ”Mama și puiul” este un joc didactic prin care se evaluează cunoștințele preșcolarilor despre animale.
Aldehidele compoziție, structură, izomerie, nomenclatură, metode de obținere
Fratea Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
lectie de sinteza si evaluare.
incheierea orei.mesaj.
Die Farben
Scopul activității: fixarea vocabularului legat de culori; Competențe: fixarea vocabularului pe tema culori printr-un exercițiu interactiv.
«Хитрый способ» по В. Драгунскому. Учимся определять число...
Маковей-Карачебан Инга
Тема: «Хитрый способ» по В. Драгунскому. Учимся определять число имён существительных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (6)
Pleşca Valeriu
Ţările Americii Latine şi
Bujor Viorica
Africii între anii 1850-1914 Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Les adjectifs et les pronoms possessifs.
Această activitate este o evaluare, compusă din 10 întrebări, fără limită de timp. O dată cu îndeplinirea acestui chestionar, elevii îşi vor aprofunda şi verifica cunoştinţele lor la tema adjectivele şi pronumele posesive în limba franceză.
Химия, 9й класс, Щелочные металлы и их свойства. Важнейшие соединения щелочных металлов (2 часть)
Акиндинова Наталья
Тема: Щелочные металлы и их свойства. Важнейшие соединения щелочных металлов (2 часть) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Realismul: context socio-istoric și particularități. Genuri și specii caracteristice
Mamaliga Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
MARII SCRIITORI.
Prezentare a marilor scriitor români
Adunarea în concentrul 0- 1000
ADUNAREA Exerciții de adunare folosind instrument de învățare Quizizz. Testele create cu această aplicaţie pot fi accesate de către elevi de pe telefoanele mobile, tablete, laptop sau calculatoare. Scop: consolidarea deprinderilor calcul mintal cu numere naturale în concentrul 0-1000 Competențe: dezvoltarea abilitățile de calcul matematic rapid,
Numerele de la 20 la 30.
Ordonarea numerelor naturale cuprinse între 20 și 30.
Modulul 5.Tema 3.Sistemul sangvin la om. Vasele sangvine.
Julea Gheorghe
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
CURRICULUM la disciplina opțională CHIȘINĂUL MEU CLASELE a X – XII-a

Scrierea și citirea numerelor naturale.
Aplicația pentru etapa de evocare. Identificarea, citirea numerelor naturale în contexte variate.
Imperiul Roman de Răsărit în secolele VI-XI.
Evaluarea formativă sub forma unui test de ordonare a evenimentelor istorice formează competența de amplasare în timp și spațiu a evenimentelor, proceselor și fenomenelor, demonstrând înțelegerea continuității și schimbării în istorie. Exercițiul se referă la nivelul de cunoaștere și înțelegerea a subiectului Imperiul Roman de Răsărit în secolele VI-XI și este adecvat clasei a VI-a.
Moduri în care comunicăm - imagini. Sănătatea mea. Bastonata cu întorsătură în partea de jos, spre dreapta
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Alcoolii polihidroxilici: etilenglicolul și glicerolul

Бедный, бедный Павел. Правление Павла I
Hamuraru Olivia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Развитие личности, 7-й класс, Толерантное и недискриминационное поведение в отношениях
Папукчиу Людмила
Тема: Толерантное и недискриминационное поведение в отношениях Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Animal world
revizuirea continutului tematic si consolidarea vocabularului la capitolul ,,lumea animala..
Математика
Измерение ёмкости: литр
Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Уравнения 1 степени с одним неизвестным
Mirza-Fiodorov Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Sărurile. Proprietățile chimice
Subotin Iurie
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Cheile, dup[ Tudor Argheyi. Puzzle interactiv
Captarea atenţiei elevilor în descoperirea imaginii din manual a textului studiat.
Semne ale anotimpului primăvara
Competențe specifice: 1. Identificarea și descrierea componentelor, fenomenelor, proceselor, relaţiilor carateristice mediului înconjurător, demonstrând corectitudine și coerenţă în utilizarea terminologiei specifice. 2. Explorarea-investigarea mediului înconjurător, manifestând curiozitate și interes în valorificarea metodelor și instrumentelor specifice de colectare și organizare a rezultatelor. Conținuturile tematice: - Semnele caracteristice anotimpului primăvara; - Lunile de primăvară (în popor); - Ghici, ghicitoarea mea? - Florile de primăvară; - ABC-ul ecologic.
Океанические течения. Органический мир. Экономическое значение Атлантического океана
Ababii Nadejda
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Mijloace de transport.
Activitatea propusă este una interdisciplinară, care combină recunoașterea cifrelor cu cea a mijloacelor de transport și a denumirii scrise a acestora .
Modurile verbului.
Precizaţi modul şi timpul verbelor.
Lectia3 uman
Dîmovskaia Galina
Plante deosebite. Arbori impresionanți
Rocozița Oxana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Caracteristica Personajului
Sarbusan Galina
În lumea poveștilor
De a familiariza elevii cu lectura. Metode,tehnici de a îndrăgi lectura.
Relațiile lui Viète.
Activitatea este pentru etapa de reflecție. Nu este necesar de a crea un cont.
Ocrotirea naturii – datoria
Pîntea Aliona
fiecăruia. „Să tragem un semnal de alarmă”. Lecția a 2-a Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
O călătorie pe Terra! - Recapitulare - clasa a VII-a.
Testul fixează cunoştinţele elevilor dobândite la geografie în clasele a V-a, a VI-a, a VII-a. Poate fi folosit în orele de recapitulare sau la dirigenţie, ca un concurs de cultură generală. Succes!
Ștefan cel Mare.
Sarcină de lucru: 1. Recunoasteţi personajul din următoarele versuri: “In lupte s-au avântat Sânge mult ei au varsat Turcii toţi i-au alungat. Vrâncioaia, pe Stefan l-a ajutat Feciorii ei la greul luptei l-au urmat În război au biruit, Iar Ştefan cu câte un munte i-a răsplătit. » sau 2. Descoperă folosind platforma JIGSAV PLANET despre ce voievod este vorba. Elevii primesc un link și realizează sarcina de învățare.
Proiect didactic - Înmulțirea numerelor naturale

Adunarea și scăderea numerelor formate din zeci .
Dașchevici galinadaschevici@gmail.com
Lecție de formare a capacităților de înțelegere a cunoștințelor.
Literele alfabetului
Activitatea are ca scop asocierea literelor mici de tipar cu literele mari de tipar. Elevii dezvoltă competențe digitale, competențe de citire și recunoaștere a literelor alfabetului
Test-grilă pentru clasa a V-a
Acest test contribuie la consolidarea/evaluarea cunoștințelor acumulate de elevi pe parcursul anului de studii. Este alcătuit din zece itemi cu nivel mediu de dificultate, ce vizează diverse subiecte/conținuturi tematice incluse în curriculum la această etapă de învățare.
Sunetul și litera,, I” mare și,, i” mic de tipar.
Să recunoască sunetul ,,i” în cuvinte, să despartp cuvintele în silabe, să determine poziția sunetului în cuvânt, să formeze silabe cu sunetul dat, să formuleze propoziții, să scrie litera ,,I” ,,i” de tipar, să deseneze un animal care începe cu sunetul ,,I”, să reacpituleze sunetele învățate.
Fata babei și fata mișneagului de Ion Creangă.Vocabularul textului.
Definirea semnificației cuvintelor și expresiilor necunoscute din text pentru a utiliza în enunțuri proprii.
Interacțiunea dintre conductoarele paralele parcurse de curent electric. Rezolvarea problemelor (I)
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ortografia formelor neaccentuate ale pronumelui personal

The Sights of London. Module Six. Lesson Four.
London's Sights Test. True/False questions based on the information about some places of interest in London. Magic English 4, page 79.
Asia. Caracterizarea economico-geografică generală.
SCOPUL: să recunoască pe harta statele și capitalele Asiei
Înmulțirea cu 5.
Jocul este creat cu scopul de a exersa, consolida înmulţire cu 5.
Математика, 3-й класс, Вычитание с переходом через сотню
Балацел Татьяна
Тема: Вычитание с переходом через сотню Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cresterea plantelor
Popescu Simona
Care sunt partile componente ale plantei? Cum creste si se dezvolta o planta?
Triunghiuri asemenea. Criterii. Aplicații
Gînga Valeriu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
„În bibliotecă” de Ana Blandiana
Exercițiu interactiv de verificare a lecturii textului.
Delfinul” de G Meniuc Subiectele nuvelei Specificul onomasticii în text
Veta Dascăl
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Физика, 11-й класс, Решение задач на применение уравнения состояния идеального газа
Макевнина Ольга
Тема: Решение задач на применение уравнения состояния идеального газа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Familia lexicală
Jechiu Olesea
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Online lernen
Lucia Bivol
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Părţi principale de propoziţie.Exerciții aplicative.
Consolidarea cunoştinţelor despre părţile principale ale propoziţiei.
Tema creației în lirica românească
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Математика, 12-й класс, Площадь поверхности пирамиды
Радилова Марианна
Тема: Площадь поверхности пирамиды Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Din nou despre pericole - virușii informatici
Lișman Doina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tematica textului. Viteza și ritmul citirii. Text suport Poezia "Câtă vară e-ntr-o pară" de Arcadie Suceveanu
Tcaci Liliana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Экономико-географическая характеристика ЮАР
Demianic Igor
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Unități de măsură pentru greutate
Recunoașterea unităților de măsură pentru greutate
Transformări ale unităţilor de măsură. Măsurarea masei.
Jocul este creat cu scopul de a exersa transformări ale unităţilor de măsură.
De ce am așa stări emoționale și cum să fac față modificărilor de dispoziție în perioada carantinei?

Arts and Crafts
Olaru Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Selecții
Schițco Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Экваториальная и субэкваториальная среды
Buceatcaia Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Revoluţia din 1848 în Imperiul Habsburgic

„Nuvela istorica „Alexandru Lăpușneanul””
Zazulea Inga
Elevii clasei a X-a, la lecția „Nuvela istorica „Alexandru Lăpușneanul”” refleție, prin Storyjumper și metoda expunerea orală, au stabilit tipul de caracterizare și trasăturile morale ale personajelor în baza citatelor. Astfel, elevii își dezvoltă competența de comunicare orală.
Химия, 12-й класс, Определение молекулярного состава органических веществ
Дымовская Галина
Тема: Определение молекулярного состава органических веществ Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Как не стать когнитивным скрягой в условиях самоизоляции
Corjicova Arina
Тема урока: Как не стать когнитивным скрягой в условиях самоизоляции Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Domnitori ai României
Un joc drăguț prin care elevii învață noțiuni despre domnitorii cei mai cunoscuți.
Mulțimea numerelor întregi.
Scrierea și citirea corectă a numerelor întregi.
Физика, 9-й класс, Решение задач по теме: «Электрическое поле»
Вангелий Виктория
Тема: Решение задач по теме: «Электрическое поле» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Evaluare sumativă.
7. Analiza textului literar şi nonliterar, în limita standardelor de conţinut.
Химия, 7-й класс, Относительная молекулярная масса
Кадина Марина
Тема: Относительная молекулярная масса Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Echilibrarea obiectivelor și depășirea conflictelor
Verdeș Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 6-й класс, Падеж и склонение имён существительных
Манукян Мери
Тема: Падеж и склонение имён существительных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Povestea. Consecutivitatea ideilor într-o narațiune. Text-resursă: „Ursul Moș Martin” de Maria Dorina Pașca
Russu Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
BAZE.
Aplicația propusă spre rezolvare are ca scop consolidarea cunoștințelor referitoare la alcătuirea bazelor (hidroxizilor), clasificarea acestora după numărul de grupări hidroxil, denumirile lor tehnice și proprietățile fizice.
Metodele de obținere ale sărurilor. Utilizarea sărurilor
Subotin Iurie
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Relațiile economice externe.
Scopul acestui exercițiu este evaluarea/autoevaluarea materialului, se poate atribui elevilor ca temă de casă, fiindcă are conexiune cu Google Classroom sau juca Live.
Evaluare. Numerele naturale 0-100. Adunarea în concentrul 0-100.
Gorea Alexandra
Evaluare.
Despărțirea în silabe.
Scopul activității este de a verifica dacă elevii și-au însușit despărțirea în silabe.
Transport
This crossword teaches transportation vocabulary Learning Objectives to describe, in detail, past forms of transportation , to identify several modern forms of transportation, and to decide which is best for specific situations
Cine știe, răspunde!.
Exercițiu - joc de cultură generală
Algoritmi cu ramificări. Instrucţiunea de ramificare.
Actualizarea cunoștințelor - recunoașterea instrucțiunilor executantului Cangur.
Limba – principalul mijloc de
Leancă Mariana
comunicare. Nichita Stănescu „Despre limba română” Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Autoevaluare
Petrovici Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Nicolae Leahu, ”Cu miros de poame, de lapte ...”
Margareta Munca
Cum înțelegem poezia lui Nicolae Leahu, ”Cu miros de poame, de lapte ...”. Prezentare power point transformată într-o carte digitală.
Unități de măsură.
Activitatea vizează evaluarea cunoștințelor dobândite de elevi după parcurgerea temei "Unități de măsură" și este realizată sub forma unui quiz care conține itemi cu alegere multiplă, în aplicația Wordwall
Математика, 9-й класс, Площадь. Площадь квадрата, прямоугольника, ромба
Сиденко Ирина
Тема: Площадь. Площадь квадрата, прямоугольника, ромба Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Istoria românilor și universală, alolingvi, Clasa 12, Lecția 3
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Русский язык и литература, 2-й класс, Надежда Надеждина «Смотри, зорче смотри!»
Король Лариса
Тема: Надежда Надеждина «Смотри, зорче смотри!» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Formularea unei propuneri de politici publice locale
Golban Petru
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Wechselpräpositionen
Wiederholung der Wechselpräpositionen.
Oxizi. Formule chimice.
Aplicația propusă spre rezolvare are ca scop evaluarea/verificarea și consolidarea cunoștințelor referitoare la valențele metalelor și nemetalelor față de oxigen, stabilirea formulei chimice a oxizilor pe baza valenței și identificarea corectă a valenței unui element cunoscând valența oxigenului și formula chimică corectă.
Marile unități de relief.
Test de cunoștințe având ca scop verificarea informațiilor despre mareile unități de relief ale României.
Verbul.
Reprezinta o activitate de recapitulare la limba romana. Competentele pe care le voi dezvolta sunt: competenta de comunicare, competenta digitala. Continuturile tematice vor fi
Desparte în silabe cuvinte ce conțin litera „K”.
Joc „Milionarii” cu termeni / cuvinte ce conțin litera K.
Legenda. Locuri, plante, ființe
Ojog Angela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Operații cu numere reale: adunarea, scăderea, înmulțirea, împărțirea, ridicarea la putere
Biezhenaru Nadejda
cu exponent natural Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Scriitori romani.
Gruparea numelui scriitorului cu imaginea sa
UNIVERSUL ŞI SISTEMUL SOLAR.
Activitatea dată este un test ce are ca scop aprofundarea noțiunilor teoretice, conținutul tematic este destinat consolidării.Elevii vor dezvolta competența de achiziții pragmatice specifice astronomiei.
Verbul - actualizarea cunoștințelor.
Ceaicovschi Aurelia
Este un test formativ, de tip grilă, prin care se evaluează cunoștințele elevilor acumulate în clasa a V-a.
Legătura între înmulțire și împărțire.
Focșa Aliona
Exercițiul dat oferă șansa elevului să se autoverifice cum cunoaște relația între înmulțire și împărțire.
Физика, 10-й класс, Прямолинейное равнопеременное движение. Ускорение. Уравнение скорости
Пономаренко Ирина
Тема: Прямолинейное равнопеременное движение. Ускорение. Уравнение скорости Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
At my grandparents (many, much, little, few).
Această activitate are ca scop consolidarea cunoștințelor la tema Many, much, little, few.
Reactiile cu schimb de ioni 5
Dîru Mariana
Ordonarea numerelor naturale 0 - 1000000
Ordonarea crescator a numerelor naturale date
L’ARTICLE PARTITIF - prof. ARCHIP ADA-IRINA
Prezentarea Canva cuprinde imagini cu articolul partitiv. Elevii vor retine mai ușor acest articol datorită modului în care este prezentată lecția. Pe baza fișelor se vor discuta multe aspecte ale acestei chestiuni de gramatică.
În lumea Instrumentelor muzicale.
Competențe specifice disciplinei: 1. Receptarea muzicii în situaţii de învăţare și cotidiene, manifestând interes pentru cunoașterea sinelui și a lumii prin arte. Unități de competență: 2.1. Recunoașterea elementelor de limbaj muzical folosite în exprimarea și descrierea trăirilor, portretului și a tabloului în piese muzicale audiate/ interpretate. Conținuturile tematice: - Ce este o orchestră, un taraf. - Ce cuprinde o orchestră. - Familia instrumentelor cu coarde. - Familia instrumentelor de suflat: din lemn și din metal (alamă), - Instrumente cu claviatură. -Instrumente electronice. - Instrumente specifice altor popoare. - Citate.
Математика. 2017
EU ȘI DUHOVNICUL MEU
Scopul lecției: Conștientizarea necesității vieții duhovnicești și a unui preot duhovnic ca îndrumător personal în viața noastră. COMPETENȚE DERIVATE: Identificarea şi folosirea unor modele de comportament creştin în exemplele din Biblie şi din istoria Bisericii; Aplicarea învăţăturilor creştine referitoare la modul de participare personală la viaţa liturgică a Bisericii;
Micii grădinari.
Se propune jocul la etapa de Reflecție,elevii având sarcina de a descoperi darurile toamnei și a stabili din câte silabe e format fiecare cuvânt- denumire de legumă.
Colaj din frunzele toamnei.
Preșcolarii demonstrează creativitate prin activități artistico-plastice, muzicale și practice, în conversații și povestiri creative. Conținutul temei se referă la revizuirea cunoștințelor despre culorile toamnei și diferențierea frunzelor după formă și culoare.
Gândim digital. Desenăm cu bucle
Tighineanu Irina
Evocarea. Elevii realizează puzzle și descoperă tema nouă. Accesează linkul
Istoria romanilor si universala (2013)
Гражданское воспитание, 8-й класс, Язык ненависти в межкультурном контексте
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Язык ненависти в межкультурном контексте Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Elemente intuitive de geometrie - Joc ”Găsește perechea!”.
Materialul propune un exercițiu interactiv ce îi ajută pe elevi să își exerseze și testeze, într-un mod plăcut, jucăuș și antrenant, cunoștințele referitoare la elementele intuitive de geometrie. Competențele specifice vizate sunt: - Explorarea caracteristicilor geometrice ale unor obiecte localizate în mediul apropiat; - Explorarea caracteristicilor simple ale figurilor şi corpurilor geometrice în contexte familiare
Funcții trigonometrice
Test - functii trigonometrice
Гражданское воспитание, 9-й класс, Организация публичных слушаний. Публичная презентация документа..
Бабина Юлиана
Тема: Организация публичных слушаний. Публичная презентация документа. Размышления об опыте обучения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ne asumăm responsabilitatea pentru deciziile luate
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Inecuații trigonometrice Partea I
Bas Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Sunetul şi litera m.
Este un exerciţiu de consolidare a sunetului şi literei m.
SUBSTANTIVUL.
MATERIALUL PROPUS EVIDENȚIAZĂ TOATE NOȚIUNILE SUBSTANTIVULUI.
Calatorii. Pestera lui Emil Racovita
Cuflic Ecaterina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Accentul fonetic.
Activitate interactivă.
Organisme nocturne
Cîrja Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Clasificarea fructelor
Recapitularea CUNOSTINTELOR
Abatere de la normă: cacofonia

Împărţirea unui număr de trei cifre la un număr de o cifră .
Jocul creat are ca scop consolidarea împărţirii unui număr de trei cifre la un număr de o cifră .Poate fi folosit şi ca activitate de evaluare a cunoştinţelor.
Articolul adjectival.
Caisîn Lăcrămioara
Test de evaluare a cunoștințelor despre acordul mărcii genitivale.
Verbul la modul infinitiv. Funcții sintactice.
7. Respectarea normei ortografice, ortoepice, semantice, gramaticale, punctuaţionale, stilistice a limbii române literare.
Să mergem la bibliotecă
Zaporojan Eugenia
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Cosmos.Planetele sistemului solar.
Realizarea corespondenței între planete și numele acestora .
Travelling.
Jelihovschii Diana
Exersarea vocabularului nou.Ex.3, p.92.
Scrierea corecta cu â
Aromânesei Carmen
Jocul iși propune sa consolideze regula folosirii corecte a literei x
Statele Unite, Franța, Anglia, RFG, Italia, Japonia în perioada postbelică
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Pronumele personal
Este o probă de fixare /evaluare a pronumelui. Se urmărește ca elevii să integreze adecvat în exprimare elementele de construcție a comunicării studiate, în mod particular identificarea, analiza si folosirea corectă a pronumelor personale.
Obținerea și utilizarea hidrocarburilor aromatice
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (4)
Bahrin Djonetta
Lectia (4)
Scutaru Tatiana
“Fişǎ de lucru interactivǎ – clasa I. Adunǎri şi scǎderi cu trecere peste ordin ( 0-100)” .
Fişa conţine exerciţii de adunare şi scǎdere cu trecere peste ordin în concentrul 0 -100. Scopul propus este evaluarea competenţelor de calcul matematic la sfârşitul clasei I.
Stilurile funcționale
Activitatea are scopul de sistematizare a informațiilor legate de stilurile funcționale ale limbii române. Presupune utilizarea unor carduri pentru recunoașterea trăsăturilor stilurilor.
Гражданское воспитание, 12-й класс, Пути разрешения проблем сообщества
Бабина Юлиана
Тема: Пути разрешения проблем сообщества Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Тип Кольчатые черви. Класс Малощетинковые
Лупашко Наталья
Тема: Тип Кольчатые черви. Класс Малощетинковые Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Placinta Daniela
Eu spun una, tu spui multe
SAVA DIANA IRINA
Însușirea corectă de către copii a formelor de singular și plural a substantivelor. Denumirea imaginilor, găsirea formei de singular sau plural a cuvintelor din jetoane şi asocierea corectă.
Chimia, alolingvi, Clasa 12, Lecția 1
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Numerele naturale de la 0 la 31.
Exerciții de consolidare a cunoștințelor dobândite de elevii clasei pregătitoare/întâi referitor la numerele de la 0 la 31.
"Neamul Șoimăreștilor" de M Sadoveanu. Discursul.
Guranda Ala
Expunerea orală a discursului la tema patriotismului. parola Patriotismul
Steagul.
Copiii de grupă mijlocie aveau de aranjat și asamblat piesele steagului românesc, după care, odată formată imaginea să spună ce știu despre fiecare culoare și element în parte-simbolistica.
Caracteristica elementelor chimice conform sistemului periodic
Caracteristica elementelor chimice conform poziției în Tabelul Periodic.
Русский язык, 8-й класс, Склонение имён существительных (1 урок)
Караулан Людмила
Тема: Склонение имён существительных (1 урок) Караулан Людмила Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Luceafărul de Mihai Eminescu
Exercițiile au ca scop consolidarea cunoștințelor cu privire la poemul Luceafărul de Mihai Eminescu.
Maladii ereditare genice și cromozomiale.
Recunoașterea unor maladii ereditate și a factorilor ce le influențează.
Comportamente.
SAVA DIANA IRINA
Exersarea comportamentelor și atitudinilor formate în activități de tip integrativ. Un joc de asociere pentru a învăţa despre comportamentul corect în relațiile cu colegii de clasă și în relațiile cu persoanele în vârstă, despre comportamentul corect pentru protejarea mediului.
Sinonime
Familiarizarea cu defiiția de sinonime. Exemple de sinonime.
Русский язык и литература, 11-й класс, Символизм, акмеизм, футуризм, имажинизм – поиски новых...
Ротарь Елена
Тема: Символизм, акмеизм, футуризм, имажинизм – поиски новых эстетических концепций в поэзии Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Элементы горизонта. Карта
Tihoniva Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Sunetul și litera U mare și u mic de tipar.
Copilul va putea să identifice sunetul u în cuvinte, să facă analiza sonoră a cuvintelor, să diferențieze sunetul de literă, să formuleze propoziții și să le scrie grafic.
Unește cuvântul cu litera inițială
Identificarea literei inițiale din fiecare cuvânt, dezvoltarea competenței de sesizare a literelor inițiale
Українська мова і література, 3-й класс, Іменник. Загальне поняття
Рябой Алла
Тема: Іменник. Загальне поняття Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Etapele de viață ale omului. Evaluare formativă.
Tema: Omul ființă socială. Subiectul: Etapele de viață ale omului
World Heritage Sites in Romania.
Activitatea, de tip Jeopardy, testează cunoștințele generale ale elevilor cu privire la siturile protejate UNESCO din România. Elevii învață prin descoperire, iar modul în care este concepută activitatea contribuie la dezoltarea abilităților elevilor de a deveni autonomi în procesul de învățare, de a colabora și comunica în limba engleză.
Povestea celor trei fluturi
Această lecție este un material interactiv care îmbină predarea-învățarea-evaluarea prin :poveste(video),quiz,taburi tip acordeon cu informații esențiale de reținut și valsul fluturilor(audiție muzicală),la finalul lecției.Se adresează atât profesorilor cât și elevilor,fiind un mod interactiv de predare-evaluare.Recomand această resursă pentru orele de dezvoltare personală,fiind un mod simplu de a-și însuși copiii noțiuni importante despre egalitatea dintre oameni,valori sociale și morale ,pe baza unei povești:Povestea celor trei fluturi.
Producerea fontei și oțelului
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
LIMBA FRANCEZĂ
Padletul conține informații referitoare la unitățile clasei a VII a la limba franceză
Химия, 11-й класс, Определение состава органических соединений
Чебану Ольга
Тема: Определение состава органических соединений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Simboluri chimice
Rebus care verifică simbolurile elementelor chimice.
Semnele încălzirii globale.
Matei Dan
Am vrut să știm cât de mult s-au schimbat practicile agricole și vegetația din Pui, județul Hunedoara în ultimii 30 de ani. Utilizând un sondaj on line efectuat pe 213 de gospodării agricole, acest studiu investighează adaptarea fermierilor la seceta pe termen lung din satul Pui.
ZU+Z, ZU-Z
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Analizatorul olfactiv și stimuli olfactivi
Chirița Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Numere pare și impare 0-31.
Identificarea numerelor pare și impare.
Adunarea și scăderea numerelor mai mici decât 100. ZU+U; ZU-U
Căldare Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Comportamentul verbal corect în diferite situații de comunicare
Costenco Lilia

Capitolul II. Tema 9 Scheletul axial.
Scopul este de a sistematiza cunoștințele noi în două coloane conform criteriului prezentat.
Buburuza de Eugen Jianu, vocabular.
Exercițiul propus în learningapps verifică nivelul de înțelegere a noțiunilor de vocabular, a cuvintelor noi din Textul Buburuza de Eugen Jianu, pentru elevii din clasa II- a. Aspectul interactiv al jocului exersează și atenția elevilor, capacitatea de memorare și viteza de reacție. Este un exercițiu care poate folosit la finalul orei de predare sau la începutul celei de-a doua ore de studiu pe text în partea de reactualizare a cunoștințelor.
Literatura renascentistă europeană. Prezentare panoramică
Tipu Valentina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
"Peisaj de iarnă"
Domeniul Estetic şi Creativ: "Peisaj de iarnă"- desen/pictură în zăpadă
Reprezentarea fracțiilor cu ajutorul unor desene.
Pentru etapa de evocare la studierea frațiilor. Reprezentarea fracțiilor cu ajutorul unor desene.
China Antică
Caciuc-Roșioru Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Les vêtements.
Activitatea are ca scop verificarea vocabularului.
Peștii.
Buduleanu Alina Marilena
Rezolvând chestionarul propus, elevii vor avea ocazia să își verifice cunoștințele și să învețe, totodată, informații noi despre pești.
Recapitulare istorie universala sem I
Materialul presupune o evaluare succintă a capitolelor Epoca preistorică, Antichitatea- Orient/ Grecia, clasa a V a.
Суфражизм в конце XIX нач XX вв
Dochina Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Grupurile de litere
Consolidarea cunoștințelor a grupurilor de litere Să scrie corect grupurile de litere ; Să facă corespondența între literă și sunet. Lecție de evaluare formativă
Mişcarea naţională a românilor din Bucovina
Vasilachi Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Insects
Students can improve their understanding of written and spoken English via game about insects , as well as learn new words, structures, pronunciation, and spelling, all while having a great deal of fun
Arta Evului Mediu Arta Moldovei Medievale
Veta Dascăl
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
POVESTEA CAPRA CU TREI IEZI.
MÎNZICU SIMONA VALENTINA
COMPUNEREA IMAGINII DIN POVESTEA CAPRA CU TREI IEZI
Fructul cel mai valoros.
Exerciții pe baza textului ”Fructul cel mai valoros” (înțelegerea textului)
Populaţia Eurasiei. S-a comis eroare în denumire temei: Populaţia Asiei.
Dorin Galben
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Introducere în studiul fizicii.
Sunt explicate sumar câteva noțiuni de baza întâlnite la începutul studierii fizicii.
Determinarea valorii unei mărimi fizice.
Lecție de descoperire a faptului că nici o măsurare nu este perfectă că apar erori de măsurare, cauza erorilor și modul de determinare a valorii unei mărimi fizice.
Marea Britanie între anii 1850-1914
Bujor Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Good comes from doing good
Florescu Olga; Serbul Anastasia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Gâze, flori, mii de culori.
Evaluarea cunoştințelor despre florile de primăvară şi a insectelor.
Figuri geometrice
Cutasevici Angela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Citirea și scrierea numerelor naturale cu cifre arabe.
Acest test este oferit elevilor la etapa reflecție sau la verificarea cunoștințelor în cadrul orei citirea și scrierea numerelor naturale cu cifre arabe.
Математика, 10-й класс, Показательные неравенства
Лунгу Евгения
Тема: Показательные неравенства Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Max, duc şi nava cosmică, după Walt Disney.
Gogu Mihaela
Jocul are scopul de a consolida cunoştinţele din lectura ,,Max, Duc şi nava cosmică'', după Walt Disney. Dezvoltă la elevi competenţa de a citi şi înţelege un mesaj scris, de a rezolva o sarcină de lucru în mod atractiv, prin metoda îndrăgită de elevi, a jocului didactic. Elevii îşi antrenează atenţia, memoria, gândirea logică, raţionamentul şi capacitatea de a rezolva rapid o problemă, precizîndu- i soluţia.
Particularitati ale sistemului excretor
Coșcodan Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Cine știe câștigă.
Evaluare finală-Cunoașterea mediului- Cine știe câștigă! Verificarea cunoștințelor preșcolarilor dobândite în timpul anului școlar, referitoare la anotimpuri, mijloace de transport, meserii, animale, planete, rechizitele școlarului.
Изменение глаголов по временам. Глаголы в форме будущего времени
Potiomchina Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Русский язык и литература, 9й класс, Сложноподчиненное предложение и его особенности. Основные...
Соболева Майя
Тема: Сложноподчиненное предложение и его особенности. Основные виды СПП Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
В Осеева. Почему, часть 2
Vohmeanin Vadimir
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Organe de mașini.
Exercițiu tip Ordonează perechi realizat cu aplicația LearningApps în cadrul căruia elevii trebuie să asocieze imaginea organului de mașină cu denumirea acestuia. Activitatea este destinată elevilor din învățământul profesional și tehnic, ea vizând dobândirea de competențe necesare angajării pe piața muncii în una din ocupațiile domeniului de pregătire profesională Industrie textilă și pielărie.
Математика, 5-й класс, Кратное. Множество кратных натурального числа
Мирза-Фёдорова Оксана
Тема: Кратное. Множество кратных натурального числа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Dialog la cumpărături.
Această activitate își propune să familiarizeze elevii cu vocabularul specific la cumpărături, exersând limbajul funcțional de cerere și oferire de informații la cumpărături. Elevii sunt invitați să pună dialogul în ordinea firească a desfășurării schimbului de replici între client și vânzător. Elevii vor dezvolta competențe de comunicare în contextul acesta.
Scrierea corectă.
Activitatea presupune aplicarea regulilor de scriere corectă referitoare la scrierea cuvintelor cu â și î, la scrierea cu x sau cs, la scrierea cu m înainte de p și b, la scrierea cu nnnbb, etc.
Scăderea fracțiilor .
Pentru etapa de evocare la scăderea fracțiilor .
Bahrin Djonetta
Calendarul naturii.
Această activitate a fost proiectată cu scopul de a consolida cunoștințele elevilor cu privire la noțiunile despre timp și vreme. Elevii își vor dezvolta competențele despre formarea anului, a anotimpurilor, a săptămânii, data la care ne aflăm prin compararea cu data din ziua precedentă, starea vremii din ziua respectivă. Aceste competențe sunt formate cu ajutorul exercițiilor prezentate sunt forma itemilor obiectivi.
Operații cu numere întregi.
Activitatea vizează evaluarea cunoștințelor dobândite de elevi după parcurgerea unității de învățare "Operații cu numere întregi" și este realizată prin intermediul aplicației Quizlet
Українська мова і література, 12й класс, Просте ускладнене речення. Однорідні члени речення...
Подлєсная Світлана
Тема: Просте ускладнене речення. Однорідні члени речення. Однорідні й неоднорідні означення Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Stilistica părților de vorbire și a semnelor de punctuație în textul literar
Vâlcu Marcela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Marile migrațiuni ale popoarelor și declinul lumii antice

Atelier de lectură. Nuvela ,, Popa Tanda" de Ioan Slavici.
Ceaicovschi Aurelia
S- au evaluat competențele de lectură și înțelegere a nuvelei respective.
Înmulțirea cu 10 și cu 100
Muruz Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Le logement du XXIe siècle

Royal Family
Video based interactive task on civilization about the Royal Family that includes such facts as who was the first monarch to live in the Buckingham Palace, Queen's powers and some curiosities about the Queen's guards.
Miscellaneous test.
Test interactiv în limba engleză cu întrebări de tipul adevărat-fals pe diverse teme, prin care se evaluează cunoștințele elevilor de clasa a X-a.
Prezentare de carte sub forma unui glog/poster
Glogster este un instrument web util pentru diverse prezentari sau proiecte tematice, e atractiv, pune la dispozitia profesorului/elevului fotografii, clipuri video, texte diverse, formate interesante, chiar pentru mai multe discipline.Prin intermediul acestira se pot realiza gloguri/postere interactive in functie de tema discutata si utilizand mare parte din continuturile gasite acolo, se poate interveni asupra continutului acelui glog oricand el fiind pastrat in contul personal sau publicat
Geografia-știința despre Pământ
Utilizarea unor termeni geografici. Consolidarea cunoștințelor geografice despre Terra.
Prietenul omului - fișă de lucru.
Fișa de lucru propune exerciții ce vizează înțelegerea unui text de mică dimensiune, identificarea unor informații variate, citirea unor cuvinte și propoziții, identificarea mesajului unui scurt text care prezintă întâmplări.
La Pas prin capitalele Lumii
Activitatea de asociere a numelui capitalei cu tara specifica presupune explorare de materiale informative, harti manuale/digitale, exersare, antrenare prin joculete incluse pe platforme educationale.Exersarea/testarea cunostintelor, se poate ealiza individual sau in perechi.
Провозглашение независимости РМ (1991). Принятие новой конституции в 1994
Nedbaliuc Alexandr
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Ortograma s-a / sa.Exerciții aplicative.
Scrierea corectă a cuvintelor/ ortogramelor învățate prin exerciții de recunoaștere a formei corecte de scriere.Verificăm cunoștințele prin joc.Reflecție.
Metode de rezolvare a sistemelor de două ecuații de gradul I cu două necunoscute
Obletsova Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Счастлив тот, кто счастлив у себя дома
Маковей-Карачебан Инга
Тема: Счастлив тот, кто счастлив у себя дома Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Regimuri politice și forme de guvernare.
Scopul: pe cale interactivă de a face diferențiere dintre regimurile politice. Activitatea poate fi utilizată în timpul realizării sensului sau a reflecției. Competențe: cunoștințe și înțelegere critică privind lumea
Природная вода. Жесткость воды
Terletska Alla
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Sports and competitions.
This activity improves pupils'vocabulary.
Русский язык и литература, 3й класс, Работа со словарями
Потёмкина Ольга
Тема: Работа со словарями Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Semnele de punctuație
Elevii vor pune semnele de punctuație într-un mic dialog.
Inteligențele multiple și viitoarea mea profesie
Margine Eugeniu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Afirmarea ideilor iluministe în spaţiul românesc

Instrucțiuni de control: algoritmi repetitivi, ciclu cu condiție. Limbajul de programare SCRATCH.
Dumbravă Natalia
Prezentare pentru etapa de desfășurare a realizarii sensului lecției.
Zi de activități transdisciplinare. Vine, vine Moș Crăciun.
Propun diverse activități pentru o zi în preajma sărbătorilor de iarnă.
Împărțirea exactă a numerelor ce se termină cu zerouri.
Competențele specifice disciplinei: 1. Aplicarea operaţiilor aritmetice și a proprietăţilor acestora în contexte variate, manifestând atenţie și interes pentru calcul corect, raţional, fluent. 2. Rezolvarea problemelor pe baza utilizării achiziţiilor matematice, dând dovadă de gândire critică în adoptarea unui plan pertinent de rezolvare. Conținuturile tematice: - Anunțarea temei. - Proprietățile înmulțirii. A/F. - Observați și explicați! - Observăm! - Metoda CUBUL: -Argumentează. - Analizează. - Compară. - Asociază. - Aplică. - Descrie. - Felicitări!
Tipurile de noduri ale lemnului
Cuvinte incrucisate - descoperirea tipurilor de noduri ale lemnului
Solar System. Unit I. Lesson VI.
Our Solar System video explanation. Students will be able to identify the characteristics of each member of the solar system and will be able to build a spidegram about our solar system in the pupil's book, page 23.
Operația de înmulțire
Sîrbu Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Непредельные углеводороды
Терлецка Алла
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Numerele naturale de la 1 000 până la 10 000
Colesnic Liliana

Русский язык и литература, 12-й класс, Изображение Гражданской войны. Рассказ «Шибалково семя»...
Гайбу Светлана
Тема: Изображение Гражданской войны в «Донских рассказах» М.А. Шолохова. Рассказ «Шибалково семя» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Les contes de mon enfance. Les personnages.
L'exercice peut être utilisé lors de l'étape de l'extension de la leçon, aussi bien que pour le devoir. Devine le personnage, nomme ses qualités et ses actions!
Amestecurile.
Lecția interactivă Amestecurile oferă informații despre tipurile de amestecuri, despre felul în care le putem recunoaște. Elevii vor putea să recunoască diferite tipuri de amestecuri, dar vor putea să facă experimente propuse pentru a realiza amestecuri omogene sau eterogene.
Spațiul. Universul
State Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Уравнения 1 степени с одним неизвестным 2
Mirza-Fiodorov Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Caisele.
Reconstituirea întregului din părți. Dezvoltarea coordonării oculo-motorii a copilului.
Unitati de masura pentru lungime
Consolidarea unitatilor de masura pentru lungime
Uleiuri esențiale
Lecție
Geografia umana a RM
Adverbul - Adjectivul.
Scopul: consolidarea noțiunilor de teorie gramaticală Competențe: - Recunoașterea părților de vorbire studiate - Identificarea părților de vorbire studiate - Analiza morfo-sintactică a părților de vorbire studiate.
Identificarea problemelor unei comunități
Golban Petru
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Our Garden
Nederiță Liliana & Daniel Darius Sadovei
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Решение задач на применение закона Ома для замкнутой цепи
Беляева Светлана
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
LES PRONOMS RELATIFS SIMPLES
Este o activitate interactivă realizată în LEARNINGAPPS care atrage și motivează elevii să învețe limba franceză.
Способы проверки парных согласных
Vohmeanin Vladimir
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Pandemie.
Prevenție.
Modificări în ortografia limbii
Butuc Maria
române: DOOM-2. Scrierea și pronunțarea cuvintelor de origine străină Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Eticheta comunicării. Formule de inițiere, de menținere, de încheiere a conversației
Sanduța Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Elemente de prozodie în
Butuc Maria
poezia lirică „Laudă zăpezii” de G. Călinescu Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sunetul [o] şi litera de tipar o. Reprezentarea propoziției prin semne convenţionale. Litera o (mică) de mână
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
U.R.S.S.
Cerbușca Pavel
în perioada postbelică Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
„Nuvela, un roman scurt, o reconstituire din viață”
Inga Zazulea
La lecția „Nuvela, un roman scurt, o reconstituire din viață”,la reflecție, elevii clasei a X-a, în baza instrumentului web wordart și metodei jocul cu rime, au compus oral o poezie cu rimele indicate. Astfel, elevii își dezvoltă competența de comunicare orală.
Химия, 11-й класс, Систематическая номенклатура непредельных углеводородов
Чебану Ольга
Тема: Систематическая номенклатура непредельных углеводородов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Geografia, Clasa 12, Lecția 2, Partea 1
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Scrierea cu â și î
joc de consolidare a regulilor de scriere corectă a cuvintelor care conțin sunetul â/î; selectarea soluției corecte pentru utilizarea în cuvinte a lui â sau î
Великие географические открытия XV-XVI вв
Barbaroș Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Парные, звонкие и глухие согласные в корне слова 2
Vohmeanin Vladimir
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Pronumele personal
Este un test de evaluare formativă în cadrul unei lecții de consolidare a cunoștințelor despre pronumele personal
Природа - это книга, которую надо внимательно прочесть.
Совершенствование коммуникативно-речевых умений и навыков.
LES OBJETS DE LA CLASSE
Scopul lecției este ca elevii să învețe/recunoască/cunoască obiectele pe care ei le folosesc la clasă.
Misterele Planetei Albastre - Apa.
O lecție integrată la disciplina Matematică și explorarea mediului prin care se urmărește identificarea și înțelegerea unor fenomene, relații, regularități din mediul înconjurător, rezolvarea unor probleme în cadrul unor investigații precum și responsabilizarea elevilor pentru protejarea mediului înconjurător.
Padlet- cls. a VI-a
Scopul actiivitӑții pe Padlet, a fost sӑ pӑstrez legӑtura cu elevii ȋn perioada 11 martie- …..( ȋnceputul Pandemiei), dorind ca tot ceea ce le transmit elevilor sӑ fie organizat, structurat, explicat. Conținuturile sunt cele din Programӑ, aferente perioadei 11 martie- aprilie, cȃnd am ȋnceput activitatea on-line pe Platforma Classroom.
Cultura Basarabiei în perioada interbelică Integrarea Basarabiei în spațiul cultural românesc
Uzicov Nina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Personalități literare românești în dialog cu mine, cititorul
Margine Eugeniu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Модуль «Моё здоровье». Если ты заболел.
Leaşenco Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Caracteristica elementelor chimice conform Sistemului periodic
Caracteristica elementului chimic Calciu
Introduction. Let's test our skills.
Propun o activitate care are ca scop consolidarea și evaluarea alfabetului și al vocabularului din unitatea de întroducere.
Versificația. Poezia. Pastelul. Text-suport ”Oaspeții primăverii” de Vasile Alecsandri.
Busuioc-Pojoga Rodica
Exercițiul se propune la etapa de Reflecție pentru a verifica cunoașterea versurilor, la fel poate fi utilizat pentru etapa de Evocare la lecția a doua de studiere a pastelului. Autoevaluarea cu ajutorul jocului îi va ajuta pe elevi să sesizeze lacunele și să repete pastelul.
On the animal farm.
Scopul acestei activități este de a verifica înțelegerea generală a textului.
Aparatul circulator
Elevii vor descoperi cuvintele noi studiate la temă. De consolidare a noțiunilor din cadrul temei predate.
Partea secundară de propoziție-atributul
Dediu Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Vederile de reprezentare pentru un produs
Cuvinte incrucisate -descoperirea Vederilor de reprezentare pentru un produs
”Moara cu noroc” de Ioan Slavici, determinarea sinonimelor.
Citind textul elevii trebuie să fie capabili să determine perechile de sinonime.
Numărăm cireșe.
Consolidarea competenței de a asocia numărul de obiecte cu cifra corespunzătoare.
Les préparatifs e activités des vacances
Turcan Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Ciobanu Mariana
Funcții și Proceduri Sintaxa declarațiilor și apelurilor de subprogram
Guriță Elena
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Proprietăți ale triunghiului dreptunghic

Noțiuni de geometrie.
Se urmărește evaluarea noțiunilor de geometrie prin joc
Биология, 11-й класс, Факторы риска и заболевания гипофиза, щитовидной и паращитовидных желез...
Мамалига Анна
Тема: Факторы риска и заболевания гипофиза, щитовидной и паращитовидных желез. Профилактика Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Interacțiunea. Efectele interacțiunii. Forța – măsură a interacțiunii
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Familiarizarea cu imagini plastice create în diverse materiale. Imagini: liniare, colorate, modelate
Buiacov Rodica

Décrire une personne
A descrie o persoană - adjective care denumesc trăsături fizice şi de caracter (activitate de consolidare)
Căderea Imperiului Roman
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (3)
Iuldașev Natalia
Găsește cuvintele potrivite!
Scopul activității: Consolidarea capacității de aplicare a cunoștințelor și a deprinderilor de comunicare orală, referitoare la anotimpul iarna
Unit 5 Lesson 1: The Country of Traditions
Lungu Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Shopping Part 2
Schneider Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Maison-lexique
Elevii vor recunoaște după descriere încăperile sau locurile unei case.
Poziția relativă a planelor. Paralelismul planelor
Zastînceanu Liubov
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adverb Clauses
Munca-Aftenev Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Oceanul Pacific. Poziţia fizico-geografică, relieful bazinului oceanic.
GARABAJIU TEODOR
Localizarea pe harta-contur a obiectelor geografice din cadrul Oceanului Pacific.
Geografia României
Quizul kahoot cuprinde 50 de întrebări cu privire la Geografia României. Poate fi utilizat și în cazul activităților extrașcolare. Scopul activității este de evaluare și ierarhizare.
Viticultura și Industria vinicolă.
3.2 Deducerea unor măsuri de soluționare a situațiilor problemăale mediului la nivel local și național, ca rezultat al discuțiilor. Proiectarea unor posibile soluții la situațiile problemă social economice la nivel local și național, în baza unor studii de caz.
Securitatea personală
Grecu Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Крах коммунистических режимов. 1989 год в истории Европы
Nedbaliuc Alexandr
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Operații cu numere reale reprezentate prin litere. Adunarea și scăderea.
Ceban Tatiana
Scopul: de a verifica cunoștințele elevilor privitor la adunarea și scăderea numerelor reale reprezentate prin litere. Elevii vor efectua operații de adunare și scădere cu numere reale reprezentate prin litere.
Proprietățile triunghiurilor
Însușirea proprietăților triunghiurilor isoscel și echilateral printr-o metodă alternativă, comparația.
Textul "Ciocârlia" după Ion Agârbiceanu.
În urma lecturii conștiente a textului elevii vor răspunde la întrebări în baza acestuia.
Democrație versus comunism. Războiul Rece.
Resursa constă într-un suport vizual care poate susține o prezentare/ discuție pentru înțelegerea diferențelor dintre lumea comunistă și lumea democrată în perioada postbelică (1945–1991).
Drag mi-i plaiul, drag mi-i graiul.
Gruparea cuvintelor-sinonime cu scopul de a actualiza lexicul pentru copiii alolingvi.
Figuri, corpuri geometrice.
Sunt exerciții de consolidare a noțiunilor, termenilor matematici învățate, pot folosite ca EFE la modulul 5 (Figuri și corpuri geometrice).
Efortul și sănătatea
Gorincioi Taisea
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fenolul

Umanism
Cristea Nadia
Логопедическое занятие для детей 5-7 лет.Автоматизация звука «Ш» в слове
Арабаджи Анна
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Математика, 1-й класс, Число и цифра 5
Пиндус Лилия
Тема: Число и цифра Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Does he ride his bike?
Elevii sunt invitați să completeze propozițiile folosind Present Simple.
Culorile.
Potrivește culorile cu obiectele reprezentate de acestea printr-un joc interactiv.
Elementele de structură ale scrisorii.
Joc interactiv
Educatie plastica
The Animal World.
Fișă de lucru-descrierea animalului preferat. Aceasta conține vocabularul necesar care să-l ajute pe elev să descrie un animal și un exemplu.
My clothes
Activitate bazată pe vocabularul studiat la lecție.
Epoca „Meiji” în Japonia
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mijloace de transport.
Această activitate de Cunoaşterea mediului îşi propune să evalueze cunoştinţele preşcolarilor despre mijloacele de transport. Prin această activitate, copiii sunt puşi să recunoască mijloacele de trasport şi să recunoască din ce categorie fac parte, realizând astfel corespondenţa dintre mijlocul de transport şi locul pe unde circulă acesta.
Petit artisans
Țurcan Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Mărimi invers proporționale
Baș Liudmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
УЧЕТ И КОНТРОЛЬ ЛИЧНЫХ ДЕНЕЖНЫХ СРЕДСТВ ПО СРЕДСТВОМ ПРИЛОЖЕНИЯ ПОД ОС ANDROID
Wallet MDL - мобильное приложение выполненное на С# UNITY под ОС АНДРОИД устанавливается через магазин Google Play . Позволяет ввести денежные расходы и доходы учащегося 10-12 класса, применить свои математические и технические навыки в программировании мобильных приложений,что является очень популярным и востребованным на ИТ- рынке Молдовы. ( P.S. МОЖНО использовать также на уроках ИНФОРМАТИКИ и кружковой деятельности по проектам - STEAM).
Adjectivul
Activitatea vizează consolidarea adjectivului și recunoașterea adjectivelor variabile și invariabile
Test de evaluare inițială
-scrierea și citirea corectă a numerelor ăn concentrul 0-1000 - completarea șirurilor de numere, respectând regula; - identificarea numerelor cerute; -respectarea ordinii operațiilor în rezolvarea exercițiilor ; - aflarea numărului necunoscut; - rezolvarea exercițiilor de adunare si scădere în concentrul 0-1000, cu și fără trecere peste ordin; -identificarea figurilor-corpurilor geometrice; -stabilirea valoari de adevăr pentru enunțurile date;
Caracterizarea generală a solului.
Activitatea poate fi desfășurată la sfârșitul lecției.
Простые вещества металлы физические и общие химические свойства
Dîmovskaia Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Funcţiile informaţional-estetice ale îmbrăcămintei.
Exercițiu interactiv tip Ordonare pe grupe realizat cu aplicația LearningApps; sarcina de lucru vizează gruparea funcțiilor informaţional-estetice ale îmbrăcămintei în cele două grupe: informaţională și estetică.
A Good Friend should/shouldn’t
Mirciu Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
The House We Live In
Ceban Corina

Tehnologiile moderne
Popușoi Cristina

Relațiile lui Viète. Teorema reciprocă
Popovici Bujor Violeta
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Analiza algoritmilor Clasificarea algoritmilor în funcție de complexitate
Braga Lidia
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Lectia (1)
Chigai Rodica
Regnul Animale. Încrengătura Cordate. Clasa Reptile.
Să descopere cuvintele ascunse în careul de litere, referitoare la Clasa Reptile.
Входим и выходим безопасно в - из транспорта
Этот урок был создан в рамках проекта REPEMOL при участии Швейцарского агентство развития и сотрудничества. Данные видео будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект educatieonline.md реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Драматургия эпохи Возрождения. "Гамлет" У. Шекспира
Иван Пилкин
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Instrucţiunea if.
Evaluarea formativă. Elevii vor dezvolta competenţa de a învăţa să înveţi printr-o evaluare interactivă digitală.
Adjectivele.
Guranda Ala
Identificarea tipologiei adjectivelor.
Русский язык, 8-й класс, Е. Носов «Живое пламя»
Волковская Мария
Тема: Е. Носов «Живое пламя» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Crearea documentelor Web cu ajutorul aplicațiilor dedicate.
Actualizarea cunoștințelor. Cunoașterea etichetelor necesare pentru crearea și elaborarea documentelor Web.
Zonele naturale ale Republicii Moldova
Popușoi Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fructele conțin vitamine.
Familiarizarea preșcolarilor cu fructele ce cresc la noi în țară, ce conștin fructele-vitamine! Cum le îngrijim înainte de a le consuma.
Mijloace de transport.
Prin jocul Kahoot-Mijloace de transport am urmarit familiarea preșcolarilor cu mijloacele de transport care circulă pe uscat, pe apă, prin aer, pe șine.
Mă simt fericit împreună cu ceilalți
Bivol Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Consecințele celui de-al
Cerbușca Pavel
Doilea Război Mondial Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Textul narativ literar în proză.
Lecție completă!
Șiruri de numere reale.
Rebusul constituie o sinteză a modulului Șiruri de numere reale.
Anatomia aparatului respirator
Exercițiu interactiv ce îi ajută pe elevi să își testeze, într-un mod plăcut, jucăuș și antrenant, cunoștințele despre anatolia aparatului respirator.
He'll be eleven in June
Nederiță Liliana & Daniel Darius Sadovei
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Tipuri de eseu: eseul literar, eseul filozofic
Cocieru-Strătilă Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Ziua Națională a României.
Exprimarea propriilor idei referitoare la contexte familiare, manifestând interes şi încredere în sine ; Identificarea semnificaţiei unor simboluri din universul familiar, care transmit mesaje simple ; Exprimarea unor idei şi sentimente prin intermediul limbajelor convenţionale şi neconvenţionale .
Sensul cuvântului în context.
E un exercițiu potrivit pentru etapa de evocare - de,, spargere a gheții'', pentru ca, ulterior, la etapa de realizare a sensului, elevii să sesizeze legătură de sens, importantâ pentru transmiterea unui mesaj în proverbe.
Șorțulețul iepurașului.
Explorarea de mesaje artistice exprimate în limbaj vizual într-o diversitate de contexte familiare; Realizarea de creații funcționale și/sau estetice folosind materiale și tehnici elementare diverse.
Corpul uman
Popușoi Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
UnitV Lesson IV Compassion an Empathy
Fișă de consolidare a vocabularului le tema dată (cuprinde un exercițiu de potrivire a unui cuvânt cu definiția acestuia).
Достопримечательности Москвы и Санкт-Петербурга. Учимся употреблять сложносочинённые предложения
Leaşenco Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Lectia (4)
Andronic Carolina
Биоритмы. Cезонные изменения в широколиственном лесу
Blohina Irina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Unități de măsură pentru valoare.
Este un gameshow quiz foarte antrenat ce poate fi folosit la consolidarea cunoștințelor despre valoarea obiectelor.
Sfântul Arhidiacon Ștefan.
Exercițiul este de consolidare și evaluare. Elevii trebuie să înlocuiască corect spațiile libere cu termenii enumerați, la final ei vor consolida noile cunoștințe predate având posibilitatea de a audia Troparul Sfântului Ștefan.
Математика, 2-й класс, Вычитание до 100 с переходом через десяток
Мелека Елена
Тема: Вычитание до 100 с переходом через десяток Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Jocul silabelor Sunetul și litera J
Formarea și dezvoltarea competențelor de comunicare corectă în diferite contexte, cu accent pe sunetul/ litera „J”
Modurile nepersonale. Modul participiu şi gerunziu.
Acest exercițiu îi ajută pe elevi să-şi consolideze cunoştințele despre verbele la modul participiu şi gerunziu.
Sistemul excretor
Resursa propusa este un puzzle care are ca tema sistemul excretor. Destinată elevilor din clasa a VII-a, resursa îi ajută să învețe rolul componentelor sistemului excretor jucându-se. Competenta generala: Investigarea lumii vii cu ajutorul metodelor şi al mijloacelor specifice pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a mediului
Interacțiuni prin câmpuri. Rezolvarea problemelor (I)
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Alice in Wonderland.
Barcuța Natalia
Scopul de a dezvolta capacitatile de audiere. Dezvolta competențele pluri/interculturale. Poate fi folosit la etapa consolidare.
Математика, 10-й класс, Логарифмические уравнения с модулем
Лунгу Евгения
Тема: Логарифмические уравнения с модулем Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
The Clothes We Wear.
Activitatea este destinată învățării, practicării sau evaluării vocabularului propus la tema "The Clothes We Wear". Activitatea poate fi folosită la etapa lecției - realizarea sensului.
Українська мова і література, 2-й класс, Власні і загальні назви
Рябой Алла
Тема: Власні і загальні назви Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
A doua fază a revoluţiei industriale. Industrializarea şi consecinţele ei
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 8-й класс, Определение по химическому уравнению массы одного вещества по известному...
Терлецкая Алла
Тема: Определение по химическому уравнению массы одного вещества по известному количеству другого вещества Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
PRIETENIA ȘI IUBIREA factorii care influențează implicarea,neimplicarea în relații sexuale
Eugen Nicov
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
English in Our Life.
The activity is for teaching and practicing the new vocabulary of the new topic.
Structura și funcția endocrină a pancreasului și a gonadelor
Chirița Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Цепи питания и экологические пирамиды
Terteac Snejana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Jobs.
Activitate interactivă de consolidarea a cunoștințelor la subiectul „Lumea profesiilor”. Poate servi drept activitate suplimentară la temă, elaborându-se sarcini adiționale asupra textului, în acord cu viziunea dascălului și a necesităților individuale ale discipolilor.
Subordonata circumstanțială de timp.Test.
Gandrabură Inga
Identificarea corectă a subordonatei circumstanțiale de timp .
A fi sănătos - moft, sau necesitate?
Bivol Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Exerciții de dezvoltare a vocabularului. Povestirea după imagini

Государственные учереждения, обеспечивающие защиту детей
Bâcova Ludmila
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Propoziția subordonată circumstanțială de loc.
Pentru etapa de refelecție. Verificarea cum elevii au înțeles tema.
Atelier de creație VEVERIȚA.
Activitate de pregătire pentru a scrie compunerea descrierea unei viețuitoare Veverița.
Scrierea metaliterară. Portretul literar. Poezia „Meșterul” de N. Labiș
Boguș Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Proprietățile chimice ale acizilor, bazelor, sărurilor în baza teoriei disociației electrolitice
Olari Victoria

Cuvinte cu sens asemănător.
Elevii trebuie să găsească cuvintele cu sens asemănător! In joc sunt ambele variante, trebuie să găsească perechea potrivită.
Voluntariatul – modalitate de activizare a cetățenilor
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Limba engleza. 2018
Animalele sălbatice.
Jocul are ca scop recunoaşterea diversităţii lumii vii.
Русский язык, 9-й класс, Мир вокруг нас. Части речи. Повторение изученного в 8 классе
Ляшенко Ольга
Тема: Мир вокруг нас. Части речи. Повторение изученного в 8 классе Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Diftongul.
Grupați cuvintele care conțin diftongi și cuvintele care nu conțin diftongi
Friends
Olaru Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Motivația și rolul valorilor personale în alegerea profesiei
Țiganu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Obiecte care funcționează cu ajutorul curentului electric - joc „Adevărat sau fals”
Recunoașterea unor aparate electrocasnice, electronice care funcţionează cu ajutorul curentului electric
Unități de măsură - Recapitulare
Materialul are ca scop recapitularea cunoștințelor despre unitățile de măsură pentru lungime, timp și valoare, la finalul unității de învățare.
Propoziția circumstanțială de loc.
Un joc potrivit etapei de Reflecție, pentru autoevaluarea cunoștințelor acumulate la tema dată.
Numerele naturale de la 0 la 100. Aflarea numărului necunoscut.
Numerele naturale de la 0 la 100. Aflarea numărului necunoscut Aprofundare 1.4. Efectuarea de adunări şi scăderi, mental şi înscris, în concentrul 0-100, recurgând frecvent la numărare Exerciţiile sunt astfel concepute încât să poată fi rezolvate mintal. Exerciţiile ar putea fi lucrate pe caietul cu pătrăţele, respectând aşezarea în pagină. Aflarea necunoscutei mintal, ajută la înţelegerea logaritmului de calcul.
Verbul. Modurile personale: indicativ și imperativ
Canișcev Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sfintii romani si crestinismul pe teritoriul tarii noastre.
Elevii vor identifica aspecte semnificative despre sfinți români prin intermediul acestui joc
Cu ce sunet începe ?
Activitate de educarea limbajului pentru preșcolarii de grupa mare .
Unitățile de măsură.
Consolidarea cunoștințelor despre unitățile de măsură.
Математика, 1-й класс, Число и цифра 3
Пиндус Лилия
Тема: Число и цифра 3 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ursu Zinaida
Circuitul apei in natura.
Instrumentul propus este un test care vizează verificarea cunoștințelor acumulate de către elevi despre circuitul apei în natura.
Calm, calm, calm... Rezolvarea de conflicte printr-o comunicare eficientă
Frunze Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Siguranța corpului. Secrete bune, secrete rele. Persoane de încredere

"Reacţiile de schimb ionic. EM, EIC, EIR"
Fișă de lucru pentru verificarea cunoștințelor dobândite pe parcusrul orei.
Математика, 4-й класс, Составление задач
Балан Лилия
Тема: Составление задач Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
EVALUARE TOAMNA
Scopul activității: Verificarea și consolidarea cunoștințelor copiilor referitoare la anotimpul toamna. Activitate cu caracter interdisciplinar: matematică / cunoașterea mediului, pentru grupa mare.
Sunetul și literele z, Z.
IANCULESCU COSTICĂ
Identificarea literelor, citirea cuvintelor, exerciții antrenament, test interactiv cu autocorecție, aritmogrif
Биология, 11-й класс, Строение и эндокринные функции поджелудочной и половых желез
Баранчук Людмила
Тема: Строение и эндокринные функции поджелудочной и половых желез Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Jurnal de vacanta - călătorie virtuala
Aplicația Pictramap, este o aplicație interactivă, care cu siguranță ii va determina pe elevi să caute informații despre locurile unde vor sa călătorească.
Русский язык и литература, 3-й класс, Деление текста на части. План текста
Вохмянин Владимир
Тема: Деление текста на части. План текста Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Водная проблема
Карауш Ольга
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Materii prime folosite în industria lemnului
Identificarea materiilor prime din industria lemnului
Математика, 1-й класс, Сложение и вычитание числа 4
Фёдорова Елена
Тема: Сложение и вычитание числа 4 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cuvintele textului.Textul-suport „Moldova”.
Exercițiul se propune la etapa de Evocare pentru a descoperi unul din simbolurile țării.
If - clause
Lungu Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Lansarea pe piață a unui nou produs.
- Condiții de introducere pe piață a unui nou produs - Strategii de marketing - Lansarea produsului nou la un preț ridicat și cu promovare scăzută - Lansarea produsului nou cu preturi mari și cheltuieli de promovare ridicate - Lansarea noului produs la preț scăzut și cu o promovare puternică - Lansarea noului produs la preț scăzut, dar fără prea multă promovare
Spectacol de teatru - Nostalgii
Activitate extracurriculară - vizionarea unui spectacol de teatru ”Nostalgii”, trupa de teatru Masca (formată din elevii liceului). Scopul realizării spectacolului a fost unul estetic, cultural- artistic, emoțional, etc. În urma vizionării spectacolului, participării la activitate, se fixează abilități ale sec XX - gândire critică, colaborare, inteligență emoțională, alegerea în cunoștință de cauză (decizii individuale și de grup), flexibilitate, etc. Acest spectacol a fost realizat de elevi, pentru elevi, părinți și profesori.
Matematica în construcții
Dimitriu Irina
Rezolvări de exerciții și probleme; curiozități despre arhitectură, Bernardazzi, Marele Zid Chinezesc etc.
Plural of Nouns Regular and irregular forms
Evaluarea cunoștințelor elevilor în utilizarea corectă a pluralului substantivelor
Ce trei prieteni - idei principale.
Este o activitate de evaluare, prin care se urmărește înțelegerea mesajului unui text citit. Elevii dezvoltă competențe de extragere a unor elemente semnificative dintr-un text citit și manifestarea interesului pentru lectură.
Физика, 10-й класс, Обобщение модуля «Кинематика»
Пономаренко Ирина
Тема: Обобщение модуля «Кинематика» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Asimptotele graficelor funcțiilor reale
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Numerele naturale de la 0 până la 100 000

Океанические течения. Органический мир. Экономическое значение Тихого океана
Ababii Nadejda
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Modulul 8.Tema 4.Igiena sistemului urinar
Julea Gheorghe LT “Mihai Eminescu” or. Căușeni
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Русский язык и литература, 11-й класс, Н.А. Некрасов. Это было раненое сердце…
Гуцул Алина
Тема: Н.А. Некрасов. Это было раненое сердце… Основные мотивы лирики Н.А. Некрасова Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Propoziția subordonată condițională.
Teste de verificare a cunoștințelor poate fi realizat la etapa de realizare a sensului sau reflecție
Consolidarea noțiunilor studiate în Capitolul 1 ,, Instrumente, materiale și tehnici de lucru”
Este o activitate interactivă în care elevul va trebui să recunoască instrumentele, materialele utilizate în cadrul orelor de educație plastică, după anumite proprietăți sau descrieri ale acestora, studiate din capitolul 1.
Nuvela “Copii în cătușele Siberiei” de Spiridon Vangheli.
Este un test formativ de verificare a lecturii operei și a cunoașterii vieții și activității scriitorului Spiridon Vangheli.
Познание мира, 2-й класс, Культурные и дикорастущие растения
Путина Оксана
Тема: Культурные и дикорастущие растения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
REGARDER.
Săcăreanu Mona
Le présent de l’indicatif des verbes du 1er groupe
Colours
The main competence of the game is to develope a strong knowledge of the different colours comes in useful in many situations that children will become exposed to. Learning these colours allows them to recognise significant visual hues such as red as a code for danger and the meaning behind traffic lights.
Good comes from doing good
Florescu Olga; Serbul Anastasia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Биология, 9-й класс, Профилактика наследственных заболеваний
Мамалига Анна
Тема: Профилактика наследственных заболеваний Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Познание мира, 3-й класс, Вода. Свойства воды
Юркив Елена
Тема: Вода. Свойства воды Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Scrierea ortogramei la/l-a. Exerciții aplicative.
Utilizarea adecvată a cuvintelor cu ortograme noi în redactarea propozițiilor.
Tipurile de sol.
Activitatea poate fi desfășurată la sfârșitul lecției pentru consolidarea materiei.
Подготовка к сочинению по картине Исаака Левитана
Brijatiuc Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Définir/ présenter les professions
Țurcan Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Apa. Proprietățile și transformările apei.
Apa. Proprietățile și transformările apei este o lecție interactivă ce conține imagini reprezentative privind stările de agregare ale apei, transformările pe care aceasta le realizează în circuitul continuu, un fimuleț cu circuitul apei în natură, mai multe activități interactive, un link ce conține o poezie amuzantă cu imagini privind transformările apei și un chestionar de evaluare. Explorarea caracteristicilor unor corpuri, fenomene și procese. Competențe specifice pe care le vor dezvolta elevii: Explorarea caracteristicilor unor corpuri, fenomene și procese; Observarea unor relații între corpuri în cadrul unor fenomene și procese; Responsabilizarea pentru păstrarea apei curate și a unui consum echilibrat.
Mediile geografice.
Această activitate permite evaluare/autoevaluare cunoștințelor la Unitatea de învățare Mediile geografice, ca exercițiu de evaluare în regim Live sau ca temă de casă, fiindcă platforma are conexiune cu Google Classroom. Competența Specifică 4: Investigarea spațiului geografic prin conexiuni interdisciplinare, din perspectiva educaţiei pe tot parcursul vieții.
Парные, звонкие и глухие согласные в корне слова
Vohmeanin Vladimir
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Weather
This game will help the teacher to Check how well his 2-nd grade students understand the topic weather The main objective of the game is to practice asking about and describing the weather.
Metode de calcul a integralei definite: Metoda integrării prin părți
Cîrnaț Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Operații cu numere naturale.
Rebus. Ce operații pot fi efectuate cu numerele.Ce rezultate se pot obține.
Literele A-Ă
Recapitularea literelor de la A la Ă potrivind fiecare cuvânt cu litera sa inițială.
Contextul formării naţiunilor
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Studiul nuvelei Delfinul de G. Meniuc.
Caisîn Lăcrămioara
Studiul nuvelei ,,Delfinul'' de G. Meniuc prin intermediul instrumentelor web 2.0.
Poezia ,,Cântec de primăvară” de Șt. O. Iosif"
Martea Lilia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Dorinţele şi nevoile mele
Turchină Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Introducere.
Familiarizarea elevilor cu conținutul temelor care urmează a fi studiate.
Manifestări ale Renașterii și Umanismului în spațiul românesc
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (3)
Bahrin Djonetta
Elemente de statistică matematică
Cazacu Ala
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Spiritul civic. Voluntariatul

Codificarea mărfurilor.
BORDEIU RODICA
- tipuri de clasificări și codificări - cod - codificare - principalele coduri cu bare folosite în comerțul internațional
Funcțiile sintactice
Activitate interactivă ce are ca scop înțelegerea funcțiilor sintactice
A la gare
Țurcan Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Ambalarea mărfurilor
BORDEIU RODICA
- cerințe referitoare la calitatea ambalajelor - clasificarea ambalajelor - funcțiile ambalajelor - materiale folosite pentru confecționarea ambalajelor - ambalajul ecologic
Meseria -bratara de aur!
Copilul trebuie sa selecteze pentru fiecare meserie o ustensila de care se foloseste fiecare.
Русский язык и литература, 9й класс, Знаки препинания в сложносочинённом предложении
Соболева Майя
Тема: Знаки препинания в сложносочинённом предложении Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sustantivul - identificare.
Substantivul - recunoșterea substantivului, clasa a IIIa și a IVa
Matematica, alolingvi, Clasa 12, Lectia 1
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Познание мира, 3-й класс, Подземная среда обитания
Комарницкая Александра
Тема: Подземная среда обитания Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Joc Scratch-operaţii matematice.
Scratch este un limbaj de programare elaborat de Lifelong Kindergarten Group din cadrul MIT Media Lab și oferit cu titlu gratuit. Cu ajutorul lui Scratch, programarea animațiilor interactive, poveștilor, jocurilor, graficii, simulărilor etc. devine o joacă de copil. În această lecție elevii vor învăța: - să programeze personajele să-și exprime ideile sau gândurile; să folosească blocurile de programare care le permit să afișeze o formă pentru vorbire sau gând și mesajul corespunzător. Mesajul este afișat permanent sau doar pentru o anumită durată de timp. -să adauge sunete, voci și muzică în programe; folosind fila Sunete din zona blocurilor pentru scripturi, pot asocia personajelor fișiere audio înregistrate sau importate din altă parte. Fiecărui personaj i se pot asocia mai multe fișiere audio. Este un exemplu practic prin care se asociază un text unui personaj, se experimentează scrierea ideilor și a gândurilor a două personaje care vorbesc unul cu celălalt, se experimentează folosirea tastelor pentru control când vorbesc, se adaugă sunete când personajele vorbesc. Elevii experimentează prin explorarea sunetelor din bibliotecile Scratch, experimentează îmbinarea de efecte de imagine cu muzică, controlarea secvenței de sunete de la tastatură.
Republica Moldova.
Rebus - revizuirea cunoștințelor despre RM.
Derivarea, compunerea, conversiunea
Activitatea reprezintă o reactualizare a cunoștințelor modalităților interne de îmbogățire a vocabularului
Valorile morfologice ale cuvântului ”O”
Consolidarea cunoștințelor despre articol, numeral, pronume.
Pronumele personal ți pronumele personal de politețe - funcții sintactice
Activitatea vizează funcțiile sintactice pe care le poate avea pronumele personal, inclusiv subcategoria pronumelui personal de politețe
Предотвращение травм из за домашних животных
Этот урок был создан в рамках проекта REPEMOL при участии Швейцарского агентство развития и сотрудничества. Данные видео будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект educatieonline.md реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
DUMITRU C. MORUZI: CHIȘINĂUL ÎNTR-UN BALANSOAR ISTORIC
Prezintă: Aliona Grati, doctor habilitat în filologie, profesor universitar, Diana Dementieva, doctor în filologie. Romanul este valoros, întrucât ne oferă o imagine a Chișinăului de la mijlocul secolului al XIX-lea. Filmul face parte din serialul „Arta și mitopoetica orașului Chișinău”, director de proiect - Aliona Grati, regizor - Diana Pidghirnîi, imagine - Grigore Rață, editor de imagine - Diana Busuioc, selecție muzicală - Galina Dimitrova, grafică - Aureliu Busuioc, lectură - Iulian Proca.
Sulful şi compuşii lui
Fi;a de lucru pentru elevi la tema Suflul, creată pentru a consolida proprietăţile chimice ale sulfului şi compuşilor săi, seria genetică.
Aplicații colaborative.
Test formativ online realizat pe platforma Quizizz. Competențe: Cunoașterea noțiunii de aplicație colaborativă. Utilizarea aplicaților colaborative: accesarea/conectarea în aplicațiile colaborative. Facilități ale aplicațiilor de tip colaborativ.
Carbonul
Material ce vine ca suport didactic pentru elevi la studiul capitolului Nemetalele tema Crabon
Timpul. Ceasul.
Consolidarea conținutului.
Rechizitele scolare
Dragalin Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Ne jucăm, matematică ȋnvăţăm!
Materialul propus este un exerciţiu matematic ȋn cadrul căruia fiecare copil trebuie să asocieze numărul la cantitatea corespunzătoare.
Test sumativ la tema ,,Corpuri rotunde''.
Bega Natalia
Elevii completează spațiile, selectează varianta adevărată, bifează raspunsul corect, argumentează rezolvarea. Testul poate fi transmis profesorului pe poșta electronică după rezolvare.
Omul şi comunicarea. Ascultăm şi înţelegem. E ziua mea. Propoziția din trei cuvinte. Linii oblice pe două spații
Mîndru Nina
Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Dreptul la libera exprimare
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 8-й класс, Подлежащее. Способы выражения подлежащего
Стрэтилэ Жанна
Тема: Подлежащее. Способы выражения подлежащего Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Viață sănătoasă, mod sănătos
Lectie pentru activitate integrată, realizată și publicată pe LIVRESQ. Capacitatea elevului de a conștientiza ce însemnă stil de viață sănătos, de a își însuși piramida alimentelor.
Mișcarea națională a românilor din Basarabia și a teritoriilor din stânga Nistrului (1917-1918).
Scopul: De a consolida competențele elevilor la subiectul „Mișcarea națională a românilor din Basarabia și a teritoriilor din stânga Nistrului (1917-1918)”. Competenţa specifică disciplinei: Amplasarea în timp şi spaţiu a evenimentelor, proceselor, fenomenelor, demonstrând înţelegerea continuităţii şi schimbării în istorie. Unitatea de competență: Recunoaşterea continuităţii şi schimbării în Istorie, în baza reperelor cronologice...
Atelier de lectură în baza textului „Muma lui Ștefan cel Mare” de D. Bolintineanu
Acest proiect didactic dezvoltă competența 3: „Lectura și receptarea textelor literare şi nonliterare prin diverse strategii, demonstrând spirit de observaţie şi atitudine creativă”, având scopul de a educa copiii în spiritul dragostei pentru țară și al respectului pentru trecutul glorios al poporului român. Este structurat în formula E-RS-R-E, făcând conexiune interdisciplinară.
Jocul umbrelor- insecte
Un joc ȋn care sunt atrenate memoria şi atenţia copilului. Preşcolarul trebuie să găsească umbra fiecărei insecte.
Opțiunea VII Analiza comparativă: Manipularea, propaganda și știrile false în lumea contemporană
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 12-й класс, «Когда строку диктует чувство…»
Шевчук Тамара
Тема: «Когда строку диктует чувство…» (основные темы и мотивы лирики Б.Л. Пастернака; интерпретация литературного произведения на примере стихотворений Б.Л. Пастернака) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md - это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответол с обучением на румынском и русском языках в соответах в соответах в соответол сон 2012010 Цель проекта - обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч. (6) Кодекса об образовании №152 / 2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa Viitorului (Класс будущего) - Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL - Центр передового опыта в области информационных технологий , Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образова.
Atelier de discuție: Idealurile etice universale exprimate în fabule. „Boul și Vițelul” de Gr. Alexandrescu
Mamaliga Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Legea conservării masei substanţelor. Ecuaţii chimice
Donțu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 9-й класс, М.Ю. Лермонтов. Кавказские мотивы в творчестве поэта
Соболева Майя
Тема: М.Ю. Лермонтов. Кавказские мотивы в творчестве поэта Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Semnele de punctuație
Jocul se adresează elevilor de clasa a II-a. Poate fi folosit atât într-o oră de Limba și literatura română cu subiectul: Semnele de punctuație - semnul exclamării, precum și într-o oră de Dezvoltare personală, subiectul: Atitudinea față de cei din jurul meu. Prin acest joc, în ora de Limba și literatura română, elevii își vor consolida cunoștințele referitoare la scrierea corectă a propozițiilor prin folosirea semnului exclamării la sfârșitul unor propoziții care exprimă o rugăminte, un sfat, o mulțumire etc., putând integra apoi propozițiile identificate în dialoguri scurte pe teme familiare. Într-o oră de Dezvoltare personală, elevii vor repeta regulile de comportare civilizată față de persoanele din jurul lor, modul de adresare corectă, în funcție de împrejurări.
UTILIZAREA PLATFORMEI WORDWALL LA LECȚIILE DE LIMBA ROMÂNĂ
Scopul acestei activități este să le trezim interesul față de operele literare, totodată față de disciplină. Activități interactive.
Adunarea numerelor naturale 0-10.
Rezolvarea de exerciții de adunare în concentrul 0-10.
Test Limite de funcții
Testul propus la capitolul Limite de funcții este un test grila , online,care dă posibilitatea elevilor să lucreze în ritm propriu -încadrându-se în limita de timp stabilită . Competențele specifice verificate prin testul propus- Aplicarea unor algoritmi specifici calculului diferenţial în rezolvarea unor probleme- Exprimarea cu ajutorul noţiunilor de limită, continuitate, derivabilitate, monotonie, a unor proprietăţi cantitative şi calitative ale unei funcţii
Conditional Type 1
Acest quiz are ca scop evaluarea și consolidarea componentei gramaticale.
Numerele naturale de la 0-100.
Test de verificare a cunostintelor despre numerele din concentrul 0-100.
Noțiunea de eveniment
Cazacu Ala
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Liste în HTML.
Țurcanu Alla
Prin intermediul acestui test formativ elevii își vor consolida cunoștințele referitor la etichetele ce se utilizează pentru inserarea listelor ordonate, neordonate și de definiții în documentele HTML.
Tainele cărţii. Cărţi din literatura artistică naţională pentru copii
Panainte Inga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Creația lui Mihai Eminescu
Puzzle creat cu scop de a familiariza elevii cu creația lui Eminescu.
Паустовский Старый повар
Covanji Aliona
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Noțiunea de probabilitate
Cazacu Ala
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
SUBSTANTIVUL.
SUBSTANTIVUL Folosind instrument de învățare Quizizz, am creat jocul Substantivul. Este un joc de reactualizare a cunoștințelor Testul creat cu această aplicaţie poate fi accesat de către elevi de pe telefoanele mobile și este un bun prilej de a ne reaminti ce am învățat despre substantiv. Scopul: reactualizare a cunoștințelor despre substantiv Competențe: să definească substantivul, să selecteze substantive, să recunoască substantivele, să selecteze după număr, după gen, după felul lor.
Atelier de scriere: Mamă ești pe lume tot ce-i mai frumos...
Lecție video
A Life Devoted to People
Cernei Kristina
Coloana Sonoră - ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Structura sistemului nervos.
Hartă conceptuală care cuprinde structura sistemului nervos.
Apele Republicii Moldova.
- Captarea atenției. - Apele RM: curgătoare, subterane, stătătoare. - Analiza hărților. - Râurile și lacurile din Moldova. - Ce mesaj transmite imaginea? - Poluarea apelor. Efectele poluării apelor. - Ce poți face tu pentru a proteja apele din localitatea ta?
On the animal farm.
Botezat Svetlana
Realizarea sensului. Elevii vor privi un filmuleț video despre animalele de la fermă și sunetele pe care acestea le reproduc , după care vor realiza câteva activități interactive utilizând vocabularul studiat.
Математика, 12-й класс, Площадь поверхности усеченной пирамиды
Радилова Марианна
Тема: Площадь поверхности усеченной пирамиды Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
I am , You were
Nederiță Liliana & Daniel Darius Sadovei
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Биология, 11-й класс, Скелетная система человека׃ добавочный скелет
Мамалига Анна
Тема: Скелетная система человека׃ добавочный скелет Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Carturari (1)
Cristea Nadia
Moduri de expunere: descrierea. Text-suport: „Decembrie” de George Coșbuc
Panainte Inga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Evaluare sumativă.
Furmuzachi Mariana
Prin acest joc am evaluat copiii. Evaluarea este pentru perioada postalfabetară. Conține întrebări din temele studiate anterior. Sunt însărcinări de reproducere, expunere proprie, creativitate.
Probleme ecologice globale
Blanari Albina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Structura macroscopica a lemnului
Potrivire pe imagini - Structura macroscopica a lemnului
Ion Druță, „Toiagul păstoriei”. Momentele subiectului. Cronotopul
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Liderismul
Ciobanu Elena

Limba și literatura română, alolingvi, Clasa 9, Lecția 1
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
The four seasons in poetry
Poezii despre anotimpuri
Oglinda plană. Studiul reflexiei luminii în oglinda plană
Tihii Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Forța de frecare. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Numere pare și impare.
Clasificarea numerelor pare și impare.
Topic. The Seasons.
Scopul activității propuse - consolidarea cunoștințelor a unei noi teme Competențele dezvoltate - denumirea/descrierea unui anotimp - utilizarea noului vocabular în contexte literare Conținutul tematic Anotimpurile ( descrierea anotimpurilor )
The First and The Second Conditional
Elevii vor avea parte de o lecție interactivă pe tema primului și al doilea condițional. Scopul lecție este de a învăța, consolida și evalua aplicarea condiționalului 1 și 2. Elevii vor avea posibilitate să privească 2 filme în baza caruia însușirea va fi mai simplă și mai captivantă. Exercițiile vor viza aplicarea condiționalului.
Stereotypes, discrimination and inequity in the 21st century
Matreniuc Emma
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Activitate matematică: Joc-Alege si grupează obiectele după un criteriu dat: obiecte multe/obiecte puține.
Activitate matematică: Joc-Alege si grupează obiectele după un criteriu dat: obiecte multe/obiecte puține. Acest joc l-am gândit pentru prescolarii de grupă mijlocie. Ei vor recunoaște obiectele, le vor numi, apoi vor compara vizual cantitatea de obiecte din fiecare mulțime. Jocul le oferă posibiltatea de a verifica rapid însușirea acestor notiuni privind cantitatea: multe/ puține.
Formarea polisurilor. Colonizarea greacă
Caciuc-Roșioru Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Familia mea.
Joc didactic.Familia mea-membrii .
Mes vêtements
Balan Stela

Scopul de a dezvolta capacitatile de audiere. Dezvolta competențele pluri/interculturale. Poate fi folosit la etapa consolidare
Basmul „Prâslea cel voinic și merele de aur” semnificația (lupta dintre bine și rău)
Oleinic Viorica
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
TIMP ȘI ANOTIMP.
Materialul are scopul de a consolida cunoștințele legate de unitățile de măsură pentru timp: ora, săptămâna, lunile anului, anotimpurile. Testul poate fi folosit atât la recapitulare cât și la evaluare.
Scăderea numerelor zecimale finite.
Pentru etapa de evocare la scăderea numerelor zecimale finite.
Fizica. 2017
Биология, 11-й класс, Заболевания дыхательной системы. Гигиена дыхательной системы
Мамалига Анна
Тема: Заболевания дыхательной системы. Гигиена дыхательной системы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Insectele.
Recunoașterea insectelor în baza imaginilor propuse. Consolidarea cunoștințelor.
Hello!
Jelihovschii Sergiu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Le passé composé avec le verbe ,,être’’
Țurcan Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Mediile ecuatoriale
Zamfir Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Scriitori români.
Actualizarea cunoștințelor despre scriitorii din spațiul românesc.
Биология, 11-й класс, Пищевые продукты и их значение для организма
Баранчук Людмила
Тема: Пищевые продукты и их значение для организма Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Oceanul Pacific: poziția fizico-geografică. relieful bazinului oceanic, clima, apele și lumea organică.
SCOPUL: Evaluarea și dezvoltarea competențelor.
Tema. Internetul în viața ta.
Scopul activității propuse - testarea unor cunoștințe de bază referitor la temă Competențele dezvoltate - cunoașterea aspectelor importante despre Internet - consolidarea cunoștințelor despre utilizarea Internetului Conțnutul tematic Internetul în viața elevilor ( utilizarea, dozarea timpului, importanța acestuia )
Literatul ca Om al Luminilor: Gheorghe Asachi. „Momița la bal masche”
Moglan Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Round Up
Orbu Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Cartea cu Apollodor, de Gelu Naum - înțelegerea textului
Cuprinde întrebări relevante din text, pentru verificarea înțelegerii textului studiat.
MA FAMILLE
Elevii vor învăța să prezinte/să descrie membrii familiei, să formuleze propoziții, păreri despre familie, etc.
Europa, uniune a națiunilor libere.
Regatul Suediei. Date generale. Curiozități.
English Classroom. Part 2
Olaru Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Securitatea în vacanță.
Elevii vor afla reguli de securitate în vacanță. Vor învăța să ia o atitudine față de anumite situații.
Литература второй половины XIX начала XX веков Пресса
Corinenco Alexandr
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Fişă de personaj – Alexandru Ioan Cuza.
- Localizarea în spaţiu a evenimentelor istorice - Identificarea de surse istorice utilizând o varietate de instrumente, inclusiv tehnologiile de informare şi comunicare - Aplicarea unor procedee simple de analiză a surselor pentru a identifica informaţii variate despre trecut - Determinarea semnificaţiei unor evenimente din trecut şi din prezent
Ecuații cu o necunoscută.
Acest proiect conține o lecție realizată cu LIVRESQ, în care elevul va reuși, prin explicații video și audio, prin exemple de exerciții și probleme, să înțeleagă tema ”Ecuații cu o necunoscută” și să aplice competențele formate în rezolvarea situațiilor-problemă.
Биология, 11-й класс, Зрительный анализатор и раздражители
Кошкодан Диана
Тема: Зрительный анализатор и раздражители Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
"Scrisoarea". Curiozități.
Exercițiu aplicativ. Elevii răspund la întrebările inserate în video din tema "Scrisoarea".
Русский язык и литература, 10-й класс, «Зависть свет в нас убивает…» (по трагедии А.С. Пушкина...)
Шевчук Тамара
Тема: «Зависть свет в нас убивает…» (по трагедии А.С. Пушкина «Моцарт и Сальери») Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Je suis…
Cazacu Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cantitatea. Prețul. Costul

Предлоги
Ковалёва Маргарита
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Развитие личности, 1-й класс, Желания и индивидуальные потребности для личностного развития
Коржикова Арина
Тема: Желания и индивидуальные потребности для личностного развития Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Relațiile sintactice în frază.
Această este o lecție de predare-învățare a relațiilor sintactice în frază, realizată cu ajutorul aplicației LIVRESQ.
Înmulțirea numerelor naturale. Proprietăți. Factor comun
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Versificaţia: poezia, pastelul.Text - suport: Oaspeţii primăverii de V. Alecsandri.
Consolidarea cunoştintelor, dezvoltarea vocabularului.
Alimentaţia.
Exerciţiul - joc are ca scop consolidarea cunoştinţelor despre forma, mărimea şi rolul dinţilor.
Adunarea si scaderea cu numerele 0_5
Recapitularea CUNOSTINTELOR
Collégien, tout va bien?
Slovineanu Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Architecture; the House of Culture
Orbu Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Adunarea și scăderea până la 20, cu trecere peste ordin

Урок: Barbu Ștefănescu Delavrancea,,Hagi Tudose” partea 1
Frunze Lilia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Типы реакций в органической химии
Дымовская Галина
Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
România în Primul Război Mondial
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Recapitulare.
Guranda Ala
Recapitularea materiei studiate.
Forma realistă. Guașă

curentul electric in electroliti
Olari Victoria
Дворянство и буржуазия образ жизни и основные ценности
Barbaroș Oxana
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Українська мова і література, 4й класс, Б.-І. Антонич «Що це є Батьківщина?». Текст – розповідь
Чебан Анжела
Тема: Б.-І. Антонич «Що це є Батьківщина?». Текст – розповідь Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
DESPĂRȚIREA CUVINTELOR ÎN SILABE.
Scopul activităţii este consolidarea şi sistematizarea cunoştinţelor referitoare la despărţirea cuvintelor în silabe. Elevii vor ordona cuvintele după numărul de silabe (cuvinte formate dint-o silabă, două sau trei silabe).
Adunarea și scăderea numerelor mai mici decât 20
Vangheli Virginia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Intervalele de monotonie
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Numere pare sau impare
Grupează numerele date în pare sau impare.
Autoevaluare III

Japonia între anii 1850-1914

Unghi la centru. Arce de cerc.Unghi înscris

Химия, 12-й класс, Полисахариды. Крахмал и целлюлоза
Деньговская Лилия
Тема: Полисахариды. Крахмал и целлюлоза Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Elementa de geometrie. Poligoane.
Prin această activitate eleviii își vor dezvolta și consolida cunoștințele despre elementele de geometrie- poligoane.
Одна и две буквы Н в суффиксах имён прилагательных
Варзаева Татьяна
Тема: Одна и две буквы Н в суффиксах имён прилагательных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык, 8-й класс, Звонкие и глухие согласные. Твёрдые и мягкие согласные. Буквы Ъ и Ь.
Караулан Людмила
Тема: Звонкие и глухие согласные. Твёрдые и мягкие согласные. Буквы Ъ и Ь. Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Efortul fizic și mental
Mîndru Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fact File of the UK
Mutruc Irina
Evaluarea cunostintelor elevilor despre Regatul Unit al Marii Britanii si Irlanda de Nord
Conceptele de bază ale cinematicii
Bețișor Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Numere pare și impare
Consolidare sau evaluare cu LearningApps
Scrierea corecta folosind ortogramele.
Alegerea ortogramei corecte potrivit cerințelor.
Lectia2
Paşa Lilia
Tablouri unidimensionale în c++
Identificarea necesităţii structurării datelor în tablouri.Prelucrarea datelor structurate Algoritmi fundamentali de prelucrare a datelor structurate în tablouri ( căutare secvenţială, căutare binară ,sortare , interclasare)
Obiectele din componența documentelor Web: imagini (I)
Braguța Ina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Pronumele interogativ.
6. Explicarea funcţionării sistemului fonetic, lexical, gramatical al limbii române.
Русский язык, 9-й класс, Евгений Евтушенко. «Людей неинтересных в мире нет»
Бабич Светлана
Тема: Евгений Евтушенко. «Людей неинтересных в мире нет» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Как безопасно переходить через железную дорогу
Этот урок был создан в рамках проекта REPEMOL при участии Швейцарского агентство развития и сотрудничества. Данные видео будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект educatieonline.md реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Unit 4. Lesson Eight. Summer Vacation.
Propun un suport didactic adițional la această lecție sub formă de comix. Activitatea propusă are ca scop revizuirea și consolidarea vocabularului și motivarea elevilor pentru a citi în l. engleză .
Tabla împărțirii cu 2
Bernaz Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Complementul circumstanțial condițional

„Mara” de Ioan Slavici. Romanul obiectiv. Polifonia destinelor în romanul obiectiv.
Material - suport teoretic, realizat cu ajutorul instrumentului Canva, pentru etapa de realizare a sensului.
En famille
Josanu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Unitatea 7 „Salutare primăvară, timp frumos, bine-ai venit!”
Activitate de evaluare a cunoștințelor dobândite la unitatea 7. Întrbări în baza textelor: „Povestea cu privighetoarea” după M. Sadoveanu, „Dimineața” după V. Alecsandri, „Salcâmi în floare” de Ion Agârbiceanu. Temele gramaticale: Părți de propoziție, Propoziția simplă, dezvoltată. Este o activitate - joc.
Физика, 9-й класс, Решение задач по теме: «Дисперсия света»
Вангелий Виктория
Тема: Решение задач по теме: «Дисперсия света» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Recapitulare/Operații cu numere naturale/Joc didactic (Adunarea și scăderea cu și fără trecere peste ordin, în concentrul 0-1000, proba adunării, proba scăderii, aflarea unui număr necunoscut), exerciții și probleme
Jocul îmbină mai multe tipuri de exerciții și probleme care vizează munca în echipă, abilitatea de înțelegere a problemei/exercițiului, cooperare și rapiditate. Elevii vor fi împărțiți în grupe de câte 3. Vor primi o fișă A4 pe care vor nota răspunsurile la sarcinile de lucru. Pe tablă vor fi proiectate câteva categorii de puncte (100;200;300;400). În spatele acestor puncte sunt ascunse diferite sarcini de lucru de dificultăți diferite (100-ușor; 400-dificil). Elevii vor alege ce categorie doresc să rezolve. Vor avea timp de gândire pentru soluționarea problemelor, iar apoi se va afișa rezultatul corect. Elevii au datoria de a nota pe foaia A4 răspunsul final, iar înainte de afișare să ridice fișa pentru verificare. Echipa care strânge cele mai multe puncte este câștigătoare. Jocul se încheie când toate exercițiile și problemele au fost rezolvate corect. 100 puncte- adunări și scăderi cu și fără trecere peste ordin, cu doi termeni; 200 puncte- adunări și scăderi cu și fără trecere peste ordin, cu trei termeni; 300 puncte- exerciții de aflarea numărului necunoscut 400 puncte- probleme cu adunări și scăderi
Evaluare sumativă. Reflectarea propriei experienţe într-un text scris.
13. Producerea textelor care reflectă propriile experienţe senzoriale, idei, judecăţi, opinii, argumente.
Sfintele sărbători de Paști. În așteptarea iepurașului de Paști.
Conținuturi tematice: - Semnificația sărbătorii. - Pregătiri de Paști în echipă cu părinții. - Ce este cozonacul de Paști. - Încondeierea ouălor. - Lucrul de încondeiere. - Oul de Paște.Origini. - Legenda iepurașului de Paște. - Mesaj de felicitare. -
Forța electromagnetică. Regula mâinii stângi
Ciuvaga Victor
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Sistematica lumii vii
Mihailiuc Olga
Identificarea principalelor unități taxonomice in sistematica organismelor. Identificarea caracterelor distinctive ale organismelor la nivel de regn, încrengătură, clasă. Recunoașterea reprezentanților ce aparțin diferitor regnuri, clase de organisme.
Igiena alimentației
Condratiuc Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
It was cold in winter.
Activitate interactivă de însușire a verbului „to be” la Past Simple.
„Moartea căprioarei” de Nicolae Labiș.
Sărbușan Galina
Lectură. Vocabular Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unit 2. Lesson One. My big family.
Activitatea are ca scop învățarea aprofundată a vocabularului, dezvotând și abilități de gândire logică.
Опасные пространства и ситуации
Bâcova Ludmila
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Autoevaluare III
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Simțurile. Organul văzului

Biblioteca și pasiunea lecturii.
Lecție ce cuprinde contextul de comunicare: locul și momentul interacțiunii; relația dintre interlocutori, identitatea interlocutorilor; cunoștințe comune legate de tema discuție.
Lectia (9)
Paciu Galina
Man-Society Relationship. Unit 1. Lesson 4.
To use the correct Relative Pronoun in an interactive game.
Probleme de măsurare,
Glopina Dumitrița
cu înmulțiri Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Слова- названия действий предмета
Napercovschi Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Математика, 2-й класс, Таблица умножения и деления на 6
Мельник Наталья
Тема: Таблица умножения и деления на 6 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Clean Water Test.
Exercițiu interactiv în limba engleză, de tip quiz cu alegere multiplă, prin care se evaluează cunoștințele de vocabular și de științele naturii ale elevilor de clasa a XI-a.
Alcoolii monohidroxilici saturați
Putină Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cum scriem repede?

Развитие личности, 1-й класс, Вежливость
Коржикова Арина
Тема: Вежливость Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия. 2018
2 Prieteniile in mediul online RO
SigurOnline md
Scopul lecției este de a ajuta elevii de 7 – 10 ani să facă diferență între prietenii online buni și prietenii online răi. Gabriel și Gabriela, două personaje drăguțe, sunt mâna dreaptă a moderatoarei lecției și au mereu sfaturi valoroase pentru copii.
Zonele naturale.
Jocul are ca scop consolidarea cunoştinţelor despre varietatea plantelor din diverse zone naturale.
Cuvinte cu sens asemănător.
Este un joc didactic interactiv în care elevii trebuie să identifice și să unească cuvintele cu sens asemănător.
Modurile verbului
Test interactiv cu ajutorul căruia elevii vor consolida cunoștințele despre tipul modurilor verbale.
Vizitele monarhilor la Chișinău. Partea a III-a. Ultimul Rege Mihai I
Prezintă: Aliona Grati, doctor habilitat în filologie și Nicolae Enciu, doctor habilitat în istorie. În toamna anului 1942, pentru a ridica moralul localnicilor, guvernul român a hotărât să organizeze la Chișinău o sărbătoare de însemnătate politică și religioasă. Cel mai important moment al sărbătorii, anunțat eclatant de presă, a fost vizita regelui Mihai cu regina-mamă Elena. Spectacolul se anunța promițător, agenda sărbătorii puncta manifestări de amploare. Profilul majestuos al tânărului rege Mihai însoțit de regina-mamă Elena va rămâne în memoria colectivă a chișinăuienilor în pofida tuturor măsurilor de ocultare și de anihilare a istoriei pe care le-au întreprins sovieticii. Filmul face parte din serialul „Arta și mitopoetica orașului Chișinău”, director de proiect Aliona Grati, regizor Diana Pidghirnîi, imagine Grigore Rață, editor de imagine Diana Busuioc, selecție muzicală Galina Dimitrova, grafică Aureliu Busuioc, lectură Iulian Proca.
7 tipuri de cyberbullying.
identificarea tipurilor de cyberbullying
Semne de punctuație.
Elevii vor exersa folosirea corectă a semnelor de punctuație.
Ortograme - clasa a IV-a.
Scopul activității este verificarea modului în care elevii aplică în mod conștient regulile de ortografie, prin exerciții de utilizare a cratimei în scrierea ortogramelor studiate, prin scrierea corectă a cuvintelor.
Actualizarea cunoştinţelor despre adverb.
Ciubotaru Liuba
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Imperiul German între anii 1850-1914
Bujor Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 8-й класс, Внешний облик человека. Склонение имён прилагательных
Tema: Внешний облик человека. Склонение имён прилагательных Profesor: Тофан Марианна Autor: Тофан Марианна Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mijloace de transport.
Învârte roata și denumește mijlocul de transport!
Healthy Food
Ceban Corina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Pronumele demonstrativ

Reguli de securitate în laboratorul școlar de chimie. Metode de investigare a substanțelor
Cazacioc Nadejda

Prmavara
Prin realizarea acestui puzzle se vor dezvolta abilitati cognitive si motrice. Un tablou de primavara care le va consolida cunostintele referitoare la caracteristicile anotimpului primavara.
FIȘĂ DE LUCRU CLR.
FISA CUPRINDE O SERIE DE EXERCIȚII DE SCRIERE CORECTA A CUVINTELOR, SINONIMIE PRIN ASOCIEREA CUVINTELOR, CUVINTE CU ACELASI ÎNȚELES UTILIZATE IN FORMULAREA DE PROPOZITII,EXERCȚIU-JOC: SINGULAR/PLURAL
Площадь круга
Sidenco Irina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Genurile muzicii dramatice. Baletul
Grosu Angela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Cutremurele de pământ

Cum rămânem calmicalzi într-o lume zbuciumată.
Dezvoltarea priceperilor de a ține emoțiile sub control.
Lectia4
Terletska Alla
Evaluare sumativă finală.
Un test de evaluare folosit la sfârșit de an școlar de către clasa mea.
Instituţiile publice ce asigură protecţia copiilor
Iamandi Alexandra
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Asociere literă inițială - cuvânt - imagine.
Această activitate contribuie la dezvoltarea comunicării în context social - integrator, prin identificarea vizuală și prin capacitatea de asociere a literei inițiale a unui cuvânt la cuvântul respectiv reprezentat și prin imagine.
Câte bordeie, atâtea obiceie...( alolingvi)
Activitate interactivă pentru etapa de EVOCARE prin care se vor valorifica cunoştinţele anterioare ale elevilor, se va obține motivarea, trezirea interesului, implcarea activă a elevilor.
Postmodernismul concept, surse, trăsături specifice
Tîpu Valentina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Субполярная и полярная среды
Buceatcaia Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
identitati trigonometrice fundamentale.formulele sumei.formule de reducere.
spergerea ghetii. dezvoltarea competentei de comunicare.( comentarea)
Materiale abrazive
Activitatea este un rebus.Elevii vor putea consolida notiuni legate de materialele folosite pentru realizarea operaţiei de şlefuire.
Regimul zilei unui elev din clasa I
Mîndru Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Domnitorii Moldovei
Activitate creată cu scop de a dezvolta atenția.
Ordinea efectuării operațiilor.
Competențe specifice vizate:  Efectuarea de înmulțiri și împărțiri în concentrul 0-100 folosind tabla înmulțirii, respectiv tabla împărțirii  Utilizarea unor denumiri și simboluri matematice în rezolvarea și compunerea de probleme  Competența digitală Obiective operaţionale: - să efectueze corect exerciţiile care presupun respectarea ordinii efectuării operaţiilor într-o expresie numerică; - să asocieze rezultatele exercițiilor cu numerele corecte; - să afle un număr necunoscut dintr-o relație dată; - să rezolve probleme aplicând etapele corespunzătoare problematizării;
Comunicarea orală.
Costenco Lilia
Elemente verbale, nonverbale şi paraverbale utilizate într-o situaţie de comunicare Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Expresionismul – privire generală asupra curentului
Vorotneac Elena
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Sunetul [h] şi litera de tipar H. Literele mici și mari de tipar. Litera H (mare) de mână
Dediu Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Acizii, bazele, oxizii, sărurile - utilizarea și influența asupra calității vieții și mediului.
Activitatea poate fi utilizată la Reflecție, pentru a consolida competența de a corela formula chimică cu clasa de compuși anorganici din care face parte. Totodată se va discuta despre domeniile de utilizare a substanțelor propuse și impactul lor asupra mediului.
Calculul determinanților de ordinul 2, de ordinul 3
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Prezentare de proiecte ale clasei a III a, anul școlar 2019-2020, în cadrul proiectului POCU/73/6/6/106915, prin Book Creator.
Prezintă proiectele desfășurate de clasa a III a, Școala Gimnazială Apold, în proiectul POCU/73/6/6/106915. Vă propun să vedeți acestă prezentare realizată prin platforma Book Creator.
Radicali. Proprietăţi
Cioruţa Andreana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Повседневная жизнь сельских жителей
Bahrin Djonetta
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Тень и полутень. Солнечные и лунные затмения. Применение изученного
Radut Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Animale
Activitate de fixare a cunoștințelor despre animale și despre denumirile acestora. Copiii va trebui să asocieze imaginea fiecărui animal cu denumirea acestuia.
Predicatul verbal și nominal.
Guranda Ala
Lecție de informare prin videouri, fișe instructive, exerciții practice.
Surse de energie verde
Cozma Mariana
Prezentarea principalelor surse de energie regenerabilă.
Elemente ale orizontului apropiat. Harta
Popușoi Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Clasicismul în literatura universală
Munca Margareta
Clasicismul în literatura universală: La Fontaine, Moliere, Boileau.
Lectia2
Țurcan Tatiana
Modul conjunctiv. Modul condițional-optativ
Oleinic Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
De ce e important să dai un sens vieții și cum îți elaborezi un plan de acțiune pentru perioada de după carantină?

Formarea şi evoluţia statelor. Centralizarea Angliei în secolele XI-XV
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 6-й класс, «Чему учат в школе». Учимся отвечать на вопросы:..
Тофан Марианна
Тема: «Чему учат в школе». Учимся отвечать на вопросы: Кто где работает? Что где находится? Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ființe, obiecte, acțiuni, însușiri.
Joc de consolidare și clasificare a cuvintelor.
unit 2, lesson 1 My family
Utilizarea cazului posesiv in exprimarea numirii membrilor de familie.(My mother's mother is your....)
Probleme cu două sume sau cu două diferențe
Petrov Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
The Sense of Beauty 2
Paciu Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Numere naturale de la 0 la 31
Este un test de evaluare a numerelor în concentrul 0-31. Elevii vor trebui sa identifice care sunt numerele pare sau impare dintr-un sir de numere, să selecteze numere după un criteriu dat, să identifice numerele situate într-un interval dat şi să stabilească ordinea corectă.
Războiul de 30 de ani
Eugen Nicov
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Textul narativ
Jocul propus în Wordwall urmărește viteza de reacție față de informațiile furnizate. Unele sunt adevărate, altele eronate. Elevii trebuie să bifeze doar informațiile care furnizează adevăruri despre caracteristicile textului narativ pentru a primi puncte (are un subiect, prezintă personaje, are un titlu, are un autor etc). Jocul se poate desfășura în sala de clasă prin intermediul tablei interactive, de preferat în perechi. Prin intermediul lui se consolidează cunoștințele despre tema propusă.
Numeralul ordinal și cardinal
Test de verificare a cunoștințelor
Unit 5 Lesson 6 A Space Trip
Nederiță Liliana
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Evaluare inițială.
Întrebările vizează cunoștințele referitoare la terminologia matematică, operații matematice, numerație.
English in Our Life
Reading Comprehension
Гражданское воспитание, 5-й класс, Самовосприятие и восприятие других
Бахрин Джонетта
Тема: Самовосприятие и восприятие других Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
IRREGULAR VERBS.
Elevii vor identifica forma de trecut a verbelor neregulate
Lectia (13)
Pleşca Valeriu
Domeniul Estetic și Creativ Tema activității : "Ridichea uriașă"
Dumitrache Ionica
Amprentare cu jumătăți de cartof.
Litera x.
Descoperirea cuvintelor care îl conțin pe x
Cultura in Basarabia în a doua jumătate a secolului XIX - începutul secolului XX
Negrei Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Codul bunelor maniere. (școala alolingvă)
Activitate interactivă utilizată la etapa de EVOCARE cu scopul de a corela cunoştinţele şi abilităţile anterioare ale elevilor cu ceea ce urmează să fie asimilat la lecție, a-i ajuta pe elevi să-şi sporească interesul şi motivaţia.
Aplicația Padlet
Aplicația Padlet - feedback pentru utilizarea acestei table interactive în cadrul orelor de română la evaluarea prin miniproiecte. Întrebarea adresată elevilor a fost: Ce dificultăți ați întâmpinat în utilizarea aplicației Padlet?
Les bonnes résolutions d’Albert. Futur simple
Bulgaru Daniela și Adam Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Faire le monde plus, beau plus intéressant
Țurcan Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Părţile principale de propoziţie.Exerciții aplicative.
Scopul acestui joc este de a consolida cunoştinţele despre părţile principale de propoziţie .Reflecție.
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо букв Д, д. Письмо слов, предложений
Самошина Светлана
Тема: Письмо букв Д, д. Письмо слов, предложений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Познание мира, 3-й класс, Агрегатные состояния вещества: жидкое, твёрдое, газообразное
Юркив Елена
Тема: Агрегатные состояния вещества: жидкое, твёрдое, газообразное Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Grupurile de litere CHE, CHI
Consolidarea citirii și scrierii corecte a celor două grupuri de litere
Household Chores
Ceban Corina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Legătura prin subordonare
Zgardan-Crudu Aliona
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
LE FUTUR SIMPLE
Test de limba franceză realizat cu instrumentul QUIZALIZE.
Criterii de asemănare a triunghiurilor dreptunghice

Scratch. Prelucrarea cifrelor unui număr.
Obiective. Să definească corect noţiunile teoretice însuşite de la capitolul Algoritmi. Să aplice corect operatorii matematici modulo şi div în instrucţiunile de determinare a cifrelor dintr-un număr. Să identifice modurile prin care se pot determina cifrele unui număr Să identifice situaţiile în care este necesară utilizarea structurilor de control repetitive Să aplice corect structurile de control repetitive însuşite în aplicaţii concrete Să analizeze modul de funcţionare al algoritmilor Conținuturi. Algoritmul de prelucrare Exemple de probleme care folosesc prelucrarea cifrelor unui număr Suma cifrelor unui număr
Substantivul.
Activitatea are scopul de a consolida noțiunile învățate despre substantiv (tipuri de substantive, categoriile gramaticale specifice substantivului). Prin activitatea propusă vor fi dezvoltate competențe specifice din programa de Limba română pentru clasa a VII-a, cum ar fi: 1. Folosirea structurilor morfosintactice ale limbii române standard pentru înţelegerea şi exprimarea clară şi precisă a intenţiilor comunicative complexe. 2. Aplicarea conştientă a regulilor şi a convenţiilor ortografice şi ortoepice pentru o comunicare corectă 3.Dezvoltarea gândirii logice şi analogice, prin valorificarea competenţei lingvistice, în procesul de învăţare pe tot parcursul vieţii
Sensurile cuvântului. Sensurile lexical și gramatical
Nenescu Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Scăderea cu 3
Spancioc Polina

Химия, 11-й класс, Пластмассы. Полиэтилен, поливинилхлорид, полипропилен, синтетические каучуки
Чебану Ольга
Тема: Пластмассы. Полиэтилен, поливинилхлорид, полипропилен, синтетические каучуки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 12й класс, Объем пирамиды
Радилова Марианна
Тема: Объем пирамиды Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Imperiul Rus
Vasilachi Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Развитие личности, 4-й класс, Проблемные ситуации в школе. «Я могу все!»
Коржикова Арина
Тема: Проблемные ситуации в школе. «Я могу все!» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Povestea gâștelor
Fișă de lucru - consolidarea cunoștințelor elevilor.
Светоотражатель
Этот урок был создан в рамках проекта REPEMOL при участии Швейцарского агентство развития и сотрудничества. Данные видео будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект educatieonline.md реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Activitate de învățare în bază de proiect-Model
DIMA LUCIA
Activitate de învățare în bază de proiect-context de integrare a competențelor specifice la disciplina istoria românilor și universală. Străzile din sectorul Botanica povestesc
Математика, 5-й класс, Деление натуральных чисел. Деление с остатком
Мирза-Фёдорова Оксана
Тема: Деление натуральных чисел. Деление с остатком Мирза-Фёдорова Оксана Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Roata cu noroc- Repere de analiză a unei opere literare.
Este o activitate de evaluare a cunoștințelor anterioare pe baza reperelor de la examenul de bacalaureat. Poate fi folosită mai ales în cazul operelor epice, când evaluăm elevii în online. Totodată e utilă și la final de semestru sau unitate de învățare. Consider că activizează cunoștințele elevilor care trebuie să analizeze și să compare operele studiate. Poate fi asemănat cu un Brainstorming care necesită toate procesele logice și psihice. Elevii își aprofundează cunoștințele jucându-se.
Discovering the USA
Some information about America, its famous places and hystorical monuments.
О братьях наших меньших
Maşcenco Anna
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Українська мова і література, 12-й класс, І. Багряний «Тигролови». «Сміливі завжди мають щастя»...
Подлєсная Світлана
Тема: І. Багряний «Тигролови». «Сміливі завжди мають щастя». Втілення думки про те, що в будь-яких обставинах кожний найперше має бути Людиною Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык, 9-й класс, Тире между подлежащим и сказуемым
Гыскэ Елена
Тема: Тире между подлежащим и сказуемым Гыскэ Елена Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lecon de synthese Comprehension des ecrits
Țurcan Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Rezistența electrică. Reostate. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Jocurile didactice în activitatea logopedica Aspect fonetic
Blaga Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Pătratul . Aria pătratului.
Orlov Diana
Aflarea ariei unui pătrat cu muchia dată.
Învățământ preșcolar: Domeniul Științe - Tema ”Meseriile” - ”Alegeți cârtița care îți arată o meserie!”
Acest joc are ca scop fixarea cunoștințelor copiilor despre meserii, precum și exersarea abilităților digitale ale copiilor în vederea finalizării jocului propus
Rezolvarea de situații de problemă din cotidian, care solicită calcule
Dediu Natalia
Tema: Rezolvarea de situații de problemă din cotidian, care solicită calcule Profesor: Dediu Natalia Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Resursele biosferei și de sol
Cozma Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ion Druță. Sania. Noțiuni de nuvelă
Sarbusan Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Dreptul persoanei la ocrotirea sănătății
Dorin Galben
Tema: Dreptul persoanei la ocrotirea sănătății Profesor:Dorin Galben Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык, 9-й класс, Второстепенный член предложения определение. Виды определений
Гыскэ Елена
Тема: Второстепенный член предложения определение. Виды определений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Matematica, Clasa 12, Lecția 5
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Balada „Miorița” - izvor de inspirație pentru literatura cultă
Gavriliță Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 10-й класс, А.С. Пушкин. Роман «Евгений Онегин». «Странный» герой...
Гуцул Алина
Тема: А.С. Пушкин. Роман «Евгений Онегин». «Странный» герой пушкинского романа, незаурядность его натуры Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Suzeranitatea otomană în Țările Române
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Plante cultivate și necultivate

Классификация логических схем
Распределите по группам следующие логические схемы
Гражданское воспитание, 10-й класс, Определение субъектов и стилей/форматов дебатов
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Определение субъектов и стилей/ форматов дебатов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Apele continentale.
Consolidarea cunoștințelor
Pătratul . Perimetrul pătratului.
Orlov Diana
Aflarea perimetrului unui pătrat cu latura dată .
Unit 2. Lesson One. My big family.
Propun un quiz (chestionar) pentru evaluarea nivelului de înțelegere a celor citite și pentru dezvoltarea abilităților gramaticale.
Monumente Evul Mediu II final
Bîtcă Ana
Химия, 8-й класс, Получение оснований
Терлецкая Алла
Тема: Получение оснований Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Funcțiile de gradul I .
Pentru etapa de evocare la studierea funcțiilor de gradul I.
Round Up Unit 5
JeopardyLabs - poate fi utilizat în cadrul lecției de racapitulare a unității de învățare.
Познание мира, 3-й класс, Круговорот воды в природе
Юркив Елена
Тема: Круговорот воды в природе Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Unghi exterior triunghiului. Teorema unghiului exterior. Suma măsurilor unghiurilor într-un triunghi.
Activitatea este pentru etapa de reflecție. Nu este necesar de a crea un cont.
Civilizații Străvechi
lecție - fișă
Lectia1
Golban Aurelia
Теорема Пифагора. Применение
Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Химия, 11-й класс, Химические свойства непредельных углеводородов. Часть 2
Чебану Ольга
Тема: Химические свойства непредельных углеводородов. Часть 2 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ortografia împrumuturilor: legarea/ nelegarea cu cratimă a articolului hotărât și a desinențelor
Vâlcu Marcela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Animale sălbatice
Barbarova Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Concentrație molară
Schiță lecție online
Українська мова і література, 8-й класс, Односкладні узагальнено - особові речення
Курлянцева Ольга
Тема: Односкладні узагальнено - особові речення Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Personificarea.
Propun o lecție recapitulativă despre personificarea.
Numere pare şi impare.
Prin acest joc se poate verifica recunoaşterea de către copii a numerelor pare şi impare.
Anatomia sistemului digestiv la om: glandele digestive
Hîncu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Dispozitive de intrare, ieşire, intrare-ieşire.
Evaluare formativă printr-un joc interactiv.
Măsurarea timpului. Ceasul
O activitate de evaluare sumativă la unitatea de învățare "Măsurarea timpului".
Lectia (3)
Placinta Daniela
À chacun son métier
Josanu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Atitudinea cititorului față de cele citite. Text-suport: „Povestea omului de zăpadă” după H.Cr. Andersen
Pumnea Valeria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație....
Substantivul.
Utilizarea corectǎ şi adecvatǎ a limbii române în producerea de mesaje scrise, în diferite contexte de realizare, cu scopuri diverse.
Химия, 10-й класс, Химические свойства кислот и оснований с точки зрения ТЭД
Гурэу Владлена
Тема: Химические свойства кислот и оснований с точки зрения ТЭД Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Pronumele reflexiv. Ortografia pronumelui reflexiv
Oleinic Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Valorile sinusului, cosinusului, tangentei și cotangentei pentru unghiurile de 30°, 45°, 60°

Părți secundare de propoziție.
Conține activități interactive de învățare a părților secundare. Activitate de exersare pentru a determina cu ajutorul întrebărilor, dar și activitate independentă urmată de autoevaluare.
Simţurile omului .
Scopul acestui joc este evaluarea cunoştinţelor copilului de a raporta imaginea la cuvîntul care denumeşte simţul. De a semenea de a dezvolta competenţele digitale şi cele cognitive. Este un joc realizat la consolidarea şi evaluarea cunoştinţelor la tema " Simţurile omului ".
Programarea orientată pe obiecte. Limbajul de programare SCRATCH.
Dumbravă Natalia
Activitate de consolidare a materialului studiat în cadrul unității de învățare: Programarea orientată pe obiecte. Limbajul de programare SCRATCH.
Adunarea în concentrul 0 - 1000 cu trecere peste ordinul unităţilor
Timofei Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Perimetrul pătratului și al dreptunghiului.
Exerciții de antrenare, consolidare, de aflare a perimetrului.
Lectia (5)
Orbu Galina
Împărţirea unui număr de trei cifre la un număr de o cifră, când sutele şi zecile deîmpărţitului se împart exact la împărţitor
Timofei Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Abilitățile și preferințele în activitatea de învățare

Înţelegerea şi interpretarea celor citite în gând. Text-suport: „Toamna ţesătoare” de Vasile Alecsandri

Energia potențială. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Le sport.
Activitatea are ca scop consolidarea vocabularului .Poate fi folosită la etapa de realizare a sensului și /sau evaluare a cunoștințelor.
Что такое текст. Заглавие текста
Napercovschi Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Физика, 8-й класс, Тепловые явления. Нагреватели. Решение задач
Беляева Светлана
Тема: Тепловые явления. Нагреватели. Решение задач Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md - это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответол с обучением на румынском и русском языках в соответах в соответах в соответол сон 2012010 Цель проекта - обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч. (6) Кодекса об образовании №152 / 2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa Viitorului (Класс будущего) - Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL - Центр передового опыта в области информационных технологий , Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образова.
Împârțirea la 4
Scopul este de consolidare a tablei împărțirii la 4. Competențele dezvoltate de elevi sunt cele de calcul matematic mintal și de asociere a tablei împărțirii cu tabla înmulțirii.
Clasificarea substanțelor anorganice.
Activitatea este propusă pentru etapa de evocare a lecției. Elevii vor descoperi imaginea în baza căreia vor discuta despre identificarea mediului soluțiilor apoase ale substanțelor anorganice cu ajutorul indicatorilor.
Părțile de vorbire.Exerciții aplicative.
Conține activități interactive de consolidare a părților de vorbire.Reflecție.
Grija față de natură. Acțiuni de protejare
Bernaz Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
The animals
O activitate interactivăce ajută la memorarea cuvintelor într-un mod cât mai plăcut
România de la statul totalitar la statul de drept
Evaluarea cunoștiințelor dobândite în cadrul lecției România de la statul totalitar la statul de drept
Les Médias
Galbură Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Legătura genetică dintre hidrocarburi, alcooli, aldehide, acizi, esteri

Geografia 7. 2018
Гражданское воспитание, 6-й класс, Самооценивание
Барбарош Оксана
Тема: Самооценивание Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Биология, 7-й класс,
Winter activities.
It develops the pupils' vocabulary.
Tehnici și tactici de negociere
- tehnici de negociere ( de tratare a obiectului negocierii, de tratare a elementelor de negociere, de prezentare și discutare a ofertelor ); - tactici de negociere ( cooperante, conflictuale, de utilizare a timpului );
Terminologie matematică (clasa I).
Jocul fixează noţiuni ca: sumă, diferenţă, cu ... mai mult (mare), cu ... mai puţin (mic), măreşte, micşorează.
Химия, 7-й класс, Химическая формула
Кадина Марина
Тема: Химическая формула Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cultura Europei în epoca Renaşterii Umanismul
Petrovici Silvia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
India
Cozma Natalia
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
IZVOARE ISTORICE.
RATIU DIANA LINDA
Scopul activității este acela de a valorifica informațiile dobândite prin vizitarea unor muzee de istorie. Competențele pe care le vor dezvolta elevii: utilizarea corectă a unor termeni istorici precum: izvoare istorice, izvoare scrise, izvoare nescrise; clasificarea unor obiecte în cele două categorii: izvoare scrise și izvoare nescrise; reconstituirea unor puzzle-uri care reprezinta un izvor istoric. Conținuturi tematice: Unde se păstrează izvoarele istorice? Selectați răspunsurile corecte: arhive, teatre, expoziții, muzee, biblioteci, stadioane, fabrici. Clasificați următoarele izvoare istorice în cele două categorii: unelte, arme, sigilii, scrisori, hărți, morminte (necropole), locuințe, podoabe, ziare, arme, ruinele unor construcții, inscripții, monede, steme, vase. Reconstituiți puzlle-urile și specificați tipul de izvor istoric, precum și întrebuințarea obiectului.
Биология, 8-й класс, Половое размножение у цветковых растений
Мамалига Анна
Тема: Половое размножение у цветковых растений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Волшебные сказки. Сказки о животных. Лисичка-сестричка и серый волк. Глаголы нести и везти;
Leaşenco Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Lucrare de laborator: Determinarea puterii unui bec electric
Ciuvaga Victor
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Русский язык и литература, 4-й класс, Имя существительное – часть речи
Горячук Диана
Тема: Имя существительное – часть речи Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Le tourisme vert
Marandiuc Magdalena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Evoluția limbii române

Русский язык, 7-й класс, Сорокская крепость. Главные и второстепенные члены предложения. Дополнение
Ляшенко Ольга
Тема: Сорокская крепость. Главные и второстепенные члены предложения. Дополнение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cifrele romane.
Scopul: -insusirea cunostintelor legate de cifrele romane; -insusirea algoritmului de transformare a unei cifre romane in cifra araba si invers; -dezvoltarea gandirii logice, matematice Competențe urmărite: - formarea, scrierea şi citirea numerelor folosind cifrele romane - transcrierea cu cifre romane a unor numere scrise cu cifre arabe
Sunetul și litera ,,M” mare și ,,m” mic de timar
SUNETUL ,,m” Poziția sunetului în cuvânt Litera ,,M” mare și ,,m” mic de tipar Memorizăm împreună
Balada populară
Stoica Cezarina Loredana
Scopul activității -Reactualizarea cunoștințelor despre literatura populară și despre balada populară. Pe lângă competența de receptare a unui text literar se dezvoltă și competența digitală, actualizarea cunoștințelor făcându-se cu ajutorul jocului Kahoot. Conținutul avut în vedere este Balada populară Miorița.
Українська мова і література, 2-й класс, Слова ввічливості
Рябой Алла
Тема: Слова ввічливості Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Механические волны. Классификация мех. волн (поперечные и продольные волны). Характеристики волн
Lupanciuc Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
„Prietenul” de Grigore Vieru
Belousov Marina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sarbatorile de iarna - Gasirea unor cuvinte
- Gasirea si scrierea cuvintelor de Craciun sub forma unei SPANZURATORI
Modulul 4.Tema Sistemul osos al omului.
Realizarea sensului. Elevii trebuie să plaseze termenii necesari a compartimentelor din structuri.
Mésaventures de voyage. Types d’hébergement
Slovineanu Mihaela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Химия, 11-й класс, Генетическая связь между углеводородами и гидроксильными соединениями
Чебану Ольга
Тема: Генетическая связь между углеводородами и гидроксильными соединениями Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Discovering the USA
Mutruc Irina
test de evaluare a cunostintelor elevilor despre SUA
Aplicații
Cazacu Ala
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Substantivul.
Activitate creată cu LearningApps
Test.Aflarea suplementului unui unghi
Este un test in wordwall care dezvolta competentele matematice de aflare a suplementului unui unghi
Semne de punctuație.
Scopul activității interactive este de a consolida cunoștințele elevilor despre semnele de punctuație, rolul pe care îl au semnele de punctuație studiate, demonstrând ,astfel dezvoltarea capacității de exprimare orală/scrisă.
Русский язык и литература, 2-й класс, Григорий Остер «Будем знакомы!»
Хархалова Наталья
Тема: Григорий Остер «Будем знакомы!» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Eu locuiesc în Republica Moldova
Drăgălin Olga
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Recapitulare - Ortografie și punctuație.
Materialul a fost realizat în scopul recapitulării cunoștințelor acumulate în clasa a patra despre ortografia și punctuația propozițiilor. Acesta conține 7 exerciții diferite de tip rebus, propoziții lacunare, valoare de adevăr, răspunsuri multiple, test de memorie, spirit de observație, etc.
Family.
It develops the pupils' writing skills.
Ovcinnicova Natalia
Scăderea fără trecere peste ordin în concentrul 0-10000
Elevii trebuie să calculeze diferențele și să aleagă varianta corectă de răspuns, din cele 4 posibile. Prin acest exercițiu se urmărește consolidarea deprinderilor de calcul (scăderi) în concentrul 0-10000, fără trecere peste ordin.
Grupul de litere Ci
Codrean Eugenia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tabla înmulțirii.
Consolidarea înmulțirii în concentrul 0-100.
Deplasarea echilibrului chimic. Principiul Le Châtelier
Baerle Iulia

Succesele mele și ale altora

Modalităţi de prevenire a bolilor (inclusiv HIVSIDA, TBC.Solidaritatea cu persoane bolnave de HIVSIDA, TBC
Eugen Nicov
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 11-й класс, Н.А. Некрасов. Поэма «Кому на Руси жить хорошо»...
Гуцул Алина
Тема: Н.А. Некрасов. Поэма «Кому на Руси жить хорошо» (обзор глав «Пролог», «Крестьянка») Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Baze de date Formulare
Sacara Andrei
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
„Războiul Solomonarilor” de Moni Stănilă. Motivul călătoriei. Caracterizarea lui Ionuț
Nenescu Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 10-й класс, Реакции ионного обмена и условия их протекания
Ону Виктория
Тема: Реакции ионного обмена и условия их протекания Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Legile și noțiunile fundamentale ale chimiei.
PROFIL REAL, CLASA A X-A, CHIMIA GENERALĂ ȘI ANORGANICĂ Unitatea de conținut nr. 1. Chimia – știința despre substanțe. Unitatea de competență 1.2. Explicarea și operarea cu noțiunile și legile fundamentale ale chimiei în situații de comunicare orală și scrisă.
Europa, uniune a națiunilor libere.
Busuioc-Pojoga Rodica
Puzzle-ul îl propun pentru etapa de Evocare pentru a discuta ulterior cu elevii și a identifica ce cunosc la subiectul dat.
Oxigenul (I)
Captarea atenției prin dezvăluirea importanței acestei substanțe. Dezvoltarea atenției, cooperarea între elevi, bucuria descoperirii și a învățării.
Sunetul și litera „G”
Elevii vor trebui să scrie denumirea unor cuvinte ce conțin litera G. Dacă vor completa corect, la final vor putea citi un mesaj motivațional. Evaluarea conține 14 sarcini de scriere.
Probleme ale mediului.
La sfârșitul lecției elevul va fi capabil să identifice și analizeze problemele mediului din Repulica Moldova.
,,Leac divin” de Grigore Vieru. Receptarea și interpretarea textului poetic.
Volcov Rodica
Este o lecției de receptarea și interpretarea textului poetic. Competențele vizate: 4. Uzul diverselor strategii de lectură și elaborare a textului; 7. Analiza textului literar și nonliterar, în limita standardelor de conţinut.
Harta geografică.
Activitatea dată va contribui la reţinerea cuvintelor-cheie din cadrul temei "Harta geografică".
Sistemul Solar
Joc didactic creat cu scop de a dezvolta atenția.
Металлы основные компоненты современных технологий
Dîmovskaia Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Cunoașterea lumii prin călători
Competențe specifice 1. Localizarea în timp și în spațiu a evenimentelor istorice studiate 2. Explorarea surselor relevante pentru a înțelege fapte și evenimente din trecut și din prezent 3. Utilizarea termenilor istorici în diferite situații de comunicare
Biblioteci valoroase din lume.
Elevii clasei a X-a, cu predare în limba rusă, la subiectul lecției „Biblioteci valoroase din lume”, reflecția, prin purpose și metoda jocul didactic, își autoevaluează cunoștințele despre cele mai renumite biblioteci din lume, apoi descriu cum arată, în viziunea lor, o bibliotecă solicitată de cititori,dezvoltându-și competența de comunicare orală.
APROFUNDĂM PRIN EXERCIȚII. FUNCȚIA DE GRADUL AL DOILEA.
Este o lecție de formare de priceperi, de aprofundare privind noțiunile de bază ale funcției de gradul al doilea. Competențe: C1. Să identifice proprietățile funcției din reprezentarea grafică; C2. Să rezolve exerciții utilizând semnul funcției; C3. Să cunoască proprietățile și aplicațiile funcției de gradul al doilea.
Date biografice. A. Mateevici „Limba noastră”.
Elevii vor actualiza datele biografice ale poetului.
„În bibliotecă” de Ana Blandiana
Exercițiu de demonstrare a înțelegerii textului.
Niagara Falls. Stonehenge. The Vauban System
Orbu Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Poezia ”Colindătorii” de George Coșbuc
Poezia tematică ”Colindătorii” de George Coșbuc pentru domeniul limba și comunicare.
Generalități despre algoritmi.
Tighineanu Irina
Realizarea sensului Elevii analizează generalitățile despre algoritmi, la final primind o întrebare pe care o răspund independent. Nu e necesar să se creeze un cont.
Atributul.
Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje scrise, în diferite contexte de realizare ,cu scopuri diverse.
Măsurarea timpului. Calendarul.
Bernaz Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Capitolul IV. Tema 4.4 Polenizarea la plantele cu flori
Activitate pentru consolidarea termenilor cheie ai lecției.
Contribuția civilizației antice la făurirea tezaurului civilizației universale
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Clothing

Diversitatea amfibiilor. Rolul lor în natură și în viața omului
Placinta Daniela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Rudele apropiate

Viaţa cotidiană în ţările române la răscrucea sec.XVIII-XIX
Negrei Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Meet the Royal Family

Рост и развитие организмов
Знание и определение этапов и стадий эмбрионального и постэмбрионального развития животных
Viața socială în Țările Române, sec. XVII-XIX

Modernismul - Lucian Blaga
Un kahoot la final de oră pentru a testa înțelegerea câtorva din noțiunile de teorie literară aplicabile poeziei „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”
Предотвращение отравления угарным газом
Этот урок был создан в рамках проекта REPEMOL при участии Швейцарского агентство развития и сотрудничества. Данные видео будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект educatieonline.md реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Culegem roadele învățării.
O lecție de recapitulare, în care culegem roadele celor învățate pe parcursul anului. Descoperim cât de ageri putem fi in calcule matematice orale și scrise.
Русский язык и литература, 1-й класс, Гласный звук [и]. Буквы И, и
Дубчак Алла
Тема: Гласный звук [и]. Буквы И, и Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
"Scrisoare"de A. Blandiana. Fisă de lucru.
Guranda Ala
Exersare asupra textului literar.
Unește imaginea cu cuvântul potrivit.
Joc de asociere-unește imaginea cu cuvântul potrivit.
Exerciții de recapitulare.
Guranda Ala
Ecerciții.
Unele semnale ale serviciilor. Minunile tehnicii. Bucla sub rând
Simcov Cornelia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Познание мира, 3-й класс, Среды обитания человека
Комарницкая Александра
Тема: Среды обитания человека Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Silaba.Cuvântul.
Câte silabe are cuvântul?
Unit 1. Lesson 2. My school.
Activitatea propousă prezintă o serie de jocuri didactice care au ca scop dezvoltarea competențelor lingvistice și digitale și îmbunătățirea comprehensiunii atât al mesajului oral cât și al celui scris.
Proiect didactic: Interpretarea textului „Fata babei și fata moșneagului” de Ion Creangă. Basmul cult.
Acest proiect didactic, structurat în formula E-RS-R-E, orientează cadrul didactic spre formarea la elevi a competențelor comunicative, literare, lectorale, prin studierea creației scriitorului clasic Ion Creangă. La baza acestui produs digital se află conexiunea între textul literar, conținutul științific al subiectului abordat, obiectivele operaționale și strategiile de predare, învățare, evaluare, necesare unui demers educațional eficient. În vederea realizării obiectivelor instruirii, am utilizat tehnici activ-participative cu un pronunțat caracter formativ, urmărind scopul de a contribui la dezvoltarea întregului potențial al elevilor, prin conexiune transdisciplinară.
Comunicăm prin telefon, pe internet
Barbarova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Difracția și interferența undelor
Pleşca Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Politici sociale ale
Vacarciuc Daniela
ţarismului şi colonizarea Basarabiei Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Metode de integrare: metoda schimbării de variabilă
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Математика, 5-й класс, Правильные и неправильные дроби. Смешанные числа
Остафийчук Алла
Тема: Правильные и неправильные дроби. Смешанные числа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 12-й класс,
Progresii aritmetice. Progresii geometrice.
Studierea progresiilor matematice și proprietățile acestora prin intermediul cartonașelor.
Язык HTML. Изображения
Doronina Elena
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Русский язык и литература, 10-й класс, «Герой нашего времени» М. Ю. Лермонтова: композиционное...
Думитраш Оксана
Тема: «Герой нашего времени» М. Ю. Лермонтова: композиционное и художественное своеобразие романа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
On the Farm
Captarea atenției
Metanolul și etanolul
Putină Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
LES OBJETS DE LA CLASSE
Elevii trebuie să formeze perechi din cuvânt și imagine. Prin joc elevii învață mai ușor.
Aplicaţia Excel.
Evaluare formativă interactivă (quiz).
Snoava ,,Boierul și Păcală”. Lectură și explorare.
S- au evaluat competențele de lectură și înțelegere a snoavei respective.
Anotimpurile
Consolidare
Lumina.
Activitatea poate fi folosită la evocare.
Cuvinte cu sens opus. Cuvinte cu același sens.
Consolidarea cunoștințelor despre cuvintele cu sens opus sau același sens.
Математика, 2-й класс, Порядок выполнения действий в примерах со скобками. Решение задач
Драгалин Светлана
Тема: Порядок выполнения действий в примерах со скобками. Решение задач Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Урок: Искусство эпохи Возрождения
Corneiciuc Inga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
It's a Great Job, vocabulary and text work
Cernei Kristina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Unități monetare.
Lecție video
Vorbim și scriem corect: într-o, într-un; dintr-o, dintr-un
Panainte Inga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 10-й класс, Показательные уравнения
Лунгу Евгения
Тема: Показательные уравнения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Verbul
Activitatea vizează consolidarea categoriilor gramaticale ale verbului
Lucian Blaga, coordonate biobibliografice. „Autoportret” – lectura interogativ-interpretativă din perspectiva conturării profilului spiritual al autorului
Levința Veronica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tabelul Periodic al elementelor chimice

Video 1 - Din ce surse plătim impozite și taxe?
Serviciul Fiscal de Stat
Când începi să lucrezi, să vinzi mașina, să faci publicitate ca influencer sau să dai în chirie apartamentul trebuie să plătești „impozit pe venit”. Venitul sunt banii pe care îi primești. Suma impozitului depinde de cât câștigi și variază de la o țară la alta. Oamenii pot câștiga bani în diverse moduri, acestea fiind și sursele din care ulterior se achită impozite și taxe.
Биология, 7-й класс, Строение и функции листа
Варданян Татьяна
Тема: Строение и функции листа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Revista mea. Proiect anual.
Fișierul conține o revistă electronică, realizată în Storyjumper. Revista de la sfârșitul clasei a VI-a.
Alexandru Plămădeală o stea din constelația personalităților făuritoare a identității Chișinăului
Prezintă Elena MUSTEAȚĂ, critic de artă, Natalia PROCOP, doctor în arte. Imaginea de ansamblu a unui oraș nu poate fi obținută decât dacă memoria individuală și colectivă păstrează semnele trecutului acestuia în forme vizuale. . Chișinăul și-a avut artiștii săi care i-au făurit imaginea și identitatea urbană. Unul dintre cei mai importanți este incontestabil artistul plastic Alexandru Plămădeală. Filmul face parte din serialul „Arta și mitopoetica orașului Chișinău”, director de proiect Aliona Grati, regizor - Diana Pidghirnîi, imagine - Grigore Rață, editor de imagine - Diana Busuioc, selecție muzicală - Galina Dimitrova, grafică - Aureliu Busuioc, lectură - Iulian Proca.
Fizica
Părți de vorbire
Activitate de identificare a părților de vorbire studiate în clasa a 2-a. Competențe dezvoltate: Distingerea părților de vorbire (fără utilizarea conceptelor); Recunoașterea elementelor care determină schimbarea formei unei părți de vorbire; Utilizarea corectă a cuvintelor în comunicare.
Flora and fauna. Vocabulary.
Activitatea aceasta reprezintă un exercițiu de cuplare, care are drept scop învățarea sau evaluarea vocabularului nou ce ține de unitatea dată de conținut.
„Cartea de-a lungul veacurilor” de Dorin Onofrei. de la tipar până la e-book
Oleinic Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Choisir un métier
acest test ajuta elevii pentru pregătirea către BAC
Congresul florilor, lecția a 2-a
Barbarova Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Au marché.
Verificarea vocabularului referitor la legume, fructe și formule de politețe la tema "Au marché."
Câmpul electric. Rezolvarea problemelor (II)
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tipuri de comunicare. Mijloace expresive ale comunicării orale: tonul și tempoul; intonația și timbrul vocii (comunicarea paraverbală).
Focșa Aliona
Prin acest exercițiu elevul se autoevaluează cum cunoaște comunicarea dialogată de cea monologată; care sunt elementele comunicării paraverbale.
Matematica. 2017
Personajele literare – trăsături fizice, trăsături morale, conform faptelor descrise. Text-suport: „Caietul lui Mihai” de Titus Ştirbu
Morcov Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 9-й класс, Жизненный и творческий путь Ломоносова. Теория „трёх штилей”
Соболева Майя
Тема: Жизненный и творческий путь М.В. Ломоносова. Теория „трёх штилей” Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Pronumele personale COD și COI
este o fișă de lucru care poate fi utilizat la etapa de reflecție la tema Pronumele personale COD și COI
Biletul.
Exerciţiul cuprinde un film de predare şi un exerciţiu aplicativ care îl familiarizează pe copil cu elementele componente ale biletului, tipuri de bilete şi crearea de bilete. Competenţa generală, conform programei, este: 4. Redactarea de mesaje în diverse situaţii de comunicare, iar competenţa specifică este: 4.2. Redactarea unor mesaje simple, cu respectarea convenţiilor de bază.
Exerciții de fonetică-identificare diftong, triftong, hiat
Rezolvând exercițiul elevii dobândesc capacitatea de a identifica grupurile de sunete diftong, triftong și hiat în cuvinte date.
Русский язык и литература, 3-й класс, Словосочетание
Соммер Наталья
Тема: Словосочетание Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Unități monetare
Morcov Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Calitățile personajului literar. Textul „Noi, albinele”, de C. Gruia
Focșa Aliona
Acest exercițiu dezvoltă vocabularul elevilor, punându-i în situația de a depista cuvinte antonime la cele din textul studiat.
Cultura greacă: literatura și artele
Caciuc-Roșioru Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 10-й класс, Химическая связь и ее типы
Дымовская Галина
Тема: Химическая связь и ее типы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Колебательные движение в природе и технике. Величины, характеризующие колебательные движения. Математический маятник
Пономаренко Ирина
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Unități de măsură pentru timp -recapitulare.
Exercițiul propus in wordwall este un exercitiu de evaluare la finalul unității ca învățare Unități de măsură pentru timp, din programa de clasa a II- a. Varietatea unităților de măsură mai mari sau mai mici decât o zi sunt exersate interactiv de către elevi prin asocierea unor etichete.
Flora and Fauna
Diana Jelihovschii
Elevii trebuie să utilizeze corect vocabularul însușit la tema. Ex.5 p.89
The United Kingdom
Competența (pluri/interculturală) - receptarea mesajelor: determinarea aspectelor culturale semnificative ale țării alofone.
Atelier de scriere VEVERIȚA.
Activitate de scriere a compunerii descrierea unei viețuitoare Veverița. Se propun exerciții pentr vocabular, sugestii pentru scrierea compunerii.
Химия, 10-й класс, Физические свойства веществ с ковалентной связью. Кристаллические решетки
Гурэу Владлена
Тема: Физические свойства веществ с ковалентной связью. Кристаллические решетки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (2)
Chelea Tatiana
Părțile de propoziție.
Revizuirea cunoștințelor despre părțile de propoziție.
Правописание приставок ПРЕ и ПРИ
Brijatiuc Olga
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Proteinele
Putină Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sintaxa frazei. Legătura de coordonare şi subordonare în frază.
Scopul activității este de a aprofunda cunoștințele elevilor despre tipurile de propoziții din cadrul frazei.
«Природные и антропогенные стихийные бедствия и их влияние на окружающую среду. Охрана окружающей среды в условиях устойчивого развития»
Caraus Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Formarea, ordonarea și compararea numerelor naturale de la 0 la 100.
Fișa urmărește exersarea abilităților de operare cu numerele naturale în concentrul 0-100, pe baza înțelegerii datelor oferite de tabele.
Русский язык и литература, 4-й класс, Художественные тексты: сказка, басня, рассказ...
Трунина Валентина
Тема: Художественные тексты: сказка, басня, рассказ. Характеристика литературного героя Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Evaluare formativă la modulul "După asemănarea lor"
Consolidarea cunoștințelor despre cuvintele cu același sens și cu sens opus; recapitularea cunoștințelor despre propoziție și felurile lor.
ŢESUTURI VEGETALE.
Activitatea are ca scop consolidarea şi evaluarea cunoştinţelor despre ţesuturile vegetale studiate. Competenţa generală vizată este comunicarea orală şi scrisă, utilizând corect terminilogia specifică biologiei.
,,Sfârşit de toamnă" de V. Alecsandri. Exerciții de vocabular.
Exercițiul dat poate fi folosit la lucrul cu cuvintele neînțelese. Ca indiciu, fiecare cuvânt este însoțit cu o imagine.
Биология, 11-й класс, Строение и функции эндокринных желез: гипофиз, эпифиз
Баранчук Людмила
Тема: Строение и функции эндокринных желез: гипофиз, эпифиз Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Olari Victoria
Развитие личности, 12-й класс, Личные ресурсы и эффективное управление академическим стрессом...
Тодоров Дина
Тема: Личные ресурсы и эффективное управление академическим стрессом. Стресс. Академический стресс. Методы преодоления стресса Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Formative Assessment
Grammar Formative Assessment
Câmpul derivativ al cuvântului: floare
Cibotaru Liubovi
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
М.А. Шолохов Историческая основа рассказа Судьба человека
Soboleva Maia
Этот урок был coздан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо букв Г, г. Письмо слов, предложений
Самошина Светлана
Тема: Письмо букв Г, г. Письмо слов, предложений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sunetele şi literele a-x (consolidare). Scrieri: transcrieri funcționale: dictări, transcrieri de litere, silabe, cuvinte, propoziţii
Pumnea Valeria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 3-й класс, Ф. Кривин «Два царства»
Вохмянин Владимир
Тема: Ф. Кривин «Два царства» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Operații matematice și de măsurare a timpului.
Fișa de lucru contine exerciții diverse de la asociere de noțiuni, comparare de numere până la identificarea sau scrierea corectă a unei ore citite pe cadranul unui ceas (dat) .
Numerele naturale de la 0 la 100. Adunarea cu trecere peste ordin.
Numerele naturale de la 0 la 100. Adunarea cu trecere peste ordin Competenţe specifice: 1.4. Efectuarea de adunări şi scăderi, mental şi în scris, în concentrul 0-100, recurgând frecvent la numărare Obiective operaţionale: O1 : să descompună numerele în zeci şi unităţi; O2: să rezolve exerciţiile date pe caietul cu pătrăţele, respectând aşezarea în pagină /pe cartonaşe . Sugestii pentru copii: (1. Vom ţine cont de curba de efort. Așadar, se poate lucra cu pauze;) 2. Observăm modul prin care la același rezultat s-a ajuns prin două variante de exerciţii; 3. Exerciţiile pot fi transcrise pe cartonașe (eventual colorate, aceeași culoare exerciţiile cu rezultate identice) și/sau pe caiet - în acet caz, grupaţi exercitiile pe perechi (căutaţi perechea cu același rezultat). ! Jucaţi-vă în perechi cu cartonașele... dacă aţi folosit și acest mod ( poate luaţi în calcul și...vă apucaţi de decupat 😌). Se pot crea și alte exerciţii asemănătoare. ⭐Succes!
Nuvela istorică ”Alexandru Lăpușneanul” de C.Negruzzi. Test de verificarea lecturii.
Un test util pentru etapa de verificare a lecturii.
Кинетическая энергия
Radovscaia Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Химия, 11-й класс, Получение предельных углеводородов
Чебану Ольга
Тема: Получение предельных углеводородов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Subiectul compoziției (mitologic, cotidian) în grafică, pictură și sculptură
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Scrierea și citirea numerelor naturale.
Recapitulare. Inițierea în studierea numerelor naturale.
In the Country
Cernei Kristina
Coloana Sonoră - ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Репродуктивная система человека
Lupașco Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Fibre textile.
Exercițiu tip Ordonare pe grupe realizat cu aplicația LearningApps în cadrul căruia elevii trebuie să grupeze fibrele textile după natura lor. Activitatea este destinată elevilor din învățământul profesional și tehnic, ea vizând dobândirea de competențe necesare angajării pe piața muncii în una din ocupațiile domeniului de pregătire profesională Industrie textilă și pielărie.
Русский язык, 9-й класс, А.С. Пушкин «Барышня-крестьянка»
Гыскэ Елена
Тема: А.С. Пушкин «Барышня-крестьянка» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Comparatia.
Elevii vor descoperi calitatile si defectele a doua fete care traiesc in aceeasi casa si sunt crescute de catre aceeasi parinti, relatiile lor cu familia si cu vietuitoarele pe care le intalnesc..Vor invata despre insusiri fizice, insusiri morale,tip de personaj si rasplata meritata de fiecare dupa faptele lor.
Революция в науке
Corinenco Alexandr
Great Britain Part1
Schneider Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Le monde de la mode
Vîrlan Dina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Diateza pasivă

Situația de comunicare: atitudine, influențe, încredere, empatie. Comunicarea persuasivă

Figuri geometrice.
Recunoașterea figurilor geometrice sub formă de joc.
Pronumele relative, interogative și nehotărâte.
Guranda Ala
O lecție informativă prin fișe și videouri plasate pe aceeași pagină.
EXPRIMER LˋHEURE
Cartea digitală va ajuta elevii să exprime mai ușor ora în limba franceză. Ea conține imagini și exerciții într-un format atrăgător pentru elevi.
Formarea și particularitățile statelor medievale în Europa în sec. V-IX
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Les crêpes
Țurcan Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
La journée. L’heure
Carauș Victoria

Scrisoarea
Oleinic Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Roma antică.
Scopul activității - dobândirea unor cunoștințe noi despre Roma în epoca antică. Competențe dezvoltate la elevi - Identificarea diferenţelor temporale dintre evenimente şi procese istorice, Plasarea pe hartă a unor evenimente şi procese istorice, Identificarea rolului unor personalităţi istorice, analizând surse diferite, Realizarea de produse finale (texte, imagini) despre personalităţile istorice şi valorile asumate de-a lungul timpului, Accesarea informaţiilor oferite de site-urile Internet, Rezolvarea unor sarcini de lucru utilizând prezentări multimedia, Realizarea de prezentări, grafice, tabele, pentru sistematizarea cunoştinţelor învăţate folosind resurse multimedia. Conținut tematic - Roma antică.
Биология, 10-й класс, Структура растительной клетки
Кулева Татьяна
Тема: Структура растительной клетки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Substanțe și reacții.
Substanțe și reacții. Joc didactic.
We've Got a Family
Practicing the verb "have got"
Civilizația
Caciuc-Roșioru Lucia
Cucuteni – Tripolie Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 10-й класс, Решения, которые определили нашу идентичность (1)
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Решения, которые определили нашу идентичность (1) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 9-й класс, А.С. Пушкин. Жизнь и творчество во время южной ссылки
Соболева Майя
Тема: А.С. Пушкин. Жизнь и творчество во время южной ссылки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
The clothes we wear.
Activitate interactivă de identificare a verbelor la viitorul simplu (Future Simple) în baza unui text - știre.
Moș Crăciun, darnic și bun! - puzzle.
Jocul puzzle se poate folosi in cadrul activităților liber alese la grădiniță. Beneficiile acestui joc pentru copii sunt multiple: creează o stare de bine, îmbunătățește motricitatea mâinilor și a degetelor, Îmbunătățește vocabularul , dezvoltă abilitățile cognitive și memoria, ajută la învățarea rezolvării de probleme, ajută la dezvoltarea abilităților sociale, crește stima de sine.
Genul dramatic. Structura textului dramatic.
Scopul activității: Cunoașterea genurilor literare și receptarea operei din perspectiva cititorului cunoscător al elementelor de teorie literară Competența specifică 3; UC: Utilizarea noțiunilor de teorie literară...
Русский язык, 7-й класс, Н. Носов «Витя Малеев в школе и дома»
Репалов Татьяна
Тема: Н. Носов «Витя Малеев в школе и дома» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Protejați digital
Lișman Doina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Alfabetul limbii române - Recapitulare.
O lecție integrată de recapitulare la disciplina Comunicare în limba română care are ca scop consolidarea cunoștințelor de scris-citit dobândite de elevi și formarea competențelor de receptare și exprimare a unei varietăți de mesaje orale și scrise, în contexte de comunicare cunoscute.
Bозможности интернета и онлайн ловушки
Грекова Ирина
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Test etapă-atomul.
Se aplică după studiul acestei unități de învățare.
Domnitorii României
Exercițiu interactiv care îi ajută pe elevi să-și testeze, într-un mod plăcut și antrenant, cunoștințele despre domnitorii României. Competențe vizate: determinarea semnificației unor evenimente din trecut și din prezent.
Povesti terapeutice pentru copii cu cerinte speciale.
Buga Olesea
Manual: http://www.educatieonline.md/Files/Manuals/7/VII_Biologia%20(a.2018,%20in%20limba%20romana).pdf Link la lecția digitală cu activități interactive: Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova Proiectul contribuie la realizarea Obiectivul dezvoltării durabile 4 - Educație de calitate - asigurarea unei educații calitative, incluzive și echitabile; promovarea oportunităților de învățământ, (pentru toți cetățenii, pe tot parcursul vieții). Proiectul este realizat de către Primăria mun. Chișinău (chisinau.md) și toate drepturile asupra conținutului îi aparțin. Chisinau ©2020
Поэма А Ахматовой “Реквием” синтез мастерства и гражданского мужества
Iazadji Ala
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Русский язык и литература, 10-й класс, «Я жить хочу, чтоб мыслить и страдать…»
Шевчук Тамара
Тема: «Я жить хочу, чтоб мыслить и страдать…» (Болдинская осень в жизни и творчестве А.С. Пушкина) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Hoţul de Tudor Arghezi Exerciții de valorificare a vocabularului textual
Stratulat Alina Mihaela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Tonu Iana
Химия, 10й класс, Типы химических реакций (часть вторая)
Гурэу Владлена
Тема: Типы химических реакций (часть вторая) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tipuri de date structurate Elaborarea programelor în care se utilizează tablouri unidimensionale
Guriță Elena
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Функционально-смысловой тип речи. Рассуждение.
Soboleva Maia
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Compassion and empathy
Angela Bivol
Elevii vor dezvolta competența lingvistică și sociolingvistică
Rolul bisericii creștine
Vacarciuc Daniela
în evul mediu Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sistemul Periodic
Cazacioc Nadejda
Creat cu scop de a consolida materia învățată despre sistemul periodic
Sunetul [i] şi litera de tipar i. Norme de pronunție. Litera i (mică) de mână
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Scăderea numerelor 0-31, fără trecere peste ordin
Prin aceste exerciţii, copiii îşi consolidează cunoştinţele privind scăderea numerelor fără trecere peste ordin, în concentrul 0-31
Русский язык и литература, 12-й класс, Судьба художника в романе М.А. Булгакова «Мастер и Маргарита»
Балика Ольга
Тема: Судьба художника в романе М.А. Булгакова «Мастер и Маргарита» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Repere generale
Ciobanu Elena
despre proiect Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Numerația în concentrul 1-5 - fisă de lucru
Fișă de lucru interdisciplinară -( matematică +educarea limbajului - grupa mare) : ,,Numerația în concentrul 1-5 ,,- evaluare.
On a fini
Manea Victoria
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Animalele și hrana lor
Consolidarea și evaluarea cunoștințelor despre alimentația animalelor.
Summer Holidays.
Graur Tatiana
Vocabulary practice
Balada Miorița
Un joc potrivit etapei de Reflecție, pentru autoevaluarea cunoștințelor acumulate la tema dată.
free time
revizuirea hobby a copiilor
Информатика
„Am trei flori” de Vasile Romanciuc
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Искусство Нового времени, стили и направления
Dochina Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
English idioms.
This quiz will help students check their knowledge of English idioms. It will also help the teacher assess students` work.
Libertatea constă în capacitatea de a decide
Cerbusca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Litera E.
Puzzle
Matematicieni din Grecia Antică
Este o activitate cu caracter interdisciplinar, care are scopul de a evidenția pe de o parte contribuțiile unor mari matematicieni la dezvoltarea acestei discipline, si pe de alta parte de a realizare o evaluare sumativă la final de ciclu școlar. Selecția s-a făcut pornind de la acele notiuni, concepte și teorii formulate sau descoperite de catre matematicieni, despre care elevii au învățat în anii de gimnaziu. Elevii vor descoperi în același timp, informații noi legate de cele învățate. Competențe dezvoltate: - Recunoaşterea unor numere prime; - Calcularea lungimilor unor segmente utilizând teorema lui Pitagora; -- Exersarea regulilor privind ordinea efectuării operaţiilor cu numere reale; - Determinarea lungimilor unor segmente prin utilizarea teoremei lui Thales; - Calcularea lungimii cercului și a arcului de cerc, a ariei discului și a sectoruluiM; - Rezolvarea unor sarcini de lucru utilizând prezentări multimedia; - -Realizarea unor sarcini de lucru (documentare, redactare, prezentare etc.) în timpul participării la proiecte.
Члены семьи. Род имён существительных
Tema: Члены семьи. Род имён существительных Profesor: Ляшенко Ольга Autor: Волковская Мария Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 5-й класс, Дни недели
Волковская Мария
Тема: Дни недели Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Stirenul și polistirenul
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Specificul dezvoltării socio-economice a statelor balcanice
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Legea periodicității. Schimbarea periodică a proprietăților elementelor subgrupelor principale și a compușilor lor
Rotari Natalia

CAROL I
Consolidarea cunoștințelor referitoare la domnia lui Carol I prin: localizarea în timp și spațiu a evenimentelor istorice ; aplicarea informațiilor dobandite; recunoașterea granițelor Romaniei în timpul domniei lui Carol I; identificarea informațiilor din surse istorice.
Українська мова і література, 2-й класс, Слова, які відповідають на питання ХТО? ЩО?
Рябой Алла
Тема: Слова, які відповідають на питання ХТО? ЩО? Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lumea la cumpăna sec. XIX-XX
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Inecuații de gradul I cu o necunoscută
Galina Obletsova
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Substantivul
O activitate minunată pentru elevii claselor primare, clasa a II-a. Consolidarea cunoştinţelor despre substantive, dezvoltarea vocabularului, atenţiei, memoriei.
Circulația corespondenței.
- Importanța corespondenței - Ce cuprinde corespondența oficială - Clasificarea corespondenței - Circulația corespondenței în interiorul și în afara firmei - Cerințe actuale față de corespondența oficială.
Cyber Smart
Cernei Kristina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Măsurarea lungimii. Centimetrul.
Consolidare.
Lectia (4)
Oleinic Viorica
Биология, 8-й класс, Экосистема и её компоненты
Русу Виктория
Тема: Экосистема и её компоненты Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Educatia tehnologica. 2017
Plans for the summer (I)
Olaru Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
The Things we care about
Florescu Olga; Serbul Anastasia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Polietilena

Cuvinte cu sens opus
Scopul acestui exercițiu este de ai ajuta pe copii să însușească mai ușor cuvintele cu sens opus.
Legăturile genetice dintre hidrocarburi și alcooli
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 9-й класс, Розділові знаки між частинами складносурядного речення
Курлянцева Ольга
Тема: Розділові знаки між частинами складносурядного речення Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cuvinte ascunse
Să recunoască personajele din textele studiate.
Buburuza după Eugen Jianu- vocale și consoane.
Exercițiul propus pe baza textului Buburuza de Eugen Jianu,propus pentru elevii clasei a II, are rolul de a verifica însușirea capacității de identificare a consoanelor și vocalelor dintr-un cuvânt prin asocierea corectă a cuvântului cu structura corectă de vocale și consoane.
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо букв Ж, ж. Правописание слогов и буквосочетаний жи – ши
Овсянникова Елена
Тема: Письмо букв Ж, ж. Правописание слогов и буквосочетаний жи – ши. Письмо предложений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
REALIZAREA MISE-EN-PLACE-ULUI PENTRU MICUL DEJUN
La Modulul ”Servirea preparatelor”, elevii claselor a X-a, domeniul Turism și alimentație, trebuie să dobândească, pentru Activitatea ”Realizarea mise-en-place-ului pentru mic dejun” următoarele competențe: enumerarea obiectelor de inventar necesare mise-en-place-ului pentru micul dejun, identificarea obiectelor de inventar necesare mise-en-place-ului pentru micul dejun, efectuarea mise-en-place-ului pentru micul dejun. Scopul lecției este de formare de priceperi și deprinderi privind realizarea mise-en-place-ului pentru micul dejun. În școala online, orele de instruire practică se efectuează folosind platforma Classroom, unde li se vor posta materiale video, fișă de documentare și linkul exercițiului realizat pe aplicația LearningApps.
Русский язык, 5-й класс, «Стали птицы песни петь, и расцвёл подснежник»...
Волковская Мария
Тема: «Стали птицы песни петь, и расцвёл подснежник». Оглушение согласных на конце слова Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Evaluare inițială.
competențe din domeniul aplicării elementelor de teorie literară.
Dragostea nu este un ring de box: solutii antiviolenta

La pollution de l’environnement
Galbură Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (13)
Vorotneac Elena
Geographical names with and without "the".
Activitatea este recomandată pentu evaluarea și consolidarea competenței gramaticale.
Atomul. Compoziția și structura atomului.
Activitatea este propusă pentru evocare, pentru explicarea și operarea noțiunilor ce se referă la compoziția/ structura atomului.
А.Пушкин «Сказка о царе Салтане» 2
Potiomchina Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Voluntariatul - modalitate de soluționare a problemelor comunitare
Blanari Albina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Scrierea corectă a cuvintelor ”într-o, într-un, dintr-o, dintr-un”
Scopul activității este formarea capacității de a utiliza corect forma unor cuvinte. Rezolvând exercițiul elevii își vor verifica cunoștințele despre scrierea corectă a cuvintelor.
CONTRIBUȚIA BASMULUI LA DEZVOLTAREA MORALĂ A COPILULUI PREȘCOLAR-
Basmele, în special, dezvoltă imaginaţia reproductivă a copiilor, mai ales prin faptul că pe baza acţiunii bogate, pe baza unor eroi bine individualizaţi, copiii işi imaginează ceeace nu au văzut niciodată, de Basmul, ca valoare educativă și formativă pentru preșcolari, constă în aceea că că ele dezvoltă și stimulează procesele cognitive şi afective ale copiilor și contribuie la formarea trăsăturilor specifice voinței și caracterului.
Adunarea numerelor naturale. Proprietăți. Scăderea numerelor naturale
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
LE PRÉSENT DES VERBES prof. ARCHIP ADA-IRINA
Un Exercițiu de recapitulare a timpului prezent al verbelor cele mai uzuale în limba franceză
Un păianjen care se crede Spiderman, de Adina Popescu
kahoot- test de lectură
Intensitatea curentului electric. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Literatura și artele în epoca antică

Гражданское воспитание, 5-й класс, Социальная эмпатия
Бахрин Джонетта
Тема: Социальная эмпатия Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cultura relațiilor sexuale în adolescență
Moisei Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Verbul- recapitulare.
Este un demers didactic în care se propun mai multe activități interactive și informative,. ce se referă la tema verbului: mod, timp, persoană, diateză.
Numere naturale în concentru 0 - 10 000
Joc didactic creat cu scop de a învața elevii să deosebească numerele pare de cele impare.
Carpatii.
Activitate educativa.
В. Рождественский. Колокольчик
Vohmeanin Vladimir
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Технологическое воспитание, 3-й класс, Понятие о здоровой и сбалансированной пище...
Щербакова Наталья
Тема: Понятие о здоровой и сбалансированной пище. Секреты здорового питания Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Scrierea și citirea numerelor naturale.
Scopul activității este de a identifica, scrie, citi numerele naturale în diverse contexte. Dezvoltă competența 1. Conținutul tematic este destinat pentru consolidarea cunoștințelor.
Русский язык, 6-й класс, Весенняя сказка. Глаголы в прошедшем времени
Волковская Мария
Тема: Весенняя сказка. Глаголы в прошедшем времени Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
„La țigănci”- proză fantastică
Lecție de recapitulare și consolidare a noțiunilor învățate despre fantastic, dar și de înțelegere a textului citit.
Formularea cererii,
Căldare Olga
refuzului. Acceptarea cererii și a refuzului Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Organizarea cromatică a spaţiului plastic
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Comunitatea mea – sursă de învățare

Interjecția. Funcțiile sintactice ale interjecției
Gonța Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Русский язык и литература, 10-й класс, Н.В. Гоголь. Поэма «Мертвые души». История создания...
Гуцул Алина
Тема: Н.В. Гоголь. Поэма «Мертвые души». История создания, особенности жанра и композиции поэмы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sunetul și litera " X".
Este un test în care elevii vor completa cuvintele cu litera "x" sau "cs".
Identificarea sunetului J
Realizarea corespondenței între imagine si locul pe care îl ocupă sunetul J in cuvânt. Se urmărește identificarea sunetulu J.
PAJIȘTEA.
Definirea noțiunii de pajiște; C2. Clasificarea pajiștilor în funcție de origine și altitudine; C3. Compararea unei pajiști de stepă cu o pajiște de munte; Însușirea, sistematizarea și verificarea cunoștiințelor referitoare la cunoașterea caracteristicilor ecosistemului natural: pajiștea.
Ion Druță, „Toiagul păstoriei”. Lectură. Vocabular
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Verbul - test
Este o activitate potrivită unei lecții de recapitulare sau de evaluare, în care se urmărește capacitatea elevilor de a recunoaște verbul în diferite contexte, de a identifica persoana și numărul verbelor, de a scrie corect în enunțuri formele unor verbe "dificile".
Joc didactic-simboluri chimice.
Exercițiul propus poate fi utilizat atât la clasa a VII-a cât și la clasa a VIII-a.Atenție are limită de timp!
Am propuse 3 resurse RED: 1. Consiliere (dirigenție) - educație financiară - MENTIMETER 2.Consiliere (dirigenție) - Educație pentru sănătate, CORONAVIRUS- KAHOOT 3. Consiliere (dirigenție) - Cine sunt eu? - QUIZALIZE Voi prezenta succint activitățile și voi da linkurile de la cle 3 activități RED
Am ales să expun 3 propuneri de RED, pe 3 surse diferite: mentimeter, Kahoot și quizalize. Activitățile propuse sunt pentru ora de dirigenție. Am participat in martie-iunie cu 10 copii din școală într-un proiect eTwinning, despre Coronavirus. Am propus în grupul nostru de 10 un scurt joc kahoot. Apoi, tot în această perioadă am participat la un atelier de educație financiară (Școala de bani pe roți), cu clasa a cărei dirigintă sunt. Ca urmare a acestei activități am invitat copiii la un exercițiu de evaluare a acelei activități, cu mentimeter. Cea de a 3-a RED propusă este tot Coniliere, dezvoltare personală, un quiz, propus pe quizalize.
Sistemul de axe ortogonale.
Un joc interactiv de autoevaluare pentru elevi la tema ,,Sistemul de axe ortogonale''.
LE PRÉSENT DES VERBES DU I-er GR.
ELevii vor învăța să conjuge în propoziții verbele importante ale limbii franceze.
Să ne cunoaștem
identificarea calităților și obiectivelor de viitor
Русский язык и литература, 2-й класс, Связная речь. Что можно узнать о человеке по его речи?
Хархалова Наталья
Тема: Связная речь. Что можно узнать о человеке по его речи? Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Regimul de alimentație al elevului
Cotelea Ecaterina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia3
Munteanu Angela
Русский язык и литература, 3-й класс, Стихотворение А.С. Пушкина «Няне»
Назаренко Ольга
Тема: Стихотворение А.С. Пушкина «Няне» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 10-й класс, Индикаторы для характеристики среды в растворах, имеющих практическое значение
Ону Виктория
Тема: Индикаторы для характеристики среды в растворах, имеющих практическое значение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Introducere în chimia organică
Șargarovschi Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Гражданское воспитание, 10-й класс, Дилемма ответственности, комплексности и стабильности
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Дилемма ответственности, комплексности и стабильности Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
E. Gârleanu „Căprioara”
Planul simplu de idei
MESERII ÎNDRĂGITE DE COPII.
ASOCIEREA FIECAREI MESERII CU UNELTE POTRIVITE ACESTEIA.
Развитие личности, 6-й класс, Правильный режим питания или диета
Баранчук Людмила
Тема: Правильный режим питания или диета Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
„Inaugurarea realismului românesc: Ion Creangă”
Zazulea Inga
La subiectul lecției „Inaugurarea realismului românesc: Ion Creangă”, clasa a XI-a, la realizarea sensului, prin utilizarea learninapps și metoda puzzle, elevii au decodificat subiectului lecţiei, și-au amintit subiectul operei ”Amintiri din copilărie” de I.Creangă, apoi au vizionat un video, în baza căruia au comentat oral ideea: Nică este un copil universal. Astfel, elevii își dezvoltă competența de comunicare orală.
Clasificarea propozițiilor.
Guranda Ala
Elevii își vor reaminti despre clasificarea propozițiilor și vor îndeplini și însărcinările indicate.
Semnele anotimpurilor.
Joc didactic
Обращение и знаки препинания при нём. Роль обращений в письменной и устной речи
Мещерякова Нина
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Descompunerea unei expresii algebrice în produs de factori. Formule de calcul prescurtat
Autor :Ungureanu Nina Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Понятие неравенства. Равносильные неравенства
Mirza-Fiodorov Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Математика, 1-й класс, Число и цифра 9
Чета Ирина
Тема: Число и цифра 9 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Determinarea structurii Codului de Integritate al Cetățeanului (principii, norme, drepturi și responsabilități). Redactarea Codului
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Vocalele
Folosirea corectă a vocalelor î, ă, â
Физика, 10-й класс, Движение тел по вертикали
Пономаренко Ирина
Тема: Движение тел по вертикали Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Wonders of Nature
Cernei Kristina
Coloana Sonoră - ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sistemul endocrin.
Exercițiu interactiv pentru verificarea cunoștințelor.
Cipilul care nu ştia ce să facă - poveste terapeutică
Poveste terapeutică ce are ca scop stimularea capacităţii de luare a propriilor decizii, de a identifica, în mod individual, soluţii la probleme.
Practice your English
Cernei Kristina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Povești. Găinușa sălbatică și broasca țestoasă
Quizul propus verifică înțelegerea textului citit.
Funcția de gradul I. Recapitulare.
Ceban Tatiana
Scopul: de a recapitula și sistematiza cunoștințele elevilor la Funcția de gradul I. Elevii vor utiliza proprietățile funcției de gradul I la rezolvarea exercițiilor.
,,Greierul și furnica” de Alexandru Donici. Învățătura textului.
Expunerea opiniilor față de cele citite; prezentarea informației desprinse din lectura unui text literar.
Денежные единицы
Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Calcule stoechiometrice
Formarea la elevi a competentei pentru aplicarea legii conservarii masei substanțelor. Calcule stoechiometrice referitoare la cantitățile de reactanți, produși de reacție, masa de substanță aflată în exces, transformarea cantității de substanță în moli si în volum (pentru gaze).
Forme de organizare socială în preistorie. Apariția credințelor
Caciuc-Roșioru Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Siguranța elevului în situații de utilizare a aparatelor de gaz și electrice

Activitate matematică: Formează scara numerică crescătoare şi descrescătoare de la 1 la 5.
La activitatea matematică desfăşurată sub forma de exerciţii cu material individual, copiii au primit un tabel cu şirul crescător de la 1 la 5 şi un tabel cu şirul descrescător de la 5 la 1. Copiii au aşezat în ordine crescătoare şi descrescătoare atâtea obiecte , de jos în sus, de la stânga la dreapta ,obiecte mărunte ( bănuţi, nasturi etc.) cât le indică cifra. Pentru complicarea activităţii am realizat o fişă interactivă. Activitatea a avut ca scop verificarea cunoştinţelor însuşite anterior referitoare la numeraţie în limitele 1-5 şi am asigurat premisa predării numărului 6.
Drepturile copilului.
Fișa poate fi folosită la Dezvoltare personală. Elevii trebuie să asocieze fiecărui enunț imaginea și cifra corespunzătoare. Fișa conține și informații și simboluri identitare.
Sauvons notre planète!
Galbură Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 9-й класс, Предложения с вводными словами
Гыскэ Елена
Тема: Предложения с вводными словами Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Textul nonliterar informativ. Articolul
Panainte Inga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Test de evaluare sumativa.
Testul evalueza cunostintele referitoare la inmultirea numerelor naturale in concentrul 0-100
Health Hazards. Unit 2. Lesson 3.
An interactive game with the words and definitions to undersrand better the meaning of the words from the text on page 34. Example: a sleepless night means a night without sleep.
Informatica, Clasa 12, Generalități
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Всемирная литература, 10-й класс, Литература Древнего Востока: Эпос о Гильгамеше
Пилкин Иван
Тема: Литература Древнего Востока: Эпос о Гильгамеше Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Compunerea, descompunerea numerelor naturale 0-10.
Elevii își vor dezvolta deprinderile de descompunere sau compunere a numerelor naturale în concentrul 0-10.
Электрический ток в вакууме
Ольга Макевнина
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Trunchiul de piramidă. Elemente. Clasificare
Ruban Angela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Respiraţia.
Exerciţiul- joc are ca scop consolidarea şi evaluarea cunoştinţelor despre respiraţie.
Tema: Filumul Angiosperme.
Scopul : de actualizare a cunoștinețelor Competența specifică: utilizarea limbajului științific biologic corect în definirea noțiunilor, descrierilor. Etapa de evocare sau reflecție a lecției.
Русский язык и литература, 7-й класс, Слитное и раздельное написание НЕ c причастиями
Букшан Людмила
Тема: Слитное и раздельное написание НЕ c причастиями Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Развитие личности, 11-й класс, Ищу работу
Салтановская Галина
Тема: Ищу работу Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Unități de măsură pentru lungime
Jocul propus pe wordwall este de tipul adevărat sau fals și este un joc de aprofundare, fixare a cunoștințelor dobândite.
Lectia3
Garaba Mariana
Evaluare inițială.
6. Operaţionalizarea terminologiei ştiinţifice lingvistice şi literare, în limita standardelor de conţinut.
ANIMALE.
Scopul jocului este de a descoperi diverse animale după mici detalii.
Calitățile motrice
Să identifice capacitățile motrice de bază ,utilitar -aplicative și factorii determinanți.
Влияние человека на окружающую среду
Blohina Irina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Viteza de propagare a undelor electromagnetice. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Primăvara. Semne ale anotimpului primăvară

Adunarea în concentrul 0-10.
Scop: învățarea adunării, în concentrul 0-10, prin joc interactiv. Dezvoltarea competențelor de înţelegere şi efectuarea operaţiilor cu numere naturale, în concentrul 0 - 10. Dezvoltarea competențelor digitale. Dezvoltarea atenției, concentrării.
Modulul ”Iarna”: Recapitulare
O activitate de recapitulare a modulului ”Iarna” în scopul de a revizui, consolida cunoștințele dobândite. Competențe dezvoltate: Descoperirea varietății naturii și a fenomenelor naturale; Motivarea elevilor pentru explorarea și investigarea lumii înconjurătoare.
Regimuri Totalitare .
Evaluarea cunoștiințelor dobândite in cadrul lecției Regimuri Totalitare
Русский язык и литература, 3-й класс, Михаил Пляцковский «Родные места»
Назаренко Ольга
Тема: Михаил Пляцковский «Родные места» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Capitolul III. Tema 18 Sistemul endocrin.
Activitatea se poate de realizat la etapa evocare, pentru a verifica nivelul de însușire a materialului nou predat. Exercițiul reprezintă o diagramă etichetată. După imaginea prezentată elevii trebuie să localizeze glandele și organele endocrine.
Activităţi cotidiene şi interese. Tipuri de activităţi cotidiene în familie. Tipuri de activităţi în comunitate
State Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Notițele

Problemă chimie
Rezolvare problemă chimie
Norme ortografice și ortoepice.
Revenco Tatiana
Activitate interactivă de dezvoltare a competenței specifice: respectarea normei ortografice, ortoepice,semantice, gramaticale, punctuționale, stilistice ale limbii române și de evaluare a achizițiilor la capitolul ortografie și ortoepie
Математика, 1-й класс, Число и цифра 0
Чета Ирина
Тема: Число и цифра 0 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Abaterea de la normă:
Leancă Mariana
tautologia Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cocoșul - animal domestic
Realizați puzzle-ul dat pentru a descoperi despre ce animal vom vorbi astăzi.
Who am I
Antociuc Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Технологическое воспитание, 2-й класс, Мы пишем цифровой текст. Учимся быстро набирать текст
Леу Наталья
Тема: Мы пишем цифровой текст. Учимся быстро набирать текст Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lucrul mecanic.
Joc Wordwall de fixare a elementelor ce caracterizează lucrul mecanic ca și mărime fizică.
Numere formate din zeci
Grecu Margareta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mihai Eminescu „Revedere”
Borș Angela

Învățătura despre Sfânta Treime în Crez (Religie ortodoxă)
Competențele vizate de această aplicație: Competențe generale: 1. Cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu ca fundament al desăvârşirii şi mântuirii omului Competențe specifice: 1.1 Cunoaşterea învăţăturilor de credinţă ale Bisericii Ortodoxe, cuprinse în Crez;
Русский язык и литература, 9-й класс, Основные типы сложных предложений: сложносочиненное...
Соболева Майя
Тема: Основные типы сложных предложений: сложносочиненное, сложноподчиненное, бессоюзное Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Vechii germani.Marea migrație a triburilor germanice.
Prezentare de lecție - Vechii germani. Marea migrație a triburilor germanice - în cadrul procesului de instruire la distanță. Activitatea servește auxiliar pentru elevi, având drept scop educarea competențelor de orientare în timp și spațiu.
Povestea pâinii.
Se propune exercițiul le etapa de Evocare. După discuția despre obiectul descoperit, se va viziona filmulețul propus.
Unități de măsură pentru volum.
Scopul activității : de a reactualiza și a sistematiza cunoștințele elevilor la tema : ,, Unități de măsură pentru volum ''.
Развитие личности, 1-й класс, Основные понятия личной гигиены
Коржикова Арина
Тема: Основные понятия личной гигиены Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 5-й класс, Множество. Способы задания множества. Отношения принадлежности. Кардинал...
Мирза-Фёдорова Оксана
Тема: Множество. Способы задания множества. Отношения принадлежности. Кардинал конечного множества Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Măsurarea lungimii
Prin acest exercițiu elevii vor efectua transformări ale unităților de măsură și apoi le vor ordona crescător.
„Primăvara” de Spiridon Vangheli Cuvinte cu același sens. Despărțirea cuvintelor în silabe
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 11-й класс, И.А. Бунин. Решение темы любви в рассказах «Тёмные аллеи»...
Гуцул Алина
Тема: И.А. Бунин. Решение темы любви в рассказах «Тёмные аллеи», «Солнечный удар», «Холодная осень» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Развитие личности, 1-й класс, Учёба - главное занятие ученика
Коржикова Арина
Тема: Учёба - главное занятие ученика Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
„1er mai, fête du travail et du muguet”.
Gandrabură Inga
Scurt istoric despre sărbătoarea de 1 mai.
Apele de suprafață ale Eurasiei.
Acest exercițiu reprezintă o fișă interactivă, care se poate de aplicat ca evaluare formativă, profesorul poate edita fișele, a le separa în fișe aparte, conform conținutului. Se utilizează la etapele de Evocare sau Reflecție, poate fi atribuită ca temă pentru acasă.
Prin Moldova
Rosfinschi Mariana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Respect pentru
Ciobanu Elena
opinia fiecăruia Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
FORMEAZĂ PERECHI DE FRUNZE MARI-FRUNZE MICI
Resursa poate fi utilizată în cadrul unei activități integrate-Clasificarea frunzelor (frunze întregi, frunze lobate, frunze semilobate)-cunoașterea mediului, apoi la activitatea matematică preșcolarii vor forma perechi de frunze mari și frunze mici.
Formarea Regatului Franc.
Propun un test formativ cu itemi de completare a spațiilor libere care contribuie la formarea competenței specifice de utilizare a limbajului istoric în diverse situații de învățare și de viață, respectând cultura comunicării. Obiectivul acestui test formativ este de a completa spațiile libere cu termeni istorici, date cronologice și personalități istorice caracteristice procesului de formare a Regatului Franc.
Химия, 9-й класс, Практическая работа № 1 Свойства металлов и их соединений
Акиндинова Наталья
Тема: Практическая работа № 1 Свойства металлов и их соединений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cilindrul circular drept.
Acest proiect conține o lecție, în care elevul va reuși, prin explicații video și audio, prin exemple de exerciții și probleme, să înțeleagă tema ”Cilindrul circular drept” și să aplice competențele formate în rezolvarea situațiilor-problemă.
Competiţie francofonă în cadrul cursului opţional ,,Elemente de Cultură şi Civilizaţie a Franţei,,
Competențele vizate: competența (pluri/inter)culturală
Animale sãlbatice de la noi din țarã.
“Adevãrat sau Fals?” este un joc creat peWardWall prin care copiii recunosc animalele sãlbatice de la noi din țarã.
Eastern in Europe.
Este un proiect etwinning realizat între două școli din două țări diferite: România și Polonia. Proiectul îşi propune antrenarea copiilor în diverse activitati din domeniile: Domeniul Om Şi Societate, Domeniul Estetic Şi Domeniul Creativ- preșcolarii și educație plastică, educație civică -școlarii. Am căutat să transmitem cunoştinţe, să formăm deprinderi, comportamente şi atitudini pozitive legat de tradițiile și obiceiurile pascale din țară și din alte țări.
Lectia (8)
Vorotneac Elena
Uscarea lemnului
Joc puzzle in care elevii pot descoperi caracteristicile fiecărui tip de uscarea lemnului
Calitatea, valorificarea și protecția solului și subsolului
Comendant Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Revision of tenses
Obiective generale: recapitularea prin aplicaţii interactive de tip wordwall a cunostinţelor asimilate de elevii claselor a IX-a cu privire la utilizarea corecta a timpurilor verbale. Obiective specifice: 1. dezvoltarea şi consolidarea abilităţilor de a utiliza noţiunile de gramatică în context real 2. dezvoltarea şi consolidarea abilităţilor de a lucra în echipa 3. creşterea gradului de motivare şi implicare a elevilor în activităţile de învăţare de tip asincron şi / sau sincron Conţinuturi tematice: present tenses, future tenses review
Joacă-te în locuri sigure Respectă regulile de securitate electrică
Premier Energy Distribution
Ești sigur că copilul tău recunoaște marcajele ce definesc perimetrul instalațiilor electrice şi atenționează asupra proximității energiei electrice? Jocul cu mingea, înălţarea avioanelor sau a dronelor sunt deosebit de periculoase în zona liniilor electrice aeriene sau în apropiere de transformatoare şi stații de transformare. De obicei, instalațiile electrice sunt marcate cu un semn special. Acesta avertizează despre pericolul la care ne expunem, dacă nu respectăm recomandările de securitate. Cunoaşte-le şi respectă-le! La Premier Energy Distribution vrem ca tu să fii informat şi responsabil în ceea ce privește utilizarea în siguranță a energiei electrice. Vezi mai multe recomandări aici: https://bit.ly/393qzgS​ Trăieşte în siguranţă!
Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” în universul Chișinăului
Prezintă: Lidia KULIKOVSKI, doctor în pedagogie; Mariana HARJEVSCHI, doctor în științe ale comunicării. Primind numele de „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, biblioteca municipală din Chișinău a considerat de datorie să aibă preocupări științifice, ca și celebrul bibliotecar al cărui nume îl poartă. Filmul face parte din serialul „Arta și mitopoetica orașului Chișinău”, director de proiect Aliona Grati, regizor Diana Pidghirnîi, imagine Grigore Rață, editor de imagine Diana Busuioc, selecție muzicală Galina Dimitrova, grafică Aureliu Busuioc, lectură Iulian Proca.
Adverbul.
Guranda Ala
Exersarea adverbului.
,,Scriem corect!"- clasa a II-a.
Materialul propus urmǎreşte evaluarea cunoştinţelor de scriere corectǎ în limba românǎ la sfârşitul clasei a II-a.
Litera F.
Puzzle
Presiunea Atmosferică și Vântul.
Este un proiect didactic care se axează pe înțelegerea elevilor despre Presiunea Atmosferică și Vânt. Sunt prezentate elemente ce contribuie la formarea de noi competențe ale elevilor : de analiză, sinteză, aplicare.
MODURILE DE TRANSMITERE A CĂLDURII.
Termenul de fenomene. Agitația termică. Difuzia. Căldura. Conductoare și izolatoare. Transferul căldurii. Întrebări.Exerciții.
Corpuri geometrice.
Lazăr Ana
Este un test pentru evaluare sumativă
Гражданское воспитание, 6-й класс, Все люди равны в своих правах
Барбарош Оксана
Тема: Все люди равны в своих правах Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
MEM- Simturile si organele de simt. Animale domestice si animale salbatice.
Am realizat la MEM jocuri in Word wall incare elevii asociaza organul de simt cu obiectul/ lucrul adecvat, invatand astfel Simturile : vaz, auz, miros, simtul tactil si olfactiv si la Unitatea de invatare -Animale- elevii pot deosebi animalele salbatice de animalele domestice.
Formula lentilei subțiri
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ipoteze de bază ale originii vieții
Chiprisean Ion

Balada cultă "Paşa Hassan" de George Coşbuc. Personajele textului.
Balada cultă "Paşa Hassan" de George Coşbuc. Recunoaşteţi personajele după caracteristicile date.
Физика, 9-й класс, Решение задач на Закон всемирного тяготения
Вангелий Виктория
Тема: Решение задач на Закон всемирного тяготения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lumea Porumbeilor
Angela Ciobanu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Părți de vorbire.
Recunoașterea părților de vorbire învățate: substantiv, adjectiv, pronume, verb.
Ziua, noaptea şi anotimpurile.
Exerciţiul este creat cu scopul de a consolida informaţiile studiate la lecție.
Brijatiuc Olga
Poezia.
Un instrument util la evocare bazat pe brainstormingul în baza poeziei.
Numărul și cifra 2
Vangheli Virginia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Timpul și măsurarea lui
Vitalie Chistol
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Imperiul Habsburgic

Adunarea cu 1
Operații de adunare cu o unitate
At the zoo.
Dermenji Aliona
Verificarea vocabularului sau predarea vocabularului nou
Matrice și determinanți
test recapitulare
Potrivește cuvintele cu același sens - activitate pentru unitatea 2 ,,Puișorii de Soare,, după Spiridon Vangheli, (p.26).
,, Potrivește cuvintele cu același sens- activitate pentru consolidarea și memorarea vocabularului nou la realizarea sensului/reflecții. Dezvoltă competența 5.
Физика, 9-й класс, Решение задач по теме: «Формула тонкой линзы»
Вангелий Виктория
Тема: Решение задач по теме: «Формула тонкой линзы» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Povestea. Textul literar şi imaginea asociată. „Povestea celor trei purceluși” după James Orchard Halliwell Phillipps
Cernei Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 12-й класс, Григір Тютюнник. «Три зозулі з поклоном». Вічна загадка...
Подлєсная Світлана
Тема: Григір Тютюнник. «Три зозулі з поклоном». Вічна загадка Любові Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Українська мова і література, 10-й класс, Лірична драма „Зів’яле листя” - поетичний шедевр І. Франка
Курлянцева Ольга
Тема: Лірична драма „Зів’яле листя” - поетичний шедевр Івана Франка Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Функционально смысловой тип речи. Описание.
Soboleva Maia
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Călătorie în Munții Carpați
Cursul eLearning ,, Călătorie în Munții Carpați", bazându-se pe resursele de învățare şi evaluare Livresq, oferă elevilor informații bogate şi valoroase despre masivul muntos carpatic de pe teritoriul țării noastre. Cursul însumează conținuturi de învățare prezentate sub formă de text, video, chestionar, galerie. Obiective urmărite la nivelul elevilor sunt: *Îmbogățirea cunoștințelor și informațiile despre legatele statului român. *Dezvoltarea competențelor de orientare pe hartă. *Dezvoltarea competențelor digitale.
Europa, uniune a națiunilor libere.
Regatul Belgiei. Date generale. Curiozități.
Băiatul cu pijamale în dungi, J. Boyne
Literatura și alte arte: relația dintre carte și film. Scopul acestei ore este de a evidenția asemănări și deosebiri dintre carte și film prin intermediul mini proiectelor și a aplicației web padlet. La finalul orei, elevii vor fixa subiectul cărții, competențele dobândite de elevi sunt: conceptele opreraționale de incipit, final, conflict, personaje; să facă relații între istorie (Al Doilea Război Mondial) și subiectul cărții (rasismul, toleranța, prietenia între copii diferiți, familia - tipul de familie autoritară, relația dintre frați, educația - homeschoolingul).
STARI DE AGREGARE.
Elevii trebuie să-și însușească noțiunile de stări de agregare( solidă, lichida si gazoasa) prin intermediul unul joc , utilizând instrumentul Wordwall.
Spațiul de joacă
ACTIVITATE JOC- EXERCIȚIU, ÎN CARE COPIII ÎȘI VOR DEZVOLTA ATENȚIA, ÎNDEMÂNAREA, MEMORIA SI GÂNDIREA.
Wechselpräpositionen
Wiederholung des Wortschatzes zum Thema Möbel im Haus.
Здоровье-это жизнь.
Формировать у учеников знания о полезных и вредных продуктах, а так же правила здорового питания.
Химия, 9-й класс, Общая характеристика железа по его положению в ПСХЭ. Свойства железа
Акиндинова Наталья
Тема: Общая характеристика железа по его положению в ПСХЭ. Свойства железа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tainele cărții. Componentele cărții.
Consolidarea cunoștințelor.
Toluenul – omolog al benzenului
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație....
Lectia4
Garaba Mariana
Lire c’est… découvrir
Rugină Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биология, 7-й класс, Значение и особенности пищеварительной системы человека
Баранчук Людмила
Тема: Значение и особенности пищеварительной системы человека Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Patrimoniul - obiect al contabilității.
Sunt evaluate cunoștințele și deprinderile privind patrimoniul, la modulul Bazele contabilității, clasa a IX-a
Test de verificarea lecturii. Basmul cult ”Harap-Alb” de I.Creangă.
Test de verificarea lecturii.
Înțelegerea și interpretarea celor citite în gând. Text-suport „Culoarea, mirozna şi foşnetul acelei cărţulii” de Ion Druţă
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Verbul- moduri și timpuri.
Identificarea modurilor și timpurilor
Patrimoniul mondial UNESCO natural, cultural și mixt. Situri din Republica Moldova pe lista Patrimoniului mondial UNESCO
Comendant Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 2-й класс, Г.Я. Снегирёв «Отважный пингвинёнок». Пересказ текста
Федорина Светлана
Тема: Г.Я. Снегирёв «Отважный пингвинёнок». Пересказ текста Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Descompunerea numerelor naturale (0-10)
Fișă de lucru interactivă
Bancnotele.
Ordonarea crescătoare a valorilor.
Gr. Vieru „Iartă-mă”.
Un text lacunar pentru consolidarea competențelor de înțelegere a unui text literar.
Unește cuvântul cu litera inițială
Identificarea literei inițiale din fiecare cuvânt, dezvoltarea competenței de sesizare a literelor inițiale
A Weekend in the Village. Module One. Lesson Five.
Speak about the fruits, berries, and vegetables that grow in Moldova. Write the plural form of each word in an interactive game.
Lumea necuvântătoarelor.
exersarea competențelor despre animale
Limba și literatura română, clasa a V-a, Apartamentul/casa în care locuiesc
Тема: Apartamentul/casa în care locuiesc Учитель: Белоусов Марина Автор: Белоусов Марина Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Neamul tracilor. Geto-dacii
Caciuc-Roșioru Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
A Morning with the Family.
Morning Routine in an interactive game with phrases and pictures.
Acidul Clorhidric
suport didactic pentru elevi în studierea temei Acidul Clorhidric
Exercițiu-joc de recapitulare a materialului studiat.
Găsește răspunsul corect. Exercițiu-joc de recapitulare a materialului studiat. Utilizarea materialelor, tehnicilor de artă, respectarea valorilor naționale și cele ale altor culturi.
Materii prime şi materiale tehnologice folosite în industria lemnului
Joc - Cuvinte încrucişate de unde pot descoperi materiile prime şi materialele folosite în industria lemnului
Culori de securitate.
Exercițiu interactiv tip Ordonează perechi realizat cu aplicația LearningApps care vizează asocierea dintre culoarea de securitate şi semnificația acesteia.
Securitatea personală Comunicarea online
Garaba Mariana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Математика, 1-й класс, Число и цифра 7
Чета Ирина
Тема: Число и цифра 7 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectura și explorarea textului „Balaurul care n-a mai ajuns în poveste” de Vasile Romanciuc
Cibotaru Liubovi
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
British Heritage
Svetlana Lungu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Time Management
Cotovan-Naval Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Înmulțirea și împărțirea
Scopul activității este evaluarea cunoștințelor despre operațiile matematice înmulțirea și împărțirea. Elevii trebuie să opereze cu numere, dar și cu terminologia specifică acestor operații.
Adunarea și scăderea în concentrul 10-20, fără trecere peste ordin
Exerciții de calcul și de ordonare a rezultatelor.
Forța de greutate. Ponderea
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Animalele și
Drăgălin Olga
păsările domestice Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 12-й класс, Сечение пирамиды: параллельное основанию, диагональное, содержащее высоту
Радилова Марианна
Тема: Сечение пирамиды: параллельное основанию, диагональное, содержащее высоту Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fetița care l-a luat pe „Nu” în brațe - după Octav Pancu-Iași
Fetița care l-a luat pe „Nu” în brațe - după Octav Pancu-Iași Material audio-video cu inserări. 1.3 Manifestarea curiozităţii faţă de sesizarea semnificaţiei globale a unor filme şi a unor cântece pentru copii în limba modernă respectivă Obiective operaţionale: O1 : să desprindă învăţătura textului.
Drepturi în conflict
Golban Petru
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Condiții de viață ale lumii vii

Structura şi particularităţile sistemului nervos.
Elevii trebuie să determine părțile componente ale neuronului.
Matematica, alolingvi, Clasa 12, Lecția 2
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Sunetul [c] şi litera de tipar K. Litera K (mare) de mână
Pumnea Valeria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биология, 6-й класс, Значение растений в природе и в жизни человека
Варданян Татьяна
Тема: Значение растений в природе и в жизни человека Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Toamna.
Reactualizarea cunoștințelor despre anotimpul toamna.
Русский язык и литература, 3-й класс, Определение рода имён существительных в тексте
Назаренко Ольга
Тема: Определение рода имён существительных в тексте Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Probleme ilustrate.
Activitatea vizeaza capacitatea de a selecta date matematice din realitate/ situatii date si de a le transpune in probleme, ce se rezolva cu ajutorul adunarilor/ scaderilor.
România
îmbogățirea noțiunilor geografice despre România
Instituții și persoane
Ciobanu Elena
de încredere Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Rezistența electrică. Reostate
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Искусство Возрождения. Живопись
Papușina Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Où est-ce que les jeunes français passent leur temps libre? Les pronoms démonstratifs

When classes are over

Lumea profesiilor ce anume mă interesează

Materiale de susținere si arcuire in tapițerie.
O lecție specifică claselor de școală profesională,anul III ,aria curriculară Tehnologii,meseria Tapițer.Lecția este creată în scopul observării principalelor materiale de susținere și arcuire care intră în structura tapițeriilor .Am prezentat principalele materiale folosite precum și modalitățile de fixare și montare.O lecție utilă ,care are ca scop dezvoltarea competențelor specifice.
Metoda triunghiurilor congruente
Lavric Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Formarea Transilvaniei

Textul nonliterar funcțional. Invitația

Matematica
Petrov Mihaela
în natură Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Apogeul, declinul şi căderea Imperiului Francez
Slivca Alexei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Animals
Consolidarea vocabularului
Simt și exprim, accept și observ

Apa și soluțiile.
Activitatea se propune pentru etapa lecției- evocarea
Numeratia 10-20
Numerelor naturale 10-20,
Descompunerea nr naturale in zeci si unităti.
Consolidarea deprinderii de descompunere a nr naturale in zeci si unităti.
Bucate
Taucci Liudmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Corpuri și figuri geometrice.
Jocul Wordwall ”Știi totul despre Corpuri și figuri geometrice” presupune exersarea noțiunilor de geometrie-Corpuri geometrice-clasa a III-a. VIzează competențele specifice : 3.2. explorarea caracteristicilor simple ale figurilor și corpurilor geometrice în contexte familiare Elevii își pot verifica noțiunile legate de noțiunilor de geometrie-Corpuri și figuri geometrice și pot exersa îmbunătățindu-și punctajul.
Limba Franceza, A1.1. 2019
Действие ядерного излучения. Правила защиты от радиации
Ольга Макевнина
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Substantivul - parte de vorbire.
Identificarea substantivelor din careul dat.
Круглые тела
Sidenco Irina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Literatura, dimensiune culturală.
Curicheru Tamara
Materialul prezintă un careu de cuvinte prin care elevul își poate testa nivelul său de cultură.
Українська мова і література, 8-й класс, Леся Українка «Давня казка». Роль митця в суспільстві...
Курлянцева Ольга
Тема: Леся Українка «Давня казка». Роль митця в суспільстві, служіння музі й народові, суть людського щастя, вдячності Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
JOC INTERACTIV "ANOTIMPURILE".
Scopul activității: verificarea cunoștințelor referitoare la principalele caracteristici ale celor patru anotimpuri : legume, fructe, fenomene, etc.; Obiective: să identifice anotimpurile pe baza imaginilor, ghicitorilor, etc. prezentate, să realizeze corespondența dintre anotimpuri si aspectele caracteristice ale acestora. Competențe vizate: Identificarea elementelor caracteristice ale unor fenomene din mediul apropiat ; Realizarea, în mod dirijat, a unor activități simple de investigare a mediului, folosind instrumente şi metode specifice
Feet and legs
Olaru Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adunarea și scăderea numerelor naturale în limita 1-5.
Să efectueze operații de adunare și scădere în limita 1-5.
Sunetul și litera p.
Identificarea cuvintelor care conțin sunetul și litera p.
Математика
Sportul şi sănătatea. Genurile de sport
Căldare Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Влияние собственных решений на перспективу будущего
Тону Яна
Тема: Влияние собственных решений на перспективу будущего Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Textul ,,Mărinimie” după Emil Gîrleanu
Exerciții de înțelegere a celor citite
Pronumele și adjectivul pronominal negativ
Gonța Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
,,Vizită” Ion Luca Caragiale. Lectura și explorarea textului.
Verificarea gradului de cunoaștere a conținutului schiței.
Lucrarea practică nr. 8: Analiza calitativă a compoziției soluțiilor
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Test etapă-Atom. Element chimic.
Prin acest test realizăm o evaluare a cunoștințelor dobândite în cadrul unității de învățare atom, element chimic.
Ion Druță. Romanul „Frunze de dor”. Gheorghe Doinaru (fragmentul 3)
Șargu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Pendulul gravitaţional

Textul epic și arta cinematografică. Prezentare generală
Ciorescu Lilia

Математика, 3-й класс, Умножение двузначного или трёхзначного числа на однозначное без перехода...
Вохмянин Владимир
Тема: Умножение двузначного или трёхзначного числа на однозначное без перехода через разряд Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
LA MAISON. CARTES
Exercitiu interactiv prin care elevii leaga cuvintele de imagini.
Statutul autorului-naratorului-personajului în romanul psihologic ”Ciuleandra” de L. Rebreanu.
Curicheru Tamara
Un exercițiu în care elevii vor așeza în ordinea desfășurării lor momentele subiectului operei, explicând ulterior neconcordanța dintre timpul real al desfăşurării evenimentelor şi cronologia lineară.
Noțiunile arcsinus, arccosinus. Proprietăți. Calculul valorilor arcsinus, arccosinus
Bas Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Lectia3
Terletska Alla
Математика, 10-й класс, Треугольник, описанный около окружности
Лунгу Евгения
Тема: Треугольник, описанный около окружности Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Șiruri.
test rapid pentru noțiunea de șir, moduri de definire
Chimia, Clasa 12, Lecția 2
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Гигиена дыхание
Mamaligă Ana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Adunarea și scăderea nr.nat de la 0 la 100 cu trecere peste ordin
- realizarea de calcule cu trecere peste ordin; - consolidarea terminologiei specifice operației de adunare; - consolidarea terminologiei specifice operației de scădere;
Pronumele de politețe
Muruz Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
La foret en France
Mihaela Slovineanu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Partea întreagă și fracționară a unui număr real
Noțiuni introductive despre partea întreagă și fracționară a unui număr real
Mioriţa – momentele subiectului
O activitate formativă pentru verificarea cunoștințelor elevilor la studiul temei.
Aria figurii
Spinei Raisa
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Биология, 8-й класс, Эндокринные железы и гормоны: щитовидная железа и тироксин, надпочечники...
Баранчук Людмила
Тема: Эндокринные железы и гормоны: щитовидная железа и тироксин, надпочечники и адреналин и норадреналин Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Subordonatele.
Aceasta activitate consolideaza cunoștințele gramaticale însușite de elevi.
ETAPELE EVOLUŢIEI LIMBII ROMÂNE LITERARE
Activitatea este o probă formativă, elevul având posibilitatea să se autoevalueze .
Analiza/ jurizarea dezbaterilor
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Consecințele în plan individual și social a debutului vieții sexuale
Eugen Nicov
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Planetele sistemului solar
Test joc de consolidare a noțiunilor despre planetele sistemului solar.
Le passé composé avec le verbe ,,être’’
Svetlana Amoașii
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Recapitulare la unitatea "Copilul și natura (10/9)
Angela Ciobanu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Однородные тригонометрические уравнения I, II степени
Egorova Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Tipuri de încălțăminte.
Exercițiu interactiv tip Ordonează perechi realizat cu aplicația LearningApps; sarcina de lucru vizează identificarea de către elevi a diferitelor sortimente de produse de încălţăminte.
Развитие личности, 1-й класс, Любимые занятия. Хобби
Коржикова Арина
Тема: Любимые занятия. Хобби Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Viaţa şi conflictul de valori
Dorin Galben
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Математика, 12й класс, Площадь боковой и полной поверхностей призмы
Радилова Марианна
Тема: Площадь боковой и полной поверхностей призмы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ordinea efectuării operațiilor în exerciții fără și cu paranteze.
Consolidăm și dezvoltăm. Respectarea ordinii operațiilor aritmetice în exerciții fără și cu paranteze.
Fructe și legume.
Este un exercițiu interactiv de tip ordonare pe grupe, realizat cu LearningApps, pentru verificarea însușirii vocabularului pe tema ”Fructe și legume”.
Fracții echivalente.
Pentru etapa de evocare la studierea fracțiilor echivalente.
Русский язык и литература, 3й класс, Дрожжин С Д «Привет»
Потёмкина Ольга
Тема: Дрожжин С Д «Привет» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 9-й класс, Свободолюбивая лирика А.С. Пушкина
Соболева Майя
Тема: Свободолюбивая лирика А.С. Пушкина Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
LES ARTICLES
Un exercitiu interactiv cu articolul nehotarat
Membrii familiei mele.
Scopul acestui exercițiu este de ai ajuta pe copii să denumească membrii familiei sale cît și rolul fiecăruia în parte.
Test on cats.
Test interactiv în limba engleză pentru elevii de clasa a X-a, cu întrebări de tipul adevărat-fals, care evaluează însușirea de către elevi a vocabularului legat de un animal de companie preferat al omului, pisica.
Математика, 10-й класс, Теорема Фалеса. Основная лемма подобия
Лунгу Евгения
Тема: Теорема Фалеса. Основная лемма подобия Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ordinea efectuării operațiilor în exerciții cu paranteze
Grecu Margareta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Развитие личности, 4-й класс, Быть или не быть волонтером
Коржикова Арина
Тема: Быть или не быть волонтером Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 6-й класс,
Funcția de gradul II.
Pentru etapa de evocare la studierea funcțiilor de gradul II.
Textul literar descriptiv
Activitatea vizează recunoașterea figurilor de stil învățate și a particularităților textului literar descriptiv
Valorile morfologice
Activitatea prin care elevii vor putea preciza corect valoarea morfologică
Экологические проблемы Республики Молдовы
Parancenco Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Algoritmul de funcționare a calculatorului.
Elevii fac un careu (rebus) și își verifică cunoștințele acumulate (componentele calculatorului).
Comportament ecologic
Belousov Marina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Înțelegerea și interpretarea celor citite. Text-suport: „Pădurile Moldovei” de Dimitrie Cantemir
Gliga Doina

Lumea furnicilor
Cunoașterea lexicului la temă
Învelișul lichid al Pământului. Apa. Ape curgătoare.
Jocul poate fi folosit ca evaluare sumativă, la sfârșitul capitolului despre apă. Elevii își consolidează cunoștințele despre proprietățile apei, despre utilizările, stările de agregare ale acesteia și despre apele curgătoare. Jucătorii vor selecta varianta corectă de răspuns.
Culorile ( şcolile alolingve)
O activitate de învăţare şi repatare a cuvintelor noi. Avantajul este, că elevul poate audia şi repeta cuvintele şi expresiile noi.
România - recapitulare - clasa a VIII-a.
Testul este util pentru recapitularea cunoştinţelor de bază despre România. Succes!
Țara Moldovei în a doua jumătate a secolului XVI. Războiul antiotoman sub conducerea lui Ioan Vodă
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Прямая пропорциональность
Lupolov Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Amplasarea armonioasă a elementelor compoziţionale în spaţiul plastic
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Rooms.
Elevii vor potrivi cuvintele cu imaginile ce denumesc camerele.
Accentul

Şevciuc Tamara
It's Time for Celebration!

Lectia (12)
Orbu Galina
Limbajul de programare Pascal. Tipuri de date simple.
Dumbravă Natalia
Animație pentru predare-învățare a materiei noi.
Limba și literatura română, clasa a IV-a, Relații de familie „Mama și balaurul”
Тема: Relații de familie „Mama și balaurul” Учитель: Barbarova Natalia Автор: Barbarova Natalia Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Capitolul I. Tema 7 Relații între condițiile de mediu și biodiversitate.
Crossword realizat în learningapps, foarte interactiv și captivant. Se poate aplica la etapa evocare pentru verificarea și consolidarea cunoștințelor noi.
Ce studiază chimia?
Scop - descrierea obiectului de studiu; Competențe - digitale, de bază.
Oameni cu renume. Spiridon Vangheli
Barbarova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
"Alexandru refuzând apa" de Ştefan Augustin Doinaş. Vocabular.
Elevul va selecta explicaţia potrivită pentru fiecare dintre cuvintele date.
Confecționarea unui accesoriu din mărgele
Veta Dascal
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
LUMEA VIE - ANIMALELE
Am inserat într-o singură lecție materialele necesare predării integrate a conținuturilor referitoare la lumea animalelor: pentru Matematică am așezat informații, fotografii, jocuri Wordwall și LearningApps, probleme, imagini 3D, filme despre animale, pentru Comunicare în Limba Română am inclus o fișă de lucru cu exerciții de înțelegere a textului suport pentru predarea sunetului și literei G, pentru Muzică două cântecele despre o pasăre, respectiv o insectă și un film despre cum să construim animale cu ajutorul pieselor Tangram, la Abilități practice. În final, pentru verificarea gradului în care au fost înțelese cunoștințele, am încărcat o fișă de evaluare care poate fi descărcată direct din slide.
Genul epic. Personajul literar.
Se va dezvolta competența de lectură a textelor epice; se vor recunoaște personajele literare din operele epice studiate la clasă; consolidarea conținuturilor la tema: Genul epic. Personajul literar.
Probleme de organizarea datelor-test
Evaluare sumativă
Viziunile radicaliste
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Present Simple
Utilizarea corectă a verbului "to be"
Oscilații și unde mecanice. Rezolvarea problemelor

Critica literară
O activitate potrivită la EVOCARE.
Proza cultă: schița.
Condrea Ion
Particularități Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Les monuments de Paris.
Activitatea are ca scop consolidarea cunoștințelor la temă.
Chimia, alolingvi, Clasa 12, Lecția 2
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Ciuma neagră.
Scopul activității este de a realiza o legătură cu perioada de pandemie în care ne afăm. Competențele pe care am tins să le dezvolt au fost: dezvoltarea competenţelor de lucru cu surse istorice (în cazul acestei activități - sursă video); gândirea critică asupra conținuturilor istorice în corelație cu realitatea înconjurătoare. Această activitate poate fi utilizată în cadrul etapei de captare a atenției ori în cadrul reflecției.
Copiii si astronomia.
Tema investigaţiilor fenomenelor din Univers este legată de implicarea copiilor în activităţi extracurriculare în care domeniul acesta fascinant îl agrează copii de mici. Am creat atât un proiect pe tema astronomiei şi astrofizicii, dar am inclus multe activităţi şi în lecţii, ca aplicaţie la diferite discipline, abordând tema multi şi transdisciplinar. Am abordat mai multe teme legate de fenomenele din Univers, care ne influentează şi ne uimesc, de exemplu: Studiul Fazelor Lunii, Ziua şi Noaptea, Anotimpurile, Eclipsele de Soare şi de Luna, Perseidele, Umbra şi penumbra în experimentele Eratosthenes şi multe altele, toate necesitând studii stiinţifice bazate pe miniproiecte. Toate temele propuse le-am abordat conform educaţiei STE(A)M. Elevii au dobandit numeroase competenţe, ei ajungând să creeze şi materiale didactice utile în obseavarea universului şi anume, au construit o Luneta funcţională cu care au participat la un concurs „Excelenţa în astronomia de amatori”, concurs în care elevii noştri au obţinut atât premiul I , cât şi trofeul concursului. Să nu mai spun faptul că acest concurs este coordonat de fondatorul Olimpiadei naţionale de astronomie, dl prof. Ioan Adam din Bârlad.
Matematica
Educatia plastica
Числовые неравенства. Свойства
Mirza-Fiodorov Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Origin of the Universe. Unit 1. Lesson 1.
Big Bang Theory video explanation based on the text from the pupil's book, page 9. Students will be able to understand better how, in accordance with the Big Bang theory, our univers began.
Anglia în anii 1815-1850
Slivca Alexei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tipuri de dicționare.
Fișă interactivă.
Lectia2
Adjamko Oxana
Evaluare sumativă finală.
Un test de evaluare la sfârșit de an școlar.
Peisajul
Carp Lilia

Дни недели
Запомнить в правильной последовательности дни недели.
Progressive tenses
Tiuliuliuc Luminița

Sărbuşan Galina
Expecting Guests

Je fais les courses

Математика, 6-й класс, Понятие целое число. Множество целых чисел. Модуль целого числа
Гордилова Ирина
Тема: Понятие целое число. Множество целых чисел. Модуль целого числа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Grădina de legume
State Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cubul.Desfășurata cubului. Suprafața cubului. Volumul.
Activitatea este pentru etapa de evocare. Nu este necesar de a crea un cont.
Frumusețea în jurul meu

Торговля людьми; угроза личной безопасности
Corjicova Arina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Copiii harnici

Textul literar
Ciorescu Lilia
și lectura ca ipoteză esențială a receptării Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Operații cu mulțimile N, Z, Q, R și submulțimile lor
Cimîhov Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Numărul și cifra 9
Fișă de lucru interactivă
Lecţie - sinteză Evenimente şi personalităţi istorice
Consolidrea cunoştintelor
Le verbe venir
În cadrul acestei activități elevii au ca misiune să descopere fiecare persoană a verbului venir, în cutie (Open the box), pentru ca mai apoi să ordoneze persoanele (de la I sg până la III pl), și, prin urmare, să formeze verbul venir. Activitatea se poate folosi atât în etapa de consolidare, cât și în etapa de predare (având în vedere că pronumele personale sunt cunoscute de elevi din clasa a V-a). Scopul unei astfel de activități constă în stimularea capacității de recunoaștere și de ordonare a unor noțiuni relativ cunoscute, care ulterior, pot fi integrate într-o serie de alte activități.
Гражданское воспитание, 5-й класс, Право на участие
Бахрин Джонетта
Тема: Право на участие Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cât este ceasul?.
Roata aleatoare „Cât este ceasul?” este o resursă digitală care are scopul de a aprofunda noțiunile despre măsurarea timpului. Este o resursă cu caracter ludic ce antrenează elevii de clasa I în aprofundarea noțiunilor despre citirea corectă a orelor pe ceas.
Noțuni elementare în c#.
Prezentarea unui mediu de programare vizual (Microsoft Visual C#) Operaţii şi unelte specifice ale acestuia
Решение задач по теме "Работа и мощность электрического тока
Беляева Светлана
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Химия, 9-й класс, Периодический закон Д.И. Менделеева (1 часть)
Акиндинова Наталья
Тема: Периодический закон Д.И. Менделеева (1 часть) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 9-й класс, Анна Ахматова. Слово о поэте. Особенности ранней лирики
Стрэтилэ Жанна
Тема: Анна Ахматова. Слово о поэте. Особенности ранней лирики Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Europa, uniune a națiunilor libere.
Franța. Date generale. Curiozități.
Hard work - the key to success
Orbu Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Oceanul Pacific: poziția fizico-geografică, relieful fundului oceanic.
Evaluarea cunoștințelor privind poziția fizico-geografică și relieful fundului Oceanului Pacific.
Relaţiile economice externe
Veta Dascal
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Fenolul
Putină Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Vocabulaire du sport
Țurcan Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Compunerea. Abrevierea

Українська мова і література, 7й класс, Т. Шевченко «Заповіт». Жанр твору
Курич Олена
Тема: Т. Шевченко «Заповіт». Жанр твору Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Stilurile funcționale ale limbii române
Activitatea dată este un test unteractiv/joc propus pentru actualizarea cunoștințelor cu referire la stilurile funcționale ale limbii române literare, subiect studiat în clasa a IX-a și care urmează să fie studiat și în clasele liceale.
Calitățile mele.
Identificarea calităților fiecărui elev în vederea creșterii stimei de sine
Гражданское воспитание, 9-й класс, Пропаганда и манипуляция
Бабина Юлиана
Тема: Пропаганда и манипуляция Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adunarea și scăderea numerelor 0-10. Consolidare-dezvoltare.
Propun exercițiul pentru etapa de Extindere: exersăm distractiv.
Vara călduroasă
Text suport + activitate interactivă
Lectia (1)
Nederita Tatiana
Forța Arhimede
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fenomene ale naturii.
Citirea cuvintelor simple (fenomene ale naturii) și formarea perechilor corespunzătoare: imagine și cuvânt.
Hărțuirea în mediul online
Lungu Olivia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Oportunitățile de dezvoltare profesională în domeniul ales.
elevii cl. XII la subiectul lecției ,,Oportunitățile de dezvoltare profesională în domeniul ales.” , evocare, prin biteable și prin meoda de comunicarea euristică, și-au expus părerea despre dezvoltarea profesională, dezvoltându-și competența de autoevaluare a potenţialului individual din perspectiva proiectării carierei și analiza divesrselor oportunități de formare profesională pentru o carieră de succes în domeniul profesional ales.
Esterii
Fratea Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Înălțarea lui Iisus la Cer
Rebusul folosit în fixarea sau evaluarea cunoștințelor elevilor.
Lectia (2)
Papucciu Ludmila
Rolul biologic al metalelor.
În urma accesării și studierii materialului, elevii vor fi capabili să caracterizeze Na, Ca, Mg, Fe și K în conformitate cu algoritmul: conținutul în organism, produse alibentare bogate în aceste minerale, rolul biologic, impactul carenței acestor minerale.
Hidrocarburile nesaturate – materie primă pentru obținerea produselor de larg consum
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Viața cotidiană la romani

Українська мова і література, 10й класс, Закон милозвучності української мови...
Курич Олена
Тема: Закон милозвучності української мови. Орфоепічні норми сучасної української літературної мови Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Children’s room

România, Basarabia și Transnistria în anii celui de-al Doilea Război Mondial

Atomul. Elementele chimice
Atomul. Elementele chimice
Puzzle Eminescu
Descoperă ce imagine se ascunde sub piesele de puzzle- captarea atenției
Litera A.
Puzzle
Energia potențială
Ciuvaga Victor
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Exerciții de înmulțire.
Exerciții de înmulțire folosind instrument de învățare Quizizz. Testele create cu această aplicaţie pot fi accesate de către elevi de pe telefoanele mobile, tablete, laptop sau calculatoare. Scopul: dezvoltarea abilităților de calcul matematic rapid Competențe: însușirea tablei înmulțirii prin joc, consolidarea operației de înmulțire în concentrul 0-100
Asumarea comportamentului - dovadă a maturității
Țiganu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Pronumele și adjectivele pronominale (II).
Se realizează evaluarea sumativă a cunoștințelor despre pronumele și adjectivele pronominale.
Tempo și nuanța.
Activitatea prezentată reprezintă un test la unitatea de învățare - Tempo și nuanța de la clasa a V-a. Consider că este importantă utilizarea și identificarea termenilor ce indică gradul de viteză și intensitate cu care se interpretează o lucrare muzicală.
Lecție de consolidare a curentului modernist
Sandu-Grosu Svetlana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Математика, 5-й класс, Сравнение и упорядочивание натуральных чисел. Округление натуральных чисел
Мирза-Фёдорова Оксана
Тема: Сравнение и упорядочивание натуральных чисел. Округление натуральных чисел Мирза-Фёдорова Оксана Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Bolotova Evghenia
Lectia3
Şargarovschi Viorica
Химия, 12-й класс, Генетическая связь между классами органических соединений
Дымовская Галина
Тема: Генетическая связь между классами органических соединений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
In the House. Rooms and Furniture. Daily routines.
To study vocabulary related to the Topic about the House, the Rooms in the House, Furniture in each room of the house and daily routines. Pupils practice how to use in their speech Present Simple Tense. They also learn how to describe their house, the rooms, the furniture in the house. They can speak about actions and describe daily routines.
"Cartea de-a lungul veacurilor". Fișă de lucru.
Fisă de exersare.
Dispozitivele comunică între ele
Lișman Doina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Obiceiuri populare. Paparuda
Barbarova Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Snoava ”Boierul și Păcală”.Observarea textului.Exerciții de vocabular.
Elevilor li se cere să găsească sinonime contextuale pentru anumite cuvinte din text cu scopul de a însuși mai multe cuvinte.Astfel se face o precizare,prin repetare,a definiției sinonimelor.
Развитие личности, 5-й класс, Соблюдение правил гигиены для профилактики заболеваний
Баранчук Людмила
Тема: Соблюдение правил гигиены для профилактики заболеваний Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Українська мова і література, 7-й класс, М. Стельмах „Гуси-лебеді летять”. Образи повісті
Подлєсная Світлана
Тема: М. Стельмах „Гуси-лебеді летять”. Образи повісті Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Poezia „De liră dusă”, L. Lari. Lectură și vocabular
Gavriliță Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Articolul genitival. Acordul articolului genitival

REGATUL EGIPTULUI
Competenţe generale:  1. Utilizarea eficientă a comunicării și a limbajului de specialitate;  2. Aplicarea principiilor și a metodelor adecvate în abordarea surselor istorice. Competenţe specifice:  1.1 Utilizarea termenilor specifici cronologiei, Preistoriei și epocii antice, în diferite situații de comunicare scrisă sau orală;  3.3 Localizarea în timp și spațiu a faptelor istorice din Antichitate, pe baza surselor istorice. Concepte operaţionale: 1. Cognitive:  C1- definirea noțiunilor noi: nomă, nomarh, vizir, regat, mumie, mumificare, cultul morților, piramidă;  C2- prezentarea etapelor formării statului egiptean;  C3-identificarea particularităților regatului ca formă de organizare tipică Orientului antic în general și Egiptului în special;  C4-descrierea vieții spirituale a Regatului Egipt; 2. Formative:  C5- localizarea pe harta Orientul antic a Regatului Egipt;  C6- dezvoltarea deprinderilor de lucru cu textele istorice; 3. Atitudinale:  C7- formularea unor aprecieri obiective cu privire la importanța creației materiale și spirituale a egiptenilor.
Химия, 11-й класс, Общая характеристика алкенов, алкадиенов, алкинов
Чебану Ольга
Тема: Общая характеристика алкенов, алкадиенов, алкинов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Val talks about the USA.
Consolidarea vocabularului la subiectul "Val talks about the USA".
Valori comune
Petrovici Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 12-й класс, Гражданское общество и правовое государство
Бабина Юлиана
Тема: Гражданское общество и правовое государство Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Corbul și vulpea, de La Fontaine
Această resursă constă într-un scurt test cu 7 itemi, elevii răspunzând la întrebări pe baza textului studiat. Are caracter ludic și este folosit în fixare, după studierea textului. Competență generală: 3. Receptarea de mesaje scrise în diverse contexte de comunicare Competența specifică vizată prioritar: 3.1.. Extragerea unor informaţii de detaliu din texte informative sau literare
Omagiu Limbii Române . Poezia „În limba ta ” de G. Vieru
Este un suport pentru atelierele de lectură
Înţelegerea şi interpretarea celor citite în gând. Text-suport: „Luceferii” de Vitalie Buzuleanu
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Primele noțiuni gramaticale.
Chestionar ce testează elevii despre primele cunoștințe gramaticale.
Modurile verbului.
Fixarea cunoștințelor despre modul indicativ.
Miturile – resurse fundamentale ale literaturii
Boguș Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sistemul neuroendocrin.
Este un test pe baza temei propus la sfârșit de lecție.
Русский язык, 6-й класс, Стили в одежде
Волковская Мария
Тема: Стили в одежде Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Schooling
Predarea și exersarea vocabularului nou
Literatura Greciei Antice.
Fixarea cunoștințelor despre literatura Greciei antice.
Surse de informare despre un mod de viață sănătos
Spinei Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Развитие личности, 5-й класс, Моя семейная история
Баранчук Людмила
Тема: Моя семейная история Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Simţurile - cercetaşii creierului.
Exerciţiul - joc are ca scop consolidarea cunoştinţelor despre organele de simţ.
Galina Dimovskaia
Curentul electric în electroliţi
Burleai Valeriu
Защита человека на рабочем месте
Baranciuc Liudmila
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Ciclul de viață al plantelor
TEST DE EVALUARE FORMATIV care urmăreşte formarea următoarelor competenţe: identificarea factorllor de mediu necesari creșterii și dezvoltării plantelor, observarea etapelor de dezvoltare ale unei plante, selectarea plantelor după durata ciclului de viaţă şi denumirile acestora.
Poziția relativă a planelor. Paralelismul planelor
Zastînceanu Liubov
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Cum ne descurcăm la cumpărături?
Căldare Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sunetul [u] și litera de tipar U.
Activitate de asociere a literei mici de tipar cu litera mare de tipar.
Русский язык и литература, 12-й класс, Трагическая судьба Григория Мелехова. Финал романа
Гайбу Светлана
Тема: М.А. Шолохов. Роман-эпопея «Тихий Дон». Трагическая судьба Григория Мелехова. Финал романа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
LITERATURA UNIVERSALĂ- TESTE GRILĂ DE CULTURĂ Generală.
Recunoașterea unor elemente din literatura universală, cunoștințe de cultura generală.
Present Perfect/Past Simple.
Elevii vor dezvolta competențe lingvistice,vor revizui cunoștințele la temele Present Perfect și Past Simple.
Українська мова і література, 8-й класс, Розділові знаки між однорідними членами речення
Курлянцева Ольга
Тема: Розділові знаки між однорідними членами речення Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 12-й класс, «У времени в плену…» (личность Б.Л. Пастернака; понятие...
Шевчук Тамара
Тема: «У времени в плену…» (личность Б.Л. Пастернака; понятие о стиле и языке писателя) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md - это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответол с обучением на румынском и русском языках в соответах в соответах в соответол сон 2012010 Цель проекта - обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч. (6) Кодекса об образовании №152 / 2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa Viitorului (Класс будущего) - Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL - Центр передового опыта в области информационных технологий , Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образова.
Formarea statului național unitar
Evaluarea cunoștiințelor dobândite în cadrul lecției: Formarea statului național unitar
Українська мова і література, 3-й класс, Текст. Будова тексту
Рябой Алла
Тема: Текст. Будова тексту Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Grupul de litere ghi/Ghi - Test online
Testul online verifică cunoștințele elevilor de clasa I, la disciplina de bază - Comunicare în limba română, la finalul anului școlar, privind grupul de litere ghi/Ghi.
Diftong, triftong, hiat.
Activitate interactivă. Identificarea diftongului, triftongului, hiatului.
Definirea situației de conflict. Codul bunelor maniere. Binele și răul
Angela Ciobanu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Физика, 11-й класс, Электрический ток и цепи постоянного тока
Макевнина Ольга
Тема: Электрический ток и цепи постоянного тока Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Siguranța elevului în locuri publice
Dediu Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Numerele naturale 0 - 5.
Vor fi consolidate și sistematizate noțiunile despre numerele naturale, de la 0 la 5. Elevii vor număra elementele din fiecare mulțime și le vor asocia cu numărul corespunzător.
Renasterea epoca renascentista
Ana Bîtca
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 9-й класс, И.С. Тургенев. «Свидание» - рассказ о любви
Соболева Майя
Тема: И.С. Тургенев. «Свидание» - рассказ о любви Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
LES ACTES DE PAROLE: Trouve les PAIRES
Elevii trebuie să formeze perechi din acte de vorbire
Clima. Factori de formare a climei.
Identificarea factorilor de formare a climei
Lecție-Unități de măsură pentru valoare
Este o lectie tip prezentare în care sunt sunt inserate imagini, filmulețe educative, cantece.Scopul lectiei:Identificarea şi recunoaşterea bancnotelor şi monedelor, a valorii lor şi aplicarea datelor în rezolvarea problemelor
Lectia1
Dediu Natalia
Adunări și scăderi în concentrul 1-5.
consolidare
TEST DE EVALUARE.
Este un test util pentru recapitularea cunoștințelor lecției ADUNAREA ȘI SCĂDEREA NUMERELOR 0 - 1000
DUMITRU C. MORUZI: CHIȘINĂUL ÎNTR-UN BALANSOAR ISTORIC
Prezintă: Aliona Grati, doctor habilitat în filologie, profesor universitar, Diana Dementieva, doctor în filologie. Romanul este valoros, întrucât ne oferă o imagine a Chișinăului de la mijlocul secolului al XIX-lea. Filmul face parte din serialul „Arta și mitopoetica orașului Chișinău”, director de proiect - Aliona Grati, regizor - Diana Pidghirnîi, imagine - Grigore Rață, editor de imagine - Diana Busuioc, selecție muzicală - Galina Dimitrova, grafică - Aureliu Busuioc, lectură - Iulian Proca.
Imaginea Online RO
3 Imaginea Online RO
Propoziții subordonate cu elementul de relație "de".
9. Operaţionalizarea terminologiei lingvistice şi literare, în limita standardelor de conţinut.
Unusual Schools Around the World
Munca-Aftenev Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unități de măsură pentru lungime
Descoperirea cuvintelor ce denumesc unități de măsură
Математика, 2-й класс, Количество. Цена. Стоимость
Драгалин Светлана
Тема: Количество. Цена. Стоимость Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Українська мова і література, 12й класс, Типи односкладних речень
Курич Олена
Тема: Типи односкладних речень Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mesajul Primarului General a mun. Chișinău - Ion Ceban cu ocazia lansării proiectului - educatieonline.md
Ion Ceban
Mesajul Primarului General a mun. Chișinău - Ion Ceban cu ocazia lansării proiectului - educatieonline.md Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Transformarea energiei mecanice în căldură
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Determinarea cantității de substanță/masei în baza ecuației chimice, cunoscând cantitatea/masa altei substanțe

Fapte și personalități istorice
Domnitorii români. Să recunoască domnitorii români. Să-i poziționeze pe axa timpului.
Meserii
Evaluarea cunoștințelor despre obiectele necesare bucătarului și medicului
Atletism – disciplină sportivă Exerciții speciale atletice
Burduh Alina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Student Self-Assessment
Student self-assessment involves students in evaluating their own work and learning progress. Self-assessment is a valuable learning tool as well as part of an assessment process.The main objectives of them are : -To identify their own skill gaps, where their knowledge is weak -To see where to focus their attention in learning -To set realistic goals -To revise their knowledge -To track their own progress Usually I try to begin my lesson with the student Self-assessment because this process helps students stay involved and motivated and encourages self-reflection and responsibility for their learning.
В Осеева. Почему, часть 1
Vohmeanin Vadimir
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса, во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
LES PRÉPOSITIONS DE LIEU
Joc cu prepozitiile SUR, SOUS, DANS, DEVANT, DERRIÈRE, À CÔTÉ DE, À DROITE DE, À GAUCHE DE.
Urcăm și coborâm în siguranță în și din transport
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului REPEMOL de către Biroul de cooperare a Elveției. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul educatieonline.md este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
TEST: raconter un événement
La sfârșitul orei elevii vor fi capabili să povestească evenimente, întâmplări, etc.
Numere pare și numere impare. Descompunerea numerelor naturale în produs de puteri de numere prime
Arama Maia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 7-й класс, Чему учит природа. Имя прилагательное
Ляшенко Ольга
Тема: Чему учит природа. Имя прилагательное Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Elemente de structură și
Secu Marina
compoziție a operei epice. Povestirea în ramă Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cuvintele textului. Text-suport „Primăvara” de Spiridon Vangheli.
Propun exercițiul pentru etapa de Extindere.
Искусство Средневековья
Papușina Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Operația de scădere
Colesnic Liliana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Curiozități din chimie
Test
Veverița.
Puzzle
Geto-dacii și contactele cu lumea mediteraneană
Întrebări ajutătoare pentru fixarea cunoștințelor acumulate în lecția Geto-dacii și contactele cu lumea mediteraneană
Русский язык и литература (2013)
Unit 7, Lesson 1 How much do you know about Moldova.
This is an activity for listening comprehension about Moldova
Spune NU drogurilor și altor substanțe periculoase
Blanari Albina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
In the Street. There is/There are.
To use There is or There are in the sentences in the game based on the topic In the Street.
Îmbrăcămintea noastră
Scopul: îmbogățirea vocabularului, însușirea denumirii îmbrăcămintelor Competențe: receptarea mesajului oral, utilizarea corectă și adecvate a limbii române Conținuturile tematice consolidate: utilizarea cuvintelor noi
Médias. Je m’informe, je me protège
Slovineanu Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
2 Imperiul Otoman în secolele XVI-XVII.
Petrovici Silvia
Ghicitori-animale domestice
Resursa constă într-un joc interactiv pentru dezvoltarea atenției, pentru consolidarea unor cunoștințe în ceea ce privește animalele domestice.
Great Britain Part 1 : Relative Clauses. Relative Pronouns
Florescu Olga; Serbul Anastasia
Урок: Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Critica literară.
Materialul poate fi utilizat în cadrul predării.
Relații sintactice în propoziție și în frază. Subordonarea
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Poziţia fizico-geografică a Africii.
Localizarea pe harta-contur a obiectelor geografice.
Unghi exterior al triunghiului.
Vor fi evaluate cunoștințele elevilor la tema: Unghi exterior al triunghiului. Suma măsurilor unghiurilor în triunghi.
Adunarea și scăderea în concentrul 0-100.
În acest exercițiu se reactualizează adunarea și scăderea în concentrul 0-100.
POTRIVEȘTE CATEGORIILE SEMANTICE.
O ACTIVITATE DE ÎNVĂȚARE PRIN ASOCIERE CU EXEMPLE A CATEGORIILOR SEMANTICE.
Recapitularea materiei studiate în clasa a VI -a.
Exerciții de recapitulare.
Химия, 9-й класс, Серная кислота и её соли (2 часть)
Акиндинова Наталья
Тема: Серная кислота и её соли (2 часть) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Propoziția .Felul lor.
Exerciții aplicative.Reflecție.
Literature-definitions
Elevii vor rearanja cuvintele astfel încât să refacă diferite definiții ale literaturii.
6 Relatii si comunicare RU final
SigurOnline md
Цель урока – помочь ученикам развить навыки выявления признаков опасных отношений в онлайн среде на разных этапах их развития.
Математика, 5-й класс, Деление дробей
Остафийчук Алла
Тема: Деление дробей Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 12-й класс,
Limba franceza
Exerciţii de aprofundare 0-20
Sunt exerciţii utile pentru aprofundarea numerelor în concentrul 0-20.Elevii îşi vor consolida noţiunile matematice referitoare la numere pare, impare, şiruri de numere, ordonarea numerelor;
Русский язык и литература, 3-й класс, В.А. Сухомлинский «Ведь солнышко – единое»
Соммер Наталья
Тема: В.А. Сухомлинский «Ведь солнышко – единое» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Relațiile lui Viète. Teorema reciprocă.
Activitatea este pentru etapa de reflecție. Nu este necesar de a crea un cont.
Republica a III-a Franceză
Fișă de lucru pentru evaluarea temei pentru acasă sau pentru consolidarea cunoștințelor la subiectul studiat
Poezia „Legământ” de Grigore Vieru: lectura textului; vocabularul
Oleinic Viorica
Oleinic Viorica Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
LES TEMPS VERBAUX: PRÉSENT, IMPARFAIT, PASSÉ COMPOSÉ, FUTUR SIMPLE, FUTUR PROCHE, PLUS-QUE-PARFAIT
Elevii trebuie să formeze perechi din subiect(exprimat prin pronume și substantive) și restul propoziții.
Свойства отношения равенства на множестве R
Mirza-Fiodorov Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Thanksgiving
Cotovan-Naval Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unități de măsură.
Testul reprezintă o evaluare sumativă ce poate fi aplicată la finalului unității: Măsurări. Competențele urmărite: alegerea potrivită a unor unităţi neconvenţionale pentru măsurarea masei; măsurarea masei unor obiecte folosind etaloane de forme şi mărimi diferite; ordonarea unor obiecte date; echilibrarea leagănului-balansoar de către copii cu mase asemănătoare/ diferite; cântărirea unor obiecte folosind metoda balanţei; găsirea corespondenţei dintre un eveniment şi anotimpul în care acesta are loc; poziţionarea acelor ceasului pe baza unei cerinţe date şi citirea orei indicate, folosind pasul de 5 minute (ora 8 fix, ora 9 şi un sfert/15 minute, ora10 şi jumătate/30 de minute), calcularea numărului de ore/ zile / săptămâni dintr-un interval dat; rezolvarea unor probleme de cheltuieli/ buget/cumpărături, folosind adunarea şi /sau scăderea;
Numere impare.
Activitatea vizează verificarea cunoștințelor referioare la numerele impare în concentrul 0-31.
Unități de măsură.
Activitatea are drept scop verificarea cunoștințelor elevilor .
Puteri cu exponent întreg. Proprietăți.
Vasilache Galina
Exerciții cu proprietățile puterilor cu exponent întreg. Investigarea valorii de adevăr a unei afirmații,a unei propoziții cunumere reale, inclusiv cu ajutorul exemplelor.
Aventures de voyage. Comment aimez-vous voyager
Slovineanu Mihaela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Dicția. Viteza vorbirii – tempo-ritmul.
Butuc Maria
Combinarea elementelor dicțiunii: articulația, emisia, respirația, vocea Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Хорошие и плохие привычки. Употребление существительных в дательном...
Tema: Хорошие и плохие привычки. Употребление существительных в дательном и предложном падежах Profesor: Гыскэ Елена Autor: Гыскэ Елена Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Oamenii şi profesiile. Profesii necunoscute/neexplorate. Profesii noi. Experiențe descoperite
State Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Organizarea admistrativ-teritoriala a Romaniei
Reprezinta un test de evaluare formativa in cadrul orei de geografie
Cuvinte care arată însușiri. Semnificaţia lor în vorbire
Sîrbu Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Цифровое Образование. 2018
Comportament social și antisocial, manifestare și impact. Comunitatea virtuală

Antreprenoriatul – opțiune de carieră

Lucrare practică nr. 1: Prepararea soluţiilor cu o anumită concentrație a substanţei dizolvate pentru laboratorul de chimie

Технологическое воспитание, 2-й класс, Мы строим из битов слова, рисунки
Леу Наталья
Тема: Мы строим из битов слова, рисунки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Unități de măsură
Unități de măsură pentru lungime
Развитие личности, 10-й класс, Физиологическая кривая умственной работоспособности
Никитина Евгения
Тема: Физиологическая кривая умственной работоспособности Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Europa între afirmarea națiunilor și rivalitățile Marilor Puteri
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unități de măsură pentru lungimi.
Material video pentru predare și realizarea feedback-ului la unitățile de măsură pentru lungimi.
Sunt isteț la matematică.
Test pentru verificarea cunoștințelor matematice (calcul, terminologie matematică, probleme)
Toleranță și respect pentru diversitate
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Объекты из состава документов web. Гиперссылки
Ciobanu Mariana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Noţiunea de mulţime. Mulţimile numerice N, Z, Q, R. Submulţimi. Booleanul mulţimii

Fracții zecimale, transformarea unei fracții zecimale în fracție ordinară.
Exersarea regulii de transformare a unei fracții zecimale în fracție ordinară.
Математика, 1-й класс, Взаимосвязь сложения и вычитания
Мащенко Анна
Тема: Взаимосвязь сложения и вычитания Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 1-й класс, Согласные звуки [в], [в']. Буквы В, в
Самошина Светлана
Тема: Согласные звуки [в], [в']. Буквы В, в Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Nevertebrate
Resursa propusa este un joc didactic- de asociere , care constă în asocierea reprezentanților unor grupe de nevertebrate în grupa corespunzatoare.
Textul narativ. „Din viața dacilor” după Alexandru Vlahuță
Zdrobău Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 1-й класс, Письменные и печатные буквы. Письмо строчной и заглавной букв
Дубчак Алла
Тема: Письменные и печатные буквы. Письмо строчной и заглавной букв а, А Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Proprietățile liniilor importante în triunghi
Cojocari Ludmila, Obletsova Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Lectia1
Lesnic Virginia
Lectia (5)
Sacara Andrei
Biologia. 2018
Avionul
Rezolvă puzzle-ul pentru a decoperi mijlocul de transport.
Evaluare sumativă semestrul II
Fișa conține un video urmat cu întrebări de comprehensiune de tipul A/F; utilizarea corectă a cuvintelor întrebare; un exercițiu de potrivire a imaginii cu textul pe care aceasta îl reprezintă; un exercițiu de utilizare corectă a timpului Past Simple.
Numeralul.
Pușcașu-Gavrilă Simona
Posibilități combinatorii ale numeralului. Identificarea valorilor morfologice și a funcțiilor sintactice.
„Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija. Subiect. Cronotop
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unități de măsură pentru lungime. Completarea tabelelor/schemelor.
Dediu Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Proprietăți ale triunghiului echilateral
Obletsova Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Statutul autorului-naratotului-personajului în romanul de analiză psihologică. ”Ciuleandra” de Liviu Rebreanu. Particularitățile artei narative, tehnici și tipuri de personaje în romanul psihologic
Curicheru Tamara
Materialul prezintă un portofoliu al temei nominalizate (motto, biografie autor, sarcini de lucru în baza romanului, linkuri utile cu exerciții interactive/film, sistemul de personaje etc.), care pot fi utilizate de profesor după bunul plac
Proprietățile integralei nedefinite
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Alcătuirea formulei în baya valenţei
Fiţa d elucru la tema Alcătuirea formulelor în baza valenţei, vine în ajutor pentru a consolida tema studiată, sau pentru a evoca materia anterioară.
Calcule în volumetrie
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 1-й класс, Гласный звук [э]. Буква е. Обозначение мягкости согласных
Дубчак Алла
Тема: Гласный звук [э]. Буква е. Обозначение мягкости согласных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Scăderea cu 6, 7, 8, 9
Spancioc Polina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
(clasa I) Numerele naturale de la 0 la 100. Scăderea cu trecere peste ordin (ZU- U)
Numerele naturale de la 0 la 100. Scăderea cu trecere peste ordin (ZU- U) Tipul: predare-învăţare Competenţe specifice: 1.4. Efectuarea de adunări şi scăderi, mental şi în scris, în concentrul 0-100, recurgând frecvent la numărare Obiective operaţionale: O1 : să descompună numerele în zeci şi unităţi; O2: să rezolve exerciţiile date pe caietul cu pătrăţele, respectând aşezarea în pagină /pe cartonaşe .
Sistemul circulator la om. Structura și activitatea inimii
Chirița Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Compunerea și descompunerea numărului 6.
Activitate realizată în Jamboard, filmată cu aplicația Loom. Am realizat și activitatea la oră, pe Meet, dar am filmat pentru a rămâne și în Classroom.
Биология, 11-й класс, Роль дыхательной системы. Анатомия дыхательной системы человека
Мамалига Анна
Тема: Роль дыхательной системы. Анатомия дыхательной системы человека Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ordinea operațiilor
Claudia Pîslari
Consolidarea efectuării ordinii operațiilor
Le système scolaire
Țurcan Tatiana
français. Les pronoms relatifs composés Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Rotunjirea numerelor naturale.
Pentru etapa de evocare. Elevii vor dezvolta unitatea de competență ”1.3. Reprezentarea pe axă, clasificarea, compararea, ordonarea și rotunjirea numerelor naturale.”
Belomenova Aliona
Divizor. Mulțimea divizorilor unui număr natural
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Cronicarii moldoveni – călăuze spirituale ale neamului românesc
Nadia Cristea
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Speciile liricii populare.
Test interactiv cu ajutorul căruia elevii vor consolida cunoștințele despre speciile liricii populare.
Mecanismul acului la mașina de cusut Triplock.
Exercițiu interactiv tip Potrivire pe imagini realizat cu aplicația LearningApps; sarcina de lucru vizează identificarea de către elevi a părților componente ale mecanismul acului la mașina de cusut Triplock.
Statele orientale în evul mediu. India. China. Japonia
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Atelier de scriere. Eseu structurat: „Dragostea și creația – sensuri ce spiritualizează existența umană”

Draw a line matching the words with the pictures.
Operații cu măsuri de unghiuri
Operații cu măsuri de unghiuri (adunare, scădere, înmulțire cu un număr natural, împărțire la un număr natural nenul)
Химия, 10-й класс, Химия - важнейший фактор отношений человека и окружающей среды
Дымовская Галина
Тема: Химия - важнейший фактор отношений человека и окружающей среды Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Познание мира, 3-й класс, Разнообразие живого мира. Животные
Комарницкая Александра
Тема: Разнообразие живого мира. Животные Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Capitolul IV. Tema 4.6 De la floare- la fructe și semințe
Scopul exercițiului este de a însuși tipurile de fructe, prin potrivirea tipului de fruct cu exemplul său caracteristic. Aplicat la etapa reflecției, elevii î-și vor consolida cunoștințele despre tema nouă.
Русский язык и литература, 11-й класс, Н.А. Заболоцкий. Пейзажная лирика
Гуцул Алина
Тема: Н.А. Заболоцкий. Пейзажная лирика Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Eufonia. Aliterația. Asonanța
Butuc Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Act before the Threat, Digital Citizenship
An interactive presentation designed to raise awareness about the concept 'Digital Citizenship'.
Părți de vorbire
Un joc, ”Roata aleatorie” , care poate fi folosit cu succes în orele de limba romana pentru a repeta definitiile părților de vorbire.
Lectia2
Subotin Iurie
Filumul Algele verzi (Chlorophyta)
Gîțu Ana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Atelier de scriere:
Sărbușan Galina
Comentarea unui fragment de text Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 4-й класс, Задачи о покупках
Балан Лилия
Тема: Задачи о покупках Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Geografia - dimensiune mare !!!
Evaluare finală la limba și literatura română.
Test-grilă, Parola 18870
Физика, 11-й класс, Загрязнение окружающей среды
Макевнина Ольга
Тема: Загрязнение окружающей среды Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fiziologia sistemului locomotor la om
Hîncu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Substante chimice-denumiri uzuale.
O resursă sub forma unui joc.
Биология, 10-й класс, Организация клеток в составе растительных тканей
Баранчук Людмила
Тема: Организация клеток в составе растительных тканей Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
English - the Language of Shakespeare
Svetlana Lungu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Modulul VI. Unitatea 11. Evaluare orală, pagina 100.
Competențe specifice disciplinei:. 1.Producerea mesajului oral, demonstrând abordare eficientă în diferite contexte de comunicare. 2.Receptarea textelor literare și nonliterare prin tehnici de lectură adecvate, dând dovadă de citire corectă, conștientă, cursivă și expresivă. Unități de conținut: 2.1. Articularea clară și corectă a enunțurilor, cu intonația corespunzătoare intenției de comunicare. 2.5. Redarea prin cuvinte proprii a conţinutului unui fragment dintr-un text citit sau audiat. 3.2. Distingerea informaţiilor esenţiale dintr-un text citit.
Curentul electric în semiconductoare
Burleai Valeriu
Probleme de micșorare a unui număr cu câteva unități
Rabacu Dina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Inventions in Our Life

Le changement climatique

Formule de prezentare. Atelier de discuție: Mă prezint și prezint pe cineva

Scrierea corectă a cuvântului ,,sau'' şi a ortogramei ,,s-au''.
Exerciţii interactive de potrivire a cuvântului ,,sau'' şi a ortogramei ,,s-au'' în diferite situaţii.
Seriile genetice ale metalelor și nemetalelor
Șargarovschi Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
În lumea proverbelor
Receptarea de mesaje orale, în contexte cunoscute de comunicare. Distingerea informaţiilor esenţiale dintr-un text citit. Descoperirea proverbelor.
Vorbim și scriem corect: cuvinte scrise cu majusculă
Sîrbu Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cotidianul și religia geto-dacilor

Grupul de sunete [cs], [gz] și litera x
1. Prezentarea informației desprinse din lectura unei imagini; 2. Distingerea cuvintelor dintr-o propoziție, a silabelor dintr-un cuvânt și a sunetelor dintr-o silabă; 3. Citirea corectă și conștientă a silabelor, cuvintelor și propozițiilor, scrise cu litere de tipar sau de mână; 4. Scrierea corectă, lizibilă a literelor mari și mici, de mână și de tipar, cu păstrarea spațiului, înclinării și a aspectului îngrijit.
Andronic Carolina
Crearea design-ului Web cu ajutorul programului CSS. (II)
Braguța Ina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ascultarea activă și empatică într-o dezbatere (II)

Gametogeneza la om
Chirița Elena
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Fruits.
It develops the pupils' vocabulary!
Busy days
Nederiță Liliana; Daniel Sadovei

Operația de adunare

Sunetul şi literele f şi F- by Mihaela Gogu.
Materialul este un test interactiv de evaluare a cunoştinţelor elevilor despre literelef şi F. Dezvoltă competenţe de orientare rapidă în găsirea răspunsului potrivit la Comunicare în limba română- clasa I, de alegere a variantei corecte, de asemenea, competenţele digitale. La nivel intelectual dezvoltă gândirea logică, raţionamentul, memoria, atenţia, vocabularul. Poate fi utilizat ca metodă de feedback în lecţia de predare, ca modalitate de evaluare într- o lecţie de consolidare sau la recapitularea/ sistematizarea cunoştinţelor.
Placinta Daniela
Gospodinele. Literele Tt, Țț
Taucci Liudmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Rechizitele școlarului.
Joc anagrama Rechizitele școlarului cu indicii
Гражданское воспитание, 9-й класс, Плюрализм и консенсус в принятии решений
Бабина Юлиана
Тема: Плюрализм и консенсус в принятии решений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fata babei şi fata moşului, de Ion Creangă.
Fata babei şi fata moşului, de Ion Creangă. Lectura predictivă Etapele desfăşurării propriu-zise: - Prezentarea coperţii cărţii, se precizează titlul şi autorul. După acest moment se pot deja cere predicţii de la copii. Sunt întrebaţi: Despre ce credeţi că va fi vorba în acest text? Sunt încurajaţi să emită cât mai multe opinii. - Cadrul didactic va citi primul fragment, apoi întreabă Ce s-a întâmplat? Discută şi fixează lucrurile care au avut loc, îi întreabă din nou: Ce credeţi că urmează să se întâmple? - Se citeşte fragmentul următor, după lectură, din nou se întreabă: Ce credeţi că s-a întâmplat? - Procesul se repetă de tot atâtea ori câte fragmente sunt. La ultimul fragment, Cum credeţi că se va termina povestea? Ce s-a întâmplat din ceea ce aţi gândit voi? Ce credeţi că se va întâmpla? Procedeu: ,,Tabelul predicţiilor” - cadrul didactic scrie ceea ce spun copiii. (Ce credeţi că se va întâmpla in continuare?, Ce s-a întâmplat?) La clasele mici, metoda se poate desfăşura fără acest tabel (clasele Pregătitoare , I- perioada preabecedară). S-ar mai putea adăuga încă o rubrică în care să se argumenteze de ce fac predicţia respectivă. Beneficiile metodei: antrenează toţi elevii din clasă, îi stimulează pentru că anticipează ceea ce vor să spună şi vor să emită propriile lor idei, antrenează flexibilitatea gândirii, originalitatea gândirii, dezvoltă gândirea anticipativă, creativă, imaginaţia, îi ţine activi şi concentraţi pe tot parcursul textului, stimulează înţelegerea în profunzime a textului pentru că se angajează într-un demers anticipativ de lucru cu textul. Limite: - Se va încuraja cooperarea şi nu competiţia; - Feedback constructiv, chiar dacă răspunsul copilului nu coincide cu cel aşteptat; -Se acceptă toate predicţiile, nu există predicţii bune şi rele.
Lectia (4)
Fiodorova Elena
Українська мова і література, 9-й класс, Безсполучникове складне речення
Курлянцева Ольга
Тема: Безсполучникове складне речення Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Гражданское воспитание, 6-й класс, Итоговое оценивание
Барбарош Оксана
Тема: Итоговое оценивание Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
The Sense of Beauty
Paciu Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык, 5-й класс, «Вот пришли морозы, и зима настала…». Безударные гласные
Волковская Мария
Тема: «Вот пришли морозы, и зима настала…». Безударные гласные Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Muschi (briofite). Ferigi (pteridofite).
Resursa propusă este un joc didactic, creat pentru verificarea cunoștințelor despre muschi si ferigi. Se adresează elevilor din clasa a VIII-a și oferă orei de biologie un caracter ludic.
Cuvinte cu inteles opus
Scopul acestei activitati este de a consolida cunostintele referitoare la cuvintele cu sens opus.
Русский язык и литература, 1-й класс, Гласный звук [о]. Буквы О, о
Дубчак Алла
Тема: Гласный звук [о]. Буквы О, о Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Nemetale. Generalizare
Subotin Iurie
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Гражданское воспитание, 8-й класс, Межкультурное взаимодействие
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Межкультурное взаимодействие Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sistemul de operare Windows.
Materialul cu titlul ”Sistemul de operare Windows” este format din mai multe lecții interactive ce se pretează la modulul ”Sisteme de operare. Aplicații frecvent utilizate”, studiat în clasa a VII-a. Competențe vizate sunt: descrierea interfeței sistemului de operare, descrierea organizării informațiilor pe suport extern, dobândirea deprinderilor de lucru cu discuri logice, directoare, fișiere, utilizarea unor accesorii ale sistemului de operare.
Математика, 4-й класс, Решение задач на все четыре арифметических действия
Балан Лилия
Тема: Решение задач на все четыре арифметических действия Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Legume.
Este un exercițiu realizat cu LearningApps, de tip cuvinte încrucișate, care se poate folosi la începutul unei ore pentru a reactiva vocabularul pe tema 'legume' sau la sfârșitul unei ore de predare pentru a verifica însușirea vocabularului pe tema 'legume'.
LE FUTUR SIMPLE
Elevii vor récapitula timpul viitor simplu printr -un joc amuzant!
Limba română.
Test de verificare a cunoștințelor la ortografie
Disocierea electrolitică a acizilor.
Dîru Mariana
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Parts of a body
This simple activity will help your students gain a basic understanding of different body parts to practise vocabulary: words for external and internal parts of the body, describing people
Educatie plastica
Cazurile substantivului: nominativ, acuzativ, vocativ
Dobrea Iulia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Triunghiul cu exerciții
Evaluare adunări și scăderi cu trecere peste ordin, figuri geometrice
Letters in the Mail

Биология, 10-й класс, Роль голосеменных в природе и жизни человека
Баранчук Людмила
Тема: Роль голосеменных в природе и жизни человека Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Познание мира - большой размер файла !!!
Химия, 10-й класс, Атом. Строение атома
Дымовская Галина
Тема: Атом. Строение атома Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Evaluare predictiva
- evaluare deprinderilor de calcul, a efectuării ordinii operațiilor, evaluarea aplicării deprinderilor de calcul în rezolvarea problemelor
,,Greierul și furnica” de Alexandru Donici. Învățătura textului.
Expunerea opiniilor față de cele citite; prezentarea informației desprinse din lectura unui text literar.
Educația digitală. Tema: Cum putem măsura informația. Povestea unui bit.
Educația digitală. Competențe specifice disciplinei: .1.Apelarea la instrumente și resurse digitale în situaţii de învăţare, dând dovadă de corectitudine, adecvare și respect pentru etica mediilor virtuale. 2.Transpunerea achiziţiilor tehnologice, digitale în contexte educaţionale și cotidiene, demonstrând grijă pentru mediul natural și cei din jur. Unități de competență: 3.1. Identificarea unităţilor primare de informaţie. 3.2. Cunoașterea noţiunilor elementare ce ţin de codificarea/decodificarea datelor. 3.3. Rezolvarea problemelor elementare de codificare/decodificare. Conținuturi tematice: - Motto. - Arborele așteptărilor. - Rezolvați rebusul. - Cum am putea să măsurăm informația? - Povestea unui bit. - Cifrele binare 0 și 1. - Ce reprezintă bitul? - Desenăm cu cifre binare! - Lungimea de 8 cifre binare. - Codul ASCII. - Cod morse. Alfabetul Braile. Alfabetul latin. - Exercițiu pe caiet. - Feed-back.
Морфологический разбор имени прилагательного 3
Șeptefrați Alina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Glucoza și fructoza
Putină Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Информатика, 10-й класс, Концепция действия. Простые операторы языка программирования
Макарь Любовь
Тема: Концепция действия. Простые операторы языка программирования Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ortografia conjuncției și a locuțiunii conjuncționale
Cibotaru Liubovi
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Influența alcoolului asupra organismului uman

Despărțim în silabe
Preșcolarul trebuie sa privească imaginea și să spună cate silabe are cuvântul din imagine.
Descoperă iarna!
Preșcolarii descoperă prin selectarea unor imagini specifice iernii un peisaj de iarnă.
Substantivul.
Substantivul - Elemente de construcție a comunicării Obiectivele -să identifice substantivele care sunt la numarul singular; -să identifice în mod corect substantivele la numarul plural ; -să grupeze substantivele în funcție de numar ; -să identifice genul substantivelor; -să argumenteze de ce unele substantive au aceeasi forma pentru ambele numere ; -să utilizeze corect substantivul în comunicarea scrisă și orală
Dacii și romanii.
Aceast material poate fi folosit în lecția de predare, la prezentarea noului conținut.
Ciuboțelele ogarului - Călin Gruia.
Exerciții aplicative - înțelegerea textului
Физика, 8-й класс, Решение задач по теме: «Изменение внутренней энергии тела путём совершения...
Беляева Светлана
Тема: Решение задач по теме: «Изменение внутренней энергии тела путём совершения механической работы» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Structura unui sistem de calcul
Obiective: O1. Să descrie schema funcţională a calculatorului O2. Să cunoască care este rolul fiecărui dispozitiv periferic O3. Să folosească facilitățile oferite de elementele de interfață grafice ale sistemului de operare Windows.
Shopping Part1
Schneider Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Tainele științei.
Testul este realizat cu scopul de a fixa noțiuni, de a conduce la alte dezbateri interesante sau de a stârni curiozitatea din domeniul științelor (fizică, chimie, geografie, biologie, ecologie), pe baza temelor propuse în orele de opțional - Tainele științei.
Mesajul Ministrului Educației, Culturii & Cercetării - Igor Șarov
Șarov
Mesajul Ministrului Educației, Culturii & Cercetării cu ocazia lansării proiectului educatieonline.md Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Linii importante în triunghi.
Activitatea vizează evaluarea temei "Linii importante în triunghi" prin intermediul cuvintelor încrucișate și este realizată în aplicația Wordwall
Rostul certurilor în devenirea noastră: cum gestionăm conflictele?

Caracteristica materiei prime
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Coeziunea clasei pentru o școală prietenoasă tuturor copiilor

CHIȘINĂU. Mituri și legende urbane. Ep. 1: Izvor bogat iese de sub deal
CHIȘINĂU prin Morile Timpului. Mituri și legende urbane Episodul 1. Izvor bogat iese de sub deal Proiectul nostru e o invitație la completarea patrimoniul mitologic al orașului nostru. Dacă ne puteți relata vreo întâmplare ciudată, vrun aspect straniu, vreo poveste excepțională despre Chișinău, pe care ați auzit-o de la vreun cunoscut, puteți să ne-o trimiteți la adresa dialogica.asm@.gmail.com Vom promova împreună orașul Chișinău cu adevărurile lui mitologice și legendare. Filmul face parte din serialul „CHIȘINĂU prin Morile Timpului. Mituri și legende urbane”, director de proiect - Aliona Grati, regizor - Diana Pidghirnîi, imagine - Grigore Rață, editor de imagine - Diana Busuioc, selecție muzicală - Galina Dimitrova, grafică - Aureliu Busuioc. #chisinaumoldova #city #citytales #chisinaumoriletimpului #oldcity #orasulmeu #hystory #istoria #literatura #literature #folclore #folclor
Țărișoara mea
Angela Ciobanu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Fabula ”Doi câini” de A.Donici.
Fișierul trimite către o carte electronică, realizată cu ajutorul platformei Story Jumper.
Reactii chimice impactul lor pentru mediu
Chigai Rodica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Vacarciuc Daniela
Adunarea şi scăderea numerelor raţionale.
Un joc interactiv de tipul Random wheel , util în evaluarea orală a elevilor la subiectul : Adunarea şi scăderea numerelor raţionale.
Funcția radical.
Pentru etapa de evocare la studierea funcției radical.
Confusing words.
Evaluarea și consolidarea cunoștințelor lexicale.
I like travelling by train.
Acest material didactic descrie tema I like travelling by train, cl 3 , unit 2 ,lect 7 , care usureaza predarea vocabularul legat de mijloacele de transport prin desene, insusirile atribuite lor, ofera posibilitatea de a exersa gradele de comparatie studiate in lectia anterioara.Deasemenea, elevii vor invata sa cuprinda tot material invatat printr-o scrisoare in stil englezesc asfel invatand structura corect acesteia prin prizma unui elev din Moldova.
Гражданское воспитание, 5-й класс, Школьное положение о выборах в совет учащихся
Бахрин Джонетта
Тема: Школьное положение о выборах в совет учащихся Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Українська мова і література, 12й класс, Типи односкладних речень
Курич Олена
Тема: Типи односкладних речень Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Presant Simple
Utilizarea corectă a verbului "to be"
Operații matematice
Acest exercițiu este o repetare rapidă a unor denumiri matematice. Rezolvându-l, elevii demonstrează înțelegerea noțiunilor verificate, precum și viteza de reacție.
Antonimele.
Scopul activității: consolidarea cunoștințelor dobândite; Competențe specifice: -aplicarea conștientă a achizițiilor lexicale și semanticede bază, din limba română standard, pentru exprimarea corectă a intențiilor comunicative; Conținuturi tematice: evaluarea cunoștințelor dobândite.
Informații veridice și informații false. Riscurile comunității online
Golban Petru
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Limbajul mass-mediei

Atmosfera - clasa a V-a.
Testul acesta în Kahoot îi ajută pe elevi să îşi evalueze noţiunile referitoare la fenomenele meteorologice şi la hazardele naturale. Succes!
Sunetul [b] şi litera de tipar b. Litera b mic de mână
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ameliorarea și
Codreanu Svetlana
utilizarea practică a microorganismelor Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
În lumea povestilor
Pîntea Aliona
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Propoziția subordonată atributivă
Leancă Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Teorema lui THALES din MILETUS
o consolidare a teoremei si informatii suplimentare despre viata marelui matematician
Lectia (2)
Baltag Stela
Soluții.
Test de evaluare sumativă. Conține itemi diverși, care verifică cunoștințele de bază referitoare la soluții, dizolvare, dar și soluții de acizi și baze, pH-ul soluțiilor, precum și rezolvare de probleme.
Recunoașterea părților de vorbire.
Recunoașterea părților de vorbire învățate în clasa a IIIa, jocul poate fi utilizat atât la final de clasa a IIIa, pentru verificare cunoștințelor, cât și la început de clasa a IVa, cu scopul reamintirii acestora.
Respiraţia.
Exerciţiul joc are ca scop consolidarea şi analizarea pe bază de planşă a organelor ce formează sistemul respirator.
Obiectele din componența documentelor Web: tabele; imagini.
Reflecție. Rezolvarea exercițiului interactiv. Deprinderi de recunoaștere a tagurilor pentru inserare imaginilor în documentele Web.
Электрические проводники и изоляторы. Электрические явления в природе
Radut Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Ciclul de viață ale plantelor.
Oineagra Tatiana
Scopul: Ordonează etapele de viață a castanului.
vérifie tes acquis.
Jocul conţine un set de întrebări simple. Prin alegerea răspunsurilor elevul îşi testează nivelul cunoştinţelor acumulate.
It's a great job.
Angela Bivol
Quizul are ca scop evaluarea componentei lexicale și semantice, competența lexicală.
Oameni de zăpadă.
Un puzzle atractiv pentru copiii de 6-7 ani, pe tema iarna-oameni de zăpadă. Se poate folosi la predarea lecției, la recapitulare sau evaluare sau chiar ca o activitate în completarea lecției.
TEST de verificarea cunoștințelor TIC.
Șandru Valeriu
TEST de verificarea cunoștințelor la specialitatea Operator prntru Suportul Tehnic al Calculatoarelor (OSTC) (școli profesionale)
Развитие личности, 11-й класс, Формирование и поддержание отношений с гендерной точки зрения
Никитина Евгения
Тема: Формирование и поддержание отношений с гендерной точки зрения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Aria și volumul conului circular drept
Țîbuleac Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație....
Les articles définis
Elevii trebuie să formeze perechi cu substantive și articolele hotărâte corespunzătoare. Prin joc se rețin articolele ușor și plăcut.
Atelier de lectură: „Ultimul manual” de Ion Druță
Dobrea Iulia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Scrierea imaginativă. Textul narativ

1.3 Aprecierea viziunilor asupra lumii și omului reflectate în texte literare din epoci/curente diferite.
Химия, 11-й класс, Предмет органической химии
Чебану Ольга
Тема: Предмет органической химии Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Romanul ,,Neamul Șoimăreștilor"' de M. Sadoveanu. Personajele.
Caisîn Lăcrămioara
O diagramă utilă în prezentarea personajelor din roman.
Mecanica.
Acest exercițiu este potrivit pentru a-l ajuta pe elev să înteleagă, alături de alte strategii, principiile de bază ale mecanicii și, în cele din urmă, să-și formeze o viziune mai clară asupra legilor naturii.
Geografie
Provocările raportului majoritate – minoritate în comunitate
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fram, ursul polar după Cezar Petrescu.
SUBIECTUL: ,,Fram, ursul polar” după Cezar Petrescu COMPETENŢE SPECIFICE VIZATE: Limba și literatura română: 1.1. Extragerea unor informaţii de detaliu dintr-un text informativ sau literar accesibil; 2.1. Descrierea unui obiect/ unei fiinţe din universul apropiat pe baza unui plan simplu; 3.1. Extragerea unor informaţii de detaliu din texte informative sau literare; 3.3.Formularea unei păreri despre o povestire/personajele acesteia; 4.4. Povestirea pe scurt a unei întâmplări imaginate /trăite; 4.5. Manifestarea disponibilităţii pentru transmiterea în scris a unor idei. OBIECTIVE OPERAŢIONALE: a) Cognitive: OC1. Să citească corect, conștient, coerent și expresiv textul ,,Fram, ursul polar”; OC2. Să formuleze răspunsuri la întrebări pe baza textului ,,Fram, ursul polar”; OC3. Să identifice cuvintele și expresiile necunoscute din text, să le introducă în vocabularul propriu alcătuind enunțuri variate și corecte; OC4. Să desprindă informații esențiale din textul ,,Fram, ursul polar; OC5. Să recunoască cel puțin 6 din zece substantive aflate în primul fragment; OC6. Să clasifice substantivele indicate în funcție de felul, numărul și genul lor; OC7. Să realizeze un afiș utilizând minim 5 substantive comune și proprii. b) Afective: OA1. Să manifeste interes pentru activitate implicându-se activ; OA2. Să-și exprime emoțiile. c) Psihomotorii: OM1. Să folosească corect instrumentele de lucru; OM2. Să mențină ordinea pe parcursul activității respectând regulile clasei;
Împărțirea numerelor naturale
Activitatea dată are ca scop aprofundarea cunoștințelor referitor la tabla împărțirii.
Экономико-географическая характеристика Бразилии
Demianic Igor
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Băiatul cu pijamale în dungi, J. Boyne
Literatura și alte arte: relația dintre carte și film. Scopul acestei ore este de a evidenția asemănări și deosebiri dintre carte și film prin intermediul mini proiectelor și a aplicației web padlet. La finalul orei, elevii vor fixa subiectul cărții, competențele dobândite de elevi sunt: conceptele opreraționale de incipit, final, conflict, personaje; să facă relații între istorie (Al Doilea Război Mondial) și subiectul cărții (rasismul, toleranța, prietenia între copii diferiți, familia - tipul de familie autoritară, relația dintre frați, educația - homeschoolingul).
Химия, 8-й класс, Получение солей
Терлецкая Алла
Тема: Получение солей Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Revoluțiile din 1848-1849 din Țările Române.
Se referă la domeniul Personalități istorice, având ca scop aprecierea aportului conducătorilor revoluției pașoptiste din Țările Române. Elevii vor asocia imaginea personalităților cu numele lor, astfel vor demonstra că pot recunoaște vizual personalitatea discutată.
Școala mea – școală prietenoasă și primitoare pentru toți copiii. Acceptarea diversității colegilor
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
PUPĂZA DIN TEI, DE ION CREANGĂ.
Materialul propus atrage atenția elevilor asupra noțiunilor esențiale din text.
Strada nu e loc de joacă!
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului REPEMOL de către Biroul de cooperare a Elveției. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul educatieonline.md este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Cuvinte cu înțeles opus.
Exerciții de identificare a antonimelor cuvintelor date
Litosfera - obiective geografice.
Identificarea obiectivelor geografice pe harta contur
Русский язык и литература, 6-й класс, Cобирательные числительные
Манукян Мери
Тема: Cобирательные числительные Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Революция в науке
Corinenco Alexandr
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Русский язык и литература, 4-й класс, Г. Скребицкий «Смышлёный зверёк» (1)
Трунина Валентина
Тема: Г. Скребицкий «Смышлёный зверёк» (1) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Probleme cu 2 operații a-(b+c)
Colesnic Liliana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Acordul predicatului cu subiectul.
Este un exercițiu de consolidare a materiei. Dezvoltă competența gramaticală a elevului.Îi formează deprinderea de a ține cont de categoriile coincidente în relația dintre subiect și predicat. Îl ajută să sesizeze diferențele de exprimare defectuoasă și structurile sintactice în care sunt respectate regulile de bază ale acordului. Poate fi utizat atât la etapa de Evocare, dar și la Reflecție. Sper sâ fie util.
Dimitrie Cantemir - personalitate notorie, savant cu renume universal
Postica Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Vitamine
Lectie
Verbul. Exerciţii aplicative.
Utilizarea corectă a cuvintelor şi a propoziţiilor în discuţii cotidiene şi în reproducerea unor informaţii.
„Noi” de Octavian Goga. Lectură și vocabular
Leancă Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Caracterizarea elementelui chimic conform sistemului periodic
Caracterizarea elementelui chimic Carbon
Lumea în perioada contemporană.
Activitatea se referă la evenimente şi personalităţi din perioadele interbelică şi postbelică. Vor fi dezvoltate competenţele: Prezentarea evenimentelor istoriei contemporane în ordine cronologică; Aprecierea critică a situaţiilor, faptelor şi proceselor istorice.
Физика, 11-й класс, Количество теплоты
Макевнина Ольга
Тема: Количество теплоты Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Информатика. 2019
Gaju Mariana
La medic
Barbarova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
CĂLĂTORI ȘI CĂLĂTORII.
Scopul-identificarea marilor exploratori ai lumii.
ALFABETUL.
Sortează cuvintele în ordine alfabetică în funcție de prima literă pentru consolidarea cunoștințelor.
Terminologie matematică
Prin acest joc tip rebus se verifică terminologia matematică.
Adunarea numerelor raționale. Proprietățile adunării
Boldurescu Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ordonează crescător.
Preșcolarii trebuie să ordoneze crescător cifrele în limitele 1-10.
Numărul substantivelor

Единицы измерения массы
Lahtina Iia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Lecturi recomandate
O colecție de autori pentru realizarea lecturii în vacanță
Produsele cosmetice: beneficii și riscuri
Blanari Albina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Pluralia and Singularia Tantum
evaluarea temei Nouns having only the singular and only the plural.
Viața cuvintelor.
Ciobanu Aliona Acest exercițiu poate fi aplicat după studierea cuvintelor noi din operele propuse.
Verbe predicative şi verbe nepredicative.
Elevul trebuie să grupeze cuvintele propuse în 1)verbe predicative şi 2)verbe nepredicative.
Clasificarea unghiurilor.
Vasilache Galina
Test formativ, 5 întrebări cu alegere multiplă. Dezvoltă competențele de identificarea și aplicarea terminologiei aferente noțiunilor geometrice studiate în diverse contexte, inclusiv în comunicare.
Puzzle
puzzle cu imagini religioase/icoane
Resursele hidrosferei
Cozma Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Логопедическое занятие для детей 5-7 лет. Автоматизация звука «Р» в словах
Арабаджи Анна
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Comparison - long adjectives
Formarea adjectivelor lungi cu ajutorul (more/the most- less/the least- as...as)
Înmulțirea cu 4
Sîrbu Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia2
Tihonova Svetlana
Всемирная литература, 12-й класс, «Приключения Алисы в Стране чудес» Льюиса Кэрролла
Пилкин Иван
Тема: «Приключения Алисы в Стране чудес» Льюиса Кэрролла Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
The world of Sport
Sadovei Daniel-Darius
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Ioni şi molecule.
Test de verificare a cunoştinţelor despre ioni şi molecule.
Гражданское воспитание, 6-й класс, Самооценивание
Барбарош Оксана
Тема: Самооценивание Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 11-й класс, Трагичность поэтического мира М.И. Цветаевой
Гуцул Алина
Тема: Трагичность поэтического мира М.И. Цветаевой Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 7-й класс, Н.В. Гоголь. Трагический образ Тараса Бульбы. Урок 3
Букшан Людмила
Тема: Н.В. Гоголь. Трагический образ Тараса Бульбы. Урок 3 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Numeralul. Test de evaluare.
Guranda Ala
Exerciții de recapitulare a numeralului.
In The Living-Room.
The pieces of furniture in the living-room presented with pictures and words in an interactive game.
Zi de activități transdisciplinare. Vin sărbătorile.
Propun o serie de activități interactive pentru o zi în preajma sărbătorilor de iarnă.
Minunile tehnicii.
Se propune exercițiul la etapa de Evocare pentru a iniția discuția despre importanța obiectelor descoperite în viața noastră.
Antonime.
Dezvoltarea elementelor de construcție a comunicării. Vocabularul.
Comportamentul responsabil în spațiul școlii și în comunitate.
Consolidarea cunoștințelor despre regulile comportamentale privind securitatea personală la școală și în comunitate pe timp de pandemie.
Sănătatea are gust.
educarea elevilor pentru protejarea sănătăţii personale prin adoptarea unui stil de viață sănătos; - reducerea comportamentelor cu risc pentru sănătatea alimentației printr-o informare corectă și avizată; - colaborarea cu membrii echipei, asumarea rolurilor pentru obținerea produsului final; - cultivarea simțului artistic și practic; - dezvoltarea spiritului critic și autocritic; Descrierea activităților: După ce au studiat corpul omenesc, a venit rândul organelor de simț.Pentru a le înțelege cât mai bine , am imprimat imaginile acestora pe carton alb.Le-am explicat Albinuțelor că avem 5 organe de simt: ochii, nasul, gura (limba), urechile și pielea. Am citit imaginile unor fișe despre organele noastre de simț și astfel, totul a început să fie mai simplu pentru ei. Am stabilit că fiecare organ de simț are un rol bine stabilit pentru om.(Unește ce se potrivește!-https://www.liveworksheets.com/tb961483xp) Cum recunoaștem gusturile? Pentru a le înțelege bine, le-am propus să le gustăm și să facem diferența între ele. Am folosit făina de ovăz ( g. amar), lămâia ( g. acru), sarea ( g. sărat) și zahărul ( g. dulce). După ce au repetat fiecare organ de simț în parte, Albinuțele au primit o fișă de lucru/ joc de sortare . Ei au colorat diverse obiecte, le-au decupat și le-au lipit respectând organul de simț. Activitatea s-a finalizat cu realizarea unor flori ale simțurilor-activitate pe grupe. ,,Coșulețul cu sănătate,,-toți care au ascultat cu interes informațiile prezentate ppt, ce au avut ca tema ,,Importanța micului dejun”, după care am pregatit împreuna cu elevii un sandwich sănătos, foarte apreciat și savurat de toti participanții. Ingredientele folosite au fost: chifle cu făină integrală și semințe, legume proaspete (salată verde, ardei, ridichi) și diverse brânzeturi
Українська мова і література, 1-й класс, Подовжені м’які приголосні звуки, позначення їх на письмі
Рябой Алла
Тема: Подовжені м’які приголосні звуки, позначення їх на письмі Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Les nombres de 0 à 60
Un exercitiu relaxant si stimulant pentru ELEVI.
Hazardurile naturale și antropice
Comendant Tatiana
Activitatea poate fi utilizată la sfârșitul lecției, generalizarea materialului studiat în cadrul lecției.
Mașina de cusut Flatlock
Exercițiu interactiv tip Quiz cu alegere multiplă realizat cu aplicația LearningApps, prin rezolvarea căruia se urmărește consolidarea cunoștințelor despre mașina de cusut Flatlock.
Cultura românească în perioada istorică, secolele XIV-mijlocul secolului XVI
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Salut! Bonjour!
Joc de Cărți Cu scapulaire de a reține mai ușor lexicul limbii franceze
ECUAȚII. CONCURS - VREI SĂ FII MILIONAR.
Este un maraton - chestionar de lucru, realizat în LearningApps: ” Vrei să fii milionar?!”, ce cuprinde o plajă largă de ecuații iraționale, exponențiale, logaritmice, trigonometrice, gradual ca dificultate, ce necesită rezolvarea clasică, artificii în rezolvare cât și proprietățile funcțiilor ce corespund ecuațiilor!
Subordonatele.
Aceasta activitate verifica cunostintele gramaticale ale elevilor.
Гражданское воспитание, 5-й класс, Кто Мы? (семья, школа, класс, сообщество, общество)
Бахрин Джонетта
Тема: Кто Мы? (семья, школа, класс, сообщество, общество) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Scrierea corectă a cuvintelor cu ortograme: s-a și sa
Jocul propus consolidează scrierea corectă a cuvintelor ,,s-a” și ,,sa”
Expoziţia de pictură. Textul imaginativ.
Expoziţia de pictură. Textul imaginativ. Tema propusă completează lecția (manualul de Comunicare în limba română , Olga, Pîrîială, Mihaela Ada, Radu, Rodica, Chiran, Ed. Didactică și Pedagogică S. A., 2018) despre scrierea imaginativă, clasa I. Consolidare Competențe specifice: 3.1. Manifestarea curiozităţii pentru decodarea semnificaţiei unor mesaje exprimate pe suport vizual Obiective operaționale: O1: să citească clar şi corect textul lacunar ,,Expoziția de pictură'' ; O2: să imagineze un joc de rol de tipul vorbitor-ascultător, completând (oral) spaţiile lacunare după propria imaginaţie. Sfârşitul conversaţiei Scrie un mesaj...
Unit 4. Lesson Eight. Summer Vacation.
Propun o activitate atractivă pentru elevi care are ca scop evaluarea rapidă al nivelului lor de înțelegere a celor predate la lecție. Practicând acest quiz, elevii vor dezvolta la fel și competențe digitale .
Химия, 12-й класс, Витамины и ферменты. Жизненно важные органические соединения - источники энергии.
Дымовская Галина
Тема: Витамины и ферменты. Жизненно важные органические соединения - источники энергии и промышленного сырья Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 12-й класс, Практическая работа «Определение общей кислотности молока»
Дымовская Галина
Тема: Практическая работа «Определение общей кислотности молока» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 9-й класс, Запятая и точка с запятой в бессоюзном сложном предложении
Соболева Майя
Тема: Запятая и точка с запятой в бессоюзном сложном предложении Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
School rules.
Instrumentul creat are drept scop dezvoltarea competenței de percepere a mesajului la auz. Este un material atractiv pentru elevi, ce corespunde sarcinii formulate la exercițiul 2, pagina 8 din manual.
Гражданское воспитание, 9-й класс, Анализ общественной среды с точки зрения неподкупности...
Бабина Юлиана
Тема: Анализ общественной среды с точки зрения неподкупности. Изучение документов и исследование проблемы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ne protejăm de COVID19.
Identificarea imaginilor care promovează comportamente sănătoase, inclusiv pentru protejarea de COVID19.
Reguli de comportare în locuință la cutremur
IGSU Romania
Campania IGSU ”Nu tremur la cutremur” INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ Romania
Українська мова і література, 9-й класс, Будова складнопідрядного речення...
Курлянцева Ольга
Тема: Будова складнопідрядного речення, засоби зв’язку, розділові знаки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 11-й класс, Повествование. Языковые и структурные особенности...
Балика Ольга
Тема: Повествование. Языковые и структурные особенности текста-повествования Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Aplicații ale proprietăților funcției de gradul doi
Lavric Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Would you like to visit the USA?
This activity improves pupils'comprehension.
Textul nonliterar. Instrucțiunea.
Link-ul conține o secvență de lecție la acest subiect. Noțiuni. Exemple. Sarcini de lucru.
Proverbe
Elevii vor recunoaște și vor forma proverbe conform începutului și sfârșitului lor. Vor explica sensul și le vor memora.
Cultura sănătății personale. Servicii specializate de menținere a sănătății
Moisei Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Viaţa politică în România (1850-1914)

Flori de primavara.
Conexiunea intre imagini si denumirea florilor de primavara
Câmpul asociativ al cuvântului teatru

Rusu Ecaterina
STILURILE FUNCŢIONALE ALE LIMBII ROMÂNE
Materialul poate fi utilizat în cadrul predării, dar și pentru actualizarea celor învățate anterior.
„Noi” de Octavian Goga. Mesajul textului
Leancă Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Numărătoare cu minioni.
Această activitate îi antrenează pe micii preșcolari să exerseze numărarea obiectelor crescător și să asocieze fiecărei mulțimi de obiecte numărul corespunzător.
Romanul psihologic. Particularități distincte
Secu Marina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Элементы геометрии
Ostafciuc Ala
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Test de verificare a lecturii basmului popular ,,Prâslea cel voinic și merele de aur”.
Volcov Rodica
Este un test de verificare a lecturii. Competența vizată: 3.Lectura şi receptarea textelor literare şi nonliterare prin diverse strategii, demonstrând spirit de observaţie şi atitudine creativă.
Русский язык и литература, 5-й класс, Дополнение
Брижатюк Ольга
Тема: Дополнение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Epoca fanariotă în Ţările Române
activitatea interactivă la etapa Reflecție a lecției cu subiectul „Epoca fanariotă în Ţările Române.”; se poate de utilizat și la Evocare în cadrul lecției de sinteză
Modurile predicative/personale
Activitatea urmărește consolidarea modurilor predicative.
Digestia la om
Hîncu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Grupul de litere ghe/Ghe - Test online
Testul online - Grupul de litere ghe/ Ghe are în vedere consolidarea cunștințelor privind grupurile de litere, la finalul clasei I.
Оксиды и гидроксиды металлов, свойства, общие методы получения
Dîmovskaia Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Faisons connaissance
Răileanu Maia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Rezolvarea problemelor cu ajutorul ecuațiilor
Popovici-Bujor Violeta
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Final revision
O recapitualre finală la sfârșitul clasei a V-a.
Revoluția din Transilvania
Bujor Viorica
1848-1849 Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 1-й класс, Согласные звуки [д], [д']. Буквы Д, д
Самошина Светлана
Тема: Согласные звуки [д], [д']. Буквы Д, д Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Гражданское воспитание, 10-й класс, Анализ/судейство дебатов
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Анализ/судейство дебатов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Izomeria de catenă și nomenclatura sistematică a alcanilor
Rotari Veronica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Facem parte din grupuri.
Lecție de recapitulare având ca scop identificarea și exemplificarea unor relații existente intre oameni în diferite tipuri de grupuri, în contexte de viață, și formarea unor atitudini pozitive față de semeni și față de propria persoană.
Cuvinte încrucișate PROFESOR
Activitatea poate fi utilizată în cadrul studiului subiectului „Domnul Trandafir” de M. Sadoveanu” și are menirea să dezvolte competențe legate de reperele valorice ale elevului.
Învățătura textului ”Găurile” (folclor)
Stratulat Alina Mihaela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Livezile. Podgoriile.
Jocul are ca scop consolidarea şi recapitularea părţilor componente ale unui pom.
Propoziția subordonată
Leancă Mariana
predicativă Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Sunetele limbii române.
Evaluare formativă.
Уровни организации животных организмов
Кулева Татьяна
Тема: Уровни организации животных организмов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Reading Together, text work
Cernei Kristina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Zonele naturale.
Elevii vor descoperi zonele naturale.
Test împărțire
Efectuarea de împărţiri în concentrul 0-100
Химия, 7-й класс, Химическая формула и валентность элементов
Кадина Марина
Тема: Химическая формула и валентность элементов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Evaluare sumativă finală.
Crețu Taiana
*Identificarea, citirea și scrierea, compararea și ordonarea numerelor naturale până la 100; * efectuarea operațiilor de adunare şi de scădere în concentrul 0 – 100, fără trecere peste ordin; • utilizarea elementelor de limbaj matematic aferent conceptelor de număr natural, adunare, scădere; • aplicarea operaţiilor de adunare, scădere şi proprietăţile acestora pentru: compunerea şi descompunerea numerelor 0 – 100; aflarea unor numere necunoscute în exerciţii, șiruri date; • rezolvarea problemelor simple de adunare şi de scădere, cu sprijin în schemă, rezolvare și răspuns; • formularea problemelor simple de adunare şi de scădere, cu sprijin în: imagini; enunţ incomplet; schemă; exerciţiu, manifestând ca atitudini și valori specifice predominante: • corectitudinea și coerența limbajului matematic; • atenția și interesul pentru calcul corect, rațional, fluent; • valorificarea gândirii critice pentru adoptarea unui plan pertinent în rezolvarea problemelor; • curiozitatea și creativitatea în integrarea achizițiilor matematice cu cele din alte domenii.
Recrutarea și selecția resurselor umane.
- ce reprezintă recrutarea; - procesul de recrutare; - metode de recrutare; - surse de recrutare interne și externe; - selecția resurselor umane; - oferta finală.
Сложение и вычитание натуральных чисел.
Тема: Сложение и вычитание натуральных чисел. Единицы компетенций: 1. Применение алгоритмов свойств действий для выполнения оптимизаций вычислений с натуральными числами 2. Нахождение неизвестного компонента действий сложение, вычитание натуральных чисел
Calculatorul – dispozitiv digital
Lișman Doina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Iubirea și pasiunea adolescentină
Buruiană Ala
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Evaluare formativă.
Consolidarea cunoștințelor referitoare la titlurile operelor și autorii acestora.
Echilibrul mecanic. Mișcarea de translație și mișcarea de rotație.
Lecție de introducere a noțiunii de echilibru mecanic al corpurilor, identificarea tipurilor de mișcări.
Test de cultura generala "Cine stie castiga!".
Test de cultura generala "Cine stie castiga!"
Информатика, 10-й класс, Языки программирования. Метаязык БНФ
Сакара Андрей
Тема: Языки программирования. Метаязык БНФ Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Растровые и векторные изображения. Понятие цвета
Macari Liuba
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Economia Țărilor Române la sfârșitul secolului XIV-mijl. sec. XVII
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Factorii de formare a solului.
Acest exercițiu permite consolidarea temei, se aplică la etapa Reflecție, dar si la etapa de Realizare a sensului în procesul de învățare a conținuturilor tematice. Constă în recunoașterea factorului de formare a solului prin indicii prezentați pe flashcard.
Scriu și vorbesc corect! - fișă de lucru interactivă
Fișa de lucru este interactivă și propune elevilor diverse exerciții de vocabular prin care aceștia își consolidează cunoștințele în ceea ce privește utilizarea corectă a limbii române în producerea de mesaje orale sau scrise.
Metode de cercetare în biologie
Placinta Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
William Shakespeare
Margareta Munca
Cele mai importante lucruri despre William Shakespeare
Animale domestice şi sălbatice.
Această aplicaţie realizată cu ajutorul platformei LearningApps este un joc pentru consolidarea cunoştinţelor despre animalele domestice şi sălbatice prin sortarea lor şi asocierea acestora cu mediul de viaţă corespunzător.
Fii isteț!
Test ce verifică adunarea și scăderea 0-100 pentru clasa I.
Animale domestice.
Descoperă prietenii din ogradă
Nicolae Labiș „Moartea căprioarei”
Dorin Galben
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Figuri și corpuri geometrice
JOC-Consolidare figuri și corpuri geometrice
Înmulțirea polinoamelor. Descompunerea polinoamelor în factori ireductibili
Dediu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Watching the box
Cernei Kristina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Important sanatatia pentru viata!
In urma unor dezbateri din cadrul orei, elevii isi aleg raspunsuri cum ar fi: care sunt alimnetel sanatoase, ce contine o alimnetatie santoase, care sunt regulele sanatatii.
Решение задач по теме "Механическая работа". Мощность
Radovscaia Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Calciul
Chișca Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
J’ai soin de moi
Răileanu Maia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unități de măsură
Itemii creați urmăresc consolidarea cunoștințelor despre unități de măsură, dezvoltarea deprinderii de a opera cu ele și de a le aplica în exerciții sau probleme.
Reading Together. ”Midas”
Un proiect de lecție interactiv în Prezi.
Repartiția geografică și densitatea populației
Cozma Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fracții
Competențe specifice vizate: recunoaşterea fracţiilor cu numitori mai mici sau egali cu 10, respectiv egali cu 100; compararea fracţiilor care au acelaşi numărător sau acelaşi numitor; ordonarea fracţiilor care au acelaşi numărător sau acelaşi numitor; efectuarea de adunări şi scăderi cu numere fracţionare. Este unt test sumativ la final de unitate de învățare prin intermediul aplicației Kahoot.
Complementul circumstanțial concesiv
Leancă Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Bunele maniere

Citește cuvintele în coloana din dreapta și caută-le în careu.
Joc pentru dezvoltarea competențelor lexice și concentrarea atenției.
Matematica, alolingvi, Clasa 12, Lecția 1
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Scrierea functionala-Scrisori calatoare-Ganduri catre Matilda
Activitatea "Ganduri catre Matilda"( text-suport Matilda, Roald Dahl, vizionare film youtube/Netflix) vizeaza dezvoltarea competentelor de comunicare, inter si intrapesonale, sociale si digitale.Incheie ciclul complet al invatarii, prin exprimarea sentimentelor fiecarui copil, pentru Matilda, personajul principal al cartii/textului.A primat aprecierea, validarea unui model valoros cu care mai toti copiii ar fi dorit sa se identifice.Depasirea conditiei academice a familiei din care esti parte, dezagrearea unor ritualuri, comportamente de nonvaloare, au ridicat pesonajul Matildei la rangul de model de urmat.
Traseul zilnic al elevului şi intersecţiile
Iamandi Alexandrina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md cu susținerea Direcției prevenirea riscurilor IGSU,pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Subordonate.
Scopul activității este de a recapitula și de a consolida subordonatele subiectivă, predicativă, atributivă și completivă directă cerute anul acesta la Evaluarea Națională.
Travelling by plane
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Internet
Utilizarea eficientă şi în siguranță a Internetului ca sursă de documentare - utilizarea corectă a noţiunilor teoretice însuşite; - identificarea corectă a serviciilor oferite de Internet; - identificarea diferitelor portaluri si platforme e-learning puse la dispozitie pe Internet
Русский язык и литература, 7-й класс, Л.Н. Андреев. Рассказ «Кусака»...
Букшан Людмила
Тема: Л.Н. Андреев. Рассказ «Кусака». «Всё живое имеет одну и ту же душу» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 10-й класс, Иррациональные неравенства
Лунгу Евгения
Тема: Иррациональные неравенства Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mă iubești sau mai vrei ceva? Cum să demaschezi intentiile ascunse în iubire ?
Sergiu Toma
Mă iubești sau mai vrei ceva? Cum să demaschezi intentiile ascunse în iubire ?
Perimetrul.
Perimetrul unui poligon
Noțiuni de versificație.
Rebus. Elevii își vor verifica cunoșterea noțiunilor de versificație.
Chișinăul care nu mai există decât în artă: Valentina Brâncoveanu și Mihai Mungiu
Prezintă Natalia PROCOP Numeroși artiști plastici au fixat în creația lor imaginea orașului Chișinău. Căutând cele mai potrivite ambianțe sau stări de anotimp și evocând ipostaze reprezentative ale orașului mai vechi sau nai nou, ei au lăsat prețioase mărturii. Astăzi, unele imagini ale Chișinăului nu mai există decât în amintiri și în artă. În acest sens, creația artiștilor plastici Valentina Brâncoveanu și Mihai Mungiu poate fi considerată un depozitar de memorie. Filmul face parte din serialul „Arta și mitopoetica orașului Chișinău”, director de proiect Aliona Grati, regizor - Diana Pidghirnîi, imagine - Grigore Rață, editor de imagine - Diana Busuioc, selecție muzicală - Galina Dimitrova, grafică - Aureliu Busuioc, lectură - Iulian Proca.
Aplicații ale electrolizei
Olari Victoria
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Типы растительных клеток и их функции
Кулева Татьяна
Тема: Типы растительных клеток и их функции Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Versificația: poezia, strofa, versul, rima. Texte-resursă: „A venit toamna” de Arcadie Suceveanu, „Toamna în Moldova” de Petru Cărare
Mîndru Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Delta Dunării - prezentare.
Prezentarea caracteristicilor, florei și faunei Deltei Dunării. Competențe vizate: comunicare în limba maternă – exprimarea și interpretarea conceptelor, ideilor, emoțiilor, faptelor și opiniilor în formă orală și scrisă; competenţe de bază în ştiinţe şi tehnologii – utilizarea corpusului de cunoaștere și metodologie folosit pentru explicarea lumii naturale, pentru a identifica întrebările și pentru a trage concluzii pe bază de date empirice; a învăța să înveți – organizarea propriei învățări, managementul informației. Conținuturi tematice consolidate: Elemente de geografie regională
Математика, 4-й класс, Умножение чисел, оканчивающихся нулями
Балан Лилия
Тема: Умножение чисел, оканчивающихся нулями Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Monday Smile.
Folosind Animaker se poate capta atenția printr-un video interactiv ,atractiv la începutul unei sesiuni online. Conținutul poate fi adaptată în funcție de tema propusă ,cel propus poate introduce o activitate care să deschidă săptămâna într-un mod "energizant". Competențele digitale și cele ce vizează predarea limbii engleze sunt vizate.
Гражданское воспитание, 12-й класс, Государство. Политические и общественные приоритеты
Бабина Юлиана
Тема: Государство. Политические и общественные приоритеты Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Rolul sistemului
Chirița Elena
cardiovascular pentru organism. Sistemul circulator la om: vasele sangvine Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
L' Impératif Présent.
Rusu Mirela
Lecție de comunicare de noi cunoștințe. În funcție de nivelul clasei, poate fi folosită și ca lecție de fixare sau recapitulare a cunoștințelor privind formele și folosirea imperativului prezent în limba franceză. Competențe: receptarea mesajelor transmise oral sau în scris în diferite situaţii de comunicare, producerea de mesaje orale sau scrise adecvate unor anumite contexte, realizarea de interacţiuni în comunicarea orală sau scrisă. Conține suport didactic video, exemple și exerciții.
Numărul necunoscut(0-10)
Joc didactic
Биология, 9-й класс, Размножение клетки и наследственность. Прямое и непрямое деление
Мамалига Анна
Тема: Размножение клетки и наследственность. Прямое и непрямое деление Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cine seamănă,culege.
Propun exercițiul pentru etapa de Evocare sau Extindere. Elevii vor rezolva exercițiile și vor descoperi oaspetele lecției.
Juc Viorica
Математика, 10-й класс, Понятие функции II-ой степени. Свойства. График
Лунгу Евгения
Тема: Понятие функции II-ой степени. Свойства. График Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Prevenirea căderilor de la înălțime de la fereastră
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului REPEMOL de către Biroul de cooperare a Elveției. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul educatieonline.md este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Le lion et la Souris.
Les élèves vont comprendre un document authentique -une conte de fée. Ils seront capables de résoudre les items concernant le document vidéo.
Vacarciuc Daniela
Universul creației lirice shakespeariene
Tipu Valentina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Găsește jumătatea! - Mijloace de transport.
Tabla conține jumătăți de mijloace de transport, amestecate. Sarcina preșcolarilor este aceea de a le uni corespunzător, reconstituind imaginea.
Русский язык и литература, 9-й класс, Владимир Маяковский – поэт-новатор
Стрэтилэ Жанна
Тема: Владимир Маяковский – поэт-новатор Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Etapele de elaborare a textului scris. Actualizare
Ciorescu Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sunetul [î] şi literele de tipar î, Î. Cuvinte noi din text. Litera î (mică), Î (mare) de mână

Black Friday Sales or Buy Nothing Day?

Recunoaşterea internaţională a unirii românilor din 1918
Negrei Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Concordanța timpurilor la modul indicativ
Elemente de construcție a comunicării. Elemente de morfologie şi sintaxă.
Vocabularul limbii române. Regionalismele.
Acest exercițiu interactiv, realizat prin aplicația learningapps, este perfect pentru etapa de evocare. Prin intermediul acestui exercițiu, elevii identifică sinonime literare pentru regionalismele propuse.
Rugăciunea
Scopul- consolidarea și fixarea cunoștințelor cu privire la importanța rugăciunii, în urma parcurgerii lecțiilor la clasă. Competențe- 1.1 Recunoaşterea unor elemente de bază ale credinţei religioase. 1.2 Observarea caracteristicilor comportamentale ale unui creştin, pe baza valorificării unor situaţii din viaţa de zi cu zi. 1.3 Aplicarea unor reguli de comportament moral-creştin în contexte de viaţă familiară. Conținuturi: Rugăciunea şi rugămintea (prin ce se aseamănă; prin ce se deosebesc; exemple de rugăciuni şi de rugăminţi etc.) Omul vorbeşte cu Dumnezeu prin rugăciune(ce este rugăciunea; Domnul Iisus Hristos S-a rugat Tatălui etc.) Când, unde şi cui mă rog(momentele în care ne rugăm; locurile în care ne rugăm, modul în care ne rugăm etc.)
Instrucțiunile ciclice While și Do-While în C++.
Dovgani-Cemîrtan Irina
Activitate interactivă -Ordonează perechi, aplicată în etapa de reflecție a lecției, cu scopul de a asimila cunoștințele dobândite în cadrul lecției și de a interpreta corect sintaxa instrucțiunilor în studiu.
Regimul de suzeranitate otomană și formele
Gherasim Cristina
Tema: Regimul de suzeranitate otomană și formele lui de manifestare Profesor: Gherasim Cristina Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Русский язык и литература, 5-й класс, Поучительный характер сказки «Иван Царевич и Серый волк»
Брижатюк Ольга
Тема: Поучительный характер сказки «Иван Царевич и Серый волк» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 10-й класс, Философская и нравственно-психологическая проблематика романа
Думитраш Оксана
Тема: Философская и нравственно-психологическая проблематика романа М. Ю. Лермонтова «Герой нашего времени» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
If - clause
Lungu Svetlana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
С. Михалков. Прогулка
Vohmeanin Vladimir
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Dispozitive semiconductoare Zavtur Ludmila Fizică
Zavtur Ludmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Determinarea masei unei substanțe în baza ecuațiilor chimice
Donțu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Limba și literatura română, Clasa 9, Lecția 3
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Proprietăți fizice.
Lecție de definire, clasificare și recunoștere a proprietăților fizice ale corpurilor.
Părțile plantei.
Activitatea reprezintă un feedbak al temei studiate. Elevii sunt puși în situația să distingă părțile plantei și să explice rolul lor. Dezvoltă atenția, impune concentrare, iar modalitatea de a căuta răspunsul- suscită interes și motivație.
Disociaţia electrolitică. Electroconductibilitatea soluluţiilor.
Dâru Mariana
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Practice your English
Cernei Kristina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Planul simplu de idei. „Secretul anticarului” de Ioana Pârvulescu (fragment din vol. „Inocenții”)
Canișcev Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 9-й класс, Тема любви и взаимоотношений молодых людей в повести А. Пушкина...
Гыскэ Елена
Тема: Тема любви и взаимоотношений молодых людей в повести А. Пушкина «Барышня-крестьянка» и в современном обществе Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Test- Forțe. Compunerea forțelor.
Diferențierea de către elevi a mărimilor fizice scalare de cele vectoriale. Calcularea rezultantei a două forțe pentru diferite unghiuri, aflarea rezultantei maxime, calcularea greutății normale și a greutății tangențiale a unui corp urcat pe un plan înclinat.
Celula.
Materialul interactiv propus DESCHIDE CASETA, este realiyat pentru tema Celula, disciplina Biologie clasa a IX.a si are ca scop recapitularea componentelor celulare, atat pentru celula eucariota cat si pentru celula procariota.
LES OBJETS DES ÉLÈVES
Această activitate are ca scop învățarea lexicului(obiectele școlare) prin joc. Elevul trebuie să citească cuvântul și să spună ce înseamnă.
The Animal World.
Activitate recomandată pentru dezvoltarea abilitățior de citire. Aici găsiti o istorioară care poate fi adaptată la temă și apoi discutată.
Profesie și carieră: cum să-mi găsesc calea?

Unități de măsură non-standard pentru lungime și capacitate.
Joc „puzzle„ în care elevii trebuie să asocieze piesele unui puzzle la notiunea lungime sau capacitate atasate deasupra cadrului de joc.
Aplicarea proprietăților funcțiilor trigonometrice
Baş Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Vrei să fii milionar "În lumea poveștilor".
Consolidarea cunoștințelor prin joc despre poveștile citite la modulul "Am dreptul la o poveste".
Grupul și integrarea în grup
Ștefaneț Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Secvențele iernii
Recunoastere corecta a imaginilor
Fosforul și compușii săi.
Fișă la tema Fosforul și compușii săi, Elevilor li s epropune însărcinarea: Alcătuiește o serie gentică și scrie ecuațiile care îi corespund!
Вышло солнце на работу.
Выполняя данное интерактивное задание, ученики потренируются правильно отвечать на вопрос Где?
Contradicțiile unei epoci în tragedia ,,Hamlet” de W Shakespeare
Tîpu Valentina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Plante decorative de exterior. Părțile componente ale unui arbust decorativ
Mîrzenco Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 4й класс, П. Бажов. Серебряное копытце (2)
Трунина Валентина
Тема: П. Бажов. Серебряное копытце (2) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adevarat sau fals.
Scria A pentru enunturile adevarate si F pentru cele false
Atributul
Oleinic Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Методы решения тригонометрических уравнени. Часть 1
Egorova Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Фильм к запуску проекта educatieonline.md
edutolk
Regizare: EDUTOLK Filmul a fost difuzat pe data de 20.04.2020 la televiziunea Moldova 2.
Conditional Sentences
Antociuc Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
At the Post Office.
Graur Tatiana
Complete the sentences. Choose the right answer.
Modul Atletism. Alergare de ștafetă. Transmiterea bastonului
Burduh Alina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Principii contabile.
- Principii teoretice fundamentale - Principii prevăzute de legislația în vigoare - Alte principii
Lecție introductivă
Golban Petru
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Apprivoiser le numérique

Aflarea unei fracții dintr-un număr.
Pentru etapa de evocare la aflarea unei fracții dintr-un număr.
Sfântul Nicolae, prietenul copiilor
Exercițiul este de tip „Quiz-Puzzle”. Elevii vor alege mai întâi răspunsul la fiecare cerință. Dacă răspunsul este corect vor primi un feedback pozitiv (smiley face-uri), iar dacă este negativ vor primi un emoticon trist. După ce vor răspunde corect la toate cerințele vor putea rezolva puzzle-ul care reprezintă icoana Sfântului Nicolae
Употребление частиц -то и -нибудь, не и ни
Covanji Aliona
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Jugendliche und digitale Medien
Lucia Bivol
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
To Lie or not to Lie
Zbancă Evelina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 11-й класс, Нев’януча чарівність інтимної лірики Володимира Сосюри
Курлянцева Ольга
Тема: Нев’януча чарівність інтимної лірики Володимира Сосюри Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Discursul argumentativ
Negară Lidia și Pîslaru Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 11-й класс, Виды сокращения текста (план, тезисы, выписки, конспект)
Ротарь Елена
Тема: Виды сокращения текста (план, тезисы, выписки, конспект) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Les loisirs des jeunes.
À la fin de la classe, les élèves vont apprendre le lexique (le vocabulaire) des loisirs et des activités. Ils vont être capables de se présenter en exprimant leurs loisirs et activités et dire ce qu'ils aiment.
Unit 5 Lesson 1: The Country of Traditions.
A matching quiz with famous London sights and their descriptions.
Ortograme.Exerciții aplicative.
Scopul activității este verificarea modului în care elevii aplică în mod conștient regulile de ortografie, prin exerciții de utilizare a cratimei în scrierea ortogramelor studiate, prin scrierea corectă a cuvintelor.
”Toamna în Moldova”
Adevărat sau Fals?
Operații cu vectori. Adunarea și scăderea vectorilor
Cazacu Ala
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Mihai Eminescu Rebus.
Ne jucam, exersam, invatam!
Limba si literatura romana
Zi de activităţi transdisciplinare:" Patrula Eco intră în acţiune! "
Joc Puzzle Informarea elevilor despre reciclare şi sortarea corectă a deşeurilor.
Final de clasa a VIII-a
Implicarea elevilor de clasa a-VIII-a într-o activitate didactică desfăşurată on-line cu scopul de a-şi lua rămas bun de la anii de gimnaziu.
„Cartea de-a lungul veacurilor” de Dorin Onofrei. Idei principale și idei secundare
Oleinic Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
TRANSFORMĂRI ALE CORPURILOR.
SCOPUL: consolidarea și sistematizarea cunoștințelor despre trasformări ale corpurilor. COMPETENȚE: Explorarea caracteristicilor unor corpuri, fenomene și procese. CONȚINUTURI: Schimbări ale caracteristicilor corpurilor și materialelor- ardere, ruginire, putrezire, alterare, coacere.
Reproducerea la plantele cu flori.
Scopul acestei activități este de a verifica cunoștințele elevilor referitoare la organele de reproducere la plante, polenizare, fecundație, germinație.
Ce te legeni...
Belousov Marina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Les jeux des enfants

Expresii în limbajul C++
Este un test de autoevaluare la tema Expresii în C++, având ca scop recapitularea noțiunilor de expresii și operatori.Elevii vor dezvolta următoarele competențe: -să identifice tipurile de operatori și datele pe care se pot aplica -să construiască expresii corecte d.p.d.v. sintactic -să evalueze expresii în C++ Testul cuprinde întrebări din variantele de bacalaureat, de aceea se poate folosi și la clasa a XII- a , pentru pregatirea examenului de bacalaureat.
DOMNITORI ROMANI
JOC EDUCATIV WORDWALL DESPRE DOMNITORI ROMANIA
Romanul istoric. Subiectul și geneza romanului. Structura romanului. Interferența elementelor reale și ficționale în romanul istoric.
Acest instrument digital are drept scop evaluarea nivelului de cunoaștere a personajului romanului istoric „Frații Jderi” de M. Sadoveanu și abilitatea de a la clasifica conform planului din care fac parte.
Test PARLER DES ACTIVITÉS AU PASSÉ: RACONTER UN ÉVÉNEMENT
Testul urmărește Dezvoltarea competentei de întelegere scrisă a unui text. Este un Exercițiu de tip adevărat/fals, ușor și accesibil elevilor.
Українська мова і література, 1-й класс, Буква «ща». Позначення нею звукосполучення [шч]...
Рябой Алла
Тема: Буква «ща». Позначення нею звукосполучення [шч]. Письмо букв щ, Щ Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Atelier de creație: Mamă ești pe lume tot ce-i mai frumos...
Lecție video
Obştea sătească şi primele formaţiuni statale în spaţiul românesc
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Propozițiile subordonate Cd și CI.
Este un test interactiv ce are ca scop evaluarea propozițiilor subordonate studiate, topica și punctuația acestora.
Expresivitatea textului literar.
* Activitate: Rebus literar * Scop: Receptarea textului literar și a expresivității acestuia * Competențe: Familiarizarea elevilor cu textul literar, la nivelul conținutului acestuia Identificarea elementelor de vocabular Recunoașterea elementelor de stilistică, a figurilor de stil * Conținuturi tematice: Elemente de stilistică și vocabular
Verbele neregulate în limba engleză.
Această activitate își propune să ofere elevilor un studiu mai aprofundat al formelor verbelor neregulate în limba engleză. Prin exersarea pașilor acestei activități, elevii își vor însuși formele acestor verbe și vor putea să le folosească în contexte relevante.
Substantivul.
Acest joc poate fi utilizat ca o modalitate de lucru, care ar favoriza dezvoltarea competenței de manipulare a suportului audiovizualului în calitate de sursă sau mijloc de învățare a limbii de instruire. Este un joc relevant pentru realizarea competențelor, dar e corelat cu tematica unității de conținut.
ModululVI.Unitatea XV. Tema: Utilizarea ortogramelor: s-a, sa/ s-au, sau, într-o/într-un. Exerciții aplicative.
Competența specifică disciplinei: - Producerea de mesaje scrise în situaţii de comunicare, demonstrând tendinţe de autocontrol și atitudine creativă. Unități de competențe: 4.1. Scrierea corectă, lizibilă a propozițiilor și textelor mici, cu litere de mână și de tipar, respectând spațiul, înclinația și aspectul îngrijit. 4.2. Folosirea regulilor de ortografie şi de punctuaţie învățate. Conținuturi tematice: - Scrierea corectă a ortogramelor sa/s-a; - Exerciții aplicative. - Scrierea corectă a ortogramelor sau/s-au; - Exerciții aplicative. - Scrierea corectă a ortogramelor într-un/într-o; - Alcătuirea orală a enunțurilor cu ortogramele date.
Русский язык, 5-й класс, Мы идем за покупками
Волковская Мария
Тема: Мы идем за покупками Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Дифференциация звуков Л-Ль в словах и предложениях
Ожога Н Ю
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Test de antrenament
Rezolvarea unui test de antrenament în vedereav pregătirii pentru Evaluarea Națională
Consolidarea statului federativ nord-american
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
World Animal Day

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos.
Exercițiul este realizat în aplicația Learning Apps si este de tip rebus. Competență: Identificarea noțiunilor de bază ale sărbătorilor creștine.
Poezia Mama de George Coșbuc.
Cunoașterea textului literar în urma lecturii. Elevii vor dezvolta competența de lectură și interpretare a celor lecturate.
Textul „Primăvara”, de Spiridon Vangheli.
Sîmbotean Liliana
Explicarea temei. Sarcini de lucru. 3.2.Citirea corectă, cursivă, fluentă a unui text literar/nonliterar 3.5. Reproducerea ghidată a unui fragment din textul literare 6.3.Expunerea opiniilor faţă de cele citite.
Internet Safety
A presentation designed to raise awareness about the concept 'E-Safety'.
Presiunea în lichide și gaze. Legea lui Pascal. Aplicații (II)
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
CIFRE SI LITERE
gRUPARE
OXIZI
Scopul activitatii este de consolidare si evaluare a cunostintelor dobandite in cadrul lectiei ,,OXIZI". Elevii se vor autoevalua prin acest joc interactiv creat cu ajutorul platformei Wordwall.
Vegetables
Playing this game Students will be able To use the skill of categorizing objects To practice talking about different types of vegetables This game can easily be integrated into a unit on food and can be extended to include other types of food.
7.Культура Бессарабии. Архитектура Бессарабии-converted
Corinenco Alexandr
Vocabularul pastelului( I)„Sfârșit de toamnă” de Vasile Alecsandri.
Elevii vor studia cuvintele noi ale pastelului.
"Lectura și jocul".
Exercițiu de evocare sau poate fi utilizat și ca temă pentru acasă.
Cercetarea și colectarea de date pentru determinarea intervențiilor. Stabilirea scopului, obiectivelor și planului de acțiuni
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Condiția umană.
Mișcări literare și teatrale
Recapitulare finală.
Test de recapitulare a cunoștințelor la finele anului școlar.
Scufița Roșie- quiz în cadrul evaluării finale la grupă mică.
Preșcolarii vor da răspunsul corect prin recunoașterea și alegea imaginii corespunzătoare poveștii.
Sinonimele.
Vocabularul textului."Vizită", I.L. Caragiale
Sistemul nervos la om.
Exercițiu interactiv ce poate fi folosit la recapitularea temei.
Cum să demaschezi intentiile ascunse în iubire ?

Primul meu desen digital
Schițco Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Evaluare formativă pentru lecția: "Legământ" de Gr. Vieru.
Evaluare formativă la lecția dată.
La ville. La rue.
Choisis la bonne réponse. Classer par paire les mots liés à la ville, à la rue pour faire des propositions.
PROIECT TRANSNATIONAL ,,URSULETUL DE PLUS"- EDUCATIE FARA HOTARE.
Colaborarea la nivel transnaţional prin împărtăşirea ideilor practicilor şi metodelor de lucru, cu cadrele didactice din Republica Moldova pentru îmbunătăţirea actului educativ .
Unit 5 Lesson 6: Grammar adverb “naturally”
Carolina Andronic
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Ghicitori alfabetice.
Jocul urmăreşte descoperirea răspunsurilor unor ghicitori referitoare la litere.
Măsurarea masei corpurilor - Balanța
Lecție video
ROMANIA , BUCUREȘTI
îmbogățirea noțiunilor despre Romania
Jobs.
Activitate interactivă de consolidare a vocabularului la tema „Meserii”. Această activitate are la bază jocul numit „Spânzurătoarea” și poate fi efectuată în individual sau în echipe, pentru a spori spiritul de competitivitate.
Кубоид, куб, пирамида
Chicu Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
SORTEAZA CUVINTELE
Sortează cuvintele in functie de grupa din care fac parte
Українська мова і література, 11-й класс, Олександр Олесь. Світоглядні переконання митця
Курлянцева Ольга
Тема: Олександр Олесь. Світоглядні переконання митця Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Relieful.
Identificarea celor mai înalte vârfuri montane.
Calitatea, valorificarea și protecția lumii animale
Comendant Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Iuldașev Natalia
Физика, 8-й класс, Механические волны: длина волны, скорость распространения
Беляева Светлана
Тема: Механические волны: длина волны, скорость распространения Беляева Светлана Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adunarea cu 6, 7, 8, 9
Mihalcean Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Технологическое воспитание, 3-й класс, Выполнение тематической аппликации. Этапы создания...
Семенюк Аурелия
Тема: Выполнение тематической аппликации. Этапы создания тематической аппликации Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Valorile societății democratice în muzică din toate timpurile
Grosu Angela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Litera și sunetul X
Consolidarea cunoștințelor.
Ion Druță „Odihna”
Angela Ciobanu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Unit 5 Reading Together “Gulliver’s Travels”
Nederiță Liliana
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Societatea Națiunilor în perioada interbelică
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Capitolul II. Tema 2.2 Alcătuirea celulei.
Verificarea cunoștințelor se va realiza prin completarea unor anagrame. Elevii trebuie să aranjeze literele în pozițiile lor corecte pentru a obține cuvintele cheie.
Pippi-Șosețica
Fișă de lucru - consolidarea cunoștințelor elevilor.
England/USA
England/USA
«Братья». Имена существительные, имеющие особые формы множественного числа
Маковей-Карачебан Инга
Тема: «Братья». Имена существительные, имеющие особые формы множественного числа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Aplicațiile determinanților în geometrie cls XI-a
Test grila Quizizz de nivel mediu care va verifica și dezvolta competentele generale 1. Identificarea unor date şi relaţii matematice şi corelarea lor în funcţie de contextul în care au fost definite 2. Prelucrarea datelor de tip cantitativ, calitativ, structural sau contextual cuprinse în enunţuri matematice 3. Utilizarea algoritmilor şi a conceptelor matematice pentru caracterizarea locală sau globală a unei situaţii concrete 4. Exprimarea caracteristicilor matematice cantitative sau calitative ale unei situaţii concrete şi a algoritmilor de prelucrare a acestora 5. Analiza şi interpretarea caracteristicilor matematice ale unei situaţii problemă în scopul găsirii de strategii pentru optimizarea soluţiilor 6. Modelarea matematică a unor contexte problematice, prin integrarea cunoştinţelor din diferite domenii
Fizica
Generalități despre algoritmi.
Tighineanu Irina
Evocarea Elevii recapitulează comenzile executantului și descoperă tema nouă. Nu e necesar să se creeze un cont.
Găsește rima
Consolidarea citirii cuvintelor, identificarea sunetelor dintr-un cuvânt prin găsirea de rime
Tainele cărţii. Cărţi din literatura artistică naţională pentru copii. Agenda de lectură a cărţilor citite
Morcov Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ordonarea numerelor naturale 0-100.
Scopul activității este ca elevii să ordoneze crescător numerelor naturale 0-100.
GRUPURILE DIN CARE FACEM PARTE
CUNOAȘTEREA REGULILOR CE TREBUIESC RESPECTATE ÎNTR-UN GRUP
Structura pielii crude.
Exercițiu interactiv tip Potrivire pe imagini realizat cu aplicația LearningApps care vizează identificarea straturilor din structura pielii crude.
O carte pe lună.
Am atașat linkul site-ului clasei pe care l-am gândit pentru opționalul de casa a IIIa, O CARTE PE LUNĂ, și care ne-a ajutat în prima perioada a pandemiei, căci aici am ținut Jurnalul de învățare de acasă. De asemenea, site-ul clasei, eu alegând platforma/aplicația weebly.com, reprezintă o modalitate foarte la îndemână în a ține legătura cu elevii. Tot aici ne-am folosit și de aplicații pe care le-am folosit cu plăcere, mentimeter.com, padlet.com.
Математика, 1-й класс, Вычитание с числами 6, 7, 8, 9
Фёдорова Елена
Тема: Вычитание с числами 6, 7, 8, 9 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Scrierea corecta sau/s-au
Fișă de lucru pentru verificarea înțelegerii scrierii corecte a cuvântului ,,sau” și a ortogramei ,,s-au”
Caracteristicile fizice ale lemnului
Cuvinte incrucisate - descoperirea caracteristicilor fizice ale lemnului
Mesaje scrise: scrisoarea de reclamație
Șargu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Categoriile gramaticale ale substantivului
Activitatea vizează consolidarea conținuturilor legate de felul, numărul și genul substantivelor.
Proprietăți ale triunghiurilor.
Un test de evaluare a cunoștințelor teoretice la geometrie. Pentru rezolvarea problemelor elevii trebuie să cunoască foarte bine proprietățile figurilor geometrice.
Oceanul Arctic.
Verificarea temei Oceanul Arctic prin completarea unei grile.
Pez. 7
Urîtu Olesea
Be kind to nature
Ceban Corina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Oxizi
Denumire
Mulțimea numerelor raționale.
Acest exercițiu cuprinde noțiuni elementare din mulțimea numerelor reale. Elevii trebuie să identifice varianta corectă de răspuns.
Propoziții diferite după scopul comunicării.
Activitatea este dedicată în special elevilor cu CES din clasa a I-a și a II-a. Cu scopul de a desprinde unele informații dintr-un mesaj audiat, rostit clar. Elevii își vor dezvolta competența de a alcătui propoziții diferite după scopul comnicări (enunțiativă, exclamativă, interogativă). Conținuturile consolidate sunt: propoziția și punctuația.
Al Doilea Război Mondial
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lumea Furnicilor
Angela Ciobanu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Viteza și ritmul citirii. Texte-suport: „Iarna” de A. Busuioc,
Pumnea Valeria
„Iarna” de I. Nechit Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație....
Cuvinte cu sens asemănător.
Competențe specifice vizate:  Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului oral  Dezvoltarea capacităţii de exprimare orală  Competența digitală Obiective operaţionale: - să deducă sensul unui cuvânt necunoscut; - să identifice cuvinte cu sens asemanator pentru cuvinte date; - să utilizeze cunoştinţele acumulate în rezolvarea unor exerciţii; - să rezolve corect exerciţiile propuse; - să-şi îmbogăţească vocabularul prin folosirea cuvintelor cu sens asemănător;
Relații trigonometrice fundamentale
Obletsova Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fișă de lucru- nuvela istorică Alexandru Lăpușneanul de Costache Negruzzi.
Este o activitate interactivă de exersare a cunoștințelor elevilor. Dezvoltă competențele de analiză, de observare și sistematizare a cunoștințelor, dar totdată și procesele logice. Elevii își vor consolida cunoștințele legate de nuvela romantică de inspirație istorică (de exemplu comentarea motto-urilor, identificarea personajelor secundare în diferite scene romantice etc.) Se poate folosi și ca recapitulare înainte de examen sau la finalul unității de învățare.
Lectia (2)
Drăgălin Olga
Probleme de aflare a restului
Suhin Angela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 11й класс, Идейное своеобразие рассказа Максима Горького «Старуха...
Яцышина Наталья
Тема: Идейное своеобразие рассказа Максима Горького «Старуха Изергиль» прилагательных. Повторение и закрепление Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Textul literar și nonliterar.Trăsături.
Țurcanu Corina
Actualizarea noțiunilor despre textele literare și nonliterare.
Русский язык и литература, 7-й класс, Н.В. Гоголь. Тарас Бульба и его семья. Урок 2
Букшан Людмила
Тема: Н.В. Гоголь. Тарас Бульба и его семья. Урок 2 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
,,Adunǎri şi scǎderi cu trecere peste ordin( 0-100)”- clasa I.
Fişa conţine exerciţii de adunare şi scǎdere cu trecere peste ordin în concentrul 0 -100. Scopul propus este evaluarea competenţelor de calcul matematic la sfârşitul clasei I.
Diferentiere S/Z.
Scopul activităţii este dezvoltarea auzului fonematic. Cerinţa: selectarea imaginilor în două coloane, în funcţie de sunetul care se aude: S sau Z. Acest joc ajuta prescolarii sa diferenţieze fonemele.
Statele şi activitatea populaţiei Eurasiei
Dorin Galben
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Monoame.Polinoame.
Este un test aplicat elevilor clase 10 -a , care verifică cunoștințele acumulate în urma studierii temelor ,,Monoame.Polinoame.”. Elevul trebuie să cunoască noțiunile de monom, polinom și operațiile cu monoame și plonoame. Testul conține întrebări teoretice referitoare la Teorema Bezout, rădăcini ale polinoamelor, determinarea gradului unui monom sau polinom.Poate fi aplicat la orice etapă a lecției.
Evaluation Test
Orbu Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Funcții trigonometrice Proprietăți

Alege forma corectă a cuvântului care indică „mai multe” obiecte.
Acest exercițiu oferă elevilor cadrul necesar pentru exersarea formelor de plural ale unor cuvinte, prin selectarea răspunsului corect.
Les jours fériés en France
Bulgaru Daniela și Adam Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unitatea de învățare Primele mele programe. Tema Conceptul de dată. Definirea tipurilor de date
Zadic Nadejda
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Rezumatul textului literar

Siguranța electrică începe cu asumarea responsabilității de către adulți și exemplul propriu
Premier Energy Distribution
Să crești, să îngrijești sau să supraveghezi un copil este o responsabilitate mare. Vorbește cu copiii, explică-le și învață-i câteva lucruri utile despre electricitate. Creşte-l cu grijă şi învață-l să aprecieze beneficiile energiei electrice. Totodată, instruiește-l să nu neglijez situațiile de pericol, ce pot apare. Explică-i cum să acționeze cu calm în caz de pericol electric şi că respectarea recomandărilor de siguranță le pot preveni de cele mai multe ori. Un copil prevenit, instruit și supravegheat este un copil protejat. Să le oferim împreună o copilărie în siguranță! Trăieşte în siguranţă!
Свободные гето-даки и их взаимоотношения с Римской империей1
Tendrea Veceslav
Dacii liberi
Hîncu Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Chipul mamei

Cum traversăm strada când nu există zebră și semafor
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Cultura Europei: Renașterea și Umanismul

Muruz Rodica Modulul VIII. Unitatatea 12. Tema: Cuvinte care exprimă emoţia postlectorală. Text -resursă: Poezia Puișorii de Grigore Vieru. Pagina 134
Unități de competențe: 3.3. Recitarea poeziilor propuse şi a celor selectate în mod independent 3.5. Exprimarea în cuvinte proprii a ideilor și a atitudinilor față de textul citit și față de personajele textului. Conținuturile tematice: - Date biografice despre Grigore Vieru; - Poezii din creația poetului; - Atelier de lectură; - Atelier de discuții.Explorarea textului; - Exerciții aplicative în baza textului; - Atelier de scriere; - Diagrama Venn; Bilanțul lecției.
И. Крылов. Стрекоза и Муравей
Vohmeanin Vladimir
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Lectia2
Stratulat Alina Mihaela
Reprezentanți ai Renașterii artistice
Un exercițiu de asociere autor-operă.
Spirit antreprenorial.
Competențe : Dezvoltarea abilităților antreprenoriale la elevi.Identificarea calităților personale și încurajarea amplificării lor. Activitatea se utilizează în cadrul obiectului: Bazele antreprenoriatului
Гражданское воспитание, 11-й класс, Общественная и частная собственность
Кориненко Александр
Тема: Общественная и частная собственность Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Revoluții sociale în epoca modernă - concept, cauze, caracteristici
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
My Favourite Subject
Ceban Corina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Информатика
Buburuza de Eugen Jianu
Testul Quizizz cu 10 întrebări vizează verificarea înțelegerii textului Buburuza de Eugen Jianu pentru elevii clasei a II- a. Noțiunile de vocabular, informațiile despre loc, timp, personaje dar și scrierea corecta a cuvintelor este verificata prin acest test interactiv.
Гражданское воспитание, 8-й класс,
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cilindrul circular drept. Conul circular drept.
Evaluare. Aria laterală, aria totală și volumul cilindrului. Aria laterală, aria totală și volumul conului.
Litera ,,x"
Competențe specifice vizate:  Identificarea sunetelor şi silabelor în cuvinte şi a cuvintelor în enunţuri rostite cu claritate  Competența digitală Obiective operaţionale: - să pronunțe corect sunetele ,,cs”şi ,,gz” în cuvinte date; - să identifice numărul sunetlor/literelor în cuvinte care conțin litera ,,x”; - să despartă corect în silabe cuvinte care conțin litera ,,x”; - să recunoască situațiile când se scrie ,,cs”şi ,,x”.
Evaluare sumativă
"Unitățile de măsură"
Ortograme. Alege ortograma corectă.
Scopul: Dezvoltarea scrierii ortografice și literare la elevi. Competențe specifice: - aplicarea normelor limbii române literare în exprimarea orală și scrisă; - competențe de cultură generală a comunicării; - folosirea corectă a ortogramelor în vorbirea orală și scrisă; - rezolvarea cazurilor dificile de ortografiere; - clarificarea exactă a lexicului terminologic gramatical și literar;
Înmulțirea și împărțirea pană la 10.
- să participe activ la activitate; -să aleagă corect răspunsul în dependență de exercițiu; - să aplice în practică partea teoretică;
Das PERFEKT LEARNINGAPPS
Activitate interactivă în care elevii trebuie să formeze perechi. Scopul activității este să exerseze timpul perfect compus în limba germană. Este un Exercițiu ușor și plăcut în același timp.
Биология, 6-й класс, Положение, основные функции и гигиена систем органов: дыхательная система
Баранчук Людмила
Тема: Положение, основные функции и гигиена систем органов: дыхательная система Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Identitatea – un subiect personal
Cerbusca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
”Formulele de reducere”
Baş Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Educatia muzicala
Е. Шварц. Сказка о потерянном времени 1
Șeptefrați Alina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Carte de poezii pentru cei mici și mari
o cluegere de imagini cu poezii perfecte pentru momente artistice!
Русский язык и литература, 3-й класс, Рассказ Д.Н. Мамина-Сибиряка «Приёмыш». 2 часть
Назаренко Ольга
Тема: Рассказ Д.Н. Мамина-Сибиряка «Приёмыш». 2 часть Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Pret pour les vacances? L'art de faire sa valise
Slovineanu Mihaela
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Dilema responsabilității, complexității și stabilității
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 10й класс, Системы и совокупности двух уравнений I-ой степени с одним неизвестным...
Лунгу Евгения
Тема: Системы и совокупности двух уравнений I-ой степени с одним неизвестным, с двумя неизвестными Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Randamentul mașinilor termice. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Politeţea. Manifestarea politeţii

Lunile anului.
Exercițiu - joc -Consolidare - Lunile anului
Numere pare și numere impare
Însușirea noțiunii de numere pare ( cu soț) și numere impare ( fără soț) prin intermediul unei resurse atrăgătoare vârstei preșcolare.
Noțiuni de mecanică.
În clasa a VI este important ca la sfârșit elevul să poată extrage informațiile-cuvintele cheie,în cazul de față, dintr-o anagramă.
Ce știu? Cât știu? Testul propus vizează însușirea terminologiei matematice.
Competențe specifice vizate:  Utilizarea unor denumiri și simboluri matematice (sumă, total, diferență, rest, descăzut, scăzător, produs, factori, cât, deîmpărțit, împărțitor) în rezolvarea și/sau compunerea de probleme  Competența digitală Obiective operaţionale: - să utilizeze corect terminologia specifică matematicii în rezolvarea exerciţiilor; - să calculeze rapid şi corect exerciţii de calcul mental; - să utilizeze corect fracțiile jumătate, sfert; - să afle un număr necunoscut dintr-o relație dată; - să rezolve probleme aplicând etapele corespunzătoare problematizării;
Juc Viorica
Гражданское воспитание, 5-й класс, Формы управления классом/школой
Бахрин Джонетта
Тема: Формы управления классом/школой Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Les énergies renouvelables
Galbură Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
МЕТОДЫ РАЗРАБОТКИ АЛГОРИТМОВ. Метод Greedy – “жадный” алгоритм
Aliona Belomenova
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Propozitiile subordonate completive directe si indirecte.
Testul este elaborat pentru nivelul elevilor cu cerinte educationale de invatare, dificultati de invatare.
Primăvară.
Activitate de recapitulare a cunoștințelor la modulul "Primăvara"
Textul narativ: „Povestea Peștișorului-Curcubeu” (adaptare după Marcus Pfister).
Buduleanu Alina Marilena
Elevii vor studia textul narativ „Povestea Peștișorului-Curcubeu” (adaptare după Marcus Pfister). Textul prezentat în StoryJumper le va permite copiilor să asculte apoi să citească, la rândul lor, corect și expresiv.
Химия, 10-й класс, Свойства кислот, оснований, солей с точки зрения ТЭД
Дымовская Галина
Тема: Свойства кислот, оснований, солей с точки зрения ТЭД Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
„Privighetoarea” de I. A. Brătescu-Voinești. Registrul imaginilor artistice
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Scrierea corectă a ortogramelo: sa, s-a, sau, s-au, ia, i-a.
Acest exercițiu sub formă de joc dezvoltă competențele de scriere corectă a ortogramelor.
Adunarea numerelor în concentrul 0-20
Obiectivele activității sunt următoarele: efectuarea operațiilor de adunare a numerelor în concentrul 0-20, cu trecere peste ordin; dezvoltarea deprinderilor de calcul mintal corect și rapid; dezvoltarea atenției și a concentrării.
Magia culorilor
În urma diseminării proiectului internațional Erasmus+, în care am avut provocarea de a introduce la nivelul învățământului preșcolar experimente din fizică și chimie, am desfășurat activitatea cu tema Magia culorilor.Activitatea a vut ca scop dezvoltarea abilităților copiilor de a descoperi prin propriile experimente obținerea culorilor și valorificarea acestora în lucrări plasice.
Timpul și spațiul în istorie. Linia timpului. Harta istorică
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Numeralul-ortografie și ortoepie
Elevii aleg forma corectă a numeralelor
Legile fundamentale ale chimiei. Teoria atomo - moleculară.
Scop - cunoașterea și înțelegerea termenilor și noțiunilor de bază în chimie; Competențe - de bază, digitale
Acizii. Obținere
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Nivelurile de organizare a organismului animal
Noroc Viorica

Clima Antarctidei. Zonele climatice
Tatiana Zamfir
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Русский язык и литература, 5-й класс, Текст и его основные признаки
Брижатюк Ольга
Тема: Славянские боги и мифы, связанные с ними Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Пре и При 3/3
Brijatiuc Olga
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
China şi India între anii 1850-1914
Bujor Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
А.Пушкин «Сказка о царе Салтане» 3
Potiomchina Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Dezvoltarea social-economică a Ţărilor Române la mij.sec.XVII-înc.sec.XVIII

Snoava ,, Boierul și Pacala”. Interpretarea textului.
Este un Exercițiu cu ajutorul căruia elevii vor descoperi specia literară căreia aparține textul ,, Boierul și Pascală”. Rezolvând rebutul.
Vocabularul baladei „Alexandru refuzând apa” de George Coșbuc.
La etapa evocare elevii vor descoperi sensul cuvintelor necunoscute din balada „Alexandru refuzând apa” de George Coșbuc.
SUNETUL SI LITERA A
RECUNOASTERE
Ciuboțelele ogarului, Căin Gruia
-evaluarea cunoștințelor elevilor;
La passion du patrimoine
Iurin Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Vectori în C++.
Dovgani-Cemîrtan Irina
Activitate interactivă - Jocul Milionarului, aplicată în etapa de evocare a lecției, cu scopul de a actualiza cunoștințele teoretice versus tema abordată.
Ocrotirea naturii – datoria
Pîntea Aliona
fiecăruia. „La umbra nucului”. Lecția 1 Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Asociază numărul cu cantitatea
Fiecare cifră trebuie să fie asociată cu numărul de elemente.
Денежные единицы
Prudiac Ina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Русский язык и литература, 3-й класс, Именительный и винительный падежи имён существительных
Назаренко Ольга
Тема: Именительный и винительный падежи имён существительных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Educația rutieră știi să eviți pericolele străzii
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului REPEMOL de către Biroul de cooperare a Elveției. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul educatieonline.md este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Grammar consolidation
Mucea Irina
checking the usage of Wh-question formation; used to/would; can/be able to; phrasal verbs
Încrengătura Cordate. Clasa Reptile
Placinta Daniela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Lectia (2)
Bolotova Evghenia
Lectia2
Bernaz Natalia
Respectul
Litovschi Claudia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Modulul 8.Tema 1.Sistemul excretor la om.
Julea Gheorghe LT “Mihai Eminescu” or. Căușeni
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
We like tales.Selfish Giant (part two).
Turuta Cristina
These exercises are interesting for pupils. These exercises improve the pupils'reading comprehension
Holiday Table.
Fill in the blanks using the learned words. (vocabulary related to dishes)
Elemente de construcție a comunicării.
Competențe specifice vizate:  Identificarea sunetelor și silabelor în cuvinte și a cuvintelor în enunțuri rostite cu claritate  Dezvoltarea capacităţii de exprimare orală/scrisă  Competența digitală Obiective operaţionale: - să își fixeze cunoştinţele despre alfabet cu accent pe sunete/litere, cuvânt, silabă, propoziţie; - să identifice nr. sunetelor și al literelor din cuvinte date; - să stabilească corect corespondența cuvânt-silabe; - să ordoneze corect, alfabetic, cuvinte date; - să stabilească nr. greșelilor din enunțuri scrise greșit, pe baza cunoştinţelor acumulate;
Plans for the summer, Part II.
This is an activity of revising vocabulary, specifically matching activity
Moara cu noroc, Ioan Slavici.
Fixare de cunoșțințe - proză scurtă, nuvela realist-psihologică. Conținutul operei se recapitulează prin intermediul mini proiectelor ca metodă de lucru și cu ajutorul aplicației Padlet. Scopul este de a fixa conținutul nuvelei în vederea realizării temei și viziunii despre lume a autorului. La finalul orei (prezentare de mini proiecte), elevii vor avea următoarele competențe: vor ști conținutul nuvelei (subiectul ei), precum și concepete operaționale: incipit, final (cronotopul), titlul, tema, conflict, personaje, relațiile ce se stabilesc între ele, etc.
London.
Activitatea se poate folosi în cadrul orelor de limba engleză, la orele de opțional engleză (cultură și civilizație engleză), dar și în cadrul „Săptămânii Altfel”. Prin această activitate se dorește îmbunătățirea cunoștințelor generale legate de Londra, capitala Regatului Unit al Marii Britanii, dar și dezvoltarea abilităților digitale. Elevii vor participa la un tur virtual la Londrei, accesând site-ul: https://360.visitlondon.com/# , iar apoi vor răspunde la întrebările din quiz.
Peştii. Animale  vertebrate-acvatice
Placinta Daniela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Competiție de dezbateri
Pavel Cerbușcă

Mulțimi. Operații cu mulțimi
Arama Maia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
There is/There are.
Turuta Cristina
This activity will improve the pupils'writing skills.
Compunere cu titlul dat. Organizarea textului redactat. Atelier de creație: Mamă, ești pe lume tot ce-i mai frumos!
Vlasiuc Liliana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Alexandru Plămădeală o stea din constelația personalităților făuritoare a identității Chișinăului
Prezintă Elena MUSTEAȚĂ, critic de artă, Natalia PROCOP, doctor în arte. Imaginea de ansamblu a unui oraș nu poate fi obținută decât dacă memoria individuală și colectivă păstrează semnele trecutului acestuia în forme vizuale. . Chișinăul și-a avut artiștii săi care i-au făurit imaginea și identitatea urbană. Unul dintre cei mai importanți este incontestabil artistul plastic Alexandru Plămădeală. Filmul face parte din serialul „Arta și mitopoetica orașului Chișinău”, director de proiect Aliona Grati, regizor - Diana Pidghirnîi, imagine - Grigore Rață, editor de imagine - Diana Busuioc, selecție muzicală - Galina Dimitrova, grafică - Aureliu Busuioc, lectură - Iulian Proca.
Geto-dacii. Teritoriul și mediul de viață
Caciuc-Roșioru Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Situații excepționale cauze și modalități de prevenire
Gorincioi Taisea
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Teoria literaturii. Momentele subiectului operei literare.
Acest exercițiu interactiv contribuie la dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor, fiind utilizat la consolidarea cunoștințelor din teoria literaturii. De asemenea, oferă elevilor oportunitatea de a memora, într-o manieră atractivă, ludică, definițiile/reperele teoretice la temă. Sarcina didactică este de a aranja momentele subiectului operei literare conform ordinii stabilite.
CLASIFICAREA RESURSELOR NATURALE. RESURSELE NATURALE.
SCOPUL: explicarea domeniului de utilizare a resurselor naturale.
Capitolul V. Tema Relații trofice în cadrul ecosistemului.
Este un exercițiu interactiv realizat cu ajutorul instrumentului learningapps.org., elevii primesc întrebări cu variante de răspunsuri. Se poate realiza o verificare frontală a contingentului de elevi.
Elemente de geometrie.Unghiuri . Poligoane. Corpuri geometrice.
Orlov Diana
Un tutorial care explică elevilor cum să realizeze sarcina la domiciliu , rezolvând un test cu itemi cu alegere duală de pe platforma educaţională socrative.com.
Sistemul osos.
Evaluarea sumativă la tema: Sistemul osos
Lectia (4)
Comendant Tatiana
"Simţurile" - selecteazǎ imaginea corespunzǎtoare organului de simţ.
Resursa reprezintǎ un test interactiv ce îşi propune consolidarea cunoştinţelor copiilor cu privire la organele de simţ. Astfel de materiale sunt atractive pentru cei mici, calculatorul trezindu-le interesul şi, totodatǎ, dându-le posibiltatea sǎ se autoevalueze prin afişarea imediatǎ a corectitudinii rǎspunsurilor.
Compunere după un sfârșit dat
Petrov Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Moldova a stairway to Heaven
Orbu Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Paştele- sărbătoarea creştinilor.
Părinţii vor cunoaşte câțiva paşi de a explica copilului ce este Paştele, despre tradiţii şi obiceiuri, simboluri pascale, copiii vor memoriza o poezie şi vor participa la expoziţia virtuală unde vor încondeia sau ornamenta cel mai frumos şi creativ ou.
Русский язык, 7-й класс, «Баллада о Вале Зыкове». Текст. Предложение. Их основные признаки
Маковей-Карачебан Инга
Тема: «Баллада о Вале Зыкове». Текст. Предложение. Их основные признаки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Технологическое воспитание, 1-й класс, Материалы и инструменты для выполнения аппликаций...
Семенюк Аурелия
Тема: Материалы и инструменты для выполнения аппликаций. Санитарно-гигиенические нормы и правила безопасности труда Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Expresiile frazeologice
Gavriliță Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Organul văzului. Structura ochiului uman.
Activitatea are scopul de a consolida la elevi cunoștințele însușite la tema ,,Organul văzului.”
Umbra și penumbra Eclipse de Soare și de Lună
Lascova-Baciu Renata
Briefe aus dem Schullandheim Nebensatz mit dass
Lucia Bivol
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Word formation
Scopul: familiarizarea elevilor cu regulile de formare a cuvintelor Competenţe generale: a dezvolta şi îmbunătăţi vocabularul specific Competenţe specifice: fixarea cunoştinţelor legate de prefixaţie şi sufixaţie
Grădinița mea
Lecția propusă are ca temă grădinița și regulile grupei. În contextul pandemiei de Covid 19, copiii au dus dorul colegilor, doamnelor educatoare și grădiniței, în general. De aceea, prin această lecție, îmi propun reactualizarea cunoștințelor copiilor despre tot ceea ce înseamnă mediul grădiniței (reguli, cuvinte magice, activitățile pe domenii experiențiale - DȘ, DOS, DLC).
REGIMURI POLITICE TOTALITARE IN PERIOADA INTERBELICA
PENTRU FIXAREA CUNOSTINTELOR LA TEMA REGIMURI POLITICE IN PERIOADA INTERBELICA
„Ora de istorie” de Marin Preda (capitolul al VII-lea din vol. „Viața ca o pradă”)
Șargu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
TEST DE EVALUARE SUMATIVA- MATEMATICA- CLS A III A
EVALUARE FINALA CLS A III A, Competente : să utilizeze algoritmul de calcul învățat pentru operațiile aritmetice ; * să afle valoarea unor necunoscute respectând ordinea efectuării operațiilor; * să afle perimetrul unui teren în formă de dreptunghi; * să aplice ordinea efectuării operațiilor de același ordin precum și semnificația parantezelor; * să întocmească și să scrie planul de rezolvare a problemelor date aplicând operațiile corespunzătoare rezolvării acestora;
Определители второго и третьего порядков и их вычисление
Lungu Evghenia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Hansel și Gretel de Frații Grimm.
Consolidare identificarea mesajului unui scurt text care prezintă întâmplări.
Limba ukraineana. 2017
R.A.S.S.M. (1924-1940)
Cerbușca Pavel
și politica expansionistă a U.R.S.S. Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Геометрические тела
Lahtina Iia
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Resursele de învățare
Mîndru Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Describing people- personality features.
Elevii se vor familiariza și își vor îmbogăți bagajul lingvistic cu noi elemente utilizate în descrierea personalității cuiva.
Биология, 11-й класс, Строение и функции эндокринных желез: тимус, надпочечники
Баранчук Людмила
Тема: Строение и функции эндокринных желез: тимус, надпочечники Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Evaluare formativă la modulul "După asemănarea lor"
Consolidarea cunoștințelor despre cuvintele cu același sens și cu sens opus; recapitularea cunoștințelor despre propoziție și felurile lor.
Творческая история создания драмы «Бесприданница». Анализ афиши. Система образов в пьесе
Ermolaeva Tamara
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Călătorii reale și imaginare
Zaporojan Eugenia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Grupul de litere che-rebus.
descoperirea cuvintelor ce contin grupul de litere che
George Topârceanu, În tren.
Recunoașterea portretului autorului și a altor scriitori români.
Controlul și exprimarea emoțiilor. Controlul furiei. Relaxarea
State Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Развитие личности, 12-й класс, Здоровье человека и мир технологий
Тону Яна
Тема: Здоровье человека и мир технологий Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Avionul.
Scopul acestui puzzle este dezvoltarea capacității cognitive a copiilor
Evaluare formativă.
Consolidarea cunoștințelor referitoare la titlurile operelor și autorii acestora.
Alimentaţia.
Jocul Puzzle are ca scop recunoaşterea şi analizarea pe bază de planşă a cavităţii bucale.
Atelier meșteșugăresc
Verdeș Ala
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Tensiunea electrică. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ce este discriminarea?

Ecuații trigonometrice care se rezolvă prin descompunerea în factori
Bas Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Atomul - parte constituentă a materiei

Ajută-te să fii bine: totul e în mâinile mele?

,,În ce anotimp se întâmplă?".
O activitate care poate fi folosită atât în evaluare inițială cât și la final. Este o activitate de cunoașterea mediului. Copiii își vor reaminti anotimpurile și evenimentele importante din timpul anului.
Русский язык, 9-й класс, К.Г. Паустовский рассказ «Снег»
Гыскэ Елена
Тема: К.Г. Паустовский рассказ «Снег» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Balada cultă "Paşa Hassan" de G. Coşbuc. Vocabular.
Activitatea respectivă propune elevului să explice sensul cuvintelor din text.
Cum sa-mi gestionez emotiile
Golovatiuc Victoria
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Etilenglicolul și glicerolul
Putină Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Elemente intuitive de geometrie.
Materialul propune un exercițiu interactiv ce îi ajută pe elevi să își exerseze și testeze, într-un mod plăcut, jucăuș și antrenant, cunoștințele referitoare la elementele intuitive de geometrie (punctul, linia, dreapta, semidreapta, segmentul de dreaptă, unghiul).
Poziția elementului chimic în sistemul periodic
Elevii vor descrie pozitia elementului în SP dupa algoritmul propus
Emotii.
Descoperirea emotiilor traite in functie de anumite activitati
La Journée de l'Europe
Bernic Natalia
"Bonne Journée de l'Europe" Odă Europei. Împreună cu elevii clasei a 11-a am marcat Ziua Europei 2020. Împreună mai puternici, mai solidari. Prin această activitate mi-am propus să informez elevii despre importanța cooperării dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.
Calcule cu măsuri de unghiuri (grade, minute, secunde). Unghiuri congruente
Bas Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Решение задач
Ungureanu Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
"Toiagul păstoriei" de Ion Druță.
O activitate formativă pentru verificarea cunoștințelor elevilor la studiul temei.
Ecuații de gradul I cu o necunoscută.
Elevii completează fișa de lucru la tema ,,Ecuații de gradul I''. Vizualizează un video despre rezovarea ecuațiilor și mai accesează și un joc interactiv.
Изъявительное наклонение глагола
Bucşan Liudmila
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Imperiul Otoman în secolele XVI-XVII
Petrovici Silvia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Societatea preindustrială. Mercantilismul
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
ELEMENTE CHIMICE.
Pe lângă abilitatea de căutare a unor cuvinte, acest exercițiu dezvoltă și competența de asociere corectă.
Grupurile de litere ge,gi,ghe, ghi.
Exerciții aplicative. Consolidarea cunoștințelor despre grupurile de litere ge, gi, ghe,ghi.
Materiale, instrumente și tehnici de artă plastică. Tehnica hașurare
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
L’histoire d’un artiste

Sunetul și litera ,,E” mare și ,,e” mic de tipar și animalele.
Să identifice sunetul și litera E/ e în cuvinte; să formeze și să citească silabe; să comunice despre animalele sălabtice și domestice în baza imaginilor și filmulețului; să scrie grafic cuvinte, propoziții, litera E mare de tipar și e mic de tipar conform modelului.
„Noi” de Octavian Goga. Realizare artistică
Leancă Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Florile de primăvară, lecția a 2-a
Barbarova Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Cuvinte ce denumesc obiecte, ființe sau arată însușiri.
Autoevaluare. Elevii vor grupa cuvintele conform cerințelor: cuvinte ce denumesc obiecte, fiinte sau arată însușiri.
Respectul
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Repetăm numerele naturale (recapitularea numerelor naturale în concentrul 1-10).
Scopul acestei activități este de a consolida cunoștințele despre numerația 1-10 la grupa mare. Pentru a răspunde corect la întrebările adresate, copiii trebuie să asocieze corect cifra la cantitate, să cunoască vecinii numerelor precum și să rezolve probleme simple.
BECUL.
Activitatea vizează identificarea părților componente ale becului cu incandescență.
„Coridorul ispitei” după Voltaire
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Snoava ,,Boierul și Păcală”. Limbajul snoavei.
Volcov Rodica
Este un exercițiu de vocabular cu ajutorul căruia se fixează, prin repetiție, difiniția sinonimelor.Elevii vor oferi sinonime pentru anumiți termeni din text.
Информатика, 10-й класс, Ввод данных с клавиатуры. Вывод алфавитно-цифровой информации на экран
Макарь Любовь
Тема: Ввод данных с клавиатуры. Вывод алфавитно-цифровой информации на экран Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Virgula la enumerare, virgula în adresare
Bujag Adriana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cititorul autodidact și lectura fără frontiere în balada populară „Monastirea Argeșului”

Omul și mediul în Grecia Antică

Afecțiunile și igiena s. excretor — refăcut
Hîncu Valentina
Important pentru natură.
Joc Wordwall de descoperire a noțiunilor importante din fizică.
Ecuații matriceale: A · X = B, Y · A = B
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cum știm să creăm și să rezolvăm probleme
Utilizarea elementelor de limbaj matematic aferent conceptului de problemă
Українська мова і література, 3-й класс, Звертання
Рябой Алла
Тема: Звертання Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Presiunea solidelor.Rezolvarea problemelor.
Studiul dependenței presiunii corpului solid de aria suprafeței de apăsare și valoarea forței de apăsare normală.
Poezii pentru copii
Lucrarea conține poezii utile pentru memorizări în domeniul Limba și comunicare.
Tonalități paralele cu bemoli.
Consolidare de cunoștințe muzical-teoretice.
Insecte
recunoașterea insectelor
Проблемы общества - личные проблемы
Тону Яна
Тема: Проблемы общества - личные проблемы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Măsurarea timpului. Calendarul
Cocârlă Lora
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Compunere cu începutul dat. Atelier de creație. Prieteni buni
Pumnea Valeria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биология, 7-й класс, Гигиена пищеварительной системы
Баранчук Людмила
Тема: Гигиена пищеварительной системы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Prima mea experiență de căutare a informației pe Internet

Subiectul simplu/multiplu, exprimat/neexprimat

Химия, 11-й класс, Этиленгликоль, глицерин
Чебану Ольга
Тема: Этиленгликоль, глицерин Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Metode de abordare a subiectelor controversate
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 7-й класс, Школа – пространство, в котором соблюдаются права и обязанности
Кориненко Александр
Тема: Школа – пространство, в котором соблюдаются права и обязанности Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Загрязнение наземно воздушной экосистемы и ее охрана
Coșcodan Diana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Cuvintele mono, bi, trisilabice
Analiza fonetica
Oportunități de participare publică
Golban Petru
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Guriță Elena
Solidaritatea între colegi
Munteanu Irina

Гражданское воспитание, 7-й класс, Самооценивание III
Кориненко Александр
Тема: Самооценивание III Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Matematica
Диссоциация кислот в водных растворах
Terletska Alla
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Cum ne pricepem să recunoaștem formele geometrice
Cutasevici Angela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Textul literar descriptiv. Procedee de expresivitate în textul literar descriptiv „Rapsodii de primăvară” de George Topîrceanu
Negară Lidia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
O vizită la
Belousov Marina
Grădina Botanică Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia4
Munteanu Angela
Caracterizări simple de personaje literare după fapte descrise și organizate pe baza unor repere
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Atributul.
Activitatea este recomandată pentru etapa „Reflecție”. Acest exercițiu permite evaluarea/autoevaluarea cunoștințelor despre atribut.
Citește, apoi desparte cuvintele în silabe.
Prin acest exercițiu, elevii sunt încurajați să citească cuvinte scrise cu literele învățate, apoi să le grupeze în funcție de numărul silabelor.
Mamiferele.
Recunoașterea mamiferilor. Acțiuni de protecție.
Substantivul.
Exerciții de recunoaștere a substantivului.
Стресс-иммунитет
Biriucova Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Lectia (8)
Pleşca Valeriu
Să ne cunoaștem țara!
rebus cu recunoasterea formelor de relief
Дни недели.
ВЫПОЛНЯЯ ДАННОЕ ИНТЕРАКТИВНОЕ ЗАДАНИЕ ,УЧЕНИКИ ОБОГАТЯТ СВОЙ СЛОВАРНЫЙ ЗАПАС,ЛЕГЧЕ ЗАПОМНЯТ ДНИ НЕДЕЛИ.
Recapitulare inițială.
Activitatea are drept scop folosirea achizițiilor dobândite pe parcursul studiilor din treapta primară, solicitând elevilor gândirea critică și creativă; interacțiuni verbale, prin producerea textului oral/scris, pe o temă familiară, cu integrarea unor imagini, desene; aplicarea achizițiilor lexicale și semantice de bază, în procesul de înțelegere și exprimare corectă.
Organisme erbivore
Cîrja Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Înmulțirea cu trecere peste ordin a unui număr de trei cifre cu un număr de o cifră.
Consolidarea și dezvoltarea înmulțirii cu trecere peste ordin a unui număr de trei cifre cu un număr de o cifră în concentrul 0-1000.
Imaginea Online RU
3 Imaginea Online RU
Ghiceste animalul din imagine.
Acest material constă în recunoașterea animalului din imagine și asocierea imaginii cu numele scris al acestuia. Contribuie la dezvoltarea competenței de citit și consolidează cunoștințele despre animale.
Natural Wonders: the Art of God. Unit 6. Lesson 5.
Stonehenge Quiz. Students have to answer the questions based on the text about Stonehenge.
Междометие как часть речи
Rotari Elena
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Esterii:proprietățile fizice si chimice. Utilizarea esterilor
Baerle Iulia
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Topic. Books in my life.
Scopul - consolidarea cunoștințelor după lectura textului Competențele dezvoltate - potrivirea afirmațiilor despre importanța cărților - asaltarea de idei referitor la ideile propuse Conținutul tematic Cărțile ( importanța cărților în viața fiecăruia)
Ordinea efectuării operațiilor și folosirea parantezelor.
Pentru etapa de reflecție la ordinea efectuării operațiilor și folosirea parantezelor.
Lectia2
Stratulat Alina Mihaela
Reformele ţariste
Bujor Viorica
în Basarabia Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ariile protejate în lume și în Republica Moldova
Comendant Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Delimitarea textului în fragmente. Text-suport: „Cei trei prieteni”

Lucrarea practică nr. 1: Tehnici de lucru cu substanțele, vasele, utilajul în laboratorul de chimie

Primul Război Mondial
Vacarciuc Daniela
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Autoevaluare I
Cerbusca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
The world of Sport
Sadovei Daniel-Darius
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Adunarea numerelor fără trecere peste ordin (0-31)
Elevii vor exersa adunarea numerelor naturale cuprinse în concentrul 0-31, fără trecere peste ordin
Învăț să comunic
Spinei Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
„Cărțile au suflet” de N. Manolescu. Exercițiu de vocabular/sinonime.
Exercițiu destinat însușirii cuvintelor noi din textul „Cărțile au suflet” de N. Manolescu și actualizării cunoștințelor despre sinonime.
Atelier de lectură: „Pagini de aur din creația lui Sadoveanu”
Secu Marina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Rezolvă puzle-ul!
Test despre despre vocale și consoane.
”Frunze de dor” de I. Druță. Rezumatul textului. (alolingvi)
Exercițiu de ordonare cronologică a evenimentelor descrise în fragmentele din manual care va ajuta elevului la redarea conținutului romanului.
Cuvinte opuse.
Exerciţul- joc are ca scop verificarea vocabularului elevilor, în ceea ce priveşte antonimele. Se poate utiliza cu succes la sfârşitul unei unităţi tematice, dar şi la evaluare/ recapitulare după un semestru sau chiar an şcolar. De asemenea, poate fi utilizat ca şi activitate în completare a unei lecţii de Limba şi literatura română, individual sau în perechi. Formează şi dezvoltă competenţe de utilizare corectă a limbii, de găsire rapidă a soluţiilor la probleme. Dezvoltă gândirea logică, raţionamentul şi, în primul rând, vocabularul, atenţia, memoria.
Corpul uman.
Testul Quizizz alcătuit din 10 întrebări vizează evaluarea cunoștințele acumulate de către elevii de clasa a II-a despre Corpul uman, capacitatea acestora de transfer și intuire în mod real a cunoștințelor însușite.
Legendary Past
The video is for Evocation Stage of the lesson, to get in, the students, of the new topic.
Prioritățile publice/politice
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 2-й класс, Велика буква в іменах людей
Рябой Алла
Тема: Велика буква в іменах людей Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Decalogul - cele 10 porunci dumnezeiești.
Activitatea dată vizează dezvoltarea competenţei specifice: Analizarea unor tipuri de relații și atitudini sociale, din perspectiva moralei religioase. Această activitate propune consolidarea şi evaluarea conţinuturilor tematice: Iubirea, poruncă dată de Domnul Iisus Hristos; Viaţa în armonie cu ceilalţi, îndemn al lui Dumnezeu.
Antonime
Exerciții de consolidare a antonimelor
Regnul Animale. Încrengătura  Celenterate
Pulbere Ala
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Semne și obiceiuri populare
Barbarova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Recapitulare adjectivului.
Activitate interactivă în cadrul căreia se verifică cunoștințele achiziționate la tema adjectivul.
To be ( present and past).
Evaluare formativă în baza temei studiate.
Diferențiere consoană surda - sonoră. Cuvinte paronime.
Musutan Liana Angela
Această activitate are ca scop dezvoltarea auzului fonematic. Preșcolarii trebuie să reproducă corect denumirea paronimelor, diferențiind consoanele surde de cele sonore și să aleagă răspunsului corect la întrebările care țintesc denumirea paronimelor. Fiecare întrebare are imagini corespunzătoare, preșcolarul trebuie răspundă prin denumirea corectă a imaginii și printr-un click pe aceasta.
Mecanisme simple: Pârghia. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Munții Carpați; dealurile si podisurile României.
Testul Kahoot este folosit ca instrument de evaluare sumativă, după parcurgerea temelor "Muntii Carpați " și "Dealurile și podisurile României ".
Ameliorarea plantelor
Chiprisean Ion
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Nr naturale de la 0 la 31
Consolidarea competentei de a descompune numerelor in zeci si unitati (0-31)
Cercul. Elementele cercului. Discul
Izmană Nina

Evaluare formativă la MODULUL 3 Imaginea muzicală în creaţii instrumentale .
Test sumativ ,care evaluiază cunoștințele elevilor . Competenţe muzicale - aplicarea cunoştinţelor muzicale în activităţile muzical-didactice ale lecţiei.
Numere zecimale. Numere zecimale periodice

Познание мира, 3-й класс, Водная среда обитания
Комарницкая Александра
Тема: Водная среда обитания Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Metale și nemetale importanță vitală.
Resursă didactică creată în scop de a sprijini învățarea la modulele Metale și Nemetale, importanța lor pentru organizmul uman.
Физика, 10й класс, Основные понятия кинематики
Радовская Наталья
Тема: Основные понятия кинематики Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Regimuri totalitare postbelice
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 11-й класс, Быстротечность человеческого бытия в лирике С. Есенина
Гуцул Алина
Тема: Быстротечность человеческого бытия в лирике С. Есенина Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Capitolul III. Tema 14 Sistemul nervos central.
Activitatea este realizată în instrumentul digital wordwall.net. Scopul este de a consolida cunoștințele elevilor la tema Sistemul Nervos Central. Elevii vor recunoaște componentele sistemului nervos central prin folosirea indiciilor din dreptul fiecărui cuvînt.
Felicitare de mulțumire an școlar!
Scopul acestei felicitări este de a învăța și forma spiritul moral-civic al preșcolarilor. Se urmărește dezvoltare competențelor emoționale și sociale ce se dezvolta încă din cele mai fragede vârste.
Fișă de lucru: Elemente de fonetică și ortografie.
Competența specifică 5.Utilizarea limbii ca sistem și a normelor lingvistice (ortografice, ortoepice, lexicale, fonetice, semantice, gramaticale) în realizarea actelor comunicative, demonstrțnd corectitudine și autocontrol.
Математика, 10-й класс, Показательные уравнения с параметром
Лунгу Евгения
Тема: Показательные уравнения с параметром Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Scaderea
Scaderea numerelor naturale in concentrul 0-10
Modulul 4.Tema Scheletul axial al omului.
Realizarea sensului. Elevii trebuie să plaseze termenii necesari a compartimentelor din structuri.
Ridichea uriaşă.
Această activitate face parte din domeniul "Dezvoltarea limbajului, a comunicării şi premisele citirii şi scrierii", având următorul comportament vizat: Demonstrează înțelegerea unui mesaj oral, ca urmare a valorificării ideilor, emoțiilor, semnificațiilor etc. (comunicare expresivă). Această resursă poate fi folosită în etapa de obţinerea performanţei, în urma audierii poveştii Ridichea uriaşă, deoarece îi pune pe preşcolari în situaţia de a ordona imaginile în ordine cronologică, fapt prin care se poate sesiza în ce măsură povestea a fost înţeleasă de copii.
Arii
Scopul exercitiului este ca elevii sa exerseze formulele de calcul a ariilor unor suprafete plane. Competente: -Calcularea corecta a ariei unui poligon, cu ajutorul formulelor specifice; -Efectuarea corecta a operatiilor cu numere reale; -Aplicarea proprietatii medianei de a imparti un trinughi in 2 trinughiuri echivalente.
Legătura Chimică
Fișă creată cu scop de a ajuta elevii să memoreze mai ușor legăturile chimice și tipurile lor substanțele care le corespund acest tip de legături, să coreleze vizual substanța cu tipul legăturii care îi corespunde.
Limba Romana. 2018
Transformări simple ale gazului ideal: Transformarea izotermă. Reprezentarea grafică. Rezolvare de probleme
Zavtur Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
A letter from America.Thanksgiving Day.
Această activitate e bine de utilizat la evocare.I am thankful for....
Всемирная литература
Corpul meu
Recunoașterea părților corpului uman. Identificarea imaginilor care corespund denumirii indicate.
Limba engleză, clasa a III-a, Once there was
Olaru Tatiana
Физические тела и вещества
Дымовская Галина
Тема: Физические тела и вещества Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Perceperea în arta plastică
Melnic Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
În lumea poveștilor.
Este un joc interactiv prin care elevii își verifică cunoștințele despre eroii din povești și despre scriitorii celor mai cunoscute opere literare.
Lucian Blaga. „Hronicul și cântecul vârstelor”
Sava Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Физика, 9-й класс, Гравитационное поле, силовые линии гравитационного поля, напряжённость...
Вангелий Виктория
Тема: Гравитационное поле, силовые линии гравитационного поля, напряжённость гравитационного поля Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Moldova mea
Taucci Liudmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Физика, 8й класс, Механические колебания Решение задач на применение закона сохранения энергии
Беляева Светлана
Тема: Механические колебания Решение задач на применение закона сохранения энергии Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Holocaustul nu este doar o tragedie evreiască.
DIMA LUCIA
Flash-mob, Expoziție de foto,mesaj istoric
Animale din jungla
Rezolvați puzzle-ul pentru a descoperi tema zilei.
Cuvântul și valoarea lui stilistică în contexte.
Acest joc trebuie să ajute elevii în evaluarea cunoștințelor la tema: Cuvântul și valoarea lui stilistică în contexte. Prin acest tip de verificare, se evoluează competența de valorificare a mijloacelor expresive ale limbii române literare, în diferite situații de comunicare scrisă. Optând pentru acest joc, contribuim la consolidarea cunoștințelor, abilităților elevilor, formate pe parcursul anilor, dar și la vizualizarea rezultatului propriu. Exercițiul oferă posibilitatea de aplicare a diverse forme de evaluare (autoevaluare, evaluare formativă).
Scrierea funcțională. Invitația.
Materialul prezintă o carte digitală cu un suport informativ despre invitație (definiție, structură, tipologie, model de scriere și prezentare) pe care elevii îl pot utiliza pentru documentare și instruire anticipată.
Etapele acțiunii în nuvela „Alexandru Lăpușneanul” de C. Negruzzi (momentele subiectului).
Se va evalua competența specifică nr. 3: lectura și interpretarea textului literar; consolidare la analiza operei epice.
Biotehnologii
Codreanu Svetlana
tradiționale și moderne Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (6)
Braguța Ina
Animale sălbatice.
Scopul: identificarea animalelor sălbatice și sălbatice. Poate fi utilizat la etapa de captare a atenției.
Modulul VII. Unitatea 3. Tema: Cuvinte cu sens propriu. Cuvinte cu sens figurat. pagina 111.
Competența specifică disciplinei: -Producerea de mesaje scrise în situaţii de comunicare, demonstrând tendinţe de autocontrol și atitudine creativă. Unități de competență: 5.1. Distingerea cuvintelor noi și a sensului lor în diverse texte și enunțuri. 5.4. Pronunţarea corectă a cuvintelor limbii române.
Împărțirea la 4 și la 5
Bernaz Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Neghiniţă, după Barbu Ştefănescu Delavrancea.
Neghiniţă, după Barbu Ştefănescu Delavrancea Metoda ,,Cubul" adaptată pentru clasele I, a II-a. Textul ales: ,,,Neghiniţă" , după Barbu Ştefănescu Delavrancea (diafilm) Metoda ,,Cubul" presupune explorarea unui subiect, a unei situaţii din mai multe perspective şi permite abordarea complexă şi integratoare a unei teme. CUBUL este o metodă prin care se poate dezvolta gândirea critică. Poate fi adaptată şi folosită în activităţi de dezvoltare a altor abilităţi: de comunicare, cognitive, autocunoaştere, gândire prospectivă etc.
ANIMALE NEVERTEBRATE
exercițiu interactiv ce îi ajută pe elevi să își testeze, într-un mod plăcut, jucăuș și antrenant, cunoștințele despre grupele de viețuitoare, asocierea grupelor de animale nevertebrate cu exemple de animale.
Roma regală
Caciuc-Roșioru Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sistemul muscular la om: grupele principale de muşchi scheletici

Русский язык, 8-й класс, Состав слова. Приставки и суффиксы, их значение
Караулан Людмила
Тема: Состав слова. Приставки и суффиксы, их значение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (5)
Paciu Galina
„Povestiri de pe Calea Moșilor” de Adina Popescu. Lectură și vocabular
Leancă Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Язык HTML. Таблицы
Doronina Elena
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Comportamente morale. Sunt cooperant pentru a face clasa, școala prietenoasă pentru toţi

Физика, 10-й класс, Закон прямолинейного равнопеременного движения
Пономаренко Ирина
Тема: Закон прямолинейного равнопеременного движения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adunarea și scăderea nr. naturale în concentrul 0-10
Răuță Lenuta
Consolidarea deprinderilor de calcul matematic, prin asocierea rezultatului cu operațiile corespunzătoare.
Noțiuni elementare în c#.
Prezentarea unui mediu de programare vizual (Microsoft Visual C#) Operaţii şi unelte specifice ale acestuia
Recapitulare: Exerciții de vocabular/ Grupurile de litere: ce, ci, ge, gi - Text suport : ”Prietenii”-de Alina Bratosin
Receptarea de mesaje orale/scrise în contexte de comunicare cunoscute prin: -formularea unor întrebări şi răspunsuri referitoare la conţinutul unui mesaj/ text audiat; -formularea/ completarea unor enunţuri cu elemente din textul audiat; -identificarea unor cuvinte date după anumite criterii; -despărţirea cuvintelor în silabe; -schimbarea ordinii cuvintelor în propoziţie, fără a schimba mesajul transmis; Receptarea unei varietăţi de mesaje scrise, în contexte de comunicare cunoscute prin: -scrierea corectă a unor cuvinte identificate, după anumite criterii date; --punerea în corespondenţă a imaginilor cu mesajele orale/ scrise indicate; -ordonarea cuvintelor care formează un enunţ şi scrierea acestuia; ELEMENTE DE CONȚINUT- SCRIERE ȘI REDACTARE - Ortografia: Scrierea ortografică a cuvintelor Scrierea cu majusculă la începutul propoziţiei şi al titlului Scrierea cu majusculă a substantivelor proprii (fără terminologie) Scrierea corectă a cuvintelor care conţin grupurile de litere ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi
Unele norme ortografice ale limbii române.
Un joc interactiv care are ca scop verificarea cunoștințelor elevilor din domeniul ortografiei și cunoașterea modificărilor din DOOM 2. Unitățile de competență: 5.2; 5.3; 5.4.
Prez.9
Urîtu Olesea
Биология, 8-й класс, Особенности структурного соотношения׃ липиды - жирные кислоты и глицерин
Мамалига Анна
Тема: Особенности структурного соотношения׃ липиды - жирные кислоты и глицерин Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Transformări simple ale gazului ideal: Transformarea izocoră. Reprezentarea grafică. Rezolvare de probleme
Zavtur Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Moromeții, de Marin Preda
Resursa educațională are ca scop formarea și dezvoltarea competențelor de comprehensiune şi interpretare a textelor. Elevii vor trebui să se raporteze la scena cinei din romanul lui M. Preda, dar și la secvența din filmul „Moromeții” a lui Stere Gulea, în vederea unor lecturi atât critice, cât și creative.
Analiza sintactică a propoziției.
Elevii vor actualiza cunoștințele despre părțile de propoziție.
Физика, 8-й класс, Количество теплоты. Решение задач
Беляева Светлана
Тема: Количество теплоты. Решение задач Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Гражданское воспитание, 6-й класс, Социальная и образовательная инклюзия
Барбарош Оксана
Тема: Социальная и образовательная инклюзия Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fișă de lucru
- consolidarea cunoștințelor despre cuvinte sinonime/antonime pentru cuvintele date, și formulare de enunţuri folosind cuvinte sinonime sau antonime
Физика, 8-й класс, Решение задач по теме: «Производство тепла»
Беляева Светлана
Тема: Решение задач по теме: «Производство тепла» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика 4 класс Лахтина 3
Lahtina Iia
Diferențierea consoanelor „C” și „G”
Ecaterina Grosu
Asistență Logopedică; cl. II-III; "Diferențierea consoanelor „C” și „G”" Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Гражданское воспитание, 5-й класс, Сходства и различия людей
Бахрин Джонетта
Тема: Сходства и различия людей Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (3)
Nederita Tatiana
Războiul de independenţă al coloniilor engleze din America de Nord.
Scopul activității: Identificarea principalelor caracteristici ale revoluțiilor burgheze din Anglia și America de Nord. Competența specifică disciplinei: 1. Utilizarea limbajului istoric în diverse situaţii de învăţare şi de viaţă, respectând cultura comunicării. Unitatea de competență: 1.2. Formularea enunţurilor cu caracter istoric cu noţiuni specifice Epocii Moderne.
Revoluția de la 1848-1849
Exercițiul ajută la fixarea cunoștințelor obținute pe parcursul lecției Revoluția de la 1848-1849
Adaptation for Survival
Orbu Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Aminoacizii: proprietățile chimice și obținerea

Физика, 9-й класс, Решение задач по теме «Электрическое поле»
Вангелий Виктория
Тема: Решение задач по теме «Электрическое поле» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Биология, 7-й класс,
Rezolvarea problemelor în baza corelațiilor dintre pH/pOH și concentrația molară
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Silaba. Despărțirea în silabe (I)

Химия, 12-й класс, Аминокислоты
Деньговская Лилия
Тема: Аминокислоты Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Свойства функции 1 степени. Знак функции.
Данное упражнение способствует формированию навыков по определению промежутков знакопостоянства функции 1 степени. Может использоваться для самопроверки учащимся.
Ordinea factorilor la înmulțire
Sîrbu Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Procente.
Joc didactic, ce permite elevilor sa-și consolideze cunoștințele la tema:,,Procente''.
Obiectul de studiu al chimiei organice.
Evaluarea cunoștințelor
Биология, 7-й класс, Разнообразие стеблей. Строение и функции стебля
Варданян Татьяна
Тема: Разнообразие стеблей. Строение и функции стебля Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (1)
Spinei Raisa
Mituri românești relevante. Mitul etnogenezei poporului român
Boguș Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 3-й класс, Связь слов в предложении и словосочетании по вопросам
Соммер Наталья
Тема: Связь слов в предложении и словосочетании по вопросам Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Universul
Testul Quizizz cu 9 întrebări vizează verificarea cunoștințele acumulate de către elevii clasei a II-a la finalul activităților despre Spațiu și Univers. Elevii și cadrul didactic pot astfel verifica nivelul de înțelegere a informațiilor despre Planete, Galaxie, Univers.
Fructe ( şcolole alolingve)
O activitate de învăţare şi repatare a cuvintelor noi. Avantajul este, că elevul poate audia şi repeta cuvintele şi expresiile noi.
Categorii semantice ale limbajului textual. Textul-suport: „Muma lui Ștefan cel Mare” de Dimitrie Bolintineanu
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ordonarea cuvintelor în propoziție.
Activitatea propune aranjarea cuvintelor pentru a obține propoziții. Se poate verifica astfel atât citirea, cât și organizarea logică a cuvintelor în propoziție.
Moldova”. Vocabularul textului. Exerciţii de descriere a obiectelor după formă, dimensiune, culoare, utilizare.
Alina Stratulat
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
CHIȘINĂU. Mituri și legende urbane. Ep. 4: Comoara turcului sau povestea îmbogățirii lui Manuc Bey
CHIȘINĂU prin Morile Timpului. Mituri și legende urbane Episodul 4: Comoara turcului sau povestea îmbogățirii lui Manuc Bey Proiectul nostru e o invitație la completarea patrimoniul mitologic al orașului nostru. Dacă ne puteți relata vreo întâmplare ciudată, vrun aspect straniu, vreo poveste excepțională despre Chișinău, pe care ați auzit-o de la vreun cunoscut, puteți să ne-o trimiteți la adresa dialogica.asm@.gmail.com Vom promova împreună orașul Chișinău cu adevărurile lui mitologice și legendare. Filmul face parte din serialul „CHIȘINĂU prin Morile Timpului. Mituri și legende urbane”, director de proiect - Aliona Grati, regizor - Diana Pidghirnîi, imagine - Grigore Rață, editor de imagine - Diana Busuioc, selecție muzicală - Galina Dimitrova, grafică - Aureliu Busuioc. #chisinaumoldova #city #citytales #chisinaumoriletimpului #oldcity #orasulmeu #hystory #istoria #literatura #literature #folclore #folclor
Modurile verbului. Funcțiile sintactice ale verbului.
O lecție în care se prezintă formele verbului la toate modurile.
Scrierea funcțională. Felicitarea
Dobrea Iulia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Forțe în natură și tehnică. Sinteză.
Completați rebusul!
Defectele lemnului
Joc puzzle pentru identificarea defectelor de formă ale truchiului şi defecte de structură a lemnului
Limba romana - alolingvi - dimensiune mare !!!
Dialogul constructiv
Golban Petru
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
"Toiagul păstoriei". Subiectul operei.
Se verifică lectura textului dat într-o formă atractivă.
Structura și funcțiile rădăcinii. Absorbția apei de către plantă
Balan Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Zoo animals
Dermenji Aliona
Este un poster atractiv pentru elevi la predarea temei despre animalele de la grădina zoologică și o scurtă informație despre fiecare animal în parte. Deasemenea un scurt video despre animale. Dezvolatarea competenței lingvistice și deasemenea copiii practică citirea.
Practice your English
Florescu Olga; Serbul Anastasia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
12кл3тема
Tonu Iana
Caută vecinii.
Moise Lăcrămioara
Exercițiul are ca scop consolidarea cunoștințelor.
Meet the Royal Family
The purpose of the activity is to consolidate the facts about the Royal Family,which students have come across in the Unit I.L.III through the text based work .
Puzzle: Nașterea Domnului
Puzzle: Nașterea Domnului. Tematică este specifică sărbătorilor de iarnă ce nu reprezintă doar sosirea lui Moș Crăciun, ci mult mai mult: Nașterea lui Isus.
Particularitățile dezvoltării economice a statelor din Asia, Africa și America Latină
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Химия, 12-й класс, Аминокислоты
Кадина Марина
Тема: Аминокислоты Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Verbul. Timpul și persoana
Panainte Inga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (1)
Gnatiuc Lilia
DIETOTERAPIA BOLILOR DE FICAT.
Activitatea ”Dietoterapia bolilor de ficat” se predă în cadrul Curriculumului în Dezvoltare Locală, elevilor de la clasele a XII-a, calificarea Tehnician în gastronomie, din cadrul Colegiului de Industrie Alimentară ”Elena Doamna” din Galați - România. Competențele derivate ale lecției sunt enumerarea bolilor de ficat, prezentarea caracteristicilor bolilor de ficat, menționarea alimentelor permise și interzise în dietoterapia bolilor de ficat. După predarea conținutului, elevii își vor consolida cunoștințele rezolvând exercițiul realizat de profesor pe aplicația LearninApps.
Развитие личности, 9-й класс, Усилия и здоровье
Романчук Ольга
Тема: Усилия и здоровье Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Textul descriptiv în versuri „Rapsodii de primăvară”
Negară Lidia
de George Topîrceanu. Lectură și vocabular Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Vestitorii primaverii.
Dezvoltarea abilităților fizice și cognitive ale preșcolarilor.
La littérature roumaine médiévale
scurta prezentare a literaturii române medievale
Integrarea geto-dacilor în lumea romană
Exercițiu pentru fixarea cunoștințelor
Articolul genitival
Consolidarea cunoștințelor.
M. Eminescu ”Scrisoarea III”
Jocuri pentru memorare a lexicului de referință.
Познание мира, 4-й класс, Орган вкуса
Балан Лилия
Тема: Орган вкуса Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Predicatul.
Dezvoltarea elementelor de construcție a comunicării.Consolidarea predicatului verbal și a predicatului nominal.
Calitățile unui om adevărat
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Poluarea apei și a solului
Codreanu Svetlana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
La motivation et le succès

Русский язык, 9й класс, Способы связи слов в словосочетании. Согласование. Управление
Tema: Способы связи слов в словосочетании. Согласование. Управление Profesor: Ляшенко Ольга Autor: Бабич Светлана Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
„Războiul Solomonarilor” de Moni Stănilă. Comentariu socio - cultural
Nenescu Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Imunizarea și Imunitatea. Mituri și realități

Mediul de viaţă terestru.
Jocul are ca scop consolidarea cunoştinţelor elevilor despre flora şi fauna pădurii.
Animals
Munteanu Elvira
Este un joc ce ajuta la memorarea animalelor.
Metatextul criticului. Tudor Vianu. Eseul „Dubla intenție a limbajului și problema stilului” (1)
Margine Eugeniu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Slavii. Formarea statelor slave

Источники света. Прозрачные, полупрозрачные, непрозрачные тела. Применение изученного
Radut Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Organele de simț.
Această activitate poate fi folosită ca formă de captare a atenției în cadrul lecției ,,Organele de simț”. Sarcina care le revine elevilor este aceea de a realiza corespondența între organul de simț și imaginile care indică ceea ce poate fi perceput cu ajutorul organului de simț respectiv.
Etena și propena
Putină Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
At the Grocery

Râuri și lacuri.
Evaluarea cunoștințelor privind importanța râurilor și lacurilor pe Terra.
Propoziția după scopul comunicării: enunțiativă, interogativă și exclamativă. Semnele de punctuație
Pumnea Valeria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
The First and Second Conditional
Elevii vor însuși ghidat primul și al doilea condițional. Elevilor li se prezintă teorie, 2 filmulețe cu trimitere la youtube și exerciții interactive de aplicare a celor 2 condiționale. Scopul lecție-de a aplica condiționalele in context.
Analiza chimică în producere și în activitatea cotidiană
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Economia și societatea în Basarabia şi teritoriile din stânga Nistrului

Arderea profesională
Viorica Acimiz
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
What do you know about history and civilization?
Exercițiu interactiv de tip quiz cu alegere duală, pe tema istorie și civilizație, prin care se evaluează cunoștințele elevilor de clasa a XI-a.
Where is grandma?
Jelihovschii Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Măsurarea lungimii.
Exerciţiile create au drept scop consolidarea unor termeni matematici specifici unităţii de învăţare Unităţi de măsură, respectiv Măsurarea timpului. Competenţa generală urmărită este: 6. Utilizarea unor etaloane convenţionale pentru măsurări şi estimări, iar competenţa specifică este: 6.4. Identificarea şi utilizarea unităţilor de măsură uzuale pentru lungime, capacitate, masă (metrul, centimetrul, litrul, mililitrul, kilogramul, gramul) şi a unor instrumente adecvate.
Celula
Scopul: consolidarea si aprofundarea cunostintelor referitoare la componentele celulei eucariote. Competențe dezvoltate: Utilizarea limbajului ştiinţific biologic referitor la structuri, procese, fenomene, legi, concepte în diverse contexte de comunicare. Compararea structurilor celulelor vegetale şi animale. Descrierea funcţiilor structurilor celulare Conținuturi tematice care vor fi evaluate: identificarea componentelor celulare si a rolului pe care acestea îl îndeplinesc; compararea celulei vegetale cu celula animală
Găsește intruși!
Recunoașterea elementului care nu este specific anotimpului din imagine
Fracții echivalente. Amplificarea și simplificarea fracțiilor
Cîrnaț Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 12-й класс, Сложные эфиры
Деньговская Лилия
Тема: Сложные эфиры Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Atelier de scriere nr. 2: Gabriel Liiceanu „Caiet de ricoșat gânduri”. Jurnal de idei
Cocieru-Strătilă Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Lectia3
Saliiciuc Galina
Deșteaptă-te, române - imnul
Text suport + activitate interactivă
Українська мова і література, 8-й класс, Євген Гребінка. Коротко про письменника. Вірш «Човен»...
Подлєсная Світлана
Тема: Євген Гребінка. Коротко про письменника. Вірш «Човен». Образ небезпечної морської плавби як уособлення життєвого шляху людини Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Politeness
Zbancă Evelina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lucrarea practică nr. 1 Rezolvarea problemelor experimentale la tema: „Reacții de schimb ionic”

Русский язык и литература, 8-й класс, Хлестаков и «хлестаковщина». Смысл финала комедии...
Стрэтилэ Жанна
Тема: Хлестаков и «хлестаковщина». Смысл финала комедии Н.В. Гоголя «Ревизор» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Circuitul apei în natură.
Exerciţiul este creat cu scopul de a consolida informaţiile studiate la lecție.
Umanismul și Renașterea.
Scopul activității - dobândirea de noi cunoștințe referitoare la schimbările produse de Umanism și Renaștere pentru omenire. Competențe dezvoltate la elevi - Localizarea în spaţiu a lumii cunoscute în diferite perioade istorice, Utilizarea gândirii critice în analiza surselor de informare, Utilizarea dialogului intercultural, . Descrierea consecinţelor deciziei şi acţiunii umane, Utilizarea informaţiilor cu ajutorul resurselor multimedia. Conținut tematic - Umanismul și Renașterea.
Генетическая связь между спиртами, анилином и углеводородами
Ungureanu Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Atitudinea cititorului față de cele citite. Text-suport: „Povestea omului de zăpadă” după H. Ch. Andersen
Mîndru Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Structura celulei animale

Урок обобщение и самооценки. Путь к безопасности
Purcari Irina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Raţionalizarea numitorului unui raport

Sunetul [c] și litera de tipar C. Cuvintele. Analiza sonoră. Scrierea literei C mare de mână

„Vizită...” de Ion Luca Caragiale. Personajele. Trăsături fizice și morale

Atenție. Nu vă jucați în apropierea instalațiilor electrice
Premier Energy Distribution
Să crești, să îngrijești sau să supraveghezi un copil este o responsabilitate mare. Vorbește cu copiii, explică-le și învață-i câteva lucruri utile despre electricitate. Creşte-l cu grijă şi învață-l să aprecieze beneficiile energiei electrice. Totodată, instruiește-l să nu neglijez situațiile de pericol, ce pot apare. Explică-i cum să acționeze cu calm în caz de pericol electric şi că respectarea recomandărilor de siguranță le pot preveni de cele mai multe ori. Un copil prevenit, instruit și supravegheat este un copil protejat. Să le oferim împreună o copilărie în siguranță! Trăieşte în siguranţă!
”Tipologia personajelor în nuvelă”
Zazulea Inga
La lecția La lecția ”Tipologia personajelor în nuvelă”, extindere, elevii clasei a X-a, în baza instrumentului web glogster și metodei proiect, au realizat posterele digitale la tema ”Alexandru Lăpușneanu” din 2 perspective: istorică, literară, pe care le-au prezentat oral. , extindere, elevii clasei a X-a, în baza instrumentului web glogster și metodei proiect, au realizat posterele digitale la tema ”Alexandru Lăpușneanu” din 2 perspective: istorică, literară, pe care le-au prezentat oral. Astfel, elevii își dezvoltă competența de comunicare orală.
Știința pentru natură.
Evaluare sumativă la modulul Știința pentru natură .Competențele care vor fi dezvoltate : Identificarea cauzelor fenomenelor, proceselor și relațiilor din mediul înconjurător. Transferarea achizițiilor științifice în context cotidian.
Inteligența emoțiilor
Se urmărește gestionarea cât mai eficientă a emoțiilor, autocunoaștere, păstrarea relațiilor interpersonale pozitive, empatie, asertivitate ( se folosesc in paralel cele două activități realizate în worldwall- 1 . INTIGENȚA EMOȚIILOR și 2. EMOȚII, STĂRI, SENZAȚII iar elevii sunt organizați în două echipe)
Lectia5
Papuşina Natalia
Lectia (3)
Rosfinschi Mariana
Dans le parc. La phrase négative
Țurcan Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Cetățile Moldovei
Puzzle creat cu scop de a dezvolta atenția.
Ciclul de viață al produselor.
- Definirea ciclului de viață al produsului - Produsul și gama de produse - Etapele ciclului de viață al produsului - Tipuri de consumatori în funcție de rapiditatea acceptării noilor produse - Factori de influență a duratei ciclului de viață al produsului
Mecanisme simple. Generalizare și sistematizare
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Înmulțirea - exerciții
Exercițiu-joc pentru exersarea tablei înmulțirii
Разноспрягаемые глаголы
Sanduleac Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Два великих музыканта, Урок 48
Leaşenco Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Codul bunelor maniere în locuri publice
Barbarova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Clasele de compuși anorganici
Joc didactic creat cu scop de a recapitula materia de studiu la tema Clasele de compuși anorganici
This is London

Lecţie de sinteză şi autoevaluare la modulul securitate personală
Lungu Olivia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md cu susținerea Direcției prevenirea riscurilor IGSU,pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Scratch. Structura alternativă .
Obiective. Să recunoască blocurile alternative specifice aplicației Scratch Să folosească blocurile alternative Să descrie în limbaj natural algoritmi pentru rezolvarea unor situații din viața cotidiană Să descrie pașii necesari realizării unui algoritm ce implică structura alternativă Conținuturi. Forma generală a structurii alternative în Scratch Exemple de structuri alternative în Scratch Animație interactivă folosind structuri alternative
Formarea, citirea și scrierea numerelor mai mici de 1 000 000.
Activitatea are scopul de a evalua capacitățile elevilor de a forma, citi sau scrie numere în concentrul 0-1000 000. Se poate de aplicat la clasa a IV-a , la studierea numerelor de la 0 la 1 000 000, atât la evocare, cât și la reflecție.
Развитие личности, 1-й класс, Дети и ремесла
Коржикова Арина
Тема: Дети и ремесла Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sintaxa. Actualizarea materiei din clasa a IV-a
Dobrea Iulia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Rezervații naturale din Republica Moldova.
Lecție realizată pe platforma Livresq.
Adunarea și scăderea numerelor naturale de la 0-1000000 prin exerciții și probleme recapitulative.
Competențe specifice disciplinei: 1.Aplicarea operaţiilor aritmetice și a proprietăţilor acestora în contexte variate, manifestând atenţie și interes pentru calcul corect, raţional, fluent. 2.Rezolvarea problemelor pe baza utilizării achiziţiilor matematice, dând dovadă de gândire critică în adoptarea unui plan pertinent de rezolvare. Conținuturile tematice: - Mesahjul oral. - Motto-ul. - Acrostihul. - Anunțarea obiectivelor și temei lecției. - Captarea atenției (scrisoarea frunzei). - Proba 1: Calcul oral. - Proba 2: Dictare matematică. - Proba 3: Problema. Meditație
Букварь. 2017
Lectia (4)
Braguța Ina
Australia. Poziţia fizico-geografică.
Aranjarea pieselor unui puzzle unde este reprezentat continentul Australia.
Предлоги
Ковалёва Маргарита
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Fizică / Astronomie, clasa a XII-a, Constelațiile Mișcarea aparentă a aștrilor cerești
Chistol Vitalie
Structura atomului
Gorescu Carmen
Conținuturi evaluate: atom, particule fundamentale, număr atomic, număr de masă, izotopi
Produsele alimentare.
Drăgălin Olga
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Accidente de muncă.
Exercițiu interactiv tip Spânzurătoarea realizat cu aplicația LearningApps care vizează consolidarea cunoștințelor despre accidentele de muncă.
Русский язык и литература, 8й класс, Русский фольклор Обзор основных жанров
Арсений Анжела
Тема: Русский фольклор Обзор основных жанров Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 10-й класс, Неметаллы. Водородные соединения неметаллов
Гурэу Владлена
Тема: Неметаллы. Водородные соединения неметаллов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Omonime.
Demers didactic cu activități pentru fiecare etapă a orei, cu evaluarea fiecărei etape a orei.Parcurgerea activităților contribuie la dezvoltarea competenței de comunicare corectă, prin operaționalizarea terminologiei lingvistice și literare în limita standardelor de conținut.
Personalpronomen. Wiederholung
Acest exercițiu urmărește atât consolidarea și recapitularea Pronumelui personal cât și formarea deprinderilor de scriere orală și scrisă. Astfel elevii își pot îmbunătăți competența de comunicare în limba germană.
Numărul și cifra 6
Vangheli Virginia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
POVESTEA: O CANĂ CU CEAI.
SCOPUL ACTIVITĂŢII: Transmiterea unor cunoștinţe referitoare la efectele benefice ale plantelor medicinale prin intermediul activităţilor de cunoaştere.
Українська мова і література, 5й класс, Літературна вимова і правопис наголошених і ненаголошених...
Чебан Анжела
Тема: Л. Глібов Літературна вимова і правопис наголошених і ненаголошених голосних Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Definirea tipului de fractii ordinare
Test itemi de completare fractii ordinare
Notarea alfabetică a tonalităţilor.
Elevii vor evalua cunostintele în notarea alfabetică a tonalităţilor până la 7 semne la cheie cu #.
Prepoziția, locuțiunea prepozițională
Revenco Tatiana
activitate care poate fi propusă la realizarea sensului sau la reflecție, ca sintetizare, consolidare a cunoștințelor achiziționate și la care poate fi dezvoltată competența de a învăța să înveți și competența specifică de explicare a sistemului gramatical, lexical al limbii.
Fructele - despărțim în silabe.
Dobre Raluca Monica
Învățământ special Stimulare cognitivă-Socializare - Elevii vor fi capabili să arate, să identifice si să denumească fructele vizualăzate; - Elevii vor despărți corect în silabe fructele; - Se stimulează limbajul verbal
Гражданское воспитание, 6-й класс, Социальное и антисоциальное поведение: проявление и влияние
Барбарош Оксана
Тема: Социальное и антисоциальное поведение: проявление и влияние Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Legătura dintre adunare și scădere
Vangheli Virginia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 10-й класс, Марко Вовчок. Повість «Інститутка»...
Курлянцева Ольга
Тема: Марко Вовчок. Повість «Інститутка». Хорактеристика персонажів повісті Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Proprietăți ale triunghiului isoscel.
Anastas Veronica
Consolidarea cunoștințelor la tema:"Proprietăți ale triunghiului isoscel"
Totul despre albină
Activitati propusa are scopul de a familiariza preșcolarii cu albina și caracteristicile specifice ei.
Silabe directe -sunetul B
Selectarea si pronuntarea sunetului B in silabe directe
Crăiasa Zăpezii de Hans Christian Andersen
Crăiasa Zăpezii este un proiect de lecție interactiv pentru disciplina Comunicare în limba română, cls. a II-a, ce conține imagini ale personajelor principale, filmuleț audio-video, mai multe activități interactive, un link pentru un cântecel și doua chestioare de evaluare. Obiectivele operaționale ce se doresc a fi formate la elevi sunt: • să citească corect, fluent și expresiv textul; • să identifice elementele esențiale ale textului (titlu, autor, personaj); • să asculte cu atenție filmulețul, apoi să răspundă oral și în scris întrebărilor ; • să scrie corect, lizibil și îngrijit; să alcătuiască propoziții cu cuvintele noi; • să completeze corect chestionarele cu informații din texul citit și audiat; • să participe activ și conștient la lecție.
Lectia (2)
Nederita Tatiana
Securitarea personală. Reguli de circulație
Mârzenco Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Triunghiuri. Clasificarea triunghiurilor. Triunghiuri congruente
Gînga Valeriu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Compozitori.
Elecii vor cunoaşte anii de viaţă a compozitorilor.
Inecuații trigonometrice Partea III
Bas Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
A Favourite Book

Ajută-te să fii bine: totul e în mâinile mele? Totul e în mâinile mele!
Daniela Terzi-Barbaroșie

Русский язык и литература, 6-й класс, Местоимение как часть речи
Манукян Мери
Тема: Местоимение как часть речи Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cum să discutăm
Topală Tatiana
civilizat Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (11)
Pleşca Valeriu
Dreptunghiul. Elemente, proprietăți, criterii
Popovici-Bujor Violeta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Surse lexicografice de documentare pentru evitarea greșelilor de exprimare.
Curicheru Tamara
Filmuleț cu un citat care poate fi util la captarea atenției. Urmează explicația unei greșeli de exprimare utilizată la predare, dar și ca model pentru elevi ca să analizeze în același mod o greșeală (reflecție sau temă pentru acasă).
Numărul și cifra 8
Simcov Cornelia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Rezolvarea problemelor cu ajutorul ecuațiilor și/sau a sistemelor de ecuații

Nuvela ”Caloian” de G.Meniuc. CV-ul personajului. Pașaportul operei.
Fișierul conține două fișe interactive, realizate în Live Worksheets.
Geometrie
Evaluarea conținutului tematic ,, Elementele intuitive de geometrie”
Confecţii textile.
Exercițiu tip Quiz cu alegere multiplă realizat cu aplicația LearningApps în cadrul căruia elevii trebuie să rezolve itemi care vizează cunoștințe despre operațiile din procesul tehnologic pentru confecționarea produselor vestimentare. Activitatea este destinată elevilor din învățământul profesional și tehnic, ea vizând dobândirea de competențe necesare angajării pe piața muncii în una din ocupațiile domeniului de pregătire profesională Industrie textilă și pielărie.
Математика, 3-й класс, Деление суммы на число
Дечева Нина
Тема: Деление суммы на число Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
,,Piramida alimentelor"
Activitatea Educație Pentru Societate ,,Piramida alimentelor" scop-dezvoltarea unei alimentații sănătoase. Competențe: - să descrie beneficiile alimentatiei sănătoase; -recunoaşterea fructelor sau legumelor prezentate în imagini; - să aplice corect normele igienico-sanitare. Evaluare
Adunarea și scăderea cu 1.
Jocul urmărește consolidarea operațiilor matematice ( adunarea și scăderea cu 1), verificarea înțelegerii terminologiei specifice operațiilor de adunare și scădere, rezolvarea unor probleme cu o singură operație. El poate fi utilizat în diferite secvențe ale lecției: fie în reactualizarea cunoștințelor anterioare, fie în partea de feed back a lecției.
Je nie
Mihailuţa Antonina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Future Simple
Elevii trebuie sa aleagă timpul correct. Acest exercițiu ajuta elevii să memoreze mai bine acest timp.
Caracteristica elementelor chimice conform poziției în Tabelul periodic
Cazacioc Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (8)
Nederita Tatiana
On the animal farm.
This activity consolidates the pupils'writing skills.
Grupul de litere Ge. Text-suport „Moș Ger”.
Propun exercițiul pentru etapa de Reflecție sau Extindere. Elevii își vor verifica cunoștințele.
Scrierea și citirea numerelor naturale. Reprezentarea numerelor pe axă
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
geto dacii
un joc interactiv
Sunetul [n] şi litera de tipar N. Citirea cuvintelor. Litera N (mare) de mână
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Înmulțirea cu trecere peste ordin a unui număr de trei cifre cu un număr de o cifră

Mama puiului
Este un test prin care elevul va trebui să indice care este mama puiului .
Agenda electronică.
- Agenda clasică - avantaje, dezavantaje - Agenda electronică - avantaje, dezavantaje - Ce agendă electronică să folosesc ?
Test on dogs.
Test în limba engleză cu întrebări de tipul adevărat-fals pentru elevii de clasa a IX-a, care evaluează însușirea de către elevi a vocabularului legat de un animal de companie preferat al omului, câinele.
Numeralul.
Elevii vor completa spaţile libere pentru a obţine definiţia numeralului. Este foarte potrivită pentru etapa de evocare.
Summer vacation.
Jelihovschii Diana
Activitatea este destinată la etapa Extindere, explicarea temei pentru acasă.
ZU+ZU, ZU-ZU. Consolidare. Dezvoltare.
Bernaz Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Mesajul secretarului de stat a Ministerului Educației, Culturii & Cercetării - Natalia Grâu
Natalia Griu
Mesajul secretarului de stat a Ministerului Educației, Culturii & Cercetării - Natalia Grâu Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Știința, teatrul și educația în Grecia Antică
Caciuc-Roșioru Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Развитие личности, 8-й класс, CV и письмо о намерениях устроиться на работу
Тону Яна
Тема: CV и письмо о намерениях устроиться на работу Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 8-й класс, Химические уравнения
Терлецкая Алла
Тема: Химические уравнения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Gimnastica respiratorie
Velicev Elena
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Numeralul. Tipurile numeralului. Actualizare
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Springtime.
Scopul este memorarea cuvintelor noi legate de tematica primăverii. Ajută la pronunțarea corectă a cuvintelor și traducerea lor. Dezvoltă memoria asociativă, competențele lingvistice, interculturale și digitale.
Oul cel banal al Brendei.
Elevii vor citi textul poveștii (preluat de pe platforma Twinkl, dar se poate obține și prin tastarea titlului pe Google) și vor răspunde la câteva întrebări legate de acest text. Astfel, se urmărește formarea competenței de comunicare în limba română, dar și formarea competenței digitale. Răspunzând corect, copiii demonstrează că citesc coerent și conștient un text adecvat vârstei lor, pot jongla cu informațiile desprinse din acest text, cunosc sensul cuvintelor și știu să utilizeze aplicația Kahoot.
Русский язык и литература, 12-й класс, Сотников и Рыбак. Две дороги к одной петле
Тема: Сотников и Рыбак. Две дороги к одной петле Авторы: Пушка Ольга и Курячая Наталья Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 6-й класс, Вычитание целых чисел
Гордилова Ирина
Тема: Вычитание целых чисел Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fizica. 2019
Русский язык и литература, 9-й класс, Поэтический мир Ф.И. Тютчева
Стрэтилэ Жанна
Тема: Поэтический мир Ф.И. Тютчева Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Versificația. Structura prozodiei.
Exercițiu interactiv de recapitulare a noțiunilor studiate. O serie de întrebări cu variante multiple de răspuns.
DOS-Educatie pentru societate-,,O zi de iarna"(poveste).
Scopul activitatii este acela de a dezvolta prescolarilor capacitatea de empatie fata de semenii aflati in dificultate, dar si capacitatea de a a fi altruisti. Activitatea realizata pe platforma LearningApps este insotita de o serie de intrebari-cheie, referitoare la continutul povestii si la mesajul transmis de aceasta.
Unghiuri.
Recunoașterea tipurilor de unghiuri.
Dezvoltarea personală prin activități
Margine Eugeniu
de voluntariat Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
A book to take me lands away
Cotovan-Naval Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 4-й класс, Виктор Петрович Астафьев «Стрижонок Скрип» Урок 2
Горячук Диана
Тема: Виктор Петрович Астафьев «Стрижонок Скрип» Урок 2 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Funcția f: R→R, f(x)=x³. Proprietăți
Lavric Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Cuvinte care arată însușiri. Cuvinte ce exprimă acțiuni.
Autoevaluare. Elevii vor grupa cuvintele conform cerințelor: cuvinte care exprimă acțiuni/ cuvinte care arată însușiri.
Lectia (3)
Orbu Galina
Să recunoaștem formele geometrice.
Recunoașterea și consolidarea cunoștințelor despre formele geometrice.
Измерение времени. Часы
Elena Savin
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Nutriţia.
Materialul realizat are ca scop o recapitulare-evaluare a noţiunilor legate de nutriţia autotrofă, nutriţia heterotrofă şi digestia la mamifere.Se adresează elevilor de clasa a X.a.
Clădirea Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” în timp
Prezintă Mariana Harjevschi. Istoricul clădirii Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu începe în 1834, după confirmarea planului de sistematizare urbană a orașului, când terenul viran din partea de vest a orașului a fost parcelat pentru construcții. Aici, la intersecția actualelor artere rutiere Ștefan cel Mare și Sfânt și Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, municipalitatea de atunci a repartizat un lot de pământ pentru construcția individuală a familiei consilierului de colegiu, Ivan Monastîrski, funcționar la Consistoriul Duhovnicesc al Basarabiei. Filmul face parte din serialul „Arta și mitopoetica orașului Chișinău”, director de proiect Aliona Grati, regizor Diana Pidghirnîi, imagine Grigore Rață, editor de imagine Diana Busuioc, selecție muzicală Galina Dimitrova, grafică Aureliu Busuioc, lectură Iulian Proca.
Atitudinea, opinia faţă de comportamentul personajelor descrise. Textul-suport: „Colindătorii” după Mihail Sadoveanu
Panainte Inga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Reading Together, Gulliver's Travels.
Acest test în Kahoot poate fi folosit în evaluarea temei, sub forma unui - challenge -individual.
Tainele cărţii. Cărţi din literatura artistică universală pentru copii
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (4)
Țîpu Valentina
Legea lui JOULE. Aplicații
Ciuvaga Victor
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Природные зоны. Общая характеристика. Часть 2
Ababii Nadejda
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Patrulatere
Cu ajutorul acestui exercițiu creat în aplicația Learningapps.org se pot verifica noțiuni învățate la tema Patrulatere
Unit 5 Lesson 6: Travelling- Vocabulary
Carolina Andronic
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Grupurile de litere.
Elevii trebuie sa aleaga varianra corecta, adica doar cuvintele care contin grupurile de litere si sunt corect scrise.
Consecințele regimurilor politice asupra evoluției societății contemporane
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Informatica, clasa a VI-a. Tema: Înserarea și editarea desenelor în PAINT.
Dumbravă Natalia
O activitate în formă de povestioară cu sarcini.
Ideea luptei pentru libertate în romanul alegoric „Istoria ieroglifică” de D. Cantemir
Fărîmă Nelea
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 11-й класс, Этен и пропен - физические и химические свойства
Терлецкая Алла
Тема: Этен и пропен - физические и химические свойства Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Buchetul de flori pentru ființa draga.
Joc de descoperire a cadoului pentru scumpa mama.
Ciuboțelele ogarului - Călin Gruia.
Exerciții aplicative
Asumarea responsabilității într-o comunitate bazată pe respectarea drepturilor omului
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adunarea numerelor naturale 0 - 100 cu trecere peste ordin.
Quizizz-ul este o resursă digitală care are ca scop dezvoltarea abilităților de calcul matematic. Elevii de clasa I își pot îmbunătăți/exersa/consolida abilitățile ca calcul matematic folosind această resursă cu caracter ludic.
Propozițiile subordonate și termenii regenți.
Caisîn Lăcrămioara
Fixarea cunoștințelor despre propozițiile subordonate și termenii regenți.
Resursele extraatmosferice și ale atmosferei
Cozma Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mișcarea oscilatorie
Pleşca Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Lectia (1)
Țîpu Valentina
Chigai Rodica
Химия, 9-й класс, Азот - химический элемент и простое вещество
Акиндинова Наталья
Тема: Азот - химический элемент и простое вещество Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sistemul solar
Competențe specifice 1. Explorarea caracteristicilor unor corpuri, fenomene și procese 2. Investigarea mediului înconjurător folosind instrumente și procedee specifice
„Bine e la noi acasă!”
Belousov Marina
Emilia Căldăraru Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Complementul direct. Completiva directă.
Evaluarea cunoștintelor Competențe generale/specifice 4.Utilizarea corectă, adecvată și eficiență a limbii în procesul comunicării orale și scrise 4.1 Folosirea achizițiilor privind structuri morfologice complexe ale limbii romane literare, pentru înțelegerea corectă și exprimare nuanțată a intențiilor comunicative; 4.3 Analizarea elementelor de dinamică a limbii, prin utilizarea achizițiilor de sintaxă, morfologie, fonetică, lexic și semantică, prin raportare la limbile moderne; 4.4 Valorificarea relației de normă, abatere și uz în adecvarea strategiilor individuale de comunicare.
Springtime
Cebanu Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fibre naturale,artificiale și sintetice
Lecție
Fluviile Europei.
Rebus geografic pentru fixarea cunoștințelor legate de hidrografia Europei.
Brazilia.
Activiatea poate fi desfășurată la sfârșitul lecției.
Cum vorbesc animalele.
Copiii vor putea să recunoască animalul după sunetul emis, vor număra, vor cânta.
Grupuri de litere
Recapitularea grupurilor de litere
Anotimpurile/ Les saisons.
Ește un cântec în limba franceză, o scurtă activitate de captare a atenției, la lecția de predare-fixare pentru învățarea anotimpurilor. Dezvoltă competența de receptare dar și producere de mesaj audiat, prin exerciții de repetiție și completare de spații lacunare.
MEM- Simturile si organele de simt. Animale domestice si animale salbatice.
Am realizat la MEM jocuri in Word wall incare elevii asociaza organul de simt cu obiectul/ lucrul adecvat, invatand astfel Simturile : vaz, auz, miros, simtul tactil si olfactiv si la Unitatea de invatare -Animale- elevii pot deosebi animalele salbatice de animalele domestice.
We like tales.
Aceasta este o carte ilustrată ce conține întreaga poveste despre uriașul egoist, creată în scopul dezvoltării competenței de lectură a elevilor.
LES MONUMENTS DE PARIS , prof. Archip Ada-Irina, BOTOŞANI, România
Elevii descopera cultura si istoria Frantei prin joc. Usor, placut si modern!
R.S.S.M. Economie și societate (1944-1985)
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Aranjarea și servirea mesei de sărbătoare
Veta Dascal
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Modal Verbs (Verbe Modale) can, could , may, might, be allowed.
Elevii însușesc verbele modale treaptă cu treaptă-prezentarea teoriei, exerciții de aplicare a verbelor și exercițiu de autoevaluare, fiind prezentate răspunsurile. Elevii sînt ghidați sincron ca sa-si formeze abilități de aplicare a modalelor. Lecția se focusează pe aspectul gramatical.
Identificarea substanțelor organice
Borș Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (2)
Juc Viorica
Физика, 10-й класс, Относительность механического движения
Пономаренко Ирина
Тема: Относительность механического движения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Grupa peștii
Acest joc este pur recreativ, menit să încheie o activitate de învățare într-o notă optimistă, dinamică și amuzantă. Imaginea propusă pentru puzzle este un recif de corali, un mediu de viață ideal pentru multe specii de pești, aceasta fiind subiectul lecției de la clasa a III-a.
Практическая работа № 1 Приемы работы с веществами, посудой и оборудованием...
Дымовская Галина
Тема: Практическая работа № 1 Приемы работы с веществами, посудой и оборудованием в химической лаборатории Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Vesela
Taucci Liudmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Modern prin inteligență. Lecția 1 (LECȚIA 1)

Гражданское воспитание, 11-й класс, Система функционирования правил: иерархия и взаимодействие
Кориненко Александр
Тема: Система функционирования правил: иерархия и взаимодействие Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Rezolvarea problemelor cu ajutorul ecuațiilor de gradul II, partea II
Izmană Nina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Ecuații, inecuații, rezolvrea problemelor cu ajutorul ecuațiilor.
Test sumativ la tema :,, Ecuații, inecuații, rezolvrea problemelor cu ajutorul ecuațiilor''.
Evaluare semestrială.
Test de evaluare a cunoștințelor obținute de elevi la finele clasei a V-a. Parola 18870
Profesia de vis. Abilităţi şi interese
Colesnic Liliana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sunetul [ge^] şi grupul de litere ge. Scrierea grupului de litere ge

Animale sălbatice. Animale domestice.
Jocul Puzzle are ca scop recunoaşterea şi analizarea pe bază de planşă a animalelor sălbatice.
Русский язык, 7-й класс, Дом родной. Учимся определять род имён существительных
Маковей-Карачебан Инга
Тема: Дом родной. Учимся определять род имён существительных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sunt curat şi ordonat!
Copiii vor învăța să-şi mențină odaia sa în curățenie, reguli de menținere a igienei personale şi a casei, vor numi pizițiile spațiale ale obiectelor, suportul pentru aranjarea hainelor în dulap confecționat din materiale reciclabile v-a fi un ajutor minunat.
Українська мова і література, 12й класс, «Я народився і жив для добра і любові» О. Довженко
Подлєсная Світлана
Тема: «Я народився і жив для добра і любові» О. Довженко Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Salinschi Lilia
Hidrații de carbon - produși ai fotosintezei. Glucoza și fructoza
Baerle Iulia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 10-й класс, Показательные уравнения с модулем
Лунгу Евгения
Тема: Показательные уравнения с модулем Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Отдел Мхи (Моховидные)
Распределите этапы жизненного цикла мхов начиная со споры
Proverbe și expresii românești.
Un exercițiu util pentru etapa de evocare/reflecție.
Încrengătura Moluște.Clasa Gasteropode.
Evidențierea caracterelor generale,sistematica încrengăturii moluște.
Развитие личности, 10-й класс, Учебные предложения системы образования в РМ. Система образования...
Никитина Евгения
Тема: Учебные предложения системы образования в РМ. Система образования. Пути и образовательные предложения. Предпочтения, интересы и исследования Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Figuri și corpuri geometrice.
Consolidarea cunoștințelor despre figuri și corpuri geometrice.
Scrierea cu litere mari de tipar.
Elevii vor înlocui o literă din fiecare cuvânt pentru a obține cuvinte noi. Fișa poate fi folosită la clasa pregătitoare și la începutul clasei I. Competențe specifice vizate: recunoaşterea unor cuvinte uzuale, din universul apropiat, scrise cu litere mari de tipar; punerea în corespondenţă a unor cuvinte formate din 1-2 silabe cu imagini potrivite.
Căsuţa din oală
Resursa are ca scop formarea deprinderii de a-şi însuşi şi reproduce firul narativ al povestirii cu accent pe conturarea sentimentului de prietenie şi exersarea deprinderii de a realiza o temă practică utilizând tehnici diferite de lucru.
Безопасность учащихся на время каникул
Грекова Ирина
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Funcția de gradul I. Proprietăți
Vasilache Galina
Coloana Sonoră - ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Analizatorul gustativ și stimuli gustativi
Chirița Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Развитие личности, 5-й класс, Как проявлять уважение в жизненных ситуациях
Баранчук Людмила
Тема: Как проявлять уважение в жизненных ситуациях Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
«Абсолютный» характер непрограммной музыки в жанрах камерной музыки
Bolotova Evghenia
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
"Cartea de-a lungul veacurilor" de Dorin Onofrei. Lectură.
Prezentarea textului literar în carte digitală.
Atelier de creație. Compunere „Jocurile de iarnă”
Panainte Inga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
The sights of London 2
Schneider Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Compoziție de caracterizare a personajului romantic

Развитие личности, 12-й класс, Домашняя среда – качественная среда для меня и близких...
Андриеш Аурелия
Тема: Домашняя среда – качественная среда для меня и близких. Семья и родной дом Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Relația dintre un tânăr
Țiganu Tatiana
și o tânără Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Figurile geometrice.
Consolidare.
Математика, 3-й класс, Сложение и вычитание многозначных чисел
Дечева Нина
Тема: Сложение и вычитание многозначных чисел Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Анилин
Ungureanu Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Decodificarea mesajelor media
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unit 4, Lesson 1 - "Enjoying the Arts"
Realizarea sensului. Feedback. Ex 2 pag. 73. Elevii vor raspunde la intrebari online cu alegere multiplă despre informațiile din text ex 1 pag.72 despre artiști.
Munca şi aprecierea ei. Valoarea şi importanţa muncii. Munca şi prosperitatea. Aprecierea muncii. Salariul
Petrov Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Evaluare inițială.
Unitățile de competență: 5.1 Recunoașterea formelor geometrice și a elementelor acestora în modele date și în mediul înconjurător. 5.3 Aplicare formulelor pentru calculul perimetrelor unor dreptunghi și pătrate. 5.5 Efectuarea transformărilor unităților standard de măsură: pentru lungime; pentru masă.
Evaluare inițială.
Este un test care permite verificarea noțiunilor teoretice pentru perioada 11 martie-31mai. Acest test dezvoltă competența: Identificarea și descrierea fenomenelor fizice și a manifestărilor acestora prin observații directe și analize ale surselor de informații, manifestând curiozitate și atenție.
Биология, 8-й класс, Роль растений в природе и в жизни человека
Мамалига Анна
Тема: Роль растений в природе и в жизни человека Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tema: Regnul Plantele. Caractere generale.
Scopul lecției : completarea cunoștințelor elevilor despre alcătuirea plantelor , mediul lor de trai, tipul de nutriție și clasificare plantelor structura lor. Competențe specifice : 1. Utilizarea adecvată a terminologiei specifice biologiei în comunicarea orală și scrisă; 2. Explicarea adaptării plantelor la diferite medii de viață. Etapa lecției: realizarea sensului
Biserica în Țările Române
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 8-й класс, Фонетика и орфография. Звуки и буквы. Алфавит. Ударение
Караулан Людмила
Тема: Фонетика и орфография. Звуки и буквы. Алфавит. Ударение Караулан Людмила Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык, 7-й класс, Молдова. Учимся употреблять местоимение свой (своя, своё, свои)
Ляшенко Ольга
Тема: Молдова. Учимся употреблять местоимение свой (своя, своё, свои) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 4-й класс, Составление и запись письма родным людям/друзьям
Трунина Валентина
Тема: Составление и запись письма родным людям/друзьям Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
COLOURS.
Scopul exercițiului este de a consolida vocabularul limbii engleze prin învățarea de noi cuvinte.
Ion Creangă. „Amintiri din copilărie”: fragmentul „La scăldat”
Borș Angela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Degradarea mediului natural. Măsuri de protecție.
Lecția nr 1 din modulul "Domenii de degradare a mediului natural. Măsuri de protecție",( compartiment de educație și cultură ecologică). Este o lecție de transmitere și asimilare a noilor cunoștințe în care am urmărit formarea la elevi a competenței: " Conștientizarea fenomenului de degradare și a efectelor sale negative pentru mediul înconjurător
„Povestiri de pe Calea Moșilor” de Adina Popescu. Interpretarea mesajului textului
Leancă Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Trenulețul matematic cu oparații de adunare și scădere cu numere naturale 0-100.
Fișa de lucru / evaluare conține exerciții de comparare, de asociere, rezolvare a unor cerințe specifice unor competențe din programa de matematică de clasa I.
Безопасный маршрут в школу. Улица, тротуар, дорога. Светофор, Общественный транспорт, переход через дорогу
Iuldașeva Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Биология, 10-й класс, Тип: Круглые черви (Nemathelmintes). Класс Нематоды
Лупашко Наталья
Тема: Тип: Круглые черви (Nemathelmintes). Класс Нематоды Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Conceptul biblic al dragostei
Vlas Lidia
Coloana Sonoră - ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 11-й класс, Альдегиды, общая характеристика. Номенклатура, изомерия
Чебану Ольга
Тема: Альдегиды, общая характеристика. Номенклатура, изомерия Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Проблематика рассказа А. И. Солженицына «Матренин двор»
Гайбу Светлана
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Русский язык и литература, 4-й класс, Художественные тексты: былины, легенды
Трунина Валентина
Тема: Художественные тексты: былины, легенды Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Monarhiile absolutiste și caracteristicile lor
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ne cédons pas à la psychose!

Momentele acțiunii și moduri de expunere în opera epică

Evaluare finală Religie, clasa a V-a
Elevii se vor putea evalua rapid și sigur prin intermediul testului Kahoot.
Simetria față de o dreaptă
Obletsova Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Hidrocarburi
Generalități
Химия, 11-й класс, Предельные углеводороды
Чебану Ольга
Тема: Предельные углеводороды Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Descrierea obiectelor după formă, mărime, culoare.
Se propune le etapa de Evocare cu sarcina de a descrie obiectul și a evidenția rolul lui.
Unităţi de măsură pentru timp- by Gogu Mihaela.
Materialul este un test interactiv de evaluare a cunoştinţelor elevilor despre unităţile de măsură pentru timp. Dezvoltă competenţe de orientare rapidă în găsirea răspunsului potrivit, de alegere a variantei corecte, de asemenea, competenţele digitale. La nivel intelectual dezvoltă gândirea logică, raţionamentul, memoria, atenţia, vocabularul. Poate fi utilizat ca metodă de feedback în lecţia de predare, ca modalitate de evaluare într- o lecţie de consolidare sau la recapitularea/ sistematizarea cunoştinţelor.
Lectia (2)
Juc Viorica
„Cele dintâi lecturi” de M. Eliade. Planul simplu de idei. Rezumatul textului
Jechiu Olesea
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Păsări călătoare și păsări sedentare

Legile mendeliene de transmitere a caracterelor ereditare. Încrucișarea dihibridă

Cum mă adaptez la tranzițiile din viața mea (admiterea la liceu sau la facultate)?

Tainele cărții.
Gorgan Diana
Scopul activității constă în familiarizarea elevilor cu tipurile de litere de tipar.
Past Perfect Continuous.
Put the verbs into the correct form (past perfect progressive).
UK National Symbols and Values
Lungu Svetlana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Adjectivul.
Un filmuleț cu principalele categorii gramaticale ale adjectivului, care poate fi folosit după ce s-au predat noțiunile teoretice.
Citirea corectă, conștientă și fluentă. Textul „Și de la pom”, după Aurel Scobioală
Martea Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Apele Americii de Nord.
Chiurcciu Irina
Consolidarea sau evaluarea subiectului: Apele Americii de Nord.
Sunt responsabil pentru faptele mele și încrezut în forțele proprii
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unit VI Round Up. End-of-the-book Round Up.
Final Consolidation. Vocabulary revision. Odd-man Out. Unscramble the sentences.Prepositions of place and movement.
Securitatea personală Incendiile acțiuni și modalități de prevenire
Garaba Mariana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
„Acuarelă” de I. Minulescu. Lectură și vocabular
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Tag questions.
Angela Bivol
Acest quiz are ca scop evaluarea și consolidarea componentei gramaticale.
Биология, 10-й класс, Значение Папоротникообразных в природе и жизни человека
Баранчук Людмила
Тема: Значение Папоротникообразных в природе и жизни человека Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
„Privighetoarea” de I. A. Brătescu-Voinești. Lectură expresivă, vocabular
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Elemente de structură a textului poetic.
Cudalb Elena
Este un material teoretic suport pentru studierea genului liric care va dezvolta competenţa specifică 3.
Unit 4, Lesson Six. The animal world.
Călcăi Livia
Activitatea are ca scop consolidarea vocabularului de la tema dată și realizează un bun antrenament al înțelegerii, dezvoltă abilități de gândire logică, crează un mod relaxant de învățare și contribuie la dezvoltarea imaginației. Mai dezvoltă și competențe digitale.
CENUȘĂREASA
PUZZLE
Класс Земноводные (Amphibia).
Осмысление. Ответьте на вопросы по теме Класс Земноводные. Запишите правильный ответ в отведенное поле.
Oxizii nemetalelor și acizii oxigenați
Cazacioc Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 2-й класс, Деление на 2
Ракул Марина
Тема: Деление на 2 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Тип Моллюски
Lupașco Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
„Cum se face o carte”
Tema/scurtă descriere: Prin intermediul exercițiilor propuse pe Platforma on-line copiii vor afla din ce este formată o carte și care este traseul pe care îl are aceasta de la începutul ei și până la apariție în bibliotecă sau librărie. Competențe vizate: Preșcolarii vor putea conștientiza faptul că limbajul rostit poate fi scris și apoi tipărit. Resursa educațională permite exersarea și extinderea progresivă a vocabularului, iar preșcolarii își vor îmbogăți limbajul cu noțiuni noi, existând în context și premise ale citirii și scrierii.
Pippi Șosețica(fragment) de Astrid Lindgren - Să înțelegem textul.
Exercițiul își propune verificarea înțelegerii unui text literar studiat, mai exact : ,, Pippi Șosețica" ( fragment) de Astrid Lindgren. Competențele pe care le dezvoltă elevii: citirea și înțelegerea unui text literar, identificând noțiuni precum: titlul, autorul, personaje, alineate, reținerea unor amănunte din text, povestirea pe scurt a fragmentului citit.
Elemente de geometrie
Orlov Diana
Un test formativ pentru evaluarea şi autoevaluarea competenţei de aplicare a noţiunilor geometrice de bază şi a formulelor de calcul .
Lectia1
Costru Lucia
Test ”Oul Dogmatic” de Ion Barbu.
Margareta Munca
Activitate interactivă la tema Test ”Oul Dogmatic” de Ion Barbu.
Structura scrisorii. Test.
Teste de evaluare a cunoștințelor de la finele lecției "Scrisoarea".
Fenomene electromagnetice. Generalizare și sistematizare
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Тип Хордовые. Класс Птицы.
Исследование живого мира с помощью специфических средств и методов изучения для улучшения качества жизни и окружающей среды.
Delta Dunării.
Delta Dunării este o carte audio ce conține imagini și informații privind așezarea, formarea, fauna, flora Deltei, activități specifice acestei Rezervații a Biosferei, dar și câteva măsuri de prevenire a poluării.
Sun4etul și litera b. Rebus.
Rebusul verifică abilitatea elevului de a găsi cuvintele ascunse. Când se găsește cuvântul, se dă click pe prima literă și apoi se identifică imaginea. În completare, elevul poate fi solicitat să formeze enunțuri folosind cuvintele date. Notă: cuvintele se regăsesc vertical, orizontal sau oblic.
Subjunctive Mood after "wish
Svetlana Lungu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Prietenia. Cooperarea
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Numeralu- funcții sintactice
Elevii actualizează funcțiile sintactice ale numeralului
Ereditatea normală la om.
Prima activitate din prezentare propune elevilor să analizeze impactul unor factori mutageni asupra organismelor. Totodată, în cadrul lecției elevii vor argumenta necesitatea utilizării metodelor speciale în studiul geneticii umane prin rezolvare de situații de problemă, referitoare la transmiterea caracterelor ereditare.
Русский язык и литература, 2-й класс, Жанры устного народного творчества
Федорина Светлана
Тема: Жанры устного народного творчества Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tipologia statelor lumii (partea II)
Cozma Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unit 1. Lesson Two. Is your mother a teacher?
Activitatea propusă are ca scop dezvoltarea competențelor lingvistice și digitale, dezvoltarea gândirii logice. Elevii vor consolida vocabularul.
Lectia (1)
Mamaliga Anna
Українська мова і література, 8-й класс, Односкладні неозначено - особові речення
Курлянцева Ольга
Тема: Односкладні неозначено - особові речення Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Pericol, risc la locul de muncă.
Exercițiu interactiv tip Quiz cu alegere multiplă realizat cu aplicația LearningApps, prin rezolvarea căruia se urmărește consolidarea cunoștințelor despre pericolele și riscurile la locul de muncă.
Locul familiei în istorie. Trecutul familiei. Sărbători în familie
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Aspectul fibrelor textile la microscop.
Exercițiu interactiv tip Ordonează perechi realizat cu aplicația LearningApps care vizează asocierea dintre aspectul fibrei la microscop și denumirea acesteia.
Limba si literatura romana
Despre Mihai Eminescu!
Verificarea cunoștințelor referitoare la viața lui Mihai Eminescu.
Экскурсия в Национальный музей искусств Молдовы
Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
UNITĂŢI DE MĂSURĂ PENTRU CAPACITATEA VASELOR
SCOPUL: exersarea și consolidarea noțiunilor despre unitățile de măsură pentru volumul lichidelor COMPETENȚE: 1. Utilizarea unor instrumente şi unităţi de măsură standardizate, în situaţii concrete, inclusiv pentru validarea unor transformări; 2. Operarea cu unităţi de măsură standardizate, folosind transformări; 3. Utilizarea terminologiei specifice şi a unor simboluri matematice în rezolvarea şi/sau compunerea de probleme cu raţionamente simple. CONȚINUTURI: - Efectuarea de transformări cu unităţi de măsură standard în limita operaţiilor studiate - Efectuarea unor calcule folosind unităţi de măsură pentru capacitate (volum) - Rezolvarea și compunerea de probleme, în care intervin unităţi de măsură standard (inclusiv cu transformări), utilizând simboluri și expresii matematice
Українська мова і література, 11-й класс, Олександр Олесь «Чари ночі». Мотив краси кохання...
Курлянцева Ольга
Тема: Олександр Олесь «Чари ночі». Мотив краси кохання і молодості, роздуми про гармонію людини і природи Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Биология, 10-й класс, Царство Растений. Отдел Покрытосеменные. Класс Двудольные
Баранчук Людмила
Тема: Царство Растений. Отдел Покрытосеменные. Класс Двудольные Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Caracterul latin al limbii române
Gavriliță Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Despre mine. Cine sunt? Cum arăt?
Copiii vor putea povesti despre membrii familiei ın baza fotografiilor de familie şi despre sine în urma întrebărilor adresate privindu-se în oglindă, vor putea numi părțile corpului, vor folosi formule de politețe, se vor juca, vor dansa, aplica.
Unități de măsură pentru capacitate: l
Morcov Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Florile de primăvară. (LECȚIA 1)
Barbarova Natalia
Lecția 1 Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Romanul „Baltagul”
Marcu Neli
de M. Sadoveanu. Caracterizarea personajului - Vitoria Lipan Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Viaţa în familie. Relaţii şi rezultate pozitive
Bivol Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Развитие личности, 9-й класс, Наркотики
Романчук Ольга
Тема: Наркотики Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Plantele de grădină.
Test de verificare a cunoștintelor despre plante.
Развитие личности, 1-й класс, Внешний вид ученика
Коржикова Арина
Тема: Внешний вид ученика Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cum te-ai simțit în vacanța de vară.
Activitate de conversație la început de an școlar
Математика, 12-й класс, Объем усеченной пирамиды
Радилова Марианна
Тема: Объем усеченной пирамиды Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Moștenirea grupelor sangvine
Hîncu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
La proposition subordonnée relative
Țurcan Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Modulul 2: Înmulțirea și împărțirea tabelară. Tema: Activități diferențiate de dezvoltare. pagina 96
Unități de competență: 2.3. Aplicarea înmulţirii, împărţirii și a proprietăţilor acestora pentru aflarea unor numere necunoscute în exerciţii, șiruri date. 2.4. Rezolvarea problemelor, cu sprijin în schemă, rezolvare și răspuns. 2.5. Formularea problemelor, cu sprijin în: imagini; enunț; schemă; operaţii aritmetice; tematică. Conținuturile tematice: - O călătorie imaginară pe meleagurile Moldovei, folosind STEAM, având ca prieten pe Picurici și Globuleț, având itinerarul Complexul Orheiul Vechi, elevii făcând popasuri , rezolvând sarcini și aflând lucruri noi despre acest loc impresionant! - Noțiuni generale despre Complexul Orheiul Vechi; - I popas: intrarea în peșteră; - Mănăstirea Peștera; - al II-lea popas: Crucea Dorințelor; - Mănăstirea subterană Butuceni (chiliile); - al III-lea popas Biserica (din peșteră); - Baia Turcească; - Popasul a IV-lea: Biserica din vârful dealului: Adormirea Maicii Domnului; - Bilanțul lecției.
„Mass-media”
Zazulea Inga
Elevii clasei a XI-a cu limba rusă de instruire , la subiectul lecției „Mass-media”, la reflecție, prin puzzle și learningapps, au clasificat termenii pe domenii și au exemplificat, expunându-și preferințele. Astfel, elevii își dezvoltă competența de comunicare orală.
Ortogramele
Evaluarea însușirii scrierii ortogramelor
Domnitorii Moldovei
Joc didactic cu scop de a dezvolta atenția și memoria.
Substanțe chimice.
Clasificarea substanțelor.
Parabola – posibil model al devenirii personale
Oleinic Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Romania- the fascinanting country.
Videoclipul a avut ca scop prezentarea unei părţi dintre simbolurile şi tradiţiile României, o ţară fascinantă. Poate fi utilizat la diferite discipline, nu numai la Istorie, ci şi la alte disipline. Poate fi folosit chiar şi la ciclul gimnazial, la predarea, dar şi la profundarea, consolidarea sau recapitularea cunoştinţelor despre România. Poate fi folosit, cu eficienţă, la diverse activităţi extraşcolare- concursuri, spectacole, proiecte tematice sau eTwinning. Antrenează procese psihice ca atenţia, memoria, gândirea, vocabularul, imaginaţia.
Pisica.
Am elaborat acest material pentru micii preșcolari, dar și pentru cadrele didactice care doresc să abordeze această temă. În acest material am sintetizat cele mai importante informații privitoare la pisică.
Optica geometrică.
Scopul: de a recapitula și sistematiza cunoștințele elevilor la modulul "Optica geometrică".
Evenimente şi proiecte artistice școlare și extrașcolare
Veta Dascăl
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Literary genres.
Elevii vor diferenția și recunoaște diferite genuri literare.
Математика, 10-й класс, Понятие показательной функции. Свойства. График
Лунгу Евгения
Тема: Понятие показательной функции. Свойства. График Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Căldura specifică. Capacitatea calorică. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Galina Dimovskaia
Forța elastică

Comportamentul tolerant și non-discriminatoriu în relații
Un test care ne va evidenția studiul violenței în școală.
"Povești amestecate"
Jocul presupune a ajuta personajele din poveștile cunoscute să-și găsească locul, respectiv imaginea poveștii din care face parte. Scopul este acela al dezvoltării gândirii și capacității de a face asocieri corecte.
Proprietatea coardelor egal depărtate de centrul cercului.
Țîbuleac Mariana
Proprietatea arcelor cuprinse între coarde paralele Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Educatia civica
În livadă.
Se propune jocul la etapa de Evocare.
Matrice. Ecuațiile matriciale.
Pentru etapa de evocare.
Let's make fruit salad.
This activity consolidates the pupils'vocabulary
Lectia (2)
Paşa Lilia
Textul nonliterar. Banda desenată: Nu vreau să dorm!
Banda desenată dezvoltă competența de receptare a unei varietăți de mesaje scrise, în contexte de comunicare cunoscute punând accent pe dezvoltarea personală a elevilor, stimulează interesul pentru citit, oferă posibilitatea înțelegerii conținutului proverbelor.
Русский язык и литература, 6-й класс, Правописание суффиксов имён существительных -чик, -щик...
Манукян Мери
Тема: Правописание суффиксов имён существительных -чик, -щик, -ость, -изн, -от, -ин Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Capitolul III. Tema 14 Sistemul nervos central.
Activitatea este realizată în instrumentul digital wordwall.net. Scopul este de a consolida cunoștințele elevilor la tema Sistemul Nervos Central. Elevii vor recunoaște componentele sistemului nervos central prin folosirea indiciilor din dreptul fiecărui cuvînt.
Primii pași spre o afacere de succes
Moisei Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Orientarea în spațiu
Datorită acestei activități ,elevii vor cunoaşte mijlocele de orientare în spațiu
Notele muzicale.
Consolidarea cunoștințelor - invățarea denumirii notelor muzicale.
GHICITORI AMUZANTE PENTRU COPIII ISTEȚI
Prin această activitate am urmărit să aduc zâmbetul pe buzele copiilor. Este o activitate distractivă prin care copiii își dezvoltă competența de citire a unor mesaje scrise și competența de identificare a unui mesaj oral din texte accesibile variate.
Русский язык и литература, 8-й класс, Н.В. Гоголь. Слово о писателе. Гоголь и театр...
Стрэтилэ Жанна
Тема: Н.В. Гоголь. Слово о писателе. Гоголь и театр. Понятие о драматическом произведении, о комедии. Постановки «Ревизора» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Funcții și proceduri.
Test utilizat la etapa de evocare la ora de informatică la subiectul Subprograme pentru elevii clasei a XI-a, profil umanist.
Ce pot face bine şi frumos?
Bivol Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia2
Ababii Nadejda
Cum arătăm? (Lecția 2) (LECȚIA 2))

Importanța compușilor organici și impactul lor asupra calității vieții

Химия, 11-й класс, Природный каучук
Терлецкая Алла
Тема: Природный каучук Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Scăderea numerelor de la 0 la 20 cu trecere peste ordin
1 - să efectueze adunări și scăderi în concentrul 0 – 100, fără și cu treceri peste ordin. 2 - să utilizeze elemente de limbaj matematic aferent conceptelor de număr natural, adunare, scădere. 3 - să aplice adunări, scăderi și proprietăţile acestora pentru: compunerea și descompunerea numerelor 0 – 100.
Interacțiuni gravitaționale.
Scopul: de a recapitula și sistematiza cunoștințele elevilor la tema: "Interacțiuni gravitaționale".
Singular and Plural Nouns.
Această activitate ajută elevii să memorizeze numărul singular și plural a substantivelor.
PROVOCARE ȘI MIȘCARE.
Evaluare finală- Educație fizică- PROVOCARE ȘI MIȘCARE! Verificare și consolidarea gradului de însușire a deprinderilor motrice de baza ( mers, alergat, sărituri ) și aplicarea acestora.
Соловей и горлица сказка
Maşcenco Anna
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Cum înțelegem numerele naturale?
Zaporojan Ala
Alegeți răspunsul corect.
Calităţile citirii: corectă, conștientă, cursivă, expresivă. Text-suport:
Panainte Inga
„Ce este mai tare decât cetăţile” Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Личность. Сильные и слабые стороны характера человека
Быкова Людмила
Тема: Личность. Сильные и слабые стороны характера человека Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Poligoane regulate.Repetarea materiei din clasa 8
Un chestionar la actualizarea cunoștințelor la poligoane regulate
Sunetul [u] și litera de tipar U. Reprezentarea propoziției prin semne convenționale. Scrierea literei U mare de mână
Mîndru Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Produsele chimice de uz casnic și de igienă personală (săpun, detergenți, agenți de curățare, pastă de dinți, parfumuri); medicamente, vitamine. Măsuri de utilizare inofensivă.
Cartea este creată din motivul absenței conținutului în manualul de chimie. Astfel de cărți pot crea și elevii individual sau în grup. Activitățile de acest gen contribue la dezvoltarea competențelor de lucru în echipă, de utilizare în situații reale a instrumentelor cu acțiune digitală. Elevii stabilesc relația cauză - efect: domeniile concrete de utilizare ale substanțelor chimice, dar și măsurile de protecție și utilizare inofensivă a acestora.
Recomandari Generale de comportare în locuință la cutremur
IGSU Romania
Campania IGSU ”Nu tremur la cutremur” INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ Romania
Українська мова і література, 5-й класс, Тема, основна думка оповідання Степана Васильченка «Свекор»
Чебан Анжела
Тема: Тема, основна думка оповідання Степана Васильченка «Свекор». т/л Події (фабула) та персонажі оповідання. Синоніми. Антоніми Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Vocabularul-evaluare
Mureșan Luminița
Activitate de evaluare ce vizează formarea competențelor de recunoaștere și operare cu conceptele învățate: sinonime, antonime, omonime, cuvinte polisemantice etc.
Oxigenul
Lectie
Protozoarele. Încrengătura Rizopodele (Rhizopoda)
Gîțu Ana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Modulul II. Unitatea 5. Tema: Cuvântul. Sensurile lui.Exerciții aplicative.pagina 30.
Competențe specifice disciplinei: 1.Receptarea mesajului oral în situaţii de comunicare, manifestând atitudine pozitivă, atenţie și concentrare. Unități de competențe: 5.1. Distingerea cuvintelor noi și a sensului lor în diverse texte și enunțuri. 5.3. Respectarea normelor fonetice şi gramaticale elementare. 5.4. Pronunţarea corectă a cuvintelor limbii române.
Valori moral-spirituale. Bunăvoința în comunitate
Panainte Inga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
DELTA DUNĂRII.
Delta Dunării este o lecție interactivă ce coține imagni reprezentative privind așezare, formare, vegetația, fauna, activități economice specifice Deltei, activități interactive, un filmuleț și un link privid protecția mediului înconjurător. Competențele specifice pe care le vor dezvolta elevii: 3.1. Identificarea poziției elementelor reprezentate pe hartă 3.3. Raportarea corectă a poziției unor elemente pe reprezentările cartografice 4.1. Dezvoltarea curiozității de cunoaștere a elementelor geografice caracteristice orizontului local, țării și lumii contemporane 4.2. Dobândirea interesului pentru înțelegerea rolului mediului înconjurător pentru viața și activitatea societății
Tabele.
Țurcanu Alla
În urma acestei activități elevii își vor consolida cunoștințele referitor la tabele, aranjând etichetele html și obținând o structură corectă a unui tabel HTML.
Obiectele din componența documentelor Web: referințe (I)
Braguța Ina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Stay healthy.
Turuta Cristina
This exercise will improve the pupils' writing skills and consolidate their grammar knowledge and vocabulary.
RIdichea -alcătuire și caracteristici.
Jocul Wordwall ”Ridichea uriașă” cuprinde exerciții de identificare a unei plante precum și proprietățile și rolul acestora. Prin joc, elevii reușesc să desopere și să își corecteze eventualele greșeli.
Linie curbă. Cerc. Disc. Elemente ale cercului (centru, rază, diametru, coardă), interior, exterior. Numărul π. Lungimea cercului. Aria discului (fără demonstrație)
Baș Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Биология, 7-й класс, Позвоночные Животные. Тип Хордовые. Класс Пресмыкающиеся
Тертяк Снежана
Тема: Позвоночные Животные. Тип Хордовые. Класс Пресмыкающиеся Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Realizați corespondența între imagine și cuvânt.
Elevii vor realiza corespondența între imaginile reprezentând membri familiei și cuvintele care îi denumesc.
Fonetica
Elevii vor identifica diftongii, triftongii și vocalele în hiat.
Grecia antică.
Evaluarea cunoștiințelor dobândite în cadrul lecției: Grecia antică
Mitul dragostei între vis și realitate. Continuitate și integritate în literatura română. Balada populară „Monastirea Argeșului”
Boguș Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Pret pour les vacances L'art de faire sa valise
Slovineanu Mihaela
Unit 5 Lesson 6 A Space Trip
Nederiță Liliana
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Тип Членистоногие. Класс Паукообразные
Victoria Rusu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Test de evaluare "America de Sud".
Reprezintă un test de verificare a cunoştinţelor despre continentul America de Sud.
Alimentația sănătoasă
Botnari Ina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 2-й класс, Будова тексту. «У лісі.»
Рябой Алла
Тема: Будова тексту. «У лісі.» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Рекурсия
Игра. Основные поятия рекурсии
Cicluri în Pascal.
Un joc interactiv (competitiv). Elevii vor dezvolta capacitatea de a utiliza în mod interactiv cunoştinţe şi tehnologii.
Subject and Object Pronouns
Utilizarea corectă a pronumelui personal
Les Adjectifs Démonstratifs.
Rusu Mirela
Lecție de comunicare de noi cunoștințe. În funcție de nivelul clasei, poate fi folosită și ca lecție de fixare sau recapitulare a cunoștințelor privind formele și folosirea adjectivelor demonstrative în limba franceză. Competențe: receptarea mesajelor transmise oral sau în scris în diferite situaţii de comunicare, producerea de mesaje orale sau scrise adecvate unor anumite contexte, realizarea de interacţiuni în comunicarea orală sau scrisă. Conține suport didactic video, exemple și exercițiu.
Русский язык и литература, 3-й класс, Изменение имён прилагательных по числам
Соммер Наталья
Тема: Изменение имён прилагательных по числам Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adunarea și scăderea nr.nat. de la 0 la 100 fără trecere peste ordin
- realizarea de calcule fără trecere peste ordin; - consolidarea terminologiei specifice operației de adunare; - consolidarea terminologiei specifice operației de scădere;
Гражданское воспитание, 5-й класс, Проявления буллинга (запугивание, травля, и др.)
Бахрин Джонетта
Тема: Проявления буллинга (запугивание, травля, поддразнивание, унижение и др.) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (2)
Rusu Ecaterina
Українська мова і література, 5-й класс, Дитинство і родина. Склад. Правила переносу. Наголос
Чебан Анжела
Тема: Дитинство і родина. Склад. Правила переносу. Наголос Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Present Continuous.
It develops the pupils'writing skills!
U+U=ZU
Bernaz Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Masurarea masei corpurilor.
Exercițiul propus în wordwall cu 8 itemi este adresat elevilor din clasa a II- a pentru verificarea cunoștințelor despre Măsurarea masei corpurilor. Exercițiul vizează asocierea corectă a instrumentelor sau a unităților de măsură cu explicațiile date. Enunțurile scurte și simple fac din acest exercițiu un moment de antrenament care poate fi folosit la finalul sau începutul unei ore pe aceasta temă.
Mitul. Lecție de recapitulare.
Disciplina: Limba și literatura română (alolingvi). Consolidarea cunoștințelor elevilor și dezvoltarea competenței de rezumare a textului literar în baza operelor studiate din cadrul unității de învățare: Mitul.
Pronumele. Pronumele personal
Muruz Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Viața economică în societatea medievală. Apariția și dezvoltarea orașelor medievale

Zborul și plutirea
Veta Dascal
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Profetul Daniel - model de tărie în mărturisirea credinţei.
Activitatea dată vizează dezvoltarea competenţei derivate: Descierea rolului personalităţilor din perioada Vechiului Testament în slujirea lui Dumnezeu şi mărturisirea credinţei lor. Această activitate propune consolidarea şi evaluarea conţinutului tematic: Mărturisirea credinţei în perioada Vechiului Testament - Profetul Daniel.
Limba și literatura română, Clasa 9, Lecția 2
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Introducere în Perspectiva Învățării
A desena un mediu frumos este relativ ușor. Învățarea desenului în perspectivă folosind diverse tehnici poate fi puțin mai dificilă! În această temă, vă voi arăta cum să creați imagini frumoase folosind tot felul de perspective! Veți învăța elementele de bază, cum ar fi perspectiva unu, două sau trei puncte. De asemenea, vă voi arăta cele mai neobișnuite tehnici precum perspectiva inversă sau perspectiva liniară! Doar faceți clic pe unul dintre linkurile de mai jos pentru a începe să învățați! Recomandare pentru disciplina Elemente de perspectivă și disciplina Studiul formelor şi al volumului
Comunicarea. Tipuri de comunicare
Nenescu Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Inecuații de gradul I cu o necunoscută.
Activitatea este pentru etapa de reflecție. Nu este necesar de a crea un cont.
Afișul - text non literar
Consolidarea cunoștințelor despre realizarea unui afiș, text non literar, titlu, loc, dată, ora, îndemn, organizatori.
Rebus
Caută în rebus cuvintele în care se regăsesc animalele domestice.
Atelier de creație: „Oameni și destine”. Reproducerea tipului uman, poveștii unei vieți în baza fotografiei propuse
Condrea Ion
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Limba și literatura română, clasa a V-a, Responsabilităţi în familie
Тема: Responsabilităţi în familie Учитель: Белоусов Марина Автор: Белоусов Марина Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tema -Humans Impact on the natural enviroment.
Am elaborat o carte în limba engleză , despre -Impactul omenirii asupra Mediului Natural. Scopul cărții este : *de a dezvolta elevilor ailități de comunicare într-o limbă străină decât ce-a maternă, *de a potența creativitatea elevilor, *de a potența competențele digitale, *crește încrederea elevilor, *antrenează elevii să fie atenți, motivați ,activi.
Tipuri de legende.
Glavan Diana
Se poate utiliza la consolidarea legendei. Dezvoltă competența de lectură și receptare a textelor literare și nonliterare prin diverse strategii, demonstrând spirit de observație și atitudine creativă
Complementul parte secundară de propoziție.
Tighineanu Irina
Evocarea Elevii analizează funcția sintactică a cuvintelor din propoziție și descoperă tema nouă. Nu e necesar să se creeze un cont.
GREIERELE ȘI FURNICA , de La Fontaine.
MÎNZICU SIMONA VALENTINA
CUNOAȘTEREA TEXTULUI/ÎNȚELEGEREA MESAJULUI
Spielzeuge
Wortschatz zum Thema "Spielzeuge"
Zonele naturale.
Activitatea dezvoltă competența de identificării diversității naturale a realității geografice, recunoașterea lumii animale și vegetale conform imaginilor. Se poate aplica la etapa Reflecție sau ca temă pentru acasă, elevul accesând link-ul cu codul încorporat. Profesorul poate edita exercițiul.
Modele de organizare politică în Grecia antică
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 1-й класс, Вычитание до 20: Дес.Ед.-Дес.Ед.=Ед.
Захарчук Анжела
Тема: Вычитание до 20: Дес.Ед.-Дес.Ед.=Ед. Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Învăț să fac față
Margine Eugeniu
riscurilor Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adunarea și scăderea până la 100 fără trecere peste ordin.
Consolidarea capacităților de rezolvare a exercițiilor de adunare și scădere până la 100, fără trecere peste ordin.
Sărbătorile împărăteşti închinate Mântuitorului Hristos şi Maicii Domnului.
Activitatea dată vizează dezvoltarea competenţei specifice: Prezentarea sărbătorilor împărăteşti închinate Domnului Iisus Hristos şi Maicii Domnului, prin raportare la viaţa personală. Această activitate propune consolidarea şi evaluarea conţinuturilor tematice: Sărbătoarea - timp sfinţitor şi de bucurie; Relaţia dintre sărbătorile religioase şi alte sărbători.
Dealuri şi podişuri.
O activitate prin intermediul căreia copiii îşi vor îmbogăţi cunoştinţele despre dealurile şi podişurile din România.
Luarea deciziilor în situaţii de risc pentru viaţă şi sănătate
Eugen Nicov
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Acțiunea radiațiilor nucleare asupra organismelor vii.
Balmuș Olga
Activitatea este recomandată pentru etapa „Realizarea sensului”.
Social Projects
Munca-Aftenev Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биология, 7-й класс, Позвоночные Животные. Тип Хордовые. Класс Земноводные
Тертяк Снежана
Тема: Позвоночные Животные. Тип Хордовые. Класс Земноводные Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык, 5-й класс, Я и моя семья. Буквы Аа, Оо, Уу, Нн, Тт
Ляшенко Ольга
Тема: Я и моя семья. Буквы Аа, Оо, Уу, Нн, Тт Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Statele Eurasiei.
Cunoașterea și a altor denumiri a statelor Eurasiei.
Fişă de personaj – Traian, împăratul Romei
- Localizarea în spaţiu a evenimentelor istorice - Identificarea de surse istorice utilizând o varietate de instrumente, inclusiv tehnologiile de informare şi comunicare - Aplicarea unor procedee simple de analiză a surselor pentru a identifica informaţii variate despre trecut - Determinarea semnificaţiei unor evenimente din trecut şi din prezent
Однородные члены предложения
Maşcenco Anna
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Cărțile au suflet de Nicolae Manolescu
Activitate interactivă de recunoaștere a autorilor operelor studiate.
История румын и всеобщая история
Anul 1812 în istoria românilor
Slivca Alexei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Legendary Past
The exercise's purpose is to present the extension stage of the lesson.
Genul liric, Particularitati definitorii. Speciile genului liric
Mamaliga Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Compuși anorganici
Fișă de lucru pentru recapitularea materiei la modulul compuși anorganici, nomenclatura lor.
Sunetul [c] şi litera de tipar c. Silaba. Despărţirea cuvintelor în silabe. Litera c (mică) de mână
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Figuri și corpuri geometrice.
Activitatea este o scurtă recapitulare a figurilor și corpurilor geometrice.Elevii dezvoltă competențe digitale și competențe matematice de bază. Conținuturile vizate sunt cele referitoare la figurile plane și la corpuri.
Bisectoarea unui unghi
Lavric Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Textul funcțional.Invitația.
Este un test ce evaluează competențele despre Invitație, înaintea examenului de capacitate.
Bogății
Rosfinschi Mariana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Past Simple.
Turuta Alina
It improves the pupils' skills of practicing Past Simple.
Părți de propoziție. Atelier de vorbire și scriere
Buruiană Ala
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Produsul vectorului cu un număr. Descompunerea vectorului după doi vectori necoliniari
Cazacu Ala
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Atributul.
Evaluarea tipurilor de atribute.
Aria pătratului. Aria dreptunghiului
Arama Maia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Inecuații raționale cu o necunoscută și reductibile la acestea. Metoda intervalelor

La salle de classe

Животные
Природоведение 2 класс общеобразовательной школы Образовательная цель игры : расширение базы знаний за счёт узнавания новых элементов Деятельностная цель: Формирование у учеников ассоциативного самостоятельного мышления по получению новых знаний
Reacțiile chimice - transformări ale substanțelor. Sinteză
Activitatea poate fi expediată elevilor pe google classroom pentru a consolida materia studiată, dar și a rezolva sarcinile propuse.
Математика, 1-й класс, Сложение и вычитание с числом 2
Захарчук Анжела
Тема: Сложение и вычитание с числом 2 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Чтение и запись натуральных чисел №3.
Данное упражнение способствует формированию навыков составления натуральных чисел, соответствующих определенным условиям. Задание содержит несколько вопросов более сложного уровня, так как в нем предусмотрено составление трехзначных чисел и с повторяющимися указанными цифрами.
Analiza algoritmilor. Estimarea necesarului de memorie
Braga Lidia
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Măsurarea timpului. Ceasul.
Martea Lilia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Repere generale despre
Ciobanu Elena
o echipă a proiectului Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 8-й класс, Определение. Согласованное и несогласованное определение...
Стрэтилэ Жанна
Тема: Определение. Согласованное и несогласованное определение. Приложение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ordonează cuvintele şi formează propoziţii
Scopul activităţii este de ordonare a cuvintelor pentru a formula propoziţii corecte şi vizează stimularea capacităţii de analiză
Clase de animale.
Scopul activității: -cunoașterea principalelor grupe de animale și clasificarea acestora după modul de reproducere, mediul de viață și caracteristicile corpului; Competențe: - Identificarea unor caracteristici ale corpurilor vii
Pronumele și adjectivele pronominale - categorii gramaticale
Activitatea vizează recunoașterea categoriilor gramaticale ale pronumelor, respectiv adjectivelor pronominale
Созвучье слов живыx
Шевчук Тамара
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
How old are you?
Jelihovschii Sergiu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sports and Competitions

Химия, 12-й класс, Углеводороды и их производные
Деньговская Лилия
Тема: Углеводороды и их производные Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Corupția versus integritatea
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
DE UNDE PROVINE- prezentarea unor plante şi fructe atât din ţara noastră cât şi din alte ţări şi intrebuinţările lor.
Am realizat o prezentare pentru o oră de cunoaşterea mediului prin care am arătat elevilor câteva plante/ fructe şi întrebuinţarea lor. Am dorit să arăt cum şi de unde ajung unele fructe pe mesele noastre şi folosinţa unor plante.
„Fata babei și fata moșneagului”
Oleinic Viorica
de Ion Creangă. Povestea cultă. Mesajul textului Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fișă de lucru pentru consolidarea literelor „f-F”
Fișa este întocmită pentru a consolida literele învățate și pentru a dezvolta competențele de bază citit-scris, la clasa I.
Гуманизм- новый взгляд на человека и общество
Barbaroș Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Găsește cuvinte cu înțeles opus.
Scopul: îmbogățirea vocabularului prin însușirea sensurilor opuse ale unor cuvinte Desfășurarea jocului: elevii trebuie să gasescă perechile de cuvinte cu înțeles opus.
Dacii și Lumea Mediteraneană
Fișă
RÉVISION
Este un exercitiu de recapitulare. Rotește roata și dă soluția corectă
SCRIITORI ROMANI- joc didactic
Scopul- sa recunoasca dupa operele lor ,scriitorii romani studiati Competente - sa identifice opera scriitorilor studiati , pornind de la imaginea afisata, sa cunoasca scriitorii romani, sa identifice mesajul
Let's make a fruit salad.
Această activitate are drept scop îmbogățirea vocabularului, competențele pe care le dezvoltă sunt competența lingvistică și cea digitală.
Стресс во время карантина
Bîscal Snejana Victoria
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Măsurarea masei
Sîrbu Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Die Getränke
Scopul activității: fixarea vocabularului legat de produse alimentare lichide; Competențe: recapitularea vocabularului pe tema - Getränke/Băuturi printr-un exercițiu interactiv.
Easter
Angela Bivol
Revizuirea vocabularului studiat la tema Easter
Adunarea și scăderea numerelor de la 1 până la10. Exerciții de consolidare.
Propun exercițiul pentru etapa de Realizare a sensului. Elevii vor repeta, calculând.
Casete surpriză.
Matetial multimedia wordwall care presupune deschiderea unor casete in care copiii găsesc întrebări cărora trebuie să le asocieze răspunsul corect.
Органоиды эукариотной клетки
Задание на знание строения и названий органоидов эукариотной клетки
Orbu Galina
Numerele naturale 0-100.
Fixarea numerelor naturale de la 0 la 100.
Elemente de geometrie. Poligoane.
Dezvoltarea și consolidarea cunoștințelor despre poligoane
Măsurarea timpului.
Test de verificare a cunoștințelor despre măsurarea timpului.
DESPĀRŢIREA CUVINTELOR ÎN SILABE
DESPĀRŢIREA CUVINTELOR ÎN SILABE
Elemente de fonetică: reguli de despărțire a cuvintelor în silabe
Oleinic Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
,,Coridorul ispitei" după Voltaire
Acest joc este creat pentru de a determina nivelul de percepere a textului. Obiective : a lucra cu DEX, a opera cu arhaisme, a deosebi sensurile, a stabili adevăruri, a dezvolta gândirea critică.
Asocieri
Coii vor putea să asocieze obiectul din imagine cu culoarea corespunzătoare.
Orașul, satul
Barbarova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Dimensiunea personalității lui Alexandru Ioan Cuza

Personalpronomen Wiederholung
Lucia Bivol
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо букв Т, т. Письмо слов, предложений
Самошина Светлана
Тема: Письмо букв Т, т. Письмо слов, предложений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Prepararea soluţiilor. Rezolvarea problemelor
Subotin Iurie
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Valorile regiunii mele. ”Eminescu și țara mea turistică”
O prezentare succintă a regiunii mele, Țara Moților, apelând și la spiritul eminescian
Scrierea corectă a ortogramelor. Scrie corect cuvintele din coloana alăturată.
Scopul: dezvoltarea capacității de a folosi corect ortogramele Desfașurarea activității: În fiecare propoziție lacunară elevul trebuie sa adauge cuvântul lipsă scris corect.
The Royal Family
Svetlana Lungu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Химия, 8-й класс, Химические свойства воды
Терлецкая Алла
Тема: Химические свойства воды Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Silabele.
Identificarea cuvintelor monosilabice, cu 2 silabe, cu 3 silabe și cu 4 silabe.
Argumentarea & Contraargumentarea: Foloseștele ca să îți vinzi ideile - Ion Bulgac
Ion Bulgac
Materiale video scurte program “ALEG SA MA SIMTI BINE” Editia II (noiembrie-decembrie 2020)
2. Национальное образование
Corinenco Alexandr
Ce este „Bullyngul” ?
După predarea unei lecții, cu scop de a diferenția două fenomene ca „Abuz” și „Bullyng” , exercițiul prezentat este binevenit la sfărșitul lecției ca un feedback.
Химия, 12-й класс, Генетическая связь между различными классами органических и неорганических...
Деньговская Лилия
Тема: Генетическая связь между различными классами органических и неорганических соединений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Operatii cu numere naturale in concentrul 0-20.
Activitatea verifica, prin joc, capacitatea de a efectua adunari si scaderi cu trecere peste orin, in concentrul 0-20. Asocierea fiecarei operatii cu rezultatul corect este sustinuta de un feedback imediat, respectiv, alegerea eronata este corectatat prin indicarea rezultatului corect.
Lectia (2)
Placinta Daniela
Poezia „Lacul” de Mihai Eminescu. Lectură și vocabular
Florea Margareta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 10й класс, Свойства функции: нули функции, чётность, периодичность
Лунгу Евгения
Тема: Свойства функции: нули функции, чётность, периодичность Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Limba engleza
Probleme cu 2 operații (a+b)-c
Colesnic Liliana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Introducere în chimia organică.
Jocul va ajuta elevii să difirențieze substanțele organice de cele anorganice.
Substantivul. Cazurile substantivului.
Test grilă de evaluare
Mecanisme simple: Pârghia
Ciuvaga Victor
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Ursii polari
Consolidarea cunostintelor
Organul gustului. Limba
Morcov Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (2)
Gaju Mariana
Albina. Structura corpului
Distingerea părților componente ale insectelor. Evaluarea și consolidarea cunoștințelor.
Family Traditions
Lecția este interactivă și creativă ce vizează formarea competenței de comunicare și are drep scop informarea elevilor despre unele tradiții familiale. Elevii vor citi textul și vor avea posibilitate să lucreze cu exerciții interactive în baza textului. Ca evaluare vor scrie o compunere despre alte trdiții familiale în familia lor.
Evaluare finală pentru elevii cu cerințe educaționale speciale
Este util cadrelor didactice care integrează elevi cu cerinteceducationale speciale
Vieţuitoare din pădure.
Exerciţiul- joc are ca scop recunoaşterea, pe baza unor caracteristici succinte, de către elevi, a vieţuitoarelor din pădure. Poate fi utilizat, cu eficienţă, la evaluarea formativă, dar şi sumativă, la final de semestru sau an şcolar, la Ştiinţe sau în cadrul unor activităţi extraşcolare, cum ar fi concursurile sau proiectele educaţion ale. Activizează memoria, atenţia, spiritul de observaţie, de analiză şi comparaţie, vocabularul, gândirea, imaginaţia.
Apa. Proprietăţi.
Jocul are ca scop consolidarea cunoştinţelor despre stările de agregare ale apei.
Rezolvare de probleme. Ecuația de stare a gazului ideal
Zavtur Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Regimul alimentar corect versus dieta

Recapitulare - Curiozităţi europene (pentru clasa a VI-a şi Curriculum la decizia şcolii).
Acest test, realizat în Kahoot, poate fi aplicat la sfârşitul clasei a VI-a, după programa din România sau în orice moment din anul şcolar, atunci când credeţi că se pliază pe conţinuturile propuse într-un opţional realizat de dumneavoastră. Scopul este acela de a reactualiza cunoştinţele dobândite pe parcursul anului şcolar despre continentul Europa. Sunt noţiuni de cultură generală, fiind fixate competenţele deja dobândite de elevi. Imaginile au un rol foarte important. Succes!
Lectia (2)
Scutaru Tatiana
Oxigenul (I)
Captarea atenției prin dezvăluirea importanței acestei substanțe. Dezvoltarea atenției, cooperarea între elevi, bucuria descoperirii și a învățării.
ДОРОЖНЫЕ СПОРЫ. ПЕШЕХОД ИЛИ ВОДИТЕЛЬ. МЕРА ОТВЕТСТВЕННОСТИ
Corjicova Arina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Premisele constituirii statelor medievale românești. Formarea Voievodatului Transilvania
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Arborele genealogic (prima lecţie)

Русский язык и литература, 4-й класс, Юрий Дмитриев «Как и о чём разговаривают птицы» (2)
Сорбалэ Алексей
Тема: Юрий Дмитриев «Как и о чём разговаривают птицы» (2) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Test inițial Matematica clasa a V-a
Testul propus este un test inițial , grilă , online la matematică pentru elevii de clasa a V-a. Competentele specifice verificate 1. Explicarea unor modele / regularităţi, pentru crearea de raţionamente proprii 2. Generarea unor modele repetitive / regularităţi 3.Utilizarea unor instrumente şi unităţi de măsură standardizate, în situaţii concrete, inclusiv pentru validarea unor transformări 4. Utilizarea terminologiei specifice şi a unor simboluri matematice în rezolvarea şi/sau compunerea de probleme cu raţionamente diverse 5. Rezolvarea de probleme cu operaţiile aritmetice studiate
Eroarea absolută. Scrierea rezultatului măsurării (indirecte) a unei mărimi fizice
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Învelişurile interne ale Pământului.
Consolidarea cunoştinţelor despre învelişurile interne ale Pământului.
Gradina cu flori
Provoc copiii la activitate prin citirea scrisorii de Zâna Primăvara în care îi roagă sa facă o grădină cu flori pentru ca fluturii și albinuțele au plecat la plimbare zborând din floare în floare . Îi voi ruga să urmărească filmulețul, accesând linkul https://www.youtube.com/watch?v=ZrZfCb8PzI0 Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective): Să decupeze si sa lipească corect materialele puse la dispoziție pentru a realiza grădina cu flori Să-şi dezvolte încrederea în forţele proprii şi să manifeste stabilitate şi perseverenţă în activitate. Modul de desfășurare a activității: Voi explica modul de lucru în același timp cu copiii. Începem cu intuirea materialului, încălzirea mușchilor mici ai mâinii, modul cum vom aplica tehnica de lucru, tăierea hârtiei și lipirea, executarea lucrării. După ce termina lucrarea, o vor pune în gradina cu flori din grădiniță.
Перфекционизм - паутина: никто не идеален.

Русский язык и литература, 3-й класс, Монолог. Описание природы
Назаренко Ольга
Тема: Монолог. Описание природы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
În lumea muzicii. Celebra formație ”Noroc”.
Îmbogățirea vocabularului.
EDUCAȚIE ONLINE” - ÎMPREUNĂ PENTRU O PREDARE LA DISTANȚĂ DE CALITATE!
O evaluare corectă!
Aflarea numerelor necunoscute în adunări și scăderi. Analiză-sinteză. Evaluare formativă.
Furmuzachi Mariana
Evaluarea conține exerciții și probleme de aflare a numerelor necunoscute în adunări și scăderi cu numerele de la 0 la 100.
Sunetul și literele g,G
Este o fișă de lucru de exersare a cuvintelor care conțin litera g.
Единицы измерения площади. Преобразования.
Из данного видео урока учащиеся узнают единицы измерения площади, научаться их правильно произносить, а так же поймут как переводить одни единицы измерения площади в другие. В ходе данного урока приведены примеры по переводу одних единиц измерения в другие и предложены различные упражнения для самостоятельного решения. Так же для осуществления самопроверки имеются и ответы на эти задания.
Limbajul de programare C++Tablouri bidimensionale
Sacara Andrei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
„Vizită...” de Ion Luca Caragiale. Timp, spațiu, acțiune

Русский язык и литература, 8-й класс, Разоблачение пороков чиновничества в комедии...
Стрэтилэ Жанна
Тема: Разоблачение пороков чиновничества в комедии «Ревизор» Н.В. Гоголя Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Deciziile care ne definesc identitatea
Cerbusca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 4й класс, Трусливому зайке и пенёк волк (1)
Трунина Валентина
Тема: Диалог. Общение на выставке, в театре Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Modulul 5.Tema 26.Sistemul sangvin la om. Inima.
Julea Gheorghe
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Preyentarea poveștii Ridichea uriașă.
Scopul este prezentarea unei noi povești cu ajutorul căreia copiii au posibilitatea de a însuși cuvinte noi și de a exersa limba.
«Искусство для искусства» и поэтическая группа «Парнас» (Теофиль Готье и Леконт де Лиль)
Pilchin Ivan
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Развитие личности, 5-й класс, Наши потребности и желания
Баранчук Людмила
Тема: Наши потребности и желания Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 1-й класс, Расположение. Направление предметов
Мащенко Анна
Тема: Расположение. Направление предметов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Parcurgerea arborilor binari
Conform programei școlare în vigoare: Competențe specifice:Descrierea operaţiilor specifice structurilor arborescente şi elaborarea unor subprograme care să implementeze aceste operaţii Conținuturi :Arbori binari (definiţie, proprietăţi specifice;reprezentarea arborilor binari cu referinţe descendente;operaţii specifice)
Русский язык и литература, 5-й класс, Великий сказочник Андерсен. Сказка «Снежная королева»
Брижатюк Ольга
Тема: Великий сказочник Андерсен. Сказка «Снежная королева» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Физика, 11-й класс, Основные положения молекулярно-кинетической теории (МКТ)...
Макевнина Ольга
Тема: Основные положения молекулярно-кинетической теории (МКТ). Дискретная структура вещества Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык, 8-й класс, Александр Иванович Куприн. Рассказ «Скворцы» (2 урок)
Караулан Людмила
Тема: Александр Иванович Куприн. Рассказ «Скворцы» (2 урок) Караулан Людмила Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Textul literar: alineatul și semnificația lui. Text-suport: „Pinul singuratic” de Alexandru Mitru
Russu Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
DAYS OF THE WEEK
ELEVII VOR ORDONA ZILELE SĂPTĂMÂNII ÎN ENGLEZĂ
Развитие личности, 1-й класс, Любимые занятия и необходимые качества
Коржикова Арина
Тема: Любимые занятия и необходимые качества Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Determinarea extremelor globale
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Test-grilă de vocabular, cl. a VIII-a.
Consolidarea cunoștințelor despre lexic.
Биология. 2017
Unificarea Germaniei
Vasilachi Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Modul Atletism. Alergare de viteză, startul de sus startul
Burduh Alina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Înmulțirea cu 3

Populismul

Propoziția subordonată circumstanțială de loc
Sărbuşan Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
К. Г. Паустовский "Старый повар"
Караулан Людмила Александровна
Данный кроссворд позволяет активизировать знания по данной теме. Особенно по содержанию текста. А так же закрепляет грамматические навыки учащихся.
Oglinda sferică. Obținerea imaginilor în oglinzile sferice
Tihii Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Comunicare eficientă cu adolescenții
Didenco Andrei
Plural of the words
Turuta Alina
Plural Form Pronouns This task will develop writing skills
Les habits de Paul
Balan Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unități de măsură.
Test de evaluare la sfârșitul capitolului "Unități de măsură", vizând operarea cu instrumente și unități de măsură, rezolvarea de probleme cu caracter aplicativ.
Credinţă şi prietenie
Proiect de grup "Paştele în familia mea"
К. Г. Паустовский - Старый повар
Covanji Aliona
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
My friend's profile
Presenting pupils' homework
Русский язык и литература, 10й класс, «Первый мученик от словесности» (А.Н. Радищев «Путешествие...
Шевчук Тамара
Тема: «Первый мученик от словесности» (А.Н. Радищев «Путешествие из Петербурга в Москву». Монологическая и диалогическая речь) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Grigore Vieru, poet prin vocație.
Actualizarea cunoștințelor.
Evaluare. Povestirea. Instanța narativă.
7. Analiza textului literar şi nonliterar, în limita standardelor de conţinut.
Midule Six. Lesson Three. Vicky Learns about Great Britain. Quiz about London in Present Simple Tense.
The Quiz about London in Present Simple Tense include 15 questiins. Pupils have to choose the correct answer from the brackets. Revision of grammar material Present Simple Tense and information about Great Britain and London.
Caracteristica elementelor chimice conform SP
Caracteristica elementului chimic Fosfor
Poezia „Baladă”,de Nicolae Dabija
Sîmbotean Liliana
Explicarea temei. Sarcini de lucru. 1.1. Identificarea semnificaţiei unui mesaj oral în situații noi de comunicare. 2.1. Utilizarea corectă în exprimarea orală proprie a elementelor de construcție a comunicării.
Țările Romane în sec.XIV-XVI
Este o activitate interactivă, creată prin wordwall,posibil de utilizat de profesor la momentul Evocare sau pentru sinteza și consolidare.Competențele dezvoltate prin aceasta activitate sunt cele de utilizare a termenilor istorici; dezvoltare a gândirii logice, competența de exprimare coerentă, de apreciere a rolului unei personalități,cât și abilitățile creative,urmand să ordoneze termenii propusi intr-un enunț coerent.Sunt incluse informații despre personalitățile marcante ale spațiului românesc din perioada medievală, sec.al XIV-XV-lea cat si evenimentele la care au fost implicate.Elevii
Lectia (6)
Orbu Galina
Textul nonliterar.
Elevii vor identifica elementele caracteristice potrivite felicitării și biletului.
Începutul revoluţiei Franceze
Slivca Alexei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cartea - obiect cultural.
Lecție interactivă bazată pe informare, învățare, evaluare.
Travelling round the world. The article
Orbu Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Comunicarea asertivă. Ascultarea și observarea activă
Golban Petru
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Органические соединения клетки
Идентификация органических соединений и их мономеров
Test formativ la tema ,,Unități de măsură''.
Bega Natalia
Elevii completează fișa cu răspunsurile corespunzătoare. Fișa poate fi trimisă profesorului pe poșta electronică după rezolvare.
Zonele naturale ale Americii de Sud
Recunoașterea speciilor de plante și animale reprezentative zonelor naturale
Atitudinea față de oamenii în etate.
Un text cu spații goale pentru a reflecta asupra activității la oră.
Structura atomului.
Puzzle.
Familii de cuvinte
Activități interactive pentru clasa 1, Familii de cuvinte
Развитие личности, 9й класс, Ценность семьи
Романчук Ольга
Тема: Конфликт Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Информатика, 11-й класс, Язык программирования С++ Двумерные массивы
Сакара Андрей
Тема: Язык программирования С++ Двумерные массивы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Alianțe și tratate
Cerbușca Pavel
politico-militare în perioada interbelică Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Décrire son quartier.
Săcăreanu Mona
Associez les activités aux différents lieux!
Химия, 8-й класс, Понятия об оксидах, кислотах, основаниях, солях
Терлецкая Алла
Тема: Понятия об оксидах, кислотах, основаниях, солях Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Plutirea corpurilor. Aplicații
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Graficul funcției.
Un joc didactic, ce permite elevilor să consolideze cunoștințele la tema: ,,Graficul funcției''.
Terminologie matematică.Exerciții aplicative.
Consolidarea limbajului matematic în situaţii de învăţare. Reflecție.
Sistemul de operare Windows
Sistemul de operare Windows Competențe generale:  Utilizarea sistemului de operare WINDOWS ; Competenţe specifice:  Gestionarea fişierelor şi dosarelor;  Dobậndirea deprinderilor de lucru cu fişiere și dosare.
Sunetul [z] şi litera de tipar z. Litera z mică de mână
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sortare fructe și legume.
Evaluare fructe și legume, copiii vor aranja imaginile.
Nuvela Delfinul de G. Meniuc.
un test de evaluare formativ[ dup[ 4 ore studiate la textul delfinul. Elevii trebuie s[ bifeye r[spunsurile corecte.
Lectura și observarea textului
Butuc Maria
„Monologul interior al unui E-book” de Umberto Eco Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Alege anotimpul potrivit.
În săptămâna de evaluare sumativă am aplicat acest exerciţiu în cadrul domeniului ştiinţă pentru a evalua cunoştiinţele copiilor despre cele două anotimpuri.
Elementele de structură ale unei scrisori. Hartă digitală.
Harta elementelor de structură ale unei scrisori.
Biodiversitatea umană continuitatea genofondului pe glob
Dorin Galben
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Podgoria
State Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Challenges and Changes through e-learning during COVID 19 lockdown
Produs final proiect eTwinning.
Развитие личности, 12-й класс, Интеграция и адаптация к различным группам. Феномен адаптации и...
Тодоров Дина
Тема: Интеграция и адаптация к различным группам. Феномен адаптации и интеграции. Взаимосвязь между адаптацией и интеграцией. Референтные группы. Группы по принадлежности Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Технологическое воспитание, 3-й класс, Технология изготовления цветов
Хрипливая Анжела
Тема: Технология изготовления цветов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md - это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответол с обучением на румынском и русском языках в соответах в соответах в соответол сон 2012010 Цель проекта - обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч. (6) Кодекса об образовании №152 / 2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa Viitorului (Класс будущего) - Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL - Центр передового опыта в области информационных технологий , Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образова.
Funcția de gradul I. Proprietăți.
Vasilache Galina
Test formativ la funcția de gradul I. Deducerea proprietăților funcției studiate (zerouri, semn, monotonie) prin lectura grafică și/sau analitică.
Sistemul de coordonate.
Vor determina coordonatele punctelor.
Iarna. Semne ale anotimpului iarnă
Căldare Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 9-й класс, Любовная лирика А.С. Пушкина
Соболева Майя
Тема: Любовная лирика А.С. Пушкина Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Українська мова і література, 7-й класс, Андріан Кащенко. "Над Кодацьким порогом". Історичні події..
Подлєсная Світлана
Тема: Андріан Кащенко. "Над Кодацьким порогом". Історичні події на Запорозькій Січі Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Substantivul
Această activitatea este pentru consolidarea cunoştinţele elevilor claselor primare despre numărul substantivului şi dezvoltarea vocabularului,atenţiei, memoriei.
Le portrait
Răileanu Maia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Forța Arhimede. Rezolvarea problemelor

Exerciții aplicative pentru înțelegerea textului
Русский язык и литература, 3й класс, Д. Н. Мамин-Сибиряк «Серая Шейка». Часть IV
Соммер Наталья
Тема: Д. Н. Мамин-Сибиряк «Серая Шейка». Часть IV Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectura și explorarea textului „Dacă vrei să fii Columb” de Arcadie Suceveanu.
Elevii determină ce părți de vorbire reprezintă cuvintele-rimă din poezia „Dacă vrei să fii Columb” de Arcadie Suceveanu.
Reguli de circulaţie Utilizarea mijloacelor de transport
Buruiană Ala
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Capitolul I. Tema 2 Organisme unicelulare
Activitate realizată cu ajutorul instrumentului quizlet.com. Scopul este de a facilita învățarea elevilor, prin selecția principalelor noțiuni cheie ale lecției și definirea acestora. Activitatea poate fi realizată cu scop de consolidare a informației noi sau sub formă de chestionare a elevilor prin aranjarea întrebărilor sub fomă de test.
Reacții de schimb ionic
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Algoritmi implementati în Scratch (evaluarea expresiilor)
Test formativ online realizat pe platforma WordWall. Competențele urmărite: Identificarea datelor cu care lucrează algoritmii în scopul utilizării acestora în prelucrări; Construirea algoritmilor cu ajutorul structurii secvențiale pentru rezolvarea unor probleme simple; Implementarea unui algoritm care conține structura secvențială într-un mediu grafic interactiv.
Serbare virtuală
Își promovează imaginea de sine, prin manifestarea sa ca persoana unică, cu caracteristici specifice. Recunoaște și exprimă emoții de bază. Demonstrează abilități de autocontrol emoțional.
School Presentation - prezentarea școlii.
Scopul: prezentarea școlii în cadrul unui proiect Erasmus. Competențe: comunicare în limbi străine – înțelegerea, exprimarea și interpretarea conceptelor, ideilor, emoțiilor, faptelor și opiniilor în formă orală și scrisă, în maniere adecvate și creative într-un registru de contexte societale și culturale; competența digitală – utilizarea pe scară largă, dar și critică, a noilor tehnologii la locul de muncă, în timpul liber și pentru comunicare; competenţe sociale şi civice - participarea efectivă și constructivă la viața socială și profesională, cu precădere în societăți tot mai diverse. Conținuturi consolidate: gramatică funcțională - descrierea simplă.
Școala de tapiserie din Chișinău
Prezintă Ana Simac, doctor în studiul artelor, profesor universitar. Arta tapiseriei moderne reprezintă un fenomen artistic cu frumoase tradiții textile multiseculare. Covorul popular, textilele de interior, broderiile și țesăturile de cult au servit drept sursă de inspirație pentru constituirea unui nou domeniu textil bine conturat în Republica Moldova. Filmul face parte din serialul „Arta și mitopoetica orașului Chișinău”, director de proiect Aliona Grati, regizor - Diana Pidghirnîi, imagine - Grigore Rață, editor de imagine - Diana Busuioc, selecție muzicală - Galina Dimitrova, grafică - Aureliu Busuioc, lectură - Iulian Proca.
Semnificația componentelor textului. Structura conținutului. Text-suport: „Cheița” după Mircea Sântimbreanu
Muruz Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Crearea unei cărți- Din preocupările mele
Platforma folosită dezvoltă competențe de redactare de mesaje în diverse situații de comunicare, de exprimare a trăirilor, sentimentelor din timpul pandemiei și a simțului artistic.
Literary Focus. The World Is a Beautiful Place
Paciu Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Medii de viață ale omului
Popușoi Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Împărțirea exactă a numerelor ce se termină cu zerouri
Savin Elena

Plans for summer
This is a reflection activity. Students think about their summer plans and write 5 sentences about it.
Round Up.
Unscramble the sentences, Match the Holidays.
Химия, 10й класс, Система химических понятий. Химический язык
Гурэу Владлена
Тема: Система химических понятий. Химический язык Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
La mulți ani, albinuțele mele dragi!-joc
Acest joc sub forma unei rulete l-am folosit în cadrul orei de dezvoltare personală. Activitatea s-a derulat online, pe zoom și spun cu mare sinceritate că a avut un real succes. Sarcinile prevăzute în joc au fost realizate cu mare veselie.
Marcaje în HTML.
Pagini Web. COMPETENŢE SPECIFICE: - Utilizarea operaţiilor de bază necesare realizării unei pagini HTML - Folosirea elementelor de bază pentru inserarea în pagină a elementelor: text, imagine - Aplicarea operaţiilor de bază necesare pentru realizarea unei pagini – copiere, mutare, ştergere
Гражданское воспитание, 12-й класс, Участие в демократии посредством Масс-Медиа. Масс-Медиа(СМИ)...
Бабина Юлиана
Тема: Участие в демократии посредством Масс-Медиа. Масс-Медиа(СМИ) в системе человек-общество-политика. Часть I Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Meine Familie.
Cunoașterea membrilor familiei, a pronumelui posesiv “mein/e” și a verbului “heißen”.
British Heritage
Svetlana Lungu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
POLIGOANE.
Activitatea are ca scop familiarizarea elevilor din clasa a III-a cu noțiunea de poligon, pornind de la elemente simple de geometrie. Competențele vizate sunt: 3.1. Localizarea unor obiecte în spaţiu şi în reprezentări, în situaţii familiare; 3.2. Explorarea caracteristicilor simple ale figurilor şi corpurilor geometrice în contexte familiare.
Конфликты. Причины конфликтов. Методы разрешения конфликтов
Быкова Людмила
Тема: Конфликты. Причины конфликтов. Методы разрешения конфликтов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
ABECEDAR
Past tense
Focșa Aliona
Elevii se vor antrena în plasarea verbelor regulate și neregulate în enunțuri la timpul trecut.
Corectarea sunetului C.
Joc didactic având ca scop corectarea/consolidarea pronunției cuvintelor care încep cu sunetul C.
Русский язык, 7-й класс, «В мире технологий». Инфинитив. Виды глаголов
Гыскэ Елена
Тема: «В мире технологий». Инфинитив. Виды глаголов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Părțile de vorbire
Caisîn Lăcrămioara
Fixarea cunoștințelor despre părțile de vorbire
Substantivul - exerciții aplicative
Materialul reprezintă o carte realizată cu book creator. Cuprinde o serie de exerciții aplicative pentru consolidarea noțiunilor despre substantiv, pentru formarea competenței de receptare de mesaje scrise în diverse contexte de comunicare la clasele a III-a și a IV-a.
Математика
Structura sistemului nervos.
Activitatea ineractivă ,,Diagrama etichetată” are scopul de a identifica elementele structurale ale neuronului.
Iluminismul românesc – context socio-cultural, particularități. „Tainele inimii” de Mihail Kogălniceanu
Moglan Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 10-й класс, Формы правления
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Формы правления Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Unit I. Lesson 2. Feet and Legs.
Body Parts. Play engaging Kahoot game.
Să scriem corect.
Zaporojan Ala
Scrierea ortogramelor
Țările Române în regimul fanariot. Sec. XVIII-XIX
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Familia ca mediu de viață

Găsește cuvintele
Rebus cu cuvinte ascunse. Consolidează recunoașterea literelor și ajuta la exersarea cititului.
Atelier de lectură. „Moldița-Crăița și Zimbrișor-Cornișor de pe muntele Dor” de Viorica Covalschi lectura ca model al devenirii personale
Oleinic Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Puzzle: Fetița cu covrigi
Puzzle ce are temă sărbătorile de iarnă, specific: covrigii primiți la colind.
My friend's profile
Exersarea vocabularului nou
Colours.
Scopul activității este de a memora, de a practica și de a evalua vocabularul tematic.
Mișcarea națională a românilor din Basarabia și a teritoriilor din stânga Nistrului (1917-1918).
Scopul: De a consolida competențele elevilor la subiectul „Mișcarea națională a românilor din Basarabia și a teritoriilor din stânga Nistrului (1917-1918)”. Competenţa specifică disciplinei: Înţelegerea şi reprezentarea timpului şi a spaţiului istoric. (Curriculum 2010) Subcompetență: Respectarea principiului cronologic în descrierea evenimentelor istoriei modern. (Curriculum 2010)
Безопасность учащихся в школе. Правила безопасности в различных школьных помещениях.
Iurchiv Elena
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
MOLDOVA ÎN TIMPUL LUI ȘTEFAN CEL MARE.
SCOPUL: exersarea și consolidarea cunoștințelor despre domnitorul Moldovei, Ștefan cel Mare. COMPETENȚE: Localizarea în timp și în spațiu a evenimentelor istorice studiate. CONȚINUTURI: Ordonarea cronologic a evenimentelor din timpul domniei lui Ștefan cel Mare.
Muzică și dans pe cărările toamnei.
Activitate de educație muzicală pentru consolidarea deprinderii de a asculta și de a înțelege un mesaj cuprins în audiția muzicală și pentru dezvoltarea simțului ritmic, melodic, a motricității și a sensibilității estetice.
COMPASSION AND EMPATHY
Carolina Andronic
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Stilurile funcționale ale limbii. Prezentare generală
Condrea Ion
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биология, 10-й класс, Тип Кишечнополостные (Coelenterata). Класс Гидроидные, Коралловые полипы...
Лупашко Наталья
Тема: Тип Кишечнополостные (Coelenterata). Класс Гидроидные, Коралловые полипы, Сцифоидные Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ecuații de gradul doicu o necunoscută și reductibile la acestea
Obletsova Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mesaje scrise. Felicitarea

Concurența și formele ei.
- concurența perfectă; - concurența imperfectă ; - analiza concurenței; - monopolul; - oligopolul; - monopsonul; - oligopsonul, - avantajele concurenței.
Antonime.
Dezvoltarea vocabularului.
DISCIPLINELE CE STUDIAZĂ LITERATURA
Materialul cuprinde definiții care pot fi utilizate atât în cadrul predării, dar și pentru actualizarea celor învățate anterior.
Capitolul II. Tema 2.2 Structuri adaptate pentru locomoția la animalele acvatice.
Exercițiul are scopul să verifice cum elevii au însușit modalitatea de deplasare a diverselor organisme prin asociere.
Reguli de securitate în laboratorul școlar de chimie
Securitatea în laboratorul de chimie
Verbul.
Nițu Mihaela
Scopul aplicației este de a verifica capacitatea de lucra cu noțiunile învățate despre verb: persoană, timp, transformări din și în alte părți de vorbire.
FRANCE ET SES MERVEILLES
Un chestionar altfel despre Franta, sub formă de joc, va stimula elevii sa rețină mai ușor monumentele din Franța.
Метаболизм
Определение процессов метаболизма и классификация процессов пластического и энергетического обмена
Числовые последовательности
Луполов Светлана
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
I like travelling by train
Vascan Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Învierea Domnului.
Exercițiu realizat în aplicația JIGSAWPLANET. Tema consolidată ”Învierea Domnului”. Scopul urmărit este consolidarea cunoștințelor despre Învierea Domnului și dezvoltarea capacității cognitive a elevilor.
Culori complementare.
Tutorial de pictură pentru elevi. În acest filmuleț, care l-am creat, explic: care sunt culorile complementare, caracteristicile perechilor de culori complementare, ofer sfaturi și exemplu practic. Unități de competențe: Explorarea culorilor ca mijloc de redare a stărilor afective în creații vizual-plastice.
Химия, 8-й класс, Вычисления по химической формуле
Терлецкая Алла
Тема: Вычисления по химической формуле Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Povestea lui Moș Nicolae
Este o activitate interactivă,cu ajutorul căreia preșcolarii își vor verifica cunoștințele legate de "Legenda lui Moș Nicolae"
Тридцатилетняя война 1618-1648 гг
Djoneta Bahrin
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Adunări în concentrul 1-10.
Operații de adunări în concentrul 1-10 cu ajutorul unor imagini ajutătoare
Povești și personaje.
Cu ajutorul acestui scurt test, elevii își verifică cunoștințele despre personajele cunoscute din povești.
Legendary Past, Part 1
Cernei Kristina
Coloana Sonoră - ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Limba și literatura română, clasa a IV-a, Îmbrăcămintea
Тема: Îmbrăcămintea Учитель: Barbarova Natalia Автор: Barbarova Natalia Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (2)
Placinta Daniela
Русский язык и литература, 12-й класс, Б. Васильев «А зори здесь тихие…». Проблематика повести...
Гуцул Алина
Тема: Б. Васильев «А зори здесь тихие…». Проблематика повести. Система образов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Введение в курс органической химии. Типы углеводородов
Терлецка Алла
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Русский язык и литература, 2-й класс, Виды предложений по интонации
Король Лариса
Тема: Виды предложений по интонации Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cilindrul. Desfășurata. Aria și volumul.Conul. Sfera. Elemente
Bas Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Vers la vie active
Manea Victoria și Mihailuţa Antonina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Diversitatea compușilor organici. Teoria structurii chimice a compușilor organici
Bejan Iulia

Биология, 12-й класс, Гены
Лупашко Наталья
Тема: Гены Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 12-й класс,
Despre MAMA...
Activitatea poate fi utilizată în etapa de captare a atenției. Se poate face cu ușurință trecerea la anunțarea temei. Discipline la care poate fi utilizat: CLR, LLR, AVAP, DP.
Українська мова і література, 11-й класс, Олександр Олесь «О слово рідне!»...
Курлянцева Ольга
Тема: Олександр Олесь «О слово рідне!». Експресивне висловлювання патріотичних почуттів Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Экономико-географическое положение Японии: расположение, природа, население
Demianic Igor
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Test de evaluare-sinteze bacalaureat.
Este o activitate de sistematizare a cunoștințelor dobândite în clasa a XII-a. Se poate folosi la final de unitate de învățare sau înainte de lucrări semestriale, examen. Consider că această activitate ajută elevii în aprofundarea cunoștințelor, sistematizarea acestora. Astfel, ei vor fi capabili să facă diferența dintre operele și speciile literare. Astfel, vor învăța să categorizeze operele studiate conform trăsăturilor și apartenenței la un curent literar. Aceste abilități de analiză, sinteză și sistematizare îi va ajuta să obțină rezultate bune la examene.
Русский язык и литература, 10й класс, «О незабвенно столетие!» (Русская литература XVIII века...
Шевчук Тамара
Тема: «О незабвенно столетие!» (Русская литература XVIII века. Сферы и ситуации речевого общения) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Meet the Royal Family
Reading Comprehension
Egalități, asemănări și diferențe dintre oameni
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Vocabularul.
9. Operaţionalizarea terminologiei lingvistice şi literare, în limita standardelor de coţinut. 9.1. Aplicarea terminologiei lingvistice şi literare studiate în procesul de analiză a textului.
Урок обобщения и самооценки по модулю. Личная безопасность
Romanciuc Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Alimentele și importanța lor pentru organism
Hîncu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Calatorii1 Pestera Emil Racovita
Cuflic Ecaterina
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Calitatea mediului – calitatea sănătății

Preferințe și interese

Why do you like summer A1.2 (2) FINAL
Olaru Tatiana
Vara- anotimpul vacanței
Rosfinschi Mariana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Scriere corectă a ortogramelor.
Exerciţiul e creat cu scopul de a facilita exersarea deprinderilor de scriere corectă a ortogramelor: la/ l-a.
Mihai Eminescu- portretul poetului- puzzle.
Ne jucam, exersam, invatam!
Planul a 3 lecții (pe scurt)
Planul celor 3 lecții (Numerele naturale 0-100 ,Adunarea și scăderea 0-20 , Adunare și scăderea 0-100)
Zi de activități transdisciplinare. Surprizele iernii.
Propun un proiect pentru o zi de activități transdisciplinare.
Cu muncă şi perseverenţă reuşesc în viaţă
Bivol Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Les nouveaux sports
Țurcan Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
SISTEMUL PERIODIC AL ELEMENTELOR -DENUMIREA GRUPELOR PRINCIPALE.
Activitatea vizează consolidarea și evaluarea denumirilor grupelor principale ale sistemului periodic al elementelor.
Complementul - determinant al verbului
Elevii specifică valoarea de adevăr a propozițiilor ce descriu complementul, apăsând pe balonașul potrivit pentru fiecare vagon de tren.
Instituirea Monarhiei Constituționale în România. Constituţia din 1866
Vasilachi Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Journey of friendship.
Scopul proiectului este acela ca prin activităţile desfăşurate să îmbogăţim comunicarea, încrederea, înţelegerea, solidaritatea, toleranţa reciprocă şi exprimarea prin intermediul activităţilor multiculturale şi educative în spiritul respectului faţă de diversitate.
Mulţimea numerelor raţionale.
Un joc didactic interactiv de tipul Random Wheel pentru dezvoltarea competenţelor de recunoaştere în diverse contexte şi citire ale numerelor raţionale .
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо букв ц, Ц. Письмо слов, словосочетаний, предложений
Овсянникова Елена
Тема: Письмо букв ц, Ц. Письмо слов, словосочетаний, предложений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Слова, обозначающие предметы
Vohmiahin Vladimir
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Legătura ionică
Godoroja Rita
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Textul ,,Mărinimie” după Emil Gîrleanu
Exerciții de înțelegere a celor citite
Sunt școlar.
Propun jocul la etapa de Evocare pentru a alcătui pe baza imaginii propoziții.
Înmulțirea. Înmulțirea când unul din factori e 2.
Jocul propus consolidează activitatea de învățare a înmulțirii când unul din factori e 2. Prin acest joc se dezvoltă competența generală a disciplinei matematică și explorarea mediului, utilizarea numerelor în calcule elementare.
Numbers
Munteanu Elvira
Pentru a memora numerele
Accidentele casnice la copii pot fi prevenite!
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului REPEMOL de către Biroul de cooperare a Elveției. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul educatieonline.md este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
The Maiden`s Fair on Gaina Mountain
Elevii, prin intermediul acestei prezentari, se vor familiariza cu legenda Targului de Fete de pe Muntele Gaina, dezvoltandu-si, astfel, competentele pentru lectura, stimularea interesului fata de alte legende.
Українська мова і література, 8-й класс, Односкладні речення з головним членом...
Курлянцева Ольга
Тема: Односкладні речення з головним членом, що дорівнює підмету (називні) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Rebus Primavara
Am folosit acest rebus ca joc, pentru a determina elevii să înveţe de plăcere, să devină interesați faţă de activitatea ce se desfăşoară şi totodată îi ajută şi pe cei mai timizi să devină mai volubili, mai activi, mai curajoşi, să capete mai multă siguranţă şi încredere în capacităţile lor, mai multă siguranţă şi tenacitate în răspunsuri.
Acordul adjectivului cu substantivul
Oleinic Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Puteri cu exponent întreg. Proprietăți
Vasilache Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 5-й класс, Общее понятие о команде проекта
Бахрин Джонетта
Тема: Общее понятие о команде проекта Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Физика, 9-й класс, Решение задач по теме «Плоское зеркало»
Вангелий Виктория
Тема: Решение задач по теме «Плоское зеркало» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
МодульVI - Искусство в нашей жизни. К. Г. Паустовский - Старый повар
Covanji Aliona
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Модуль Моя Молдова Урок 45 Учимся отвечать на вопрос откуда
Leaşenco Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
GRAMMAR PRACTICE-Present simple vs Present Continuous (elementary)
Prezenta activate interactivă pe platforma LearningApps se adresează elevilor care studiază limba engleză la nivel elemetar (clasa a Va,clasa a IVa - dacă nivelul clasei este foarte bun) și își propune să consolideze timpurile verbale Present Simple și Present Continuous.Se poate folosi atât în etapa de consolidare a cunoștințelor cât și în cea de evaluare.
Chimia. 2019
Математика, 11-й класс, Взаимное расположение прямых и плоскостей. Параллельность прямой и плоскости
Застынчану Любовь
Тема: Взаимное расположение прямых и плоскостей. Параллельность прямой и плоскости Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 8-й класс, Количество вещества. Моль. Молярная масса
Терлецкая Алла
Тема: Количество вещества. Моль. Молярная масса Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
EVALUARE FINALĂ RELIGIE , clasa aIV-a
Evaluare distractivă pe Kahoot. Elevii vor primii răspunsul corect imediat, astfel se pot evalua singuri și pot primi feedback imediat.
Unități de măsură
Determinări de perimetre, transformări
Grupurile de litere CE, CI.
Joc-roată provocărilor cu grupurile de litere CE și CI.
Развитие личности, 10-й класс, Стороны/аспекты качественной жизни. Личная жизнь....
Никитина Евгения
Тема: Стороны/аспекты качественной жизни. Личная жизнь; взгляды и тенденции развития. Профессиональная жизнь, достижения в карьере, характеристики. Сбалансирование личной жизни и карьеры Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sinonime.
Test interactiv cu ajutorul căruia elevii își vor îmbogăți vocabularul.
Adunarea și scăderea nr 0-100 cu trecere peste ordin . Părțile plantei
Fișa interactivă de verificare și notare.
Cerc, Unghi înscris. Unghi la centru.
Vor fi evaluate cunoștințele elevilor la tema Cerc. Unghi înscris. Unghi la centru. Elevii vor aplica proprietățile unghiului înscris, unghi la centru la rezolvarea problemelor.
Redactarea textului argumentativ
Butuc Maria
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
It's on the desk.
It improves the pupils'vocabulary!
Физика, 9-й класс, Применение полного отражения света
Вангелий Виктория
Тема: Применение полного отражения света Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Metatextul criticului. Paul Cornea. Lectorul: funcțiile, tipurile și competențele
Margine Eugeniu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Dorințe și necesități

Topica fixă și topica liberă

Recapitular. Mobilier scolar
Dragalin Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Zonele naturale ale Americii de Nord
Recunoaşterea caracteristicilor zonelor naturale
Химия, 12-й класс, Волокна
Кадина Марина
Тема: Волокна Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tipuri de reacții chimice.
testarea cunoștințelor
Animalele domestice. Iepurașul.
Distingerea părților componente ale corpului iepurașului
Русский язык и литература, 6-й класс, Род имен существительных
Варзаева Татьяна
Тема: Род имен существительных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Travelling by plane
Scutaru Tatiana
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Ion Druță. Romanul „Frunze de dor”. Domnica și Rusanda (fragmentul 2)
Șargu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ordinea efectuării operațiilor

Grupurile de litere ce, ci, che, chi, ge,gi, ghe,ghi.
Consolidarea cunoștințelor despre grupurile de litere; pronunțarea corectă a cuvintelor; stabilirea corespondenței dintre imagine și grupul de litere.
Les articles partitifs et les cas de suppression - Exercices ( Articolele partitive și suprimarea acestora )
Fișa conține exerciții ce pot fi utilizate pentru exploatarea temei de gramatică -articolele partitive și cazurile de suprimare (înlocuire ) a acestora, pentru începători. La finalul rezolvării exercițiilor, elevii vor fi capabli să asocieze articolele partitive cu substantivele corespunzătoare, în funcție de genul sau numărul acestora din urmă, să înlocuiască articolele partitive cu prepoziția DE / D' atunci când avem fie o propoziție negativă, fie atunci când se precizează cantitatea.
Graficul funcției de gradul I.
Ceban Tatiana
Scopul: de a fixa și consolida cunoștințele elevilor la tema Graficul funcției de gradul I. Elevii vor construi graficul funcției de gradul I și vor enumera proprietățile ei.
Funcții trigonometrice.
Evaluare a definițiilor funcțiilor trigonometrice și a valorilor acestora pentru unghiuri particulare.
Adunarea și scăderea până la 10.
Consolidare.
Математика, 10-й класс, Степень с рациональным показателем. Степень с действительным показателем...
Лунгу Евгения
Тема: Степень с рациональным показателем. Степень с действительным показателем. Свойства Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Gulliver's Travels.
Graur Tatiana
Vocabulary practice
Українська мова і література, 5-й класс, Т. Шевченко «Садок вишневий коло хати…»...
Чебан Анжела
Тема: Т. Шевченко «Садок вишневий коло хати…». Однозначні й багатозначні слова. Ліричний твір Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cuvinte cu sens opus.
Activitatea propusă face parte din Proiectul ”Limbă, Cultură și Spiritualitate Românească”. Este un exercițiu realizat în aplicația Story Jumper și este de tip ,,Carte digitală‘‘. Pentru vizualizarea întregului material, este necesară logarea pe site. Scopul activității online este ”Îmbogățirea vocabularului prin însușirea sensurilor opuse ale cuvintelor și utilizarea acestor noi sensuri în enunțuri variate”. Prin această activitate elevii vor dezvolta următoarele competențe generale și specifice: 1. Receptarea de mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute 1.1. Identificarea semnificaţiei unui mesaj oral din texte accesibile variate 1.2. Identificarea unor informaţii variate dintr-un text audiat 1.3. Exprimarea interesului pentru receptarea de mesaje orale, în contexte de comunicare cunoscute 2. Exprimarea de mesaje orale în diverse situaţii de comunicare 2.1. Formularea unor enunţuri proprii în situaţii concrete de comunicare - 3. Receptarea unei varietăţi de mesaje scrise, în contexte de comunicare cunoscute 4. Redactarea de mesaje în diverse situaţii de comunicare Obiectivele operaţionale – la finalul lecţiei, elevii vor fi capabili: O1 - să identifice sensurile opuse ale cuvintelor în enunțuri date; O2 - să găsească cuvinte cu sens opus pentru cuvintele date. O3 - să înlocuiască în propoziții date anumite cuvinte, cu sensul opus al acestora, sesizând totodată modificarea înțelesului enunțului; O4 - să utilizeze, în contexte date, cuvinte cu sens opus. Prin această activitate va fi revizuită, evaluată și consolidată folosirea cuvintelor cu sens opus în diferite contexte de comunicare.
Amplificarea, simplificarea rapoartelor algebrice
Obletsova Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Împărțirea exactă la 10, 100, 1000

Evaluare sumativă - sintaxa frazei.
Test sumativ interactiv - sintaxa frazei
Графические редакторы.Форматы сохранения файлов.Знакомство с PixBuilder Studio
Macari Liuba
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
I.L. Caragiale Conu Leonida față cu reacțiunea. Noțiune de comic
Sarbusan Galina
Legătura metalică
Godoroja Rita
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Lectia1
Ojog Angela
Iarna
Consolidare figuri geometrice
Republica Moldova.
Exerciţiul- joc verifică cunoştinţele generale despre Republica Moldova.
Eticheta comunicării. Formule de salut, adresare, mulțumire. Atelier de creație. Fii politicos
Mîrzenco Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Atenție, nu urca pe pilonii de electricitate. Respectă regulile de securitate electrică!
Premier Energy Distribution
Tu știi unde se joacă copilul tău când iese în curte sau merge în mahala? Învaţă-l să evite spațiile din apropierea instalațiilor electrice: stâlpi, posturi sau stații de transformare. Este strict interzis să urce pe pilonii liniilor electrice: - pentru că poate cădea şi se poate trauma, - pentru că SE EXPUNE RISCULUI DE ELECTROCUTARE. La Premier Energy Distribution vrem să crească toți copii în siguranță şi aceasta este posibil cu respectarea recomandărilor de securitate electrică, iar joaca este modul în care copilul poate învăța să se protejeze. Trăieşte în siguranţă!
La fête de la musique en France.
Un chestionar la tema "La fête de la musique en France", ce are ca scop verificare cunoștințelor acumulate.
TOPIREA ȘI SOLIDIFICAREA.
TOPIREA ȘI SOLIDIFICAREA. TOPIREA. SOLIDIFICAREA. PROBLEMĂ REZOLVATĂ. ÎNTREBĂRI.EXERCIȚII.
Consoane și vocale.
Scopul activității noastre este de ai învăța pe copii să diferențieze vocalele de consoane pentru a recurge mai ușor spre citire și spre o pronunție corectă.
Înmulțirea și împărțirea la 10, 100, 1000.
Zaporojan Ala
Alegeți răspunsul corect.
Dimitrie Cantemir. „Descrierea Moldovei” Capitolul al XVII-lea (fragment)
Șargu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Operații cu numere reale.
Până la finalul activității, elevii vor fi capabili: -Să efectueze corect adunări, scăderi, înmulțiri, împărțiri,ridicări la putere, raționalizarea numitorului cu numere reale -Să respecte ordinea efectuării operațiilor și să aplice proprietățile acestora în rezolvarea exercițiilor -Să utilizeze corect terminologia aferentă: sumă, diferență, produs, cât, putere,raționalizarea numitorului Linkul conține o serie de itemi, exerciții ce conțin adunări, scăderi, înmulțiri, împărțiri, ridicări la putere,raționalizări ale numitorilor cu numere reale. Astfel, voi vedea feekback-ul elevilor în urma lecției desfășurate. Fiecare elev va deschide linkul (este un model de test, creat în Google Forms), își va scrie adresa de email, apoi va răspunde la întrebări. Rezultatele lor vor fi generate automat într-un Excel. Pe baza acestor rezultate, voi lua măsurile ameliorative ce se impun.
Haustiere
Wiederholung des Wortschatzes mit Hilfe von Kreuzworträtsel.
Ordonarea numerelor 0-100.
HARALAMPIE NATALIA
Reflecție. Elevii vor observa numerele, ordonându-le conform cerinței.
Origin of the Univers. Unit 1. Lesson 1.
The use of sometime, some time or sometimes in an interactive game.
Физика, 9-й класс, Закон Кулона
Вангелий Виктория
Тема: Закон Кулона Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Биология, 7-й класс,
Tipologii de navomodele.
Un exercitiu de joc-perechi, de potrivirea imaginii cu denumirea, pentru consolidarea notiunilor despre diferitele tipuri de navomodele.
Развитие личности, 10-й класс, Планирование карьеры. Увлечения и развитие карьеры...
Никитина Евгения
Тема: Планирование карьеры. Увлечения и развитие карьеры. Стили принятия решений и карьера Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Менеджмент класса решение конкретных ситуационных задач. Коронавирус
Saliiciuc Galina; Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Vecinii numerelor 0-31.
Exersarea cunoștințelor despre ordonarea numerelor naturale de la 0 la 31.
Числовые промежутки и операции над ними
Mîrza Feodorov Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Русский язык и литература, 3-й класс, Изменение имён существительных по числам
Назаренко Ольга
Тема: Изменение имён существительных по числам Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Suneteleși literele A-V. Exerciții de consolidare.
Propun exercițiul pentru exersarea reconstituirii cuvintelor din silabele propuse. Ulterior se pot alcătui propoziții cu unele cuvinte formate.
Русский язык и литература, 3-й класс, Род имён существительных
Назаренко Ольга
Тема: Род имён существительных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
REVOLUTIA DIN DECEMBRIE 1989
ELEVILOR LE VOR FI CONSOLIDATE CUNOSTINTELE DESPRE REVOLUTIA DIN DECEMBRIE 1989.ELEVII VOR IDENTIFICA IN CE ORAS A INCEPUT REVOLUTIA DIN DECEMBRIE 1989,CE REGIM A FOST INALTURAT,UNDE AU FOST PRINSI SOTII CEAUSESCU,CE S A INTAMPLAT CU EI,CINE A VENIT LA CONDUCEREA ROMANIEI DUPA EXECUTAREA CUPLULUI CEAUSESCU.
Test de evaluare sumativă.
Fișierul conține o evaluare sumativă care evaluează conținuturile ultimei UD.
Adunări și scăderi cu trecere peste ordin în concentrul 0-31; Fișă de lucru.
Recunoașterea animalelor domestice, curiozități despre acestea, exersarea adunărilor și scăderilor în concentrul 0-31 cu trecere peste ordinul zecilor, probleme.
Buletinul meteo. Informaţii esenţiale din cotidian
Negară Lidia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
In lumea muzicii
Zaporojan Eugenia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Măsurarea capacității. Litrul

Информатика, 12-й класс, Базы данных. Oсновные понятия
Сакара Андрей
Тема: Базы данных. Oсновные понятия Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Verbul la indicativ prezent în limba germană- Consolidarea.
Exerciții pentru consolidarea verbului la indicativ prezent în limba germană.
Lumea viețuitoarelor
Științele vieții Viețuitoarele -observarea și perceperea lumii înconjurătoare Scopul de a-și dezvoltacunoașterea și de a se apropia de înțelegerea unor legi universale. Lectie de evaluare a cunoștințelor
Evaluare inițială la matematică în clasa 5-a.
Scopul: de a evalua cunoștințele elevilor la început de clasa a 5-a.
Subordonata Predicativa, Subiectiva și Atributiva.
Aceasta activitate dezvolta cunoștințele gramaticale
M. Volontir, actorul care a jucat tăcerea
Angela Ciobanu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 4-й класс, Пересказ текста: подробный, выборочный, краткий
Трунина Валентина
Тема: Пересказ текста: подробный, выборочный, краткий Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Гражданское воспитание, 11-й класс, Развитие общества: цепь проблем и путей разрешения
Кориненко Александр
Тема: Развитие общества: цепь проблем и путей разрешения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Unghi exterior triunghiului. Teorema unghiului exterior. Suma măsurilor unghiurilor într-un triunghi.
Activitatea este pentru etapa de reflecție. Nu este necesar de a crea un cont.
Fructele
Drăgălin Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Atelier de scriere
Oleinic Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 12-й класс, «Чудовищная нелепица войны». Первая мировая война...
Гайбу Светлана
Тема: М.А. Шолохов. Роман-эпопея «Тихий Дон». «Чудовищная нелепица войны». Первая мировая война на страницах произведения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Prepositions.
Play the prepositions quiz game.
Numerele naturale de la 0 până la 100.
Test pentru evaluare formativă la modulul Numerele naturale de la 0 până la 100, ce fixează și consolidează cunoștințele matematice, dar și dezvoltă gândirea creativă, spiritul de observație.
Simplificarea expresiilor cu ajutorul formulelor de calcul prescurtat.
Ceban Tatiana
Scopul: de a consolida cunoștințele elevilor privitor la restrângerea pătratului unei sume sau diferențe. Elevii vor utiliza formulele de calcul prescurtat la rezolvarea exercițiilor.
Organe senzoriale și stimuli. Caracteristica generală a analizatorilor
Chirița Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
TERRA- planetă a Universului
TERRA-- planetă a Universului; lecţie de predare- •planetele Sistemul Solar , oceanele si continentele Terrei., CUM S-A FORMAT UNIVERSUL ?
Pastelul „Malul Siretului” de V. Alecsandri. Elemente de versificație
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Население земли. Человеческие расы
Ababii Nadejda
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Scăderea unui nr. format din U dintr-un nr. format din ZU
Quiz-ul „Scăderea unui nr. format din U dintr-un nr. format din ZU” reprezintă o resursă digitală care se adresează elevilor de clasa I care doresc să-și îmbunătățească abilitățile de calcul matematic. Resursa are drept scop consolidarea operației de scădere fără trecere peste ordin de la 0 la 30. Este o resursă cu caracter ludic și poate fi introdusă în ora de Matematică în orice moment al lecției.
Ce este democrația? (ru)
Interferențe culturale / relaţiile sociale și cele politice sunt într-o continuă dezvoltare şi permanentă evoluţie. Declarația de Independenţă şi Constituţia RM sunt două documente fundamentale pentru ţara noastră. Statul Republica Moldova a fost construit pornind de la principiile exprimate în Declaraţia sa de Independenţă şi care se regăsesc plenar în textul actualei Constituţii. În calitate de valori supreme, Constituţia consfinţeşte: caracterul unitar al statului, supremaţia legii, dreptatea şi pluralismul politic, democraţia, respectul pentru demnitatea, drepturile şi libertăţile omului. Constituţia Republicii Moldova reprezintă filozofia existenţială a ţării noastre. Misiunea fundamentală a Constituţiei este de a asigura democraţia şi armonia social-politică, ceea ce este imposibil de atins fără asigurarea statului de drept. Democrația este cea mai mare valoare general-umană și trebuie ocrotită pe viitor.
Interpretarea textului liric „Doina” de Vasile Alecsandri.
Acest proiect didactic orientează cadrele didactice spre formarea și dezvoltarea competențelor comunicative, literare, lectorale ale elevilor, cultivarea sensibilității pentru valorile literar-artistice naționale și universale. La alcătuirea acestui scenariu, am stabilit conexiuni între textul literar, conținutul științific al subiectului abordat, obiectivele operaționale și strategiile de predare, învățare, evaluare, necesare unui demers educațional eficient. Se testă, astfel, tehnici de analiză comprehensivă a textului literar/liric, de stimulare a creativității, care impulsionează libertatea de gândire și de exprimare verbală. Subiectul abordat este recomandat de curriculumul disciplinar, la unitatea de învățare 5: Doina populară și cultă.
Carbonul – element principal al compușilor organici
Bejan Iulia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Crearea documentelor Web cu ajutorul aplicațiilor Online
Braguța Ina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Substantivul. Numărul și genul substantivului.
Activitatea are scopul de a consolida cunoștințele elevilor la tema ,,Substantivul. Numărul și genul substantivului.”
SEMNE DE PUNCTUAȚIE.
MÎNZICU SIMONA VALENTINA
VERIFICAREA CUNOȘTINȚELOR LEGATE DE APLICAREA SEMNELOR DE PUNCTUAȚIE
Epoca napoleoniană și impactul ei asupra societății europene
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Povesti terapeutice pentru copii cu cerinte speciale
Buga Olesea
Manual: http://www.educatieonline.md/Files/Manuals/7/VII_Biologia%20(a.2018,%20in%20limba%20romana).pdf Link la lecția digitală cu activități interactive: Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova Proiectul contribuie la realizarea Obiectivul dezvoltării durabile 4 - Educație de calitate - asigurarea unei educații calitative, incluzive și echitabile; promovarea oportunităților de învățământ, (pentru toți cetățenii, pe tot parcursul vieții). Proiectul este realizat de către Primăria mun. Chișinău (chisinau.md) și toate drepturile asupra conținutului îi aparțin. Chisinau ©2020
Învățarea bazată pe proiect: Soluții la problemele clasei. Identificarea problemelor clasei
Golban Petru
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
„Modernismul ca literatură inovatoare”
Zazulea Inga
Elevii clasei a XI-a, la subiectul „Modernismul ca literatură inovatoare”, la evocare, pentru a reactualiza cunoștințele despre curentele literare studiate anterior, prin intermediul learningapps și jocul didactic ”Caută perechea”, au audiat secvențe din opere și le-au alăturat curentelor literare, argumentându-și oral opțiunea. Astfel, elevii își dezvoltă competența de comunicare orală.
Legume de primavară.
Cunoașterea mediului- consolidare
Figuri geometrice
Joc didactc creat în scop de a consolida tema Figuri geometrice.
Litera G. Ordoneazǎ cuvintele pentru a forma propoziții.
Activitatea propune ordonarea cuvintelor pentru a forma propoziții, consolidând capacitatea de citire.
Literele "K, Q, Y, W,"
Este un test prin care se verifică scrierea corectă a cuvintelor care conțin literele K, Q, W, Y.
Alexei Mateevici,
Pîntea Aliona
poezia „Limba Noastră” Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
On the farm
Vascan Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Introduction. Let's Test Our Skills.
Propun o serie de jocuri și activități pentru evaluarea cunoștințelor din unitatea de întroducere: cuvinte și expresii cât și cifrele de la 0-12.
Математика, 5-й класс, Порядок выполнения действий и применение скобок
Мирза-Фёдорова Оксана
Тема: Порядок выполнения действий и применение скобок Мирза-Фёдорова Оксана Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 11-й класс, Правила систематической номенклатуры
Терлецкая Алла
Тема: Правила систематической номенклатуры Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Șiruri de numere reale. Monotonie, mărginire, convergență
Materialul publicat este conceput a fi un test bazat pe itemi obiectivi de alegere duală pentru o mai mare ușurință în corectare și centralizare a rezultatelor. Obiectivele vizate: 1. Înțelegerea conceptelor de mărginire, monotonie și convergență a șirurilor de numere reale 2. Aplicarea corectă a teoremelor cu privire la monotonia, mărginirea și convergența șirurilor de numere reale
Textul ,,Primăvara" după Sp.Vangheli. Reproducerea unor fragmente de text.
Dașchevici Galina
Lecție de formare a capacităților de dobândire a cunoștințelor.
Automatizarea tehnicii lecturii cu voce şi în gând. Text-suport „Culoarea, mirozna şi foşnetul acelei cărţulii” de Ion Druţă
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Познание мира, 4-й класс, Разнообразие природы
Леу Наталья
Тема: Разнообразие природы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 12-й класс, Практическая работа № 3 Обобщение знаний по курсу органической химии...
Кадина Марина
Тема: Практическая работа № 3 Обобщение знаний по курсу органической химии Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Noţiunea de monom cu una sau mai multe nedeterminate. Operaţii cu monoame
Dediu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Travelling.
Diana Jelihovschii
Exercitiul va verifica intelegerea textului, p.92/p.106
Prelucrarea buzunarului cu doi refileți.
Exercițiu interactiv tip Ordine simplă realizat cu aplicația LearningApps care vizează ordonarea fazelor de prelucrare a buzunarului cu doi refileți.
Document HTML. Tag-urile de bază.
Pentru etapa de evocare.
Биология, 9-й класс, Транспирация, как процесс жизнедеятельности растений
Руснак Димиан
Тема: Транспирация, как процесс жизнедеятельности растений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Roata emoțiilor.
identificarea emoțiilor
Conul. Elemente. Clasificare. Desfășurata conului
Țîbuleac Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație....
Conditional clauses
Se vor prezenta cele 3 tipuri de conditionala,se vor face exerciții cu fiecare dintre ele.
Evaluare sumativă a unității de învățare ”HIDROSFERA”.
Ion Chele
Este vorba despre o dictare geografica, in care elevii trebuie sa completeze corect cuvintele lipsa.
Legea mișcării rectilinii uniforme.
Mișcarea mecanică. Legea mișcării rectilnii uniforme. Exemplu de rezolvare a unei probleme. Exemple de mișcări. Exemple de corpuri care pot efectua mișcările. Graficul mișcării . Rezolvați problemele. Sistematizăm cunoștințele dobândite.
Понятия высказывание, аксиома, теорема. Необходимое и достаточное условия.
Для поддержки интереса учащихся
Химия, 12-й класс, Каучук. Вулканизация каучука
Деньговская Лилия
Тема: Каучук. Вулканизация каучука Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Grigore Vieru "Legământ". Interpretare.
Lecție interactivă, integrală în baza etapelor de predare.
Substantivul
Copiii trebuie : să identifice substantivele, să recunoască substantivele comune și proprii, numărul și genul lor.
Uniunea Europeană
Evaluarea cunoștiințelor dobândite ăn cadrul lecției: Uniunea Europeană
Înmulțirea
Înmulțirea cu 5
Rebus despre culori și nonculori, noțiuni teoretice la clasa I.
Cu ajutorul acestui rebus, la ora de educație plastică, elevii își fixează noțiunile teoretice privind culorile și nonculorile.
Comunicarea persuasivă în spațiul public
Blanari Albina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tipologia statelor lumii (partea I)

Modulul 8.Tema 2.Anatomia sistemului urinar la om.
Julea Gheorghe LT “Mihai Eminescu” or. Căușeni
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Chimia pentru protecția mediului.
Activitatea propusă este pentru a consolida materia studiată în clasa a IX-a. Poate fi utilizară la reflecție.
Математика, 1-й класс, Число и цифра 8
Чета Ирина
Тема: Число и цифра 8 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ursul polar
Consolidare cunostintelor
Acizii.
Nadia Cazacioc
Activitatea creată cu scop de a dezvolta limbajul chimic, nomenclatura acizilor.
Математика, 4-й класс, Геометрические фигуры: многоугольники
Зубку Анжела
Тема: Геометрические фигуры: многоугольники Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
A învăţa, înseamnă a munci. Studiile – formă de muncă. Cunoştinţele și viitoarea profesie
Iosob Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Înmulțirea și împărțirea cu 10,100,1000
Calcul oral putem verifica cum a fost înțeleasă tema
Reported Speech (questions)
Orbu Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
ANIMALE
Consolidarea cunostintelor cu privire la lumea animalelor.
Le Tour du monde… en 80 jours
Galbură Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Legile curentului electric staționar. Partea 1
Burleai Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Animale domestice.
Această resursă se adresează preșcolarilor. Poate sta la baza unei activități atractive și distractive pentru cei mici. Poate folosită în cadrul unei activităţi de consolidare a cunoştinţelor despre animalele domestice, deoarece îi pune pe preşcolari în situaţia de a le recunoaşte. Respectă principiul alternativei educaţionale Montessori, deoarece materialul realizat este autocorectiv. Dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii este domeniul de dezvoltare în care se integrează această activitate, având următoarea competenţă urmărită:Caracteristici structurale și funcționale ale lumii înconjurătoare.
Dan, căpitan de plai.
Aceast joc este foarte bun pentru o evaluare formativă la studierea poemului Dan, căpitan de plai.
Înmulțirea numerelor naturale 0-100
Consolidarea operațiilor de înmulțire în concentrul 0-100
Arta de a vorbi în public.
Exersarea ortografierii corecte a substantivelor la plural.
Ordonarea pe grupe
Scopul activității este de a-i obișnui pe elevi cu ordonarea unor itemi, în acest caz, ordonarea apelor curgătoare din România, în funcție de așezarea geografică.
Ioni. Compuşi ionici.
Test de verificare a cunoştinţelor despre ioni, legatura ionică, proprietăţile compuşilor ionici.
Lucrul mecanic. Puterea și energia mecanică.
Scopul: de a recapitula și sistematiza cunoștințele elevilor la modulul "Lucrul mecanic. Puterea și energia mecanică".
Sistemul muscular.
Este o fișă de lucru digitală, care include termenii-cheie ale orei și definițiile lor, este utilă la etapa reflecției.
pH-ul soluțiilor apoase de acizi și baze.
Activitatea propusă are ca scop însușirea noțiunii de pH, întelegerea semnificației acesteia și determinarea caracterului acido-bazic al soluțiilor. Competențele vizate se referă la: dezvoltarea capacității de comunicare în mediul online și offline, formarea abilităților de valorificare a informațiilor în explicarea fenomenelor, dezvoltarea gândirii critice și dezvoltarea competențelor digitale. Cunoaşterea valorilor pH-ului soluţiilor apoase este deosebit de importantă, atât pentru activităţile productive, cât şi pentru viaţa de zi cu zi, pentru buna funcţionare a organismelor vii şi pentru păstrarea calităţii mediului.
Numere prime
Scopul acestui exercitiu este de a familiariza elevii cu numerele prime.Prin acesta, ei isi dezvolta competente privind identificarea numerelor prime.
Evaluare sumativă finală la sfârșit de an școlar.
Testul are 20 itemi. Conține exerciții și probleme. Are scopul de verificare a cunoștințelor acumulate pe parcursul anului școlar.
Drumul parcurs de fata moşneagului, fata babei.
Activitatea vizează consolidarea cunoştinţelor referitoare la ordinea desfăşurării evenimentelor din poveste
Личная защита во время ветра, дождя и снегопада
Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Изобразительное искусство второй половины XIX начала XX веков
Corinenco Alexandr
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
UNITATEA DE STUDIU: ,,Societatea în evul mediu timpuriu sec.9-11. ,,. Subiectul: ,,Domeniul feudal. ,, - clasa VI-a
COMPTENȚE CHEIE: 1.Dezvoltarea limbajului istoric . 2. Memorarea definițiilor cheie. 3. Aplicarea lor în contextul istoric. ,, Jocul didactic- A, F. poate fi aplicat la etapa de evaluare a temei pentru acasă.
Fișă lunile anului
In fiecare casetă din dreptul anotimpului reprezentat în imagine,trebuie scrisă luna ,apoi numărul total de luni corespunzător unui an. Organizarea în tabele, cadrane, diagrame a informațiilor.
Lectia (2)
Mamaliga Diana
Русский язык, 9-й класс, Пушкинские места в Молдове
Бабич Светлана
Тема: Пушкинские места в Молдове Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык, 9й класс, Смысловые типы текстов
Tema: Я и моя семья. Буквы Вв (вэ), Фф (эф) Profesor: Ляшенко Ольга Autor: Бабич Светлана Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Granny, Dear Granny
Prezentarea si exersarea vocabularului nou
Șiruri. Progresii aritmetice.
Subiectul lecţiei: Siruri, Progresii aritmetice Tipul lecţiei: dobândire de noi cunoştinţe Competenţe generale: 1. Identificarea unor date şi relaţii matematice şi corelarea lor în funcţie de contextul în care au fost definite. 2. Prelucrarean datelor de tip cantitativ, calitativ, structural, contextual cuprinse în enunţurile matematice. 3. Utilizarea algoritmilor şi conceptelor matematice pentru caracterizarea locală sau globală a unei situaţii concrete. 4. Exprimarea caracteristicilor matematice cantitative sau calitative ale unei situaţii concrete şi a algoritmilor de prelucrare a acestora. 5. Analiza şi interpretarea caracteristicilor matematice ale unei situaţii – problemă. 6. Modelarea matematică a unor contexte problematice variate, prin integrarea cunoştinţelor din diferite domenii. Competenţe specifice vizate: 1.Recunoaşterea unor corespondenţe care sunt şiruri, progresii aritmetice sau geometrice 2. Reprezentarea în diverse moduri a unor corespondenţe, şiruri în scopul caracterizării acestora 3. Identificarea unor formule de recurenţă pe bază de raţionamente de tip inductiv 4. Exprimarea caracteristicilor unor şiruri folosind diverse reprezentări (formule, diagrame, grafice) 5. Deducerea unor proprietăţi ale şirurilor folosind diferite reprezentări sau raţionamente de tip inductiv 6. Asocierea unei situaţii – problemă cu un model matematic de tip şir, progresie aritmetică
1 Imaginea mea online RO
SigurOnline md
Scopul lecției este de a ajuta elevii de 7 – 10 ani să facă diferență între informațiile publice și cele cu caracter personal pe care le publică în mediul online. Gabriel și Gabriela, două personaje drăguțe, sunt mâna dreaptă a moderatoarei lecției și au mereu sfaturi valoroase pentru copii.
Romanul modernist ,,Străinul” de Albert Camus
Mamaliga Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Потенциальная энергия
Radovscaia Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Математика, 12й класс, Пирамида. Элементы. Классификация
Радилова Марианна
Тема: Пирамида. Элементы. Классификация Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Litere mari și mici
să asocieze litera mare cu cea mică de tipar.
Principiile punctuației: intonațional, logico-semantic, formal-gramatical
Ciorescu Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Examenele: învățare, muncă, dezamăgire și alte emoții.
Daniela Terzi-Barbaroșie
Examenele: învățare, muncă, dezamăgire și alte emoții.
Propoziția subordonată completivă indirectă
Sărbuşan Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Opțiunea IV Dezbatere: Rolul femeii în viața publică din localitate (politică, economie, cultură, știință etc.)
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Recapitularea materiei de studiu clasa a 8 a
material creat cu scop de a stimula dezvolta creativitatea elevilor în cadrul orelor de chimie şi în acelaşi timp cu scop de a verifica cunoştinţele acumulate de elevi
Итоговый урок по модулю "Личная безопасность
Corjicov Arina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Anul 1812 în istoria românilor
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Adjective.
Adjective - anagrame
Aflarea perimetrului.
Exercițiu interactiv care îi ajută pe elevi să-și testeze, într-un mod plăcut și antrenant, cunoștințele despre aflarea perimetrului unui poligon. Competențe vizate: explorarea caracteristicilor, relaţiilor şi a proprietăţilor figurilor şi corpurilor geometrice identificate în diferite contexte - identificarea şi denumirea figurilor plane.
Uniunea Europeană.
Se vor fixa informațiile cu privire la formarea și componența Uniunii Europene și se vor verifica principalele capitale pentru țările membre.
Propoziția. Tipuri de propoziții
Prin acest filmuleț le-am prezentat pe scurt ce conținuturi vom studia.
Etapele vieţii omului.
Exerciţiul - joc are ca scop consolidarea cunoştinţelor despre ciclul de viaţă al omului.
Numeralul - recapitularea cunoștințelor.
Ceaicovschi Aurelia
Se evaluează competențele de însușire a temei Numeralul. Tipuri de numeral.
Lectia (1)
Scutaru Tatiana
Modern prin inteligență. Lecția 2 (LECȚIA 2)
Topală Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
”Păţania ursului cafeniu” continuare de Vl. Colin
Alina Stratulat
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Математика, 1-й класс, Числа, состоящие из круглых десятков
Фёдорова Елена
Тема: Числа, состоящие из круглых десятков Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Atelier de lectură. Textul „Pomul Înțelepciunii”
Stanciu Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
М. Горький. "Страсть к чтению
Covanji Aliona
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Hidrocarburile aromatice

Exercitii si probleme aplicative la tema compusi carbonilici
Baerle Iulia
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Verbul TO BE.
Un test simplu, pentru clasa a II-a, cu itemi care verifică verbul TO BE.
Sistemul periodic.
Este un test formativ, la chimie, pentru clasa a VII-a, la subiectul Sistemul periodic, pe care putem să-l folosim atât la reflecție pentru consolidarea cunoștințelor căpătate în cadrul orei, cât și la următoarea oră pentru evaluarea cunoștințelor.
Energia mecanică totală a unui sistem oscilant. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
В грозу
Leașenco Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Principiile fundamentale ale teoriei cinetico-moleculare a substanței. Caracteristici cantitative ale structurii discrete a substanței
Zavtur Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Rezolvarea problemelor utilizând tipuri de date simple.
Actualizarea cunoștințelor - cunoașterea tipurilor de date, declararea lor.
Adunarea și scăderea cu 1.
Fisa de lucru urmărește rezolvarea unor operații de adunare și scădere cu 1 în concentrul 0-10 și a problemelor cu o singură operație pe baza unui suport vizual. Ea poate fi utilizată fie la începutul unei lecții în verificarea cunoștințelor anterioare, fie la final pentru feed back-ul lecției.
Numeralul Fracționar. Valorile morfologice ale numeralului
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ecuații trigonometrice reductibile la ecuații algebrice Partea II
Bas Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Influența alcoolului,tutunului și drogurilor asupra organismului uman.
Să argumenteze importanța unui mod sănătos de viață. Prezentarea consecințelor consumului de alcool, tutun și droguri.
Русский язык и литература, 9й класс, А.С. Пушкин. Поэма «Медный всадник». Жанровое своеобразие...
Соболева Майя
Тема: А.С. Пушкин. Поэма «Медный всадник». Жанровое своеобразие и художественные особенности поэмы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 8-й класс, А.С. Пушкин «Капитанская дочка». Творческая история романа...
Стрэтилэ Жанна
Тема: А.С. Пушкин «Капитанская дочка». Творческая история романа. Особенности жанра и композиции Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Chigai Rodica
Verticalitatea și
Ștefaneț Diana
calitatea vieții Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
TEST- CUCERIREA INDEPENDENTEI ROMANIEI
Testul se va utiliza pentru evaluarea cunostintelor elevilor despre Cucerirea Independentei Romaniei.
Примеры решения простейших тригонометрических уравнений
Egorova Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Гигиена, дисфункции и заболевания мочевыделительной системы
Mamaliga Anna
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Înmulțirea și împărțirea numerelor întregi.
Ceban Tatiana
Scopul: de a capta atenția elevilor. Elevii vor descoperi subiectul lecției.
Caracteristicile elementelor chimice conform poziției în Tabelul Periodic
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unit 1. Lesson Six. Stay healthy.
Scopul activității este evaluarea înțelegerii de text în componenta scrisă și dezvoltarea gândirii logice.
Выделение
Coșcodan Diana
Numere naturale în concentrul 0-100. Numere pare.
Jocul propus consolidează formarea noțiunii de par/impar a numerelor naturale aflate în concentrul 0-100
Постнатальное развитие человека
Lupașco Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
SINGURI ȘI ÎMPREUNĂ.INSULA PE CARE SE GÂNDEȘTE.
Dezvoltarea unor comportamente: de învăţare, atitudinale/1.Dezvoltarea deprinderilor moderne de utilizator /2.Elaborarea unor produse care să dezvolte spiritul inventiv şi creativitatea /3.Cunoaşterea modului de utilizare a unor medii informatice de lucru 1.Identificarea, analizarea şi evaluarea cunoştinţelor şi informaţiilor care vor fi explorate şi transmise 2.Utilizarea nivelelor superioare ale gândirii în organizarea, prelucrarea informaţiei, elaborarea unor construcţii noi, relaţii noi 3.Elaborarea, aplicarea creativă a unei varietăţi de forme scrise (jurnale, eseuri, povestiri,lucrări de cercetare) pentru a exprima mesaje într-o formă accesibilă şi adecvată auditoriului şi scopului 4.Evaluarea propriilor modalităţi de comunicare scrisă,orală 5.Dezvoltarea abilităţilor necesare investigaţiei surselor de informaţii 6.Exersarea tehnicilor de lucru în vederea realizării sarcinilor propuse a),,Insula noastră,,-colectare de informații despre posibile resurse ale insulei;elaborarea unei hărți, desenarea; joc-puzzle;prezentare, expunere;colectarea de informații despre broaște țestoase-desene,joc-puzzle;prezentare,expunere; b),,Să comunicăm!,,-elaborarea,redactarea, prezentarea unei liste cu simboluri pentru a comunica cu roboții;reprezentarea creativă:desene, schițe; redactarea unui mesaj;realizarea unui poster:,,Lumea necunoscută,,(Lumea roboților); c),,Planeta Zeptron,,-colectarea de informații despre planete; elaborarea, redactarea unui jurnal de călătorie;realizarea unui colaj:TERRA/LUMEA NOUA; d),,Marea evadare,,-configurarea, proiectarea, reprezentarea unor modele de nave spațiale(postere, machete, piese LEGO, jucării-colecții);realizarea unor costume adecvate; e),,Din nou acasă,,-organizarea unei expoziții cu tema:’’Lumea de mâine’’;prezentarea produselor finale;’’Turul galeriei’’, aprecieri, recomandări, autoevaluare.
Europa, uniune a națiunilor libere.
usuioc-Pojoga Rodica
Quizizzul îl propun pentru etapa de Reflecție cu scopul de a verifica cunoștințele elevilor la tema studiată. Se potrivește atât pentru evaluare punctuală, cât și pentru autoevaluare.
Adunarea și scăderea până la 100
Scopul exercițiului este de a consolida adunarea și scăderea numerelor naturale până la 100.Se dezvoltă competențe de calcul mintal, asociere de numere.
Măsurarea capacității vaselor. Litrul.
Competențe specifice vizate:  Utilizarea unor măsuri neconvenționale pentru determinarea și compararea maselor, lungimilor și capacităților  Competența digitală Obiective operaţionale: - să recunoască unităţi de măsurat capacitatea vaselor; - să exemplifice vasele care se măsoară cu unitatea de măsură corespunzătoare; - să utilizeze denumiri şi simboluri matematice potrivite contextelor date; - să rezolve exerciţii şi probleme cu unităţi de măsură;
Ne facem vocea auzită
Petrovici Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Descoperă imaginea!
Este un test despre ordinea operațiilor.
Gradele de comparație ale adjectivelor.
Pulbere Aliona
Activitatea vizează identificarea, însușirea, exersarea și reflecția asupra gradelor de comparație ale adjectivelor, prin diverse tipuri de exerciții, fiind o lecție de formare a capacităților de achiziţionare a cunoștințelor.
Al Doilea Război Mondial
Predarea și consolidarea cunoștințelor la lecția Al Doilea Război Mondial. Obiectivele vizate: -să identifice cauzele celui de Al Doilea Război Mondial; -să analizeze sursele istorice și să prezinte desfășurarea principalelor evenimente; -să compare evoluția fronturilor; -să identifice consecințele războiului; -să formuleze punct de vedere argumentat cu privire la Holocaust; -să argumenteze pe baza surselor istorice un punct de vedere referitor la efectele utilizării bombei atomice asupra omenirii
Operații cu numere întregi
Antrenament la calcul oral în efectuarea operațiilor cu numere întregi
Toi et tes activités
Bulgaru Daniela și Adam Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Divizor. Mulțimea divizorilor unui număr natural.
Pentru etapa de evocare. Pronunțarea corectă a termenilor.
The Royal Family
Svetlana Lungu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Noțiuni elementare în c#.
Prezentarea unui mediu de programare vizual (Microsoft Visual C#) Operaţii şi unelte specifice ale acestuia
Maitreyi de Mircea Eliade.
Acesta este un puzzle menit să ajute elevul să recunoască personajele romanului studiat, teme și motive valorificate de acesta și elemente-cheie ce ajută la edificarea tramei acestuia.
Русский язык и литература, 3-й класс, Рассказ Д.Н. Мамина-Сибиряка «Приёмыш». 3 часть
Назаренко Ольга
Тема: Рассказ Д.Н. Мамина-Сибиряка «Приёмыш». 3 часть Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Bunătatea. Acceptarea diversității
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Transformări ale expresiilor trigonometrice. Lecție de sinteză integratoare
Baş Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Cuvintele ce conţin consoana m înainte de b sau p

School Rules. Unit 1.
Pupils have to arrange the words into sentences in an interactive game.
Unități de măsurarea a timpului

Situația de comunicare

Stresul
Chișca Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Drepturile copilului.
Scopul activității - cunoașterea de către elevi a drepturilor și responsabilităților cuvenite. Competențe dezvoltate la elevi - Manifestarea interesului pentru formularea de întrebări cu privire la propriile drepturi și responsabilități, Formularea unor opinii, explicații, argumente simple pentru promovarea propriilor drepturi și responsabilități, Identificarea, prin lucru în echipă, a unor măsuri de intervenție posibile pentru cazuri semnalate de încălcare a drepturilor copilului sau de promovare a acestora, Exercitarea drepturilor și a responsabilităților în luarea unor decizii personale și de grup, în condițiile respectării drepturilor celuilalt, Participarea la decizii de grup privind implicarea în promovarea și apărarea propriilor drepturi. Conținut tematic - Drepturile copilului.
Unde şi vibraţii. Producerea şi propagarea sunetelor.
Unde şi vibraţii. Producerea şi propagarea sunetelor. Tipul lecţiei: predare-învăţare Obiecte care produc sunete şi vibraţii Experimente Realizarea de obiecte care produc sunete Cmpetenţe specifice: 3.1. Rezolvarea de probleme prin observarea unor regularităţi din mediul apropiat Obiective operaţionale: O1: să tragă concluziile potrivite la care au ajuns în urma experimentelor efectuate; O2: să cânte la diverse instrumente improvizate; O3: să realizeze marcase.
Химия, 8-й класс, Химические свойства кислот. Реакции обмена
Терлецкая Алла
Тема: Химические свойства кислот. Реакции обмена Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adjusting to a new environment. Wish – sentences
Orbu Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
In the village.
Cebotari Oxana
In the village - balloon pop este o activitate interactivă care oferă elevilor posibilitatea de ași verifica cunoștințele la tema In the village. Poate fi utilizat la etapa de consolidare sau verificare a lecției. Elevii își vor dezvolta competența lingvistică și sociolingvistică.
Povești - sunetul inițial
Scopul activității este acela de a identifica sunetul inițial al cuvintelor alese din diverse povești.
Metodele de obținere ale metalelor
Subotin Iurie
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Гордость и слава России - Мальчик из крестьянской семьи
Leaşenco Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Noțiuni de teorie literară. Opera literară.
Exercițiu este indicat pentru actualizarea noțiunilor despre opera literară.
Mărimi direct proporționale
Baș Liudmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Acizi
Gorescu Carmen
Utilizările acizilor
Figuri de stil. Enumerația

Sărurile. Compoziție, clasificare și denumire
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Izvoarele istorice. Izvoare scrise și izvoare nescrise

SI Conditionnel (I, II, III).
Joc didactic util pentru exersarea regulilor de formare a lui SI Conditionnel.
Brâncuși despre feminitate
Puzzle
Etanol
Lecție interactivă
Asumarea responsabilității
Golban Petru
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Litera T mare

Puterea cu exponent întreg. Proprietăţi

Este o poveste pentru copiii care au finalizat clasa pregătitoare.
Se urmărește exersarea cititului, înțelegerea unui mesaj scris însoțit de imagini.
Отрицательные частицы. Правописание частиц
Rotari Elena
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
sintaxa
un joc interactiv care verific[ cuno;tinéle elevilor.
Русский язык
Русский язык и литература, 5-й класс, Сила любви и дружбы в сказке Г.Х. Андерсена «Снежная королева»
Брижатюк Ольга
Тема: Сила любви и дружбы в сказке Г.Х. Андерсена «Снежная королева» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Солнечная система
Dumanova Elena
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Matematică, Geometrie, Patrulatere.
Exercițiul dezvoltă competențele de utilizare a proprietăților patrulaterelor în rezolvarea de probleme și capacitatea de recunoaștere și clasificare a acestora pe baza proprietăților lor. Exercițiul respectă programa de matematică pentru clasa a VII-a, România.
Evenimente astronomice
In cadrul lectiei de geografie de la clasa a V-a am folosit aplicatia World Wide Telescope. Aceasta aplicatie este un mediu software care permite computerului dvs. să funcționeze ca un telescop virtual, combinând terabyte de imagini de pe telescoape celebre ca Hubble, Chandra și Spitzer într-o panoramă vastă a universului.
Forța – mărime vectorială. Compunerea forțelor coliniare
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Masa atomică relativă a elementelor chimice
Aranjează în ordine crescătoare masa atomică relativă a elementelor chimice
Биология, 8-й класс, Цветок – генеративный орган. Структура цветка
Мамалига Анна
Тема: Цветок – генеративный орган. Структура цветка Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Test de evaluare PowerPoint
Testul a fost conceput pentru evaluarea cunoștințelor de bază privind utilizarea aplicației PowerPoint, pentru clasa a XII- a, elevi cu CES, învățământ special.
Русский язык, 8-й класс, Наклонение глагола
Волковская Мария
Тема: Наклонение глагола Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Gândim digital. Laboratorul programelor cu bucle 2
Schițco Natalia
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Oameni și profesii.
Materialul reprezintă o anexă ce are ca scop descoperirea, informarea şi consolidarea cunoştinţelor despre importanţa profesiilor. Activitățile propuse contribuie la formarea atitudinii pozitive față de profesii precum și argumentarea importanței achizițiilor educaționale pentru viața cotidiană.
Renasterea si umanismul cl 10 corectat, final
Bîtcă Ana
Физика, 9-й класс, Решение задач по теме напряжённость гравитационного поля
Вангелий Виктория
Тема: Решение задач по теме напряжённость гравитационного поля Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Техника на службе человека Ученые и их открытия
Barbaroș Oxana
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Galina Dimovskaia
Parents and Children's Happiness
Tiuliuliuc Luminița
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Passive voice.
Elena Catarau
Acest Kahoot va permite elevilor sa exerseze asupra Passive voice intr-un mod distractiv.
Modulul 1.Tema 3.1.Sistemul nervos al omului.
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
HOLIDAY TABLE.
A multiple choice quiz about table manners.
Recapitulare. Propoziția. Cuvântul.
Elevii aprofundează cunoștințele despre propoziție, cuvânt, silabă, sunet
Unități de măsură pentru lungime cm, dm, m Transformarea unităților de măsură pentru lungime
Morcov Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Українська мова і література, 5-й класс, В. Королів-Старий «Хуха-Моховинка»....
Чебан Анжела
Тема: В. Королів-Старий «Хуха-Моховинка». Світлий образ казкової істоти. Речення просте і складне Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Pastelul ,,Oaspeții primăverii,, de V. Alecsandri.
Gorgan Diana
Activitate interactivă ce poate fi utilizată la etapa Reflecție pentru a determina gradul de receptare a mesajului.
Formatarea textului.
Țurcanu Alla
Această activitate va permite elevilor să distingă stilurile fizice, logice și destinația acestora.
Numărul și cifra 1
Vangheli Virginia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
School
Dezvoltarea vocabularului / identificarea încăperilor din școală
Русский язык и литература, 3-й класс, Составление устного рассказа
Назаренко Ольга
Тема: Составление устного рассказа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fracții subunitare, echiunitare, supraunitare.
Pentru etapa de evocare la studierea fracțiilor subunitare, echiunitare, supraunitare.
Развитие личности, 10-й класс, Незащищенные сексуальные отношения. Ответственность партнеров...
Никитина Евгения
Тема: Незащищенные сексуальные отношения. Ответственность партнеров. Риски психофизиологического и социального порядка. Последствия Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Noțiuni de sintaxă. Propoziția
Ojog Angela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Aflarea termenului necunoscut al proporției.
Activitatea dată reprezintă un test quiz ce are ca scop: recunoaşterea și formarea unei proporţii şi aplicarea proporietății fundamentale a proporției la determinarea termenului necunoscut al acesteia.
Tipuri de structuri algoritmice .
Parcurgând acest material, elevii vor fi capabili să clasifice structurile algoritmice, să precizeze rolul diferitelor structuri algoritmice, să enumere operațiile specifice implementării fiecărui tip de structură algoritmică Competențe specifice vizate: 2.3. Descrierea în limbaj natural a unor algoritmi cu ajutorul secvențelor de operații și a deciziilor pentru rezolvarea unor probleme simple
Alimente din trăistuţă.
Fişa de lucru poate fi folosită în cadrul unui opţional ca Educaţia pentru sănătate, dar şi la alte discipline. Eu am folosit-o la opţionalul Traista cu sănătate-educaţie pentru un stil de viaţă sănătos. Conţinuturile vizate se referă la cunoaşterea grupelor de alimente şi a factorilor care duc la o bună stare de sănătate. Traista este un simbol românesc, preluat din poveşti, utilizat în cadrul unui proiect iniţiat de dna dr. Veronica Mocanu.
Sunetul [p] şi litera de tipar P. Litera P mare de mână. Cuvinte cu același sens și sens opus
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Le transport vert du futur
Slivca Olesea

L'imparfait des verbes
Type de leçon: leçon mixte - fixation et acquisition de nouvelles connaissances But: renforcer les connaissances de grammaire, enrichir le vocabulaire des élèves Compétences générales: La production des messages oraux; La compréhension des messages transmis par écrit; Compétences spécifiques: La fixation de connaissances grammaticales par des exercices; Le développement de la capacité d’expression orale et écrite
Des jouets
Cazacu Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adunări fără trecere peste ordin.
Adunarea numerelor naturale de la 0 la 10. Exerciții de consolidare a operației de adunare a numerelor naturale de la 0 la 10 cu ajutorul reprezentărilor.
Posibilităţi şi limite ale securizării datelor ale securizării datelor cu caracter personal
Buruiană Ala
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Culoarea în mediul înconjurător.
Identificarea culorilor în mediul înconjurător și în imagini plastice. Exercițiu : Alege culoarea. Fă clic pe marcaj și alege denumirea culorii.
Ce bem?
Taucci Liudmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Desenul tehnic al pieselor din lemn. INSTRUMENTE DE MĂSURARE ȘI DE TRASARE
Eșanu Angela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Shopping day.
Această activitate are scopul de a îmbogăți vocabularul studiat în cadrul lecției și de a asocia vocabularul cu imaginile corespunzătoare. Competențele pe care le dezvoltă sunt: competența digitală și cea lingvistică.
Recapitulare- provocări matematice.
Recapitularea continuturilor abordate in clasa I, in vederea dezvoltarii competențelor matematice şi competenţelor de bază în ştiinţe şi tehnologii.
Правило Крамера
Nesterova Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Scrierea-citirea in oglinda
Exercitiu de remediere a scrierii- citirii literelor in oglinda, specific copiilor cu dificultati de integrare perceptiva spatiala. Prin alegeri repetate copilul va retine orientarea corecta a literei in spatiu.
URSUL PĂCĂLIT DE VULPE
Povestire, repovestire, chestionare
Semnele de punctuație.
Materialul cuprinde noțiuni teoretice referitoare la semnele de punctuație ce se studiază până la finalul clasei a IV-a. Având dobândite cunoștințele teoretice, elevii vor fi capabili să le folosească în redactarea de mesje și texte.
Suntem iscusiți la măsurări.
Dimitriu Irina
Reactualizarea/consolidarea conținutului tematic- Unități de măsură.
Биология, 10-й класс, Углеводы и липиды
Баранчук Людмила
Тема: Углеводы и липиды Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Информатика, 10-й класс, Алфавит и словарь языков программирования
Сакара Андрей
Тема: Алфавит и словарь языков программирования Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Semnificaţia culorilor reci
Duca Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Articolul hotărât şi nehotărât (consolidare)
Elemente de construcție a comunicării. Gramatică.
Jobs
Olaru Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Textul literar și imaginea asociată. Poezia „Gospodina Dina” după Iulian Filip
Martea Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Caracteristica elementului chimic conform sistemului periodic
Caracteristica elementului chimic Fosfor
Situaţia politică a Moldovei şi a Ţării Româneşti 1798-1812
Slivca Alexei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tainele cărții. Dicționare școlare (pe suport de hârtie și electronic)

Технологическое воспитание, 2-й класс, Выполнение объемных работ из коробок
Хрипливая Анжела
Тема: Выполнение объемных работ из коробок Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Animale domestice şi sălbatice.
Este un joc interactiv de recunoaştere a animalelor şi a de asociere a acestora cu mediul lor de viaţă, revizuindu-se şi consolidându-se astfel conţinuturi învăţate anterior la Domeniul Stiinţe.
Numere naturale 0-1 000 000.
Activitatea are ca scop evaluarea cunoștințelor referitoare la numerație și cifre romane.
Tainele cărţii. Elementele componente ale cărţii.
Exerciţiul este creat cu scopul de a consolida cunoştinţele elevilor despre elementele componente ale cărţii.
Vârsta adolescenței - provocări și comportament adecvat
Blanari Albina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Regles de circulation
Associe et fais des phrases.
Romanul. Tipologie. Prezentare generală

Compușii carbonilici:clasificarea,structura,nomenclatura,izomeria
Zinaida Chiosa
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Unit 4, Lesson four. Great Britain.
Călcăi Livia
Scopul acestei activități e de consolidare a vocabularului la tema dată și de dezvoltare a gândirii logice.
M Atletism. Marș sportiv, tehnica marșului sportiv
Burduh Alina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Le blog de Max
Manea Victoria
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Lucrarea practică nr. 2: Identificarea compușilor hidroxilici în produse utilizate în activitatea cotidiană
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биология, 10-й класс, Химический состав клетки: неорганические вещества
Баранчук Людмила
Тема: Химический состав клетки: неорганические вещества Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Elemente de geometrie
Creat cu scop de a consolida elementele geometrice
Химия, 12-й класс, Операции титриметрического метода анализа
Дымовская Галина
Тема: Операции титриметрического метода анализа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
FIGURI GEOMETRICE
Identificarea figurilor geometrice
Genul liric. Figuri de stil.
Se va dezvolta competența de lectură a textului liric; se vor actualiza conținuturile care vizează recunoașterea figurilor de stil în opera lirică.
Economia Basarabiei în componența Imperiului Rus
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Limba și literatura română, Clasa 12, Generalități
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Ortografie
Exercițiu de selectare a variantei corecte.
Do you play tennis? Module 4. Does Angela like ice-cream? Module 4.
To practice the use of Do or Does in the questions in Present Simple form in an interactive game.
Emotiile in viata omului
Scopul acestei lucrari consta in a cunoaste tipurile de emotii si componentele ei.
Numeralu.
Scopul: Consolidarea cunoștințelor despre numeral. Conținuturi tematice: Evaluarea cunoștințelor dobândite.
Tema: Forme de relief.
Acest joc se poate folosi în cadrul orelor de științe, ca o consolidare a cunoștiințelor referitoare la formele de relief și caracteristici ale acestora. Competențele vizate sunt de a identifica și observa mediul înconjurător și caracteristici ale acestuia.
Fructele
Joc-exerciţiu pentru însuşirea exprimării orale și deprinderea de a împărți cuvintele în silabe,
Home Sweet Home.
Graur Tatiana
Ex4 p.107- Listen, drag and drop.
Geografia, Clasa 12, Generalități
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Figurile de stil din poezia "Legământ" de G. Vieru.
Exercițiu aplicativ.
Oră de sinteză. Pronumele.
Scopul activității este de a recapitula și de a consolida cunoștințele despre toate tipurile de pronume învățate.
Повелительное наклонение глагола
Bucsan Liudmila
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Muzica fără program. Mica serenada nocturnă de W.A. Mozart
Grosu Angela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Noțiunea: determinant de ordinul 4 și calculul lui
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Topic. At the Railway Station.
Scopul activității propuse - crearea unui dialog la tema lecției Competențele dezvoltate - utilizarea vocabularului studiat în contexte propuse - potrivirea elementelor unui dialog structurat Conținutul tematic Gara feroviară ( vocabular, expresii, dialog)
Litera C.
Puzzle
Mulțimi - generalități
Suport teoretic (video)
Alege fructele!
“Alege fructele” este un joc creat pe WordWall (Corect sau Incorect) potrivit copiilor de 4-7 ani.
Biserica este casa lui Dumnezeu.
Exercițiul este realizat în aplicația ,, Learningapps,, și este de tipul: ,, Adevărat/ Fals,,. Acest exercițiu consolidează cunoștințele elevilor însușite la lecția ,,Biserica este casa lui Dumnezeu,,.
Adunarea și scăderea până la 100.
HARALAMPIE NATALIA
Reflecție: Elevii vor efectua adunări și scăderi în concentrul 0-100.
Randamentul mecanismelor simple. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Chacun et tous

Monumente de arhitectură ecleziastică medievală românească
Bîtcă Ana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Limba si literatura Gagauza. 2018
Русский язык и литература, 10й класс, «Певец невыразимого» (Анализ стихотворения В.А. Жуковского...
Шевчук Тамара
Тема: «Певец невыразимого» (Анализ стихотворения В.А. Жуковского «Невыразимое». Эмоционально-оценочная лексика) Урок 2 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cartea - obiect cultural. Părțile componente ale cărții.
4. Organizarea/desfăşurarea/utilizarea diverselor strategii de învăţare autonomă a limbii, prin observare directă şi exersare.
Українська мова і література, 9-й класс, І.П. Котляревський «Наталка Полтавка»...
Курлянцева Ольга
Тема: І.П. Котляревський «Наталка Полтавка» - перший твір нової української літератури Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Reacții chimice
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Genul liric
Lecție în care se prezintă noțiuni teoretice cu privire la genul liric.
Combustibili. Rezolvarea problemelor (II)

Rolul culorii în redarea dispozițiilor, stărilor, atitudinilor.
Semnificația culorilor. Exercițiu: Găsește perechea. Cunoașterea semnificației culorilor. Aplicarea cunoștințelor teoretice la crearea compozițiilor plastice. Unițăți de competențe: Crearea compozițiilor cromatice prin aplicarea țonului și a nuanțelor.
Obiectele din componența documentelor Web: liste (I)
Braguța Ina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Dimitrie Cantemir. „Descrierea Moldovei” Capitolul I (fragment)
Șargu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Energia internă. Cantitatea de căldură

Модуль Моя Молдова Урок 46 Легенды родного края
Leaşenco Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Poziția, funcția de bază și igiena sistemului nervos

Duritatea apei.
Cazacioc Nadejda
Activitatea creata cu scop de a învăță elevii să descopere cunoștințe prin cercetare!
Triunghi. Clasificarea triunghiurilor

BIJECTIVITATE. PROPRIETĂȚI. FUNCȚII INVERSABILE.
Este un REBUS, realizat în LearningApps, ce cuprinde noțiuni și proprietăți ale funcțiilor BIJECTIVE, INJECTIVE, SURJECTIVE!
Cartea. Componentele cărții și rolul lor
Lupu Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Complementul parte secundară de propoziție.
Tighineanu Irina
Realizarea sensului Elevii alcătuiesc propoziții.
British Customs and Traditions
Svetlana Lungu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Sarea în bucate de Petre Ispirescu.
Să stabilească ordinea ideilor din text.
Matematică cu pietre prețioase- adunări și scăderi cu numere cuprinse între 0-100
Este o fișă de lucru care poate fi lucrată și on-line la linkul indicat în material. Copiii își vor aminti prin lectură despre personajele din povestea Albă ca zăpada și vor afla lucruri noi despre pietrele prețioase. Prin cerințele formulate, elevii vor selecta, compara, ordona numere, vor consolida adunarea și scăderea.
Juc Viorica
Complementul.
Activitatea vizează o scurtă recapitulare a noțiunilor legate de complement însușite în clasa a VI-a.
ASIMPTOTE.
DESCOPERIREA TEMEI NOI.
A letter from America.Thanksgiving Day.
Evaluarea cunoștințelor acumulate în timpul lecției.
Head and face „A visit to the country”
Olaru Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Relieful Terrei. Relieful continentului.
Identificarea principalelor forme de relief.
Интерференция механических волн
Lupanciuc Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Развитие личности, 7-й класс, Скажи НЕТ наркотикам и другим опасным веществам
Тону Яна
Тема: Скажи НЕТ наркотикам и другим опасным веществам Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Figuri și corpuri geometrice
Exerciţiul/ joc are ca scop consolidarea sau recapitularea cunoştinţelor despre figurile și corpurile geometrice\deosebirea dintre figură și corp geometric.Elevii îşi dezvoltă competenţa de a citi o cerinţă şi de a descoperi şi preciza răspunsul corect.
Физика, 8-й класс, Производство тепла
Беляева Светлана
Тема: Производство тепла Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
"Eu spun una, tu spui multe!"
Jocul presupune alegerea cartonașelor cu obiecte/lucruri similare și asocierea corectă a acestora. Scopul îl reprezintă dezvoltarea vocabularului copiilor de vârstă preșcolară, exersarea unei pronunții corecte și verbalizarea corectă a singularului și pluralului obiectelor din imagini.
Legătura covalentă polară
Godoroja Rita
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (1)
Blohina Irina
Гражданское воспитание, 9-й класс, Коррупция и неподкупность
Бабина Юлиана
Тема: Коррупция и неподкупность Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Unit 5 Lesson 6 A Space Trip
Nederiță Liliana
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Українська мова і література, 9-й класс, Кома і крапка з комою в безсполучниковому складному реченні
Курлянцева Ольга
Тема: Кома і крапка з комою в безсполучниковому складному реченні Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Substantivul.
Consolidarea cunoștințelor elevilor.
Simboluri de stat. Ziua drapelului
Barbarova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
It is not about you. It is about People around you

Recapitulare - fonetică, vocabular și morfologie
Activitatea vizează recapitularea noțiunilor de fonetică, vocabular și morfologie studiate în clasa a V-a
Balada Miorița
Aceată activitate o putem folosi la finele lecției, ca feedback. Toți elevii sunt implicați într-o mod interactiv, comunică, își exprimă opinia. Dezvoltăm competența lingvistică, sociolingvistică și pragmatică.
Mesajul electronic
Canișcev Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adunarea și scăderea în concentrul 0-100 cu trecere peste ordin.
Probleme interactive
Математика, 4-й класс, Чтение, письмо, представление дробей
Малай Наталья
Тема: Чтение, письмо, представление дробей Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Scrierea corectă a ortogramelor .
Cunoașterea regulilor de scriere corectă și remedierea greșelilor de ortografie.
Noțiune de primitivă. Definiția integralei nedefinite
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Etapele vieţii omului.
Exerciţiul - joc are ca scop consolidarea , evaluarea cunoştinţelor despre copilărie.
Українська мова і література, 2-й класс, Дієслово
Рябой Алла
Тема: Дієслово Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Papucciu Ludmila
Unitatea de învățare: Algoritmi și executanți
Dumbravă Natalia
Activitate de consolidare a materialuui studiat în cadrul untății de învățare: Algoritmi și executanți
Procente si probabilităti.
Boldurescu Elena
Este o fisă de autoevaluare pentru elevi, de nivel mediu. Prin acest instrument se urmărește formarea competenței de clasificare a evenimentelor utilizând diverse criterii și utilizarea terminologiei aferente noţiunilor de proporţie, raport, procent , probabilitate .
Unit 4. Let's Test Our Skills.
Activitatea propusă are ca scop dezvoltarea competențelor lingvistice și a celor digitale. În cadrul acesteia elevii își vor revizui și consolida cunoștințele asupra următoror conținuturi tematice: lunile anului, zilele săptămânii, animale domestice, numerale cardinale, rechizite școlare și anotimpurile anului.
Architecture: the House of Culture
Orbu Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
CARACTERIZAREA COPARATIVĂ A REGIUNILOR DE NOR ȘI DE SUD
SCOPUL: identificarea asemănărilor și deosebirilor acestor două regiuni.
Reprezentarea grafică a mișcării rectilinii uniforme. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
In the Village
Nederiță Liliana & Daniel Darius Sadovei
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Was Tim at the circus?
Activitate interactivă de consolidare a verbului „to be” la Present Simpe și Past Simple, precum și a expresiilor temporale proprii acestor aspecte. Exercițiul include conținut scris, precum și audio.
Probleme ilustrate
Această resursă reprezintă o lecție interactivă care urmărește modul de rezolvare a problemelor,cum creăm și rezolvăm problemele,prin video,quiz sau repere importante structurate într-un tabel tip acordeon și un cântecel vesel la final.Este util atât elevilor(aceștia descoperă,rezolvă,urmăresc) cât și profesorilor în procesul de predare/evaluare. Competențe generale: Rezolvarea de probleme pornind de la sortarea și reprezentarea unor date Competențe specifice: Rezolvarea de probleme în care intervin operații de adunare sau scădere cu 1-5 unități în concentrul 0-31,cu ajutorul obiectelor Obiective: •identificarea situațiilor contextuale care impun rezolvarea unor probleme prin adunare/scădere: am primit, a adus, au venit, au urcat, a spart, a dat, pleacă, zboară, s-au ofilit, au coborât etc. și asocierea lor cu operația corespunzătoare; •folosirea unor reprezentări simbolice simple pentru a reda înțelegerea enunțului unei probleme; •rezolvarea unor probleme cu sprijin în imagini date;
Defectele vederii. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Vocabularul pastelului(II) „Sfârșit de toamnă” de Vasile Alecsandri.
Elevii vor învăța cuvintele noi din pastel.
Limba si literatura romana. 2019
Curentul electric. Noțiuni fundamentale
Burleai Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Evaluare sumativă finală.
Test interactiv de evaluare sumativă finală
Clasificarea propozițiilor.
Caisîn Lăcrămioara
Evaluarea cunoștințelor despre clasificarea propozițiilor.
Zi de activități transdisciplinare: Sărbătorile pascale în familie.
Propun diverse activități,care ar stimula curiozitatea și creativitatea micilor școlari.
Nicolae Dabija „Tema pentru acasă”. Sistemul de personaje
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectura și explorarea textului „Crăiasa din povești” de Mihai Eminescu

Modurile nepersonale/nepredicative ale verbului
Caisîn Lăcrămioara
Test de evaluare a cunoștințelor despre modurile nepredicative ale verbului
Русский язык и литература, 7-й класс, Буквы Е и И в приставках НЕ- и НИ- отрицательных наречий
Куркина Наталья
Тема: Буквы Е и И в приставках НЕ- и НИ- отрицательных наречий Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
We Like Tales. Part II.
This is an activity that helps students use question words in contexts.
Verbul.
Consolidare/Evaluare intuirea claselor morfologice – verb, intuirea numărului, a genului
La journée d’un écolier
Croitor Iulia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 11-й класс, Тема Родины в творчестве С. Есенина
Гуцул Алина
Тема: Тема Родины в творчестве С. Есенина Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Folclorul copiilor. Poeziile ,,Paparudă, rudă!”, ,,Caloiene, Ene!”
Modulul IX. Unitatea 8. Importanța cunoașterii de către copii a folclorului - cartea de vizită a neamului. - Noțiune de folclor; folclorul copiilor; - Portul popular femeiesc; - Portul popular bărbătesc; - Descrierea obiceiurilor vechi ,,Paparuda”, ,,Caloianul”; - Lectura model; - Exerciții aplicative; -Micronul magic.
Decizia în proiectarea carierei
Botnari Ina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Creanga de alun
Consolidarea cunoștințelor despre textul,, Creanga de alun" de Lev N. Tolstoi
Reading and Listening
Carolina Andronic
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Гигиена кров.системы (1)
Coșcodan Diana
functia trigonometrica sin. grafic. proprietati.
descoperirea notiunilor noi pentru lectia data.
Flora and Fauna
Jelihovschii Diana
Elevii vor găsi definiția corecta a cuvintelor in vocabularul nou.
Русский язык и литература, 9-й класс, С. Есенин. Тема любви в творчестве и жизни поэта
Соболева Майя
Тема: С. Есенин. Тема любви в творчестве и жизни поэта Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
PĂRȚI DE VORBIRE.
Scopul exercițiului este de a exersa și consolida părțile de vorbire.
Prezentarea personajului. „Heidi, fetița munților” de Johanna Spyri
Negară Lidia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mecanismul suveicii la mașina simplă de cusut.
Exercițiu interactiv tip Text spații goale realizat cu aplicația LearningApps; sarcina de lucru vizează identificarea de către elevi a părților componente ale mecanismul suveicii la mașina simplă de cusut.
Masă vs. greutate
Comparație masă vs. greutate cu diffen.com
At the Railway Station 1/2
Scutaru Tatiana
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Sunetul și litera V.
O evaluare interactivă al cărei scop este dezvoltarea competențelor de identificare a poziției sunetului [v] în cuvinte, de despărțire corectă în silabe și de citire și scriere corectă a cuvintelor care conțin litera ,,v”.
MARIMI FIZICE.UNITATI DE MASURA.
Elevii trebuie să cunoască noțiunile de mărimi fizice si unitati de masura.
Aplicaţie practică nr. 1:"Determinarea coordonatelor geografice".
Completarea spaţiilor libere cu informaţia necesară despre latitudinea şi longitudinea geografică.
Limba engleza
Математика, 2-й класс, Задачи в два действия a-(b+c)
Окунева Татьяна
Тема: Задачи в два действия a-(b+c) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mediul de viață.Exerciții aplicative.
Joc didactic.
Искусство Возрождения. Архитектура и скульптура
Papușina Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
”Călătoria norului” - poveste terapeutică
”Călătoria norului” este o poveste terapeutică pentru stimularea încrederii în sine, pentru ora de dezvoltare personală, dar poate fi folosită și la comunicare pentru dezvoltarea limbajului și a comunicării.
SINONIME.
Elevii unesc sinonimele cu cuvintele date utilizând learning apps.
Alcadienele: formula generală, seria omoloagă, structura, izomeria, nomenclatura, proprietăţile
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Modurile personale şi modurile nepersonale ale verbului.
Pentru a demonstra cunoaşterea modurilor personale(predicative) şi nepersonale (nepredicative), elevul va trebui să grupeze corect verbele propuse
Recapitularea materiei.
Materilaul include noțiunile chimice importante studiate pe parcursul anului.
A school day
Ceban Corina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Prelucrări pe mașini cu comandă numerică
Reprezintă o modalitate de consolidare a cunoștințelor despre prelucrările realizate prin așchiere
Gnatiuc Lilia
Body language
Antociuc Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Lectia (3)
Tcaci Liliana
Teorema lui Thales și reciproca.
Lectie interactivă predare-învățare.
Calculul ariilor suprafețelor, volumelor piramidelor regulate (triunghiulare, patrulatere, hexagonale)
Ruban Angela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Наблюдение фенофаз у растений
Blohina Irina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Noțiunea de număr zecimal.
Pentru etapa de evocare la noțiunea de număr zecimal.
Produsul scalar a doi vectori
Cazacu Ala
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Motive romantice în opera literară „Floare albastră” de Mihai Eminescu
Negară Lidia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Психологические ресурсы - необходимые источники жизни
Osadceaia Elena
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Sintaxa frazei. Propoziții subordonate.
Fișă cu imagini ce permite verificarea cunoștințelor elevilor la tema ,,Propoziții subordonate”.
Русский язык и литература, 11-й класс, Ф.М. Достоевский «Преступление и наказание». Предостережение
Яцышина Наталья
Тема: Ф.М. Достоевский «Преступление и наказание». Предостережение 21 веку (идеи эпилога, их значение для понимания романа) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Parler de soi
Elevii vor învăța să vorbească despre ei înșiși
Predicatul
Un test formativ
LES VERBES FRANÇAIS
Cu ajutorul acestea activități elevii vor învăța cu drag verbele limbii franceze.
Гражданское воспитание, 6-й класс, Риски виртуального сообщества
Барбарош Оксана
Тема: Риски виртуального сообщества Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Биология, 7-й класс,
Познание мира, 4-й класс, Орган слуха
Балан Лилия
Тема: Орган слуха Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mehrsprahigkeit Lucia Bivol
Bivol Lucia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Vocabulaire: Au restaurant Les aliments
Acesta este un Exercițiu in care elevii trebuie să lege cuvântul de imagine.
Barierele comunicării interculturale
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Calcul și terminologie
Neamțu Anda Avia
Este un joc care vizează calculul matematic dar și cunoașterea terminologiei specifice.
Lentile subțiri. Construirea imaginilor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 11-й класс, Обучение на примерах общественных политик
Кориненко Александр
Тема: Обучение на примерах общественных политик Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Лайфхаки по управлению эмоциями в ладу с самим собой
Corjicova Arina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Sistemul Solar.
Propun exercițiul la etapa de Reflecție , pentru a verifica cunoștințele elevilor la tema studiată. La final aș propune elevilor să spună ce cunosc despre planeta din imaginea descoperită.
Sunetul h și literele h, H - consolidare și sistematizare a cunoștințelor
COMPETENTE SPECIFICE: 1.3 Identificarea cuvintelor din enunțuri scurte, rostite clar și rar; 1.4 Identificarea silabelor și a sunetului inițial și final în cuvinte clar rostite; 3.1 Recunoașterea unor cuvinte uzuale, din universul apropiat, scrise cu litere mari și mici de tipar; 4.1 Reproducerea unor mesaje simple în contexte uzuale de comunicare. CONTINUTURI: Se vor reactualiza cunoștințele despre propoziție, cuvânt, silabă și sunet. Joc: Ordonează cuvintele! Elevul care va răspunde corect la întrebări va veni în față și va descoperi în plic care este primul cuvânt al proverbului care este de fapt titlul concursului. Fișă: ex.1- Scrie în casetă litera corespunzătoare sunetului inițial din cuvântul sugerat de fiecare imagine. Joc: Care este numele personajului? După ce scriu litera inițială vor descoperi numele personajului din povestea literei H pe care îl va scrie un copil sub imaginea personajului Fișă: ex.2 . Înlocuiește prima literă a fiecărui cuvânt cu litera H, citesc cuvintele obținute și spun numărul cuvintelor obținute. Fișă: ex.3 – Ordonează cuvintele pentru a obține o propoziție. Scrie propoziția, apoi colorează caseta cu cifra corespunzătoare numărului de cuvinte din care este formată . Vom cânta și dansa pe melodia cântecului „Mirosul meseriilor”
Unitati de masura pentru masa corpurilor- Roata aleatoare.
Cu ajutorul acestui joc elevii vor efectua transformari cu multiplii si submultiplii kilogramului.
Biologia, Clasa 12, Lecția 4
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Sunetul și grupul de litere Ce/ce.
Un joc interactiv de citire a unor cuvinte scrise cu litere de tipar și recunoaștere a imaginilor denumite
Гражданское воспитание, 5-й класс, Общее понятие о проекте
Бахрин Джонетта
Тема: Общее понятие о проекте Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adunarea și
Gherasimov Lilia
scăderea cu 1 Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Conducători legendari
O activitate care se desfășoară în mai multe ore (3). Scopul este consolidarea și sistematizarea cunoștințelor copiilor despre conducătorii celebrii ai țărilor române prin intermediul unor aplicații online dar și cu ajutorul metodei proiectului. Materialul este publicat pe platforma Calameo și conține pe lângă desfășurarea lecției și metode, procedee, resurse, link-uri utile, dar și modele de produse ale elevilor ăn urma activității desfășurate.
Развитие личности, 11-й класс, Признаки манипуляции и злоупотребления в отношениях
Никитина Евгения
Тема: Признаки манипуляции и злоупотребления в отношениях Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Geografia, Clasa 12, Lecția 1
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Textul literar și nonliterar. Actualizare
Cibotaru Liubovi
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 12-й класс, Идентификация органических веществ
Дымовская Галина
Тема: Идентификация органических веществ Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Există oare dragoste la prima vedere
Vlas Lidia
Coloana Sonoră - ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
nmulțirea fără trecere peste ordin a unui număr de 3 cifre cu un număr de o cifră
Muruz Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adevăratele bijuterii ale respectului

Holidays
Acest instrument digitate reprezintă un test formativ, care are ca scop evaluarea cunoștințele elevilor cu privire la sărbătorile din țările vorbitoare de limbă engleză.
Franţa în secolele XVII-XVIII. Absolutismul francez
Slivca Alexei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Măsurarea timpului.
Activitatea vizează utilizarea unor unităţi de măsură pentru determinarea şi compararea duratelor unor activităţi cotidiene
Regula majorității. Protecția minorității
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 8-й класс, Образование видов глагола
Волковская Мария
Тема: Образование видов глагола Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Test de evaluare finală
Un test de evaluare finală realizat pe platforma www.liveworksheets.com, structurat pe itemi diferiți, cu feedback imediat, care se poate folosi foarte bine în această perioadă a școlii online.
Гражданское воспитание, 7-й класс, Наказание или воспитание?
Кориненко Александр
Тема: Наказание или воспитание? Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Miturile fundamentale ale literaturii române.
O hartă conceptuală menită să introducă elevii în temă.
Recapitulare.
O activitate interactivă: În lumea magiei! Poate fi folosită la sfârșit de an școlar.
Numerele naturale de la 0 la 30.
Activitatea propusă este utilă la exersarea numărării, mai precis găsirea vecinilor numerelor propuse. Elevii trebuie să facă click pe numerele corespunzătoare.
Compararea numerelor de la 0 până la 100
Căldare Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
INSECTE
,,Fluturasul" puzzle
Математика, 10й класс, Обратимые функции. Обратная функция
Лунгу Евгения
Тема: Обратимые функции. Обратная функция Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ecuații trigonometrice reductibile la ecuații algebrice Partea III
Bas Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Relații metrice în triunghiul dreptunghic
Este o activitate learningapps de evaluare a cunoștințelor legate de trigonometrie: definițiile funcțiilor trigonometrice, valorile funcțiilor pentru unghiurile de 30, 45 și 60 de grade prin asocierea termenilor cu răspunsul corect.
И я хвалил себя за память Урок размышление по «Колымским рассказам» В Т Шаламова
Şevciuc Tamara
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Randamentul mecanismelor simple
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Elemente de geometrie.
Orlov Diana
Un test formativ pentru autoevaluare format din itemi cu alegere duală. Conţinuturile tematice evaluate: Punctul. Dreapta.Segmentul . Planul .
Încrengătura Moluște.Clasa Gasteropode.
Consolidarea structurii externe a încrengăturii moluște și clasificarea.
Jocuri terapeutice.
Joc pentru copii, pentru a se focalizeza pe problemele lor și a gă- si soluții la acestea, pentru a face față dificultăților cotidiene din viața lor
Reproducerea asexuata la plante
Elevii vor cuonoaste care sunt modalitatile de reproducere asexuata la plante
Ortogramele ( neam/ne-am )
Consolidarea deprinderilor elevilor de a recunoaște scrierea corectă a ortogramelor.
Hrană/Mâncare.
Este un exercițiu interactiv de tip Audio/Video cu inserări realizat pe platfrma LearningApps, exercițiu care urmărește verificarea însușirii vocabularului pe tema Hrană dar și înțelegerea unui text audiat.
Organizarea şi reprezentarea datelor. Grafice şi tabele.
Competența generală: 5. Rezolvarea de probleme pornind de la sortarea și reprezentarea unor date Competența specifică: 5.1.Sortarea, clasificarea și înregistrarea prin desene și tabele a unor date din mediul cunoscut Scurtă descriere: Resursa constă într-o fișă de lucru aplicativă, care conţine exerciţii, dar şi un film de predare. Poate fi încărcată pe o platformă educațională, sub formă de link, însoțit de îndrumările profesorului, pentru a evalua dacă elevii au înţeles conţinuturile. După ce vizionează filmul care clarifică aspecte legate de organizarea și reprezentarea datelor, citirea tabelelor și a graficelor, modul în care pot fi utilizate acestea în rezolvarea problemelor, elevii rezolvă câteva exerciţii. Plus valoarea fișei cu aplicații constă în faptul că are un design atractiv, elevii pot completa răspunsurile online, primesc feed-back imediat, pot relua exercițiile pe care le-au greșit, pot trimite fișa pe mail profesorului.
Имя существительное как часть речи
Варзаева Татьяна
Тема: Имя существительное как часть речи Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Характер конфликта в драме. Нравы купеческой среды. Семья Ларисы мать и дочери. Тема денег в пьесе
Ermolaeva Tamara
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Математика, 6-й класс, Сложение целых чисел. Свойства
Гордилова Ирина
Тема: Сложение целых чисел. Свойства Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
„Privighetoarea” de I. Al. Brătescu-Voinești. Explorarea textului
Acest proiect didactic, structurat în formula E-RS-R-E, are conexiuni inter/ transdisciplinare și facilitează studiul textului „Privighetoarea” de I. Al. Brătescu-Voinești, dezvoltând elevilor diverse competențe în lucrul cu textul literar.
Animalele domestice.
Joc de atenție "Găsește perechea".
Recapitulare
Codrean Eugenia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Povestire după imagini. Scufiţa Roşie, de Fraţii Grimm.
Exerciţiu interactiv de ordonare a imaginilor potrivit întâmplărilor din poveste.
Familia mea

Интернет этикет безопасность в виртуальной среде
Purcari Irina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Evaluare formativă la Modulul 3 Muzica cu program .
Test sumativ ,care evaluiază cunoștințele elevilor . Competenţe muzicale - aplicarea cunoştinţelor muzicale în activităţile muzical-didactice ale lecţiei.
Acidul acetic
Șargarovschi Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Înțelegerea textului „Săniuța” de Claudia Groza.
Textul urmărește verificarea înțelegerii și consolidării textului Săniuța” de Claudia Groza.
Rezolvarea problemelor în mulțimea numerelor naturale.
Pentru etapa de reflecție se propun patru probleme , utilizând metoda reducerii la unitate.
Odihna activă în mediul înconjurător
Gorincioi Taisea
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Continentele și oceanele.
Evaluare formativa
Toate mijloacele mass-media sunt „construite”
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Florile.
Copilul va fi capabil să descopere cuvinte cu imagini ajutătoare.
Художественное своеобразие поэмы А Ахматовой “Реквием”
Iazadji Ala
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Lectia5
Subotin Iurie
Matematica. 2019
Структурные адаптации организмов к факторам окружающей среды
Blohina Irina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Be helpful.
Această activitate are ca scop dezvoltarea competenței lingvistice
Lectia (2)
Ciobanu Mariana
Paparuda
Angela Ciobanu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Sunetul și litera ,,l''.
Joc de determinare a locului sunetului în cuvânt.
Tema: Creșterea și dezvoltarea la animale
Scopul de a cunoaște fazele dezvoltării la animale cât și identificarea proceselor biologice suportate de cătrea acestea. Etapa de realizare a sensului, de dobândire a noilor cunoștințe.
Физика, 11-й класс, Изопроцессы идеального газа. Изобарный процесс
Макевнина Ольга
Тема: Изопроцессы идеального газа. Изобарный процесс Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tainele cărții. Text-suport ”Cartea cu Apolodor” de Gellu Naum.
Propun exercițiul le etapa de Evocare, deoarece textul a fost citit în clasa a III-a. După descoperirea imaginii și recunoașterea personajului, i-aș ruga pe elevi să-l descrie, utilizând cuvintele din exercițiu. Poate fi propus elevilor din clasa a III-a, la a doua lecție de studiere a acestui text.
Proprietăți ale triunghiului isoscel.
Anastas Veronica
Consolidare
ORDINEA OPERAȚIILOR
consolidarea deprinderii de calcul corect
Părțile de propoziție CES
Materialul poate fi folosit că și consolidare pentru elevi cu CES de gimnaziu
Râurile: elementele râului , surse de alimentare , regimul de scurgere , importanța.
Insușirea elementelor unui râu.
Русский язык и литература, 12-й класс, Б. Васильев «А зори здесь тихие…». Пять имён. Уроки мужества
Гуцул Алина
Тема: Б. Васильев «А зори здесь тихие…». Пять имён. Уроки мужества Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fill in.
Elevii vor identifica din context cuvintele lipsă
Fremdsprachen lernen – Spaß oder Stress
Bivol Lucia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Anotimpurile. Toamna.
Rebus - Jocul inteligenței - intensifică interesul pentru studiu. Poate fi folosit atât în etapa de captare a atenției, cât și în cea de consolidare. Un instrument interactiv, adaptat particularităților de vârstă a elevilor.
The house.
Scopul acestei activităţi este de a asimila vocabularul destinat locuinţei, competenţele pe care le vor dezvolta elevii în urma acestei activităţi sunt: competenţa în limba străină şi competenţa digitală. În cadrul acestei activităţi are loc dezvoltarea domeniului de comparaţie.
Развитие личности, 1-й класс, Поведение ученика в школе
Коржикова Арина
Тема: Поведение ученика в школе Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 6-й класс,
cercul trigonometric.
recapitularea notiunilor noi pentru lectia data.
Figuri geometrice.
Consolidarea figurilor geometrice
Oceanul Pacific: poziția fizico-geografică, relieful bazinului oceanic.
La sfârșitul lecției elevul va fi capabil să descrie poziția fizico-geografică și relieful oceanului precum și să aplice hărțile tematice la caracterizarea oceanului Pacific.
Micii artiști.
Test cu itemi variați. Verifică ceea ce au învățat elevii la disciplina educație plastică.
Развитие личности, 1-й класс, Почему люди работают?
Коржикова Арина
Тема: Почему люди работают? Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Unități de măsură pentru masă.
Este o fișă de lucru
Securitatea elevului la școală
Mîndru Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Round Up. Unit 2. Lesson 6.
Write the plural form of the Compound Nouns. p.44.
Digital Citizenship
A presentation designed to raise awareness about the concept 'Digital Citizenship'.
КАК ТЫ УМЕЕШЬ РАСПОЗНАВАТЬ ГЕОМЕТРИЧЕСКИЕ ФОРМЫ
Oxana Chiosa
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Organele de simț. Limba și nasul.
Prin această activitate elevii își vor dezvolta, vor consolida cunoștințele despre organele de simț și simțurile la disciplina științe clasa a IV-a.
Bolotova Evghenia
School Traditions
Condrea Zinaida
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Istorii de succes în carieră

GRUPEAZĂ .
Recunoaște insectele , grupează imaginea cu denumirea acestora .
Beneficiază de serviciile de sănătate a Youth Klinics chiar și la distanță: Cum să accesezi la distanță serviciile oferite de Youth Klinics și să te alături voluntarilor.
Daniela Terzi-Barbaroșie
Beneficiază de serviciile de sănătate a Youth Klinics chiar și la distanță: Cum să accesezi la distanță serviciile oferite de Youth Klinics și să te alături voluntarilor.
Понятия арккосинус, арксинус, арктангенс, арккотангенс
Egorova Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Українська мова і література, 12-й класс, Ідея нетлінної цінності національних основ буття людини...
Подлєсная Світлана
Тема: Ю. Яновський. Новела «Дитинство». Ідея нетлінної цінності національних основ буття людини, спадковості поколінь Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 9-й класс, Н.М. Карамзин «Бедная Лиза». Конфликт между любовным чувством
Соболева Майя
Тема: Н.М. Карамзин «Бедная Лиза». Конфликт между любовным чувством и нравственными традициями. Черты сентиментализма в повести Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Funcții numerice.
Pentru studierea modulului ”Funcții numerice.Ecuații. Inecuații. Sisteme și totalități”. Conține o mulțime de aplicații pentru evocare, realizarea sensului, reflecție, extindere. Poate fi utilizat la mai multe lacții de matematică din clasa a X.
Sisteme de operare.
Evaluare sumativă varianta I
A fi sau a nu fi voluntar
Mîndru Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Calcul mintal.
Fisa creată contribuie la formarea competențelor matematice, de a opera mintal cu numere, la dezvoltarea proceselor gândirii.
Scăderea cu o unitate.
Elevii vor exersa scăderea cu o unitate în concentrul 0-10.
Orientarea în oraș
Barbarova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Evaluare sumativă a unității de învățare „Caracterizarea oceanelor”
Această activitate are scopul evaluarea conținuturilor tematice a unității de învățare, prin diferite tipuri de itemi propuși, cadrul didactic poate face modificări ale itemilor în dependență de curriculă și competențele elevilor.
Lucrarea practică nr. 2: Investigarea fenomenelor fizice și chimice
Cazacioc Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Integrale nedefinite uzuale. Integrale nedefinite reductibile la cele uzuale
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Dicționarul. Tipuri de dicționare

Forța.
Scopul: de a recapitula și sistematiza cunoștințele elevilor la modulul "Forța".
La fête de Noël
Activitatea propusă elevilor de clasa a X a , L2, nivel A2, este una de fixare şi consolidare a lexicului privind tema Crăciunului. Aşadar scopul lecţiei este însuşirea noţiunilor privind tema Crăciunului. Competenţele lecţiei vizează activităţi axate pe cele 4 competenţe ale CECRL: CE (compréhension de l`écrit), CO (compréhension de l`oral), PO (production de l`oral), PE (production de l`écrit). Tematica lecţiei este una variată: vocabular Noël, explotarea documentului autentic ( chanson Bonjour Noël), descoperirea tradiţiilor, mâncărurilor specifice acestei sărbători. În pus se recapituleză structura textului argumentativ şi cea a scrisorii amicale.
Oceanul Indian.
Localizarea corectă a obiectelor geografice din cadrul Oceanului Indian.
Русский язык и литература
Balada „Miorița”. Personajele
Gavriliță Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Verbul: număr, persoană, mod și timp

Repriza fibrelor textile.
Exercițiu interactiv tip Cronologie realizat cu aplicația LearningApps; sarcina de lucru vizează ordonarea fibrelor textile în funcție de valoarea reprizei acestora.
Making Invitation
Cebanu Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Hobby2 uri Fotografia
Cuflic Ecaterina
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Pasiuni și sentimente. Abstinența și importanța ei pentru un stil de viață sănătos și sigur
Dorin Galben
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Elemente de fonetică.
Test de evaluare formativă.
FORME DES PAIRES
Elevii vor învăța mai ușor obiectele de îmbrăcăminte sub formă de joc
Unit 5 Lesson 3 Sports Vocabulary
Andronic Carolina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Valori morfologice.
Recapitularea valorilor morfologice.
Действие магнитного поля на проводник с током
Беляева Светлана
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Poligoane. Elemente. Patrulatere. Elemente. Patrulatere convexe
Popovici-Bujor Violeta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Împărţirea numerelor naturale
Pentru etapa de realizare a sensului. Exercițiile de împărțire.
Funcție continuă pe o mulțime. Continuitatea la stânga, continuitatea la dreapta

Jocul are ca scop informarea elevilor despre sărbătorile ecologice din ţară şi proiectarea acţiunilor de protecţie a mediului înconjurător .
Substanțe compuse
Lecție
Имя существительное общего рода
Варзаева Татьяна
Тема: Имя существительное общего рода Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
„Cele patru piersici”
Bolocan Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Livezile. Părțile componente ale unui pom

Genuri și specii literare.
Se va dezvolta competența specifică nr. 3: lectura și interpretarea textelor literare; consolidarea conținuturilor privind genurile și speciile literare.
Compoziția soluțiilor. Partea de masă a substanței dizolvate în soluție.
Activitatea propusă va dezvolta elevilor competența de rezolvare a problemelor, în baza algoritmului cunoscut de elevi. Poate fi utilizată la toate etapele lecției.
Unități monetare
Rusu Oxana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Interviul de angajare
Moisei Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Romanul istoric. De la nuvelă la roman. Interferența elementelor reale și ficționale în romanul istoric

Е. Пермяк «Маркел Самодел»
Potiomchina Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Acizi
Joc didactic creat pentru a ajuta elevii să memoreze mai ușor denumirile și formulele chimice ale acizilor!
Primul ajutor
Igor Mocanu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md cu susținerea Direcției prevenirea riscurilor IGSU,pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Uniunea Europeană
Se verifică prin intermediul acestui test cunoștințele elevilor legate de capitalele țărilor UE.
Operații cu vectori. Rezolvarea problemelor
Bețișor Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Diferențierea sunetelor S-Ș
Diferențierea sunetelor S-Ș este un joc interactiv pentru corectarea pronunției, dar poate fi jucat și de copiii care nu prezintă tulburări de pronunție, pentru exersarea auzului fonematic (identificarea sunetului în cuvânt).Pentru copiii cu tulburări de pronunție, etapa de diferențiere a două sunete, este o etapă foarte importantă în corectarea dislaliei. Copilul trebuie să pronunțe cuvântul desemnat de imagine, să recunoască ce sunet conține (S sau Ș)
Sensurile propriu și figurat ale cuvintelor. Mijloace artistice. Textul „Cuibul de păsărele” de Cezar Petrescu.
Focșa Aliona
Elevii își dezvoltă vocabularul descoperind perechi de antonime din textul studiat.
VITAMINE MATEMATICE/ CUBUL.
O activitate atractivă de evaluare a cunoștințelor ce privesc sfera geometriei, cu vizarea corpurilor geometrice: CUBUL.
МодульVI Искусство в нашей жизни К Г Паустовский Старый повар
Covanji Aliona
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
N Dabija „Pașii lui Orfeu”
Angela Ciobanu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 12-й класс, Б. Васильев «А зори здесь тихие…». Актуальность повести...
Гуцул Алина
Тема: Б. Васильев «А зори здесь тихие…». Актуальность повести. Память о прошлом Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Animale de companie.
Câinele. Prezentare.
Biosfera și clima.
Verifică principalele informații transmise în unitățile de învățare Biosfera și Clima Pământului
Receptarea textului în versuri.
Scară Adelina Elena
Prezentarea textului "Zdreanţă" de Tudor Arghezi într-o formă plăcută celor mici. Se poate valorifica citirea conştientă, lectura după imagini, noţiunile de autor, personaj, vers.
Mediile de viață.
Aprofundarea și consolidarea cunoștințelor despre mediile de viață a plantelor și animalelor.
Părțile copului în limba germană. Die Körperteile.
Prezentarea părților corpului în limba germană și a pronumelui posesiv mein/e.
Proprietăți ale liniilor importante ale triunghiului.
Anastas Veronica
Consolidare
Русский язык и литература, 12 класс, «Все будет правильно: на этом построен мир»...
Балика Ольга
Тема: «Все будет правильно: на этом построен мир». Проблемы милосердия, прощения и справедливости в романе М. Булгакова «Мастер и Маргарита» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Noţiuni legate de cherestea
Prin completarea spatiilor din rebus elevii pot descoperi noţiuni legate de cherea.
Aspecte expresioniste în poezia „Metafora” de Grigore Vieru
ElenaVorotneac
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Istoria romanilor si universala
Lecție de sinteză. Perimetru. Arie. Poliedre. Corpuri rotunde
Bas Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык, 9-й класс, Максим Горький «Сказки об Италии»
Гыскэ Елена
Тема: Максим Горький «Сказки об Италии» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Strategii de ascultare activă. Regulile unui dialog constructiv
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Balada populară MIORIȚA.
Activitatea dată poate fi utilizată la etapa REFLECȚIE ori EVOCARE în cadrul orelor de studiu a baladei populare „Miorița” în clasa a IX-a. Elevii își vor actualiza/autoevalua cunoștințele acumulate la acest subiect.
Universul nostru
Analiza
Projets de vacances. Futur proche
Bulgaru Daniela și Adam Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 9-й класс, Словосочетание и простое предложение...
Соболева Майя
Тема: Словосочетание и простое предложение. Актуализация изученного материала Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Presiunea.
Acest joc interactiv permite elevilor fixarea cunoștințelor dobândite la tema,, Presiunea,, într-un mod plăcut.
George Dorul Dumitrescu despre Chișinăul interbelic
Prezintă Aliona Grati. Scriitorul român George Dorul Dumitrescu a ajuns la Chişinău în 1933 și a lucrat aici o vreme în calitate de profesor suplinitor de limba română la Liceul Militar „Regele Ferdinand I”. În 1944, la București i-a apărut o carte despre Chișinău, intitulată Oraşul din amintire. Grație acestei cărți avem astăzi posibilitatea să recuperăm imaginea Chișinăului din interbelic cu toate achizițiile lui urbanistice și culturale. Filmul face parte din serialul „Arta și mitopoetica orașului Chișinău”, director de proiect Aliona Grati, regizor Diana Pidghirnîi, imagine Grigore Rață, editor de imagine Diana Busuioc, selecție muzicală Galina Dimitrova, grafică Aureliu Busuioc, lectură Iulian Proca.
SISTEMUL NOSTRU SOLAR
Acest exercițiu joc a fost cotat cu 5 stele pe platforma Learning APPS, platformă pe care am creat peste 200 de interacțiuni. Sarcina jocului este de identificare a răspunsului corect pe baza videoclipului „PAXI-SISTEMUL SOLAR". Consider că acest exercițiu este valoros prin faptul că aduce un plus în ceea ce privește informarea, respectiv, realizează lărgirea câmpului informațional al elevilor despre Sistemul nostru solar și corpuri cerești, într-o formă atractivă, ludică.
Rezervații naturale și monumente ale naturii din Republica Moldova
Codreanu Svetlana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Adunarea cu trecere peste ordinul zecilor
Tcaci Liliana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
SUA-poziția economico geografică, resursele și condițiile naturale, populația
Cozma Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 10-й класс, А.С. Пушкин. Основные темы и мотивы лирики...
Гуцул Алина
Тема: А.С. Пушкин. Основные темы и мотивы лирики. Стихотворные жанры Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Valorile moral-creștine. Respectul pentru cei din jur și mediul înconjurător.
Se propune jocul la etapa de realizare a sensului pentru a discuta despre activitățile omului și sănătatea planetei.
Substantivul
Scopul activitatii este de consolidare a cunostintelor cu referire la substantiv. Prin specificarea cazurilor si specificarea formei Substantivului s/au actualizat continuturile despre cazurile substantivului si importanta articolului in formarea substantivului. Prin acest test antrenam atat competenta digitala cat si competenta de a invata sa invete.
Українська мова і література, 11й класс, М. Коцюбинський. Повість «Тіні забутих предків»...
Подлєсная Світлана
Тема: М. Коцюбинський. Повість «Тіні забутих предків». Світ людини у зв’язку зі світом природи. Фольклорне тло твору. Образи й символи в ньому Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо букв е, Е
Дубчак Алла
Тема: Письмо букв е, Е Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Centres d’intérêts pour les ados. Les adjectifs démonstratifs
Țurcan Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mijloace de transport.
Atinge fiecare casetă, pe rând, pentru a vedea ce este în interior.
Noţiuni de igienă

In Harmony with Nature.
Dezvoltarea competentei pluriculturale
Ideile textului (după alineate). Text-suport: „În satul bunicilor” de Nicolae Dabija
Mățilă-Parfeni Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adevărul științific despre limba română, cultură și identitate națională

Strategii de comunicare eficientă și ascultare activă. Întrebări închise. Întrebări deschise. Reguli de aur ale ascultării. Parafrazarea. Rezumarea
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Les sports.
Activitate Learning Apps în scopul de a consolida vocabularul la tema Sporturilor
Fărâmițarea feudală. Centralizarea statelor

Rebus Matematica
Prin acest rebus se urmărește verificarea terminiologiei matematice.
Substantivul.
Prin rezolvarea exercițiilor interactive propuse elevii vor consolida noțiunile teoretice despre substantiv (felul, genul, numărul).
Plante și animale pe cale de dispariție din Republica Moldova.
Activitatea interactivă ,,Spânzurătoarea” are ca scop identificarea noțiunilor biologice ascunse, în baza unei întrebări scurte prin utilizarea literelor în casetele răspunsurilor și a imaginilor în calitate de indiciu. Dezvoltă competențe de autocunoaștere, autorealizare, poate fi utilă la etapa reflecției.
Limba română, limbă maternă
Canișcev Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Test sumativ la tema: Legăturile chimice
Scop- de a indica nivelul atins de elevi la studierea capitolului ,, Legătura chimică și structura substanței"; competențe - de înțelegere, analiză, aplicare
Mărimi fizice studiate
Prin acest material se consolidează mărimile fizice studiate la clasă realizând astfel diferențierea între mărime, instrument, unitate de măsură și notație.
Stilurile funcționale ale limbii. Stilul artistic
Gavriliță Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Oxizi
Gorescu Carmen
Oxizi: clasificare, utilizări
Activitatea: Jocul milionarii
Evaluarea cunoștințelor din istoria muzicii.
Cetatea Sorocii

Класс Костные рыбы (Osteichthyes)
Terteac Snejana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Dispozitive periferice de intrare.
Joc interactiv. Elevii vor dezvolta competenţa de a învăţa să înveţi prin jocuri interactive şi competenţa digitală.
At the Post Office.
Graur Tatiana
How to write the address. Draw lines.
Epitetul.
Revenco Tatiana
O activitate interactivă, în care se deduce definiția de epitet, se exemplifică, se solicită scrierea epitetelor, de asemenea , o activitate -joc (Purpose Games, linc inserat) de revizuire și consolidare a cunoștințelor referitoare la alte figuri de stil, studiate deja.Competența care va fi dezvoltată: receptarea textelor literare şi nonliterare prin diverse strategii, demonstrând spirit de observaţie şi atitudine creativă.
Formarea numerelor în concentrul 0-100
Scopul activității este de a forma numerele din zeci și unități, în concentrul 0-100. Activitatea se axează pe consolidarea numerelor până la 100.Conținuturile vizate sunt:scrierea, formarea și citirea numerelor naturale până la 100.
Zonele naturale.
Consolidarea Zonelor Naturale ale pământului.Reflecție.
Present Continuous- practice
Exersarea timpului Present Continuous
Українська мова і література, 3-й класс, Текст – опис
Рябой Алла
Тема: Текст – опис Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Imagini: dimensiuni; chenar; legături; comentarii.
Reflecție. Recunoașterea etichetelor, atributelor pentru inserarea imaginilor în limbajul HTML.
Monumente Evul Mediu I parte, final
Bîtcă Ana
Atelier de lectură:” Când bunicul era nepot” de A. Busuioc
Ciubotaru Liuba
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Populația și așezările umane din R.Moldova.
Activitatea poate fi utilizată atât la începutul, cât și la sfârșitul lecției. Are ca scop evaluarea noțiunilor geografice.
Plante decorative de interior.
Descrierea plantei decorative.
Subprograme.
Țurcanu Alla
În urma acestei activități elevii vor distinge structura corectă a unui program Pascal în care se utilizează subprogramele.
Thanksgiving
Reflectie: Ex. 2 pag 52 Aranjarea imaginilor in ordinea corspunzatoare evenimentelor din text.
Русский язык и литература, 7-й класс, Слитное и раздельное написание НЕ с наречиями на -О и -Е
Куркина Наталья
Тема: Слитное и раздельное написание НЕ с наречиями на -О и -Е Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Recapitulare finala.
Joc - Copiii vor alege răspunsul corect . Scopul exercițiului este acela de a -si reaminti conținuturile învățate la MEM pe parcursul întregului an școlar . ( MEM= Matematică și explorarea mediului)
Punctul – element constructiv și decorativ
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectura și explorarea textului "Doi câini" de A. DONICI. FABULA ca specie literară
Butuc Maria
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Русский язык и литература, 2-й класс, Открой мир вокруг себя. Яков Аким «Береги свою планету»
Хархалова Наталья
Тема: Открой мир вокруг себя. Яков Аким «Береги свою планету» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 10-й класс, Иррациональные уравнения
Лунгу Евгения
Тема: Иррациональные уравнения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Нравственная и социально философская проблематика повести М Булгакова Собачье сердцe
Soboleva Maia
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Problema Orientală și Basarabia
Vasilachi Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 11-й класс, Описание как тип речи
Боброва Юлиана
Тема: Описание как тип речи Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Резюме
Doncenco Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Биология, 11-й класс, Факторы риска и профилактика заболеваний надпочечников...
Баранчук Людмила
Тема: Факторы риска и профилактика заболеваний надпочечников и поджелудочной железы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Unităţi de măsură. Consolidare.
Identificarea unităţilor de măsură studiate.
Город и его обитатели в период Новой истории
Bahrin Djonetta
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Математика, 10-й класс, Квантор общности и квантор существования. Метод от противного
Лунгу Евгения
Тема: Квантор общности и квантор существования. Метод от противного Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Încrederea în sine
Negura Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Complementul parte secundară de propoziție
Vlasiuc Liliana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык, 5-й класс, Доброе лето. Непроизносимые согласные
Волковская Мария
Тема: Доброе лето. Непроизносимые согласные Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Istoria calendarului
Caciuc-Roșioru Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Вычисление обратной матрицы с использованием алгебраических дополнений
Lungu Evghenia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Биология, 9-й класс, Изменчивость организмов
Мамалига Анна
Тема: Изменчивость организмов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adaptarea la schimbare
Golovatiuc Victoria
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
1 pasiunea8
Cuflic Ecaterina
Художественные направления импрессионизм, кубизм,абстракционизм
Papușina Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Înmulțirea unui număr cu o sumă
Muruz Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Părți de vorbire. Verbul.
Consolidarea verbului și a categoriilor gramaticale învățate (persoana, numărul, timpul). Elevii trebuie să potrivească verbul cu descrierea dată.
Cine știe, răspunde!
Recapitularea cunoștințelor – limba și literatura română – clasa a III-a
Reproducerea sexuată la animale.
Scopul acestei activități este de a consolida informațiile referitoare la reproducerea sexuată la animale.
Tema: Geografia umană a RM.Așezările urbane.
Scopul este de a investiga spațul uman-geografic, utilizând conexiuni interdisciplinare. Această activitate oferă copiilor o călătorie virtuală prin capitala RM.Este bine venită pentru toate clasele gimnaziale în cadrul activităților extrașcolare și la lecția de istorie sau geografie cl. a IX-a.
Once there was Part I.
This exercise will improve and consolidate the pupils' grammar knowledge.
Класс земноводные новый (1)
Terteac Snejana
Modalități de exprimare orală în diferite situații de comunicare
Gliga Doina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Figurile de stil. Metafora.
Lupu Galina
Se explică mecanismul de construcție a metaforei, se dau exemple de tipuri de metafore.
ȘTIINȚE LITERARE
Un joc potrivit etapei de Reflecție, pentru autoevaluarea cunoștințelor acumulate la tema dată.
Domenii de vizibilitate.
Țurcanu Alla
Prin intermediul acestui test formativ elevii își vor consolida cunoștințele referitor la structura de bloc și domeniul de vizibilitate a programelor Pascal.
Meserii- exercitiu de citire receptiva.
Exercitiu de citire constienta prin asocierea imaginii cu propozitia scrisa. Copilul va exersa citirea constienta si isi va imbogati vocabularul.
Animale domestice
Asociază imaginea cu denumirea corespunzătoare.
Aşezarea în şir crescător a numerelor naturale (0-100).
Jocul urmăreşte aşezarea în şir crescător a numerelor date. Se pretează fixării cunoştinţelor.
Dinozaurii- discuţii despre dinozauri şi dispariţia lor.
Prezentarea unei epoci vechi în care trăiau dinozaurii, discuţii despre viaţa lor( cum trăiau, cu ce se hrăneau). Fişe de lucru în care dinozaurul putea să ajungă în peştera lui dacă elevii rezolvă corect cerinţele. Colorarea dinozaurilor şi desenarea peisajului care este în jurul lui.
Химия, 10-й класс, Периодический закон и строение атома. Причины периодичности
Гурэу Владлена
Тема: Периодический закон и строение атома. Причины периодичности Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
"Fericirea"
Un exercițiu de captare a atenției.
Les villes-ports
Vîrlan Dina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Размножение
Упражнение на классификацию понятий, относящихся к Половому и Бесполому Размножению
Математика, 2-й класс, Сложение до 100 с переходом через десяток
Мелека Елена
Тема: Сложение до 100 с переходом через десяток Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sistemul digestiv la om
Evaluarea noțiunilor referitoare la sistemul digestiv la om
Dragostea pentru patrie
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Морфологический разбор имени существительного 2
Șeptefrați Alina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Я и Темперамент
Pozdneacova Alla

Тип Моллюски (Mollusca). Класс Брюхоногие
Лупашко Наталья
Тема: Тип Моллюски (Mollusca). Класс Брюхоногие Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Metoda matriceală
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sistemul periodic
Cazacioc Nadejda
Activitatea creata cu scop de a deprinde elevii să lucreze cu sistemul periodic să poată stabili corelația dintre Perioadă și element chimic
Poeții din generaţia „Ochiului al treilea”.
Margareta Munca
Activitate interactivă la tema Poeții din generaţia „Ochiului al treilea”.
Înmulțirea fracțiilor.
Pentru etapa de evocare la înmulțirea fracțiilor.
Биология, 12-й класс, РНК - структура и функции
Тертяк Снежана
Тема: РНК - структура и функции Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
În lumea muzicii populare.
Reactualizarea cunoștințelor.
Wedding customs and Traditions
Condrea Zinaida
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sistemul circulator.
Scopul îl constituie cunoașterea de către elevi a alcătuirii structurii sistemului circulator în vederea înțelegerii funcției sistemului. Elevii trebuie 1.să reprezinte prin desen structura inimii și a vaselor de sânge 2.să identifice camerele inimii 3.să explice modul de funcționare s sistemelor de valve 4.să definească arterele venele și capilarele. CONȚINUTURI 1.alcătuirea inimii 2.vasele de sânge 3.definitie
Trăiri emoționale
Copiii vor selecta varianta corectă stării de emoție pentru fiecare caz în parte.
Lectia (5)
Oleinic Viorica
Revision of verb tenses Subjunctive Mood Conditionals
Carolina Andronic
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Мир чувств и эмоций ребёнка
Osadceaia Elena
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
In The House.
The Rooms of the Hose: living-room, bedroom, kitchen, bathroom and some pieces of furniture in these rooms presented in words and pictures in an interactive game.
Математика, 1-й класс, Сложение, когда сумма равна 20
Фёдорова Елена
Тема: Сложение, когда сумма равна 20 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 5-й класс, Умножение натуральных чисел. Общий множитель
Мирза-Фёдорова Оксана
Тема: Умножение натуральных чисел. Общий множитель Мирза-Фёдорова Оксана Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sinonimele
Exercițiul dezvoltă capacitatea elevilor de a înțelege relația de sinonimie dintre cuvinte și de a identifica sinonimele unor cuvinte date.
Unit 5 Lesson 3 Reading Listening
Andronic Carolina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Relieful României-recapitulare
Elevii vor identifica pe harta României principalele unități de relief.
Economia României (1878-1914)
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Funcții de gradul I. Funcții constante.
Scopul lecției este să-i motivez pe elevi să învețe, să consolideze și să-și evalueze cunoștințele la tema Funcții de gradul I. Funcții constante. Este o lecție în care elevul are posibilitatea să învețe, să se evalueze interacționând cu diferite activități interactive. Lecția este creată și publicată în Biblioteca publică ”LIVRESQ” și apreciată și în România.
Sistemul de acționare electric. Rolul funcțional al subsistemelor componente.
Fișă de lucru
Sportul
Barbarova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Limba si literatura romana
Ben Has a House.
The house and family vocabulary presented in words and pictures in an interactive game.
Сложные музыкальные формы. Форма рондо. Известные музыкальные произведения в форме рондо
Марина Туранская
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Yuki și noaptea misterelor.
Litera Y în povestea „Yuki și noaptea misterelor”
Lectia3
Sărbuşan Galina
Pronumele.
Scopul: Consolidarea cunoștințelor despre pronume. Conținuturi tematice: Evaluarea cunoștințelor dobândite. Activitatea urmărește ca elevii să facă distincția între formele pronominale și cele adjectivale.
Adunarea și scăderea numerelor naturale în concentrul 0-10 fără trecere peste ordin.
Consolidare efectuare de adunări și scăderi mental în concentrul 0-10.
Compoziție figurativă. Principii de construire a compoziţiilor
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Hidrocarburi nesaturate

Fetele și băieții. Activități separate, activități comune

Nici lemnul nu iartă (LECȚIA 2))
Belousov Marina
(lecția 2) Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
What do you want to be? Part 2
Schneider Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Protégeons les arbres! Les types de phrases
Țurcan Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Informatica. 2018
Autoevaluare finală
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Test de evaluare sumativă.Înmulțirea și împărțirea numerelor în concentrul 0-1000.
.Testul are scopul de a evalua capacitățile elevilor în ceea ce privește: - cunoașterea terminologiei afarente operațiilor de înmulțire și împărțire - efectuarea operaţiilor de înmulţire şi împărţire în concentrul 0 – 1 000, fără şi cu treceri peste ordin. - stabilirea ordinii efectuării operaţiilor în exerciţii cu şi fără paranteze. - aplicarea înmulţirii, împărţirii şi a proprietăţilor acestora pentru aflarea unor numere necunoscute în exerciţii, șiruri date. -investigarea unor situaţii-problemă din cotidian, care solicită aplicarea operaţiilor şi a metodelor învăţate
Zonele naturale caracteristici generale continuare
Tatiana Zamfir
Valorile în viața omului.
Ordonează în două grupuri valorile materiale și valorile spirituale.
Adunarea și scăderea până la 100.
Exerciții de adunare și scădere a numerelor in concentrul 0-100.
Apatia cetățeanului de a se implica în viața publică
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Evaluare finală - domeniul cunoașterea mediului.
DOMENIUL: DEZVOLTAREA COGNITIVĂ ȘI CUNOAȘTEREA LUMII DIMENSIUNI ALE DEZVOLTĂRII: Caracteristici structurale și funcționale ale lumii înconjurătoare COMPORTAMENTE: - Evidenţiează caracteristicile unor obiecte localizate în spaţiul înconjurător - Descrie unele caracteristici ale lumii vii, ale Pământului şi Spaţiului - Demonstrează cunoașterea poziției omului în univers, ca parte a lumii vii şi ca fiinţă socială
Гражданское воспитание, 5-й класс, Права и обязанности, связанные с явлением буллинга
Бахрин Джонетта
Тема: Права и обязанности, связанные с явлением буллинга Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fractii-test
Se verifica modul in care elevii si-au insusit cunostintele despre fractii!
Energia cinetică. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Atelier de discuție: „Lumea e un teatru, iar noi suntem actorii”
Condrea Ion
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 9-й класс, Описание внешности человека. Картина художника «Девочка с персиками»
Гыскэ Елена
Тема: Описание внешности человека. Картина художника В.А. Серова «Девочка с персиками» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 12-й класс, Производство чугуна и стали
Кадина Марина
Тема: Производство чугуна и стали Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Past tense;Future Simple tense.
Munteanu Elvira
Elevii completează spațiile goale cu timpul corect.Este o modalitate de recapitulare a temelor.
Eu spun una, tu spui multe.
Copiii vor utiliza corect formele de plural și singular ale substantivelor comune ce denumesc flori de primăvară și insecte.
Plante cultivate și necultivate.
Consolidarea cunoștințelor despre plante.
Famous Logos and Slogans.
Braghis Elena
Test de verificare a cunostintelor acumulate
Биология, 8-й класс, Гигиена нервной системы
Баранчук Людмила
Тема: Гигиена нервной системы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 9-й класс, Площадь треугольника
Сиденко Ирина
Тема: Площадь треугольника Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Domnitorii Moldovei
Puzzle creat cu scop de a dezvolta atenția, a consolida materia studiată
„Unirea face puterea”. Exerciţii de valorificare a vocabularului textului
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Where is my grandma?
It is useful!
Andy's Town Part 2
Schneider Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Geneza poemului „Luceafărul” de Mihai Eminescu. Aspirația spre absolut
Negară Lidia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Українська мова і література, 1-й класс, Приголосні звуки
Рябой Алла
Тема: Приголосні звуки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
”Modalități de realizare a comicului în comedia ”O scrisoare pierdută””
INGA ZAZULEA
La lecția ”Modalități de realizare a comicului în comedia ”O scrisoare pierdută””, realizarea sensului, elevii clasei a X-a, în baza instrumentului web wordart și metodei termenii-cheie, au extras cuvintele: scrisoare, parlament, candidatura, răsturnare, apoi incluzându-le, au prezentat un discurs. Astfel, elevii își dezvoltă competența de comunicare orală.
Sistemul osos la om: scheletul axial
Hîncu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
Marea Unire reprezintă cel mai important eveniment din istoria noastră. Se urmăresc etapele Unirii, însemnătatea ei, recunoașterea internațională a acestui mare eveniment. La finalul lecției Livresq elevii au un Chestionar prin care pot să-și verifice cunoștințele acumulate.
Preistoria în spațiul românesc.
Test de evaluare la finalul unității de învățare cu același nume.
Les membres de la famille
Carauș Victoria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
În Ajunul Anului Nou, după F. Neagu.
Activitate interactivă de tipul chestionar concurs cu variante multiple cu scopul de a consolida informațiile asimilate în cadrul lecției În Ajunul Anului Nou, după F. Neagu. Scopul acestuia este: dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului scris prin înţelegerea textului citit sau audiat.
Puzzle - O zi de iarnă
Formarea deprinderii de îmbinare a pieselor mărunte pentru a forma o imagine cu tema ”O zi de iarnă”
6 Relatii si comunicare RO
SigurOnline md
Scopul lecției este de a ajuta elevii să-și dezvolte abilități de identificare a semnelor unei relații periculoase în mediul online la diferite etape ale sale. Specialistul care moderează lecția explică aceste semne în baza unui video la tema Șantajului sexual online (Sextortion).
Evaluare -0-100 fără trecere peste ordin .
Evaluare pentru calculul în scris fără trcere peste ordin . Conţine si o problema cu o singură operatie
Технологическое воспитание. 2017
Imperiul Roman de Răsărit (sec.IV-VII). Imperiu Bizantin în secolul VII-XV
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Aducerea fracțiilor la același numitor

Tendințele modei și sănătatea elevilor.
Scopul: de a verifica cunoștințele elevilor privitor la Tendințele modei și sănătatea lor.
Tainele cărții. Cartea în format audio – audiobook-ul
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 9-й класс, Свойства кальция
Акиндинова Наталья
Тема: Свойства кальция Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Les activités quotidiennes et verbes pronominaux au passé composé
Gațcan Georgeta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 5-й класс, Нераспространённые и распространённые предложения
Брижатюк Ольга
Тема: Нераспространённые и распространённые предложения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Emoţiile trăite Text suport Păpădia de Ion Agârbiceanu
Veta Dascăl
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Гражданское воспитание, 5-й класс, Твой голос имеет значение
Бахрин Джонетта
Тема: Твой голос имеет значение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Les possessifs (adjectis et pronoms) - test.
Evaluarea pronumelor si adjectivelor posesive
Автоматизация звука Р слогах, словах и предложениях
Ковалёва Маргарита
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Quelle belle chose est la vie! Les adjectifs interrogatifs
Țurcan Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика
А. Чокану. Сказка о маленькой девочке
Vohmeanin Vladimir
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Formarea cuvintelor cu ajutorul silabelor.
Activitatea a fost proiectată cu scopul formării deprinderii de a citi cuvinte cu ajutorul silabelor. Elevii citesc silabele, apoi le potrivesc astfel încât să formeze cuvinte. La sfârșitul activității interactive aceștia află dacă au găsit soluțiile reale si primesc scorul din clasament în funcție de răspunsurile corecte și timpul în care au finalizat jocul.
Potrivește imaginea cu litera sa inițială.
Această activitatea are drept scop să-i determine pe elevi identificarea sunetului inițial al cuvântului și punerea în corespondență acestuia cu imaginea potrivită. Se potrivește activitatea elevilor de clasa I și clasa pregătitoare. Totodată acest joc poate fi utilizat și pentru verificarea atenției, se poate juca interactiv individual sau în grup și va câștiga cel ce reușește să aibă un număr minim de mutări.
Apele Moldovei.
Localizarea pe harta contur a obiectivelor geografice.
Строение эукариотной клетки
В задании необходимо распределить органоиды клетки на 3 группы: Одномембранные, Бимембранные и Амембранные.
Систематика птиц
Terteac Snejana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Formarea Statului Național Unitar Român. Recunoașterea Marii Uniri de la 1918
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 10-й класс, Самооценивание IV
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Самооценивание IV Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
LES VERBES ALLER, ÉCRIRE, LIRE ET JOUER À/JOUER DE
Testul conține 10 propoziții în care elevul trebuie să aleagă verbul corect. Este un test de verificare a cunoștințelor despre verbele cele mai folosite ale limbii franceze.
Cilindrul. Elemente. Clasifcare.
Ceban Tatiana
Scopul:de a consolida cunoștințele elevilor la tema Cilindrul. Elemente. Elevii vor recunoaște elementele cilindrului.
Proprietăţile logaritmilor
Cioruţa Andreana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Muruz Rodica. Modulul IX. Unitatea 2. Tema: 3.Emoţiile trăite. Text-suport: Păpădia de Ion Agârbiceanu. Pagina 140
Unități de competențe: 3.5. Exprimarea în cuvinte proprii a ideilor și a atitudinilor față de textul citit și față de personajele textului. 3.1. Utilizarea tehnicilor de lectură corectă, conştientă şi fluent. Conținuturile tematice: - Ghici, ghicitoarea mea... - Știai că ... - Date biografice despre Ion Agârbiceanu; - Atelier de lectură; - Lucrul cu manualul, pagina 140; - Vocabular; - întrebări în baza textului citit; - Exerciții aplicative în baza textului; - Atelier de scriere; - Lucrul independent.
Proiect de grup/individual. Prima noastră carte despre Ştefan cel Mare
Niță Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Migraţiile şi formarea popoarelor medievale

Noțiunea graficul funcției

Organe de simț și funcțiile lor la om:ochiul și văzul.
Activitate de consolidare și evaluare a materiei studiate, aplicate la etapa de reflexie a lecției sau recapitulare a temelor studiate la acest modul.
Развитие личности, 9-й класс, Профессиональная карьера
Романчук Ольга
Тема: Профессиональная карьера Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Despre amestecuri- Filtrarea, decantarea, cristalizarea.
STOICA MONICA
Identificarea unor relații între corpuri în cadrul unor fenomene și procese, reprezentarea grafică a rezultatelor unor observații realizate în cadrul investigației proprii, utilizând tabele, diagrame, formule simple, formularea de concluzii pe baza rezultatelor investigației proprii.
Propoziția subordonată circumstanțială de mod
Sărbuşan Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Préparatifs pour la rentrée
Bulgaru Daniela și Adam Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Republica Moldova, stat independent și democrat
Se poate utiliza acest test ca o captare a atenției înainte de predarea temei noi.
Физика - Астрономия. 2017
Scrierea imaginativă: Descrierea
Leancă Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sisteme de inecuații de gradul I cu o necunoscută și reductibile la acestea

Capacitatea vaselor. Litrul
Elevii vor ordona vasele prezentate în imagini în ordinea crescătoare a capacității lor.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga.
Am creat această activitate cu scopul aprofundării cunoștințelor legate de poezia modernistă din perioada interbelică. Scopul activității este dezvoltarea competențelor de analiză stilistică a unui text liric, îmbogățirea vocabularului activ al elevilor cu concepte operaționale și de sintetizare a informațiilor într-un sistem coerent pentru o privire de ansamblu asupra epocii respective și activității poetului modernist. Cunoștințele elevilor vor fi actualizate, evocate, iar după clarificarea sensurilor figurate ale figurilor de stil și ale imaginilor artistice, se vor testa cunoștințele elevilor prin joculețe wordwall care îi captivează!
Reprezentarea fracțiilor pe axa numerelor.
Pentru etapa de evocare. În mod atractiv pe trei axe a numerelor vor fi reprezentarte fracțiile.
Весенние народные праздники
Hamuraru Olivia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Operaţii cu numere reale reprezentate prin litere. Adunarea şi scăderea
Ungureanu Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
„Cele dintâi lecturi” de M. Eliade. Personajele textului

DELTA DUNĂRII - TĂRÂM DE VIS.
OBIECTIVE OPERAŢIONALE : O1 - să localizeze pe hartă spaţiul geografic studiat; O2 - să explice modul de formare a deltei; O3 - să identifice pe hartă cele trei braţe ale Dunării între care este cuprinsă Delta Dunării ; O4 - să ştie care sunt zonele înalte (grindurile) şi zonele joase ; O5 - să ştie de ce Delta Dunării este considerată un paradis al plantelor şi animalelor ; O6 - să ştie care sunt plantele şi animalele întâlnite în zona studiată, precum şi speciile protejate ; O7 - să explice necesitatea protejării Deltei Dunării.
Sărbători și tradiții de iarnă
Barbarova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
I am reading (Present Continuous).
Execițiul dat va oferi posibilitate elevilor să exerseze corect verbul ”to be” la Present Continuous Tense.
Художественное воспитание
Măsurarea timpului.
Activitatea propune verificarea noțiunilor dobândite de către elevi la lecțiile despre măsurarea timpului.
Tipuri de animale.
Scopul acestui exercițiu este de ai ajuta pe copii să deducă diferența dintre animalele domestice, sălbatice și cele de pradă.
Modul sedentar de viață și sănătatea
Gorincioi Taisea
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Primul ajutor premedical
Dorin Galben
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Dispozitive periferice de ieșire (Puzzle)
Jocul didactic propus poate fi utilizat pentru captarea atenției elevilor în cadrul capitolului „Elemente de arhitectură a unui sistem de calcul”, lecția „Structura generală a unui sistem de calcul”. Presupune reconstituirea unei imagini ce cuprinde dispozitive periferice de intrare, prin asamblarea unui puzzle.
Lentile convergente. Rezolvarea problemelor

Lumea în prima jumătatea a sec al XX lea
Date, fapte, ideologii - prima jumătate a sec al XX lea
Literatura Orientului Antic: privire de ansamblu
Țîpu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Romanian Easter Traditions
A collection of photos designed to develop knowledge about Romanian Easter Traditions.
Travelling
Jelihovschii Diana
Activitate de exersare a vocabularului nou.
Lectia (1)
Galina Dimovskaia
Математика, 4-й класс, Умножение на однозначное число
Балан Лилия
Тема: Умножение на однозначное число Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Dimitrie Cantemir - un savant de reputație europeană
Șargu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lungimea fibrelor textile.
Exercițiu tip Cronologie realizat cu aplicația LearningApps în cadrul căruia elevii trebuie să aranjeze fibrele textile în funcţie de valoarea lungimii lor. Activitatea este destinată elevilor din învățământul profesional și tehnic, ea vizând dobândirea de competențe necesare angajării pe piața muncii în una din ocupațiile domeniului de pregătire profesională Industrie textilă și pielărie.
Математика, 12-й класс, Объем пирамиды
Радилова Марианна
Тема: Объем пирамиды Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (7)
Nederita Tatiana
Развитие личности, 7-й класс, Истории успешных профессиональных карьер
Тону Яна
Тема: Истории успешных профессиональных карьер Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Culori calde și reci
Puzzle creată cu scop de a consolida materia studiată.
Aplicații - Perimetrul și aria dreptunghiului/pătratului.
După parcurgerea acestei lecții elevul trebuie să fie capabil: -să definească perimetrul și aria unei figuri geometrice; -să aplice formulele de perimetru și arie a dreptunghiului/pătratului în rezolvarea problemelor propuse; -să își dezvolte gândirea creativă, tenacitatea și perseverența; -să-și dezvolte interesul pentru studiul matematicii.
Clasificarea undelor electromagnetice. Aplicații (I)
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Țările Române în prima jumătate a secolului al XVII-lea

Alcătuirea unei case în limba engleză.
Elevii vor revizui componentele unei case și vor potrivi imaginile cu cuvântul potrivit în limba engleză. O activitate interesantă și care solicită elevul să recunoască vocabularul legat de camerele unei case.
Once there was... pag. 69
Focșa Aliona
Acest exercițiu evaluează utilizarea verbelor regulate și neregulate la timpul trecut.
Test de evaluar sumativa
Testul presupune evaluarea notiunilor, competentelor formate pe parcursul unei unitati de invatare
Australia
Cozma Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Părțile de vorbire
acest joc are drept scop ,valorificarea cunoștințelor despre părțile de vorbire
Oscilații amortizate și oscilații forțate. Rezonanța
Burleai Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Sisteme de operare.
Evaluarea sumativă varianta II
Unități de măsură pentru timp. Ceasul. Ora, minuta, secunda. Transformări simple.
Descoperim tema prin puzzle.Creşterea abilităţilor fizice, cognitive şi emoţionale.
Lucrurile personale. Ordonarea lor. Menținerea ordinii acasă și la școală
Căldare Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sunetul și litera H
Sărbătoarea literei H! am gândit-o așa: am început cu muzică și dans până s-a oprit video pentru prima întrebare. La fiecare oprire, aveam câte o întrebare pentru jocul Eu spun una, tu spui multe. Un răspuns corect ne permitea să accesăm câte un joc din aplicația LearningApps. Am început cu repetarea literelor jucând Spânzurătoarea, am continuat cu despărțirea în silabe și așezarea cuvântului la locul corespunzător, jucând Ordonarea pe grupe. Sărbătoarea a continuat cu un Rebus, în care am scris cuvinte prin raportare la imagini și cu un joc de completarea a spațiilor lacunare în care am scris cuvintele cerute de logica fiecărei propoziții. La finalul sărbătorii, am avut un joc gen Explozie stelară, în care am inserat răspunsurile potrivite întrebărilor date și jocul Vrei să fii “hilionar”, în care am avut câteva exerciții cu un grad mai mare de dificultate.
Subiectul.
Instruire și exersare.
Lectia (2)
Oleinic Viorica
Starea sănătății. Igiena personală
Barbarova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Comunicarea în grup. Reguli de comunicare în grup

Joc-găsește perechi. Aplicarea proprietăților puterilor cu exponent întreg.
Puzzle interactiv cu Pinocchio pentru discutarea unor comportamente și identificarea unor sentimente pe baza poveștii.
Activitatea este aceea de a ordona piesele de puzzle pentru a obține imaginea finală și pentru a descoperi personajele implicate în actiune și comportamentul lor.
Atenție la cabluri rupte! Informează-te cum să te comporți pe timp de ploaie și furtună
Premier Energy Distribution
Condițiile vremii pot deveni potențial periculoase pentru viața noastră. Fenomenele meteorologice extreme pot provoca deranjamente în rețelele electrice şi pericol de electrocutare. - Adăposteşte-te într-un loc sigur. - Nu atinge sub nicio formă cablurile rupte sau căzute la pământ. - Îndepărtează-te cu grijă, ocolind băltoacele şi nu atinge gardul, peste care acestea pot cădea. - Comunică cât de curând posibil distribuitorului de energie electrică despre orice incident, iar acesta va lua de urgență măsurile necesare. Respectă cu strictețe regulile de securitate electrică.
Mecanisme simple. Pârghia.
Lecție de evocare, realizarea sensului, fixarea cunoștințelor despre mecanisme simple, pârghia.
Mașina simplă de cusut.
Exercițiu tip Potrivire pe imagini realizat cu aplicația LearningApps în cadrul căruia elevii trebuie să identifice părțile componente ale mașinii simple de cusut. Activitatea este destinată elevilor din învățământul profesional și tehnic, ea vizând dobândirea de competențe necesare angajării pe piața muncii în una din ocupațiile domeniului de pregătire profesională Industrie textilă și pielărie.
Summer activities.
Diana Jelihovschii
Activitatea este destinată Unității a 4- a pentru a învăța/consolida însușirea vocabularului legat de vacanța de vară.
Criza Imperiului Roman
Hîncu Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Figuri de stil.
Consolidarea noțiunilor despre figurile de stil.
Populația și statele.
Este o activitate interactivă în care elevii au posibilitatea să-și verifice cunoștințele privind amplasarea pe hartă a țărilor din Europa.
Elemente de WEB Design. Liste
Ciobanu Mariana
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Diateza activă
Leancă Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Se présenter, les sons et les lettres de la langue française
Elevii vor invata sa se prezinte. Elevii vor invata literele si sunetele limbii franceze
Procesul tehnologic de obţinere a ţesăturilor din fire simple.
Exercițiu interactiv tip Potrivire pe imagini realizat cu aplicația LearningApps; sarcina de lucru vizează identificarea de către elevi a operațiilor procesului tehnologic de obținere a țesăturilor din fire simple, precum și a semifabricatelor/formatelor alimentate, respectiv debitate.
Povestiri de fragmente din povestea audiată „Iedul cu trei capre” de Octav Pancu-Iaşi. Semnificația propozițiilor: enunțiativă, interogativă, exclamativă. Grupuri de linioare pe unul și două spații
Mîndru Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Etapele de viață ale omului

Funcția de reproducere la om.
Sima Georgiana Elena
Această activitate are ca scop consolidarea achizițiilor elevilor referitoare la funcția de reproducere la om
Sistematizare și generalizare
Ciuvaga Victor
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Un fils affectueux
Belei Victoria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Operații cu numere complexe scrise în formă trigonometrică (înmulțirea, împărțirea, ridicarea la putere cu exponent natural)
Ovcinnicova Natalia
Познание мира, 3-й класс, Почва. Состав почвы
Юркив Елена
Тема: Почва. Состав почвы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adunarea si scaderea - probleme
COMPETENTE SPECIFICE: 1.5. Efectuarea de adunări repetate/ scăderi repetate prin numărare şi reprezentări obiectuale în concentrul 0-31 5.2. Rezolvarea de probleme în care intervin operaţii de adunare sau scădere cu 1-5 unităţi în concentrul 0-31 CONTINUTURI: Probleme simple de adunare sau scădere cu 1-5 unităţi în concentrul 0-31
România. Forme de relief.
Recapituarea formelor de relief prezente pe teritoriul României. Enumerare, poziționare, caracteristici naturale. Competența vizată pentru a fi dezvoltată - realaționarea realității înconjurătoare cu reprezentarea ei cartografică.
Sarcina în adolescență – realități
Margine Eugeniu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 7й класс, Нечуй-Левицький «Микола Джеря». Розповідь про життя...
Подлєсная Світлана
Тема: Нечуй-Левицький «Микола Джеря». Розповідь про життя письменика. Епічні твори та їх види. Поняття про сюжет Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Funcții sintactice.
Pușcașu-Gavrilă Simona
Consolidarea competențelor de identificare a părților de vorbire și a funcțiilor sintactice.
Calatorii. Recapitulare
Zaporojan Eugenia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Les parties du corps
Balan Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Test paper - quizizz 11-1.
Obiective generale: evaluarea prin aplicaţii interactive a cunostinţelor asimilate de elevii claselor a XI-a în perioada septembrie-decembrie a anului şcolar 2020/2021. Obiective specifice: 1. dezvoltarea şi consolidarea abilităţilor de a utiliza noţiunile de vocabular şi gramatică în context real 2. dezvoltarea şi consolidarea abilităţilor de a utiliza tehnologia în evaluare 3. dezvoltarea şi consolidarea abilităţilor de a lucre în echipa, dar şi dezvoltarea spiritului competiţional în mediul online 4. creşterea gradului de motivare şi implicare a elevilor în activităţile de învăţare de tip asincron şi /sau sincron Conţinuturi tematice evaluate: idioms related to work and study, phrasal verbs, if clauses, wish, the noun, the article, tenses review, sequence of tenses
Lectia (2)
Lesnic Virginia
Schools in England
Cotovan-Naval Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Dimitrie Cantemir. „Descrierea Moldovei” - o enciclopedie a țării

De vorbă, fără catalog!
FEEDBACK-UL DUPĂ 5 ANI
Lectia5
Bernaz Natalia
The sights of London
Schneider Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Managementul
Scopul : familizarea elevilor cu activitatea de marketing , mixul de marketing,forma specifica a produsului, timpul si locul in care un produs sau un serviciu pot fi cumparate. Competențe: Utilizarea instrumentelor de marketing – menținerea la curent cu cele mai utile instrumente de marketing . Argumentarea rolului și modul în care funcționează PR-ul în era digitală și rolul într-o strategie de marketing. Elaborarea publicității de Marketing (stabilirea de obiective, strategie, buget, măsuri tactice și metode de evaluare)
Vânătoarea de comori
Exercițiul propus in wordwall poate fi utilizat cu elevi de orice vârstă și poate fi folosit ca spargerea gheții la începutul unei activități. Este un prilej de a discuta pe baza elementelor aduse, ce semnifică, ce importanță are pentru fiecare, de unde il are, cât a costat, depinde de tema activității ce urmează să se desfășoare. Este o activitate atractivă și pentru o întâlnire online cu părinții.
Modulul 8.Tema 1.Sistemul excretor la om.
Julea Gheorghe LT “Mihai Eminescu” or. Căușeni
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Big &small
Help the children to understand the concept of big and small The objective of this game is to identify BIG and small objects The printable is recommended for elementary school students and kindergartners students at Beginner (pre-A1) and Elementary (A1) level
Justiția distributivă, corectivă și procedurală
Petrovici Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adevărat sau fals în lumea digitală

Factorii care influențează circulația sevei la plante
Exercițiu interactiv ce îi ajută pe elevi să își testeze, într-un mod plăcut, jucăuș și antrenant, cunoștințele despre circulația la plante.
Reacții de schimb ionic.
Activitatea este propusă pentru dezvoltarea competenței de a scrie ecuațiile reacțiilor de schimb ionic, dar și pentru a discuta despre domeniile de utilizare a produșilor finali obținuți.
Урок: Ion Druță ”Ultima lună de toamnă” partea 2
Frunze Lilia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Математика, 3-й класс, Взаимосвязь сложения и вычитания
Балацел Татьяна
Тема: Взаимосвязь сложения и вычитания Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык, 5й класс, Я и моя семья. Буквы Ее, Ии, Дд, Гг, Кк
Ляшенко Ольга
Тема: Я и моя семья. Буквы Ее, Ии, Дд, Гг, Кк Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Propoziția dezvoltată.
Elevii vor ordona cuvintele astfel încât să obțină o propoziție dezvoltată.
Modulul 1.Tema 5.Reflexele.
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Sunetul si litera D, d - exercitii de recunoastere
Sunetul si litera D, d
Математика, 11-й класс, Взаимное расположение плоскостей. Параллельность плоскостей
Застынчану Любовь
Тема: Взаимное расположение плоскостей. Параллельность плоскостей Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Substantivul, clasa a II-a
Consolidarea cunoştinţelor, dezvoltarea vocabularului, atenţiei, memoriei
Zâna Munților, basm cules de Petre Ispirescu.
kahoot - test de verificare a lecturii
Opțiunea V Studiu de caz: Victimele războiului în viața pașnică
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Josan Mariana
Arătările Domnului Iisus Hristos după Înviere - context și semnificații.
Lecția vizează dezvoltarea următoarelor competențe generale: 1. Utilizarea conceptelor specifice religiei proprii, în conexiune cu diferite manifestări ale credinței; 2. Manifestarea unui comportament moral, în viaţa personală şi în societate, în acord cu valorile religioase; 3. Raportarea experienţelor din viaţa de zi cu zi la principiile religioase, cu respectarea identităţii şi diversităţii religioase.
Ne jucăm și învățăm.
Este o activitate interactivă care poate fii folosită fie ca : Chestionar , Evaluare formativă, Reactualizare de cunoștințe , Totalizare a unei unități de învățare , Temă pentru acasă.
Unitatea de învățare Primele mele programe. Tema. Variabile și constante. Expresii algebrice
Zadic Nadejda
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Masele plastice şi cauciucurile
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Securitatea personală. Traseul sigur spre școală
Eugen Nicov
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Sfera. Elemente. Aria sferei. Volumul sferei

Sărurile
Joc didactic creat pentru a consolida si recapitula materia studiată pe parcursul orelor la tema Sărurile.
Lectia4
Şargarovschi Viorica
Cuibul de păsărele, după Cezar Petrescu. Test interactiv.
Înţelegerea textului studiat.
UNIVERSUL-prezentarea Universului, Sistemului Solar şi a planetelor.
În cadrul orelor de cunoaşterea mediului am realizat acest filmuleţ pentru a arăta elevilor mei formarea Universului şi pentru a da câteva informaţii despre planetele Sistemului Solar.
Numere reale. Mulţimile N, Z, Q, R
Cioruţa Andreana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Complementul.
Elevii trebuie să identifice complementele din texte suport, precizând felul lor și să stabilească funcția sintactică a unui substantiv dat în contexte diferite
Save Our Nature
Cernei Kristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fructe-culori-labirint
asocierea legumei ,fructului cu culoarea corespunzatoare
Happy Holidays
Ceban Corina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Locul Republicii Moldova pe harta lumii

STILURILE FUNCȚIONALE ALE LIMBII ROMÂNE LITERARE
Activitatea dată poate fi utilizată atât ca formă de evaluare inițială a cunoștințelor la început de unitate, cât și ca formă de autoevaluare în cadrul lecției de recapitulare și sistematizare a cunoștințelor obținute la unitatea STILURILE FUNCȚIONALE ALE LIMBII ROMÂNE. Elevul își va autoevalua competența de operaționalizare a terminologiei lingvistice și literare, în limita standardelor de conținut.
Consolidare substantiv și adjectiv.
Prin acest joc elevii își consolidează cunoștințele referitoare la părțile de vorbire:substantiv și adjectiv!
Unități de măsură
Fișă recapitulativă.
Componentele mediului geografic: abiotice, biotice, antropice
Comendant Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Let's Discover Wildlife

Mediul de viaţă acvatic.
Jocul are ca scop evaluarea cunoştinţelor elevilor despre plantele din mediul acvatic.
Gradele de comparaţie ale adjectivului.
6. Explicarea funcţionării sistemului fonetic, lexical, gramatical al limbii române.
Procesul tehnologic de confecționare a îmbrăcămintei.
Exercițiu tip Spânzurătoarea realizat cu aplicația LearningApps în cadrul căruia elevii trebuie să identifice operații din procesul tehnologic de confecționare a îmbrăcămintei pe baza definiției. Activitatea este destinată elevilor din învățământul profesional și tehnic, ea vizând dobândirea de competențe necesare angajării pe piața muncii în una din ocupațiile domeniului de pregătire profesională Industrie textilă și pielărie.
Test la matematică.
Dezvoltarea gândirii logice.
Animalele sălbatice
Să cunoască animalele sălbatice, să numească sunetul emis de fiecare anaimal, să unească umbra cu animalul.
Русский язык и литература, 9-й класс, «Слово о полку Игореве» как литературный памятник (1/3)
Соболева Майя
Тема: «Слово о полку Игореве» как литературный памятник (1/3) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Rezolvari de probleme
Burleai Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Unit 4, Lesson 4, Once there was Part I.
In his multiple choice activity, students practice verbs in Present Simple Tense and Past Simple tense .
Виды движения Земли. Смена дня и ночи;
Fiodorova Elena
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
În împărăția iernii
Drăgălin Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Numerele naturale în concentrul 0-100. Comparare, ordonare.Numere pare /impare
Compararea și ordonarea numerelor în concentrul 0-100.Recunoașterea numerelor pare sau impare
Organisme diurne

Lucrări scrise: copieri, dictări, autodictări. Exerciții de consolidare și dezvoltare. Poezia „Paștele” de M. popescu.
Focșa Aliona
Exercițiul dat reamintește elevilor cum se formează cuvinte noi prin adăugarea prefixului.
Test. Relațiile sintactice în propoziție și în frază.
Acest test se poate utiliza la actualizarea noțiunilor despre relațiile sintactice în propoziție și în frază sau poate fi util etapei de reflecție.
Fapte bune, fapte rele
Consolidarea deprinderii de cunoaștere și diferentiere fapte bune-fapte rele
PRESENT CONTINOUS-practice
Prezenta activitate interactivă pe platforma LearningApps se adresează elevilor care studiază limba engleză la nivel începător (clasa a IIIa,clasa a IVa,clasa a Va- în funcție de nivelul clasei) și își propune să consolideze timpul verbal Present Continuous, dezvoltând capacitatea acestora de a identifica semnificația unor enunțuri simple,referitoare la universul imediat.
Încrengăturile: Flagelate și Ciliate
Gîțu Ana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Modulul 7.Tema 2.Fiziologia sistemului digestiv al omului
Julea Gheorghe LT “Mihai Eminescu” or. Căușeni
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Sunt elev responsabil

Les activités de la journée

Diviziunea celulara.
Activitatea de recapitulare-evaluare a temei Diviziunea celulară- Mitoza şi Meioza are ca scop fixarea noţiunilor despre diviziunea celulară, la disciplina Biologie, clasa a IX.a.
Reported Speech.
Tatiana Olaru
Realizarea sensului-Explicarea temei de gramatica.
Intervale de numere reale.
Verificarea cunoștințelor la tema Intervale de numere reale. Elevii vor recunoaște intervalele de numere reale.
Compunere după benzi desenate. Aventurile iepurașului Ufi
Mîndru Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Физика, 8-й класс, Электрическое поле
Беляева Светлана
Тема: Электрическое поле Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 7-й класс, Правописание предлогов
Сава Наталья
Тема: Правописание предлогов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Convingerile personale și calitatea deciziilor
Țiganu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
„Stânca corbului” de Alecu Russo.
Oleinic Viorica
Observarea textului. Momentele subiectului Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Конфликты. А как же без них?
Pozdneacova Alla
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Numeralul în comunicare
Muruz Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Încrengătura Cordata. Clasa pesți catilaginoși
Placinta Daniela
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Человеческая солидарность по отношению к членам общества, нуждающимся в помощи
Tonu Iana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
A symbol of Unity

Numărul substantivului
Consolidarea cunoștințelor despre numărul substantivului
Metode cantitative de exprimare a compoziției soluțiilor
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație....
NE JUCĂM, CORECTĂM, ÎNVĂȚĂM!
Receptarea unei varietăţi de mesaje scrise, în contexte de comunicare cunoscute-jocul Comunicare in limba română(CLR) 1.3. Identificarea sunetului iniţial şi/ sau final dintr-un cuvânt, a silabelor şi a cuvintelor din propoziţii rostite clar şi rar; 2.1. Pronunţarea clară a sunetelor şi a cuvintelor în enunţuri simple ; 3.1. Recunoaşterea unor litere, cuvinte uzuale, din universul apropiat, scrise cu litere mari şi mici de tipar; 4.1- Trasarea elementelor grafice şi a contururilor literelor, folosind resurse variate; Obținerea performanței : Jocul ,, Detectivii de vocale,,- ,,Loviți vocala!,,-joc interactiv- https://wordwall.net/resource
Биология, 11-й класс, Пищеварение у человека
Баранчук Людмила
Тема: Пищеварение у человека Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tipuri de legătură chimică.
Activitatea poate fi folosită la etapa de reflecție ca totalizare a activității de la lecție. este o activitate interesantă ți utilă.
Русский язык и литература, 10-й класс, Но не всегда мила свобода тому, кто к неге приучён» Урок 2...
Шевчук Тамара
Тема: «Но не всегда мила свобода тому, кто к неге приучён» (проблема свободы в поэме А.С. Пушкина «Цыганы». Лексические средства выразительности). Урок 2 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Interacţiunile în soluţiile de electroliţi. Reacții de schimb ionic. Condiţiile decurgerii reacţiilor de schimb ionic
Subotin Iurie
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sistemul Solar.
Propun exercițiul pentru etapa de Reflecție, pentru a verifica cunoștințele elevilor după studierea temei.
De la modul sănătos de
Sava Mariana
viață la cultură a sănătății Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 10-й класс, Уравнения II-ой степени с параметром
Лунгу Евгения
Тема: Уравнения II-ой степени с параметром Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Părțile de propoziție (subiectul, predicatul, atributul).
Este o fișă de lucru care evaluează cunoștințele elevilor ce țin de părțile de propoziție.
Загрязнение атмосферы и его последствия
Blohina Irina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Vocabulary revision.
O modalitate plăcută pentru elevi de a fixa cunoștințe de vocabular însușite pe parcursul anului școlar .
La proposition subordonnée relative
Țurcan Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Choosing a profession is not easy.
Activitate interactivă de aplicare a cunoștințelor la subiectul „Meserii”. Acesta este un exercițiu aplicativ de identificare a tipului de activitate desfășurată în baza afirmațiilor date.
Verbul
Verificarea cunoştinţelor referitoare la verb
Pe urmele lui Orfeu (alolingvi)
O informație suplimentară ce va da posibilitate elevilor să-și formeze competențele de lectură și să-și îmbogățească vocabularul.
La mare. Diftongul oa
Taucci Liudmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
De la regele David la Împăratul Hristos (Religie ortodoxă)
Competențele vizate de această aplicație: Competențe generale: 1.Utilizarea conceptelor specifice religiei proprii, în conexiune cu diferite manifestări ale credinței Competențe specifice: 1.1. Explicarea rolului personalităților din Vechiul Testament în devenirea umanității/istoria mântuirii; 1.3. Identificarea mesajului moral-religios din texte sau suporturi expresive date (biblice, religioase, literare, plastice, istorice)
Cuvântul – parte de vorbire
Zdrobău Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Рецензия как текст учебно-научного типа
Боброва Юлиана
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Математика, 1-й класс, Задачи на увеличение числа на несколько единиц
Фёдорова Елена
Тема: Задачи на увеличение числа на несколько единиц Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Raport final "Proiect transfrontalier Ursuletul de Plus RO-MD" .
Scopul acestui proiect a fost de a cunoaște particularitățile activităților instructiv-educative derulate de preșcolari în grădinițele partenere.
Биология, 8-й класс, Оплодотворение
Мамалига Анна
Тема: Оплодотворение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Napoleon I și răspândirea ideilor Revoluției Franceze în Europa.
Ioan Giorgiana
Test folosit pentru fixarea cunoștințelor la lecția cu același nume, la clasa a VI-a
Evaluare sumativă. Scriitor. Carte. Cititor.
10. Valorificarea mijloacelor expresive ale limbii române literare, în diferite situaţii de comunicare orală şi scrisă.
Compoziția chimică a celulei: substanțe organice
Placinta Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Rezolvări de probleme. Curentul electric în metale
Burleai Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
We are brother and sister

Математика, 12-й класс, Призма. Элементы. Классификация
Радилова Марианна
Тема: Призма. Элементы. Классификация Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cei 7 înțelepți ai lumii antice.Viața culturală a Greciei Antice.
DIMA LUCIA
Marcarea principalilor înțelepți ai lumii antice, semnificația cifrei 7 în istorie
Trei ași ai traversării regulamentare
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului REPEMOL de către Biroul de cooperare a Elveției. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul educatieonline.md este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Migrătorii în spațiul Românesc
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sărbuşan Galina
PĂRȚILE DE VORBIRE.
Scopul exercițiului este de recunoaștere a părților de vorbire învățate.
Viața cotidiană în Evul Mediu
Predarea cunoștințelor din lecția Viața cotidiană în Evul Mediu. Obiective vizate: - să definească termenii senior, vasal, feud, feudalism; - să identifice caracteristicile unui sat medieval și ale unui oraș medieval; - să compare orașul medieval cu satul medieval și să identifice asemănări și deosebiri; - să prezinte satul sau orașul medieval folosind surse variate de informare; - să identifice relațiile dintre senior și vasal
Tradiții în imagini
Consolidarea desprinderii de a vizualiza corect și reproduce vizualizările
Развитие личности, 8-й класс, Успех и неудача в развитии личности. Шаги в преодолении барьеров...
Савка Марина
Тема: Успех и неудача в развитии личности. Шаги в преодолении барьеров, трудностей, препятствий Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mentimeter, Answergarden, Tricider Tutorial
Lefter Adriana Silvica
Instrumentul de evaluare ”Testmoz” 10.07.20
Votul cetățeanului contează
Cerbusca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Reacțiile de schimb ionic utilizate în activitatea cotidiană

Matematica în timpul liber
Dimitriu Irina
Matematica în timpul liber. Situații-problemă, activități creative.
Formulele substituției universale
Baş Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Poliedre.
Olednic Tatiana
Această activitate este destinată elevilor pentru verificarea cunoștințelor teoretice la modulul ” Poliedre”.
Legătura dintre adunare și scădere
Stihari Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Celebrate Good Times.
Braghis Elena
Reflectia sinhrona
Гражданское воспитание, 12-й класс, Определение целей, задач и плана действий...
Бабина Юлиана
Тема: Определение целей, задач и плана действий. Составление и презентация отчёта о волонтёрской деятельности Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adunarea numerelor de la 0 la 20 cu trecere peste ordin.
- să efectueze adunări și scăderi în concentrul 0 – 100, fără și cu treceri peste ordin. - să utilizeze elemente de limbaj matematic aferent conceptelor de număr natural, adunare, scădere. - să aplice adunări, scăderi și proprietăţile acestora pentru: compunerea și descompunerea numerelor 0 – 100.
A warm up activity
Un potrivit unui exercițiu pentru a warm up activity
Cum construiesc un mediu casnic de calitate
Ștefaneț Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Călătorii prin Moldova
Rosfinschi Mariana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Mamaliga Anna
Why do you like summer?
Cebotari Oxana
Fișe digitale care includ definiții, imagini și audio pentru o pronunție corectă a cuvintelor la tema Why do you like summer? După ce elevii studiază vocabularul, cu ajutorul fișelor elaborate, ei pot exersa cu testele și activitățile interactive propuse. Elevii vor dezvolta competența lingvistică, sociolingvistică și pragmatică. Un exercițiu util pentru consolidarea vocabularului la tema vacanța de vară și activitățile de vară.
fructe in limba enleza.
Puzzle fructe în limba engleză
„Puiul” de Ioan Alexandru (LECȚIA 1)
Pîntea Aliona
Brătescu-Voinești. Lecția 1 Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cum ne pricepem să folosim operații aritmetice?
Dimitriu Irina
Consolidare: ordinea efectuării operațiilor, proprietățile operațiilor aritmetice,ecuații etc.
Proprietăți ale funcțiilor continue
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Găsește uneltele potrivite pentru fiecare meserie indicată.
Dobre Raluca Monica
Învățământ special. Disciplina: Stimulare cognitivă – Citire, scriere, comunicare. Subiectul: Consolidare şi sistematizare de cunoştinţe. Scopul lecţiei: - Consolidarea cunoştinţelor referitoare la diverse meserii întâlnite. Activizarea vocabularului cu cuvinte referitoare la unele meserii şi unelte.
Regula de trei simplă
Baș Liudmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Empatia socială

Vasile Alecsandri „Istoria unui galbân”. Observarea textului. Figuri de stil.
Colesnic Ala
Exercițiu interactiv de recunoaștere a figurilor de stil.
Cum e vremea?
Rosfinschi Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ce stim despre anotimpul vara?
vom evalua cunostintele copiilor despre anotimpul vara- fructe, flori, lunile anotimpului, fenomene ale naturii specifice.
Плaнирование дел в карантине
Cozman Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Adverbul.
Guranda Ala
Exerciții practice.
Lectia (2)
Paciu Galina
Химия, 8-й класс, Кислород, водород как простые вещества. Физические свойства
Терлецкая Алла
Тема: Кислород, водород как простые вещества. Физические свойства Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Українська мова і література, 8-й класс, Іван Франко. Життя і творчість
Курлянцева Ольга
Тема: Іван Франко. Життя і творчість Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Locomoția omului în diverse condiții de mediu
Exercițiu interactiv care poate fi folosit la evocare.
Legea lui Coulomb. Rezolvarea problemelor (II)
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
LES VERBES PRONOMINAUX
Jocurile stimulează și atrag elevii. De aceea eu aleg jocurile pentru predarea/fixarea/evaluarea anumitor noțiuni din limba franceză.
Sinonimele și antonimele din poezia "Legământ" de Grigore Vieru.
Exercițiu aplicativ din cadrul lecției.
Viteza medie.
Lecție de introducere și definire a vitezei unui mobil ca mărime fizică. Se pornește prin stârnirea curiozității elevilor legată de prima cursă de mașini din istorie. După noțiunile teoretice se rezolvă o situație -problemă . La finalul lecției sunt arătate elevilor câteva curiozități legate de viteza animalelor și păsărilor.
Lucrul mecanic
Ciuvaga Victor
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
The nomenclature of the sailboat
Este un joc puzzle de consolidare a elementelor componente ale unui velier in limba engleza
Problema ecologică. Despădurirea. Deşertificarea. Modificările climatice şi consecinţele lor
Tatiana Comendant
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Schimbările din viața elevului. Ciclul de studii gimnaziale
Căldare Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Octetul - prietenul mai mare al bitului

Всемирная литература, 11-й класс, Французский классицизм
Пилкин Иван
Тема: Французский классицизм Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Poezia ,,Ce te legeni...” de Mihai Eminescu.Figurile de stil.
Volcov Rodica
Este un exercițiu cu ajutorul căruia se verifică cunoașterea figurilor de stil din poezia ,,Ce te legeni ...” de Mihai Eminescu.
Lectia (4)
Mamaliga Diana
Animale domestice.
Animale domestice- consolidare
Proprietăţi ale rădăcinii pătrate. Introducerea factorului sub radical. Scoaterea factorilor de sub radical
Obletsova Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Crearea unei prezentări în Google.Drive. Înserarea Imaginilor pe diapozitive.
Dumbravă Natalia
Prezentare pentru reactualizarea cunoștințelor și a capacităților.
Toleranța în relații
Blanari Albina
interpersonale Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Dezvoltarea economică a statelor lumii 1918-1939
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Inițiere în limbajul PASCAL.
Eremia Anna
Scopul utilizării acestei platforme este de a trezi interesul elevilor la aplicarea diferitor aplicația.
Scrierea literei x
Suport teoretic (video)
Русский язык и литература, 11-й класс, А.Т. Твардовский. Я вам жить завещаю…
Гуцул Алина
Тема: А.Т. Твардовский. Я вам жить завещаю… («Перед войной...», «Я знаю, никакой моей вины...») Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Învață să folosești corect electricitatea acasă
Premier Energy Distribution
În lumea modernă folosim în casă multe electrocasnice. Familia ta le folosește în siguranță? - Ai verificat dacă folosiți doar aparate electrice nedeteriorate cu firul integru, fără defecțiuni sau fisuri ale învelișului protector?! - Sunt în stare bună toate prizele din casă? - Folosești electrocasnice doar în afara camerei de baie, dacă aceasta nu este amenajată conform normelor de securitate recomandate?! Obișnuim să spunem: casa mea este cetatea mea. Asigură-te că este o cetate sigură din punct de vedere electric. Viaţa şi sănătatea ta şi a familiei tale au prioritate. Trăiește în siguranță!
Divizor. Mulțimea divizorilor unui număr natural.
Pentru etapa ”realizarea sensului”. Un exemplu cu simbolurile matematice cu calcule și citirea corectă.
„Copacul darnic” după Shell Silvestrighn
Șargu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Criterii de continuitate. Continuitatea funcțiilor elementare
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 4-й класс, Г. Скребицкий «Смышлёный зверёк» (2)
Трунина Валентина
Тема: Г. Скребицкий «Смышлёный зверёк» (2) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Versificația. Strofa. Versul. Rima. Text-suport: „Ce te legeni...” de M. Eminescu. Mijloace de expresii artistice
Tcaci Liliana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Genul liric. Doina populară.
Exercițiu interactiv de autoevaluare a cunoștințelor/de consolidare a temei studiate.
Complementul direct şi indirect. PSCD. PSCI Verificarea cunoştinţelor.
Cudalb Elena
Este un test interactiv care a plăcut mult elevilor. Rezolvându-l, elevii vor putea identifica coplementele directe şi indirecte în propoziţii şi vor recunoaşte PSCD şi PSCI în fraze.
Caracterul contradictoriu al Regulamentelor Organice
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Rezistența electrică.Probleme aplicative.
Activitatea ,,Jocul Milionarii,,creată pe platforma LearninApps, care poate fi aplicată la finele lecției de rezolvare a problemelor cu rezistența electrică. Competențe : 1. Identificarea și descrierea a mărimilor fizice; 2.Gestionarea cunoștințelor și capacităților din domeniul fizicii prin rezolvarea de probleme și stuații-problemă cotidiene,manifestând atenție și creativitate.
Proprietățile triunghiului dreptunghic.
Ceban Tatiana
Scopul: de a capta atenția elevilor. Elevii vor descoperi subiectul lecției, vor însuși elemente ale triunghiului dreptunghic.
Numerele naturale 0-10.
Fișă interactivă care îi ajută pe elevi să-și testeze, într-un mod plăcut și antrenant, cunoștințele despre compunerea și decompunerea numerelor naturale de la 0 la 10. Competențe vizate: efectuarea de adunări şi scăderi în concentrul 0-31, prin adăugarea/ extragerea a 1-5 elemente dintr-o mulţime dată.
Diferențiere și consolidare C - G.
Activitate specific logopedică pentru dezvoltarea auzului fonematic și corectarea dislaliei.
Tangenta la cerc. Proprietăți
Țîbuleac Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Aerul. Proprietățile aerului

Преобразования единиц измерения площади.
Данное упражнение формирует навыки по переводу одних единиц измерения площади в другие.
Fruits.
Turuta Cristina
This exercise will consolidate the pupils'vocabulary.
Valori culturale ale neamului – tezaur spiritual
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Reprezentarea fracțiilor.
Exercițiu interactiv care îi ajută pe elevi să-și testeze, într-un mod plăcut și antrenant, cunoștințele despre reprezentarea fracțiilor. Competențe vizate: recunoaşterea numerelor naturale din concentrul 0- 10 000 şi a fracţiilor subunitare sau echiunitare, cu numitori mai mici sau egali cu 10.
"Tabloul anotimpurilor"
Sarcina acestui joc este acela de a potrivi fiecare Zână specifică anotimpurilor cu tabloul corespunzător. Scopul îl reprezintă recunoașterea fiecărui anotimp după aspectele specifice și descrierea evenimentelor reprezentative.
Unități de măsură.
Recapitulare Unități de măsură
Vorbim şi scriem corect.
Exerciţiul este creat cu scopul de a consolida cunoştinţele elevilor despre noţiunile învăţate în cadrul orelor.
Rezolvări de probleme. Legile curentului electric. Partea II.
Rezolvări de probleme. Legile curentului electric. Partea II. Lecția video. Evocare. Realizarea sensului. Reflecția.
Păsări.
Scopul activității îl constituie cunoașterea de către elevi a structurii păsărilor în vederea înțelegerii funcțiilor îndeplinite de acestea. Competențele elevilor sunt : identificarea adaptărilor la zbor, cunoșterea structurii sistemului digestiv, respirator, respectiv explicarea producerii sunetelor la păsări. Tematica revizuită este reprezentată de : Porumbelul, Păsări răpitoare, Păsări acvatice, Păsări picioroange, Păsări înotătoare, agățătoare, scurmătoare.
Determinarea cifrelor unui număr prin descompunere
Lecție video
Resursele personale
Țiganu Tatiana
și prezentarea de sine Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova
Joc interactiv ”Vrei sa fii milionar” la subiectul ”Organizarea administrativ-teritorială a R,Moldova”
La cafenea
Gnatiuc Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Simboluri identitare - Tricolorul
Cele trei flori simbolizeaza tricolorul de pe drapelul național. Elevii vor recunoaște și descrie acest simbol identitar.
Математика, 1-й класс, Действие cложения
Флоря Алёна
Тема: Действие cложения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Părți de vorbire- identificare.
Materialul, prin abordarea interactivă a noțiunilor de gramatică, facilitează identificarea părților de vorbire, etapă premergătoare realizării analizei gramaticale.
Aparate electrocasnice
Formarea și dezvoltarea competențelor de sortarea unor obiecte, pe baza unui criteriu dat.
Pages d’or de l’histoire de la France
Belei Victoria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Părțile de vorbire.
Ciobanu Aliona Este un exercițiu atractiv şi poate fi folosit pentru consolidarea părților de vorbire.
Factorii interni și externi de modelare a scoarței terestre.
Evaluarea cunoștințelor despre factorii interni și externi de modelare a scoarței terestre.
Surse lexicografice de documentare pentru evitarea greșelilor de exprimare.
Curicheru Tamara
Materialul propune un algoritm de analiză a unei greșeli de exprimare, util pentru predarea temei, dar și ca suport pentru reflecție.
Revoluția din Țara Românească
Bujor Viorica
de la 1848-1849 Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Participarea elevilor la soluționarea problemelor școlii
Petrovici Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Elemente chimice cu stil.
Exercițiul interactiv se adresează elevilor din clasa a VII-a, cărora le propune o activitate de învățare prin joc, cu feedback imediat. Oferă moduri interactive și atrăgătoare de însușire a noilor informații, prin descoperire și, mai ales, prin interactivitate. Competență specifică: utilizarea simbolurilor specifice chimiei pentru reprezentarea unor elemente, substanțe simple.
Гражданское воспитание, 10-й класс, Риск потерять друга или нарушить правило
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Риск потерять друга или нарушить правило Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Omul și mediul în Orientul Antic
Caciuc-Roșioru Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Decizia de carieră

Word search este o activitate interactivă care oferă elevilor posibilitatea de a-și verifica cunoștințele la tema In the village și de a-și pune la încercare spiritul de observație. Poate fi utilizat la etapa de consolidare sau verificare a lecției. Elevii își vor dezvolta competența lingvistică și sociolingvistică.
Lectia (2)
Doncenco Olga
Ascultarea activă
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Изучение математического маятника и определение напряженности гравитационного поля
Пономаренко Ирина
тот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Unit I. Lesson 3. School rules.
Choose the correct verb describing the picture. Play an engaging Kahoot game.
Mijloace de transport.
Activitate de evaluare a cunoștințelor însușite despre mijloacele de transport.
Cilindru. Elemente. Clasificare. Desfășurata cilindrului
Țîbuleac Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație....
Ортогональные проекции. Расстояние от точки до плоскости, от прямой до плоскости
Лунгу Евгения
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Математика, 10-й класс, Системы однородных уравнений II-ой степени
Лунгу Евгения
Тема: Системы однородных уравнений II-ой степени Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Winter is Fun!!!
Vascan Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Limba și literatura română; cl.XI-a; "Lecție de consolidare a curentului modernist"
Gapei Oxana
O activitate formativă pentru verificarea cunoștințelor elevilor la studiul temei MODERNISM vs TRADIȚIONALISM.
Unit 5 Lesson 3 Grammar: The Subjunctive Mood
Andronic Carolina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо букв ё, Ё. Письмо слов, предложений
Дубчак Алла
Тема: Письмо букв ё, Ё. Письмо слов, предложений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Limba romana - dimensiune mare !!!
MATERIE. CORP. SUBSTANȚĂ.
Acest exercițiu vaconsolida informațiile primte la ora de curs despre materie, copr, substanță, material.
Lectura și explorarea textului „Tiparnițe bisericești” de Lucian Blaga
Cibotaru Liubovi
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia1
Şargarovschi Viorica
Русский язык и литература, 6-й класс, Возвратные глаголы. Правописание -тся и -ться в глаголах
Манукян Мери
Тема: Возвратные глаголы. Правописание -тся и -ться в глаголах Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (3)
Vlas Lidia
Antarctida. PFG a Antarctidei. Unitățile structurale, evoluția geologică a teritoriului. Substanțele minerale utile. Relieful subglaciar.
Tatiana Zamfir
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Развитие личности, 4-й класс, Профессиональная деятельность, которая вдохновляет
Коржикова Арина
Тема: Профессиональная деятельность, которая вдохновляет Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 6-й класс,
Operatii cu numere naturale in concentrul 0-31
Activitatea consolideaza capacitatea de a opera cu numere in concentrul 0-31, prin solicitarea rezolvarii de adunari si scaderi cu si fara trecere peste ordin. De asemenea, dezvolta capacitatea de analiza si sinteza, prin solicitarea de a pune in relatie matematica mai multe exercitii diferite, care au acelasi rezultat. Rezolvarea corecta, conduce la completarea unui puzzle, ceea ce creste motivatia invatarii si satisfactia reusitei.
Sunetul [b] și litera de tipar B.
Exercițiu de pronunțare corectă a cuvintelor de denumesc imaginile și diferențiere a sunetelor [b], [p].
Triunghiul. Linii importane în triunghi.
Evaluare : tipuri de triunghiuri, proprietăți ale triunghiurilor, linii importante în triunghi.
Test recapitulare semestrul I
Test de recapitulare care folosește itemi de alegere multipla, itemi de alegere duală si itemi de completare
Mișcare și repaus.
Joc Wordwall de asociere a noțiunilor ce descriu mișcarea unui mobil cu definiția fiecărei noțiuni.
Modelul planetar al atomului.
Șveț Aliona
Identificați principalele modele ale atomului și caracteristicile specifice.
Romanul „Singur în fața dragostei” de Aureliu Busuioc. Caracterizarea lui Radu Negrescu
Gavriliță Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ortograme (scrierea corectă a cuvintelor)
Elevii vor exersa scrierea corectă a ortogramelor studiate în clasa a II-a (s-a/sa, s-au/sau, într-o, dintr-o)
SPECIILE GENULUI LIRIC.
Recomandată pentru actualizarea/consolidarea cunoștințelor în cadrul unității de învățare GENUL LIRIC.
Nuvela.
Caisîn Lăcrămioara
Test de evaluare sumativă.
Cuvinte opuse
Activitatea este un joc de evaluare prin care se verifica insusirea corecta a antonimelor.
Vegetables.
This exercise improves pupils'vocabulary.
Revoluţia din 1848-1849 în Italia
Bujor Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Acizii carboxilici: proprietațile fizice și chimice. Utilizarea acizilor monocarboxilici
Zinaida Chiosa
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
La rentrée de Monique

Русский язык и литература, 5й класс, Разделительные Ъ и Ь
Брижатюк Ольга
Тема: Разделительные Ъ и Ь Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lucrarea practică Nr.1: Proprietățile chimice ale acidului acetic
Lașco Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 3-й класс, Тема і мета тексту
Рябой Алла
Тема: Тема і мета тексту Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ortografia verbelor.
Test interactiv cu ajutorul căruia elevii vor consolida cunoștințele despre ortografia verbelor.
Физика, 11-й класс, Температура
Макевнина Ольга
Тема: Температура Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Val talks about the USA. (Unit3)
Consolidarea cunoștințelor despre SUA (capitala, președinte, locuri faimoase, valută,etc) studiate pe parcursul a trei lecții din Unit 3.
Развитие личности, 8-й класс, От идеи к бизнесу
Тону Яна
Тема: От идеи к бизнесу Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Iarba prețioasă.
Poveste cu tâlc, realizată cu aplicația VOKI
Substanțele simple nemetale. Obținerea nemetalelor, structura, proprietățile fizice și chimice ale oxigenului și hidrogenului
Cazacioc Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 7й класс, Не з дієприкметниками
Подлєсная Світлана
Тема: Не з дієприкметниками Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mulțimea numerelor reale
Vasilache Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
On the Farm
Captarea atenției
Природная вода смесь веществ. Очистка природной воды
Dîmovskaia Galina
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
On the animal farm.
Turuta Alina
It develops the pupils'vocabulary !
Lectia2
Manea Victoria
Organe de reproducere
Prezentare digitală a temei. Copiii vor dezvolta competențe digitale de creare a unei prezentări digitale. Vor fi evaluate conținutul temei prezentate, abilitatea prezentării în public, respectarea timpului de prezentare.
Evaluare la câmpul magnetic.
Evaluare la câmpul magnetic în testmoz.
Scrierea funcțională. Invitația. Procesul-verbal.
Activitatea va dezvolta competența de analiză a specificului textului literar și cel funcțional, aplicând diagrama Wenn.
Poezia „Limba noastră cea
Florea Margareta
română” de Grigore Vieru. Lectură. Vocabular Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 1-й класс, Письменные и печатные буквы. Письмо строчной и заглавной букв
Дубчак Алла
Тема: Письменные и печатные буквы. Письмо строчной и заглавной букв у, У Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Vocabularul fundamental și masa vocabularului. Modificări ale vocabularului
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Rezumatul.
Evaluare sumativă.
Свойства функции 1 степени. Монотонность.
Данное упражнение способствует формированию навыков по определению типа монотонности функции 1 степени. Может использоваться для самопроверки учащимся.
Organizarea țesuturilor în organe și sisteme de organe la plante
Gîțu Ana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Easter
Nederiță Liliana; Daniel Sadovei
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
The Museum of Natural History
Orbu Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Comunicare eficientă.
O reflecție asupra unei situații de comunicare.
Semnele anotimpurilor.
Joc didactic.
Structura generală a unui document HTML.
Țurcanu Alla
În urma vizionării aceastei secvențe video elevii vor identifica etichetele care formează structura unui document HTML și vor crea pagini Web simple.
Sunetul [p] şi litera de tipar p. Litera p mică de mână
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Oceanul Planetar - caracteristici generale.
Localizarea pe harta contur a obiectivelor geografice - părțile componente ale Oceanului Planetar.
Une randonnée. Les parcs naturels
Mihaela Slovineanu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Lexicul. Monosemia și polisemia. Sensul propriu/figurat
Nenescu Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 11-й класс, Приложения параллельности в пространстве
Застынчану Любовь
Тема: Приложения параллельности в пространстве Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Moi, j’ai…
Cazacu Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Урок: Andy's Town Part 1
Schneider Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Русский язык и литература, 10й класс, Тема поэта и поэзии в лирике М. Ю. Лермонтова
Думитраш Оксана
Тема: Тема поэта и поэзии в лирике М. Ю. Лермонтова Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Limba și literatura română, clasa a XI-a, Structura și semnificația textului pașoptist de inspirație folclorică „Doina iubirii” de Vasile Alecsandri
Negară Lidia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
HOLIDAY TABLE.
Sort the ingredients cabbage rolls and cakes are made of.
Elaborarea programelor în care se utilizează tipuri de date tablou unidimensional.

Știi cum să ai parte de o vacantă în siguranță?
Premier Energy Distribution
Tu știi cum să iți petreci vacanța în siguranță?! La Premier Energy Distribution credem că o vacanță în siguranță pentru tine înseamnă: - să cunoști beneficiile, dar şi pericolele pe care le prezintă energia electrică. - să cunoști şi să respecți în fiecare clipă recomandările specialiștilor în ceea ce privește normele de conduită în apropiere de instalațiile electrice ale distribuitorului de energie electrică și... -…să le aplici mereu și la folosirea electrocasnicelor. Vrem să-ți petreci vacanță în siguranță datorită cunoașterii și respectării recomandărilor de securitate electrică. Cunoaște-le și respectă-le!
Calchieri şi pleonasme în comunicarea orală şi scrisă
Butuc Maria
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Măsurarea timpului. Ceasul.
Consolidarea și sistematizarea cunoștințelor despre citirea ceasului.
Doncenco Olga
Русский язык и литература, 5-й класс, Народная мудрость в басне И.А. Крылова «Волк на псарне»
Брижатюк Ольга
Тема: Народная мудрость в басне И.А. Крылова «Волк на псарне» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (2)
Andronic Carolina
Literary Terms
A collection of literary terms definitions.
Călătoria în universul interior
Șargu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
WH-Questions
How to use question words in English.
Lecon de synthese. Comprehension des ecrits
Țurcan Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Hazardurile naturale și antropice, partea II.
Activitatea poate fi utilizată la sfârșitul lecției.
Formarea popoarelor antice în Asia și Europa
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Pippi Șosețica - exerciții
Fișă de lucuru - consolidare cunoștințe elevi.
Regles de circulation.
Range les phrases en deux colonnes.
Ia oltenească de Cezieni
Este o prezentare a Sarbatorii Iilor, desfasurata in fiecare an in comuna Cezieni, judetul Olt din Romania. Ia de Cezieni este ia cu altita promovata in cadrul acestei sarbatori, ca o valoare culturala olteneasca si romaneasca. Sarbatoarea pomoveaza traditia artei populare in coaserea iei cu altita si parada culturala a iilor din toată Romania.
Semnul exclamării
Lecție Livresq
Unit 4 Lesson seven. Are you ready for fun?
Călcăi Livia
Scopul acestei activități e de a dezvolta la elevi competențe digitale, abilități de gândire și analiză critică; lărgirea viziunii asupra lumii și a orizontului cultural. Și nu în ultimul rând va spori nivelul de înțelegere a l.engleze orale.
Verbele predicative, auxiliare și copulative
Activitatea urmărește consolidarea verbelor predicative, auxiliare și a verbului copulativ „a fi”
Romanul „Singur în fața dragostei” de Aureliu Busuioc. Sistemul de personaje
Gavriliță Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Măsurarea timpului.
Exerciţiul- joc are ca scop consolidarea sau recapitularea cunoştinţelor despre unităţile de măsură ale timpului și despre instrumentele cu care se măsoară acesta. Poate fi folosit şi ca activitate de evaluare a cunoştinţelor.
NUMĂRUL ŞI CIFRA 8.
Activitatea va fi o ghicitoare, pentru captarea atenţiei, cu ajutorul căreia voi prezenta titlul şi obiectivele lecţiei de predare-învăţare ,,Numărul şi cifra 8. Scopul: transmiterea și însușirea cunoștințelor referitoare la mediul utilizarea conceptelor specifice matematicii pe parcursul însușirii conceptului de numărul și cifra 8. Competențe specifice: - Recunoaşterea numerelor în concentrul 0-8; - Compararea cardinalelor unor mulţimi având cel mult 8 obiecte; - Descrierea şi manifestarea curiozităţii unor fenomene/ procedee/ structuri repetitive simple din mediul apropiat, în scopul identificării unor regularități; - Sortarea/clasificarea pe baza unui criteriu dat.
Numeralul adverbial şi colectiv. Funcțiile sintactice ale numeralului
Dorin Galben
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Химия, 10-й класс, Неметаллы. Общая характеристика
Гурэу Владлена
Тема: Неметаллы. Общая характеристика Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Limba Engleza, A1.2. 2019
Aflarea numerelor
Stihari Svetlana
necunoscute Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Измерение времени. Календарь
Tihonova Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Развитие личности, 4-й класс, Изменения в жизни учащегося
Коржикова Арина
Тема: Изменения в жизни учащегося Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Versificaţia Tematica textului Texte suport La căsuţa cu zorele de Ion Hadârcă Limba și literatura română
Veta Dascăl
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Buburuza,după Eugen Jianu
Citește și completează cu informații din text!
Substantivul-exerciții de identificare
Identificarea /recunoașterea substantivelor
Creaţiile artistico-plastice: reprezentarea lumii
Melnic Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adverbul Tipuri de adverbe
Dorin Galben
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Cum să îți crești contul de Instagram. Ghid practic de la Lilu Ojovan
Lilu Ojovan
Materiale video scurte program “ALEG SA MA SIMTI BINE” Editia II (noiembrie-decembrie 2020)
Explorarea textului „Jocuri” de Ana Blandiana.
Elevii specifică ce părți de vorbire reprezintă cuvintele-rimă din „Jocuri” de Ana Blandiana.
Anatomia sistemului muscular la om: structura mușchiului
Hîncu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lecție- sinteză la modulul VIII.
Busuioc-Pojoga Rodica
Exercițiul se potrivește pentru etapa de evocare, are scopul de a verifica capacitatea elevilor de a recunoaște autorul textului studiat în acest modul . Ulterior pot fi propuse fragmente din textele recunoscute pentru a fi lecturate, organizându-se„Topul textelor preferate” din modul.
Українська мова і література, 8-й класс, Леся Українка. Життєвий і творчий шлях
Курлянцева Ольга
Тема: Леся Українка. Життєвий і творчий шлях Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
LˋARTICLE PARTITIF LIVRESQ
Lectie interactiva realizata pe platforma LIVRESQ ce continue Text, Imagine, Video,fise, jocuri si teste pe kahoot, wordwall, Learningapps. O Lectie completa ce va ajuta profesorii in demersul lor didactic digital.
Operații cu fișiere
Timofei Natalia
și dosare Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Compunere cu început și sfârșit dat: Jocurile de iarnă ale copiilor
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 3-й класс, Синонимы. Антонимы. Их роль в речи
Соммер Наталья
Тема: Синонимы. Антонимы. Их роль в речи Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Numerele crescătoare.
Scopul acestei activități este de ai ajuta pe copii să ordoneze crescător numerele cunoscute.
Literele b și B.
De foarte multe ori, elevii fac confuzie între literele b, p, d. Exercițiul propune verificarea însușirii corecte a scrierii literei b, dar și a atenției elevului. Sarcina de lucru presupune introducerea fiecărei litere în vagonul potrivit (CORECT/GREȘIT), iar performanța elevului va fi evidențiată de scorul obținut.
Clasificarea propozițiilor
Ciubotaru Zinaida
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
ÎN LUMEA BASMELOR!
ASOCIEREA IMAGINII CU TITLUL POVEȘTII
Determinare accelerației cădirii libere
Pleşca Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Sports Et Loisirs.
Rusu Mirela
Lecție de fixare și recapitulare de cunoștințe: Sports Et Loisirs, adolescența, universul tinerilor. Competențe: comunicativă, pragmatică, socio-culturală. Conține suport video, prezentare educațională.
Acizii, clasa 8.
Clasificarea acizilor, după criteriile studiate.
Les mille et une recettes du loisir
Manea Victoria și Mihailuţa Antonina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 6-й класс, Правописание суффиксов имён существительных -ек – -ик...
Варзаева Татьяна
Тема: Правописание суффиксов имён существительных -ек – -ик, -ец – -иц, -еньк – -оньк Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tipuri de pârghii
Joc Wordwall de identificare a pârghiilor de tip III.
Limba română, cl.4. Părți de propoziție.
Această activitate are ca scop dezvoltarea și consolidarea cunoștințelor despre părțile principale de propoziție și felurile de propoziții.
Organizarea datelor în tabele
Bernaz Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Terminologie matematică
Acest joc se poate folosi cu succes pentru exercițiile de încălzire a minții! Se poate folosi și pentru a obține feedback de la elevi sau pentru a consolida terminologia matematică!
Funcţii de nutriţie
Materialul propus este de asociere a noţiunilor însuşite de elevi la tema Funcţii de nutriţie, Biologie, clasa a X.a şi are ca scop fixarea cunoştinţelor.
Înmulţirea.
Jocul Puzzle are ca scop consolidarea terminologiei specifice operaţiei de înmulţire, manifestând atenţie pentru un calcul corect, raţional, fluent.
Banii trebuie gestionaţi şi nu cheltuiţi
Bivol Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unit 6 Lesson 5 1 Natural wonders the Art of God.
Introduction and review of the vocabulary for the text about The Orkney Islands (eng/rus)
Развитие личности, 8-й класс, Рынок труда и решение по выбору карьеры
Тону Яна
Тема: Рынок труда и решение по выбору карьеры Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Українська мова і література, 3-й класс, Змінювання іменників за числами (однина і множина)
Рябой Алла
Тема: Змінювання іменників за числами (однина і множина) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 5-й класс, Сложение обыкновенных дробей
Остафийчук Алла
Тема: Сложение обыкновенных дробей Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 12-й класс,
Русский язык и литература, 11й класс, Проблематика рассказа Максима Горького «Старуха Изергиль»
Яцышина Наталья
Тема: Идейное своеобразие рассказа Максима Горького «Старуха Изергиль» прилагательных. Повторение и закрепление Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Merci, les animaux domestiques! La phrase simple
Țurcan Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Genul epic
Activitatea vizează caracteristici succinte și-i provoacă pe elevi să descopere mai multe despre genul epic.
Limba si literatura romana - alolingvi
Mențin Sănătatea prin modul activ de viață
Gorincioi Taisea
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Împărţirea unui număr de trei cifre la un număr de o cifră, când sutele deîmpărţitului nu se împart exact la împărţitor, iar câtul este scris cu trei cifre
Timofei Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Substantivul.
Evaluarea cunoștintelor Competențe generale/specifice: 4.Utilizarea corectă, adecvată și eficientă a limbii în procesul comunicării orale și scrise 4.2 Aplicarea conștientă a achizițiilor lexicale și semantice de bază, din limba română standard, pentru exprimarea corectă a intenției comunicative.
Inecuații de gradul I cu o necunoscută și reductibile la acestea
Obletsova Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биология, 6-й класс, Вегетативные органы цветковых растений и их функции...
Варданян Татьяна
Тема: Вегетативные органы цветковых растений и их функции. Транспорт веществ в растении Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Aplicarea operațiilor artimetice
Joc didactic creat cu scop de a aplica cunoștințele studiate.
Operatii cu numere reale
Prin aceasta activitate, elevii aprofundeaza abilitatile de caclul cu numere reale. Competente dezvoltate prin acest test: - Aplicarea corecta a regulilor de calcul cu radicali; - Compararea a doua numere reale; - Efectuarea corecta a operatiilor cu numere reale; - Calculul modulului unui numar real.
Operații aritmetice cu numere complexe, scrise în formă algebrică. Puterile lui i
Ovcinnicova Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Metale. Cuprul
Gorescu Carmen
Cupru: stare naturală, poziție în sistemul periodic, obținere, proprietăți fizice și chimice, acțiune fiziologică, utilizări
Motivele, intențiile și agendele ascunse ale surselor propagandei
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
"Moartea căprioarei". Receptarea textului.
Se evaluează competențele de lectură și înțelegere a operei respective.
Noțiuni generale despre algoritmi.
Această aplicație vizează fixarea noțiunilor de bază legate de algoritmi; elevii vor fi capabili să definească noțiunile de bază ale algoritmilor, să dea exemple practice legate de aceste noțiuni. Competențe specifice vizate: 2.1 Identificarea unor modalități algoritmice pentru rezolvarea unor situații din viața cotidiană, exprimate prin limbaj natural
Jocul cu focul – pericol
Mîndru Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Autumn

Ziua Internetului Sigur - Safer Internet Day
Scopul: învățarea utilizării într-un mod responsabil a noilor tehnologii online și mobile. Competențe: competenţe sociale şi civice - participarea efectivă și constructivă la viața socială și profesională, cu precădere în societăți tot mai diverse, inclusiv rezolvarea conflictelor, când e necesar; competența digitală – utilizarea pe scară largă, dar și critică, a noilor tehnologii la locul de muncă, în timpul liber și pentru comunicare; comunicare în limba maternă – exprimarea și interpretarea conceptelor, ideilor, emoțiilor, faptelor și opiniilor în formă orală și scrisă. Conținuturi consolidate: Raporturile noastre cu ceilalți oameni
Sintaxa.
Evaluarea funcțiilor sintactice.
Formele geometrice
Verificarea cunoștințelor însușite despre formele geometrice și corelarea pentru găsirea perechii potrivite.
Matematica în producție.
Dimitriu Irina
Matematica în producție. Exerciții și probleme creative.
Развитие личности, 12-й класс, Нравственная вертикальность и качество жизни
Кирвас Алла
Тема: Нравственная вертикальность и качество жизни Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Reprezentarea şirului numerelor naturale pe axa numerelor.
Pentru etapa de evocare pentru reprezentarea şirului numerelor naturale pe axa numerelor.
Русский язык, 8й класс, Расул Гамзатов «Берегите друзей!». Склонение прилагательных
Tema: Расул Гамзатов «Берегите друзей!». Склонение прилагательных Profesor: Тофан Марианна Autor: Тофан Марианна Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unghi exterior triunghiului. Teorema unghiului exterior. Suma măsurilor unghiurilor într-un triunghi.
Activitatea este pentru etapa de realizarea sensului. Nu este necesar de a crea un cont.
Healthy food.
Evaluarea înțelegerii textului în urma căruia elevii vor dezvolta competența lingvistică, componenta orală și scrisă.
Mesajul electronic - felicitarea
Pîntea Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fenomene și procese geografice de risc dispariția unor specii ale lumii organice
Zamfir Tatiana
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Музыкальное воспитание. 2018
Вышивка крестом, подготовка к вышивке
Doncenco Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Elaborarea programelor în care se utilizează instrucţiunile FOR, WHILE, REPEAT.
Actualizarea cunoștințelor - cunoașterea sintaxei și denumirei instrucțiunilor Pascal.
Călătorie prin Europa.
Ghilaș Valentina
Zi de activități transdisciplinare. Conținutul generic: Educație interculturală. Călătorie prin Europa. Ghid turistic despre o țară europeană.
Физика, 8-й класс, Изменение агрегатного состояния вещества: испарение, кипение, конденсация
Беляева Светлана
Тема: Изменение агрегатного состояния вещества: испарение, кипение, конденсация Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
,, Muzicanţii din Bremen" , de Fraţii Grimm.
,,Muzicanţii din Bremen" - poveste pentru copii în limba română, scrisă de Fraţii Grimm -- material realizat cu ajutorul aplicaţiei Edpuzzle. Itemii inseraţi ajută la înţelegera textului. Elevii vor audia fragmente de text pentru a formula răspunsuri corecte. ELEVII VOR EXTRAGE ÎNVĂŢĂTURA TEXTULUI.
Бессарабская литература – составная часть румынской литературы
Dochina Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
LUPUL
Resursa poate utilizată în cadrul unei activități de cunoaștere a mediului, dar și în cadrul Jocuri și activități liber-alese(Știință, Bibliotecă).
Химия, 12-й класс, Жиры
Деньговская Лилия
Тема: Жиры Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (5)
Braguța Ina
Test de verificare a lecturilor: ” Baltagul” de M.Sadoveanu; ”Enigma Otiliei ” de G.Călinescu și ”Alexandru Lăpușneanul” de C.Negruzzi.
Testul este conceput pentru evaluarea competențelor de lectură, la finele modulului ”Genul epic”.
Lectură - „Cea mai (ne)plictisitoare școală din lume” de Sabrina J. Kirschner.
La orele de lectură mă străduiesc să găsesc lecturi atractive pentru elevi pentru a-i motiva să citească cât mai mult. Pentru a-mi ușura munca la evaluarea conținuturilor citite, m-am folosit de aplicația KAHOOT!. Fiind o evaluare interactivă, elevii se străduiesc să citească cu mare atenție și în întregime lectura pentru a obține cât mai multe puncte la evaluare. Astfel, elevii nu mai „mormăie” când primesc lectura lunii de citit și sunt mult mai implicați în parcurgerea ei.
Modulul 5. Tema: puncte, linii și segmente.
Competența specifică: 1. Identificarea și utilizarea conceptelor matematice și a limbajului matematic în situaţii de învăţare și cotidiene, dând dovadă de corectitudine și coerenţă. Unități de competență: 4.1. Recunoașterea figurilor și a corpurilor geometrice în modele date şi în mediul înconjurător. 4.2. Completarea unor șiruri de forme geometrice, de rezultate ale unor măsurători, asociate după reguli simple indicate sau identificate prin observare. Conținuturile tematice: - Recunoașterea punctelor, liniilor și segmentelor; - Construirea segmentelor orizontale, verticale și oblice; - Denumirea figurilor geometrice. - Lucrul cu manualul. Pagina 117. - Să denumească figurile geometrice din compoziția dată.
Биология, 7-й класс, Репродуктивная система человека. Гигиена репродуктивной системы
Баранчук Людмила
Тема: Репродуктивная система человека. Гигиена репродуктивной системы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sunetul [m] și litera de tipar „M”. Citirea silabisită. Litera „M” (mare) de mână
Dediu Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Oceanul Planetar.
Exercițiul are scopul de a recunoaște unele caracteristici ale oceanelor într-un mod interactiv, se poate de aplicat la etapa Evocare la început de capitol sau la finalizarea unității de învățare.
Generalități despre fișiere.
Formă de evaluare în scopul obținerii feed-back-ului din partea elevilor clasei a X-a, profil umanist la etapa de reflecție.
The story "Gulliver's Travels"
Alina Turuta
It improves the pupils' reading comprehension !
Русский язык и литература, 9-й класс, Н.А. Некрасов. Тематическое своеобразие поэмы...
Соболева Майя
Тема: Н.А. Некрасов. Тематическое своеобразие поэмы «Мороз, Красный нос» Урок 1/2 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Articolul
Canișcev Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Acizii. Compoziție, clasificare și denumire

Evaluare sumativă finală la sfârșit de clasa I.
Testul conține text și însărcinări la text. Are 12 itemi. Tema testului este: "Primăvara". Scopul lui este verificarea cunoștințelor acumulate pe parcursul anului școlar.
Meșterul popular
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Comparison- Short Adjectives
Verificarea cunostintelor despre formarea adjectivelor scurte - comparativ si superlativ (regulate si neregulate)
Lucrul mecanic. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Cuvântul și contextul. Formarea cuvintelor cu afixe și elemente de compunere neologice
Vâlcu Marcela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Desfășurata suprafeței unei prisme drepte. Calculul ariilor suprafețelor, volumelor prismelor drepte

Utilizarea ortogramelor iau/i-au, nai/n-ai. Exerciții aplicative.
Competență specifică disciplinei: . - Producerea de mesaje scrise în situaţii de comunicare, demonstrând tendinţe de autocontrol și atitudine creativă. unități de competență: 4.1. Scrierea corectă, lizibilă a propozițiilor și textelor mici, cu litere de mână și de tipar, respectând spațiul, înclinația și aspectul îngrijit. 4.2. Folosirea regulilor de ortografie şi de punctuaţie învățate. Conținuturi tematice: - Scrierea corectă a ortogramelor iau/i-au; - Exerciții aplicative pe caiet. -Scrierea corectă a ortogramelor nai/n-ai; - Exerciții aplicative pe caiet. -Să scriem corect! - Exercițiu oral.
Oxizi
Gorescu Carmen
Oxixii în natură
Sunetul și litera L
Activitatea cuprinde 3 jocuri realizate cu ajutorul aplicației LearningApps și vizează înțelegerea conținuturilor legate de sunetul și litera L
School subjects
Jalbă Eudochia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Атомная структура вещества. Планетарная модель атома
Radut Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
„Vizită...” de Ion Luca Caragiale. Semnificațiile textului. Dialogul ca mod de expunere
Canișcev Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Simţurile omului.
Este un joc unde copii descoperă cele 5 simţuri ale omului prin formarea cuvintelor. Adică copilul trebuie să aranjeze literele pentru a obţine cuvîntul corect .
Mijlocul unui segment, segmente congruente.
Lecție de predare prezentată sub formă de poveste, urmărind competențe de folosirea instrumentelor de desen.
Русский язык и литература, 7-й класс, Склонение причастий
Сава Наталья
Тема: Склонение причастий Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Scăderea în limita 1000.
Dezvoltarea proceselor de gândire logică, a deprinderilor de calcul prin joc.
Развитие личности, 6-й класс, Здоровье. Важность здоровья для жизни
Быкова Людмила
Тема: Здоровье. Важность здоровья для жизни Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 12-й класс,
Carte virtuala dedicata Bibliotecii Galatene ,, V. A. Urechia"
Am realizat o carte virtuala cu ocazia implinirii a 130 de ani de la infiintarea Bibliotecii Galatene ,, V. A. Urechia". In continutul cartii se regasesc informatii despre Vasile Alexandrescu Urechia si cateva citate reprezentative despre biblioteca si importanta cartii.
Geto-Dacii și lumea greacă
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Elemente de probabilități. Evenimente sigure, imposibile, aliatorii
Bas Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Refracția luminii. Rezolvarea problemelor (2)

Jocul evaluează gradul de reținere a unor elemente de detaliu din text.
Jocul are la bază textul „Cuibul de păsărele” de Cezar Petrescu și urmărește ca elevii să citească textul conștient, astfel încât să rețină informații de detaliu.
Numere naturale 0-1000.
Exercițiul vizează cunoștințele despre vecinii numerelor naturale, terminologia specifică (predecesor, succesor), formarea șirurilor, ordonarea numerelor.
Does he ride his bike?
Practicing numbers and telling The Time.
Resurse naturale
Activitatea propusa este un instrument Kahoot care vizează verificarea cunoștințelor despre Resurse naturale
UTILIZAREA PLATFORMEI WORDWALL LA LECȚIILE DE MATEMATICĂ
Matematica - Antrecarea de calcul oral a exerciților , cu o atracție mai deosebită din partea elevilor la participare
Intervalele.
Evaluarea cunostinţelor la tema intervalele.
My friend's profile
After reading activity
Alchenele: seria omoloagă, structura, izomeria, nomenclatura
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Oxizii - produși ai reacției de oxidare

Un climat de plus en plus capricieux

Ciclul de viață la animale.
Exercițiu interactiv care îi ajută pe elevi să-și testeze, într-un mod plăcut și antrenant, cunoștințele despre ciclul de viață la animale, completând un rebus. Competențe vizate: utilizarea unor criterii pentru ordonarea și clasificarea unor corpuri, fenomene și procese.
Rădăcinile polinomului. Rădăcini multiple
Dediu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Grupul de litere Ce
Codrean Eugenia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Hidrocarburi
Șargarovschi Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
INIȚIERE ÎN PROGRAMAREA ANIMATĂ SCRATCH - LITERE ANIMATE.
Zegrea Luminița Gabriela
Materialul urmărește dobândirea competențelor digitale, la elevii de clasa a VI-a, programând în Scratch. Materialul descrie realizarea consecutivă a schimbării costumelor unor personaje( în cazul nostru litere).
Litera G.
Activitatea presupune aşezarea literelor ȋn ordine, pentru a forma cuvinte care conțin litera g, corespunzǎtoare ilustrațiilor.
Capcane ortografice.
Consolidarea deprinderilor de scriere corectă a ortogramelor studiate.
Décrire le physique
Elevii îşi vor consolida cunoştinţele despre adjectivele utilizate pentru a descrie părţile corpului uman (les cheveux et les yeux).
Compunere după ilustrații Motanul pedepsit
Veta Dascăl
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Legătura dintre împărțire și înmulțire
Sîrbu Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Modul de viață sănătos – instrument de asigurare a unei vieți de calitate

Математика, 5-й класс, Обыкновенные дроби
Остафийчук Алла
Тема: Обыкновенные дроби Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 12-й класс,
Comunicăm împreună cu dispozitivele digitale: câteva reguli simple
Lișman Doina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Поэзия Великой Отечественной войны. Бессмертие великого подвига
Sanduleac Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
The Bounty of Nature

Свойства равнобедренного треугольника
Mirza-Fiodorov Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
At Leisure
Orbu Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Биология, 8-й класс, Опыление
Мамалига Анна
Тема: Опыление Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Pastelul „Malul Siretului” de Vasile Alecsandri. Mesajul textului
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sistemul solar
Găsește denumirea corectă pentru fiecare marcator.
SOLUȚII ACIDE. SOLUȚII BAZICE.
Prin rezolvarea acestui puzzle elevii vor descoperi substanțe ale căror pH-uri variază între 1și 13,5.
Треугольники
Ostafciuc Ala
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Importanța plantelor în natură și în viața omului
Noroc Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
А.Пушкин «Сказка о царе Салтане» 1
Potiomchina Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Unit 6 Lesson 5 1 Natural wonders the Art of God.
Play a matching game where different scenery and locations learned during this lesson are given
Unități de măsură pentru volum
Recunoașterea unităților de măsură pentru volum
Русский язык и литература, 6-й класс, Указательные и определительные местоимения
Манукян Мери
Тема: Указательные и определительные местоимения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Развитие личности, 1-й класс, Секреты здорового питания
Коржикова Арина
Тема: Секреты здорового питания Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Pozițiile relative a dreptelor în spațiu. Drepte paralele. Aplicații
Zastînceanu Liubov
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Forma - element al limbajului plastic. Lucrare plastică „Castelul din basme”.
Priviți cu atenție lecția video. La un anumit moment lecția se va opri și veți avea de răspuns la o întrebare. Răspundeți la întrebare, după care rulați video mai departe. La sfârșitul filmulețului vor mai fi câteva întrebări și o sarcină practică. Unități de competențe: Explorarea materialelor și tehnicilor specifice pentru obținerea formelor plane/ volumetrice. Crearea lucrărilor cromatice prin aplicarea tonului și a nuanțelor.
The months of the year.
Acest Joc va ajuta elevii să memoreze lunile anului.
Скульптура" по Вересаеву. Чему мы научились
Covanji Aliona
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Гражданское воспитание, 12-й класс, Большинство и меньшинство в демократии
Бабина Юлиана
Тема: Большинство и меньшинство в демократии Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lˋadjectif qualificatif.
Un Exercițiu interactiv ce va atrage elevii. EaAceștia trebuie să aleagă din o serie de cuvinte: adjective și substantive cele care se potrivesc cu verbul JE SUIS : Comment es-tu? Je suis ..............
Igiena personală. Menținerea sănătății și prevenirea îmbolnăvirii
Căldare Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
HARTA NARAȚIUNII legendei „Stânca Corbului” de Alecu Russo
Parcurgerea unei traiectorii bine definite de analiză a textului literar/legendei, prin raportare la conceptele-cheie.
Numerele naturale de la 0 la 31. Adunarea cu trecere peste ordin (ZU+ U).
Numerele naturale de la 0 la 31. Adunarea cu trecere peste ordin (ZU+ U). Tipul lecţiei: evaluare Cmpetenţe specifice: 1.4. Efectuarea de adunări şi scăderi, mental şi în scris, în concentrul 0-100, recurgând frecvent la numărare. Obiectiv de evaluare: să calculeze mintal adunările date; obiectivul este îndeplinit dacă elevii calculează mintal cel puţin 75% din exerciţiile date.
Познание мира, 4-й класс, Разнообразие природы
Леу Наталья
Тема: Разнообразие природы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 1-й класс, Согласные звуки [г], [г']. Буквы Г, г
Самошина Светлана
Тема: Согласные звуки [г], [г']. Буквы Г, г Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sistemul mărimilor fizice
Subotin Iurie
ce caracterizează soluțiile. Concentrația molară Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cartea Roșie a Republicii Moldova
Papucciu Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
The Sense of Beauty
Paciu Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Marea Britanie la sfârșitul sec.al XIX-lea , începutul sec. al.XX-lea
Pentru consolidarea subiectului studiat și anume limbajul istoric, spațiul și timpul istoric, contribuția personalităților
Scăderea numerelor de la 0 la 20 cu trecere peste ordin.
- să efectueze adunări și scăderi în concentrul 0 – 100, fără și cu treceri peste ordin. - să utilizeze elemente de limbaj matematic aferent conceptelor de număr natural, adunare, scădere. - să aplice adunări, scăderi și proprietăţile acestora pentru: compunerea și descompunerea numerelor 0 – 100.
Home, Sweet Home. Unit 3. Lesson 1.
Video "Home, Sweet Home Story" and interactive tasks based on the content of this story.
Alimentația. Beneficiile alimentației echilibrate asupra sănătății elevului
Dediu Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
My clothes.
Activitate bazată pe text în scopul de a demonstra înțelegerea acestuia.
Русский язык и литература, 11-й класс, Музыка любви в творчестве Александра Блока
Балика Ольга
Тема: Музыка любви в творчестве Александра Блока Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Independența de stat. Primul Război Mondial. Marea Unire. Recapitulare.
Scopul activității - consolidarea informațiilor referitoare la lecțiile Independența de stat. Primul Război Mondial. Marea Unire. Competențe dezvoltate la elevi - Analizarea faptelor istorice utilizând coordonate spaţio-temporale în contexte diferite, Argumentarea unei opinii referitoare la un fapt istoric prin utilizarea informaţiilor provenite din diferite surse, Valorificarea experienţelor istorice oferite de acţiunea personalităţilor/grupurilor în contexte istorice variate, Realizarea unor investigaţii istorice prin utilizarea resurselor multimedia, Adaptarea perspectivelor transdisciplinare în abordarea unor probleme sensibile şi controversate în istorie şi în viaţa cotidiană. Conținuturi tematice - Independența de stat. Primul Război Mondial. Marea Unire
Мальчик из крестьянской семьи
Выполняя данное интерактивное задание ученики лучше запомнят, кем был Михаил Ломоносов.
Химия, 9-й класс, Понятие о коррозии. Методы защиты от коррозии
Акиндинова Наталья
Тема: Понятие о коррозии. Методы защиты от коррозии Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Les Femmes Françaises.
Rusu Mirela
Lecție de comunicare de noi cunoștințe: Les Femmes Françaises, Elemente de cultură şi civilizaţie francofonă în cadrul orelor de limbă franceză. Competențe: comunicativă, pragmatică, socio-culturală. Conține câte un suport video pentru fiecare personalitate, prezentare educațională.
Развитие личности, 1-й класс, Режим дня ученика I класса
Коржикова Арина
Тема: Режим дня ученика I класса Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 12-й класс, Практическая работа № 1 Химические свойства уксусной кислоты
Терлецкая Алла
Тема: Практическая работа № 1 Химические свойства уксусной кислоты Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Методы разделения смесей и обеспечение качества жизни часть II
Dîmovskaia Galina
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Математика, 5-й класс, Сравнение обыкновенных дробей
Остафийчук Алла
Тема: Сравнение обыкновенных дробей Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 12-й класс,
SUBSTANTIVE COMUNE-PROPRII
RECUNOASTEREA SUBSTANTIVELOR COMUNE SI PROPRII
Disocierea apei. Produsul ionic al apei
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Vacarciuc Daniela
Puncte, linii şi segmente
Savin Elena
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Figuri de stil.
Este o recapitulare succintă a figurilor de stil studiate in cls a V-a, cu prezentări mai interesante a definițiilor, aplicații punctuale pentru a forma competemțe de recunoaștere, identificare.
I am Happy
Vascan Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 5-й класс, Институты доверия и доверенные лица
Бахрин Джонетта
Тема: Институты доверия и доверенные лица Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Alice se présente
Negară Tamara
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Poezia „Pasărea” de Grigore Vieru. Alegoria

Drumul ”eroului” în 5 pași. Cum creezi o prezentare ingenioasă? - Dumitru Gangaliuc
Dumitru Gangaliuc
Materiale video scurte program “ALEG SA MA SIMTI BINE” Editia II (noiembrie-decembrie 2020)
A United Family

Гражданское воспитание, 5-й класс, Стратегии предотвращения буллинга
Бахрин Джонетта
Тема: Стратегии предотвращения буллинга Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
FLORILE PRIMĂVERII
Să recunoască florile și să scrie cu litere mari de tipar denumirea acestora .
Adverbul
Revenco Tatiana
Activitate de consolidare a cunoștințelor, cu fișe de lucru și un test online (Quizziz), la care se dezvoltă competența de explicare a funcţionării sistemului fonetic, lexical, gramatical al limbii române.
Українська мова і література, 10-й класс, Іван Семенович Нечуй-Левицький....
Курлянцева Ольга
Тема: Іван Семенович Нечуй-Левицький. Творчість письменника як новий імпульс у розвитку української прози Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cuvinte și construcții incidente.
Fișă interactivă. 6. Explicarea funcţionării sistemului fonetic, lexical, gramatical al limbii române.
Informaţii esenţiale din mass-media: evenimentul cultural
Negară Lidia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Poziția, funcția de bază
Cîrja Natalia
și igiena sistemului locomotor Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fetița cu părul azuriu, după Alexei Tolstoi.
Fișă interactivă care îi ajută pe elevi să citească, într-un mod plăcut și antrenant, un text și să rezolve exerciții pe marginea acestuia. Competențe vizate: citirea unor mesaje scrise, întâlnite în mediul cunoscut; identificarea mesajului unui text în care se relatează întâmplări, fenomene din universul cunoscut.
Vocabulary practice.
O activitate propusă pentru un follow up activity, vocabulary practice
Sector Stiinţă: puzzle " Dinozaurul".
Glont Ramona Maria
Rezolvarea unui puzzle este o activitate care implică mai multe abilităţi. Pentru a aşeza toate piesele în ordinea corectă, un copil are nevoie de răbdare, concentrare şi precizie, deprinderi pe care aceştia le învaţă printr-un mod distractiv, fără să-şi dea seama. Puzzle ul este pentru nivelul I ( 3-5 ani). Copiii trebuie sa rezolve corect cerinţele pentru a descoperi imaginea unui dinozaur şi drept răsplată vor putea audia Cântecul dinozaurilor.
Sportul meu preferat
Drăgălin Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adunări.
Rezolvă corect adunările.
Grupe/sortare
Sortarea obiectelor pe grupe
Comentarea unui fragment de text epic. Semnificația motivului literar al drumului inițiatic
Ciorescu Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
„Fata babei și fata moșneagului” de Ion Creangă.
Oleinic Viorica
Vocabularul textului. Elemente de cultură națională și locală Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Semnificaţia componentelor textului: titlul, autorul, conţinutul. Textul-suport: „O amintire de neuitat” după George Sbârcea
Nița Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
„Stânca corbului” de Alecu Russo.
Oleinic Viorica
Legenda. Mesajul textului Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Interpretarea fizică a derivatei
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Adunarea cu 1-2 unități în limitele 1-10
Activitatea matematică aparține domeniului de dezvoltare cognitivă și cunoaștere a lumii, respectiv domeniului știință. Dimensiunea de dezvoltare vizează cunoștințele și deprinderile elementare matematice pentru rezolvarea de probleme și cunoașterea mediului apropiat. Comportamentul vizat este familiarizarea cu conceptul de număr şi cu numeraţia și efectuarea de operații de adunare cu 1-2 unități în limitele 1-10.
After Twenty Years. Unit 4. Lesson 5.
Interactive tasks based on the story "After Twenty Years" by O. Henry to check students' reading comprehension or understanding what's been read in Pupil's Book pages.80-81
Rebus interactiv.
Resursa digitală conține un rebus în care elevii vor descoperi denumiri ale unor animale sălbatice ce trăiesc în Africa.
Litere mari și mici
să asocieze litera mare cu cea mică de tipar.
Математика, 1-й класс, Сложение и вычитание с числом 1. Увеличение на 1. Уменьшение на 1
Флоря Алёна
Тема: Сложение и вычитание с числом 1. Увеличение на 1. Уменьшение на 1 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Securitatea digitală
Olaru Valentina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Fenomene hidro-meteo extreme
Un test de recapitulare a unor noțiuni din Modulul 2: Fenomene hidro-meteo extreme, clasa a XI-a, calificarea Tehnician ecolog și protecția calității mediului
Русский язык и литература, 5-й класс, Текст и его строение
Брижатюк Ольга
Тема: Текст и его строение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык, 6-й класс, О моде
Волковская Мария
Тема: О моде Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Limba și literatura rusă, Clasa 9, Lecția 2
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Poluarea centrelor urbane
Blănaru Alina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Adunarea și scăderea în concentrul 0-20.
Elevul trebuie să indice rezultatul corect al adunării sau al scăderii date.
Развитие личности, 10-й класс, Типы ресурсов для хорошего хозяйствования
Никитина Евгения
Тема: Типы ресурсов для хорошего хозяйствования Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Українська мова і література, 3-й класс, Спільнокореневі (споріднені) слова. Корінь слова
Рябой Алла
Тема: Спільнокореневі (споріднені) слова. Корінь слова Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Transformări ale stărilor de agregare (topire-solidificare). Căldura latentă de topire. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Limba franceza
Ce ne aduce toamna in cos?
Joc de evaluare a cunoştinţelor copiilor despre anotimpul toamna. Copiii vor selecta si grupa imaginile dupa apartenenţa lor la fructe , legume, flori de toamnă.
William Shakespeare
Munca Margareta
Prezentare succintă despre opera lui William Shakespeare.
.Modulul 4.Tema 21.Scheletul omului.
Julea Gheorghe
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Scrierea corecta a ortogramei "s-au" si a cuvantului "sau".
Exercitiu aplicativ
Ciuboțelele Ogarului, după Călin Gruia.
Recunoașterea și ordonarea corectă a evenimentelor prezentate în textul Ciuboțelele Ogarului scris de Călin Gruia.
Proprietăți ale liniilor importante ale triunghiului.
Anastas Veronica
autoevaluare
Тип Кишечнополостные (Coelenterata). Класс Гидроидные
Лупашко Наталья
Тема: Тип Кишечнополостные (Coelenterata). Класс Гидроидные Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Aflarea scăzătorului necunoscut
Spancioc Polina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Технологическое воспитание, 2-й класс, Приёмы украшения коробок
Хрипливая Анжела
Тема: Приёмы украшения коробок Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md - это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответол с обучением на румынском и русском языках в соответах в соответах в соответол сон 2012010 Цель проекта - обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч. (6) Кодекса об образовании №152 / 2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa Viitorului (Класс будущего) - Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL - Центр передового опыта в области информационных технологий , Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образова.
Alcanii
Caracteristică generală a alcanilor.
Obținerea pieilor finite.
Exercițiu interactiv tip Ordine simplă realizat cu aplicația LearningApps; sarcina de lucru vizează ordonarea de către elevi a fazelor prin care pieile crude sunt transformate în piei finite.
Lectia (6)
Oleinic Viorica
Ordonarea numerelor cuprinse între 1000 -10 000
Prin această activitate elevii își dezvoltă competența de ordonare a numerelor naturale 1000- 10 000
Stay healthy
Practice the new vocabulary
Floarea la Angiosperme
Se vor consolida cunostintele despre alacatuirea florii la Angiosperme
Lectura și observarea textului „Leul și cățelușa” de Lev Tolstoi.
Elevii învață cuvintele noi din „Leul și cățelușa” de Lev Tolstoi. Pe stânga, sunt disponibile mai multe opțiuni și jocuri interactive.
Punctuația. Știm să scriem corect.
O lecție ce conține exerciții de consolidare a semnelor de punctuație și regulile lor de utilizare. Se propun sarcini de lucru pentru fixarea cunoștințelor.
Caută-i mama.
Este un joc de perspicacitate care a fost utilizat în cadrul proiectului tematic "Animale din lume", scopurile jocului fiind reactualizarea cunoştinţelor copiilor referitoare la animale şi puii lor precum şi consolidarea competenţelor digitale ale copiilor.
Римское господство в Дакии
Tendrea Veaceslav
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Caracterizārile personajelor literare. Text-suport: "Veverita", după M.Sadoveanu
Popa Elena
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Ciobanu Mariana
Relații între tipul de locomoție și viteza de deplasare.
O metodă eficientă pentru feedback
Лексические единицы языка программирования высокого уровня
Zadic Nadejda
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Grooming – опасная техника онлайн общения
Baranciuc Liudmila
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Prisma optică. Dispersia luminii
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Modul supin. Funcții sintactice.
7. Respectarea normei ortografice, ortoepice, semantice, gramaticale, punctuaţionale, stilistice a limbii române literare.
Stelele. Evoluția stelelor
Vitalie Chistol
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
School suppliesr
Studierea și practicarea vocabularului
Elemente de limbaj plastic. Punctul în arta plastică și natură. Modalităţi de realizare și amplasare a punctului în spaţiul plastic
Buiacov Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Физические и химические явления. Химические реакции и их влияние на окружающую...
Дымовская Галина
Тема: Физические и химические явления. Химические реакции и их влияние на окружающую среду и качество жизни Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Электрический ток в металлах
Ольга Макевнина
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Statele din Europa de Sud-Est
Vasilachi Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
SĂRURI.
Aplicația propusă spre rezolvare are ca scop consolidarea cunoștințelor referitoare la alcătuirea sărurilor, clasificarea acestora după compoziție, denumirile lor tehnice, proprietățile fizice, respectiv chimice și utilizări.
Русский язык, 6-й класс, «Песенка Крокодила Гены». Местоимение
Караулан Людмила
Тема: «Песенка Крокодила Гены». Местоимение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Operele lui Ion Druță.
Să actualizăm cunoștințele despre câteva scrieri ale lui Ion Druță.
Lucrare de laborator. Determinarea indicelui de refracție al unei substanțe transparente
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Zâna Primăvara.
În cadrul domeniului științe am discutat cu preșcolarii despre anotimpul primăvara, spre sfârșitul activitații preșcolarii și-au îmbogațit cunoștințele prin realizarea acestui puzzle.
Recapitularea modulului Chimia Organică
Creat cu scop de a antrena elevii într-un joc de noroc!
Surse de lumină.
Test de verificare a cunoștințelor noi.
Test grilă. ,,Când bunicul era nepot" Aureliu Busuioc
Testul are drept scop evaluarea competenței de lectură al elevului, vizând formarea cititorului cult de literatură, prin înțelegere, analiză și scriere despre text, cu ajutorul întrebărilor simple, cu diverse variante de răspuns.
Химия, 8-й класс, Кислород, водород как химические элементы
Терлецкая Алла
Тема: Кислород, водород как химические элементы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
CUVINTE CARE CONȚIN SUNETUL E.
Scopul exercițiului este de a dezvolta auzul fonetic
Harta textului-Legenda ghiocelului
Fișa are la bază textul Legenda ghiocelului, de Eugen Jianu. Organizarea informațiilor sub formă de scheme. Extragerea informațiilor principale sub formă de titluri şi enunțuri.
Dragostea - sentiment complex.
Elevii clasei a X-a, cu predare în limba rusă, la subiectul lecției „Dragostea - un sentiment complex”, realizarea sensului, prin edpuzzle și metoda învățarea prin descoperire, însușesc vocabularul temei și definesc noțiunea de dragoste în baza materialului video, dezvoltându-și competențele lingvistice.
Profesie și carieră: cum să-mi găsesc calea?
Daniela Terzi-Barbaroșie
Profesie și carieră: cum să-mi găsesc calea?
Consolidarea înmulțirii
Claudia Pislari
Jocul "Vrei să fii milionar" Din 4 variante copilul alege o singură variantă de calcul corect
Moduri de definire a funcției
Lavric Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Subprograme.
Țurcanu Alla
Această activitate va facilita însușirea de către elevi a termenilor subprogram, funcție, procedură etc.
Versificația. Calitățile citirii corectă,conștientă,cursiva,expresiv. Text suport Poezia "Pastele" de M. Popescu
Popa Elena
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Cazurile substantivului.
Guranda Ala
Exersare.
Județele României
un joc interesant despre județele României, orașe, ape, obiective istorice. Trebuie doar să faci legătura între ele.
Delfinul de G. Meniuc
elevul va trebui s[ identifice personajul potrivit indiciului.
Развитие личности, 11-й класс, Свобода личности между потребностями, желаниями и ожиданиями
Никитина Евгения
Тема: Свобода личности между потребностями, желаниями и ожиданиями Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Operații cu numere reale. Proprietăți
Cioruţa Andreana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Construirea imaginilor în oglinda sferică. Aplicații

Hand and arm

Asocierea de imagini, sunete și litere
Elevii de clasă pregătitoare trebuie să recunoască imaginile date, să identifice sunetul inițial al fiecărui cuvânt și și litera corespunzătoare, apoi să asociaze imaginile cu literele.
Investigarea naturii
Veta Dascal
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
I have a robot.
This material helps the teacher present parts of the house, practicing vocabulary by asking and answering activities. It also includes a text to integrate all the ideas used during the lesson .It is colourful and attractive for young children
Time Management
Zbanca Evelina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Media stereotypes
Cernei Kristina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Tipurile de sol Protecția solului
Dorin Galben
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 5-й класс, Язык – важнейшее средство человеческого общения
Брижатюк Ольга
Тема: Язык – важнейшее средство человеческого общения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Perimetrul poligonului
Colesnic Liliana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
De ce oamenii muncesc?

Câte silabe are cuvântul? - Litera o
Despărțirea în silabe acuvintelor ce conțin litera „O”, identificarea numărului de silabe.
Formarea SUA. Importanța revoluției americane
Slivca Alexei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Memorii externe pe discuri optice.
Eremia Anna
Buna din competențe pe care o pot rezolva copii este atenția și memoria vizuală.
Scrierea corectă a cuvintelor
Jocul se adresează copiilor de clasa I. Poate fi folosit într-o oră de recapitulare finală, deoarece presupune completarea unor propoziții cu cuvintele scrise corect, prin alegerea lor dintr-o listă în care apar și variante incorecte. Prin acest joc, elevii își vor consolida cunoștințele referitoare la scrierea corectă a cuvintelor ce conțin grupuri de litere (ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi), consoana dublă nn, precum și scrierea lui m, înainte de b și p (mb, mp).
Fenomenul adaptării sociale – probleme și factori de succes
Ștefaneț Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Demander/ Donner le prix.
Lecţia este una de achiziţie de noi cunoştinţe, privind actul de vorbire Demander / donner le prix des produits. Activitatea este destinată elevilor de clasa a IX a, cu nivel A1- A2. Elevii vor descoperi lexicul privind banii, vor reține expresiile și întrebările specifice actului de vorbire, vor construi un scurt dialog pe tema cumpărării unor produse; ca noțiuni gramaticale, elevii își vor fixa numeralele cardinale, precum și modalitățile de a formula o întrebare. Activitatea este una complexă, fiind axată pe toate cele 4 competențe cheie: înțelegere orală, scrisă, respectiv producere orală și scrisă.
Unele semnale ale serviciilor. Minunile tehnicii. Bucla deasupra rândului
Simcov Cornelia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Clasificarea romanului. "Neamul Șoimăreștilor" de M. Sadoveanu.
Guranda Ala
Încadrarea operei în roman.
Биология, 11-й класс, Рефлексы
Кошкодан Диана
Тема: Рефлексы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
The comparison of the adjective.
Această activitate poate fi folosită ca evaluare formativă sau pentru consolidarea comparației adjectivelor scurte şi lungi.
It’s a great job.
Activitate interactivă de consolidare a vocabularului la tema „Meserii”. Activitatea include conținut scris, precum și audio.
Cine seamănă, culege.
Jocul conține întrebări din modulul 4 al manualului. Sunt întrebări ce ține de adunarea și scăderea numerelor de la 0 la 20. Elevii își vor antrena abilitățile de rezolvare a exercițiilor și problemelor studiate la tema anterioare.
Coordonatele mijlocului unui segment.
Conținutul materialului este acela de transmitere a formulelor de determinare a coordonatelor mijlocului unui segment . Aplicațiile prezentate aici urmăresc sa creeze elevului o gândire logica și flexibila. Astfel , cerința fiecărui exercitiu nu este una directa de determinare a coordonatelor mijlocului unui segment, dar crează situații problema in care este necesară aplicarea acestei formule. In prima aplicație elevul întâlnește simetricul unui punct in raport cu un alt punct, iar in a doua aplicație apare necesitatea utilizării proprietații paralelogramului cu privire la înjumătățirea diagonalelor sale.
Emoții pozitive.
identificarea emoțiilor pozitive
Leul
Puzzle
Unit 3. Lesson Three. What day is it today?
Scopul activității este de a dezvolta abilități gramaticale. Practicând-o elevii vor consolida numeralele ordinale.
Regulamentele organice în Moldova şi Ţara Românească
Slivca Alexei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Scăderea cu trecere peste ordin
joc de consolidare a operației de scădere cu trecere peste ordinul unităților în concentrul 0-100
Lectia (2)
Brijatiuc Olga
Гражданское воспитание, 10-й класс, Самооценивание II
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Самооценивание II Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Scrierea corectă!.
Scrierea corectă a cuvintelor.
Vizitele monarhilor la Chișinău Partea a II-a Regii și reginele României
Prezintă: Aliona Grati, doctor habilitat în filologie și Nicolae Enciu, doctor habilitat în istorie. După 1918, membrii Familiei Regale a României au vizitat de mai multe ori orașul Chișinău, care devenise, în noua configurație a frontierelor, cel de-al doilea oraș ca mărime din Regat, după București. Filmul face parte din serialul „Arta și mitopoetica orașului Chișinău”, director de proiect Aliona Grati, regizor - Diana Pidghirnîi, imagine - Grigore Rață, editor de imagine - Diana Busuioc, selecție muzicală - Galina Dimitrova, grafică - Aureliu Busuioc, lectură - Iulian Proca, vocea Reginei Maria - Alina Țurcanu.
Scriitorii clasici.
Activitatea urmărește dezvoltarea competenței culturale a elevilor, dezvoltarea abilităților digitale, prin asocierea unor cuvinte-cheie subsumate unor conținuturi studiate. Exercițiul propus nu are un grad mare de dificultate, dar îmbină elemente de geografie, grafică, literatură.
Numere întregi.
Un joc interactiv pentru recapitularea conţinuturilor : Mulţimea numerelor întregi. Adunarea numerelor întregi. Scăderea numerelor întregi . Înmulţirea numerelor întregi . împărţirea numerelor întregi.
Frumusețea obiceiurilor și tradițiilor în familia mea
Litovschi Claudia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tipuri de pârghii.
Joc Wordwall de identificare a pârghiilor de tip II.
Развитие личности, 9-й класс, Ценности и антиценности
Романчук Ольга
Тема: Ценности и антиценности Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Музыка для художественных фильмов
Марина Туранская
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Adunarea numerelor zecimale finite.
Pentru etapa de evocare la adunarea numerelor zecimale finite.
Diversitatea reptilelor. Rolul lor în natură și în viața omului
Plăcintă Daniela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Câmpul asociativ al cuvântului "școală".
Lecție interactivă.
Descrierea ca element constitutiv al unui text narativ. Text-suport: „Pădurile Moldovei” de Dimitrie Cantemir
Gliga Doina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Физика, 9-й класс, Построение изображений в тонких линзах
Вангелий Виктория
Тема: Построение изображений в тонких линзах Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Гражданское воспитание, 9-й класс, Гражданин – местное сообщество -национальное сообщество
Бабина Юлиана
Тема: Гражданин – местное сообщество - национальное сообщество Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sortează cuvintele în funcție de numărul silabelor.
Jocul își propune exersarea și consolidarea despărțirii în silabe a cuvintelor. Sunt regăsite o serie de cuvinte care au până la 4 silabe.
Puter - numere naturale
Fișă
Limba engleza
Sunetul. Viteza şi tăria sunetului. Aplicaţii
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adjectivul.
learningsApps - spânzurătoarea - potrivirea adjectivului cu imaginea corespunzătoare
Lectia1
Sărbuşan Galina
Simetria față de o dreaptă.
Scopul: de a recapitula și a sistematiza cunoștințele elevilor la Simetria față de un punct și o dreaptă.
Maşina simplă de cusut.
Prezentare video creată cu aplicația Adobe Spark care vizează înțelegerea informațiilor teoretice referitoare maşina simplă de cusut.
Recunosc şi-mi stăpânesc emoţiile
Bivol Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Patriotismul.
Un brainstorming tematic.
Scrierea corectă a ortogramelor.
Elevii vor citi propoziția apoi vor alege ortograma potrivită în context.
Осторожно,Черезвычайные ситуации!
Purcari Irina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Creația lui Eminescu
Cărțulie creată cu scop de a dezvolta dragostea față de opera Eminesciană.
Termeni matematici
Utilizarea terminologiei specifice și a unor simboluri/termeni matematici.
Математика, 10-й класс, Понятие множество. Числовые множества. Подмножества
Лунгу Евгения
Тема: Понятие множество. Числовые множества. Подмножества Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Meet the Royal Family
Practice vocabulary on British Civilization
Cum să mă pregătesc pentru un interviu de angajare?
Gorincioi Taisea
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cum ne pricepem să rezolvăm și să creăm probleme.
Joc Puzzle. Jocul creat are ca scop aprofundarea, evaluarea cunoştinţelor la rezolvarea problemelor cu plan şi prin exerciţiu.
Vlad Țepeș.
Sarcină de lucru: Legenda spune că, în timpul domniei sale, era atât de sigur de eficiența pedepselor crude pe care le aplica hoților, încât a pus lângă o fântână o cupă mare din aur, cu care călătorii însetați să-și poată potoli setea. Legenda spune că, de-a lungul domniei sale, cupa de aur n-a dispărut niciodată. Ba, mai mult, nici măcar n-a prea fost folosită, întrucât oamenii nu prea aveau curaj s-o atingă.
Acizii.
Acizi - clasificare, proprietăți.
Sărbători și tradiții în familie. Sfintele Paști
Barbarova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
The Beginning of Life. Unit 1. Lesson 2.
Word combinations to form compound nouns in an interactive game. Ex.7 p.12.
Tainele cărții. Expoziție de carte. Cum alegem o carte
Pumnea Valeria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Găsește perechea!
Asocierea imaginei cu cuvântul corespunzator!
Atelier de lectură: „Hronicul și cântecul vârstelor” de Lucian Blaga – o monografie spirituală
Levința Veronica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Textul ,,Primăvara” după Sp. Vangheli
Activitate interactivă de descoperire a vestitorului primăverii
„Puişorii“, după Emil Gârleanu.
Exerciţiul este realizat în aplicaţia Worwall şi este de tip „Chestionar“. Conţine întrebări cu variante multiple pentru consolidarea cunoştinţelor referitoare la textul narativ „Puişorii“, de Emil Gârleanu.
Lectia (9)
Vorotneac Elena
Basmul.
Guranda Ala
Recapitularea basmului.
Русский язык и литература, 6-й класс, Неопределённые и отрицательные местоимения
Манукян Мери
Тема: Неопределённые и отрицательные местоимения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Literary Focus. The World Is a Beautiful Place
Paciu Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Organul auzului. Urechea
Morcov Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ecuația trigonometrică fundamentală ctgx=a
Bas Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Возникновение христианства. Поздняя Римская Империя
Tendrea Veaceslav
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Schimbarea condiţiilor de viaţă,moda şi sănătatea: oportunităţi şi riscuri
Eugen Nicov
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Биология, 8-й класс, Жизненно важные системы органов координации и регуляции у человека: костная...
Баранчук Людмила
Тема: Жизненно важные системы органов координации и регуляции у человека: костная система Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Suggérer/conseiller
Elemente de construcție a comunicării. A sugera, a sfătui.
Стройная берёзка, тонкая рябина
Leaşenco Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Обмен веществ
Coșcodan Diana
Many/Much
Elevii trebuie să aleagă propoziția corectă consolidînd cunoștințele la tema substantivelor numărabile și nenumărabile.
Textul ,,Prietenie"
Completarea propozițiilor din text cu cuvinte potrivite.
Понятие матрицы. Классификация
Lungu Evghenia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Математика, 10-й класс, Метрические соотношения в треугольнике. Теорема косинусов
Лунгу Евгения
Тема: Метрические соотношения в треугольнике. Теорема косинусов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Particularitățile specifice ale Terrei.
Recunoașterea particularităților specifice ale Terrei.
Развитие личности, 8-й класс, Беременность в подростковом возрасте: риски для матери и ребенка
Савка Марина
Тема: Беременность в подростковом возрасте: риски для матери и ребенка Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Noțiunea de funcție
Lavric Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cuvinte cu sens asemănător.
AUTOEVALUARE. Elevii vor identifica cuvintele cu același sens pentru cuvântul propus.
Stiați că...?.
Este un test de verificare a cunoștințelor generale din domeniul biologiei pentru elevii din clasa a V a
Химия, 12-й класс, Реакции идентификации катионов (I-III)
Дымовская Галина
Тема: Реакции идентификации катионов (I-III) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mărinimie de Emil Gîrleanu Exerciții de înțelegere a textului
Stratulat Alina Mihaela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Развитие румынской культуры в первой половине XIX века
Bahrin Djonetta
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Paralelogramul. Criteriile paralelogramului
Popovici-Bujor Violeta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Преодоление эмоциональных состояний и антиобщественного поведения
Tonu Iana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Cum transform lecțiile online într-un spațiu de dezvoltare?
Psihologă – Daniela Terzi-Barbăroșie
Гражданское воспитание, 8-й класс, Опросы без плюрализма - угроза демократии
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Опросы без плюрализма - угроза демократии Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Poezia „Pentru ea” de G. Vieru
Marcu Neli
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Atomii. Elementele chimice

Operații cu numere naturale. Ordinea efectuării operațiilor.
Activitatea are ca scop exersarea operațiilor rapide cu numere, folosind corect ordinea efectuării operațiilor
Русский язык и литература, 9-й класс, Серебряный век русской поэзии
Стрэтилэ Жанна
Тема: Серебряный век русской поэзии Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fii atent și completează cu ,,x'' sau ,,cs''.
Sarcina de identificare a variantei corecte pentru fiecare cuvânt.
Hidrosfera.
Se solicită lucrul cu harta și atlasul geografic în vederea localizării principalelor fluvii de pe Terra.
Test de evaluare sumativă.
Este un test util pentru UD ” Legenda”.
”Frunze de dor” de Ion Druță. Planul de idei.
Această activitate vine în ajutor elevilor alolingvi să întocmească un plan de idei al fragmentelor propuse în manual. În baza acestui plan elevii vor reda conținutul utilizând un lexic adecvat conținutului.
Математика, 10-й класс, Корни. Свойства
Лунгу Евгения
Тема: Корни. Свойства Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Clasificarea undelor electromagnetice. Aplicații (III)
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Descifrarea textului „Neamul Șoimăreștilor” de M.Sadoveanu
Dorin Galben
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Verbul.
Activitatea are ca scop recapitularea, într-o manieră atractivă, a noțiunilor despre verb. Sunt vizate noțiuni ca: modul, timpul, diateza, caracterul personal/impersonal al verbului. Elevii nu doar își vor consolida noțiunile despre verb, ci își vor dezvolta și atenția, concentarea și rapiditatea.
School supplies
Această activitate are ca scop evaluarea și consolidarea conținutului tematic School supplies
Русский язык и литература, 5й класс, Правописание безударных гласных в корне слова
Брижатюк Ольга
Тема: Правописание безударных гласных в корне слова Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Produse de calitate pentru o viață de calitate
Iamandi Alexandra
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Proprietățile fizice și chimice ale proteinelor

Математика, 1-й класс, Число и цифра 6
Пиндус Лилия
Тема: Число и цифра 6 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adunari si scaderi cu si fara trecere peste ordin.
O activitate interactiva prin care elevii isi pot consolida si verifica cunostintele despre operatiile de ordinul I.
Alcătuirea formulei chimice în baza Valenței
Joc didactic creat pentru a antrena elevii în alcătuirea formulelor și memorarea regulii de alcătuire a formulelor prin joc
Русский язык, 5-й класс, Когда можно это посмотреть
Волковская Мария
Тема: Когда можно это посмотреть Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adjective care caracterizează o persoană în limba engleză.
Este o activitate care se poate realiza la sfârșitul orei pentru a verifica însușirea adjectivelor de personalitate în limba engleza și de a face diferența între cele pozitive și cele negative.
Înmulțirea cu 4.
Jocul este creat cu scopul de a exersa , consolida înmulţire cu 4 .
Українська мова і література, 6й класс, Л. Глібов «Муха і Бджола». Власні і загальні іменники
Чебан Анжела
Тема: Л. Глібов «Муха і Бджола». Власні і загальні іменники Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Povestea ursului cafeniu, de Vladimir Colin
Dezvoltarea competențelor de comunicare,obiectivul fiind extragerea informațiilor esențiale și susținerea unor opinii personale referitoare la personajele din text.
Lectia1
Nastas Eugenia
Viziunea istoricului și criticului literar Mihai Cimpoi asupra literaturii
Cocieru-Strătilă Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Evaluare formativa: Anotimpul Primăvara
Unități de competențe: 4.1. Descrierea fenomenelor naturii specifice primăverii. 4.2. Recunoașterea diversităţii plantelor și animalelor de pădure, a plantelor decorative de exterior. 4.3. Distingerea părţilor componente ale unui arbust decorativ. 4.4. Ordonarea etapelor ciclului de viaţă al unei plante și al unui animal. 4.5. Explicarea rezultatelor unor observaţii/investigaţii simple. 4.6. Propunerea unor acţiuni de protecţie a plantelor și animalelor.
Українська мова і література, 8-й класс, Односкладні безособові речення
Курлянцева Ольга
Тема: Односкладні безособові речення Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 6-й класс, Степени сравнения имен прилагательных
Манукян Мери
Тема: Степени сравнения имен прилагательных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Funcții sintactice.
Identificarea funcțiilor sintactice și a părților de vorbire.
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо букв Ф, ф. Письмо слов, предложений
Самошина Светлана
Тема: Письмо букв Ф, ф. Письмо слов, предложений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Limba și literatura română, alolingvi, Clasa 12, Generalități
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Ghidul elevului la Studiul Individual la limba engleză cu terminologie medicală.
În scopul eficientizării metodei de evaluare, în cadrul orelor de Studiu Individual, la ora de limbă engleză cu terminologie medicală, vă propun un Ghid al elevului la Studiu Individual. Ghidul este creat în colaborare cu eleva, anului III de studiu, Colegiul de Medicină Bălți.
IZVOARE ISTORICE.
Scopul- clasificarea izvoarelor istorice dintr-o suita de imagini. Elevii vor avea posibilitatea sa identifice izvoarele scrise si izvoarele nescrise.
Originea continentelor și bazinelor oceanice.
Recunoașterea plăcilor litosferice pe o hartă mută.
Legenda populară: realitate și ficțiune
Ojog Angela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Toți avem aceleași drepturi
Codrean Eugenia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Reguli de acces la cuvânt: întreruperi, suprapuneri, luarea/predarea cuvântului, așteptarea rândului la cuvânt

1 Imaginea mea online RU
SigurOnline md
Цель урока - помочь ученикам 7-10 лет различать общедоступную и личную информацию в онлайн-среде. В этом им помогают 2 дружелюбных персонажа по имени Габриэль и Габриэла. Они дают несколько ценных советов для детей.
Would you like to visit the USA?
Cebanu Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Inchiziția.
Scopul activității - dobândirea unor cunoștințe noi despre Inchiziție. Competențe dezvoltate de elevi - Utilizarea coordonatelor temporale referitoare la faptele şi procesele istorice, Utilizarea gândirii critice în analiza surselor de informare, Asumarea cooperării în grupuri de învăţare, Utilizarea informaţiilor cu ajutorul resurselor multimedia. Conținut - Inchiziția
Lucrul mecanic.
Activitatea dată reprezintă un joc de reconstruire a definițiilor. Dezvoltă UC 4.1
Lectia (1)
Cozma Natalia
Litera ,,x" , grupul de sunete cs/ gz (reguli de pronunţie, ciclul primar).
Litera ,,x" , grupul de sunete cs/ gz (reguli de pronunţie, ciclul primar) Exerciţii de dicţie, de transcriere, de dictare Copiii pronunţă corect cuvintele date. Copiii vor selecta din seria dată cuvintele care conţin grupul de sunete ,,cs" şi ,,,gz"
Flora and Fauna
Diana Jelihovschii
Exersarea vocabularului nou
Păsările. Mediul aerian.
Recunoașterea și restabilirea denumirilor de păsări din Moldova.
Русский язык и литература, 2-й класс, Главные члены предложения – подлежащее и сказуемое
Король Лариса
Тема: Главные члены предложения – подлежащее и сказуемое Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Legătura covalentă nepolară
Godoroja Rita
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
CONSTITUTIA DIN 1866
material pentru fixarea cunostintelor la lectioa constitutia din 1866
Математика
Limba franceza
Peer Pressure.
O activitate în Kahoot care fi folosită la evocare pentru a introduce tema nouă, sau ca o concluzie/generalizare a lecției.
Vorteile und Nachteile der digitalen Medien
Lucia Bivol
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Физика, 9-й класс, Отражение света. Законы отражения
Вангелий Виктория
Тема: Отражение света. Законы отражения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Predicatul nominal
Oleinic Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Информатика
Textul „S-au aurit a toamnă pădurile”, după Gheorghe Tomozei. Personajele textului, locul și timpul desfășurării acțiunii
Moruz Rodica

Українська мова і література, 10-й класс, Леся Українка «Contra spem spero!». Світоглядна декларація
Курлянцева Ольга
Тема: Леся Українка «Contra spem spero!». Світоглядна декларація сильної вольової особистості Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (3)
Culinscaia Marina
Style de communication: parler “jeune”
Iurin Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Vive l’hygiène

Statul lui Decebal

Dileme în menținerea sustenabilității
Verdeș Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Părțile de vorbire.
Zaporojan Ala
Indică ce parte de vorbire sunt cuvintele date.
LE PRÉSENT DES VERBES prof. ARCHIP ADA-IRINA
Un Exercițiu de recapitulare a timpului prezent al verbelor cele mai uzuale în limba franceză
Химия, 10-й класс, Характеристика элемента по его положению в Периодической системе
Гурэу Владлена
Тема: Характеристика элемента по его положению в Периодической системе Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Atelier de lectură şi discuţie Mitul etern al Păsării Măiestre (atelierul nr 2)
Bologan Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Физика. 2018
Ioan Slavici „Moara cu noroc” 2
Angela Ciobanu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Simbolismul
Tema abordată: SIMBOLISMUL; Scopul activității: cunoașterea de către elevi a reprezentanților și a trăsăturilor acestui curent literar; Competențe derivate: folosirea adecvată a termenilor-cheie, identificarea stărilor și atitudinilor poetice într-un text simbolist, cunoașterea tehnicilor prin care este susținută muzicalitatea versurilor
Getting Acquainted
Practicing Grammar
Afecțiunile sistemului nervos. Igiena sistemului nervos
Hîncu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Summer holidays
Sadovei Daniel-Darius
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Diferențierea sunetelor P și B
Bostan Ludmila
Asistență Logopedică; cl. I-a, "Diferențierea sunetelor P și B" Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Aflarea unei fracții dintr-un număr
Postică Angela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Structura și funcțiile frunzei

Exersarea citirii în perioada abecedară, recunoașterea animalelor.
Elemente chimice
Gorescu Carmen
Identificarea elementelor chimice
Слова, обозначающие признаки предмета
Vohmeanin Vladimir
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Tpuri de date simple
test de reactualizare a cunoștințelor despre tipurile de date simple și apoi aplicarea acestora în rezolvarea problemelor cu ajutorul limbajelor de programare de nivel înalt.
Împărțirea la un număr de o cifră în concentrul 0-100
Rezolvarea corectă a împărțirilor cu rest 0, realizarea probei prin operația inversă, stabilirea relației de adevăr A/F, utilizarea cu ușurință a terminologiei matematice specifice, respectarea ordinii efectuării operațiilor, compararea rezultatelor obținute
Adunarea numerelor naturale în concentrul 0-100.
Efectuarea de adunări în concentrul 0-100; Utilizarea unor denumiri și simboluri matematice ; Utilizarea numerelor naturale în calcule elementare.
Generația „ochiului al treilea” – reprezentanți și viziuni moderne
Sandu-Grosu Svetlana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Урок обобщения и самооценивания. Безопасность
Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
CURRICULUM la disciplina opţională CHIȘINĂUL MEU CLASELE V-IX (Gimnaziu)
Sistemul de axe ortogonale .
Elevii vor revizui cunoștințele la tema „ Sistemul de axe ortogonale” .
Datini și obiceiuri de Crăciun (fișă de evaluare matematică).
Activitate matematică - fișă de evaluare în cadrul temei Datini și obiceiuri de Crăciun
Guriță Elena
Miturile fundamentale ale literaturii române.
Prezentarea poate fi utilizată la etapele lecției EVOCARE/REFLECȚIE la studiul unității „Literatura română– fenomen în evoluție”, conținuturile „Miturile – resurse fundamentale ale literaturii. Mituri românești relevante” pentru a dezvolta competența 1 „Exprimarea identității lingvistice și culturale proprii în context european și global, demonstrând empatie și deschidere pentru diversitatea lingvistică și culturală”.
Andy's Town. Part 1
Schneider Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Personaje biblice din perioada Vechiului Testament.
Activitatea dată propune dezvoltarea competenţei specifice: Explicarea rolului personalităţilor din Vechiul Testament în devenirea umanităţii/ istoria mântuiri, prin consolidarea şi evaluarea conţinuturilor tematice: Prima familie:Adam şi Eva; Prietenia lui Dumnezeu cu Noe şi Avraam; Moise, omul care a vorbit cu Dumnezeu; De la regele David la Împăratul Hristos.
Desenăm lumea din jurul nostru
Schițco Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi.
Elevii răspund la întrebările curpinse în schema propusă.
Українська мова і література, 1-й класс, Алфавіт. Звуки та букви
Рябой Алла
Тема: Алфавіт. Звуки та букви Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tema lecției - Media stereotypes
Cernei Kristina
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Lectura și observarea
Butuc Maria
textului „Laudă zăpezii” de G. Călinescu Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Figuri geometrice
Consolidare figuri geometrice
Circulația sângelui
Mîrzenco Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adunarea fără trecere peste ordin 0-31.
Activitatea propusă are drept scop evaluarea cunoștințelor referitoare la adunarea numerelor în concentrul 0-31, fără trecere peste ordin.
Sunetul [l] și litera de tipar L.
Exerciţii de recunoaştere a sunetului ,,l''în cadrul unui cuvânt.
Tainele cărții. Cartea în viața noastră.
Se propune jocul la etapa de Realizare a sensului pentru a repeta elementele unei cărți și a evidenția rolul ei, privind atent imaginea de fundal.
Diploma cavalerilor ioaniți
Exercițiu pentru fixarea cunoștințelor
Evaluare inițială.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR. 1. Repetăm cu sârguință, învățăm cu ușurință. Recuperarea/consolidarea achizițiilor curriculare dobândite în clasa I
Elevul va demonstra că deține competențe de a: - identifica, citi și scrie, compara și ordona numere naturale până la 100 - efectua operaţiile de adunare şi scădere în concentrul 0-100, fără trecere peste ordin; - utiliza elemente de limbaj matematic aferent conceptelor de număr natural, adunare, scădere; - aplica operaţiile de adunare, scădere şi proprietăţile acestora pentru: compunerea și descompunerea numerelor 0-100; aflarea unor numere necunoscute în exerciţii, șiruri date; schimb de bani; -exprima și compara rezultatele unor măsurători, în unități standard de măsură: pentru lungime (cm, m); pentru masă (kg); pentru capacitate (l); pentru timp (ora, ziua, săptămâna, luna); monetare (leul, banul);
Биология, 8-й класс, Опорно-двигательная система человека: костная система
Баранчук Людмила
Тема: Опорно-двигательная система человека: костная система Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Биология, 8-й класс, Железы смешанной секреции: поджелудочная железа и инсулин
Баранчук Людмила
Тема: Железы смешанной секреции: поджелудочная железа и инсулин Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Scrierea corectă a ortogramelor .
Exerciţiul e creat cu scopul de a facilita exersarea deprinderilor de scriere corectă a ortogramelor cea/ ce-a.
Cuvântul - grup de sunete cu un înţeles. Text-suport: „Școala lui Guguță” după Spiridon Vangheli
Sîrbu Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Rebus recapitulativ
Un rebus recapitulativ realizat cu learningapps pentru verificare noțiunilor geometrice, poate fi folosit fie la începutul orei pentru captarea atenței fie la sfârșit pentru feedback.
Topic. Democracy. The State's Powers of Moldova.
Scopul activității propuse - evaluarea cunoștințelor capitolului studiat Competențele dezvoltate - consolidarea temelor studiate la capitolul dat Conținutul tematic Democrația. Puterile de stat ale Republicii Moldova
Limba engleza
Numerele naturale 0 - 100. Succesorul și predecesorul numarului.
Dolghi Vera
Activitatea dată are ca scop consolidarea cunoștințelor de a ordona numerelor 0 - 100; identifica succesorul și predecesorul unui număr natural în concentrul o - 100; recunoaște numere pare și numere impare cât și crearea exercițiilor cu numere date.
Progresia aritmetică. Proprietăți. Aplicații
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 9-й класс, Александр Вельтман «Странник»
Гыскэ Елена
Тема: Александр Вельтман «Странник» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Limba franceza
Măsurarea capacității vaselor.
Lecție video cu aplicații
Lecția este una de fixare și de consolidare a lexicului privind tema Crăciunului( La fête de Noël) , destinată elevilor cu nivel A2.
Lecția este una de fixare și de consolidare a lexicului privind tema Crăciunului, destinată elevilor cu nivel A2.Pornind de la metoda cubului, elevii vor demonstra înțelegerea unui text audiat, vor folosi în contexte structuri / expresii specifice Crăciunului, vor recapitula adjectivul și numeralul cardinal și ordinal și vor compune o rețetă specifică temei propuse.
Nu voi rezolva nimic dacă bag capul în nisip: Cum să fac față stresului?
Psiholog – Sergiu Toma.
Tipuri de naratori. Perspective narative. Instanțe narative
Secu Marina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Structura și funcțiile glandelor endocrine: tiroida, paratiroidele

„Dorul-dor” şi „Dorul” de Lucian Blaga. Analiza comparativă a laitmotivului dorului
Vorotneac Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adunarea numerelor de la 0 la 20 cu trecere peste ordin.
1 - să efectueze adunări și scăderi în concentrul 0 – 100, fără și cu treceri peste ordin. 2 - să utilizeze elemente de limbaj matematic aferent conceptelor de număr natural, adunare, scădere. 3 - să aplice adunări, scăderi și proprietăţile acestora pentru: compunerea și descompunerea numerelor 0 – 100.
Grammar Homonyms
Carolina Andronic
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Lexicul limbii române.
Este o activitate care va demonstra cunoaşterea de către elev a elementelor de vocabular. Urmează ca elevul să precizeze ce relaţie este între cuvintele date.
Propoziția subordonată circumstanțială de concesivă
Sărbuşan Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Structura celulei eucariote: vegetală și animală.
Descrierea funcțiilor principale ale organitelor celulare.
#4 Pluralismul de idei şi sursele de informare
Serialul reprezintă un suport didactic pentru profesorii și elevii care au optat pentru disciplina opțională „Educație pentru Media”. Episoadele video abordează teme din manualele treaptei gimnazială și liceală, într-un format interactiv, accesibil și explicit. A fost lansat în 2020, în cadrul Hackathonului media „Puterea a cincea", ediţia a 6-a, desfăşurată de Centrul pentru Jurnalism Independent.
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо строчной и заглавной букв о, О. Письмо буквосочетаний
Дубчак Алла
Тема: Письмо строчной и заглавной букв о, О. Письмо буквосочетаний Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Электронные презентации Программы электронных презентаций Элементы презентации
Doronina Elena
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Locuinţa noastră
Rosfinschi Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Europa, uniune a națiunilor unite.
Gorgan Diana
Activitate interactivă ce urmărește scopul de a consolida cunoștințele la tema,, Europa, uniune a națiunilor unite,,.
Ramurile artei plastice. Pictura. Subiectul ,,Copac înflorit” Tehnica imprimarea cu hârtie mototolită.
Cojocaru Stela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Cine face? Ce face?
Alcatuire propozitii
Гражданское воспитание, 10-й класс, Принятие ответственности в сообществе, основанное на уважении...
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Принятие ответственности в сообществе, основанное на уважении прав человека Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sistemul nervos central. Anatomia și fiziologia encefalului
Hîncu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Metalele - rezolvarea problemelor
Subotin Iurie
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык, 5-й класс, Я и моя семья. Буквы Лл (эл), ь (мягкий знак)
Ляшенко Ольга
Тема: Я и моя семья. Буквы Лл (эл), ь (мягкий знак) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Semnificaţia componentelor textului. Cuvintele noi din text. Textul-suport: „Cea mai fericită zi” după Alexandru Vlahuță
Nița Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 5й класс, Буква Щщ (ща)
Ляшенко Ольга
Тема: Буква Щщ (ща) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо букв х, Х. Письмо слов, словосочетаний, предложений
Овсянникова Елена
Тема: Письмо букв х, Х. Письмо слов, словосочетаний, предложений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Физика, 11-й класс, Электризация тел. Закон Кулона
Макевнина Ольга
Тема: Электризация тел. Закон Кулона Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Importanța soluțiilor pentru activitatea cotidiană și pentru mediu. Noțiunea de pH. Indicatorii acido-bazici. Scala pH
Subotin Iurie
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Organisme monocelulare

Дакия от Буребисты до Децебала. Дако римские войны
Tendrea Veaceslav
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Poveștile lui Creangă.
Dezvoltarea capacității de a găsi elemente comune și de a forma perechi între obiecte care au o legătură logică.
Civilizația greacă: generalități și periodizarea literaturii
Țîpu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
La vie des adolescents. Les adjectifs possessifs

Matematică, geometrie, capitolul patrulatere.
Exercițiul propus este util în recapitularea teoriei referitoare la proprietățile patrulaterelor.
Гражданское воспитание, 7-й класс, Природа человеческой ответственности
Кориненко Александр
Тема: Природа человеческой ответственности Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Organizarea alegerilor
Ciobanu Elena
în clasă/școală Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Clima. Particularități generale . Factorii de formare ai climei.
Lecția a fost elaborată pentru elevii de clasa a VII_a , în cadrul protecției civile - procesele și fenomenele climatice de risc. Lecția are ca scop conștientizarea tinerei generații la posibilele consecințe negative cauzate de fenomenele meteorologice de risc extrem , cum ar fii : formarea Tornadelor, Uraganelor de mare intensitate, consecințele dezastruoase ale vânturilor puternice, fenomenului de secetă excesivă ce duce la deșertificarea teritoriilor , precum și efectele temperaturilor foarte joase. Materialul didactic este bogat în imagini, ilustrații și diferite tehici și strategii didactice utilizate la lecție : Țica -Emoțica pentru a verifica starea elevilor la moment / cauzat și aspetul climatic de afară, Tehnica Hârtiei de 1minut, Cauză -efect , Clustering -organizatorul grafic, imagini și filmulețe despre Tornade. Elevii învață prin explorarea realității , exeprimentul didactic, acțiuni practice, instruire prin simulare și bazată pe calculator.
Diversitatea păsarilor.
Dorofeev Anton
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Zonele climatice ale Americii de Sud
Recunoașterea caracteristicilor zonelor climatice ale Americii de Sud.
Textul de graniță – spațiu de evaluare a propriului eu. Eseul literar
Condrea Ion
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adunarea și scăderea în concentrul 0 - 20 .
Este un test care conține adunări și scăderi în concentrul 0 -20, cu și fără trecere peste ordin.
+
+
L’univers des jeunes plongés dans leurs activités
Rugină Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cuvinte ce arată însușiri
Găsește însușirile potrivite formând cuvinte din multitudinea de litere
Organizarea viului la nivel de biocenoza si ecosistem
Pasa Lilia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Forme de relief
Găsește imaginile care reprezintă aceeași formă de relief.
Versificația. Calitățile citirii. Textul: „Paștile” de M. Popescu.
Focșa Aliona
Această fișă arată aranjarea cuvintelor într-o poezie japoneză de 5 versuri ăn care primul vers este un substantiv, al doilea vers sunt două adjective la el, al treilea vers sunt trei verbe pentru substantivul dat, al patrulea vers este un enunț din patru cuvinte la temă și al cincilea vers este un cuvânt generalizator.
Înmulţirea când unul dintre termeni este 2
-consolidarea cunoştinţelor şi deprinderilor de înmulţire când unul dintre factori este 2
Wholesale Changes. Unit 1. Lesson 3.
The video explanation and examples of food chains.
Genuri și specii literare.
Recapitularea genurilor și speciilor literare.
Музыкальное воспитание. 2017
On – line общение
Saliiciuc Galina; Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Химия, 11-й класс, Идентификация непредельных углеводородов
Чебану Ольга
Тема: Идентификация непредельных углеводородов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adevărat sau fals despre anotimpuri
”Adevărat sau fals despre anotimpuri?” este un joc interactiv amuzant, cu exerciții de citire receptivă și de dezvoltarea limbajului.
Modulul 1.Tema 4.Sistemul nervos somatic și vegetativ.
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Meditația „La steaua” de M. Eminescu-specie a genului liric
Mamaliga Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 7-й класс, М.Ю. Лермонтов. Национальный русский характер в поэме (3 урок)
Букшан Людмила
Тема: М.Ю. Лермонтов. Национальный русский характер в поэме «Песня про купца Калашникова». Калашников – защитник традиционных национальных форм жизни (3 урок) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sunetul [Gi^] şi grupul de litere de tipar Gi. Scrierea grupului de litere Gi
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 6-й класс, Конфликт прав
Барбарош Оксана
Тема: Конфликт прав Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (3)
Placinta Daniela
Электронная безопасность Методы самозащиты
Аурелия Андриеш
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Recapitulare tabla îmnulțirii.
Elevii trebuie să răspundă la diferite întrebări și să dovedească faptul că și-au însușit tabla îmnulțirii.
Condiția umană.
Caracteristici ale operelor
Adjectivul pronominal relativ.
7. Respectarea normei ortografice, ortoepice, semantice, gramaticale, punctuaţionale, stilistice a limbii române literare.
Moștenirea înlănțuită a caracterelor ereditare
Codreanu Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 9-й класс, Предложения с обращениями
Гыскэ Елена
Тема: Предложения с обращениями Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sunetul și litera â/î
Elevii răspund întrebărilor și urmăresc scrierea corectă a literelor î/â.Este un joc captivant deoarece oferă punctaj alocat fiecărei întrebări și un clasament la final.
Poezia lirică „Țara mea”
Dobrea Iulia
de Otilia Cazimir. Lectură și interpretare Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Legumele
Pușcaș Veronica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
It's a Wonderful World

Moduri de expunere și momentele acțiunii în opera epică.
Elevii clasei a X-a, la subiectul lecției „Moduri de expunere și momentele acțiunii în opera epică”, evocarea, prin wordwall și metoda Alege perechea potrivită, își autoevaluează cunoștințele și exemplifică fiecare noțiune în baza operelor lecturate, dezvoltându-și competența de comunicare orală.
Mănușa și Căsuța din oală
Scopul activității: asocierea imaginilor cu povestea potrivită
Textul literar și nonliterar.
Actualizarea noțiunilor despre textele literare și nonliterare.
Безопасные места для игр
Iurchiv Elena
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Încrengătura Celenterate.
Activitatea are scopul de a dezvolta competența utilizării vocabularului științific, pentru evaluarea conținutului tematic: Încrengătura Celenterate.
Crearea design-ului Web cu ajutorul programului CSS. (I)
Braguța Ina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 8-й класс, Проблема чести, достоинства, нравственного выбора в романе...
Стрэтилэ Жанна
Тема: Проблема чести, достоинства, нравственного выбора в романе А.С. Пушкина «Капитанская дочка» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Viața și opera lui Ion Creangă.
Glavan Diana
Familiarizarea cu activitatea scriitorului.Dezvoltă perceperea identității lingvistice și culturale proprii în context național, manifestând curiozitate și toleranță.
Знаки препинания в конце предложения. Часть 2
Harhalova Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Физика, 10-й класс, Основные понятия кинематики
Пономаренко Ирина
Тема: Основные понятия кинематики Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Гражданское воспитание, 9-й класс, Медиативная культура в контексте социальных вызовов
Бабина Юлиана
Тема: Медиативная культура в контексте социальных вызовов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sunetul [c] și litera de tipar k. Litera k (mică) de mână
Stanciu Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
PREPOZIȚIA. CONJUNCȚIA. INTERJECȚIA.
Scopul exercițiului este de a exersa și consolida părțile de vorbire: prepoziția, conjuncția și interjecția.
Единицы измерения времени
Lahtina Iia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Climate Change-definition
A presentation designed to define the concept 'Climate Change'.
Математика, 1-й класс, Нахождение неизвестного слагаемого
Захарчук Анжела
Тема: Нахождение неизвестного слагаемого Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Înmulțirea exactă cu 10, 100, 1000. Exerciții de calcul oral
Munteanu Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unghi la centru. Arce de cerc

Afecţiuni ale sistemului circulator. Igiena sistemului circulator
Chirița Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
WE LOVE ETWINNING !
Exemple de bune practici realizate de elevii clasei a Ii-a de la Școala Gimnazială Oncești, Maramureș, România.Conștientizarea importanței muncii în echipă, a regulilor de învățare în perioada online.
Художественное воспитание
Sinonime
Elevii trbuie să găsescă perechile de sinonime.
Diversitatea Angiospermelor
Activitatea interactivă ,,Sparge balonul” se bazează pe identificarea speciilor de plante concrete și ale familiilor Angiospermelor.
Unit III. Round Up 3.
Countries and Nationalities. Play engaging Kahoot game.
Afecțiunile și igiena sistemului excretor
Hîncu Valentina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Диссоциация солей
Terletska Alla
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Substantivul. Numărul, genul.
Reactualizarea cunoștințelor despre substantiv.
Regimul fanariot
Proiect pentru realizarea sensului, contribuie la dezvoltarea limbajului istoric, contribuția istorică a personalităților. Dezvoltă competența elevilor de a reprezenta grafic o anumită informație și expunere oralăa unui subiect.
Гражданское воспитание, 8-й класс, Вместе в разнообразии
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Вместе в разнообразии Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
„Limba noastră” de Alexe Mateevici Exerciții de transcriere, copieri a textelor scurte
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Educație tehnologica
Eșanu Angela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Numerele naturale de la 0 la 100. Adunarea cu trecere peste ordin.
Numerele naturale de la 0 la 100. Adunarea cu trecere peste ordin ( Mai avem recapitulare.) Competenţe specifice: 1.4. Efectuarea de adunări şi scăderi, mental şi în scris, în concentrul 0-100, recurgând frecvent la numărare Obiectiv de evaluare: să calculeze mintal adunările date; obiectivul este îndeplinit dacă elevii calculează mintal cel puţin 75% din exerciţiile date. Sugestii pentru copii: 1. Vom ţine cont de curba de efort, așadar se poate juca cu pauze; 2. Exerciţiile pot fi transcrise pe cartonașe (eventual colorate), apoi rezolvate (mai multe moduri, proba...). Succes!
Химия, 11-й класс, Изомерия углеродной цепи
Чебану Ольга
Тема: Изомерия углеродной цепи Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Timpurile modului indicativ: trecut, prezent, viitor
Canișcev Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Renasterea si umanismul cl 10 corectat, final (1)
Bîtcă Ana
„Iarna pe uliţă” de George Coșbuc. Limbajul artistic. Hiperbola

Categorii semantice. Sinonime. Îmbogățirea vocabularului.
Se va dezvolta competența specifică nr. 5; exprimarea orală; actualizare la subiectul: îmbogățirea vocabularului.
ioni. Formarea ionilor.
Test interactiv cu limită de timp și de încercări.
Unit 1. Lesson Three. What do you do every day?
Activitățile propuse sunt un suport didactic pentru a facilita însușirea părților corpului. Elevii vor dezvolta competențe lingvistice și digitale.
TIMPURILE VERBULUI.
Scopul exercițiului este de a exersa și consolida timpurile verbului.
Economie şi societate în Europa Occidentală în secolele XI-XV. Oraşul medieval
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Părţile corpului

Proverbe românești
Elevii vor reține mai usor proverbele și înțelesul acestora.
Poezia interbelică
Pregătire pentru BAC Competențe generale/specifice 2. Utilizarea adecvată a strategiilor de comprehensiune și de interpretare, a modalităților de analiză tematică, structurală și stilistică în receptarea textelor literare și nonliterare; 2.1 Identificarea temei și a modului de reflectare a acesteia în textele studiate sau în texte la prima vedere; 2.4 Identificarea și analiza elementelor de compoziție și de limbaj în textul poetic; 3. Punerea în context a textelor studiate prin raportare la epocă sau la curente culturale/literare; 3.1 Identificarea și explicarea relațiilor dintre operele literare în contextul cultural în care au apărut acestea; 3.2 Construirea unei viziuni de ansamblu asupra fenomenului cultural românesc, prin integrarea și relaționarea cunoștințelor asimilate;
Călătorii. Peștera ,, Emil Racoviță”. Ortografia unor adverbe.
Evaluarea cunoștințelor la temă.
Математика, 10-й класс, Окружность. Центральные и вписанные углы...
Лунгу Евгения
Тема: Окружность. Центральные и вписанные углы. Метрические соотношения в окружности Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ядро атома. Составляющие атомного ядра. Ядерные силы
Ольга Макевнина
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Cuvintele ce denumesc obiecte. Semnificația lor în vorbire
Mîrzenco Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Les voyages. Types d'herbergement.
Exercițiul va oferi posibiliatea elevilor să exerseze vocabularul predat la tema repectivă.
Biblioteci celebre.
Test grilă în baza unui video.
Animale
Condolidare animale, lecția 1
Unghiuri. Poligoane.
Orlov Diana
Test formativ . Conţinuturi evaluate: Clasifucarea unghiurilor . Aria pătratului. Aria dreptunghiului.
STILURILE FUNCȚIONALE
Un joc recomandabil etapei de Reflecție, pentru autoevaluarea cunoștințelor acumulate la tema dată. Elevii clasifică textele propuse în dependență de stilul funcțional potrivit.
Forme verbale nepersonale-infinitiv și participiu.
Activitatea își propune să verifice noțiunile de infinitiv și participiu, ortografierea verbelor la aceste forme, recunoașterea conjugării căreia îi apațin verbele, dar și funcția sintactică pe care o pot avea verbele la infinitiv și participiu. Se vor dezvolta competențe specifice din programa de Limba și literatura română cum ar fi: 1.Aplicarea conştientă a regulilor şi a convenţiilor ortografice şi ortoepice pentru o comunicare corectă. 2. Folosirea structurilor morfosintactice ale limbii române standard pentru înţelegerea şi exprimarea clară şi precisă a intenţiilor comunicative complexe
Изменение глаголов в прошедшем времени по родам и числам. Суффикс –л- в прошедшем времени.
Șeptefrați Alina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Українська мова і література, 7-й класс, Способи дієслова. Творення дієслів наказового способу
Подлєсная Світлана
Тема: Способи дієслова. Творення дієслів наказового способу Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Proverbele
Consolidarea cunoștințelor.
Русский язык и литература, 1-й класс, Гласный звук [у]. Буквы У, у
Дубчак Алла
Тема: Гласный звук [у]. Буквы У, у Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Etapele fotosintezei.
Această activitate are ca scop revizuirea etapelor fotosintezei studiate la clasă.
3 idei care te vor ajuta să „înmulțești” timpul - lIlie Dercaci
lIlie Dercaci
Materiale video scurte program “ALEG SA MA SIMTI BINE” Editia II (noiembrie-decembrie 2020)
The Seasons
Ceban Corina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Proprietățile fibrelor textile.
Exercițiu interactiv tip Quiz cu alegere multiplă realizat cu aplicația LearningApps, prin rezolvarea căruia se urmărește consolidarea cunoștințelor despre proprietățile generale ale fibrelor textile.
Joc online ,,Pronunță și țintește cârtița cu R!”
Joc online captivant și distractiv ,,Pronunță și țintește cârtița cu R!” prin intermediul căruia copiii își dezvoltă atenția, viteza de lucru, își exersează și își consolidează sunetele deja emise. Obiectivul urmărit: diferențierea consoanelor ,,R și L,,
Aplicația Pascal. Instrumente de înserare si editatare a desenelor.
Dumbravă Natalia
Activitate sub formă de concurs pentru consolidarea materiei și formarea capacităților.
Media aritmetică a numerelor
Baș Liudmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Мотивационное видео для учащихся 8 класса на первом уроке биологии. Created using Powtoon
Видеоролик содержит красочную информацию о содержании учебного материала в 8 классе, пожелания для учащихся. После просмотра видео учащиеся будут способны: 1.Идентифицировать структуру курса биологии 8 класса. 2. Определять значение биологических знаний. 3. Демонстрировать позитивное отношение к обучению.
Физика, 9-й класс, Магнитное поле Земли. Полярное сияние
Вангелий Виктория
Тема: Магнитное поле Земли. Полярное сияние Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Integrarea dacilor în lumea romană.
fișă
Riști să pierzi un prieten sau să încalci o regulă
Cerbusca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Înmulțirea numerelor naturale de la 0 la 100
Este un joc interactiv prin intermediul căruia pot fi revizuite,consolidate sau evaluate cunoștințele elevilor despre înmulțire.
Harta politică a lumii
Cozma Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
,,Numără și potrivește!".
Acest material poate fi folosit în evaluare inițială pentru grupa mijlocie. Copiii își vor reaminti cifrele și le vor aranja crescător sau descrescător. Vor așeza cifrele corespunzătoare numărului de obiecte.
Înțelegerea și interpretarea celor citite în gând. Timpul și locul acțiunii. Text-suport: „Steaua de la Betleem” de Ion Druță
Petrov Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Комбинационные схемы
Соответствие между названиями часто используемых комбинационных схем и их назначением
Scrierea corectă a cuvintelor și a semnelor de punctuație
Prin acest tip de exercițiu realizat în Learning Apps se urmărește verificarea cunoștințelor elevilor despre scrierea corectă a cuvintelor (grupurile de litere, m înainte de p și b, ortograme etc) și a semnelor de punctuație.
The Beginnings of Life
Orbu Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Operații aritmetice cu numere complexe scrise în formă algebrică

Este un test de evaluare pentru clasa a VI-a, care verifică noțiunile studiate: modurile personale, predicatul verbal și nominal, valorile verbului ”a fi”.
Reacțiile chimice – componente esențiale ale producerii chimice. Clasificarea reacțiilor
Borș Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
FRACȚII.
Scopul exercițiului este de a exersa și consolida tipurile de fracții: subunitare, supraunitare, echiunitare.
Regionalismele.
Idendifică formele literare ale regionalismelor.
Scăderea numerelor naturale 0-100, cu împrumut.
Scăderea numerelor naturale 0-100, cu împrumut este o resursă digitală cu caracter ludic ce poate fi folosită la clasa I. Are drept scop exersarea abilităților de calcul matematic în concentrul 0 - 100.
Matematica în producție
Petrov Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 12-й класс, Компромисс – цена поддержки и согласия
Бабина Юлиана
Тема: Компромисс – цена поддержки и согласия Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 12-й класс,
Tabla înmulțirii și a împărțirii.
Competențe specifice vizate:  Efectuarea de înmulțiri și împărțiri în concentrul 0-1000 prin adunări/scăderi repetate  Utilizarea unor denumiri și simboluri matematice în rezolvarea de exerciții  Competența digitală Obiective operaţionale: - să efectueze corect operații de înmulțire/împărțire; - să utilizeze elementele de limbaj matematic aferent conceptelor de înmulţire şi împărţire; - să își consolideze cunoştinţele acumulate anterior la matematică;
Descrierea. Nuvela specie a genului epic „Delfinul” George Meniuc
Veta Dascăl
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Fisiunea nucleelor de uraniu. Energetică atomică nucleară.
Balmuș Olga
Activitatea este recomandată pentru etapa ”Reflecție”.
A symbol of unity.
Angela Bivol
Scopul este de a revizui și evalua vocabularul studiat la tema dată.
Adunarea şi scăderea pînă la 100. Analiză. Sinteză
Bernaz Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Математика, 4-й класс, Задачи двух сумм и двух разностей
Зубку Анжела
Тема: Задачи двух сумм и двух разностей Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Развитие личности, 5-й класс, Качества лидера и члена команды
Баранчук Людмила
Тема: Качества лидера и члена команды Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Metalele - rezolvarea problemelor
Subotin Iurie
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Consolidarea numerelor naturale în concentrul 0-20.
Scară Adelina Elena
Un joc prin care se consolidează numerele naturale în concentrul 0-20.
Citește cartea în care ești chiar tu eroul!
Elevii vor deveni eroi într-o întâmplare cu un dragon. Se va exersa citirea în limba engleză.
Evaluare sumativă. Numerele naturale 0-20. Adunarea și scăderea.
Furmuzachi Mariana
Elevii trebuie să rezolve exercițiile și problemele de adunare și scădere a numerelor de la 0 la 20.
Развитие личности, 9-й класс, Приоритеты юноши/девушки
Романчук Ольга
Тема: Приоритеты юноши/девушки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ziua și noaptea.Anotimpurile.
Joculețul poate fi folosit pentru verificarea cunoștințelor însușite anterior. Elevii vor alege raspunsurile corecte .Ei trebuie să cunoască noținile de genul: mișcare de rotație,mișcare de revoluție,atmosferă, orbită , axa Pământului , dar și cum se formează ziua, noaptea și anotimpurile.
Scăderea numerelor raționale
Boldurescu Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Exerciții cu, cel mult, 3 operații cu și fără paranteze
Pârcălab Iuliana

Русский язык и литература, 3-й класс, М. Ильин «О чудесной кладовой»
Вохмянин Владимир
Тема: М. Ильин «О чудесной кладовой» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Poziția relativă a unei drepte față de un cerc
Izmană Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Harap Alb - părţi de propoziţie
Tălmaciu Camelia
Scopul: -consolidarea cunoştinţelor cu privire la părţile de propoziţie; Competenţe: 2.1. Descrierea unui personaj dintr-o carte/ dintr-un film /a unui personaj imaginar urmărind un set de repere 2.5. Manifestarea interesului pentru participarea la interacţiuni orale Conţinuturi: Variabilitatea limbii şi a comunicării în contexte diferite: - intuirea persoanei, a timpului ( verb, pronume) - intuirea relaţiilor simple dintre cuvinte (subiect-predicat- parte secundară de propoziţie) Obiective: - să recunoască părţile principale şi secundare dintr-o propoziţie; - să alcătuiască o propoziţie după o schemă dată; - să identifice substantive, pronume, verbe; - să caracterizeze personajele principale din "Povestea lui Harap- Alb" de Ion Creangă;
Disocierea electrolitică, acizi, săruri, baze.
Creat pentru a antrena elevii în disociere electrolitică corectă a acizilor, bazelor și sărurilor.
Unghiuri. Măsura în grade a unghiurilor. Raportorul. Clasificarea unghiurilor
Baș Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Teritoriul şi poziţia fizico-geografică a Republicii Moldova.
Reprezintă o grilă de verificare cunoştinţelor acumulate în cadrul lecţiei "Teritoriul şi poziţia fizico-geografică a Republicii Moldova".
Reflexive Pronouns
Fisa de lucru contine exercitii cu pronumele exercitii. Elevii trebuie sa aleaga forma corecta, dezvoltandu-si, astfel, competentele de utilizare corecta a pronumelor reflexive.
Familia mea
Taucci Liudmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Bazele. Obținere

Noțiune de număr complex. Forma algebrică a numărului complex. Mulțimea C
Ovcinnicova Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Rebus de cuvinte ce contin grupul de sunete / litere GHE.
Rezolvând rebusul, veti descoperi cuvinte ce conțin grupul de litere GHE.
Le règlement du collège
Croitor Iulia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Interacţiuni magnetice. Magneţii
Lascova Baciu Renata
Тембр- цвет музыки
Тентюк Евгений
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Radicali de ordinul 2 și 3. Puterea cu exponent număr rațional

Complementul direct Actualizare
Sărbuşan Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Cărțile vacanței de vară
Cărțile vacanței de vară - padletul strânge recomandările copiilor în ceea ce privește cititul, ei fiind stimulați ca prin ideea principală rezultată să-și convingă colegii să citească ceea ce ei au făcut deja.
Algoritm și program. Diferențe
Lișman Doina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Elementele comunicării. Comunicarea dialogată

Pregatirea pentru un cutremur
IGSU Romania
Campania IGSU ”Nu tremur la cutremur” INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ Romania
Legătura genetică dintre clasele de compuși anorganici.
Activitatea propusă va dezvolta elevilor competența de a analiza proprietățile chimice ale substanțelor anorganice.
Matematică şi Explorarea Mediului -joc de recapitulare/evaluare finală clasa I/ iniţială clasa a II-a
Scop- evalurea cunoştințelor dobandite la clasa I Competențe- Recunoaşterea numerelor în concentrul 0-100 Utilizarea unor unităţi de măsură pentru determinarea/ estimarea duratelor unor evenimente familiare Rezolvarea de probleme utilizand grafice, date numerice Conținuturile tematice- şiruri, numere pare/impare, aflarea unui termen necunoscut, grafice, adunări şi scăderi cu numere în concentrul 0-100, unități de măsură pentru timp
Gulliver's Travels
Quiz pentru exersarea vocabularului
Afişul. Realizarea unui afiş. (Sunetele şi literele q,Q,w,W,y,Y.)
(Sunetele şi literele q,Q,w,W,y,Y- aprofundare) Afişul. Realizarea unui afiş Tipul lecţiei: predare- învăţare Cmpetenţe specifice: 2.1. Formularea unor enunţuri proprii în diverse situaţii de comunicare; 4.2. Redactarea unor mesaje scurte, formate din cuvinte scrise cu litere (de mână) , folosind materiale diverse. Obiective operaţionale: O1 – să citească cuvinte, propoziţii , asociindu-le imaginii corespunzătoare; O2 –să identifice elementele componente ale unui afiş; O3 – să realizeze un afiş cu tema ,,Gala desenului animat" . Imagini: sursa Google
Scrierea corectă a ortogramei i-a, ia.
Exerciţiul e creat cu scopul de a facilita exersarea deprinderilor de scriere corectă a ortogramelor i-a/ia.
Evaluarea cunoștințelor despre grupul de sunete „GE”.
Resursa digitală conține un text pe baza căruia elevii au de rezolvat sarcini de lucru precum: Despărțirea in silabe a unor cuvinte, identificarea formei de plural a unor cuvinte sau asociere imagini a unor mijloace de transport cu locul pe unde se deplasează acestea.
„Acuarelă” de I. Minulescu. Procedee artistice
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Sectorul serviciilor
Nicov Eugeniu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Lectia1
Stratulat Alina Mihaela
Operaţii cu numere reale reprezentate prin litere
Obletsova Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Toleranța în relații
Blanari Albina
interpersonale Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Much / Many / A lot of
Jalbă Eudochia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Comment j’ai decouvert la France. La decouverte d’une ville.
Cu ajutorul roții aleatorii elevii vor reține mai ușor cele mai mari orașe din Franța și caracteristicile lor.Vor dezvolta competența pluriculturală, vor implementa resurse lingvistice în cadrul unei discuții de ordin cotidian pentru a oferi detalii despre orașul care va trebui descris
Alice in Wonderland.
Barcuța Natalia
Scopul de a dezvolta capacitatile de audiere. Dezvolta competențele pluri/interculturale. Poate fi folosit la etapa consolidare.
CRISTALOHIDRAȚI
Verifică noțiuni legate de denumiri științifice versus cele tehnice.
Русский язык, 8-й класс, С.А. Есенин «Береза»
Лунгу Нина
Тема: С.А. Есенин «Береза» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sunetele jucăușe s - z - ți
Lozan Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Citim, ascultăm și vizualizăm texte literare: învățăm limba română digital
Lișman Doina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Voievozi români.
Recunoașterea personalităților istorice din perioada medievală românească
Гражданское воспитание, 9-й класс, Радикальные взгляды
Бабина Юлиана
Тема: Радикальные взгляды Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Parti de vorbire( recapitulare)
-consolidarea partilor de vorbire invatate
Cuibul de pasarele dupa Cezar Petrescu
Identificarea mesajului unui text în care se relatează întâmplări, fenomene din universul cunoscut
Математика, 12-й класс, Сечения усеченной пирамиды: параллельное основаниям...
Радилова Марианна
Тема: Сечения усеченной пирамиды: параллельное основаниям, диагональное, содержащее высоту Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
The Legislative Power
Orbu Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Marile descoperiri geografice
Eugen Nicov
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Piramida.
Acest proiect conține o lecție realizată cu LIVRESQ, în care elevul va reuși, prin explicații video și audio, prin exemple de exerciții și probleme, să înțeleagă tema ”Piramida„ și să aplice competențele formate în rezolvarea situațiilor-problemă.
Lectia5
Şargarovschi Viorica
Matematica în imaginație
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Busy days
Nederiță Liliana; Daniel Sadovei
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Українська мова і література, 8-й класс, Узагальнюючі слова при однорідних членах речення
Курлянцева Ольга
Тема: Узагальнюючі слова при однорідних членах речення Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Dis-moi dix mots. Francophonie 2021
Touvez les exlications/ les synonymes des mots de concours.
Химия, 12-й класс, Углеводы. Сахароза
Кадина Марина
Тема: Углеводы. Сахароза Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Modulul VIII. Unitatea 7. Cuvintele din propoziție. pagina 129
Competență specifică disciplinei: 1.Receptarea mesajului oral în situaţii de comunicare, manifestând atitudine pozitivă, atenţie și concentrare. Unități de competență: 5.3. Respectarea normelor fonetice şi gramaticale elementare. 5.4. Pronunţarea corectă a cuvintelor limbii române. Conținuturi tematice: - Să ne amintim! - Cuvintele care răspund la întrebările cine? ce? -Cuvintele care răspund la întrebările ce face? ce a făcut? ce va face? - Să exersăm oral! - Să exersăm împreună cu manualul! /pagina 129, Ex.2. - Exerciții aplicative.
Poezia postmodernă ,,Cântec” de Allen Ginsberg
Țîpu Valentina
Lectia (12)
Pleşca Valeriu
Populatia si asezarile umane din Republica Moldova
Zamfir Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Grupurile de litere: che, chi, ghe, ghi.
Consolidarea cunoștințelor despre grupurile de litere. Citirea corectă a cuvintelor ce conțin grupurile de litere che, chi, ghe, ghi. Clasificarea cuvintelor conform grupului de litere care-l conțin.
Sensurile cuvintelor în context.
Exercițiu prin care elevii asociază cuvintele cu definițiile propuse.
Химия, 11-й класс, Гидроксильные соединения и продукты на их основе
Чебану Ольга
Тема: Гидроксильные соединения и продукты на их основе Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Apele stătătoare. Râurile.
Consolidarea/revizuirea cunoștințelor.
Функция квадратный корень
Lupolov Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
REALISMUL
Scopul lecției interactive este de a-i ajuta pe elevi să înțeleagă în context textele literare și nonliterare studiate prin raportare la epocă sau la curente culturale / literare. Elevii vor ști să precizeze contextul socio-politic care a dus la manifestarea curentului, vor identifica trăsăturile curentului literar, vor preciza reprezentanții, dar și operele acestora. Lecția conține și o aplicație pe marginea romanului Ion, de Liviu Rebreanu.
Încrengătura Artropode
Activitatea interactivă - Completarea casetelor cu răspuns scurt, are ca scop identificarea structurilor specifice Artropodelor, este utilă la etapa reflecției.
Oxizii sulfului. Poluarea aerului
Dîru Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
To do rather than to think or feel…
Jelihovschii Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Paralelogramul
Rezolvând corect acest puzzle elevii vor descoperii definiția paralelogramului și formula pentru calcularea ariei acestuia.
Les sept jours
Gațcan Georgeta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Noţiuni de artă plastică. Ramuri, genuri ale artelor plastice.
Exercițiu: Completează spațiile libere cu informaţia corectă! Unități de competențe: Justificarea impactului artelor plastice în contexte culturale, sociale, personale.
Proprietățile liniilor importante în triunghi
Ceban Tatiana
Scopul activității: de a consolida cunoștințele referitoare la liniile importante în triunghi. Elevii vor recunoaște liniile importante în triunghi, î-și vor aduce aminte noțiunile: mediană, bisectoare, mediatoare, înălțime.
Lectia2
Sărbuşan Galina
Гражданское воспитание, 12-й класс, Уравновешивание интересов большинства и меньшинства
Бабина Юлиана
Тема: Уравновешивание интересов большинства и меньшинства Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Biologia
Lectia3
Bernaz Natalia
Proiecte eTwinning.
Proiecte eTwinning. Exemple de bune practici.
Unități de măsură pentru lungime.
Lazăr Ana
Este o fișă de lucru la tema „Unități de măsură pentru lungime”. Conține exerciții de transformări a unităților de măsură
Moldova - a stairway to Heaven
Orbu Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Martea Lilia
Химия, 12-й класс, Углеводы. Глюкоза и фруктоза
Деньговская Лилия
Тема: Углеводы. Глюкоза и фруктоза Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Урок: Ion Druță ”Ultima lună de toamnă” partea 1
Frunze Lilia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Українська мова і література, 9-й класс, Складнопідрядні речення з підрядними обставинними
Курлянцева Ольга
Тема: Складнопідрядні речення з підрядними обставинними Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Влияние человека на собственное существование. Загрязнение городских центров
Blohina Irina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Биология, 11-й класс, Высшая нервная деятельность: основные корковые процессы
Кошкодан Диана
Тема: Высшая нервная деятельность: основные корковые процессы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
On Vacation.
This exercise is for teaching and practicing the new vocabulary of the new lesson
Tablouri bidimensionale (matrici) în C++.
Dovgani-Cemîrtan Irina
Activitate interactivă - Jocul Milionarului, aplicată în etapa de evocare a lecției, cu scopul de a actualiza cunoștințele teoretice versus tema abordată.
Українська мова і література, 7й класс, Активні та пасивні дієприкметники. Творення...
Подлєсная Світлана
Тема: Активні та пасивні дієприкметники. Творення активних і пасивних дієприкметників теперішнього та минулого часу Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Multiplu. Mulțimea multiplilor unui număr natura
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Rezumatul. Povestirea „Prietenul meu” de Ioana Pârvulescu
Canișcev Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Presiunea corpului solid. Rezolvarea problemelor

Limba și literatura română, alolingvi, Clasa 9, Lecția 2
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Familia sec. XXI – între tradițional și modern

Математика, 4-й класс, Сложение и вычитание дробей с одинаковыми знаменателями
Малай Наталья
Тема: Сложение и вычитание дробей с одинаковыми знаменателями Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mișcarea oscilatorie.
Activitatea dată reprezintă un test ce poate fi folosit pentru consolidare. Dezvoltă CS-1 Competența de achiziții intelectuale.
Scrierea corectă a substantivelor
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Europa, uniune a națiunilor libere.
Se propune jocul la etapa de Reflecție, pentru a verifica cunoștințele la tema studiată. Poate fi utilizat la evaluarea punctuală sau la autoevaluarea elevilor.
Genuri și specii literare în poemul „Luceafărul” de Mihai Eminescu. Limbajul artistic
Negară Lidia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Melodii celebre din opere. Masura de doi timpi
Salischi Lilia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Prevenirea incendiului
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului REPEMOL de către Biroul de cooperare a Elveției. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul educatieonline.md este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
„Cărțile au suflet”
Leancă Mariana
de Nicolae Manolescu. Lectura și receptarea textului. Vocabular Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lungimea. Unitati de masura pentru lungime
O sistematizare a notiunilor teoretice legate de unitatile de masura pentru lungime activitate creata cu ajutorul Padlet.
DS-Cunoasterea mediului- ,,IATA, CATE AM INVATAT!"- proba de evaluare finala.
Evaluarea cunostintelor din cadrul activitatii pe domenii experientiale STIINTE( Cunoasterea mediului) la nivelul grupei mici.Proba de evaluare finala(realizata pe platforma Wordwall) consta in adresarea de intrebari prescolarilor si verificarea continuturilor referitoare la animalele domestice si salbatice, mijloace de transport, anotimpuri, insecte.
Aer curat pentru cerul albastru.
Lecție interactivă.
Semnul mai mare,mai mic și egal.
Scopul acestei activități este de a recapitula cele învățate anterior, și de ai ajuta pe copii mai ușor să deducă semnul mai mare, mai mic sau egal.
Joc interactiv - evaluare.
Jocul interactiv propus pentru evaluarea preșcolarilor presupune 13 itemi din domeniile experiențiale: Limbă și comunicare, Știință, Om și societate și Estetic și creativ. Temele abordate sunt: meserii, legume și fructe, animale și insecte, numerația 1 - 10, despărțirea în silabe și reguli de circulație.
Past Tense Simple
Ivan Iuliana
Evaluare a verbelor neregulate la Past Tense Simple
Lectia (5)
Baltag Stela
5 Reputatia Online RO
SigurOnline md
Scopul lecției este de a ajuta elevii să adopte comportamente online sigure, care nu le vor compromite propria reputație sau reputația altor utilizatori online.
Mediul de viaţă acvatic.
Jocul Puzzle are ca scop recunoaşterea diversităţii lumii vii.
La școală. Literele Ss, Șș
Taucci Liudmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Diversitatea animalelor
Exercițiu interactiv pentru consolidarea cunoștințelor la elevi.
Aplicații ale integralei definite la calcularea volumului unui corp de rotație
Cîrnaț Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Evaluare sumativă pe unitatea de învățare “Elemente ale limbajului HTML”.
Verificarea cunoștințelor în crearea și elaborarea documentelor Web.
Lectia6
Sărbuşan Galina
Nume notorii din trecut
Angela Ciobanu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Биология, 10-й класс, Систематика организмов на уровне царства, типа и класса
Баранчук Людмила
Тема: Систематика организмов на уровне царства, типа и класса Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Calitatea mesajului scris: coerența și coeziunea
Condrea Ion
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биология, 11-й класс, Роль сердечно-сосудистой системы. Сосудистая система: кровеносные сосуды
Баранчук Людмила
Тема: Роль сердечно-сосудистой системы. Сосудистая система: кровеносные сосуды Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Физика, 8-й класс, Решение задач по теме: «Производство тепла.
Беляева Светлана
Тема: Решение задач по теме: «Производство тепла. Коэффициент полезного действия нагревателя» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Limbajul de programare Pascal. Conceptul de data.
Dumbravă Natalia
Animație pentru predare-învățare a materiei noi.
Fructele de vară. Caisele.
Identificarea foloaselor pe care le are caisa pentru viața omului.
Noutăți în creația lui Nichita Stănescu
ElenaVorotneac
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Construirea imaginilor în lentile subțiri
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cum ne protejăm împotriva cariei dentare.
Este o lectie la educație pentru sănătate în care sunt prezentate metodele de profilaxie în dentatia mixta.
Математика, 3-й класс, Умножение на числа, составленные из круглых десятков или сотен
Вохмянин Владимир
Тема: Умножение на числа, составленные из круглых десятков или сотен Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adunarea numerelor cu rezultatul 20.
Dezvoltarea capacității de adunare cu rezultatul 20.Elevii își vor consolida adunarea numerelor naturale, vor avea de calculat și de aflat contra cronometru rezultatul corect al adunărilor.
Гражданское воспитание, 11-й класс, План защиты интересов. Организация мероприятий
Кориненко Александр
Тема: План защиты интересов. Организация мероприятий Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mijloace artistice de modificare a sensului: comparația și personificarea
Muruz Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Viteza unui mobil.
Joc Wordwall de identificare a caracteristicilor vitezei unui mobil ca mărime fizică.
Subordonatele: CM, CCz, CSc, CCt, CCv.
Aceasta activitate consolidează cunoștințele gramaticale ale elevilor.
Numeralul ordinal și cardinal
Test de verificare a cunoștințelor
”Frații Jderi ” de M. Sadoveanu
Test de lectură a romanului ”Frații Jderi” de M. Sadoveanu
Elementele de limbaj plastic.
Identificarea elementelor de limbaj plastic în imagini plastice. Potriveste imaginea cu elementul de limbaj plastic corespunzător!
Cuvinte monosilabice și bisilabice.
Scopul acestei activități este de ai ajuta pe copii să deosebească cuvintele monosilabice de cele bisilabice și să le împartă mai ușor în silabe .
Повторение структура эссе. Пишем вступление. Урок 1
Şevciuc Tamara
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Exerciții ordinea efectuării operațiilor
Fișă de lucur - consolidare cunoștințe
Ma maison.
Poate fi folosit ca un exercițiu de consolidare sau vericare a vocabularului la temă.
Adunari si scaderi in concentrul 0-10, fara trecere peste ordin.
Fixare cunoştinṭe/Evaluare - Dezvoltarea competenṭelor de utilizare a numerelor în calcule
Sunetul [e] şi litera de tipar E. Litera E (mare) de mână
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Развитие личности, 8-й класс, Волонтерство и личное развитие
Тону Яна
Тема: Волонтерство и личное развитие Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Modal Verbs
Elevii vor avea parte de o lecție de însușire a noilor cunoștințe-verbele modale. Predarea se face ghidat. Explicarea teoriei, execițiu de aplicare a verbelor și raspunsurile pentru auto verificare.
Русский язык и литература, 5-й класс, Словосочетание
Брижатюк Ольга
Тема: Словосочетание Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Basmul cult. Povestea lui Harap-Alb
Această activitate este realizată pentru a verifica lectura și înțelegerea textului basmului ales. Detaliile textului sunt semnificative pentru analiza și interpretarea textului. Răspunzând corect la întrebări, elevii vor fi conduși spre obținerea unor piese pentru rezolvarea unui puzzle.
Alfabetul.
Jocul urmăreşte aşezarea în ordine alfabetică a unor cuvinte date. Poate fi folosit în fixarea cunoştinţelor.
Mesopotamia. Formarea Imperiului Babilonian
Caciuc-Roșioru Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sfântul Nicolae.
Exercițiul realizat în aplicația LearningApps, de tip puzzle. Poate fi folosit la consolidarea și evaluarea cunoștințelor.
Textul Buburuza de Eugen Jianu.
Exerciții de înțelegere a textului "Buburuza" de Eugen Jianu.
Doi prieteni
Barbarova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Curentele culturale din secolele XVII XIX
Negrei Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Eroi de poveste - Recapitulare grupurile de litere.
O lecție integrată de recapitulare și sistematizare a cunoștințelor prin care se urmărește consolidarea cunoștințelor dobândite de elevi - grupurile de litere - și aprofundarea lor pe nivele superioare de înțelegere și aplicare.
Capitolul VI. Tema 6.6 Particularități ale sistemului cardiovascular
Activitate realizată cu ajutorul instrumentului quizlet.com. Scopul este de a facilita învățarea elevilor, prin selecția principalelor noțiuni cheie ale lecției și definirea acestora. Activitatea poate fi realizată cu scop de consolidare a informației noi sau sub formă de chestionare a elevilor prin aranjarea întrebărilor sub fomă de test.
Unit 1 Lesson One. My father is strong.
Scopul activității este dezvoltarea abilităților lingvistice și gramaticale, și anume consolidarea vocabularului de la lecția dată și utilizarea adjectivelor posesive: His, Her.
Holidays.
Un joc Kahoot pentru asimilarea/verificarea vocabularului lecției.
Culorile.
Identificarea culorilor primare, binare și a nonculorilor în mediul înconjurător.
The parts of speech
Anyone who needs help learning or mastering Parts of Speech will benefit from the game There is easier way to learn about the parts of speech. Among those who would benefit are: to learn a broad topic in a short amount of time to identify the most important information on the topic
Развитие личности, 5-й класс, Правила презентации или как произвести хорошее впечатление
Баранчук Людмила
Тема: Правила презентации или как произвести хорошее впечатление Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Plutirea corpurilor în apă.
Științele fizicii - lecție de consolidare a cunoștințelor Corpuri - Proprietăți Legea lui Arhimede a fost descoperită când încerca să verifice puritatea materialului din care era confecționată coroana regelui din Siracusa. Haideți să vedem ce am învățat de la el!
Figuri și corpuri geometrice
Consolidarea formelor geometrice. Evaluare formativă
Piramida alimentelor
Piramida alimentelor- puzzle pentru a descoperi ce e bine să mâncăm și cât pentru a fi sănătoși!
Русский язык, 8-й класс, Ю.М. Нагибин. Рассказ «Зимний дуб» (1 урок)
Караулан Людмила
Тема: Ю.М. Нагибин. Рассказ «Зимний дуб» (1 урок) Караулан Людмила Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Funcția rădăcină pătrată
Vasilache Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adunarea numerelor 0-20.
Elevii vor repeta în mod distractiv noțiunile legate de adunarea numerelor în concentrul 0-20.
Физика, 8-й класс, Сохранение и превращение механической энергии при колебаниях
Беляева Светлана
Тема: Сохранение и превращение механической энергии при колебаниях Беляева Светлана Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ordinea operațiilor clasa a II - a
Testeaza cunoștințele elevilor de clasa a II- a despre ordinea operațiilor.
Хобби и возможные риски
Irina Purcari
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Pericolele din spatele ecranului
Lișman Doina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Utilizarea corectă a ortogramelor
joc de consolidare a scrierii corecte a ortogramelor: sau/s-au, sa/s-a, ia/i-a, iau/i-au, ce-ai/ceai, ai/a-i
Abaterea de la norma literară. Anacolutul
Florea Margaret
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unități de măsură.
Recapitularea capitolului unități de măsură.
Corpul uman.
Exerciţiul - joc are ca scop consolidarea cunoştinţelor despre organele interne ale corpului uman.
Citește și potrivește.
Asocierea unei propoziții citite cu imaginea sugerată de aceasta.
Curiozităţi despre Europa- Ziua Europei 2020.
Filmuleţul a avut ca scop redarea unor curiozităţi despre Europa, fiind creat şi prezentat cu ocazia Zilei Europei- la 9 mai, 2020. Poate fi utilizat la activităţi extraşcolare- ce presupun şi dezvoltarea personală- concursuri, proiecte tematice, proiecte eTwinning. Antrenează procese ale gândirii ca gândirea, atenţia, memoria, vocabularul, imaginaţia.
LECTURA :,,DOMNIŞOARA POIMÂINE ŞI JOACA DE-A TIMPUL”, de Adina Rosetti, Cristiana Radu
TEST DE EVALUARE SUMATIV pentru verificarea lecturii suplimentare a elevilor, care are ca scop stimularea lecturii active, de profunzime, cu sens pentru elevi înţelegerea mesajului unui text .
Гражданское воспитание, 12-й класс, Масс-медиа – от информирования к манипулированию
Бабина Юлиана
Тема: Масс-медиа – от информирования к манипулированию Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Elemente ale tragicului în drama contemporană
Condrea Ion
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tastatura

Русский язык и литература, 3-й класс, Синонимы и антонимы
Соммер Наталья
Тема: Синонимы и антонимы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Formule de calcul prescurtat

Un joc interactiv care vă va permite consolidarea cunoștințelor legate de clasificarea unghiurilor.
Numărul și cifra 3

,,Fata babei și fata moșneagului" - Ion Creangă.
Un joculeț pentru realizarea feedback-ului sau pentru verificarea cunoștințelor însușite anterior.Identificarea sunetelor şi silabelor în cuvinte şi a cuvintelor în enunţuri rostite cu claritate;Formularea unor enunţuri proprii în situaţii concrete de comunicare;Scrierea unor mesaje, în diverse contexte de comunicare.
Reacţiile de schimb ionice complete şi reduse
Fişă de lucru creată pentru a consoloda materia la tema Reacţiile de schimb ionice complete şi reduse
Judicial Authority
Orbu Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
PRONUMELE ȘI ADJECTIVUL PRONOMINAL DEMONSTRATIV.
Activitatea urmărește ca elevii să facă distincția între formele pronominale și cele adjectivale , să identifice corect formele celor 4 tipuri de pronume demonstrative , să identifice funcția sintactică .
Mass- media.
Materialul poate fi utilizat în cadrul predării.
Sistemul osos la om: scheletul apendicular
Hîncu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Развитие личности, 10-й класс, Самоэффективность - способ использования личных ресурсов
Салтановская Галина
Тема: Самоэффективность - способ использования личных ресурсов Салтановская Галина Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Neomodernismul - Recapitulare
Cunoașterea de către elevi a trăsăturilor neomodernismului; Identificarea figurilor specifice acestui curent literar;
Semnele de punctuație.
Acest exercițiu interactiv poate fi utilizat la consolidarea cunoştințelor despre semnele de punctuație.
Русский язык и литература, 1-й класс, Буквы Я, я в начале слова и после гласных
Овсянникова Елена
Тема: Буквы Я, я в начале слова и после гласных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ordonarea numerelor naturale mai mici decât 1 000
Timofei Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
He'll be eleven in June.
Cebotari Oxana
Fișe digitale care includ definiții, imagini și audio pentru o pronunție corectă a cuvintelor la tema He'll be eleven in June. După ce elevii studiază vocabularul, cu ajutorul fișelor elaborate, ei pot exersa cu testele și activitățile interactive propuse. Elevii vor dezvolta competența lingvistică, sociolingvistică și pragmatică. Un exercițiu util pentru consolidarea vocabularului la tema rutina de dimineață.
Realismul. Trăsături ale curentului.
Chestionar concurs cu variante multiple de realizat în timp scurt, cu soluții și o rundă bonus.
Українська мова і література, 11-й класс, М. Коцюбинський «Intermezzo»....
Курлянцева Ольга
Тема: М. Коцюбинський «Intermezzo». Психологічна новела з жанровими ознаками «поезії у прозі» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Continentele și oceanele Terrei.
Materialul a fost realizat cu scopul familiarizării elevilor cu planiglobul și a localizării pe acesta a continentelor și oceanelor Terrei.
Reacții de descompunere
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fonetica
Activitatea urmărește consolidarea noțiunilor de fonetică
Практическая работа № 2 Исследование физических и химических явлений
Дымовская Галина
Тема: Практическая работа № 2 Исследование физических и химических явлений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 5-й класс, Характеристика героев «Сказки о мёртвой царевне и семи...
Брижатюк Ольга
Тема: Характеристика героев «Сказки о мёртвой царевне и семи богатырях» А.С. Пушкина Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mihai Eminescu și Lucian Blaga: poeți ai ființei
Vorotneac Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mitul Europei.
Elevii descoperă mitul Europei, accesând butonașele dispuse pe imagine.
Particularitățile artei narative în romanul psihologic ”Ciuleandra” de L. Rebreanu
Curicheru Tamara
Este un suport ideal pentru elevi în realizarea comentariului simbolului-obsesie Ciuleandra (descrierea dansului în roman, fragment video din film, cântecul ”Ciuleandra în interpretarea Mariei Tănase”, Ciuleandra în Dicționarul de simboluri + descrierea sarcinii de lucru).
Motanul încălțat.
Propoziții lacunare
Українська мова і література, 10-й класс, Марко Вовчок. Повість «Інститутка»....
Курлянцева Ольга
Тема: Марко Вовчок. Повість «Інститутка». Ідея непереборного прагнення людини до волі Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Teme dominante în fabule. „Copacul și Dovleacul”
Mamaliga Diana
de A. Pann, „Doi câini” de Gr. Alexandrescu Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Autocontrolul stărilor de furie și neliniște suletească
Negura Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Sunetul. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cum să învăţăm eficient. (LECȚIA NR. 2)
Pîntea Aliona
Lecția nr. 2 Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Stiluri artistice Cubism
Veta Dascăl
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Mișcarea anticomunistă
Cerbușca Pavel
în R.S.S.M. Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 10-й класс, Введение. Цель и задачи дисциплины
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Введение. Цель и задачи дисциплины Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Pronumele nehotărât.
Pușcașu-Gavrilă Simona
Posibilități combinatorii ale pronumelui și adjectivului pronominal nehotărât. Identificarea funcțiilor sintactice și scrierea corectă a formelor pronumelui nehotărât.
Doncenco Olga
„Cărţile au suflet”
Leancă Mariana
de Nicolae Manolescu. Mesajul textului. Eseul Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Omonimia și polisemia.
Revizuirea cunoștințelor despre omonimie și polisemie.
Algoritmi repetitivi. Ciclu cu contor si conditie. Schema logică.
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Українська мова і література, 10й класс, Закон милозвучності української мови...
Курич Олена
Тема: Закон милозвучності української мови. Орфоепічні норми сучасної української літературної мови Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Zilele săptămânii.
Scopul acestei activități este de a consolida cunoștințele preșcolarilor despre zilele săptămânii
Numerele naturale 0-20. Adunarea și scăderea în concentrul 0-20.
Reflecție.Exerciții de consolidare .
Reccapitulare.Probleme. Exersarea termenilor suma, diferenta, cu ... mai putin
Consolidarea notiunilor suma, diferenta, cu...mai putin; probleme cu 2 intrebari; probleme de logica
Test de evaluare. Clasificarea propoziției. Cl a VI-a
Guranda Ala
Clasificarea propozițiilor.
Б.Алмазов. Организаторская шишка
Maşcenco Anna
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Урок: What do you want to be Part 1
Schneider Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Гражданское воспитание, 11-й класс, Ответственное распределение общественных ресурсов...
Кориненко Александр
Тема: Ответственное распределение общественных ресурсов с целью устойчивого развития Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Traseul educațional și perspective profesionale
Gorincioi Taisea
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tonalităţile până la 3 semne cu diezi .
Acest exerciţiu contribuie la evaluarea cunoştinţelor acumulate anterior. În urma efectuării exerciţiului elevul va cunoaşte tonalităţile cu până la 3 diezi la cheie.
Să vorbim cu stelele.
Realizarea imaginii și alcătuirea unui dialog intre copil și stea.
Cartea - obiect cultural
Nenescu Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Atelier de lectură: ”Recreația mare” de M. Sântimbreanu
Este un proiect propus la tipul de lecție-atelier.Cuprinde activități la toate etapele orei, cu 2 texte propuse spre lectură și cu evaluarea finală a activității.Scopul activităților este de motivare a lecturii, dar și dezvoltarea competenței de lectură comprehensivă și de comunicare.
A. Busuioc „Bătrânul poet”. Lectură și vocabular
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Animalele sălbatice.
Scop:Consolidarea cunoștințelor despre animalele sălbatice și habitatul lor. Unități de competență: 1.4.Identificarea și descrierea animalelor. Standard 10. DC Copilul va fi capabil să observe și să descrie caracteristicile lumii vii și ale celei nevii. Indicatori: 667,668,669,670.
Mijloace de informare
Barbarova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mecanismele participării civice, politice

A. Păunescu ”Repetabila povară”.
Jocuri pentru memorarea lexicului de referință.
Summer holidays
Sadovei Daniel-Darius
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Recapitulare pentru Bacalaureat. Cantitatea de informație.
Musteață Victoria
Această lecție video este pentru tema Informație. Cantitatea de informație. Este o lecție de recapitulare a formulelor generale destinate calculării cantității de informație. Conține o serie de exemple rezolvate și exemple propuse spre rezolvare cu explicația rezolvării.
Măsurarea timpului-Săptămâna, luna, anul.
Joc interactiv de potrivire a răspunsului corect la cerinţa dată.
Percepția de sine și percepția altora
Ciobanu Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
What does she/he look like?

Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо букв Б, б. Письмо слов, предложений
Самошина Светлана
Тема: Письмо букв Б, б. Письмо слов, предложений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
cuvinte cu sens opus
Antonime - cuvinte cu sens opus
Русский язык, 5-й класс, Какое сегодня число?
Волковская Мария
Тема: Какое сегодня число? Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
”Culesul porumbului” după Ion Agârbiceanu.
Adevărat sau Fals?
Metode de separare a substanțelor din amestecuri
Elevii vor găsi 5 metode de separare și purificare, învățate prin rezolvarea unui joc de căutare de cuvinte. Se va dezvolta rapiditatea gândirii, a privirii de ansamblu în scopul găsirii de cuvinte.
Математика, 12й класс, Сечение призмы: параллельное основанию, диагональное, содержащее высоту
Радилова Марианна
Тема: Сечение призмы: параллельное основанию, диагональное, содержащее высоту Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Predarea-învățarea sunetului și literei Ț mare de tipar
ACTIVITATE JOC CE ARE CA COMPETENȚĂ IDENTIFICAREA SUNETULUI INIȚIAL DINTR-UN CUVÂNT/PRONUNȚAREA CLARĂ A CUVINTELOR CE CONȚIN LITERA ÎNVĂȚATĂ
Sistemul mărimilor fizice utilizate pentru caracterizarea substanței în baza formulelor și a ecuațiilor chimice
Cazacioc Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fabula
Scopul activității este de a aprofunda cunoștințele elevilor despre fabulă. Aceștia vor putea să recunoască fabula, să îi identifice trăsăturile și să explice morala textului.
About Me. Body Parts.
Pupils learn the parts of the body playing an interactive game with words and pictures.
At the railway station 2/2
Scutaru Tatiana
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 2-й класс, Знаки препинания в конце предложений
Король Лариса
Тема: Знаки препинания в конце предложений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Oportunități și resurse de învățare și informare
Margine Eugeniu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fructe si legume vesele.
Activitatea -Fructe si legume vesele poate fi folosita cu succes la gradinita atat in cadrul activitatilor de cunoasterea mediului cat si in cadrul activitatilor din domeniul limba si comunicare. Competentele pe care le dezvolta sunt:dezvoltarea capacitatii de recunoastre a formelor si a culorilor.
Înălțarea Domnului
Exercițiul este creat în aplicația ,,Wordwall,, și este de tipul ,, Chestionar concurs,,. Evaluează cunoștințele elevilor despre ,, Înălțarea Domnului,,.
Stabilirea coeficienţilor în ecuaţiile reacţiilor de oxido-reducere prin metoda bilanţului electronic
Godoroja Rita
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mutațiile

Test de evaluare sumativă. UD ” Atributul și subordonata atributivă”.
Un test de evaluare sumativă. Nivel mediu.
Limbajul urii în contexte interculturale
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Verbele auxiliare: a avea și a vrea

Биология, 8-й класс, Химический состав клетки. Органические вещества
Мамалига Анна
Тема: Химический состав клетки. Органические вещества Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Greutatea.
Un test de evaluare care verifică achizițiile de bază ale elevilor, la tema ,,Greutatea corpurilor.
Chimia
Adunarea cu 3
Suhin Angela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Les jeunes et leurs attitudes

Технологическое воспитание, 4-й класс, Разнообразие материалов, подлежащих вторичной переработке...
Хрипливая Анжела
Тема: Разнообразие материалов, подлежащих вторичной переработке. Пингвин из пластиковых бутылок Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md - это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответол с обучением на румынском и русском языках в соответах в соответах в соответол сон 2012010 Цель проекта - обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч. (6) Кодекса об образовании №152 / 2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa Viitorului (Класс будущего) - Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL - Центр передового опыта в области информационных технологий , Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образова.
Grupul de sunete [cs], [gz] şi litera X. Poezia. Memorarea și recitarea expresivă. Litera X (mare) de mână
Pumnea Valeria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Complemente necircumstanțiale
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Literatura română - întrebări de cultură generală.
Testarea cunoștințelor de literatură română (cultura generală)
Textul nonliterar. Afi_ul
Popa Elena
Unități de măsură pentru masa corpurilor
Ordonează crescător unitățile de măsură pentru masa corpurilor.
Microsoft Word
Formarea și dezvoltarea deprinderilor de utilizare a unui procesor de texte – Microsoft Word Competente specifice:  Utilizarea operațiilor de bază în procesarea textului  Aplicarea diferitelor modalități de formatare  Utilizarea avansată a editorului de texte
Tărâmul magic al copliariei.
O carte adresată preșcolarilor care provin dintr-un mediu defavorizat,și au terminat grupa mare!O carte simpla,pe ințelesul copiilor!
Tema: Predicatul. Predicatul verbal și nominal.
Competențe specifice disciplinei: - Aplicarea elementelor de construcţie a comunicării în mesajele emise, manifes- tând tendinţe de conduită autonomă. Unități de competențe: 5.1. Distingerea cuvintelor noi și a sensului lor în diverse texte și enunțuri. 5.3. Respectarea normelor fonetice şi gramaticale elementare. Conținuturile tematice: - Exerciții aplicative. - Alcătuiește propoziții după modelul dat. - Predicatul ca parte principală de propoziție. - Locul predicatului în propoziție. - Prin ce este exprimat predicatul. - Analiza predicatelor după tabel. - Ce este predicatul nominal? - Prin ce este exprimat numele predicativ? - Completarea tabelului, analizând predicatele din propozițiile date. - Bilanț.
Биология, 12й класс, Наследование признаков, сцепленных с полом
Мамалига Анна
Тема: Наследование признаков, сцепленных с полом Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Diversitatea și compoziția substanțelor
Cazacioc Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Prietenul adevărat.
Probă de evaluare
Unit 5 Reading Together “Gulliver's Travels
Nederiță Liliana
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
TEST: le verbe AVOIR
La sfârșitul orei elevii vor fi capabili să recunoască formele verbului AVOIR și să alcătuiască propoziții cu ele.
Easter
Nederiță Liliana; Daniel Sadovei
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Surse lexicografice de documentare pentru evitarea greșelilor de exprimare.
Curicheru Tamara
Materialul cuprinde definiții ale carențelor (greșelilor) de stil, care pot fi utilizate atât în cadrul predării, dar și pentru actualizarea celor învățate anterior.
Математика, 5-й класс, Запись и чтение натуральных чисел в десятичной системе счисления.
Мирза-Фёдорова Оксана
Тема: Запись и чтение натуральных чисел в десятичной системе счисления. Изображение натуральных чисел на оси Мирза-Фёдорова Оксана Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Nuvela „Popa Tanda” de Ioan Slavici
Activitate de verificare a înțelegerii textului.
Numeral Ordinal
Oleinic Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Математика, 2-й класс, Взаимосвязь деления и умножения
Ракул Марина
Тема: Взаимосвязь деления и умножения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tipuri de forțe. Rezolvarea problemelor (I)
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Despărțim în silabe.
Prin acest exercițiu copiii își dezvoltă competențele de comunicare, de receptare de mesaje și mai ales de despărțire în silabe.
Comunitatea în care locuim
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Personajele textului. Atitudinea față de comportamentul personajelor descrise.
Melnițchi Natalia
Text-resursă: „Dovleacul și vița” după Alexandru Mitru Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 5й класс, Правописание согласных в корне слова
Брижатюк Ольга
Тема: Правописание согласных в корне слова Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cuvântul. Silaba. Sunetul. Despărțirea cuvintelor în silabe și la capăt de rând
Moruz Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Trunchiul de con circular drept. Elemente. Desfășurata trunchiului de con

LES VERBE FRANÇAIS
Un joc cu verbele limbii franceze ce urmareste cunoasterea si distingerea unor verbe de altele: Verbe de grupa I Verbe de grupa a II a Verbe de grupa a III a Este vorba despre timpul prezent al verbelor de grupa I, II și III.
Les professions du futur
Slivca Olesea
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Genul liric. Definirea conceptelor-cheie.
Definirea conceptelor-cheie ale genului liric. Poate fi utilizată pentru actualizarea /recapitularea cunoștințelor la subiectul GENUL LIRIC.
Iurchiv Elena
Contractul de asigurare
- Definirea contractului de asigurare - Trăsăturile contractului de asigurare - Elementele contractului de asigurare - Drepturile și obligațiile părților contractante - Încetarea contractului de asigurare
Nu interveni în instalațiile electrice. Trăiește în siguranță
Premier Energy Distribution
Energia electrică pune lumea în mișcare. Ea ne aduce bunăstare. Dar pe lângă comoditatea zilnică, electricitatea poate fi periculoasă dacă regulile de securitate sunt încălcate. - nu interveniţi în instalaţiile electrice; - nu atingeţi conductoare suspecte aflate accidental la sol şi îndepărtaţi-vă de ele; - marcaţi locul unei eventuale rupturi de conductor şi asiguraţi paza acestuia până la intervenţia electricienilor; - nu urcaţi pe pilonii liniilor electrice şi pe copacii din apropierea lor; - acordaţi o atenţie sporită securității persoanelor în timpul intemperiilor şi a avariilor in sistemul electric; - explicaţi copiilor regulile de securitate electrică şi consecinţele încălcării lor; - despre orice incident informaţi imediat operatorul de distribuție la telefonul 022-43-11-11. Aflați mai multe detalii despre securitatea electrică pe www.premierenergydistribution.md
Физика, 8-й класс, Постоянный электрический ток: определение, направление электрического тока...
Беляева Светлана
Тема: Постоянный электрический ток: определение, направление электрического тока, сила тока, напряжение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 8-й класс, Однородные и неоднородные определения
Богач Алёна
Тема: Однородные и неоднородные определения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Comportamentul alimentar al animalelor
Exercițiu interactiv pentru consolidarea cunoștințelor.
Progresii aritmetice. Progresii geometrice.
Activitatea presupune un test pentru exersare la subiectul Progresii aritmetice. Progresii geometrice.
Unitățile de măsură.Consolidare.
Gorgan Diana
Activitate interactivă prin intermediul căreia realizăm consolidarea/EFE a cunoștințelor la Modulul ,,Unități de măsură,,.
Părți de vorbire.
Materialul urmărește consolidarea cunoștințelor despre părțile de vorbire.
Prevenirea arsurilor la contactul cu lichide fierbinți
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului REPEMOL de către Biroul de cooperare a Elveției. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul educatieonline.md este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Evaluare formativă modulul IV
Evaluarea conține un text urmat de întrebări A/F pentru comprehensiunea citirii precum și exerciții de utilizare corectă a adjectivelor cantitative some/any; much/many.
,,A oftat pãdurea", de Lucia Olteanu
-evaluarea cunoștințelor pe baza textului ,,A oftat pãdurea”, de Lucia Olteanu
Introducerea și scoaterea factorilor de sub radical.
Acest exercițiu se utilizează la fixarea cunoștințelor de introducere și scoatere a factorilor de sub radicali. Elevii trebuie să identifice perechi.
Les fruits et les légumes
Croitor Iulia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 10й класс, Твори Т. Шевченка, що стали піснями. «Заповіт»...
Курич Олена
Тема: Твори Т. Шевченка, що стали піснями. «Заповіт». Віра поета у світле майбутнє України Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Încrengătura Viermi inelați. Clasa Oligocheta
Gîrlă Jana

Unghiuri
Spinei Raisa
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Numărul și cifra 0
Fișă de lucru interactivă
Legătură chimică. Tipuri de legătură chimică și proprietățile substanțelor
Rotari Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Ordonarea cuvintelor în propoziție.
Exersarea competenței de comunicare scrisă.
Развитие личности, 6-й класс, Личный потенциал. Развитие и использование личных способностей
Баранчук Людмила
Тема: Личный потенциал. Развитие и использование личных способностей Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Буквы О-Ё после шипящих в корне
Brijatiuc Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Acceptarea opiniilor diferite de cele personale
Petrov Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Romanul modern
Materialul constituie un rebus cu ajutorul căruia se sistematizează câteva informații legate de romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu
Oceanul Planetar. Dinamica apelor oceanice.
Scopul activității : Evaluarea cunoștințelor legate de componentele Oceanului Planetar Competențe : - Clasificarea mărilor după așezarea geografică - Utilizarea termenilor geografici specifici hidrosferei -Enumerarea bazinelor oceanice Conținuri : 1. Bazinele oceanice 2. Dinamica apelor oceanice 3. Tipuri de mări
Русский язык и литература, 9й класс, Сложноподчиненное предложение с придаточным изъяснительным
Соболева Майя
Тема: Сложноподчиненное предложение с придаточным изъяснительным Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Суммативное оценивание по главе «Элементы астрономии»
Выявить уровень накопленных компетенций учащимися по завершении главы «Элементы астрономии»
Sunetul [f] şi litera de tipar f. Litera f (mică) de mână
Pumnea Valeria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unități de măsură pentru timp
Ordonează crescător unitătile de măsură pentru timp.
Cum învăț să comunic asertiv?
Cum învăț să comunic asertiv?
Abeceul „Toleranței”
Explicăm elevilor diferența dintre fenomenele „Toleranță” și „Intoleranță” în viața de zi cu zi. Le cerem să ne spună care ar fi antonimele și sinonimele. Elevii se expun și prin exemple proprii. La final putem folosi și lincul atașat.
Algoritm și program
Lișman Doina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lungul drum al Aumei, Eucabeth Odhiambo
Cronica unui eveniment - prezentare de carte în cadrul unui proiect (Campania Europeană 2019 FootballPeople - Proiectul Jocurile toleranței 2019 Proiect de Educația incluzivă și educaţie pentru mişcare). Competențele achiziționate sunt: stilul publicistic (trăsături, structură) dar și structura unei cronici de eveniment: introducere, cuprins, incheiere, elemente importante, etc.
Probele înmulțirii
Bernaz Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Test de verificarea a lecturii povestirii ,,În casa bunicilor” de Ionel Teodoreanu.
Volcov Rodica
Este un test de verificarea a lecturii. Competența vizată: 3.Lectura şi receptarea textelor literare şi nonliterare prin diverse strategii, demonstrând spirit de observaţie şi atitudine creativă.
Why do you like summer
Olaru Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Transformarea energiei mecanice în căldură. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
State verbs and Active verbs.
Scopul acestei activităţi este de a asimila verbele corespunzătoare stărilor fizice, sentimentelor şi gândurilor. Conţinutul tematic revizuit, va fi cel din domeniul comparaţiei. Competenţele specifice pe care le vor dezvolta elevii, vor fi cea digitală şi competenţa în limba străină.
China-poziția economico-geografică, resursele si condițiile naturale, populația.
Cozma Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Scăderi ZU
Operații de scădere din ZU
Exerciții de citire - completarea unor silabe date pentru a obține cuvinte
Jocul conține un număr de 10 itemi care au ca cerință alegerea silabei corespunzătoare care completează cuvântul. Prin aceste exerciții de citire, elevii își dezvoltă competența de receptare a unei varietăți de mesaje scrise, în contexte de comunicare cunoscute.
Învățătura textului ,,Greierul și furnica" de Al. Donici.
Este o activitate de evaluare a cunoștințelor, pe baza textului „Greierul și furnica”. Se asigură înțelegerea conținutului textului. Se propune la etapa de Reflecție a lecției.
RĂSPUNDE REPEDE ȘI BINE.
Evaluare finală- Activitate matematică - RĂSPUNDE REPEDE ȘI BINE! Verificarea cunoștințelor preșcolarilor referitoare la forme geometrice, vecinii numerelor și a pozițiilor spațiale.
Химия, 8-й класс, Простые и сложные вещества вокруг нас
Терлецкая Алла
Тема: Простые и сложные вещества вокруг нас Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Modulul 5.Tema 25.Mediul intern la om.
Julea Gheorghe
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
My week agenda.
It is useful.
Tainele cărţii. Cărţi cu imagini
Cernei Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Materiale create de natură pentru Educația plastică

Inițiere în limbajul C++. Sintaxa și vocabularul limbajului. Declararea variabilelor. Funcții de citire/scriere a datelor.
Dovgani-Cemîrtan Irina
Activitate interactivă - Jocul Kahoot, aplicată la finele semestrului de studiu, cu scopul de a recapitula cunoștințele dobândite pe parcursul semestrului.
Развитие личности, 5-й класс, Труд, работа и призвание
Баранчук Людмила
Тема: Труд, работа и призвание Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Українська мова і література, 11-й класс, Василь Стефаник «Камінний хрест»....
Курлянцева Ольга
Тема: Василь Стефаник «Камінний хрест». Ідея нерозривної єдності Івана Дідуха з полем, рідною землею Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
On the animal farm.
Activitate bazată pe înțelegerea textului.
Noțiuni de sintaxă.
Părțile de propoziție principale și secundare.
Русский язык и литература, 1-й класс, Гласный звук [э]. Буквы Э, э
Дубчак Алла
Тема: Гласный звук [э]. Буквы Э, э Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
English Classroom. Part 1
Olaru Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Complemente circumstanțiale.
Identificarea tipurilor de complemente circumstanțiale.
Legume de toamnă
Recunoașterea unor legume de toamnă cu ajutorul unui cântecel în format video însoțit de întrebări și sugestii introduse cu instrumentul Edpuzzle
Insectele. Albina.
Estimarea mărimii (mare, mic, mijlociu) în baza corpului albinelor. Recunoașterea cifrelor (în limita1-3).
Povestea unei flori
Am realizat aceasta carte pentru tema "Plantele".Elevii îşi vor însuşi mai uşor părţile principale ale plantelor şi rolul acestora.
Noël
Activitatea interactivă ludică are la bază dezvoltarea competenței de producere scrisă , care poate fi folosit ca moment de fixare în cadrul unei lecții de consolidare axată pe acestă temă. În plus prin completarea rebusului se exersează și abilitatea de a scrie corect în limba franceză. Concepută sub forma unui joc ( mots croisés), activitatea este dedicată elevilor cu un nivel de limbă A1-A2.
Forța.
Exercițiul dat poate fi folosit la verificarea cunoștințelor elevilor.
#3 Haterii şi discursul de ură
Serialul reprezintă un suport didactic pentru profesorii și elevii care au optat pentru disciplina opțională „Educație pentru Media”. Episoadele video abordează teme din manualele treaptei gimnazială și liceală, într-un format interactiv, accesibil și explicit. A fost lansat în 2020, în cadrul Hackathonului media „Puterea a cincea", ediţia a 6-a, desfăşurată de Centrul pentru Jurnalism Independent.
Jocurile de iarnă
Rosfinschi Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биология, 11-й класс, Кровеносная система человека: строение сердца
Баранчук Людмила
Тема: Кровеносная система человека: строение сердца Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fizica, Clasa 12, Lecția 4
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Биология, 11-й класс, Кожный анализатор, тактильные, тепловые и болевые раздражители
Баранчук Людмила
Тема: Кожный анализатор, тактильные, тепловые и болевые раздражители Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Elemente de prozodie: versificația, măsura versului, ritmul
Cibotaru Liubovi
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Iertarea. Bunătatea
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Analiza algoritmilor Complexitatea temporală a algoritmilor
Braga Lidia
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Гражданское воспитание, 6-й класс, Инструменты защиты и обеспечения прав
Барбарош Оксана
Тема: Инструменты защиты и обеспечения прав Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Educatia Digitala. 2019
Care este căsuța mea?Evaluare finală la grupă mică.
Activitatea își propune să evalueze cunoștințele din domeniul științe prin recunoașterea mediului de viață al diverselor viețuitoare. Preșcolarii vor da click pe imaginile perechi: o căsuță va fi pereche cu viețuitoarele corespunzătoare.
Să scriem corect.
Zaporojan Ala
Alege ortograma potrivită.
Fructe.
“Loveşte fructele!” este un joc creat pe Platforma WordWall ((Loveşte cãrtița!) prin care copiii de clasa I, clasa pregãtitoare sau preşcolarii vor recunoaşte fructele din imaginile date.
La Fête De Pâques.
Rusu Mirela
Lecție de fixare și recapitulare de cunoștințe: La Fête De Pâques, sărbători de primăvară. Competențe: comunicativă, pragmatică, socio-culturală. Conține suport video, prezentare educațională.
Părți de vorbire. Recapitulare.
O fișă ce verifică cunoștințele elevilor la tema ,,Părți de vorbire”. Unități de competență: 5.1; 5.2; 5.3.
Механическая работа. Мощность. Энергия. Простые механизмы 2
Radovscaia Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Ziua Pământului
Activitate propusă preșcolarilor cu scopul de a asocia Ziua Pământului cu sentimentul de ocrotire și cu dorința de protejare a naturii.
Fișă de lucru cu exerciții de asociere,
Fișă de lucru cu exerciții de asociere, creat elevilor din învățământul special.
Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face
Coșleț Raisa
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Activitate interactivă de cunoaşterea mediului despre Anotimpul ,,Vara".
Scopul activităţii: consolidarea cunoştinţelor despre vară. Obiective: să recunoască caracteristicile anotimpului vara să numească diferite moduri de petrecere a timpului liber vara să recunoască fructele de vară să selecteze fructele care se coc vara să asculte şi să însuşească cântecul
Propozițiile subordonate.
6. Explicarea funcţionării sistemului fonetic, lexical, gramatical al limbii române.
Русский язык и литература, 10-й класс, Философская лирика М. Ю. Лермонтова
Думитраш Оксана
Тема: Философская лирика М. Ю. Лермонтова Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sunetul și litera ,,I” mare și ,,i” mic de tipar.
Să recunoască sunetul, poziția lui în cuvinte, să formeze silabe, cuvinte, propoziții cu litera dată.
Lectura. Vocabular
Sărbuşan Galina
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Tehnica securității pentru vacanța de vară. Pericole de înec.
Explicarea unor reguli de comportament la râu.
Sinonime. Sinonime. Scrierea corectă a cuvintelor.
Sarcinile urmăresc unirea cuvintelor cu același sens, cu sens opus si scrierea corectă a cuvintelor.
Lunile anului
Scopul acestei activități este de ai ajuta pe copii să denumească corect lunile anului, să le recunoască și să deducă locul lor în calendar.
Importanța regulilor clasei. Cum să menținem o clasă minunată, cu ajutorul unui Acord?
Botnari Ina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Diversitatea lumii vii

Rezolvarea ecuațiilor de gradul II cu coeficienți reali în mulțimea ℂ.

Florile de primăvară
Proiect complex pentru consolidarea cunoștințelor despre florile de primăvară. Proiectul conține informații generale despre plantele de primăvară, legende, curiozități, jocuri, activități practice, etc
Математика, 3-й класс, Умножение числа на сумму
Дечева Нина
Тема: Умножение числа на сумму Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Развитие личности, 4-й класс, Изменения органов в период полового созревания
Коржикова Арина
Тема: Изменения органов в период полового созревания Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Operații aritmetice cu numere complexe scrise în formă algebrică
Test de sinteză la subiectul Operații aritmetice cu numere complexe scrise în formă algebrică pentru elevii clasei a XI-a, profil real și umanist
Развитие личности, 4-й класс, Желания и потребности
Коржикова Арина
Тема: Желания и потребности Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (2)
Ursu Zinaida
Funcția de gradul I. Proprietăți.
Se v-a evalua cunoștințele elevilor la tema Funcții de gradul I. Proprietăți.
Ortografia substantivului
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Produse alimentare.
Analizarea produselor alimentare de origine minerală, vegetală, animală din punct de vedere al formei, structurii, compoziției.
My clothes 2
Nederiță Liliana; Daniel Sadovei
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Predicatul verbal
Oleinic Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Solubilitatea substanțelor în apă

Медицинские аспекты асоциального поведения, употребление наркотиков, попрошайничество
Tonu Iana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Tipuri de forțe. Rezolvarea problemelor (II)

Adunări și scăderi succesive.
Scopul activității este de a dezvolta la elevi capacitatea de calcul oral.
Poezia ”Limba noastră” de A.Mateevici.
Activitate interactivă de verificare a noțiunilor despre textul literar
Rezolvare de probleme. Ecuația de stare a gazului ideal
Zavtur Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Familia mea.
Se propune la etapa de Reflecție pentru a relata despre cele însușite la lecție.
Scrierea cuvintelor cu m înainte de p sau b
Joc didactic de consolidare a scrierii corecte
Împărțirea unei sume la un număr
Colesnic Liliana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Selecții în ... selecții și bucle

Resursele naturale.
Resursele naturale și valorificarea acestora
Українська мова і література, 12-й класс, Іван Багряний. Основні віхи життя і творчості. «Тигролови»
Подлєсная Світлана
Тема: Іван Багряний. Основні віхи життя і творчості. «Тигролови» — авантюрно-пригодницький роман Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Les adjectifs numéraux cardinaux de 20 à 60
Lecție interactivă
Lumea povestilor.
Recunoașterea și denumirea personajelor din poveștile Capra cu 3 iezi, Scufița Roșie, Căsuță din oală, Turtița și înțelegerea textelor.
Când se întâmplă?.
Scop: Identificarea elementelor specifice anotimpurilor toamna și iarna
BUBURUZA : joc matematic de asociere
Fișa de lucru conține o serie de exerciții de adunare și scădere a unor numere naturale 0-100 la care elevii trebuie să asocieze răspunsurile potrivite / corecte de pe aripile buburuzei.
Anul 1940
Exercițiu pentru fixarea cunoștințelor acumulate în lecția Anul 1940
Briefe aus dem Schullandheim. Nebensatz mit "dass
Lucia Bivol
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Numere raţionale.
Orlov Diana
Un joc interactiv reprezentat sub formă de 4 anagrame( noţiuni la subiect) din care trebuie eliminat intrusul.
Unit Two. Lesson Three. My Town.
Activitatea are ca scop dezvoltarea abilităților gramaticale. Este un instrument util pentru consolidarea sau evaluarea cunoștințelor de utilizăre a construcțiilor: There is/ There are.
Z - U = ZU
Stihari Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Die Zahlen
Scopul: dezvoltarea și consolidarea vocabularului legat de numere; Competențe: recapitularea numerelor în limba germană (10-100) într-un mod interactiv.
The seeing see little
Paciu Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Alcooli
Gorescu Carmen
Izomeri
Insecte folositoare și dăunătoare.
Recunoașterea insectelor conform rolului pe care îl au în natură (folositoare sau dăunătoare).
Достопримечательности Москвы и Санкт-Петербурга
Караулан Людмила Александровна
Ученики после ознакомления с текстом по данной теме, могут проверить качество полученных знаний о Москве и Петербурге путём самооценивания.
Complementul. Exerciții aplicative.
Dimitriu Irina
Complementul. Exerciții aplicative.
Teme dominante în opera realistă. „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă
Mamaliga Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Ordinea operațiilor
consolidarea deprinderii de calcul corect, respectând ordinea operațiilor
Personalități istorice 1
Exercițiu de recapitulare
Miscarea oscilatorie
Burleai Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Fii ghid digital pentru turistii virtuali! -"Cu rucsacul prin Lume" este un padlet interactiv ce implica toti elevii clasei, dar si parteneri ce pot deveni contributori si parte a comunitatii clasei.
A invata sa inveti reprezinta una dintre competentele-cheie, pe care, iata, le putem forma/dezvolta atat de eficient cu ajutorul instrumentelor digitale.Fiecare copil a selectat informatii captivante despre destinatia aleasa si a devenit ghid pentru un oras/tara a lumii, pentru care s-a documentat cu seriozitate.
Comunicarea orală. Elemente verbale, nonverbale şi paraverbale utilizate într-o situaţie de comunicare.
Elevii clasei a X-a, la subiectul lecției „Comunicarea orală. Elemente verbale, nonverbale şi paraverbale utilizate într-o situaţie de comunicare”, realizarea sensului, prin quizlet și metoda jocul didactic, asimilează cuvinte noi, apoi le încadrează într-un discurs, dezvoltându-și competența de comunicare orală.
Русский язык, 5-й класс, Я и моя семья. Буквы Ээ, Мм, Бб, Пп
Ляшенко Ольга
Тема: Я и моя семья. Буквы Ээ, Мм, Бб, Пп Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Omul și mediul Greciei Antice.
Scopul activității - lucrul cu harta istorică; elevii vor localiza pe hartă cele 3 părți ale Greciei Antice și mările ce o înconjoară.
Tema:Organizarea administrativ-teritorială a RM.
Scopul:Caracterizarea particularităților de organizare administrativ -teritoriale a RM. Descriptori: -Să coreleze unitățile administrative cu reședințele lor; -Să utilizeze corect termeni și nume geografici;. -Să dezvolte spiritul de observație. Exercițiu de fixare a cunoștințelor,test pogramare pentru o evaluare formativă.
Împărțirea numerelor naturale
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Triunghiul. Linii importante în triunghi.
Evaluare. Tipuri de triunghiuri. Proprietăți ale triunghiurilor. Linii importante în triunghi.
Sinonime-antonime.
Această activitate este folosită în recapitulare.
N. Dabija „Recital de poezii la o casă de copii”
Dorin Galben
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 1-й класс, Гласный звук [о]. Буква ё. Обозначение мягкости согласных
Дубчак Алла
Тема: Гласный звук [о]. Буква ё. Обозначение мягкости согласных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 11-й класс, Непредельные углеводороды
Терлецкая Алла
Тема: Непредельные углеводороды Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Scrierea corectă a ortogramelor.
Exerciţiul e creat cu scopul de a facilita exersarea deprinderilor de scriere corectă a ortogramelor.
Locuitorii
Rosfinschi Mariana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Modulul 4.Tema 22.Sistemul muscular al omului.
Julea Gheorghe
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Alexandru Bernardazzi, contribuții la estetica orașului Chișinău
Prezintă M. Șlapac și A. Ceastina. „În luna iulie a anului 2021, faimosul arhitect Alexandru Bernardazzi a împlinit 190 de ani de la naştere. Activând în calitate de arhitect-șef al orașului Chișinău între anii 1856 și 1878, acest descendent al dinastiei Bernardrazzi a reușit să înscrie capitala Basarabiei de atunci în contextul estetic, arhitectural și cultural din Europa, dar și din Imperiul Rus. Chișinăul secolului al XIX-lea a obținut însușirea de „oraș european” datorită eforturilor creative ale acestui om talentat.” Filmul face parte din serialul „Arta și mitopoetica orașului Chișinău”, director de proiect Aliona Grati, și apare sub auspiciile Direcției Cultură Chișinău și a Universității de Stat din Moldova.
Sensurile cuvântului. Sens de bază, sens figurat.
Scopul activității este de a aprofunda cunoștințele elevilor despre sensurile cuvântului: propriu, figurat, derivat.
Unități de măsură pentru capacitatea vaselor
Rusu Oxana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Aria triunghiului
Arama Maia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Compunere pe baza
Mățilă-Parfeni Viorica
unor benzi de desene. Atelier de creație: „Ursul păcălit de vulpe” Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adunarea fracțiilor cu același numitor
Postică Angela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 11-й класс, Н.А. Заболоцкий. Драматическая судьба поэта...
Гуцул Алина
Тема: Н.А. Заболоцкий. Драматическая судьба поэта. Философская лирика Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cum pot rămâne sănătos?
Scopul activității este de a familiariza copiii încă de la vârste fragede că sănătatea noastră și a celor din jur este în mâinile noastre și sunt câteva lucruri pe care le putem face pentru a ne proteja. Am creat un joc interactiv prin intermediul căruia să consolidez și să evaluez în același timp cât de bine au fost însușite informațiile despre acțiunile ce ne pot ajuta să ne menținem sănătoși.
Fenomene ale naturii. Ploaia. Ninsoarea. Vântul
Barbarova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
"Vizita lui Winnie" adaptare după A. A. Milne - Lecție de evaluare.
Înțelegerea textului - Realizează corespondența între explicații și părțile de vorbire extrase din textul studiat.
Как помочь себе учиться
Purcari Irina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Împărțirea fracțiilor.
Pentru etapa de evocare la împărțirea fracțiilor.
Personalități istorie 2
Exercițiu recapitulare finală
Sistemul noțiunilor chimice utilizate pentru a caracteriza reacția chimică
Godoroja Rita
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Причастие как особая форма глагола...
Быкова Людмила
Тема: Причастие как особая форма глагола. Признаки глагола и имени прилагательного Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
What do You do Every Day?
Vascan Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Balada cultă „Pașa Hassan” de George Coșbuc
Testul-grilă evaluează interactiv cunoștințele elevilor despre balada cultă „Pașa Hassan”
Reacții cu transfer de protoni
Test de evaluare sumativă
Sănătatea mea e prioritară
Botnari Ina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 10-й класс, Степень с целым показателем. Свойства
Лунгу Евгения
Тема: Степень с целым показателем. Свойства Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Socotește și alege răspunsul corect.
Adună/ scade numerele și alege varianta corectă de răspuns.
Prezentări PowerPoint.
Recapitulare unității de învățare
Проблема отношений между новой властью и старой интеллигенцией в повести Собачье сердце
Soboleva Maia
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
SUBIECTUL -Parte principală de propoziţie
Subiectul -lecţie de predare- identificarea subiectului conform întrebarilor, clasificarea tipurilor de subiecte ( simplu şi multiplu) si realizarea acorsului subiectului cu predicatul.
Exerciții.
Joc - concurs de verificare a cunoștințelor matematice și a vitezei de calcul
Русский язык, 6-й класс, Встреча весны. Глаголы в настоящем времени
Волковская Мария
Тема: Встреча весны. Глаголы в настоящем времени Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Dive Into a Good Book
Orbu Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Genul dramatic interactiv.
Aici elevul își poate verifica instantaneu cunoștințele utilizând activitățile indicate la slide
Les grands projets de Paris p. 139
Unité 6 Architecture et urbanisme; Competenta (Pluri/Inter) culturală
Н.Носов. Зачем я это сделал
Maşcenco Anna
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Atelier de creație. Lizibilitate, înclinaţie uniformă, acurateţe, aranjare în pagină. Orașul/satul meu
Niță Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cel de-al II-lea Imperiu Francez
Predarea temei noi și tema pentru acasă - Descrierea personalității conform algoritmului și dezvoltarea limbajului istoric prin alcătuirea enunțurilor cu noțiunile istorice
Lectura și observarea textului „Tiparnițe mănăstirești” de Lucian Blaga
Cibotaru Liubovi
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Физика, 9-й класс, Решение задач на закон Кулона
Вангелий Виктория
Тема: Решение задач на закон Кулона Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Биология, 7-й класс,
Cyber Smart
Cernei Kristina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Химия. 2019
«Вторая жизнь вещей»: создание утилитарного арт объекта
Papușina Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Alexandru Macedon.
- Localizarea în spaţiu a evenimentelor istorice - Identificarea de surse istorice utilizând o varietate de instrumente, inclusiv tehnologiile de informare şi comunicare - Aplicarea unor procedee simple de analiză a surselor pentru a identifica informaţii variate despre trecut - Determinarea semnificaţiei unor evenimente din trecut şi din prezent
Sistemul cartezian de coordonate în plan
Lavric Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectura imaginii. La stadion. Bastonata cu întorsătură în partea de sus

Accesorii Windows.
Acest rebus va fixa noțiunile de bază legate de Accesoriile Windows; rezolvând acest rebus, elevii vor fi capabili : să definească corect accesoriile Windows, să folosească corect noţiunile teoretice însuşite, să identifice elementele de interfață ale fiecărei aplicații Competențe specifice vizate: 1.1. Utilizarea eficientă și în condiții desiguranță a dispozitivelor de calcul
Русский язык и литература, 3-й класс, Творительный падеж. Предложный падеж
Назаренко Ольга
Тема: Творительный падеж. Предложный падеж Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Limba și cultura țărilor vecine.
Descoperirea informațiilor utile despre limba și cultura țărilor vecine României.
Propaganda și manipularea
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sunetul și literele f, F
Este o fișă interactivă de consolidare a citirii cuvintelor care conțin litera f.
Evoluția culturii Moldovei, Munteniei și Transilvanieisec XVII XVIII
Vacarciuc Daniela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Математика, 1-й класс, Сложение с числами 6, 7, 8, 9
Фёдорова Елена
Тема: Сложение с числами 6, 7, 8, 9 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Соли
Dîmovskaia Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Математика, 2-й класс, Особые случаи деления
Ракул Марина
Тема: Особые случаи деления Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fracții zecimale.
Test - fracții zecimale
Poluarea apelor
Testul Quizizz cu 13 întrebări simple care cuprinde și imagini se adresează elevilor de clasa I și vizează conștientizarea efectului pe care îl au acțiunile oamenilor asupra mediului înconjurător, a poluării apelor.
La rentrée. L’école
Bulgaru Daniela și Adam Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Evaluare U.I 1 Trecutul și prezentul din jurul nostru
Evaluare istorie pentru unitatea de învățare 1 ”Trecutul și prezentul din jurul nostru”
LES VERBES FRANÇAIS
Cu ajutorul cărții digitale, elevii vor învăța mai ușor verbele cele mai importante ale limbii franceze, cum să le conjuge, cum să alcătuiască propoziții/dialoguri cu acestea.
Adunarea numerelor naturale în concentul 0-10
Să adune numerelor naturale 0-10
Basarabia în anii I-ului Război Mondial
Vacarciuc Daniela
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Ocupații în familie
Taucci Liudmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 12-й класс, А.И. Солженицын. Жизнь и судьба. Рассказ «Один день Ивана...»
Тема: А.И. Солженицын. Жизнь и судьба. Рассказ «Один день Ивана Денисовича» Авторы: Пушка Ольга и Курячая Наталья Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Animale exotice
Barbarova Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Atitudinea/opinia față de comportamentul personajelor descrise. Exerciții aplicative. Textul ”Cartea cu Apolodor” de Gellu Naum.
Focșa Aliona
Acest exercițiu vine să-l descrie pe Apolodor, eroul principal din textul studiat, din spusele unui actor de circ ce a fost alături de el.
Физика, 9-й класс, Лабораторная работа №1: Определение показателя преломления стекла
Вангелий Виктория
Тема: Лабораторная работа №1: Определение показателя преломления стекла Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Reproducerea în lumea vie.Bioritmuri.Sisteme de coordonare și integrare a organsimelor în mediu.
Grecu Diana
Recapitularea noțiunilor importante studiate în baza a celor 3 module reproducerea în lumea vie, bioritmuri și sisteme de coordonare și integrare a organismelor în mediu.
География - большой размер файла !!!
Spare time.
Munteanu Elvira
Acest Joc ajuta la fixarea cunoștințelor.
Plante decorative de interior
Căldare Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Passive Voice
Turuta Alina
Passive Voice, the Perfect and Perfect Progressive Tenses
Înmulțirea și împărțirea tabelară.
Antrenarea capacităților de calcul.
Creaţiile artistico-plastice: reprezentarea naturii prin forme și culoare. Materiale: carioci, vopsele de apă, plastilina
Buiacov Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Информатика, 11-й класс, Язык программирования С++ Тип данных массив
Сакара Андрей
Тема: Язык программирования С++ Тип данных массив Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Scara numerică
Scopul activității îl reprezintă dezvoltarea cunoștințelor preșcolarilor despre scara numerică și număratul în ordine crescătoare/descrescătoare.
Буквы Ы-И после Ц. Представление проектов «Инфографика»
Brijatiuc Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Conflictul de interese și interdependența dintre oameni
Verdeș Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Vechile biserici ale Chișinăului în operele artiștilor plastici
Prezintă Natalia Procop. Printre multiplele surse și subiecte de creație artistică, lăcașele de cult au constituit dintotdeauna obiecte venerabile ale figurării artistice. Or, arta și credința, în cele mai diferite perioade de timp, au întruchipat simbioza valorilor etico-morale și estetice ale societății. Obiecte ale patrimoniului național, vechile biserici din Chișinău au fost înfățișate în lucrările de artă ale artiștilor plastici autohtoni, cât și din ale celor din străinătate. Filmul face parte din serialul „Arta și mitopoetica orașului Chișinău”, director de proiect Aliona Grati, regizor Diana Pidghirnîi, imagine Grigore Rață, editor de imagine Diana Busuioc, selecție muzicală Galina Dimitrova, grafică Aureliu Busuioc, lectură Iulian Proca.
Reforma și Contrareforma
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Proiect de parteneriat - voluntariat "Noua ne pasa".
Proiectul propus urmărește să îi ajute pe elevi să studieze mai eficient, să îi implice activ în procesul de învățare prin aplicarea cunoștințelor dobândite, într-un context mai larg, prin participarea la actiuni de voluntariat in parteneriat cu diferite ONG.
Технологическое воспитание, 1-й класс, Информация. Цифровые устройства
Леу Наталья
Тема: Информация. Цифровые устройства Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Crime de război. Holocaust
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 6-й класс, Український супергерой, переможець над злом....
Чебан Анжела
Тема: Український супергерой, переможець над злом. Власне українські й запозичені слова Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Notarea alfabetică a tonalităţilor.
Elevii vor cunoaste notarea alfabetica a tonalitaţilor majore si minore până la 4 semne la cheie.
ZU-U=U
Bernaz Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Limba și literatura rusă, Clasa 9, Lecția 1
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Cercul trigonometric.
Pentru etapa de evocare.
Математика, 10й класс, Уравнения I-ой степени с параметром
Лунгу Евгения
Тема: Уравнения I-ой степени с параметром Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Transportul și căile de comunicații.
Roșca Ana
Scopul acestui exercițiu este evaluarea/ autoevaluarea cunoștințelor în într-un mod interactiv, competitiv, util de aplicat la etapa de Reflecție sau Evocare. Se poate juca Live în cadrul lecțiilor sau ca temă pentru acasă, independent și oferă posibilitatea de revizuire a materialului.
Fracții echivalente. Amplificarea și simplificarea fracțiilor.
Activitatea dată reprezintă un joc de potrivire a cuvântului cheie cu definiția sa. Dzvoltă UC-2.1
Evaluare sumativă. Romanul. Descrierea.
3. Rezumarea textelor literare şi nonliterare. 9. Operaţionalizarea terminologiei lingvistice şi literare, în limita standardelor de conţinut. 9.2. Aplicarea instrumentarului de interpretare a textului.
La place de l’adjectif qualificatif
Todor Cornelia Adjectifs qui changent la signification selon leur place par rapport au nom
Sinonimele
Canișcev Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
”Să nu uităm de cei mai trişti ca noi”
Inga Zazulea
La lecția ”Să nu uităm de cei mai trişti ca noi”, la realizarea sensului, elevii clasei a X-a cu limba rusă de instruire, în baza instrumentului web wordart și metodei jocul didactic ”cuvântul-magnit„, au extras sinonimele cuvântului ”a ajuta”, apoi le-a inclus într-un discurs pe tema ”Prietenul adevărat”. Astfel, elevii își dezvoltă competența de comunicare orală.
Mediile tropicale
Zamfir Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Pătratul. Dreptunghiul. Cercul. Discul de cerc.
Evaluare. Perimetrul și aria pătratului. Perimetrul și aria dreptunghiului. Lungimea cercului. Aria discului de cerc.
Proprietăți chimice ale fibrelor textile.
Exercițiu interactiv tip Text spații goale realizat cu aplicația LearningApps; sarcina de lucru vizează consolidarea cunoștințelor despre proprietățile chimice ale fibrelor textile, respectiv operațiile de tratare aplicate diferitelor tipuri de materiale.
Bisectoarea unui unghi.
Rebus online ce contine notiuni despre unghiuri pentru a obține pe verticală cuvântul BISECTOARE
Les crêpes
Svetlana Amoașii
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо букв Ч, ч. Правописание слогов и буквосочетаний ча,...
Овсянникова Елена
Тема: Письмо букв Ч, ч. Правописание слогов и буквосочетаний ча, чу, чк, чн. Письмо предложений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Animale sălbatice. Animale domestice.
Jocul Puzzle are ca scop recunoaşterea şi analizarea pe bază de planşă a animalelor domestice.
Буквы З и С на конце приставок
Leascenco Olga
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Биология, 11-й класс, Центральная нервная система: анатомия и физиология спинного мозга
Чумаченко Лилия
Тема: Центральная нервная система: анатомия и физиология спинного мозга Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Развитие личности, 7-й класс, Профессиональный и школьный путь
Тону Яна
Тема: Профессиональный и школьный путь Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Рептилии
Terteac Snejana
Divizibilitatea numerelor naturale.
Acesta este un test sumativ la tema Divizibilitatea numerelor naturale Elevii vor fi capabili să -Aplice criteriile de divizibilitate cu 2, 5 și 10, 3 și 9 -Recunoască, folosind definiția, un număr prim sau compus - Identifice divizorii unui număr natural; - Identifice multiplii unui număr natural; -Identifice divizorii proprii unui număr natural
Informația. Sisteme de numerație.
Recapitularea materiei la sfîrșitul unității.
Câmp lexical
Careul propus facilitează înțelegerea noțiunii de câmp lexical și identificarea cuvintelor care fac parte din câmpul lexical al florilor.
Ordonează corect cuvintele în propoziție!
Copiii trebuie sa ordoneazăe cuvintele unor propoziții si sa acumuleze puncte pentru răspunsurile corecte.
Русский язык и литература, 6-й класс, Правописание Не с глаголом
Букшан Людмила
Тема: Правописание Не с глаголом Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Zaharoza
Lașco Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо букв З, з. Письмо слов, предложений
Самошина Светлана
Тема: Письмо букв З, з. Письмо слов, предложений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Matematica în timpul liber
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unit V, Lesson 2, Grammar topic ”Either...or, Neither...nor”.
This activity combines video explanation of the topic as well as online video exrecises.
Probleme despre cumpărături
Munteanu Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Цилиндр. Конус. Сфера
Chicu Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Sulful. Compușii sulfului. Recapitulare.
Întrebările sunt la subiectul: „Sulful și compușii lui”
Русский язык и литература, 3-й класс, М. Горький «Утро»
Соммер Наталья
Тема: М. Горький «Утро» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Rezolvarea problemelor cu ajutorul ecuațiilor de gradul II, partea I
Izmană Nina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
FAMILIALE
Țurcan Tatiana
de Jacques Prévert Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Inecuații trigonometrice Partea II
Bas Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Acordul articolului posesiv și al pronumelui relativ care.
Aceasta activitate dezvolta competentele de scriere.
Celebrations
Antociuc Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
A Surprise For Mother

În lumea viețuitoarelor.
Competențe specifice: 1.5. Efectuarea de adunări repetate/scăderi repetate prin numărare și reprezentări obiectuale în concentrul 0-31 1.6. Utilizarea unor denumiri și simboluri matematice în rezolvarea și/sau compunerea de probleme 3.1. Descrierea unor fenomene/procese/structuri repetitive simple din mediul apropiat, în scopul identificării unor regularități 5.2. Rezolvarea de probleme în care intervin operații de adunare sau scădere cu 1-5 unități în concentrul 0-31 Scopul lecției: reactualizarea cunoștințelor elevilor referitoare la corpul animalelor, corpul uman, adunări și scăderi cu trecere peste ordin în concentrul 0-31
Înmulțirea când un factor e 2
Jocul matematic propus vizează formarea competenței de utilizare a numerelor în calcule elementare.
Țara lui Vreau-și-primesc - aspecte de conținut ale textului.
Scopul activității este de a verifica, într-o formă interactivă, capacitatea de însușire a conținutului textului. Jocul este realizat în aplicația interactivă Kahoot și, în funcție de tipul lecției, poate fi valorificat în orice etapă a acesteia.
Autoevaluare I
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Getting Your Dream Scholarship
Munca-Aftenev Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 12-й класс, Компромисс – цена поддержки и согласия
Бабина Юлиана
Тема: Компромисс – цена поддержки и согласия Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 12-й класс,
Proprietățile țesăturilor.
Exercițiu interactiv tip Text spații goale realizat cu aplicația LearningApps; sarcina de lucru vizează identificarea de către elevi a proprietăților țesăturilor, pe baza definițiilor acestora.
Natura responsabilităților umane
Petrovici Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Clothes.
Activitate care poate fi utilizată pentru revizuirea vocabularului legat de haine, atât ca activitate de consolidare, cât și pentru evaluarea cunoștințelor acumulate.
СТИЛИ РЕЧИ Урок №3
Soboleva Maia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
geto dacii
un joc interactiv pt recapitulare
Câmpul magnetic al Pământului. Aurore polare
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mijloace artistice.
Gorgan Diana
Familiarizarea elevilor cu mijloacele artistice:comparația și personificarea.
Date biografice. A. Mateevici „Limba noastră”.
Elevii vor actualiza datele biografice ale lui A. Mateevici.
Divizibilitatea numerelor naturale.
Cu ajutorul acestui joculeț interactiv, elevii vor fi capabili să învețe noțiunile de divizibilitate,divizor, multiplu, criteriile de divizibilitate cu 2,5,10.
Гражданское воспитание, 10-й класс, Мы несем ответственность за принятые решения
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Мы несем ответственность за принятые решения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо буквы ы. Письмо буквосочетаний
Дубчак Алла
Тема: Письмо буквы ы. Письмо буквосочетаний Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Protecția mediului înconjurător: plante și animale.
Elevii vor recunoaște diversitatea plantelor și animalelor din pădure.
Interviul de angajare.
Curicheru Tamara
Materialul prezintă un filmuleț în care sunt stipulate etapele de pregătire pentru un interviu de angajare.
Irregular verbs
Consolidation of irregular verbs
An Invitation to the USA
Cotovan-Naval Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Contopirea arborelui cu eul liric în poezia „Necuvintele” de Nichita Stănescu
Elena Vorotneac
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Balada Miorița
Un exemplu de activitate folosind metoda Pălăriile gânditoare.Toți elevii sunt implicați într-un mod interactiv, comunică, își exprimă opinia.Dezvoltă competența lingvistică, sociolingvistică și pragmatică.
Русский язык и литература, 1й класс, Гласный звук [у]. Буква Ю
Самошина Светлана
Тема: Гласный звук [а]. Буква Я Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adunarea și scăderea până la 100 (ZU+ZU, ZU-ZU), cu trecere peste ordin
Martea Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cum sunt animalele exotice?

Гражданское воспитание, 7-й класс, Ответственность в принятии решений
Кориненко Александр
Тема: Ответственность в принятии решений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Limbaje de programare. Conceptul de dată
Sacara Andrei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Hidrosfera - clasa a V-a.
Acesta este un test-joc în Kahoot, pe care vă sugerez să-l jucaţi împreună cu copiii într-o oră de recapitulare şi fixare a cunoştinţelor despre Hidrosfera. Este foarte interesant. Succes!
Specificul vârstei preadolescenței
Chișca Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Impactul acţiunii omului asupra propriei existențe.
Manole Rodica
Buletin informativ Scop:promovarea Eco-atitudinii, formarea la elevi a unei viziuni integre relativ de interacţiune „Om-Mediu-Om” şi consecinţele acesteia, conştientizîndu-se problemele de mediu şi căile lor de soluţionare 1.Competența de a dezvolta unele comportamente responsabile în raport cu mediul ambiant.
Formarea statului român modern
Exercițiu Learning Apps de potrivire a perechilor utilizând imagini și text.
Pronumele personal
Petrov Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Всемирная литература, 12-й класс, Тема человеческих жизней и душ, уничтоженных войной...
Завадовская Инна
Тема: Тема человеческих жизней и душ, уничтоженных войной, в романе Э.М. Ремарка «На западном фронте без перемен» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Aflarea unui termen
Grecu Margareta
necunoscut Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Respectul de sine și respectul față de ceilalți
Negura Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova Proiectul contribuie la realizarea Obiectivul dezvoltării durabile 4 - Educație de calitate - asigurarea unei educații calitative, incluzive și echitabile; promovarea oportunităților de învățământ, (pentru toți cetățenii, pe tot parcursul vieții). Proiectul este realizat de către Primăria mun. Chișinău (chisinau.md) și toate drepturile asupra conținutului îi aparțin. Chisinau ©2020
Ameliorarea pronunției intedentale la copii
Lozan Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Să recunoaștem formele geometrice.
Recunoașterea și consolidarea cunoștințelor despre formele geometrice.
Jacqueline et Miraut. La comparaison
Josanu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Test on exams.
Test interactiv în limba engleză cu întrebări de tipul adevărat-fals pentru clasa a X-a, care evaluează însușirea de către elevi a vocabularului pe tema examene.
domnitori romani
joc educativ cu tema domnitori romani
Биология, 10-й класс, Белки. Нуклеиновые кислоты
Баранчук Людмила
Тема: Белки. Нуклеиновые кислоты Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Drama ”Păsările tinereții noastre” de I.Druță.
Exercițiul se referă la recunoașterea personajelor din dramă.
Interpretarea textului
Sărbuşan Galina
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Val talks about the USA.
This activity improves pupils' vocabulary .
Alimentația omului.
Putem utiliza drept drept evaluare formativă a noțiunilor sau ca o extindere în cadrul temei sttudiate.
Presiunea. Forța Arhimede.
Scopul: de a recapitula și sistematiza cunoștințele elevilor la modulul "Presiunea. Forța Arhimede".
Propoziția. Ordonarea cuvintelor în propoziție.
Elevii vor citi apoi vor ordona cuvintele astfel încât să obțină o propoziție.
"Lacustră", de George Bacovia. Elemente de analiză a textului poetic.
Activitatea constă într-un demers interpretativ ce vizează conținutul uneia dintre cele mai relevante poezii simboliste din lirica românească. Sarcinile de lucru se focalizează atât asupra elementelor de semnificație, cât și asupra elementelor de construcție ale poeziei vizate, urmărind formarea și dezvoltarea competențelor de gândire critică, analiză și sinteză ale elevilor, oferindu-le un context de învățare, menit să le valorifice capacitățile de receptare și interpretare a textului liric și să le lărgească orizontul de cunoaștere.
Математика, 4-й класс, Вычитание чисел до 1 000 000. Решение задач
Зубку Анжела
Тема: Вычитание чисел до 1 000 000. Решение задач Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Элементы акустики. Ультразвук. Инфразвук. Применение
Lupanciuc Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Jocuri cu și despre energie
Prin intermediul jocurilor propuse în această activitate copiii vor exersa cunoștințele dobândite anterior depre energie. Competențe:Formularea de concluzii pe baza propriilor investigații
Managementul conflictului prin negociere
Buruiană Ala
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (1)
Braguța Ina
Lectia2
Nastas Eugenia
Evenimente și proiecte artistice școlare și extrașcolare
Veta Dascăl
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Happy Anniversary

Introducere. Scopul și obiectivele disciplinei

Nave de croaziera -Top 5
O lectie de prezentare si de consolidare a notiunilor teoretice despre cele 5 mari nave de roaziera dn lume, destinate transportului de calatori.
Lectia (3)
Potiomchina Olga
Meseriile.
Dezvoltarea spiritului de observație și reacție; recunoașterea meseriilor și uneltelor, accesoriilor de lucru.
12кл4тема
Tonu Iana
Furtuna.
BULETEANU IULIANA
Întelegerea mesajutui textului
Українська мова і література, 7й класс, Дієприкметник як особлива форма дієслова: загальне...
Подлєсная Світлана
Тема: Дієприкметник як особлива форма дієслова: загальне значення, морфологічні ознаки, синтаксична роль Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Гражданское воспитание, 7-й класс, Самооценивание I
Кориненко Александр
Тема: Самооценивание I Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык, 5-й класс, Наша школа, класс. Буквы Хх (ха), Чч (че) 2-й урок
Ляшенко Ольга
Тема: Наша школа, класс. Буквы Хх (ха), Чч (че) 2-й урок Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Animale domestice.
Scopul acestui conținut este de a familiariza preșcolarii cu animalele domestice.
Adevărat sau fals.
Consolidarea noțiunilor despre spatiul cosmic.Planetele.
Sensurile propriu şi figurat ale cuvintelor. Text-suport: „Luceferii” de Vitalie Buzuleanu
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Writing skills development. An article
Cernei Kristina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 5-й класс, Волшебная сказка и её особенности. Знакомство с героями сказки
Брижатюк Ольга
Тема: Волшебная сказка и её особенности. Знакомство с героями сказки «Иван-царевич и Серый Волк» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
CURRICULUM la disciplina opțională CHIȘINĂUL MEU CLASELE III-IV

Соблюдение мер предосторожности для предотвращения поражения электрическим током в быту
Radut Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Русский язык и литература, 12-й класс, Василь Быков. Историческая основа повести «Сотников»...
Тема: Василь Быков. Историческая основа повести «Сотников». Знакомство с героями Авторы: Пушка Ольга и Курячая Наталья Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Oscilaţii libere şi oscilaţii forţate
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia4
Ojog Angela
Развитие личности, 10-й класс, Социальные сети (networking). Определение социальных сетей...
Никитина Евгения
Тема: Социальные сети (networking). Определение социальных сетей. Методы поддержания и развития социальной сети. Ресурсные лица. CV в электронном виде Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Vrăbiuţa uitucă de L Botna
Stratulat Alina Mihaela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
TEST YOUR READING COMPREHENSION
Lecție online de testare și îmbunătățire a competențelor de citit și nu numai.
Exerciții de adunare nr. nat. 0-1000 000 fără trecere peste ordin.
Adunarea nr. nat. 0-1000 000 fără trecere peste ordin OBIECTIVE OPERAŢIONALE O1-să efectueze corect, oral şi în scris, adunări fără trecere peste ordin cu numerele naturale în concentrul 0-1000 O2-să opereze cu terminologia matematică specifică operaţiilor de adunare O3-să compare două numere folosind simbolurile matematice <,=,> O4-să afle termenul necunoscut într-o operaţie de adunare O5- să rezolve probleme cu una şi două operaţii O6-să verbalizeze operaţiile efectuate , motivând alegerile făcute în rezolvarea exerciţiilor şi problemelor Strategii didactice: Metode şi procedee: conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, problematizarea, jocul didactic şi munca independentă, metoda ciorchinelui, Forme de organizare: individuală,
Statele Unite ale Americii
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Câmpul lexical

Adverbul- actualizarea cunoștințelor.
Ceaicovschi Aurelia
Este un test- grilă de verificare a cunoștințelor ce țin de tema Adverbul.
Развитие личности, 5-й класс, Правильный режим – крепкое здоровье
Баранчук Людмила
Тема: Правильный режим – крепкое здоровье Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cocoșul, câinele și vulpea, de Esop
Evaluarea cunoștințelor elevilor
Eu am scris ”una”, tu scrie ”mai multe”.
Prin acest exercițiu, copiii vor exersa scrierea corectă a formei de plural pentru cuvinte date. Folosind tastatura, elevii trebuie să scrie corect pluralul unor substantive date.
Lasă poveștile de iubire și serialele în televizor: cum să menții în siguranță relațiile romantice?

Passive Voice.
Turuta Alina
It improves the pupils'writing skills.
Развитие личности, 12-й класс, Подготовка к взрослой жизни. Мечты и реалии...
Тодоров Дина
Тема: Подготовка к взрослой жизни. Мечты и реалии. Личные ресурсы и социальные факторы. Управление ресурсами Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
The sights of London.
Elevii se vor familiariza cu obiecte turistice din Londra.
Joc "Toamna, iarna , primăvara sau vara?".
Domeniul stiinte Este un joc pentru perioada de evaluare finală, nivel II. Obiectiv: sa identifice imaginile corespunzătoare fiecărui anotimp.
Găsiți cuvintele! Spânzurătoarea
Elevii au de găsit cuvintele potrivite , este jocul spânzurătoarea.
Civilizația elenă
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
La Medeleni 2
Fișă de lucru - consolidarea cunoștințelor elevilor.
Cuvântul. Silaba.
Exercițiul evaluează deprinderea de a despărți cuvintele corect în silabe, asociind cuvântul cu numărul de silabe corespunzător.
Eu pradau limba rusă in școlile cu predarea în limba romana. Am pregatit material pentru lectiile deja afisate. 5 класс. Тема: Здоровье -это жизнь. (Учитель: Ляшенко Ольга)
Caraulan Liudmila
На уроке "Здоровье - это жизнь" учащиеся знакомятся с частями тела. Кроссворд "Части тела" позволит ученикам проверить, как они запомнили новые слова. Может использоваться учителем для оценивания.
Unități de măsură pentru timp. Ceasul
Rusu Oxana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо строчной и заглавной букв э, Э. Письмо буквосочетаний
Дубчак Алла
Тема: Письмо строчной и заглавной букв э, Э. Письмо буквосочетаний Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
MISTERELE FIZICII
Prin această prezentare elevii işi vor consolida cunoștințele despre cei mai importanți fizicieni și descoperirile lor.
Biblioteca școlară. Cărți pentru copii. Minciuna
Veta Dascăl
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Математика, 6-й класс, Порядок выполнения действий и использования круглых и квадратных скобок
Гордилова Ирина
Тема: Порядок выполнения действий и использования круглых и квадратных скобок Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fonetica. Sunetele limbii române.
Acest proiect didactic este structurat în formula unei povești incitante, conținând zece bariere (sarcini interactive), pe care elevii urmează să le depășească/rezolve, pentru a o elibera pe Regina Fonetica din captivitatea Balaurului Cel cu Zece Capete. La etapa evocării, profesorul captivează elevii printr-un răvaș expediat de regină, în care îi imploră să o salveze, parcurgând drumul cunoașterii, cele zece probe. Creativitatea profesorului e nelimitată. La etapa reflecției, ce conține ultima probă, elevii rezolvă un rebus, apoi, victorioși, sunt invitați să particpe/să valseze la Balul Reginei Fonetica. Scopul acestei lecții netradiționale este incitarea curiozității și dorinței elevilor de a învăța; recapitularea și sistematizarea cunoștințelor acumulate de ei la studierea foneticii.
Sunetul [u] şi litera de tipar u. Silaba. Despărțirea cuvintelor în silabe. Litera u (mică) de mână
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Identități trigonometrice fundamentale.
Baş Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Foametea, represiunile și deportările staliniste din R.S.S.M.

Partile de vorbire.
Exercitiul solicta identificarea partilor de vorbire solicitate, conform categoriilor gramaticale indicate. De asemenea, indicatiile sunt sustinute de imagini sugestive, astfel incat, raspunsurile pot fi verificate prin dubla raportare la cerinta.
In the street.
Activitate interactivă de consolidare a pronunțării corecte a sunetelor/θ/ or /t/. Prin acest exercițiu, elevii vor delimita cuvintele care conțin aceste două sunete.
Les Pronoms Relatifs Composés.
Rusu Mirela
Lecție de comunicare de noi cunoștințe. În funcție de nivelul clasei, poate fi folosită și ca lecție de fixare sau recapitulare a cunoștințelor privind formele și folosirea pronumelor relative compuse în limba franceză. Competențe: receptarea mesajelor transmise oral sau în scris în diferite situaţii de comunicare, producerea de mesaje orale sau scrise adecvate unor anumite contexte, realizarea de interacţiuni în comunicarea orală sau scrisă. Conține suport didactic video, exemple și exercițiu.
Interviul de angajare.
Scopul: Familizarea elevilor cu interviul de angajare și succesul unui interviu , rolul interviului pentru găsirea unui loc de muncă. Competențe: - Utilizarea tehnicilor și metodelor de comunicare/interacțiune cu angajatorii în procesul de căutare a unui loc de muncă. - Dezvotarea abilitatăților de comunicare și de participare la o conversație, – Valorificarea motivatiei personale și capacitatea de a argumenta cât de mult contează modul în care te prezinți la interviu .
Our school day
Inserarea in spatiile libere a cuvintelor potrivite
Гражданское воспитание, 6-й класс, Правила социального поведения
Барбарош Оксана
Тема: Правила социального поведения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Reportaj de la un
Frunze Lilia
eveniment social, cultural Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Expresionismul-privire generală asupra curentului.
Curicheru Tamara
Un material realizat în baza lecției filmate de pe platforma educatieonline.md, prin care elevii vor învăța tema, punctând prin răspunsurile la întrebările propuse, esențialul.
Operații cu numere întregi.
Activitatea vizează evaluarea cunoștințelor dobândite de elevi după parcurgerea unității de învățare "Operații cu numere întregi", este realizată sub forma unui quiz care conține itemi cu alegere multiplă, în aplicația Quizizz
Înmulțirea și împărțirea până la 10
Utilizarea elementelor de limbaj matematic aferent conceptelor de înmulţire, împărţire.
Lectia (5)
Rusu Ecaterina
Lectia1
Manea Victoria
Математика, 1-й класс, Число и цифра 2
Пиндус Лилия
Тема: Число и цифра 2 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lumea vegetală din Republica Moldova.
Jocul are ca scop familiarizarea elevilor cu varietatea plantelor medicinale. La finele jocului elevii îşi aleg o plantă medicinală şi prezintă informaţii despre beneficiile ei.
Как помочь ребенку заниматься дистанционно
Cozman Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Watching the box; Wish clauses; Puns
Cernei Kristina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Eu sunt autorul caracterului meu
Vlas Lidia
Coloana Sonoră - ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 9-й класс, Длина окружности. Площадь круга
Сиденко Ирина
Тема: Длина окружности. Площадь круга Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Развитие личности, 7-й класс, Интересы и профессиональные предпочтения
Тону Яна
Тема: Интересы и профессиональные предпочтения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Технологическое воспитание, 1-й класс, Модульный коллаж. Осень
Семенюк Аурелия
Тема: Модульный коллаж. Осень Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Egiptul Antic
Caciuc-Roșioru Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Părți de vorbire
Exercițții de aprofundare a cunoștințelor despre părțile de vorbire studiate
Limba gagauza
Modulul 1.Tema 2.1.Propagării impulsului nervos prin sinapsă.
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Lecţie de sinteză şi autoevaluare la disciplina Dezvoltare personală.
Acest exercițiu aplicativ, constituie o sursă de captare a atenției elevilor, amlificând setea de lumină și autocunoaștere. E un instrument util de reactualizare a cunoștințelor despre valoarea personală, solicită o reevaluare a personalității elevului.
Adunarea și scăderea numerelor naturale in concentrul 0-100
Adunarea numerelor naturale în concentrul 0-100
Intensitatea câmpului gravitațional. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Meserii
Citirea unor cuvinte simple. Formarea perechilor între imaginea care reprezintă o meserie și cuvântul respectiv.
Elemente chimice.
Memorarea simbolurilor chimice.
Evaluare sumativa
Evaluarea sumativa la sfârșitul semestrului I
Измерение длины. Сантиметр. Метр
Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Adjectivul (actualizare). Locuțiunea adjectivală
Gonța Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Atelier de scriere: "Lucrurile lumii îmi fac semne Și-n lumina semnelor se-ascund" (Șt.A. Doinaș)

Economie in educatia prescolara
consolidarea deprinderilor de lucru in cadrul temei date, evaluarea notiunilor legate de economie
Физика, 11-й класс, Электрическая емкость. Конденсаторы
Макевнина Ольга
Тема: Электрическая емкость. Конденсаторы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fracții.
Descoperirea unei fracții prin compunerea puzzle-ului
Биология, 12-й класс, Молекулярные основы наследственности. Нуклеиновые кислоты
Тертяк Снежана
Тема: Молекулярные основы наследственности. Нуклеиновые кислоты Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cercul.Elemente.
Ceban Tatiana
Scopul: de a consolida cunoștințele elevilor la tema Cercul. Elemente. Elevii vor recunoaște elementele cercului.
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо слов, предложений с буквами Ее, Ёё
Овсянникова Елена
Тема: Письмо слов, предложений с буквами Ее, Ёё Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Nuvela Delfinul de G. Meniuc - Definirea expresiilor.
Caisîn Lăcrămioara
Definirea expresiilor din nuvela ,,Delfinul" de G. Meniuc.
Africa. Poziţia fizico-geografică.
Acest exercițiu are scop de a forma Unitatea de competența: Poziționarea elementelor geografice pe reprezentări cartografice utilizând rețeaua de paralele și meridiane principale. de a localiza corect elementele geografice pe hartă.
Je m’appelle…
Cazacu Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ecuații trigonometrice.
Este un test propus la tema ,,Ecuații trigonometrice”, aici elevii trebuie să diferențieze tipurile de ecuații trigonometrice cum ar fi: ecuații trigonometrice fundamentale, ecuații trigonometrice reductibile la ecuații algebrice, ecuații trigonometrice fundamentale, etc., să cunoască metode de rezolvare a ecuațiilor trigonometrice de tipurile menționate mai sus, să determine DVA al ecuațiilor trigonometrice. Vor fi evaluate următoarele unități de competență: determinarea unor proprietăți ale funcțiilor trigonometrice studiate prin lecturi grafice și/sau analitice; efectuarea de calcule trigonometrice în diverse contexte, utilizând formule, clasificarea în funcție de diverse criterii a tipurilor de ecuații trigonometrice studiate și rezolvarea acestora.
Maramureș plai cu flori, mândru ești în sărbători!
Activitate integrată realizată și publicată pe LIVRESQ. Păstrarea,valorificarea tradițiilor și obiceiurilor din Maramureș.
Documente Web. Noțiuni și concepte. Formatele documentelor Web. Structura unui site
Braguța Ina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биология, 11-й класс, Состав крови. Группы крови
Баранчук Людмила
Тема: Состав крови. Группы крови Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Writing skills development. An article.
Cernei Kristina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Обобщение материала темы "Чистые вещества и смеси в повседневной жизни"
Dîmovskaia Galina
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Formarea popoarelor europene.
Lecția Formarea popoarelor europene prezintă într-un mod interactiv etnogeneza europeană, urmărind: Contextul istoric Cauzele migrațiilor Urmările migrațiilor Clasificarea popoarelor Chestionar Lecția este realizată cu ajutorul platformei educaționale Livresq.
Glucidele. Evaluare formativă.
Scop - evaluarea cunoștințelor dobândite la studierea unei teme; Competențe - digitale, de bază.
Химия, 10-й класс, Диссоциация кислот, оснований и солей в водных растворах
Гурэу Владлена
Тема: Диссоциация кислот, оснований и солей в водных растворах Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
My big family
Această activitate are ca scop evaluarea și consolidarea conținutului tematic la tema My family
Rețele de calculatoare și Internet.
Materialul ”Rețele de calculatoare și Internet” este format din mai multe lecții interactive ce se pliază pe unitatea de conținut ”Informația în viața noastră. Echipamente digitale”, studiată în clasa a VII-a. Competențele vizate sunt: Competențe vizate: definirea conceptului de rețea de calculatoare și enumerarea avantajelor lucrului în rețea, definirea noțiunilor legate de „arhitectura” Internetului, enumerarea serviciilor oferite în Internet și descrierea acestora, enumerarea componentelor necesare accesului la Internet, clasificarea și folosirea modului de adresare în Internet, aplicarea modalităților de folosire a serviciului de e-mail, descrierea și aplicarea măsurilor de securitate în utilizarea Internetului, utilizarea motoarelor de căutare și a serviciului de conversație.
Cheia fericirii.
Dezvoltarea concepției despre fericire și starea de bine.
Русский язык и литература, 4-й класс, Фразеологизмы и их роль в речи
Горячук Диана
Тема: Фразеологизмы и их роль в речи Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Alimente care pot provoca probleme de sănătate
Căldare Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 11-й класс, Предельные одноатомные спирты
Чебану Ольга
Тема: Предельные одноатомные спирты Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Summative Evaluation.
Petraru Oxana
Odd-one- out Game.Test sumativ de verificare a cunoștințelor, alcătuit din 12 itemi. Acest Quiz poate fi utilizat pentru autoevaluarea elevului la nivelul A1.1
Componente electrice de circuit.
Fișă de lucru
Alcani.
Acest joc kahoot poate fi folosit la consolidarea sau evaluarea cunostintelor elevilor despre alcani (definiție, formule chimice, denumire, structură, izomeri, proprietăți fizice și chimice, utilizări).
Elemente de limbaj plastic. Culoarea. Culorile curcubeului.
Reconoașterea caracteristicilor fizice ale elementelor de limbaj plasticîn natură și opere de artă. Exercițiu „Aranjează corect CULORILE CURCUBEULUI”.
Reguli de ortografie.
SMARANDACHE CLAUDIA-IZABELA
Activitatea presupune reactualizarea cunoștințelor referitoare la situațiile în care se folosesc ortogramele: sa, s-a, sau, s-au, ne-am, neam, i-a, ia, i-au, iau, la, l-a, într-o, într-un, dintr-o, dintr-un, printr-o, printr-un.
Derivata de ordinul n
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Orientarea în orizontul local (lucrare practică)
Ghilescu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tipuri de sunete. Vocală. Semivocală. Consoană

Развитие личности, 9-й класс, Проект профессиональной карьеры
Романчук Ольга
Тема: Проект профессиональной карьеры Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Физика, 8-й класс, Решения задач по теме «Работа и мощность электрического тока»
Беляева Светлана
Тема: Решения задач по теме «Работа и мощность электрического тока» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Civilizația Romană
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 3-й класс, Сравнение натуральных чисел
Чекулаева Алла
Тема: Сравнение натуральных чисел Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Războiul de independență a coloniilor engleze din America de Nord
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Textul literar. Valori.Text-suport: „Spicul și prietenii lui” de Iulian Filip

Educatia Muzicala. 2018
Echipamentul turistic individual. Tehnica traversării obstacolelor, obstacole de tip drumeție
Budac Artur
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Проблема ликвидации отсталости развивающихся стран. Проблема разоружения и сохранения мира на Земле
Caraus Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Vivement les vacances
Turcan Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Познание мира, 5-й класс, Разделение смесей
Песцова Надежда
Тема: Разделение смесей Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Три главных правила перехода улицы
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Scrierea cu nn.
Jocul cuprinde atât cuvinte care se scriu cu "nn", cât şi cuvinte care-l conţin doar pe "n". Poate fi folosit în orice moment al lecţiei, în orice tip de lecţie.
Limba și literatura română, alolingvi, Clasa 12, Lecția 1
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Moduri în care comunicăm. Prezentarea membrilor familiei (prenume, grade de rudenie primară). Familia mea. Propoziția din două cuvinte. Grupuri de linioare pe un spațiu
Mîndru Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Solul. Factorii de formare a solului.
Consolidarea factorilor de formare a solului.
Tabla înmulțirii consolidare.
Alege răspunsul corect.
Cuvinte cu sens asemănător.
Este un joc didactic interactiv în care elevii trebuie să identifice și să unească cuvintele cu sens asemănător.
Lectia2
Ojog Angela
Evoluția Daciei de la Burebista la Decebal
Caciuc-Roșioru Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Caracterizarea personajului literar.
Mini-test de verificare a cunoștințelor.
That is my grandma

Sănătatea omului și lumea tehnologiilor

Информатика, 10-й класс, Языки программирования. Синтаксические диаграммы
Сакара Андрей
Тема: Языки программирования. Синтаксические диаграммы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Elemente de geometrie si masurari
Consolidare
Punct de acumulare. Punct izolat al unei mulțimi. Noțiunea de limită a unei funcții într-un punct. Noțiunea de limită a unei funcții la ±∞
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 12-й класс, Тайна евангельской трагедии в изображении М.А. Булгакова...
Балика Ольга
Тема: Тайна евангельской трагедии в изображении М.А. Булгакова. Понтий Пилат и Иешуа Га-Ноцри в романе «Мастер и Маргарита» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Transformarea dintre radiani și grade.
Pentru etapa de evocare.
Cine are carte – are parte
Bivol Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Antonimele

Adunarea şi scăderea pînă la 100
Bernaz Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Les Pronoms Relatifs Simples.
Rusu Mirela
Lecție de comunicare de noi cunoștințe. În funcție de nivelul clasei, poate fi folosită și ca lecție de fixare sau recapitulare a cunoștințelor privind formele și folosirea pronumlor relative simple în limba franceză. Competențe: receptarea mesajelor transmise oral sau în scris în diferite situaţii de comunicare, producerea de mesaje orale sau scrise adecvate unor anumite contexte, realizarea de interacţiuni în comunicarea orală sau scrisă. Conține suport didactic video, exemple și exercițiu.
Lectia1
Cvasiuc Lilia
Despre Limba română de Nichita Stănescu
Activitate interactivă de recunoaștere a autorilor poeziilor despre limbă.
Șorțulețul iepurașului.
Explorarea de mesaje artistice exprimate în limbaj vizual într-o diversitate de contexte familiare; Realizarea de creații funcționale și/sau estetice folosind materiale și tehnici elementare diverse.
Activități de odihnă cu familia
Barbarova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 12-й класс, Практическая работа № 2 Изделия на основе ВМС, используемые в повседневной жизни
Кадина Марина
Тема: Практическая работа № 2 Изделия на основе ВМС, используемые в повседневной жизни Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 12-й класс, Водородный показатель и характер среды в водных растворах
Дымовская Галина
Тема: Водородный показатель и характер среды в водных растворах Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Grupurile de litere ce, ci, ge, gi.
Citirea cuvintelor care conțin grupurile de litere ce, ci, ge sau gi; identificarea grupurilor de litere, asocierea cuvântului cu grupul de litere corespunzător.
Русский язык,5-й класс, Буквы Юю, Ёё
Ляшенко Ольга
Тема: Буквы Юю, Ёё Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Înmulțirea cu 8.
Exerciţiul este creat cu scopul de a exersa, consolida înmulţire cu 8.
România între democrație și autoritarism.
Aceasta unitate de invatare prezinta Romania in perioada 1918 – 1947. Este impartita pe 3 continuturi si 2 evaluari la final de unitate. Unitatea cuprinde urmatoarele detalieri: Romania dupa Marea Unire, Monarhia si partidele politice in perioada interbelica, Romania in al Doilea Razboi Mondial si doua teste de evaluare la sfarsit de unitate de invatare.
Разграничение на письме частиц НЕ и НИ
Rotari Elena
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Participle of the adjectives
Florescu Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Pastelul ,,Oaspeții primăverii,, de V. Alecsandri.
Gorgan Diana
Familiarizarea elevilor cu pastelul ,,Oaspeții primăverii,,.Lucrul cu vocabularul. Tablourile textului.
Rebus matematic
Cunoașterea terminologiei matematice
Aflarea numerelor necunoscute
Mihalcean Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
SCUFIȚA-ROȘIE.
EXERCIȚII DE ORDONARE PE AXĂ CONFORM DERULĂRII EVENIMENTELOR DIN POVESTE.
Despărțirea cuvintelor in silabe
Recapitulare despărțirea cuvintelor in silabe
Класс Костные рыбы (Osteichthyes)
Отражение. Верно или неверно. Выберите верное утверждение.
#8 Arta fotografică
Serialul reprezintă un suport didactic pentru profesorii și elevii care au optat pentru disciplina opțională „Educație pentru Media”. Episoadele video abordează teme din manualele treaptei gimnazială și liceală, într-un format interactiv, accesibil și explicit. A fost lansat în 2020, în cadrul Hackathonului media „Puterea a cincea", ediţia a 6-a, desfăşurată de Centrul pentru Jurnalism Independent.
Săptămâna poveștilor.
Povestile ajută pre;colarii să facă diferența între bine și rău, minciună și adevăr, calități și defecte. E o lume din care învață de mici despre întâmplări din care să iasă victorioși.
A Good Friend
Mirciu Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 12-й класс, Б. Васильев «А зори здесь тихие…». Пять имён. Уроки мужества
Гуцул Алина
Тема: Б. Васильев «А зори здесь тихие…». Пять имён. Уроки мужества Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Экологическая безопасность в обществе
Grecova Irina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Jocul cu focul - pericol.
Activitatea este un dialog dinte bunic și nepoțică despre prevenirea incendiilor.
Химия, 12-й класс, Альдегиды. Физические и химические свойства
Деньговская Лилия
Тема: Альдегиды. Физические и химические свойства Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
The correct word.
Trebuie să aleagă cuvântul potrivit pentru a completa textul.
Ora și minutul.
Buduleanu Alina Marilena
Prin joc didactic, elevii vor învăța să rezolve exerciții care implică transformarea orei în minute și invers.
Eurasia. Apele de suprafață.
Acest exercițiu permite autoevaluarea/evaluarea competenței de localizare pe hartă a obiectivelor geografice. Se poate aplica ca temă pentru acasă, la oră la etapa de Evocare sau Reflecție.
Expresii logaritmice.
Evaluare formativă. Elevii vor dezvolta competenţe matematice, digitale şi competenţa de a învăţa să înveţi.
Chimia – factor esențial al raportului om - activitate umană - mediu
Rotari Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Limite laterale. Limitele funcțiilor elementare

Физика
Subprograme în Pascal. Proceduri
Blanita Liliana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Ecuații trigonometrice de tipul asinx+bcosx=c
Bas Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Pronumele personal de politețe

Iluminismul.
Obiectivele lecției: enumerarea factorilor determinanți ai apariției Iluminismului, indicarea ariei de răspândire a ideilor iluministe, enumerarea trăsăturilor, valorilor și principiilor iluministe și a principalilor reprezentanți, definirea termenilor: Iluminism, deism, contract social, drepturi naturale, absolutism/despotism luminat, suveranitatea poporului, toleranță religioasă, identificarea elementelor caracteristice ale absolutismului luminat, identificarea schimbărilor produse în gândire de Iluminism.
Unit 4 LessonSix. Why do you like summer?
Călcăi Livia
Această activitate va ajuta elevii la consolidarea vocabularului și la înțelegerea aprofundată a textului de la tema dată, va dezvolata competențe digitale și ii va familiariza cu unele jocuri ce țin de cultura engleză, le va dezvolta gândirea logică și critică și chiar abilități de analiză.
Al doilea război mondial 1939-1945
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Caracteristicile fizice ale lemnului
Joc rebus caracteristicie fizice ale lemnului
Биология, 10-й класс, Организация тканей в составе органов и систем органов растений
Баранчук Людмила
Тема: Организация тканей в составе органов и систем органов растений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 3-й класс, Мягкий знак на конце имён существительных после шипящих
Соммер Наталья
Тема: Мягкий знак на конце имён существительных после шипящих Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Test evaluare TIC
Evaluare
Energia apei
Condratiuc Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
"My room".
Antociuc Elena
An activity designed to answer random questions about furniture items and their description.The goal of this activity is to revise target vocabulary about furniture items and to provide synonym pairs.
Proprietăți ale triunghiului isoscel
Obletsova Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Componentele unui arbore
Joc ordonare pe grupe de unde elevii pot descoperi care sunt părţile componente ale unui arbore
Пути духовных исканий дворянской интеллигенции в романе Л. Н. Толстого «Война и мир»
Шевчук Тамара
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Legătura genetică a metalelor și a compușilor lor
Subotin Iurie
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
In the village.
Turuta Alina
It improves the pupils' vocabulary.
Organizarea structurală a organismelor
Ierarhizarea nivelurilor de organizare structurală a organismelor
Poezia ,,O carte" de C.Dragomir
Dașchevici Galina
Lecție de formare a capacităților de dobândire a cunoștințelor.
,,Povești încurcate"- Domeniul Limbă și comunicare.
Scopul: Consolidarea cunoștințelor despre poveștile îndrăgite Competențe : - să utilizeze informațiile despre poveștile învățate pentru rezolvarea sarcinii - să discute cu colegii despre ilustrațiile privite - să răspundă prin acțiune la cerințele formulate Conținuturi tematice: ,,Scifița Roșie", ,,Capra cu trei iezi", ,,Căsuța din oală", ,,Cei trei purceluși", ,,Petrică și lupul"
Chelea Tatiana
Proba de evaluare ,,Inmultirea"
Este o activitate prin care elevii isi pot verifica cunostintele referitoare la inmultire.
Iluminismul românesc – context socio-cultural, particularități. „Tainele inimii” de Mihail Kogălniceanu
Moglan Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Pronumele.
Elevii vor completa spaíile libere cu noíunile studiate la tema pronumele.
SUBSTANTIVUL - TEST GRILĂ.
Scopul activității: consolidarea cunoștințelor Competențe specifice: -raportarea conștientă la normă în exprimarea intenției de comunicare, din perspectivă morfosintactică, fonetică și lexicală; -dezvoltarea gândirii logice și analogice, prin valorificarea competenței lingvistice, în procesul de învățare pe tot parcursul vieții; Conținuturi tematice: evaluarea cunoștințelor dobândite
Corpuri si figuri geometrice
Deosebirea corpurilor de figuri geometrice
Lectia1
Saliiciuc Galina
Anotimpurile .
Recunoaște și desparte în silabe anotimpurile .
Українська мова і література, 7й класс, Т. Шевченко «Заповіт». Жанр твору
Курич Олена
Тема: Т. Шевченко «Заповіт». Жанр твору Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Proprietăți chimice generale ale metalelor
Chișca Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Codificăm și decodificăm informația

O lecție de instruire interactivă.
Securitatea personală. Lecţie sinteză
Grecu Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Elemente de geometrie.
Orlov Diana
Un voki cu sarcina la domiciliu la subiectul ,,Corpuri deometrice".
Русский язык и литература, 5-й класс, Текст. Основная мысль текста
Брижатюк Ольга
Тема: Текст. Основная мысль текста Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Технологическое воспитание
Regnul Animale. Încrengătura Viermi Plați,Cilindrici,Inelați.
Să clasifice reprezentanții conform încrengăturii.
Ordonează cuvintele pentru a forma propoziții corecte.
Elevii vor ordona cuvintele în propoziții.
"Joc la mate' pentru cei mici"
Scopul jocului îl reprezintă raportarea numărului la cantitate și realizarea asocierilor corespunzătoare.
Reprezentarea fracțiilor pe axa numerelor
Cîrnaț Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
România de la democraţie la autoritarism.
Scopul activității: Consolidarea cunoștințelor elevilor referitor la regii României moderne și contemporane. Competința specifică disciplinei: Înţelegerea şi utilizarea adecvată a limbajului de specialitate. (Curriculum 2010) Subcompetența: Utilizarea adecvată a termenilor istorici în elaborarea şi prezentarea discursurilor orale şi scrise. (Curriculum 2010)
L'emploi des pronoms relatifs.
Mutruc Irina
evaluarea competentelor elevilor de a utiliza pronumele relative in limba franceza
Tablourile naturii descrise în text.Text-suport ”Oaspeții primăverii” de V.Alecsandri.
Busuioc-Pojoga Rodica
Exercițiul se propune la etapa de Evocare pentru ca elevii să-și reamintească cuvintele din pastel, să selecteze versurile, in care sunt aceste cuvinte. Se poate propune sarcina de a include cuvintele găsite în enunțuri proprii, astfel realizându-se o evaluare formativă punctuală pe baza jocului.
Bundesländer
Wiederholung der Bundesländer von Deutschland
Save Our Nature.
Un joc în Kahoot pentru asimilarea/verificarea vocabularului lecției.
Alege numerele pare și numerele impare
Sortare in funcție de grup
Matrice.Tipuri de matrice. Operații cu matrice.
Este un test ușor, bazat pe partea teoretică a temei ,,Operații cu matrice”. Pentru a rezolva acest test elevul trebuie să cunoască tipurile de matrice, ce operații putem efectua cu matricele, cum calculăm transpusa matricei și care sunt regulile de efectuare a operațiilor cu matrice.Tot aici elevul dovedește că cunoaște care matrice este unitate, matrice nulă, matrice pătratică.Poate fi folosită la mai multe etape a lecției de exemplu la Verificare a temei pentru acasă sau Reflecție.
Cuvinte încrucișate.
Copiii vor scrie într-un rebus cuvintele definite, cu ajutorul tastaturii, exersarea scrierii fiind unul dintre obiective.
Modulul 8. Unitatea 10. Evaluare orală. pagina 132
Competență specifică disciplinei: - Producerea mesajului oral, demonstrând abordare eficientă în diferite contexte de comunicare. Unități de învățare: 3.3. Recitarea poeziilor propuse şi a celor selectate în mod independent; 5.4. Pronunţarea corectă a cuvintelor limbii române. Conținuturi tematice: - Alegerea cardului. - Criteriile de evaluare. - Tema celor isteți: Să creeze oral o descriere din 5-7 enunțuri despre Zâna Primăvară. - Criteriile de succes pentru descriere. - Autoevaluare.
Биология, 12-й класс, Методы изучения генетики человека
Григоращенко Татьяна
Тема: Методы изучения генетики человека Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 6-й класс, Число имён существительных. Имена существительные, которые...
Манукян Мери
Тема: Число имён существительных. Имена существительные, которые имеют только форму единственного или только форму множественного числа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 10й класс, Системы и совокупности неравенств I-ой степени с одним неизвестным
Лунгу Евгения
Тема: Системы и совокупности неравенств I-ой степени с одним неизвестным Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Norme ortoepice și ortografice. Unele modificări normative stipulate în DOOM 2
Secu Marina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Terminologia matematică
pregătirea pentru calcul
Bien choisir son métier

Химия, 10-й класс, Поведение электролитов в растворах
Дымовская Галина
Тема: Поведение электролитов в растворах Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
М. Алпатов. "Что нужно для того, чтобы научиться рабираться в искусстве
Covanji Aliona
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Русский язык и литература, 11-й класс, Владимир Маяковский. Тема любви
Балика Ольга
Тема: Владимир Маяковский. Тема любви Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Литература в Новое время новые жанры и течения
Dochina Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Русский язык, 6-й класс, «Что нам осень принесла». Имя прилагательное. Множественное число
Маковей-Карачебан Инга
Тема: «Что нам осень принесла». Имя прилагательное. Множественное число Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Literatura română
Această activitate este folosită în consolidare la lectură.
Ortograma sa/s-a.
Elevii își vor consolida scrierea corectă cu ortograma ”sa/s-a”.
Развитие личности, 8-й класс, Тенденции моды и здоровье учеников. Мода, ее временный характер
Савка Марина
Тема: Тенденции моды и здоровье учеников. Мода, ее временный характер Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Aplicaţii ale metodei triunghiurilor asemenea
Obletsova Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Împrietenește-te cu necunoscutul/-necunoscuta din tine: Cine sunt, cum sunt, care-mi sunt valorile, prioritățile, convingerile de viață?
Daniela Terzi-Barbaroșie
Împrietenește-te cu necunoscutul/-necunoscuta din tine: Cine sunt, cum sunt, care-mi sunt valorile, prioritățile, convingerile de viață?
My big family.
Evaluarea vocabularului.
Autoevaluare finală
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Popoare de ieri și de azi
O ”Roată aleatorie” care poate fi folosită cu succes la obținerea feedbackului de la elevi.
Pata spontană. Materiale: vopsele de apă, acuarelă, pensulă
Buiacov Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Noţiunea de funcţie. Moduri de definire. Graficul funcţiei
Lavric Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Obiectele din componența documentelor Web: tabele; imagini.
Reflecție. Rezolvarea exercițiului interactiv. Aplicarea cunoștințelor la elaborarea ducumentului Web.
Lectia1
Paşa Lilia
OMIDA MÂNCĂCIOSĂ
FOTOGRAFIE VORBITOARE- Omida mâncăcioasă
Transformări ale expresiilor trigonometrice. Lecție de sinteză
Baş Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русские народные промыслы. Каслинское литье, Федоскино, Гжель, Хохлома
Hamuraru Olivia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Scrierea imaginativă. Portretul
Florea Margareta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Inteligența mediatică

Genuri literare.
Secu Marina
Genul epic. Prezentare generală Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Litera S mare
Rîbalco Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Prioritățile unei vieți de calitate – așteptări, realități, decizii

Trăsături de personalitate în alegerea profesiei

Unde luminoase. Determinarea vitezei luminii

Математика, 4-й класс, Задачи на пропорциональную зависимость. Метод приведения к единице
Балан Лилия
Тема: Задачи на пропорциональную зависимость. Метод приведения к единице Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Metode de purificare a apei
Zinaida Chiosa
Ciclul de dezvoltare la plante.
Identificarea plantelor după ciclul de dezvoltate.
On my street
Vascan Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Les verbes du Ier groupe.
Elevii trebuie să insereze verbele potrivite în propoziție.
CRUCIADE
O CONSOLIDARE LA CLASA A V A LA LECTIA CRUCIADE COMPETENTETELE CARE LE SUNT DEZVOLTATE SUNT: SA DEFINEASCA TERMENUL DE CRUCIADE,SA STIE CATE CRUCIADE AU RAMAS IN ISTORIE,DESFASURAREA CRUCIADELOR,SA STIE CAUZELE SI URMARILE CRUCIADELOR
Presents and Wishes.
Planul lecției în PPT.
Evaluare sumativă la modulul: Inecuații, sisteme de inecuații”
Evaluare sumativă care are ca scop identificarea performanțelor atinse de către elevi la studierea modulului „Inecuații, sisteme de inecuații”.
Propoziția subordonată circumstanțială de timp.
Tomac Natalia
Exercițiu interactiv ce are ca scop consolidarea propozițiilor subordonate introduse prin adverbul relativ "când".
Probleme ale schimbărilor climatice.
Am realizat un test Quizizz din 18 întrebări referitor la diferite schimbări climatice. este un Quizz ce testează cunoștințele acumulate în cadrul lecțiilor de geografie , schimbări ale mediului natural provocate de schimbările climatice.
Louis de Funès.
Rusu Mirela
Lecție de comunicare de noi cunoștințe: Louis de Funès , Elemente de cultură şi civilizaţie franceză în cadrul orelor de limbă franceză. Competențe: comunicativă, pragmatică, socio-culturală. Conține suport video, prezentare educațională.
Lectia (2)
Iurchiv Elena
Descoperă imaginea.
Dacă rezolvi corect exercițiile vei descoperi imaginea.
Русский язык и литература, 3-й класс, Дмитрий Наркисович Мамин-Сибиряк «Серая Шейка» (часть II)
Соммер Наталья
Тема: Дмитрий Наркисович Мамин-Сибиряк «Серая Шейка» (часть II) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Unit 4. Lesson One. What do you want to be?
Scopul activității este de a dezvolta la elevi gândirea logică și de a consolida și evalua vocabularul lecției date.
Математика, 4-й класс, Как ты умеешь решать и составлять задачи?
Зубку Анжела
Тема: Как ты умеешь решать и составлять задачи? Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (2)
Golban Petru
Русский язык и литература, 4-й класс, С. Дрожжин «Лес зашевелился». А. Плещеев «Скучная картина»
Трунина Валентина
Тема: С. Дрожжин «Лес зашевелился». А. Плещеев «Скучная картина» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Правописание суффиксов глаголов -ыва -ива -ова -ева
Bucşan Liudmila
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Гражданское воспитание, 6-й класс, Виртуальное сообщество
Барбарош Оксана
Тема: Виртуальное сообщество Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Биология, 7-й класс,
Українська мова і література, 4-й класс, Поняття про однорідні члени речення
Чебан Анжела
Тема: Поняття про однорідні члени речення Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Numerele naturale 0-10.
Elevii vor exersa numărarea, ordonarea, stabilirea predecesorului/ succesorului numerelor naturale din concentrul 0-10.
”Păţania ursului cafeniu” de Vl. Colin
Alina Stratulat
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Holiday table
Olaru Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Alchene
Izomerie
Noțiunile arctangenta, arccotangenta.Proprietăți. Calculul valorilor arctangenta, arccotangenta
Bas Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Tipurile de comunicare
Iamandi Alexandra
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Subiectul exprimat și subiectul neexprimat
Dorin Galben
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Предотвращение утопления в домашних условиях
Этот урок был создан в рамках проекта REPEMOL при участии Швейцарского агентство развития и сотрудничества. Данные видео будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект educatieonline.md реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Vizitele monarhilor la Chișinău. Partea a III-a. Ultimul Rege Mihai I
Prezintă: Aliona Grati, doctor habilitat în filologie și Nicolae Enciu, doctor habilitat în istorie. În toamna anului 1942, pentru a ridica moralul localnicilor, guvernul român a hotărât să organizeze la Chișinău o sărbătoare de însemnătate politică și religioasă. Cel mai important moment al sărbătorii, anunțat eclatant de presă, a fost vizita regelui Mihai cu regina-mamă Elena. Spectacolul se anunța promițător, agenda sărbătorii puncta manifestări de amploare. Profilul majestuos al tânărului rege Mihai însoțit de regina-mamă Elena va rămâne în memoria colectivă a chișinăuienilor în pofida tuturor măsurilor de ocultare și de anihilare a istoriei pe care le-au întreprins sovieticii. Filmul face parte din serialul „Arta și mitopoetica orașului Chișinău”, director de proiect Aliona Grati, regizor Diana Pidghirnîi, imagine Grigore Rață, editor de imagine Diana Busuioc, selecție muzicală Galina Dimitrova, grafică Aureliu Busuioc, lectură Iulian Proca.
Termodinamica
Joc interactiv prin care elevii de clasa a X-a își vor însuși toate formulele de la capitolul Termodinamica.
Unități de măsură.
Este un quiz pentru recapitularea finala a capitolului unități de măsură clasa a II a.
Zilele săptămîinii.
Scopul acestei activități este de ai ajuta pe copii să memoreze mai bine zilele săptămîinii, formîndu- le competențe de cunoaștere și învățare.
Valori moral-spirituale. Respectul în comunitate
Panainte Inga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Художественное воспитание
Poezia ”Leoaica tânără, iubirea” de Nichita Stănescu.
Munca Margareta
Activitate interactivă la tema ”Leoaica tânără, iubirea” de Nichita Stănescu.
Математика, 3-й класс, Вычитание с переходом через десяток
Вохмянин Владимир
Тема: Вычитание с переходом через десяток Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык, 8-й класс, Наречие
Волковская Мария
Тема: Наречие Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Meserii.
Consolidarea cunoștințelor copiilor despre meserii în baza recunoașterii acesteia în ghicitori.
Știm să rezolvăm probleme!
Dimitriu Irina
Consolidare- rezolvarea problemelor.
The sights of London
Schneider Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Știința despre natură.
Exerciţiul- joc are ca scop consolidarea, recapitularea cunoştinţelor despre ceea ce studiază știința.
1. Cu ce literă începe?; 2. Găsește litera lipsă;
Competența: Receptarea diverselor mesaje scrise. Copilul va fi capabil să efectueze corespondențe între sunet și literă. instruțiune : Glisează și fixează fiecare cuvânt chee lângă didiniția sa. Conținitul tematic : Sunetul și litera (aspectul sintactic și lexical).
Legume gustoase.
Lecția propusă are ca temă legume timpurii (de primăvară) și legume de toamnă. Se pornește de la un cântec (”Legumele”) și se continuă cu clasificarea și descrierea acestora, cât și utilitatea lor. La final este propus un chestionar de evaluare a cunoștințelor copiilor despre această temă.
Noțiuni matematice
O activitate de reactualizare, consolidare și evaluare privitoare la noțiunile matematice.
Travelling to the World of Stars
Jalbă Eudochia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Les articles.
Activitatea poate fi folosită pentru a recapitula tipurile și formele articolelor în limba franceză.
Adunarea și scăderea 0 - 20, cu trecere peste ordin.
Quizizz-ul „Adunarea și scăderea 0 - 20, cu trecere peste ordin” este o resursă care are drept scop exersarea abilităților de calcul în concentrul 0 - 20. Elevii pot folosi resursa pentru a-și îmbunătăți abilitățile da calcul matematic.
Sacara Andrei
â//î
Aromânesei Carmen
Jocul consolidează alegerea corectă â/î
Unit 4. Lesson 3. Shopping
Activitatea dată va permite elevilor să exerseze folosirea corectă a articolelor nehotărâte A/AN. Mai mult ca atât, formarea corectă a perechilor: imagine-articol, va servi drept exercițiu de verificare a vocabularulu studiat pe parcursul a mai multor lecții.
Tema creației în lirica românească
Gavriliță Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Limba Bulgara. 2017
Adunarea numerelor în concentrul 0-20, fără trecere peste ordin.
Competenţa vizată: 1.4. EFECTUAREA DE ADUNĂRI ŞI SCĂDERI ÎN CONCENTRUL 0-31, PRIN ADĂUGAREA /EXTRAGEREA A 1-5 ELEMENTE DINTR-O MULŢIME DATĂ
„Obiectul romanului este omul ca ființă morală”. Perspective narative și tipuri de personaje în roman
Secu Marina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Poeti romani.
Sa recunoasca poeziile marilor poeti romani
Sensurile propriu și figurat al cuvintelor. Mijloace artistice. Textul „Cuibul de pasăre” de Cezar Petrescu.
Focșa Aliona
Acest exercițiu cere elevilor să dea dovadă de înțelegerea textului studiat, punând accent pe sensuri proprii și figurate ale cuvintelor, dar și pe învățătura textului.
Les metiers.
Scopul acestei activități este practicarea vocabularului.
Практическая работа №3 «Очистка поваренной соли
Sadovei Daniel-Darius
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Șir de rapoarte egale
Baș Liudmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Complemente necircumstanțiale
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 8-й класс, А. Алексин «Домашнее сочинение»
Волковская Мария
Тема: А. Алексин «Домашнее сочинение» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Recapitularea unității de conținut ,,Diversitatea și clasificarea organismelor vii”
Este o fișă de lucru digitală, care are scopul de a identifica animalele după tipul de nutriție.
Математика, 12-й класс, Объем усеченной пирамиды
Радилова Марианна
Тема: Объем усеченной пирамиды Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Українська мова і література, 10й класс, Тарас Шевченко «Доля». Звертання поета до власної долі
Курич Олена
Тема: Тарас Шевченко «Доля». Звертання поета до власної долі Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cercul trigonometric.
Activitatea este pentru etapa de reflecție. Nu este necesar de a crea un cont.
Instrumente si unități de măsură.
Exercițiul în wardwall permite elevilor de clasa a II- a să își verifice cunoștințele fundamentale din capitolul măsurare și măsuri. Elevii își verifică cunoștințele despre instrumentele cu care se măsoară și unitatea standard de măsură pentru lungime, masă, capacitate.
„Povestea Peștișorului-Curcubeu” de Marcus Pfister – plan de idei.
Buduleanu Alina Marilena
Elevii vor ordona cronologic, pe axa timpului, ideile principale desprinse din textul „Povestea Peștișorului-Curcubeu” de Marcus Pfister.
Unghi exterior triunghiului.
Scopul: de a recapitula și sistematiza cunoștințele elevilor la tema:"Unghi exterior triunghiului".
Ю. Яковлев "Багульник
Șaptefrați Alina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Corpuri geometrice
Evaluare-Corpuri geometrice Competențe urmărite: -Explorarea caracteristicilor simple ale corpurilor geometrice în contexte familiare -Recunoașterea corpurilor geometrice studiate -Recunoaşterea şi descrierea unor obiecte care au forma unor corpuri geometrice cunoscute, din mediul apropiat (cub, paralelipiped, cilindru, sferă, con)
Textul narativ. Semnificația componentelor textului: titlul, autorul, conținutul. Textul-suport: „Sorin, cartea și calculatorul”
Lupu Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mos Crăciun și matematica
Raportarea nr la cantitate și invers
Технологическое воспитание. 2017
Unit 4. Lesson Eight. Summer vacation.
Călcăi Livia
Această activitate are ca scop de a dezvolta gradul de înțelegere a limbii vorbite, de a utiliza corect l.engleză în receptarea și producerea mesajelor orale și scrise, dezvolta competențe digitale, gândirea critică și abilități de analiză.
Meserii și unelte.
Alege cele trei variante corecte pentru fiecare meserie! DOMENIU: Dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii DIMENSIUNI ALE DEZVOLTĂRII: Caracteristici structurale și funcționale ale lumii înconjurătoare COMPORTAMENTE: Demonstrează cunoașterea poziției omului în univers, ca parte a lumii vii și ca ființă socială
Vacarciuc Daniela
Русский язык, 5-й класс, Нам нравится покупать одежду и обувь. Учимся отвечать на вопрос: кому?
Волковская Мария
Тема: Нам нравится покупать одежду и обувь. Учимся отвечать на вопрос: кому? Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
The Country of Traditions If Clause Type 3
Lungu Svetlana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Lectia (1)
Comendant Tatiana
Українська мова і література, 3-й класс, Текст – міркування
Рябой Алла
Тема: Текст – міркування Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Compușii hidrogenați ai nemetalelor
Cazacioc Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (10)
Orbu Galina
Русский язык, 9-й класс, Роберт Рождественский «Всё начинается с любви…»
Лунгу Нина
Тема: Роберт Рождественский «Всё начинается с любви…» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Părțile componente ale calului.
La final copiii vor recunoaște părțile componente ale calului: cap, gât, trunchi, picioare, coamă, coadă și copite.
Verbul.Timpul.
Activitatea urmărește să-i ajute pe elevi să-și consolideze cunoștințele despre timpul verbului. Poate fi utilizată la orele de consolidare și dezvoltare a materiei, cât și ca o evaluare formativă.
Pendul elastic
Pleşca Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Experiment-Ploaia
Familiarizarea preșcolarilor cu circuitul apei în natură
Boredom is not an option
În urma acestei activități vom dezvolta competența lingvistică.
Главные и второстепенные члены предложения
Vohmeanin Vladimir
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Українська мова і література, 7й класс, Дієприкметниковий зворот. Розділові знаки в реченнях...
Подлєсная Світлана
Тема: Дієприкметниковий зворот. Розділові знаки в реченнях із дієприкметниковим зворотом Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Interacțiune, greutate, reacțiune.
Evaluare formativă cu Mentimeter pentru interacțiune, forță, greutate, reacțiune normală.
Русский язык и литература, 7-й класс, Краткие страдательные причастия
Сава Наталья
Тема: Краткие страдательные причастия Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (7)
Zgardan-Crudu Aliona
Câmpul magnetic. Interacțiunea dintre conductoarele paralele parcurse de curent electric
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Compunerea oscilațiilor coliniare
Burleai Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Cleaning Day

Prezint un test interactiv pentru a dezvolta competențele lingvistică și digitală. Activitatea are ca scop consolidarea și evaluarea cunoștințelor ce ține de vocabularul lecției.
Définir/présenter les professions
Țurcan Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
"my Aunt's Maria house"-clasa5
Revision of the key vocabulary from unitI.L.5 focused on the names of pieces of furniture and items found in the house
Istoria
Poezia „Limba noastră” de Alexe Mateevici.
Propun exercițiul pentruetapa de Reflecție sau pentru cea de Extindere, elevii având ocazia de a repeta cuvintele învățate.
Propoziția subordonată circumstanțială de scop
Sărbuşan Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Unități de măsură pentru capacitatea vaselor.
Investigarea unor contexte problematice reale, legate de măsurări.
Substantive comune și proprii
Dobrea Iulia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Administrarea Basarabiei şi teritoriilor din stânga Nistrului în prima jumătate a sec. XIX

Linii importante în triunghi. Proprietăți

Noua ordine după primul război mondial

Русский язык и литература, 1-й класс, Согласный звук [ш]. Буквы Ш, ш
Овсянникова Елена
Тема: Согласный звук [ш]. Буквы Ш, ш Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
I live in Moldova
Vascan Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Înmulțirea.
Elevii vor efectua înmulțiri în concentrul 0- 100.
Joc-perechi. Sinonime (cuvinte cu înțeles asemănător).
Acest joc contribuie la dezvoltarea vocabularului la elevii de clasa I.
Lucrarea practică nr. 7: Identificarea cationilor și anionilor
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Reguli generale de comportament în caz de cutremur
IGSU Romania
InformarePreventiva IGSU INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ Romania
Micii grădinari. Descrierea obiectelor după formă, dimensiune, mod de utilizare. Cuvinte bisilabice. Ovalul
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Физика, 10-й класс, Относительная погрешность
Пономаренко Ирина
Тема: Относительная погрешность Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Matematica, alolingvi, Clasa 9, Lecția 1
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Instituțiile în statul medieval occidental

SCRIU CORECT S-AR ȘI SAR.
Evaluare- scrierea corectă a cuvintelor/ ortogramelor învățate prin exerciții de recunoaștere a formei corecte de scriere, de selectare a enunțurilor corecte.
Procesul tehnologic de fabricare a îmbrăcămintei.
Exercițiu interactiv tip Ordine simplă realizat cu aplicația LearningApps; sarcina de lucru vizează ordonarea de către elevi a etapelor procesului tehnologic de fabricare a îmbrăcămintei.
Young Generation in Modern Society
Matreniuc Emma
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 6-й класс, «Лесные подарки». Как выразить согласие или несогласие. Текст-описание
Маковей-Карачебан Инга
Тема: «Лесные подарки». Как выразить согласие или несогласие. Текст-описание Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fabula.
Ghicește titlul și autorul fabulei. Joc cu cartonașe.
Părţi de propoziţie
Camelia Talmaciu
Scopul: - scrierea unor propoziţii corecte din punct de vedere gramatical; Competenţe: Recunoaşterea şi remedierea greşelilor de ortografie şi de punctuaţie în redactarea unor propoziţii Conţinut: Variabilitatea limbii şi a comunicării în contexte diferite: - intuirea relaţiilor simple dintre cuvinte: subiect -predicat- părţi secundare de propoziţie Obiective: -să respecte folosirea corectă virgulei într-o propoziţie: - să recunoască propoziţiile simple şi dezvoltate; -să recunoască tipurile de propoziţii;
Poezia „Iartă-mă” de G. Vieru
Marcu Neli
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Comportamentul sigur în locuri cu risc înalt de criminalitate
Grecu Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Ochiul – sistem optic natural

Probleme cu două operații.
Activitatea propusă este un filmuleț în care elevii de clasa I găsesc un exemplu de rezolvare a unei probleme cu două operații. Poate fi folosit în predarea online a acestui conținut. Elevii pot reveni oricând la explicația oferită.
Noțiuni despre șirurile genetice ale metalelor și nemetalelor
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Știu să socotesc.
Acest joc este extrem de util pentru calculele mintale! Elevii trebuie să își aleagă un număr! Fiecare casetă are cate un exercițiu!
Matematica, Clasa 12, Lecția 2
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Гражданское воспитание, 9-й класс, Mедиативная грамотность
Бабина Юлиана
Тема: Mедиативная грамотность Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Forța elastică. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Geneza societății moderne. Anglia în secolul al XVI-lea

Caracteristica elementelor chimice în funcție de poziția lor în Tabelul Periodic

Mărcile gramaticale ale vorbirii directe.
Scop: consolidarea cunoștințelor Competențe specifice: -aplicarea conștientă a achizițiilor lexicale și semnatice de bază, din limba română standard, pentru exprimarea corectă a intenției comunicative; -utilizarea deprinderilor dobândite pentru monitorizarea corectitudinii comunicării, prin raportare la normă; -utilizarea structurilor sintactice și morfologice de bază ale limbii române standard pentru înțelegerea și exprimarea corectă și precisă a intențiilor comunicative; Conținuturi tematice: evaluarea cunoștințelor dobândite
De la pagină la pagină - navigăm inteligent
Lișman Doina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mini Tea Clipper
Este o lectie de limba engleza despre navele din categoria clipper, care au facut parte in flota mondiala alumii. Sunt prezentate caracteristicile lor tehnice, arborada si greementul si istoricul lor in marina. De asemenea, sunt prezentare si etapele de constructie ale acestor navomodele, la o scara de lucru mai mica, prin tehnicile de lucru specifice navomodelsmului de performanță.
Adunarea și scăderea până la 100
Fișă de lucru. Consolidarea cunoștințelor.
Flora and Fauna Vocabulary
Carolina Andronic
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Crearea unui ebook. După modelul dat, crează o poveste.
Avem nevoie de inspirație, o muză poate fi o frumoasă poveste despre prinți și prințese. Competențele sunt digitale, intra și interpersonale, lingvistice, de creativitate, culturale, sociale. Poate fi o activitate de evaluare, dar și de consolidare.
Физика, 9-й класс, Формула тонкой линзы
Вангелий Виктория
Тема: Формула тонкой линзы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 11-й класс, Геометрическая прогрессия. Свойства
Гордилова Ирина
Тема: Геометрическая прогрессия. Свойства Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Личная безопасность в контексте национальной
Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Limba si literatura Engleza
Personal Hygiene
Activitate recomandată pentru studierea vocabularului.
We Like Tales. Part II
Olaru Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
География, 5-й класс, География – наука о Земле
Чахур Дарья
Тема: География – наука о Земле Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Iluminismul și emanciparea omului prin cultură. Trăsături ale curentului. „Omul Luminilor” de Michel Vovelle
Moglan Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Zonele naturale
Oineagra Tatiana
Consolidarea Zonelor Naturale ale pământului.
Reacţiile chimice în viaţa omului
Subotin Iurie
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Perimetrul poligonului . Cercul.Discul. Volumul cuboidului.
Orlov Diana
Test formativ .Conţinuturi consolidate:Perimetrul pătratului şi perimetrul dreptunghiului. Aria discului. Lungimea cercului. Volumul cuboidului.Volumul cubului.
Pleonasmul.
Exerciții practice.
DESPARTE IN SILABE CUVINTELE
DESPARTIREA IN SILABE A CUVINTELOR
Test de evaluare
Note, timbru muzical, instrumente
Развитие личности, 8-й класс, Взаимоотношения и взаимопринятие. Разнообразие эмоций и чувств
Савка Марина
Тема: Взаимоотношения и взаимопринятие. Разнообразие эмоций и чувств Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 12-й класс, Вычисления в волюметрии. Значение объёмного анализа
Дымовская Галина
Тема: Вычисления в волюметрии. Значение объёмного анализа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
USTENSILE DE LABORATOR.
Scopul este acela de a recunoaște cele mai utilizate ustensile de laborator, dar și de a cunoaște utilitatea lor în laborator.
Elemente de geometrie.
Rașcenco Snejana
Este un joc interactiv - pereche, unde elevul trebuie să asocieze imaginile propuse cu denumirile figurilor și corpurilor geometrice.
Compuși hidroxilici. Amine.
Conținuturi tematice: Alcooli monohidroxilici, polihidroxilici, fenoli. Amine. Competențe evaluate: cladificarea și denumirea corectă a derivaților hidrocarburilor, aplicarea algoritmilor necesari pentru rezolvarea problemelor de calcul, interpretarea comportamentului chimic al compușilor organici în funcție de grupa funcțională, aplicarea utilizarea compușilor studiați.
Evaluare sumativa,grupa mare
Evaluarea activității pentru primul semestru, grupa mare, ed. limbajului
Complementul indirect Actualizare
Sărbuşan Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Camera mea
Rosfinschi Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Reacții redox
Gorescu Carmen
Etape de stabilire a coeficienților
Munca și venitul respectul de sine și integritate

Trasee școlare și profesionale

Elemente de structura a textului poetic. Tema. Motiv. Laitmotiv. ”Decor” de G. Bacovia
Mamaliga Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Raport. Raportul a
Baș Liudmila
două mărimi diferite Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Развитие личности, 4-й класс, Детский труд и права ребёнка в отношении здоровья
Коржикова Арина
Тема: Детский труд и права ребёнка в отношении здоровья Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Comunicarea.
- Comunicarea în mediul real și virtual; - Evaluarea formelor de limbaj; - Identificarea valorilor importante într-o comunicare.
Puzzles - Drepturile copiilor pe înțelesul lor.
Prin rezolvarea puzzle-urilor copiii își dezvoltă și îndemânarea sau abilitățile motorii grosiere, precum mișcarea și coordonarea membrelor superioare. În principal, îmbunătățirea abilităților fizice prin jocul de puzzle este ideală pentru micuții între 3-7 ani. Chiar dacă și pentru cei mai măricei este potrivită practicarea unor mișcări fine pentru scris sau alte activități, după vârsta de 7 ani copiii au deja formate anumite aptitudini de bază. În aceasta etapă, rezolvarea unui puzzle pentru copii contribuie la sporirea capacităților cognitive sau intelectuale.
Clima Moldovei
Rebus - consolidare a cunoștințelor.
Русский язык и литература, 9-й класс, Тема дружбы в лирике А.С. Пушкина
Соболева Майя
Тема: Тема дружбы в лирике А.С. Пушкина Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
The adventure continues
Cotovan-Naval Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fii în formă pentru viața care te așteaptă: De ce e important să dai un sens vieții și cum îți elaborezi un plan de acțiune pentru perioada de după carantină?

Greșeli de exprimare.
activitatea include imagini cu variantele corecte ale unor greșeli comise în vorbirea cotidiană, un material video despre folosirea greșită a unor verbe, dar și un joc interactiv de selectare a variantei corecte.
Travelling by plane.
Tatiana Olaru
Consolidarea vocabulary
Fracții.
Tămaș Florica
Este un test ce poate fi aplicat elevilor după studierea fracțiilor. Sub forma unui joc, ei vor exersa efectuarea operațiilor, aflarea unei părți dintr-un întreg țsau vor rezolva probleme.
Crearea paginilor Web. HTML.
Materialul ”Crearea paginilor Web. HTML.” este format din mai multe lecții interactive ce se pliază pe modulul la alegere ” Limbaje de marcare a hipertextului” ce se poate studia în clasa a XI-a. Competenţele vizate sunt: utilizarea operațiilor de bază necesare realizării unei pagini HTML, folosirea elementelor de bază pentru inserarea în pagină a elementelor: text, imagine, enumerarea și aplicarea modalităților de a realiza o hiper-legătură, utilizarea tabelelor într-o pagină WEB, realizarea unor aplicații practice.
Amour impossible- citations
Citate celebre despre dragoste
Fêtes et traditions françaises
Belei Victoria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Scăderea cu împrumut la ordinul zecilor şi al sutelor

Unitatea de măsură pentru timp. Calendarul.
Consolidarea lunelor anului. Plasează imaginea în colonița potrivită.
Sceneta GREIERELE ȘI FURNICA
Sceneta GREIERELE ȘI FURNICA
BUBICO, DE I.L.CARAGIALE
MATERIALUL PROPUS EVIDENȚIAZĂ TRĂSĂTURILE OPEREI ȘI ALE PERSONAJELOR.
english aphabeth
Alfabetul în engleză - puzzle
Animalele sălbatice.
Identificarea animalelor salbatice din imaginile date.
Despre energie
Prin intermediul acestei activități, elevii își vor îmbogăți (revizui)cunoștințele referitoare la energia verde, regenerabilă și cea care rezultă din arderea combustibililor fosili.Vor descoperi țările campioane la producerea energiei eoliene sau solare, dar și curiozități legate de energia corpului uman. Competențe: 1. Identificarea unor relații între corpuri în cadrul unor fenomene și procese; 2.Utilizarea unor criterii pentru ordonarea și clasificarea unor corpuri, fenomene ale naturii, procese 3. Formularea de concluzii pe baza unui plan de investigații proprii.
FAIRE DES ACHATS: Forme des PAIRES
Elevii trebuie să potrivească începuturile de propoziții cu sfârșiturile corespunzătoare.
Descoperiți ”verbele ascunse”.
Activitate interactivă de tipul chestionar concurs cu variante multiple cu scopul de a descoperi verbele ascunse în cadrul lecției ”Verbul”.
Unité 4: Le rêve dˋAnia
Este un test proprofs cu nouă întrebări de înțelegere a textului. Scop: vizarea înțelegerii unui text scris
Coordonarea. Subordonarea
Exercițiu de fixare a cunoștințelor Competente generale și specifice: 4.Utilizarea corectă, adecvată și eficienta a limbii în procesul de comunicare; 4..4 valorificarea relației dintre normă, abatere, uz și adecvarea strategiilor individuale de comunicare.
Bien manger, c’est important!
Croitor Iulia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Test de evaluare finală
Test de evaluare finală la științe ale naturii, aplicat după realizarea recapitulării finale
Corpuri.Substanțe.Materiale.
Prin acest exercițiu interactiv , elevii pot discrimina între corpuri , substanțe și materiale.În acest fel își consolidează cunoștințele despre reprezentările materiei.
Pronumele relative și interogative
Gonța Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Călătorii. Peștera ,,Emil Racoviță”. Clasificarea adverbelor după înțeles.
Fixarea cunoștințelor.
Societatea medievală în secolele IX-XI. Fărâmițarea feudală
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
My Friend’s Family

Adunarea numerelor naturale.
Scopul activității este de a consolida cunoștințele din clasele anterioare. V-a dezvolta UC 1.3 și UC 1.4
Unit 3 Lesson Two. The twelve months.
Călcăi Livia
Scopul acestei activități e de a consolida însușirea denumirior de luni ale anului, de a dezvolta competențe interdisciplinare ce țin de domeniul științei și de a ajuta elevii să trasesze paralele cu viața lor pentru a cultiva un grad mai înalt de înțelegere a lumii înconjurătoare.
Unirea administrativă a României
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Școala lui Guguța, după Spiridon Vangheli
Lectura textului și întrebări în baza lui.
CALCULE CHIMICE PE BAZA FORMULEI CHIMICE.
Acest exercițiu pune accent pe dezvoltarea competenței de a rezolva probleme punând accent pe aparatul matematic.
Steagurile țărilor din Uniunea Europeană (Joc de memorie).
Resursa este un joc interactiv care se adresează preșcolarilor și propune consolidarea cunoștințelor acestora cu privire la steagurile țărilor europene. Totodată, prin acest joc se urmărește dezvoltarea memoriei vizuale și a capacității de concentrare a atenției copiilor. Este un joc util în implementarea diferitelor proiecte eTwinning sau Erasmus+.
#13 Cultura anulării || Abraziv
Serialul reprezintă un suport didactic pentru profesorii și elevii care au optat pentru disciplina opțională „Educație pentru Media”.
Lectie de sinteză la tema Componentele calculatorului
Identificarea şi descrierea destinației părților componente ale calculatorului;
Русский язык и литература, 8-й класс, Предложения с косвенной речью. Замена прямой речи косвенной...
Богач Алёна
Тема: Предложения с косвенной речью. Замена прямой речи косвенной. Ошибки при употреблении прямой и косвенной речи Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Limba si literatura romana - alolingvi. 2019
Animale sălbatice
Rezolvă puzzle-ul dar și descoperă prietenii din pădure.
Sunetul si litera P
Recunoașterea literei P și construirea de cuvinte si enunturi
Familia.
Activitatea constă în așezarea pieselor unui puzzle ce va oferi la final o imagine a familiei ce cuprinde următorii membri: bunicii, parintii si trei frati. Acest puzzle poate fi folosit în orice moment al acivității, indiferent de felul acesteia.
Corpuri și figuri geometrice
Scopul: evidențierea caracteristicilor geometrice ale obiectelor din mediul înconjurător Competențe vizate: - identificarea unor forme geometrice plane și a corpurilor geometrice(cub, cuboid, sferă, con) în obiecte manipulate de copii sau din mediul înconjurător; - efectuarea de adunări și scăderi în concentrul 0-31, prin numărare și reprezentări obiectuale; Conținuturi tematice evaluate: Figuri plane/2D(triunghi, pătrat, dreptunghi, cerc) și corpuri geometrice/3D(cub, cuboid, sferă, con)
Limba romana - alolingvi
Cifre romane (10 -20).
Scopul activității este de a exersa si consolida scrierea numerelor cu cifre romane.
Roata anotimpurilor.
Gogu Mihaela
Exerciţiul- joc are ca scop evaluarea cunoştinţelor despre anotimpuri şi diferitele caracteristici pe care le are fiecare. Elevii îşi dezvoltă competenţe de citire, de înţelegere a unui mesaj şi de a răspunde la o întrebare, rapid. Îşi activizează gândirea logică, raţionamentul, capacitatea de a participa la un joc didactic, respectând regulile.
Funcțiile sintactice ale numeralului.
Guranda Ala
Instruire și exerciții.
Numărul și cifra 7
Simcov Cornelia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fructe și pomușoare. Mulțimi.
Operarea cu mulțimi de obiecte în baza criteriului de clasificare „Fructe și pomușoare”.
Ce mâncăm?

Как провести каникулы весело и с пользой
Мультипликационный фильм можно использовать на заключительных уроках развития личности в 5-12 классах. После просмотра фильма ученики будут способены: планировать свою деятельность во время каникул; • определять полезные и вредные активности во время каникул; • определять значимость активного образа жизни; • проявлять активное поведение для повышения качества жизни • оценивать значение активного образа жизни для сохранения собственного здоровья и здоровья окружающих • проявлять ответственное поведение в защите собственной безопасности и окружающих.
Literatura: de la universal la comparat
Mamaliga Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 4-й класс, Составление схем предложений с однородными членами
Горячук Диана
Тема: Составление схем предложений с однородными членами Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Exprimarea calitativă și cantitativă a formulei chimice
Fișa de lucru pentru consoidarea materiei.
„Adevărul științific despre limba română, cultura și identitatea națională.”
Elevii clasei a X-a, la lecția „Adevărul științific despre limba română, cultura și identitatea națională”, realizarea sensului, prin edpuzzle și metoda ŞTIU – VREAU SĂ ŞTIU – AM ÎNVĂŢAT, își actualizează cunoștințele și acumulează informații noi despre originea limbii române, dezvoltându-și competența de a învăța să înveți
Развитие личности, 6-й класс, Правильное решение. Принятие решений
Быкова Людмила
Тема: Правильное решение. Принятие решений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 12-й класс,
Legea pe înțelesul tuturor
Petrovici Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unificarea geto-dacilor sub conducerea lui Burebista

Aducerea fracțiilor la același numitor.
Pentru etapa de evocare la aducerea fracțiilor la același numitor.
Recapitulare - sintaxa frazei.
Evaluare prin test interactiv după studierea tipurilor de propoziții.
Gulliver's Travels
Exercițiul vizează aplicarea competențelor gramaticale într-un anumit context.
Test de exersare pentru examen.
Testul este preluat de pe saitul Agenției de Evaluare și este modificat cu ajutorul aplicație Liveworksheets, pentru a permite elevului, dar și profesorului să lucreze cu testul online.
Sunetul și litera "G".
Elevul trebuie să potrivească imaginea cu cuvântul .
Portul fluvial Corabia,Olt.
Este o lectie de transmitere de cunostinte generale despre portul fluvial Corabia din judetul Olt, despre istoria portului, caracteristicile fizice, dar si a potentialului economic si turistic oferit de acest port.
Toamna
Pușcaș Veronica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adunarea numerelor naturale.
Activitatea dată reprezintă un rebus.
Poezia „Monosilab de toamnă” de George Bacovia. Lectură și observare

Дмитрий Лихачёв "Земля родная
Hamuraru Olivia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Физика, 8-й класс, Механические колебания и волны
Беляева Светлана
Тема: Механические колебания и волны Беляева Светлана Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mediul de viață acvatic
Popușoi Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Formarea, citirea și scrierea numerelor cuprinse între 100 000 și 1 000 000

Joc ,,Potriveste imaginile de pe harta basmului"
Jocul interactiv ,,Potriveste imaginile de pe harta basmului" este creat pentru copii de nivel preșcolar, pentru activități de Educare a limbajului. Copiii privesc imaginile, recunosc scena din poveste și o potrivesc cu cea de pe harta basmului.
Preposition
insereaza prepozitia corespunzatoare
Химия, 11-й класс, Получение непредельных углеводородов
Чебану Ольга
Тема: Получение непредельных углеводородов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Speciile literare
Activitatea constă într-un exercițiu de sistematizare a cunoștințelor privind speciile literare studiate în clasa a zecea. Elevii vor uni titlul operei literare studiate cu specia corespunzătoare.
Reacţii termonucleare. Energetica termonucleară.
Balmuș Olga
Activitatea este recomandată pentru etapa „Realizarea sensului”. Elevii nu au nevoie de cont.
Проект STEAM: «Путешествуя в машине времени»
Papușina Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Încrengătura Moluște. Clasa Gastropode
Gîrlă Jana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Модуль: Слава и гордость России. Что вы знаете о России?
Leaşenco Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Comportamentul consumatorului de media – receptor și emițător de informație

Teatrul - un joc al ideilor
Festival de teatru - Teatrul un joc al ideilor - prezentarea activității cu ajutorul aplicației Calameo. Activitatea vizează dezvoltarea abilităților sec XXI: colaborare, simț estetic, gândire critică, responsabilitate, dezvoltare personală, antreprenoriat.
Lectia (2)
Ciobanu Mariana
This is my shirt
Nederiță Liliana; Daniel Sadovei
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Русский язык и литература, 1-й класс, Согласный звук [ж]. Буквы Ж, ж
Овсянникова Елена
Тема: Согласный звук [ж]. Буквы Ж, ж Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Găsește cuvintele.
Joc interactiv
Evaluare initiala clasa a III-a.
Exerciții recapitulative din clasa a II-a ce au ca scop verificarea nivelului de pornire in clasa a III-a , respectiv numere naturale în concentrul 0-1000, șiruri de numere, aflarea numărului necunoscut, ordinea efectuării operațiilor, unități de masură, geometrie
FUNCTIA EXPONENTIALA. PROPRIETATI.
descoperirea proprietatilor.
https://wordwall.net/ro/resource/4834247/obiectele-%c8%99colarului
OBIECTELE SCOLARULUI
Lectia (3)
Andronic Carolina
Химия, 11-й класс, Бутадиен
Терлецкая Алла
Тема: Бутадиен Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Unităţi de măsurat timpul. Ceasul floral. Puzzle interactiv.
Joc-Puzzle interactiv de captarea atenţiei. Găsirea unei imagini cu un Ceas floral.
Timpul. Calendarul
Căldare Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Istoria României-Recapitulare finală
Elevii vor aranja cronologic evenimemtele istorice prezentate în casete.
Scrierea cuvintelor care conțin literele î/â
Fișă de lucru interactivă
Биология, 10-й класс, Тип: Кольчатые черви. Класс Малощетинковые черви
Лупашко Наталья
Тема: Тип: Кольчатые черви. Класс Малощетинковые черви Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Înmulțirea numerelor naturale
Consolidarea noțiunilor învățate despre operația de înmulțire.
Lucrare de laborator „Gradarea dinamometrului”
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Întroducere

La circ. Litera C c. Grupurile de litere ce, ci

Vara
Găsește cuvintele specifice anotimpului vara. Formulează, oral, enunțuri cu aceste cuvinte.
Scoala Altfel - activități extracurriculare de dezvoltare personală
Panoul propus se adresează elevilor de gimnaziu și liceu, cuprinde activități interactive grupate tematic pe 8 coloane: educație culturală; elearning; autocunoaștere; educație pentru carieră; ne jucăm; desenăm; educație pentru sănătate; siguranța pe internet. Competențe vizate: Gândire critică și rezolvare de probleme - elevii au de analizat și dat răspunsuri; exprimă opinii; conștientizează; valorizează patrimoniul cultural; dobândesc abilități de viață Colaborare, comunicare - elevii folosesc instrumente colaborative pentru a comunica impresii, comentarii, evaluări; exprimă idei Lingvistice - elevii exersează limba engleză, franceză Creativitate și inovare - elevii descoperă și crează ceva nou; desenează, construiesc Informare - elevii caută, accesează resurse, selectează materiale Digitale - elevii folosesc social media și instrumente digitale Flexibilitate - elevii lucrează în ritm propriu Elevii pot oferi feedback în coloana corespunzătoare, pot vota și aprecia materialele postate
Asimptotele graficelor funcțiilor reale
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Coordonarea și subordonarea - evaluare.
Competente generale și specifice: 4.Utilizarea corectă, adecvată și eficienta a limbii în procesul de comunicare; 4..4 valorificarea relației dintre normă, abatere, uz și adecvarea strategiilor individuale de comunicare.
Tablou cu lalele - dactilopictura
Resursa se recomandă preșcolarilor, prin exersarea tehnicii dactilopicturii – aplicarea culorii cu degetul și cu furculița. Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective): Să enumere materialele primite Să execute corect exerciţii de încălzire a muşchilor mici ai mâinii Să exerseze tehnica dactilopicturii prin aplicarea culorii cu degetul si cu furculita Să realizeze lucrarea conform indicațiilor din filmuleț Modul de desfășurare a activității: Voi explica modul de lucru în același timp cu copiii. Începem cu intuirea materialului, încălzirea mușchilor mici ai mâinii, modul cum vom aplica tehnica de lucru, executarea lucrării, iar finalitatea va fi încadrarea lucrării într-o rama pentru tablou. Ma bucur de reușita lor prin cuvintele: Am lalele, am lalele,/ Roșii, galbene, lila/ Mai frumoase c-ale mele/ Nu mai are nimenea!/ Oare, câți or mai avea? , apreciind lucrările tuturor copiilor cu care am interacționat.
Australia. Poziția fizico-geografică.
Motruc Ala
Exercițiul propus poate fi utilizat la etapa de consolidare a lecției, sau ca un joc didactic la tema pentru acasă. Este o activitate interactivă, interesantă, captivantă.
Ecologia. Cazul genitiv al substantivelor.
Disciplina: Limba română (alolingvi). Corectitudinea utilizării articolului posesiv (genitival).
Это нужно живым. Герои русской литературы в экстренной ситуации
Şevciuc Tamara
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Operații cu texte
Schițco Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tipurile de reacții în chimia organică

Биология, 6-й класс, В мире клеток
Мущински Галина
Тема: В мире клеток Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия. 2017
Fabula. Învățătura textului. Textul-suport: „Doi raci” de Alecu Donici
Zdrobău Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Împărțirea polinoamelor. Teorema împărțirii cu rest
Dediu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
End of book round up
Cernei Kristina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Sentimentul demnității naționale

Simbolurile și sărbătorile primăverii

Развитие личности, 10-й класс, Волонтерство и параллельные маршруты. Область и деятельность...
Никитина Евгения
Тема: Волонтерство и параллельные маршруты. Область и деятельность волонтерства. Волонтерство для окружающей среды, для людей, нуждающихся, престарелых и т.д. Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Atelier de discuție II: „Limba nu este un atribut al puterii, este puterea însăși” (R. Barthes)
Ciorescu Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 5-й класс, «Сказка о мёртвой царевне и семи богатырях»...
Брижатюк Ольга
Тема: «Сказка о мёртвой царевне и семи богатырях» А.С. Пушкина – сказка о силе добра и любви Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Confectionarea mastii de protectie fara masina de cusut.
Un workshop de confectionare a mastii de protectie fara masina de cusut pentru formarea abilitatilor practice in tehnica cusutului.
Revoluţia de la 1848 din Moldova
Bujor Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 7-й класс, Одна и две буквы Н в суффиксах полных страдательных причастий
Букшан Людмила
Тема: Одна и две буквы Н в суффиксах полных страдательных причастий прошедшего времени и отглагольных прилагательных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 10-й класс, Системы симметрических уравнений II-ой степени
Лунгу Евгения
Тема: Системы симметрических уравнений II-ой степени Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” în universul Chișinăului
Prezintă: Lidia KULIKOVSKI, doctor în pedagogie; Mariana HARJEVSCHI, doctor în științe ale comunicării. Primind numele de „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, biblioteca municipală din Chișinău a considerat de datorie să aibă preocupări științifice, ca și celebrul bibliotecar al cărui nume îl poartă. Filmul face parte din serialul „Arta și mitopoetica orașului Chișinău”, director de proiect Aliona Grati, regizor Diana Pidghirnîi, imagine Grigore Rață, editor de imagine Diana Busuioc, selecție muzicală Galina Dimitrova, grafică Aureliu Busuioc, lectură Iulian Proca.
Guriță Elena
Unități monetare.
Fișă de lucru cu transformări.
Русский язык и литература, 3-й класс, Изменение имён существительных по падежам
Назаренко Ольга
Тема: Изменение имён существительных по падежам Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Some or Any
Jalbă Eudochia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cuvinte încrrucișate
Consolidarea cunostințelor despre planete.Identificarea unor aspecte care ilustrează relatia dintre mediul fizic si cel social.
Teoria disociației electrolitice. Electroliți și neelectroliți. Electroliți tari și slabi. Grad de disociere
Subotin Iurie
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Emil Loteanu – legenda cinematografiei

Logaritmul unui număr real pozitiv

Dacă vrei să fii Columb, de Arcadie Suceveanu
Dimitriu Irina
Înțelegerea și interpretarea celor citite. Metoda CCC; informații despre Columb; viața și activitatea autorului A. Suceveanu; explorarea textului (met. Explozia stelară) etc.
Adunări și scăderi.
Să rezolve corect adunărileți scăderile in limitele 1-10 pentru a descoperi imaginea.
Test grilă. Subordonata concesivă și consecutivă.
Testul are drept scop de a pune la dispoziția elevului un set de sarcini menite, că să-l ajute să se autoevalueze și să-și aprofundeze cunoștințele despre sintaxa frazei, anume tipurile de subordonate.
Traco-geto-dacii în viziunea autorilor antici
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Pamantul parte a Universului niversului
Recapitularea CUNOSTINTELOR asupra pamintului
Concurenta triunghiurilor
Un joc interactiv de tip puzzle pentru consolidarea și sistematizarea cunoștințelor legate de congurența triunghiurilor.
Afirmarea ideilor iluministe în cultura românească
Negrei Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Asociaza cuvintele!
asocierea unor cuvinte asemanatoare
„Sara pe deal” de Mihai Eminescu. Realizare artistică
Leancă Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mulțimi.
Test digital de evaluare cu tema mulțimi.
Українська мова і література, 7-й класс, Дієслова доконаного та недоконаного виду
Подлєсная Світлана
Тема: Дієслова доконаного та недоконаного виду Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
„Războiul Solomonarilor” de Moni Stănilă. Sistemul de personaje
Nenescu Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Curentul electric în metale
Zavtur Ludmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
v
Budu Victoria

Химия, 11-й класс, Химические свойства бензола. Толуол как гомолог бензола
Чебану Ольга
Тема: Химические свойства бензола. Толуол как гомолог бензола Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Биология, 7-й класс, Воздействие алкоголя на организм человека
Баранчук Людмила
Тема: Воздействие алкоголя на организм человека Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Patrulatere.
Recunoașterea patrulaterelor.
Elemente de geometrie.
Orlov Diana
Un joc didactic ce va consolida şi evalua cunoştinţele elevilor la următoarele conţinuturi didactice: Noţiuni geometrice.Unghiuri.Cercul şi discul. Corpuri geometrice.
Funcția de gradul I.
Lecția este destinată elevilor de clasa a VIII-a. Competenţe generale: 1. Identificarea unor date si relaţii matematice şi corelarea lor în funcţie de contextul în care au fost definite 2. Prelucrarea datelor de tip cantitativ, calitativ, structural, contextual cuprinse în enunţuri matematice 3. Utilizarea algoritmilor şi a conceptelor matematice pentru caracterizarea locală sau globală a unei situaţii concrete 4. Exprimarea caracteristicilor matematice cantitative sau calitative ale unei situaţii concrete ţi a algoritmilor de prelucrare a acestora Competenţe specifice: 1. Recunoaşterea funcţiei de gradul I descrisă în moduri diferite 2.Exprimarea legăturii între funcţia de gradul I şi reprezentarea ei geometrică
Sunetul [z] şi litera de tipar Z. Litera Z mare de mână
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Balada "Constantin Brâncoveanu". Vocabular.
8. Lectura, audierea şi interpretarea textelor literare şi nonliterare, în limita standardelor de conţinut.
Lectia1 uman
Dîmovskaia Galina
Mitul ”Filemon și Baucis”. Lectura textului.
Gavriliuc Violeta
Testul poate fi utilizat pentru a demonstra înțelegerea mitului ”Filemon și Baucis” prin răspuns la întrebări în baza lui.
Globuri-puzzel.
Materialul este creat pentru copii de grupă mică, având doar 9 piese, ușor de identificat și de asamblat.Este imaginea unui glob pentru Pomul de Crăciun și l-am folosit cu succes în perioada aceasta, a sărbătorilor de iarnă la tema Decorații pentru Pom.
„Identifică animalele sălbatice și pe cele domestice, așezându-le la locul potrivit” (Exercițiu).
Resursa este un joc interactiv care se adresează preșcolarilor și propune consolidarea cunoștințelor acestora cu privire la animalele sălbatice și domestice de la noi din țară. Faptul că se pot verifica singuri dacă au răspuns corect reprezintă un element de atractivitate pentru copii.
Igiena sistemului respirator
Hîncu Valentina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Sisteme de calcul
Evaluare-sisteme de calcul
Unit 1. Lesson Two. Is your mother a teacher?
Activitatea are scopul de a dezvolta gândirea logică.
Propozițiile subordonate: Pr./SB/AT/CD/CI/CL/CT/CM/Cz./Sc.
6. Explicarea funcţionării sistemului fonetic, lexical, gramatical al limbii române.
People At the Circus.
- Insușirea denumirilor ocupațiilor persoanelor care lucrează la circ; asocierea imaginii corespunzătoare cuvântului care denumește ocupația respectivă
Развитие личности, 7-й класс, Одежда. Внешний вид в различных ситуациях...
Папукчиу Людмила
Тема: Одежда. Внешний вид в различных ситуациях. Модная одежда и личная гигиена. Роль адекватной одежды в поддержании здоровья Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Rolul apei în menținerea sănătății
Gorincioi Taisea
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Alchinele: formula generală, seria omoloagă, structura, izomeria, nomenclatura, proprietăţile

Acest material usureaza asimileaza materialul predat, ofera oportunitatea de a exersa vocabularul invatat.Deasemenea, materialul include o scrisoare in stil englezesc .
К. Ушинский "Дети в роще
Vohmiahin Vladimir
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Химия, 12-й класс, Растворы. Способы выражения состава растворов
Дымовская Галина
Тема: Растворы. Способы выражения состава растворов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык, 7й класс, «Мечты сбываются» Спряжение глаголов на ся / сь
Гыскэ Елена
Тема: «В мире технологий» Инфинитив Виды глаголов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Дороги и я
Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Acizii, bazele, oxizii, sărurile - utilizarea și influența asupra calității vieții și mediului.
Activitatea poate fi utilizată la orice etapă a lecției. Se va dezvola la elevi competența de a corela denumirea cu formula chimică a substanței. Consolidarea competenței de a realiza ecuații chimice în baza proprietăților chimice ale substanțelor propuse dar și utilizarea inofensivă a lor.
Practice Your English
Cernei Kristina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
The Beginnings of Life. Unit 1. Lesson 2.
The Solar System video with the tasks based on it.
Русский язык и литература, 10й класс, Роль художественной литературы в духовной жизни общества
Арсений Анжела
Тема: Роль художественной литературы в духовной жизни общества Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Les symboles de la France
Belei Victoria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Caracterizări simple de persoane/personaje literare după faptele descrise, organizate pe baza unor repere. Textul „Veverița” de M. Sadoveanu
Focșa Aliona
Acest exercițiu dezvoltă vocabularul elevilor, fiind puși în situația de a descoperi cuvinte sinonime din textul studiat.
Metalele și compușii lor – influența asupra calității vieții și mediului
Chișca Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Substantivul. Numărul și genul substantivului

Sunetul [l] şi litera de tipar l. Textul. Citirea textului. Litera l (mică) de mână

Joc pe LearningApps.org - Campionii ortogramelor.
Materialul cuprinde un joc pe LearningApps.org ”Campionii ortogramelor” pentru exersarea scrierii corecte a ortogramelor-clasa a III-a. Vizează competența specifică 4.1. Aplicarea regulilor de despărțire în silabe la capăt de rând, de ortografie și de punctuație în redactarea de text. Elevii își pot verifica noțiunile legate de scrierea corectă a unor ortograme, a regulilor de ortografie și pot exersa, pentru a deveni ”Campioni la ortograme”.
Scrierea literei m înainte de b și p
Utilizarea corectă a literei m în cuvinte.
Propoziția subordonată
Leancă Mariana
subiectivă Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Completează ce lipsește, consolidare acuitate vizuala/Iarna
Consolidare acuitate vizuala
Sistemul de științe biologice
Hîncu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Strategii de dezbatere a subiectelor

Substantivul - Test grilă
* Titlul activității: Substantivul * Scop: Consolidarea cunoștințelor * Competențe: Cunoașterea formelor de plural a substantivelor Cunoașterea formării substantivelor compuse Identificarea corectă a cazului gramatical și a funcțiilor sintactice pe care le îndeplinește substantivul în diferite enunțuri. Conținuturi tematice: Evaluarea cunoștințelor dobândite
Limba Franceza, A1, A1.1, A1.2. Ghidul profesorului. 2019
Українська мова і література, 1-й класс, Тверді та м’які приголосні звуки
Рябой Алла
Тема: Тверді та м’які приголосні звуки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Înmulțirea numerelor naturale
Joc didactic pentru consolidarea înmultirii numerelor naturale
Modelăm creativ, măsurăm inventiv, consolidare.
Activitate cu sarcini de consolidare a unităților de măsură învățate și operații cu ele.
Modul de viață în societatea antică orientală, greacă și romană
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Poemul homeric „Odiseea”

Încrengătura Viermi cilindrici. Clasa Nematode

Unirea din 1918.
Scopul activității - dobândirea unor cunoștințe noi despre Marea Unire. Competențe dezvoltate la elevi - Analizarea faptelor istorice utilizând coordonate spaţio-temporale în contexte diferite, Argumentarea unei opinii referitoare la un fapt istoric prin utilizarea informaţiilor provenite din diferite surse, Valorificarea experienţelor istorice oferite de acţiunea personalităţilor/grupurilor în contexte istorice variate, Alcătuirea unei baze de date digitale (surse, fotografii, inregistrări video şi audio) - portofoliu digital, Realizarea de activităţi cu tematică socială prin utilizarea metodelor nonformale (ex: „biblioteca vie”, „teatru-forum”, „cafeneaua publică”). Conținut tematic - Unirea din 1918.
Proprietățile integralei definite
Cîrnaț Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Coșul toamnei.
Cunoașterea mediului- consolidare
Arta Egiptului antic
Veta Dascăl
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Математика, 3-й класс, Числа, составленные из сотен, десятков и единиц
Чекулаева Алла
Тема: Числа, составленные из сотен, десятков и единиц Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Dreptul și obligația de a învăța
Căldare Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 8-й класс, Составное именное сказуемое
Стрэтилэ Жанна
Тема: Составное именное сказуемое Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Vive la rentrée!
Negară Tamara
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Algoritmul rezolvării problemelor la genetică după legile lui Mendel

Unit 1.Lesson One. Back to school.
Scopul activității e de a dezvolta competențe lingvistice și digitale și de evaluare a gradului de comprehensiune a mesajului scris.
Înmulțirea când unul din factori este 6
Competența generală: Utilizarea numerelor în calcule Competența specifică: Efectuarea de înmulțiri de numereîn concentrul 0 - 10 000 și de împărțiri folosind tabla înmulțirii, respectiv tabla împărțirii Utilizare: consolidare/evaluare
Gene. Ultrastructura genelor
Autori: Codreanu Svetlana și Leahu Mariana Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Paxi și Sistemul Solar
Scopul exercițiului este cel de consolidare a noțiunilor despre planetele Sistemului Solar. Se dezvoltă competențe de identificare a denumirii și poziției unor elemente și de dezvoltare a interesului pentru cunoaștere.
Гражданское воспитание, 7-й класс, Права и обязанности
Кориненко Александр
Тема: Права и обязанности Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Diversitatea naturii. Corpurile din mediul înconjurător
Prin această activitate dezvoltăm elevilor unitatea de competență 1.3. de clasificare a corpurilor din mediul înconjurător
Ghici, ghicitoarea mea.
Joc didactic distractiv pentru cei mici.
La scăldat- Ion Creangă.
Am ales acest puzzle care are o imagine din "La scăldat"- Ion Creangă, în felul acesta elevii își pot dezvolta imaginația și creativitatea, în același timp vor ghici din ce text face parte imaginea, se poate folosi la captarea atenției.
Proprietățile fizice și chimice ale alcanilor, obținerea și utilizarea
Putină Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Curiozități despre Lucian Blaga.
Munca Margareta
O activitate interactivă pe tema Curiozități despre Lucian Blaga.
Биология, 9-й класс, Наследственные болезни
Мамалига Анна
Тема: Наследственные болезни Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
,,PAŞAPORT PENTRU EUROPA”
TEST DE EVALUARE SUMATIV la finalul proiectului educaţional ,,PAŞAPORT PENTRU EUROPA” prin care elevii au aflat informaţii despre statele şi capitalele U.E., despre instituţiile U.E, despre simbolurile U.E şi obiectivele turistice .
Les verbes du premier groupe
Elevii trebuie să scrie forma corectă a verbelor de grupa I
Rotunjirea la zeci a numerelor.
Activitatea a fost proiectată cu scopul de a consolida cunoștințele elevilor sub o formă atractivă prin intermediul itemilor obiectivi de tip pereche. Elevii trebuie să găsească perechea rotunjită a numerelor care derulează pe banda mobilă într-un timp cât mai scurt.
Originea continentelor și bazinelor oceanice.
Recunoașterea tipurilor de mișcări ale plăcilor tectonice pe glob în baza descrierilor și a unor imagini.
Unități de măsură pentru lungime.
Transformări interactive
Evaluare sumativă semestrul II
Evaluarea conține 2 exerciții de comprehensiune a textului citit; utilizarea corectă a timpului Present Perfect, pronumelui personal precum și a adjectivelor și adverbelor.
ALEXANDRU IOAN CUZA.
Recapitularea materialului studiat și verificarea cunoștințelor referitoare la personalitatea lui AL.I.Cuza.
Evaluare. "Moromeții", de Marin Preda
6. Operaţionalizarea terminologiei ştiinţifice lingvistice şi literare, în limita standardelor de conţinut.
Călătoria ursuleților de pluș.
Scopul acestui proiect a fost, de a profunda cunoștințele copiilor cât și a cadrelor didactice în implimentarea schimbului de experiență . A fost o colaborare frumoasă, utilă și nouă pentru noi.Sau aprofundat competențele de AIT,iar copiii au fost încântați de participarea lor în acest proiect.
Health Hazards
Orbu Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Предотвращение удушья с инородными телами
Этот урок был создан в рамках проекта REPEMOL при участии Швейцарского агентство развития и сотрудничества. Данные видео будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект educatieonline.md реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Lectii la distanta.
Macaev Cristina
1. Exersa Present Simple, Past Simple, Present Perfect, Future Simple 2. Scrierea rezumatului a unei carti. 3. Realizarea a unor proiecte despre Moldova. 4. Discutarea mijloacelor de transport 5. Prezentarea Sportului preferat.
Regalitate și Religie
Fișă.
Proprietățile funcției de gradul doi
Lavric Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Физика, 8й класс, Свободные и вынужденные колебания
Беляева Светлана
Тема: Свободные и вынужденные колебания Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adunarea cu 2
Colesnic Liliana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Познание мира, 4-й класс, Орган осязания
Балан Лилия
Тема: Орган осязания Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Egiptul Antic.
Activitatea " Căutare de cuvinte" poate fi folosită la oră la etapa "Reflecție" Scop-cultivarea interesului pentru trecutul istoric.Competența dezvoltată la elevi "Ințelegerea și reprezentarea timpului și spațiului în istorie".
Acizii carboxilici: compoziția, structura, izometria, nomenclatura, metodele de obținere
Zinaida Chiosa
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Hard work – the key to success.
Activitate interactivă de dezvoltare a competențelor sociolingvistice și culturale prin intermediul proverbelor la tema „Munca – calea către succes”. Proverbele reconstituite, mai apoi, pot fi memorate, comentate oral sau analizate în scris, sub formă de eseu.
Numerele naturale în concentrul 0-100. Comparare, ordonare.Numere pare /impare
Compararea și ordonarea numerelor în concentrul 0-100.Recunoașterea numerelor pare sau impare
Povestea crocodilului care plângea 1
Popa Elena
Compunerea după un plan de idei
TIPUL LECŢIEI: formare de priceperi şi deprinderi SCOPUL: -formarea deprinderii de a alcătui o compunere după un plan dat; -dezvoltarea originalităţii, a fanteziei şi a imaginaţiei creatoare; OBIECTIVE OPERAŢIONALE: O1 - să identifice ideile corespunzătoare celor trei părţi ale compunerii; O2 - să construiască texte orale scurte pe baza unui plan simplu de idei dat şi a unui suport vizual; O3 - să dezvolte, să completeze planul dat sau să-l modifice în funcţie de ideile proprii; O4 - să redacteze texte narative de mică întindere pe baza planului de idei şi a suportului vizual, ţinând seama de părţile unei compuneri; O5 - să respecte ortografia şi punctuaţia într-un text propriu; O6 - să aşeze corect în pagină textele scrise , respectând scrierea cu alineate şi spaţiul liber între cuvinte.
Numeralul cardinal și ordinal.
Elevii vor recapitula și vor consolida noțiunile despre numeral sub formă de joc.
Noțiunea diferențiala funcției. Reguli de calculare a diferențialelor
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Temperamentul și profesia
Blanari Albina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectura și explorarea textului „Leul și cățelușa” de Lev Tolstoi.
Elevii alcătuiesc planul de idei al textului „Leul și cățelușa” de Lev Tolstoi.
Împărțirea unui număr de două cifre la un număr de o cifră, când zecile deîmpărțitului
Colesnic Liliana
se împart exact la împărțitor Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Numerele pare/impare
Consolidarea numerelor in concentrul 0_10
Cine sunt, cum sunt, care-mi sunt valorile, prioritățile, convingerile de viață?

Adjective variabile și invariabile.
Elevii grupează adjectivele variabile și invariabile.
Prevenirea blocării în casă a copiilor mici
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului REPEMOL de către Biroul de cooperare a Elveției. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul educatieonline.md este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Sistemul noțiunilor chimice utilizate pentru a caracteriza: atomul, elementul chimic, substanța
Godoroja Rita
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 4-й класс, Единицы измерения длины
Зубку Анжела
Тема: Единицы измерения длины Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Українська мова і література, 8-й класс, Односкладні прості речення. Види односкладних речень
Курлянцева Ольга
Тема: Односкладні прості речення. Види односкладних речень Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Neologismele.
Exerciții practice.
Caracterizarea generală a reliefului.
Elevii trebuie să grupeze corect denumirea dealurilor corespunzător unităţii de relief.
My week agenda
Această activitate reprezintă un exercițiu de fixare și memorare a vocabularului nou. Datorită faptului că exercițiul e asigurat cu suport sonor, elevii pot exersa pronunțarea corectă a cuvintelor și îmbinărilor de cuvinte, ce denumesc activități realizate pe parcursul săptămânii, ajutându-i să-și creeze agenda săptămânală.
Măsurarea lungimii
Cocârlă Lora
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Pastelul „Malul Siretului” de V. Alecsandri. Natura în imagini picturale
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fabula. Prepoziția.
Caisîn Lăcrămioara
Test de evaluare sumativă la tema fabula și prepoziția.
Noțiunea de rădăcină pătrată dintr-un număr rațional nenegativ. Calcularea rădăcinii pătrate din numere raționale nenegative
Cimîhov Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
They were busy yesterday.
Activitatea dată are scopul de a-i ajuta pe elevi să-și amintească formele verbului „a fi” la timpul prezent și să le învețe pe cele de la timpul trecut într-un mod distractiv, și anume cântându-le. De asemenea materialul propus poate fi utilizat ca instrument de evaluare formativă, test lacunar.
Cilindrul circular drept. Aria și volumul cilindrului circular drept.
Vor fi verificate cunoștințele elevilor de aflare a ariei și volumului cilindrului circular drept.
Lectia (1)
Tcaci Liliana
Școala noastră
Codrean Eugenia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Francezii.
O activitate prin intermediul căreia copiii îşi vor îmbogăţi cunoştinţele despre popoarele de azi.
Математика, 12-й класс, Площадь поверхности усеченной пирамиды
Радилова Марианна
Тема: Площадь поверхности усеченной пирамиды Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Igiena sistemului
Balan Diana
nervos Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Personajul pozitiv, personajul negativ.
Elevul folosește platforma JIGSAV PLANET - un instrument folosit pentru fixarea noțiunilor învățate. Elevii realizează un puzzle descoperind astfel o imagine din poveste. Elevii primesc un link și realizează sarcina de învățare. Sarcină de lucru: Descoperă personajul pozitiv și personajul negativ al poveștii.
Математика, 10-й класс, Метод математической индукции
Лунгу Евгения
Тема: Метод математической индукции Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Înmulțirea cu 6.
Jocul este creat cu scopul de a exersa, consolida înmulţire cu 6.
Textul ,,Mărinimie" de Emil Gârleanu.Exerciții de înțelegere a textului.
Dașchevici Galina
Lecție de formare a capacităților de înțelegere a cunoștințelor
Substantivul. Cazurile nominativ și acuzativ. Actualizare
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sunetul [ă] şi litera de tipar ă, Ă. Litera ă (mică), Ă (mare) de mână

Exercițiu de verificare a cunoștințelor la temă.(Raspundeți corect la întrebările de pe fiecare linie orizontală sau verticală a rebusului) Cunoașterea instrumentelor folosite în arta plastică.
Mișcarea și repausul. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 3-й класс, Сложение и вычитание без перехода через разряд
Вохмянин Владимир
Тема: Сложение и вычитание без перехода через разряд Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Les Pronoms Possessifs.
Rusu Mirela
Lecție de comunicare de noi cunoștințe. În funcție de nivelul clasei, poate fi folosită și ca lecție de fixare sau recapitulare a cunoștințelor privind formele și folosirea pronumelor posesive în limba franceză. Competențe: receptarea mesajelor transmise oral sau în scris în diferite situaţii de comunicare, producerea de mesaje orale sau scrise adecvate unor anumite contexte, realizarea de interacţiuni în comunicarea orală sau scrisă. Conține suport didactic video, exemple și exercițiu.
Moduri de transmitere a căldurii
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Gândim digital. Laboratorul programelor cu bucle
Schițco Natalia
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Современный рынок труда, профессиональная мобильность
Doncenco Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Părțile de propoziție și subordonatele.
Aceasta activitate dezvolta competentele gramaticale ale elevilor .
World Water Day 2021
World Water Day a fost sărbătorită de elevii clasei a II a folosind diferite aplicații și jocuri interactive. Elevii au înțeles importanța apei pentru viața tuturor.
Rolul bisericii creştine în Epoca Medievală şi relaţiile ei cu puterea politică.
Scopul: Consolidarea cunoștințelor elevilor referitor la caracteristicile bisericii creștine catolice și a bisericii creștine ortodoxe. Competență specifică disciplinei: Analiza critică a informaţiei din diferite surse, pornind de la cultura istorică, manifestând poziţia cetăţeanului activ şi responsabil. Unitate de competență: Sistematizarea informațiilor din diferite tipuri de surse pe domenii (economic, social, politic, cultural).
Математика, 10-й класс, Подобие треугольников. Признаки
Лунгу Евгения
Тема: Подобие треугольников. Признаки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
FLORI DE PRIMĂVARĂ.
MÎNZICU SIMONA VALENTINA
REALIZAREA PUZZELULUI ȘI REDAREA PRIN DESEN /PICTURĂ A IMAGINII OBȚINUTE
„În bibliotecă” de Ana Blandiana.
Lectură, cunoașterea textului. Strategii de comprehensiune: reprezentări mentale, integrarea informațiilor textului în propriul univers cognitiv și afectiv. Lecția are integrată și exerciții în LearningApps.
Русский язык и литература, 3-й класс, Изменение имён прилагательных по падежам
Соммер Наталья
Тема: Изменение имён прилагательных по падежам Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Parteneriate școlare în susținerea democrației
Petrovici Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
My town

Sunetul și litera ,,A” mare și ,,a” mic de tipar.
Să identifice poziția sunetuui ,,a” în cuvinte, să formeze silabe, să formuleze propoziții.
Recapitulare nemetale
Joc didactic pentru generalizarea cunoștințelor la tema nemetalelor
Familie unită - familie fericită. Respectul și iubirea în familie
Rîbalco Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
„Doc” de N. Esinencu. Actualitatea temei

Sunetul și grupul de litere Ci
Scop: consolidarea scrierii și citirii corecte a grupului de litere ,,ci„ Competențe urmărite: -. Identificarea sunetului iniţial şi/sau final dintr-un cuvânt, a silabelor şi a cuvintelor din propoziţii rostite clar şi rar; -citirea unor cuvinte și propoziții scurte, scrise cu litere de tipar și de mână
Comunicarea cu prietenii online RU
4 Comunicarea cu prietenii online RU
„Lumina” de Lucian Blaga. Aspecte de analiză stilistică a textului: decodificarea mesajului ideatic
Edu Inga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Șiruri de numere reale.
lecție interactivă despre șiruri: definiții, monotonie mărginire
Elemente de fonetică.
O activitate interactivă de verificare a cunoștințelor din domeniul foneticii.
Evaluare finală
Test de evaluare interactiv
Русский язык и литература, 10-й класс, Два конфликта в пьесе «Горе от ума»: любовный и социальный...
Арсений Анжела
Тема: Два конфликта в пьесе «Горе от ума»: любовный и социальный. Характеристика Софьи Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Articolul hotărât / nehotărât / contractat/ partitiv.
Lecţie de sistematizare a cunostinţelor.
Cantitatea de substanţă.Molul. Masa molară
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Noțiuni de geometrie.
Recapitulare noțiuni teoretice de geometrie
"Дуб и ветер".
Урок на тему "Дуб и ветер".
Clasificarea fibrelor textile chimice.
Exercițiu interactiv tip Ordonare pe grupe realizat cu aplicația LearningApps; sarcina de lucru vizează gruparea fibrelor textile chimice în cele două grupe: artificiale și sintetice.
Influența negativă a omului asupra mediului.
Activitate de consolidare a cunoștințelor despre poluare, despădurire, rezervații naturale.
Formarea popoarelor europene
Lecția Formarea popoarelor europene realizată cu ajutorul aplicației coggle it.
Funcții sintactice.
Consolidarea funcțiilor sintactice.
Stay healthy
Practice vocabulary about food and drink, and exercise - don't/doesn't
Fructele
Pușcaș Veronica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Circuitul apei în natură.
O1-să identifice fenomene ale naturii care au legătură cu circuitul apei în natură O2-să stabilească relaţii între precipitaţii şi circiutul apei în natură O3-să descrie circuitul apei în natură O4 -să folosească termeni ştiinţifici referitor la stările de agregare ale apei şi circuitul apei în natură O5 -să identifice factorii de mediu care influenţează circuitul apei în natura
ZU+ZU, ZU-ZU
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Diversitatea naturii

Forța de greutate.
Completați spațiile libere astfel încât afirmațiile să fie adevarate.
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо петельных элементов, наклонных...
Шептефраць Алина
Тема: Письмо петельных элементов, наклонных палочек с петлёй вверху и внизу Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Українська мова і література, 3-й класс, Відмінки іменників. Змінювання іменників за відмінками
Рябой Алла
Тема: Відмінки іменників. Змінювання іменників за відмінками Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 5-й класс, Сочиняем сказки сами…
Брижатюк Ольга
Тема: Сочиняем сказки сами… Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Энергетическая проблема. Сыревая проблема
Карауш Ольга
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Relații internaționale postbelice.
Test- clasa a X-a
Tehnica citirii (cu voce și în gând).Cuvintele noi din text. Textul-suport: „Luchi în prima zi de școală” după Otilia Cazimir
Lupu Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Joc - Evaluare - Grupuri.
O modalitate de evaluare prin joc a capitolului Grupuri - Educatie civica.
Trunchiul de piramidă. Elemente. Clasificare.
Ceban Tatiana
Scopul: de a consolida cunoștințele elevilor la tema Trunchiul de piramidă.Elemente. Elevii vor recunoaște elementele trunchiului de piramidă.
Химия, 12-й класс, Глюкоза
Кадина Марина
Тема: Глюкоза Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Grigore Vieru "Legământ". Observare.
Lecție integrală, interactivă cu toate etapele de realizare.
Regulile de securitate în timpul vacanței
Mîndru Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lucrare de laborator „Determinarea constantei elastice a resortului”

”Alexandru refuzând apa” de Ștefan Augustin Doinaș.
Comentaţi figurile de stil din textul ”Alexandru refuzând apa” de Ștefan Augustin Doinaș.
Formarea cititorului – receptor al literaturii
Ciorescu Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Les preparatifs e activites des vacances
Țurcan Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Химия, 11-й класс, Циклогексан, метилциклогексан как представители циклоалканов
Чебану Ольга
Тема: Циклогексан, метилциклогексан как представители циклоалканов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
LE FUTUR SIMPLE prof. ARCHIP ADA-IRINA
Carte digitala BOOKEMON ce cuprinde Modul de formare a timpului viitor simplu: LE FUTUR SIMPLE
„Genurile literare. Recapitulare”
Zazulea Inga
În clasa a X-a, la lecția „Genurile literare. Recapitulare”, etapa reflecție, elevii, prin intermediul learningapps și metodei Diagrama Venn, au stabilit caracteristicele celor trei genuri literare, argumentându-le apoi oral asemănările și deosebirile. Astfel, elevii își dezvoltă competența de comunicare orală.
Uite câte știu!.
Uite câte știu este un joc de evaluare a cunoștințelor privind animalele și păsările de curte, care se pretează la grupa mijlocie, realizat prin roata aleatoare.
Развитие личности, 1-й класс, Режим питания ученика
Коржикова Арина
Тема: Режим питания ученика Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Salinschi Lilia
Statele Unite ale Americii, rolul în sistemul mondial actual.
Activitate de consolidare: recunoașterea unor firme transnaționale din S.U.A. cu impact mondial.
Reforma religioasă.
Lectia este prezentată succint folosind aplicația Thinklinc. Competențele urmărite: identificarea cauzelor Reformei religioase, localizarea pe harta Europei a spațiilor care aderă la ideile reformatorilor, enumerarea urmărilor Reformei
Mijloacele de transport.
Recunoașterea mediului de deplasare pentru diferite tipuri de transport: aerian, terestru, acvatic.
Bacteriile.Regnul Monerra
joc didactic utilizat în scopul de consolidare, reflecția temei studiate.
Portretul lui Eminescu.
Puzzle cu 24 de piese, specific vârstei de 5-6 ani. Materialul poate fi folosit în cadrul activităților de educarea limbajului, la prezentarea vieții marelui poet sau la memorizarea poeziei sale.
Герой в зеркале времени.Часть II Базаров, Ионыч, Лопахин
Şevciuc Tamara
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
La nature autour de nous. L`adjectif exclamatif
Negară Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Glande anexe digestive.
Evaluarea noțiunilor referitoare la glandele anexe digestive
Fisiunea nucleelor de uraniu. Energetică atomică nucleară.
Balmuș Olga
Activitatea este recomandată pentru etapa „Realizarea sensului”.
Scrierea corectă a ortogramelor.
Exerciţiul e creat cu scopul de a facilita exersarea deprinderilor de scriere corectă a ortogramelor: într-o, într-un, dintr-o, dintr-un.
Litera mare, litera mică-asocieri.
Să recunoască litera mare di tipar și litera mică de tipar.
Царство Животные. Тип Кишечнополостные
Lupașco Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Personalitățile neamului
Cibotaru Liubovi
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
English Speaking Club
Olaru Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Русский язык и литература, 6-й класс, Притяжательные местоимения
Манукян Мери
Тема: Притяжательные местоимения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Pippi Șosețica
Fișă de lucru - consolidarea cunoștințelor elevilor.
Subiectul
Oleinic Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Биология, 10-й класс, Царство Монеры. Бактерии. Роль бактерий в природе и жизни человека
Баранчук Людмила
Тема: Царство Монеры. Бактерии. Роль бактерий в природе и жизни человека Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Măsurarea timpului. Ceasul.
Haralampie Natalia
Elevii vor însuși termeni noi: până la amiază, amiază, după amiază. Vor exprima și compara rezultate ale unor măsurători, utilizând unități standard de măsură pentru timp.
Arbori noțiuni elementare.
Conform programei școlare în vigoare: Competențe specifice:Descrierea operaţiilor specifice structurilor arborescente şi elaborarea unor subprograme care să implementeze aceste operaţii Conținuturi :Arbori binari (definiţie, proprietăţi specifice;reprezentarea arborilor binari cu referinţe descendente;operaţii specifice)
Telling Time (Whole Hours)
Activitatea vizează exprimarea orei in limba engleză pentru elevii de clasa a treia care au bazele acestor noțiuni din clasele anterioare și care iși imbogațesc cunoștințele.Exprimarea corectă a orei,identificarea orei,scrierea corectă,intrebări si răspunsuri.
Математика, 10-й класс, Уравнения II-ой степени. Соотношения Виета
Лунгу Евгения
Тема: Уравнения II-ой степени. Соотношения Виета Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adunarea și scăderea până la 100.
Olednic Tatiana
Acest test este oferit elevilor la etapa reflecție sau la verificarea cunoștințelor privind adunări, scăderi, măriri, micșorări a numerelor naturale până la 100.
O scrisoare pierdută, I. L. Caragiale
Competențe generale și specifice vizate 1. Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în diferite situații de comunicare 1.2 utilizarea decvată a tehnicilor de redactare și a formelor exprimării scrise compatibile cu situația de comunicare în elaborarea unor texte diverse; 1.4 Receptarea adecvată a sensului /sensurilor unui mesaj transmis prin diferite tipuri de texte orale sau scrise; 1.5 Utilizarea adecvată a achizițiilor lingvistice în producerea și receptarea diverselor texte orale și scrise, cu explicarea rolului acestora în construirea mesajului 2.Utilizarea adecvată a strategiilor de comprehensiune și de interpretare, a modalităților de analiză tematică, structurală și stilistică în receptarea textelor literare și nonliterare 2.1 Identificarea temei și a modului de reflectare a acesteia în textele studiate sau în texte la prima vedere; 2.3 Identificarea și analiza principalelor componente de structură și de limbaj specifice textului dramatic; 2.6 Interpretarea textelor studiate sau la prima vedere prin prisma propriilor valori și a propriei experiențe de lectură; 3. Punerea în context a textelor studiate prin raportare la epocă sau la curente culturale/literare 3.1 Identificarea și explicarea relațiilor dintre operele literare și contextul cultural în care au apărut acestea; 3.2 Construirea unei viziuni de ansamblu asupra fenomenului cultural românesc, prin integrarea și relaționarea cunoștințelor asimilate; 4. Argumentarea în scris și oral a unor opinii în diverse situații de comunicare 4.1 Identificarea structurilor argumentative în texte literare și nonliterare studiate sau la prima vedere; 4.2 Argumentarea unui punct de vedere față de o problematică pusă în discuție; 4.3 Compararea și evaluarea unor argumente diferite, pentru formularea unor judecăți proprii.
Determinarea constantei elastice a unui resort
Pleşca Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Înmulțirea când unul din factori este 7, 8 sau 9.
Consolidarea înmulțirii
Măsurarea timpului. Ceasul. Calendarul.
Stici Alina
Exprimarea și compararea rezultatelor unor măsurători, utilizând unități standard de măsură pentru timp.
Eurasia.
Animația video a fost creată pentru a sublinia câteva aspecte ce țin de Particularitățile specifice acestui mare continent Eurasia. Poate fii folosit ca o scurtă introducere în cadrul lecției , la etapa de Realizare a sensului , în care elevii fac cunoștință cu câteva informații legate de Eurasia .
Lectia2
Demianic Igor
Despre om.
Test cu variante de răspuns, verifică ceea ce au reținut elevii despre om (corp, activități etc.).
Figuri geometrice.
IANCULESCU COSTICĂ
Identificarea figurilor geometrice
Lectia (3)
Fiodorova Elena
Reflectorizantul protejează copilul pe stradă
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului REPEMOL de către Biroul de cooperare a Elveției. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul educatieonline.md este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Базы данных. Запросы. Часть 3
Sacara Andrei
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Українська мова і література, 9-й класс, Двокрапка в безсполучниковому складному реченні
Курлянцева Ольга
Тема: Двокрапка в безсполучниковому складному реченні Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык. 2017
„Linişte” sau misterul cunoaşterii luciferice: comentarea motivelor literare blagiene
Edu Inga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Proprietățile elementelor chimice în corelare cu poziția lor în tabelul periodic

Activitatea este un joc didactic în care se evaluează cunoștințele despre anotimpuri.Copiii vor învârti roata și vor descrie elementul din imagine și vor numi anotimpul din care face parte.
История румын и всеобщая история (2013)
It's a Great Job.
Activitate recomandată pentru consolidarea vocabularului.
Mediile de viață
Activitatea propusă este un rebus. Este o activitate recreativă de verificare și consolidare a cunoștințelor elevilor despre mediile de viață, mai precis despre animalele și plantele ce se regăsesc în mediile de viață studiate la clasa a II-a.
Instrumente optice. Rezolvarea problemelor (II)
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Onestitatea - cea mai bună formă de politețe

Află rezultatul corect!
Scopul activității este de a evalua cunoștințele elevilor referitor la adunarea și scăderea fără trecere peste ordin, în concentrul 0-31. Competențele pe care le vor dezvolta elevii sunt: efectuarea de adunări și scăderi fără trecere peste ordin, în concentrul 0-31, prin adăugarea sau extragerea a 1-5 elemente. Conținuturile tematice ce vor fi evaluate sunt adunarea și scăderea fără trecere peste ordin, în concentrul 0-31, prin numărare/cu suport intuitiv.
„Povestiri de pe Calea Moșilor”
Leancă Mariana
de Adina Popescu. Caracterizarea personajelor Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Antonime. Cuvinte cu inteles opus.
Activitatea consolideaza capacitatea de a identifica perechile de cuvinte cu inteles opus si vizeaza imbogatirea vocabularului activ al copiilor, prin asociere de imagini si cuvinte.
SMS Language of Shakespeare
A collection of works aimed at reinterpretation of Shakespeare's famous lines under the form of SMS language.
Iluminismul - revoluția ideilor
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Fructe de toamnă.
Evaluarea cunotințelor despre fructele de toamnă.Copilul va învârti roata și va descrie fructul din imagine.
Viața cotidiană în Ţările Române
Slivca Alexei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sistemul reproducător la om
Chirița Elena
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Lectia (4)
Ababii Nadejda
Articolul hotărât, nehotărât și „zero”.
Este un exercițiu interactiv de tip spații goale realizat cu ajutorul LearningApps, exercițiu de gramatică pentru verificarea însușirii celor trei tipuri de articol din limba engleza(hotărât, nehotărât și zero/neexprimat).
Русский язык, 7й класс, Увлечения великих людей. Глаголы прошедшего времени
Гыскэ Елена
Тема: Увлечения великих людей. Глаголы прошедшего времени Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
My Family. Have / Has.
To use Have or Has in a game based on the topic about my family.
Drag mi-i plaiul, drag mi-i graiul.
O culegere de informații despre monumentele țării noastre pentru a dezvolta competența de lectură conștientizată.
Insectele .
Scopul acestui joc este de a identifica insectele . Acest joc este realizat pentru consolidarea şi evaluarea cunoştinţelor la tema " Insectele ". În cadrul acestui joc copii vor descoperi cuvîntul prin ordonarea corectă a literelor .
Forme volumetrice. Origami.
Tutorial: Forme volumetrice. Cocor prin metoda „origami”. Unități de competențe: Exploararea materialelor și tehnicilor specifice pentru obținerea formelor volumetrice.
Matematica în agricultură
Dimitriu Irina
Exerciții și probleme ce au legătură cu agricultura; curiozități despre Cricova etc.
Elementele componente pentru realizarea construcțiilor
Lecție de predare Construcții: definiție, clasificare, condiții tehnico- economice Elementele componente ale unei construcții
Fecundația, gestația și nașterea la om
Chirița Elena
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Poezia ,,Ce te legeni..” de Mihai Eminescu
Volcov Rodica
Poate fi aplicată în cadrul unei evaluări formative. Competențele pe care le vor dezvolta elevii: 3.1. Confirmarea inţelegerii unui text prin răspuns la intrebări in baza lui 3.4. Exprimarea propriilor stări postlectorale 3.6. Identificarea valorilor literar-artistice ale textului pe parcursul lecturii
Alcoolii monohidroxilici saturați
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Împărțirea la 5
Scopul este de consolidare a tablei împărțirii la 5. Competențele dezvoltate de elevi sunt cele de calcul matematic mintal și de asociere a tablei împărțirii cu tabla înmulțirii.
Aspecte ale dezvoltării economice a Chişinăului în epoca modernă
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Решение задач по теме "Простые механизмы
Radovscaia Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Animalele
Să evalueze cunoştințele despre lumea animală.
Русский язык и литература, 9-й класс, Сложноподчинённые предложения с придаточными сравнительными...
Соболева Майя
Тема: Сложноподчинённые предложения с придаточными сравнительными, образа действия, меры и степени Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Физика, 9-й класс, Плоское зеркало
Вангелий Виктория
Тема: Плоское зеркало Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Colectarea deșeurilor
Clasa a IX-a-liceu tehnologic Disciplina/ Modul 1: Securitatea și sănătatea muncii și protecția mediului în industria alimentară.
Calcul algebric.Ora de sinteză.
Ceban Tatiana
Scopul: recapitularea și sistematizarea cunoștințelor. Elevii vor utiliza formulele de calcul prescurtat la rezolvarea exercițiilor, vor efectua operații cu numere reale reprezentate prin litere.
Математика, 3-й класс, Примеры и задачи на деление с остатком
Дечева Нина
Тема: Примеры и задачи на деление с остатком Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Păsările călătoare
Rosfinschi Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectura și observarea textului „Dacă vrei să fii Columb” de Arcadie Suceveanu.
Activitate de învățare a cuvintelor noi din poezia „Dacă vrei să fii Columb” de Arcadie Suceveanu. Pentru mai multă interactivitate, sugerăm jocul „Gravitație”, plasat pe stânga.
My clothes
Nederiță Liliana; Daniel Sadovei
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Aerul - cursă de cai.
Acest joc didactic permite fixarea noțiunilor învățate despre aer, într-un format deosebit. Elevii își vor dezvolta capacitatea de a alege dintr-o înșiruire dată, răspunsul corect !
Bazele moleculare ale eredității. Acizii nucleici
Autori: Codreanu Svetlana și Leahu Mariana Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Pronumele personal
Fixarea cunoștințelor despre cazurile pronumelui personal.
Operații matematice în concentrul 0 - 1 000 000.
Gorgan Diana
Dezvoltarea deprinderilor de calcul mintal.
Basarabia în contextul relațiilor româno-sovietice în perioada interbelică
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 12-й класс, Белки
Деньговская Лилия
Тема: Белки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
„Pasagerii” de C. Dragomir
Barbarova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Personajele în romanul istoric: personalități istorice și personalități fictive în romanul ”Frații Jderi” de M. Sadoveanu
Curicheru Tamara
Materialul propus poate fi utilizat pentru documentare critică asupra personajului istoric Ștefan cel Mare. Li se va solicita elevilor formularea de teze, care se vor dezbate în cadrul lecției. Totodată, acesta va servi pentru actualizarea unor elemente ale caracterizării de personaj.
Математика, 3-й класс, Сложение и вычитание с переходом через десяток
Вохмянин Владимир
Тема: Сложение и вычитание с переходом через десяток Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mișcările Pământului. Succesiunea zi-noapte
State Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Introducere. Scopul și obiectivele disciplinei
Cerbusca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Consumul de substanțe nocive. Consecințe și prevenire

Cum se scrie corect o compunere

Instrumente optice.
Gândește și răspunde Definiție.Instrument optic. Mărimi caracteristice aparatelor optice. Aparate optice ce formează imagini reale. - Ochiul. Defecte de vedere. -Aparatul fotografic Aparate optice ce formează imagini virtuale. -Microscopul -Luneta.
Unghiuri. Triunghiuri.
Scopul: de a consolida cunoștințele elevilor la tema „ Unghiuri. Triunghiuri”
Гражданское воспитание, 8-й класс, Самооценивание III
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Самооценивание III Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Războiul de independenţă a coloniilor din America de Nord
Slivca Alexei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Abuzul față de copii

Peisaj de iarnă.
Preșcolarii pot descoperii materialele și etapele necesare obținerii unui peisaj de iarnă prin stropire și tapetare.
Предотвращение блокировки маленьких детей в доме
Этот урок был создан в рамках проекта REPEMOL при участии Швейцарского агентство развития и сотрудничества. Данные видео будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект educatieonline.md реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Limbajul textului literar. Unele aspecte ale expresivității textului literar
Ciorescu Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 7-й класс, Одна и две буквы Н в наречиях на -о, -е
Куркина Наталья
Тема: Одна и две буквы Н в наречиях на -о, -е Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
It's a Great Job, vocabulary and text prepositions
Cernei Kristina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Poziția fizico-geografică a Americii de Nord.
La etapa de evocare prin joc elevii stabilesc ordinea în algoritmul de caracterizare a unui continent.
Numărul și cifra 5
Fișă de lucru interactivă
Cilindrul. Desfășurata. Aria și volumul.Conul. Sfera. Elemente.
Activitatea este pentru etapa de evocare. Nu este necesar de a crea un cont.
Informatica
Sintaxa frazei.
Test grilă sumativ pentru evaluare ce vizează sintaxa frazei.
Русский язык и литература, 8-й класс, Однородные члены, связанные сочинительными союзами...
Богач Алёна
Тема: Однородные члены, связанные сочинительными союзами и пунктуация при них Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 5-й класс, Правописание падежных окончаний имён существительных
Брижатюк Ольга
Тема: Правописание падежных окончаний имён существительных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Capcane ortografice.
Zaporojan Ala
Alegeți ortograma potrivită.
Chișinăul prin ochii tinerilor!
Chișinăul prin ochii tinerilor! Filmul a fost realizat de tinerii din cadrul Centrului Municipal prezentat astăzi la Bruxelles. Sunt mândru pentru echipa care s-a implicat enorm în cadrul concursului „Capitala Europeană a Tineretului 2024”! *** Кишинёв глазами молодёжи! Фильм снят молодыми людьми из Муниципального центра и представлен сегодня в Брюсселе. Горжусь командой, которая приняла участие в конкурсе "Молодёжная столица Европы 2024"!
Прямолинейное равномерное движение. Скорость. Закон прямолинейного равномерного.
Шатько Наталья
Тема: Прямолинейное равномерное движение. Скорость. Закон прямолинейного равномерного движения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Stiinte
Физика. 2019
,, Fructele dulci ale toamnei'' , de Lucia Muntean -Memorizare.
Activitatea se adresează preşcolarilor din grupa mare. SCOP Dezvoltarea deprinderii de a memora şi recita poezia cu respectarea intonației, ritmului, pauzei în concordanță cu mesajul transmis şi exersarea deprinderilor practic gospodăreşti însuşite anterior. OBIECTIVE Să recite poezia cu respectarea intonaţiei, ritmului, pauzei, în concordanţă cu mesajul transmis. Să găsească corespondenţa dintre cuvânt şi imagine. Să-şi însuşească modul de preparare a salatei de fructe, respectând reguli de igienă şi ordinea la locul de muncă. Să aplice cunoştinţe şi deprinderi anterior însuşite în contexte noi de joc şi învăţare.
Relații de comparație
Vangheli Virginia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Summer vacations.
Jelihovschii Diana
Consolidarea vocabularului la Unitatea 4, Summer vacations.
Recapitulare. Sisteme de susținere.
Un joc captivant cu implicarea clasei întregi în recapitularea modulului.
Quizz. Connaissez-vous la France?
Un test ce va evalua cunoștințele elevilor despre Franța.
Aria paralelogramului. Aria rombului
Arama Maia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 11-й класс, Володимир Сосюра – співець кохання. «Так ніхто не кохав»
Курлянцева Ольга
Тема: Володимир Сосюра – співець кохання. «Так ніхто не кохав» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Scrierea cu cifre romane.
Romulus - introducere în scrierea cu cifre romane.
Развитие личности, 7-й класс, Бизнес - идеи для решения проблем общества
Тону Яна
Тема: Бизнес - идеи для решения проблем общества Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Activitățile profesionale care inspiră
Mîndru Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Verbul. Moduri nepersonale.
7. Respectarea normei ortografice, ortoepice, semantice, gramaticale, punctuaţionale, stilistice a limbii române literare.
Europa, uniune a națiunilor libere.
Grecia. Date generale. Curiozități.
Уровни организации растительных организмов
Кулева Татьяна
Тема: Уровни организации растительных организмов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Portul național
Puzzle creat cu scop de a familiariza elevii cu valorile naționale.
Limba și literatura rusă, Clasa 12, Lecția 1
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
ATOMUL.
Tema ” Atomul ” vizează înșușirea și consolidarea cunoștințelor referitoare la : structura atomului, simbolurile și sarcinile electrice ale protonilor, neutronilor ,electronilor, modelarea nucleului, și a învelișului electronic .
Originea și evoluția limbii române. Curiozități.
Activitatea este utilă pentru a dezvolta competența nr.15: Exprimarea adecvată a propriei identități, prin conștientizarea apartenenței la comunicatea lingvistică a vorbitorilor de limbă română.
Traditional American Holidays
Matreniuc Emma
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Физика, 9-й класс, Тонкие линзы
Вангелий Виктория
Тема: Тонкие линзы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ştiinţa şi arta în epoca Renaşterii
Petrovici Silvia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
3 Imaginea Online RO
SigurOnline md
Scopul lecției este de a ajuta elevii cu vârsta cuprinsă între 11 și 13 ani, activi pe rețelele sociale, să-și construiască o imagine sigură în mediul virual, când creează conținuturi, când le postează sau le distribuie sau când lasă diverse comentarii.
Doctrinele social-politice
Vasilachi Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Reprezentanți ai minorităților naționale
Angela Ciobanu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Unit 1.Lesson Two. My friend's profile.
Scopul acestei activități e de a consolida și evalua utilizarea adjectivelor posesive.
Химия, 8-й класс, Химические свойства водорода
Терлецкая Алла
Тема: Химические свойства водорода Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adunarea numerelor naturale in concentrul 0-20
-adunarea numerelor in concentrul 0-20
Goraş Tatiana
Head and face „Appearances are often deceiving”
Olaru Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Projet d’école

Jucăriile mele

Слова, отвечающие на вопросы что делает?
Napercovschi Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Fenomene ale naturii: ploaie, grindină, curcubeu, rouă

Математика, 4-й класс, Сложение и вычитание чисел меньше 10 000
Зубку Анжела
Тема: Сложение и вычитание чисел меньше 10 000 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Dinamica numerică a populației mondiale
Cozma Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Функциональная схема компьютера
Изучение функциональных устройств компьютера. Классификация компьютеров
3. Литература
Corinenco Alexandr
Semne grafice matematice.
Materialul wordwall îi provoacă pe micii școlari să spargă baloanele ce afișează semnul definit.
Reforma catolică contrareforma în Europa
Gherasim Cristina
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
The parts of body.
It develops the pupils' vocabulary and writing skills!
Motivația și rolul valorilor personale în deciziile de carieră.
Scopul:Familizarea elevilor cu rolul motivației și a valorilor personale în dezvoltarea activității profesionale. Competențe :Identificarea relației dintre calitățile și valorile personale ce influințează motivația profesională. Argumentarea rolului motivației ca element esențial în formarea competețelor profesionale.
Gândim digital. Desenăm cu bucle
Tighineanu Irina
Profesorul propune elevilor să verifice cunoștințele acumulate.
Proprietăţile adunării: comutativitatea, asociativitatea, elementul neutru 0
Pascariuc Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sinonimele
Aprofundarea notiunilor despre sinonime
Українська мова і література, 9-й класс, Іван Петрович Котляревський. Огляд життя і творчості...
Курлянцева Ольга
Тема: Іван Петрович Котляревський. Огляд життя і творчості письменника Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Primele secrete din arta comunicării
Lungu Olivia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Acțiunea radiațiilor nucleare.
Scopul: de a recapitula și sistematiza cunoștințele elevilor la tema:"Acțiunea radiațiilor nucleare".
Recapitulare-lucrul mecanic, puterea și energia mecanică.
Recapitularea noțiunilor de lucru mecanic, puterea mecanică, randamentul mecanic, energia mecanică combinând jocul, hărțile conceptuale, verificarea și fixarea cunoștințelor, probleme și evaluări sumative.
Fonetica - sunetele limbii
Jocul didactic, Milionarii, vizează verificarea și consolidarea cunoștințelor de fonetică ale elevilor în ceea ce privește grupurile de sunete (diftong, triftong, hiat), dar și analiza fonetică a unor cuvinte. Competența dezvoltată este valorificarea achizițiilor fonetice de bază prin monitorizarea propriei pronunții și scrieri.
Clasa Mamifere
Victorina interactivă are ca scop evaluarea cunoștințelor la tema de casă Clasa Mamifere. Este alcătuită din 20 întrebări, o singură variantă de răspuns este corectă, alte 2 sau 3 variante sunt false. Pot participa de la 2 elevi și mai mulți, startul este dat de organizator, calculatorul oferă punctele, rezultatele pot fi descărcate în Excel, pot fi trimise elevilor.
Confortul meu asigură confortul tău
Botnari Ina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Litera a-Așază literele pentru a forma cuvântul
joc de litere pentru formarea de cuvinte cu inteles
Instrumente muzicale.
Scopul lecției constă în recunoașterea și denumirea instrumentelor muzicale învățate
Silaba inițială.
Identificarea silabei inițiale din cuvinte. Exersarea lexiei silabelor.
Системы линейных уравнений. Основные понятия
Nesterova Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Proprietăți chimice a Hidrogenului
Fișă de lucru creată pentru a consoloda mayteria studiată la tema Proprietățile chimice a Hidrogenului
Îmi place muzica. Eu vreau să compun muzică
Gnatiuc Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Понятие функции. Способы задания функции
Луполов Светлана
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Acizii carboxilici

Математика, 3-й класс, Деление с остатком 2
Дечева Нина
Тема: Деление с остатком 2 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Движение и покой. Положение тела в пространстве. Траектория. Путь. Перемещение
Шатько Наталья
Тема: Движение и покой. Положение тела в пространстве. Траектория. Путь. Перемещение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Базы данных. Отчеты
Sacara Andrei
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
România- puzzle.
Videoclipul a fost creat în scopul prezentării, inedite, a câtorva simboluri ale României. Poate fi folosit la predarea, aprofundarea, evaluarea sau recapitularea cunoştinţelor istorice şi de cultură generală ale elevilor, într- o formă atractivă, ca un joc didactic. Antrenează analiza şi sinteza, atenţia, gândirea, vocabularul.
Quel âge a ta tante? Les chiffres de 21 à 40
Carauș Victoria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unitatea 3 Lecția a 3-a. Textul literar. Text suport: Din viața dacilor, după A. Vlahuță.
Competența 5.1. Utilizarea eficientă a lexicului învățat în diferite situații de comunicare orală și scrisă.
Mișcările Pământului.
Consolidarea cunoștințelor despre mișcările Pământului.
La nature autour de nous. L`adjectif exclamatif
Negară Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Физика, 10-й класс, Уравнение скорости. Решение задач
Пономаренко Ирина
Тема: Уравнение скорости. Решение задач Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Test grilă cu aproximări pentru elevi isteți.
Un test grilă QUIZIZZ- Aproximări -de evaluare sumativă de nivel mediu ,exercițiile sunt prezentate gradat. Competentele pe care le vor dezvolta elevii 1. Identificarea unor date, mărimi și relații matematice, în contextul în care acestea apar 2. Prelucrarea unor date matematice de tip cantitativ, calitativ, structural, cuprinse în diverse surse informaționale 3. Utilizarea conceptelor și a algoritmilor specifici în diverse contexte matematice 4. Exprimarea în limbajul specific matematicii a informațiilor, concluziilor și demersurilor de rezolvare pentru o situaţie dată 5. Analizarea caracteristicilor matematice ale unei situaţii date
Present Perfect versus Present Perfect Continuous
test -evaluarea abilitatilor de aplicare a timpurilor present perfect si present perfect continuous.
SPUNE-MI NUMELE!
CUNOAȘTEREA TERMINOLOGIEI MATEMATICE
Formule chimice
Scrierea formulelor chimice
Passive Voice
Svetlana Lungu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Operații aritmetice cu rapoarte algebrice. Identitate. Expresii identic egale
Obletsova Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 9-й класс, Хлороводород и соляная кислота
Акиндинова Наталья
Тема: Хлороводород и соляная кислота Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Revoluţia franceză. De la supus la cetățean.
Am realizat acest Kahoot cu scopul de a evalua conținutul Revoluția franceză într-o manieră plăcută elevilor. Elevii de gimnaziu, și nu numai, sunt foarte atrași de învățarea bazată pe joc. Această platformă i-a determinat pe elevi să fie competitivi din dorința de a se afla pe podium.În contextul generat de pandemia de corona virus procesul de învățare s-a realizat exclusiv online, astfel că profesorii au folosit diverse modalități prin care să facă învățarea eficientă. În cadrul acestui conținut am urmărit să dezvolt următoarele competențe: 1. Descrierea consecinţelor deciziei și acțiunii umane; 2. Utilizarea informaţiilor cu ajutorul resurselor multimedia.
Securitatea individuală şi colectivă
Iamandi Alexandra
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
„Vizită...” de Ion Luca Caragiale. Lectură și vocabular
Canișcev Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Riscurile jocurilor on-line

Criterii de divizibilitate.
- test de evaluare - tema: "Criterii de divizibilitate" - test creat cu ajutorul aplicației Kahoot
Noțiunea de sistem de două ecuații de gradul I cu două necunoscute. Transformări echivalente
Obletsova Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Who Am I?
Turuta Cristina
This exercise improve pupils'reading comprehension.
Subiectul și predicatul.
Tămaș Florica
Materialul permite consolidarea sau chiar evaluarea gradului de însușire a algoritmilor de identificare și analiză a părților principale de propoziție.
Lectia (9)
Pleşca Valeriu
Lectia (1)
Şevciuc Tamara
Realizează în această carte interactivă și alte povești, basme. Succes!
Competențele dezvoltate vor fi cele lingvistice, culturale, intra și interpersonale, digitale, estetice, dezvoltarea inteligențelor: emoțională, vizuală, auditivă, socială. Conținutul: recrearea unei povești după cea scrisă de Anna Casalis, ”Cintezoiul, cerbul și leul”. Crearea unor imagini (tablouri potrivite), pentru crearea relației dintre text și imagine, crearea unei povești grafice, a unor benzi desenate. Consolidarea prin exersare a părților componente ale unei povestiri.
Українська мова і література, 11й класс, Глибокий психологізм і символізм повісті «Земля»...
Подлєсная Світлана
Тема: Глибокий психологізм і символізм повісті «Земля» як новаторство Ольги Кобилянської Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
NUMEȘTE CUVÂNTUL, CÂTE SILABE ARE.
Competenţa specifică 1. Receptarea și înțelegerea mesajului oral în diverse situații de comunicare,manifestând atitudine pozitivă, concentrare și atenție. Unităţi de competenţă: Identificarea obiectelor, a acţiunilor,potrivit denumirii lor. Formularea enunțului dezvoltat,respectând ordinea corectă apărților de propoziție (subiect,predicat și alte părți de propoziție).
Математика, 4-й класс, Задачи на вычитание двух сумм (на сложение двух разностей)
Зубку Анжела
Тема: Задачи на вычитание двух сумм (на сложение двух разностей) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Present Simple Tense.
De transformat propozițiile de la forma afirmativă în negativă folosind timpul prezent.
Unit 2. Lesson One. Autumn.
Propun un video-quiz despre toamnă. Elevii vor dezvolta atât competențe lingvistice, cât și digitale. Activitatea propusă e un bun instrument de antrenament și evaluare al nivelului de înțelegere al mesajului oral.
КАК ТЫ УМЕЕШЬ РЕШАТЬ И СОСТАВЛЯТЬ ЗАДАЧИ
Oxana Chiosa
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Antreprenoriatul -opțiune în carieră.
Eleviic X la subiectul lecției ,,Antreprenoriatul -opțiune în carieră” ,reflecție, prin biteable și metoda conversația euristică, elevii vor elabora propria idee de afaceri.
Test la educație socială.
Consolidarea cunoștințelor privind drepturile copilului.
Sunetul "l". Literele l, L.
Scopul activităţii este acela ca elevii să identifice corect sunetul "l", în funcţie de poziţia sa în cadrul cuvintelor. De asemenea, se urmăreşte formarea competenţelor de citire a silabelor şi a cuvintelor.
Structura cărții
Dobrea Iulia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Склонение личных местоимений
Maşcenco Anna
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Întroducere în studiul istoriei contemporane. Periodizare
Cerbușca Pavel și Revenco-Bîrladeanu Ala

Gândește înainte de a acționa: cum se iau deciziile bune?
Daniela Terzi-Barbarosie

Scrierea funcțională. Cerere, aviz, anunț

Prevenirea înecului în condiții casnice
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului REPEMOL de către Biroul de cooperare a Elveției. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul educatieonline.md este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Lucrare de laborator nr.1: Determinarea perioadei şi frecvenţei oscilaţiilor unui pendul gravitational
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Aria discului.
Orlov Diana
Dezvoltarea competenţei de aflare a ariei discului , fiind dată raza lui.
Combustibili. Puterea calorică. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Evaluare inițială geografia României CES
Materialul poate fi folosit că evaluare inițială , sau consolidare pentru elevi cu deficiențe ușoare de intelect, clasele V-a și a VI-a
Grupurile de litere: ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cifre romane

TEST: les verbes AVOIR, ETRE, ALLER, FAIRE, VOULOIR, PARLER, FINIR
Elevii noștri trebuie să ști ecât mai multe verbe pentru a comunica fluent în limba franceză
Rights and Responsibilities in Our School
Cotovan-Naval Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биологически важные вещества. Аминокислоты. Белки
Terletska Alla
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Izolare, nesiguranta, frica. Cum facem față?

Tema activității: În lumea animalelor
Tema activității este :,, În lumea animalelor" Scopul activității este de a evalua cunoștiințele elevilor privitoare la animalele din alte zone ale lumii. Competențele vizate sunt: dezvoltarea competențelor digitale, evaluarea cunoștiințelor referitoare la animale.
Технологическое воспитание, 2-й класс, Где мы можем писать? Клавиатура
Леу Наталья
Тема: Где мы можем писать? Клавиатура Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Textul ,,Ciocârlia " după Ion Agârbiceanu.
Dolghi Vera
Înțelegerea textului lecturat independent. Elevii vor consolida cunoștințele despre anotimpul primăvara. Activitatea dată mai are ca scop provocarea la lectură și formularea răspunsurilor în baza celor lecturate corect și conștient.
English Tenses.
Activitatea, de tip Jeopardy, testează cunoștințele elevilor cu privire la timpurile și aspectele verbelor în limba engleză: Present Tenses (Simple and Continuous), Past Tenses (Simple, Continuous, Perfect Simple, Perfect Continuous), Future Tenses (Continuous, Perfect Simple, Perfect Continuous). Activitatea dezvoltă abilitățile de creativitate și comunicare în scris sau orală în limba engleză ale elevilor. Pentru fiecare etapă a jocului elevii vor fi testați, dar vor primi și feedback cu ajutorul unei propoziții model care conține timpul gramatical din cerință.
Hidrocarburi și alcooli
Fratea Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Interviul

Русский язык, 7-й класс, Моя родина. Притяжательные местоимения
Ляшенко Ольга
Тема: Моя родина. Притяжательные местоимения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lucrare de laborator: Determinarea randamentului planului înclinat
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Hidrocarburile nesaturate şi produşii lor, utilizarea şi influenţa calităţii

Puteri cu exponent natural. Puteri cu exponent întreg negativ. Proprietăţi

Plantele.
Exerciţiul- joc are ca scop consolidarea cunoştinţelor despre alcătuirea unei plante.
Media aritmetica a două sau mai multe numere
Test grilă de evaluare sumativă care urmărește dezvoltarea următoarelor competențe 1. Identificarea unor date, mărimi și relații matematice, în contextul în care acestea apar 2. Prelucrarea unor date matematice de tip cantitativ, calitativ, structural, cuprinse în diverse surse informaționale 3. Utilizarea conceptelor și a algoritmilor specifici în diverse contexte matematice 4. Exprimarea în limbajul specific matematicii a informațiilor, concluziilor și demersurilor de rezolvare pentru o situaţie dată 5. Analizarea caracteristicilor matematice ale unei situaţii date
География. Часть 2 - большой размер файла !!!
Sursele de informare: avantaje și dezavantaje
Blanari Albina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Perceperea mediului înconjurător

Adunarea și scăderea 0-1000
Verificarea cunoștințelor.
Baze
Cozma Mariana
Materialul prezintă date teoretice și practice despre substanțele compuse baze.
Funcția substantivului în propoziție.
Este un chestionar care solicită sarcini de învățare referitoare la funcția substantivului în propoziție.
Mihai Eminescu „Luceafărul”. Lecția 1 (LECȚIA 1)
Vlas Lidia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 8-й класс, Числительное
Лунгу Нина
Тема: Числительное Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Animale ”în silabe”.
Exercițiu de segmentare silabică. Antrenează conștiința fonologică.
Русский язык, 5-й класс, Буквы Юю, Ёё (2-й урок)
Ляшенко Ольга
Тема: Буквы Юю, Ёё (2-й урок) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Variabilitatea neereditară și ereditară a organismelor vii
Codreanu Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Turnurile de apă: reperele simbolice ale Chişinăului
Prezintă: Mariana Șlapac, dr. hab. în studiul artelor, membru corespondent AȘM și Alla Ceastina, dr. în studiul artelor. Dacă Parisul se mândreşte cu turnul Eiffel, Chişinăul își prezintă Turnul de apă ca fiind una dintre cărţile sale de vizită. Filmul face parte din serialul „Arta și mitopoetica orașului Chișinău”, director de proiect Aliona Grati, regizor Diana Pidghirnîi, imagine Grigore Rață, editor de imagine Diana Busuioc, selecție muzicală Galina Dimitrova, grafică Aureliu Busuioc, lectură Iulian Proca.
Гражданское воспитание, 9-й класс, Торговля людьми
Бабина Юлиана
Тема: Торговля людьми Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Биология, 9-й класс, Наследственность организмов. I закон Г. Менделя
Мамалига Анна
Тема: Наследственность организмов. I закон Г. Менделя Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Aplicații pentru editare de texte și imagini
Schițco Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Găsește sunetul cu care începe cuvântul din imagine.
Scopul: Recunoașterea sunetelor cu care încep cuvintele prezentate și punerea în corespondență cu imaginea respectivă. Competență: Să asocieze fiecare sunet cu cuvântul corespunzător din imagine.
Unit 2. Lesson Three. He has a robot.
Activitatea propusă va dezvolta la elevi competența lingvistică și cea digitală și îi va ajuta la însușirea și consolidarea utilizării verbului ”to have” la prezent, într-o formă distractivă și lipsită de stres.
Русский язык и литература, 5й класс, Правописание А, У, И, Е после шипящих
Брижатюк Ольга
Тема: Правописание А, У, И, Е после шипящих Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Биология, 8-й класс, Периферическая нервная система человека
Баранчук Людмила
Тема: Периферическая нервная система человека Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Le présent des verbes du I-er groupe .
Sujet : Le présent des verbes du I-er groupe Type de leçon: Consolidation Compétences générales: 3. La compréhension écrite. 4. La production écrite. Compétences spécifiques : 3.1 L’exécution des indications écrites simples; 4.1 La participation aux échanges verbaux simples; 4.2 La rédaction des énoncés simples. Objectifs opérationnels: 3.1.1 Reconnaître les formes des verbes du I-er groupe dans des contextes. 4.1.2 Employer correctement les verbes du I-er groupe dans des exercices. 4.2.3 Élaborer des phrases simples contenant les formes des verbes du I-er groupe. Méthodes et procédés: la conversation, le remue-méninges, l’observation, l’explication, l’exercice, le jeu didactique.
Balada cultă "Paşa Hassan" de George Coşbuc. Vocabular.

Mecanisme simple: Scripetele
Ciuvaga Victor
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Substanţe acide, bazice, neutre. Scara de pH.
Test de verificare a cunoştinţelor despre caracterul acido-bazic şi pH-ul substanţelor.
Химия, 11-й класс, Предельные одноатомные спирты. Номенклатура, изомерия, свойства
Терлецкая Алла
Тема: Предельные одноатомные спирты. Номенклатура, изомерия, свойства Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
În dialog cu scriitoarea Moni Stănilă. Atelier de discuție
Nenescu Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Reflexele

Биология, 6-й класс, Строение цветкового растения
Варданян Татьяна
Тема: Строение цветкового растения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Semnificația poeziei "Legământ" de G. Vieru.
Exercițiu aplicativ cu însărcinări inserate în video
Instrumente muzicale
Materialul - Instrumente muzicale este un moment ce poate folosi ca sprijin atât pentru elevi cât și pentru cadrele didactice în cadrul orelor de educație muzicală.
Sunetele limbii române.
Evaluare formativă (CES).
4 Comunicarea cu prietenii online RU
SigurOnline md
Цель урока - помочь ученикам развить навыки критического мышления при онлайн общении с незнакомцами.
Sports.
Search the words for the sports in the images. (Găsește în careu denumirea sporturilor din imagini.)
Українська мова і література, 6й класс, Велика буква і лапки у власних назвах
Чебан Анжела
Тема: Велика буква і лапки у власних назвах Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mască
Realizarea măștii- obicei popular pentru elevii de clasa a IV a
Formarea și expansiunea Imperiului Otoman
Competenţe generale: 1. Utilizarea eficientă a comunicării și a limbajului de specialitate; 3. Aplicarea principiilor și a metodelor adecvate în abordarea surselor istorice; 4. Folosirea resurselor care susțin învățarea permanentă. Competenţe specifice: 1.1 Utilizarea termenilor istorici specifici Evului Mediu în diferite situații de comunicare scrisă sau orală; 3.1. Localizarea în timp și spațiu a faptelor istorice din Evul Mediu pe baza surselor istorice; 3.2. Descrierea unui fapt istoric din Evul Mediu utilizând informații din surse istorice, cunoscute sau la prima vedere. Obiective operaţionale: Cognitive: O1- să definească termeni istorici noi: expasiune, suzeranitate, tribut, pașalâc, sultan, ieniceri, spahii; O2- să identifice cauzele expansiunii Imperiului Otoman folosind informațiile date; O3- să prezinte etapele expansiunii Imperiului Otoman; Formative: O4- să localizeze în timp și spațiu Imperiul Otoman utilizând suporturi cartografice; O5- să analizeze și să interpreteze texte istorice; O6- să formuleze aprecieri obiective cu privire la schimbarea produsă în Europa odata cu expansiunea otomană; Atitudinale: O7- să demonstreze gândire reflexivă cu privire la influența expansiunii otomane asupra statelor românești;
Numerele naturale de la 0 la 20
Elevii vor citi instructiunile apoi vor identifica răspunsul potrivit.
Operații cu numere naturale
Cu ajutorul acestui test putem verifica dacă elevii cunosc operațiile cu numere naturale (adunarea, scădere, înmulțirea, împărțirea și ridicarea la putere), cunosc ordinea efectuării operațiilor și rezolvă cu ușurință exerciții, folosindu-se de proprietățile acestora.
"Soldatul de plumb" de Hans Christian Andersen.
Este un test de verificare a lecturii. Elevul va selesta varianta corectă de răspuns.
Метод Гаусса 2
Nesterova Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Vocalele.
Scopul activității noastre este de ai învăța pe copii să cunoască care sunt cele 7 vocale , pronunția lor cît și scrierea pentru o citire clară și o comunicare corectă.
Технологическое воспитание, 4-й класс, Выполнение тематических коллажей. Времена года
Семенюк Аурелия
Тема: Выполнение тематических коллажей. Времена года Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Exerciții de recapitulare.
Guranda Ala
Exerciții.
Unități de măsură pentru arie
Lazăr Ana
Este o fișă de lucru la tema Unități de măsură pentru arie. Conține exerciții de transformări a unităților de măsură, exerciții de calculare a ariei și perimetrului pătratului și dreptunghiului.
Învățăm digital
Lișman Doina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Relaţii trofice şi piramide ecologice
Pașa Lilia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Sunetul [j] şi litera de tipar j. Litera j mică de mână
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Relatii metrice in triunghiul dreptunghic.
O scurta recapitulare interactiva a capitolului Relatii metrice in triunghiul dreptunghic.
Toamna. Semne ale anotimpului toamnă
Căldare Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Концепт данных. Определение типов данных
Zadic Nadejda
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Plante cultivate și necultivate.
Clasificarea plantelor.
Viticultura și Industria vinicolă din Republica Moldova.
După studierea acestei teme elevii vor fii capabili : să analizeze din punct de vedere istoric rolul viticulturii și industriei vinicole , să identifice particularitățile repartiției spațiale ale viticulturii, să evalueze dinamica suprafeței vitivinicole, factorii de localizare.
Биология, 12-й класс, Мутагенные факторы
Григоращенко Татьяна
Тема: Мутагенные факторы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
ATOMUL
Testul vizează evaluarea cunoștințelor dobândite referitoare la : structura atomului, notarea particulelor componente , cunoașterea sarcinii electrice a componenților , determinarea numărului de protoni, neutroni, electroni pe baza numărului atomic și a numărului de masă.
Vacarciuc Daniela
Plans for the summer(I).
Botezat Svetlana
Realizarea sensului.Elevii vor completa spațiile libere cu forma corectă .
Respirația omului
Mîrzenco Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Turismul românesc - clasa a VIII-a.
Testul propus vine să fixeze cunoştinţele deja dobândite despre Turismul din România, dar le dezvoltă elevilor şi curiozitatea, şi cultura generală.
Christmas.
Christmas vocabulary in an interactive game with pictures and words.
Русский язык и литература, 1-й класс, Согласные звуки [л], [л']. Буквы Л, л
Дубчак Алла
Тема: Согласные звуки [л], [л']. Буквы Л, л Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Физика, 10й класс, Относительная погрешность
Радовская Наталья
Тема: Относительная погрешность Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Українська мова і література, 11й класс, М. Коцюбинський «Тіні забутих предків»...
Подлєсная Світлана
Тема: М. Коцюбинський «Тіні забутих предків». Романтична ідея незнищенності кохання Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Păsări sedentare.
Copiii vor învăța să atribuie imagini cuvântului descirat
La Martinique.
Rusu Mirela
Lecție de comunicare de noi cunoștințe: La Martinique, Elemente de cultură şi civilizaţie francofonă în cadrul orelor de limbă franceză. Competențe: comunicativă, pragmatică, socio-culturală. Conține suport video, prezentare educațională.
Cuvinte care încep cu litera și sunetul m
Este un joc exercițiu de identificare, într-un timp din ce în ce mai scurt, a cuvintelor care încep cu sunetul și litera m.
Unghiuri.
Fișă de lucru prin care elevii își vor însuși prin probleme noțiunile dobândite la capitolul Unghiuri.
Географическая среда: общие характеристики
Buceatcaia Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Математика, 3-й класс, Сложение и вычитание с одним переходом через разряд
Балацел Татьяна
Тема: Сложение и вычитание с одним переходом через разряд Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Relațiile economice externe.
Roșca Ana
Acest exercițiu permite evaluarea/autoevaluarea cunoștințelor la subiect, e o activitate care poate fi aplicată Live sau independent, ca temă pentru acasă. Se aplică la etapa Evocare sau Reflecție.
Valori moral-spirituale: grija, bunăvoința, răbdarea
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Principii etice.
- Principii etice în afaceri - Stadiile dezvoltării corporaționale - Responsabilități față de angajați, de partenerii de afaceri, de instituțiile publice - Coduri etice
Benzenul
Putină Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
În vreme de război, de I. L. Caragiale
Competențe generale/specifice vizate: 2. Utilizarea adecvată a strategiilor de comprehensiune și de interpretare, a modalităților de analiză tematică, structurală și stilistică în receptarea textelor literare și nonliterare; 2.1 Identificarea temei și a modului de reflectare a acesteia în textele studiate sau în texte la prima vedere; 2.2. Identificarea și analiza principalelor componente de structură, de compoziție și de limbaj specifice textului narativ;
Vocabularul baladei „Alexandru refuzând apa” de George Coșbuc.
La etapa evocare elevii vor descoperi sensurile cuvintelor necunoscute din balada „Alexandru refuzând apa” de George Coșbuc.
Sărbători și tradiții de
Barbarova Natalia
primăvară. Mărțișorul Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Epoca feudală CES, evaluare
Materialul este o evaluare(joc ) la disciplina istorie pentru clasa a VI-a, elevi cu deficiențe ușoare de intelect
Cercul.
Scopul: de a motiva elevii să studieze tema Cercul. Elevii vor recunoaște elementele cercului.
J. Haydn.
Elevii vor cunoaste viata si activitatea compozitorului J. Haydn.
Meals and Table Manners
Cernei Kristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Atelier de lectură. Legenda lui Moș Crăciun

Sintaxa
Actualizarea cunostintelor, recapitulare.
Vocale și consoane.
Recunoașterea momentului zi-noapte Reactualizarea vocalelor și consoanelor și recunoașterea acestora în cuvântul nou descoperit Alcătuirea schemei cuvântului Scrierea schemei Descoperirea unui cuvânt nou potrivit schemei
Cum să-ți faci prieteni?
Borș Angela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Scrierea literei x
Joc didactic
Figurile geometrice şi obiectele din mediul de viaţă
Identificarea figurilor geometrice, stimularea capacităţii de asociere a figurilor geometrice cu obiecte din mediul înconjurător
Siguranța online.
Această activitate are scopul de a-i face pe elevi să descopere care sunt efectele negative ale folosirii în exces a calculatorului sau a telefonului mobil.
Русский язык и литература, 4-й класс, Однородные члены предложения, соединенные союзами И, А, НО
Горячук Диана
Тема: Однородные члены предложения, соединенные союзами И, А, НО Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cum realizam nisip lunar impreuna cu copiii
Activitate practica care detaliaza pas cu pas cum se poate face nisip lunar impreuna cu copii
COVID 19.
Exemple de bune practici ale elevilor clasei a II-a , Școala Gimnazială Oncești, Maramureș , România , referitoare la COVID 19 , pe perioada învățării online.
Eu spun una, tu spui mai multe!
Activitate de educare a limbajului pentru consolidarea deprinderii de a folosi corect singularul și pluralul substantivelor și de a le integra în propoziții dezvoltate.
Познание мира, 3-й класс, Воздух. Свойства воздуха
Юркив Елена
Тема: Воздух. Свойства воздуха Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Crăciunul – sărbătoare magică
Drăgălin Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cимметрии относительно точки и симметрии относительно прямой
Mirza-Fiodorov Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Scrisul și știința în epoca antică

"Cheile" după Tudor Arghezi
Este o lecție ce are ca scop familiarizarea elevilor cu interpretarea textului literar prin extragerea unor informaţii de detaliu. Competentele specifice pe care le vor dezvolta elevii sunt: 2.1. Formularea unor enunţuri proprii în situaţii concrete de comunicare 2.2 Transmiterea unor informaţii printr-o suită de enunţuri înlănţuite logic 3.2. Identificarea mesajului unui text în care se relatează întâmplări, fenomene din universul cunoscut Conținuturile tematice: decodarea textului, vocabular, plan de idei, povestire, aplicații, mesajul textului, evaluare.
Brandul personal și reputația. Curriculum Vitae
Șargu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Scrierea textului. Vara
Veta Dascăl
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Гражданское воспитание, 9-й класс, Завершающее занятие. Самооценивание
Бабина Юлиана
Тема: Завершающее занятие. Самооценивание Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sărbători de iarnă- Nașterea Mântuitorului.
Carte menită să-i familiarizeze pe cei mici cu informații despre nașterea Mântuitorului, formarea deprinderii de a citi povești, imagini și de a asculta , asociind imaginea cu textul.
Topic. Jobs.
Scopul - consolidarea vocabularului nou studiat Copetențele dezvoltate - recunoașterea fomei scrise a cuvintelor nou studiate - scrierea cuvintelor noi în spații libere Conținutul tematic Profesiile. ( denumirea profesiilor)
Compoziţia figurativă
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Reguli de ortografie.
SMARANDACHE CLAUDIA-IZABELA
Activitatea propusă este una ce poate fi integrată cu ușurință în lecțiile de recapitulare finală, presupunând corectarea a 13 enunțuri în care apar greșeli referitoare la scrierea cuvintelor cu â și î, la scrierea cu m înainte de p și b; la scrierea cu x și cs; la scrierea cu cratimă sau fără a anumitor cuvinte; la scrierea cu i, ii sau iii; etc.
Schneider Natalia
Problemele care se rezolvă prin două sau mai multe operații.
SMARANDACHE CLAUDIA-IZABELA
Activitatea permite verificarea deprinderilor de rezolvare a problemelor matematice ce presupun două sau mai multe operații.
Fapte și personalități istorice
Domnitorii români. Elevii vor alcătui un careu de cuvinte și vor descoperi domnitorii români și personalitățile istorice notorii conform descrierii personalității și activității fiecăruia în parte.
Cum protejam ochii de gadgeturi
Cum protejam ochii de gadgeturi
Încrederea în sine și ceilalți. Nevoia de intimitate
State Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Germania- Berlin
Scop: recunoașterea obiectivelor turistice emblematice ale orașului Berlin
Formarea, scrierea și citirea fracțiilor

Creația poetului M. Eminescu.
Acest exercițiu interactiv contribuie la dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor, fiind utilizat la consolidarea cunoștințelor despre creația eminesciană. De asemenea, oferă elevilor motivația de a studia plenar activitatea literară a poetului. Sarcina didactică este de a repartiza titlurile operelor lirice ale poetului M. Eminescu, corespunzător anului apariției editoriale.
Русский язык, 5-й класс, Готовим вместе. Отвечаем на вопрос: из чего?
Волковская Мария
Тема: Готовим вместе. Отвечаем на вопрос: из чего? Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Limba bulgara
Popoare de ieri și de azi
Evaluarea cunostințelor despre popoarele din trecut si prezent
Numărul și cifra 9
Simcov Cornelia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sistemul excretor
acest exercitiu constituie un feed-back la predarea lectiei ”Sistemul excretor”
Valori moral-spirituale: grija și bunăvoința în familie
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mediile subtropicale
Zamfir Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Présenter Ma Ville.
Rusu Mirela
Lecție de fixare și recapitulare de cunoștințe: Présenter Ma Ville. Competențe: comunicativă, pragmatică, socio-culturală. Conține suport video, prezentare educațională.
Partile componente ale arborilor
Cuvinte incrucisate- descoperirea partilor componente ale arborilor
Гражданское воспитание, 12-й класс, Участие в демократии посредством Масс-Медиа. Часть II
Бабина Юлиана
Тема: Участие в демократии посредством Масс-Медиа. Часть II Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Soarele.
Joc de completare.Reflecție.
Schițco Natalia
Всемирная литература. 2017
Chez le docteur
Răileanu Maia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Castele din Transilvania
Materialul propus este dedicat momentului de captate a atenției in cadrul unei ore de istorie
Transformarea unităților de măsură pentru lungime. Consolidare.
Realizarea sensului. Grupează lungimile identice.
Instrumente de măsură.
Buduleanu Alina Marilena
Prin joc didactic, copiii vor învăța care sunt instrumentele de măsură potrivite pentru timp, lungime, capacitate sau masa corpurilor.
Lectia (3)
Vorotneac Elena
Barbarova Natalia
Recapitularea noțiunilor matematice în intervalul 0-31.
Activitatea dorește să antreneze elevul atât la calcul matematic, precum și la înțelegerea termenilor matematici și operarea cu aceștia în exerciții variate. Pentru a fi mai atractiv jocul e organizat sub forma unui puzzle, iar imaginea prezintă ”jucării”, cuvânt pe care l-au întâlnit la ora de Comunicare în limba română, deci este o activitate integrată! Se adresează elevilor claselor pregătitoare și I.
Viața omului, darul lui Dumnezeu.
Exercițiul creat în Wordwall, pentru lecția , „Viața omului, darul lui Dumnezeu”, este conceput sub formă de chestionar cu întrebări, la care elevul trebuie să aleagă varianta corectă, din mai multe variante propuse. Acest exercițiu a fost creat pentru consolidarea cunoștințelor legate de identificarea principalelor îndatoriri ale unui creștin, în relație cu Dumnezeu și cu semenii, pe baza valorificării unor experiențe din viața cotidiană sau a lecțiilor învățate.
Sunetul și litera H
Activitatea are ca scop exersarea citirii prin asocierea cuvântului scris cu imaginea corespunzătoare. Poate fi utilizat atât ca activitate de consolidare, cât și ca scurtă verificare a literei H
Un mediu protejat - un viitor durabil.
Condratiuc Tatiana
Evocare Elevii trebuie să găsească cuvintele în careul alăturat. Nu necesită cont.
My Friend's Profile
Vascan Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unit 5 Lesson 2: United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland. Regions
Lungu Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Moldovan Codrii
Un joc Kahoot pentru asimilarea/verificarea vocabularului lecției.
Măsurarea lungimii.Metrul.Centimetrul.
Sîmbotean Liliana
Explicarea temei.Sarcini de lucru. 5.6. Exprimarea şi compararea rezultatelor unor măsurători, utilizând unităţi standard de măsură: pentru lungime; pentru timp; monetare.
MIJLOACE DE TRANSPORT .
Recunoaște mijloacele de transport și indică sunetul corespunzător .
Transformarea fracției ordinare în fracții zecimale finite.
Se grupează fracțiile ordinare cu echivalentul scris sub formă de fracție zecimală finită.
Arbori binari-test grilă.
Conform programei țcolare în vigoare: Competențe specifice:Descrierea operaţiilor specifice structurilor arborescente şi elaborarea unor subprograme care să implementeze aceste operaţii Conținuturi :Arbori binari (definiţie, proprietăţi specifice;reprezentarea arborilor binari cu referinţe descendente;operaţii specifice)
Биология, 11-й класс, Обонятельный анализатор и обонятельные раздражители
Баранчук Людмила
Тема: Обонятельный анализатор и обонятельные раздражители Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Позвоночные животные. Класс Земноводные
Русу Виктория
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Tipuri de date simple
Această activitate va ajuta elevii să însușească noțiunile ce țin de tipurile de date simple ale limbajului Pascal.
Phrasal verbs. Stranded prepositions
Orbu Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Nivelurile de integrare si organizare a materiei vii
Pasa Lilia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Lasă realitatea să-și spună cuvântul: Cum fac față carantinei provocate de Covid-19?

Diviziunea celulară. Meioza
Burcovschi Ion
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Reported Speech (orders, commands and requests)
Orbu Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Scrierea metaliterară. Comentarea unei secvențe „Neamul Șoimăreștilor” de M Sadoveanu
Dorin Galben
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
True/ False Game. Quizz about Great Britain.
Do you know that...? Answer the questions about Great Britain. True or False answer. Find out about popular things in Great Britain.
La revedere școală!!!! Bun venit Vacanța Mare!!!
Cuvînt de felicitare elevilor la sfârșit de an școlar.
Eu spun multe , tu spui una!
Testul presupune descoperirea cuvântului care indică doar un obiect.
Типы животных клеток и их функции
Кулева Татьяна
Тема: Типы животных клеток и их функции Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Plante și animale pe cale de dispariție.
Importanța protecției organismelor și a mediului lor de viață. Prezentarea Cărții Roșii a RM. Diverse surse informaționale de pe internet.
Interacțiunea dintre conductoarele paralele parcurse de curent electric. Rezolvarea problemelor (II)
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Les loisirs

Limba engleză, Clasa 12, Lecția 2
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Joc recapitulativ la limba română.
Un joc recreativ la Limba română, util în perioada de recapitulare finală.
Primăvara.
Jocul oferă definiții pentru cuvinte sugestive pentru anotimpul de primăvară. Elevii vor folosi cunoștințele asimilate în orele de cunoașterea mediului, dar și cele de scriere corectă a cuvintelor.
Insectele.
Citirea unor cuvinte simple care denumesc insecte și formarea perechilor de cuvinte și imagini.
Lesnic Virginia
Integrama cu animale sălbatice din Africa.
Elevii descoperă în integrama denumiri de animale din Africa si primesc o notificare cu o poză a respectivului animal.
Развитие личности, 4-й класс, Способности и предпочтения в учёбе
Коржикова Арина
Тема: Способности и предпочтения в учёбе Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 6-й класс,
Much/Many.
Învățarea substantivelor numărabile și nenumărabile.
La concordance des temps à l'indicatif.
Todor Cornelia Elemente de morfologie ṣi sintaxă.
Nevoi și dorințe versus bugetul familiei și bugetul personal
Buruiană Ala
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Caracterizări simple de persoane/personaje literare după faptele descrise şi organizate pe baza unor repere. Textul-suport: „Atelier în pădure” după Peter Neagoe
Nița Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unghiul , definiție ,elemente ,clasificare.
Lectie interactivă
Cultura Europei de Vest şi Centrale în secolele XI-XV

Numere de la 21 la 100.
Dașchevici Galina
Lecție de formare a capacităților de dobândire a cunoștințelor.
Amoniacul. Sărurile de amoniu

Площадь многоугольников.
Интерактивный кроссворд по геометрии для учащихся 8 и 9 класса. Решая кроссворды на уроках, давая их в качестве домашних заданий можно достичь многого, так как в игре происходит многократное повторение, закрепление и усвоение материала. Кроссворды легко проверить и оценить. Поэтому он может служить прекрасным помощником в диагностике уровня сформированности предметных знаний.
Eul liric. Mărci ale eului liric. „Noapte” de M. Isanos
Mamaliga Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Bunurile personale şi securitatea elevului
Căldare Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Vasile Alecsandri „Istoria unui galbân”. Caracterizarea personajelor.
Colesnic Ala
Exercițiu interactiv de recunoaștere a personajelor din fragmentul citat.
Noţiuni geometrice fundamentale.
evaluarea cunoştinţelor elevilor acumulate până la evaluarea sumativă propriu zisă
Influenţa factorilor externi asupra dezvoltării microorganismelor.
Lecţia: Influenţa factorilor externi asupra dezvoltării microorganismelor Tipul lecţiei: Lecţie de recapitulare/consolidare şi sistematizare a cunoştinţelor Durata lecţiei: 50 min Competenţe specifice: CS1: Indică factorii externi care influenţează dezvoltarea microorganismelor. CS2: Identifică metodele de conservare aplicate alimentelor. CS3: Precizează aplicaţiile factorilor externi care influenţează dezvoltarea microorganismelor. Strategii didactice: a. Mijloace de învăţământ: tabla, caietul de notiţe, schema de recapitulare, fişe de lucru, portofoliul, calculatorul, videoproiector b. Metode de învăţământ: conversaţia, explicaţia, problematizarea, joc didactic. c. Forme de activitate: individuală, frontală d. Metode de evaluare: evaluare orală, evaluare scrisă, observarea sistematică a elevilor.
Monede şi bancnote. Schimb de bani
Timofei Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Geografia Munteniei, Olteniei, Dobrogei.
Scop: cunoașterea geografiei provinciilor istorice românești Muntenia, Oltenia, Dobrogea. Competențe: identificarea cadrului natural (relief, climă, vegetație, sol) și a principalelor orașe ale Munteniei, Olteniei, Dobrogei.
Importanța grăsimilor
Lecție
Past Simple
Turuta Alina
Past Simple : negative and affirmative form.
Mediul temperat continental
Zamfir Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Limba romana - alolingvi. 2017
Русский язык и литература, 6-й класс, Глаголы переходные и непереходные
Манукян Мери
Тема: Глаголы переходные и непереходные Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Nevertebrate.
Resursa propusa este un puzzle, care se poate utiliza la recapitularea/evaluarea cunostintelor referitoare la principalele grupe de nevertebrate, caracteristicile și reprezentantii acestora
Oscar si Tanti Roz,
Prezentarea scrisorii lui Oscar catre Dumnezeu.
Mihai Eminescu- Opere eminesciene.
Ne jucam, exersam, invatam!
The animal world.
Turuta Alina
It develops the pupils'writing skills.
Биология. 2019
Vocabularul legendei „Dragoș-Vodă”.
Elevii vor determina sensurile cuvintelor necunoscute.
В. Боков «Не руби берёзы белой»
Potiomchina Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Travelling to the World of Stars.
Potrivește cuvântul cu definiția, joc în Kahoot. (ex. 2, pagina 58, manual)
Modulul 7.Tema 4.Igiena, disfuncții și maladii ale sistemului digestiv.
Julea Gheorghe LT “Mihai Eminescu” or. Căușeni
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
„Iarna pe uliţă” de George Coșbuc. Obiceiuri și tradiții naționale (personajele universului mitic românesc)
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
The Sights of London.
La activitatea dată elevii trebuie să recunoască obiectivele turistice ale Londrei prin intermediul jocului.
Construirea podurilor în relație cu ceilalți
Lungu Olivia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
CLASIFICAREA SPORTURILOR
Resursa destinată elevilor din ciclu gimnazial. Scop- însușirea unor noțiuni despre diferite sporturi sau de evaluare a noțiunilor învățate.
Imperiul lui Alexandru Macedon
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 6-й класс, Вищий та найвищий ступені порівняння прикметників...
Чебан Анжела
Тема: Вищий та найвищий ступені порівняння прикметників, утворення та правопис Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
CARTEA CU CULOR!
INFORMAȚII DESPRE CULORI-CUM SE OBȚIN, EXPERIENȚE, CANTEC-CULORILE SE CEARTĂ,POVESTEA CURCUBEULUI,ÎNTREBĂRI COLORATE-CHESTIONAR, CARE ESTE CULOAREA MEA-TEST.CUM SE OBȚIN CULORILE.EXPERIENȚE ÎN ... CULORI,CULORILE SE CEARTĂ-CÂNTEC,TESTUL FINAL,RECOMPENSĂ
Puzzle Romania.
Puzzle-ul Romania a fost creat din dorința de a oferi elevilor o activitate distractivă în cadrul unui proiect eTwinning, dar și pentru a-i determina să realizeze singuri astfel de activități interactive. Activitatea a apărut ca răspuns la acțiunea de prezentare a țărilor participante la proiect. O simplă banală poză cu steagul țării era ceva prea comun pentru un proiect eTwinning, așa că am realizat un puzzle pe care toți membrii proiectului să îl rezolve. Activitatea a dezvoltat abilitățile digitale, coordonarea mână-ochi, dar și creșterea sentimentului de patriotism.
Ecuații raționale
Obletsova Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Revoluția de la 1848 în Țările Române
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Circuitul apei în natură: caracteristici generale.
Puzzle - descoperirea temei - imaginea circuitului apei în natură.
Pupo ne învață să protejăm natura.
Activitate de educație ecologică pentru formarea atitudinii de protejare a mediului și ocrotirea vieții oamenilor și a animalelor și pentru dezvoltarea abilităților de comunicare, de identificare și de exprimare a emoțiilor.
Решение задач по теме "Механическая работа". Мощность 2
Radovscaia Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Copilul și natura. ,,Mărinimie” de Emil Gârleanu. (școala alolingvă)
Verificarea gradului de cunoaștere a conținutului textului.
„Lacul” de Mihai Eminescu. Mesajul poeziei
Florea Margareta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adjectivul
Notiuni teoretice despre adjectiv
Limba si literatura romana. 2019
Simțurile omului.
Verificarea cunoștințelor legate de simțuri.
Cauciucul natural și cauciucul sintetic

Une expérience de la rue

Progresii aritmetice. Progresii geometrice
Activitate interactivă pentru verificarea însușirii noțiunilor de progresie aritmetică și progresie geometrică.
Simetria față de un punct
Obletsova Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Adunări în concentrul 0-10
Evaluarea cunoștinșelor elevilor
Ecuații exponențiale
Obiective operaţionale a) Cognitive: c1 –să identifice diferite tipuri de ecuații exponențiale c2 – să rezolve ecuații exponențiale b) Afective: a1 – să înţeleagă importanţa rezolvării ecuațiilor exponențiale a2 – să manifeste interes faţă de aceste noţiuni c) Psihomotorii: p1 – să îşi formeze deprinderile necesare rezolvării ecuațiilor exponențiale
Family and Friends. Unit 2. Lesson One.
Complete the sentences using Present Simple Tense. Choose the correct variant.
Evoluția și structura geologică a teritoriului.
Recunoașterea principalelor caracteristici a evoluției geologice a teritoriului R.Moldova.
Cвойства прямоугольного треугольника
Mirza-Fiodorov Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Compoziția textului dramatic: acțiune, conflict, didascalii
Secu Marina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 7-й класс, Проектное обучение: Разрешение проблем школы
Кориненко Александр
Тема: Проектное обучение: Разрешение проблем школы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Explorarea textului „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă.
Elevii răspund la întrebările asupra textului, deschizând, la alegere, căsuțele disponibile.
Universul.
Jocul are ca scop informarea şi consolidarea cunoştinţelor despre Univers.
Realismul în literatura universală și literatura română.
Curicheru Tamara
Este o activitate ce presupune recunoașterea caracteristicilor realismului. Poate fi utilizat la etapa de reflecție la această temă, dar și la alte lecții pentru actualizare.
Reformele
Vacarciuc Daniela
ţariste în Basarabia şi consecinţele lor Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Радиоактивность. Ядерное излучение
Ольга Макевнина
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Cuvinte ce denumesc obiecte, ființe și fenomene ale naturii.
Clasificarea cuvintelor ce denumesc obiecte, ființe și fenomene ale naturii.
Das Perfekt.
Formarea și utilizarea timpului perfect în limba germană.
Sinonimia contextuală în creația artistică
Ciorescu Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
The four seasons in poetry
Poezii despre anotimpuri
Acțiunea radiațiilor nucleare asupra orgamismelor vii. Regulile de protecție contra radiației
Grigoriev Eugen
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Puzzle ,,Norişorul"
Dezoltarea atenției, realizarea de puzzle în cadrul activității ,,Apa sursa vieții".
Family
O lecție interactivă pe tema familiei. Ea conține video unde elevii sint informați și pot însuși vocabularul cu vizare la tema dată. Va urma citeva exerciții interactive referitor la tema dată. Compența comunicativă este primordială.
Cum putem să ne protejăm ? Flayer.
Informații pentru copii și părinți despre cum putem să ne protejăm de Covid 19
"Sortează legumele în cele două categorii!"
Dumitrache Ionica
Copiii trebuie sa sorteze legumele în funcție de anotimpul în care acestea apar.
Explorarea textului „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă.
Elevii definesc regionalismele din fragmentul de text studiat din „Amintiri de copilărie” de Ion Creangă.
Reguli nescrise
Barbarova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Organizarea datelor
Timofei Natalia
pe calculator Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cantitatea de caldură. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Разговорный стиль речи. Научный стиль речи
Soboleva Maia
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Înmulțirea-clasa a III-a
Jocul Milionarii despre exersarea înmulțirii la clasa a III-a, vizează competența specifică 2.5. Efectuarea de înmulțiri de numere în concentrul 0-10000 și de împărțiri folosind tabla înmulțirii, respectiv tabla împărțirii. Elevii își pot verifica noțiunile legate de înmulțirea cu doi sau mai mulți factori și pot exersa îmbunătățindu-și punctajul.
Geografia - dimensiune mare !!!
O simbioză între tradiționalism și modernism în creația lui Tudor Arghezi
Sandu-Grosu Svetlana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Genul dramatic. Caracteristici definitorii. Inventarul lexematic. Actualizare
Costenco Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
My favourite subject.
Această activitate reprezintă un exercițiu de fixare și memorare a vocabularului nou. Datorită faptului că exercițiul e asigurat cu suport sonor, elevii pot exersa pronunțarea corectă a îmbinărilor de cuvinte, ce denumesc activități realizate la școală în cadrul diverselor discipline școlare.
Русский язык и литература, 5-й класс, Глагол и его признаки
Брижатюк Ольга
Тема: Глагол и его признаки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
12кл2тема
Tonu Iana
Математика 4 класс Лахтина 2
Lahtina Iia
Cuvinte cu sens propriu și sens figurat
Tcaci Liliana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Modurile verbului.
Evocare pentru lecția de recapitulare la unitatea de învățare „Moduri nepersonale”. Activitate creată cu LearningApps. Elevul identifică denumirile modurilor verbale.
Cultura din Basarabia in prima jumatate a sec. XIX
Negrei Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Norme de punctuație ale limbii române
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mulțimi de obiecte
IANCULESCU COSTICĂ
Compararea mulțimilor prin numărare.
Zeii - Legendele Olimpului
Puzzle - pentru lectia Zeii - Legendele Olimpului
Rezolvări de probleme. Curentul electric în electroliți
Burleai Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Metrul și litrul -exerciții și probleme
Însușirea și consolidarea cunoștințelor despre unități standard de măsură:metrul și litrul; Rezolvarea de exerciții și probleme aplicative utilizând unități de măsură;
Câte silabe are cuvântul?
Consolidarea despărtirii corecte a cuvintelor în silabe
Olympic Games.
Scopul acestei activități este de a practica și de a evalua vocabularul tematic.
Adjectivul. Cuvinte cu sens opus
Rebus. Adjectivul.Exersare
Cel mai bun prieten.
Dezvoltarea cunoștințelor despre prietenie, a deprinderilor de a vedea calitățile pozitive la persoanele din jur.
Математика, 4-й класс, Состав, чтение и запись чисел до 1 000 000
Малай Наталья
Тема: Состав, чтение и запись чисел до 1 000 000 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Prez. 5
Urîtu Olesea
Русский язык и литература, 9-й класс, Ключевые образы «Слово о полку Игореве» (2/3)
Соболева Майя
Тема: Ключевые образы «Слово о полку Игореве» (2/3) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Frumosul în viața creștinului (Religie ortodoxă)
Competențele vizate de această aplicație: Competențe generale: 1. Utilizarea conceptelor specifice religiei proprii, în conexiune cu diferite manifestări ale credinței. 2. Manifestarea unui comportament moral, în viața personală şi în societate, în acord cu valorile religioase. 3. Raportarea experiențelor din viața de zi cu zi la principiile religioase, cu respectarea identității şi diversității religioase. Competențe specifice: 1.2. Compararea unor modalități diverse de manifestare a vieții religioase sau a unor aspecte de învățătură religioasă 2.2. Formularea unor opinii personale privind aplicarea normelor moral-religioase în viața personală şi a grupurilor de apartenență, în relație cu normele civice 3.3.Argumentarea importanței participării fiecărei persoane la viața spirituală a comunității, ca membru activ al acesteia
Русский язык, 8-й класс, Ю.М. Нагибин. Рассказ «Зимний дуб» (2 урок)
Караулан Людмила
Тема: Ю.М. Нагибин. Рассказ «Зимний дуб» (2 урок) Караулан Людмила Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Гражданское воспитание, 5-й класс, Вводный урок
Бахрин Джонетта
Тема: Вводный урок Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Jocurile copiilor iarna
Jocurile copiilor iarna-Puzzle online, dezvoltă copiilor gândirea logică, dezvoltă mușchii mici ai mâinii și consolidează cunoștințele despre jocurile copiilor în anotimul iarna.
Ne jucam litere noi ȋnvăţăm!
Pentru preşcolarii care sunt ȋn grupa mare este important să cunoască literele şi să asocieze cuvȃntul cu litera cu care acesta ȋncepe (litera iniţială). Acest joc le dezvoltă atenţia şi ȋi determină să participe cu interes.
Cercul. Lungimea cercului.
Orlov Diana
Dezvoltarea competenţei de aflare a lungimii unui cerc cu raza dată .
Găsește perechea fiecărei imagini și alcătuiește enunțuri.
Joc pentru dezvoltarea memoriei vizuale și exprimare corectă.
Complementul
Oleinic Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
NUMERE IMPARE
Copiii trebuie să recunoască numerele impare.
Sunetul [u] şi litera de tipar U. Reprezentarea propoziției prin semne convenţionale. Litera U (mare) de mână
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unit 5. Lesson 6. Travelling. Vocabulary
Carolina Andronic
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Alege varianta corectă.
Activitate logopedică pentru corectarea dislaliei, dezvoltarea auzului fonematic, scrierea și citirea corectă a cuvintelor.
Sistemul solar
Ordonarea planetelor, identificarea acestora!
Химия, 8-й класс, Озон. Биологическая роль. Защита озонового слоя
Терлецкая Алла
Тема: Озон. Биологическая роль. Защита озонового слоя Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Joc pentru dezvoltarea pronunției corecte.
Activitate specific logopedică ce are ca obiectiv remedierea dislaliei și dezvoltarea abilităților grafo-lexice.
TEST INIȚIAL- GEOGRAFIA ROMÂNIEI
Activitatea propusă este un test inițial la disciplina Geografie, pentru clasa a V-a. Scopul activitatii este de a observa cunoștințele elevilor cu privire la Geografia României.
Figuri geometrice.
Godovaniuc Sergiu
Un mini test pentru recunoașterea noțiunilor de figură geometrică, arie și perimetru.
Congresul florilor (lecția 1) (LECȚIA 1))
Barbarova Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Pronumele.
Ceaicovschi Aurelia
Testul are scop ca elevii să recunoască rapid și corect pronumele în diverse situații și poziții sintactice. Se va evalua cunoștințele ce țin de această clasă morfologică.
Aflarea unui număr când cunoaștem procentele din el
Baș Liudmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Modulul.9.Tema 2. Gametogeneza. Spermatogeneza.
Julea Gheorghe LT “Mihai Eminescu” or. Căușeni
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Un mediu protejat - un viitor durabil.
Condratiuc Tatiana
Realizarea sensului. Elevii trebuie să găsească răspunsurile corecte la întrebări. Nu necesită crearea unui cont.
Poveste, de George Bacovia.
3.6. Integrarea în comentariul textului literar și de graniță a funcției cognitive, educative și estetice a textului literar și de graniță.
Poezia „Lacul” de Mihai Eminescu. Elemente ale structurii textului
Florea Margareta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (3)
Schneider Natalia
Harta politică a lumii la începutul secolului XX. Principalele zone de conflict.
Competenţe generale: 1. Utilizarea eficientă a comunicării și a limbajului de specialitate; 3. Aplicarea principiilor și a metodelor adecvate în abordarea surselor istorice; 4. Folosirea resurselor care susțin învățarea permanentă. Competenţe specifice: 1.1 Utilizarea termenilor istorici specifici secolului XIX, în diferite situații de comunicare scrisă sau orală; 3.1. Localizarea în timp și plasarea în spațiu a faptelor istorice din secolul al XIX lea, pe baza surselor istorice; 4.1. Utilizarea surselor istorice pentru susținerea unui punct de vedere. Obiective operaţionale: 1. Cognitive:  O1- să definească termeni istorici noi: pangermanism, panslavism, protectorat, dominion, imperialism;  O2- să prezinte cauzele expansiunii coloniale și statutul internațional al României la sfârșitul sec. XIX- începutul sec. XX folosind informațiile date;  O3- să identifice alianțele politico-militare existente la începutul sec. XX; 2. Formative:  O4- să compare întinderea imperiilor coloniale;  O4- să localizeze în timp și spațiu imperiile coloniale la începutul sec. XX utilizând suporturi cartografice;  O5- să analizeze și să interpreteze textele istorice;  O6- să formuleze aprecieri argumentate cu privire la situația politică a lumii la începutul sec. XX;
Verbul: moduri și timpuri
Lecție de evaluare la finalul studierii noțiunilor despre verb. Se verifică abilitățile de analiză gramaticală, recunoașterea verbelor, a modurilor și timpurilor verbale.
Grupurile de litere ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi.
Activitatea presupune completarea cuvintelor cu grupurile de litere potrivite.
”Proiecte de redresare a situației ecologice”
Zazulea Inga
La lecția ”Proiecte de redresare a situației ecologice” la evocare, elevii clasei a XI-a cu limba rusă de instruire, în baza instrumentului web wordart și metodei termenii-cheie, au identificat cuvintele care fac parte din familia lexicală a cuvântului ”floare”, apoi le-au inclus într-un discurs. Astfel, dezvoltându-și competența de comunicare orală.
Învelişurile externe ale Pământului.
Joc didactic.
Trouve le mot.
Cu ajutorul imaginilor, elevi trebuie să găsească cuvintele ascunse în raser
История государственной символики Республики Молдова
Внеклассное мероприятие "История государственной символики Республики Молдова" по истории для учащихся 7 класса, направлено на воспитание патриотизма у подрастающего поколения и на расширение кругозора учащихся по темам, посвящённым истории Молдовы.
Unități de măsură
Activitatea vizează evaluarea cunoștințelor dobândite de elevi după parcurgerea temei "Unități de măsură" și este realizată prin intermediul jocului "Find the match" din aplicația Wordwall
Diftong. Triftong
Elevii trebuie să identifice corect cuvintele care conțin diftong sau triftong.
Poezia ,,Sunt copil ca fiecare ,, de Adrian Păunescu
Memorizarea poeziei audio/text în Story Jumper
Физика, 9-й класс, Полное отражение света
Вангелий Виктория
Тема: Полное отражение света Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fructele. Culorile.
Recunoașterea culorilor în mediul înconjurător (fructe de vară) și formarea perechilor între fruct și culoare.
Le féminin des adjectifs
E o activitate de evaluare a cunoştințelor referitor la formarea corecta a femininului adjectivelor în limba franceză.
Город на Неве
Macovei-Caraceban Inga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Lectia (2)
Ovcinnicova Natalia
Lectia (7)
Paciu Galina
Le printemps à travers la carte mentale
Activitatea presupune recunoașterea anotimpului primăvara pe baza hărții mentale prezentate, precum și traducerea de enunțuri scurte pe bază de imagini. Activitatea dezvoltă capacitatea de relaționare dintre text și imagine, precum și capacitatea de a citi o hartă mentală.
Informarea din diverse surse
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Rosfinschi Mariana
Limba si literatura bulgara (2013)
Basmul „Prâslea cel voinic și merele de aur” drumul, eroul, semnificația cifrelor magice.
Oleinic Viorica
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Îți plac lecturile?
Un video moti ațional pentru a-și evalua nivelul lecturii.
Legendary Past
The activity's purpose is for checking text comprehension for Realization of the Meaning Stage.
Reguli de siguranță în vacanță.
Propun jocul la etapa de Evocare cu scopul ca elevii să descopere cuvintele de diferite culori, să le încadreze în enunțuri despre vacanță. Se evidențiază cuvintele, scrise cu roșu. Se inițiază discuția despre necesitatea siguranței în perioada vacanței.
Limbaje de programare. Metalimbajul BNF
Sacara Andrei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Structura atomului și legea periodicității
Să demonstreze abilități în aplicarea noțiunilor studiate la tema dată.
Lunile Toamnei
Copiii vor ordona piesele puzzle-lui și vor descoperi lunile de toamnă și vor purta discuții în baza lor
Înţelegerea textului studiat . Cheile, după Tudor Arghezi.
Înţelegerea textului studiat. Găsirea corectă a enunţurilor adevărate.
,,O carte” de C. Dragomir. Eu scriu una- tu scrii multe.
Gorea Alexandra
Pronunțarea și scrierea corectă a cuvintelor limbii române.
М. Коршунов "Живая природа
Șaptefrați Alina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Imaginea mea online RU
1 Imaginea mea online RU
Гражданское воспитание, 7-й класс, Ответственность, определенная законом и моральная ответственность
Кориненко Александр
Тема: Ответственность, определенная законом и моральная ответственность Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Povestea ,,Buburuza morocanoasa "
consolidarea cunoștințelor referitoare la viețuitoare si comportare, cunoașterea orelor importante ale ceasului
„Moartea căprioarei” de Nicolae Labiș.Interpretarea textului. Simbolul
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Icoana - fereastră spre cer.
Cunoașterea morala,harica a icoanei!
Situaţia politică a Ţărilor Române în prima jumătate a secolului al XVI-lea. Campania anului 1538
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Информатика, 10-й класс, Концепция данных. Простые типы данных
Макарь Любовь
Тема: Концепция данных. Простые типы данных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fotosinteza.
STOICA MONICA
Elevii vor fi puși să descrie procesul de hrănire al plantelor. Pe baza imaginilor și a indicatiilor conținute de acestea, vor completa propozitiile eliptice.
Textul literar și nonliterar
Canișcev Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Le portrait moral et physique d’une personne

Ministrul bunelului

Describing people- personality.
Activitatea verifică abilitatea elevilor de a găsi sinonime ale unor cuvinte utilizate în descrierea personalității cuiva.
Elemente de geometrie.
Recapitularea celor mai simple figuri geometrice.
Измерение времени выполнения алгоритма
Aliona Belomenova
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Educatia Digitala. 2018
Ziua de naștere. Literele Zz, Ff
Taucci Liudmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ion Druță. Date biografice.
Completarea axei cronologice valorifică aspectele implortante din viața și activitatea scriitorului Ion Druță. Poate fi utilizată pentru a actualiza cunoștințele în clasele V-IX.
Numere reale reprezentate prin litere. Expresii algebrice
Ungureanu Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
România în relațiile internaționale interbelice 1918-1940

Hobby uri în lumea muzicii
Zaporojan Eugenia
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Noțiune de fracție. Fracții subunitare, echiunitare, supraunitare

Componentele operației de înmulțire

Partile componente ale plantei
Identificarea partilor componente ale plantelor
Complementul
Activitatea propusă este un rebus, care permite actualizarea cunoștințelor cu referire la propoziție și părțile de propoziție, contribuind totodată la descoperirea temei noi. Este potrivit pentru evocare.
Литература и искусство конца XIX – начала XX веков модернизм
Pilchin Ivan
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Гражданское воспитание, 9-й класс, Достоверные новости / фальшивые новости
Бабина Юлиана
Тема: Достоверные новости / фальшивые новости Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Limba și literatura română, Clasa 9, Lecția 1
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Русский язык и литература, 6-й класс, Имена существительные одушевленные и неодушевленные
Варзаева Татьяна
Тема: Имена существительные одушевленные и неодушевленные Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Motivelele literare în romanul „Povara bunătății noastre” de Ion Druță.
Recomand utilizarea acestui instrument/produs la etapa REALIZAREA SENSULUI în cadrul studiului UÎ REALISMUL. Elevii vor dezvolta competența 3. „Lectura și receptarea textelor literare şi nonliterare prin diverse strategii, demonstrând spirit de observaţie şi atitudine creativă”.
Физика, 11-й класс, Превращение внутренней энергии в механическую работу. Тепловые двигатели
Макевнина Ольга
Тема: Превращение внутренней энергии в механическую работу. Тепловые двигатели Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Great Britain 2
Schneider Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Operații cu numere naturale
Elevii vor alege varianta corectă pentru fiecare exercițiu consolidând operații cu numere naturale
Noțiuni introductive Microsoft PowerPoint (interfața programului).
Rezolvând această aplicație elevii vor fi capabili să identifice elementele de interfață ale programului MicrosoftPowerPoint Competențe specifice vizate: 3.1. Aplicarea operaţiilor de bază necesare realizării unei prezentări - PowerPoint
On se prépare
Manea Victoria
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Rugăciune și reconciliere
Exercițiul este realizat prin aplicația LearningApps și este un exercițiu de tip „Quiz cu alegere multiplă” Elevul trebuie să aleagă răspunsul corect pentru fiecare dintre afirmațiile următoare. ATENȚIE! Este corectă o singură variantă de răspuns
Русский язык, 6-й класс, «Осень на пороге». Отвечаем на вопрос: какие?
Маковей-Карачебан Инга
Тема: «Осень на пороге». Отвечаем на вопрос: какие? Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 8-й класс, Химические свойства солей
Терлецкая Алла
Тема: Химические свойства солей Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Биология, 8-й класс, Органы вкуса и обоняния. Гигиена органов вкуса и обоняния
Баранчук Людмила
Тема: Органы вкуса и обоняния. Гигиена органов вкуса и обоняния Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Legea lui Coulomb
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
С. Михалков «Будь человеком»
Potiomchina Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Русский язык, 9-й класс, Сказуемое. Составное глагольное и составное именное сказуемое
Гыскэ Елена
Тема: Сказуемое. Составное глагольное и составное именное сказуемое Гыскэ Елена Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Compararea și ordonarea numerelor naturale. Rotunjirea numerelor naturale
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
4. ИЗО
Corinenco Alexandr
Părți de vorbire neflexibile
Fișă de lucru, destinată elevilor din clasa a VII-a, pentru fixarea noțiunilor despre părțile de vorbire neflexibile.
Test de cultura comunicării.
Un test realizat în aplicația Kahoot, util pentru dezvoltarea competenței de comunicare orală.
Sensul cuvintelor.
Exercițiu interactiv prin care se disting sensurile cuvintelor în funcție de noțiunile pe care le denumesc.
”Viața ca o pradă” (fragmente), Marin Preda. Lectura și explorarea textului.
Elevii (alolingvi) vor lectura și explora fragmentele propuse, vor audia un crâmpei în lectura autorului - Marin Preda.
Les voyages.
Testul in Kahoot, va verifica insusirea vocabularului de la Lectia 2/3 pagina 143-148
Valența elementelor chimice
Cazacioc Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Historical personalities

Amestecuri și separarea amestecurilor. Dizolvarea.
Consolidare/Evaluare utilizarea unor criterii pentru ordonarea și clasificarea unor corpuri, fenomene și procese
Строение эукариотной клетки
Описание основных функций и строения органоидов клетки. Необходимо отметить истинные и ложные предложения.
Русский язык и литература, 8-й класс, Обобщённо-личные и безличные предложения
Стрэтилэ Жанна
Тема: Обобщённо-личные и безличные предложения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Glande endocrine și hormoni: tiroida şi tiroxina, glandele suprarenale și adrenalina și noradrenalina
Balan Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Animale și păsări
Lecția 2, consolidare
Propietăți chimice a Oxigenului
Interacțiunea oxigenului cu nemetalele
Textul literar vs. textul nonliterar
Activitatea vizează consolidarea cunoștințelor legate de particularitățile textului literar vs. particularitățile textului nonliterar
Substanțe compuse
Gorescu Carmen
Recapitulare substanțe compuse
Basmul ”Fata babei și fata moșneagului” de I. Creangă. Valori promovate în operă.
Lecția conține multiple strategii didactice interactive, capabile să motiveze elevii spre o învățare activă și eficientă. Le vor dezvolta elevilor competențe de lectură și competențe de comunicare orală și scrisă, indispensabile vieții.
Anglia în sec. al XVIII-lea. Începutul revoluţiei industriale
Slivca Alexei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 5-й класс, Признаки делимости на 2, на 5 и на 10. Четные и нечетные числа
Мирза-Фёдорова Оксана
Тема: Признаки делимости на 2, на 5 и на 10. Четные и нечетные числа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
What day is it today?
Receptarea mesajului scris
Класс Пресмыкающиеся (Reptilia)
Terteac Snejana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Dacă nu-ți place, acționează: De ce am așa stări emoționale și cum să fac față modificărilor de dispoziție în perioada carantinei?
Daniela Terzi-Barbaroșie
Dacă nu-ți place, acționează: De ce am așa stări emoționale și cum să fac față modificărilor de dispoziție în perioada carantinei?
Simetrii.
Ceban Tatiana
Scopul: de a preda tema Simetrii. Elevii vor însuși simetria față de un punct, simetria față de o dreaptă.
Гражданское воспитание, 8-й класс, Проектное обучение. Межкультурные ценности в сообществе
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Проектное обучение. Межкультурные ценности в сообществе Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Geografia. 2017
Contractul individual de muncă.
- Ce este și cum se încheie contractul de muncă - Clauze obligatorii ale contractului individual de muncă - Modificarea contractului individual de muncă - Încetarea contractului individual de muncă
Mostenirea culturala a Geto-Dacilor
Hîncu Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Pronunță și lovește cârtița cu ,,M,,
JOC DE PERSPICACITATE SI REACTIE PENTRU LITERA M
Rapoarte şi proporţii.
Orlov Diana
Test formativ interactiv pentru autoevaluarea competenţelor de utilizare a rapoartelor şi proporţiilor la rezolvarea problemelor.
Русский язык и литература, 9-й класс, Сложноподчинённое предложение с придаточным обстоятельственным
Соболева Майя
Тема: Сложноподчинённое предложение с придаточным обстоятельственным Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Склонение имен прилагательных женского, мужского и среднего рода
Maşcenco Anna
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Formarea blocurilor politico-militare
Vasilachi Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
My family

Obținerea hidrocarburilor nesaturate. Regula lui Zaițev

Fonetică. Vocabular.
Elevii vor alege varianta corectă de răspuns. Prin acest test grilă se urmărește dezvoltarea competențelor de fonetică și vocabular, fiind vizate competențele 4.2., 4.3, 4.4.
Производная функций
Контрольная работа
Înmulţirea numerelor naturale
Pentru etapa de evocare la înmulțirea numerelor naturale.
Operații cu numere naturale.
Tămaș Florica
Jocul propus poate fi utilizat pentru exersarea într-o manieră plăcută a operațiilor matematice și cunoașterea terminologiei specifice.
Ce este „Agresivitatea” ?
La început oferim elevilor fișe din care să descopere situațiile intolerante. Mai apoi scrie pe o figură în formă de inima acțiunile sale frumoase iar pe cealată mai puțin frumoase (La fiecare faptă neplăcută, elevul face un pliu „inimii”, transformând-o într-un evantai. Elevul înțelege că este greu să o aducă în forma inițială). În continuare elevii sunt întrebați despre produsul lor. La sfârșit putem aplica lincul atașat.
Online lernen
Lucia Bivol
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Operații matematice în concentrul 0-1 000 000. Gimnastica minții.
Gorgan Diana
Activitatea prezintă un set de exerciții care pot fi utilizate la etapa Evocare. Scopul activității-consolidarea deprinderilor de calcul mintal și a limbajului matematic.
„Legământ” de Grigore Vieru. Explorarea textului
Un exercițiu de recunoaștere a figurilor de stil.
Complementul circumstanțial de cauză.
9. Operaţionalizarea terminologiei lingvistice şi literare, în limita standardelor de conţinut.
Искусство Древней Греции
Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Mecanisme simple: Scripetele. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Mecanisme simple. Pârghia.
Pârghia. Legea pârghiilor. Genurile de pârghii. Aplicații. Exerciții. Fișă cu probleme.
Dezvoltarea economică a statelor lumii în 1945-1991.Fenomenul miracolului economic
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Роман эпохи Возрождения «Дон Кихот» М. де Сервантеса
Иван Пилкин
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Asociază termenul potrivit.
Este o activitate didactică propusă elevilor din clasa a IX-a în cadrul secțiunii: Limbă și comunicare. Poate fi utilizată ca activitate de sistematizare a cunoștințelor la final de capitol (unitate de învățare) în vederea aprofundării cunoștințelor dobândite despre teme literare. Elevii își vor dezvolta competențele de observare, analiză, asociere și sistematizare a informațiilor (imagini și cuvinte-cheie).
Химия, 8-й класс, Соли: состав, классификация, названия, применения
Терлецкая Алла
Тема: Соли: состав, классификация, названия, применения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Law and Order (collocations).
Exercițiu de vocabular ce constă în alcătuirea de expresii/ locuțiuni utilizate în domeniul legal.
Pictură de primăvară. Experiment - amestec de soluţii. Joc "Zarurile cu poveşti".
Prin activitatea integrată propusă, elevii vor picta prin tehnica fuziunii de culori pe suport ud, vor fi provocaţi să fie originali şi creativi, astfel încât prin detaliile pe care le vor aplica să obţină lucrări deosebite. Experimentul propus este din domeniul chimiei şi familiarizează elevii cu amestecul de lichide de diferite densităţi. Prin această activitate se face transfer de noţiuni privind toleranţa şi acceptarea, copiii fiind provocaţi să fie creativi şi în domeniul limbajului.
Tipuri de pârghii.
Joc Wordwall de grupare a unor dispozitive după tipul de pârghie ce le caracterizează funcționarea.
Probleme de cumpărare-vânzare
Grecu Margareta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Asaza la locul potrivit.
Competente vizate: identificarea literelor dintr-un cuvant, formarea campului vizual de o silaba/ cuvant, descifrarea mesajului scris, asocierea corecta cuvant-imagine. Activitatea poate fi valorificata in perioada de recapitulare finala, la tema "Trenuletul vacantei" si propune asocierea stimulilor vizuali cu forma scrisa a cuvantului.
Arta populară – portul național
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Animale vertebrate. Încrengătura Cordata. Supraclasa Pești (Pisces)
Munteanu Marcela

Obținerea oxizilor
Conținut tematic: Obținerea oxizilor Competențe evaluate: recunoașterea metodelor de obținere a oxizilor prin: descompunerea bazelor insolubile, sărurilor insolubile.
Ioan Slavici ,,Moara cu noroc”.
Este un exercițiu de recunoaștere a personajelor din nuvelă.
Modelul ciclului de politici publice
Golban Petru
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ce, cât și cui să spun despre mine: Cum să controlezi ce cred alții despre tine?
Sergiu Toma
Ce, cât și cui să spun despre mine: Cum să controlezi ce cred alții despre tine?
King Midas, Reading together, form 6 Unit 4
O lecție interesantă și interactivă unde se învață vocabularul prin prizma textului audio-vizualizat. linkul face trimitere la youtube, de unde elevii vor descărca povestea si vor lucra cu textul. se respectă cele 3 etape metodologice-pre-listening activity, while listening activity și post listening activity. Activitățile sînt interactive cu scopul asimilării vocabularului și formarea comtetenței de comunicare-receptarea mesajului oral și scris. Sint cultivate valori ce țin de aprecierea familiei, si altele,....
Romanul „Singur în fața dragostei” de Aureliu Busuioc. Teme și motive. Comentariu sociocultural
Gavriliță Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 12-й класс, Историко-литературный процесс первой половины ХХ века
Гайбу Светлана
Тема: Историко-литературный процесс первой половины ХХ века Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Развитие личности, 1-й класс, Искусство познания себя и других
Коржикова Арина
Тема: Искусство познания себя и других Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 6-й класс,
Українська мова і література, 12й класс, Узагальнюючі слова у реченнях з однорідними членами
Подлєсная Світлана
Тема: Узагальнюючі слова у реченнях з однорідними членами Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
O prezentare in Wakelet despre alimentație sănătoasă.
Elevii vor răsfoi o carte in Wakelet.
Inecuații reductibile la inecuații de gradul I cu o necunoscută
Galina Obletsova
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Comparatives.
Activitatea are ca scop consolidarea folosirii formei de comparativ a adjectivelor în limba engleză. Competențele pe care elevii le vor dezvolta sunt: competențe de comunicare în limba engleză și competențe digitale. Activitatea este una de tip quiz, elevii citesc propozițiile și aleg varianta corectă de comparativ pentru a le completa. Se folosesc imagini pentru a îi atrage pe elevi, dar și pentru a îi ajuta în rezolvarea quiz-ului. Conținuturile tematice sunt: animale sălbatice și comparativul adjectivelor.
Family - God's Masterpiece
Orbu Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
OMOFONE
Activitatea are ca scop consolidarea cunoștințelor de scriere corectă în limba română, prin raportare la ceea ce auzim. Astfel, activitatea își propune să dezvolte competența de utilizare corectă, adecvată şi eficientă a limbii române în procesul comunicării scrise.
Биология, 9-й класс, Фотосинтез, как процесс жизнедеятельности растений
Руснак Димиан
Тема: Фотосинтез, как процесс жизнедеятельности растений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Expresivitatea materialelor de artă în realizarea imaginii plastice
Carp Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Universul poetic: teme și motive, ipostaze ale eului liric blagian
Levința Veronica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Round Up
Orbu Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Capacitatea vaselor.
Compararea cronologică a unităţilor standard de măsură a capacităţii.
Sunetul [g] şi litera de tipar G. Litera G (mare) de mână
Pumnea Valeria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 10-й класс, Неметаллы. Химические свойства и применение
Гурэу Владлена
Тема: Неметаллы. Химические свойства и применение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
I wish structure
Antociuc Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Les verbes I groupe- l'indicatif présent.
Alegerea corectã a verbelor de grupa I, la indicativ prezent- consolidare. Folosirea corectã a terminaţiilor specifice.
Grammar adverb “naturally”
Carolina Andronic
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Legea acțiunii maselor. Ecuația cinetică
Baerle Iulia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Jobs
Consolidarea cunoștințelor la tema Jobs
Casa mea de vis

Round up Unit VI. End-of-the-book Round Up.
Final Consolidation of the vocabulary considering specific phrases. Unscramble the sentences. Checking the knowledge of holidays, appearance, clothes, food, civilization.
Civilizațiile Orientului antic
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Europa centrală şi de sud-est în secolele XVI-XVII
Petrovici Silvia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
PARLER DE LA MÉTÉO
Elevii vor trebui să formeze perechi din imagini și expresiile referitoare la vreme.
In the village.
Activitate care include mai multe exerciții, de tip APP MATRIX: QUIZ CU ALEGERE MULTIPLĂ, PUZZLE, ORDONEAZĂ PERECHI, POTRIVIRE PE IMAGINI, ORDONARE PE GRUPE. Aceste exerciții ne ajută la consolidarea și evaluarea vocabularului tematic, fructele și legumele.
Înmulțirea numerelor naturale când unul din factori e 1, 2, 3,4, 5.
Puzzelul matematic propus vine în sprijinul elevilor care doresc să-și verifice cunoștințele legate de însușirea tablei înmulțirii cu 1, 2, 3, 4, 5.
Гражданское воспитание, 7-й класс, Закон в доступном для всех понимании
Кориненко Александр
Тема: Закон в доступном для всех понимании Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Substantivul.
Exerciții aplicative.
Unghiuri , măsurare
Nivel mediu,pentru evaluare. Se urmărește ca elevul sǎ cunoască noțiunea de unghi și alte noțiuni legate de unghi; să cunoască clasificarea unghiurilor în funcție de măsura lor ; sǎ determine, folosind metode adecvate, măsuri de unghiuri;
Общая структура документа HTML
Schițco Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Arta națională în sec. XIX-XXI.
Carte despre creația pictorului neamului nostru Igor Vieru Unități de competență: Evidențierea elementelor specifice artelor contemporană şi modernă în opere artistico-plastice din cultura națională și universală. Aprecierea valorică a operelor de artă plastică contemporană și modern în aspect multicultural. Valorizarea istoriei artelor conteporane și moderne în diverse proiecte creative.
Head and face „A visit to the country”
Olaru Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unificarea Italiei

Universul liric bacovian.
Activitatea verifică dacă elevii clasei a X-a recunosc temele specifice universului bacovian în diferite versuri. Astfel, ei au de asociat versuri aparținând lui George Bacovia cu temele literare date.
Познание мира, 5й класс, Разнообразие растений
Песцова Надежда
Тема: Разнообразие растений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Scrierea cuvintelor cu cratimă va / v-a.
Exerciţiul are ca scop stabilirea regulei de scriere corectă a ortogramelor va, v-a.
Знаки препинания при обособлениях, выраженных существительными с предлогами
Мещерякова Нина
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Физика, 11-й класс, Решение задач с использованием физических величин, связанных с дискретной...
Макевнина Ольга
Тема: Решение задач с использованием физических величин, связанных с дискретной структурой вещества Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sunetul inițial.
Copiii vor realiza perechi între imaginea ce reprezintă un animal și sunetul inițial din denumirea animalului.
Logaritmul unui număr real pozitiv
Cioruţa Andreana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (4)
Orbu Galina
Potiomchina Olga
Poezii cu formă fixă.
Definiție. Exemplu.
Tipuri de date structurate. Tipuri de date tablou unidimensional
Guriță Elena
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Dicționare școlare
Mârzenco Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Познание мира, 5й класс, Взаимодействие организмов в природе
Песцова Надежда
Тема: Взаимодействие организмов в природе Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Educație pentru patrimoniu
Stimularea unei stari de spirit si de atitudine civica pentru prezervarea si promovarea patrimoniului istoric
Sisteme de două ecuații de gradul I cu două necunoscute și reductibile la ele
Obletsova Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Regulamentul școlii
Ciobanu Elena
cu privire la alegerile în Consiliul elevilor Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cum traversăm calea ferată în siguranță
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului REPEMOL de către Biroul de cooperare a Elveției. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul educatieonline.md este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
„Măi bădiţă, floare dulce”. Atelier de lectură
Nenescu Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Rețele de calculatoare. Internet-ul

Mesaj Moș Crăciun.
Elevii vor înlocui imaginile cu literele corespunzătoare şi vor afla mesajul Moşului. Apoi, vor număra de câte ori apare o imagine în mesaj şi vor scrie pe primul rând cifrele corespunzătoare.
Consolidarea poziției Moldovei și Țării Românești în sec. XV
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Conservarea energiei mecanice. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Sistemul nervos central la om

Propoziția. Părțile de propoziție, consolidare
Popa Elena
Les temps du passé
test quizz
Lectia (3)
Paşa Lilia
Stereotipuri și prejudecăți

Antonimele cuvintelor
Antonimele cuvintelor
Матричный метод решения систем
Nesterova Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Corpul uman. Organele interne.
Identificarea unor organe interne în baza imaginii propuse.
Nicolae Milescu-Spătaru - primul homo universalis în cultura română. Elemente ale umanismului în „Jurnalul de călătorie în China”
Fărîmă Nelea
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Înmulțirea cu 2.
Jocul este creat cu scopul de a exersa , consolida înmulţire cu 2 .
He has a robot.
Călcăi Livia
Vă prezint o video lecție la tema: He has a robot. Scopul acestei activități e de a motiva elevii să învețe l. engleză, de a da atractivitate demersului educativ sub un alt format de predare a lecției.
Биология, 6-й класс, Положение, основные функции и гигиена эндокринной системы
Баранчук Людмила
Тема: Положение, основные функции и гигиена эндокринной системы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Limba Franceza, A1. 2019
Recapitulare: algortimi, programe și executanți.
Este un test de consolidare a informațiilor repetate la prima ora de informatică din clasa a IX-a. Îl dădeam în format de hârtie fie la sfârșit de lecție, fie la tema urmatoare la etapa de verificare a cunostonțelor. Competențele urmărite: 1. Formarea unei viziuni ştiinţifice asupra componentei informatice în soci1. etatea contemporană. 2. Respectarea regulilor de securitate, ergonomice şi etice în activităţile ba10. zate pe utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor. Se vor evalua și consolida cunoștințele elevilor acumulate în anul precedent de studii. Se va face o mică introducere în lumea programării de la cea orientată pe obiecte/executanți la programarea într-un limbaj de nivel înalt.
Cazuri simple de ortografie a numeralelor
Muruz Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Comedia I.L Caragiale Conu Leonida față cu reacțiunea Lexicul textului
Sarbusan Galina
Revista mea. Proiect interdisciplinar.
O altflel de revistă. O prezentare on-line, perfectă pentru învățarea la distanță.
Ion Druță, „Toiagul păstoriei”. Caracterizarea personajului
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 6-й класс, Правописание окончаний имён прилагательных
Манукян Мери
Тема: Правописание окончаний имён прилагательных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Test de evaluare finală
Un alt test de evaluare finală realizat pe platforma www.liveworksheets.com, structurat pe itemi diferiți, cu feedback imediat, care se poate folosi foarte bine în această perioadă a școlii online.
Structuri de tricot.
Exercițiu tip Joc-Perechi care vizează consolidarea cunoștințelor despre structura tricoturilor.
Puncte critice. Puncte de extrem. Extremele funcției
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Aria hexagonului regulat
Arama Maia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Franța de la monarhie absolută la republică

Mașina simplă de cusut. Părți componente.
Exercițiu interactiv tip Text spații goale realizat cu aplicația LearningApps; sarcina de lucru vizează identificarea de către elevi a părților componente ale mașinii simple de cusut.
Mecanisme simple: planul înclinat. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Reproducerea la om.
Tipul lecţiei: transmitere şi însuşire de noi cunostinţe Scopul: dobândirea de către elevi a unor cunostinţe referitoare la alcătuirea, structura şi bolile sistemului reproducător feminin şi masculin Competenţe: - Recunoaşterea organelor sistemului reproducător - Descrierea părţilor componente ale organelor sexuale - Descrierea etapelor principale ale ontogenezei - Identificarea unor boli cu transmitere sexuală ale sistemului reproducător
Reacţii termonucleare. Energetica termonucleară.
Balmuș Olga
Activitatea este recomandată pentru etapa „Reflecție”. Elevii nu au nevoie de cont.
Poezia „Iarna ” de Nicolae Labiș
Exprimarea sensibilității estetico-literare prin lectura, recitarea expresivă a poeziilor propuse.
Broasca
Descoperă animalul din puzzle.
Radioactivitatea. Radiații nucleare
Grigoriev Eugen
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Calitățile unui lider
Botnari Ina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Scăderea cu 2

Русский язык, 8-й класс, Имя существительное (1 урок)
Караулан Людмила
Тема: Имя существительное (1 урок) Караулан Людмила Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Prietenia, cea mai de preț comoară.
Materialul are scopul de a-i sensibiliza pe elevi și de a-i determina pe aceștia să descopere importanța adevăratei prietenii, prin lecturarea povestirii populare "Prietenia, cea mai de preț comoară". Povestea este prezentată într-o formă atractivă care îi va atrage pe micii cititori.
Решение задач с использованием строк в язаке програмирования Pascal
Belomenova Aliona
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Урок: What do you want to be Part 2
Schneider Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Subordonata circumstanțială de loc.
Gandrabură Inga
Valorificarea achizițiilor lingvistice în realizarea actelor comunicative .
Tapiseria artistică. Educația estetică.
Сele mai importante sunt VALORI ŞI ATITUDINI. Manifestarea interesului pentru cunoaşterea şi interpretarea operelor de artă plastică/decorativă. Manifestarea iniţiativei în aprecierea critică a operei de artă, compararea propriului punct de vedere cu părerile celorlalţi. Motivaţia pentru ocrotirea şi punerea în valoare a patrimoniului artistic naţional şi universal. Disponibilitatea pentru cultivarea capacităţilor estetice ca fundament pentru participarea la viaţa culturală din republică. Înţelegerea şi aprecierea diverselor forme de expresii din patrimoniul artelor plastice universale.
Interacțiuni electrice și magnetice
Evaluarea formativă a cunoștințelor despre interacțiunile electrice și magnetice.
Українська мова і література, 2-й класс, Речення виражає закінчену думку. В. Сухомлинський «У лісі.»
Рябой Алла
Тема: Речення виражає закінчену думку. В. Сухомлинський «У лісі.» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 12-й класс, Белки
Кадина Марина
Тема: Белки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Corpul uman.
Jocul Puzzle are ca scop explorarea pe bază de planşă, de imagine a componentelor organismului uman.
Textul ,,Cuibul de păsărele''', după Cezar Petrescu.
Exerciţii interactive de înţelegere a textului studiat.
Понятие обратной матрицы. Обратимые матрицы
Lungu Evghenia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Stiinte. 2017
Limba - principalul mijloc de comunicare.
Lecție interactiva bazată pe instruire, învățare, evaluare.
Lectia3
Țurcan Tatiana
Le passé composé
Activitatea creată cu ajutorul platformei Kahoot este una de evaluare, având ca principal scop verificarea noţiunilor legate de perfectul compus. Testul este adresat elevilor clasei a IX a, L2, nivel A2.
Găsește cuvintele.
Scopul activității este de a consolida elevilor capacitatea de a citi și de a dezvolta viteza de reacție a fiecărui elev.
Poziția dreptelor în plan. Drepte concurente, drepte paralele și perpendiculare
Baș Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Aria discului. Lungimea cercului
Arama Maia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Energia mecanică.
Test de evaluare formativă la Energia mecanică.
Cum scriem corect: întruna sau într-una.
Stoica Monica
Aplicarea regulilor de ortografie redactarea de text.
Lectia (1)
Potiomchina Olga
Sunetul [r] şi litera de tipar r. Dialogul. Componentele dialogului: vorbitorul, ascultătorul. Litera r (mică) de mână. Literele mari şi mici scrise, izolat şi combinate în silabe
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Diversitatea situațiilor de viață și luarea deciziilor

URSS în perioada postbelică.
Scopul: Consolidarea competențelor elevilor în baza subiectului „URSS în perioada postbelică”. Competenţa specifică disciplinei: 1. Înţelegerea şi utilizarea adecvată a limbajului de specialitate. (Curriculum 2010) Subcompetență: Utilizarea adecvată a termenilor istorici în elaborarea şi prezentarea discursurilor orale şi scrise. (Curriculum 2010)
Funcția de gradul II. Reprezentarea grafică a funcției de gradul II
Lavric Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Housing
Revizuirea vocabularului studiat la tema Housing.
Amfoteritatea aluminiului și a compușilor lui.
Fișa de lucru poate fi utilizată la etapa lecției: Reflecție. Vor fi consolidate competențele de a caracteriza aluminiul după poziția lui în SP dar și argumentarea corelației dintre: compoziție – proprietăți – utilizare a aluminiului.
Русский язык и литература, 10-й класс, Н.В. Гоголь «Мертвые души». Галерея образов помещиков...
Гуцул Алина
Тема: Н.В. Гоголь «Мертвые души». Галерея образов помещиков. Роль лирических отступлений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Curentul electric în semiconductoare
Zavtur Ludmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Surse lexicografice de documentare pentru evitarea greșelilor de exprimare.
Curicheru Tamara
Un filmuleț de corectitudine a comunicării (se explică o geșeală de comunicare).
Биология, 11-й класс, Строение кости. Типы костей. Соединения костей
Кошкодан Диана
Тема: Строение кости. Типы костей. Соединения костей Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Amestecuri de substanțe
Lecție
Математика, 12-й класс, Сечения усеченной пирамиды: параллельное основаниям, диагональное...
Радилова Марианна
Тема: Сечения усеченной пирамиды: параллельное основаниям, диагональное, содержащее высоту Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Numerele naturale până la 1 000 000 000
Ordonarea numerelor naturale în ordine crescătoare.
Legătura chimică
În urma accesării jocului elevii vor determina tipul legăturii chimice pentru diferite substanțe chimice.
„La bunici” după C. Dragomir
Bolocan Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Декоративные растения
Tihoniva Svetlana; Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Cultura și religia în Evul Mediu romanesc literatura, artele, învățământul, știința, filosofia
Eugen Nicov
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 3й класс, Виды предложений по цели высказывания и интонации
Потёмкина Ольга
Тема: Виды предложений по цели высказывания и интонации Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Părți de vorbire.
Părți de vorbire - Exerciții de recunoaștere a părților de vorbire. Scopul: consolidarea cunoştinţelor elevilor privind părţile de vorbire studiate Competențe: recunoașterea părților de vorbire, recunoașterea părților de vorbire cerute de enunțul testului.
Subiectul - parte principala de propozitie

„Voxuri” (voci diferite) fără pluralism – amenințare pentru democrație
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Patrulatere
- să identifice patrulaterele particulare, - să asocieze definiția patrulaterului cu patrulaterul particular, - să recunoască proprietățile paralelogramelor particulare.
Fapte și personalități istorice
Domnitorii români. Elevii vor recunoaște domnitorii după fotografii.
Recapitularea unităţii Vara. Proiecte de vacanţă.
Rosfinschi Mariana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Donner un coup de fil
Bulgaru Daniela și Adam Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Музыкальное воспитание
Părțile componente ale unei plante ierboase. Rolul părților componente ale unei plante

Sunetul [j] şi litera de tipar J. Litera J mare de mână

Lucrul mecanic, energia mecanică-recapitulare.
Joc de căutare a noțiunilor învățate în unitatea - Lucrul mecanic, energia mecanică.
Физика, 9-й класс, Взаимодействие между параллельными проводниками, через которые проходит...
Вангелий Виктория
Тема: Взаимодействие между параллельными проводниками, через которые проходит электрический ток Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Regnul Plante.
Activitatea ,,Adevărat- Fals” are scopul de a identifica trăsăturile distinctive ale plantelor, este utilă la etapa reflecției.
Химия, 10-й класс, Применение фундаментальных законов химии
Гурэу Владлена
Тема: Применение фундаментальных законов химии Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
„Punguța cu doi bani” de Ion Creangă.
Scop- dezvoltarea capacităţii de exprimare orală, de înţelegere şi utilizare corectă a semnificaţiilor structurilor verbale orale. Competențe specifice 1.2. Identificarea unor informaţii variate dintr-un mesaj scurt, rostit clar şi rar 1.4. Exprimarea interesului pentru receptarea de mesaje orale, în contexte de comunicare cunoscute
Cum fac față carantinei provocate de COVID19?
Psiholog – Sergiu Toma
Litrul, multiplii şi submultiplii şi curiozităţi- by gogu Mihaela.
Jocul creat are ca scop aprofundarea, evaluarea sau recapitularea cunoştinţelor despre litru, ca unitate principală de măsură a capacităţii, despre multiplii şi submultiplii săi, dar şi despre stabilirea corectă a valorii de adevăr, în cazul unor curiozităţi dn viaţa reală. Formează, la elevi, competenţe de rezolvare rapidă a unor situaţii.- problemă, dezvoltă gândirea logică, raţionamentul atenţia, memoria, limbajul şi creativitatea.
Mihai Eminescu, nuvela „Cezara” (fragmentul 2)
Șargu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Informatica
Mediile subpolare și polare.
Comendant Tatiana
Activitatea poate fi desfășurată la sfârșitul lecției, pentru a consolida materialul studiat.
Teritoriul și poziția fizico-geografică a Republicii Moldova.
Indetificarea particularităților poziției fizico-geografice a Republicii Moldova din mai multe opțiuni.
Comedia I.L Caragiale Conu Leonida față cu reacțiunea Caracterizarea personajelor
Sarbusan Galina
Jocuri cu degețelele
Svetlana Poclitari
Asistență Logopedică pentru 5-7 ani;"Jocuri cu degețelele"
Digestia la om.
Evaluarea noțiunilor care vizează sistemul digestiv
Ortogramele să, s-a, sau, s-au.
Aplicarea corectă a ortogramelor.
Textul literar narativ. Cuvintele noi din text. Text-suport: „La săniuș” după Ion Agârbiceanu
Muruz Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 1-й класс, Буквосполучення «ьо»
Рябой Алла
Тема: Буквосполучення «ьо» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Punctuația în cadrul propoziției și a frazei.
Evaluarea cunoștințelor despre izolarea virgulei în propoziții și în frază.
Heroes of Our Times/ Describing People Appearance.
Students have to separate the words into the two categories of personality and appearance.
Colours. What Colour Is....?
Revision of the vocabulary based on the topics: colours, animals, food, etc. Children have to mach the objects with the colours in an interactive game.
1calatorii8
Cuflic Ecaterina
Râurile Eurasiei.
Rebus. Cunoașterea râurilor Eurasiei.
Die Körperteile.
Cunoașterea părților corpului în limba germană.
Condensatoare - generalități.
Lecția se adresează elevilor din clasa a IX-a, care studiază la liceele tehnologice discipline de specialitate în domeniul electronică - automatizări. Ea constituie un bun material de însușire a cunoștințelor dar și de verificare.
Animale în pericol!
O prezentare care are ca scop sensibilizarea cu privire la speciile pe cale de dispariție.
Numerele naturale de la 0 la 20.
Activitatea propune alegerea numerelor mai mici, mai mari, pare sau impare.
He'll be eleven in June.
It improves the pupils' vocabulary.
Componența numerelor.
Consolidarea cunoștințelor despre componența numerelor.
Textul ,,Cântec de primăvară " de Ștefan Octavian Iosif.
Dolghi Vera
Activitatea dată are ca scop consolidarea cunoștințelor în baza poeziei ,,Cântec de primăvară " de Ștefan Octavian Iosif și, anume , înțelegerea textului. Mai urmărește ca elevii să consolideze semnele anotimpului primăvară.
Grăsimile
Fratea Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lumea Romană.
Ioan Giorgiana
Test pentru fixarea cunoștințelor acumulate la finalul unității de învățare Lumea Romană, clasa a V-a.
Технологическое воспитание, 1-й класс, Компьютер. Команды и программы
Леу Наталья
Тема: Компьютер. Команды и программы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
România în perioada
Cerbușca Pavel
interbelică. Basarabia în cadrul României Mari (1918-1940) Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 11-й класс, Получение и применение предельных углеводородов
Терлецкая Алла
Тема: Получение и применение предельных углеводородов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Unități de măsură pentru timp. Zilele săptămânii
Elevii vor ordona de la stânga la dreapta zilele săptămânii. Exercițiul se adresează micuților de clasa întâi și poate fi utilizat în cadrul activităților de exersare-consolidare sau de evaluare. Se pretează și la preșcolari.
Găşeste intrusul.
Test interactiv de clasificare a elementelor chimice.
Mitologia și Zeii Greciei
Prezentarea unor zei si zeite din mitologia Greciei.
Particularități ale sistemului endocrin la om.
Interpretarea rolului de coordonare a sistemului endocrin în activitatea organismului uman.
Valori și nonvalori
Buruiană Ala
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Les monumente de Paris
Type de leçon: leçon de renforcement du lexique et d’approche de la civilisation française But : Enrichir le vocabulaire des élèves, les faire comprendre la richesse et la beauté de la langue française et de l’espace francophone
Gândim digital. Repetări în programele mele
Schițco Natalia
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Recapitularea cunoștințelor .Tabla înmulțirii și împărțirii.
Aplicarea înmulțirii, împărțirii pentru aflarea unor numere necunoscute în exerciții.
Materiale auxiliare pentru confecții textile.
Exercițiu interactiv tip Quiz cu alegere multiplă realizat cu aplicația LearningApps, prin rezolvarea căruia se urmărește consolidarea cunoștințelor despre materialele auxiliare utilizate în confecții.
Физика, 8-й класс, Гравитационный или математический маятник
Беляева Светлана
Тема: Гравитационный или математический маятник Беляева Светлана Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Progresii.
Evaluare formativă. Elevii vor dezvolta competenţa matematică şi competenţa digitatală, abilitatea de a folosi şi a mânui instrumente tehnologice.
Emoțiile din viața noastră
Material de pe platforma VideoAnt a avut ca îndemn mesajul trupei Voltaj care ajută elevii să conștientizeze faptul că oricât de greu le-ar fi,trebuie să-și găsească puterea de a o lua de la capăt.Acesta a fost folosit în ora de consiliere și dezvoltare personală la tema ”Emoțiile din viața noastră”,unde am discutat despre modul în care se simte elevul atunci când părinții sunt plecați departe.
Participle of the adjectives
Florescu Olga; Serbul Anastasia
Урок: Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
”Povestea șoricelului”.
Familiarizarea copiilor cu poveștile de la lume adunate. Descoperirea moralei poveștii.
Технологическое воспитание, 1-й класс, Простые приемы для украшения плоских и объемных форм...
Семенюк Аурелия
Тема: Простые приемы для украшения плоских и объемных форм. Изготовление новогодней открытки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Українська мова і література, 8-й класс, Андрій Малишко. Поет – лірик від Бога
Курлянцева Ольга
Тема: Андрій Малишко. Поет – лірик від Бога Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Substanțe compuse anorganice.
Aplicația propusă spre rezolvare are ca scop verificarea și consolidarea cunoștințelor referitoare la clasificarea substanțelor compuse anorganice, prin identificarea categoriilor învățate și diferențierea între clasele de compuși.
Paul Cézanne.
Rusu Mirela
Lecție de comunicare de noi cunoștințe: Paul Cézanne, Elemente de cultură şi civilizaţie franceză ă în cadrul orelor de limbă franceză. Competențe: comunicativă, pragmatică, socio-culturală. Conține suport video, prezentare educațională.
Поведенческие адаптации организмов к условиям окружающей среды
Blohina Irina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Literele v,V.
Textul,,Un vis" -consolidare. Citirea corectă a propozițiilor.
Simţurile - cercetaşii creierului.
Exerciţiul- joc are ca scop consolidarea cunoştinţelor despre organele de simţ şi funcţiile acestora.
Curente literare.
Guranda Ala
Identificarea curentelor literare specifice unor scriitori.
Round up
Word order is a key component of the language To determine the proper sequence of words, you need to understand what the subject, verb and object(s) are The basic objective of this activity is to teach English language students to form and create a grammatically correct sentance .It is necessary to know the language order of words because it helps to build and understand the speach
Гражданское воспитание, 6-й класс, Введение
Барбарош Оксана
Тема: Введение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Haine și încălțăminte. Mărimi potrivite
Barbarova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ciobanu Mariana
Travelling for History
Svetlana Lungu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
ESEUL.
Actualizarea/fixarea cunoștințelor despre eseu în cadrul studiului operei „Cărțile au suflet” de N. Manolescu
Sărurile: compoziția, clasificarea, denumirile.
Activitatea este propusă pentru etapa lecției '' Reflecție'', pentru a consolida competența de a lucra cu masele atomice relative ale elementelor din SP. Elevii vor corela compoziția sărurilor cu denumirea lor și solubilitatea acestora.
ZU + ZU. ZU – ZU. Consolidare-dezvoltare.
Furmuzachi Mariana
Sunt exerciții de consolidare și dezvoltare a temei. Elevii vor exersa adunarea și scăderea numerelor până la 100 fără trecere peste ordin.
Margarete-puzzle
Puzzle cu flori de vara-margarete
Colectarea deșeurilor.
Colectarea deșeurilor.
Învățătura despre Sfânta Treime în Crez (Religie ortodoxă)
Competențele vizate de această aplicație: Competențe generale: 1. Cunoaşterea şi iubirea lui dumnezeu ca fundament al desăvârşirii şi mântuirii omului Competențe specifice: 1.1 Cunoaşterea învăţăturilor de credinţă ale Bisericii Ortodoxe, cuprinse în Crez;
Lectura explicativă a textului "Cărțile au suflet" de N. Manolescu.
Lectie în prezentare.
Figuri şi corpuri geometrice
Savin Elena
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Перфекционизм - паутина: никто не идеален. Perfecționismul – pânză de păianjen: nimeni nu e perfect.

Disocierea electrolitică
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Seaport cities

"Acceleratul" de G. Topîrceanu. Vocabular.
Exerciţii de vocabular
Funcțiile sintactice ale adverbului. Ortografia adverbului
Dorin Galben
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Calendarul Anotimpurilor
Anotimpurile reprezentate printr-un un calendar scolar pentru acest an cu diverse colaje specifice lunilor calendaristice
Romanul "Toporișca" de Gary Paulsen.
Este un test formativ de verificare a lecturii operei în cadrul unui atelier de lectură.
Instrumente de măsură.
Instrumente de măsură-recunoașterea lor.
Unități de măsură pentru lungime.
Este un test formativ prin care se evaluează modul în care elevii și-au însușit elemente de bază referitoare la măsurarea lungimii. Are caracter interactiv iar rezolvarea lui are un dublu scop: evaluarea progresului si completarea unui puzzle. Pe parcursul activității, elevii își fixează cunoștințele despre unitățile de măsură pentru lungime. Prin parcurgerea testului, ei își vor dezvolta următoarele competențe specifice: -Transformări ale unităţilor de măsură standard folosind fracţii zecimale; - Calcularea perimetrului unei figuri geometrice, evidenţiind intuitiv perimetrul; -Alegerea unui etalon adecvat pentru activităţi practice referitoare la lungimi/arii/volume/capacităţi; -Aplicarea în situații practice a elementelor de geometrie, pentru a obţine un răspuns la o problemă deschisă.
Specificul scrierii diferitor tipuri de texte (II)
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lern Strategien
Bivol Lucia
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
School uniform
compresiunea vocabularului la tema uniforma scolara
Republica Romană

Killing Time or Learning?

Modalități de reprezentare a lumii vegetale, lumii animale în imagini vizual-plastice.
Video cu înserări. Tutorial la tema: „Modalități de reprezentare a lumii vegetale, lumii animale în imagini vizual-plastice”. Unități de competențe: Recunoaşterea varietăţii imaginilor vizual-plastice în mediul înconjurător. Utilizarea materialelor şi tehnicilor de artă pentru redarea structurilor şi fenomenelor naturii în imagini vizual-plastice. Aprecierea modalităţilor de transformare a formelor reale în creațiile vizual-plastice.
Rolul sistemului respirator
Chirița Elena
pentru organism. Anatomia sistemului respirator la om Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Capitolul II. Tema 8 Sistemul osos.
Activitate sub formă de joc, realizat prin corelare de noțiuni.
Textul ,,Tu iarbă,tot ai mamă?" de Grigore Vieru.Exerciții de valorificare a vocabularului
Dașchevici Galina
Lecție de formare a capacităților de dobândire a cunoștințelor.
Развитие личности, 12-й класс, Возможности профессионального роста в выбранной области...
Тону Яна
Тема: Возможности профессионального роста в выбранной области. Первые шаги к успешному бизнесу Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sunetul [t] şi litera de tipar t. Litera t (mică) de mână
Dediu Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tipuri de date șir de caractere.
Țurcanu Alla
Această secvență video va favoriza recunoașterea procedurilor și funcțiilor tipului de date șir de caractere, precum și aplicarea acestora la rezolvarea problemelor.
Lectura educatoarei - Maricica de Luiza Vlădescu
Scopul - Aducerea în atenția preșcolarilor prin intermediul unor povești adaptate vârstei exemple de comportamente , dezvoltarea competențelor de ascultare activă, de înțelegere a unui mesaj transmis prin intermediul poveștilor.
Le Petit Nicolas.
Activitatea se adresează elevilor de nivel A2 - B1 și își propune consolidarea competențelor de înțelegere a unui text audio prin două activități de învățare care au ca suport un scurt fragment (7 minute) din ecranizarea operei Le Petit Nicolas de René Goscinny și Jean-Jacques Sempé, ecranizare realizată de Laurent Tirard.
LES PRONOMS RELATIFS QUI ET QUE
Este un Exercițiu cu alegere duală ce vizează înțelegerea unor fraze.
Test: présenter des activités quotidiennes
Îmi propun prin această lecție să-i învăț pe elevii mei să-și prezinte corect și fluent activitățile cotidiene.
Modulul 4.Recapitulare.
Julea Gheorghe
Evaluarea modulului. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
"Povestea lui Harap-Alb", de Ion Creangă. Motive și simboluri.
Scop: consolidarea cunoștințelor Competențe specifice: -receptarea adecvată a sensului / sensurilor unui mesaj transmis prindiferite tipuri de texte orale sau scrise; -analiza principalelor componente de structură, de compoziţie şi de limbaj specifice textului narativ; Conținuturi tematice: evaluarea cunoștințelor dobândite despre basmul cult - motive și simboluri
Relații trofice și piramide ecologice
Grecu Diana
Scopul acestui exercițiu - consolidarea cunoștințelor despre relațiilor trofice și piramide ecologice.
Sunetul [u] și litera de tipar u. Despărțirea cuvintelor în silabe. Scrierea literei u mic de mână
Mîndru Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Înmulțirea și împărțirea cu 7

Activitate interactivă de consolidarea a cunoștințelor la subiectul scrisorilor de afaceri, și anume cu referință la scrisoarea de intenție sau de motivație pentru angajare în câmpul muncii.
Lectia (6)
Vorotneac Elena
Proprietățile funcției de gradul I
Lavric Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биология, 12-й класс, Основные доказательства эволюции
Тертяк Снежана
Тема: Основные доказательства эволюции Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Caracterizări simple de personaje literare după faptele descrise, organizate pe baza unor repere. Descrierea unei viețuitoare. Veverița. Selectarea informației.
Focșa Aliona
Această resursă vine cu o descriere prin comparații a veveriței, eroinei textului studiat.
Українська мова і література, 7-й класс, Дієслова І та ІІ дієвідмін. Дієвідмінювання дієслів І та ІІ
Подлєсная Світлана
Тема: Дієслова І та ІІ дієвідмін. Дієвідмінювання дієслів І та ІІ. Дієвідмін Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Hidrații de carbon. Lecție de sinteză.
Cartea digitală este propusă elevilor pentru analiza produșilor obținuți la prelucrarea chimică a hidraților de carbon în raport cu acțiunea lor asupra organismului și mediului.
Atelier de interpretare a faptelor de limbă. Comicul de limbaj
Ciorescu Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Структура и функции микроскопа
Мущински Галина
Тема: Структура и функции микроскопа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Divizorul comun a două numere naturale. C.m.m.d.c. a două numere naturale. Multiplii comuni a două numere naturale. C.m.m.m.c. a două numere naturale
Arama Maia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Test- Poluarea mediului
Am creat un test pe unitatea de învățare "Echilibre și dezechilibre de mediu" în Quizalize, ce are ca scop însușirea noțiunii de poluare , cauzele și efectele acesteia asupra mediului. Deprinderea unor obiceiuri sănătoase de a contribui la protejarea mediului prin popularizarea și mediatizarea unor mesaje antipoluare pe paginile unor site-uri educaționale.
Springtime.
Este un instrument amuzant și atractiv, ce ar putea fi folosit pentru evocare, pentru a-i face pe elevi să descopere tema lecției.
Гражданское воспитание, 9-й класс, Механизмы гражданского и политического участия
Бабина Юлиана
Тема: Механизмы гражданского и политического участия Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mediile temperate
Zamfir Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Subiectul și predicatul. Exerciții aplicative.
Competențe specifice disciplinei: - Aplicarea elementelor de construcţie a comunicării în mesajele emise, manifes- tând tendinţe de conduită autonomă. Unități de competență: 5.3. Respectarea normelor fonetice şi gramaticale elementare. 5.4. Pronunţarea corectă a cuvintelor limbii române.
Opțiunea III Plan: Dezvoltarea unei afaceri în comunitate
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Monumente de arhitectură laică si ecleziastică
Bîtcă Ana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Reflexia luminii. Legile reflexiei
Tihii Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Il y a une fête à Plougasnou
Țurcan Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Модуль «Моё здоровье». Здоровье–это жизнь.
Leaşenco Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Национальное искусство XIX-XX вв. Живопись. Графика. Скульптура
Papușina Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
La magazinul alimentar. Mâncarea.
Drăgălin Olga
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Meserii.
Activitatea presupune recunoașterea meseriilor din imagini și contribuie la consolidarea cunoștințelor despre meserii.
Umanismul și Renașterea. Recapitulare.
Scopul activității - consolidarea informațiilor referitoare la lecțiile Umanismul și Renașterea. Competențe dezvoltate de elevi - Localizarea în spaţiu a lumii cunoscute în diferite perioade istorice, Utilizarea adecvată a termenilor istorici/limbajului de specialitate în prezentarea unui fapt/proces istoric, Utilizarea dialogului intercultural, Realizarea unor prezentări pe o temă istorică utilizând mijloace digitale. Conținuturi tematice - Umanismul și Renașterea.
Свойства функции 1 степени.Точки пересечения графика функции с осями координат.
Данное упражнение способствует формированию навыков по определению координат точек пересечения графика функции 1 степени с осями координат. Может использоваться для самопроверки учащимися при прохождении темы.
Instituirea monarhiei în România
Consolidarea cunoștințelor
Развитие личности, 9й класс, Эмоциональное саморегулирование Академический Стресс
Романчук Ольга
Тема: Эмоциональное саморегулирование Академический Стресс Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Aflarea descăzutului necunoscut
Căldare Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Noțiunea de raport algebric. Domeniul valorilor admisibile

Insectele
Consolidarea materiei
Метод Гаусса 1
Nesterova Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Andy`s Birthday Party.
Un proiect de lecție interactiv.
Atelier de scriere: „La teatru...” (utilizarea termenilor din inventarul lexematic)
Costenco Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
JOBS.
Activitate de revizuire a cunoștințelor legate de tematica „Meserii”. Elevii trebuie să unească denumirea meseriei cu imaginea potrivită, selectând imaginea corectă și mutând-o în căsuța aferentă denumirii meseriei. La sfârșit aplicația va bifa răspunsurile corecte și le va semnala pe cele incorecte. Elevii își vor verifica vocabularul dobândit legat de tematica „Meserii” , dar își vor dezvolta și abilitățile digitale.
Fișă de evaluare - Domeniul Știință.
Scopul: Consolidarea cunoștințelor despre numerația în limitele 1-10 Consolidarea cunoștințelor despre mediul înconjurător Competențe: - să compună numărul 7, găsind soluții - să raporteze corect numărul și cifra la cantitate și invers - să determine obiectul care corespunde unor anumite atribute Conținuturi tematice:- Numerația în limitele 1-10 - Cosmosul
Mecanisme simple.
Scopul: de a recapitula și sistematiza cunoștințele elevilor la modulul "Mecanisme simpe".
Evaluare. "Patul lui Procust", de Camil Petrescu.
6. Operaţionalizarea terminologiei ştiinţifice lingvistice şi literare, în limita standardelor de conţinut
Биология, 11-й класс, Вестибулярный анализатор и вестибулярные раздражители
Баранчук Людмила
Тема: Вестибулярный анализатор и вестибулярные раздражители Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Гражданское воспитание, 8-й класс, Самооценивание I
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Самооценивание I Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Kăsurarea masei. Kilogramul.
Consolidare.
Litera x
ASOCIERE LITERA -IMAGINE
#6 Postările pe Social Media
Serialul reprezintă un suport didactic pentru profesorii și elevii care au optat pentru disciplina opțională „Educație pentru Media”. Episoadele video abordează teme din manualele treaptei gimnazială și liceală, într-un format interactiv, accesibil și explicit. A fost lansat în 2020, în cadrul Hackathonului media „Puterea a cincea", ediţia a 6-a, desfăşurată de Centrul pentru Jurnalism Independent.
Comunicarea pozitivă în familie
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Doricul, ionicul, corinticul. Prezentare

Dacii și romanii
Un joc atractiv, elevii lucrează independent, trebuie să aleagă varianta corectă! Se consolidează cunoștințele referitoare la lecția despre strămoșii noștri: dacii și romanii.
„Vara în care mama a avut ochii verzi” de Tatiana Țîbuleac
Vlas Lidia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 10й класс, Тарас Шевченко «Доля». Звертання поета до власної долі
Курич Олена
Тема: Тарас Шевченко «Доля». Звертання поета до власної долі Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Punctuaţia propoziţiilor coordonate
Zgardan Aliona
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Как ставить цели в жизни?
Pozdneacova Alla
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Muruz Rodica. Modulul VIII. Unitatea 13: Propozițiile. Felul lor. pagina 135.
Unități de competențe: 1.1. Identificarea semnificaţiei unui mesaj oral într-o situație de comunicare cunoscută. 1.2. Explicarea sensului cuvintelor dintr-un enunț audiat. Conținuturile tematice: - Exerciții aplicative. - Felurile propozițiilor: afirmative, negative; simple, dezvoltate; - Exersează independent pe caiet; - Creează oral pe baza imaginii propoziții afirmative și negative, simple și dezvoltate; - Concluzie.
Countries and nationalities (students with special educational needs)
Consolidation exercises for students with special educational needs (Unit 1 from Art-Klett textbook)
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga Ars poetica blagiană
Vorotneac Elena
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Măsurarea tensiunii și intensității curentului electric. Gruparea conductoarelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Повторяем тему «Долгожданное лето»
Leașenco Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Физика, 11-й класс, Изопроцессы идеального газа. Изотермический процесс
Макевнина Ольга
Тема: Изопроцессы идеального газа. Изотермический процесс Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Технологическое воспитание. 2017
Adaptările structurale ale organismelor la factorii de mediu.
Identificarea adaptărilor structurale ale organismelor la factorii de mediu(lumină,temperatură,umiditate)
Sunetul [chi^] şi grupul de litere de tipar Chi.
Purcaci Tatiana
Scrierea grupului de litere Chi. Cuvinte cu sens opus Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unitatea3 Lecția a 3-a. Textul literar. Text suport: Din viața dacilor, după A. Vlahuță.
Ex.6, pag. 62 Grupați perechile de anonime. Competența 5.1. Utilizarea eficientă a lexicului învățat în diferite situații de comunicare orală și scrisă.
Unit 2. Lesson Seven. Christmas.
Prezint un video-quiz, scopul căruia este evaluarea înțelegerii de text în componenta scrisă și cea orală. Elevii vor face cunoștință cu un film în desen animat ce ține de cultura engleză și vor dezvolta competența lingvistică și digitală.
Drepte și plane perpendiculare.
Pentru etapa de evocare.
Semnele caracteristice anotimpurilor
Să scrie denumirea anotimpului în care se realizează activitățile prezentate.
Scrierea cu cifre romane.
Activitatea poate fi aplicată la lecțiile de consolidare a cifrelor romane, elevilor revenindu-le sarcina de a recunoaște numerele care au fost scrise cu cifre romane.
#15 Bulă informațională || Abraziv
Serialul reprezintă un suport didactic pentru profesorii și elevii care au optat pentru disciplina opțională „Educație pentru Media”
„Vocabularul limbii române. Structura vocabularului”
Zazulea Inga
La lecția „Vocabularul limbii române. Structura vocabularului”, clasa a X-a, la etapa evocare, prin intermediul instrumentul digital learningapps și metodei jocul didactic ”Ața fermecată”, elevii au stabilit sinonimele neologice a unor cuvinte, apoi le-au inclus, pe rând, într-un text oral. Astfel, elevii și-au dezvoltat competența de comunicare orală, relatând spontan un text îmbogățit cu neologisme.
Как победить страх и тревогу
Cozman Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Structura internă a Pământului
Ghilescu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Parti de vorbire-Recapitulare.
Asocierea cuvantului cu partea de vorbire corespunzatoare reprezinta un tip de activitate de antrenare /remediala pentru unii dintre copii. Materialul dinamic are rol mobilizator, iar antrenarea pe echipe/intreaga clasa in activitate, intareste concentarea si sporeste spiritul competitiv.
Meniul
Rosfinschi Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 10й класс, Основные законы химии
Гурэу Владлена
Тема: Основные законы химии Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adunarea numerelor naturale în concentrul 0-10.
Consolidarea efectuării operațiilor de adunare în concentrul 0-10.
Colosseum Roma.
O activitate de evaluare pentru Lecţia: Colosseum și gladiatorii
Past tense.Irregular verbs.
Aceasta activitate ajută elevii să memoreze verbele neregulate.
Părțile textului: introducere, cuprins, încheiere
Canișcev Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Constituția din 1923 în România

Ameliorarea animalelor

Solar Systrm. Unit 1. Lesson VI.
Our Solar System video explanation with the questions based on this material. Pupils will be able to identify the characteristics of each member of the solar system and will be able to build a spidegram about our solar system in pupil's book, page 23.
"Cei trei prieteni", după o poveste populară
Scopul activității este de a înțelege mesajul transmis în scris. Conținuturile evaluate sunt cele legate de citirea și lecturarea unor texte. Acest tip de activitate dezvoltă la elevi competențe de comunicare, de identificare a semnificației unui mesaj, de formulare a unor enunțuri proprii, de exprimare a interesului pentru lectură.
Primăvara noastră.
Cunoașterea mediului; Primăvara noastră - consolidare
Procedee de obținere a formelor spontane.
Video cu înserări. (Urmăți video-ul! Veți afla lucruri interesante despre cum putem picta cu ajutorul aței. Răspundeți la întrebări și realizați sarcina propusă.) Unități de competențe: Explorarea materialelor și tehnicilor specifice pentru obținerea formelor plane.
”Cine și câți ani are?”
Sarcina activității: rezolvă operația de adunare și așează prin asociere cifra. Scopul activitâții: rezolvarea unor exerciții de adunare. Competențe dezvoltate: consolidarea adunării în limitele 1-10. Conținuturi consolidate: Sistematizarea cunoștințelor de adunare în limitele 1-10.
„Doc” de N. Esinencu. Sistemul de personaje
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 7-й класс, Самооценивание II
Кориненко Александр
Тема: Самооценивание II Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Развитие личности, 12-й класс, Возможности профессионального роста в выбранной области...
Тону Яна
Тема: Возможности профессионального роста в выбранной области. Первые шаги к успешному бизнесу Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sunetul [c] şi litera de tipar k. Litera k (mică) de mână
Pumnea Valeria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Romanizarea geto-dacilor

Unit V Lesson 2 Travelling by Plane.
Elevii au drept scop să vizioneze atent filmulețul și să răspundă la 10 întrebări pe baza acestuia.
Petrolul: principii de prelucrare. Produsele distilării fracționate a petrolului
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Părțile corpului uman.
Această activitate îi ajută pe copii să recunoască mai ușor fiecare parte a corpului uman .Competențe de cunoaștere și de învățare.
„Neneaca, cuconașul ei și dascălul” de C. Stamati. Caracterizare de personaj
Mamaliga Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fracții.
Testează cunoștințele elevilor despre fracții.
How many insects?
Count insect and choose the correct number.
Particularităţile generale ale Terrei ca planetă: forma şi mişcările Pământului.
Consolidarea materiei despre particularităţile generale ale mişcării de rotaţie şi revoluţie a Terrei.
Sandy`s Flat
Un joc Kahoot pentru asimilarea/verificarea vocabularului lecției.
Oceanul Atlantic: clima, apele şi lumea organică
Dumbrava Ecaterina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Mărimi fizice-recapitulare.
Joc Wordwall de recunoaștere a mărimilor fizice, unităților de măsură și instrumentelor de măsură.
Урок синтеза и самооценивания. Отправляемся в путешествие
Bakova Liudmila
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
This is..
This activity improves the pupils' vocabulary.
Verbul – parte de vorbire
Nița Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fabula ,, Doi câini" de A. Donici.
Este o fișă de lucru pentru a evalua cunoștințele ce țin de înțelegerea fabulei,, Doi câini" de A. Donici.
Părțile de vorbire.
Clasificarea părților de vorbire dintr-un șir de cuvinte sau dintr-un mic text.
a warm up activity nouns
a warm up activity pentru compound nouns
Les Écrivains Martiniquais.
Rusu Mirela
Lecție de comunicare de noi cunoștințe: Les Écrivains Martiniquais, Elemente de cultură şi civilizaţie francofonă în cadrul orelor de limbă franceză. Competențe: comunicativă, pragmatică, socio-culturală. Conține suport video, prezentare educațională.
Русский язык и литература, 7-й класс, Дефис между частями слова в наречиях
Букшан Людмила
Тема: Дефис между частями слова в наречиях Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Obiectele din componența documentelor Web: imagini (II)
Braguța Ina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Noțiunea de putere cu exponent natural.
Pentru etapa de reflecție . O modalitate atractivă de-a verifica noțiunea de putere cu exponent natural.
Modulul numărului real. Proprietăți
Biezhenaru Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Subiectul
Prin intermediul acestei activități elevii nu vor recapitula doar noțiunile de subiect, ci și valorile morfologice.
NE JUCĂM CU CIFRELE.
Recunoasterea cifrelor și operații matematice în limitele 1-10
Биология, 8-й класс, Мышечная система
Баранчук Людмила
Тема: Мышечная система Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Matematica prin imaginație.
Dimitriu Irina
Metoda falsei ipoteze (presupunerii).
Corpuri geometrice rotunde.
Acest proiect conține o lecție realizată cu LIVRESQ, în care elevul va reuși, prin explicații video și audio, prin exemple de exerciții și probleme, să înțeleagă corpurile geometrice rotunde și să aplice competențele formate în rezolvarea situațiilor-problemă.
Potenţialul meu. Cum mă văd eu, cum mă văd ceilalţi
Bivol Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
(vizionare desene animate) 3,2,1! O CĂLĂLĂTORIE SPAŢIALĂ ALĂTURI DE PAXI.
(vizionare desene animate) 3,2,1! O CĂLĂLĂTORIE SPAŢIALĂ ALĂTURI DE PAXI (Pentru timpul liber...) Consolidare/Aprofundare: 🌟🌙🌞Sistemul Solar Pentru obţinera unui punctaj maxim, copiii vor urmări în prealabil desenele animate despre Sistemul Solar cu îndrăgitul personaj, Paxi -Sursa: You Tube. Explorarea spaţiului cosmic este una dintre temele preferate de copii.
Puzzle - imagine poveste "Fram,ursul polar" de Cezar Petrescu
Joaca este o parte importantă din procesul de dezvoltare al unui copil. Şi cum modalitatea preferată a celor mici să înveţe este prin intermediul acesteia, puzzle-urile reprezintă jocul ideal. Rezolvarea unui puzzle este o activitate care implică mai multe abilităţi. Pentru a aşeza toate piesele în ordinea corectă, un copil are nevoie de răbdare, concentrare şi precizie, deprinderi pe care aceştia le învaţă printr-un mod distractiv, fără să-şi dea seama. Copilul trebuie sa recunoasca povestea, să-şi aducă aminte forma pieselor care nu se potrivesc.
Mijloace de transport
Materialul online este conceput cu drag pentru a fi un real sprijin elevilor dar și cadrelor didactice în cadrul orelor de dezvoltare personală și nu numai.
Химия, 10-й класс, Электролитическая диссоциация. Диссоциация сильных электролитов
Ону Виктория
Тема: Электролитическая диссоциация. Диссоциация сильных электролитов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
L’article partitif.
Rusu Mirela
Lecție de comunicare de noi cunoștințe. În funcție de nivelul clasei, poate fi folosită și ca lecție de fixare sau recapitulare a cunoștințelor privind formele și folosirea articolelor partitive în limba franceză. Competențe: receptarea mesajelor transmise oral sau în scris în diferite situaţii de comunicare, producerea de mesaje orale sau scrise adecvate unor anumite contexte, realizarea de interacţiuni în comunicarea orală sau scrisă. Conține suport didactic video, teorie, exemple și exerciții.
Reproducerea organismelor
Hîncu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Anglia de la absolutism la monarhie parlamentară

Технологическое воспитание, 3-й класс, Изготовление цветов, изучение методов сборки
Хрипливая Анжела
Тема: Изготовление цветов, изучение методов сборки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md - это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответол с обучением на румынском и русском языках в соответах в соответах в соответол сон 2012010 Цель проекта - обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч. (6) Кодекса об образовании №152 / 2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa Viitorului (Класс будущего) - Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL - Центр передового опыта в области информационных технологий , Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образова.
Dacii
Testul se poate folisi la finalul temei ”Dacii”.
Scufița Roșie.
Dezvoltarea deprinderilor de citire corectă a unor propoziții și realizarea corespondenței cu imaginile potrivite, pe aza textului Scufița Roșie.
Matematica - raportarea numărului la cantitate.
SAVA DIANA IRINA
Verificarea cunoștințelor matematice ale copiilor privind formarea mulțimilor de obiecte cu asocierea numărului la cantitate și invers
Биология, 11-й класс, Заболевания кровеносной системы. Гигиена органов кровообращения
Баранчук Людмила
Тема: Заболевания кровеносной системы. Гигиена органов кровообращения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Повседневность в эпоху Нового времени
Dochina Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Transformări de stare de agregare.
Activitatea se poate desfășura online, în timpul unei lecții video, dar și în clasă, frontal. Se verifică înțelegerea mecanismului transformărilor de stare de agregare cu ajutorul setului de flashcards GoConqr care dezvăluie răspunsurile corecte la întrebările profesorului după discuția online cu elevii.
Pourquoi apprendre le français?
Galbură Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Elemente de vocabular.
Exercițiul propune verificarea înțelegerii sensului unor cuvinte din unele texte studiate în manual. Elevii trebuie să asocieze fiecărui cuvânt dat un cuvânt cu același înțeles, dar cu formă diferită.
Развитие личности, 8-й класс, Токсикомания: неблагоприятные индивидуальные и социальные последствия
Савка Марина
Тема: Токсикомания: неблагоприятные индивидуальные и социальные последствия Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 4-й класс, Числа, записанные римскими цифрами
Малай Наталья
Тема: Числа, записанные римскими цифрами Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Test notiuni geometrice
Test notiuni geometrice, triunghiul
În ce situații folosim numerele naturale
Bernaz Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Развитие личности, 12-й класс, Непрерывное обучение для достижения качественной жизни
Кирвас Алла
Тема: Непрерывное обучение для достижения качественной жизни Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 11-й класс, Органическая химия как составляющая часть науки „Химия”
Чебану Ольга
Тема: Органическая химия как составляющая часть науки „Химия” Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Poluarea și protejarea mediului.
Scopul activității îl reprezintă identificarea comportamentelor distructive ale omului care dăunează mediului înconjurător, dar și identificarea modalităților de protejare a acestuia.
«Символизм», Ш.Бодлер, А.Рембо, П.Верлен
Pilchin Ivan
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Expoziții și vernisaje. Selectarea operelor de artă după un gen de arte plastice
Veta Dascal
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Componentele textului:
Panainte Inga
titlul, autorul, conţinutul. Tablourile naturii descrise. Text-suport: „Toamna ţesătoare” de Vasile Alecsandri Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adjectivul pronominal de întărire
Oleinic Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ortografia pronumelui de politețe

Cucerirea independenței de stat și unirea Dobrogei
Exercițiul ajută la fixarea cunoștințelor acumulate în lecția Cucerirea independenței de stat și unirea Dobrogei
REPUBLICA MOLDOVA: POZIȚIA FIZICO-GEOGRAFICĂ ȘI RELIEFUL.
Localizarea pe harta contur a obiectivelor geografice.
Padlet - instrument util în recapitulare?
Am utilizat Triciderul pentru a opține feedback de la elevi în analizarea unui intrument web -Padletul - utilizat de mine în fixarea operelor literare din programa școlară prin miniproiecte pe grupe. Întrebarea adresată elevilor a fost: Considerați că Padletul v-a ajutat să recapitulați operele din programa școlară: Dați 2 argumente/contraargumente.
This is a parrot
Jelihovschii Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Soluțiile. Disocierea electrolitică.
Testul la chimie este elaborat pentru cl. 8, după curricula 2010.
Українська мова і література, 7-й класс, Часи дієслова
Подлєсная Світлана
Тема: Часи дієслова Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Elogiul satului. „Sufletul satului”. Incidențe ale expresionismului în text
Edu Inga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Genul liric.
Activitatea prezintă succint trăsăturile genului liric.
Sunetul si litera E și animalele.
1.Să recapitulăm- sunetul și litera A, M 2.Sunetul ,,E” 2.1 Identifică poziția sunetului ,,E” în imaginile de mai jos. Scrie grafic cuvintele. 3. Litera E mare și e mic 3.1Povestea literei ,,E” și animalele. 3.2 Formăm și citim silabe 4. Scriem litera E 5. Ne-am jucat, să vedem ce am învățat!
Relații metrice în cerc
Gînga Valeriu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sighișoara, județul Mureș
Prezentarea unei cetăți istorice-Sighișoara
”Privighetoarea” de Hans Christian Andersen (înțelegerea textului).
Materialul propune o fișă de lucru interactivă ce verifică nivelul de înțelege a textului citit și propune realizarea de exerciții pe baza acestuia. Competențele specifice vizate sunt: - Extragerea unor informaţii de detaliu dintr-un text informativ sau literar accesibil; - Deducerea sensului unui cuvânt prin raportare la mesajul audiat în contexte de comunicare familiare
Hidrogenul
materialul didactic creat cu scop de a ajuta elevii să înveţe materia la tema hidrogenul
Rolul figurilor de stil într-un text literar
Negară Lidia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Legea atracției universale

Romanul „Singur în fața dragostei” de Aureliu Busuioc. Caracterizarea Vioricăi Vrabie

Le pronom adverbial “Y”.
Rusu Mirela
Lecție de comunicare de noi cunoștințe. În funcție de nivelul clasei, poate fi folosită și ca lecție de fixare sau recapitulare a cunoștințelor privind folosirea pronumelui “Y” în limba franceză. Competențe: receptarea mesajelor transmise oral sau în scris în diferite situaţii de comunicare, producerea de mesaje orale sau scrise adecvate unor anumite contexte, realizarea de interacţiuni în comunicarea orală sau scrisă. Conține suport didactic video, exemple și exerciții.
Биология, 12-й класс, Антропогенез
Тертяк Снежана
Тема: Антропогенез Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Spectrul de culori: primare, binare; calde, reci; amestecul culorilor
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Formule chimice.
Fixarea formulelor de chimie anorganică, nivel gimnaziu.
Sunetul și litera A
Scopul activității: formarea și dezvoltarea deprinderilor de exprimare corectă orală Competențe specifice: 1.4.Exprimarea interesului pentru receptarea de mesaje orale, în contexte de comunicare cunoscute; 2.4. Exprimarea propriilor idei în contexte cunoscute, manifestând interes pentru comunicare; 3.1. Citirea unor cuvinte şi propoziţii scurte, scrise cu litere de tipar sau de mână;
CˋEST COMMENT CHEZ TOI?
Testul cuprinde cuvinte din vocabularul referitor la tema: casă. Elevii trebuie să aleagă cuvântul potrivit.
Eposul homeric. „Iliada” - epopee a antichității grecești
Țîpu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
How much do you know about Moldova?
Barcuța Natalia
Elevii vor revizui cunoștințel despre Moldova. Cu ajutorul acestei activitati putem realiza etapa de consolidare. La fel elevii vor dezvolta competența interculturală.
Pastelul ,,Oaspeții primăverii,, de V. Alecsandri, partea a II-a
Gorgan Diana
Receptarea mesajului oral. Familiarizarea elevilor cu noțiunea de pastel. Delimitarea tablourilor pastelului, cuvinte rimă.
Русский язык и литература, 3-й класс, Диалог. Общение в гостях, на празднике
Назаренко Ольга
Тема: Диалог. Общение в гостях, на празднике Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fiziologia sistemului urinar
Hîncu Valentina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Proprietățile algoritmului pe înțelesul tuturor
Lișman Doina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mother’s Day

Elevii trebuie să găsească cuvintele la tema - familia.
Izvoare istorice.
Competențele pe care le vor dezvolta elevii: utilizarea corectă a unor termeni istorici precum:izvoare scrise, izvoare nescrise; clasificarea unor obiecte în cele două categorii: izvoare scrise și izvoare nescrise.
М. Булгаков - Композиция повести Собачье сердце
Soboleva Maia
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Marcarea, etichetarea, ambalarea produselor.
BORDEIU RODICA
- definirea și clasificarea mărcilor - marcarea ecologică a produselor - eticheta ecologică - etichetarea mărfurilor - ambalarea mărfurilor - metode de ambalare
Lucrare practică nr. 2: Probleme experimentale la tema „Disociaţia electrolitică”
Dîru Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
The Seasons.
Four seasons' pictures and vocabulary based on this topic in an interactive game.
POPOARE DE IERI ȘI DE AZI
Competențe specifice 1. Localizarea în timp și în spațiu a evenimentelor istorice studiate 2. Explorarea surselor relevante pentru a înțelege fapte și evenimente din trecut și din prezent 3. Utilizarea termenilor istorici în diferite situații de comunicare
Elementele textului
Schițco Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Writing stories/ Cum sa scriem povesti?
Azi ne confruntam cu „criza lecturii”, ale cărei efecte sunt evidente nu doar în ceea ce priveşte lectura şcolară, ci şi în identitatea formabilului şi a culturii. „Naufragiul culturii” (după expresia preferată de Gilles Lipovetski în Fericirea paradoxală) este în directă relaţie cu interesul din ce în ce mai mic pentru lectură şi îşi poate afla ameliorarea dacă se renunţă la abordarea strict didactică a lecturii. Sub semnul pluralităţii, al sistemelor de semne şi semnificaţii care ne înconjoară, lectura ne întovărăşeşte peste tot: de la literă la imagine, de la cuvânt la text, de la grafie la formula matematică etc. Lectura ajută la formarea personalităţii, implicând alfabetizarea, dezvoltarea competenţelor transversale (rezolva Scop-scrierea creativă este cea mai distractivă cale de a da frâu liber imaginației elevilor, de a-i încuraja să scrie și să transforme activitatea aceasta atât de plictisitoare într-o aventură de care se vor bucura alături de noi, profesorii lor. Astfel, alături de faimosul personaj Herry Potter, sau de Praslea cel Voinic sau Harap Alb, de exemplu , elevii vor fi atrasi prin mijloace moderne( video proiector,poze)atenti la peripetiile lor, ca mai apoi, pe grupe sa scrie si ei propria lor poveste. Cea de-a doua cale este completarea unui caiet de vacanță sau continuarea povestii , intamplarii unde a ramas unul dintre eroii nostri. Aici elevii vor întâlni prieteni care, deși par foarte cunoscuți, nu s-au aflat niciodată mai aproape de lumea copiilor ca acum. Competente- elevii vor ajunge să se cunoască mai bine, să călătorească în universuri pe care nici nu și le-au imaginat până astăzi, să trăiască experiențe unice care îi pot ajuta, pe de altă parte, să răspundă, cu inteligență și creativitate, tuturor enigmelor ce vor apărea în viața cotidiană Continuturi-dezvoltarea gandirii critice,cultivarea interesului pentru citit
2
Covanji Aliona
Compararea numerelor naturale de la 0 la 31
Resursa digitală se adresează elevilor de clasa I și are drept scop aprofundarea numerației 0-31, în contextul comparării numerelor naturale, cu ajutorul semnelor convenționale <, > sau = . resursa are caracter ludic și sezvoltă spiritul competitiv în ora de Matematică.
Forțe și mișcare
Testul cu 10 întrebari realizat in Quizizz pe tema Forțe și mișcare verifica cunoștințele elevilor de clasa a III- a din aceasta unitate de învățare făcând corelații cu acțiuni și activități din viața reală.
Funcția proporționalitate inversă
Vasilache Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Corpuri geometrice
O filmare cu ajutorul aplicației LOOM a unei prezentări power point despre Corpurile Geometrice.
Mişcarea naţională
Bujor Viorica
în Basarabia Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 5-й класс, Имя прилагательное и его признаки. Роль прилагательных...
Брижатюк Ольга
Тема: Имя прилагательное и его признаки. Роль прилагательных в тексте Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Forme geometrice plane
Niculescu Steliana
Recunoaşterea unor figuri geometrice în mediul apropiat şi în reprezentări plane accesibile (incluzând desene, reproduceride artă, reprezentări schematice);asocierea figurii geometrice cu reprezentarea grafică
Relieful României
Prin acest test sunt evaluate cunoștințe despre relieful României, clasa a IV-a.
Paralelogramul. Elemente, proprietăți
Popovici-Bujor Violeta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Noțiunea de funcție
Vasilache Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Operații cu matrice. Proprietăți

Unit 5 Reading Together “Gulliver's Travels” part 2/3
Nederiță Liliana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Legenda stâncii Uluru
Activitatea urmărește dezvoltarea competențelor de exprimare orală și scrisă, comprehensiunea textului la prima vedere și stabilirea legăturii între text și experiența personală.
Colours.
Elevii vor potrivi culorile cu cuvântul corespunzător în limba engleză.
Русский язык и литература, 6-й класс, Правописание падежных окончаний имён существительных...
Манукян Мери
Тема: Правописание падежных окончаний имён существительных в форме единственного числа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Metode de ambalare a mărfurilor
BORDEIU RODICA
- metode de ambalare folosite - descrierea metodelor de ambaalre
#14 Războiul informațional || Abraziv
Serialul reprezintă un suport didactic pentru profesorii și elevii care au optat pentru disciplina opțională „Educație pentru Media”.
Ion Creangă- povestitorul sufletului românesc.
Cartea digitală, lucrată în programul Story Jumper, a avut ca scop, în momentul creării, evidenţierea biografiei, dar şi a principalelor opere ale marelui povestitor român, Ion Creangă. Poate fi utilizată, cu succes, în cadrul lecţiilor ce conţin fragmente de lecturi ale marelui scriitor, la diferite clase, chiar la ciclul gimnazial, la Limba şi literatura română, dar şi la alte activităţi şcolare şi extraşcolare- concursuri, proiecte tematice, proiecte eTwinning. Poate fi utilizată în predare, în aprofundare, în evaluare, dar şi în recapitularea cunoştinţelor. Se antreneză procesele psihice ca atenţia, gândirea, memoria, vocabularul, imaginaţia, mai ales cea creatoare.
Înmulțirea și împărțirea cu 8.
Aplicarea operațiilor aritmetice și a proprietăților acestora pentru aflarea numerelor necunoscute în exerciții.
Instrucţiunea for
Evaluare formativă. Elevii vor dezvolta competenţe digitale, capacitatea de a utiliza în mod interactiv cunoaşterea, informaţia şi tehnologiile şi competenţa de a învăţa să înveţi.
Teorema catetei.
Vasilache Galina
Filmuleț: problemă rezolvată. Dezvoltă competența de extrapolarea relațiilor metrice studiate pentru rezolvarea problemelor.
L’Union Européenne.
Rusu Mirela
Lecție de comunicare de noi cunoștințe: L’Union Européenne, Elemente de cultură şi civilizaţie europeană în cadrul orelor de limbă franceză. Competențe: comunicativă, pragmatică, socio-culturală. Conține suport video, prezentare educațională.
Alimentația omului
Mîrzenco Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
"Scrisoarea".
Lecție interactivă cu diverse instrumente digitale.
Химия, 10-й класс, Свойства солей с точки зрения ТЭД
Гурэу Владлена
Тема: Свойства солей с точки зрения ТЭД Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 7-й класс, М.Ю. Лермонтов «Песня про купца Калашникова» (2 урок)...
Букшан Людмила
Тема: М.Ю. Лермонтов «Песня про купца Калашникова» - поэма об историческом прошлом России (2 урок) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Познание мира, 5-й класс, Вещества. Свойства веществ
Песцова Надежда
Тема: Вещества. Свойства веществ Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Compoziţia nonfigurativă
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Genul liric Particularitati definitorii Speciile genului liric
Mamaliga Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Eul real, Eul viitor și Eul ideal

Sunetul [v] şi litera de tipar V. Litera V mare de mână. Reproduceri ghidate a unor fragmente de texte

Operații cu numere naturale de la 0 la 100.
Resursa digitală „Operații cu numere naturale de la 0 la 100” reprezintă o colecție de itemi matematici care au drept scop consolidarea operațiilor cu nmere din concentrul 0 - 100. Elevii de clasa I își pot aprofunda/consolida abilitățile de calcul matematic.
Lectia (3)
Comendant Tatiana
Dispersia luminii. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Scriitori români.
Ciobanu Aliona Acest exercițiu se poate de aplicat la tema ,, Sfârşit de toamnă" de V. Alecsandri la începutul lecției pentru etapa lecției ,,Evocare".
Tradiții de Crăciun
Exercițiul este de tip „Quiz-Puzzle”. Elevii vor alege mai întâi răspunsul la fiecare cerință. Dacă răspunsul este corect vor primi un feedback pozitiv (smiley face-uri), iar dacă este negativ vor primi un emoticon trist. După ce vor răspunde corect la toate cerințele vor putea rezolva puzzle-ul care reprezintă o imagine cu un grup de colindători.
Înmulțirea numerelor naturale 0-100
Lecție de fixare și sistematizarea cunoștințelor. COMPETENȚE SPECIFICE: 2.5. Efectuarea de înmulţiri de numere în concentrul 0 - 10 000 şi de împărţiri folosind tabla înmulțirii, respectiv tabla împărțirii 5.1. Utilizarea terminologiei specifice şi a unor simboluri matematice în rezolvarea şi/sau compunerea de probleme cu raţionamente simple OBIECTIVE OPERAŢIONALE: O1 - să efectueze operații de înmulțire, adunare și scădere ; O2 – să afle termenul necunoscut ; O3 – să efectueze exerciții respectând ordinea operațiilor; O4 - să rezolve probleme utilizând operațiile de înmulțire, adunare și scădere;
Cunoștințe și abilități necesare diferitor profesii. Modalități de informare despre profesii
Bujag Adriana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sunetul [f] şi litera de tipar F. Litera F (mare) de mână
Pumnea Valeria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Русский язык, 9й класс, Предложения по цели высказывания
Бабич Светлана
Тема: Предложения по цели высказывания Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Generalități despre algoritmi.
Tighineanu Irina
Reflecția Elevii prin test verifică cunoștințele acumulate, asimilarea noilor cunoștințe. Nu e necesar să se creeze un cont.
Atelier de lectură:”La mijloc de codru ”,M.Eminescu,cl.a V-a.
Consolidarea cunoștințelor despre viața și opera literară a lui M.Eminescu.
Dăruiește magie...de Crăciun
Activitate extracurriculară - vizionarea unui spectacol de teatru ”Dăruiește magie...de Crăciun”, trupa de teatru Masca (formată din elevii liceului). Scopul realizării spectacolului a fost unul estetic, cultural- artistic, emoțional, spectacol caritabil, etc. În urma vizionării spectacolului, participării la activitate, se fixează abilități ale sec XXI - gândire critică, colaborare, inteligență emoțională, alegerea în cunoștință de cauză (decizii individuale și de grup), flexibilitate, etc. Acest spectacol a fost realizat de elevi, pentru elevi, părinți și profesori, dar și pentru o Casă de tip familial.
Unit 1. Lesson Three. What do you do every day?
Activitatea are ca scop facilitarea însușirii și consolidării vocabularului: părțile corpului. Va crea un mod relaxant de învățare, va dezvolta imaginația și gândirea logică și desigur, elevii vor dezvolta atât competențe lingvistice cât și competențe digitale.
Identificarea acizilor și bazelor cu ajutorul indicatorilor
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cuvintele cu înțeles opus (antonimele)
Consolidarea cunoștințelor.
Compararea şi ordonarea numerelor reale. Reprezentarea pe axă.
Ceban Tatiana
Scopul: de a consolidarea cunoștințele elevilor referitoare la extragerea rădăcinii pătrate din numere pătrate perfecte, de a ordona pe axă numerele reale. Elevii vor extrage radicalii și vor reprezenta pe axă numerele.
Архитектура и музыка в Новое время
Dochina Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Aparatul digestiv la om
Exercițiu interactiv ce îi ajută pe elevi să își testeze, într-un mod plăcut, jucăuș și antrenant, cunoștințele despre anatomia aparatului digstiv la om;
Structura şi funcţiile microscopului.
Elevii trebuie să identifice funcțiile fiecărei parte componentă a microscopului.
Complementele circumstanţiale
Cudalb Elena
Este un test interactiv care are scopul de a consolida cunoştinţele elevilor despre complementele circumstanţiale studiate.
Proprietăţile logaritmilor
Cioruţa Andreana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
ATOMUL.
Activitatea evaluează cunoștințe legate de : -definirea atomului -structura atomului -definirea particulelor componente protoni, neutroni, electroni - definirea numărului atomic Z -structura invelișului electronic, repartiția electronilor pe straturi
Obiective și acțiuni pentru proiectul de carieră
Blanari Albina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Relative Clauses. Relative Pronouns
Florescu Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 3-й класс, Изменение имен существительных по падежам. Несклоняемые...
Соммер Наталья
Тема: Изменение имен существительных по падежам. Несклоняемые имена существительные Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Les préparatifs et activités de vacances
Tamara Negară
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 12-й класс, Иван Денисович как традиционный образ русского народа...
Тема: Иван Денисович как традиционный образ русского народа (по рассказу А.И. Солженицына «Один день Ивана Денисовича») Авторы: Пушка Ольга и Курячая Наталья Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 12-й класс, Усеченная пирамида. Элементы. Классификация
Радилова Марианна
Тема: Усеченная пирамида. Элементы. Классификация Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cultura românească în a doua jumătate a secolului XIX - începutul secolului XX
Negrei Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Încrengătura Cordata. Clasa Pești Osoși
Placinta Daniela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Baze de date.
Țurcanu Alla
În urma parcurgerii acestui test formativ elevii își vor consolida cunoștințele referitor la tipurile de baze de date, sistemele de gestiune a bazelor de date și etapele de elaborare a unei baze de date.
Profilul antreprenoriatului de succes.
Elevii cl. XI , la subiectul lecției ,, Profilul antreprenoriatului de succes” , reflecție, prin wheel of Names și metoda comunicarea euristică, și-au expus părerea despre performanțele personale, dezvoltându-și competența de identificarea calităţilor necesare unui antreprenor de succes și definirea activităţii de antreprenoriat.
Formule de calcul prescurtat
Ungureanu Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație....
Rezolvarea problemelor la tema: „Arenele”
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Jocul însuşirilor. Text ,,Buburuza''', după Eugen Jianu.
Să descopere perechile de cuvinte din textul studiat.
OXIZI.
Aplicația propusă spre rezolvare are ca scop consolidarea cunoștințelor referitoare la alcătuirea oxizilor, clasificarea acestora după compoziție și produșii rezultați în reacția cu apa, obținerea lor și proprietățile chimice.
Lectia (2)
Schițco Natalia
Acceptarea și atitudinea binevoitoare
Munteanu Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Proporția

Matrice, determinanți și sisteme.
Test sumativ la tema: ,,Matrice, determinanți și sisteme''.
Lirica de dragoste. „Iubind, ne-ncredinţăm că suntem” de Lucian Blaga
Vorotneac Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 6-й класс, Права человека
Барбарош Оксана
Тема: Права человека Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Legătura genetică dintre hidrocarburi și compuși hidroxilici
Putină Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Civilizația medievală
Evaluarea cunoștiințelor dobândite în cadrul lecției: Civilizația medievală
Mihai Volontir, actorul care ştie să joace tăcerea
Șargu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Întemeierea Romei – istorie și legendă

Râurile și lacurile Eurasiei
Recunoașterea pe harta fizică a râurilor și lacurilor Eurasiei
Познание мира, 5-й класс, Смеси
Песцова Надежда
Тема: Смеси Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Animalele domestice
Jocul este realizat pentru copii de vîrsta preşcolară la Ştiinţe .Copilul are sarcina de a indentifica animalul domestic . Se dă două variante de răspuns dintre care doar una este corectă . Pentru fiecare răspuns corect se acordă puncte .
Proprietățile triunghiului dreptunghic.
Anastas Veronica
Autoevaluare
Развитие личности, 5-й класс, Роль физических упражнений и спорта в физическом развитии подростка
Баранчук Людмила
Тема: Роль физических упражнений и спорта в физическом развитии подростка Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tehnici: modelare. Materiale și ustensile
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ma maison

Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо букв С, с. Письмо слов, предложений
Самошина Светлана
Тема: Письмо букв С, с. Письмо слов, предложений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Recapitulare finală.
Recapitulare finală Plan de recapitulare. Obiective operaţionale: - să citească corect, conştient şi expresiv un text scurt, la prima vedere; - să răpundă la întrebări pentru înţelegerea textului; - să despartă în silabe cuvintele date; - să găsească cuvinte cu înţeles aemănător cu cele date; - să transcrie propoziţii după anumite cerinţe; - să delimiteze cuvintele pentru a forma propoziţii; - să formeze cuvinte cu grupurile de litere învăţate; - să-şi exprime părerea în legătură cu comportamentul unor personaje şi să argumeteze. Evaluarea procesului: Cum apreciezi această activitate? Ce ţi s-a părut mai greu? Ce ţi-a plăcut mult? Ce ai dori să schimbi la această activitate? Ce ai învăţat din această activitate?
Limba ucraineana
Союз как служебная часть речи
Covanji Aliona
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Дакия от Буребисты до Децебала. Дако-римские войны
Tendrea Veceslav
Modulul 7.Tema 3.Glandele exocrine ale sistemului digestiv.
Julea Gheorghe
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Русский язык, 6й класс, Под Новый год. Будущее время глагола (сложная форма)
Волковская Мария
Тема: Под Новый год. Будущее время глагола (сложная форма) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Romanul/fragmentul,, Când bunicul era nepot..." de Aureliu Busuioc. Lectura și înțelegerea operei.
Ceaicovschi Aurelia
Este un test formativ de verificare a lecturii operei și a cunoașterii vieții și activității scriitorului Aureliu Busuioc.
Animale şi păsări de curte.
Exerciţiul- joc are ca scop recunoaşterea, de către elevi, a animalelor şi a păsărilor de curte. Poate fi utilizat, cu eficienţă, la evaluarea formativă, dar şi sumativă, la final de semestru sau an şcolar, la Ştiinţe sau în cadrul activităţilor integrate, la Comunicare în limba română, Muzică şi mişcare, Arte vizuale şi abilităţi practice. De asemenea, poate fi utilizat ca activitate complementară, la finalul orelor sau în cadrul unor proiecte educaţionale. Activizează memoria, atenţia, spiritul de observaţie, vocabularul, gândirea, imaginaţia.
Descrierea lingvistică și enciclopedică a vocabularului
Vâlcu Marcela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Caracteristicile ponderii.
Completați spațiile libere astfel încât afirmațiile să fie adevarate.
Geografie – știința despre Pământ

Aparate electrice de măsurat
Burleai Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Tehnici de memorare eficientă a poeziilor
Blaga Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
UnitV Lesson V: Exclamations
Fișa dată poate servi drept evaluare formativă fie fișă de lucru pentru utilizarea corectă a articolelor cu exclamațiile limbii engleze.
Transformări identice ale expresiilor algebrice
Obletsova Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
MARILE DESCOPERIRI GEOGRAFICE
JOC KAHOOT PENTRU MARILE DESCOPERIRI GEOGRAFICE
Dezbaterile –modalitate de implicare cetățenească

Elevii vor citi propoziția, identificând cuvântul lipsă, formând astfel un enunț dezvoltat.
Algoritmul de funcționare a calculatorului.
Elevii alcătuiesc schema funcțională a calculatorului, test trasează și glisează.
Логопедическое занятие для детей 5-7 лет. Дифференциация звуков Р и Рь
Арабаджи Анна
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Zi de activităţi transdisciplinare:" Patrula Eco intră în acţiune! "
Jocul are ca scop consolidarea cunoştinţelor despre etapele de realizare a unei cărţi, drumul pe care îl parcurge până ajunge în faţa cititorului.
Automatizarea tehnicii lecturii cu voce și în gând. Text-suport: „Oastea țării” de Ștefan Tudor
Gliga Doina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Economie și societate în secolul XIV-mijlocul secolului XVI-lea
DIMA LUCIA
Lecție desfășurată pentru clasa a VI punctându-se trăsăturile de bază ale domeniului economic din spațiul românesc în intervalul cronologic al sec.XIV-mij.sec XVI-lea
Recapitulare finala
Recapitularea cunoștințelor acumulate
Технологическое воспитание, 3-й класс, Сервировка обеденного стола...
Щербакова Наталья
Тема: Сервировка обеденного стола. Правильное использование посуды и столовых приборов. Язык столовых приборов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Природные зоны. Общая характеристика
Ababii Nadejda
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Compararea numerelor raționale.
Aranjarea numerelor raționale în ordine crescătoare. Elevii vor ordona în ordine crescătoare numerele făcând comparații între numere scrise sub formă de fracții, numere mixte, numere zecimale.
Where to study.
Evocarea -elevii vor uni profesiile moderne cu imaginile date
Învăț să construiesc relații cu ceilalți
Margine Eugeniu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 9-й класс, К. Паустовский «Телеграмма».Проблема взаимоотношений родителей и детей ...
Гыскэ Елена
Тема: К. Паустовский «Телеграмма». Проблема взаимоотношений родителей и детей (2/2) Гыскэ Елена Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (1)
Ungureanu Svetlana
Test inițial pentru evaluarea cunoștiințelor din materia de clasa a XI a, Istorie
Evaluarea cunoștiințelor acumulate în clasă a XI a, elevii vor utiliza termeni precum regim politic, totalitar, comunism, fascism, nazism, Holocaust, migrație, viața publică, terorism
Fracții. Fracții subunitare, echiunitare, supraunitare. Amplificarea și simplificarea fracțiilor.
Utilizarea terminologiei aferente noțiunii de fracție. Clasificarea fracțiilor ordinare. Definirea noțiunilor de bază, asimilarea materialului teoretic.
Tipuri de vegetație
Identificarea speciilor de plante conform tipului de vegetație
Les Frères Lumière.
Rusu Mirela
Lecție de comunicare de noi cunoștințe: Les Frères Lumière, Elemente de cultură şi civilizaţie franceză în cadrul orelor de limbă franceză. Competențe: comunicativă, pragmatică, socio-culturală. Conține suport video, prezentare educațională.
We like tales
Olaru Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
„Filozofia este al doilea schelet al omului” de L. Blaga. Viziunea artistică, universul poetic
Levința Veronica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
LE FESTIVAL DES FÊTES POPULAIRES.
TYPE DE LEÇON: DE COMPRÉHENSION MIXTE ET D’ENRICHISSEMENT CULTUREL Compétences spécifiques par domaines: Domaine communication: Réception des messages oraux. Production des messages oraux et l’interaction. Domaine connexion: Connaissances des interférences linguistiques et culturelles. Domaine culture: Connaissances d’autres cultures et personnalités. Domaine communauté: Formation des attitudes et des valeurs. La lecon comprend quelques activités dont les buts sont: élargir les connaissances sur Paris et la France, perfectionner le langage parlé sur ce sujet
Roma antică. Omul și mediul în Peninsula Italică
Caciuc-Roșioru Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Animale vertebrate. Încrengătura Cordata. Clasa Păsări (Aves)

Iarna și surprizele ei.
Copiii vor învârti de roata provocărilor, vor descoperi imaginea la care se oprește indicatorul, o va denumi, va spune două lucruri despre acea imagine, apoi o va elimina de pe roată. Asta se va repeta până la finalizarea tuturor imaginilor.
Calcule în baza transformărilor chimice ale hidrocarburilor nesaturate
Putină Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unicef Petition for Children's Rights, Common Product
A collection of works and activities designed to raise awareness of children's rights.
Tipuri de personaje în romanul psihologic. ”Ciuleandra” de L. Rebreanu
Curicheru Tamara
Este un exercițiu de recunoaștere a personajelor din roman, în baza caracterizării directe extrasă din operă.
Химия, 12-й класс, Биологические функции жиров
Деньговская Лилия
Тема: Биологические функции жиров Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Биология, 8-й класс, Эндокринные железы и гормоны: гипофиз и соматотропин, эпифиз и мелатонин
Баранчук Людмила
Тема: Эндокринные железы и гормоны: гипофиз и соматотропин, эпифиз и мелатонин Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Caută și marchează cuvintele menționate.
Joc lexic pentru dezvoltarea abilităților pentru învățarea scris-citit-ului și concentrarea atenției.
Scrierea metaliterară: Comentarea unor secvențe de text liric (în baza textului „Doina” de O. Goga)
Leancă Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Rezolvarea problemelor la tema Curentul electric în vid
Olari Victoria
Lectia2
Coșcodan Diana
Jocurile didactice în activitatea logopedica Aspect Gramatical
Blaga Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Sunetul și litera B.
Identificarea sunetului B în cuvinte.
Istoria românilor și universală, alolingvi, Clasa 12, Lecția 1
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Drepturile copilului
Papucciu Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Relieful Africii.
Exercițiul este destinat formării deprinderilor de localizare pe hartă a obiectivelor geografice, se poate aplica la etapa Evocare sau Reflecție, ca temă pentru acasă.
Provocările vieții – oportunitate de schimbare
Iamandi Alexandra
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Time.
It is useful!
Materiale plastice.
Am utilizat aplicația Book Creator pentru avantajul important de a permite crearea unui material, la realizarea căruia pot contribui și elevii. Putem astfel să avem o colecție de fișe de lucru sau imagini cu produse realizate de elevi, din materiale plastice și totodată și un suport teoretic, un model de fișă de lucru, etc.
Capitolul I. Tema 3 Sistemul nervos al omului.
Sarcina exercițiului este de a asocia regiunile encefalului cu funcțiile ce le realizează fiecare.
Fișă de lucru pentru evaluarea înțelegerii unui text.
Sesizarea sensului global al unui mesaj, identificând aspectele principale şi de detaliu la care se referă mesajul.
Sărbători de iarnă.
Jocuri pentru memorarea lexicului de referință.
Tratarea individual-creativă a subiectului compoziţiei
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Resurse ale litosferei

Русский язык, 9-й класс, Второстепенные члены предложения
Гыскэ Елена
Тема: Второстепенные члены предложения Гыскэ Елена Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Volumul cubului .
Orlov Diana
Elevii vor exersa calcularea volumului cubului , fiind dată muchia lui .
Математика, 4-й класс, Умножение на двузначное число
Балан Лилия
Тема: Умножение на двузначное число Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Matematica. Lectia1.
Bernaz Natalia
PDF document
Joc despre lunile anului.
Jocul are ca scop consolidarea cunoștințelor despre lunile anului și anotimpuri. Are 19 cerințe. Cerințele care au fost selectate și rezolvate se elimină de pe roată.
Funcțiile de gradul I .
Test pentru activitatea de evaluare formativă pentru etapa de reflecție la studierea funcțiilor de gradul I.
Învelişurile interne şi externe ale Pământului.
Exerciţiul- joc are ca scop consolidarea cunoştinţelor despre învelişurile externe ale Pământului.
Cronica dezastrului ecologic
Șargu Tatiana
în Republica Moldova Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Circuitul apei în natură.
Jocul are ca scop consolidarea şi ordonarea etapelor circuitului apei în natură.
Multiplu. Mulțimea multiplilor unui număr natural.
Pentru etapa de evocare. Pentru inițiere în mulțimea multiplilor unui număr natural.
Cazurile substantivului: Genitiv, Dativ
Dobrea Iulia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sunetul și litera T
Lecție de evaluare formativă Indicarea sunetelor percepute prin diferite imagini. Punerea în corespondenţă a unui litere cu imaginea potrivită
Урок: Barbu Ștefănescu Delavrancea ,,Hagi Tudose” partea 2
Frunze Lilia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Математика, 11-й класс, Взаимное расположение прямых в пространстве. Параллельные прямые
Застынчану Любовь
Тема: Взаимное расположение прямых в пространстве. Параллельные прямые Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
„Popa Tanda” de Ioan Slavici.
Am creat acest chestionar prin acest joc „ Vrei să fii milionar?” ca să verific cât de bine au înțeles elevii textul.
Litera Ț, ț
Rîbalco Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Scăderea în concentrul 0 - 1 000 cu împrumut la ordinul zecilor

Regimul totalitar în
Cerbușca Pavel
România (1944-1989) Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Vegetables
Este o activitate propusa elevilor din clasa a V. -a in cadrul sectiunii: limba si comunicare. Poate fi utilizata ca activitate de sistematizare a cunostintelor la final de capitol, unitate de invatare.
Primăvara strălucitoare - text narativ
Text suport + activitate interactivă
Educatia plastica
Українська мова і література, 9-й класс, Тире у безсполучниковому складному реченні
Курлянцева Ольга
Тема: Тире у безсполучниковому складному реченні Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Despărțirea în silabe.
Activitatea are scopul de-ai pune pe elevi în situația de a alege varianta corectă de răspuns .
Culorile toamnei. Lectură particulară
Va contribui la formarea competențelor de lectură, audiere și scriere ale elevilor.
Reformele lui Alexandru Ioan Cuza
Vasilachi Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mari religii.
Evaluarea cunoștiințelor dobândite în cadrul lecției : Mari religii
Ciobănilă, de Vasile Voiculescu
Caracterizarea personajului literar; Competenţe de comunicare în limba română; Caracterizarea personajului literar Ciobănilă.
Numere și cifre
Evaluarea și consolidarea capacității de raportare a numărului la cifră
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо букв Й, й. Письмо слов, предложений
Самошина Светлана
Тема: Письмо букв Й, й. Письмо слов, предложений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Emoții.
Evaluarea cunoștințelor referitoare la emoțiile pozitive și emoțiile negative.
Județele României
Elevii trebuie să descopere județul după indicii date.
Lucrare independentă. Ecuații și inecuații.
Olednic Tatiana
Prin intermediul acestui test profesorul verifică cunoștințele acumulate de elevi la rezolvarea ecuațiilor și inecuațiilor raționale, iraționale, exponențiale și trigonometrice.
Nașterea Domnului- Crăciunul.
Exercițiul este creat în aplicația ,,Wordwall,, și are scopul de a evalua cunoștințele elevilor depre Nașterea Domnului ( locul nașterii, evenimentele petrecute la Nașterea Sa, darurile primite, o altă denumire a sărbătorii, data la care se sărbătorește).
Химия, 12-й класс, Практическая работа «Определение содержания щёлочи в растворе»
Дымовская Галина
Тема: Практическая работа «Определение содержания щёлочи в растворе» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sunetele și literele A-V. Exerciții de consolidare.
Propun exercițiul pentru etapa de Evocare. Elevii vor exersa citirea cuvintelor. Se poate propune sarcina de a alcătui propoziții, de a despărți cuvintele în silabe etc.
Înmulțirea cu un număr de 2 cifre
Petrov Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Физика, 9-й класс, Решение задач по теме: «Взаимодействие между параллельными проводниками...»
Вангелий Виктория
Тема: Решение задач по теме: «Взаимодействие между параллельными проводниками, через которые проходит электрический ток» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Copilăria, adolescența, tinerețea
Mamaliga Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Таблица умножения на 3
Интерактивная игра для повторения таблицы умножения числа 3.
Funcţii dirivabile.
Activitatea este creată cu Kahoot ,poate fi folosită ca o evaluare formativă sau ca o activitate de consolidare a cunoştinţelor. Conţinuturile tematice sunt: Derivatele unor funcţii elimentare. Operaţii cu funcţii derivabile. Derivarea funcţiei compuse. Competenţele pe care le vor dezvolta elevii: 2.1 Identificarea şi utilizarea regulilor de derivare în diverse contexte. Activitatea îmbunătăţeşte abilităţile digitale ale elevilor, are loc o dezvoltare a auto-controlului şi a îcrederii în sine.
Recapitulare adunarea în concentrul 0-100.
Verificarea formării competențelor de adunare.
Pазвитие образа в драматической музыки. Принципы драматургии в жанре оперы.
Bolotova Evghenia
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Metalele
Material didactic creat în scop de a demonstra elevilor Rolul biologic al Metalelor
Curente literare (sinteze pentru examen)
Această activitate contribuie la sistematizarea cunoștințelor dobândite de către elevi pe parcursul anilor de liceu. Este un Quiz care îmbină posibilitățile de răspuns (alegerea unei variante/ completarea enunțului). Dezvoltă competența de analiză, de observație și de sinteză la elevi. Astfel, ei își vor fixa cunoștințele acumulate legate de curente literare (trăsături specifice) și vor putea asocia fiecărui curent o operă literară studiată.
Химия, 10й класс, Основные классы неорганических соединений
Гурэу Владлена
Тема: Основные классы неорганических соединений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Українська мова і література, 7-й класс, Правопис прислівників. Написання НЕ і НІ з прислівниками
Подлєсная Світлана
Тема: Правопис прислівників. Написання НЕ і НІ з прислівниками Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
La découverte d’une ville
Belei Victoria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 7-й класс, Характеристика химических элементов по их положению в Периодической системе
Дымовская Галина
Тема: Характеристика химических элементов по их положению в Периодической системе Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cifrele romane
Scopul activității este de a recunoaștere, formare și scriere a numerelor, folosind cifrele romane. Se dezvoltă competențe matematice de bază, legătura cu mediul înconjurător și trecutul istoric.
The world of Sport
Sadovei Daniel-Darius
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Metoda figurativă.
Etapele de rezolvare a problemelor prin metoda figurativă.
Джанни Родари "Почему не нужно лгать
Vohmeanin Vladimir
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Unitatea de măsură pentru timp. Calendarul
Morcov Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Sisteme de calcul.
Tema ”Sisteme de calcul” cuprinde mai multe lecții interactive ce se pretează la studierea modului 1. Informația în viața noastră. Echipamente digitale, din programa de clasa a VII-a. Competențele specifice vizate sunt: identificarea componentelor hardware și software ale unui calculator personal, descrierea funcționării unui calculator personal, operarea corectă la nivel elementar și descrierea implicațiilor utilizării unui calculator personal din punct de vedere al sănătății.
Poezia „Limba noastră cea
Florea Margareta
română” de Grigore Vieru. Mesajul textului Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Funcția de gradul II.
Pentru etapa de evocare la studierea funcțiilor de gradul II. Recapitulare: graficul funcției de gradul II.
Orientarea omului spre divinitate în Psalmii arghezieni (Psalmul II)
Sandu-Grosu Svetlana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
James Bond and the Queen.
LearningApps este un program internațional , ușor de gestionat, cu interfață în limba română. Este foarte bun pentru activități de exersare și consolidare. În acest caz ,unui videoclip cu o tema captivantă ,i s-au atribuit întrebări ce permit atât consolidarea temei dar și dezvoltarea competențelor specifice de comunicare .
Редактирование растровых изображений с помощью PixBuilder Studio
Macari Liuba
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Protecția biodiversității și a solurilor
Zamfir Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Poezia de formă fixă. Gazelul - trăsături definitorii. „Gazel” de M. Eminescu
Mamaliga Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Биология, 10-й класс, Методы биологических наук
Баранчук Людмила
Тема: Методы биологических наук Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 5-й класс, Решение задач на множестве N методом приведения к 1
Мирза-Фёдорова Оксана
Тема: Решение задач на множестве N методом приведения к 1 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ecuația de gradul întâi în Q.
Joc "Cine știe câștigă" prin care elevii se pot întrece în rezolvarea de ecuații unde au de selectat răspunsul corect. Câștigă cel care are ajunge primul la Finish.
Relieful Americii de Sud.
Evaluarea competenței : Raportarea realității geografice la suporturi statistice, grafice și cartografice, dovedind spirit analitic și practic. Elevul recunoaște poziția pe hartă a principalelor unități de relief ale continentului America de Sud.
Măsurarea lungimilor
Test cu 9 itemi pentru unitatea de învățare,,Măsurarea lungimii"
Internaţionalismele în lexicul românesc
Vâlcu Marcela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Legile mendeliene de transmitere a caracterelor ereditare. Încrucișarea monohibridă
Hîncu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Vlas Lidia
Revoluțiile de la 1848 în Europa. „Primăvara popoarelor”

Развитие личности, 1-й класс, Здоровье ученика. Время для деятельности и отдыха с целью сохранения..
Коржикова Арина
Тема: Здоровье ученика. Время для деятельности и отдыха с целью сохранения здоровья Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Do versus Make.
La această activitate copiii au de ordonat corect cuvintele care se folosesc cu verbul "do" și pe cele care se utilizează cu "make".
Children are our future!
Activități specifice zilei de I Iunie.Consolidarea muncii în echipă, a valorilor față de mediul social și mediul natural.
Înmulțirea și
Grecu Margareta
împărțirea cu 10 Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
5. Культура Старого королевства-converted
Corinenco Alexandr
Perechea animalului domestic.
Este un test prin care elevul va alege perechea animalului domestic indicat.
Activitate transdisciplinară.,,Proiect de organizare a unei sărbători în clasa noastră.,,
Activitate transdisciplinară.Conținutul generic:,,Educație antreprenorială,, Scopul activității este de a forma la elevi competențe organizatorice începând cu varste școlară mică.Deoarece este proiectată pentru ultima săptămână a lunii mai, elevii au optat pentru organizarea sărbătorii de 1 iunie când este marcată ziua copiilor.
Биология, 10-й класс, Вирусы - неклеточная форма жизни. Роль вирусов в природе и жизни...
Баранчук Людмила
Тема: Вирусы - неклеточная форма жизни. Роль вирусов в природе и жизни человека Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Le fumiste
Rugină Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Respectul și solidaritatea în familie

Fișă de performanță
- evaluarea cunoștințelor despre: șiruri de numere, numere pare și impare, vecinii numerelor, exerciții de calcul.
Вычисление определителей четвертого порядка
Lungu Evghenia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Adunarea și scăderea numerelor în concentrul 0-30.
În cadrul acestei activități se urmărește formarea deprinderilor de calcul mintal corect și rapid; efectuarea operațiilor de adunare și scădere în concentrul 0-30; dezvoltarea atenției și a concentrării.
Exerciții de vocabular
Prin rezolvarea testului propus elevii au posibilitatea de a se autoevalua identificând noțiunile referitoare la derivare, compunere și conversiune pe care le dețin.
Circuitul apei în natură. Starea vremii.
Exerciţiul - joc are ca scop consolidarea cunoştinţelor despre formele de precipitaţii.
„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga – lectura din perspectiva autorului. Ars poetica: teme, idei, motive literare
Levința Veronica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sportul pentru sănătatea mea
Verificarea competenței de lectură și cunoașterea lexicului la temă
Scrierea ortogramei sau/s-au. Exerciții aplicative.
Utilizarea adecvată a cuvintelor cu ortograme noi în redactarea propozițiilor.
Drepturile utilizatorilor pentru siguranţa on line sigură
Blanari Albina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Биология, 10-й класс, Роль Моллюсков в природе и жизни человека
Лупашко Наталья
Тема: Роль Моллюсков в природе и жизни человека Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 10й класс, Операции над функциями. Композиция функций
Лунгу Евгения
Тема: Операции над функциями. Композиция функций Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
TEST: Rezolvarea triunghiului oarecare.
Scop: Verificarea și evaluarea cunoștințelor teoretice și practice privind ”Rezolvarea triunghiului oarecare”. Elevii au nevoie și de caiet și pix pentru a răspunde întrebărilor grilă. Sunt prezentate și verificate cazurile de rezolvare a triunghiului, aplicarea corectă a Teoremelor sinus și cosinus.
Viens en France enfant lointain. Futur simple (suite)
Bulgaru Daniela și Adam Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Figurile de stil. Epitetul.
Lupu Galina
Este o lecție în care se explică mecanismul de construcție a epitetului. Elevii vor putea face diferența dintre o sintagmă obișnuită formată din substantiv și adjectiv și un epitet.
Modulul 1.Tema 2.Propagarea impulsului nervos.
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Matematica
Friends and Friendship
Este o lecție interactivă și creativă despre felul cum îti poți face prieteni. Elevii vor avea la dispoziție un text de audiat scopul fiind dezvoltarea abilităților de audiție și activități interactive care vor servi drept evaluare a acestor abilități. Se va însuși vocabular nou în baza acestui text și se va evalua abilitățile de aplicare a vocabularului în context. Lecția vizezază insușirea limbii engleze prin intermediul textului audio vizualizat. Se pune accent pe competența comunicativă.
Предлог как служебная часть речи
Covanji Aliona
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Особенности органов дыхания человека
Mamaligă Ana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Elemente de geometrie.Corpuri geometrice.
Recunoașterea formelor geometrice și a elementelor acestora în modele date și în mediul înconjurător.Reflecție.
Plutirea corpurilor. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 10-й класс, Периодический закон
Дымовская Галина
Тема: Периодический закон Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Interacțiuni în soluții de electroliți
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Nu te lega singur/ă la mâni: Cum să-mi cultiv și să mențin relații sănătoase de prietenie și amiciție în perioada carantinei?
Sergiu Toma
Nu te lega singur/ă la mâni: Cum să-mi cultiv și să mențin relații sănătoase de prietenie și amiciție în perioada carantinei?
Travelling to the World of Stars.
Activitate post-lectură, întrebări în baza textului ”To the Moon”, pagina 59, manual, creat ca joc în Kahoot, care poate fi propus ca temă pentru acasă, sau folosit în cadrul lecției după citirea textului.
DS-Cunoasterea mediului-,,Alege hrana potrivita fiecarui animal"(joc de asociere)
Activitatea interactiva se refera la asocierea fiecarui animal cu hrana corespunzatoare acestuia, printr-un joc realizat pe platforma LearningApps. Scopul activitatii este acela de a consolida cunostintele referitoare la animalele domestice si hrana consumata de acestea.
Физика, 7-й класс, Решение задач на прямолинейное равномерное движение
Шатько Наталья
Тема: Решение задач на прямолинейное равномерное движение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Защита персональных даных
Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Povestea logopedică „Căsuța din pădure”
Velicev Elena
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
JOC INTERACTIV ”ÎN ȚARA FORMELOR GEOMETRICEț
Scopul activității: verificarea cunoștințelor referitoare la formele geometrice plane și descrierea lor prin atributele lor; Obiectiv: Să identifice formele geometrice plane cerc, pătrat, triunghi, dreptunghi, precizând atributele acestora referitoare la formă, mărime, culoare; Competențe vizate: Identificarea şi denumirea formele obiectelor din mediul înconjurător ; descrierea a patru forme geometrice plane : cerc, pătrat, triunghi, dreptunghi, utilizând atributele lor : formă, mărime, culoare.
Sunetul și literele g,G
Este un rebus în care elevul trebuie să descopere cuvintele care conțin litera g.
Eu - om în comunitate
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Modulul 7.Tema 4.Igiena, disfuncții și maladii ale sistemului digestiv
Julea Gheorghe LT “Mihai Eminescu” or. Căușeni
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Электрический ток в электролитах
Ольга Макевнина
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Substantivul. Cazul dativ. Actualizare

Darurile toamnei.
Scopul: cunoaşterea semnelor de toamnă, şi cu ce se deosebeşte de alte anotimpuri Dezvoltarea competenţelor de lectură, scriere, vorbire, de audiere. Conţinuturi: Zână de toamnă, Darurile toamnei. La etapa de evocare elevii răspund la întrebări, ghicesc cu ajutorul ghicitoarei tema. La etapa de actualizarea temei lucrăm cu lexicul ( semantizarea prin sinonime, antonime, asemănări, imagini; alcătuirea imbinărilor fe cuvinte, propoziţii) Sarcini interactive la LearningApps. Tema pentru acasă: cu lexicul nou de alcătuit un text coerent. de desenat darurile toamnei.
Bienvenue chez moi!
Belei Victoria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
„Dochia și Traian” de Gheorghe Asachi

Povestea lui Ciupercuță
Ascultând poveşti, copiii cunosc şi îşi însuşesc noţiuni, convingeri şi sentimente morale, se raportează la personajele pozitive şi dezaprobă comportamente negative. Astfel, pentru ca ei să înţeleagă ce înseamnă bunătatea, prietenia, hărnicia şi pentru a urî răutatea, duşmănia, lenea. Citirea unei povești poate fi un moment deosebit de relaxant pentru cel mic. Prin această poveste copilul poate învăța ce înseamnă prietenia și care sunt aspectele pozitive ale vieții.Mai mult, va încerca să fie mai prietenos, precum personajele din poveste, bun, prieten cu alți copii, de ajutor precum personajele din poveste.
Fenomene ale naturii în anotimpul vara.
,,Sparge balonul,, joc interactiv ce presupune consolidarea și evaluarea temei. Poate fi folosit la orice etapă a lecției. Dezvoltă atenția și capacitatea de concentrație. Competența specifică 1, sub-competența 1.1, unitatea de conținut ,,Semne ale anotimpului vara și fenomenele verii,,.
,,Fructe de toamnă".
Jocul se numește: ,, Găsește perechea!- Fructe de toamnă" și este un joc distractiv, ce se poate utiliza la finalul unei activități din cadrul Domeniului Științe la o activitate de Cunoașterea mediului, cu tema: ,, Fructe de toamnă", unde copiii au de găsit perechea fiecărui fruct.
Ecuații de gradul II, ecuații binome. Ecuații trinome
Ovcinnicova Natalia
Fonetică.
Este un test care vizează cunoștințele elevilor despre tipuri de sunete, corespondența sunet-literă, despărțirea cuvintelor în silabe.
Împărțirea cu rest
Acest chestionar se poate utiliza pentru a verifica insușirea împărțirii cu rest.
Spaţiile şi situaţiile periculoase
Iamandi Alexandrina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md cu susținerea Direcției prevenirea riscurilor IGSU,pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Legea conservării masei substanțelor. Ecuația reacției chimice.
Test interactiv care poate fi folosit în activitățile asincron.
Să ai o vacanță în siguranță. Respectă regulile de securitate electrică
Premier Energy Distribution
Prin acest film echipa proiectului „O vacanță în siguranțăˮ şi-a pus scopul să reamintească tuturor mesajele Premier Energy Distribution cu privire la securitatea electrică. Este foarte important ca fiecare cetățean să cunoască şi să respecte recomandările specialiștilor şi să le aplice pentru a preveni orice incident de natură electrică în viaţa de zi cu zi, dar şi în instalațiile electrice. La Premier Energy Distribution considerăm că, să trăieşti în siguranţă, înseamnă să cunoști beneficiile, dar şi pericolele pe care le prezintă energia electrică. Nu uitaţi: în cazul unor eventuale pericole apelaţi la 112, iar în cazul pericolelor din instalațiile electrice sunaţi la 022 43 11 11. Trăiește în siguranță!
Formarea statelor medievale romanesti
Evaluarea cunostintelor elevilor
Tipuri de croieli ale produselor de îmbrăcăminte.
Exercițiu interactiv tip Ordonare pe grupe realizat cu aplicația LearningApps care vizează gruparea produselor de îmbrăcăminte după croiala mânecii.
Semnele de ortografie și semnele de punctuație.
Scopul: Consolidarea cunoștințelor dobândite. Competențe: - identificarea semnelor de ortografie și a semnelor de punctuație; - precizarea rolului utilizării semnelor de ortografie; - precizarea rolului utilizării semnelor de punctuație.
Basmul „Prâslea cel voinic și merele de aur” subiectul formulele de basm
Oleinic Viorica
Биология, 11-й класс, Периферическая нервная система: спинномозговые и черепные нервы
Баранчук Людмила
Тема: Периферическая нервная система: спинномозговые и черепные нервы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Arhitectura Chişinăului interbelic
Prezintă Mariana Șlapac și Alla Ceastina. În perioada interbelică la Chișinău, au fost proiectate mai multe clădiri de o arhitectură remarcabilă. Din păcate, unele nu au fost construite până la capăt din cauza crizei economice mondiale din anii ’30 ai secolului al XX-lea. Câteva construcții pornite atunci au fost finalizate doar după cel de-al Doilea Război Mondial. Filmul face parte din serialul „Arta și mitopoetica orașului Chișinău”, director de proiect Aliona Grati, regizor Diana Pidghirnîi, imagine Grigore Rață, editor de imagine Diana Busuioc, selecție muzicală Galina Dimitrova, grafică Aureliu Busuioc, lectură Iulian Proca.
8.Франц Остерман-converted
Corinenco Alexandr
Muzica. 2017
Calendarul. Ziua, săptămâna, anul. Transformări simple
Dediu Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Lentilele. Construcţia imaginilor în lentile.
O prezentare ppt pentru a studia individual tema Lentilele. Elevii Vor şti: Să definescă lentilele; Simbolurile şi elementele lentilelor; Să definescă focarele lentilelor. Vor putea: Caracteriza diferite tipuri de lentile; Construi şi caracteriza imagini în lentile; Deosebi lentilele divergente de cele convergente; Deosebi imaginile virtuale de cele reale.
În căutarea adevărului. Mihail Sadoveanu ,, Baltagul”. (școala alolingvă).
Activitate interactivă pentru lecţia de recapitulare, sistematizare și consolidare a cunoștințelor.
Evaluare formativă-test. Perimetru. Arie. Poliedre. Corpuri rotunde
Bas Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Ion Druță. Romanul „Frunze de dor”. Rusanda și Gheorghe (fragmentul 4)
Șargu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Физика, 10-й класс, Лабораторная работа: Экспериментальная проверка одной из формул...
Пономаренко Ирина
Тема: Лабораторная работа: Экспериментальная проверка одной из формул, характеризующих прямолинейное равнопеременное движение тела Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Plante de exterior.
Bradul. Caracteristica pomului.
Ordinea operațiilor.
Efectuarea operațiilor aritmetice în exerciții cu două operații,cu și fără paranteze.
Kahoot( round up)
The main competence of this activity is to train the brain, from classical exercise workbooks to more dynamic, innovative techniques such as brain training game as kahoot The main objective of this game is to record the brain activity of each person and adapt, to each individual, the necessary interventions to produce changes in brain These changes are related to cognitive performance in cognitive capabilities such as attention, memory and processing speed
Русский язык и литература, 11-й класс, Ф.М. Достоевский «Преступление и наказание». Разрешение крови
Яцышина Наталья
Тема: Ф.М. Достоевский «Преступление и наказание». Разрешение крови по совести. Теория Раскольникова Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Alintă cuvintele care conțin litera "F".
Elevul trebuie să descopere cuvântul alintat.
LES PRONOMS RELATIFS SIMPLES QUI et QUE
Este un test lucrat pe platforma SOCRATIVE care verifica intelegere pronumelor relative qui si que.
Oameni și caractere. (instituţiile de învăţământ cu predare în limbile minorităţilor naţionale)
Consolidarea cunoștințelor la temă.
Тип Плоские черви (Plathelminthes). Класс Турбеллярии и Цестоды
Лупашко Наталья
Тема: Тип Плоские черви (Plathelminthes). Класс Турбеллярии и Цестоды Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Nava pasager 3D
O lectie de abilitati practice, de constructia unui pasager 3D din figuri geometrice plane, precum cercul și drepunghiul , de diverse dimensiuni. Lectia consolideaza notiunile de geometrie elementara, recunoasterea formelor geometrice, dar si dezvoltarea gandirii logice si a perspicacitatii si indemanarii.
Pastelul „Malul Siretului” de V. Alecsandri. Figuri de stil. Comparația
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Literele X,K,Q,Y,Z.
Recunoașterea literelor studiate. Recunoașterea personajelor sau a obiectelor prezente în poveștile literelor. Citirea și scrierea corectă a cuvintelor.
Локальные альбомы, веб альбомы и архивы
Макарь Любовь
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Русский язык и литература, 3-й класс, М. Пришвин «Моя Родина»
Вохмянин Владимир
Тема: М. Пришвин «Моя Родина» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Probleme care se rezolvă prin una sau două operaţii.
Probleme care se rezolvă prin una sau două operaţii Evaluare Itemi cu o singură variantă corectă de răspuns ( itemii - asemănători cu aceeaşi temă, însă de tip aprofundare). Timp de lucru- specificat pentru fiecare item.
Развитие личности, 12-й класс, Сексуальное поведение. Болезни, передающиеся половым путем
Тону Яна
Тема: Сексуальное поведение. Болезни, передающиеся половым путем Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 12-й класс, Основные понятия качественного анализа
Дымовская Галина
Тема: Основные понятия качественного анализа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 11-й класс, Виды изомерии непредельных углеводородов
Чебану Ольга
Тема: Виды изомерии непредельных углеводородов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adunarea și scăderea cu 4
Suhin Angela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Principatele Române în contextul Problemei Orientale. Politica expansionistă a Marilor Puteri în Balcani. Secolul XVIII-XIX
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Fierul. Fonta și oțelul
Chișca Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Безопасность при использование электрических устройств
Romanciuc Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Развитие личности, 12-й класс, Интервью (собеседование)
Тону Яна
Тема: Интервью (собеседование) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Н. Артюхова «Мороженое»
Potiomchina Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Limita unui șir. Definiții. Noțiune de șir convergent, divergent
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
"Toiagul păstoriei" de Ion Druță. Caracterizarea personajului.
Harta mentală evidențiază trăsăturile personajului.
Utilizarea ortogramelor s-a/sa, s-au/sau
Cernei Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Физика, 8-й класс, Экспериментальные задачи с цепями постоянного тока
Беляева Светлана
Тема: Экспериментальные задачи с цепями постоянного тока Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Relieful Republicii Moldova
Popușoi Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 8-й класс, Однорідні й неоднорідні означення
Курлянцева Ольга
Тема: Однорідні й неоднорідні означення Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 8-й класс, И.С. Тургенев – писатель-гуманист. Повесть «Ася»...
Стрэтилэ Жанна
Тема: И.С. Тургенев – писатель-гуманист. Повесть «Ася». Знакомство с героями Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Noțiuni elementare în c#.
Prezentarea unui mediu de programare vizual (Microsoft Visual C#) Operaţii şi unelte specifice ale acestuia
Lectia (2)
Rosfinschi Mariana
Europa, uniune a națiunilor libere.
Regatul Spaniei. Date generale. Curiozități.
Технологическое воспитание, 2-й класс, История одного бита
Леу Наталья
Тема: История одного бита Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Колониальные формы политической и экономической зависимости
Dochina Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Cuvinte cu acelaşi înţeles.
Exerciţiul- joc are ca scop activizarea vocabularului elevilor, în ceea ce priveşte sinonimele. Se poate utiliza cu succes la sfârşitul unei unităţi tematice, dar şi la evaluare/ recapitulare după un semestru sau chiar an şcolar. De asemenea, poate fi utilizat ca şi activitate în completare a unei lecţii de Limba şi literatura română, individual sau în perechi. Formează şi dezvoltă competenţe de utilizare corectă a limbii, de găsire rapidă a soluţiilor la probleme. Dezvoltă gândirea logică, raţionamentul şi, în primul rând, vocabularul, atenţia, memoria.
#16 Hype-ul moldovenesc || Abraziv
Serialul reprezintă un suport didactic pentru profesorii și elevii care au optat pentru disciplina opțională „Educație pentru Media”.
What is it?
Turuta Cristina
This activity consolidates the pupils'vocabulary.
Dezvoltarea limbajului
Cu ajutorul acestui joc interactiv, copilul este stimulat să răspundă la întrebarea ”Ce fa ce...?”, formulând propoziții.
Acțiunea câmpului magnetic asupra purtătorilor de sarcină electrică în mișcare. Forța Lorentz
Nagoreanscaia Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Noțiunea de vector
Cazacu Ala
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Teenage challenges - The Duke of Edinburgh Award
Exercițiul propus face parte din cadrul lecției Teenage challenges, manualul Solutions Pre-intermediate. Anterior exercițiului de listening, se va citi textul The Duke of Edinburgh Award. Prin intermediul acestui exercițiu, elevii pot extrage informații cheie dintr-un mesaj transmis oral. Contextul discuției îl reprezintă programul Award, care provoacă tinerii la dezvoltare personală și cunoașterea abilităților. Discursul este produs de vorbitori nativi, familiarizându-i, astfel, cu o situație de comunicare autentică.
Caracteristica elementelor chimice conform Sistemului Periodic
Caracterizarea elementelor chimice
Cпорт – это жизнь, радость, здоровье. Употребление существительных...
Tema: Cпорт – это жизнь, радость, здоровье. Употребление существительных в родительном и винительном падежах Profesor: Гыскэ Елена Autor: Гыскэ Елена Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
„Moartea căprioarei” de Nicolae Labiș. Problematica textului
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Numerele pare 0-20.
Să ordoneze crescător numerele pare.
DREPTE PARALELE ȘI DREPTE PERPENDICULARE CLASA A IV-A.
Consolidăm cunoștințele prin joc, completăm rebusul folosind cunoștințele însușite la capitolul ,,Elemente întuitive de geometrie".
Matematica, Clasa 12, Lecția 3
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Electrizarea.
Noțiuni despre fenomenul de electrizare.
Zâna Toamna
Elevii vor aranja piesele puzzle-ului și vor obține oaspetele lecției -Zâna Toamnă. Ea vine cu niște sarcini.
Изменение глагола по числам
Potiomchina Olga
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Гигиена дыхания
Mamaligă Ana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Lectia (1)
Barbarova Natalia
Le cartable de Victor
Negară Tamara
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Reflexive pronouns.
Scopul activității este evaluarea cunoștințelor la tema Reflexive pronouns. Se evoluează competența pragmatică.
Русский язык и литература, 3-й класс, Рассказ К.Д. Ушинского «Играющие собаки»...
Назаренко Ольга
Тема: Рассказ К.Д. Ушинского «Играющие собаки». Имя существительное как часть речи Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 2-й класс, Э.Н. Успенский «В гостях у Чебурашки»
Хархалова Наталья
Тема: Э.Н. Успенский «В гостях у Чебурашки» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Geografia - o comoara de descoperit
Răspunsuri la diferite întrebări care ne fac sa cutrierăm întreaga lume.
Teens, Social Media and Technology
Munca-Aftenev Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 9-й класс, „МАРУСЯ” – перша українськомовна повість нової...
Курлянцева Ольга
Тема: „МАРУСЯ” – перша українськомовна повість нової української літератури, взірець сентименталізму Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 5-й класс, Главные члены предложения. Подлежащее
Брижатюк Ольга
Тема: Главные члены предложения. Подлежащее Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Proprietățile substanțelor
Completează spațiile libere cu termenii necesari
Munca mă ajută să-mi aleg cariera
Margine Eugeniu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Literatura Greciei antice.
Consolidarea cunoștințelor despre literatura Greciei Antice.
Utilizarea nemetalelor
Scop - cunoașterea domeniilor de utilizare a nemetalelor
Lectia2
Baranciuc Liudmila
Математика, 10й класс, Уравнения I-ой степени с модулем
Лунгу Евгения
Тема: Уравнения I-ой степени с модулем Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Consolidation unit V
Mucea Irina
Revising the vocabulary: At the Railway station, Travelling by plane, In the Street, Play safe and stay Safe, Prepositions of Place and Movement.
Ion, Liviu Rebreanu
Fixare de cunoșțințe - roman obiectiv, interbelic, social, realist. Conținutul operei se recapitulează prin intermediul mini proiectelor ca metodă de lucru și cu ajutorul aplicației Padlet. Scopul este de a fixa conținutul textului în vederea realizării temei și viziunii despre lume a autorului. La finalul orei (prezentare de mini proiecte), elevii vor avea următoarele competențe: vor ști conținutul romanului (subiectul ei), precum și concepete operaționale: incipit, final (cronotopul), titlul, tema, conflict, personaje, relațiile ce se stabilesc între ele, etc.
Numeşte puiul de animal.
Exerciţiul- joc are ca scop recunoaşterea, prin realizarea corespondenţei mintale, între animal şi puiul său. De asemenea, urmăreşte şi exersarea vocabularului, în ceea ce priveşte denumirea corectă a puiului de animal. Poate fi utilizat, cu eficienţă, la evaluarea formativă, dar şi sumativă, la final de semestru sau an şcolar, la Ştiinţe sau în cadrul activităţilor integrate, la Comunicare în limba română, Muzică şi mişcare, Arte vizuale şi abilităţi practice. De asemenea, poate fi utilizat ca activitate complementară, la finalul orelor sau în cadrul unor proiecte educaţionale. Activizează memoria, atenţia, spiritul de observaţie, vocabularul, gândirea, imaginaţia.
Măsurarea capacității
Sîrbu Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 2-й класс, М. Зощенко «Самое главное». Пересказ текста
Федорина Светлана
Тема: М. Зощенко «Самое главное». Пересказ текста Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
3 Imaginea Online RU
SigurOnline md
Цель урока - помочь ученикам в возрасте от 11 до 13 лет создать безопасный онлайн-образ, проявляя активность в социальных сетях - создавая, публикуя, комментируя, делясь контентом.
Christmas
When Christmas time comes around it can be difficult for children to focus. It's an exciting time filled with vacations, family outings, caroling and the promise of presents. For teachers it can be difficult to harness all that energy and get your students to focus. However, the Christmas season also presents excellent learning opportunities. The Aims of the game : • To learn and review Christmas vocabulary • To practise reading skills • To practise speaking skills
Young Generation in Modern Society
Matreniuc Emma
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
The London Eye
Vocabulary and civilization based comprehension exercises about the London Eye
Виды движения Земли. Смена времён года
Fiodorova Elena
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Temă pentru acasă la chimie
Scop - elaborarea unui produs interactiv cu ajutorul instrumentelor web; competențe - digitale, de bază
Propoziția subordonată circumstanțială de loc.
Lecția are drept scop familiarizarea elevilor cu propoziția CL. Oferă și posibilitatea autoevaluării cunoștințelor despre CL.
Физика, 8-й класс, Решение задач на расчёт количества теплоты при плавлении и кристаллизации
Беляева Светлана
Тема: Решение задач на расчёт количества теплоты при плавлении и кристаллизации Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ordonarea numerelor.
COMPETENŢA VIZATĂ: 1.3. ORDONAREA NUMERELOR ÎN CONCENTRUL 0-31, FOLOSIND POZIŢIONAREA PE AXA NUMERELOR
Recapitulare.
Guranda Ala
Exerciții de recapitulare a adverbului, interjecției, basmului.
Tempo-uri muzicale
Familiarizarea elevilor cu noțiunea de ”Viteza în muzică”.
Organizarea dialogului simplu: întrebare-răspuns. Textul-resursă: „Puiul isteț” de Spiridon Vangheli
Russu Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Une randonnee
Mihaela Slovineanu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Revoluția din Statele germane

Copiii își vor evalua cunoștințele acumulate despre textul nonliterar, acest joculeț l-am folosit pentru Feed-back.
Awakening the Heart and Soul
Orbu Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Linii și figuri
Schițco Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
The Museum of Natural History
Orbu Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
The seeing see little
Paciu Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики МолдоваТема урока: The Sense of Beauty 2
Математика, 3-й класс, Деление с остатком
Дечева Нина
Тема: Деление с остатком Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Elemente de fonetică: corespondența sunet-literă
Oleinic Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 10-й класс, «Век нынешний и век минувший» в комедии «Горе от ума»...
Арсений Анжела
Тема: «Век нынешний и век минувший» в комедии «Горе от ума» А.С. Грибоедова Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
GENUL SUBSTANTIVULUI.
Scopul exercițiului este de a exersa si consolida genul substantivului,
Formule de calcul prescurtat
Obletsova Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Electricitatea.
Această activitate poate fi realizată la etapa de Reflecție și e menită să ajute elevul la memorizarea unităților de măsură a mărimilor fizice. De asemenea, alături de alte strategii, vă dezvolta competența de cercetare.
Физика, 9-й класс, Применение оптических приборов: лупы, фотоаппарата, микроскопа...
Вангелий Виктория
Тема: Применение оптических приборов: лупы, фотоаппарата, микроскопа, телескопа, проекционного аппарата Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Patrulatere
- să identifice patrulaterele particulare, - să asocieze definiția patrulaterului cu patrulaterul particular, - să recunoască proprietățile paralelogramelor particulare.
Organul pipăitului. Pielea. Simțul tactil
Morcov Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sărbătorile de iarnă

Гражданское воспитание, 11-й класс, Вводный урок
Кориненко Александр
Тема: Вводный урок Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Oxigenul, hidrogenul şi compușii lor – utilizarea și influența asupra calității vieții și mediului
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fizica. 2018
Русский язык и литература, 7-й класс, Историческая основа поэмы «Песня про купца Калашникова» 1 урок
Букшан Людмила
Тема: М.Ю. Лермонтов. Слово о поэте. Историческая основа поэмы «Песня про купца Калашникова» (1 урок) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
European Day of Languages.
Elevii se vor familiariza cu diverse cuvinte ce nu au un echivalent în limba engleză.
Гражданское воспитание, 6-й класс, Определение проблемкласса. Анализ причин и последствий проблем
Барбарош Оксана
Тема: Определение проблемкласса. Анализ причин и последствий проблем Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Биология, 7-й класс,
Compușii organici macromoleculari, utilizarea și influența lor asupra calității vieții și mediului
Lașco Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 12-й класс, Судьба Григория Мелехова. Начало жизненного пути
Гайбу Светлана
Тема: М.А. Шолохов. Роман-эпопея «Тихий Дон». Судьба Григория Мелехова. Начало жизненного пути Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
America de Sud.
Rașcenco Snejana
Este un test interactiv cu alegere multiplă.
Relația de congruență. Segmente congruente. Unghiuri congruente
Arama Maia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 1-й класс, Звуки [р] [р']. Позначення їх буквами Р, р («ер»)
Рябой Алла
Тема: Звуки [р] [р']. Позначення їх буквами Р, р («ер») Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Elemente de analiză a unui text (Joc didactic)
Se adresează elevilor din clasele I-IV. Resursa poate fi folosită atât în activitatea de predare/ consolidare, cât și în cea de evaluare. Structurează analiza unui text, incită participanții la discuții constructive, încurajează elevii să-și exprime opiniile în diverse situații.
Caracteristica elementelor chimice conform poziției în Tabelul Periodic.
Activitatea este propusă pentru etapa lecției: ''reflecție''. Elevii vor dezvolta competențe de caracterizare a elementelor chimice conform poziției în Tabelul Periodic.
В. Голявкин "В шкафу
Șeptefrați Alina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Ortografia cuvintelor.
Selectați varianta corectă (adevărat) și cea greșită (fals) a cuvintelor propuse.
Unitățile de măsură pentru lungime, masă, capacitate. Recapitulare.
Activitatea are scopul de a consolida și dezvolta la elevi capacități de a -exprima, compara, estima rezultatele unor măsurători, înunităţi standard de măsură: pentru lungime; pentru masă; pentru capacitate; -efectua transformările simple ale unităților standard de măsură: pentru lungime; masă; capacitate; -investiga uneler situaţii-problemă din cotidian, care presupun efectuarea operaţiilor aritmetice asupra rezultatelor unor măsurători
Surprize de vara.
SCOP: CONSOLIDAREA CUNOȘTINȚELOR COPIILOR REFERITOARE LA CARACTERISTICILE ANOTIMPURILOR JOC DIDACTIC :CITIRE ȘI SELECTARE DE IMAGINI CU ASPECTE ALE ANOTIMPULUI VARA.
Fisiunea nucleelor de uraniu. Energetică atomică nucleară.
Balmuș Olga
Activitatea este recomandată pentru etapa „Evocare”.
Caracterizarea elementelui chimic conform Sistemului Periodic
Caracterizarea elementelui chimic Magneziu
Rapoarte algebrice. Ora de sinteză.
Ceban Tatiana
Scopul: recapitularea și sistematizarea cunoștințelor. Elevii vor efectua operații cu fracții algebrice, vor afla valoarea fracției algebrice, DVA.
Autoevaluare IV
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Structurarea populației după diferite criterii. Structura rasială, etno-lingvistică și confesională a populației

Українська мова і література, 10-й класс, Алегоричний образ Мойсея в поемі Івана Франка «Мойсей»
Курлянцева Ольга
Тема: Алегоричний образ Мойсея в поемі Івана Франка «Мойсей» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lucrarea practică nr. 6: Aplicarea titrării acido-bazice la cercetarea mostrelor de aspirină
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (2)
Ciobanu Mariana
Биология, 12й класс, Сцепленное наследование признаков
Мамалига Анна
Тема: Сцепленное наследование признаков Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Snoava ,,Boierul și Pacala”. Lectura interogativa.
Un Exercițiu de verificare a înțelegerii Conținutului textului.
Русский язык и литература, 2-й класс, Виталий Бианки «Лесной оркестр»
Король Лариса
Тема: Виталий Бианки «Лесной оркестр» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Vestitorul primăverii.
Joc de trezire a curiozității față de subiectul lecției.
Producerea căldurii. Combustibili. Puterea calorică
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Geografia - științe despre Pământ.
Puzzle - descoperirea formei Pământului în imaginația oamenilor din epoca de piatră.
Atelier de lectură „Tradiții de Crăciun în poezia cultă”.
Atelier bazat pe lectura / audierea poeziilor „Colindătorii” de G. Coșbuc și „Colind” de A. Suceveanu, analiza textelor și documentarea cu privire la obiceiul de a colinda de Crăciun.
Matematica, Clasa 12, Lecția 4
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Lecţie de autoevaluare şi sinteză „Să vedem ce am învăţat!”
Gorincioi Taisea
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Organizarea viului la nivel de populatie
Pasa Lilia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
I am reading
Nederiță Liliana; Daniel Sadovei
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Numărul și cifra 5
Vangheli Virginia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Recomandări practice pentru dezvoltarea vocabularului elevilor de vârstă școlară mică
Bostan Ludmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Civilizația latină: generalități și periodizarea literaturii
Țîpu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Simbolism. Parnasianism.
Evaluare
Tipurile de sol. Protecţia solurilor.
Dumbrava Ecaterina
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Scufiţa Roşie
Scop:dezvoltarea limbajului. Conţinut: lectura dupa imagini
Fenomene electrice. Recapitulare.
Autoevaluare. Ordonează perechi. De a reaminti noțiunile studiate din capitolul dat.
Măsurarea timpului.
Fişa de lucru se poate folosi ca activitate independentă sau ca temă pentru acasă la unitatea de învăţare Unităţi de măsură. Ea corespunde competenţei generale din programa şcolară din România: 6. Utilizarea unor etaloane convenţionale pentru estimări şi măsurări şi competenţei specifice: 6.2. Utilizarea unor unităţi de măsură pentru determinarea, compararea şi ordonarea duratelor unor evenimente variate.
Биология, 7-й класс, Воздействие табака на организм человека
Баранчук Людмила
Тема: Воздействие табака на организм человека Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Protégeons les arbres! Les types de phrases
Tamara Negară
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
DENUMIRILE TEHNICE ALE SUBSTANȚELOR COMPUSE ANORGANICE
Scop – recunoașterea prin joc a substanțelor compuse anorganice pe baza denumirilor tehnice ale acestora și realizarea corespondenței corecte între denumirile științifice și cele tehnice Competențele pe care le vor dezvolta elevii – utilizarea terminologiei specifice chimiei în scopul denumirii substanțelor chimice compuse anorganice cu utilizări practice Conținuturile tematice care vor fi revizuite, evaluate, consolidate – identificarea unor substanțe în contexte cunoscute
LES PRONOMS RELATIFS QUI et QUE
Test realizat cu ajutorul instrumentului QUIZALIZE. ELEVII trebuie sa aleaga intre pronumele QUI si QUE.
Математика, 6-й класс, Степень целого числа с натуральным показателем
Гордилова Ирина
Тема: Степень целого числа с натуральным показателем Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Părțile unei plante.JOC.
Verificarea însușirii noțiunilor despre părțile unei plante.
"Fructele" (joc de memorie)
Resursa este un joc interactiv care se adresează preșcolarilor și își propune dezvoltarea memoriei vizuale și a capacității de concentrare a atenției. Copiii întorc pe rând cartonașe până găsesc o pereche.
Русский язык и литература, 12-й класс, Изображение Гражданской войны. Рассказ «Родинка»...
Гайбу Светлана
Тема: Изображение Гражданской войны в «Донских рассказах» М.А. Шолохова. Рассказ «Родинка» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 5-й класс, Язык и речь
Брижатюк Ольга
Тема: Язык и речь Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Aplicaţii ale numerelor complexe în geometrie
Ovcinnicova Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Egiptul antic.
Scopul activității - cunoașterea istoriei Egiptului în epoca antică. Competențe dezvoltate la elevi - Plasarea unor evenimente/procese istorice pe axa cronologică, Exerciţii de lectură a hărţilor istorice, Realizarea unor sarcini de lucru (documentare, redactare, prezentare etc.) în timpul participării la proiecte prin valorificarea experienţei istorice pozitive, Realizarea de produse finale (texte, imagini) despre personalităţile istorice şi valorile asumate de-a lungul timpului, Realizarea de prezentări, grafice, tabele, pentru sistematizarea cunoştinţelor învăţate folosind resurse multimedia. Conținut tematic - Egiptul antic.
Urme ale omului preistoric
Caciuc-Roșioru Lucia
în spațiul românesc. Stațiunea Ripiceni-Izvor Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Formarea şi evoluţia statelor. Centralizarea Franței în secolele XI-XV
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Securitatea personală Acțiuni în situații excepționale
Garaba Mariana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Гражданское воспитание, 8-й класс, Стереотипы и предрассудки
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Стереотипы и предрассудки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
География, 5-й класс, Внутреннее строение Земли
Чахур Дарья
Тема: Внутреннее строение Земли Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Stilurile funcționale ale limbii
Stilurile funcționale ale limbii - fixare de cunoștințe cu ajutorul aplicației Calameo (limbă și comunicare). La finalul orei elevii vor ști toate cele 2stiluri funcționale articitc și colocvial, vor utiliza trăsăturile acestor stiluri în a realiza exemple specifice fiecărui stil în parte (scrisoare, felicitare, poezie, descriere, text dramatic), etc.
Salinschi Lilia
Cuvinte cu sens opus.
Joc didactic interactiv în care elevii trebuie să identifice și să unească cuvintele cu sens opus.
Profesiile persoanelor dragi. Profesiile membrilor familiei/persoanelor apropiate. Rolul studiilor pentru practicarea diferitor profesii
Bujag Adriana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Suita.
Conștientizarea evoluției și apartenenței stilistice a suitei .
Importanţa istorică a civilizaţiei medievale în istoria umanităţii
Petrovici Silvia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Personaje pozitive, negative

Продовольственная проблема. Недоедание
Карауш Ольга
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Romanul istoric. Subiectul și geneza romanului. Structura romanului. Interferența elementelor reale și ficționale în romanul istoric.
Acest instrument digital reprezintă un test formativ cu alegere multiplă, întrebările fiind formulate în baza lecției video, și are drept scop evaluarea cunoștințelor acumulate pe parcursul orei cu privire la romanul istoric „Frații Jderi” de M. Sadoveanu.
Antominele.
Poate fi utilizat la etapa lecției: Realizarea sensului cu scopul de a contribui consolidarea cunoștințelor la tema dată.
Zonele naturale.
Stabilirea corespondențelor - evaluarea cunoștințelor despre speciile de animale caracteristice fiecărei zone naturale.
Prevenirea și depășirea stresului academic
Buruiană Ala
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Pârghia.
Cozma Mariana
Rebus despre pârghie.
Физика, 9-й класс, Решение задач по теме «Преломление света. Законы преломления» 1
Вангелий Виктория
Тема: Решение задач по теме «Преломление света. Законы преломления» 1 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mișcarile Pământului.
Acest exercițiu este o fișă de lucru, care are scopul autoevaluarea/evaluarea/consolidarea cunoștințelor la subiect, se poate atribui ca temă pentru acasă sau de aplicat la lecție la etapa Reflecție.
Mișcare și repaus.
Joc wordwall de identificare și definire a noțiunilor importante în descrierea mișcării corpurilor.
Populația Australiei.
Activitatea poate fi utiizată la sfârșitul lecției.
teste de logica
povesti
Numărul și cifra 6
Fișă de lucru interactivă
Cercul.
Ceban Tatiana
Scopul: de a motiva elevii să studieze tema Cercul. Elevii vor recunoaște elementele cercului.
Математика, 3-й класс, Умножение на 10 и на 100
Вохмянин Владимир
Тема: Умножение на 10 и на 100 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 9-й класс, Двоеточие и тире в бессоюзном сложном предложении
Соболева Майя
Тема: Двоеточие и тире в бессоюзном сложном предложении Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lumea organică a Antarctidei.
Exercițiul se poate aplica la etapa Evocare.
Housing
Olaru Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Физика, 9-й класс, Оптические приборы: лупа, фотоаппарат, микроскоп, телескоп, проекционный аппарат
Вангелий Виктория
Тема: Оптические приборы: лупа, фотоаппарат, микроскоп, телескоп, проекционный аппарат Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Recunoaște povestea.
Este o fișă interactivă, cu ajutorul căreia putem evalua cunoștințele copiilor cu privire la poveștile citite. Activitatea presupune recunoașterea de către copii a unor povești, pe baza imaginilor și selectarea titlului acestora.
Legătura genetică dintre clasele de compuși anorganici.
Activitatea este propusă pentru a consolida competențele ce vizează proprietățile chimice ale compușilor anorganici.
Harap-Alb, după Ion Creangă.
,,Harap-Alb", după Ion Creangă -- material realizat cu ajutorul aplicaţiei Edpuzzle. Itemii inseraţi ajută la înţelegera textului. Elevii vor citi (cu ajutorul învăţătorului) fragmente de text pentru a formula răspunsuri corecte. ELEVII VOR EXTRAGE ÎNVĂŢĂTURA TEXTULUI.
Exemple de bună practică în activitati STEM
Albumul conține imagini din activitățile STEM desfășurate cu prescolarii
Русский язык, 6-й класс, «Отомстила» (1 часть). Число имён существительных
Караулан Людмила
Тема: «Отомстила» (1 часть). Число имён существительных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Japonia.
Comendant Tatiana
Activitatea care poate fi utilizată la începutul lecției, spargerea gheții, unde elevii complectând rebusului utilizează cunoștiințe generale acumulate.
Numerele naturale de la 11 până la 20
Vangheli Virginia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Un mediu protejat- un viitor durabil.
Exercițiu ce include sarcini practice. Elevii sunt puși în situația să realizeze sarcini de protejare a naturii.
Padletul meu remarcabil
Padletul conține câteva activități în limba franceză
Tabla împărțirii
Calculează prin împărțire și află răspunsurile corecte.
Русский язык, 8-й класс, Притяжательные и вопросительные местоимения
Лунгу Нина
Тема: Притяжательные и вопросительные местоимения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Răscoala de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu
Slivca Alexei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Derivata unei funcții într-un punct
Aplicarea unor algoritmi specifici calcului diferential in rezolvarea unor probleme
"Viața"
Un exercițiu de captare a atenției, care poate fi utilizat la diverse lecții.
Разряды натуральных чисел.
Данное упражнение поможет учащимся выполнить самопроверку по теме, связанной с чтением и записью натуральных чисел. А именно покажет, на сколько ученик умеет различать те или иные разряды натурального числа.
Химия, 9-й класс, Периодическая система химических элементов
Акиндинова Наталья
Тема: Периодическая система химических элементов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Părți de propoziție.
Exerciții de consolidare a noțiunilor învățate la tema Părți de propoziție.Reflecție.
Alege răspunsul corect
Este un joc realizat pe wordwall" match up" unde elevul trebuie să aleagă raspunsul corect
Măsurarea lungimii corpurilor.
Exercițiu interactiv ce îi ajută pe elevi să își testeze, într-un mod plăcut, jucăuș și antrenant, cunoștințele referitoare unitățile de măsură pentru lungime. Competențe vizate: operarea cu unităţi de măsură standardizate, fără transformări.
Биология, 8-й класс, Эндокринная система человека. Особенности эндокринной системы человека
Баранчук Людмила
Тема: Эндокринная система человека. Особенности эндокринной системы человека Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectura și interpretarea
Butuc Maria
textului „Laudă zăpezii” de G. Călinescu Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Textul narativ „Cum e lumea” de V. Niculescu
Verificarea lecturii.
Operații cu vectori. Adunarea și scăderea vectorilor.
Activitatea este pentru etapa de reflecție. Nu este necesar de a crea un cont.
VIZITĂ, DE I.L.CARAGIALE.
MATERIALUL PROPUS EVIDENȚIAZĂ TRASĂTURILE SCHIȚEI ȘI ALE PERSONAJELOR.
Les Adjectifs Possessifs.
Rusu Mirela
Lecție de comunicare de noi cunoștințe. În funcție de nivelul clasei, poate fi folosită și ca lecție de fixare sau recapitulare a cunoștințelor privind formele și folosirea adjectivelor posesive în limba franceză. Competențe: receptarea mesajelor transmise oral sau în scris în diferite situaţii de comunicare, producerea de mesaje orale sau scrise adecvate unor anumite contexte, realizarea de interacţiuni în comunicarea orală sau scrisă. Conține suport didactic video, exemple și exercițiu.
Fram, ursul polar
Popa Elena
Matematica
ONLINE SAFETY- MODAL VERBS.
Activitatea are ca scop folosirea verbelor modale Must și Mustn't pentru a stabili reguli de siguranță pe net. Competențele pe care le dezvoltă sunt: competențe digitale, competențe de comunicare în limba engleză, competențe de alfabetizare media și de conștientizare a importanței cunoșterii regulilor de siguranță pe net. Conținuturile tematice care vor fi consolidate sunt universul media, lumea IT, structura gramaticală Must și Mustn't. Elevii citesc textele și le sortează pe categorii. Ce trebuie și ce nu trebuie făcut pentru a fi în siguranță pe net.
Биология, 9-й класс, Дыхание, как процесс жизнедеятельности растений
Руснак Димиан
Тема: Дыхание, как процесс жизнедеятельности растений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Grupurile de sunete,, Găseşte varianta corectă''.
Să găsească varianta corectă a grupurilor de sunete studiate.
Crearea și editarea prezentărilor în Google Drive.
Dumbravă Natalia
Acivitate de consololidare a materialului studiat la tema: Crearea și editarea prezentărilor în Google Drive.
În lumea poveștilor
Pe baza poveștilor citite,vor răspunde corect la întrebări.
Limbajul de programare C++ Tipul de date şir de caractere
Sacara Andrei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (11)
Orbu Galina
Zaporojan Eugenia
Урока: Plans for the summer, часть 1
Olaru Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Sistemul mărimilor fizice ce caracterizează soluțiile. Partea de masă a substanței dizolvate
Subotin Iurie
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Principiul lui Huyghens Reflexia și refracția undelor mecanice
Burleai Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Family
Olaru Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Getting Acquainted
An activity for the Evocation of the Lesson
Litera G.
Puzzle
Numerele naturale până la 100.
Ordonarea numerelor.
Mișcarea rectilinie uniformă. Viteza.

Schimbarea periodică a proprietăților acido-bazice ale oxizilor și hidroxizilor elementelor chimice din subgrupele principale

Coordonatele vectorilor
Cazacu Ala
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Writing Skills Development. Thank You Note

Sunetul [v] şi litera de tipar v. Litera v mic de mână. Personajul literar și faptele lui

Химия, 12-й класс, Аналитические группы катионов
Дымовская Галина
Тема: Аналитические группы катионов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
In harmony with nature
Paciu Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Limba si literatura ucraineana. 2019
Lectura și observarea textului. ”Doi caini” de A. Donici
Butuc Maria
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Subiectul: Propoziția subordonată circumstanțială consecutivă.
9. Operaţionalizarea terminologiei lingvistice şi literare, în limita standardelor de conţinut.
Grupurile de litere.
Elevii vor identifica cuvinte corespunzătoare ce conțin grupurile de litere învățate.
Русский язык и литература, 11-й класс, Жизненный и творческий путь А.А. Фета...
Ермолаева Тамара
Тема: Жизненный и творческий путь А.А. Фета. Основные темы и мотивы лирики А.А. Фета. Жизнеутверждающее начало в лирике природы. Тема текста, её типы. Тема и микротема. Абзац. Основная мысль текста. Проблема текста Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Parabola „Adevărata floare”
Oleinic Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
We like tales2 FINAL (1)
Olaru Tatiana
WRITE READER.
Aplicația WRITE READER, este o aplicație ce permite atât profesorilor cât și elevilor să realizeze cărți în format digital in funcție de tema pe care urmează să o abordeze. Poate fi folosită și in modul sincron si asincron.
Химия, 7-й класс, Периодическая система химических элементов
Дымовская Галина
Тема: Периодическая система химических элементов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adunarea numerelor naturale 0 - 20 .
Rezolvarea de adunări fără trecere peste ordin, respectând aşezarea corectă a unităţilor şi zecilor
Tainele cărții. Cărți din literatura artistică națională. Impresii de lectură
Sanduța Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
,, Moara cu noroc”. Lectura și interpretarea textului.
Verificarea lecturii textului.
Oceanul Planetar: părţile componente.
Consolidarea temei prin rezolvarea unei grile.
Animalele sălbatice.
Scopul acestei activități este de a familiariza preșcolarii cu cele mai cunoscute animale sălbatice
Cozma Natalia
Русский язык, 7-й класс, «Моё увлечение». Глаголы настоящего времени. Спряжение глаголов
Гыскэ Елена
Тема: «Моё увлечение». Глаголы настоящего времени. Спряжение глаголов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Taigaua. Pădurile de foioase și pădurile mixte
Popușoi Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 4-й класс, Составление и решение задач
Зубку Анжела
Тема: Составление и решение задач Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 3-й класс, Речевой этикет. Слова признательности, поздравления, пожелания
Назаренко Ольга
Тема: Речевой этикет. Слова признательности, поздравления, пожелания Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
”Amintiri din copilărie” de I.Creangă. Test de verificarea lecturii.
Acest test are drept scop verificarea competenței de lectură.
Гражданское воспитание, 10-й класс, Дебаты - способы вовлечения граждан
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Дебаты - способы вовлечения граждан Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Развитие личности, 12-й класс, Стили принятия решений и развитие личности
Тону Яна
Тема: Стили принятия решений и развитие личности Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Momentele Subiectului
Sărbuşan Galina
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Угроза 21 века- тероризм
Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
JOCURILE COPIILOR IARNA.
Consolidarea , aprofundarea şi sistematizarea cunoştinţelor dobândite de copii despre fenomenele caracteristice produse în natură iarna şi jocurile copiilor în acest anotimp
În livadă. Propoziția simplă.
Exercițiul se propune la etapa de Realizare a sensului, elevii având sarcina de a selecta legumele, fructele, iar mai apoi să alcătuiască propoziții despre ele.
Mişcarea naţională a românilor din Transilvania
Vasilachi Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lupta contextelor: „8 miliarde de oameni = 8 miliarde de păreri” - Vadim Cușnir
Vadim Cușnir
Materiale video scurte program “ALEG SA MA SIMTI BINE” Editia II (noiembrie-decembrie 2020)
Александр Грин Алые паруса
Leasenco Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
LE PASSÉ COMPOSÉ - prof. ARCHIP ADA-IRINA
Ce poate fi mai plăcut pentru elevi decât un joc cu timpul perfect compus? Rețin mai ușor și mai plăcut acest timp verbal.
NETIQUETTE PRESENTATION
A presentation designed to raise awareness of Netiquette while using the Internet.
Ortograma ia/i-a
Exercițiile propuse pe platforma ASQ sunt referitoare la scrierea corectă a ortogramei ia/i-a
Aspecte ale diversității culturală, etnică, individuală etc.
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia1
Coșcodan Diana
Caracteristicile mediului intern.
Exercițiu interactiv ce îi ajută pe elevi să își testeze, într-un mod plăcut, jucăuș și antrenant, cunoștințele despre mediul intern.
The Streets of London(Unit 6 lessons 5)
Munteanu Elvira
Este o activitate ce ne va ajuta la predarea lecției și la fixarea cunoștințelor.
Lectia (3)
Sacara Andrei
Химия, 11-й класс, Теория химического строения органических веществ А.М. Бутлерова
Чебану Ольга
Тема: Теория химического строения органических веществ А.М. Бутлерова Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Roata pozitiilor la sport.
Roata pozitiilor poate fi folosită cu preșcolarii, în cadrul activităților sportive dar și la tranziții. Competențele urmărite sunt: dezvoltarea echilibrului, și a motricității fizice.
Echilibru mecanic. Condiția de echilibru
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Aflarea numerelor necunoscute în adunări și scăderi

Capitolul II. Tema 12 Analizatorul cutanat.
Această activitate are ca scop consolidarea achizițiilor elevilor referitoare la tipurile de receptori.
Moldovan Codrii.
Planul lecției în PPT.
Împărțirea tabelară.
Consolidarea capacităților de rezolvare a exercițiilor de împărțire.
Tema: Cartea - prietenul omului. Curiozități despre cărți. Suport didactic.
Competențe specifice disciplinei: - Utilizarea raţională a resurselor personale, sociale și ale mediului, demonstrând integritate și responsabilitate. Conținuturile tematice: - Motto-ul. - Cea mai mică carte din lume. - Cea mai mare carte din lume. - Cel mai mare atlas din lume. - Una din cele mai vândute cărți din lume. - Cea mai veche carte din Europa. - Cea mai citită carte din lume. - Cea mai vândută carte pentru copii din lume. - Rețineți.
Lectia2
Lesnic Virginia
„Acuarelă” de I. Minulescu. Temă și motive dominante
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Alimentatia sănătoasă
Materialul este realizat cu ajutorul instrumentului ,,smore", sub forma unui jurnal/ziar digital. Contine informații, fotografii sugestive si video-uri integrate care să susțină și să conducă la formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase. Materialul își propune înțelegerea de către copii a grupelor alimentare de baza: fructele si legumele, carbohidrații, produsele lactate, grăsimile, proteinele.
Биология, 8-й класс, Химический состав клетки. Неорганические вещества
Мамалига Анна
Тема: Химический состав клетки. Неорганические вещества Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
AUTONOMII LOCALE ÎN SPATIUL ROMÂNESC (SEC IX-XIII).
Este un exercițiu de ordonare a autonomiilor locale din secolele IX-XIII pe baza izvoarelor scrise care le atestă.
Rezolvarea problemelor
Rodica Chigai
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Numerele naturale 0-100.
Recunoașterea numerelor naturale 0-100, citire, ordonare , comparare.
Sărbători de iarnă
Pușcaș Veronica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Versificația: poezia, strofa.
Nicolau Elena
Text-suport: „Cartea” de Vasile Romanciuc Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Linii importante în triunghi .
Scopul - să recunoască liniile importante în triunghi .
Химия, 8-й класс, Кислород, водород и их соединения
Терлецкая Алла
Тема: Кислород, водород и их соединения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia2
Şargarovschi Viorica
Activități în beneficiul comunității
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unit 1. Lesson One. My father is strong.
Scopul activității e dezvoltarea abilităților gramaticale și lingvistice. Elevii vor practica și consolida atât structurile I am, He is, She is, cât și vocabularul activ al lecției.
Mărimi. Unități de măsură
Elevii vor determina mărimile și unitățile de măsură, le vor deosebi, vor face transformări , vor compara .
Unit 3. Lesson Four. Would you like to visit the USA?.
Activitatea prezintă un video-quiz despre Casa Albă, scopul căruia este atât de a consolida și evalua comprehensiunea de text în componenta orală și cea scrisă, cât și de a familiariza elevii cu cultura americană.
Noțiunea de funcție continuă într-un punct. Punct de discontinuitate
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
La magazinul de rechizite școlare

Recunoașterea părților de vorbire învățate în clasa a IIIa. Activitate potrivită pentru sfârșit de clasa a IIIa sau clasa a IVa.
CHIȘINĂU. Mituri și legende urbane. Ep. 2: Muntele sacru al Chișinăului – Dealul Mazarachi
CHIȘINĂU prin Morile Timpului. Mituri și legende urbane Episodul 2: Muntele sacru al Chișinăului – Dealul Mazarachi Proiectul nostru e o invitație la completarea patrimoniul mitologic al orașului nostru. Dacă ne puteți relata vreo întâmplare ciudată, vrun aspect straniu, vreo poveste excepțională despre Chișinău, pe care ați auzit-o de la vreun cunoscut, puteți să ne-o trimiteți la adresa dialogica.asm@.gmail.com Vom promova împreună orașul Chișinău cu adevărurile lui mitologice și legendare. Filmul face parte din serialul „CHIȘINĂU prin Morile Timpului. Mituri și legende urbane”, director de proiect - Aliona Grati, regizor - Diana Pidghirnîi, imagine - Grigore Rață, editor de imagine - Diana Busuioc, selecție muzicală - Galina Dimitrova, grafică - Aureliu Busuioc. #chisinaumoldova #city #citytales #chisinaumoriletimpului #oldcity #orasulmeu #hystory #istoria #literatura #literature #folclore #folclor
În lumea gâzelor.
Este o propunere de planificare pentru tema "Insecte" care cuprinde activități de realizat online cu preșcolarii de grupă mică. Sunt prezentate 9 activități interesante și ușor de abordat în activitățile online.
Здоровье - это жизнь.
Caraulan Liudmila
Цель: закрепить новые слова по теме "Здоровье - это жизнь" (части тела)
Prima zi de școală. Poezia „Clasa întâi” de Ion Hadârcă
Mîndru Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Numărul 10
Fișă de lucru interactivă
4. Fărâmiţarea feudală. Centralizarea statelor în Europa
Scopul activității: Consolidarea cunoștințelor elevilor referitor la deosebirile dintre statele fărâmițate și cele centralizate. Competență specifică disciplinei: 2. Amplasarea în timp şi spaţiu a evenimentelor, proceselor, fenomenelor, demonstrândînţelegerea continuităţii şi schimbării în Istorie. Unitatea de competență: 2.1. Descrierea schimbărilor ce au avut loc în spațiul istoric studiat.
Justiția distributivă, corectivă și procedurală
Petrovici Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 2-й класс, Какой должна быть устная речь? Громкость. Темп. Интонация...
Хархалова Наталья
Тема: Какой должна быть устная речь? Громкость. Темп. Интонация. Мимика и жесты Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Do you like grammar?
Test interactiv în limba engleză cu întrebări de tipul adevărat-fals, prin care se evaluează noțiunile teoretice de gramatică ale elevilor de clasa a XI-a.
Adunări și scăderi
Vangheli Virginia
succesive Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Versificaţia: poezia. Text-suport: „Cuvintele” de Ştefan Tudor
Panainte Inga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Poezia lirică ,,Fiind băiet păduri cutreeram...”de M.Eminescu
Competența specifică3.Lectura și receptarea textelor literare și nonliterare prin diverse strategii, demonstrțnd spirit de observație și atitudine critică.
Українська мова і література, 11-й класс, Михайло Коцюбинський. Життя і творчість...
Курлянцева Ольга
Тема: Михайло Коцюбинський. Життя і творчість, гуманізм світогляду Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ochiul – sistem
Volcu Svetlana
optic natural Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
1. Cu ce literă începe?; 2. Găsește litera lipsă;
Competența: Receptarea diverselor mesaje scrise. Copilul va fi capabil să efectueze corespondențe între sunet și literă. instruțiune : Glisează și fixează fiecare cuvânt chee lângă didiniția sa. Conținitul tematic : Sunetul și litera (aspectul sintactic și lexical).
In the Living-room. Prepositions of place.
A game based on the topic about the objects in the living-room and prepositions of place. Pupils have to choose the correct preposition of place in each sentence. This game also helps children to describe the picture in the Pupil's Book, page 38.
America de Nord. Relieful.
Activitatea este centrată pe elevi care pot învăța individual , prin cooperare în cadrul grupului , de altfel incită elevii să analizeze în detaliu, să compare , să generalizeze ,să descopere aspecte inedite și să de-a raspunsuri interesnate. Elevii sunt provocați să investigheze , să analizeze cu atenție și cu plăcere conținutul textului, al hărților, fiecare elev își asumă un anumit rol în cadrul grupului, comunică între ei , cooperează pentru a da răspunsurile dorite.
La săniuș
Alcătuirea de propoziții pe baza carților prezentate
Lectura și interpretarea textului „Balaurul care n-a mai ajuns în poveste” de Vasile Romanciuc
Cibotaru Liubovi
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Русский язык и литература, 5-й класс, Сказуемое. Способы выражения сказуемых
Брижатюк Ольга
Тема: Сказуемое. Способы выражения сказуемых Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
On the Farm
Prezentarea vocabularului
Ce purtăm? Haine sezoniere.
Drăgălin Olga
тот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Poezia „O furnică” de Tudor Arghezi. Temă și idee
Gavriliță Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
How Old Are You? Introduction. Lesson Four.
Writing the numbers from 1 to 12 in words in an interactive game.
Indefinite and Continuous Passive Voice
Florescu Olga; Serbul Anastasia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Tipurile de legături chimice. Lecție de sinteză.
Activitatea este propusă pentru etapa lecției - Evocare. Pate fi expediată elevilor pe Google classroom.
School things
Play a word game to learn and practise school things vocabulary Teaching children school vocabulary could be of great help for the young learners. Here you'll find a list of school vocabulary, things to teach this important topic.
Наследие Древнего Рима и наследие Античности
Tendrea Veaceslav
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Încrederea în sine
Negura Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Cartea cu Apolodor

Consolidarea cunoștințelor teotetice.
Tipuri și forme de comunicare
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Probleme de scădere a două sume și probleme de adunare a două diferențe

Je compte de 1 à 12

Adjectivul pronominal posesiv

Reflecție. Elevii vor scrie câteva acțiuni pe care trebuie să le întreprindă pentru a proteja mediul încpnjurător.
Fenomene electrice în atmosferă
Lascova-Baciu Renata
Unități de măsură pentru timp. Ceasul. Ora, minuta, secunda. Transformări simple.
Descoperim tema prin puzzle. Ceasul mecanic.
Биология, 7-й класс, Иммунитет. Вакцинация
Баранчук Людмила
Тема: Иммунитет. Вакцинация Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Propoziția simplă și dezvoltată.
Determinarea tipului propozițiilor după structură.
Биология, 8-й класс, Особенности структурного соотношения׃ белки - аминокислоты
Мамалига Анна
Тема: Особенности структурного соотношения׃ белки - аминокислоты Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Iarna
Receptarea mesajului oral în diferite situații de comunicare.
Noțiuni geometrice fundamentale. Punct, dreaptă, semidreaptă, segment
Lavric Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 10й класс, Химические реакции. Классификация химических реакций
Гурэу Владлена
Тема: Химические реакции. Классификация химических реакций Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Compoziția sângelui. Grupele sangvine
Chirița Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Adunarea și scăderea numerelor 0-10. Cine seamănă, culege.
Exercițiul îl propun le etapa de Reflecție pentru a verifica cunoștințele elevilor. Se potrivește și pentru autoevaluare.
Conjuncția și locuțiunea conjuncțională
Cibotaru Liubovi
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Физика, 7-й класс, Неравномерное движение. Средняя скорость. Решение задач
Шатько Наталья
Тема: Неравномерное движение. Средняя скорость. Решение задач Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Climate Change-definition
A presentation designed to define the concept 'Climate Change'.
Adunarea numerelor naturale în concernul 0-20--clasa pregătitoare---din păcate în lista dvs. nu apare clasa pregătitoare.
Tema: Adunarea numerelor naturale în concernul 0-20, Competnțe vizate: abilitatea de a opera cu numerele naturale între 0 și 20, abilitatea de a efectua operații de adunări fără trecere peste ordin cu sprijin pe obiecte, abilitatea de a utiliza semnele matematice: +, -, =. Acest tutorial a fost folosit pentru predarea la distanță în timpul pandemiei. Copiii au avut posibilitatea de a revedea videoclipul de câte ori au avut nevoie. Consolidarea s-a realizat printr-un joc în aplicația WordWall.
Aplicația Paint. Instrumente de inserare și editare a desenelor.
Dumbravă Natalia
Activitate în formă de concurs pentru reactualizarea cunoștințelor și a capacităților.
The seasons.
This activity develops pupils' vocabulary.
Русский язык и литература, 3-й класс, А.И. Солженицын «Утёнок»
Назаренко Ольга
Тема: А.И. Солженицын «Утёнок» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Travelling.
Diana Jelihovschii
Elevii vor putea sa se expuna asupra subiectului nou prezentat.
Imperiul Persan
Caciuc-Roșioru Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Recapitulare fractii
O scurta recapitulare interactiva a capitolului Fractii zecimale
Condiția umană.
Condiția umană în diferite perioade istorice și literare
Математика, 4-й класс, Сложение и вычитание до миллиона, на основе десятичного состава чисел
Малай Наталья
Тема: Сложение и вычитание до миллиона, на основе десятичного состава чисел Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Operaţii cu numere reale reprezentate prin litere. Înmulţirea, împărţirea şi ridicarea la putere
Ungureanu Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Why Equal Chances Part 2
Negru Djulieta

„Iedul cu trei capre” – continuare. Intonarea propozițiilor conform conținutului exprimat. Cârligul
Mîndru Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Predicatul
Oleinic Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Неравенства 1 степени с одним неизвестным.
Данное задание содержит разнообразные неравенства. Выполняя их в тетради, а затем вводя в программу полученный результат, ученик увидит на сколько он умеет решать неравенства. Выполнение этих упражнений поможет учащемуся приобрести навыки решения неравенств и выполнить самопроверку.
Русский язык и литература, 10-й класс, Андрей Штольц и Ольга Ильинская в романе Ивана Гончарова...
Балика Ольга
Тема: Андрей Штольц и Ольга Ильинская в романе Ивана Гончарова «Обломов» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Esterii: compoziția, structura, izomeria, nomenclatura, metodele de obținere.
Baerle Iulia
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Substanţe compuse anorganice.
Clasificarea unor substanţe chimice anorganice pe baza formulei chimice, a denumirii ştiinţifice sau tehnice a acestora.
Русский язык и литература, 2-й класс, Н. Сладков «Суд над Декабрём»
Федорина Светлана
Тема: Н. Сладков «Суд над Декабрём» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 8-й класс, Типы химических реакций. Реакции замещения и обмена
Терлецкая Алла
Тема: Типы химических реакций. Реакции замещения и обмена Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Legătura covalentă
Cazacioc Nadejda
nepolară Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adverbul.
Revenco Tatiana
Activitate de învățare și consolidare a cunoștințelor la tema adverbul, la care elevii vor dezvolta competența specifică de explicare a funcţionării sistemului fonetic, lexical, gramatical al limbii române.
Sistematica organiismelor.
Identificarea principalelor unități taxonomice în sistematica organismelor
Unitatea de măsură pentru timp. Calendarul.
Puzzle: Calendarul şcolar 2021. Declanşăm impulsul creativ, descoperim prin jocuri interactive.
Предлог. Роль предлогов в речи
Harhalova Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Правила дорожного движения
Adjamco Oxana; Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Les présidents de la France
Utilizând această carte electronică, elevii vor cunoaşte date generale despre cele cinci Republici franceze, în ce perioadă au existat, vor putea răspunde la întrebarea: "Cine a fost primul preşedinte al Franţei?", vor găsi informaţii despre preşedinţii celei de-a cincea Republică franceză, vor putea exersa asupra numeralelor cardinale şi ordinale în limba franceză. Fiecare filă are înregistrarea audio a textului, asfel elevii vor putea audia şi exersa asupra lecturii textului.
Limba franceza
The Sense of Beauty. Part II
Paciu Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Unghiuri adiacente,bisectoarea unui unghi.
Scurt test de evaluare , folosit la sfarșitul lectiei.
Unit 4. Let's Test Our Skills.
Activitatea are ca scop evaluarea cunoștințelor in ceea ce privește Past Simple a verbelor neregulate și poate fi utilizată în calitate de test formativ.
Математика, 1-й класс, Задачи на нахождение суммы
Фёдорова Елена
Тема: Задачи на нахождение суммы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 10-й класс, Операции над множествами. Основные свойства
Лунгу Евгения
Тема: Операции над множествами. Основные свойства Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Formule de calcul prescurtat.
Ceban Tatiana
Scopul: de a consolida cunoștințele elevilor de aplicare a formulelor de calcul prescurtat.
Русский язык и литература, 6-й класс, Правописание сложных имён прилагательных
Манукян Мери
Тема: Правописание сложных имён прилагательных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cuvântul
Jocul se adresează copiilor de clasa I. Poate fi folosit la sfârșitul unei ore de predare-învățare cu subiectul: Cuvântul (sunete, litere, silabe). Prin acest joc, elevii își vor fixa cunoștințele însușite referitoare la respectarea regulilor de despărțire corectă în silabe a cuvintelor formate din: una, două, trei, patru silabe.
Anatomia sistemului digestiv la om: organele tubului digestiv
Hîncu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ursul polar.
Această activitate se integrează în domeniul "Dezvoltarea fizică, a sănătăţii şi igienei personale", deoarece puzzle-urile dezvoltă abilitățile motorii fine ale mâinilor, orientarea în spațiu și coordonarea.Puzzle-urile stimulează procesul imaginativ, având astfel un rol important în ceea ce priveşte atenţia, deoarece îl antrenează pe copil şi-l învaţă să se concentreze la momentele importante.
Circuitul electric. Rezistența electrică
Reuleț Angela
Ativiatate de consolidare a materialului studiat la tema: Circuitul electric. Rezistența electrică
Excursie virtuală prin Moldova
Rosfinschi Mariana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Curentul electric în electroliți Disociația electroliticăi
Olari Victoria
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
12кл1тема
Tonu Iana
Eu în raport cu ceilalți
Ciobanu Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Operații matematice.
Elevii vor utiliza denumiri și simboluri matematice pentru reactualizarea cunoștințelor.
Potrivește figura geometrică.
Scopul activității este de a evalua progresul personal al elevilor referitor la figurile geometrice. Competențele pe care le vor dezvolta elevii sunt: identificarea unor forme geometrice plane, asocierea figurii geometrice cu denumirea scrisă a acesteia. Conținuturile tematice care vor fi evaluate sunt figurile plane/2 D (pătrat, dreptunghi, triunghi, cerc).
Українська мова і література, 12-й класс, Своєрідність композиції і жанру. Проблематика....
Подлєсная Світлана
Тема: Ю. Яновський. «Вершники» - роман у новелах. Своєрідність композиції і жанру. Проблематика. Тема громадянської війни Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 10-й класс, Древнерусская литература. Фольклорная и религиозная основа...
Гуцул Алина
Тема: Древнерусская литература. Фольклорная и религиозная основа «Повести о Горе-Злочастии». Бытовая повесть Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Самооценка и чувство собственного достоинства...
Папукчиу Людмила
Тема: Самооценка и чувство собственного достоинства. Возможности и проблемы возраста Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика
Maxim Gorki, „Copilăria”
Mamaliga Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Specificul interacțiunii metalelor cu acidul sulfuric concentrat

Securitatea personală Situații de risc în stradă
Garaba Mariana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Textul literar. Alineatul și semnificația lui. Textul-suport: „Pinul singuratic” de Alexandru Mitru
Pumnea Valeria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Физика, 8-й класс, Составляющие электрических цепей. Сборка простейших электрических цепей
Беляева Светлана
Тема: Составляющие электрических цепей. Сборка простейших электрических цепей Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
The Web of Life
Orbu Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tipuri de reacţii chimice

Les objets scolaires

Rezolvarea problemelor în mulțimea numerelor naturale, utilizând metoda reducerii la unitate
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Гражданское воспитание, 8-й класс, Аспекты разнообразия культурные, этнические...
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Аспекты разнообразия культурные, этнические, индивидуальные и т.д. Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Litera O
Citește cuvinte care conțin sunetul si litera O
Buburuza morocănoasă, de Eric Carl. Asociere
Înţelegerea textului studiat prin asocierea orei cu vieţuitoarele întâlnite de către buburuza morocănoasă în călătoria sa.
On Education – Part I
Jelihovschii Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Portretul fizic. Cum sunt?

Українська мова і література, 12-й класс, Основні одиниці синтаксису. Словосполучення...
Подлєсная Світлана
Тема: Основні одиниці синтаксису. Словосполучення. Види словосполучень Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Сохранение и превращение механическрй энергии в колебательном движении
Пономаренко Ирина
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Limba franceză, Clasa 12, Lecția 1
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Capitolul IV. Tema 21 Organe de reproducere.
Activitatea interactivă realizată prin instrumentul digital kahoot.com are ca scop verificarea cunoștințelor elevilor prin alegerea răspunsului corect.
"Ce te legeni..." de M. Eminescu. Observarea textului.
Guranda Ala
Fișă de lucru.
Cubul și paralelipipedul dreptunghic- arii și volum.
Chestionar concurs prin care elevii își verifică cunoștințele referitoare la ariile și volumul cubului, respectiv paralelipipedului dreptunghic.
Eseul – formă originală de conceptualizare a propriei individualităţi analitico-creatoare
Cocieru-Strătilă Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
La verité. Chez le medicin au bout du monde .
Elevii vor dezvolta competența lingvistică, sociolingvistică și cea culturală, vor putea vorbi despre meseria de medic, își vor îmbogăți vocabularul.
Физика, 11-й класс, Уравнение состояния идеального газа
Макевнина Ольга
Тема: Уравнение состояния идеального газа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sunetul [m] și litera de tipar „m”. Componența sonoră a cuvintelor. Litera „m” (mică) de mână. Regulile scrisului: spațiul, înclinația uniformă, aspectul îngrijit
Dediu Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Noțiuni elementare în c#
Prezentarea unui mediu de programare vizual (Microsoft Visual C#) Operaţii şi unelte specifice ale acestuia
Русский язык и литература, 4й класс, Трусливому зайке и пенёк волк (2)
Трунина Валентина
Тема: Трусливому зайке и пенёк волк (2) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
The house
Folosim această activitate pentru a memora cuvintele .
Les Français et les vacances d’été
Țurcan Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos
Exercițiul este realizat în aplicația Im a puzzle și este e tip puzzle. Elevii trebuie să realizeze calculele pentru fiecare piesă de puzzle pentru ca ele să se întoarcă pe față, apoi urmează aranjarea pieselor de puzzle. Competență: Dezvoltarea spiritului de observație.
Кибернетическая агрессия. Кибербуллинг
Аурелия Андриеш
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Математика, 12й класс, Объем призмы
Радилова Марианна
Тема: Объем призмы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 5-й класс, Понятие о стилях речи. Стиль художественной литературы
Брижатюк Ольга
Тема: Понятие о стилях речи. Стиль художественной литературы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
I am reading
Nederiță Liliana; Daniel Sadovei
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Amestecuri de substanțe
Gorescu Carmen
Conținuturi: fenomene fizice, fenomene chimice, proprietăți chimice, metode de separe a substanțelor
Comedia.
Se poate folosi la etapa de evocare.
Ramurile artei plastice. Subiectul ”Fluturele”. Tehnica Grataj
Coroleac Oxana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Înmulţirea şi împărţirea numerelor naturale în concentrul 0-100.
Exerciţii aplicative
Переменные и константы. Алгебраичекие выражения
Zadic Nadejda
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Времена года.
Эта книга поможет ученикам легче запомнить названия времён года, и обогатить свой словарный запас
Muruz Rodica. Modulul VIII. Unitatea 9: Propoziția. Felurile propozițiilor după scopul comunicării. Mijloace de intonare a fiecărui tip de propoziţie în conformitate cu semnele de punctuație respective.Exerciții aplicative. pagina 131.
Unități de competențe: 5.4. Pronunţarea corectă a cuvintelor limbii române. Conținuturile tematice: - Să ne reamintim ce știm despre propoziție! - Exerciții aplicative.Exersează pe caietul de clasă; - Lucrul cu manualul. pagina 131. Lucrul independent pe caiet: exercițiul 5, 6. - Concluzie.
Organizarea unui eveniment de prezentare. Reflectarea asupra unei experiențe de învățare
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
FRUCTE DE TOAMNĂ.
SCOPUL: Reactualizarea cunoștințelor despre fructele de toamnă. COMPETENȚE: Identificarea unor fenomene/relaţii/ regularităţi/structuri din mediul apropiat. CONȚINUTURI: Exerciții de recunoaștere a fructelor de toaamnă.
Технологическое воспитание, 4-й класс, Разнообразие материалов, подлежащих вторичной...
Хрипливая Анжела
Тема: Разнообразие материалов, подлежащих вторичной переработке. Бабочка Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md - это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответол с обучением на румынском и русском языках в соответах в соответах в соответол сон 2012010 Цель проекта - обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч. (6) Кодекса об образовании №152 / 2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa Viitorului (Класс будущего) - Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL - Центр передового опыта в области информационных технологий , Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образова.
Complementele circumstanțiale de loc, de timp, de mod
Sărbuşan Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Securitatea elevilor în timpul vacanței.
Chestionar.
Lectia (7)
Pleşca Valeriu
Les régions de la France et leurs capitales
Vîrlan Dina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Semnificațiile
Negară Lidia
textului descriptiv „Rapsodii de primăvară” de George Topîrceanu Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adjectivul.
Scopul: consolidarea cunoștințelor despre părțile de vorbire Competențe: realizarea comunicarii în contexte diferite Desfașurarea jocului: elevul învarte roata și trebuie sa specifice dacă cuvântul la care s-a oprit cursorul este adjectiv sau altă parte de vorbire
Componența aerului.
Hartă digitală aplicată la ora ecologică.
Toamna, de Octavian Goga
Textul liric (video + activitate interactivă)
Subiectul și predicatul.
Scopul acestei activități este de a evalua cunoștințele elevilor referitoare la părțile principale de propoziție (subiectul și predicatul). Această activitate dezvoltă competențe digitale, competențe de exprimare în limba maternă, competențe de exprimare în scris a ideilor și trăirilor personale.
Counting by 10.
Această activitate are ca scop consolidarea cifrelor în engleză, memorizarea scrierii corecte, asimilarea vizuală a vocabularului și exersarea numărării în engleză din 10 în 10 până la 100.
Traseul materiei prime în industria textilă.
Joc Puzzle realizat cu aplicația I'm a puzzle care vizează reconstruirea unei scheme tehnologice.
Биология, 12-й класс, Основные закономерности наследования признаков, установленные Г. Менделем
Русу Виктория
Тема: Основные закономерности наследования признаков, установленные Г. Менделем Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Acțiunea radiațiilor nucleare asupra organismelor vii.
Balmuș Olga
Activitatea este recomandată pentru etapa „Reflecție”.
Clasa Insectele (Insecta)
Activitate realizată în storyjumper.com, cu scop de informare.
Развитие личности, 10-й класс, Личные предпочтения и развитие карьеры. Карьера. Планирование карьеры
Никитина Евгения
Тема: Личные предпочтения и развитие карьеры. Карьера. Планирование карьеры. Цели/задачи. Образование, профессия, род занятий. Тест «Карта интересов» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
PLANETELE SISTEMULUI SOLAR
JOC DE RECUNOASTERE A PLANETELOR
Potrivește.
Consolidarea notiunilor de limba română,însușira corectă a obiectelor ce tin de recuzita elevului, grija față de mediul social.
Биология, 7-й класс, Разнообразие листьев в природе
Варданян Татьяна
Тема: Разнообразие листьев в природе Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
The UK
An introduction to the main facts about the Uk through the video-based questions will help your students to strenghthen their knowledge about the geograthical and cultural spots of the UK.
Lectură aprofundată structura textului; I şi al II lea plan al naraţiunii
Dorin Galben
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Развитие личности, 9-й класс, Образовательные и профессиональные возможности...
Романчук Ольга
Тема: Образовательные и профессиональные возможности для выпускников гимназии Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Pronumele personal. Persoana și numărul.
Fișă de lucru pentru consolidare.
Interacțiuni prin câmpuri. Rezolvarea problemelor (II)
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биология, 11-й класс, Опорно-двигательный аппарат. Костная ткань
Кошкодан Диана
Тема: Опорно-двигательный аппарат. Костная ткань Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Les Français et les vacances d’été
Turcan Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Математика, 10й класс, Понятие функции I-ой степени. Свойства. График
Лунгу Евгения
Тема: Понятие функции I-ой степени. Свойства. График Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sistematizarea și generalizarea la ,,Fenomene Mecanice,,
Activitatea ,,Roata Norocului ,, pe platforma Wardwall.net Scopul:de a sistematiza materia din capitolul dat. Competența de gestionarea cunoștințelor și capacităților din domeniul fizicii prin rezolvarea de probleme și situații-problemă cotidiene,manefestând atenție și creativitate.
Tema se numește Corpul meu.
În maniera online m-am gândit la un joc ,ce se numește ”Spune ce știi despre !”, joc ce face parte din cadrul temei mari ”Corpul meu”. Copiii vor avea de învârtit roata , iar când se oprește să identifice partea corpului omenesc indicată de săgeată și să spună trei caracteristici ale acelui element. Este un tip de joc didactic interactiv, pe care l-am pus în practică la grădinița mea, cu copii de grupă combinată.Jocul apoi se poate complica, dacă copilul care învârte roata este de grupă mare poate să comunice ceva despre imagine, să despartă în silabe cuvântul indicat , mai ales dacă este și o activitate de tip integrat.
Education through Film
Olaru Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Vivement les vacances
Țurcan Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
„Nici smântânâ, nici lapte acru”
Belousov Marina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Asocierea cuvintelor cu imaginile date.
Exercițiul presupune verificarea citirii corecte a unor cuvinte de către elevi prin asocierea cu imaginea potrivită.
Mulțimi cu steluțe (1-10).
Copiii trebuie să unească fiecare mulțime cu cifra corespunzătoare.
Scrierea corectă a ortogramelor.
Exerciţiul e creat cu scopul de a facilita exersarea deprinderilor de scriere corectă a ortogramelor.
Activități de joc
Drăgălin Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectura și explorarea textului
Butuc Maria
„Laudă zăpezii” de G. Călinescu. Figuri de stil Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Verbe predicative. Verbe auxiliare.
Exerciții de identificare a valorii verbelor - verbe predicative sau verbe auxiliare.
Forța
Condratiuc Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Limba bulgara
Definirea și clasificarea țesăturilor.
Exercițiu interactiv tip Cursă de cai realizat cu aplicația LearningApps, prin rezolvarea căruia se urmărește consolidarea cunoștințelor privind definirea și clasificarea țesăturilor.
Evaluare sumativă. Complementul.
Test de evaluare.
Matematica în agricultură
Petrov Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Motoare electrice
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Valori moral-spirituale. Solidaritate

SE PRÉSENTER
Elevii vor învăța să se prezinte, să prezinte pe cineva
Maladii ereditare genice și cromozomiale la om.
Să clasifice maladiile genice și cromozomiale. Jocul poate fi utilizat la etapa realizarea sensului.
Mașini de tricotat Cotton.
Exercițiu interactiv tip Jocul Milionarii realizat cu aplicația LearningApps, prin rezolvarea căruia se urmărește consolidarea cunoștințelor despre mașinile de tricotat Cotton.
Le corps. L’état d’âme
Balan Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Evaluare sumativă toamna-iarna
Selectează imaginile de toamna, respectiv cele de iarnă din imaginile date
Avertizarea pericolelor la locul de muncă.
Exercițiu tip Ordonează perechi realizat cu aplicația LearningApps în cadrul căruia elevii trebuie să realizeze asocierea dintre imaginea semnalului de sănătate și securitate la locul de muncă și denumirea acestuia. Activitatea este destinată elevilor din învățământul profesional și tehnic, ea vizând dobândirea de competențe necesare angajării pe piața muncii în una din ocupațiile domeniului de pregătire profesională Industrie textilă și pielărie.
Semnificația componentelor textului: titlul, autorul, conținutul. Proza rimată. Text-suport: „La Polul Nord” după Marin Sorescu
Muruz Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Test de evaluare sumativă. Atributul și atributiva.
Este indicat pentru verificarea cunoștințelor despre atribut și propoziția atributivă.
Гражданское воспитание, 12-й класс, О правовой и демократической культуре
Бабина Юлиана
Тема: О правовой и демократической культуре Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mes activités extrascolaires: quand, où, comment, pourquoi?
Slovineanu Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Pacea în familie
Angela Ciobanu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
LEGENDA GHIOCELULUI, EUGEN JIANU.
MÎNZICU SIMONA VALENTINA
ELEVII DESCOPERĂ INFORMAȚII DESPRE GHIOCEL, VESTITORUL PRIMĂVERII
Гражданское воспитание, 7-й класс, Общие ценности
Кориненко Александр
Тема: Общие ценности Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
INTERACȚIUNEA
Lecția este destinată elevilor de clasa a VI-a și are ca scop învățarea noțiunilor legate de interacțiunea CORPURILOR, tipuri de forțe. Evaluarea se va face printr-un chestionar.
Познание мира, 5й класс, Признаки живых организмов
Песцова Надежда
Тема: Признаки живых организмов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Работа и мощность электричесского тока
Беляева Светлана
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Evaluare finală interdisciplinară.
Este o fişă interdisciplinară pentru evaluarea finală a compeţentelor dobândite în cadrul activităţilor desfăşurate la Domeniul Limbă şi Comunicare şi la Domeniul Stiinţe
Grupează pe 2 coloane imagini cu obiete a căror denumire conține fie grupul CHI, fie GHI.
Joc de grupare de imagini /cuvinte ce contin grupurile de sunete chi sau ghi.
Как сохранить здоровые дружеские отношения в период карантина? Cum să-mi cultiv și să mențin relații sănătoase de prietenie și amiciție în perioada carantinei?
Как сохранить здоровые дружеские отношения в период карантина? Cum să-mi cultiv și să mențin relații sănătoase de prietenie și amiciție în perioada carantinei?
Blohina Irina
Elemente de geometrie
Este un joc wordwall de tip joc de cărți, care are scopul de activa și entuziasma elevii în cadrul unei lecții de evaluare a noțiunilor de punct, dreptă, semidreaptă, plan, semiplan, segmente, poziții relative ale unui punct față de o dreaptă și a unei drepte față de un plan.
Valorile neamului.
Guranda Ala
Prezentarea locurilor vslorice ale tării noastre.
Математика, 12-й класс, Площадь поверхности пирамиды
Радилова Марианна
Тема: Площадь поверхности пирамиды Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Le blog de Max
Manea Victoria
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Химия, 9-й класс, Практическая работа № 2 Решение экспериментальных задач по теме: Металлы
Акиндинова Наталья
Тема: Практическая работа № 2 Решение экспериментальных задач по теме: Металлы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Revoluția americană sau războiul de independență al coloniilor engleze din America de Nord
Evaluarea cunoștiințelor dobândite în cadrul lecției : Revoluția americană
Poliedre. Piramida
O fișă de lucru pentru prima lecție la tema Piramida. Elevii vor face cunoștință cu elementele și clasificarea piramidelor.
Limbaj matematic- clasa a II-a
Verificarea cunoștințelor referitoare la terminologia matematică pentru elevii de la clasa a II-a.
Corpul uman.
Jocul Puzzle are ca scop recunoaşterea şi analizarea pe bază de planşă a corpului uman.
Гражданское воспитание, 9-й класс, Способы и инструменты, способствующие процессу...
Бабина Юлиана
Тема: Способы и инструменты, способствующие процессу содействия решений в школе и сообществе Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Oxigenul
Fisă de lucru la tema Oxigenul, caracterizarea elementului chimic conform sistemului periodic.
Poezia Leonidei Lari „De liră dusă”. Realizare artistică
Gavriliță Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 12-й класс, Классы органических соединений
Дымовская Галина
Тема: Классы органических соединений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Le passé composé des verbes pronominaux
Manea Victoria
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Împărțirea exactă la 10, 100, 1 000
Efectuarea calculelor matematice a numerelor mari la 10, 100, 1 000.
Acordul subiectului cu predicatul.
9. Operaţionalizarea terminologiei lingvistice şi literare, în limita standardelor de conţinut.
Unghiuri. Clasificarea unghiurilor
Lazăr Ana
Este un test de evaluare formativă
LOCUINȚA, HRANA ȘI VESTIMENTAȚIA
Argint Lucia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Rețele de calculatoare .
Rezolvând această aplicație, elevii vor fi capabili să distingă principalele componente ale unei rețele de calculatoare, să identifice caracteristicile fiecărei componente . Competențe specifice vizate: 1.3. Definirea conceptului de reţea de calculatoare şi enumerarea avantajelor lucrului în reţea
Găsește rezultatul!
Exerciții cu adunări, scăderi și înmulțiri (ordinea efectuării operațiilor).
Mediile de viaţă. Diversitatea lumii vii.
Exerciţiul - joc are ca scop recunoaşterea diversităţii lumii vii.
„Amintiri din copilărie” de Ion Creangă. Valori literar-artistice ale textului
Canișcev Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биология, 9-й класс, II закон Г. Менделя
Мамалига Анна
Тема: II закон Г. Менделя Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mă accept așa cum sunt. Continui să mă dezvolt
Didenco Andrei
Locuința mea.
Joc de descoperire a cuvintelor legate de locuință.
Tabelul Periodic
Burcovschi Stela
și structura atomului Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adjectivul.
Oineagra Tatiana
Face parte din evocare. Însărcinarea: găsește sinonimele.
Visiter un musée. Expressions de temps
Mihailuţa Antonina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Getting Acquainted
After reading activity
Formarea statului naţional român unitar.
Am creat această carte ca un studiu de caz la conținutul Formarea statului naţional român unitar. Platforma storyjumper reprezintă o modalitate foarte eficientă de prezentare care este pe placul elevilor, pentru că e ceva nou, diferit de prezentările cu care erau obișnuiți ( Power Point, Prezi). Prin folosirea acestei platforme am urmărit dezvoltarea competenței specifice: Utilizarea termenilor istorici specifici faptelor istorice din spaţiul românesc în Epoca Modernă şi în secolul al XX-lea, în diferite situaţii de comunicare scrisă sau orală.
Tehnica securității pentru vacanța de iarnă. Pericole pe gheață.
Paza bună trece primejdia rea. Explicarea elevilor despre locurile sigure de joacă în vacanță. Comportamentul elevilor pe gheață în caz de pericol. Acordarea primului ajutor sinistraților.
Ordonarea numerelor naturale 0 - 1000000
Ordonarea crescator a numerelor date
Suntem unici!
Lapușnean Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Operații cu radicali
Ceban Tatiana
Scopul: de a consolida cunoștințele elevilor de aplicare a proprietăților radăcinii pătrate la rezolvarea exercițiilor. Vor fi evaluate cunoștințele elevilor de efectuare a operațiilor de înmulțire și împărțire a radicalilor.
Atributul.
Caisîn Lăcrămioara
Evaluarea cunoștințelor despre atribut (prin ce se exprimă, cazurile, felurile atributului).
,,Tu iarbă tot ai mamă?” de Grigore Vieru
Gorea Alexandra
Informații principale despre autorul poeziei- Gr. Vieru.
Delta Dunării.
Delta Dunării este o lecție interactivă pentru Disciplina Geografie cls a IV-a, ce coține imagni reprezentative privind așezarea, formarea, vegetația, fauna, activități economice specifice Deltei, activități interactive, filmuleț, un link despre protejarea mediului și chestionare. Obiectivele operaționale ce se doresc a fi formate la elevi sunt: • Să localizeze pe harta României Delta Dunării: • Să explice în cuvinte proprii modul de formare al acesteia; • Să identifice cele trei brațe; • Să recunoască fauna și flora Deltei; • Să-și formeze atitudini civice referitoare la cunoașterea, conservarea și protecția mediului; • Completarea chestionarelor cu informații din texul citit și audiat Apa. Proprietățile și transformările apei este o lecție de interactivă pentru disciplina Științe cls.a IV-a ce conține imagini reprezentative privind stările de agregare ale apei, transformările pe care aceasta le realizează în circuitul continuu, un fimuleț cu circuitul apei în natură, mai multe activități interactive, un link ce conține o poezie amuzantă cu imagini privind transformările apei și un chestionar de evaluare Competențe specifice: • Explorarea caracteristicilor unor corpuri, fenomene și procese; • Observarea unor relații între corpuri în cadrul unor fenomene și procese; • Responsabilizarea pentru păstrarea apei curate și a unui consum echilibrat, Obiectivele operaționale ce se doresc a se forma elevilor sunt:să recunoască stările de agregare ale apei din imaginile prezentate; -să identifice factorii care determină schimbarea stării de agregare ale apei; -să evidențieaze proprietățile apei aflată în anumite stări de agregare; -să denumească transformările apei corespunzătoare tipurilor de precipitații; -să precizeze întrebuințările apei și importanța pentru mediu și om; -să enumere măsuri antipoluante pentru a-și asigura responsabilitățile pentru păstrarea calității apei și un consum echilibrat;
Silaba
Consolidarea cunoștințelor.
Măsurarea masei. Capacitatea.
Consolidarea cunoștințelor.
My family (members)
poze cu membrii familiei,pronunțare,recunoaștere,memorare.
Poezia de formă fixă. Sonetul trăsături definitorii. „Sonetul zorilor de zi ”de I.Hadîrcă
Mamaliga Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 10й класс,«Литературный Колумб России» (В.А. Жуковский – поэт-романтик...
Шевчук Тамара
Тема: «Литературный Колумб России» (В.А. Жуковский – поэт-романтик, основоположник русского романтизма) Урок 1 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Circulatia la plante si animale.
Test
Matematica
Unit 2 Lesson One My big family.
Activitatea propusă are ca scop consolidarea vocabularului de la tema dată atât scris cât și oral și dezvoltă abilități de gândire logică.
Conexiunea serie a conductoarelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Echipamentul turistic special
Budac Artur
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Noţiuni geometrice de bază. Unghiuri.
Orlov Diana
Test formativ propus elevilor pentru autoevaluare. Conţinuturi evaluate: Noţiuni geometrice de bază. Unghiuri.
Japonia
Comendant Tatiana
Activitatea poate fi utilizată la sfârșitul lecției, generalizarea materialului studiat în cadrul lecției.
Personalitatea literaturii și individualitatea creatoare. Constantin Ciopraga „Mărturisire de credință literară”
Margine Eugeniu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ciclul de viață al plantelor și animalelor.
Competențe specifice: 1. Explicarea informaţiilor/rezultatelor/concluziilor obţinute în demersuri de cunoaștere a mediului înconjurător, manifestând atitudine critică și creativă. 2. Identificarea și descrierea componentelor, fenomenelor, proceselor, relaţiilor ca- rateristice mediului înconjurător, demonstrând corectitudine și coerenţă în utilizarea terminologiei specifice. Conținuturile tematice: - Etapele de viață ale unei viețuitoare; - Ciclul de viață al fluturelui; - Consolidare practică; - Să experimentăm împreună (Fișa de observație); - ABC-ul ECO.
Les animaux. L`adjectif interrogatif
Negară Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Русский язык, 8-й класс, Глаголы движения
Волковская Мария
Тема: Глаголы движения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Litera k.
Asocierea propozițiilor cu imaginea corespunzătoare.
Eroarea absolută instrumentală. Scrierea rezultatului măsurării unei mărimi fizice
Budu Victoria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Интерактивная игра "Знатоки истории"
Интерактивная игра "Знатоки истории" для учащихся 5 класса, призвана активизировать, обобщить и оценить компетенции, достигнутые по главе Древняя Греция. Игра станет мотиватором к развитию интереса детей к предмету история.
„Balada celor cinci motănași” de Ion Druță. Narațiunea
Canișcev Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sinonime.
Un joc didactic cu ajutorul căruia elevul își îmbogățește vocabularul
Valori morfologice
Activitatea vizează valorile morfologice diferite ale unor cuvinte uzuale
Ecuaţii reciproce de gradul III şi IV în mulţimea C
Ovcinnicova Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Lectia (2)
Juc Viorica
#2 Profilul online şi comportamentul etic
Serialul reprezintă un suport didactic pentru profesorii și elevii care au optat pentru disciplina opțională „Educație pentru Media”. Episoadele video abordează teme din manualele treaptei gimnazială și liceală, într-un format interactiv, accesibil și explicit. A fost lansat în 2020, în cadrul Hackathonului media „Puterea a cincea", ediţia a 6-a, desfăşurată de Centrul pentru Jurnalism Independent.
Aluminiul
Chișca Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Физика, 8-й класс, Решение задач по теме: «Механические волны. Звук»
Беляева Светлана
Тема: Решение задач по теме: «Механические волны. Звук» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Despărțirea în silabe.
Fișă interactivă. Competența vizată: aplicarea structurilor lexicale, fonetice, gramaticale și semantice în diverse situații de comunicare.
Instrumente muzicale în folclorul național.
Puzzle creat cu scop de a deosebi instrumentele muzicale.
Развитие личности, 7-й класс, Темперамент и профессия
Тону Яна
Тема: Темперамент и профессия Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык, 5-й класс, Утром, днём, вечером…
Волковская Мария
Тема: Утром, днём, вечером… Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Atelier de scriere. Jurnalul. Redactarea paginii de jurnal (în baza romanului „Singur în fața dragostei” de A. Busuioc)
Gavriliță Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unghiuri
Rebus prin care elevii pot să își verifice noțiunile dobândite la cap. Unghiuri, Geometrie clasa a VI-a. Poate fi folosit atât la finalul orei de predare cât și ca recapitulare la final de capitol.
Adolescența particularități și provocări
Causnean Larisa
Numere pare. Numere impare.
Recunoașterea numerelor pare și a celor impare.
ACIZI.REBUS CHIMIC.
Aplicația propusă spre rezolvare are ca scop consolidarea cunoștințelor referitoare la alcătuirea acizilor, clasificarea acestora după compoziție și numărul de atom de hidrogen care pot fi înlocuiți dând naștere la săruri, denumirile lor tehnice, proprietățile fizice, respective chimice și utilizări.
Insectele
Mîrzenco Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Economia României în perioada interbelică 1918-1940
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație
„Povestiri de pe Calea Moșilor” de Adina Popescu. Povestirea
Leancă Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 5-й класс, Обстоятельство
Брижатюк Ольга
Тема: Обстоятельство Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
The Animal World.
"At the Zoo" interactive game with pictures and the names of the animals.
Les grandes villes de France.
Activitate pentru Nivelul B1conform CECRL.Are ca scop consolidarea și/sau evaluarea cunoștințelor elevilor la temă.
Русский язык, 8-й класс, Читаем книгу «Природа»
Лунгу Нина
Тема: Читаем книгу «Природа» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Programarea orientată pe obiecte. Limbajul de programare SCRATCH.
Dumbravă Natalia
Activitate de consolidare a materialului studiat în cadrul unității de învățare: Programarea orientată pe obiecte. Limbajul de programare SCRATCH.
Solurile. Factori de formare.
identificarea factorilor de formare a solurilor
Cyber Smart
Cernei Kristina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Călătoria mea cu Paxi în Univers.
Lecție interactivă creată și publicată pe LIVRESQ.Înțelegerea noțiunilor de astronomie: Univers, planete,Soare, comete,Paxi
Гражданское воспитание, 10-й класс, Конституционные положения
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Конституционные положения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Definiția mulțimii
Este un exercițiu creat cu aplicația Learningapp, pentru fixarea noțiunii de mulțime, definiția acestuia.
Linii importante în triunghi.
Vasilache Galina
Joc-ghicește noțiunea.Dezvoltă competența de identificare și aplicare a terminologiei aferente figurilor geometrice studiate în diverse contexte.
Valorile lui" o"
Elevii identifică valorile morfologice ale lui "O"
Poveste digitală DELFINUL PRIETENOS.
Povestea digitală DELFINUL PRIETENOS, are ca scop educarea solidarităţii şi a acceptării celor din jurul nostru, chiar dacă suntem diferiţi. Conţinutul poveştii ne transmite curiozităţi despre delfini, aspecte importante legate de mediul lor de viaţă, dar mai ales despre relaţiile lor cu fiinţele umane.
Joc online ,,Personaje din povești,,
Jocul are ca obiective exersarea și stimularea atenției, a memoriei și dezvoltarea vocabularului. Scopul jocului este formarea de perechi de cartonașe identice. Pentru dezvoltarea exprimării verbale i se propune copilului să alcătuiască propoziții simple și dezvoltate cu personajele descoperite, să realizeze un desen sau să spună povestea din care provin.
Revoluția agrară și consecințele ei
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Selfish Giant (part one).
Turuta Cristina
These exercises will improve the pupils'reading comprehension.
Criteriile de divizibilitate cu 10, 2 și 5.
Pentru etapa de evocare la studierea criteriilor de divizibilitate cu 10, 2 și 5.
OPERATORI ARITMETICI ÎN INFORMATICĂ
Jocul didactic propus poate fi utilizat pentru fixarea sau verificarea cunoștințelor elevilor în cadrul capitolului „Algoritmi. Date cu care lucrează algoritmii”, lecția „Expresii (operatori aritmetici, relaționali, logici; evaluarea expresiilor)”. Presupune efectuarea unor calcule aritmetice și alegerea răspunsului corect.
Sistemul solar
Puzzle creat cu scop de a consolida materia studiată.
Ecuații de gradul II.
Filmuleț despre metoda de rezolvare a ecuației de gradul II. Exemple rezolvate.
Сложноподчинённые предложения с придаточными изъяснительными
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Artistul plastic Gheorghe Vrabie - contribuții la formarea identității simbolice a Chișinăului
Prezintă: Elena MUSTEAȚĂ, cercetător științific, critic de artă și Silviu ANDRIEȘ-TABAC, doctor în istorie, heraldist de stat al Republicii Moldova, șeful Cabinetului de heraldică din cadrul Aparatului Președintelui Republicii Moldova. Gheorghe Vrabie se numără printre cei care au avut un rol semnificativ la conturarea identității artistice și imaginii simbolice a Chișinăului. Activând cu pregnanță în domeniile graficii și artei decorativ-monumentale, reputatul artist plastic a fost autorul numeroaselor elaborări de embleme, steme și drapele. Filmul face parte din serialul „Arta și mitopoetica orașului Chișinău”, director de proiect Aliona Grati, regizor Diana Pidghirnîi, imagine Grigore Rață, editor de imagine Diana Busuioc, selecție muzicală Galina Dimitrova, grafică Aureliu Busuioc, lectură Iulian Proca.
Буквар (in limba bulgara). 2018
Muruz Rodica. Modulul V. Unitatea 14. Tema: Cuvintele ce conțin consoana m înainte de b, p. pagina 88.  Atelier de scriere și vorbire.  Antrenament de dicție.
Unități de competențe: 4.2. Folosirea regulilor de ortografie şi de punctuaţie învățate. 5.3. Respectarea normelor fonetice şi gramaticale elementare. Conținuturile tematice: - Citește următoarele cuvinte. - Regula dedusă. - Recapitulează regula. Exerciții aplicative. - Atelier de vorbire și scriere. Manual, pagina 88, Ex.4. - Atelier de scriere. Lucrare independentă. Manual, pagina 88, ex. 5 (model). - Antrenament de dicție. - Tehnica LISTA. - Bilanțul lecției.
Arts and crafts.
O activitate interactiva de potrivire a imaginilor cu cuvintele din vocabular. O activitate eficienta de consolidare a vocabularului.
Instrucțiunile ciclice While și Do-While în C++.
Dovgani-Cemîrtan Irina
Activitate interactivă Puzzle-Grupe, aplicată la etapa de evocare a lecției cu scopul de a actualiza cunoștințele anterioare, ce țin de tipurile de instrucțiuni în C++ versus tema abordată.
TIPURILE DE BIBLIOTECI
Activitate destinată actualizării cunoștințelor referitor la subiectul TIPURILE DE BIBLIOTECI în cadrul studiului subiectului „Cărțile au suflet” de Nicolae Manolescu.
Rezumatu. Criterii de redactare.
Lecția este realizată cu ajutorul aplicației Sutori și oferă o privire de ansamblu asupra noțiunilor despre rezumat și pașii de realizarea a acestuia.
Lectia1
Adjamko Oxana
Физика, 8-й класс, Решение задач по теме «Тепловые двигатели»
Беляева Светлана
Тема: Решение задач по теме «Тепловые двигатели» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md - это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответол с обучением на румынском и русском языках в соответах в соответах в соответол сон 2012010 Цель проекта - обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч. (6) Кодекса об образовании №152 / 2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa Viitorului (Класс будущего) - Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL - Центр передового опыта в области информационных технологий , Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образова.
Гражданское воспитание, 6-й класс, Отбор главных проблем. Сбор данных и информации...
Барбарош Оксана
Тема: Отбор главных проблем. Сбор данных и информации по основным проблемам Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Биология, 7-й класс,
Proprietățile chimice ale hidrogenului, identificarea
Donțu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Modulul 1.Tema 3. Sistemul nervos al omului.
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Sportul
Verificarea lexicului nou
Эмоции. Положительные и отрицательные эмоции
Быкова Людмила
Тема: Эмоции. Положительные и отрицательные эмоции Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 5-й класс, Умножение дробей
Остафийчук Алла
Тема: Умножение дробей Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 12-й класс,
Apele Eurasiei.
Identificarea unor caracteristici ale râurilor/fluviilor Eurasiei.
Mos Ion Roata si Voda Cuza
Intrebari legate de continutul lectiei, vocabular, caracterizarea personajului
Биология, 8-й класс, Гигиена опорно-двигательной системы. Заболевания опорно-двигательной системы...
Баранчук Людмила
Тема: Гигиена опорно-двигательной системы. Заболевания опорно-двигательной системы и оказание первой помощи Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Глагол как часть речи
Potiomchina Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Numerele naturale până la 1 000.
Scrierea și citirea numerelor naturale până la 1 000.
Scrierea cuvintelor pe baza imaginilor.
IANCULESCU COSTICĂ
Scrierea cuvintelor sugerate de imagini
Tipologii ale personajului realist. „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă
Mamaliga Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Cartea – obiect de cultură
Coșleț Raisa
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Respirația.
Consolidarea cunoștințelor la sistemul respirator. Elevii vor descoperi componentele sistemului respirator.
Selectarea corectă a mărimilor fizice, unităților de măsură ,instrumentelor de măsură și a fenomenelor fizice.
Recunoașterea fenomenelor fizice,identificarea mărimilor fizice,unităților de măsură și instrumentelor de măsură.Deseori elevii și din clasele mai mari greșesc în selectare.
Greşeli frecvente le nivel de scriere şi exprimare în limba română
Butuc Maria
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Sunetul B in onomatopee si interjectii
Exercitii de impostare a sunetului B utilizand onomatopee si interjectii in joc wordwall
Levițcaia Liudmila
Climate Change
A presentation to enhance terms and vocabulary related to climate change.
,,Laudă zăpezii” de George Călinescu. Vocabular
Explicaţi sensul expresiilor
Развитие личности, 9й класс, Конфликт
Романчук Ольга
Тема: Конфликт Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Українська мова і література, 8-й класс, П. Гулак-Артемовський. Байка – казка «Пан та Собака»
Подлєсная Світлана
Тема: П. Гулак-Артемовський. Байка – казка «Пан та Собака» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mijloace de transport. Lecția 2 (LECȚIA 2)
Barbarova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
ORGANIZAREA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ
SCOPUL: Diferențierea Unităților administrativ-teritoriale de diferit nivel din cadrul Republicii Moldova. COMPETENTA: Sistematizarea Unităților administrativ-teritoriale după diferite nivele.
Istoria românilor și universală, Clasa 9, Lecțiile 2 și 3
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Animalele sălbatice
Are ca scop folosirea corectă a substantivelor (gen, articol)
Structura și funcțiile microscopului.
Captarea atenției.
Окружность
Chicu Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Criterii de divizibilitate.
Instrumentul prezentat reprezintă o metodă de evaluare formativă, într-o secvență a lecției, cu teme - Criterii de divizibilitate
What is she/he like?
Mirciu Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
INSECTE
Activitate de evaluare,domeniul stiințe ,pentru grupa mare .
Compararea, ordonarea și reprezentarea pe axă
Biezhenaru Nadejda
a numerelor reale Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mon adresse
Carauș Victoria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Quo vadis, absolventule?

Disociația electrolitică
Burcovschi Stela
în soluții Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
”Ninge” de Otilia Cazimir, poezie despre iarnă.
Pentru domeniul limbă și comunicare, propun poezia ”Ninge” de Otilia Cazimir.
Negocierea în interesul binelui comun
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Aux amis de la Terre!

„Eu” văzut de la o parte(lecția 2) (LECȚIA 2))

Teme și motive literare la Mihai Eminescu.
Elevii trebui să identifice temele și motivele literare regăsite la poetul Mihai Eminescu într-un grid (cuvinte ascunse într-un careu cu litere).
S.O.S NATURA!
Identificarea măsurilor de protecție a mediului și acțiunile dăunătoare asupra lui.
Corpuri geometrice
Lazăr Ana
Este un test de evaluare formativă
Биология, 11-й класс, Центральная нервная система: анатомия и физиология головного мозга
Баранчук Людмила
Тема: Центральная нервная система: анатомия и физиология головного мозга Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fotosinteza.
Scopul acestei activități este de consolidare a noțiunilor cheie.
Figuri de stil.
Definiți și exemplificați figurile de stil
Test de recapitulare finală
Testul propus pentru recapitularea finală a materiei de matematică la clasa a V-a este grilă, online, de nivel mediu .Competențele specifice verificate- 1. Identificarea unor date, mărimi și relații matematice, în contextul în care acestea apar 2. Prelucrarea unor date matematice de tip cantitativ, calitativ, structural, cuprinse în diverse surse informaționale 3. Utilizarea conceptelor și a algoritmilor specifici în diverse contexte matematice 4. Exprimarea în limbajul specific matematicii a informațiilor, concluziilor și demersurilor de rezolvare pentru o situaţie dată 5. Analizarea caracteristicilor matematice ale unei situaţii date 6. Modelarea matematică a unei situaţii date, prin integrarea achizițiilor din diferite domenii
Test Calcule cu masuri de unghiuri
competenta de insurire a calculelor cu masuri de unghiuri
Угол между прямой и плоскостью.Теорема о трёх перпендикулярах
Лунгу Евгения
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Formarea poporului român și a limbii române
Exercițiu pentru fixarea cunoștințelor
Engleza
Fracțiile.
Claudia Pislari
Copiii trebuie să aleagă partea colorată a desenului cu fracția care corespunde desenului
Neologisme.
E un exercițiu potrivit pentru etapa de evocare - de ,, spargere a gheții'' .
Modulul 5.Tema 4.Sistemul limfatic la om.
Julea Gheorghe
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Versificaţia: poezia, strofa, versul, rima. Poezia ,,Toamna țesătoare”, după Vasile Alecsandri.
Competențe specifice disciplinei: - Receptarea textelor literare și nonliterare prin tehnici de lectură adecvate, dând dovadă de citire corectă, conștientă, cursivă și expresivă. Unități de competență: 3.3. Recitarea poeziilor propuse şi a celor selectate în mod independent. 5.1. Distingerea cuvintelor noi și a sensului lor în diverse texte și enunțuri. Conținuturile tematice: - Motto-ul. - Date biografice ale lui V.Alecsandri. - Lectura-model a poeziei ,,Toamna țesătoare” de V. Alecsandri. - Cuvintele necunoscute. - Explorarea tabloului. -Diamantul cuvântului - toamnă. - Alcătuirea enunțurilor pe baza cuvintelor date. - Expuneți părerea despre text.
Subjunctive Mood After “wish”
Svetlana Lungu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Organul mirosului. Nasul
Morcov Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Grupurile de litere
Exercițiul-joc își propune să verifice dacă elevii și-au însușit corect grupurile de litere, provocându-i să completeze o propoziție dată cu un cuvânt corect, pe care trebuie să îl aleagă dintr-o listă.
Математика, 5-й класс, Сложение и вычитание натуральных чисел. Свойства
Мирза-Фёдорова Оксана
Тема: Сложение и вычитание натуральных чисел. Свойства Мирза-Фёдорова Оксана Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (4)
Pleşca Valeriu
Modulul 4.Tema 20.Sistemul osos al omului.
Julea Gheorghe
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Găsește mama și puiul - animale domestice.
Scopul: Verificarea nivelului de însușire a cunoștințelor despre animalele domestice. Competențe: Să grupeze cartonașele astfel încât să atribuie fiecărui animal domestic adult, puiul corespunzător.
„Acceleratul” de George Topîrceanu. Exercițiu de vocabular
Activitatea stimulează imaginația elevului și facilitează înțelegerea textului literar, pregătindu-l pentru interpretarea ulterioară a operei. Poate fi utilizată atât la etapa REALIZAREA SENSULUI cât și la etapa REFLECȚIE, dar și la EVOCARE, lecția următoare.
Dezvoltarea unei comunități: o succesiune de probleme și soluții
Golban Petru
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Criterii de asemănare a triunghiurilor

Ecuații. Transformări echivalente

REGULI DE PROTECȚIA MUNCII
Un exercițiu ce poate fi intergrat în orice tip de lecție: predare, sistematizare, evaluare, cu experiment integrat.
Elemente de sintaxă. Contragerea și expansiunea
Vâlcu Marcela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
„Ce te legeni...” de Mihai Eminescu.
Exercițiu interactiv cu figuri de stil. Explorarea textului.
O LUME MAGICĂ.
RECUNOAȘTEREA AUTORULUI POVEȘTILOR PREZENTATE.
Radicali de ordinul doi. Proprietăți
Vasilache Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
I like travelling by train.
Turuta Alina
It develops the pupils' vocabulary!
Evenimente. Consolidare.
Gorgan Diana
Activitatea urmărește de a evalua/consolida deprinderea de a stabili relația dintre eveniment /personalitate.
Jocul lui ,,X”.
Acest joc dorește să fie un instrument digital util în etapa de consolidare ,dar și de evaluare a sunetului și a literelor X x.
TEST: C’est Comment chez toi?
Este un test de limba franceză ce urmărește cunoașterea lexicului. Elevii trebuie să aleagă substantivele care se potrivesc în propoziții.
Русский язык, 8й класс, Степени сравнения имён прилагательных. Образование степеней сравнения
Tema: Степени сравнения имён прилагательных. Образование степеней сравнения Profesor: Тофан Марианна Autor: Тофан Марианна Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Înmulțirea și împărțirea numerelor naturale.
Activitatea dată este un rebus.
Verbul „a fi”: predicativ copulativ auxiliar
Oleinic Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Soluri. Tipuri de sol. Proprietăți

Балерина мирового класса
Leaşenco Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Funcțiile biologice ale grăsimilor, procesele de hidroliză și oxidare completă

Relațiile lui Viète
Popovici Bujor Violeta
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Operații aritmetice cu numere complexe.
Test interactiv pentru verificarea cunoștințelor la subicetul Operații aritmetice (adunarea, scăderea, înmulțirea, împărțirea, modulul) cu numere complexe.
Гражданское воспитание, 7-й класс, Дети в конфликте с законом
Кориненко Александр
Тема: Дети в конфликте с законом Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tipuri de eseu: Eseul structurat. Eseul nestructurat
Cocieru-Strătilă Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Cartea, obiect cultural
Dobrea Iulia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биология, 11-й класс, Нарушения в работе анализаторов. Гигиена органов чувств
Кошкодан Диана
Тема: Нарушения в работе анализаторов. Гигиена органов чувств Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Opțiunea VI Investigație: Personalități marcante din localitate
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Înmulțirea și împărțirea cu 7.
Consolidarea cunoștințelor despre înmulțirea și împărțirea cu 7.
Cuvintele rimă.
Elevii trebuie să găsească perechile de cuvinte rimă.
Scrierea corectă a ortogramelor.
Exerciţiul e creat cu scopul de a facilita exersarea deprinderilor de scriere corectă a ortogramelor: iau/ i-au.
Textul „Păpădia” de Ion Agârbiceanu
Stici Alina
Realizarea sensului
Descriere de obiecte după formă, dimensiune, culoare, mod de utilizare. Caracterizări de personaje
Pumnea Valeria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație....
Locurile pitorești ale țării.
Familiarizarea cu frumusețea de pe meleagurile țării.
Despartirea pe silabe
Analiza fonetica
Present Simple vs. Continuous - progress check
Test de evaluare Present Simple vs. Present Continuous, nivel B1
L’esprit sportif
Țurcan Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Introducerea întregului în fracție.
Pentru etapa de evocare la introducerea întregului în fracție.
Математика, 3-й класс, Сложение с переходом через десяток
Вохмянин Владимир
Тема: Сложение с переходом через десяток Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Modulul 1.Tema 1.2.Structura și funcția neuronului.Sinapse.
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Unit 4. LessonEight. Summer Vacation.
Propun un suport didactic la această lecție în format de comix pentru a ajuta elevii într-un mod mai interactiv de a consolida tema lui Future simple și a însuși vocabularul.
Numărul și cifra 6 -Predare asincronă
- raporteze numărul la cantitate, să formeze mulțimi ,, cu tot atâtea elemente,,/ cu un element mai mult/cu un element mai putin , să rezolve adunări și scăderi cu o unitate, să se familiarizeze cu limbajul matematic- adunare, respectiv scădere.
Aprecierea textelor literare (acceptă/nu acceptă; susține/nu susține). Text-suport: „Baba Dochia”, folclor
Pumnea Valeria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație....
Arta de a fi parinte
Sircu-Ursu Daniele
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Securitatea personală. Situații de risc în stradă.
Busuioc-Pojoga Rodica
Propun acest exercițiu la etapa de Reflecție a lecției filmate cu același titlu. După ce vor descoperi cuvintele, astfel demonstrând că au fost atenți, elevilor li se propune sarcina: Alcătuiește câteva sfaturi pentru colegii mai mici, utilizând cuvintele găsite.
Математика, 5-й класс, Приведение дробей к общему знаменателю
Остафийчук Алла
Тема: Приведение дробей к общему знаменателю Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 12-й класс,
Сложение и вычитание двузначных чисел, состоящих из десятков и единиц
Prudiac Ina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Heidi fetita munților
Munteanu Ionela
Povestea în scris
Lecție-sinteză „Valori și tradiții în istorie”.
Propun jocul pentru lecția de sinteză, ca instrument de autoevaluare pentru elevi.
Функция I степени
Луполов Светлана
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Obiectele din componența documentelor Web: liste (II)
Braguța Ina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Măsurarea forțelor. Activități experimentale

«Авангардизм» футуризм и дадаизм
Pilchin Ivan
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Procesul tehnologic în tricotaje.
Exercițiu tip Ordine simplă realizat cu aplicația LearningApps în cadrul căruia elevii trebuie să ordoneze operațiile din procesul tehnologic de fabricare a produselor tricotate. Activitatea este destinată elevilor din învățământul profesional și tehnic, ea vizând dobândirea de competențe necesare angajării pe piața muncii în una din ocupațiile domeniului de pregătire profesională Industrie textilă și pielărie.
Fizica...la început!
Un test interactiv cu limită de timp la început de drum.
„Pârtia” după Ion Druță
Bolocan Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Acceptarea și sprijinul reciproc
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Всемирная литература. 2017
Lectia (5)
Comendant Tatiana
Русский язык и литература, 12-й класс, Изображение Гражданской войны. Рассказ «Чужая кровь»
Гайбу Светлана
Тема: Изображение Гражданской войны в «Донских рассказах» М.А. Шолохова. Рассказ «Чужая кровь» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Puzzle interactiv: "Animale".
Este un album cu puzzle cu animale pentru copii de 3 - 4 ani, creat cu ajutorul aplicatiei JUGSAWPUZZLE. Dezvolta la copii atenția, răbdarea, consecvența, spiritul de observație. Este un joc îndragit de copii aducând bucurie si relaxare.
Физика, 8-й класс, Постоянный электрический ток: закон Ома для участка цепи, сопротивление...
Беляева Светлана
Тема: Постоянный электрический ток: закон Ома для участка цепи, сопротивление, удельное сопротивление, реостат Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 4-й класс, Решение примеров и задач
Зубку Анжела
Тема: Решение примеров и задач Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
„Sara pe deal” de Mihai Eminescu. Structură și mesaj
Leancă Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Încrengătura Artropode.Clasa Arahnide.
Caracterele generale ,structura externă,particularitățile clasei arahnide.
Despărțirea cuvintelor în silabe.
Activitate sub formă de joc didactic având ca scop exersarea despărțirii cuvintelor în silabe ca preambul al formării/consolidării auzului fonematic. Elevii au ca sarcină citirea cuvântului, despărțirea acestuia în silabe și potrivirea itemilor (cuvânt citit - număr de silabe)
Puterea mecanică.
Joc Wordwall de înlocuire a cuvintelor lipsă, pentru consolidarea noțiunilor legate de puterea mecanică.
SUA-caracterizarea ramurilor economiei
Cozma Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Развитие личности, 12-й класс, Равновесие/Баланс между питанием и умственными...
Тодоров Дина
Тема: Равновесие/Баланс между питанием и умственными/физическими нагрузками. Сбалансированное питание. Критерии для определения сбалансированного питания Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Elegia. „Pe lângă plopii fără soț” de M Eminescu
Mamaliga Diana
Tema: Elegia. „Pe lângă plopii fără soț”de M Eminescu Profesor: Diana Mamaliga Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Класс Земноводные (Amphibia).
Осмысление. Выбери один правильный вариант ответа.
General English
Exercises degned to develop structures and grammar.
Aranjarea tacîmurilor.
Scopul acestui exercițiu este de ai învăța pe copii să diferențieze mai ușor fiecare tacîm în parte, să știe al aranja pe masă dar și să deducă rolul fiecăruia.
Изменение глаголов по временам. Глаголы в форме прошедшего времени
Potiomchina Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Propoziția subordonată circumstanțială de cauzalä
Sărbuşan Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Componentele textului: titlul, autorul, conţinutul propriu-zis.Text - resursă: ,,Copacul se ține cu rădăcinile” de Aurel Scobioală
Dezvoltarea competențelor de identificare a componentelor textului: titlul, autorul și al conţinutului propriu-zis. Exersarea cititului corect, cursiv,expresiv al textului la prima vedere Formarea atitudinilor în baza mesajului textului.
Гражданское воспитание, 10-й класс, Идентичность – тема личная
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Идентичность – тема личная Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Diversitatea rădăcinilor. Sisteme radiculare
Balan Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Teorema lui Pitagora

Munca și drepturile copiilor în raport cu sănătatea

Înmulțirea numerelor naturale în concentrul 0-100.
Scopul activității este sistematizarea cunoștințelor referitoare la înmulțirea numerelor naturale până la 100. Elevii vor avea de rezolvat exerciții de înmulțire cu doi factori, sarcina didactică fiind aceea de a asocia înmulțirea cu produsul corect.
Realizarea decorațiunilor tematice
Veta Dascal
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Situaţii de risc de origine naturală

Înmulțirea numerelor ce se termină cu zerouri
Savin Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Caracteristica generală a nemetalelor. Importanţa şi rolul nemetalelor în viaţa omului

A fi persoană integră – beneficii și riscuri

Eu scriu una, tu scrii multe.
Scopul acestui exercițiu este de a identifica formele de plural ale diferitelor cuvinte, dezvoltându-și competențele de comunicare.
Zaporojan Eugenia
Элементы окружности;
Marinici Elena
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Гражданское воспитание, 9-й класс, Гражданская апатия участия в общественной жизни
Бабина Юлиана
Тема: Гражданская апатия участия в общественной жизни Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 9-й класс,
Litera d mic
Rîbalco Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Les pronoms adverbiaux EN et Y
Elemente de construcție a comunicării. Gramatică. Pronumele adverbiale en și y (consolidare).
Împărțirea la un număr de o cifră
Rabacu Dina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Развитие личности, 10-й класс, Ценности, приоритеты и качество жизни
Салтановская Галина
Тема: Ценности, приоритеты и качество жизни Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mulțimea numerelor raționale Q.
Cimîhov Natalia
Incluziunile N ⊂ Z ⊂ Q Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Zeii Olimpului.
Elevii îi recunosc pe zeii olimpieni din imaginea propusă.
Bazele. Proprietăți chimice generale
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Consolidare. Măsurări.
Savciuc Ana
Determinarea nivelului de cunoaștere a măsurărilor: lungimea, masa, capacitatea, timpul, valoarea monetară. Identificarea valorii de adevăr a unii propoziții matematice.
Ramurile artei plastice. Pictura. Subiectul ,,Păpădia” Tehnica imprimarea cu hârtie mototolită.
Jocul Puzzle are ca scop analizarea în baza desenului a modului de executate a lucrării.
Citim cuvinte cu litera J
Este un exerciţiu de asociere a imaginii cu cuvântul corespunzător. Se exersează astfel citirea cuvintelor care cuprind sunetul J.
Imperiul Roman
Caciuc-Roșioru Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Obiective turistice din Italia.
Competența specifică urmărită: sesizarea unor legături observabile spațiale ale obiectivelor turistice ale Romei.
Adverbul.Tipuri de adverbe.
Consolidarea cunoștințelor despre adverb.
Progresia aritmetică. Proprietăți. Aplicații
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Materiale și tehnici de artă plastică. Tehnici: hașurare, colorare.
Tutorial cu înserări. Desenează pupăza din tei. Explorarea materialelor tradiționale pentru accentuarea expresivității compozițiilor plastice.
Adunarea numerelor reale.
Materialul dat este un test ce conține 10 itemi
Les animaux. L’adjectif interrogatif
Negară Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Fructe.
Este un rebus prin care copiii sunt provocaţi să recunoască fructele şi să completeze spaţiile goale cu ajutorul educatoarei, consolidându-şi astfel cunoştinţele referitoare la fructele învăţate.
Viaţa social-economică în România (1850-1914)
Bujor Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 11й класс, А.П. Чехов. Пьеса «Вишневый сад». Проблематика и поэтика пьесы
Ротарь Елена
Тема: А.П. Чехов. Пьеса «Вишневый сад». Проблематика и поэтика пьесы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Teatrul renascentist Structură și conflict dramatic în Hamlet de W. Shakespeare
Tipu Valentina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Educatia plastica. 2018
Vremea.
Ghicitori interactive
Viața economică în lumea antică
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Dosoftei - personalitate umanistă. „Psalmul 46” (fragment)

Elevii vor identifica tările membre ale Uniunii Europene în funcție de cerințele prezentate.
,, Epigonii''. Limbajul plastico-afectiv.
Este o activitate de reconstituire a textului liric, care trebuie realizată înainte de lectura cognitivă a textului, pentru a facilita compresiunea textului liric. Alături de alte strategii didactice, dezvoltă competența lectorală.
TEST DE FRANÇAIS
Este un test de verificare a cunoștințelor de limba franceză
Jobs.
Activitatea dată poate fi utilizată la orice etapă a lecției fie ca warm up, fie în calitate de întărire a cunoștințelor. Elevilor le sunt descrise 10 profesii și au de ales din variantele propuse pe cea potrivită.
Rebus matematic.
Rezolvă rebusul prin a răspunde la întrebări matematice care îți evaluează cunoștințele de până acum.
Превращение одного вида механической энергии в другой. Закон сохранения полной механической энергии
Radovscaia Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Iertarea și bunătatea
Litovschi Claudia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 10-й класс, Свобода включает обязанности
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Свобода включает обязанности Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Afecțiuni ale sistemului reproducător la om
Chirița Elena
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Elemente de expresivitate muzicală și teorie.
Evaluarea cunoștințelor teoretice muzicale.
Mişcarea oscilatorie. Mărimi caracteristice
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Vivement les vacances!
Turcan Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Legea lui Ohm pentru o porțiune de circuit. Rezolvarea problemelor

PERSONAJE POZITIVE ȘI NEGATIVE DIN POVEȘTI.
MÎNZICU SIMONA VALENTINA
IDENTIFICAREA PERSONAJELOR PE BAZA CRITERIULUI ȘI REALIZAREA CORESPONDENȚEI
Legume din gradina mea. Preparea unei salate
Recunoașterea diversităţii plantelor din livezi, grădini și podgorii.
Wholesale Changes. Unit 1. Lesson 3.
Matching activity. Match the words with the definitions.
Emoțiile mele
Spinei Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Proiect internațional My perfect day.
MANIFESTAREA INTERESULUI PENTRU AUTOCUNOAŞTERE ŞI A ATITUDINII POZITIVE FAŢĂ DE SINE ŞI FAŢĂ DE CEILALŢI; EXPRIMAREA ADECVATĂ A EMOŢIILOR ÎN INTERACŢIUNEA CU COPII ŞI ADULŢI CUNOSCUŢI; DEZVOLTAREA CREATIVITĂȚII UTILIZÂND INSTRUMENTE WEB.
Физика, 11-й класс, Электрическое поле. Напряженность электрического поля
Макевнина Ольга
Тема: Электрическое поле. Напряженность электрического поля Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Securitatea digitală.
Elevii cl .XII, la subiectul ,,Securitatea digital ă” , evocare, prin biteable și prin meoda analizei , și-au expus părerea despre rolul securității personale , dezvoltându-și competența de manifestarea comportamentului conștient și activ în acțiuni de protecție personală și a celor din jur, axat pe cunoștințe relevante și atitudini social-pozitive.
Sărbători cu dată schimbătoare.
Acest quiz are ca scop consolidarea cunoștințelor achiziționate de către elevi după studierea conținutului :Viața comunității și sărbătorile creștine.
Diateza reflexivă
Leancă Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Les fêtes en France.
Acestă lecție poate fi folosită la orele de limba franceză L2, Nivel lingvistic A2 conform CECRL.Lecția conține text, imagini, video și activități interactive pentru o însușire mai bună a temei despre sărbătorile și tradițiile franceze.
Substantivul. Felurile substantivelor: comune și proprii
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 1-й класс, Апостроф. Перенос слів з апострофом
Рябой Алла
Тема: Апостроф. Перенос слів з апострофом Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Înmulțirea și împărțirea cu 6
Bernaz Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Friends from the USA

Determinarea densității unui lichid necunoscut, aplicând legea lui Arhimede

Motivele în poezia „Colind” de Arcadie Suceveanu.
Lectura și interpretarea textelor literare și de graniță, demonstrând gândire critică și atașament față de valorile naționale și general-umane.
Unit I. Lesson. 1. Head and Face.
Parts Of Face And Head. Play engaging Kahoot quiz.
Family traditions
Olaru Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Fracții.
Scopul acestei activități este de a reaminti elevilor unele noțiuni referitoare la fracții! În urma activității elevii vor putea mai ușor să opereze cu fracții și să determine tipul lor. Amplificarea, simplificarea și compararea fracțiilor fiind conținuturile de bază a acestei activități!
Biserica este casa lui Dumnezeu.
Exercițiul este realizat în aplicația ,, I am a Puzzle,,. Tema consolidată este ,,Biserica este casa lui Dumnezeu,,.
Înțelegerea textului „Săniuța” după Claudia Groza

Логопедическое занятие для детей 5-7 лет. Автоматизация звука "Ж" в слове.
Арабаджи Анна
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Vulpea - animal sălbatic
Rezolvă puzzle-ul și descoperă despre ce vom vorbi astăzi.
Reading and Listening
Carolina Andronic
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Drogurile. Situații de risc
Gorincioi Taisea
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Atelier de scriere: Comentariul poetic al operei literare „Și dacă...” de Mihai Eminescu

Biologie
Formele de relief. Adunarea și scăderea în concentrul 0-100
Materialul realizat poate fi folosit atât în activitatea de predare cât și în activitatea de consolidare a cunoștințelor dobândite referitor la formele de relief. Este o activitate integrată prin care elevii exersează cititul, utilizează numerele în calcule elementare, identifică relații. fenomene structuri din mediul înconjurător, exersează cântarea vocală.
Развитие личности, 7-й класс, Изменения в организме в подростковом возрасте.....
Папукчиу Людмила
Тема: Изменения в организме в подростковом возрасте. Физиологические изменения. Особенности роста у мальчиков и девочек Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Animale și culori.
Asocierea culorii imaginii animalului cu una din culorile propuse.
Dialogul. Linia de dialog. Organizarea estetică a textului în pagină
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tema. Voluntariatul
Scopul activității propuse - descoperirea termenului de voluntariat Competențele dezvoltate - consolidarea cunoștințelor referitor la subiectul dat - dezvoltarea ideilor asupra subiectului discutat Conținutul tematic Voluntariatul ( voluntar, activitate de voluntariat )
Poezia „Limba noastră cea
Florea Margareta
română” de Grigore Vieru. Imagini artistice. Figuri de stil Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Развитие личности, 5-й класс, Мой круг общения
Баранчук Людмила
Тема: Мой круг общения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Figuri și corpuri geometrice
Exercițiul urmărește recunoașterea figurilor și corpurilor geometrice. Este un exercițiu de evaluare. Elevii dezvoltă competențe matematice de bază, competențe digitale, de asociere a corpurilor și figurilor geometrice cu denumirile lor.
Proprietăți ale triunghiului isoscel.
Anastas Veronica
Realizarea sensului
Energia oscilatorului liniar armonic
Burleai Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Hidrocarburi
Clasificare
Apele de suprafață . Râurile Eurasiei
2. Raportarea realității geografice la suporturi statice, cartografice, dovedind spirit analitic și practic. 3. Explorarea unor situații problemăale mediului local, regional și global, demonstrând responsabilitate și respect față de natură și societatea umană.
Zonele topografice ale pielii.
Exercițiu interactiv tip Potrivire pe imagini realizat cu aplicația LearningApps care vizează identificarea zonelor topografice ale pielii.
Ecuații cu o necunoscuta
Popovici-Bujor Violeta
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Безопасность учащихся в общественных местах
Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Citește și unește.
Sarcina activității este: Unește cuvântul cu imaginea corespunzătoare. Scopul activității este de a recunoaște, denumi și de a găsi cuvântul potrivit, imaginii. Competențele pe care le vor dezvolta copiii sunt: consolidarea interesului și plăcerii de a citi; consolidarea deprinderii de citit; consolidarea deprinderii de a asocia imaginea cu cuvântul scris. Conținuturi: consolidarea cititului prin folosirea metodei jocului (asocierea cuvântului cu cuvântul scris)
Triunghiul isoscel - definiție, proprietăți.
Lecție de predare având ca obiective: -recunoașterea unui triunghi isoscel folosind definiția sau din proprietățile acestuia; aplicare noțiunilor studiate în rezolvare diverselor probleme.
Legătura ionică. Noțiuni de ioni, sarcină a ionilor. Noțiunea de legătură metalică ca legătură specifică în metale
Cazacioc Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 12-й класс, Теория электролитической диссоциации
Дымовская Галина
Тема: Теория электролитической диссоциации Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Риски онлайн игр
Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Sănătatea şi frumuseţea. Produsele de igienă personală şi cele cosmetice. Manichiură, pedichiură – potenţiali factori de risc
Eugen Nicov
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Formarea Statelor Medievale Românești
O activitate interactivă ce poate fi folosită în cadrul temei ,, Formarea Statelor Medievale Românești”. Scopul: Dobândirea cunoștințelor despre întemeierea Statelor Medievale Românești Competențe: Completarea unor spații lacunare folosind termeni istorici potriviți Stabilirea unor relații evidente între evenimente istorice prezentate/cunoscute Determinarea semnificației unor evenimente din trecut și din prezent
Test independent. Aplicații ale derivatei.
Olednic Tatiana
Verificarea cunoștințelor la modulul ”Aplicații ale derivatei”. Prin intermediul acestui test profesorul verifică cunoștințele teoretice și practice referitor la derivata funcției și aplicațiile ei, asimptotele funcției.
Sinonimele
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Desparte în silabe cuvintele care denumesc imaginile.
Despărțirea cuvintelor în silabe
Математика, 10-й класс, Рациональные уравнения с одним неизвестным
Лунгу Евгения
Тема: Рациональные уравнения с одним неизвестным Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Verbul.
Activitatea are ca scop consolidarea noțiunilor despre verb. Competențele urmărite sunt acelea de vorbi și scrie corect în limba română și competențele digitale. Se urmărește trecerea corectă a verbelor la timpurile, modurile și persoanele corespunzătoare.
Textul liric Poezia "Din fereastra clasei mele" de Emilia Căldăraru
Se evaluează textul liric care abundă în imagini vizuale, auditive și olfactive. Teiul din fereastra clasei trăiește sentimentul emoției primelor calcule în clasă, cu fetița alături. Se evaluează cunoștințele despre subiect și predicat. Întrebările sunt cu alegere multiplă.
Structura generală a unui document HTML
Juc Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Методы разделения смесей и обеспечение качества жизни часть I
Dîmovskaia Galina
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Roiuri și asociații stelare.
Scopul consolidarea cunoștințelor, elevii vor dezvolta competența de achiziții pragmatice specifice astronomiei.
Математика, 1-й класс, Действие вычитания
Флоря Алёна
Тема: Действие вычитания Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Probleme ilustrate.
Rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu 1-5 unităţi în concentrul 0-10 şi verificarea operaţiilor efectuate prin numărare de obiecte/prin desene.
Pronumele demonstrativ.
9. Operaţionalizarea terminologiei lingvistice şi literare, în limita standardelor de conţinut.
Математика, 10-й класс, Понятие степенной функции. Свойства. График
Лунгу Евгения
Тема: Понятие степенной функции. Свойства. График Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Caută perechea.
Preșcolarii trebuie să găsească imaginile care sunt perechi.
Manifestarea persoanei în societatea interculturală
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Timpuri verbala
Elevii trebuie să recunoască timpurile verbale din enunțurile date
Matematica. 2017
Traditii de Craciun si Anul Nou
Este o activitate de consolidare a cunostintelor despre traditiile de Craciun si Anul nou
Vocabulaire du sport
Țurcan Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Vorbim corect limba română.
Exerciţiul e creat cu scopul de a exersa deprinderile de scriere şi vorbire corectă.
„Limba noastră” de Alexe Mateevici
Martea Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
La ville travaille.
Activitatea este de tipul APP MATRIX conține cinci exerciții: Quiz cu alegere multiplă, puzzle, text spații goale, cursă de cai și asociază imaginile cu cuvintele. Scopul exercițiilor este de a practica vocabularul învățat, de a descoperi tema lecției, de a decodifica sensul global al textului și de a dezvolta creativitatea elevilor. Aceste exerciții dezvoltă competența de comunicare.
Rețele de utilități
Această activitate se poate folosi ca Evaluare sumativă.
Puteri cu exponent rațional. Puteri cu exponent real. Proprietăţi
Cioruţa Andreana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Receptarea textului ,,Vreau să trăiesc printre stele''.
Distingerea cuvintelor noi și a sensului lor în text. Exprimarea în cuvinte proprii a ideilor și atitudinilor față de textul citit și față de personajele textului.
Numere pare și numere impere.
Consolidarea numerelor pare și impare.
Scrierea corectă a ortogramelor
ROATIȘ ADRIANA
Cunoașterea regulilor de scriere corectă și remedierea greșelilor de ortografie
Basmul ”Prâslea cel voinic și merele de aur” de P.Ispirescu.
Un exercițiu indicat etapei de verificare a lecturii.
Биология, 10-й класс, Царство Грибы. Отдел Базидиомицеты
Баранчук Людмила
Тема: Царство Грибы. Отдел Базидиомицеты Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
La ronde des métiers
Țurcan Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Formule de calcul prescurtat.
Joc: ”Cine vrea să devină matematician”.
Биология, 12-й класс, Транскрипция. Трансляция. Генетический код
Русу Виктория
Тема: Транскрипция. Трансляция. Генетический код Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 12-й класс,
Chimia, Clasa 12, Lecția 1
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Comunicarea cu prietenii online RO
4 Comunicarea cu prietenii online RO
Probleme cu 2 operații a+(a-b)
Bernaz Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Aplicaţia Excel.
Evaluare formativă. Elevii vor dezvolta competenţe de bază în ştiinţe şi tehnologii, competenţa digitatală şi competenţa de a învăţa să înveţi, capacitatea de a utiliza în mod interactiv cunoaşterea, informaţia şi tehnologiile.
Дифференциация Щ-Сь в словах и предложениях
Ожога Н Ю
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Viteza și ritmul citirii. Texte-suport:
Bujag Adriana
„Iarna” de Aureliu Busuioc, „Iarna” de Irina Nechit Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cartea – obiect cultural.
Cibotaru Liubovi
Din istoria cărții Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Curiozități despre opera lui Grigore Vieru.
Munca Margareta
Exercițiu interactiv pe tema - Curiozități despre opera lui Grigore Vieru.
Romanul,, Neamul Șoimăreștilor" de Mihail Sadoveanu. Lectura și înțelegerea operei.
Ceaicovschi Aurelia
Scopul activității este de a verifica lectura romanului și înțelegerea lui.
Tainele cărții. Atelier de lectură, creație și discuție. Fișă de lectură și atitudine a textului „De ce pleacă păsările?” după Emilia Căldăraru
Moruz Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Poezia „Toamna” după Emilia Plugaru. Silaba. Despărțirea cuvintelor în silabe

Русский язык и литература, 8-й класс, Дополнение. Прямое и косвенное дополнение
Стрэтилэ Жанна
Тема: Дополнение. Прямое и косвенное дополнение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Materii prime textile
Exercițiu interactiv tip Quiz cu alegere multiplă realizat cu aplicația LearningApps, prin rezolvarea căruia se urmărește consolidarea cunoștințelor despre materiile prime textile.
Scăderea fracțiilor cu același numitor
Postică Angela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Comparative/superlative forms.
Această activitate are drept scop exersarea gradelor de comparație și utilizarea lor într-un context potrivit. Competențele cheie sunt: competența digitală și cea sociolingvistică.
Химия, 12-й класс, Целлюлоза
Кадина Марина
Тема: Целлюлоза Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 12-й класс, Карбоновые кислоты
Деньговская Лилия
Тема: Карбоновые кислоты Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Stiluri funcționale ale limbii române.
Prin rebusul propus elevii vor reactualiza specificul stilurilor funcționale studiate în clasa a X-a.
Compozitori
Consolidarea cunoștințelor despre compozitori și activitatea componistică a acestora.
Les loisirs.
Touvez les paires / dessins-loisirs /
Adunarea și scăderea numerelor mai mici decât 20
Grecu Margareta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Jocul „Lovește cârtița”.
Consolidarea cunoștințelor despre anotimpurile anului.
Гражданское воспитание, 6-й класс, Принятие ответственности
Барбарош Оксана
Тема: Принятие ответственности Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Let us to know you.
A warm up activity.
Lectia (2)
Juc Viorica
Arta de a vorbi în public
Vărzaru Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia3
Dorofeev Anton
Les pièces de la maison

RAZBOIUL DE INDEPENDENTA A ROMANIEI(1877-1878)
ELEVILOR LE VOR FI CONSOLIDATE CUNOSTINTELE DESPRE RAZBOIUL DE INDEPENDENTA DUS DE ROMANIA IMPOTRIVA IMP.OTOMAN.ELEVII VOR IDENTIFICA CINE A FOAT PRIMUL REGE AL ROMANIEI,IN TIMPUL CARUI REGE A AVUT LOC RAZBOIUL DE INDEPENDENTA,CU CE IMPERIU S A LUPTAT ROMANIA IN TIMPUL RAZBOIULUI DE INDEPENDENTA,CE TERITORII A CEDAT ROMANIA RUSIEI PENTRU A OBTINE INDEPENDENTA SI CE TERITORIU A PRIMIT DE LA RUSIA.
Химия, 12-й класс, Химические реакции и мониторинг окружающей среды
Дымовская Галина
Тема: Химические реакции и мониторинг окружающей среды Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Potrivește rezu!ltatul
Verificarea adunării cu o unitate în limitele 1-5
Relieful României
Indentifica formele de relief numerotate.
Săruri
Gorescu Carmen
Denumiri populare
Croșetarea unui articol, conform modelului. Lecție practică
Veta Dascal
Personajul literar – portavoce a autorului sau a lectorului?
Ciorescu Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 6-й класс, Понятие уравнение. Множество решений уравнения
Гордилова Ирина
Тема: Понятие уравнение. Множество решений уравнения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cercul. Discul. Elemente. Poziția relativă a unei drepte
Țîbuleac Mariana
față de un cerc/disc Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Урок: Развитие образования
Dochina Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Tabelul Periodic al Elementelor.
Identificarea chimistului care a inventat Tabelul Periodic al Elementelor prin consolidarea simbolurilor elementelor chimice.
Дифференциация звуков Л-Ль в словах и предложениях
Ожога Н Ю
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Lectia8
Terletska Alla
Pădurea
Materialul propus este realizat în Learrning Apps și oferă școlarului posibilitatea de a asocia informații de pe cartonașe cu imaginile corespunzătoare. Acest tip de exercițiu are menirea de a verifica cunoștințele școlarului, în cazul de față despre pădure, mai precis despre câteva dintre plantele și animalele ce își au habitatul natural în acest mediu de viață.
Aria și volumul cilindrului circular drept
Țîbuleac Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație....
Disocierea electrolitică a bazelor
Mariana Dîru
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Activități desfășurate în săptămâna școala altfel în format online.
Programul activităților desfășurate în săptămâna școala altfel în format online la clasele a IX-a A Economic și a XI-a C Tehnician în activitățI economice. Conține o descriere a activităților desfășurate și resursele online utilizate. Evident, învăţământul are misiunea de a-i forma pe copii sub aspect psiho-intelectual, fizic şi socioafectiv, şi aceasta pentru o cât mai uşoară integrare socială, numai că, centrată mai mult pe formare de specialişti, uneori şcoala zilelor noastre, uită să formeze oameni. Vorbind despre formarea ca cetăţeni a elevilor, un loc important îl ocupă activitățile extracurriculare. Tot mai frecvent, orele de dirigenţie sunt prinse în tot felul de probleme curente, administrative, „uitându-se” rolul acesteia de formare şi dezvoltare a personalităţii prin educaţie morală şi intelectuală, de aceea, consider că săptămâna școala altfel inclusă în calendarul școlar este foarte bine venită. Şi cum ne dorim o şcoală, o familie şi o societate organizate armonios, iar şcoala să fie mediul de formare a atitudinilor, capacităţilor şi competenţelor elevului, acesta participând şi cooperând, demonstrând interes pentru propria autodezvoltare, pentru viaţa comunitară, trăind o continuă schimbare de comportament, acumulează experienţe prin care îşi aliniază existenţa personală la realitatea vieţii sociale în interesul propriu şi al comunităţii.
Măsurarea lungimii. Centimetrul. Metrul.
Tofan Inga
Identificarea unităților de măsură a lungimii.
Recunoaste povestea
Recunoaște povestea
Tipuri de lectori. Negocierea sensului
Margine Eugeniu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Профессия моей мечты Навыки и интересы Личные навыки
Iuldașev Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Chimie. 2018
Tema iubirii
Tema iubirii - reactualizare de cunoștințe. Cu ajutorul instrumentului web VideoAnt am creat un exercițiu prin care elevii își vor reactualiza operele literare din programa școlară unde se regăsește tema iubirii. S-a utilizat un clip video, iar competențele vizate sunt: analogii între opere, cupluri, imagini, gândirea critică, dezvoltarea simțului estetic, însușirea conținutul (rezumatul) operelor literare, etc.
Comunicăm digital
Lișman Doina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Subiectul.
Consolidarea cunoștințelor elevilor.
Математика, 10-й класс, Замечательные линии в треугольнике
Лунгу Евгения
Тема: Замечательные линии в треугольнике Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sunetul și litera G
Este o fișă de lucru pentru consolidarea literei G.
Arbori binari
Conform programei școlare în vigoare: Competențe specifice:Descrierea operaţiilor specifice structurilor arborescente şi elaborarea unor subprograme care să implementeze aceste operaţii Conținuturi :Arbori binari (definiţie, proprietăţi specifice;reprezentarea arborilor binari cu referinţe descendente;operaţii specifice)
Lectia4
Subotin Iurie
Первая помощь в случае травм и утопления
Romanciuc Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Русский язык и литература, 1-й класс, Согласный звук [ц]. Буквы Ц, ц
Овсянникова Елена
Тема: Согласный звук [ц]. Буквы Ц, ц Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Formatarea textului.
Țurcanu Alla
Prin intermediul acestui test formativ elevii își vor consolida cunoștințele referitor la etichetele HTML ce se utilizează pentru formatarea textului: titlu, paragrafe, separatori, stiluri fizice, stiluri logice.
Corpuri geometrice: sferă cub, cuboid,con, cilindru
Dediu Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Развитие личности, 12-й класс, Средства массовой информации и другие источники информации...
Тону Яна
Тема: Средства массовой информации и другие источники информации в планировании карьеры Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Урок: Развитие молдавской культуры в период XIV-XVI вв
Corneiciuc Inga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Uncountable Nouns.
Un joc prin care elevii identifică substantivele defective de plural (Uncountable Nouns).
Эволюция образования в Румынии
Dochina Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Pronumele nehotărât.
Aprofundarea pronumelui și adjectivului pronominal nehotărât
Химия, 11-й класс, Углерод – основной элемент органической химии
Чебану Ольга
Тема: Углерод – основной элемент органической химии Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Limba și literatura română, clasa a IV-a, „Toboșarul” de Spiridon Vangheli, Barbarova Natalia
Тема: „Toboșarul” de Spiridon Vangheli Учитель: Barbarova Natalia Автор: Barbarova Natalia Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Efectele lipsei de comunicare și modalități de îmbunătățire
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
DIVIZIBILITATE.
Identificarea în exerciţii a noţiunii de număr prim Aplicarea criteriilor de divizibilitate cu 2, 5, 3 și 9 Descompunerea numerelor naturale în produs de puteri de numere prime
ȘTIINȚE - VIAȚA PE PĂMANT.
Evaluarea/verificarea cunoștințelor după parcurgerea unității de învățare ,, Soarele, planetele și viața pe Pămant".
Parabola asociata funcției de gradul al doilea.
Materialul vine in sprijinul elevilor care au parcurs lecția referitoare la reprezentarea grafica a funcției de gradul al doilea și conține exerciții prezentate in mod gradat, de la simplu către complex, cu explicații amănunțite la fiecare aplicație. Astfel elevul va fi capabil sa înțeleagă noțiunea de vârf al parabolei asociate funcției de gradul al doilea, axa de simetrie a parabolei, care poate fi poziția parabolei in raport cu axele de coordonate , dar si noțiunea de familie de funcții de gradul al doilea si modalitatea de determinare a eventualelor puncte fixe ale parabolelor asociate acestei familii.
Ortograme buclucașe
Jocul ”Ortograme buclucașe” realizat pe Wordwall presupune exersarea scrierii corecte a ortogramelor. Vizează competența specifică: 4.1. Aplicarea regulilor de despărțire în silabe la capăt de rând, de ortografie și de punctuație în redactarea de text. Elevii își pot verifica noțiunile legate de scrierea corectă a unor ortograme, a regulilor de ortografie și pot exersa, îmbunătățindu-și punctajul.
Lectia1
Nastas Eugenia
Rezolvarea ecuațiilor de gradul I cu o necunoscută.
Bega Natalia
Elevii rezolvă ecuația și bifează răspunsul corect.
Human Virtues
Orbu Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биология, 10-й класс, Организация клеток в составе животных тканей
Баранчук Людмила
Тема: Организация клеток в составе животных тканей Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Misterele Planetei Albastre - Timpul
O lecție integrată prin care se vor dezvolta la elevi competențele de utilizare a unor unități de măsură pentru determinarea și compararea duratelor unor activități cotidiene precum și utilizarea corectă a instrumentelor pentru măsurarea timpului.
Частица как часть речи
Rotari Elena
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Particularităţi ale sistemului respirator
Hîncu Valentina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Воздействие человека на биоразнообразие
Bolohina Irina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Биология, 10-й класс, Пластический метаболизм
Баранчук Людмила
Тема: Пластический метаболизм Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
At My Grandparents
Prezentarea si exersarea vocabularului nou
Proteinele: diversitate, compoziție, structură, rolul biologic
Lașco Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 1-й класс, Разделительный мягкий (ь) знак. Звуковой состав букв е, ё, ю..
Овсянникова Елена
Тема: Разделительный мягкий (ь) знак. Звуковой состав букв е, ё, ю, я в позиции после разделительного мягкого (ь) знака Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Развитие личности, 9-й класс, Дом моей мечты
Романчук Ольга
Тема: Дом моей мечты Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Învăț să vorbesc corect, automatizarea sunetelor Ș și J
Dorofeeva Ala
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Verbul
Scopul activității este de a grupa verbele în funcție de ceea ce reprezintă ele. Este o activitate de consolidare a cunoștințelor, prin care se dezvoltă la elevi competențe digitale, de asociere de elemente.
Înmulțirea și împărțirea numerelor naturale 0-100.
Dezvoltarea competențelor de calcul oral.
Первый урок химии для девятиклассников - приветственное видео-- Created using Powtoon
Видеоролик создает позитивный настрой на первом уроке химии в 9 классе. Виеоролик поможет провести актуализацию знаний, познакомить ребят со структурой курса химии в 9 классе.
Reacții Chimice.
Verificarea cunoștințelor la modulul dat.
Much and Many.
Pupils have to use much or many with the words in an interactive game.
Сообщества животных. Охрана животного мира
Parancenco Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Les meubles.
Activitate în Learning Apps în scopul de a învăța vocabularul ce se referă la mobilier.
Tema/scurtă descriere: Pornind de la textului „Omida mâncăcioasă”, scris de Eric Carle, vizăm în cele câteva exerciții create pe Platforma on-line formarea unor noțiuni, priceperi și deprinderi în diferite contexte de învăţare.
Competențe vizate: Exercițiile propuse vin în sprijinul dezvoltării limbajului și al comunicării, cuprinzând abilitatea de a asculta un text, dar și de înțelegere a semnificației acestuia. De asemenea, materialul propus vizează înțelegerea caracteristicilor structurale și funcționale ale lumii înconjurătoare, identificarea cronologică a zilelor săptămânii și consolidează deprinderea de a face estimări ale cantității utilizând numerele.
Unități de măsură neconventionale pentru lungime.
Joc: „Cursa de cai” în care elevii vor descoperi modalități neconvenționale de măsurare a lungimii pentru diferite obiecte din universul înconjurător.
Round Up.
Crossword for the final Round Up.
Eu și colegii mei
Drăgălin Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Stres și extenuare – cauze și diminuare

This exercise is for practicing the new vocaulary
Биология, 6-й класс, Положение, основные функции и гигиена: кровеносная система
Баранчук Людмила
Тема: Положение, основные функции и гигиена: кровеносная система Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Diftongul. Triftongul. Hiatul.
Guranda Ala
Identificarea diftongului, triftongului, hiatului.
My Big Family
Jalbă Eudochia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Round Up 5. Reading. Sculpture is My Destiny
Carolina Andronic
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Înmulţirea fără trecerea peste ordin a unui număr de două cifre.
Exerciţiul e creat cu scopul de a exersa deprinderile de înmulţire a unui număr de două cifre, fără trecere peste ordin.
Технологическое воспитание, 2-й класс, Мы строим из битов слова, рисунки
Леу Наталья
Тема: Мы строим из битов слова, рисунки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 1-й класс, Сравнение групп предметов
Мащенко Анна
Тема: Сравнение групп предметов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Test la educație socială.
Consolidarea cunoștințelor privind drepturile copilului.
Propoziții încurcate.
Ordonarea cuvintelor pentru a forma propoziții cu sens. Exersarea lexiei.
Scăderea numerelor 0-20 cu trecere peste ordin
Pentru dezvoltarea competenței de utilizare a numerelor în calcule elementare, fișa de lucru conține 20 de scăderi cu trecere peste ordin a numerelor din concentrul 0-20.
Compușii fierului. Coroziunea
Chișca Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Развитие личности, 1-й класс, Общение с учителями, с коллегами
Коржикова Арина
Тема: Общение с учителями, с коллегами Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 6-й класс,
Reactualizare cunoștințe
Un joc distractiv prin intermediul căruia preșcolarii își vor consolida cifrele 1-5
Mihai Eminescu
Cunoașterea operei marelui poet Mihai Eminescu. Poate fi utilizat în concursuri literare ca probă de departajare.
Eu zic una, tu zici multe
Joc de consolidare a pluralului și singularului cuvintelor
Гражданское воспитание, 8-й класс, Стратегии борьбы с дискриминацией
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Стратегии борьбы с дискриминацией Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Voi face totul ca să-i ajut. Lectura și explorarea textului
Angela Ciobanu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Ziua Europei.
Ioan Giorgiana
Împreună descoperim secretele Uniunii Europene. UE nu a avut întotdeauna dimensiunile pe care le are astăzi. Când s-au pus bazele cooperării economice la nivel european, în anul 1951, țările participante au fost Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos.
Numărul și cifra 0
Simcov Cornelia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Морфологический разбор глагола
Maşcenco Anna
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Locuri frumoase din Moldova
Drăgălin Olga
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Cauciucul natural și cauciucul sintetic
Lașco Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tipurile de vegetație
Identificarea speciilor de plante conform tipului de vegetație
Never Give Up

Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо букв К, к. Письмо слов, предложений
Самошина Светлана
Тема: Письмо букв К, к. Письмо слов, предложений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Complexele faunistice. Protecția lumii animale
Dumbrava Ecaterina
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Împărțirea.
Este o resursă digitală creată cu scopul de a consolida operația de împărțire.
Numerele pare și impare.
Activitate de verificare a cunoștințelor legate de numerele pare și impare.
Aerul amestec omogen de substanțe Compoziția și protecția aerului
Baerle Iulia
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Radioactivitatea. Radiații nucleare.
Balmuș Olga
Activitatea este recomandată pentru etapa „Realizarea sensului”. Elevii nu au nevoie de cont.
Русский язык и литература, 10-й класс, Повседневное общение в различных коммуникативных ситуациях
Боброва Юлиана
Тема: Повседневное общение в различных коммуникативных ситуациях Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Comunicarea dialogată. Eticheta comunicării în dialog
Lupu Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tipuri de celule animale și funcțiile lor

Lumea: Universul.
Diana Gorgan
EFE la tema: Lumea. Universul.
Comunicarea orală. Receptarea textului oral.
Această lecție este utilă pentru dezvoltarea competenței de comunicare orală prin înțelegerea/receptarea unui text audiat/ascultat.
Să ne jucăm, amintindu-ne definiția termenilor legați de Sfânta Biserică și obiectele care se folosesc la Sfânta Liturghie.
Exercițiul este realizat în aplicația Wordwall și este de tip asociază cuvântul cu definiția, privind obiectele folosite la Sfânta Liturghie și părțile importante din cadrul Bisericii Ortodoxe.
Prepositions of time.
Un infografic care să-i ajute pe elevi să memoreze regulile de utilizare a prepozițiilor de timp.
Produse alimentare. Cantități și prețuri. Lecția 2 (LECȚIA 2)
Barbarova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cazurile substantivului.
Scopul activității este de a aprofunda cunoștințele elevilor despre cazurile substantivului.
Unit 1 Lesson 2 Feet and Legs
This is the realization of meaning, combined with consolidation activities on feet idioms
Alchene
Generalități
Reguli de circulație.
Jocul creat este un test vesel care are ca scop familiarizarea elevilor cu regulile de circulație, securitatea elevilor în trafic.
Числовые промежутки.
Данное задание формирует навыки по корректному изображению числовых промежутков, соответствующих неравенствам первой степени с одним неизвестным.
Cântecul - element al operei
Salischi Lilia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Технологическое воспитание, 2-й класс, История одного бита
Леу Наталья
Тема: История одного бита Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Numeralul cardinal
Oleinic Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
NOTRE, VOTRE, LEUR, NOS, VOS, LEURS
Este un exercitiu creat cu instrumentul LEARNINGAPPS in care trebuie sa formezi perechi.
Mijloacele de expresie artistică. Text-suport: „La săniuș” după Ion Agârbiceanu
Muruz Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Surse lexicografice
Costenco Lilia
de documentare pentru evitarea greșelilor de exprimare Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Модуль «Моё здоровье». Что мы знаем и умеем.
Leaşenco Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Tainele cărții. Povestea „Ursul păcălit de vulpe”.
Propun exercițiul la etapa de Realizare a sensului. Calculând corect exercițiile, vor viziona îndrăgita poveste.
Физика, 8-й класс, Тепловые двигатели
Беляева Светлана
Тема: Тепловые двигатели Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md - это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответол с обучением на румынском и русском языках в соответах в соответах в соответол сон 2012010 Цель проекта - обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч. (6) Кодекса об образовании №152 / 2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa Viitorului (Класс будущего) - Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL - Центр передового опыта в области информационных технологий , Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образова.
Amfibienii-pionerii uscatului
Placinta Daniela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Vine toamna. Litera B b
Pușcaș Veronica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Imunitatea și vaccinurile

Гражданское воспитание, 10-й класс, Решения моделирующие идентичность
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Решения моделирующие идентичность Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Aventurile lui Habarnam de Nikolai Nosov.
Exercițiu de asociare a unor cuvinte sinonime.
Romanul ”Enigma Otiliei” de G. Călinescu. Tipuri umane în romanul realist.
Cunoașterea curentului literar: Realismul. Romanul realist. Tipologii ale personajului realist Competența specifică 3. Lectura și interpretarea textelor literare și de graniță, demonstrând gândire critică și atașament față de valorile naționale și general-umane
Satul ștrumfilor. Activitate integrată: română, matematică, explorarea mediului.
Consolidarea cunoștințelor acumulate până în prezent (clasa pregătitoare): litera „m”, numerele de la 0 la 4, lumea animalelor.
Nava Școală Bricul ,,Mircea,,.
Este o lectie de prezentare a istoriei Navei Scoala Bricul ,,Mircea,, :istoric, caracteristici tehnice, marsuri celebre, galerie foto, nave surori, etc
În pădurea Petrișorului" de M. Sadoveanu. Specificul textului descriptiv.
Oleinic Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Simţurile - cercetaşii creierului.
Exerciţiul- joc are ca scop consolidarea cunoştinţelor despre organele de simţ şi funcţiile acestora.
Vizitele monarhilor la Chișinău. Partea I. Țarii și țarinele Rusiei
Prezintă Aliona Grati, doctor habilitat în filologie și Nicolae Enciu, doctor habilitat în istorie. Ca orice oraș cu tradiție, Chișinăul își are poveștile lui. Ele îi alcătuiesc forța ascunsă, incomensurabila forță a permanențelor. Povestea ne poate sustrage întâmplărilor cotidianului, rutinei în care suntem mai tot timpul, inexorabil, absorbiți, pentru a ne readuce străvechea plăcere a reîntâlnirii cu faptul excepțional. Ne strecurăm în trecutul orașului. Vrem să-i cunoaștem adevărurile dure, dar și partea lui de ficțiune, de evadare din istorie. Nimic nu provoacă ieșirile din existența ternă la fel de eficient ca sărbătoarea colectivă. Filmul face parte din serialul „Arta și mitopoetica orașului Chișinău”, director de proiect Aliona Grati, regizor - Diana Pidghirnîi, imagine - Grigore Rață, editor de imagine - Diana Busuioc, selecție muzicală - Galina Dimitrova, grafică - Aureliu Busuioc, lectură - Iulian Proca.
Corpul omenesc: organe majore.
Recunoașterea organelor majore, identificarea rolurilor acestora
Русский язык и литература, 3-й класс, Бунин И.А. «Листопад»
Назаренко Ольга
Тема: Бунин И.А. «Листопад» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cleaning Day (Past Simple).
Călcăi Livia
Scopul aceastei activități e de ajuta elevii să facă deosebire dintre cele 3 tipuri de citire a terminației -ed a verbeor regulate la Past Simple. Competențe specifice-utilizarea corectă a l. engleze în receptarea și producerea mesajelor orale și scrise.
Cuvinte care exprimă acţiuni. Semnificaţia lor în vorbire
Sîrbu Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Limba si literatura romana.Ghidul profesorului. 2019
Textul. Titlul, autorul, conținutul. Text-suport ,,Noi albinele” de Călin Gruia
Popa Elena
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
„Ce te legeni...” de Mihai Eminescu
Figurile de stil. Interpretarea textului.
Capitolul III. Tema 14 Sistemul nervos central.
Activitatea este realizată în instrumentul digital learningapps.org. Scopul este de a consolida cunoștințele elevilor la tema Sistemul Nervos Central.
Cubul.Desfășurata cubului. Suprafața cubului. Volumul
Bas Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Numărul și cifra 8
Fișă de lucru interactivă
Teens Sleep
Jalbă Eudochia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Punctuaţia propoziţiilor subordonate
Zgardan Aliona
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Family.
Consolidarea vocabularului la tema" Family members". Accesați link-ul și scrieți corect cuvintele.
Tipuri de dicționare.
Fișă interactivă pentru etapa Reflecției.
Călătoria ursuleților de pluș.
Scopul acestui proiect a fost, de a profunda cunoștințele copiilor cât și a cadrelor didactice în implimentarea schimbului de experiență . A fost o colaborare frumoasă, utilă și nouă pentru noi.Sau aprofundat competențele de AIT,iar copiii au fost încântați de participarea lor în acest proiect.
Natural Wonders: the Art of God. Stonehenge.
An interacative Stonehenge Quiz. Students have to answer the questions based on the article about Stonehenge from Pupil's Book, page 122.
Textul "Primăvara" după Spiridon Vangheli
În urma lecturii conștiente a textului elevii vor răspunde la întrebări în baza acestuia.
Test-grilă de vocabular
Consolidarea cunoștințelor despre lexic
Arii protejate.
Modulul I - Conservarea biodiversității- Clasa a XII-a, Domeniul de pregătire: Protecția mediului, Calificarea: Tehnician ecolog și protecția calității mediului
Дифракция механических волн
Lupanciuc Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Vegetația. Particularități generale.
Identificarea factorilor de formare și dezvoltare a vegetației. Particularitățile lor.
Recapitulare. Eu și colegii mei
Dragalin Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
„Fata babei și fata moșneagului”
Oleinic Viorica
de Ion Creangă. Personajele Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
De la propoziție la text.
O recapitulare a principalelor noțiuni legate de propoziție și text: cuvinte cu același sens, însușiri sufletești și fizice, tipuri de propoziții (enunțiativă, interogativă, exclamativă), cele trei părți principale ale unui text (introducere, cuprins și încheiere), definirea propoziției, definirea textului.
SUA în prima jumătate a sec. XIX-lea
Slivca Alexei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Музыкально театральные жанры. Опера.
Bolotova Evghenia
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Adjectivul. Funcții sintactice

Cum ne pricepem la măsurări?

Test sumativ.
La finele testului elevul va fi capabil să: - să identifice şi să aplice în diverse contexte terminologia şi notaţiile aferente noţiunii de mulţime; -să aplice în diverse contexte proprietăţile puterilor şi radicalilor; - să aplice terminologia şi notaţiile aferente noţiunii de raport, proporţie, procent în situaţii diverse; - să transcrie şi să rezolve probleme şi situaţiiproblemă în limbaj matematic, înlocuind mărimile necunoscute cu litere; - să efectueze operaţii cu fracţii algebrice; - să determine funcţia de gradul I,II care verifică anumite condiţii; - să reprezinte figurile geometrice şi corpurile geometrice studiate cu ajutorul instrumentelor de desen şi să aplice reprezentările respective în rezolvări de probleme;
Poezia de formă fixă. Glossa - jocul formei și al semnificației. „Glossă ” de M. Eminescu
Mamaliga Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
„Războiul Solomonarilor” de Moni Stănilă. Geneza. Subiectul romanului
Nenescu Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
PE UNDE MERGE FIECARE ?
Să recunoască mijloacele de transport și locul pe unde circulă acestea .
Lectia (2)
Culinscaia Marina
Crearea lumii și proorocii Vechiului Testament.
Rezolvarea exercițiilor cu ajutorul aplicației Learning app. Competențe: 1. Identificarea personajelor biblice în ochii elevului. 2. Stabilirea elementelor care stau la baza Creației lui Dumnezeu. 3. Identificarea faptelor Proorocului Moise.
Omida precaută- Activitate integrată.
Scopul activității este dezvoltarea gândirii critice și formarea culturii generale. Conținuturile tematice predate și consolidate sunt: povestirea unui text narativ și ciclul de viață al unui fluture. Activitatea vizează dezvoltarea următoarelor competențe: -receptarea de mesaje orale în contexte de comunicare variate; -exprimarea de mesaje orale simple în diverse situații de comunicare; -manifestarea curiozității pentru fenomene/relații din mediul apropiat; -manifestarea interesului pentru autocunoaștere și a atitudinii pozitive față de sine și față de ceilalți; -realizarea de creații funcționale și estetice, folosind materiale și tehnici elementare diverse,
Figuri geometrice.
Platforma JIGSAV PLANET - un instrument folosit pentru fixarea noțiunilor învățate. -dezvoltă creativitatea elevilor, fixează noțiunile învățate. Sarcină de lucru: descoperă formele geometrice învățate azi !
Introducere în chimia organică
Activitatea reprezintă o hartă conceptuală în baza căreia elevii pot studia exemple de substanțe cu catene saturate și nesaturate, cu exemplificări ale aplicabilității lor.
Joc didactic- litera T
GASESTE CUVINTELE INDICATE IN CAREU!
Lectia (3)
Placinta Daniela
Clasificare reacții chimice.
Clasificarea reacțiilor chimice.
Litera x.
Fișa de lucru interactivă verifică abilitatea elevului de a despărți cuvinte care conțin ,,x” în silabe. Exercițiul cu itemi de completare consolidează capacitatea elevului de a folosi corect litera x, indiferent de suntele pe care le conține (cs sau gz).
Cuvântul. Silaba.
Răuță Lenuta
Exercițiul evaluează deprinderea de a despărți cuvintele corect în silabe, asociind cuvântul cu numărul de silabe corespunzător.
Vizitele monarhilor la Chișinău. Partea I. Țarii și țarinele Rusiei
Ca orice oraș cu tradiție, Chișinăul își are poveștile lui. Ele îi alcătuiesc forța ascunsă, incomensurabila forță a permanențelor. Povestea ne poate sustrage întâmplărilor cotidianului, rutinei în care suntem mai tot timpul, inexorabil, absorbiți, pentru a ne readuce străvechea plăcere a reîntâlnirii cu faptul excepțional. Ne strecurăm în trecutul orașului. Vrem să-i cunoaștem adevărurile dure, dar și partea lui de ficțiune, de evadare din istorie. Nimic nu provoacă ieșirile din existența ternă la fel de eficient ca sărbătoarea colectivă. Filmul face parte din serialul „Arta și mitopoetica orașului Chișinău”, director de proiect Aliona Grati, regizor - Diana Pidghirnîi, imagine - Grigore Rață, editor de imagine - Diana Busuioc, selecție muzicală - Galina Dimitrova, grafică - Aureliu Busuioc, lectură - Iulian Proca.
Tainele cărții. Preferințe de lectură. Proverbele
Este o activitate interactivă în cadrul zilei de activități transdisciplinare cu subiectul ,,Învățăm din folclorul local”
Conservarea și transformarea energiei. Tipuri de oscilații
Pleşca Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Математика, 2-й класс, Действие деления. Компоненты действия деления
Ракул Марина
Тема: Действие деления. Компоненты действия деления Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Test interactiv la modulul ,,Optica geometrică".
Testul permite a verifica cunoștințele la finele modulului ,,Optica geometrică".
Химия, 10-й класс, Водородная связь
Гурэу Владлена
Тема: Водородная связь Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Unități de măsură.Exerciții aplicative.
Consolidarea cunoștintelor elevilor despre unitățile de măsură studiate.Exprimarea, compararea, estimarea rezultatelor unor măsurători, în unităţi standard de măsură: pentru lungime; pentru masă; pentru capacitate; etc.
Personalpronomen. Wiederholung
Lucia Bivol
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Secolul de aur al culturii românești
Vacarciuc Daniela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Sistemul nervos.
Alcatuirea sistemului nervos
Физические, химические и физиологические свойства веществ
Дымовская Галина
Тема: Физические, химические и физиологические свойства веществ Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Atelier de creație. Compunere după o imagine și un plan simplu de idei: „Toamna – regina culorilor”
Moruz Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 7-й класс, Строение атомов для элементов с порядковыми номерами 1-20
Дымовская Галина
Тема: Строение атомов для элементов с порядковыми номерами 1-20 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
1 Europa Centrală şi de Sud-Est
Petrovici Silvia
Roata anotimpurilor.
Activitatea propusă presupune recunoașterea anotimpului reprezentat în imagine și contribuie la consolidarea cunoștințelor despre anotimpuri.
Recapitulare la unitatea "Copilul și Patria
Rosfinschi Mariana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Litera D.
Puzzle
Deciziile clasei noastre
Ciobanu Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Culture and human rights, part 2
Negru Djulieta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Cresterea si dezvoltarea plantelor.
Test
Русский язык, 5-й класс, Я и моя семья. Буква Ы
Ляшенко Ольга
Тема: Я и моя семья. Буква Ы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Roata sunetului A
Alcatuire cuvinte ce incep cu sunetul A
Lumina.
Fișă interactivă de lucru în baza temei.
Once there was Part I. Past Simple Tense
This activity comprises a set of sentences to help revise verbs used in Past Simple tense both regular and irregular forms.
Українська мова і література, 8-й класс, Головні та другорядні члени речення
Курлянцева Ольга
Тема: Головні та другорядні члени речення Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Сhimia în viața societății. Producția chimică și problemele ecologice
Subotin Iurie
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Parțile de vorbire
Am realizat un joculeț pe Platforma Wordwall . Elevii vor descoperi un set de zece cerințe, care îi vor ajuta să își dezvolte atenția, gândirea critică, noțiunile de bază legate de părțile de vorbire. Această activitate este foarte îndrăgită de cei mici, deoarece pot folosi telefonul sau calculatorul pentru a rezolva sarcinile, iar la final își vor regăsi numele într-un clasament. Se va dezvolta competența de a redacta mesaje în diverse situații de comunicare.
Puterea mecanică.
Joc Worwall de recunoaștere a elementelor ce descriu puterea mecanică ca mărime fizică.
Гражданское воспитание, 11-й класс, Стратегии ответственного потребления
Кориненко Александр
Тема: Стратегии ответственного потребления Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Evaluare formativă la Modulul 4 Muzica fără program.
Test sumativ ,care evaluiază cunoștințele elevilor . Competenţe muzicale - aplicarea cunoştinţelor muzicale în activităţile muzical-didactice ale lecţiei.
Unit 5 Lesson 6 A Space Trip
Nederiță Liliana
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Scriitori români.
O fișă care permite elevilor să-și verifice cunoștințele despre scriitorii români (biografie, portret).
Химия, 12-й класс, Синтетические полимеры
Дымовская Галина
Тема: Синтетические полимеры Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Reading and Speaking + Listening
Carolina Andronic
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Архитектурные памятники Кишинева
Barbaroș Oxana
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
L’esprit sportif
Țurcan Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
„Balada celor cinci motănași” de Ion Druță. Temă și idee
Canișcev Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Evaluare. Curente literare.
2.3. Interpretarea textelor din perspectiva caracteristicilor epocii/curentului în arta, ştiinţele.
L' Infinitif Présent.
Rusu Mirela
Lecție de comunicare de noi cunoștințe. În funcție de nivelul clasei, poate fi folosită și ca lecție de fixare sau recapitulare a cunoștințelor privind formele și folosirea infinitivului prezent în limba franceză. Competențe: receptarea mesajelor transmise oral sau în scris în diferite situaţii de comunicare, producerea de mesaje orale sau scrise adecvate unor anumite contexte, realizarea de interacţiuni în comunicarea orală sau scrisă. Conține suport didactic video, exemple și exerciții.
Hidrogenul - substanță simplă: obţinerea, identificarea, proprietățile fizice. Reacția de substituție
Donțu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Educatia moral spirituala. 2019
„Amintiri din copilărie” de Ion Creangă. Momentele subiectului. Cronotopul
Canișcev Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 8-й класс, Подлежащее. Способы выражения подлежащего
Стрэтилэ Жанна
Тема: Подлежащее. Способы выражения подлежащего Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Echipamentul turistic colectiv
Budac Artur
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Математика, 11-й класс, Арифметическая прогрессия. Свойства
Гордилова Ирина
Тема: Арифметическая прогрессия. Свойства Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (2)
Galina Dimovskaia
Progresia geometrică. Proprietăți. Aplicații
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
It will be summer
Nederiță Liliana & Daniel Darius Sadovei
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Unitatea de invatare: Ioni. Molecule.
Această resursă porneste de la un demers investigativ, elevii sunt ghidaţi, prin activități individuale sau în echipă, să identifice ionii, să deosebească substanţele ionice de molecule, să modeleze formarea ionilor prin scrierea proceselor de ionizare, să stabilească caracterului metalic sau nemetalic. Implicând elevii în activităţi de experiment in grup, acestia vor obţine informaţii despre proprietăţile fizice ale substanţelor ionice, si mileculare, vor identifica componentelor modelului de exersat. Astfel , elevii vor găsi răspunsuri la întrebarea: „Care este diferenţa dintre compuşii ionici si molecule?”
Lectia2
Nastas Eugenia
Calităţile descoperite în fiecare zi. Calităţi, puncte forte
Iosob Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Animale ierbivore, carnivore, omnivore
Copiii vor învăța să clasifice animalele sălbatice după hrană
Mitologia grecească.
Activitate pentru autoevaluare a cunoştinţelor, dezvoltarea la elevi a unui sistem propriu de valori cu referire la mituri, ca repere axiologice.
Theatre for Development
Munca-Aftenev Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Genul substantivului
Jocul interactic creat cu LearningApos urmăreşte aprofundarea/ evaluarea cunoştințelor despre substantiv.
Русский язык и литература, 10-й класс, А.С. Пушкин. Роман «Евгений Онегин». Сферы и ситуации...
Гуцул Алина
Тема: А.С. Пушкин. Роман «Евгений Онегин». Сферы и ситуации речевого общения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 1-й класс, Задачи на уменьшение числа на несколько единиц
Фёдорова Елена
Тема: Задачи на уменьшение числа на несколько единиц Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
A letter from America.Thanksgiving Day.
Elevii își vor dezvolta competențile gramaticale.
How many.
This activity improves the pupils'vocabulary
Diversitatea mamiferilor
Dorofeev Anton
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Puncte și linii
Spinei Raisa
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
„Lost Respect” or „How to find a compromize”
Tiuliuliuc Luminița
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Operații cu numere complexe scrise în formă trigonometrică (extragerea rădăcinii de ordinul n, 2 ≤ n ≤ 6, n ϵ N*)
Ovcinnicova Natalia
RECUNOASTEREA PERSONAJELOR
recunoasterea personajelor
Scrierea metaliterară. Comentarea unor secvențe de text epic în baza romanului „Singur în fața dragostei” de A. Busuioc
Gavriliță Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Corespondența.
Curicheru Tamara
Materialul prezintă un exercițiu interactiv pentru reflecție, prin care elevii vor identifica elementele caracteristice unei invitații.
Imaginea de sine și reputația
Șargu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Modulul 7.Tema 3.1.Glandele exocrine ale sistemului digestiv.
Julea Gheorghe LT “Mihai Eminescu” or. Căușeni
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Stiinte
Volumul cuboidului.
Orlov Diana
Dezvoltarea competenţelor de aflare a volumului cuboidului , fiind date cele trei dimensiuni ale lui.
The Infinity Stones of Lifelong Learning
Cotovan-Naval Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Caută cercul!
Scopul - realizarea clasificărilor de obiecte dupa una sau mai multe insuşiri date; Obiective: -să-si dezvolte atenţia voluntară, spiritul de observaţie şi motivaţia pentru învăţarea matematicii; - să identifice cercul,
Предлог как служебная часть речи
Covanji Aliona
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Europa „Sfintei Alianţe”. Mişcări revoluţionare în Europa (1815-1848)
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Информатика, 10й класс, Способы описаний грамматических конструкций. Метаязык БНФ...
Макарь Любовь
Тема: Способы описаний грамматических конструкций. Метаязык БНФ. Синтаксические диаграммы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Modulul VII, Unitatea 11: ”Vorbim și scriem corect”
Este o activitate de vocabular în baza textului ”Pupăza din tei”, după Ion Creangă. Activitatea este suplinită cu sarcini emergente care o fac mai complexă, cu apel la experiența de viață a copilului. Competențe dezvoltate: Revizuirea, consolidarea, dar și evaluarea achizițiilor elevilor; Dezvoltarea imaginației, creativității; Dezvoltarea capacitților de comunicare orală și scrisă corecte.
Căldura.Transformări de stări de agregare.
Cozma Mariana
Prezintă noțiuni de teorie și aplicații despre caldură și transformări de stări de agregare.
What do you know about food?
Test interactiv în limba engleză cu întrebări de tipul adevărat-fals pe tema mâncare și alimente, prin care se evaluează cunoștințele de vocabular ale elevilor de clasa a IX-a.
Кручусь как белка в колесе, а времени все равно не хватает
Biriucova Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Химия, 12-й класс, Анализ смеси анионов
Дымовская Галина
Тема: Анализ смеси анионов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Turtița fermecată.
Elevul folosește platforma JIGSAV PLANET - un instrument folosit pentru fixarea noțiunilor învățate. Elevii realizează un puzzle descoperind astfel o imagine din poveste. Elevii primesc un link și realizează sarcina de învățare.Sarcină de lucru: Descoperă povestea
Atelier de lectură: Receptarea textului liric.
Acest material este util pentru studierea textului liric și a noțiunilor de versificație.
It's a great job.
Elevii își vor consolida cunoștințele asupra profesiilor studiate.
Simţurile omului.
Scopul activităţi este de a indentifica din careul de cuvinte cele 5 simţuri ale omului . Copii îşi vor dezvolta atenţia şi competenţele digitale. Acest joc este propus pentru consolidarea şi evaluarea cunoştinţelor la tema " Simţurile omului " .
Русский язык, 5й класс, Я и моя семья. Буквы Яя (йа), й (и краткое)
Tema: Я и моя семья. Буквы Яя (йа), й (и краткое) Profesor: Ляшенко Ольга Autor: Ляшенко Ольга Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
VIOLENŢA CA O PRADĂ.
Această resursă este o fişă de prezentare a unei activităţi din cadrul unei ore de consiliere si dezvoltare personală. Materialul este interactiv şi sprijină profesorul diriginte in gestionarea emoţiilor elevilor intr-o situaţie care plasează adolescentul într-o zonă de vulnerabilitate.
Гигиена выделения
Coșcodan Diana
Развитие личности, 6-й класс, Личный бренд. Самооценка как элемент личного бренда
Баранчук Людмила
Тема: Личный бренд. Самооценка как элемент личного бренда Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ortograme
Lucrarea cuprinde exemple de scriere corectă în situații concrete de comunicare, exerciții de scriere corectă a orogramelor, jocuri interactive. Competențele de scriere corectă în situații diferite sunt cele vizate în activitățile propuse în acest material.
География. Часть 1. - большой размер файла !!!
Fremdsprachen lernen – Spaß oder Stress
Bivol Lucia
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Химия, 10-й класс, Типы химической связи
Гурэу Владлена
Тема: Типы химической связи Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 12-й класс,
Vocale și consoane
Joc didactic
Test calcule cu inmultiri
Test de verificare
Regalitate și religie 2
Exercițiu pentru fixarea cunoștințelor
Reguli și proceduri electorale.
Scopul: activizarea elevilor în cadrul lecției. Poate fi utilizată la evocare, reflecție. Competențe specifice: Valorizarea democrației, justiției, echității, egalității și a statului de drept.
Știu să-mi exprim emoțiile și să le accept pe ale celor din jur
Margine Eugeniu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sunet, silabă, cuvânt
Activitatea de educarea limbajului aparține domeniului limbă și comunicare. Domeniul de dezvolatare vizat este dezvoltarea limbajului, a comunicării și a premiselor citirii și scrierii. Dimensiunea de dezvoltare vizată este discriminarea/diferențierea fonetică a cuvintelor, silabelor, sunetelor și asociarea sunetelor cu literele corespunzătoare. Copiii în cadrul acestei activități vor stabili relația dintre cuvânt și silabă, vor identifica numărul de respirații pentru folosirea fiecărui cuvânt, vor reprezenta grafic cuvintele, numărul silabelor și sunetelor, respectiv literelor prin simbolurile învățate (liniuțe și puncte), vor corela numărul silabelor cu podul palmei sub bărbie (tactil) și vor participa conștient la activitate, în vederea pregătirii pentru școală.
Гражданское воспитание, 9-й класс, Введение
Бабина Юлиана
Тема: Введение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 10-й класс, А.С. Пушкин. Роман «Евгений Онегин». Образ автора...
Гуцул Алина
Тема: А.С. Пушкин. Роман «Евгений Онегин». Образ автора, роль лирических отступлений. «Онегинская строфа» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Test.Carol I al României.
Evaluarea cunoștințelor despre Carol I
Mașina de cusut Triplock. Părți componente.
Exercițiu interactiv tip Text spații goale realizat cu aplicația LearningApps; sarcina de lucru vizează identificarea de către elevi a părților componente ale mașinii de cusut Triplock.
Развитие личности, 10-й класс, Профиль целостности личности. Моральные ценности и целостность...
Никитина Евгения
Тема: Профиль целостности личности. Моральные ценности и целостность личности. Преимущества целостностного человека. Возможности проявления целостности Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Formule chimice ale substanțelor compuse
În urma parcurgerii lecției, elevii vor fi capabili să alcătuiască formulele substanțelor compuse în baza Tabelului periodic și Tabelului solubilității, dar și să determine valența elementelor în compușii cu formulele deja stabilite.
Modelul planetar al atomului. Nucleul atomic. Constituenții nucleului atomic.
Balmuș Olga
Sarcina de lucru este prevăzută pentru etapa „Evocare”. Se vor revizui cunoștințe anterioare despre structura substanței. Elevii nu au nevoie de cont.
Compoziția substanței și legătura chimică. Lecție de sinteză.
Testul propus elevilor, este pentru a consolida conținuturile studiate, incluse în unitatea de învățare: compoziția substanțelor și legătura chimică.
Patrimoniul cultural al localității mele
Panainte Inga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ortografia cuvintelor.
Selectaţi varianta corectă.
Structura atomului-test cu alegere multiplă.
Un test care verifică noțiunile introductive de la structura atomului.
Forța electromagnetică. Regula mâinii stângi. Rezolvarea problemelor (2)
Ciuvaga Victor
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Înmulțirea și împărțirea la 10, 100, 1000.
Zaporojan Ala
Alegeți răspunsul corect.
Nașterea Domnului.
Exercițiu realizat în aplicația Wordwall - pe parcursul jocului apar cârtițe, elevul trebuie să lovească pe cele corecte pentru a câștiga-, contribuie la consolidarea lecției „Nașterea Domnului”. Exercițiul urmărește dezvoltarea competențelor digitale și solicită o atenție mărită a elevilor.
Ortogramele sau/s-au, dintr-o,intr-o,dintr-un,intr-un
Scrierea corectă a ortogramelor
Friendly Classmates
Ceban Corina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Proprietățile fundamentale necesare pentru calculul determinanților

Физика, 8-й класс, Механические колебания. Маятник
Беляева Светлана
Тема: Механические колебания. Маятник Беляева Светлана Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Решение задач на составление уравнения
Mirza-Fiodorov Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Descrieri și caracterizări. Text-suport: „Povestea omului de zăpadă” după H. Ch. Andersen
Mîndru Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Scripetele-mecanisme simple
COMPETENȚE SPECIFICE: – să definească, oral, într-un limbaj ştiinţific adecvat, mecanismele simple; – să enumere elementele mecanismelor simple; – să reprezinte grafic cele scripetele fix, scripetele mobil, scripetele compus; – să explice, oral şi în scris, într-un limbaj ştiinţific adecvat şi prin formulă, condiţia de echilibru pentru fiecare tip de scripete; – să prezinte avantajele utilizării practice a scripeților; - să formuleze condiţia unei probleme cu ajutorul utilajului primit.
Investigarea naturii
Lecție realizată pe platforma Livresq, cuprinde toate etapele lecției.
Silabă. Despărțirea cuvintelor în silabe.
Despărțirea cuvintelor în silabe și selectarea cuvintelor după numărul de silabe.
Развитие личности, 10-й класс, Расстройства пищеварения
Никитина Евгения
Тема: Расстройства пищеварения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык, 7-й класс, Природа в разное время года
Ляшенко Ольга
Тема: Природа в разное время года Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
„Sfârșit de toamnă” de Vasile Alecsandri. Lectura și vocabularul textului
Gorincioi Taisea
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Modificarea (stilizarea) formelor

Lumea dinozaurilor
Cunoașterea istoriei a planetei Pământ și a vechilor locuitori a acesteia, transmiterea unor infomații cu ajutorul benzilor desenate
„Dragostea – sentiment complex. Verbele reflexive”.
Elevii clasei a X-a, cu predare în limba rusă, la subiectul lecției „Dragostea – sentiment complex. Verbele reflexive”, reflecția, prin Jeopardylabs și metoda conjugarea, își autoevaluează cunoștințele și alcătuiesc enunțuri cu aceste verbele, dezvoltându-și competența de comunicare orală și scrisă.
Compușii organici cu importanță vitală - surse energetice și materii prime industriale
Lașco Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Познание мира
Modal verbs.
Un curs online, pentru predarea verbelor modale.
Lectia (3)
Frunze Lilia
Давайте познакомимся! Формулы приветствия.
Устный курс: словарная работа.
Волшебные сказки.
Воспитывать интерес к изучению русского народного творчества.
În lumea muzicii populare.
Îmbogățirea vocabularului.
Oxigenul şi ozonul: proprietăți fizice, obţinerea, rolul biologic
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Pronumele și adjectivele pronominale-evaluare.
Este o evaluare sumativă a cunoștințelor despre pronumele și adjectivele pronominale.
Lectia1
Tihonova Svetlana
Scrierea numerelor raționale în diverse forme
Boldurescu Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
TEXTUL CREATIV CU TITLU DAT.
SCOPUL: exersarea și consolidarea cunoștințelor despre recomandările ce trebuie respectate în redactarea unui text creativ cu titlul dat. COMPETENȚE: Redactarea de mesaje în diverse situaţii de comunicare. Receptarea de mesaje scrise în diverse contexte de comunicare. CONȚINUTURI: Completarea spațiilor libere, înscriind cuvintele care lipsesc. Manifestarea atenţiei faţă de diverse tipuri de mesaje în contexte previzibile.
Химия
Recapitulare la unitatea "Copilul și natura (10/8)
Angela Ciobanu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Русский язык и литература, 11-й класс, Ф.М. Достоевский «Преступление и наказание». Петербург...
Яцышина Наталья
Тема: Ф.М. Достоевский «Преступление и наказание». Петербург Достоевского Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Numerele și cifrele 1, 2 și 3
Fișă de lucru interactivă
Reacții de schimb ionic
Olari Victoria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Atenție. Nu vă jucați în apropierea instalațiilor electrice
Premier Energy Distribution
Energia electrică ne aduce bunăstare. Dar aceasta poate fi periculoasă dacă nu respecți recomandările de securitate. Liniile electrice, posturile de transformare sau stațiile electrice sunt instalații complexe. Accesul în interiorul lor este permis doar specialiștilor - electricienilor autorizați. În rest, aceste locuri sunt strict interzise pentru oricine. Ține minte! - Nu deschide ușile stațiilor electrice și nu pătrunde după îngrădiri sau bariere. - Respectă marcajele de avertizare şi distanţare. - Nu intra pe teritoriul și în stațiile rețelelor electrice. - Nu urca pe posturile de transformare. Siguranța ta este mai presus de orice. Trăiește în siguranţă!
Structura osului. Tipuri de oase și articulații
Coșcodan Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
ЭПОХА ВОЗРОЖДЕНИЯ В ИСКУССТВЕ
Barbaroș Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Scrierea imaginativă. Descrierea

Exerciţiul are ca scop consolidarea cunoştinţelor despre corpului uman.
Textul dramatic și arta spectacolului.
Curicheru Tamara
Materialul prezintă suportul pentru întreaga lecție și propune actualizarea noțiunilor studiate anterior, definiția și etapele de scriere a unei cronici teatrale, precum și o activitate practică de pregătire pentru a elabora un astfel de text.
Ma famille TEST à partir de la vidéo
Elevii trebuie sa priveasca filmuletul foarte atent pentru a alege varianta corecta a intrebarii.
Lectia (3)
Țîpu Valentina
Lectia (2)
Braguța Ina
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо букв Щ, щ. Правописание слогов и буквосочетаний ща, щу.
Овсянникова Елена
Тема: Письмо букв Щ, щ. Правописание слогов и буквосочетаний ща, щу. Письмо предложений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Îmi place muzica
Drăgălin Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 10-й класс, Самооценивание III
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Самооценивание III Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Înmulțirea cu un număr de o cifră
Rabacu Dina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Решение задач. Гармонические колебания. Энергия колебательного процесса
Пономаренко Ирина
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Fenomene fizice și chimice

Transformările unităților de măsură-concurs.
Un concurs cu Mentimeter care are ca scop evaluarea transformărilor unităților de măsură la clasa a VI-a.
Cum se iau deciziile bune?
Cum se iau deciziile bune?
Profilul antreprenorului de succes
Țiganu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Inmultirea
Recapitularea CUNOSTINTELOR
Класс Земноводные (Amphibia)
Terteac Snejana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
ecuatii exponentiale.
prezentarea temei la inceput de ora. descoperirea.
Cazuri speciale de împărțire

Testul ADEVĂRAT sau FALS (10/10) la Adjectiv este unul formativ și poate fi folosit la etapa Reflecții cu scopul de a forma/verifica/antrena competențele elevilor cu privire la utilizarea limbii ca sistem și a normelor lingvistice gramaticale în realizarea actelor comunicative, demonstrând corectitudine şi autocontrol. Exersarea adjectivului ca parte de vorbire se realizează la ultima lecție de studiere a adjectivului, după care urmează evaluarea sumativă la final de unitate. Platforma wordwall.net oferă oportunitatea de a folosi/reface/transfera testele create în activități interactive, utilizate eficient la exersarea și evaluarea cunoștințelor/competențelor elevilor.
Dor de copii transmis prin mesaj muzical.
Acesta este unul dintre multele mesaje pe care le-am transmis copiilor în această perioadă și am avut plăcută surpriză să mi să răspundă la fel.
Lectura și explorarea textului
Butuc Maria
„Monologul interior al unui E-book” de Umberto Eco Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Why do you like summer. Part II
Olaru Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Ce este și ce studiază
Caciuc-Roșioru Lucia
istoria Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 2-й класс, Умножение на 2
Ракул Марина
Тема: Умножение на 2 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 11-й класс, А.П. Чехов. Изображение провинциальной жизни в рассказе...
Боброва Юлиана
Тема: А.П. Чехов. Изображение провинциальной жизни в рассказе «Ионыч». Особенности поэтики писателя-новеллиста Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Clasele de compuși anorganici
Scopul cărții este recapitularea materiei de studii la modulul:„Clasele de compuși anorganici”. Elevul va avea posibilitatea de a revizui manualul digital pentru recapitularea materiei de studiu la proprietățile chimice generale ale acizilor, oxizilor, bazelor, sărurilor.
Operaţii cu mulţimi. (Partea a II-a)
Cioruţa Andreana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Digital Citizenship
A kahoot game designed to raise awareness about the concept 'Digital Citizenship'.
Numerele până la un milion.
Se urmărește aflaterea numărului necunoscut. Este un exercițiu de consolidare prin care elevii dezvoltă competențe matematice de bază și digitale
Prieteniile in mediul online RU
2 Prieteniile in mediul online RU
Lectia5
Ojog Angela
Formule de calcul prescurtat
Prin această evaluare formativă putem evalua capacitatea elevilor noștri de a aplica corect formulele de calcul prescurtat învățate, cunoașterea și aplicarea corectă a formulelor de calcul pentru media artimetică, respectiv media geometrică.
Părțile de vorbire
Joc didactic creat cu scop de a diferenția părțile de vorbire.
FENOMENE TERMICE.
Aplicația propusă spre rezolvare are ca scop consolidarea/recapitularea cunoștințelor referitoare la fenomene termice: stare termică, contact termic, echilibru termic, temperatură, notații, unități de măsură, instrument de măsură, alcătuirea unui termometru, scări de temperatură și relații de transformare, transfer de căldură.
Shopping Part1
Schneider Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
On se prepare
Manea Victoria
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Geneza societății moderne. Franța între medieval
Munteanu Aurica
și modern Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Placinta Daniela
Moldova este UE
Activitate de 9 mai.
ELEMENTE CHIMICE.
Activitatea ” Elemente chimice” consolidează cunoașterea simbolurilor și denumirilor elementelor chimice.
Sărurile
Activitatea creată cu scop de a ajuta elevii să memoreze denumire si formulele sărurilor.
Jucăriile în limba germană. Die Spielsachen.
Cunoașterea jucăriilor în limba germană.
Numeşte judeţele României.
Exerciţiul- joc are ca scop localizarea, pe harta României, a judeţelor. Poate fi utilizat, cu eficienţă, la evaluarea formativă, dar şi sumativă, la final de semestru sau an şcolar, la Geografie sau în cadrul activităţilor integrate, la Istorie, Comunicare în limba română, Muzică şi mişcare, Arte vizuale şi abilităţi practice. De asemenea, poate fi utilizat ca activitate complementară, la finalul orelor sau în cadrul unor proiecte educaţionale. Activizează memoria, atenţia, spiritul de observaţie, vocabularul, gândirea logică, raţionamentul, capacitatea de a găsi rapid soluţii la probleme.
Probleme de maxim și minim. Optimizări
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Українська мова і література, 10-й класс, Леся Українка «Слово, чому ти не твердая криця…»...
Курлянцева Ольга
Тема: Леся Українка «Слово, чому ти не твердая криця…». Звернення до слова, як до могутньої зброї в руках людини Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Оторвись от телефона и сними наушники на улице!
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Prevenirea arsurilor la contactul cu suprafețe fierbinți
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului REPEMOL de către Biroul de cooperare a Elveției. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul educatieonline.md este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Ecuații trigonometrice reductibile la ecuații algebrice Partea I
Bas Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Pădurile!
O animație care poate fii folosită în cadrul unui proiect Ecologic, în cadrul unei prezentări cu tematică , cu implicarea activă și nemijlocită e elevilor și cadrelor didactice.
Безличные глаголы
Bucşan Liudmila
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
SI conditionnel.
Lecţia interactivă se adresează elevilor de clasa a X a, L2, nivel A2, având rolul de a fixa cunoştinţele elevilor privind cele 3 tipuri de fraze condiţionale.Activitatea este una complexă, fiind axată pe toate cele 4 competențe cheie: înțelegere orală, scrisă, respectiv producere orală și scrisă.
Українська мова і література, 2-й класс, Текст
Рябой Алла
Тема: Текст Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Limba si literatura ucraineana
Limba romana. 2017
Pomul înțelepciunii.
Careul magic.Joc care constă în descoperirea cuvintelor din careu.
Statele Asiei.
Motruc Ala
Exercițiul propus este un joc didactic prin care elevii învață harta politică a Asiei (unele state și capitalele lor). Este o activitate interactivă, îndrăgită de elevi.
Merci, les animaux domestiques! La phrase simple
Tamara Negară
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Гражданское воспитание, 10-й класс, Организация дебатов
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Организация дебатов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Poluarea ecosistemului acvatic și protecția lui
Codreanu Svetlana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Situațiile excepționale cu caracter biologico social; Acțiuni; Consecințe.
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Pendulul gravitaţional. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Subiectul
Oleinic Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Развитие личности, 8-й класс, Ассертивное, пассивное, агрессивное поведение. Типы и формы общения...
Савка Марина
Тема: Ассертивное, пассивное, агрессивное поведение. Типы и формы общения. Способы выражения. Преимущества, недостатки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ma maison
Josanu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ziua Pământului.
Activitate vizând formarea atitudinilor pozitive față de mediul înconjurător, protejarea naturii și economisirea resurselor.
Adverbul.
Activitate creată în LearningApps, jocul didactic „Vrei să devii milionar”, util pentru lecția de recapitulare
Деление ядер урана. (Атомная ядерная) энергия
Ольга Макевнина
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Chimia - factor esențial al raportului om-activitate umană-mediu. Regulile tehnicii securității în utilizarea substanțelor
Godoroja Rita
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биология, 12-й класс, Гаметогенез
Русу Виктория
Тема: Гаметогенез Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Metode și procedee matematice aplicate pentru determinarea compoziției substanțelor organice
Lașco Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Numerele pare, impare.
Consolidarea cunoștințelor.
Русский язык и литература, 4й класс, П. Бажов. Серебряное копытце (1)
Трунина Валентина
Тема: П. Бажов. Серебряное копытце (1) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ne jucăm, învățăm!
Jocul prezentat este sub forma unei rulete. Este foarte atractiv, iar exercițiile prevăzute fac referire la unitățile de măsură. Elevul desemnat va trebui să acorde răspunsul corect. Exercițiul rezolvat se poate elimna sau nu. Depinde de cel care coordonează activitatea.
Математика, 1-й класс, Сложение и вычитание числа 5
Фёдорова Елена
Тема: Сложение и вычитание числа 5 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Rezolvă repede și bine!
Mini test la matematică cu adunări și scăderi în concentrul 0-10
Биология, 12-й класс, Наследственная и ненаследственная изменчивость
Песцова Надежда
Тема: Наследственная и ненаследственная изменчивость Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sunetele [cs] [gz] și litera x
Scrierea corectă a cuvintelor scrise cu litera x. Respectarea regulilor ortografice învățate.
Let's go shopping!
Cotovan-Naval Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Omul se cunoaște după
Chelea Tatiana
fapte. „Micul copist florentin” (lecția I) Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 7-й класс, Скальный монастырь Цыпова. Второстепенные члены предложения. Определение
Ляшенко Ольга
Тема: Скальный монастырь Цыпова. Второстепенные члены предложения. Определение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Culorile în viaţa noastră.
Orlov Diana
O prezentarea POWER POINT transformată cu ajutorul instrumentului digital calameo.com într-o cărţulie pentru consolidarea subiectului ,,Culorile în viaţa noastră".
Mulțimea numerelor naturale.
Activitatea dată reprezintă un breviar teoretic referitor la noțiunile de bază din acest modul.
Tabla înmulțirii.
Tabla înmulțirii altfel, folosind Wordwall este o platformă extrem de bogată în resurse, de un real folos în educaţia interactivă online.
CICLUL DE VIAȚĂ AL UNEI PLANTE
O explorare a evoluţiei vieţii pe Pământ, cu identificarea factorilor care întreţin viaţa, în fiecare etapă din ciclul lor de viață, plantele, au nevoi specifice pentru a crește și a supraviețui. Concepte cheie formă, cauză, schimbare, conexiuni, responsabilitate Ce formă au? Care este structura lor internă? De ce este așa? relații cauzale, etape, tipare (patterns) Cum se schimbă? Cum se adaptează plantele la mediu? Care este ciclul lor de viață?
Aliajele
Subotin Iurie
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Recunoaște și descrie!
Recunoașterea animalelor domestice și descrierea acestora.
LˋADJECTIF DÉMONSTRATIF
Exercițiul interactiv cu adjectivul demonstrativ e preferat de elevi.
Химия, 9-й класс, Серная кислота и её соли (1 часть)
Акиндинова Наталья
Тема: Серная кислота и её соли (1 часть) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 1й класс, Письмо букв я, Я. Письмо слов, предложений
Самошина Светлана
Тема: Письмо букв я, Я. Письмо слов, предложений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia1
Ababii Nadejda
Orientări expresioniste în creația poetului Lucian Blaga
Vorotneac Elena
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Чрезвычайные ситуации биолого-социального характера
Аурелия Андриеш
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Poezia „Monosilab de toamnă” de George Bacovia. Valoare artistică
Nenescu Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia5
Terletska Alla
Legăturile genetice dintre metale și compușii lor

Elemente expresioniste în opera blagiană.
Curicheru Tamara
Materialul propune un exercițiu de recunoaștere a caracteristicilor expresionismului în baza fragmentelor din trei opere blagiene: ”Schimbarea zodiei”, ”Către cititor” și ”În Marea Trecere”
Atelier creativ de martisoare si tablouri decorative.
Este un workshop de confectionare a martisoarelor prin tehnici de lucru combinate
Fram, ursul polar, de Cezar Petrescu
Popa Elena
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Round Up
Cernei Kristina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Scrierea cuvintelor cu x.
Competența generală: 4. Redactarea de mesaje în diverse contexte de comunicare Competența specifică: 4.2. Redactarea unor mesaje simple, cu respectarea convențiilor de bază Scurtă descriere: Resursa conține un film de predare și exerciții aplicative, realizate într-o manieră atractivă și interactivă. Elevii primesc link-ul de la profesor și îl accesează, lucrând online, pe platforma educațională. Plus valoarea resursei constă în faptul că elevul poate vedea ce a greșit, poate relua exercițiile, este încurajat prin mesaje motivaționale, poate reveni oricând la filmul de predare pentru a-și clarifica noțiunile. Elevul își formează competența de a scrie corect într-o manieră ludică, adecvată vârstei.
Adunarea numerelor 0-20
Exersarea competențelor de calcul 0-20
Animale domestice.
Formarea perechilor între imaginea cu animalul și între umbra acestuia.
Resurse personale și gestionarea eficientă a stresului academic
Ștefaneț Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Corp, material, substanță
Scopul activității este de a consolida noțiunile de corp, substanță și material. Prin acest exercițiu elevii vor răspunde întrebărilor într-o atmosferă de concurs fără stres.
Particularitățile specifice ale Terrei: mișcările Pământului.
Recunoașterea și identificarea consecințelor mișcărilor Pământului.
Modalități/procedee de caracterizare a personajului literar
Secu Marina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Aflarea raportului procentual. Probleme

LE VERBE ÉCRIRE
Un exercițiu realizat pe platforma WORDWALL în care elevii trebuie să potrivească verbul cu diferite substantive.
Interacțiuni electromagnetice.
Scopul: de a recapitula și sistematiza cunoștințele elevilor la "Interacțiuni electromagnetice".
Nu mi e frică de examene!
Bezer Natalia
Sfatul psihologului; elevi-parinți; Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Literatura – formă de cunoaștere și artă a cuvântului.
Elevii clasei a X-a, la subiectul lecției „Literatura – formă de cunoaștere și artă a cuvântului”, evocarea, prin purpose games și metoda am știut - știu - voi ști, își autoevaluează cunoștințele despre biografia scriitorilor basarabeni, apoi elaborează un discurs despre scriitorul preferat, dezvoltându-și competența de lectură și cea de comunicare orală.
Ramurile artei plastice. Pictura. Subiectul ,,Copac înflorit” Tehnica amprenta
Cojocaru Stela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Химия, 11-й класс, Химические свойства предельных углеводородов
Чебану Ольга
Тема: Химические свойства предельных углеводородов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Vorbe memorabile explicate in contextul lor istoric.
1. DE VREI PACE, FII GATA DE RAZBOI. (SI VIS PACEM, PARA BELLUM ) 2. VAI DE CEI INVINSI! (VAE VICTIS) 3. HANNIBAL E LA PORTILE NOASTRE! (HANNIBAL AD PORTAS!) 4. ZARVA ARMELOR M-A IMPIEDICAT SA AUD GLASUL LEGII 5. CE VREMURI! CE MORAVURI! (O TEMPORA! O MORES!) etc.
Let's make fruit salad
Vascan Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ecuația trigonometrică fundamentală sinx=a
Bas Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Lectia (2)
Ungureanu Svetlana
Unit 2. Lesson 1. Autumn.
Scopul activității date este de a dezvolta la elevi competența pragmatică. Exercițiul dat va oferi posibilitate elevilor să-și autoevalueze cunoștințele acumulate pe parcursul lecției.
Voi face totul ca să-i ajut.
Actualizarea și consolidarea vocabularului tematic.
Organele de simt
consolidarea cunostintelor
Развитие личности, 1-й класс, Собственная уникальность и уникальность других
Коржикова Арина
Тема: Собственная уникальность и уникальность других Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 6-й класс,
Presiunea atmosferică
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Stilurile decizionale și dezvoltarea personală

Всемирная литература, 10-й класс, Поэзия Древнего Рима: Овидий
Пилкин Иван
Тема: Поэзия Древнего Рима: Овидий Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Poveste cu elefănței pentru Luiza.
Este vorba despre o poveste cu personaje drăguțe pentru preșcolari. Se dorește ca aceștia să iși dezvolte imaginația și să își dezvolte competențele de comunicare. In finalul poveștii micuții sunt invitați să continue povestea și astfel îi încurajăm să își dezvolte limbajul intr-un mod distractiv.
Les adjectifs numéraux ordinaux et cardinaux
Țurcan Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
RÉVISION INITIALE
Este un test inițial necesar începerii unui an școlar pentru a vedea progresul elevului de la an la an.
Русский язык, 7-й класс, Михаил Львовский, Александр Кронгауз «Песня о зарядке»
Репалов Татьяна
Тема: Михаил Львовский, Александр Кронгауз «Песня о зарядке» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Физика. 2017
Frământări de limbă.
STOICA MONICA
Identificarea unor sunete, silabe, cuvinte în enunţuri rostite cu claritate, manifestarea interesului pentru participarea la interacţiuni orale.
Sinonimele.
Consolidarea cunoștințelor despre sinonime.
ГЕОМЕТРИЧЕСКИЕ ФИГУРЫ
Oxana Chiosa
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Situații excepționale cu caractet natural. Cutremur. Inundații
Mârzenco Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Pendul gravitational

Mijloace și procedee de îmbogățire a vocabularului
Gavriliță Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Il m’a appris que j’étais écrivain

DESCRIEREA LITERARĂ.
Activitate: Descrierea literară * „Amintiri dintr-o călătorie”, Calistrat Hogaș Scopul: Descrierea literară - definirea conceptului operațional și specificarea trăsăturilor acestei specii literare Competențe: - cultivarea plăcerii de a lectura; - receptarea textului literar; - identificarea trăsăturilor specifice descrierii literare.
Cazul nominativ. Cazul acuzativ. Propoziția
Este un test interactiv de consolidare a cunoștințelor la tema cazurile substantivului: nominativ și acuzativ.
FORMULE CHIMICE BINARE.
Competența dezvoltată este cea de a rezolva diverse tipuri de probleme cu caracter teoretic, dar și practic.
Cum știm să creăm și să rezolvăm probleme
Bernaz Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Poezia „Puișorii ” de Grigore Vieru.
Exprimarea sensibilității estetico-literare prin lectura, recitarea expresivă a poeziilor propuse.
Legea lui Ohm pentru un circuit întreg
Ciuvaga Victor
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Православный календарь. Пасха
Hamuraru Olivia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Călătoriile – un hobby universal
Coșleț Raisa
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Test- Unități de măsură pentru lungimi
Evaluare și autoevaluare
GENUL DRAMATIC.
Activitatea va fi utilizată pentru actualizarea/autoevaluarea conținuturilor educaționale la literatura română, axate pe noțiunile de teorie literară, în special din aria genurilor și speciilor literare(Genul dramatic).
Pronumele personal.
Însuşirea cunoştinţelor referitoare la categoriilor gramaticale ale pronumelui personal
Українська мова і література, 1-й класс, Звуки [Е]. Букви Е, е
Рябой Алла
Тема: Звуки [Е]. Букви Е, е Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Programarea SCRATCH. Identificarea blocurilor.
Pentru etapa de evocare.
Lectia (2)
Orbu Galina
The White House
Ceban Corina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Римская провинция Дакия и свободные гето даки. Романизация гето даков
Tendrea Veaceslav
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Українська мова і література, 1-й класс, Апостроф. Письмо складів і слів з апострофом
Рябой Алла
Тема: Апостроф. Письмо складів і слів з апострофом Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Compoziția decorativă. Principii de construire a compoziţiilor
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Stay healthy.
This activity improves the pupils' grammar knowledge.
Гражданское воспитание, 7-й класс, Ответственность дома, в школе, в обществе
Кориненко Александр
Тема: Ответственность дома, в школе, в обществе Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cultura antică - scrisul, literatura, filosofia și știința
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Oglinda plană. Rezolvarea problemelor

V. Alecsandri „Legenda ciocârliei”

Русский язык и литература, 1-й класс, Буквы Е, е; Ё, ё в начале слова и после гласных
Овсянникова Елена
Тема: Буквы Е, е; Ё, ё в начале слова и после гласных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Гражданское воспитание, 10-й класс, Самооценивание I
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Самооценивание I Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Programe și aplicații pentru educație
Lișman Doina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 12-й класс, О. Гончар. Собор – символ духовної краси людини...
Подлєсная Світлана
Тема: О. Гончар. Собор – символ духовної краси людини в однойменному романі Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (2)
Bahrin Djonetta
Dramatismul. Modalități artistice de creare a dramatismului în roman
Condrea Ion
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Numerele naturale de la 0 la 100
- descompunerea numerelor de la 0 la 100; - compunerea numerelor de la 0 la 100; - ordonarea crescătoare a numerelor de la 0 la 100; - ordonarea descrescătoare a numerelor de la 0 la 100; - identificarea celui mai mare număr dintr-un șir de numere dat.
Proporții. Procente
Cioruţa Andreana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Presiunea în lichide și gaze. Legea lui Pascal. Aplicații (I)

Afecțiuni ale sistemului digestiv. Igiena sistemului digestiv

Модуль Путешествие по России
Macovei-Caraceban Inga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Reproducerea orală a textului citit. Text suport „Fram, ursul polar” de Cezar Petrescu
Elevii pot descoperi în textul studiat substantivele pentru fiecare adjectiv propus.
Genul și numărul substantivului
Dobrea Iulia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Р. Бредбери «Каникулы» - мечта о счастье. Что нужно человеку для счастья
Bucşan Liudmila
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Lucrarea practică nr.3 Rezolvarea problemelor experimentale la tema „Nemetalele și compușii lor”.
Elevii vor viziona secvențele video, după care vor scrie ecuațiile corespunzătoare în caiet. Se vor consolida competențele de scriere a ecuațiilor chimice conform cerințelor, dar și formularea concluziilor în baza experimentelor virtuale.
Legea vitezei. Rezolvarea problemelor
Bețișor Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sintaxa frazei. Punctuaţia
Zgardan Aliona
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
We Have a House.
Fișe interactive în Quizlet pentru asimilarea vocabularului lecției.
Cuvinte cu sens opus.
Competențe specifice vizate:  Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului oral  Dezvoltarea capacităţii de exprimare orală  Competența digitală Obiective operaţionale: - să deducă sensul unui cuvânt; - să identifice cuvintele cu sens opus pentru cuvinte date; - să rezolve corect exerciţiile propuse; - să-şi îmbogăţească vocabularul prin folosirea cuvintelor cu sens opus;
Биология, 8-й класс, Центральная нервная система человека
Баранчук Людмила
Тема: Центральная нервная система человека Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Poliedre. Arii si volume
Un test conceput sub forma unui joc folosind aplicatia LearningApps si care are ca scop verificarea notiunilor legate de aria si volumul poliedrelor.
Ariile naturale protejate.
Localizarea obiectivelor geografice pe harta contur.
ETWINSTORY
ETWINSTORY .Proiect eTwinning. Exemple de bune practici ale elevilor clasei a II-a , Școala Gimnazială Oncești Maramureș, România.
Простейшие тригонометрические уравнения
Egorova Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Watching the box.
Cernei Kristina
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Găsește cuvântul potrivit
Dezvoltarea priceperii de a găsi cuvântul potrivit în propoziție prin joc. Consolidarea cunoștințelor despre anotimpuri.
Tipuri de date structurate Tipul de date șir de caractere string
Guriță Elena
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Există oameni atotputernici
Vlas Lidia
Coloana Sonoră - ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Despărțirea cuvintelor în silabe
gruparea cuvintelor in functie de numarul de silabe
Stratulat Alina Mihaela
School objects
O activitate de recapitulare vocabular, school objects, pentru ca elevii sa își aducă aminte cuvintele legate de obiectele de școală. Elevii își vor revizui vocabularul elementar și vor consolida elementele de vocabular de bază.
Limba Literatura Ucraineana. 2018
Pian
Studierea și audierea piesei "Adagio" interpretată la pian. Copiii vor dezvolta competențe auditive.
Limba Franceza, A1.2. 2019
Evaluare sumativă semestrul II
Fișa conține 2 exerciții de comprehensiune a textului; precum și exerciții cu alegere multiplă a timpurilor, prepozițiilor, pronumelor.
Ecuația trigonometrică fundamentală cosx=a
Bas Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Condițiile și resursele naturale
Cozma Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
"Cartea de-a lungul veacurilor". Exersare.
Exercițiu de verificare a cunoștințelor.
Rotunjirea numerelor naturale 0-100.
Consolidarea rotunjirilor la zeci a numerelor din concentrul 0-100.
Serbare virtuală.
Promovarea imagunii de sine. Recunoaște și exprimă emoții de bază.
Русский язык и литература, 7-й класс, М.Е. Салтыков-Щедрин – писатель-сатирик....
Сава Наталья
Тема: М.Е. Салтыков-Щедрин – писатель-сатирик. «Повесть о том, как один мужик двух генералов прокормил» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Proprietăți ale funcțiilor continue
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Familia mea .
Copiii vor avea de construit puzzelul, prin descoperirea pieselor și plasarea la locul potrivit, apoi să denumească ceea ce văd, să spună numele bunicilor lor și să despartă-n silabe cuvintele: bunici, nepoți, părinți.
Технологическое воспитание, 2-й класс, Где мы можем писать? Клавиатура
Леу Наталья
Тема: Где мы можем писать? Клавиатура Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (2)
Ciobanu Mariana
Condiția umană.
Genul literar
Great Britain 2
Schneider Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Irregular verbs
Consolidation of irregular verbs
Семейные денежные ресурсы. Семейный бюджет
Быкова Людмила
Тема: Семейные денежные ресурсы. Семейный бюджет Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Subiectul
1.consolidarea părții principale de propoziție 2. verificarea subiectului
Recapitulare final--clasa a VII-a
O altă modalitate de a realiza recapitularea la sfârșit de an școlar. În acea oră se poate parcurge în pași mici, sub formă ludică, materia din clasa a VII-a.
Educație fizică- clasa a VIII -a
Chestionar pentru verificarea cunostințelor despre programul TABATA -clasa a VIII-a
Lectie de sinteza si autoevaluare
Olaru Valentina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Dicţionarul enciclopedic. Dicționarul de locuțiuni și expresii
Nenescu Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tipuri de date structurate.
Țurcanu Alla
Acest test formativ va permite elevilor să-și consolideze cunoștințele referitor la tipul structurat de date - tablou.
Воды Республики Молдова
Tihoniva Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Adunarea fracțiilor.
Pentru etapa de evocare la adunarea fracțiilor.
Semnificaţia culorilor reci
Duca Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (14)
Pleşca Valeriu
Școala pentru toți

Caleidoscopul activităților extrașcolare derulate de elevii din Clasa Pregătitoare B, de la Școala Gimnazială Bosanci, județul Suceava, în anul școlar 2019-2020
Cartea „Povestea albinuțelor harnice” a fost realizată la sfârșitul anului școlar 2019-2020 și prezentată la festivitatea de premiere, organizată online. Fiecare elev și-a creat o pagină în carte, în care a împărtășit impresii despre clasa pregătitoare, prin scris sau audio. Câteva pagini speciale au fost create pentru o mamă bolnavă de cancer, pentru a transmite ei și familiei sale gândurile de bine ale celorlalți părinți și elevi din clasă și pentru a o susține pe fata ei în această grea încercare. În carte au fost enumerate principalele activități extrașcolare la care au participat elevii în acest an școlar. Munca în cooperare a fost principala metodă de lucru, deoarece am colaborat cu părinții la realizarea acestei cărți. S - au dezvoltat competențele de lucru în echipă, s-a consolidat parteneriatul școală - familie, s-au evidențiat aspectele relevante ale activității derulate la clasa pregătitoare. Consider un exemplu de bună practică această metodă de lucru, potrivită la toate clasele. Precizez că au participat doar elevii care au avut acasă tehnologia necesară. Elevii s-au simțit valorizați, au avut o stimă de sine ridicată, au făcut eforturi pentru a învinge unele obstacole, până s-au familiarizat cu această platformă de lucru. Vor continua să creeze propriile cărți, în anul școlar următor, cu alte subiecte interesante.
Развитие личности, 10-й класс, Компетенции, стремления, цели в планировании карьеры...
Никитина Евгения
Тема: Компетенции, стремления, цели в планировании карьеры. Навыки и типы умений. Значение навыков, умений и установок для разработки карьеры Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Procente.
Orlov Diana
Un test formativ pentru autoevaluare şi dezvoltare la elevi a competenţelor de aplicare a procentelor în viaţa cotidiană.
Citirea ceasului am/pm
Exercițiul care cuprinde 10 itemi care solicită elevilor de clasa a II- a să identifice ora corectă de pe ceas ținând cont de ora am/pm. Acest exercițiu poate fi utilizat cu succes în partea de fixare a cunoștințelor la finalul unei ore sau în momentul verificării cunoștințelor.
Биология, 11-й класс, Анатомия пищеварительной системы человека: органы пищеварительного тракта
Баранчук Людмила
Тема: Анатомия пищеварительной системы человека: органы пищеварительного тракта Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Reported Speech (tenses)
Orbu Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Художественное воспитание
Doina. „Codrule, codruţule” sau despre comunicarea omului cu sufletul
Nenescu Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
L'histoire de l'école
Țurcan Tatiana
en France Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Subiectul - partea principală de propoziţie.
Recapitularea, consolidarea şi sistematizarea noţiunilor despre subiect.
Биология, 12-й класс, Деление клетки. Мейоз
Русу Виктория
Тема: Деление клетки. Мейоз Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Situațiile-problemă în contexte școlare. Alternative de soluţionare a problemelor, a situaţiilor cu efecte emoţionale negative (nemulţumire, frustrare, frică, îngrijorare)
Petrov Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Comunicarea politicoasă.
Materialul cuprinde un joc pe Wordwall pentru exersarea vorbirii la diferite situații de comunicare -clasa a III-a Campioni la ”Comunicarea politicoasă”. VIzează competența specifică 2.5. Adaptarea vorbirii la diferite situații de comunicare în funcție de partenerul de dialog. Elevii își pot verifica exprimarea unor mesaje orale în diverse situații de comunicare, adaptând vorbirea în funcție de situație, exersând comunicarea politicoasă și pot practica pentru a deveni ”Campioni la Comunicarea politicoasă”.
Lectia7
Subotin Iurie
Cum să accesez la distanță serviciile Youth Klinics?
Psihologă – Daniela Terzi-Barbăroșie
Mă numesc…
Drăgălin Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Legea conservării masei substanțelor

Eu şi colegii mei (şcolile alolingve)
O activitate de învăţare şi repatare a cuvintelor noi. Avantajul este, că elevul poate audia şi repeta cuvintele şi expresiile noi.
Vocabularul limbii române. Structura vocabularului

Găsește intrusul!
Găsește intrusul! - legume de primăvară Avem 3 seturi de întrebări, cu câteva imagini cu legume de primăvară, printre care am inserat câteva imagini care nu se potrivesc temei. Copilul va trebui sa recunoască imaginea care nu aparține categoriei legume de primăvară.
Здравствуй, лето!
Leașenco Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Culoarea în mediul înconjurător
Melnic Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 11-й класс, Модель государственной политики
Кориненко Александр
Тема: Модель государственной политики Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 9-й класс, Н.В. Гоголь. Тема «маленького человека» в повести «Шинель»...
Соболева Майя
Тема: Н.В. Гоголь. Тема «маленького человека» в повести «Шинель». Урок 1/2 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Географический глобус
Dumanova Elena
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Alege jetonul potrivit cifrei.
Scopul: Consolidarea cunoștințelor despre numerație Competențe: Să raporteze corect numărul la cantitate.
Numeralul-evaluare.
Activitate de evaluare a conținuturilor despre numeralul cardinal și ordinal, conform programei școlare în vigoare. Testul kahoot conține 10 itemi obiectivi și semiobiectivi. . Este o metodă alternativă și complementară pe care profesorul o poate aplica pentru evaluarea competenței lingvistice.
OÙ VAS-TU? JE VAIS.......
Elevilor le plac exercițiile interactive. Ei trebuie să aleagă corect construcțiile care arată locul, cele care se potrivesc cu verbul ALLER: JE VAIS. Exercițiile interactive atrag elevii, îi stimulează să învețe.
„Bunelul” după Ion Druță
Bolocan Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Leçon de synthèse Le féminin des adjectifs qualificatifs
Țurcan Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Prioritățile tinerilor și calitatea vieții

Ereditatea sau educația determină caracterul

Русский язык и литература, 2-й класс, Открой мир вокруг себя. Зоя Александрова «Родина»
Хархалова Наталья
Тема: Открой мир вокруг себя. Зоя Александрова «Родина» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Rezolvarea problemelor utilizând funcții
Blanita Liliana
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Ecuații și sisteme de ecuații.
Evaluare sumativă la modul :"Ecuații și sisteme de ecuații"
Bazele. Compoziție, clasificare și denumire
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Proprietăți ale triunghiului dreptunghic
Utilizarea corectă a noțiunilor geometrice în definirea elementelor triunghiului dreptunghic, în formularea teoremelor, proprietăților triunghiului dreptunghic.
Adunarea și scăderea numerelor până la 20.
Haralampie Natalia
Consolidarea-dezvoltare a capacităților de rezolvare a exercițiilor și problemelor în concentrul 0-20.
Obiecte de mobilier
Drăgălin Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Развитие личности, 12-й класс, Личностные особенности при выборе профессии
Тону Яна
Тема: Личностные особенности при выборе профессии Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Test Sumativ pentru clasa a 11-a.
Munteanu Elvira
Este un test sumativ ce conține temele: Homographs and Homophones; If Sentences; Wish-Sentences.
Poezia „O furnică” de Tudor Arghezi. Lectură și vocabular
Gavriliță Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Poliedre.
Cazacu Ala
Test
Не будь буллером, будь другом
Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Jocul ” Rimele autorului”
Jocul ”Rimele autorului” l-am aplicat în cadrul lecției ” Ce te legeni...” de Mihai Eminescu pentru a-i familiariza pe elevi cu o parte din elementele de versificație a unei poezii și exersarea recitării poeziei.
Organul văzului la om.
Exercițiu interactiv care poate fi folosit la verificarea temei pentru acasă.
Биология, 11-й класс, Физиология дыхания
Мамалига Анна
Тема: Физиология дыхания Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Vegetables.
Este un rebus.Folosim activitatea la tema "In the village", pentru a memora denumirile de legume.
"Legenda lui Moș Nicolae"
Prin intermediul acestei activități preșcolarilor le este prezentată, într-o formă interactivă, " Legenda lui Moș Nicolae"
Sistemul endocrin la om: particularitățile
Balan Diana
sistemului endocrin la om Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Why do you like summer. Part I
Olaru Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Ortogramele ( la/l-a )
Consolidarea deprinderilor elevilor de a recunoaște ortogramele în contexte variate.
Химия, 10-й класс, Растворы. Значение растворов
Дымовская Галина
Тема: Растворы. Значение растворов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Anagrame/ordoneaza literele pentru a forma cuvinte.
Matetial creat in wordwall cu scopul de a face copiii sa participe activ la lectii de consolidare/ fixare la disciplina Comunicare in limba romana.
At the Railway Station 2/2
Doronina Elena
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Ofertele educaționale ale sistemului de învățământ din Republica Moldova
Iamandi Alexandra
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Originea limbii române
Un joc recomandabil etapei de Reflecție, pentru autoevaluarea cunoștințelor acumulate la tema dată.
В дружбе есть святая проба. Взаимоотношения Онегина и Ленского, Печорина и Грушницкого, Аркадия Кирсанова и Базарова. Урок 1
Şevciuc Tamara
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Funcție continuă pe o mulțime. Continuitatea la stânga, continuitatea la dreapta
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Мой Путь к успеху
Баранчук Людмила
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Securitatea personală în contextul securităţii naţionale
Buruiană Ala
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Nume notorii din prezent
Angela Ciobanu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Test de evaluare sumativă. Modernismul.
Testul este elaborat cu ajutorul aplicației LIWEVORKCHETS și permite elevului, dar și profesorului să lucreze direct pe test, făcând învățarea mult mai eficientă și atractivă.
Matematica, Clasa 12, Lecția 8
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Părți de vorbire și părți de propoziție.
Oineagra Tatiana
Consolidarea părților de vorbire și de propoziție. Însărcinarea: Stabiliți corespondența între difiniție și partea de vorbire sau partea de propoziție.
Summer vacation.
Jelihovschii Diana
Consolidarea vocabularului, Unitatea 4 - Summer vacation
Reacţii chimice cu importanţă vitală şi industrială: rezolvarea problemelor
Godoroja Rita
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Știm să alcătuim probleme!
Dimitriu Irina
Alcătuim probleme după: condiție, schemă, exercițiu, operații.
Limba si literatura romana - alolingvi
Conexiunea serie a conductoarelor. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
CHIMIA
Prepoziția.
Utilizarea corectǎ şi adecvatǎ a limbii române în producerea de mesaje scrise, în diferite contexte de realizare, cu scopuri diverse
Regnul Animale. Încrengătura Celenterate.
Să completeze frazele cu cuvintele omise.
Romanizarea geto dacilor
Hîncu Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Русский язык и литература, 6-й класс, Имя числительное как часть речи...
Манукян Мери
Тема: Имя числительное как часть речи. Разряды числительных по значению и структуре Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Электронные таблицы MS Excel. Абсолютные ссылки
Учащийся сможет использовать абсолютные ссылки в формулах при расчетах, представленных в таблицах MS Excel.
Crăciunul. Anul Nou.
Scenariul didactic al unei ore de limba română, alolingvi, clasa a IX-a.
Despre păsări
Rosfinschi Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (10)
Vorotneac Elena
London Galleries.
This activity presents additional information about galleries in London
Развитие личности, 4-й класс, Личный потенциал и его предел
Коржикова Арина
Тема: Личный потенциал и его предел Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Litera s mic
Rîbalco Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
It was Sunday Yesterday. Verb "to be" Past Simple Tense.
An interactive game based on the grammar topic which helps pupils to use correctly the verb " to be" in Past Simple sentences.
Limba si literatura romana - alolingvi
Forme de reprezentare a algoritmilor în mediul grafic Scratch (Interfața programului).
Rezolvând aceast puzzle, elevii vor fi capabili să identifice elementele de interfață ale programului Scratch Competențe specifice vizate: 1.2. Utilizarea eficientă a unor componente software
Situația dialogată
Butuc Maria
și monologată Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lunile anului.
Joc pentru captarea atenției la începutul lecției printr-un rebus.
Adunarea și scăderea numerelor naturale până la 100, fără trecere peste ordin
Fișa lucrată în LiveWorksheets urmărește exersarea și aplicarea competențelor de adunare și scădere în concentrul 0-100 prin rezolvarea de probleme și exerciții.
Tomi, după Adrian Oprescu.
Puzzle cu imaginea textului ”Tomi”, după Adrian Oprescu. Scopul acestuia este: elevul când privește piesele și își imaginează cum le-ar putea combina pentru obtinerea imaginii dezvoltă aptitudini vitale. Puzzle-urile nu pot fi rezolvate decât cu ajutorul gândirii logice. Aceste acțiuni sunt de fapt obiective mici care, odată atinse, ajută la atingerea obiectivelor mari.
Гражданское воспитание, 8-й класс, Стратегии обсуждения тем
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Стратегии обсуждения тем Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Primul meu text digital
Schițco Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Iliada
Demonstrarea înțelegerii textului.
Șoricel - clasa pregătitoare
elevii vor despărți cuvintele în silabe și vor compune alte cuvinte folosind silabele obținute.
Limba Ukraineana. 2018
Activități transdisciplinare.,,Îmi iubesc orașul,școala-asta-i țara mea natală.,,
Activitate transdisciplinară realizată pentru școala fară manuale,să înțelegem mai bine lumea din jur,să devenim mai buni.Subiectul tematic are ca scop cunoașterea localității natale precum și dezvoltarea educației patriotice.
Adunarea și scăderea numerelor naturale în concentrul 0-20
Fișă de lucru - Adunarea și scăderea numerelor naturale în concentrul 0-20
Физика, 7-й класс, График равномерного прямолинейного движения
Шатько Наталья
Тема: График равномерного прямолинейного движения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia3
Papuşina Natalia
Despărțirea în silabe.
Activitate interactivă. Consolidarea cunoștințelor despre despărțirea în silabe.
Măsurarea intensității curentului și a tensiunii electrice. Potențiometrul
Burleai Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Comunicarea nonverbală.
Un exercițiu interactiv.
FAMILY TRADITIONS
Tema vizeaza Unitatea 2 lecția 2 Tradiții familiale. Elevii vor aborda tema tradițiilor familiale, vor comenta un proverb, vor invata vocabular referitor la tema respectivă prin prizma textului , vor aplica vocabularul in propoziții proprii, vor lucra cu textul și vor scrie o compunere drept exercițiu de evaluare. Competențele ce urmează să le formeze vizează competența comunicativă, comunicativă și pragmatică la fel și cea civică.
SINONIME
JOC- ASOCIERE IMAGINE CUVÂNT
Motivele baladei ,,Miorița”. Structura
Gavriliță Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ursul cu puiul lui.
Puzzle
Опасность взрывчатых веществ и устройств
Purcari Irina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Математика, 10-й класс, Выпуклые многоугольники. Понятие правильного многоугольника
Лунгу Евгения
Тема: Выпуклые многоугольники. Понятие правильного многоугольника Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Unit 6 Lesson 5 1 Natural wonders the Art of God.
Watch the video "How Was the Grand Canyon Formed?" and answer the question to check understanding
Structurarea populației după diferite criterii. Structura pe grupe de vârstă și pe genuri a populației. Speranța de viață la naștere
Cozma Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Roata norocului. Tema pentru acasa.
Este o activitate unde la accesarea rotii elevul este pus la o incercare: va raspunde tema de acasa sau ii ofera sansa altui elev/coleg.
Summer Vacation.
Turuta Alina
It improves the pupils'writing skills.
CUVINTE MONO-, BI-, TRI- ȘI POLISILABICE
IANCULESCU COSTICĂ
Clasificarea cuvintelor după numărul de silabe.
Numere pare și impare.
Consolidarea cunoștințelor despre numerele pare și impare.
Mamaliga Diana
Merlin vrăjitorul.
BULETEANU IULIANA
Intelegerea mesajului textului
Formarea adjectivelor.
Elevii specifică modul în care s-au format adjectivele propuse.
Metabolismul plastic
Hîncu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unități de măsură.
Elevul își verifică cunoștințele referitoare la Unitățile de măsură învățate prin asocieri corecte.
Substanțe chimice
Recapitulare
GRUPUL CLASELOR DE RESTURI MODULO "n".
Este o lectie de predare, determinarea structurii algebrice de grup abelian pentru ( Zn, +), structura de monoid comutativ pentru (Zn, •) și grup abelian pentru ( U(Zn), •). Lecția este structurată pe noțiuni teoretice, reactualizare de cunoștințe, chestionare, test de evaluare!
Progress Achivement Test on Unit 1
Aplicarea în practică a cunoștințelor și abilităților dobândite în timpul studierii acestei unități.
Decalogul - importanța lui pentru oameni
Exercițiul este realizat prin aplicația LearningApps și este un exercițiu de tip „Ordonează perechi” Elevul caută perechile potrivite și le lipește atent. Perechile lipite corect se vor dispărea, iar dacă nu sunt potrivite se vor rămâne neschimbate. La sfârșit elevul primește o apreciere. Perechile prezintă primele patru porunci din Decalog referitoare la respectul față de Dumnezeu.
Великие географические открытия.
Целью игры является обобщение и систематизация знаний и умений учащихся по теме "Великие географические открытия". Позволяет устанавливать причины, следствия и значение исторических событий и явлений. Умение конкретизировать события и воспитать в учениках нравственные качества уважения к истории других народов.
Subiectul și predicatul
verificarea cunoștințelor despre predicat și subiect
Teorema lui Thales. Teorema fundamentală a asemănării
Gînga Valeriu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Relativitatea mișcării mecanice
Bețișor Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
SUNETUL S.
Scopul exercițiului este de a dezvolta auzul fonetic al elevilor.
Criterii de divizibilitate
Cu ajutorul acestui RED, elevii iși vor verifica cunoștintele dobândite din lecția Criterii de divizibilitate
Clima și lumea organică a Antarctidei.
Activitatea poate fi desfășurată la sfârșitul lecției.
Câmpul electric. Curentul electric continuu. Intensitatea curentului electric
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Слова- названия предметов
Napercovschi Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Русский язык и литература, 12-й класс, Нравственные вопросы повести В. Быкова «Сотников»
Тема: Нравственные вопросы повести В. Быкова «Сотников» Авторы: Пушка Ольга и Курячая Наталья Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mobilitatea teritorială a populației
Cozma Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sensurile cuvântului „furnicar”
Sensurile cuvântului „furnicar”
Să scriem corect.
Zaporojan Ala
Alegeți ortograma corectă.
Tipare textuale.Textul descriptiv/narativ/explicativ.
Exercițiu prin care elevii vor distinge trăsăturile caracteristice textului descriptiv/narativ/explicativ.
Математика, 10-й класс, Рациональные неравенства с одним неизвестным
Лунгу Евгения
Тема: Рациональные неравенства с одним неизвестным Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Evaluare sumativă
Recunoașterea tipurilor de reproducere la unele plante și animale
Absolutismul luminat în Europa secolului al XVIII-lea
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
LE VERBE ALLER
Învatarea verbului ALLER prin joc.

Împărțirea exactă a unui număr format din zeci sau
Muruz Rodica
sute la un număr de o cifră Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Grammar - English Tenses.
Activitatea de tip Jeopardy testează cunoștințele elevilor cu privire la folosirea timpurilor și aspectelor verbelor din limba engleză. Elevii primesc întrebări cu grad de dificultate diferit cu privire la toate timpurile și aspectele din limba engleză. Activitatea poate fi folosită atât ca mod de testare cât și ca mod de consolidare a cunoștințelor elevilor cu privire la gramatica limbii engleze: folosirea corectă a timpurilor și a aspectelor verbelor.
Evaluare formativă - Divizibilitatea numerelor naturale
Testul își propune evaluarea cunoștințelor dobândite în primele activități didactice alocate divizibilității numerelor naturale. Se verifică înțelegerea de către copii a noțiunilor de: divizor, multiplu și aplicarea criteriilor de divizibilitate în exerciții de nivel mediu.
Математика, 6-й класс, Разложение натуральных чисел в виде произведения степеней простых множителей.
Гордилова Ирина
Тема: Разложение натуральных чисел в виде произведения степеней простых множителей. НОД и НОК двух натуральных чисел Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Numerele naturale 0-10.000.
Activitatea vizează formarea, citirea și scrierea numerelor naturale în concentrul 0-10000. Se dezvoltă competențe matematice de bază și competențe digitale.
Tainele cărții. Cărți despre primăvară:„ Legenda mărțișorului”.
Propun exercițiul pentru etapa de Realizare a sensului, în cadrul căreea elevii vor exersa citirea cuvintelor propuse, stabilirea număruluidesilabe a cestora, iar la final vor afla legenda.
Физика, 11-й класс, Основное уравнение молекулярно-кинетической теории (МКТ) идеального газа
Макевнина Ольга
Тема: Основное уравнение молекулярно-кинетической теории (МКТ) идеального газа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Noțiuni de analiză calitativă. Reacțiile de schimb ionic în analiza calitativă
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Les loisirs.
Săcăreanu Mona
Associez les activités à une catégorie!
Family and family traditions
Acest crossword are ca scop consolidarea cunoștințelor la tema Family and family traditions.
Synonymes.
Elemente lexicale - sinonime. Joc didactic
Istoria românilor și universală, Clasa 9, alolingvi, Lecția 2
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Stilistica părților de vorbire „Chipul tău , mamă” de Grigore Vieru
Mamaliga Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Coroziunea metalelor – proces de oxido-reducere. Metodele de combatere a coroziunii
Godoroja Rita
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Safer Internet Day - cum ne protejam online , pentru a fi in siguranta.
Activitatea poate fi considerată un brainstorming pentru a le capta atenția elevilor asupra noii teme a lecției sau pentru a observa ce știu copiii despre tema propusă.Tema este legată de Safer Internet Day.Activitatea este sub formă unui joc. Elevii îl pot juca în clasa online sau chiar pe o platforma digitală ( Zoom, Google Meet etc ). Aceștia pot fi grupați sau pot juca jocul individual.Este o activitate antrenantă, ludică ce dezvoltă spiritul de echipa, de competiție.Pe parcursul acestui joc elevii își vor dezvoltă competențele de citire într-o limba străînă și competențele digitale privind siguranță pe internet.Conținutul tematic abordat este cyberbullying. Întrebările propuse în joc , pot fi un preambul pentru a purta câteva discuții în limba engleză, elevii își exprimă opinia, împărtășesc din propria experiență.Astfel își vor dezvoltă și abilitatea de a comunica fluent, a se exprimă in limba engleză.La final, profesorul le poate arată elevilor cum să realizeze propriul lor joc. Ei pot crea reguli despre comportamentul cyberbullying.
Caracteristica elementelor chimice conform sistemului periodic
Caracteristica elementelor chimice conform sistemului periodic
Corpul uman.
Exerciţiul - joc are ca scop consolidarea cunoştinţelor despre părţile corpului uman.
Gender Equality for All!!!, Students' Interviews
A collection of students' interviews designed to raise awareness of the Sustainable Development Goal 'Gender Equality'.
Adunarea de tip: ZU+U=ZU, ZU+ZU=ZU, ZU+ZU=Z
Stihari Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Forța de frecare

Noțiuni teoretice matematice la clasa I.
Acesta este un quizz cu alegeri multiple, prin care se urmărește fixarea și consolidarea noțiunilor matematice la clasa I.
Rezolvarea problemelor la tema Curentul electric în electroliți
Olari Victoria
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Alege răspunsul corect - fructe și legume.
Joc pentru dezvoltarea generală a limbajului și exersarea pronunției corecte.
Jocurile didactice în activitatea logopedica Aspect Lexical
Blaga Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
The world of Sport
Sadovei Daniel-Darius
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Adunarea și scăderea ZU+Z, ZU-Z, fără trecere peste ordin.
Resursa digitală este un quizizz care invită elevii de clasa I să-și dezvolte abilitățile de calcul matematic. Este o resursă cu caracter ludic ce face ora de matematică să devină o joacă.
Cum înțelegem numerele naturale
Cutasevici Angela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Amplificarea și simplificarea fracțiilor.
Pentru etapa de evocare la amplificarea și simplificarea fracțiilor.
Noțiuni specifice pentru istoria românilor, perioada interbelică.
Dezvoltarea limbajului istoric, pentru consolidare sau evaluare
Literatura – formă de cunoaștere și artă a cuvântului
Ciorescu Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Statele Europei
Cerbușca Pavel
Centrale și de Est Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Derivabilitate și continuitate. Derivate laterale
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Развитие личности, 12-й класс, Волонтерство - источник личного развития...
Андриеш Аурелия
Тема: Волонтерство - источник личного развития. Влияние на личные качества и решение социальных проблем Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
What to see in Moldova
Orbu Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Figuri geometrice
Activitate creată cu scop de a consolida cunoștințele referitoare la tema Figurile geometrice.
Curentul literar. Particularitățile genului și ale speciilor
Postica Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Succesul
identificarea afirmațiilor care duc la succes
Sistemul Solar
Vitalie Chistol
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Noțiunea de piramidă. Elemente ale piramidei. Desfășurata suprafeței piramidei

Practise Your English
Paciu Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Culinscaia Marina
Человек и природа по главе «Царь рыба» повествования в рассказах В. П. Астафьева
Гайбу Светлана
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Acordul predicatului cu subiectul. Atelier de vorbire și scriere Povestea părților de propoziție.
Natalia Dediu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Impactul acţiunii omului asupra propriei existențe
Codreanu Svetlana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Calcul mintal 1.
Exersăm operații cu numere naturale , care vor asigura formarea competentelor matematice orale și scrise.
Relațiile internaționale postbelice
Evaluarea cunoștiințelor dobândite în cadrul lecției: Relațiile internaționale postbelice
Caracterizarea personajului literar. Algoritmizare
Ciorescu Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cultura în epoca modernă

Биология, 7-й класс, Тип Членистоногие. Класс Ракообразные
Русу Виктория
Тема: Тип Членистоногие. Класс Ракообразные Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Radioactivitatea. Radiații nucleare.
Balmuș Olga
Activitatea este recomandată pentru etapa „Evocare”. Elevii nu au nevoie de cont.
PLIANT DE PREZENTARE ȘCOALA NR.16
PREZENTAREA OFERTEI EDUCAȚIONALE
Unități de măsură-evaluare sumativă.
Activitatea prezentată este o evaluare sumativă aplicată la sfârșitul unității de învățare Unități de măsură cu scopul de a verifica în ce măsură elevii au reușit să atingă obiectivele operaționale, respectiv competențele specifice. Itemii probei de evaluare au vizat: ● realizarea corespondenței între instrumentul de măsură dat și mărimile corespunzătoare indicate; ● efectuarea unor calcule cu cele patru operații folosind unităţi de măsură ● rezolvarea de probleme în care intervin unităţi de măsură; ● recunoașterea orei pe ceas; ● alegerea variantei corecte în exerciții în care au de identificat: - unitatea de măsură potrivită pentru măsurarea lungimii /volumului / masei unui corp -multiplii sau submultiplii unor unități de măsură -nr de zile dintr-un an, nr de ore dintr-un timp dat sau din câte monede și/sau bancnote se formează suma de lei dată.
Русский язык и литература, 4й класс, Монолог. Устное описание человека
Трунина Валентина
Тема: Диалог. Монолог. Устное описание человека Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
The world of Sport
Sadovei Daniel-Darius
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Numără silabele.
Activitate specific logopedică pentru învățarea analizei cuvintelor prin despărțirea în silabe/remedierea dificultăților lexice pentru copiii cu ritm lent de achiziție a scris-citit-ului.
Școala de acasă
Cartea Școala de acasă realizată cu ajutorul aplicației Calameo prezintă exemple de bună practică din perioada martie-iunie, din cadrul orelor de limba și literatura română utilizare sincron și asincron prin care am reactualizat, fixat și evaluat cunoștințe asimilate de elevi în orele de română.
Subiectul și predicatul
Scopul acestui Kahoot este dezvoltarea competențelor de limbă și comunicare și cunoașterea noțiunilor legate de subiect și predicat
Площадь фигуры
Chicu Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Физика, 9-й класс, Решение задач по теме: «Полное отражение света»
Вангелий Виктория
Тема: Решение задач по теме: «Полное отражение света» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Forme geometrice
Formele geometrice într-o prezentare filmată cu LOOM.
Oxizii și hidroxizii metalelor. Amfoteritatea aluminiului și a compușilor lui
Subotin Iurie
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Tabloul anotimpurilor.
Activitate destinată preșcolarilor de grupă mare pentru verificarea cunoștințelor referitoare la aspectele, fenomenele și activitățile oamenilor, specifice fiecărui anotimp.
Lectia (6)
Zgardan-Crudu Aliona
Au înflorit iar crizanteme.
Activitatea se adresează preşcolarilor din grupa mijlocie. Scop Dezvoltarea capacităţilor şi atitudinilor de învăţare referitoare la crizanteme, părţile componente ale acesteia şi exersarea deprinderii de a realiza tema plastică, utilizând tehnici diferite. Obiective Să enumere părțile componente ale crizantemei. Să descrie părțile componente ale crizantemei precizând rolul fiecărei părţi. Să execute lucrări estetice, creative valorificând deprinderi anterior însuşite. Să aplice cunoştinţe şi deprinderi anterior însuşite în contexte noi de joc şi învăţare.
Биология, 7-й класс, Позвоночные Животные. Тип Хордовые. Класс Костные и Хрящевые рыбы
Тертяк Снежана
Тема: Позвоночные Животные. Тип Хордовые. Класс Костные и Хрящевые рыбы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Relațiile lui Viète.
Activitatea este pentru etapa de reflecție. Nu este necesar de a crea un cont.
Limba și literatura română, alolingvi, Clasa 9, Generalități
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Proprietățile chimice ale apei
Activitatea -proprietățile fizice ale apei. Identificarea cuvintelor cheie ce caracterizează proprietățile fizice ale apei.Conținutul tematic: „proprietățile fizice ale apei”
Figurile de stil.
Consolidarea cunoștințelor.
Grigore Vieru „Pădure, verde pădure”. Receptarea și interpretarea textului poetic.
Colesnic Ala
Materialul conține toate cele 3 etape ale lecției: ERRE
Ars poetica viereană - „Metafora”.
Colesnic Ala
Lecție completă, care conține toate cele 3 etape: ERRE. Elevii actualizează cunoștințele despre arta poetică, receptează și interpretează textul poetic „Metafora” de Gr. Vieru.
Figuri geometrice.
Descoperirea noțiunilor geometrice.
Educatie Civica
Ocupațiile părinților mei
Drăgălin Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Romanul modernist ,,Străinul” de Albert Camus. Factura existențialistă a romanului ,,Străinul” de Albert Camus
Mamaliga Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Die Spiele.
Cunoașterea jocurilor în limba germană și utilizarea lor în scurte propoziții împreună cu verbele können și mögen.
Emoțiile.
Acest exercițiu ajută la dezvoltarea personală, descoperind interactiv emoțiile pe care le simțim de zi cu zi prin sortarea expresiilor potrivite cu emoțiile pe care le prezintă.
Математика, 10-й класс, Логарифмические уравнения
Лунгу Евгения
Тема: Логарифмические уравнения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
The sense of Beauty.
Braghis Elena
Evocare -elevii vor descrie tarile vizitate
Sistemul excretor.
Resursa propusă este un test/fișa de lucru, creată pentru verificarea cunoștințelor referitoare la anatomia sistemului excretor. Se adresează elevilor din clasa a VII-a și oferă orei de biologie un caracter ludic.
Potriviți imaginea cu sunetul inițial
Elevii vor potrivi imaginea cu sunetul inițial.
Primul război mondial.
Test-clasa a X-a
Prevenirea intoxicației cu monoxid de carbon
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului REPEMOL de către Biroul de cooperare a Elveției. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul educatieonline.md este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Articulațiile țărmurilor din America.
Se solicită lucrul cu atlasul și harta geografică în vederea localizării principalelor articulații ale țărmurilor din America.
”Tiparnițe mănăstirești” de L. Blaga. Vocabular.
Explicați sensul cuvintelor din textul ”Tiparnițe mănăstirești” de L. Blaga.
Circuitul apei în natură: caracteristici generale.
Evaluare interactivă a principalelor caracteristici ale circuitului apei în natură.
Эпоха Возрождения
Pilchin Ivan
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Schema corporală-învățămțnt special.
Schema corporală-activitate de fixare și consolidare a schemei corporale și a lateralității.Cu ajutorul exercițiului-joc putem verifica achizițiile la schema corporală.
Florile și mediul lor de viață.
Copii înâlnesc flori peste tot, de aceea este necesar să le explicăm de ce una și aceeași floare nu o putem înîlni pretutindeni.Trebuie să-i facem cunoscuți pe copii cu mediul de viață al florilor și modul de îngrijire al lor, să-i învățăm să deosebească florile de pădure de cele de cîmpie, sau cele de cameră cu cele de grădină.Îi familiarizăm cu natura și le creăm deprinderi pozitive față de mediul ambiant.
Биология, 8-й класс, Органы чувств у человека. Зрительный анализатор...
Баранчук Людмила
Тема: Органы чувств у человека. Зрительный анализатор. Гигиена зрительного анализатора Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Viața și activitatea lui Mihai Eminescu.
Victorina despre viața și activitatea lui Mihai Eminescu va fi utilizată pentru actualizarea cunoștințelor în cadrul lecțiilor în care se studiază opera poetului. Poate fi propusă elevilor ca și temă pentru acasă.
Scrisoare pentru Moș Crăciun
Scrisoarea poate fi completată de copii (singuri sau cu ajutorul părinților) cu jucăriile sau lucrurile pe care doresc să le primească de Crăciun.
Articles an and a.
Student has to choose between words taking the indefinite article a and an. It develops the grammar competence.
Verbul.Exerciții aplicative.
Consolidarea verbului și a categoriilor gramaticale învățate (persoana, numărul, timpul).
Noțiuni de geometrie.
Competențe specifice vizate:  Explorarea caracteristicilor, relaţiilor şi a proprietăţilor figurilor şi corpurilor geometrice identificate în diferite contexte  Competența digitală Obiective operaţionale: - să definească noţiunile de geometrie învăţate; - să identifice poziţia unei drepte; - să clasifice unghiurile în configurații date;
Українська мова і література, 1-й класс, Велика буква у назвах країн, міст, сіл, річок...
Рябой Алла
Тема: Велика буква у назвах країн, міст, сіл, річок. «Моя Молдова» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Oxizi
Joc didactic creat cu scop de a consolida clasificarea oxizilor.
Tag questions.
Angela Bivol
Acest quiz are ca scop evaluarea și consolidarea componentei gramaticale.
Sistemul de personaje Caracterizarea directă și indirectă
Veta Dascăl
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Sarea în bucate de Petre Ispirescu.
Să stabilească ordinea ideilor din text.
Noțiunea de Șir de numere reale. Șiruri finite, infinite. Șiruri monotone
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Modal Verbs.
Exercițiu recapitulativ cu verbe modale ce conține zece itemi. Elevii vor distinge diferite utilizări ale acelorași verbe și vor achiziționa câteva expresii idiomatice care conțin verbe modale.
Complementul parte secundară de propoziție.
Tighineanu Irina
Realizarea sensului Elevii analizează părțile de propoziție și alcătuiesc schema propozițiilor.
Elemente de prozodie rimă,ritm, strofă, vers alb „Chipul tău, mamă” de Gr. Vieru
Mamaliga Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Being a 21st Century Teenager
Jelihovschii Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Pronumele.
Guranda Ala
Exerciții de recapitulare a pronumelui.
Limba franceza
Биология, 12-й класс, Материальные основы наследственности. Хромосомы
Тертяк Снежана
Тема: Материальные основы наследственности. Хромосомы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Numerele naturale 0-20
Joc: "Alege numerele pare“.
Maladii ereditare genice şi cromozomiale la om
Hîncu Valentina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Pазвитие образа в драматической музыки Балет. Компоненты балетного спектакля.
Bolotova Evghenia
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Русский язык, 9-й класс, Владимир Высоцкий «Песня о друге»
Гыскэ Елена
Тема: Владимир Высоцкий «Песня о друге» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adunarea numerelor naturale în concentrul 0-1000, cu trecere peste ordin
Aflarea rezultatelor unor adunări
Împărțirea. Fișă de lucru.
Consolidare.
VERBE
RECUNOASTEREA TIMPULUI VERBULUI
Русский язык, 6й класс, Встреча зимы. Глаголы I спряжения в настоящем времени
Волковская Мария
Тема: Встреча зимы. Глаголы I спряжения в настоящем времени Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Reacțiile chimice – surse și consumatori de energie
Baerle Iulia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (2)
Chigai Rodica
Українська мова і література, 5-й класс, М. Коцюбинський «Харитя». Текст, його ознаки....
Чебан Анжела
Тема: М. Коцюбинський «Харитя». Текст, його ознаки. Поділ тексту на частини. Простий план тексту Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
„Războiul Solomonarilor” de Moni Stănilă. Amestecul speciilor. Romanul fantastic
Nenescu Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unit 4, Lesson 4
It is a warm up activity. It helps the pupils recap the past forms of regular and irregular verbs.
США Промышленность, с/х, транспорт, внешние экономические связи
Demianic Igor
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Poveștile lui Ion Creangă.
Consolidarea cunoștințelor despre poveștile scrise de Ion Creangă.
Биология, 11-й класс, Слуховой анализатор и звуковые раздражители
Чумаченко Лилия
Тема: Слуховой анализатор и звуковые раздражители Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
De ce amân și cum pot prioritiza ce am de făcut?

Opera de artă plastică.
Exercițiu de însușire a termenilor de artă plasică: Ordonează perechi.
Oxizii. Proprietăți chimice generale
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Civilization: Museums

Transformări ale caracteristicilor corpurilor
Identificarea unor fenomene ireversibile care transformă materialele în alte substanțe cu proprietăți diferite: arderea, ruginirea, putrezirea, alterarea, coacerea.
Cuvântul. Sensurile cuvintelor. Sinonime. Antonime
Lupu Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Guriță Elena
Disociatia electrolitica 1
Dîru Mariana
Химия, 12-й класс, Свойства и получение органических соединений разных классов
Дымовская Галина
Тема: Свойства и получение органических соединений разных классов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 12-й класс, Усеченная пирамида. Элементы. Классификация
Радилова Марианна
Тема: Усеченная пирамида. Элементы. Классификация Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Vechile biserici ale Chișinăului în operele artiștilor plastici
Printre multiplele surse și subiecte de creație artistică, lăcașele de cult au constituit dintotdeauna obiecte venerabile ale figurării artistice. Or, arta și credința, în cele mai diferite perioade de timp, au întruchipat simbioza valorilor etico-morale și estetice ale societății. Obiecte ale patrimoniului național, vechile biserici din Chișinău au fost înfățișate în lucrările de artă ale artiștilor plastici autohtoni, cât și din ale celor din străinătate. Filmul face parte din serialul „Arta și mitopoetica orașului Chișinău”, director de proiect Aliona Grati, regizor Diana Pidghirnîi, imagine Grigore Rață, editor de imagine Diana Busuioc, selecție muzicală Galina Dimitrova, grafică Aureliu Busuioc, lectură Iulian Proca.
Химия, 9-й класс, Хлор - химический элемент и простое вещество
Акиндинова Наталья
Тема: Хлор - химический элемент и простое вещество Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Recapitulare „Fenomene termice”.
Recapitulare pentru capitolul „Fenomene termice”
Abatere de la normă: anacolutul.
Este indicat pentru verificarea cunoștințelor despre anacolut.
Imaginea de sine.
- Cine sunt eu ? - Cine cred ceilalți că sunt eu ? - Cum mă cunosc pe mine însumi ? - Cum îmi accept identitatea ? - Cum se formează imaginea de sine - Rolul imaginii de sine și stimei de sine în viața profesională.
Tipuri de pârghii.
Joc de Wordwall de identificare a pârghiilor de tip I.
"Sara pe deal" de M. Eminescu.
Fișă interactivă. cod 2577456
Русский язык и литература, 7-й класс, Наречие как часть речи
Куркина Наталья
Тема: Наречие как часть речи Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Aplicarea jocului didactic în dezvoltarea proceselor cognitive
Buga Olesea
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Mediile geografice.
Rașcenco Snejana
Joc interactiv cu alegere multiplă la unitatea de învățare ,,Mediile geografice”
Urechea- alcătuire.
Activitate de verificare și fixare a cunoștințelor la finalul lecției.
Formula de rezolvare a ecuației de gradul doi cu o necunoscută. Formula incompletă
Popovici Bujor Violeta
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 8-й класс, Назывные предложения. Роль односоставных предложений в речи
Стрэтилэ Жанна
Тема: Назывные предложения. Роль односоставных предложений в речи Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Пётр Первый. Учимся употреблять сложноподчинённые предложения
Leaşenco Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 6-й класс, Личные местоимения
Манукян Мери
Тема: Личные местоимения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 12-й класс, Условия смещения химического равновесия
Дымовская Галина
Тема: Условия смещения химического равновесия Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Scăderea numerelor în concentrul 0-20. ZU – ZU = ?
Grecu Margareta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Limbajul de programare SCRATCH.Tutorial:Tom&Jerry pe Scratch.
Se explică pas cu pas crearea unui joc în limbajul Scratch. Elevii vor crea jocul, vor adăuga elemente noi sau vor crea jocuri asemănătoare.
Unități de măsură - Timpul.
Prin această activitate se urmărește consolidarea noțiunilor despre calendar, date, zile, săptămâni, luni, ani. Competențele dezvoltate sunt cele de orientare spațială și interpretarea a datelor.
Animale domestice.
Scrie ce vezi în imagine pentru a rezolva rebusul.
Impresii din vacanță. Textul-suport: Poezia „Învățătura” de Nicolae Tăutu. Mesajul poeziei
Lupu Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Structura contului.
Sunt evaluate cunoștințele și deprinderile privind elementele din structura contului la modulul contabilitate, la clasa a X-a.
Numerele de la 0-31
consolidarea numerelor 0-31
Simbolismul bacovian.
Activitatea este realizată cu scopul de a aprofunda studiul universului poetic bacovian. Videoclipul ales reprezintă versuri bacoviene în orchestrația lui Nicu Alifantis. Este vorba despre poezia "Rar". Am recurs la acest videoclip pentru o abordare interdisciplinară, ținând cont de faptul că tinerii sunt atrași de muzică. Astfel, am realizat diferiti itemi/diferite întrebări prin care elevii să descopere atmosfera bacoviană, starea de spirit a artistului, relația acestuia cu lumea și cu sine însuși. De asemenea, întrebările sunt orientate spre dezvoltarea creativității și a gândirii critice, precum și spre aprofundarea tematicii bacoviene.
Cauzele incendiului
Elena Hranovschi
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md cu susținerea Direcției prevenirea riscurilor IGSU,pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Физика, 8-й класс, Решение задач на расчёт электрических цепей при последовательном...
Беляева Светлана
Тема: Решение задач на расчёт электрических цепей при последовательном соединении резисторов/нагрузки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Emotiile
Scopul activităţii este reprezentat de identificarea emoţiilor, de stimulare a capacităţii de a diferenţia între emoţiile pozitive şi cele negative
Etapele de viață ale plantelor
Identificarea etapelor de viață ale plantelor
Masa moleculară relativă
Fişă d elucru creată pentru a antrena elevii în calculul maselor moleculare relative!
Cunoașterea lumii prin călători.
Un test de evaluare SUMATIVĂ la finalul UÎ 1 - TRECUTUL ȘI PREZENTUL DIN JURUL NOASTRU
Masenka și ursul.
Elevul folosește platforma JIGSAV PLANET - un instrument folosit pentru fixarea noțiunilor învățate. Elevii realizează un puzzle descoperind astfel o imagine din poveste. Elevii primesc un link și realizează sarcina de învățare. Sarcină de lucru: Descoperă personajele poveștii
Ortografia și punctuația.
Scrierea corectă a cuvintelor ce conțin grupuri de litere, a cuvintelor ce se scriu cu ,,m” înainte de ,,b”, ,,p”, a cuvintelor cu ,,î”, ,,â”, ,,x”
Lectia (3)
Mamaliga Diana
Українська мова і література, 6-й класс, Терпінням і працею все здобудеш. Українські фразеологізми
Чебан Анжела
Тема: Терпінням і працею все здобудеш. Українські фразеологізми Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Il y a une fête à Plougasnou
Ala Dolgoter și Maria Lupașco
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Биология, 7-й класс, Тип Членистоногие. Класс Насекомые
Русу Виктория
Тема: Тип Членистоногие. Класс Насекомые Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Nuvela ,,Delfinul" de G. Meniuc.
Caisîn Lăcrămioara
Argumentare că opera ,,Delfinul" de G. Meniuc este o nuvelă.
Fenomene. Proprietăți
Am ales din platforma LearninApps modalitatea de prezentare Jocul milionarilor, deoarce elevii sunt familiarizați cu acest joc, este interactiv și productiv. Tema propusă poate constitui un material de consolidare a cunoștințelor dobândite la această unitate de învățare.
Cazuri exceptate la operații cu limite de funcții. Limite remarcabile
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Reproducerea în lumea vie. Bioritmuri.
Este un test sumativ la două unități de învățare.
L’école dynamique – une autre façon d’apprendre

Covid-19.
Descoperă cum arată coronavirusul.
Sinonime. Antonime
Identificarea sinonimelor, antonimelor.
Călătoriile - o pasiune. Descoperă Moldova
Chelea Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 4-й класс, Решение задач c пояснением и примером
Зубку Анжела
Тема: Решение задач c пояснением и примером Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Неравенства, приводимые к неравенствам 1 степени с одним неизвестным
Mirza-Fiodorov Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Ce înseamnă „A ierta”?
Frunze Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 9-й класс, Складнопідрядні речення з підрядними з’ясувальними
Курлянцева Ольга
Тема: Складнопідрядні речення з підрядними з’ясувальними Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Bioritmurile la plante.
Grecu Diana
Identificarea particularităților morfologice sezoniere ale ciclurilor de dezvoltare la plante.
Adaptări ale organismelor la mediul lor de viață.
Identificarea adaptărilor organismelor la mediul lor de viață.
Sistemul solar.
O activitate de evaluare sumativă la lecția de științe privind Sistemul nostru solar.
Locuri memorabile. Mănăstirea Curtea de Argeș
Sava Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Relația părinți – copii
Coșleț Raisa
la diferite popoare Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Congresul florilor (lecția a 2-a) (LECȚIA A 2-A))
Barbarova Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Numărul și cifra 7
Fișă de lucru interactivă
Educația moral spirituală. Calitățile unui om adevărat.
Prin această activitate elevii vor recunoaște valorile moral-spirituale ale omului.
Unit 5 Lesson 6: Reading and Speaking + Listening
Carolina Andronic
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
What Do They Do?
Matching interactive activity jobs and verb phrases. Pupils have to type the correct answer to complete the worksheet.
Гражданское воспитание
Realizări în știință și tehnică.
Activitatea " Potrivește personalitățile" va fi folosită la etapa lecției "Reflecție".Scopul-promovarea valorilor culturii moderne.Elevii vor dezvolta competența: " Manifestarea atitudinii pozitive fața de impactul evenimentelor istorice asupra dezvoltarii societății".
Litera t mic
Codrean Eugenia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ion Druță Sania. Interpretarea textului.
Tomac Natalia
Propun să abordam și alte aspecte, precum ar fi acele semnificații pe care le comportă sania în nuvelă.
Opțiunea I Cercetare: Vestigii istorice în localitatea natală
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 8-й класс, А.С. Пушкин «Зимнее утро»
Лунгу Нина
Тема: А.С. Пушкин «Зимнее утро» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Українська мова і література, 2-й класс, Текст – опис
Рябой Алла
Тема: Текст – опис Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Dacia lui Burebista
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
ABECEDAR. 2019
Familia mea
Elevul va scrie numele parintilor si al fratilor ,precum si ocupatiile lor.
Transformarea unităților de măsură pentru lungime. Consolidare.
Realizarea sensului. Ordonează crescător lungimile: cm, dm, m.
Genul dramatic. Trăsături și particularități.
Avem un test care evaluează cunoștințele elevilor asimilate la oră și anume la tema Genul Dramatic. Poate fi utilizat la etapa de generalizare a lecției sau ca evaluare sumativă .
Inițiere în proiect.
O scurtă incursiune în alcătuirea unei cărți vorbitoare.
Sistemul solar
Volcu Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Argumente ale unor științe biologice în evoluția lumii vii
Chiprisean Ion
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Materiale auxiliare pentru confecții textile.
Exercițiu interactiv tip Ordonare pe grupe realizat cu aplicația LearningApps care vizează gruparea materialelor auxiliare după destinația lor.
Русский язык и литература, 12-й класс, Авторские песни В. Высоцкого
Ротарь Елена
Тема: Авторские песни В. Высоцкого Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Probleme rezolvabile prin metoda reducerii la unitate
Savin Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Источники информации: преимущества и недостатки
Тону Яна
Тема: Источники информации: преимущества и недостатки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Organizarea materiei vii la nivel de biosferă
Pașa Lilia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
PĂRȚILE DE VORBIRE.
MÎNZICU SIMONA VALENTINA
IDENTIFICAREA PĂRȚII DE VORBIRE PE BAZA ÎNTREBĂRII
Sunetul și litera E
Pe tema ”Sunetul și litera E” copiii au fost implicați să selecteze imaginile pentru fiecare caz, sortându-le după locul sunetului: inițial, median sau final.
Temperatura
Zavtur Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Test 2- Materie.Corpuri.Substanțe.
Test interactiv care dinamizează lecția de la început de clasa a VII-a despre corpuri, substanțe.
Valori culturale și umane din Europa.
Scopul activităților: de recunoaștere, caracterizare a unor elemente culturale din Europa și prezentarea diversității privind corelațiile interdisciplinare. Activitate realizată cu ajutorul instrumentelor TIC. Conținut tematic: Muzeele Vaticanului, Capela Sixtină, Veneția- elemente de arhitectură, Berlin-Poarta Brandenburg.
Clorura de hidrogen. Acidul clorhidric
Dîru Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Enunțul.Tipuri de enunțuri.
Scopul activității este de a aprofunda noțiunea de enunț și clasificarea acestuia prin potrivirea, glisarea și fixarea fiecărui cuvânt-cheie lângă definiția sa.
Развитие личности, 5-й класс, Режим питания дома и в школе
Баранчук Людмила
Тема: Режим питания дома и в школе Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia2
Golban Aurelia
Cheile, după Tudor Arghezi.
Înţelegerea textului studiat prin ordonarea enunţurilor potrivit întâmplărilor din text.
În lumea plantelor.
Scop: rectualizarea cunoștințelor referitoare la plante, anotimpuri, numerația 0-31 Obiective: -să recunoască fiecare anotimp; -să enumere lunile și caracteristicile fiecărui anotimp; -să identifice părțile plantelor; -să numere obiectele dintr-o mulțime; -să ordoneze numerele de la 0 la 30
Sărbători de familie. Ziua de naştere
Rosfinschi Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tendințele de dezvoltare
Țiganu Tatiana
a pieței muncii Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Obiectivele pe care dorim să le promovăm
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cercul trigonometric
Baş Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Sunt responsabil pentru faptele mele.
Activitate individuală sau în grup.
Cum și când ne salutăm

Man - Society Relationship
Orbu Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Migrațiile animalelor

Proiect "În Harmony" - padlet.
Padlet pentru un proiect etwinning. Este un instrument care poate fi folosit cu copiii. Poate fi creat în echipa.
The sights of London.
Botezat Svetlana
Realizarea sensului. Elevilor li se propune o călătorie virtuală asupra obiectivelor turistice ale orașului Londra, apoi urmează jocul ,,Vreau sa devin milionar", care va consolida cunoștințele elevilor asupra acestei teme.
Lovește cârtița.
Consolidarea adunării numerelor naturale de la 0-100.Consolidarea înmultirii numerelor de la 0-100
LA VILLE -les plus importants bâtiments de la ville
Jeu de cartes avec les bâtiments dˋune ville.
Noțuni elementare în c#.
Prezentarea unui mediu de programare vizual (Microsoft Visual C#) Operaţii şi unelte specifice ale acestuia
Textul „Ciuboțelele ogarului” după Călin Gruia.
Haralampie Natalia
Reflecție: Elevii vor valorifica vocabularul.
Proprietățile fizice şi chimice ale alchenelor, identificarea și utilizarea. Regula lui Markovnikov
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Modulul 8.Tema: Anatomia și fiziologia sistemului urinar.
Realizarea sensului. Elevii trebuie să plaseze termenii necesari a compartimentelor din structuri.
Биология, 6-й класс, Положение, основные функции и гигиена нервной системы
Баранчук Людмила
Тема: Положение, основные функции и гигиена нервной системы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Unit 4, Lesson Seven. He'll be eleven in June.
Călcăi Livia
Această activitate are ca scop revizuirea și consolidarea vocabularului la tema dată, dezvoltă gândirea logică.
Математика, 2-й класс, Деление на 3
Ракул Марина
Тема: Деление на 3 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 8-й класс, Романтический мир поэзии Лермонтова...
Стрэтилэ Жанна
Тема: Романтический мир поэзии Лермонтова. «Мятежная душа» великого поэта. Мцыри – «любимый идеал Лермонтова» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Alcătuirea unui pește.
Buduleanu Alina Marilena
Elevii vor învăța prin descoperire denumirea părților componente ale corpului unui pește.
JOBS.
Activitate de găsire a perechii. Elevii vor găsi perechi ale denumirii meseriilor în limba engleză și imaginea corespunzătoare. Astfel elevii își vor îmbogăți vocabularul limbii engleze, dar își vor dezvolta și abilitățile digitale. Activitatea este folosită la consolidarea cunoștințelor legate de tematica meserii.
Les Conjonctions
Exercițiu interactiv de recunoaștere a principalelor conjuncții din limba franceză. (Jocul nu a permis adăugarea conjuncțiilor formate din două litere, nici a celor formate din mai mult de un cuvânt)
Compoziția și structura atmosferei.
Exercițiul are scop de a forma Unitatea de competență: Utilizarea unor termeni geografici în diferite contexte, de a consolida/evalua/autoevalua cunoștințele acumulate. Util de aplicat la etapa Evocare sau Reflecție.
Viaţa personală şi comportamentul în societate.
Elemente de construcție a comunicării. A propune cuiva sa facă ceva împreună. A răspunde ezitând. A răspunde refuzând.
Grupurile de litere. Exerciții de dezvoltare.
Propun exercițiul pentru etapa de Realizare a sensului. Elevii vor sorta cuvintele, ulterior pot selecta unele dintre cele propuse și alcătui cu ele propoziții.
Structura celulei vegetale și animale
Cîrja Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sunetul [c] și litera de tipar c. Despărțirea cuvintelor în silabe. Scrierea literei c mic de mână

Structura scheletului la amfibieni!
Prin această activitate elevii vor recapitaula ușor structura scheletului la amfibieni!
Siguranța în
Schițco Natalia
lumea digitală Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
2 Prieteniile in mediul online RU
SigurOnline md
Цель урока - помочь ученикам 7-10 лет различать хороших онлайн-друзей от плохих онлайн-друзей под руководством учителя из видео урока и дружелюбных персонажей Габриэля и Габриэлы.
Unități de măsură - clasa a II-a
Materialul este elaborat sub formă de joc pe site-ul wordwall. Exercițiile sunt interactive, scopul rezolvării acestora este acela de a consolida cunoștințele dobândite în cadrul unității de învățare „Unități de măsură”.
Литература и искусство в конце XIX- начале XX века
Данный материал поможет учителю в организации работы на уроке истории.
Calendarul
Vitalie Chistol
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Abuzul din partea semenilor. Tehnici de autoapărare și apărare în situații de umilire, tachinare, hărțuire
State Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
A fost o planetă, acum este PLUTO - mascota clasei I Step by Step.
Tema: ,, Mascota clasei e alături de noi!" - puzzle. (Dăruirea mascotei clasei în varianta online.) Valori formative: abilitatea de a rezolva probleme in mod eficient şi de a gândi într-un mod logic, sensibilizare faţă de învăţare . Totodată, îi apropie pe copii de activităţi într-un mod plăcut, alături de prietenul lor care, indiferent de context este alături de toţi şi îi supraveghează în continuare la lecţii. Ar putea fi o surpriză la ,, Întâlnirea de dimineaţă".
Teorema înălțimii
Obletsova Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 4-й класс, Предложения с однородными членами без союзов
Горячук Диана
Тема: Предложения с однородными членами без союзов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sunetul și litera H
Fișa are ca scop dezvoltarea competențelor de comunicare corectă în diferite contexte, cu accent pe sunetul/ litera „H/h”; familiarizarea copiilor cu sunetul şi litera „H/h”. Competențe specifice: 1.1. Identificarea semnificaţiei unui mesaj scurt, pe teme familiare, rostit clar şi rar; 1.3.Identificarea sunetului iniţial şi/ sau final dintr-un cuvânt, a silabelor şi a cuvintelor din propoziţii rostite clar şi rar; 2.1. Pronunţarea clară a sunetelor şi a cuvintelor în enunţuri simple;
Războiul de pe Nistru
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Numbers
Numbers
Diversitatea Angiospermelor.
Activitatea interactivă are scopul de a identifica trăsăturile distinctive ale monocotiledonatelor și dicotiledonatelor și separarea lor în două grupe.
Ziua Pământului.
Gogu Mihaela
Exerciţiul/ joc are ca scop consolidarea sau recapitularea cunoştinţelor despre planeta Pământ, în mod atractiv, prin metoda jocului didactic. Este un joc interactiv, utilizat cu succes în lecţiile online. Elevii îşi antrenează competenţe de citire, înţelegere a unei cerinţe şi rezolvare rapidă a acesteia, individual sau în grup. Îşi exersează atenţia, limbajul, memoria, inteligenţa, gândirea logică şi raţionamentul.
Forma trigonometrică a numerelor complexe
Ovcinnicova Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 7-й класс, Историческая основа поэмы Н.А. Некрасова «Русские женщины»...
Дядюра Наталья
Тема: Историческая основа поэмы Н.А. Некрасова «Русские женщины». Тема подвига жен декабристов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sistemul Periodic, elementele chimice
Careu de cuvinte în care sunt încorporate 10 elemente chimice.
Физика, 8-й класс, Механические волны
Беляева Светлана
Тема: Беляева Светлана Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Summer Vacation
Nederiță Liliana & Daniel Darius Sadovei
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Adunarea când suma este formată doar din zeci
Stihari Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Educatia tehnologica. 2017
Disocierea electrolitică a sărurilor
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Produse sănătoase

Exprimarea atributului.
Elevii specifică prin ce părți de vorbire este exprimat atributul.
Русский язык и литература, 5-й класс, В мире славянской мифологии
Брижатюк Ольга
Тема: В мире славянской мифологии Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
„Sara pe deal” de Mihai Eminescu. Lectură și vocabular
Leancă Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Oamenii de lângă noi. Modele demne de urmat

Tainele cărții. „O rămâi” de Mihai Eminescu.
Elevii descoperă sinonime pentru mai multe cuvinte din poezie.
Populatia Australia
Zamfir Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Războiul antiotoman sub conducerea lui Mihai Viteazul. Unirea Țărilor Române
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tipologii - caracterizarea de personaje literare cu exemple din diferite opere
Munca Margareta
Pașii din cadrul caracterizării de personaje literare cu exemple din diferite opere. Tipologii de personaje.
Prevenirea și combaterea limbajului urii și desprețuirii
Golban Petru
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Pronumele relativ.
Pușcașu-Gavrilă Simona
Dezvoltarea elementelor de construcție a comunicării. Utilizarea corectă a articolului posesiv și a pronumelui relativ.
Solurile. Factorii de formare.
Consolidarea factorilor de formare a solului
Măduva spinării.
Activitatea cuprinde un set de întrebări grilă (Adevărat - Fals) realizat cu ajutorul instrumentului digital worldwall. Această evaluarea verifică conținuturile tematice legate de măduva spinării: structură (coarne/cordoane/tipuri de neuroni), componentele nervilor spinali, funcțiile medulare (reflexă și de conducere).
Răbdarea și cumpătarea
Munteanu Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Физика, 8-й класс, Экологические проблемы использования тепловых двигателей и нагревателей...
Беляева Светлана
Тема: Экологические проблемы использования тепловых двигателей и нагревателей, работающих на органическом топливе Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md - это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответол с обучением на румынском и русском языках в соответах в соответах в соответол сон 2012010 Цель проекта - обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч. (6) Кодекса об образовании №152 / 2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa Viitorului (Класс будущего) - Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL - Центр передового опыта в области информационных технологий , Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образова.
Statele comuniste din Europa de Est și Asia
Cerbușca Pavel
în perioada postbelică Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биология, 10-й класс, Тип Моллюски (Mollusca). Класс Брюхоногие, Двустворчатые и Головоногие
Лупашко Наталья
Тема: Тип Моллюски (Mollusca). Класс Брюхоногие, Двустворчатые и Головоногие Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Українська мова і література, 7-й класс, Правопис прислівників. Букви Н і НН у прислівниках
Подлєсная Світлана
Тема: Правопис прислівників. Букви Н і НН у прислівниках Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 10-й класс, Физические величины, используемые в химии
Дымовская Галина
Тема: Физические величины, используемые в химии Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 4-й класс, Нахождение дроби от числа
Малай Наталья
Тема: Нахождение дроби от числа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Українська мова і література, 4-й класс, О. Пчілка „Як швидко літо проминуло”. Словосполучення...
Чебан Анжела
Тема: О. Пчілка „Як швидко літо проминуло”. Словосполучення. Поширення речень словами та словосполученнями Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Развитие личности, 4-й класс, Ресурсы обучения (2 часть)
Коржикова Арина
Тема: Ресурсы обучения (2 часть) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 11-й класс, «Во что веришь – то и есть». «Три правды» в пьесе Горького...
Яцышина Наталья
Тема: «Во что веришь – то и есть». «Три правды» в пьесе Горького «На дне» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Personalitatea și profesia
Gorincioi Taisea
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Google sites pentru clasele 10,11,12 la literatura universală
Am creat acest google sites pentru a monitoriza mai ușor cu temele aplicate la clasele la care predau, pentru a veni în ajutor elevilor
Obiectele din componența documentelor Web: tabele; imagini.
Actualizarea cunoștințelor a temei precedente: Obiectele din componența documentelor Web: texte; liste.
Lectură Particulară. Albina
Chelea Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Prieteniile in mediul online RO
2 Prieteniile in mediul online RO
Exerciții de adunare și scădere fără trecere peste ordin (0-100).
Fișă de lucru - consolidare cunoștințe
Ценности демократического общества в музыке всех времён
Bolotova Evghenia
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Lectia (3)
Scutaru Tatiana
Русский язык, 8-й класс, А.С. Пушкин «Уж небо осенью дышало...»
Лунгу Нина
Тема: А.С. Пушкин «Уж небо осенью дышало...» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ecosisteme naturale terestre subterane - Peștera.
Sima Georgiana Elena
În cadrul acestei prezentări elevii vor descoperi modul de formare a unei peșteri, formațiunile sale, caracteristicile biotopului și organismele prezente.
Русский язык
Mijloace artistice. Textul ”Cartea cu Apolodor” de Gellu Naum.
Focșa Aliona
Acest exercițiu oferă elevilor posibilitatea dezvoltării vocabularului, găsind antonime pentru cuvintele din textul studiat.
Diversitatea lumii vii.
Exerciţiul joc are ca scop consolidarea cunoştinţelor despre principalele grupuri de animale.
Cum ne pricepem să rezolvăm și să creăm probleme.
Joc Puzzle. Ordonează piesele din puzzle, crează şi rezolvă problemele.
Mijloace de îmbogățire a vocabularului
Butuc Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cum arătăm? (Lecția 1) (LECȚIA 1))

How to be a leader.
Un videoclip care poate fi utilizat pentru o lectie de speaking care abordează teme de dezvoltare personală, coabiare, scară de valori.
Le train vient d’arriver
Țurcan Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Statutul de vorbitor cult al limbii române
Costenco Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Limba Engleza, A1. 2019
Recapitulare noțiuni geometrie.
Se verifică noțiunile dobândite la geometrie și trigonometrie în clasa a VII-a prin jocul "Roata aleatoare".
Specii literare: Povestea. Text-suport: „Motanul Încălțat” de Charles Perrault
Melnițchi Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Familii de cuvinte
Panainte Inga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Algoritmi și executanți. Algoritmul cu ramificări
Carchilan Lilia
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Legăturile genetice dintre clasele de compuși organici

Adunarea în concentrul 0-31 , fără trecere peste ordin
Este un test de evaluare la disciplina matematică.Se verifică dacă elevii şi-au însuşit operaţia de adunare a numerelor de la 0 la 31, fără trecere peste ordin.
Comunicarea online. Avantaje, dezavantaje
Marcu Neli
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Riscurile jocurilor online.
Focșa Aliona
E mai ușor să creezi întrebări când ai mai multe formule de început pentru ele!
Atributul
Leancă Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Математика, 5-й класс, Делитель. Множество делителей натурального числа
Мирза-Фёдорова Оксана
Тема: Делитель. Множество делителей натурального числа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Semnele de punctuație.
Scrierea corectă!
Emoțiile plăcute și neplăcute. Comunicarea nonverbală
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Transformări ale apei.
Tema: ,,Transformări ale apei" Tipul: predare-învăţare Competenţe specifice: 4.2. Identificarea unor consecinţe ale unor acţiuni, fenomene, procese simple. Obiective operaţionale: -să completeze rebusul conform definițiilor date; ¬să realizeze desene sugestive pentru fiecare proces ilustrat; -să realizeze scurte filmulețe cu experimente, potrivit temei.
Crezul-sinteza învățăturii de credință (Religie ortodoxă)
Competențele vizate de această aplicație: Competențe generale: 1. Cunoaşterea şi iubirea lui dumnezeu ca fundament al desăvârşirii şi mântuirii omului Competențe specifice: 1.1 Cunoaşterea învăţăturilor de credinţă ale Bisericii Ortodoxe, cuprinse în Crez;
Pescarul. Litera Uu
Taucci Liudmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
”Scrisoare” de Ana Blandiana- lectura, receptarea textului.
Revenco Tatiana
Un discurs didactic interactiv, în care elevii pot audia lectura textului, îndeplini diverse sarcini de înțelegere și receptare a textului respectiv, activitate la care se va dezvolta competența specifică de lectură, audiere şi interpretare a textelor literare şi nonliterare, în limita standardelor de conţinut.
Puzzle cu imagine din povestea „Hansel și Gretel”.
Prin rezolvarea puzzle-ului veți descoperi o imagine potrivită poveștii „HANSEL și GRETEL”.
Atributul.
Revenco Tatiana
activitate de evaluare a nivelului de înțelegere a tipurilor de atribut.
Українська мова і література, 2-й класс, Прикметники
Рябой Алла
Тема: Прикметники Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Recapitulare - adunări, scăderi și înmulțirii. Joc interactiv.
Consolidarea cunoștințelor despre noțiuni matematice precum: sumă, diferență, termeni și produs.
Русский язык и литература, 11-й класс, Очерк жизни и творчества Ф.И. Тютчева...
Ермолаева Тамара
Тема: Очерк жизни и творчества Ф.И. Тютчева. Идейно-тематическое богатство творчества Ф.И. Тютчева в оценке критиков. Единство мира и философия природы в лирике Ф.И. Тютчева. Текст как единица синтаксиса и связной речи. Признаки текста Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 12-й класс, Объем призмы
Радилова Марианна
Тема: Объем призмы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
FORME GEOMETRICE
Activitatea se adresează intervalului de vârstă 4-6 ani, unde copiii își vor forma reprezentările corecte despre formele geometrice învățate. Poate fi aplicat atât în proiectarea unei activități pe suport digital, cât și on-line.
Русский язык, 8-й класс, Состав слова. Корень слова. Родственные слова. Способы образования слов
Караулан Людмила
Тема: Состав слова. Корень слова. Родственные слова. Способы образования слов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Materiale, instrumente și tehnici de artă plastică. Materiale: carioci. Tehnica grafică
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Textul „Primăvara” de Spiridon Vangheli.
Propun exercițiul pentru etapa de Evocare, elevii având ocazia la final să audă glasurile păsărilor călătoare.
Духовно-нравственное воспитание. Для учителей. 2019
Modulul 5. Tema: Figuri și corpuri geometrice./pagina 118-119
Competența specifică: 1. Identificarea și utilizarea conceptelor matematice și a limbajului matematic în situaţii de învăţare și cotidiene, dând dovadă de corectitudine și coerenţă. Unități de competențe: 4.1. Recunoașterea figurilor și a corpurilor geometrice în modele date şi în mediul înconjurător. 4.2. Completarea unor șiruri de forme geometrice, de rezultate ale unor măsurători, asociate după reguli simple indicate sau identificate prin observare. Conținuturile tematice: - Recapitulare la noțiunile: puncte, linii drepte, segmente de dreaptă, linii frânte, linii curbe. - Noțiunile de figuri geometrice: cerc, triunghi, pătrat; - Noțiunile de corpuri geometrice: sferă, cub, cuboid. - Exemple de obiecte din natură ce au forme: sferice, în formă de cub și cuboid. - Consolidare. - Aplicarea teoriei în practică. - Lucrul pe caiete - Poezia. Elevii construiesc un robot conform versurilor. - Lucrul cu manualul independent.Pagina 119/Ex.1-3 (oral)
Proiect STEAM: „Creșterea cristalelor”.
Colța Rita
Prezentarea unui plan de lucru, pentru realizarea proiect STEAM:„Creșterea cristalelor”, cu scopul de investigare a unor substanțe și amestecuri, utilizate în activitatea cotidiană.
Русский язык и литература, 3-й класс, Текст. Типы текстов: повествование, описание, рассуждение
Назаренко Ольга
Тема: Текст. Типы текстов: повествование, описание, рассуждение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sunt cel care sunt, cu succese și eșecuri din care învăț
Margine Eugeniu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Трагедия «горячего сердца». Характеристика Ларисы. Лариса и Паратов. Лариса и Карандышев
Ermolaeva Tamara
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
AM TERMINAT CLASA I.
CELE DOUĂ OPERAȚII ÎNVĂȚATE
Modulul V ”Misterele anotimpurilor”: Sinonime (fixare)
O activitate de revizuire și consolidare a vocabularului la modulul V. Competențe dezvoltate: Distingerea sensului cuvintelor noi în diverse contexte; Pronunția corectă a cuvintelor limbii române; Utilizarea cuvintelor noi în construirea de enunțuri proprii.
Всемирная литература, 12-й класс, Харпер Ли: «Убить пересмешника…»
Пилкин Иван
Тема: Харпер Ли: «Убить пересмешника…» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
The sights of London 2
Schneider Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Protecția mediului înconjurător: plante și animale.
Caracteristica mamiferilor, păsărilor, reptilelor cu scop de a evidenția frumusețea naturii și a proteja mediul.
Metode de integrare: metoda integrării prin părți
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Fise de lucru.
Fise de lucru pentru clasele 5, 6, 7, 8, 9,10
Tristan Tzara et le Dadaïsme.
Rusu Mirela
Lecție de comunicare de noi cunoștințe: Tristan Tzara et le Dadaïsme, Elemente de cultură şi civilizaţie francofonă în cadrul orelor de limbă franceză. Competențe: comunicativă, pragmatică, socio-culturală. Conține suport video, prezentare educațională.
Oxigenul.
Această activitate se numește Semaforul Chimic. Jocul constă în faptul că elevii primesc câte 2 cartonașe, unul roșu și unul verde, când apare întrebarea elevii ridică cartonașul ca răspuns, dacă răspunsul este adevărat , elevii ridică cartonașul verde. Dacă răspunsul este fals, elevii ridică cartonașul roșu. Activitatea poate fi folosită la etapa de reflecție.
Însuşiri ale lucrurilor din jurul nostru.
Elevii isi vor dezvolta vocabularul, urmărind astfel formarea şi dezvoltarea competenţelor de exprimare orală şi nuanţată.
Olaru Tatiana
Les monuments de Paris
Cuprins: Visite virtuelle de Paris La Tour Eiffel Les monuments de Paris les plus connus Les Champs- Elysées de Pierre Delanoë et Mike Wilsh (1969) Devoir
Fotorecepția
Exercițiu de fixare a cunoștințelor la tema ”Ochiul” sub forma unui careu în care elevii trebuie să identifice 7 cuvinte tematice. Competențe dezvoltate: problematizare; abordare prin descoperire; munca independentă
Numere pare sau impare.
Grupează numerele date în pare sau impare.Reflecție.
Noțiunea de număr complex. Mulțimea ℂ. Forma algebrică a numărului complex
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sudoku
Dezvoltarea gândirii logice, prin intermediul unui joc interactiv, distractiv și antrenant în același timp, adaptat vârstei preșcolare.
Русский язык и литература, 10-й класс, «Звезда пленительного счастья» (вольнолюбивая лирика...)
Шевчук Тамара
Тема: «Звезда пленительного счастья» (вольнолюбивая лирика А.С. Пушкина) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Calităţile citirii: corectă, conştientă, cursivă, expresivă. Text-suport: „Caietul lui Mihai” de Titus Ştirbu
Panainte Inga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Русский язык и литература, 10-й класс, Роман Ивана Гончарова «Обломов» в русской критике
Балика Ольга
Тема: Роман Ивана Гончарова «Обломов» в русской критике Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Atelier de lectură. Neagoe Basarab - omul Renașterii. „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”
Fărîmă Nelea
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Statele Unite ale Americii
Activitate de învățare privind utilizarea hărților, a resurselor de învățare digitale, conceperea lor și localizarea unor orașe, crearea unor trasee turistice și scurtă caracterizare a obiectivelor. Competența specifică: Studierea spațiului geografic cu ajutorul TIC/GIS, conexiuni cu alte discipline. Conținut tematic: Jurnal virtual de călătorie urbană în S.U.A.
Sistemul Solar
Joc Sistemul Solar
Round Up
Consolidarea vocabularului
Numere pare, numere impare
Materialul este pentru elevii din clasa a noua,sau gimnaziu. Este un exercițiu de fixare a noțiunii de paritate/imparitate. Folosesc și la elevii cu cerințe educaționale speciale.
Українська мова і література, 8-й класс, Односкладні означено - особові речення
Курлянцева Ольга
Тема: Односкладні означено - особові речення Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sănătatea Pământului. Bastonata cu întorsătură în partea de jos spre stânga
Simcov Cornelia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Galina Dimovskaia
Cu ce sunet începe numele meu? Animale domestice și sălbatice
joc de comsolidare
Cuvinte cu acelaşi sens- „Balada unui greier mic“, de George Topîrceanu.
Exerciţiul este realizat în aplicaţia Worwall şi este de tip „Potriveşte“. Poate fi folosit pentru înţelegerea textului liric „Balada unui greier mic“, de George Topîrceanu. Constă în realizarea de perechi de cuvinte cu acelaşi înţeles.
Термоядерные реакции. Термоядерная энергия
Ольга Макевнина
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
În armonie cu natura
Botnari Ina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Bine ați venit în clasa a II-a!
Cântec, jocuri și activități pentru revenirea la școală
Principii de clasificare a lumii vii

Securitatea acasă şi
State Daniela
în şcoală. Obiecte şi locuri periculoase Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Listening and reflection. The Conditionals.
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Измерение массы: килограмм
Фёдорова Елена, Фёдорова Тамара
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Măsurarea capacităţii vaselor.
Acesta este un chestionar conţinând o serie de întrebări cu variante multiple de răspuns. Având aplicabilitate şi valorificând experienţa de viaţă a elevilor, chestionarul contribuie la înţelegerea măsurilor standard şi nonstandard de capacitate a vaselor, oferă chiar exemple de bune practici în ceea ce priveşte consumul zilnic de lichide. Problemele simple pun în evidenţă raţionamentul matematic, antrenând reprezentările, analiza şi sinteza şi alte operaţii ale gândirii logice.
Химия, 11-й класс, Идентификация непредельных углеводородов
Терлецкая Алла
Тема: Идентификация непредельных углеводородов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
In the garden
Scopul acestei activități este însușirea, aplicarea în practică și evaluarea vocabularului.
DISCIPLINELE CE STUDIAZĂ LITERATURA
Materialul poate fi utilizat în cadrul predării.
Motive dominante. „Colind”de A. Suceveanu
Mamaliga Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Ecuații trigonometrice omogene de gradul I
Bas Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Citește repede și bine!
Neamțu Anda Avia
Este un joc destinat elevilor clasei pregătitoare.Scopul este acela de a se consolida literele învățate .
instalațiile auxiliare ale automobilului
Activitatea vizează recapitularea noțiunilor despre instalațiile auxiliare ale automobilului.Modulul tehnic la care se referă activitatea se studiază la liceele tehnice în clasa a XI-a și se numește Automobile.
Plans for the summer, часть 2
Olaru Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Русский язык и литература, 7-й класс, Степени сравнения наречий
Куркина Наталья
Тема: Степени сравнения наречий Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Iubirea și pasiunea adolescentină
Buruiană Ala
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Autoportret. Portretul fizic și moral al persoanei

Adunarea și scăderea numerelor formate din zeci. Consolidare- dezvoltare.
Gorea Alexandra
Efectuarea adunării și scăderii în concentrul 0-100 fără trecere peste ordin. Găsește perechile cu acelaș rezultat.
Prevenirea intoxicaţiei cu medicamente
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului REPEMOL de către Biroul de cooperare a Elveției. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul educatieonline.md este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Predicatul.
Scopul acestei activități este de a evalua competențele specifice la disciplina limba și literatura română, clasa a IV-a, legate de conținuturi despre părțile principale de propoziție, în special predicatul. Elevii vor putea să identifice predicatele din propozițiile date, să definească această parte de propoziție, să recunoască întrebarea potrivită și partea de vorbire prin care este exprimat predicatul și să completeze cu predicatele potrivite.
Crearea documentelor Web cu ajutorul aplicațiilor online.
Actualizarea cunoștințelor - recunoașterea etichetelor și atributelor listelor, tabelelor, imaginilor.
Imperiul lui Alexandru Macedon
Familiarizarea elevilor cu personalitatea lui Alexandru cel Mare
8й класс; Химия; Электролитическая диссоциация
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Acţiunile populaţiei în cazul pericolului de incendiu forestier
Olaru Valentina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Limba franceza
Русский язык и литература, 5-й класс, Славянские боги и мифы, связанные с ними
Брижатюк Ольга
Тема: Славянские боги и мифы, связанные с ними Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mișcarea rectilinie uniformă. Viteza. Rezolvarea problemelor (II)
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Litera F
Litera F consolidare
Биология, 8-й класс, Жизненно важные системы органов координации и регуляции у человека...
Баранчук Людмила
Тема: Жизненно важные системы органов координации и регуляции у человека. Нервная система Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Compușii carbonilici:metodele de obținere,proprietațile și domeniile de utilizare
Zinaida Chiosa
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Химия, 7-й класс, Металлическая связь
Кадина Марина
Тема: Металлическая связь Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Masa atomciă relativă a elementelor chimice
Joc didactic creat cu scop de a învăța asimila mai ușor sistemul periodic și masele atomice relative a elementelor chimice
Expecting Guests.
Planul lecției în PPT.
Meseriile- unelte, utilaje, autospeciale.
Asocierea corespunzătoare dintre meserii și autospeciale utilizate; dezvoltarea spiritului de observație.
Механические волны. Классификация мех. волн (поперечные и продольные волны). Характеристики волн
Lupanciuc Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Regula lui Cramer
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Disociere electrolitică.
Cazacioc Nadejda
Disociere electrolitică a acizilor, bazelor, sărurilor. Joc folosit cu scop de consolidare a materiei studiate pe parcursul a 3 lecții
Программа формирования навыков самообслуживания для детей с диагнозом Аутизм и РАС
Vutcariov Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Compunere cu început și sfârșit dat. Jocurile de iarnă ale copiilor
Panainte Inga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Structura și funcțiile microscopului

Monologul – mod de expunere.
Butuc Maria
„Monologul interior al unui E-book” de Umberto Eco Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биология, 11-й класс, Скелетная система человека׃ осевой скелет
Мамалига Анна
Тема: Скелетная система человека׃ осевой скелет Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Numerele pare, impare.
Consolidarea cunoștințelor.
What job is represented?
Turuta Cristina
This activity improves the pupils'writing skills.It consolidates their vocabulary.
Mésaventures de voyage. Types d’hébergement
Slovineanu Mihaela
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Romanul obiectiv. Polifonia destinelor în romanul obiectiv
Condrea Ion
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Subiectul
Panainte Inga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Les saisons

„Baltagul” de M. Sadoveanu
Evaluarea cunoașterii conținutului textului (fragmentului)lecturat,
Migrații în lumea contemporană.
Lecție de transmitere de noi cunoștiințe referitoare la Migrații în lumea contemporană, folosind resurse audio, video, imagini, galerie, pe platforma educațională Livresq. La sfârșitul lecției elevii au posibilitatea de fixare a cunoștințelor acumulate prin intermediul unui chestionar! O lecție interactivă, un soft educațional util și interesant!
SISTEMUL SOLAR.
Scopul activității: achiziționarea unor noțiuni de bază legate de Sistemul Solar Competențe dezvoltate: Utilizarea limbajului specific în prezentarea şi explicarea realităţii geografice Accesarea şi utilizarea conţinuturilor cu caracter geografic prin tehnologiei informaţiei şi comunicării Conținuturi tematice ce vor fi achiziționate de elevi: Formarea Sistemului Solar Alcătuirea Sistemului Solar Planetele Soarele
Rapoarte şi proporţii.
Orlov Diana
Un joc interactiv ce va permite consolidarea cunoştinţelor la subiectul : Rapoarte şi proporţii.
Viziune artistică, obiectivă, veridică asupra realității ”Ion” de L. Rebreanu. Geneză, structură, simboluri, semnificații.
Curicheru Tamara
Scopul activității este de a forma elevilor competențe de a comenta un simbol din text. Aici sunt adunate toate simbolurile romanului cu poze, fragment video și semnificații ale acestora din Dicționarul de simboluri, inclus.
Mișcarea și repausul
Condratiuc Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adunarea și scăderea numerelor mai mici decât 1 000 000 cu trecere peste ordin

Sfântul Andrei, apostolul ocrotitor al românilor.
Activitatea urmarește ca prin joc, elevii sa dobândeasca cunoștințe despre Sfântul Andrei pentru a-i aduce cinstea cuvenită.
Химия, 12-й класс, Химическое равновесие в растворах слабых электролитов
Дымовская Галина
Тема: Химическое равновесие в растворах слабых электролитов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Structura sistemului cardiovascular!
Cu ajutorul acestei activități elevii ușor vor evidenția componentele structurale ale sistemului circulator la om.
Capitolul I. Tema 1.6 Creșterea și dezvoltarea organismelor.
Exercițiul interactiv este aplicat elevilor din clasa X, cu scopul de a verifica cunoștințele referitoare la clasificarea plantelor după ciclul de dezvoltare.
Citirea ceasului
Exercitiul propus în wordwall cu 20 de itemi pentru exersarea citirii ceasului poate fi folosit de către elevii de clasa a II, dar si mai mari, deoarece vizează capacitatea elevilor de a citi corecte săgețile de pe ceas, citirea orei am/pm dacă este ceasul. Este un exercițiu simplu și interactiv denumit sugestiv Roata o învârtim - ceasul îl citim.
Animale din junglă
Descoperă animalele din junglă.
Математика
În lumea poveștilor_PowerPoint
Gnatiuc Lilia
Recunoaște și denumește.
Rebus animale domestice- recunoaște animalul din imagine si scrie denumirea în spațiul corespunzător.
Elemente de expresivitate
Activitatea se poate utiliza pentru actualizarea cunoștințelor despre figurile de stil (la clasele terminale) sau pentru a verifica noțiunile despre figurile de stil învățate în scopul identificării corecte a acestora în teste la prima vedere.
Măsurarea timpului. Calendarul.
Stici Alina
Exprimarea și investigarea unor contexte reale legate de măsurarea timpului.
Actuvitate matematică, ,,Grupeaza florile după marime!"
Preșcolarii trebuie să privească cu atenție imaginile, sa observe florile mari si florile mici și apoi sa le grupeze după criteriul mărimii.
Substanțe - formule, denumiri
Substanțe - formule, denumiri. Joc cu Jeopardylabs
Физика. 2018
Технологическое воспитание, 2-й класс, Байт – старший друг бита
Леу Наталья
Тема: Байт – старший друг бита Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Pastelul „Malul Siretului” de V. Alecsandri. Lectură expresivă, vocabular
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Forum sur les vacances

School Supplies.
Accesați link-ul și potriviți imaginile cu cuvintele de la tema " School supplies".
Poezia "Greierul și furnica" de Alexandru Donici.
Activitatea propusă conține prezentarea poeziei audio "Greierul și furnica" de Alexandru Donici
Existențialismul și literatura absurdului
Mamaliga Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Secvența de învățare a unor orașe și râuri/fluvii din Europa.
Competența dobândită: recunoasterea prin joc a râurilor/fluviilor care străbat orașele menționate.
Împărțirea cu rest. Exerciții aplicative.
Focșa Aliona
Prin acest exercițiu se evaluează cunoașterea terminologiei matematice la tema împărțirii cu rest.
Reprezentarea grafică a mișcării rectilinii uniforme
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Christmas in England
Ceban Corina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Физика, 10-й класс, Векторные величины. Действия над векторами
Пономаренко Ирина
Тема: Векторные величины. Действия над векторами Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Probleme de micșorare a unui număr de câteva ori

Adunarea și scăderea în concentrul 0-30 Găsește rezultatul corect!
Scopul: consolidarea deprinderilor de calcul matematic în concentrul 0- 30 Competențe generale: utilizarea numerelor în calcule elementare Descrierea jocului: elevii vor trebui să găsească pentru fiecare operație rezultatul corect
Verbe tranzitive și intranzitive
Leancă Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unitățile de măsură pentru valoare
Scopul activității este familiarizarea elevilor cu personalitățile românești de pe bancnote și cu rolul fiecăreia în evoluția societății.
Timpul. Calendarul.
Fișă de lucru, consolidare.
Русский язык и литература, 11-й класс, А.М. Горький. Пьеса «На дне». «Истина или сострадание?»...
Яцышина Наталья
Тема: А.М. Горький. Пьеса «На дне». «Истина или сострадание?». Образ Луки. Два «взгляда» М. Горького на Луку Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Învățarea bazată pe proiect. Valori interculturale în comunitate
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Producerea varului nestins şi a sticlei

Numarul si cifra 1
Identificarea cifrei 1
Lectia4
Bernaz Natalia
Legende și personaje mitice din panteonul greco-roman

Derivarea - mijloc intern de îmbogățire a vocabularului.
Prin intermediul jocului Lovește cârtița, elevii vor verifica și consolida cunoștințele legate de cuvintele derivate, de derivare ca și mijloc intern de îmbogățire a vocabularului. Competența vizată este aplicarea achizițiilor lexicale și semantice de bază, în procesul de comunicare orală și scrisă.
Genuri și specii literare. Fabula.
Exercițiu interactiv „Milionaire Quiz”. Evaluare/consolidare a cunoștințelor.
Împărțirea la 3
Bernaz Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Echilibru între
Ștefaneț Diana
viața personală și cea profesională Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Încrengătura Cordata. Clasa Reptile
Plăcintă Daniela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Stiluri funcționale
Scopul: încadrarea unui fragment într-un stil funcțional; Competențe derivate: recunoașterea caracteristicilor fiecărui stil funcțional,
Roadele Duhului Sfânt.
Activitatea dată propune dezvoltarea competenţei specifice: Analizarea manifestării lucrării Duhului Sfânt în viaţa Bisericii şi în devenirea spirituală a omului, prin consolidarea şi evaluarea conţinutului tematic: Darurile şi roadele Duhului Sfânt.
Elemente de WEB Design. Imagini
Schițco Natalia
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Instrumente de protecţie și asigurare a drepturilor
Golban Petru
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Pronumele relativ „care”
Test interactiv cu ajuotul căruia elevii vor consolida cunoștințele despre utilizare formelor corecte ale pronumelui relativ
Химия, 11-й класс, Генетическая связь между углеводородами
Чебану Ольга
Тема: Генетическая связь между углеводородами Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Termenii matematici.
Cunoașterea și utilizarea unor denumiri matematice în rezolvarea și/sau compunerea de probleme.
Взаимодействие в растворах электролитов
Terletska Alla
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Poziția, funcția de bază și igiena sistemului cardiovascular
Cîrja Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Limba si literatura romana - alolingvi. 2018
Capitolul I Numerele naturale de la 0 la 1000
Scrierea, citirea, ordonarea, compararea, rotunjirea numerelor naturale de la 0 la 1000, ȋn perioada de repetare/sistematizare a cunoștințelor, la ȋnceput de clasa aIV-a
Australia. PFG. Relieful.Apele.
Acest exercițiu are scop dezvoltarea competeței de localizare a obiectivelor geografice pe hartă. Nu este necesar ca elevul să-și creeze cont.
Textul literar. Alineatul și semnificația lui. Text-suport: „Prima zi de școală”
Russu Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Суммативное оценивание по теме: « Электрический ток в различных средах»
Выявить уровень накопленных компетенций учащимися по завершении главы «Электрический ток в различных средах»
"Omul de zapada"
Activitatea propusa: "Ghiceste omul de zapada", este un joc interactiv, de atentie, care poate fi folosit incepand cu grupa mica, ca si evaluare a unei activitati online, desprre jocurile de iarna. Copilul trebuie sa gaseasca perechea omului de zapada, atingand raspunsul potrivit pentru a-l identifica.
Corespondența.
Curicheru Tamara
Materialul prezintă suportul pentru o lecție. Include definiții, modele, activități și exerciții, inclusiv și prin aplicarea instrumentelor web - tagul, canva și learningapps.
Substantivele proprii.
Acest joculeț se adresează școlarilor de clasa a IV-a pentru a-i determina să facă deosebirea dintre substantivele proprii și cele comune. Aceștia vor trebui să aleagă substantivele proprii.
Domnitori romani
joc educativ de consolidare a cunostintelor despre domnitorii romani
Unit 4. Let's test our skills.
Călcăi Livia
Această activitate va consolida însușirea verbelor neregulate la Past Simple, va dezvolta așa competențe ca: utilizarea corectă a l. engleze în receptarea și producerea mesajelor orale și scrise.
Mediul geografic al Republicii Moldova: particularităţi în context european și mondial
Comendant Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mișcare și repaus-noțiuni introductive.
Lecție de introducere a noțiunilor ce descriu mișcarea unui mobil prin folosirea unor exemple din viața de zi cu zi.
Слава и гордость России. Отвечаем на вопрос: Кто был кем?
Leaşenco Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Il était une fois... Le Chat botté.
L'exercice peut être utilisé comme extension de la leçon, aussi bien que pour le devoir. Lire attentivement le conte, répondre aux questions.
Vulcanii.
Filmuleţul a avut ca scop prezentarea, atractivă, a noţiunilor despre vulcani. Poate fi folosit în predarea, aprofundarea, consolidarea, recapitularea cunoştinţelor despre aceste dezastre ecologice. Antrenează gândirea logică, atenţia, memoria, vocabularul şi imaginaţia creatoare.
Союз как служебная часть речи. Разряды союзов по значению. Сочинительные союзы
Rotari Elena
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Compararea fracțiilor
Cîrnaț Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Generalități despre algoritmi.
Dumbravă Natalia
Prezentare pentru predarea temei: Generalități despre algoritmi.
Jobs
Consolidarea vocabularului
Математика, 9-й класс, Площадь правильных многоугольников
Сиденко Ирина
Тема: Площадь правильных многоугольников Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Clothes. Revision.
Potrivirea cuvintelor cu imagini. Imaginile îmbunătățesc procesul memorării,scrisul corect acestor cuvintelor.Aici predomină și gîndirea intuitivă. Un aspect vizual este foarte important pentru clasele primare și nu numai.Aici dezvoltăm competența lingvistică, sociolingvistică și progmatică.
Mărimi vectoriale. Operații cu vectori
Bețișor Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Test-grilă pentru clasa a VIII-a.
Acest test conține itemi cu nivel mediu de dificultate, având diverse subiecte/conținuturi studiate pe parcursul anului de studii. Testul contribuie la evaluarea diverselor cunoștințe ale elevilor la această etapă de învățare.
Test- Mijlocul unui segment.
Test de geometrie la clasa a V-a.
Predicatul
Verificarea și evaluarea cunoștințelor ȋnsușite despre partea de propoziție –predicatul.
Möbel
Wiederholung des Wortschatzes zum Thema " Möbel im Haus"
Emotiile.
Conștientizarea emoțiilor umane prin joc.Roata emoțiilor a fost folosită la școala de vara online"Neînfricații cu sclipici" cu 36 de elevi de clasa pregătitoare.Elevii au învârtit roata și au povestit celorlalți copii când au trăit emoția la care se oprește roata.
Traficul de ființe umane
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Puterea mecanică
Ciuvaga Victor
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Probleme ilustrate și colorate.
Scopul acestei activități este de verificare a citirii și înțelegerii textelor scurte, scrise cu literă mare, de scriere a relatiilor matematice corespunzătoare și de efectuare a adunărilor în concentrul 0-10. Elevii vor citi problemele versificate, apoi vor scrie numărul elementelor fiecărui grup, relația matematică corespunzătore, precum și rezultatul calculat. Materialul se poate folosi la finalul clasei pregătitoare sau la începutul clasei întâi.
Limba Engleza, A1, A1.1, A1.2. Ghidul profesorului. 2019
LA VILLE - Livre interactif
Cartea interactiva contine Text, imagine, exercitii si doua linkuri cu jocuri referitoare la tema.
Grupurile de litere studiate.
Exercitiu interactiv de recapitulare a grupurilor de litere studiate prin asocierea cuvântului cu imaginea potrivită.
Imperiul Roman de Răsărit (Bizanţul) în secolele V-XI
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cyber Smart
Cernei Kristina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Postmodernismul românesc.
Recunoașterea trăsăturilor acestui curent literar
Numere raționale. Operații cu numere raționale. Aflarea fracției dintr-un număr. Aflarea numărului fiind dată fracția
Arama Maia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sunetul și litera ,,U” mare și ,,u” mic de tipar.
să identifice sunetul si litera ,,U,, mare de tipar si ,,u,,mic de tipar Ne jucam, cuvinte pronunțăm. Povestea literei ,,U,, Identifica imaginile care au in con'inut sunetul ,,U,,. Numeste pozitia sunetului in cuvint. Desparte cuvintele in silabe. Alcatuieste propozitii cu aceste cuvinte. Chestionar Litera ,,U,, mare de tipar si ,,u,, mic de tipar Scriem litera ,,U,, mare de tipar ;i ,,u,, mic de tipar Memorizam
În pădure. Literele D d, V v
Pușcaș Veronica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Muruz Rodica. Modulul V. Unitatea 6. Tema: Descriere de obiecte după formă, dimensiune, culoare, mod de utilizare. Atelier de creație. Descrierea anotimpului.Primăvara.
Competențe specifice: 1. Producerea mesajului oral, demonstrând abordare eficientă în diferite contexte de comunicare. 2.Producerea de mesaje scrise în situaţii de comunicare, demonstrând tendinţe de autocontrol și atitudine creativă. Conținuturile tematice: - Cum vă simțiți astăzi? - Alcătuirea orală a enunțurilor în baza imaginilor; - Pentru o descriere reușită respectă planul; - Potrivește titlul; - Respectă părțile textului; - Folosește expresii artistice despre primăvară; - Modele de compuneri despre primăvară; - Anotimpul primăvara redat de pictorița Anca Bulgaru.
Fenomene ale naturii: lapoviță, îngheț, polei, ninsoare
Căldare Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
TEST MATE.
Consolidarea cunoștințelor prin rezolvare de exerciții ,respectand ordinea efectuării operațiilor și rezolvarea problemelor folosind diferite metode.
TIPS for writing an argumentative essay
1. obiective generale 1.1 A se familiariza cu cerinţele pe piaţa muncii 1.2 A dezvolta şi îmbunătăţi abilităţile de comunicare scrisă în lb engleză 2. Obiective specifice 2. 1 a exersa abilităţi de scriere a unui eseu argumentativ 2..3 a dezvolta abilitatea de producere de mesaje scrise
Atributul și felurile lui
Această activitate asigură funcția de transmitere a cunoștințelor, dar și de dezvoltare a competențelor de operaționalizare a terminologiei lingvistice și literare. Acest exercițiu ar servi drept bază pentru predarea subiectului: Atributul și felurile lui.Nu în ultimul rând, este un element de-a stimula interesul elevilor, dar are și un grad înalt de aplicabilitate în procesul de instruire la distanță
Caracterizări simple de persoane/personaje literare după faptele descrise, organizarea pe baza unor repere. Textul-suport „Veverița” de Mihai Sadoveanu.
Focșa Aliona
Acest exercițiu evaluează depistarea perechilor de cuvinte sinonime la textul studiat.
Vânătoarea de forme greșite ale verbelor
Joc ”Vânătoarea de forme greșite ale verbelor” realizat pe Wordwall presupune exersarea scrierii corecte a verbelor-clasa a IV-a. Vizează competența specifică 4.1. Recunoașterea și remedierea greșelilor de ortografie și de punctuație în redactarea de text. Elevii își pot verifica noțiunile legate de scrierea corectă a unor verbe, a regulilor de ortografie și pot exersa, îmbunătățindu-și punctajul.
Tema:Eurasia.Poziția fizico-geografică a continentului.
Scopul:Raportarea realității geografice la suporturi cartografice. Competențe: -Identificarea pe harta murală a obiectelor geografice. -A exprima corect denumirile geografice Exercițiul se poate aplica la etapa de evocare sau la consolidarea materiei.
”Către pasăre” de Ion Vatamanu
Identifică perechile de rimă.
Vocale și consoane.
Exerciții aplicative.
Grupuri de litere
Consolidarea grupurilor de litere
Технологическое воспитание, 4-й класс, Разнообразие материалов, подлежащих вторичной переработке...
Хрипливая Анжела
Тема: Разнообразие материалов, подлежащих вторичной переработке. Поделки из пробок Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md - это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответол с обучением на румынском и русском языках в соответах в соответах в соответол сон 2012010 Цель проекта - обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч. (6) Кодекса об образовании №152 / 2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa Viitorului (Класс будущего) - Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL - Центр передового опыта в области информационных технологий , Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образова.
Proverbe și zicători fixate cu ajutorul jocului „Milionarii”, la clasa I
Prin acest joc, elevii își pot verifica cunoștințele despre proverbe și zicători, într-un mod palpitant, dezvoltându-și și vocabularul.
Профилактика отравлений лекарствами
Этот урок был создан в рамках проекта REPEMOL при участии Швейцарского агентство развития и сотрудничества. Данные видео будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект educatieonline.md реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Animale domestice
Lovește cârtița. Cârtițele apar pe rând, lovește-le doar pe cele ce conțin animale domestice.
AMINTIRI DIN COPILĂRIE, DE ION CREANGĂ.
Activitatea propusă dezvoltă elevilor noțiunile de comunicare și literatură despre marele scriitor român, Ion Creangă și Amintirile sale.
Proprietățile substanțelor.
Elevii vor trebuie să găsească soluțiile la întrebări.
Apele Americii de Sud
Identificați denumiri de râuri și lacuri din America de Sud
Să facem cunoştinţă
Drăgălin Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Repetăm adunarea şi scăderea
Este un test de evaluare la disciplina matematică .Se verifică operaţiile de adunare şi scădere fără trecere peste ordin. Se evaluează si modul de asimilare a denumirilor si a simbolurilor matematice: sumă, diferenţă, egal, plus,minus . Testul cuprinde şi itemi de rezolvare a unor probleme printr-o singură operaţie,
Русский язык, 7-й класс, «Верные друзья». Текст – повествование. Структура текста
Маковей-Карачебан Инга
Тема: «Верные друзья». Текст – повествование. Структура текста Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
PĂRȚI DE VORBIRE
Identificarea părților de vorbire
Figurile de stil semantice.
Test interactiv cu ajutorul căruia elevii vor consolida cunoștințele despre tipurile de figuri de stil.
Всемирная литература, 12-й класс, «Человека можно уничтожить, но его нельзя победить»...
Завадовская Инна
Тема: «Человека можно уничтожить, но его нельзя победить» (По повести Э. Хемингуэя «Старик и море») Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Textul
Clasificarea textelor și caracteristici generale pentru fiecare tip de text
Calcul oral
În ultimii ani se constată o reducere substanțială a competențelor de calcul oral, ceea ce împiedică ulterior însușirea matematicii. Activitatea În acest scop, valorifică jocurile didactice, interactivitatea. Competențe dezvoltate: Utilizarea elementelor de limbaj matematic aferent conceptelor de numr natural, adunare, scădere, înmulțire și împărțire; Stimularea ingeniozității elevilor în alegerea procedeelor convenabile de calcul; Dezvoltarea interesul pentru calculul rațional.
Dispozitive periferice de ieșire .
Această aplicație va verifica fixarea noțiunilor elementare legate de dispozitivele periferice de ieșire; rezolvând acestă sarcină elevii vor fi capabili să identifice corect dispozitivele de ieșire, să definească dispozitivele periferice de intrare, să aleagă dintr-o listă de dispozitive hardware ale calculatorului, dispozitivele de ieșire Competențe specifice vizate: 1.1 Utilizarea eficientă și în condiții de siguranță a dispozitivelor de calcul; 1.2 Utilizarea eficientă a unor componente software.
Transformarea formelor reale în imagini plastice
Melnic Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Munții Carpați - familiarizarea elevilor cu Munții Carpați.
O1 -să cunoască limitele celor trei ramuri ale Munților Carpați la nivel național; O2 -să recunoască vârfurile cele mai înalte din Munții Carpați; O3 -să denumească corect grupele principale ale Munţilor Carpaţi; O4 -să exemplifice atracțiuni și curiozități din Munții Carpați.
PRIETENII NECUVÂNTĂTORI.
SAVA DIANA IRINA
Dezvoltarea capacității de cunoaștere și înțelegere a mediului înconjurător, descoperirea fascinantei lumi a animalelor. Se asociază imaginea fiecărui animal cu locul în care trăiește (fermă, pădure, din alte zone ale lumii, la poli).
Lectia (2)
Pleşca Valeriu
Inima.
Jocul Puzzle are ca scop informarea şi analizarea pe bază de planşă a structurii inimii.
Русский язык и литература. 2017
Folosirea aplicației bookcreator.
Dezvoltarea competentelor digitale și a exprimării corecte si coerente
Alege mingea pentru jocul sportiv.
Scopul jocului este să recunoască jocurile sportive. Competențe operaționale:C.O.1-să dezvolte competențe digitale; C.O.2-să îmbunătățească viteza de reacție la stimuli vizuali;C.O.3-să manifeste rapiditate în gândire ;
Математика, 4-й класс, Состав, чтение и запись чисел до 10 000
Малай Наталья
Тема: Состав, чтение и запись чисел до 10 000 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Igiena sistemului circulator
Coșcodan Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Numerele naturale.
Competențele dobândite anterior de către elevii clasei I vor putea fi consolidate prin accesarea acestui link de pe platforma wordwall.net.Astfel aceștia vor completa șiruri de numere crescător și descrescător,vor stabili regulile de completare ale unor șiruri de numere naturale.
Fractions
Este un instrument de evaluare interactiv ,dinamic, distractiv poate fi folosit la ora de limba engleză, la orele de matematică. Elevii își dezvoltă competențe lingvistice și își testează cunoștințele de matematică. Se poate aplica la sfîrșitul orei după ce s-au predat noțiunile de fracție dar și la recapitularea finală.
Je voyage - Les moyens de transport
Un joc cu mijloacele de transport
Căluțul. Litera L l
Pușcaș Veronica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
”Primăvara” de Vasile Alecsandri (înțelegerea textului).
Materialul propune o fișă de lucru interactivă ce verifică nivelul de înțelege a textului citit și propune o gamă de exerciții pe baza acestuia. Competențele specifice vizate sunt: - Extragerea unor informaţii de detaliu dintr-un text informativ sau literar accesibil - Deducerea sensului unui cuvânt prin raportare la mesajul audiat în contexte de comunicare familiare
Propoziția subordonată circumstanțială consecutivă.
9. Operaţionalizarea terminologiei lingvistice şi literare, în limita standardelor de conţinut.
Proprietăți fizice Observabile - Măsurabille
Proprietăți fizice Observabile și măsurabile
Apariția statului la geto-daci
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Summer vacation.
This activity is useful.
Dezvoltarea culturii românești de la 1821 până la 1848

Действия в случае домашнего пожара
Bâcova Ludmila
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Vizionarism, genialitate, cosmicitate în „Floare albastră” de Mihai Eminescu

Relaţii în familie

Познание мира, 5й класс, Грибы
Песцова Надежда
Тема: Грибы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Dictare vizuală. Scrierea corectă a ortogramelor.
Gorgan Diana
Dictare cu ortograme. Consolidarea deprinderilor de scriere corectă a ortogramelor studiate. Evaluare formativă în etape - Produsul 40. Unitatea de competență 5.2. Aplicarea normelor fonetice și gramaticale în contexte variate.
Tempo-uri muzicale. Agogica.
Consolidarea cunoștințelor. Determinarea tempou-rilor.
Aranjarea datelor în tabel.
Scopul exercițiului de consolidare a cunoștințelor este de colectare a datelor. Elevii dezvoltă competențe de interpretare a unei rețete, de selectare și colectare a datelor, de trecere a datelor în tabel.
Cetatea Chişinăului
Prezintă Mariana ȘLAPAC, dr. hab., membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei. Povestea unui oraș nu se poate lipsi de un element important care e apărarea. A avut o cetate și oraşul Chișinău. O amenajare defensivă foarte puţin cunoscută, astăzi inexistentă, a fost cetatea bastionară situată altădată pe teritoriul actual al urbei. Fortificaţia făcea parte din grupul cetăţi¬lor de pământ, apărute din raţiuni strategice, ca baze de atac şi puncte de sprijin militar ale Imperiului Rus în timpul războiului ruso-turc din 1787-1791. Filmul face parte din serialul „Arta și mitopoetica orașului Chișinău”, director de proiect Aliona Grati, regizor Diana Pidghirnîi, imagine Grigore Rață, editor de imagine Diana Busuioc, selecție muzicală Galina Dimitrova, grafică Aureliu Busuioc, lectură Iulian Proca.
Locuri memorabile. Mănăstirea Putna – sufletul neamului nostru
Sava Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Vasile Alecsandri „Doina”. Interpretarea textului.
Competența vizată: Confirmarea înțelegerii textului literar și nonliterar prin prisma componentelor de structură. Test propus pentru determinarea nivelului de înțelegere a textului.
Samuel Beckett, "Aşteptându-l pe Godot".
Este o lecție de formare a capacităților, de dobândire a cunoştințelor.
ROMÂNIA ÎN EUROPA
O activitate interesantă care are ca scop verificarea cunoștințelor despre țara noastră și despre contextul european în care se situează aceasta.
Numele și dreptul la identitate
Ciobanu Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Coup d'oeil sur la jeunesse.
L'activité va etre utilisé pour developer aux enfants la Communication Orale sur le sujet de la jeunesse:
Sistemul nervos periferic. Nervii medulari și nervii cranieni
Hîncu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
,,În grădina cu crizanteme"
Jocul -,,Grădina cu crizanteme" este un joc puzzle, destinat copiilor de grădiniță, având ca tematică florile de toamnă. El poate fi folosit ca pretext, moment de captare, înainte de începerea activitatilor obligatorii, prin descoperirea imaginii, copiii descoperind tema ce urmează a fi predată la Cunoașterea mediului sau alte activități.
Corpuri geometrice.
Gorgan Diana
Studierea formelor geometrice - formarea de priceperi și deprinderi.Unitatea de competență 5.1. Recunoașterea formelor geometrice și aelementelor acestora în modele date și în mediul înconjurător.
Concurs.
Dezvoltarea creativității, agerimii, atenției.
,,LUMEA POVESTILOR"-proba de evaluare finala.
Evaluarea continuturilor povestilor insusite in cadrul grupei mici(,,Scufita Rosie"; ,,Capra cu trei iezi"; ,,Ursul pacalit de vulpe").Proba de evaluare finala( realizata pe platforma Wordwall) consta in adresarea prescolarilor a unor intrebari, care necesita raspuns multiplu sau un singur raspuns.
Experimente de științe - cu Edpuzzle
Consolidarea legăturii teorie-practică în studiul fizicii.
"Pașa Hassan", de George Coșbuc.
8. Lectura, audierea şi interpretarea textelor literare şi nonliterare, în limita standardelor de conţinut.
Clothes and accessories-Vocabulary Practice
Activitatea interactivă pe platforma LearningApps se adresează elevilor care studiază limba engleză la nivel de începător (clasa a IVa) și are ca scop consolidarea unor noțiuni de vocabular specifice (articole vestimentare si accesorii).
Drinks.
This activity consolidates pupils' vocabulary
Reguli de circulație
Barbarova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fii rapid!
Testeaza cunoștințele elevilor despre inmulțire
Disociere electrolitică a acizilor.
Joc didactic creat pentru a ajuta elevii să memoreze modul de disociere a acizilor.
Filumul Angiosperme: Clasele Monocotiledonate și Dicotiledonate.
Recunoașterea reprezentanților ce aparțin diferitor clase de organișme.
Unități de măsură pentru volum.
Elevul trebuie să recunoască enunțurile adevărate sau false referitoare la unitățile de volum învățate, în cel mai scurt timp.
M. Eminescu „Scrisoarea III”
Vărzaru Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Muruz Rodica. Modulul IX. Unitatea VII. Tema: Citirea textului nonliterar/ informativ. Afișul.
Unități de competențe: 3.2. Distingerea informaţiilor esenţiale dintr-un text citit. 4.3.Compunerea textelor literare/funcționale scurte după repere. Elevii vor afla:: - ce este textul literar/nonliterar; - ce este un afiș? - ce conține un afiș? - unde se realizează afișul? - ce rol are un afiș
Principalele grupe de animale.
Consolidare/ Evaluare identificare diverse caracteristici ale unor animale în scopul stabilirii asemănărilor și deosebirilor între ele.
Verbul. Modurile nepersonale. Gerunziul. Supinul
Oleinic Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Balada „Miorița”. Lectură și vocabular

Un scurt test Kahoot de utilizat in cadrul lecției "Mișcările Pământului", ca evaluare formativă.
Sunetele animalelor
Învârte de roată și imită animalul ales.
Unghi la centru. Unghi înscris în cerc. Arc de cerc. Proprietăți
Țîbuleac Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Резюме
Doncenco Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Povestea celor cinci simțuri.
Scopul activității este acela de cunoaștere a corpului omenesc, identificarea simțurilor umane si a organelor de simț corespunzătoare, explorarea mediului înconjurător cu ajutorul acestor simțuri.
Educatia moral spirituala.Ghidul profesorului. 2019
Împărțirea în silabe.
Acest exercițiu ajută copii să recapituleze cunoștințele la împărțirea în silabe a cuvintelor.Competențe de vorbire clară și pronunție corectă.
Seriile genetice ale metalelor și nemetalelor
Rotari Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Împărțirea exactă la 10 și 100

Questionnaire
Acestă activitate este o evaluare, care conţine 10 întrebări cu nivel de cunoaştere B1, timpul de realizare este de 7 minute. Putem utiliza această evaluare atât la începutul anului şcolar, ca evaluare iniţială, pentru a vedea nivelul de cunoaştere a limbii franceze de către elev, cât şi în timpul anului ca metodă de consolidare sau verificare a cunoştinţelor. Elevii îşi vor consolida cunoştinţele în domeniul traducerii, civilizaţiei franceze (asupra situaţiei geografice a Franţei), a articolului (définit, indéfinit et partitif), a femininului adjectivului şi adverbului.
Unit 5 Lesson 3: Reading Listening
Andronic Carolina
Этот урок был cоздан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Manifestarea demnității și comportamentului demn în relație cu cei din jur
Blanari Albina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Физика, 9-й класс, Решение задач на закон Кулона
Вангелий Виктория
Тема: Решение задач на закон Кулона Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Биология, 7-й класс,
Cele mai frumoase biblioteci din lume
Sava Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Clasicismul. Contextul socio-istoric al clasicismului

Creat cu scop de a invăța elevii să comunice cu limbaj chimic să cunoască nomenclatura compușilor să diferenșieye acizii de baze săruri și oxizi
Русский язык, 5-й класс, Я и моя семья. Буквы Жж (жэ), Шш (ша)
Ляшенко Ольга
Тема: Я и моя семья. Буквы Жж (жэ), Шш (ша) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Probleme care conduc la noțiunea de derivată
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Fruits.
It develops the pupils'vocabulary!
Limba si literatura ucraineana
Resursele naturale ale României - clasa a VIII-a.
Acest test în Kahoot consolidează cunoştinţele elevilor despre resursele naturale ale României. Succes!
Познание мира
Mijloace de transport. Lecția 1 (LECȚIA 1)
Barbarova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Andy's Town Part 2
Matching game to practice prepositions of place.
A media world. Vocabulary work.
Cernei Kristina
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Etica comunicării în diverse circumstanțe

Численные методы. Вычисление определённого интеграла методом прямоугольников
Golubev Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Noțiune de fracție algebrică. Amplificarea și simplificarea fracțiilor algebrice
Dediu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Измерение длины: метр, сантиметр
Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
At the railway station.
Un joc cu alegere multipla pentru consolidarea vocabularului.
Применение теоремы Пифагора при решении задач
Итоговый тест по геометрии
Химия, 8-й класс, Основания: состав, классификация, номенклатура
Терлецкая Алла
Тема: Основания: состав, классификация, номенклатура Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fracții.
Un exercițiu de verificare a însușirii noțiunilor despre fracții ( alcătuire, ce denumesc numitorul și numărătorul, unde sunt situați în raport cu linia de fracție, cum se citesc fracțiile,...).
Chimia pentru protectia mediului
Elevii vor IDENTIFICA, SORTA ȘI DEPUNERE CORECTĂ A DEȘEURILOR
Apa naturală, potabilă și distilată. Rolul apei în viața noastră..
Un mic test la etapa de Evocare.
Regulile de igienă în situaţii cotidiene. Boli cauzate de lipsa igienei
Căldare Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Aplicații pentru desen

Legea periodicității

Rivalitățile ruso-austro-otomane și consecințele lor pentru Țările Române

Evaluare initiala
Evaluarea cunostintelor primare: 1. Verb "to be"- present simple 2. True/False exercise 3. prepositions (on, in, under, near) 4. The plural of nouns
Химия, 12-й класс, Основные понятия количественного анализа
Дымовская Галина
Тема: Основные понятия количественного анализа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
COMPASSION AND EMPATHY
Carolina Andronic
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Test. Operații cu frecții algebrice.
La finele testului elevul va fi capabil să: -să identifice şi clasifice după diverse criterii a monoamelor, polinoamelor şi fracţiilor algebrice. - să efectueze operaţii cu monoame, polinoame şi fracţii algebrice, folosirea proprietăţilor operaţiilor în rezolvări de probleme. -să justifice un demers sau rezultat matematic obţinut sau indicat privind monoame, polinoame, fracţii algebrice, recurgînd la argumentări. -să investigheze valorii de adevăr a unei afirmaţii, propoziţii, inclusiv cu ajutorul exemplelor, contraexemplelor. -să utilizeze algoritmi relevanţi pentru optimi-zarea calculelor cu monoa-me, polinoame, fracţii algebrice. -să analizeze rezolvările unei probleme, situaţii- problemă în contextul co-rectitudinii, al simplităţii, al clarităţii şi al semnifi-caţiei rezultatelor.
Epoca napoleoniană.
Obiectivele lecției: enumerarea principalelor evenimente din perioada 1799-1815, evidențierea trăsăturilor Consulatului și ale Franței Imperiale, formularea unui punct de vedere privind consecințele politicii napoleoniene asupra Franței și Europei, formularea unui punct de vedere referitor la relația dintre Napoleon Bonaparte și Revoluția Franceză.
Colours
Elevii de clasa a II-a vor consolida culorile în limba engleză.
Вышивка полотенца. Реализация проекта
Doncenco Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Compararea fracţiilor.
Pentru etapa de evocare la compararea fracţiilor .
Regalitate și religie
Test pentru consolidarea cunoștințelor
Українська мова і література, 8-й класс, Граматична основа двоскладного речення...
Курлянцева Ольга
Тема: Граматична основа двоскладного речення. Способи вираження підмета Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
L'interrogation.
Rusu Mirela
Lecție de comunicare de noi cunoștințe. În funcție de nivelul clasei, poate fi folosită și ca lecție de fixare sau recapitulare a cunoștințelor privind exprimarea interogației în limba franceză. Competențe: receptarea mesajelor transmise oral sau în scris în diferite situaţii de comunicare, producerea de mesaje orale sau scrise adecvate unor anumite contexte, realizarea de interacţiuni în comunicarea orală sau scrisă. Conține suport didactic video, exemple și exercițiu.
Clasificarea unghiurilor.
Test de evaluare a cunoștințelor la tema: "Clasificarea unghiurilor".
Математика, 1-й класс, Число и цифра 4
Пиндус Лилия
Тема: Число и цифра 4 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sistemul circulator.
Cu ajutorul rebusului pot fi revizuite noţiuni cu privire la sistemul circulator.
J’évite les répétitions…
Vîrlan Dina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Împărțirea cu rest a numerelor naturale
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
I am not playing
Nederiță Liliana; Daniel Sadovei
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
MIȘCARE SI REPAUS
Însusire de noi cunostinte referitoare la miscarea si repausul corpurilor
Românașii joc în Predarea cifrei 9
Număratul crescător/ descrescător în concentrul 0-9 , Compunerea numărului și cifrei 9
împărțirea
Copii trebuie – să definească noţiunile matematice specifice împărţirii; să utilizeze limbajul matematic adecvat în exerciţii şi probleme.
Etapele de elaborare a eseului. („Cărțile pe care le-am scris, citindu-le...”)
Secu Marina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
DAILY ROUTINES
By the end of this activity students will be able to: - read sentences about daily routines; - understand the structure of the present simple and use it . - fill the blanks with the correct daily routines.
Sinonimele
Activitatea propusă are rolul de-a forma la elevi competența de utilizare a limbii ca sistem și a normeor lingvistice. Jocul didactic ce urmează reprezintă o actualizare a cunoștințelor la subiectul studiat(Sinonimele) și oferă avantajul unei pregătiri cu anticipație, dar poate fi utilizat și la etapa de evaluare formativă, pentru că detectează punctele slabe ale elevilor, oferindu-i profesorului un feedback util.
Meseriile
Recunoașterea meseriilor și profesiilor; dezvoltarea spiritului de observație și reacție.
Математика, 10-й класс, Логарифм положительного числа
Лунгу Евгения
Тема: Логарифм положительного числа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Rusu Ecaterina
Cuvinte cu sens asemănător.
Fișa conține cuvinte cu sens asemănător. Elevul trebuie să grupeze perechile potrivite. Scopul este acela de a consolida și evalua cunoștințele despre sinonime și de a-i obișnui pe elevi cu acest gen de evaluare.
Înmulțirea fracțiilor zecimale.
Test prin care se consolidează cunoștințele referitoare la Înmulțirea fracțiilor zecimale.
Clima Australiei. Factorii de formare. Zonele climatice.
Motruc Ala
Exercițiul propus poate fi folosit la etapa de feedback, în urma studierii temei, sau la verificarea temei de acasă.
Tehnici: pictură în pete
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Apele Africii
Identificarea şi recunoaşterea râurilor Africii
Mos Crăciun
Mesajul lui Moș Crăciun.
Русский язык и литература, 1-й класс, Буквы Ю, ю в начале слова и после гласных
Овсянникова Елена
Тема: Буквы Ю, ю в начале слова и после гласных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Padlet- cls. a VII-a ( martie- aprilie 2020)
Scopul actiivitӑții pe Padlet, a fost sӑ pӑstrez legӑtura cu elevii ȋn perioada 11 martie- …..( ȋnceputul Pandemiei), dorind ca tot ceea ce le transmit elevilor sӑ fie organizat, structurat, explicat. Conținuturile sunt cele din Programӑ, aferente perioadei 11 martie- aprilie, cȃnd am ȋnceput activitatea on-line pe Platforma Classroom.
Мотивы выбора профессии
Doncenco Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Grupuri consonantice R
Joc de asociere- unește imaginea cu cuvântul potrivit.
Sfera. Corpul sferic.
Evaluare. Elementele sferei. Aria sferei. Volumul corpului sferic.
Строение эукариотной клетки
Задание оценивает знание органоидов эукариотной клетки. Укажите на рисунке органоиды эукариотной клетки
Alcătuirea pielii.
Diagrama are ca scop evaluarea/fixarea cunoștințelor cu privire la părțile componente ale pielii.
Principatele Române în contextul politicii Marilor Puteri
Slivca Alexei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (2)
Olaru Tatiana
Вышло солнце на работу
Leașenco Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Cine seamănă, culege. Activități diferențiate.
Furmuzachi Mariana
Am folosit-o ca o captare a atenției înainte de a realiza problema.
Длина отрезка, ломаной. Периметр треугольника и четырехугольника.
Данный видео урок способствует формированию навыков по распознаванию геометрических фигур, навыков перевода одних единиц измерения в другие, навыков нахождения периметров указанных фигур. В уроке содержатся задания на закрепление изученного материала и решение заданий для осуществления самопроверки учащимися. Материал соответствует Куррикулуму.
„Iarna pe uliţă” de George Coșbuc. Lectură și vocabular
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Semne de punctuație. Exerciții aplicative.
Scopul activității interactive este de a consolida cunoștințele elevilor despre semnele de punctuație.
Vorbim corect limba română!
Exerciţiul e creat cu scopul de a exersa deprinderile de scriere şi vorbire corectă.
Modulul VI ”Am dreptul la o poveste”: Sinonime
Activitate de fixare și dezvoltare a vocabularului. Oferă învățătorului posibilităţi complexe de realizare a obiectivului axat pe formarea lexicului școlarului mic. Prin conexiuni itra-, inter- şi transdisciplinare se poate ajunge la eficientizarea formării acestui proces complex.
Înmulțirea și împărțirea până la 10
Utilizarea elementelor de limbaj matematic aferent conceptelor de înmulţire, împărţire.
Unusual foods around the world
Munca-Aftenev Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Probleme
- rezolvarea de probleme cu operațiile învățate. - consolidarea terminologiei specifice operației de adunare; - consolidarea terminologiei specifice operației de scădere;
Дакия в I в. до н.э. Буребиста.
Презентация была выполнена таким образом, чтобы повысить её эффективность в условиях онлайн обучения. Необходимая информация, задания, упражнения выводятся на экран, что позволяет ученикам синхронно работать с учителем, с презентацией и учебником в формате видеоконференции.
Lectura și interpretarea textului „Doi câini” de A. Donici
Butuc Maria
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Noţiunea de mulţime. Mulţimile numerice
Cioruţa Andreana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Literele de tipar y, Y, q, Q, w, W. Literele y, Y, q, Q, w, W de mână

Гражданское воспитание, 5-й класс, Право на идентичность и недискриминацию
Бахрин Джонетта
Тема: Право на идентичность и недискриминацию Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cercetarea și colectarea de date cu referire la politicile publice
Golban Petru
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unităţi de măsură pentru masă- by Gogu Mihaela.
Jocul creat are ca scop aprofundarea, evaluarea sau recapitularea cunoştinţelor despre kilogram, ca unitate principală de măsură a masei corpurilor, despre multiplii şi submultiplii săi, dar şi despre rezolvarea concretă şi rapidă a unor situaţii de viaţă, în care apar unităţile de măsură a masei. . Formează, la elevi, competenţe de rezolvare rapidă a unor situaţii.- problemă, dezvoltă gândirea logică, raţionamentul atenţia, memoria, limbajul şi creativitatea.
Accidente de muncă.
Exercițiu interactiv tip Quiz cu alegere multiplă realizat cu aplicația LearningApps, prin rezolvarea căruia se urmărește consolidarea cunoștințelor despre acidentele de muncă.
Cine seamănă, culege.
Exercițiul este propus pentru repetare adunării, scăderii și înmulțirii într-un mod distractiv.
Consumul de bunuri și servicii. Cum faci față manipulării?
Țiganu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Potrivirea jumătății elementului la întreg.
O activitate utilă la disciplina ”Educație senzorială motorie și psihomotorie” și nu numai. Contribuie la formarea și dezvoltarea structurilor perceptiv - motrice de bază (culoare, formă, mărime, orientare, organizare spațio - temporală), identificarea unor obiecte naturale din mediul ambiant după proprietățile comune și diferențierea întreg - jumătate.
Substantivul.Actualizarea cunoștințelor.
Elevul își va dezvolta competența de-a operaționaliza cu terminologia lingvistică și literară, în limita standardelor de conținut. Acest joc este relevant pentru etapa de generalizare și evaluare a cunoștințelor la temă, asigurând un feedback util .
Vicky Learns about Great Britain.
London's Symbols in pictures and words in an interactive game.
Fracții zecimale, transformarea unei fracții ordinare în fracție zecimală.
Consolidare, urmărește fixarea regulii de transformare a unei fracții ordinare în fracție zecimală.
ROMANIA
îmbogățirea noțiunilor despre geografia României
Русский язык и литература, 4-й класс, Юрий Дмитриев «Как и о чём разговаривают птицы» (1)
Сорбалэ Алексей
Тема: Юрий Дмитриев «Как и о чём разговаривают птицы» (1) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Comunicarea pozitivă cu colegii
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Aflarea termenului necunoscut (0-10)
Joc didactic
Sărurile acizilor oxigenați și neoxigenați
Se propune ca model pentru tema de acasă, la tema ,, Utilizarea sărurilor", consolidarea cunoștințelor.
My clothes.
Activitate bazată pe vocabularul studiat la lectie.
Poluarea.
Un test de evaluare pentru Modulul I: Poluarea și protecția mediului, clasa a x-a, Calificarea: Tehnician ecolog și protecția calității mediului
Primăvara. Litera Gg
Taucci Liudmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Noțiunea de derivată a funcției într-un punct
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Abordare integrată.
Științe, Matematică, Limba și literatura română
Mediul de viață subteran

"Hanu Ancuței", de Mihail Sadoveanu. Test.
8. Lectura, audierea şi interpretarea textelor literare şi nonliterare, în limita standardelor de conţinut.
Sisteme de numerație
Toma Vitalina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cum să fac față schimbărilor de dispoziție?
Psihologă – Daniela Terzi-Barbăroșie
Lectia (2)
Iuldașev Natalia
Legumele
Scopul activitîții mele este de ai ajuta pe copii să recunoască mai ușor legumele și să de ducă deosebirea dintre ele, pentru a le recunoaște mai ușor.
Test de evaluare inițială.
Un test care se va aplica la începutul anului școlar/ semestru pentru a determina potențialul de învățare a fiecărul elev, dar și eventuale lacune care ar trebui completate/ exersate, îmbunătățite.
Русский язык, 6-й класс, «Я знаю, с кем мне не надо дружить»...
Тофан Марианна
Тема: «Я знаю, с кем мне не надо дружить». Учимся отвечать на вопросы: Что где лежит, стоит, висит? Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mulțimi (0-10)
Fișă de lucru interactivă
Биология, 9-й класс, Гаметогенез
Мамалига Анна
Тема: Гаметогенез Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Verbe actiune în limba engleză.
Puzzle- verbe actiune
Riscuri privind siguranța în mediul școlar
Petrovici Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Animale vertebrate. Încrengătura Cordata. Clasa Amfibieni (Amphibia)
Munteanu Marcela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 7-й класс, Творчество Н.В. Гоголя. Историческая основа повести. Урок 1...
Букшан Людмила
Тема: Творчество Н.В. Гоголя. Историческая основа повести «Тарас Бульба». Урок 1 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Unități de măsură pentru timp.Calendarul.
Sîmbotean Liliana
Predarea temei. Sarcini de lucru. 5.4.Exprimarea, compararea, estimarea rezultatelor unor măsurători, în unităţi standard de măsură: pentru lungime; pentru masă; pentru capacitate; pentru timp; monetare. 5.5.Efectuarea transformărilor unităților standard de măsură: pentru lungime; pentru masă; pentru timp; monetare.
Forme de relief.
Materialul propus este un test de verificare pentru formele de relief
Metoda inducţiei matematice. Aplicații la demonstrarea unor identități numerice
Cioruţa Andreana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia4
Papuşina Natalia
Speciile genului dramatic: drama, drama istorică

Moduri de expunere: narațiunea și dialogul Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Transportul și căile de comunicație
Activitatea care poate fi utilizată la sfârșitul lecției.
Русский язык и литература, 7-й класс, А.П. Платонов. Рассказ «Юшка». «Побеждай зло добром»
Букшан Людмила
Тема: А.П. Платонов. Рассказ «Юшка». «Побеждай зло добром» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Grupurile de litere ce, ci
Joc de diferențiere grupurile de litere CE și CI - grupează corespunzător.
Numerele naturale de la 0 la 100. Scăderea cu trecere peste ordin (ZU-ZU).
Numerele naturale de la 0 la 100. Scăderea cu trecere peste ordin (ZU-ZU) Tipul: predare-învăţare Competenţe specifice: 1.4. Efectuarea de adunări şi scăderi, mental şi în scris, în concentrul 0-100, recurgând frecvent la numărare Obiective operaţionale: O1 : să descompună numerele în zeci şi unităţi; O2: să rezolve exerciţiile date pe caietul cu pătrăţele, respectând aşezarea în pagină /pe cartonaşe .
Развитие личности, 4-й класс, Здоровая диета. «Я здоровье берегу – сам себе я помогу!»
Коржикова Арина
Тема: Здоровая диета. «Я здоровье берегу – сам себе я помогу!» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Proprietati chimice ale metalelor.
Subotin Iurie
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Limba franceza
Apa.Proprietățile și transformările apei.
Apa. Proprietățile și transformările apei este o lecție de interactivă pentru disciplina Științe cls.a IV-a ce conține imagini reprezentative privind stările de agregare ale apei, transformările pe care aceasta le realizează în circuitul continuu, un fimuleț cu circuitul apei în natură, mai multe activități interactive, un link ce conține o poezie amuzantă cu imagini privind transformările apei și un chestionar de evaluare Competențe specifice: • Explorarea caracteristicilor unor corpuri, fenomene și procese; • Observarea unor relații între corpuri în cadrul unor fenomene și procese; • Responsabilizarea pentru păstrarea apei curate și a unui consum echilibrat, Obiectivele operaționale ce se doresc a se forma elevilor sunt: -să recunoască stările de agregare ale apei din imaginile prezentate; -să identifice factorii care determină schimbarea stării de agregare ale apei; -să evidențieaze proprietățile apei aflată în anumite stări de agregare; -să denumească transformările apei corespunzătoare tipurilor de precipitații; -să precizeze întrebuințările apei și importanța pentru mediu și om; -să enumere măsuri antipoluante pentru a-și asigura responsabilitățile pentru păstrarea calității apei și un consum echilibrat;
Dreptul la participare
Ciobanu Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Bariere în comunicare.
- Bariere interne ( factori fiziologici, distorsiunea semantică și perceptuală, tendinţa de a evolua, formarea defectoasă a mesajului, limitele individuale, considerarea unor informaţii ca fiind subînţelese ) - Bariere externe ( mediul fizic, stimuli vizuali, timpul şi circumstanţele nepotrivite, întreruperile repetate, mijloace tehnice cu funcţionare defectoasă, structura organizaţională cu canale formale, distanţa prea mare sau prea mică între emiţător şi receptor )
Calitățile citirii: corectă, cursivă, expresivă (dezvoltarea lor). Text-suport „Cartea cu Apolodor” de Gellu Naum
Focșa Aliona
Acest exercițiu cere a se descoperi perechile de cuvinte sinonime la cele din textul învățat.
Does he ride his bike?
Exercițiu de exersare a vocabularului
Scrierea corectă a ortogramelor.
Exerciţiul e creat cu scopul de a facilita exersarea deprinderilor de scriere corectă a ortogramelor: sau/s-au, sa/ s-a.
Verbul. Predicatul.
6. Explicarea funcţionării sistemului fonetic, lexical, gramatical al limbii române.
Русский язык, 6й класс, Как люди помогают зимой животным и птицам. Глаголы II спряжения в...
Волковская Мария
Тема: Как люди помогают зимой животным и птицам. Глаголы II спряжения в настоящем времени Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
English in our life
Cernei Kristina
Coloana Sonoră - ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Кто за что отвечает
Караулан Людмила
Тема: Кто за что отвечает Караулан Людмила Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
România-obiective turistice.
Harta interactivă prezinta câteva obiective turistice din România. Scopul este acela de a dobândi informații despre istoria și geografia României. Conținuturile hârții interactive:Castelul Huniazilor,Castelul Bran,Castelul Peleș,Delta Dunarii,Mausoleul de la Mărășești, Maramureș.
Биология, 10-й класс, Отдел Зеленые Водоросли
Баранчук Людмила
Тема: Отдел Зеленые Водоросли Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Biologia, Clasa 12, Lecția 1
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Tipuri de date structurate.
Test pentru etapa de evocare propus elevilor clasei a X-a, profil umanist la subiectul Tipuri de date structurate.
Poziția unui corp în spațiu.
Activitatea dată este un test ce are ca scop aprofundarea noțiunilor teoretice, conținutul tematic este destinat consolidării.
School rules.
Activitate creată în scopul evaluării comprehensiunii textului audiat.
My pet
Ceban Corina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Probele împărțirii

Русский язык и литература, 7-й класс, Мягкий знак после шипящих на конце наречий
Букшан Людмила
Тема: Мягкий знак после шипящих на конце наречий Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Presiunea atmosferică
Presiunea atmosferică. Cum putem demonstra presiunea atmosferică? Măsurarea presiune atmosferice. Proprietăți de presiune atmosferice. Cum calculăm presiunea atmosferică? Problemă experimentală. Exerciții și probleme.
Unit 5 " Practice your English".
Online jeopardy game to review learned vocabulary in Unit "It's a Media World"
Atelier de scriere I: „Semnele” lumii
Condrea Ion
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Expresii frazeologice autohtone, internaționale, intraductibileProfesor: Vâlcu Marcela
V. Paraschiv-Matieț și M. Vâlcu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Технологическое воспитание, 1-й класс, Аппликации из геометрических форм. Кораблик
Семенюк Аурелия
Тема: Аппликации из геометрических форм. Кораблик Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Înmulțirea unui număr format din trei cifre cu un număr format din unități
Copiii trebuie să calculeze produsele, apoi să aleagă înmulțirile care au rezultatele marcate în partea de sus a tablei. Scopul exercițiului este consolidarea algoritmului de calcul al înmulțirilor de forma SZUxU.
Le système éducatif français. Études. Diplômes. Travail
Galbură Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia2
Papuşina Natalia
Lectia (2)
Barbaroș Oxana
Predicatul.
Guranda Ala
Exerciții de însușire a predicatului.
Sortează mijloacele de ransport după mediul unde circulă.
Mogos Ionica
Un joc interactiv prin intermediul căruia preșcolarii trebuie să sorteze mijloacele de transport după mediul unde curculă.
Importanța soluțiilor în activitatea umană. Partea de masă a substanței dizolvate în soluție
Olari Victoria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Drepturile și responsabilitățile copiilor

Mărinimie
Ordinea simplă de idei. Cunoașterea conținutului textului
Degețica.
Verificarea cunoștințelor despre înțelegerea textului citit.
Cвойства равностороннего треугольника
Mirza-Fiodorov Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Corpuri.
Nițu Mihaela
Scopul aplicației este de a verifica capacitatea de lucra cu noțiunile învățate despre corpuri: corpuri vii/ nevii, proprietăți, caracteriatici, tranaformări, stări de agregare.
Zilele săptămânii
Suport teoretic (video)
Sunetul [c] și litera de tipar K.
Furmuzachi Mariana
Este un joc de consolidare și memorare a cuvintelor ce se scriu cu K.
Художественное воспитание
Predicatul verbal și nominal.
Guranda Ala
O lecție de informare prin fișe instructive și videouri.
Internet Safety
A presentation of Internet Safety Rules designed to raise awareness of e-safety.
„Făptura mamei”
Leancă Mariana
de Grigore Vieru. Mesajul textului. Opera lirică Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
„Basm” de Geo Bogza
Vlas Lidia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Valoarea pH-ului în soluții de acizi şi baze tari
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Shopping Part2
Schneider Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Proclamarea suveranității și independenței Republicii Moldova

Copii și viața lor în istorie
Argint Lucia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 5-й класс, Предложение. Виды предложений по цели высказывания
Брижатюк Ольга
Тема: Предложение. Виды предложений по цели высказывания Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sistemul solar - clasa a V-a.
Acesta este un test de evaluare în Kahoot despre Sistemul solar. Scopul său este de a consolida noţiunile legate de corpurile cereşti. Succes!
Camera mea
Drăgălin Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
SUNETUL R.
Scopul exercițiului este de exersare a auzului fonetic.
Personaje din povești
Elevii trebuie să unească numele personajului cu imaginea acestuia.
Elementele patrimoniale de activ și de pasiv.
Sunt evaluate cunoștințele și deprinderile privind elementele patrimoniale de activ și de pasiv, la modulul Bazele contabilității, clasa a IX-a.
Человеческое биоразнообразие – укрепление генофонда на планете
Tonu Iana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Forța de frecare.
Prezentare power point pentru predarea noțiunii de forță de frecare.
Definește cuvântul!
Copiii vor reusi sa defineasca prin joc unele lucruri/fiinte din mediul apropiat.
Математика, 3-й класс, Решение задач на сложение и вычитание по плану
Дечева Нина
Тема: Решение задач на сложение и вычитание по плану Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Componentele textului: titlul, autorul, conţinutul propriu-zis. Text - resursă: ,,Copacul se ține cu rădăcinile” de Aurel Scobioală
Este activitatea ce poate fi utilizată la predarea conținutului curricular, ce contribuie la distingerea informaţiilor esenţiale dintr-un text citit; utilizarea tehnicilor de lectură corectă, conştientă şi fluidă și exprimarea în cuvinte proprii a ideilor și a atitudinilor față de textul citit și față de personajele textului.
Puzzle-ul cuvintelor.
Evaluare interactivă, prin așezarea cuvintelor în ordinea corectă pentru a descoperi puzzle-ul din spatele felicitări formate.
Educatia tenhologica. 2017
Noțiuni de proiectare a îmbrăcămintei.
Exercițiu interactiv tip Spânzurătoarea realizat cu aplicația LearningApps, prin care se evaluează însușirea de către elevi a unor noțiuni generale privind proiectarea îmbrăcămintei.
Lumea: Populaţia Pământului.
Jocul are ca scop informarea şi consolidarea cunoştinţelor despre populaţia Pământului.
IZVOARE ISTORICE.
Elevii vor recunoaște în imaginile prezentate tipul de izvor istoric - scris sau nescris.
Omul de zăpadă.
Materialul propus este un puzzle din 20 de piese, specific vârstei de 4-5 ani. Poate fi folosit atât în cadrul activităților liber alese, cât și în cadrul activităților de cunoașterea mediului sau educarea limbajului.
WH-questions with the word LIKE
Mirciu Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Игра с огнём – опасность! Предупреждение пожаров в закрытых помещениях
Iuldașev Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Химия, 12-й класс, Связь между строением и свойствами органических и неорганических веществ
Деньговская Лилия
Тема: Связь между строением и свойствами органических и неорганических веществ Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Selectarea familiilor lexicale.
Din șirul de cuvinte elevii trebuie să selecteze familiile lexicale.
Aplicații ale paralelismului în spațiu
Zastînceanu Liubov
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Limba Gagauza. 2017
Consolidare părți de vorbire.
Prin acest joc elevii își consolidează cunoștințele referitoare la părțile de vorbire învățate! Este un joc atractiv și captivant, elevii lucrând independent.
Corpuri și Substanțe
Corelarea Corpurilor și substanțelor
Proiectul de carieră
Gorincioi Taisea
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fabula – Iepurele şi broasca ţestoasă.
Obiective cadru: Receptarea de mesaje scrise în diverse situaţii de comunicare Redactarea de mesaje în diverse situaţii de comunicare Competenţe specifice: 1.2 Identificarea unor informaţii variate dintr-un text audiat 3.1 Citirea unor texte întâlnite în mediul cunoscut 3.2 Identificarea mesajului unui text în care se realizeaza întâmplări, fenomene din universul cunoscut 4.2 Redactarea unor mesaje simple cu respectarea conventiilor de baza Obiective operaționale: O1: sa asculte cu atentie filmuletul, apoi să răspunda oral şi în scris întrebărilor; O2: să citească corect, fluent şi expresiv textul; O3: să identifice elementele esenţiale ale textului (titlu, autor, personaj); O4: să alcatuiasca propoziţii cu cuvintele noi; O5: să completeze corect chestionarele cu informaţii din textul citit şi audiat; O6: să participe activ şi conştient la lecţie.
"Povestea lui Harap-Alb" - motive și simboluri.
Rezolvând corect rebusul, pe verticala AB veți descoperi motivul literar care determină intriga şi întreaga acțiune a basmului ( 5 cuvinte)
Presiunea hidrostatică. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Kinds of transport
Munteanu Elvira
Un joc pentru a memora felurile de transporturi.
Biserici și Mănăstiri –patrimoniul cultural
Argint Lucia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Карбоновые кислоты
Terletska Alla
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Русский язык и литература, 11-й класс, Максим Горький. Пьеса «На дне». Конфликт и система образов
Яцышина Наталья
Тема: Максим Горький. Пьеса «На дне». Конфликт и система образов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Atelier de lectură și discuție II: „Catastrofa” apriorică a destinelor umane prinse în vâltoarea sincopelor istorice
Condrea Ion
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fulgerul
Un exercițiu adresat elevilor din clasa a VI-a care încep să studieze Electrizarea corpurilor. Elevii trebuie să ordoneze cuvintele prezentate pentru a obține 2 afirmații corecte despre fulger. Competențe: învățare prin descoperire, gândire critică, investigare fenomene fizice simple
Litera B.
Puzzle
Гражданское воспитание, 7-й класс, Школьные партнеры в поддержке демократии
Кориненко Александр
Тема: Школьные партнеры в поддержке демократии Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Învățarea pe parcursul vieții – necesitate sau obligație, beneficii și limite
Ștefaneț Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Exerciții și probleme cu împărțiri exacte și împărțiri cu restul diferit de zero

Războiul de independență al coloniilor engleze din America de Nord
DIMA LUCIA
Lecție de predare -învățare pentru clasa a VII-a,în care se punctează etapele de obținere a independenței celor 13 colonii.
Gruparea rezistoarelor.
Lecția se adresează elevilor din clasa a IX-a, care studiază la liceele tehnologice discipline de specialitate în domeniul electronică - automatizări. Ea constituie un bun material de însușire a cunoștințelor dar și de verificare.
Simbolismul
Testarea sumativă cuprinde itemi de tip obiectiv, subiectiv și semiobiectiv.
Lumina și căldura
Condratiuc Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Evaluare. Condiția umană.
1.3. Analizarea şi sintetizarea infomaţiei asupra circulaţiei temelor şi motivelor literare în context naţional şi/sau universal. 3.2. Interpretarea unor opere din literatura universală şi literatura română în vederea formulării unor judecăţi proprii asupra lumii şi a problemelor fundamentale ale fiinţei umane.
Ortograme. Știu să scriu corect!
Scopul activității este verificarea modului în care elevii aplică în mod conștient regulile de ortografie, prin exerciții de utilizare a cratimei în scrierea ortogramelor studiate, prin scrierea corectă a cuvintelor.
Русский язык и литература, 12-й класс, Изображение Гражданской войны «Продкомиссар»...
Гайбу Светлана
Тема: Изображение Гражданской войны в «Донских рассказах» М.А. Шолохова. Рассказ «Продкомиссар» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
A symbol of Unity
Orbu Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Metode de descompunere în factori
Obletsova Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Представление натурального числа в виде суммы разрядных слагаемых.
В данном упражнении ребята должны записать предложенные натуральные числа в виде суммы разрядных слагаемых. Упражнение рекомендуется для выполнения самопроверки по теме.
Rebus
Caută în rebus cuvintele în care se regăsesc animalele domestice.
Гражданское воспитание, 5-й класс, Решения нашего класса
Бахрин Джонетта
Тема: Решения нашего класса Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Unește cuvântul cu litera inițială
Identificarea literei inițiale din fiecare cuvânt, dezvoltarea competenței de sesizare a literelor inițiale
Educatie Muzicala. 2017
Luna – satelitul natural al pământului
State Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 9-й класс, Степень окисления. Определение степени окисления по химической формуле
Акиндинова Наталья
Тема: Степень окисления. Определение степени окисления по химической формуле Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Operații matematice.
Această activitate o folosesc la captarea atenției sau la verificarea cunoștințelor la începutul lecțiilor de matematică.
Statele Europei de Vest
Cerbușca Pavel
(Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Spania) Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Basmul popular și basmul cult
Costenco Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Enigmele Terrei
Angela Ciobanu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
CONTINENTELE LUMII.
Materialul elaborat de mine ,,Continentele lumii”, poate fi util atât cadrelor didactice, cât și preșcolarilor îndrumați de profesori. Prin intermediul acestui material, copiii se pot familiariza cu noțiunea de continent și vor putea să identifice continentele după codul de culori. Fiecărui continent îi este atribuită o culoare.
Test sumativ: Mulțimea numerelor reale. Paralelogram. Paralelograme speciale. Trapez.
Prin intermediul acestui test sumativ putem evalua competențele dobândite de elevi la finalul capitolului "Mulțimea numerelor reale" - algebră (operații cu radicali, raționalizare simplă, raționalizare cu expresii conjugate, medii aritmetice și geometrice), respectiv "Patrulatere" - la geometrie (paralelogramul, paralelograme speciale - dreptunghi, romb, pătrat + trapez).
Operația de împărțire
Glopina Dumitrița
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Circuitul electric
Cunoașterea elementelor de circuit, reprezentare prin simboluri.
Hobby ul și riscurile posibile
Gorincioi Taisea
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Domnitorii Moldovei
Activitatea creată pentru a familiariza elevii cu activitatea lui Dimitrie Cantemir.
Simone de Beavoir, „Amintirile unei fete cuminți”
Mamaliga Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Dependența rezistenței metalelor de temperatură Aplicații
Zavtur Ludmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii.
Noțiunea de ecuație. Rezolvarea în mulțimea N
Arama Maia
a ecuațiilor Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tainele cărții.
Niță Maria
Atelier de lectură: Cărți și texte literare cu genericul „Moldova - vatra mea străbună” Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Verbul. Modurile nepersonale: infinitivul și participiul
Canișcev Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 11-й класс, Любовная лирика А.А. Фета и её психологизм...
Ермолаева Тамара
Тема: Любовная лирика А.А. Фета и её психологизм. Гармония и музыкальность поэтической речи и способы их достижения. Импрессионизм поэзии Фета. Опыт сопоставительного анализа с поэзией Ф.И. Тютчева. Структурная и семантическая организация текста. Лексические, морфологические, синтаксические средства организации текста (обобщение сведений) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Intervale muzicale.
Cunoștința cu denumirea intervalelor muzicale.
Do you know grammar?
Test interactiv în limba engleză cu întrebări de tipul adevărat-fals, prin care se evaluează cunoștințele de gramatică ale elevilor de clasa a IX-a.
Compararea și ordonarea numerelor de la 0 până la 100
Gorea Alexandra
Compararea și ordonarea numerelor naturale 0- 100. Aplicarea operațiilor de adunare, scădere și a proprieităților acestora pentru: compunerea, descompunerea numerelor 0-100; aflarea numerelor necunoscute în exerciții, succesiuni date; schimb de bani
Figuri geometrice plane.Perimetrul
Crăciun Daniela
Exercitii aplicative perimetrul figurilor geometrice
Interjecția.
Evaluarea cunoștințelor.
Caracteristica mișcării ondulatorii. Viteza de propagare a undei
Burleai Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Analiză matematică (Funcții derivabile)
Activitatea are ca scop înțelegerea noțiunilor de funcție derivabila și operații cu funcții derivabile.
My school
Cebanu Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Тип Круглые черви (Nemathelmintes). Класс Нематоды
Лупашко Наталья
Тема: Тип Круглые черви (Nemathelmintes). Класс Нематоды Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Universul pe ecranul dispozitivului digital: lecția de științe (LECȚIA DE ȘTIINȚE)
Lișman Doina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Stereotipurile și prejudecățile de gen

Şcoala- rechezitele şcolare ( pentru scolile alolingve)
Activitatea interactivă sub formă de joc poate fi folosită şi în clasa 1, şi a 2 ca metodă de învăţare a vocabularului. Scopul ei este să consolideze cunoştinţele elevilor la tema " Rechezitele şcolare". Poate fi utilizată ca mijloc de evaluare a cunoştinţelor la temă.
Stilurile funcționale ale limbii române. Stilul publicistic
Florea Margareta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 10-й класс, Геометрическая интерпретация некоторых уравнений II-ой степени с двумя...
Лунгу Евгения
Тема: Геометрическая интерпретация некоторых уравнений II-ой степени с двумя неизвестными Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mecanica.
Această activitate este menită să dezvolte elevului competența de cercetare. De asemenea, completează strategiile de asimilare a informației științifice.
Test de evaluare - unități de măsură pentru volum.
Activitatea va fi un test interactiv pe KAHOOT. Testul va putea fi folosit la clasă ca și pregătire pentru testul final de evaluare.
Racul, broasca si stiuca
Panainte Inga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Trusa de urgenta in caz de stres
Golovatiuc Victoria
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Площадь квадрата. Площадь прямоугольника
Sidenco Irina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Traficul rutier
Blanari Albina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Organizarea internă a Țărilor Române
Dezvoltarea competenței de lucru cu limbajul istoric, poate fi utilizat pentru evaluarea temei pentru acasă sau la lecții de sinteză
Русский язык, 7й класс, Сократ. Чтение – вот лучшее увлечение. Употребление глаголов на -ся...
Гыскэ Елена
Тема: Сократ. Чтение – вот лучшее увлечение. Употребление глаголов на -ся, -сь в прошедшем времени Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cercul. Definiție. Elemente
Spinei Raisa
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Mediile subecuatoriale

Igiena sistemului respirator.
Exercițiu în care elevii trebuie să recunoască denumirile afecțiunilor sistemului respirator.
В дружбе есть святая пробa 2
Шевчук Тамара
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Crăiasa Zăpezii de Hs. Ch. Andersen.
Crăiasa Zăpezii este un proiect de lecție interactivă cu imagini ale personajelor principale,un filmuleț audio-video, mai multe activități interactive, un link pentru un cântecel și doua chestioare de evaluare. Competențe specifice pe care le vor dezvolta elevii: 1.2 Identificarea unor informații variate dintr-un text audiat; 3.2 Identificarea mesajului unui text în care se realizează întâmplări, fenomene din universul cunoscut; 4.2 Redactarea unor mesaje simple cu respectarea convențiilor de bază.
Adverbul.
Elevii vor completa spaţiile libere ca să obţină definiţia adverbului.
Terminologie matematică - clasa I.
MÎNZICU SIMONA VALENTINA
Scop: Verificarea cunoștințelor privind terminologia matematică specifică operațiilor de adunare și scădere.
The way we dress
Antociuc Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Filme cu desene animate îndrăgite
Gnatiuc Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cuvinte ce conțin grupul ci
construirea de cuvinte cu ajutorul imaginilor
Cuvântul, parte de vorbire.
Joc didactic (OINA)
Уравнения в множестве N.
Тема: Уравнения в множестве N
Polisul.
Este un exercițiu necesar fixării noțiunilor istorice din cadrul lecției ”Polisul. Organizarea internă. Sparta și Atena.”
Metanalul și etanalul
Fratea Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tipuri de bază ale produselor de îmbrăcăminte pentru bărbați.
Exercițiu interactiv tip Răspuns text liber realizat cu aplicația LearningApps; sarcina de lucru vizează identificarea de către elevi a tipurilor de bază ale produselor de îmbrăcăminte pentru bărbați, pe baza definițiilor acestora.
Biologia, Clasa 12, Lecția 3
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Русский язык и литература, 3-й класс, Имя прилагательное как часть речи
Соммер Наталья
Тема: Имя прилагательное как часть речи Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sistemul endocrin. Caracteristica generală
Chirița Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Liste în HTML.
Țurcanu Alla
Această activitate va facilita însușirea de către elevi a etichetelor ce permit organizarea textului din documentele HTML în formă de liste.
Le parler jeune.
Țurcan Tatiana
Le conditionnel présent Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ştiu să depăşesc conflictele
Bivol Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
The Seasons. Months of the year.
Pupils learn and distinguish the months of the year in a certain season playing an interactive game.
Русский язык и литература, 3-й класс, Г.А. Скребицкий «Передышка». II часть
Соммер Наталья
Тема: Г.А. Скребицкий «Передышка». II часть Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Les synonymes.
À la fin de la classe, les élèves vont apprendre à connaître les sens de divers mots en contexte.
Modelul planetar al atomului. Nucleul atomic. Constituenții nucleului atomic.
Balmuș Olga
Activitatea este recomandată pentru etapa „Realizarea sensului”. Elevii nu au nevoie de un cont.
Sănătatea personală şi socială – condiţie a calităţii genofondului
Dorin Galben
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Africa - procese și fenomene geografice de risc: furtuni de nisip/ praf, deșertificarea , epidemiile , fenomenul de malnutriție.
Tema a fost elaborată pentru elevii de clasa a VI-a , la Unitatea de învățare -Africa , conform noului Curriculum disciplinar din 2019. Ca Unități de competență: 2.3 - ordonarea ghidată a elementelor, proceselor și fenomenelor gepgrafice în reprezentări grafice și cartografice. 3.1 - identificarea ghidată a situațiilor-problemă ale mediului la nivel regional . 3.2 - recunoașterea dirijată a relațiilor cauză-efect în cadrul unor situații problemă ale mediului la nivel regional. Se atrage atenția în mod conștient a situației problematice și precare existente pe continetul African : extinderea fenomenului de deșertificare, schimările climatice ce au dus la o înmulțire a furtunilor de praf/ nisip , creșterea numărului de îmbolnăviri și apareiției de epidemii datorită condițiilor precare de igienă și lipsa educației , ceea ce afectează întreaga populație a Terrei , precum și a fenomenului extrem de grav al malnutriției din Somalia și nu numai. Elevii au luat cunoștință și asupra câtorva măsuri de soluționare a acestor situații -problemă cu care se confruntă și la moment acest mare continent.
Химия, 12-й класс, Производство цемента
Кадина Марина
Тема: Производство цемента Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tonu Iana
Ordinea efectuării operațiilor
Jocul puzzle urmărește consolidarea ordinii operațiilor de adunare, scădere și înmulțire.
Строение прокариотной клетки
Задание направлено на изучение строения прокариотной клетки, выявление особенностей строения органоидов и структур клетки бактерии.
Test de evaluare: ,,Părțile de propoziție”
Activitatea are drept scop evaluarea modului în care: -elevii recunosc părțile principale și părțile secundare de propoziție; -elevii pot identifica părțile de propoziție dintr-un enunț dat; -elevii cunosc și operează cu terminologia de propoziție simplă, propoziție dezvoltată, subiect, predicat etc.
Повторение: структура эссе. Заключение. Урок 3
SevciucTatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Materiale, instrumente și tehnici de artă plastică. Tehnica ștampilare
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Polul Nord. Polul Sud
Activitatea propusă în Learning Apps este un text lacunar cu variante de răspuns, în care elevii trebuie să completeze cu informații veridice propozițiile despre mediul de viață reprezentate de Polul Nord și Sud. Poate fi utilizat ca mijloc de verificare a cunoștințelor studiate.
Lumea organică.Australia.
Gota Ina
Scopul activității este evaluarea cunoștințelor privitoare la recunoașterea speciilor de plante și animale caracteristice zonelor naturale ale Australiei.
Renașterea și Umanismul
Margareta Munca
Cele mai importante lucruri despre renaștere și umanism - un test de cultură generală.
Русский язык, 5-й класс, Буква Цц (цэ)
Ляшенко Ольга
Тема: Буква Цц (цэ) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Caracterizarea generală a zonelor naturale. Zona de silvostepă
Dumbrava Ecaterina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Logaritmul unui număr real pozitiv. Proprietăţi.
Activitatea este creată cu LearningApps, conţine un set de exerciţii interactive, poate fi folosită ca evaluare formativă sau ca o activitate de consolidare a cunoştinţelor. Conţinuturile revizuite: Logaritmul unui număr real pozitiv. Proprietăţi. Elevii vor dezvolta competenţe specifice: 1.2 Efectuarea trecerii de la o formă de scriere a numerelor reale la alta; 1.4 Aplicarea în calcule a proprietăţilor şi operaţiilor cu logaritmi.
Remedierea discalculiei.
Dezvoltarea abilităților de calcul pentru copiii cu dificultăți de învățare. Adunări 1-10.
Проект. Основные этапы проекта
Doncenco Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Limba si literatura gagauza. 2019
Recapitulare la unitatea Copilul și Patria
Rosfinschi Mariana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Matematică şi Explorarea Mediului -vizează o recapitulare/evaluare finală pentru clasa pregătitoare/ iniţială pentru clasa I.
Scop- evalurea cunostintelor dobandite la clasa pregătitoare Competente- Recunoaşterea numerelor în concentrul 0-10/ *în concentrul 0-31 Compararea cardinalelor unor mulţimi având cel mult 10 obiecte/*cel mult 31 de obiecte Utilizarea unor unităţi de măsură pentru determinarea/ estimarea duratelor unor evenimente familiare Realizarea unor schimburi echivalente valoric folosind reprezentări neconvenţionale în probleme-joc cu numere din concentrul 0-10/*0-31 Conținuturile tematice- numerație, şiruri, vecini, aflarea unui termen necunoscut utilizând balanța, adunări şi scăderi cu numere în concentrul 0-31, zilele săptămânii, anotimpuri.
Биология, 10-й класс, Царство Грибы (Fungi). Отделы Зигомицеты, Аскомицеты
Баранчук Людмила
Тема: Царство Грибы (Fungi). Отделы Зигомицеты, Аскомицеты Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Molecule
Noțiuni despre molecule, nivel clasa a VII-a
Trouve les vêtements dans la grille
Elevii se vor familiariza cu obiectele de îmbrăcăminte mai ușor prin joc
Textul științific: „Peștii”.
Buduleanu Alina Marilena
Elevii vor studia textul științific „Peștii” (adaptare www.wikipedia.ro). Textul prezentat în StoryJumper le va permite copiilor să asculte apoi să citească, la rândul lor, corect și expresiv.
Урок обобщения и самооценивания. В начале большого пути
Aurelia Andries
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Arta Evului Mediu Arta Bizantină Arta Romanică Arta Gotică
Veta Dascăl
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Цифровое Образование. 2019
Barbarova Natalia
Proprietăţile chimice
Burcovschi Stela
ale alcoolilor Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
UK National Symbols and Values
Lungu Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Русский язык и литература, 3-й класс, Изменение имени прилагательного по родам
Соммер Наталья
Тема: Изменение имени прилагательного по родам Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Деепричастный оборот. Знаки препинания
Быкова Людмила
Тема: Деепричастный оборот. Знаки препинания Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
L'article.
Scop: evaluarea cunoștințelor referitoare la articolul limbii franceze. Competențe dezvoltate: înțelegerea textului scris/ producerea de mesaje orale în limba franceză. Conținuturi tematice evaluate: articolul hotărât, articolul nehotărât, articolul partitiv/genitival al limbii franceze.
Probleme de mărire a unui număr cu câteva unități
Suhin Angela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
EMPATIA
Iubesc oamenii în toată diversitatea lor, cu toate stările lor...pentru că simt că am fost și sunt fiecare dintre ei... Trăim într-o lume a vitezei, într-o lume în care dacă ceea ce spui nu este scurt, la obiect și de impact, atenția zboară instant, într-o lume în care timpul e prea scurt, sarcinile prea multe, zâmbetele prea puține și pierdem de fapt ceea ce este cel mai important: să fim oameni. Prima condiție pentru a fi un OM este să vrei să-ți pui papucii celuilalt și să umbli puțin cu ei, pentru că numai așa vei putea să-l înțelegi pe cel de lângă tine, dacă vei privi lucrurile din punctul lui de vedere. Astfel la ora de DP, într-o zi de toamnă, luni, cu elevii clasei a VI-a, mi-am propus să discutăm despre o trăsătură de care avem cu toții nevoie: empatia. Obiectivul meu a fost să dezvolt la copii această abilitate, să le explic de fapt ce este empatia și ce presupune ea pentru ca aceștia să conștientizeze importanța ei. Competența generală: Relaționarea armonioasă cu ceilalți în contexte școlare și extrașcolare diferite Competența specifică: 2.1. Exprimarea emoțiilor în acord cu nevoile personale și cu specificul situațiilor Activitatea are în vedere următoarele conținuturi din programa școlară de Consiliere și dezvoltare personală pentru clasa a VI-a: relați dintre evenimente, gânduri, emoții și comportamente Strategii didactice: învățarea prin descoperire, conversația, dezbaterea, jocul de rol, problematizarea.
Cine știe câștigă!
Test cultură generală
Жизненные циклы растений и животных
Tihoniva Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Formarea R.S.S.M. și
Cerbușca Pavel
instaurarea regimului comunist Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Conversații la telefon. Reguli esențiale de comunicare la telefon
Gnatiuc Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Expresii frazeologice.
O activitate cu imagini sugestive, materiale video la tema respectivă, în cadrul căreia, se formează competența de valorificarea potențialului expresiv al părților de vorbire în textele studiate, accentul punându-se , mai mult pe abilitatea de utilizare a a cestora în contexte diferite.
Probleme de comparare
Vangheli Virginia
prin scădere Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Munții Carpați.
Identificarea și prezentarea marilor unități geografice ale României:Munții Carpați
Zona de stepă
Dumbrava Ecaterina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Primul ajutor în caz de traume şi înec
Blanari Albina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md cu susținerea Direcției prevenirea riscurilor IGSU,pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Химия, 11-й класс, Систематическая номенклатура предельных углеводородов
Чебану Ольга
Тема: Систематическая номенклатура предельных углеводородов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Compararea și ordonarea numerelor de la 0 la 100.
Jocul antrenează memoria și gândirea logică la rezolvarea exercițiilor și problemelor la tema : Compararea și ordonarea numerelor de la 0 la 100. Dezvoltă abilitățile de calcul oral. Vor revizui materialul studiat la ore.
Gap fill activity
Un exercițiu potrivit pentru o activitate de lead in
Muzica în viața mea.
Consolidarea cunoștințelor despre muzică.
Dispozitive digitale
Lișman Doina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Transportul şi căile de comunicaţii
Dorin Galben
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Expoziții, vernisaje
Veta Dascal
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Cuantificatorii existențial și universal. Metoda reducerii la absurd
Cioruţa Andreana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Profesia preferată

Verb "to be"
Munteanu Elvira
Această sarcină ajuta la fixarea cunoștințelor și se poate de folosit ca o evaluare formativă. Putem să evaluăm fiecare elev în parte. Prin el motivăm elevii de a juca.
Математика, 10-й класс, Выпуклые четырёхугольники: трапеция. Свойства. Признаки
Лунгу Евгения
Тема: Выпуклые четырёхугольники: трапеция. Свойства. Признаки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cultura si știința universală în perioada postbelică
Uzicov Nina
Tema: Cultura si știința universală în perioada postbelică Profesor: Uzicov Nina Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Matrice inversabile
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
PĂRȚILE DE VORBIRE.
SCOPUL: Recunoașterea părților de vorbire cunoscute: substantivul, adjectivul, verbul, pronumele, numeralul. COMPETENȚE: Receptarea de mesaje scrise în diverse contexte de comunicare. Manifestarea atenţiei faţă de diverse tipuri de mesaje în contexte previzibile. CONȚINUTURI: Intuirea claselor morfologice: substantiv, adjectiv, pronume, verb, numeral.
Современный рынок труда, профессиональная мобильность
Doncenco Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Calculul limitelor funcției cu ajutorul derivatei. Regulile lui l'Hospital
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Găsește litera finală a cuvântului.
Activitatea este creată sub forma unei benzi de film, în care apar diverse imagini. Elevul va trebui să identifice cu ce sunet se termină cuvântul reprezentat de imagine.
Înmulțirea.
Consolidarea cunoștințelor legate de înmulțire.
Tipuri de date structurate.
Țurcanu Alla
Prin intermediul acestui test formativ elevii își vor consolida cunoștințele referitor la tipul structurat de date - șir de caractere.
Биология, 11-й класс, Заболевания и гигиена нервной системы
Мамалига Анна
Тема: Заболевания и гигиена нервной системы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Propoziții subordonate Sb, Pr, At, Cd, Ci.
Scopul activității: Consolidarea cunoștințelor Competențe specifice: Explicarea funcționării sistemului fonetic, lexical al limbii române Conținutul tematic: Propoziția subiectivă, predicativă, atributivă, completivă directă și indirectă
Sinonime.
Activitate de verificare a cunoștințelor despre sinonime.
Химия, 9й класс, Общая характеристика металлов. Сплавы
Акиндинова Наталья
Тема: Общая характеристика металлов. Сплавы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Jocurile didactice în activitatea logopedica Aspect Gramatical
Blaga Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Cum știm să folosim numere naturale?;

Numerele de la 21 până la 100
Căldare Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Dezvoltarea limbajului - Alcătuirea propozițiilor cu ajutorul cuvintelor din imagini
Această resursă este un instrument minunat pentru a-i ajuta pe elevi să formuleze propoziții simple și chiar să construiască o poveste pornind de la desenele prezentate.
Українська мова і література, 10й класс, Зміни в українському правописі
Курич Олена
Тема: Зміни в українському правописі Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Transformarea fracției zecimale în fracție ordinară.
Elevul trebuie să transforme fracția zecimală în fracție ordinară ireductibilă și să aleagă răspunsul corect din cele 4 răspunsuri afișate.
Eu spun una, tu spui multe!
Joc de cuvinte - trecerea substantivului de la singular la plural
Celuloza
Lașco Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Origin of the Universe Big Bang Theory

Українська мова і література, 3-й класс, Типи текстів. Текст – розповідь
Рябой Алла
Тема: Типи текстів. Текст – розповідь Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
LES VÊTEMENTS
Elevii vor învăța să prezinte/descrie ce obiecte de îmbrăcăminte poartă, ce accesorii și ce încălțăminte.
Numere raţionale
Orlov Diana
Un joc didactic interactiv , care va dezvolta competenţele de recunoaştere şi clasificare a numerelor raţionale.
Vorteile und Nachteile der digitalen Medien
Lucia Bivol
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Биология, 7-й класс, Тип Хордовые. Класс Птицы
Русу Виктория
Тема: Тип Хордовые. Класс Птицы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Best Friends
Cebanu Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Salinschi Lilia
Marea schismă a Bisericii Creştine. Cruciadele

Answergarden - Intrebare despre scoala de vara.
Utilizăm Answergarden pentru a intreba elevii ce fac in vacanta de vara.
Activitatea nervoasă superioară: procese corticale fundamentale
Coșcodan Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Мы в России. Ехать, лететь на чем? Идти как? С кем?
Leaşenco Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Propozițiile subordonate
Dascălu Andreea Mădălina
Elevii își vor îmbunătăți cunoștințele în recunoașterea diferitelor tipuri de subordonate
Adunarea numerelor naturale în concentrul 0-100.
Efectuarea de adunări , mental şi în scris, în concentrul 0-100: Efectuarea de adunări în concentrul 0-100 ; Utilizarea unor denumiri şi simboluri matematice . Utilizarea numerelor în calcule elementare.
Text literar/ nonliterar
Se urmărește formarea competentelor de comunicare, adaptarea comunicării în funcție de situația ivită prin identificarea tipurilor de text și a caracteristicilor acestora pentru a le diferenția.
Биология, 11-й класс, Вкусовой анализатор и вкусовые раздражители
Баранчук Людмила
Тема: Вкусовой анализатор и вкусовые раздражители Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык, 9й класс, Предложение. Текст. «Материнская любовь» по М. Мащенко
Tema: Я и моя семья. Буквы Вв (вэ), Фф (эф) Profesor: Ляшенко Ольга Autor: Бабич Светлана Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 5-й класс, Буква Ъ (твёрдый знак). Глаголы движения
Ляшенко Ольга
Тема: Буква Ъ (твёрдый знак). Глаголы движения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia8
Subotin Iurie
Legendele Olimpului.
Un puzzle pentru lectia Legendele Olimpului
Arnaut Angela
Organisme omnivore
Cîrja Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Capitolul II. Tema 10 Scheletul apendicular.
Activitatea interactivă poate fi aplicată la etapa de evocare, pentru a verifica nivelul de însușire a materialului.
Auzul fonematic pe înțelesul părinților
Dorofeeva Ala
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Filumul Algele brune (Phaeophyta)
Gîțu Ana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биология, 11-й класс, Органы чувств и их раздражители. Общая характеристика анализаторов
Мамалига Анна
Тема: Органы чувств и их раздражители. Общая характеристика анализаторов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Scrisoarea III de Mihai Eminescu
Familiarizarea cu textul, citirea cursivă, expresivă. Noțiuni de vocabular.
Adunarea si scăderea nr.nat. de la 0 la 10
- consolidarea terminologiei specifice operației de adunare; - consolidarea terminologiei specifice operației de scădere; - realizarea de calcul corect; - rezolvarea de probleme cu o singură operație.
Русский язык и литература, 7-й класс, Разряды наречий по значению
Куркина Наталья
Тема: Разряды наречий по значению Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Физика, 9-й класс, Глаз естественная оптическая система
Вангелий Виктория
Тема: Глаз естественная оптическая система Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Elemente de limbaj plastic. Culori primare.
Quiz cu alegere multiplă: culori primare.
Русский язык и литература, 11-й класс, Любовь как стихийная сила и как ”поединок роковой”...
Ермолаева Тамара
Тема: Любовь как стихийная сила и как ”поединок роковой”. Политические и историко-философские взгляды Ф.И. Тютчева. Тема России в творчестве поэта. Любовная лирика Ф.И. Тютчева Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (1)
Andronic Carolina
Ortograma sa/s-a.
Identificarea ortogramelor potrivite în propoziţie.
Scoaterea întregului din fracție.
Pentru etapa de evocare la scoaterea întregului din fracție.
Биология, 6-й класс, От клетки - к организму
Мущински Галина
Тема: От клетки - к организму Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 1-й класс, Твёрдые/мягкие согласные звуки [м], [м']. Буквы М, м...
Дубчак Алла
Тема: Твёрдые/мягкие согласные звуки [м], [м']. Буквы М, м. Слоги-слияния Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia3
Costru Lucia
Terminologie matematică.
Jocul creat are ca scop identificarea şi consolidarea limbajului matematic în situaţii de învăţare. Cuvintele sunt ascunse într-o grilă de litere.
Limba gagauza
The clothes We wear, vocabulary and future simple tenses
Cernei Kristina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Domnitori
Elevii trebuie să ordoneze cronologic domnitorii români numiți.
Compararea puterilor.
Lecția de predare învățare, realizată cu ajutorul platformei Livresq
Translația. Proprietăți. Aplicații
Cazacu Ala
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Politica – cum își rezolvă problemele într-o comunitate democratică
Golban Petru
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 6-й класс, Возвратное местоимение
Манукян Мери
Тема: Возвратное местоимение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 1й класс, Гласный звук [а]. Буква Я
Самошина Светлана
Тема: Гласный звук [а]. Буква Я Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adaptările structurale ale organismelor la factorii de mediu
Blănaru Alina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Magic English. Pupil's Book. Limba engleza. 2018
Prepoziția, locuțiunea prepozițională
Revenco Tatiana
test propus pentru determinarea nivelului de înțelegere a temei: Prepoziția și locuțiunea prepozițională
Romanul Ion de L.Rebreanu.
V]rlan Stella
Verificarea lecturii romanului Ion de L.Rebreanu.
„Ciuleandra” de Liviu Rebreanu, I oră
Frunze Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Energia cinetică
Ciuvaga Victor
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Spânzurătoarea
Consolidarea cunostintelor despre mediul cosmic.
Textul ,, Mărinimie " după Emil Gârleanu
Exerciții de înțelegere și de explorare a textului.
Cum să controlezi ce cred alții despre tine?

Математика, 10й класс, Уравнения и неравенства I-ой степени с одним неизвестным и приводимые к ним
Лунгу Евгения
Тема: Уравнения и неравенства I-ой степени с одним неизвестным и приводимые к ним Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adresarea
Leancă Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Diagnosticul și profilaxia bolilor ereditare
Hîncu Valentina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Australia și Oceania poziția fizico-geografică.
Activiatea poate fi utlizată în cadrul lecției.
„Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija. Interpretarea textului
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Potrivește noțiunile-cheie ale realismului cu definițiile lor
Acest exercițiu are drept scop consolidarea cunoștințelor despre curentul literar realismul.
Sunt un om - Om care creşte
Turchină Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Amplificarea sindromului epuizării profesionale în perioada instruirii la distanță
Causnean Larisa
Nuvela. Tipuri de nuvele

Родная земля и ее защитники в стихах русских поэтов. Стихотворение А.Т. Твардовского "Рассказ Танкиста
Brijatiuc Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Arta Renașterii. Pictura
Veta Dascăl
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Evaluare sumativă la Modulul 4. Varietatea genurilor muzicale .
Test sumativ ,care evaluiază cunoștințele elevilor . Competenţe muzicale - aplicarea cunoştinţelor muzicale în activităţile muzical-didactice ale lecţiei.
Pacea și conflictul
Golban Petru
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Conditionals.
Munteanu Elvira
Este in test de verificare a cunoștințelor .(conditional 1;2;3)
Textul liric. „Lacul” de Mihai Eminescu.
Scopul activității este de a pregătiti elevii de o nouă lecție, făcându-i să rezolve un puzzle cu scriitorul despre care vom vorbi în noua lecție. Plecând de la rezolvarea rebusului se va face un brainstorming despre Mihai Eminescu și operele sale.
Animale vertebrate. Încrengătura Cordata. Clasa Mamifere
Munteanu Marcela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Introducerea factorilor sub radical, scoaterea factorilor de sub radical.
Vasilache Galina
Joc- găsește perechi. Aplicarea numerelor reale și a mulțimilor numerice studiate în diverse situații.
Dragaica
Angela Ciobanu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Sistemul noțiunilor chimice și legile fundamentale utilizate pentru a caracteriza substanța
Rotari Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Găsește cuvintele
Consolidarea notiunilor de astronomie.limba română si matematică,a notiunilor de astronomie.
Proprietatea publică și proprietatea privată
Golban Petru
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Metoda lui Gauss (partea a II-a)

Sunetul și litera Z.
Lecția Sunetul și litera Z stă sub semnul zarzărului care abia așteaptă să înflorească. De aceea, am ales imaginea unei crengi de zarzăr în care am inserat elemente interactive cu sarcini de lucru. 1. Pentru Captarea atenției am utilizat un fragment video al melodiei Rapsodii de primăvară în care am inserat 3 întrebări. 2. Sarcina 1 solicită completarea de post-ituri cu rezolvările cerințelor date. (Se trage întâi post-itul sub întrebarea la care vrei să răspunzi și apoi se completează). 3. Sarcina 2 are ca cerință formarea de cuvinte după un cod dat și realizarea corespondenței între cuvântul descoperit și imaginea pe care acesta o sugerează. 4. Sarcina 3 solicită ordonarea cuvintelor în conformitate cu anumite domenii precizate. 5. Sarcina 4 este reprezentată de un joc Wordwall în care trebuie ordonate cuvintele pentru a se forma propoziții. Aplicații folosite: Genially, Nearpod, Wordwall și LearningApps
Probleme simple de aflare a sumei și diferenței.
Consolidarea cunoștințelor de rezolvare a problemelor simple.
Poziția, funcția de bază și igiena sistemului excretor
Cîrja Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fluxul magnetic. Inducția electromagnetică. Legea lui Faraday
Nagoreanscaia Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Watching the box
Cernei Kristina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Reguli de comportate in caz de cutremur, pe stradă
IGSU Romania
Ministerul Afacerilor Interne - Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență derulează campania națională de informare preventivă, al cărei obiectiv principal este conștientizarea, informarea și pregătirea populației pentru a reacționa corect în situația producerii unui cutremur.
Vitaminele copilăriei mele.
Scopul acestei activități este de ai ajuta pe copii să recunoască mai ușor legumele și fructele și să deducă deosebirea dintre ele.
Neologismele
Materialul vizează o sistematizare a sensului câtorva neologisme
Balada „Miorița”
Borș Angela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Litera K
Exerciții de identificare a literei, completare a propozițiilor lacunare, despărțire în silabe, asociere
Socotim și ne distrăm!
Verificarea adunării și scăderii cu una /doua unități în limitele 1-5
Prințesa și bobul de mazăre.
Formularea răspunsurilor la întrebările propuse.
Știrile veridice/
Cerbușca Pavel
știrile false Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Piramide matematice: Joc matematic cu adunări de numere naturale 0-100.
Fișa conține 3 piramide care trebuie completate cu răspunsuri la diferite exerciții de adunare ale unor numere naturale 0-100.
Legăturile genetice dintre hidrocarburi
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sunetul [j] şi litera de tipar J. Litera J mare de mână
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sistemul solar.Planetele.Joc.
Elevii vor fi evaluați sub formă de joc despre noțiunile legate de planete și despre Sistemul solar.
Alcătuirea formulei după valență.
Fișă propusă elevilor la etapa extensie studiul temei Alcătuirea formulelor după valență.
Русский язык и литература, 7-й класс, Причастный оборот. Знаки препинания в предложениях...
Сава Наталья
Тема: Причастный оборот. Знаки препинания в предложениях с причастным оборотом Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Algoritmi repetitivi. Ciclu cu condiție.
Braguța Ina
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Date inițiale în proiectarea îmbrăcămintei.
Exercițiu interactiv tip Joc - Perechi realizat cu aplicația LearningApps; sarcina de lucru vizează consolidarea cunoștințelor referitoare la dimensiunile utilizate în proiectarea îmbrăcămintei.
Sărurile. Obținere
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Universul meseriilor.
Jocul are ca scop descoperirea, informarea şi consolidarea cunoştinţelor despre importanţa meseriilor.
Lectia1
Țurcan Tatiana
Охраняемые природные территории Р. Молдова
Parancenco Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Ecuația undei plane
Burleai Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Autonomia și independența – semne ale maturității
Diana Ștefaneț
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 1-й класс, Согласные звуки [ф], [ф']. Буквы Ф, ф
Самошина Светлана
Тема: Согласные звуки [ф], [ф']. Буквы Ф, ф Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Eu la școală
Spinei Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Summer Vacation
Jelihovschii Diana
Activitatea este destinată pentru a verifica înțelegerea textului/dialogului
Биология, 10-й класс, Царство Растений. Отдел Папоротникообразные. Отличительные черты и особенности
Баранчук Людмила
Тема: Царство Растений. Отдел Папоротникообразные. Отличительные черты и особенности Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Describing people- personality features.
Activitatea presupune verificarea cunoștințelor lingvistice privind descrierea personalității cuiva.
Elementele comunicării. Comunicarea monologată
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Правила поведения в случае пожара в жилых домах и общественных местах
Грекова Ирина
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Compușii sodiului și potasiului
Chișca Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Serbari/prezentari proiecte/evenimente digitale.
Activitatile artistice constituie modalitati de exprimare libera pentru toti copiii.Pornindu-se de la o tema data, cu o organizare stabilita de comun acord cu toti elevii clase, se pot realiza momente individuale/perechi.Aplicatia Padlet aduna toate aceste momente, dand viata unui real montaj/serbare/prezentare proiect, eveniment ce poate fi urmarit simultan de toti elevii clasei, parinti, profesori, invitati.
Химия, 12-й класс, Анализ смеси катионов
Дымовская Галина
Тема: Анализ смеси катионов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Poziția, funcția și igiena sistemelor de organe cu funcție de nutriție la om.
Posterul digital este o activitate interactivă care poate fi utilizată la realizarea sensului șiare ca scop evidențierea relației dinmtre sistemele cu funcție de nutriție ale omului.
”Limba noastră ” de A. Mateevici. Mesajul textului.
Proiectul de lecție conține diverse strategii didactice interactive de identificare/ formulare a mesajului operei lirice.
„Făptura mamei” de Grigore Vieru. Lectură și observare
Leancă Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Formule de calcul prescurtat.
Cu ajutorul acestui joculet, elevii vor învăța formulele de calcul prescurtat.
Obștea sătească la români - factor de unitate și continuitate românească
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Contagion
Este o activitate ce familiarizează elevii cu mijloace de protecţie în timp de pandemie, are ca scop dezvoltarea competenţei comunicative: receptarea mesajelor orale şi producerea celor scrise.
U.I.5 – Adunarea și scăderea nr.nat de la 0 la 31 fără trecere peste ordin
- realizarea de calcule fără trecere peste ordin; - consolidarea noțiunii de răsturnatul unui număr;
Русский язык и литература, 5-й класс, Типы речи. Повествование
Брижатюк Ольга
Тема: Типы речи. Повествование Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Гражданское воспитание, 12-й класс, Пути разрешения проблем сообщества
Бабина Юлиана
Тема: Пути разрешения проблем сообщества Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Rezolvarea problemelor ce
Subotin Iurie
vizează soluțiile, interacțiunile în soluții, interacțiunile în soluții cu excesul unei substanțe reactante Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lumea poveștilor
Din lumea poveștilor, vă ofer pe pagina mea Socrative , secțiunea Teacher cod BANEA9334, un test de evaluare a cunoștințelor .
Sisteme de ecuații liniare de tipul n × n, n ϵ N*, n ≤ 3
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 11-й класс, Понятие последовательности действительных чисел.
Гордилова Ирина
Тема: Понятие последовательности действительных чисел. Классификация Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Azotul – element chimic și substanță simplă
Dîru Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Din lumea celor care nu cuvântă - Recapitulare finală.
O lecție integrată de recapitulare finală care are scopul de consolidare a cunoștințelor dobândite de elevi la disciplina Comunicare în limba română și aprofundarea lor pe nivele superioare de înțelegere și aprofundare.
Găsește perechea
Joc de consolidare al literei Ă
Unităţi de măsură pentru timp- by Gogu Mihaela
Jocul creat are ca scop aprofundarea, evaluarea sau recapitularea cunoştinţelor despre timp, despre oră, minut, secundă, ca unităţi de măsură mai mici decât o zi. De asemenea, verifică cunoştinţe şi despre unităţile mai mari decât o zi- săptămâna, luna, anul, precum şi despre ceas, ca instrument de măsură a timpului.Formează, la elevi, competenţe de rezolvare rapidă a unor situaţii.- problemă, dezvoltă gândirea logică, raţionamentul atenţia, memoria, limbajul şi creativitatea.
Intervale de numere reale și operații cu ele
Galina Obletsova
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Как контролировать себя, когда ты на грани? Управляем негативными эмоциями.

Русский язык и литература, 4-й класс, Тема текста. Главная мысль текста. Деление текста на части...
Трунина Валентина
Тема: Тема текста. Главная мысль текста. Деление текста на части. План текста Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Seaport cities
Olaru Tatiana
Part II Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Acordul adjectivului cu substantivul
Panainte Inga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
După ciuperci. Litera P p
Pușcaș Veronica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 2-й класс, Звертання
Рябой Алла
Тема: Звертання Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Personalități Notorii. Modele demne de urmat
Dragalin Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Compusi ionici
Cozma Mariana
Prin completarea rebusului, elevii vor afla titlul lecției noi.
Valori culturale românești în lume
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 2-й класс, Пантелеймон Образцов «На концерте»
Король Лариса
Тема: Пантелеймон Образцов «На концерте» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Evoluția Basarabiei în cadrul României Mari
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectura și observarea textului „Crăiasa din povești” de Mihai Eminescu

Cartea vacanței de vară.
Am realizat o cărticică cu aplicația StoryJumper care să-i ghideze pe copii în activitățile din vacanța de vară.
Poziția fizico-geografică a Americii de Sud
Identificarea particularităților poziției fizico-geografice a Americii de Sud
Гражданское воспитание, 5-й класс, Кто Я? Моя идентичность
Бахрин Джонетта
Тема: Кто Я? Моя идентичность Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Reacțiile chimice și monitorizarea mediului
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cuboidul. Desfășurata cuboidului. Suprafața cuboidului. Volumul.
Activitatea este pentru etapa de evocare. Nu este necesar de a crea un cont.
Alcadienele - caracterizare generală
Consolidarea cunoștințelor la clasa dată de hidrocarburi.
Danny, cram game
A cram game designed to enhance the knowledge about the plot and characters of 'Danny the Champion of the World' by Roald Dahl.
Hidrocarburi saturate
Putină Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Degrees of Comparison of Adjectives
Fisa verifica cunostintele elevilor despre gradele de comparatie ale adjectivului: gradul comparativ, respectiv gradul superlativ.
Математика, 4-й класс, Геометрические тела
Зубку Анжела
Тема: Геометрические тела Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Информатика, 10-й класс, Языки программирования. Понятие o данных
Сакара Андрей
Тема: Языки программирования. Понятие o данных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Basmul „Prâslea cel voinic și merele de aur” caracterizare de personaj
Oleinic Viorica
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Sărbători Naționale
Dragalin Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Физика, 8-й класс, Решение задач применение закона Ома для участка электрической цепи
Беляева Светлана
Тема: Решение задач применение закона Ома для участка электрической цепи Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Compararea numerelor naturale.
Craciuneanu Luminita
Activitatea are ca scop consolidarea cunoștințelor despre numerație și compararea numerelor cuprinse în concentrul 0-31.
Химия, 8-й класс, Химические свойства оксидов
Терлецкая Алла
Тема: Химические свойства оксидов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Formează perechi de elemente identice.
Realizarea de către copii a unor perechi de elemente identice in scopul dezvoltării unei vizualizări cât mai corecte la prima vedere a imaginilor prezentate
Andy's Town Part 2
Schneider Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Тригонометрические уравнения вида
Egorova Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Развитие личности, 5-й класс, Любимая профессия
Баранчук Людмила
Тема: Любимая профессия Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Scriitori români
Materialul își propune să prezinte câteva personalități marcante ale literaturii române care au contribuit la dezvoltarea acesteia. Fie că i-ai studiat în liceu sau că i-ai descoperit în adolescență prin intermediul lecturilor de la școală, scriitorii români ți-au colorat în nuanțe frumoase serile. Acest top pe care l-am propus nu se vrea un clasament, ci o opinie subiectivă a unui cititor pasionat. Fiecare dintre noi are scriitorii săi preferați, alături de care trăiește cele mai frumoase povești.
Legea miscarii oscilattii armonice
Burleai Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Химия, 12-й класс, Производство стекла
Кадина Марина
Тема: Производство стекла Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 1-й класс, Сложение и вычитание до 10
Мащенко Анна
Тема: Сложение и вычитание до 10 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 3-й класс, Вычитание с переходом через разряды десятков и сотен
Балацел Татьяна
Тема: Вычитание с переходом через разряды десятков и сотен Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Numerele naturale de la 0 la 31. Scăderea cu trecere peste ordin (ZU- U) .
(clasele Pregătitoare- I) Numerele naturale de la 0 la 31. Scăderea cu trecere peste ordin (ZU- U) Tipul lecţiei: evaluare Competenţe specifice: 1.4. Efectuarea de adunări şi scăderi, mental şi în scris, în concentrul 0-100, recurgând frecvent la numărare Obiectiv de evaluare: să calculeze mintal adunările date; obiectivul este îndeplinit dacă elevii calculează mintal cel puţin 75% din exerciţiile date.
Recunoaște formele geometrice
Evaluarea cunoștințelor privind formele geometrice și identificarea acestora.
Sisteme de ecuații liniare de tipul m × n, m, n ϵ N*, m, n ≤ 4
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
„Căţeluşul şchiop”

Viziune de ansamblu asupra fenomenului literar basarabean

Exerciții simple de adunare și scădere.
Scopul activității este de ai învăța pe copii să deducă exerciții simple de adunare și scădere, sa-și formeze deprinderi de a calcula singuri, oral fără ajutor.
Развитие личности, 6-й класс, Окружающая среда и здоровье человека...
Быкова Людмила
Тема: Окружающая среда и здоровье человека. Воздействие загрязнения окружающей среды на здоровье Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 12-й класс,
Grigore Vieru. Date biografice.
Elevii vor actualiza datele biografice ale lui Grigore Vieru.
Proporționalitate directă
Lavric Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 10-й класс, І.С. Нечуй-Левицький «Кайдашева сім’я»...
Курлянцева Ольга
Тема: І.С. Нечуй-Левицький «Кайдашева сім’я». Проблема батьків та дітей в повісті Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Atelier de lectură și discuție I: „Catastrofa” apriorică a destinelor umane prinse în vâltoarea sincopelor istorice
Condrea Ion
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
OMOGRAFE.
Activitatea își propune să dezvolte atenția elevilor și capacitatea acestora de a identifica cuvinte care se scriu la fel și se pronunță diferit. Prin activitatea propusă se contribuie la dezvoltarea competenței de a pronunța corect în limba română, dar și a aceleia de a folosi corect sensul cuvintelor.
Прямолинейное распространение света. Световой пучок
Radut Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Votul tău contează
Ciobanu Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Baby Animals.
Цель игры : обобщение и систематизация знаний учащихся по теме “Животные”. Задачи: -образовательная – формирование лексических навыков говорения по теме “Животные”, расширение кругозора учащихся в области домашних и диких животных; -практическая – закрепление лексических навыков по теме “Животные”, совершенствование грамматических и речевых навыков; -воспитательная – формирование способности работать в группе и самостоятельно, развитие навыков сотрудничества и взаимопомощи, привитие любви к животным, повышение мотивации учащихся; воспитание потребности в практическом использовании иностранного языка. -развивающая – развитие мышления, воображения, коммуникативной компетенции учащихся, интеллектуальных способностей учащихся. Образовательные технологии: коммуникативная, игровая, развитие критического мышления
Body image
Antociuc Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Развитие личности, 6-й класс, Целостность личности
Быкова Людмила
Тема: Целостность личности Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 3-й класс, Главные и второстепенные члены предложения
Соммер Наталья
Тема: Главные и второстепенные члены предложения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 4й класс, Речь. Источники информации: телевидение, радио, интернет
Трунина Валентина
Тема: Речь. Источники информации: телевидение, радио, интернет Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
SUBIECTUL-parte principală de propoziţie
Lecţie de gramatică prin care elevii pot afla întrebările prin care se identifică subiectul, locul în propoziţie. prin ce este exprimat, felurile subiectului
Măsurarea masei corpurilor.
O activitate de consolidare a cunoștințelor despre măsurarea masei corpurilor.
Фенол
Ungureanu Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Relatii si comunicare RU
6 Relatii si comunicare RU
Sistemul de personaje din poemul „Luceafărul” de Mihai Eminescu
Negară Lidia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Les monuments de Paris
Activitate pentru L1, nivel lingvistic B1 conform CECRL. Va facilita verificarea cunoștințelor cu referire la temă.
Etape de pregătire a mașinii pentru coasere.
Exercițiu interactiv tip Ordine simplă realizat cu aplicația LearningApps care vizează ordonarea etapelor de pregătire a mașinii pentru coasere.
Охрана окружающей среды
Dumanova Elena
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Prepoziţia.Tipul prepoziţiilor după structură.
Ciobotaru Liuba
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Технологическое воспитание, 2-й класс, Страница, курсор. Учимся вводить текст
Леу Наталья
Тема: Страница, курсор. Учимся вводить текст Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
„Roman total: de dragoste, al formării unui tânăr, social, politic, al familiei, senzaţional, eseistic”
Zazulea Inga
Elevii clasei a XI-a, la lecția „Roman total: de dragoste, al formării unui tânăr, social, politic, al familiei, senzaţional, eseistic”, evocare, prin Storyjumper și metoda expunerea orală, au argumentat apartenența romanului ”Cel mai iubit dintre pământeni” de M.Preda la curentul realism. Astfel, elevii își dezvoltă competența de comunicare orală
De ce să fac sport
Botnari Ina
și exerciții fizice? Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Caracterizarea generală a reliefului.
Utilizând Harta fizică a Republicii Moldova elevii vor localiza corect pe harta-contur unităţile de relief.
Situații excepționale cu caracter natural. Inundațiile.
Mîrzenco Tatiana
Se propun reguli de comportament în caz de inundații.
Українська мова і література, 7-й класс, Творення ступенів порівняння прислівників
Подлєсная Світлана
Тема: Творення ступенів порівняння прислівників Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Meserii ȋndrăgite de copii
Preşcolarul trebuie să asocieze meseria cu obiectele utilizate ȋn cadrul acesteia.
Călătoria în timp
Coraberu Larisa
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
À visiter à Paris?
Iurin Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Atom.Element chimic.
Atom.Element chimic.
Lectie de sinteza si autoevaluare
Iamandi Alexandra
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Українська мова і література, 9-й класс, Види підрядних речень
Курлянцева Ольга
Тема: Види підрядних речень Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Corpuri. Resurse naturale.
Evalure formativă prin joc. Elevii trebuie să aleagă răspunsul corect.
Elemente de geometrie.
Consolidarea cunostintelor.
METALE.
Elevul vizualizează în acest tip de exercițiu metalul sau nemetalul, permițându-i astfel să rezolve mai ușor.
Timpurile verbului
Nița Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Conexiunea paralel a conductoarelor. Rezolvarea problemelor

Modulul 8.Tema 3.Fiziologia sistemului urinar la om.
Julea Gheorghe LT “Mihai Eminescu” or. Căușeni
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Русский язык и литература, 9-й класс, Г.Р. Державин и его заслуги как стихотворца
Соболева Майя
Тема: Г.Р. Державин и его заслуги как стихотворца Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Genuri ale picturii.
Gorgan Diana
Activitate de familiarizare a elevilor cu genurile picturii.
„Tipologia personajelor în nuvela „Alexandru Lăpușneanul” de C. Negruzzi”
Zazulea Inga
La lecția „Tipologia personajelor în nuvela „Alexandru Lăpușneanul” de C. Negruzzi”, la realizarea sensului, elevii clasei a X-a au realizat oral sarcinile prezentate în baza instrumentului web thinglink. Astfel, elevii își dezvoltă competența de comunicare orală.
Tipologii de personaje în opera literară
Secu Marina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Operații cu numere naturale.
-Efectuarea de calcule cu numere naturale folosind operațiile aritmetice și proprietățile acestora, _ utilizarea regulilor de calcul pentru efectuarea operațiilor cu numere naturale
Figuri de stil.
Scopul activității este reactualizarea figurilor de stil.
Grupuri de litere.
Realizarea corespondenței între grupul de sunete și cuvinte ce conțin aceste grupuri.
Savoir - vivre en Europe
Iurin Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Teorema lui Pitagora.Aplicații.
Vasilache Galina
Probleme din viața cotidiană. Elevii vor aplica relațiile metrice într-un triunghi dreptunghic pentru determinarea unor elemente ale acestuia. Dezvoltarea competenței de a aplica criteriile și proprietățile figurilor geometrice studiate în diverse contexte;
Alcătuirea plantei.
Consolidarea cunoștințelor referitoare la părțile componente ale unei plante.
Cum te-ai simțit azi?
Exersarea exprimării emoțiilor în situații variate
Elogierea pasiunilor umane în sonetele lui Francesco Petrarca
Tipu Valentina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Ciobanu Ion
„Zăpada mieilor”, după Mircea Sântimbreanu
Completarea spațiilor libere, folosind informațiile din textul „Zăpada mieilor”, după Mircea Sântimbreanu, manualul Editurii Intuitext
Oxizii: compoziție, clasificare, denimirile.
Fișa este propusă pentru etapa de evocare a lecției. Elevii vor realiza unele calcule în baza formulei chimice.
Contribuţia scriitorilor la constituirea limbii române literare
Vâlcu Marcela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Balada cultă "Paşa Hassan" de G. Coşbuc. Personaje în antiteză.
Elevul va trebui să identifice personajul literar în baza caracteristicilor date.
Textul nonliterar informativ. Afișul. Anunțul
Panainte Inga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
CELE 7 MINUNI ALE LUMII ANTICE.
Scopul exercițiului este de a le dezvolta interesul pentru studierea istoriei antice.
Adunarea în concentrul 1-10
Joc interactiv - Operații de anunare cu o unitate sau cu două unități .
Elemente chimice Simboluri
Joc didactic ce va ajuta elevii să memoreze mai ușor simbolurile elementelor chimice.
Baze de date Interogări partea I
Sacara Andrei
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Mijloace artistice. Textul ”Cartea cu Apolodor” de Gellu Naum.
Focșa Aliona
Acest exercițiu oferă elevilor posibilitatea dezvoltării vocabularului, găsind sinonime pentru cuvintele din textul studiat.
Anotimpurile - adevarat sau fals.
Este un joc interactiv și distractiv prin care copiii iși verifică cele învățate despre anotimpuri în cadrul activităților de cunoașterea mediului. Jocul poate fi folosit în partea de evaluare a activităților, la final de proiect tematic sau la evaluarea sumativă.
Verticalitate și curaj – când, unde, cum manifestăm?
Margine Eugeniu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Asezarile umane.
Această unitate de învătare prezintă așezările umane din Romania, fiind împarțită pe 5 conținuturi si 2 lecții de evaluare. Unitatea cuprinde urmatoarele detalieri: așezările rurale si tipologia lor, clasificarea satelor si oraselor, caracterizarea oraselor importante, organizarea administrativ – teritoriala si doua teste de evaluare la sfarsit de unitate de invatare.
Unghiuri .
Scopul: de a consolida cunoștințele elevilor la tema unghiuri .
Diferențiere b-d
Simona Bianca Roșca
Scopul jocului didactic este de a ajuta elevii cu tulburări dislexo-disgrafice să rețină cele două foneme și grafeme
Русский язык и литература, 2-й класс, Речевой этикет. Просьба, извинение, отказ в просьбе
Хархалова Наталья
Тема: Речевой этикет. Просьба, извинение, отказ в просьбе Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Verbul. Valoarea predicativă sau copulativă a acestuia.
Această activitate consolidează cunoștințele elevilor.
Evaluare. Scriitor, Carte. Cititor
10. Valorificarea mijloacelor expresive ale limbii române literare, în diferite situaţii de comunicare orală şi scrisă.
O alimentatie corecta
Angela Ciobanu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Locul sunetului Z.
Identificarea poziției sunetului Z în cuvinte. Dezvoltă auzul fonematic. Contribuie la consolidarea pronunției corecte.
Insecte.
Copiii vor selecta doar insectele dintr-o serie de imagini care ilustrează insecte, animale sălbatice și domestice. Este un test de evaluare la sfârșitul unei activități de Cunoaștere a mediului- Domeniul Științe.
Cultura în Basarabia
Vacarciuc Daniela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Cum știm să folosim numerele naturale?
Furmuzachi Mariana
Sunt întrebări din temele studiate. Se poate de folosit și ca evaluare la sfârșit de an școlar și ca exercițiu de exersare.
Alfabetul limbii române. Exerciții de aranjare a cuvintelor în ordine alfabetică
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Automatizarea tehnicii lecturii cu voce și în gând. Text suport: „Steaua de la Betleem” de Ion Druță

Cuboidul. Desfășurata cuboidului. Suprafața cuboidului. Volumul
Bas Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Математика, 5-й класс, Изображение дробей на числовой оси
Остафийчук Алла
Тема: Изображение дробей на числовой оси Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 12-й класс,
Dialogul. Componentele dialogului vorbitorul, ascultătorul ”Tu, iarbă, tot ai mamă” de Gr.Vieru
Stratulat Alina Mihaela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 4-й класс, Синонимы и антонимы
Горячук Диана
Тема: Синонимы и антонимы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectura imaginii. Povestea pâinii. Sunetele vorbirii vocale și consoane. Nodulețul pe un spațiu
Simcov Cornelia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Numerele naturale de la 0 la 31. Predecesor, succesor.
Activitatea propune identificarea predecesorului şi succesorului, utilizând numere de la 0 la 31.
Mărimi fizice,
Budu Victoria
unități de măsură Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Hazardurile naturale și antropice2
Comendant Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Traseul Dunării
Identificarea țărilor și capitalelor străbătute de fluviul Dunărea
Termeni matematici.
Joc ce verifică terminologia matematică.
Formele de relief. Muntele
Jocul propus este un rebus care consolidează terminologia matematică într-un mod plăcut și care contribuie la formarea noțiunii de ,,munte”
Round Up.Vocabulary Test. Module Six.
Play the game "Odd-Man-Out" based on Vocabulary.
Divizor. Multiplu. Numere prime, numere compuse. Criteriile de divizibilitate cu 2, 3, 5, 9, 10
Arama Maia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биология, 10-й класс, Царство Растений. Отдел Покрытосеменные. Класс Однодольные
Баранчук Людмила
Тема: Царство Растений. Отдел Покрытосеменные. Класс Однодольные Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Unități de măsură.
Activitatea vizează evaluarea cunoștințelor dobândite de elevi după parcurgerea temei "Unități de măsură" și este realizată prin intermediul anagramelor în aplicația Wordwall.
Înmulțirea cu numere formate din zeci sau sute întregi
Muruz Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Organizarea structurală a organismelor.
Ierarhizarea nivelurilor de organizare la om.
Triunghiuri - clasificare.
-Identificarea triunghiurilor, - proprietățile triunghiurilor,
CE ORĂ ESTE?.
Scopul exercițiului este de a exersa citirea orei pe ceas.
Химия, 12-й класс, Понятие о мылах, СМС. Защита окружающей среды
Деньговская Лилия
Тема: Понятие о мылах, СМС. Защита окружающей среды Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Prisma. Elemente. Clasificare. Desfășurarea prismei.
Acest proiect este o lecție interactivă, în care elevii prin explicații video și audio, prin exemple de exerciții și probleme, prin alte activități interactive vor reuși să înțeleagă prisma, elementele prismei, clasificarea prismelor, desfășurarea prismei și să aplice competențele formate în rezolvarea situațiilor-problemă.
Lectia2 uman
Dîmovskaia Galina
Strategii de prevenire
Ciobanu Elena
a situațiilor de bullying Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Кислородсодержащие органические соединения. Спирты
Terletska Alla
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Точки, линии и отрезки
Chiosa Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Documente de evidență contabilă.
- Clasificarea documentelor contabile - Structura documentelor - Documente justificative - Registre contabile - Documente de sinteză și raportare - Circuitul documentelor
Sistemul Solar .
Elevii vor identifica poziția planetelor în cadrul Sistemului Solar , cu ajutorul etichetelor. Joculețul poate fi folosit la sfârsitul orei , pentru realizarea feedbackului , dar și la început pentru a verifica cunoștințele predate în lecția anterioara.
Химия, 10-й класс, Электронные конфигурации атомов элементов
Гурэу Владлена
Тема: Электронные конфигурации атомов элементов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Umanismul patriotic al marilor cronicari.
Postica Silvia
„Letopisețul Țării Moldovei” de Gr. Ureche, M. Costin, I. Neculce Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Rezervații naturale și parcuri naționale din Republica Moldova
Prezentarea informației despre rezervațiile naturale, parcuri naționale și monumentele naturale din RM poate fi utilizată la orice etapă a lecției
Organizarea politică a Țărilor Române
Vacarciuc Daniela
în sec. XIV-XVI Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
La nuit européenne des musées
Slivca Olesea
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 8-й класс, Склонение имён существительных. Несклоняемые существительные (2 урок)
Караулан Людмила
Тема: Склонение имён существительных. Несклоняемые существительные (2 урок) Караулан Людмила Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Imagini cu povești.
Identificarea semnificației unor imagini care prezintă întâmplări.
Războaiele daco-romane
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Noţiunea de sistem de inecuaţii de gradul I cu o necunoscută. Rezolvarea sistemelor de inecuaţii de gradul I cu o necunoscută şi reductibile la acestea
Obletsova Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Transport naval containerizat
Este o lectie de prezentare generala a portcontainerelor si elevii se familiarizeaza cu notiuni teoretice ale navelor portcontainer. Este evidențiată contributia transportului naval containerizat la dezvoltarea economiei mondiale.
Ion Druță „Bătrânețe, haine grele”
Angela Ciobanu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Numere pare
Recunoașterea numerelor pare
Zi de activităţi transdisciplinare:" Patrula Eco intră în acţiune! "
Jocul are ca scop informarea şi consolidarea cunoştinţelor despre părţile componente ale unei cărţi.
Cleaning day.
It improves the pupils'vocabulary.
Etapele evoluției limbii române literare
Vâlcu Marcela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sunetul [a] și litera de tipar „A”. Literele mici și mari de tipar. Litera „A” (mare) de mână

Textul liric (explorarea textului)
Unit 3. Lesson Five. Val talks about the USA.
Scopul activității este evaluarea înțelegerii de text în componenta scrisă.
Биология, 7-й класс, Воздействие наркотиков на организм человека
Баранчук Людмила
Тема: Воздействие наркотиков на организм человека Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Profesorul - vocație și destin.
Proiectul lecției - atelier de discuție facilitează studiul subiectului „Domnul Trandafir” de Mihail Sadoveanu”. Povestirea” dezvoltând elevilor diverse competențe în lucrul cu textul literar.
What Is Your Father?
Fișe interactive în Quizlet pentru asimilarea vocabularului lecției.
Oportunități de formare profesională în domeniul ales
Moisei Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Elemente de interculturalitate despre Polonia.
Activitatea dezvoltă competențele de interculturalitate despre Polonia.
Probleme de geometrie. Desen geometric
Dediu Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Adunarea în limita 1000.
Dezvoltarea gândirii logice, a deprinderilor de calcul,
Adunarea fără trecere peste ordin în concentrul 0-10000
Elevii trebuie să suprapună exercițiul/cerința cu rezultatul corect, prin mutare cu ajutorul mouse-ului. Prin acest exercițiu se consolidează efectuarea de adunări fără trecere peste ordin în concentrul 0-10000.
rezolvare de probleme
consolidarea deprinderii de rezolvare de probleme
Istoria matematicii. Matematicieni ai Greciei antice.
Un joc cognitiv şi interactiv.
Adverbul.
Guranda Ala.
Instruire și exerciții.
Lucrare de laborator „Determinarea vitezei medii a unui mobil”
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Forme de dirijarea
Ciobanu Elena
clasei/școlii Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Spectrul de culori: culori calde, culori reci.
Exercițiu la temă. Identificarea gamelor cromatice în lucrările plastice.
Meserii indragite de copii
dezvoltare deprinderi de lucru legat de tema data
Sunetul GE
Lecția despre sunetul GE am gândit-o în felul următor: Am creat un text – La pădure și, pentru a-i face curioși să-l descopere, am utilizat platforma I’m a puzzle. Pentru a descoperi piesa care conține o parte din text, copiii trebuie să rezolve corect un exercițiu de matematică. După ce toate piesele au fost descoperite, se îmbină piesele și se reconstituie textul. Textul integral apare și pe un slide Nearpod și aici se pot face primele încercări de citire pe roluri. Pentru a înțelege mesajul textului, am editat o imagine sugestivă și am transformat-o într-una interactivă cu aplicația genial.ly. Copiii descoperă elementele interactive și răspund la întrebările care se deschid. Am integrat și un video YouTube în care pot pot asculta cântecul păsărilor. Ordonarea ideilor din text, o altă sarcină de lucru, am lucrat-o cu wordwall.
Lucrarea practică nr. 1: „Identificarea proteinelor. Investigarea acțiunii factorilor de denaturare a proteinelor”
Lașco Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Regiunile economico - geografice. Regiunea economico geografică Centrală și de Nord
Veta Dascal
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Chez le docteur
Negară Tamara
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Noțiuni de bază-Microsoft Access .
Prin rezolvarea acestui exercițiu de tip ”completare cu spații goale”, elevii vor fi capabili să identifice corect noțiuni generale legate de baze date(utilizând aplicația Microsoft Access), să aplice informațiile corespunzătoare noțiunilor din lecție Competențe specifice vizate: 2.1. Aplicarea operaţiilor elementare şi a conceptelor de bază ale aplicaţiei Access
Afirmarea Macedoniei. Formarea Imperiului Macedonian
Caciuc-Roșioru Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lovește cârtița - care este substanță compusă!
Recunoașterea substanțelor compuse, prin joc.
Propoziţia. Noţiuni generale. Propoziţia simplă și propoziţia dezvoltată
Negară Lidia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Marile imperii și impactul lor asupra civilizaţiei antice

A face o alegere, a oferi motive

Bucşan Ludmila
Cum transform lecțiile online într-un spațiu de dezvoltare?
Cum transform lecțiile online într-un spațiu de dezvoltare?
Українська мова і література, 11-й класс, Сосюра Володимир Миколайович. Життя й творчість поета
Курлянцева Ольга
Тема: Сосюра Володимир Миколайович. Життя й творчість поета Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Capitale Europene
Elevii trebuie să recunoască țările după capitale.
Sunetele limbii române. Consoane şi vocale.
Eexrciţii interactive de recunoaştere a consoanelor şi vocalelor.
Hazardurile naturale și antropice1
Comendant Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Dispozitive periferice de intrare (Puzzle)
Jocul didactic propus poate fi utilizat pentru captarea atenției elevilor în cadrul capitolului „Elemente de arhitectură a unui sistem de calcul”, lecția „Structura generală a unui sistem de calcul”. Presupune reconstituirea unei imagini ce cuprinde dispozitive periferice de intrare, prin asamblarea unui puzzle.
Заболевания репродуктивной системы человека
Lupașco Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Искусство Древнего Египта

Recapitulare adunarea şi scăderea numerelor de la 0 la 31
Acest test a fost creat pentru a verifica nivelul de asimilare a operaţiilor de adunare şi scădere în concentrul numerelor 0-31.
Complementul parte secundară de propoziție.
Tighineanu Irina
Reflecția Elevii prin test verifică cunoștințele acumulate, asimilarea noilor cunoștințe. Nu e necesar să se creeze un cont. Profesorul crează cont pe https://www.liveworksheets.com și va putea primi testele elevilor.
Comparatifs et superlatifs des adjectifs.
Todor Cornelia Joc didactic ce urmărește consolidarea gradelor de comparație (regulate si neregulate) ale adjectivelor.
Triunghi isoscel: definiție; proprietăți.
să definească și să recunoască triunghiul isoscel; să enunțe proprietățile triunghiului isoscel.
Semnificația mitului transhumanței în balada populară „Miorița”
Boguș Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Пре и При 2/3
Brijatiuc Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Cuvinte cu sens opus.
AUTOEVALUARE. Din mulțimea de cuvinte elevii vor descoperi cuvânte cu sens opus pentru cele propuse.
Ion Creangă. Povești.
Captarea atenției.
Unități de măsură.Consolidare.
Diana Gorgan
Consolidarea/EFE a capacităților de efectuare a transformărilor unităților standard de măsură.
Diferențierea literelor b și d.
Citirea unor cuvinte care conțin b și d. Asocierea cuvintelor cu imaginile corespunzătoare.
Numărul și cifra 10
Simcov Cornelia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Statica fluidelor

Particularități ale sistemul excretor la om
Sima Georgiana Elena
Această activitate își propune să verifice cunoștințele elevilor referitoare la particularitățile sistemului excretor la om.
Asociază fructele cu denumirea lor
Activitatea constă într-un joc-exerciţiu de asociere a cuvintelor cu imaginea corespunzătoare
Aflarea descăzutului, scăzătorului necunoscut.
Gorea Alexandra
Exercițiu de consolidare. Receptarea elementelor de limbaj matematic aferent conceptelor de adunare și scădere.
Substantivul.
Acest exercițiu poate fi utilizat la sfârşitul studierii temei ,,Substantivul".
Limba engleza. 2018
Lectia (2)
Spinei Raisa
Invenții și descoperiri
Veta Dascal
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Topic. Holidays.
Scopul activității propuse - consolidarea cunoștințelor noi Competențele dezvoltate - utilizarea vocabularului studiat în imagini - potrivirea imaginii cu evenimentul de pe axa cronologică Conținutul tematic Sărbătorile ( sărbătorile din fiecare luniă a anului)
Operații cu numere naturale.
-Efectuarea de calcule cu numere naturale folosind operațiile aritmetice și proprietățile acestora, _ utilizarea regulilor de calcul pentru efectuarea operațiilor cu numere naturale
Отцы и дети 2
Brijatiuc Olga
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Математика, 2-й класс, Сложение до круглых десятков. Вычитание из круглых десятков. Применение
Мелека Елена
Тема: Сложение до круглых десятков. Вычитание из круглых десятков. Применение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Noțiunea de fracție.
Pentru etapa de evocare. Scrierea și citirea corectă, recunoașterea fracțiilor.
Cultural Diversity. Challenges and Opportunities in Modern Societies
Matreniuc Emma
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Adverbul și locuțiunea adverbială.
4. Organizarea/desfăşurarea/utilizarea diverselor strategii de învăţare autonomă a limbii, prin observare directă şi exersare.
Obiectele din componența documentelor Web texte
Juc Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Tipuri de păsări.
Scopul activității noastre este de ai ajuta pe copii să memoreze tipurile de păsări, să le deosebească și să le cunoască importanța.
Sportul și noi
Zaporojan Eugenia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Informația. Purtători de informație
Toma Vitalina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
EVALUARE FINALĂ -ȘTIINȚELE NATURII.
Este un test de evaluare finală pentru științele naturii, la clasa a III-a, realizat prin aplicația Kahoot!. Competențe vizate sunt: 1.1. Identificarea unor caracteristici ale corpurilor vii și nevii; 1.2. Utilizarea unor criterii pentru compararea unor corpuri, fenomene și procese .
Aplicații de navigare pe Internet
Schițco Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Nașterea Domnului Iisus Hristos
Exercițiul este unul de tip „Quizziz”. Prin acest exercițiu se verifică cunoștințele elevilor referitoare la Nașterea Domnului Iisus Hristos. Linkul acesta este pentru profesori. Profesorul accesează opţiunea Live game și aceasta permite asocierea unui cod testului. Acest cod este distribuit elevilor. Pe măsură ce elevii se conectează cu codul primit acestia vor apărea în lista testului. Când toţi elevii sunt conectaţi se apasă butonul START şi elevii primesc testul pentru a-l rezolva. Rezultatele se pot vedea în timp ce elevii rezolvă în secţiunea Reports. La finalizarea testului se apasă butonul END GAME.
Educaţie fizică, clasa a X-a. Rebus. Lecţie de de recapitulare a cunoştinţelor specifice din jocurilor sportive.
Formarea şi dezvoltarea capcităţiloilor creative prin aplicarea cunoştinţelor specifice Modulului: Jocuri sportive.
Mișcarea circulară.
Definiție. Mărimi caracteristice. Forța centripetă. Exemple de forțe centripete. Forța centrifugă. Efectele și aplicațiile pentru centrifugă pentru proprietăți. Întrebări de control. Test de învățare.
Элементы web дизайна. Изображения
Schițco Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Dimensiuni ale unei vieți de calitate
Iamandi Alexandra
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Teorema fundamentală a asemănării

Monștrii și hibrizii grecești.
Elevii identifică monștrii și hibrizii mitologiei grecești.
Povestea ”Ursul păcălit de vulpe” - exercițiu
Această resursă se adresează copiilor preșcolari și vizează înțelegerea textului poveștii „Ursul păcălit de vulpe”. Exercițiul presupune așezarea imaginilor din poveste în ordinea cronologică a întâmplărilor.
Viziunea obiectivă și subiectivă în evocarea copilăriei. „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă
Mamaliga Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Lectia (1)
Cozma Natalia
Friendly classmates.
Activitate interactivă de consolidare a adjectivelor utilizate la descrierea unei persoane. Exercițiul presupune identificarea perechilor antonimice și îmbină conținut scris, precum și audio.
A morning with the family.
Activitate interactivă de utilizare a numeralului pentru exprimarea orei în limba engleză.
Гражданское воспитание, 11-й класс, Политика – альтернативные решения проблем в демократическом...
Кориненко Александр
Тема: Политика – альтернативные решения проблем в демократическом обществе Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
My clothes
Nederiță Liliana; Daniel Sadovei
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Гражданское воспитание, 6-й класс, Достоверная и ложная информация
Барбарош Оксана
Тема: Достоверная и ложная информация Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Биология, 7-й класс,
Химия, 12-й класс, Основные понятия химических производств
Дымовская Галина
Тема: Основные понятия химических производств Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Повторительно-обобщающий урок по теме: Электромагнитные Явления
Беляева Светлана
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Plans for the summer.
This activity is interesting for pupils.
Ornamentul. Covoare tradiționale.
Apelul la originile native, renașterea covorului basarabean în spiritul tradiției, se datorează condițiilor istorice și politice. Acest lucru poate fi confirmat de rapoartele istoricilor și criticilor de artă. La etapa actuală de dezvoltare a societății, artele plastice și decorative ar trebui să se bazeze pe ornamentele tradiționale și pe utilizarea motivelor decorative. Elaborarea prezentei lucrări poate completa baza metodologică a formării competențelor profesionale ale elevilor în cadrul cursului de „Artă plastică”, „Artă textilă” şi „Tapiserie artistică”.
Analizatorul cutanat și stimuli tactili, termici și de durere
Chirița Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Scrisoarea de intenție.
Curicheru Tamara
Materialul prezintă un video, realizat cu ajutorul instrumentului screencastify, în care se propune definiția și structura scrisorii de intenție.
Proverbe și expresii românești.
Un exercițiu util pentru etapa de evocare.
Rezolvarea problemelor la tema: „Compușii hidroxilici”
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Să aplicăm proprietățile înmulțirii.
Elevii trebuie să pună în pereche exercițiul și răspunsul corect, împreună cu regula aplicată pentru rezolvare.
Cine suntem? (Lecția 2) (LECȚIA 2))
Barbarova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 10-й класс, Реакции ионного обмена. Взаимодействия в растворах электролитов
Гурэу Владлена
Тема: Реакции ионного обмена. Взаимодействия в растворах электролитов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Flora and Fauna Vocabulary
Carolina Andronic
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Sulful - element chimic şi substanţă simplă. Sulfura de hidrogen
Dîru Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Back to school.
Această activitate are ca scop consolidarea vocabularului la tema dată și revizuirea timpului trecut a verbelor.
Adunarea și scăderea fracțiilor zecimale.
Fișă de lucru interactivă care constă în ordonare perechi după ce elevul a realizat adunările și scăderile cu fracțiile zecimale date astfel încât să se realizeze o asociere corectă.
Unit I, Lesson 1 Head and Face.
This is an activity to help students either revise, consolidate or evaluate the parts of the head and face.
Acetilena
Putină Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
În lumea cărţilor.
Fişa de lucru are drept scop verificarea înţelegerii textului În lumea cărţilor, din manualul CLR al EDP, de Cleopatra Mihăilescu şi Tudora Piţilă din România, precum şi un exerciţiu de identificare a pluralului unor substantive. Competenţa generală urmărită este: 3. Receptarea unei varietăţi de mesaje scrise, în contexte de comunicare cunoscute, iar competenţa specifică este: 3.2. Identificarea mesajului unui text în care se relatează întâmplări, fenomene din universul cunoscut.
Popoare pe harta Orientului antic
Un exercițiu de tip joc, prin care elevii trebuie să realizeze corespondența dintre popoarele Orientului antic și elementele geografice specifice spațiului pe care l-au ocupat în antichitate.
Exerciții și probleme cu
Muruz Rodica
împărțiri exacte și împărțiri cu restul diferit de zero Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
leçon de synthèse Civilisation francaise
Țurcan Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Moldovan Codrii
Prezentarea si exersarea vocabularului nou
Как переходить улицу без светофора и пешеходного перехода
Этот урок был создан в рамках проекта REPEMOL при участии Швейцарского агентство развития и сотрудничества. Данные видео будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект educatieonline.md реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Multipli
joc recunoașterea multiplilor unităților de măsură
,,Mărinimie” de Emil Gârleanu
Gorea Alexandra
Exerciții de înțelegere a textului. Restabilește momentele textului.
Ridichea uriașă.
Așază în ordine cronologică imaginile din povestea ,,Ridichea uriașă ". Este o activitate de consolidare. Copiii își fixează ordinea în care apar personajele în poveste.
Lectia (2)
Tonu Iana
Verbul-Timpurile modului indicativ.
Activitatea are ca scop consolidarea timpurilor modului indicativ. La finalul activității elevii vor fi capabili să asocieze forma verbală cu timpul căreia îi aparține. Prin activitatea propusă se va dezvolta competența specifică din programa de Limba și literatura română: Utilizarea achiziţiilor sintactice şi morfologice de bază ale limbii române standard pentru înţelegerea şi exprimarea corectă a intenţiilor comunicative.
I go to school.
Turuta Alina
It improves the pupils' vocabulary and Present Simple.
Русский язык и литература, 6-й класс, Правописание НЕ с именами существительными
Манукян Мери
Тема: Правописание НЕ с именами существительными Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sistemul Solar.
Propun exercițiul pentru etapa de Evocare ca elevii să descopere denumirile și să spună ce cunosc despre ele. Mai poate fi propus la etapa de Reflecție, cu scopul de a generalizacele studiate la lecție.
On Cultural Diversity
Matreniuc Emma
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 8-й класс, Способы передачи чужой речи. Прямая речь. Знаки препинания...
Богач Алёна
Тема: Способы передачи чужой речи. Прямая речь. Знаки препинания в предложениях с прямой речью Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Grammar Homonyms
Carolina Andronic
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
America de Sud. Poziția fizico-geografică.
Identificați extremitățile Americii de Sud.
Back to School. Module One. Lesson One.
Past Simple Tense. To find the pairs of the verbs in an interactive game. Example: go - went.
Биология, 8-й класс, Отдел Покрытосеменные. Класс Однодольные
Баранчук Людмила
Тема: Отдел Покрытосеменные. Класс Однодольные Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Despărțirea în silabe
despărțirea corectă în silabe și identificarea cuvintelor monosilabice, bisilabice, trisilabice
PRIMA ZI DE SCOALA
CLASIFICAREA RECHIZITELOR
Inecuații de gradul I cu o necunoscută.
Evaluare. Inecuații de gradul I cu o necunoscută. Intervale de numere reale.
Formate utilizate în țesătorie.
Exercițiu interactiv tip Ordonează perechi realizat cu aplicația LearningApps care vizează asocierea dintre imaginea formatului şi denumirea acestuia.
Operații cu numere complexe.
Un joc didactic ce permite elevilor să facă o recapitulare la tema :,, Operații cu numere complexe''.
Graficul funcției.
Vasilache Galina
Filmuleț:Determinați funcția de gradul I, graficul căreia este reprezentat în imagine.Dezvoltă competența de extrapolarea funcțiilor studiate și a proprietăților acestora pentru rezolvarea problemelor.
Русский язык и литература, 7й класс, Страдательные причастия прошедшего времени. Правописание...
Букшан Людмила
Тема: Страдательные причастия прошедшего времени. Правописание Е – Ё в суффиксах страдательных причастий Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Flora and Fauna.
Jelihovschii Diana
Exercitiul va prezenta tema pentru acasa a elevilor la sfrârșitul lecției.
Составные типы данных. Тип данных одномерный массив array в языке програмирования Pascal
Belomenova Aliona
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
La nature autour de nous. L`adjectif exclamatif
Țurcan Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Atelier de lectură. Textul-suport: „Sărbătoarea frunzelor” după Călin Gruia. Vocabularul textului
Tcaci Liliana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fișe interdisciplinare
Fișele interdisciplinare au elemente de integrare din comunicare in limba română și matematică și explorarea mediului. Aceste fișe pot fi folosite la activitățile de evaluare, pentru identificarea silabelor şi a sunetului iniţial în cuvinte, recunoașterea unor cuvinte uzuale, scrierea cifrelor, recunoașterea formelor geometrice cerc și pătrat.
Semne de punctuație . Scriere corectă.
Verificare noțiunilor referitoare la semnele de punctuație.Reflecție.
Versificația: pastelul. Text-suport: „La gura sobei” de Vasile Alecsandri
Muruz Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Варварские народы и падение античного мира
Tendrea Veaceslav
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Eclipsă de Soare. Eclipsă de Lună.
Consolidarea cunoștințelor noi. Text cu spații goale, unde trebuie selectat varianta corectă a răspunsului.
Inmulțirea numerelor naturale 0-100.
Exercițiul joc de învățare a inmulțirii și verificarea ei, astfel se consolidează învățarea.
Statele Unite ale Americii
Vasilachi Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tehnici și strategii de argumentare

Измерение времени. Часы 2
Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Le passe compose des verbes qui se conjuguent avec etre
Manea Victoria
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Pădurile ecuatoriale. Savana

Drama „Meșterul Manole” de Lucian Blaga sau definiția absolută a frumosului
Vorotneac Elena
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Adunarea numerelor naturale, până la 10, pentru clasa pregătitoare și clasa I.
Am folosit aplicația wordwall pentru evaluarea însușirii corecte a adunării numerelor în concentrul 0-10 la clasa pregătitoare. Elevii își pot dezvolta competențe digitale, la matematică, cu accent pe calcul rapid și corect a operațiilor de adunare în concentrul 0-10.
Українська мова і література, 8-й класс, Однорідні члени речення
Курлянцева Ольга
Тема: Однорідні члени речення Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Grupurile de sunete oa, ia, ie, ea, ua, uă
Identificarea corectă a sunetelor oa, ia, ie, ea, ua, uă în cuvinte; Scrierea corectă a acestora în cuvinte.
SĂNĂTATEA CONTEAZĂ!
MÎNZICU SIMONA VALENTINA
REGULI DE SĂNĂTATE ÎN CONDIȚIILE ACTUALE
Păsări domestice.
Copiii vor învăța să descifreze numele păsărilor din imagini
Future Simple Tense.
Munteanu Elvira
In acest exercitiu elevii au de competat spatiile libere cu "Will si Won't". Il putem folosi pentru a fixa cunostintele referitor la aceasta tema.
Materiale utilizate în confecții.
Exercițiu interactiv tip Puzzle - Grupe realizat cu aplicația LearningApps; sarcina de lucru vizează gruparea materiilor prime folosite la confecționarea produselor de îmbrăcăminte în funcție de rolul pe care îl au în ansamblul vestimentar.
Особенности кровен.система
Coșcodan Diana
Lesson 2 Unit 1 Family
Lecția ține de învățarea limbii engleze prin prizma textului audio-vizualizat. 1. Сommunicative competence. Reception of oral messages. 2. Сommunicative and pragmatic competenc: Production of oral messages and interaction. 3. Сommunicative competence. Reception of written messages. 3.1. Selecting necessary information from a text necessary for a simple working activity. 3.3. Distinguishing from context the meaning of unknown words 4. Сommunicative and pragmatic competence : Production of written messages and interaction. 4.3. Editing short texts 4.5. Writing information perceived orally or through lecturing. Objectives: Comment on the quotation related to the topic" Family" Learn words related to the same topic. check knowlegde on vocabulary presented in the video read the text and aswer the questions on the basis of the text.
Русский язык и литература, 5-й класс, А.С. Пушкин. Детские годы поэта. Поэтический образ няни...
Брижатюк Ольга
Тема: А.С. Пушкин. Детские годы поэта. Поэтический образ няни в стихотворении «Няне» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Национальное образование
Corinenco Alexandr
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Cuvinte cu sens opus.
Activitatea propusă face parte din Proiectul ”Limbă, cultură și spiritualitate românească” și este un exercițiu realizat în aplicația Live Worksheets și este de tip „Fișă de lucru cu exerciții aplicative”. Scopul activității online este ”Îmbogățirea vocabularului prin însușirea sensurilor opuse ale cuvintelor”. Prin această activitate elevii vor dezvolta următoarele competențe: 1. Formularea unor enunţuri proprii în situaţii concrete de comunicare 2. Redactarea de mesaje în diverse situaţii de comunicare Obiectivele operaţionale – la finalul activității, elevii vor fi capabili: O1 - să găsească cuvinte cu sens opus pentru cuvintele date; O2 - să formeze cuvinte cu sens opus după un model dat; O3 - să înlocuiască anumite cuvinte, cu sensul opus al acestora. Prin aceste exerciții online se vor revizui, evalua și consolida folosirea cuvintelor cu sens opus în limba română. Fișa de lucru cu exerciții poate fi descărcată în format .pdf și se poate lista și folosi în predarea și evaluarea frontală.
Reading together "Planet Earth"
Dermenji Aliona
Dezvoltarea competențelor lingvistice și de comunicare. Sunt consolidate cunoștințele ce ține de protejarea naturii.
Elemente ale orizontului apropiat. Harta.
Sub-competențe dezvoltate: 4.1. Identificarea elementelor orizontului apropiat. La sfârșitul lecției elevii vor: • relata despre Republica Moldova. • vor manifesta corectitudine și coerență în utilizarea terminologiei specifice. • atitudine creativă în demersuri de cunoaștere a mediului înconjurător.
Sunetul [g] şi litera de tipar g. Litera g (mică) de mână
Pumnea Valeria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Running errands

Безопасность дома и в школе
Adjamko Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Sistematizarea și generalizarea la ;,Fenomenele mecanice,,
Activitatea se numește ,,Roata norocului,, pe platforma Wardwall.net Scopul de a reaminti noțiunile studiate din capitolul dat. Competențe de gestionarea cunoștinților și capacităților din domeniul fizicii prin rezolvarea de probleme și situații-problemă cotidiene,manifestând atenție și creativitate.
Abordări iterative și recursive
Braga Lidia
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Grupurile de litere „ci-gi”
Exercițiul-joc propus este creat cu intenția de a se evita confuzia dintre grupurile de litere, prin exersarea cititului și scrisului: elevul trebuie să aleagă forma corectă a unui cuvânt și să o completeze online.
Культура и наука Румынии 1944-1989
Nedbaliuc Alexandr
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
NOTE MUZICALE.
Sesizarea diferenţelor de înălţime şi durată între sunete, în audiţia unor fragmente muzicale - audierea unor cântece de mică dificultate, cu observarea direcţiei înălţimilor - audierea unor cântece de mică dificultate, cu observarea diferenţelor între durate Melodia - diferenţierea înălţimilor sunetelor, elemente de notaţie portativ, cheie sol, note de la do1 la do2
Măsurarea capacității. Litrul.
Consolidarea cunoștințelor.
Omul se cunoaște după
Chelea Tatiana
fapte. „Micul copist florentin” (lecția a II-a) Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Развитие личности, 6-й класс, Клуб знатоков профессий
Баранчук Людмила
Тема: Клуб знатоков профессий Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Oceanul Arctic
Dumbrava Ecaterina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Complementul parte secundară de propoziție.
Tighineanu Irina
Realizarea sensului Elevii alcătuiesc propoziții.
Apprivoiser le lycée
Mihailuţa Antonina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cicluri în Pascal.
Joc interactiv. Evaluarea formativă.
Scufița roșie.
Elevul folosește platforma JIGSAV PLANET - un instrument folosit pentru fixarea noțiunilor învățate. Elevii realizează un puzzle descoperind astfel o imagine din poveste. Elevii primesc un link și realizează sarcina de învățare.Sarcină de lucru: Descoperă povestea
Comunicarea și conflictele. Cauzele conflictelor între semeni. Emoțiile în situații de conflict
State Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 10-й класс, Треугольник, вписанный в окружность
Лунгу Евгения
Тема: Треугольник, вписанный в окружность Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mediile tropicale.
Activitatea poate fi desfășurată la sfârșitul lecțiilor.
MIrcea cel Bătrân.
Rezolva puzzle-ul și află despre cine este vorba. Sarcină de lucru: A fost voievod al Ţării Româneşti, a avut un rol important în luptele anti-otomane și a fost şi un diplomat desăvârşit. Cele mai cunoscute bătălii sunt cea de la Rovine şi cea de la Nicopole.
Конструктивные и деструктивные факторы в отношениях
Папукчиу Людмила
Тема: Конструктивные и деструктивные факторы в отношениях Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Alfabetul.
DISCIPLINA:Comunicare în limba română CLASA: Pregătitoare/Clasa I Recapitularea literelor învățate Consolidare și fixare de cunoștințe OBIECTIVE: -să recunoască literele învățate; -să asocieze literele cu imaginea potrivită; -să precizeze sunetul inițial / final din câteva cuvinte; -să despartă corect în silabe;
Русский язык, 6-й класс, «Соседка по парте». Учимся отвечать на вопросы:..
Тофан Марианна
Тема: «Соседка по парте». Учимся отвечать на вопросы: Кто куда входит, идёт, едет? Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sănătatea elevului. Activitate și odihnă
Cotelea Ecaterina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Anglia, de la monarhia absolută la monarhia parlamentară
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Situaţia politică şi activitatea diplomatică în Ţările Române la mij.sec.XVII

Cine sunt eu?

Consoanele.
Scopul activității noastre este de a memoriza consoanele învățate și de a le recunoște în cuvinte.
Tabla înmulțirii - soft didactic.
Consolidarea înmulțirii în concentrul 0-100
L’imparfait des verbes.
Cuprins L 'imparfait des verbes 1. Emploi de l'imparfait 1.1 L 'imparfait des verbes du I er groupe 1.2 L 'imparfait des verbes du II e groupe 1.3. L 'imparfait des verbes du III e groupe 1.4 L’imparfait des auxiliaires 2. La fixation des connaissances dobândeșt L' evaluare Chestionar 2 Chestionar 3
Înmulțirea fără trecere peste ordin a unui număr de 2 cifre cu un număr de o cifră
Muruz Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Muruz Rodica. Tema: Pădurea și viețuitoarele ei.
Competențe specifice disciplinei: 1. Receptarea informaţiilor ştiinţifice . Unități de competențe: 4.2. Recunoașterea diversităţii plantelor și animalelor de pădure. Conținuturile tematice: - Captarea atenției. - Ce sunt pădurile? - De câte feluri sunt arborii? - Ce sunt arbuștii? - Exemple de viețuitoare ale pădurii. - Exerciții orale aplicative. - Știai că! - Bucuria creației! -Bilanțul lecției.
Acordul subiectului cu predicatul
Leancă Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Traficul de fiinţe umane pericol pentru securitatea personală
Blanari Albina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Încrengătura Viermi.
Activitate utilizată în cadrul lecție la etapa evocare sau la o oră de generalizare. Elevii vor dezvolta competența de a utiliza cunoștințele de bază din domeniul biologiei în diverse situații de comunicare refeitoare la structuri morfo-anatomice, procese și fenomene vitale, legități biologice și a rolului acestora în supraviețuirea organismelor.
Биология, 7-й класс, Тип Членистоногие. Класс Паукообразные
Русу Виктория
Тема: Тип Членистоногие. Класс Паукообразные Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Anunțul.
Redactarea unui anunț conform legendei din testul de bacalaureat.
Русский язык и литература
Particularități ale
Condratiuc Tatiana
sistemului digestiv Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Japonia
Cozma Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Practice your English
Florescu Olga; Serbul Anastasia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Cinstea.
Concluzii la sfârșit de lecție. Aprecierea valorică a comportamentelor copiilor în comunitate.
Fructe din România.
Gogu Mihaela
Jocul are ca scop ghicirea fructului, după o definiţie dată, apoi completarea casetei respective cu imaginea, prin tragere/ alunecare. Elevii îşi consolidează cunoştinţe despre fructe din România şi caracteristici ale lor. Îşi dezvoltă atenţia, memoria, imaginaţia, gândirea logică, raţionamentul, capacitatea de a rezolva rapid o problemă, individual sau în grup.
Textul ,,Ciocârlia" de I.Agârbiceanu.
Dașchevici Galina
Lecție de formare a capacităților de dobândire a cunoștințelor.
Textul multimodal - Banda desenată.
Un test de verificare a cunoștințelor despre textul multimodal, banda desenată, viniete, bule, recitative, etc.
Культура Бессарабии и Левобережья Днестра
Barbaroș Oxana
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Mărimile fizice utilizate pentru calcule în baza formulei chimice și a ecuației chimice
Rotari Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Diviziunea celulară directă și indirectă. Mitoza
Burcovschi Ion
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Русский язык, 9-й класс, Ион Друцэ «Запах спелой айвы»
Гыскэ Елена
Тема: Ион Друцэ «Запах спелой айвы» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ecuația de gradul II
Este un set de exerciții , ecuații de gradul al II-lea. Se insistă pe fixarea metodelor de rezolvare a ecuației de gradul al II-lea.
Numbers
Revision of numbers: cardinal numeral, ordinal numeral, expressing time
Valorile în viața omului
Codrean Eugenia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Campionii matematici. Cine seamănă , culege.
Utilizarea corectă a elementelor de limbaj matematic aferent conceptelor de număr natural, operație aritmetică.
Clasificarea substanțelor anorganice.
Este un joc didactic în variantă online, unde elevii își consolidează competența de recunoaștere a formulelor substanțelor anorganice și clasificarea lor în funcție de mai multe criterii.
Познание мира, 2-й класс, Признаки лета. Природные явления
Путина Оксана
Тема: Признаки лета. Природные явления Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 1-й класс, Предложение и слово
Шептефраць Алина
Тема: Предложение и слово Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Scrierea corecta a cuvintelor
Exercițiul propus conține 11 itemi prin care elevii de clasa a II- a își pot verifica scrierea corectă a unor cuvinte precum: sa/s-a, într-o, într-un, dintr-o, dintr-un, la/l-a. Se poate folosi cu succes în momentul fixării cunoștințelor, sau în partea de început a unei lecții de recapitulare, evaluare.
Unități de măsură.
Determinarea nivelului de cunoaștere a măsurărilor: lungimea, masa, capacitatea, timpul, valoarea monetară. Identificarea valorii de adevăr a unii propoziții matematice.
ADE-DS.- FIGURI GEOMETRICE ȘI NUMERAȚIE
EVALUARE FINALĂ GRUPA MARE. Numerașia în concernu 1-10, recunoașterea figurilor geometrice și a caracteristicilor acestora,
Propoziții.
Activitate de formare a deprinderilor de ordonare corectă a cuvintelor în propoziție.
Oliver Twist
Learning through video
Vocabular. Cuibul de păsărele, după Cezar Petrescu.
Copiii vor avea de descoperit perechile de antonime din textul studiat
Verbul.
Consolidarea cunoștințelor elevilor.
Математика, 1-й класс, Последовательные сложения и вычитания
Мащенко Анна
Тема: Последовательные сложения и вычитания Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Împărțirea numerelor naturale în concentrul 0 - 100 – exerciții
Scopul acestui exercițiu - joc este consolidarea împărţirii unui număr de două cifre la un număr de o cifră. Poate fi folosit şi ca activitate de evaluare a cunoştinţelor.
Protecția mediului înconjurător Plante și Animale
Eugen Nicov
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Zaporojan Eugenia
Информатика, 12-й класс, Базы данных. Таблицы
Сакара Андрей
Тема: Базы данных. Таблицы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 9-й класс, Свойства железа
Акиндинова Наталья
Тема: Свойства железа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tatăl meu
Rosfinschi Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Reading Sculpture is My Destiny
Carolina Andronic
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Părți de propoziție.
Exerciții de consolidare a noțiunilor învățate la tema Părți de propoziție. Trebuie să determine propozițiile corecte și incorecte. Prin acțiunile repetate, se fixează și se consolidează cunoștințele acumulate.
Химия, 8-й класс, Классификация неорганических веществ по составу и растворимости
Терлецкая Алла
Тема: Классификация неорганических веществ по составу и растворимости Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Operații cu radicali. Proprietăți
Biezhenaru Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Structura atomului
Structura atomului
Substantivul. Exerciții aplicative.
Focșa Aliona
Exercițiul respectiv amintește ce sunt substantivele și propune depistarea lor din textul studiat.
Licențele poetice în cazul acordului
Costenco Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Jocmatematica (derivate, asimptote)
Vasile Mirela
Un joc didactic cu 4 întreba despre asimptote și derivate.
Niagara Falls. Stonehenge. The Vauban System
Orbu Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Diversitatea frunzelor în natură
Balan Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lavoisier și legea conservării masei.
Resursa este reprezentată printr-o imagine interactivă care oferă resurse formative și informative.
Arta Romei antice
Veta Dascăl
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Alimentație și sănătate.
Această activitate a făcut parte dintr-un proiect amplu care a avut ca scop formarea competențelor specifice disciplinei ”Educație pentru sănătate ”. Jocul realizat cu ajutorul aplicației learningapps a făcut parte din evaluarea activității.
Українська мова і література, 3-й класс, Речення
Рябой Алла
Тема: Речення Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Interacțiuni prin câmpuri.
Puzzle. Elemente noi de limbaj specific. Asociați noțiunile individuale cu fiecare temă. Descoperiți imaginea în spatele puzzle-ului.
Măsurarea rezistoarelor.
Lecția se adresează elevilor din clasa a IX-a, care studiază la liceele tehnologice discipline de specialitate în domeniul electronică - automatizări. Ea constituie un bun material de însușire a cunoștințelor dar și de verificare.
DAS PERFEKT
Un Exercițiu ce propune recapitularea timpului DAS PERFEKT in limba germana sub forma de joc.
Lectia (2)
Blohina Irina
Unit 4, Lesson 1, School and Leisure
This interactive exercise allows the students to use THERE IS/THERE ARE in contexts.
Șovinismul, naționalismul versus patriotismul
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Conjuncția.
Sesizarea corectitudinii utilizării categoriilor gramaticale învățate.
Basmul „Prâslea cel voinic și merele de aur” obiecte magice, ajutoarele
Oleinic Viorica
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Introducere
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Obiceiuri și tradiții de iarnă

In the street
Scutaru Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Faire le monde plus beau, plus intéressant
Țurcan Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
La langue française – expressions imagées

Климат Антарктиды. Климатические пояса
Абабий Надежда
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Vara și vacanța
Aliona Pîntea
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Caleidoscopul profesiilor

Transformări simple ale gazului ideal: Transformarea izobară. Reprezentarea grafică. Rezolvare de probleme

Matematica, Clasa 12, Lecția 1
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Українська мова і література, 12й класс, Відокремлені другорядні члени речення (означення...
Подлєсная Світлана
Тема: Відокремлені другорядні члени речення (означення узгоджене і неузгоджене, обставина, додаток) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 10й класс, М. Ю. Лермонтов: личность, судьба, эпоха
Думитраш Оксана
Тема: М. Ю. Лермонтов: личность, судьба, эпоха Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Poezia „Legământ” de Grigore Vieru: receptarea textului, mesajul
Oleinic Viorica
Oleinic Viorica Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Problema energetică
Comendant Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Motoare de căutare
Motoare de căutare Elemente majore: • robotul de căutare • index sau catalog • software-ul de căutare Istoria unor motoare de căutare: -Altavista -Wolfram Alpha
Химия, 10-й класс, Система основных понятий и законов химии
Дымовская Галина
Тема: Система основных понятий и законов химии Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Welcome to Chisinau.
This material offers the opportunity to learn about Chisinau, the capital of Moldova. It includes pictures to facilitate the learning process. It also includes a letter to a pen-friend speaking and inviting him to Chisinau.
Organisme pluricelulare
Cîrja Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Физика, 8-й класс, Шумовое загрязнение. Фоновая защита
Беляева Светлана
Тема: Шумовое загрязнение. Фоновая защита Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Across cultures.
Este o activitate de evaluare la finalul unității de învățământ pentru a vedea dacă elevii și-au fixat cunoștințele în ceea ce privește elementele culturale ale altor țări. Elevii își vor dezvolta competențele digitale, competențele de limba engleză și își vor îmbunătăți timpul de reacție de rezolvare a unui test on-line.
Scrierea corecta a ortogramei "s-au" si a cuvantului "sau"
Exercitiu aplicativ
Электронные презентации Вставка и редактирование изображений Форматирование изобра
Doronina Elena
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Adunarea şi scăderea numerelor mai mici ca 1 000 fără trecere peste ordin
Timofei Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Scrierea cuvintelor care conțin literele î/â
Suport teoretic (video)
Regulile circulației rutiere
Scopul: Elucidarea necesității cunoașterii regulilor circulației rutiere. Competențe: - formarea la elevi a unui comportament responsabil și respectuos la traficul rutier - cunoașterea regulilor circulației rutiere în vederea eliminării unor accidente rutiere.
The Sense of Beauty.
Dezvoltatrea competenței lingvistice
Развитие личности, 8-й класс, Личные ресурсы. Способности и качества
Савка Марина
Тема: Личные ресурсы. Способности и качества Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
НЕ с деепричастием
Быкова Людмила
Тема: НЕ с деепричастием Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
O problemă publică nu este un fapt, ci o chestiune de dezbatere
Golban Petru
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Principiile punctuației: intonațional, logico-semantic, formal-gramatical
Vâlcu Marcela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
,, Fata babei şi fata moşneagului'' , de Ion Creangă-Repovestire.
Activitatea de repovestire se adresează preşcolarilor din grupa mare. Scop: consolidarea deprinderii de a reproduce firul narativ al poveştii utilizând cuvintele noi învăţate şi integrarea noilor cunoştinţe în sistemul celor însuşite anterior. Obiective: Să reproducă conţinutul poveştii pe baza imaginilor prezentate, respectând succesiunea logică a evenimentelor. Să identifice ordinea de desfăşurare a acţiunilor prin intermediul imaginilor din poveste. Să asocieze faptele personajelor cu răsplata primită. Să aplice cunoştinţe şi deprinderi anterior însuşite în contexte noi de joc şi învăţare.
The Elements of Culture
Matreniuc Emma
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mișcarea rectilinie uniformă. Viteza. Rezolvarea problemelor (I)

Matematica digitală: exercițiile și problemele prind viață!

Substantivul - definiție
Relații în natură

Математика, 12-й класс, Площадь боковой и полной поверхностей призмы
Радилова Марианна
Тема: Площадь боковой и полной поверхностей призмы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Caracterul simbolic al personajelor din miturile poetice ale lui Gh. Asachi „Traian și Dochia” și V. Alecsandri „Dragoș”
Boguș Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 12-й класс, Пластмассы. Волокна
Деньговская Лилия
Тема: Пластмассы. Волокна Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Chimia organică. Substanțele organice. Carbonul în compușii organici
Putină Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Изучение пружинного маятника
Пономаренко Ирина
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Cuvintele cu sens opus.
Consolidarea cunoștințelor despre cuvintele cu sens opus; selectarea perechilor de cuvinte cu sens opus din enunțurile date.
Физика, 8-й класс, Расчёт сопротивления проводника
Беляева Светлана
Тема: Расчёт сопротивления проводника Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
În lumea animalelor.
Lecția propusă are ca temă animalele. Copiii vor învăța despre clasificarea animalelor, descrierea lor, importanța și utilitatea lor pentru oameni și pentru natură, vor audia un cântec și vor viziona o scurtă poveste. În finalul lecției, copiii vor fi evaluați printr-un scurt chestionar.
Решение задач с использованием одномерных массивов array в языке програмирования Pascal
Belomenova Aliona
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Războiul de independenţă
Bujor Viorica
a României Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Элементы права: смежные права, виды лицензий
Макарь Любовь
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Antarctida. PFG a Antarctidei. Unitățile structurale, evoluția geologică a teritoriului. Substanțele minerale. Relieful subglaciar.
Această activitate este utilă de aplicat la etapa Realizarea sensului, în scopul facilitării procesului de învățare, include atât item de studiere a temei, cât și sarcini de aplicare și evaluare. Pentru a lucra pe această platformă e necesar ca profesorul să creeze cont, elevii nu își crează cont, introduc numai codul indicat.
Lectia (4)
Belomenova Aliona
Общие свойства кислот
Dîmovskaia Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Drumul painii.
Identificarea drumului painii si alcatuirea unei povestiri.
Scrierea cu nn.
Jocul cuprinde atât cuvinte care se scriu cu "nn", cât şi cuvinte care-l conţin doar pe "n". Poate fi folosit în orice moment al lecţiei, în orice tip de lecţie.
Українська мова і література, 10й класс, Зміни в українському правописі
Курич Олена
Тема: Зміни в українському правописі Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Население Австралии
Абабий Надежда
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Биология, 8-й класс, Царство Растений. Общие особенности
Баранчук Людмила
Тема: Царство Растений. Общие особенности Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Energia.Tipurile de energie
Predarea noțiunilor despre energie într-un mod atractiv.
Verbul - indicativ prezent (verbe slabe).
Execiții pentru verificarea și consolidarea conjugării verbului regulat/slab în limba germană ( indicativ prezent).
„Privighetoarea” de I. A. Brătescu-Voinești. Receptarea textului. Mesajul
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Scrie numele lor.
O fișă care se poate folosi la încheierea clasei pregătitoare sau la începutul clasei întâi.Prin această fișă de evaluare sunt verificate asocierea unui cuvânt cu o imagine, scrierea cuvintelor cu litere mari de tipar, colectarea datelor și înregistrarea lor în tabel, atenția și capacitatea de concentrare.
What to see in Moldova?
Orbu Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Unde întâlnim forme geometrice

China-caracterizarea ramurilor economiei
Cozma Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Recapitulare nivel A1.2.
Exerciții de consolidare pentru nivelul A1.2: conjugarea verbului, declinarea articolului hotărât, folosirea adjectivului si numeralului cardinal.
Les arômes de nołre culture
Connaissez-vous la cuisine roumaine?
Județul Caraș-Severin
Activitatea vizează fixarea unor cunoștințe generale privind județul Caraș-Severin și dezvoltarea competențelor de orientare pe hartă și în spațiul real.
Principiul lui Huyghens Reflexia și refracția undelor mecanice
Burleai Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Încrengătura Vermii plați. Clasa Turbelariate. Clasa Cestode
Gîrlă Jana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Produse alimentare. Cantități și prețuri. Lecția 1 (LECȚIA 1)

Sunetul și litera „d”.
Identificarea sunetului și literei „d” dintr-un cuvânt, rostirea clară și corectă a cuvintelor
Siguranța electrică începe cu asumarea responsabilității de către adulți și exemplul propriu
Premier Energy Distribution
Să crești, să îngrijești sau să supraveghezi un copil este o responsabilitate mare. Vorbește cu copiii, explică-le și învață-i câteva lucruri utile despre electricitate. Creşte-l cu grijă şi învață-l să aprecieze beneficiile energiei electrice. Totodată, instruiește-l să nu neglijez situațiile de pericol, ce pot apare. Explică-i cum să acționeze cu calm în caz de pericol electric şi că respectarea recomandărilor de siguranță le pot preveni de cele mai multe ori. Un copil prevenit, instruit și supravegheat este un copil protejat. Să le oferim împreună o copilărie în siguranță! Trăieşte în siguranţă!
Общение на улице с неизвестными людьми, обстоятельства, действия
Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Energia mecanică
Organizarea și desfașurarea procesului instructiv -educativ in mod placut (altfel) , consolidarea cunoștințelor, implicarea elevilor in activitațile educative , captarea atenției elevilor , dezvoltarea imaginației și a memoriei vizuale , exersarea gandirii logice ,creative, motivarea prezenței elevilor
Legendary Past
The activity is for checking text comprehension, searching antonyms of the given words in the text.
Основные единицы измерения длины. Преобразования этих единиц.
Mirza-Fiodorov Oxana
Данный видео урок познакомит учащихся 5 класса с единицами измерения длины. Благодаря рассмотренным на уроке схемам ребята поймут как перевести одни единицы измерения длины в другие. Также в ходе объяснения материала предложены решения некоторых упражнений и задания для самостоятельного закрепления рассмотренного материала. В конце урока предложены ответы для осуществления самопроверки учащимися.
Consolidare -Ordinea efectuarii operațiilor.
Este un joc interactiv în care se urmarește consolidarea efectuării ordinii operațiilor.
Индивидуальная и колективная безопасность в школе и дома
Bâcova Ludmila
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Numerele descrescătoare.
Scopul acestui esxercițiu este de ai ajuta pe copii să numere mai ușor descrescător de la 20 la 1.
Математика, 6-й класс, Свойства степени целого числа с натуральным показателем
Гордилова Ирина
Тема: Свойства степени целого числа с натуральным показателем Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
,,Ciuboțelele Ogarului" de Călin Gruia
Joculețul de tip quiz ,poate fi folosit la începutul orei pentru verificarea cunoștințelor însușite anterior. Elevii vor fi puși în situația de a alege răspunsul corect . Ei trebuie să fie familiarizați cu textul , vocabularul , noțiuniunile : ,,text literar" , ,,povestire" , ,,fragment" , ,,narațiune".
Scrierea corectă folosind ortogramele.
Să completeze ortogramele corecte conform cerințelor.
Poezia ”Limba noastră” de A.Mateevici.
Propun exercițiul pentru etapa de Reflecție. Elevii vor repeta vocabularul și vor audia imnul țării.
Grupul de sunete [cs], [gz] și litera x.
O1 - să descopere sunetul nou în cuvinte; O2 - să numeasă cuvinte ce conțin litera x în diferite poziții; O3 - să răspundă corect la întrebările textului; O4 - să memoreze regulile de scriere corectă a literei x; O5 - să realizeze corect sarcinile jocului.
Despre energie
Lecția interactivă Despre energie oferă informații despre tipurile de energie, despre energiile verzi, energii regenerabile și nepoluante. Elevii vor conștientiza importanța energiilor verzi și rolul acestora în protejarea mediului. lecția este însoțită de un filmuleț preluat de pe youtube și numeroase imagini sugestive.
Forma reperelor produselor vestimentare.
Exercițiu tip Ordonare pe grupe realizat cu aplicația LearningApps în cadrul căruia elevii trebuie să identifice și să grupeze reperele ce finalizează partea superioară a produselor de îmbrăcăminte cu sprijin pe umeri. Activitatea este destinată elevilor din învățământul profesional și tehnic, ea vizând dobândirea de competențe necesare angajării pe piața muncii în una din ocupațiile domeniului de pregătire profesională Industrie textilă și pielărie. Activitatea este destinată elevilor din învățământul profesional și tehnic, ea vizând dobândirea de competențe necesare angajării pe piața muncii în una din ocupațiile domeniului de pregătire profesională Industrie textilă și pielărie.
În Împărăția Literelor și Sunetelor.
Consolidarea cunoștințelor legate de litere, sunete, grupuri de litere.
Shopping is great.
Dezvoltarea competentii lingistice si pragmatice.
Descrierea. Ideea principală, idei secundare. Textul-suport: "Veverita", după Mihail Sadoveanu
Popa Elena
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
ACIZII NUCLEICI
Joc Kahoot pentru consolidarea cunoștințelor despre structura și funcțiile acizilor nucleici.
Criteriile de congruență pentru triunghiurile dreptunghice
Lavric Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Summer vacation.
Jelihovschii Diana
Word search - poate fi folosit atât la etapa Evocare cât și la Reflecție, la temac - Summer vacation
Future Simple; Was-were.
Munteanu Elvira
Este un test de verificare a cunoștințelor la temele: Future Simple; Was-Were.
Alfabetul limbii engleze
Lucrarea prezintă alfabetul limbii engleze cu exemple de cuvinte în imagini pentru fiecare literă.
Сложноподчинённые предложения с придаточными обстоятельственными
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Modelul planetar al atomului. Nucleul atomic. Constituenții nucleului atomic.
Balmuș Olga
Activitatea este prevăzută pentru etapa „Reflecție”. Elevii nu au nevoie de un cont.
В. Распутин. Повесть "Уроки французского". Автобиографическая основа повести. Жизнь в послевоенной деревне
Bucşan Ludmila
Этот урок был coздан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Русский язык и литература, 1-й класс, Гласный звук [ы]. Буква ы
Дубчак Алла
Тема: Гласный звук [ы]. Буква ы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
India
Comendant Tatiana
Activitatea poate fi realizată la sfârșitul lecției (Lucru în grup)
Padlet, clasa a V-a
Scopul actiivitӑții pe Padlet, a fost sӑ pӑstrez legӑtura cu elevii ȋn perioada 11 martie- …..( ȋnceputul Pandemiei), dorind ca tot ceea ce le transmit elevilor sӑ fie organizat, structurat, explicat, personalizat, adaptat la nevoile clasei de elevi.
Elemente de geometrie
Activitatea are ca scop fixarea unor noțiuni referitoare la elementele de geometrie studiate.
Schițco Natalia
Социально-экономическая география Молдовы
Ocupațiile părinților
Rosfinschi Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Activități preferate. Hobby-uri

Dacia literară. Romantismul.
Activitate de evaluare a cunoștințelor Competențe generale/specifice: 3.Punerea în context a textelor studiate prin raportare la epocă sau la curente culturale/literare 3.1 Identificarea și explicarea relațiilor dintre operele literare și contextul cultural în care acestea au apărut; 3.2 Construirea unei viziuni de ansamblu asupra fenomenului cultural românesc, prin integrarea și relaționarea cunoștințelor asimilate;
Повторение темы ”Путешествие по России”
Macovei-Caraceban Inga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Conferința de Pace de
Cerbușca Pavel și Revenco-Bîrladeanu Ala
la Paris și Noua Ordine Internațională Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
CHEMAREA OMULUI SPRE ASEMĂNAREA CU DUMNEZEU
Scopul lecției: modelarea caracterului moral al tânărului creștin și îndrumarea spre o viață de sfințenie. COMPETENȚE DERIVATE : Argumentarea deosebirii dintre conceptele „chipul” și „asemănarea” lui Dumnezeu în om; Identificarea etapelor îndreptării omului căzut în păcat; Formularea unor puncte de vedere pe baza suportului intuitiv, în ceea ce privește posibilitățile și modalitățile omului de a dobândi asemănarea cu Dumnezeu;
Managementul conflictului prin negociere
Buruiană Ala
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Substantive sinonime.
Se va evalua competența de comunicare orală; exercițiu de consolidare la tema: Sinonimia; îmbogățirea vocabularului.
Istorii interesante despre familie
Papucciu Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Demianic Igor
Химия, 12-й класс, Реакции идентификации анионов (I-III)
Дымовская Галина
Тема: Реакции идентификации анионов (I-III) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Textul nonliterar. Rețeta.
Un exercițiu util pentru etapa de reflecție, pentru valorificarea competențelor formate la ora cu subiectul ”Rețeta”.
Personalitati istorice studiate
- evaluarea informațiilor dobândite despre personalități istorice, plasarea lor în spațiu și timp
Limba naţională şi limba literară. Graiurile limbii române
Vâlcu Marcela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Verbul. Modurile personale şi nepersonale.
Cu ajutorul acestui exercițiu, elevii recapitulează cunoştințele despre modurile verbului.
Structuri textuale. Integrarea părților.
Lecție de predare.
Organisme carnivore
Cîrja Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ariciul și merele. Literele: Aa, Ăă, Oo, Ee, Mm

Test de evaluare. Conjuncția și locuțiunea conjuncțională.
Se aplică la finele UD.
Miturile – resurse fundamentale ale literaturii. Mituri românești relevante
Miron Ecaterina
Am creat un instrument în Google Sites, este util pentru elevi și profesori, am inclus atât texte recomandate de Curriculum la disciplină cât și texte pentru extensiune, am creat sarcini de lucru atât specifice cât și de integrare
Nici lemnul nu iartă (LECȚIA 1))
Belousov Marina
(lecția 1) Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Apele .
Jocul are ca scop consolidarea cunoştinţelor despre apele stătătoare, potrivind fiecare cuvânt cheie lângă definiţia sa.
Tensiunea electrică
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Capitolul I. Tema 1 Diversitatea ecosistemelor
Activitate realizată cu scop de consolidare a noțiunilor cheie noi.
Мы в России. Учимся отвечать на вопросы чем?, на чём?, с кем? Москва
Leaşenco Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Circuitul apei în natură
Puzzle creat cu scop de a demonstra abilități la științe.
Mişcarea oscilatorie. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Autoevaluare în PADLET
Activitatea a avut ca scop AUTOEVALUAREA în ȘCOALA ONLINE după folosirea tuturor aplicațiilor pe care am lucrat cu elevii. Aplicațiile sunt folosite încă din pregătitoare cu această generație, prin intermediul proiectelor ETWINNING. Cu ocazia COVID SITUAȚIA DE CRIZĂ a trebuit să demonstrăm utilitatea lor nu numai în zona extracurriculară. Acest PADLET cuprinde numele aplicațiilor folosite de fiecare elev, apoi confirmarea mea și atribuirea unei steluțe pentru fiecare. A rezultat o EVALUARE DE 5 STELE și o MINIGALERIE A COMPETENȚELOR DIGITALE ale copiilor mei.
Commenter une oeuvre d’art
Iurin Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Propoziția simplă, propoziția dezvoltată. Propoziția afirmativă, propoziția negativă.
Stici Alina
Recapitularea tipurilor de propoziții.
Congresul de la Viena. „Sfânta alianţă”
Slivca Alexei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cuvinte cu sens opus.
Pîslari Claudia
Fișă de lucru, consolidarea cuvintelor cu sens opus
Test docimologic de verificare a lecturii și înțelegerii romanului „Enigma Otiliei” de George Călinescu
Testul poate fi aplicat pentru evaluarea competenței 3.1, la etapa evocării sau la lecția de sinteză în cadrul unității de învățare.
Evaluare
Activitate pentru copii cu cerințe educaționale speciale
Українська мова і література, 10-й класс, Марко Вовчок. Неповторність творчої майстерності
Курлянцева Ольга
Тема: Марко Вовчок. Неповторність творчої майстерності Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mărimi fizice.
Lecție de definire a mărimilor fizice, de încadrare a lor în noțiunile importante ale fizicii, elementele ce definesc complet o mărime fizică.
Formațiuni politice prestatale
Lecție - fișă
Relații internaționale postbelice.
Evaluarea cunoștiințelor dobândite în cadrul lecției: Relații internaționale postbelice
Moștenirea lumii grecești. Jocurile Olimpice
Caciuc-Roșioru Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Brijatiuc Olga
Statul și politica
Evaluarea cunoștiințelor dobândite în cadrul lecției: Statul și politica
LET S COUNT FROM 1 TO 10.
Scopul activității este de a exersa și consolida vocabularul limbii engleze prin cunoașterea numerelor de la 1 la 10.
Relaţiile internaţionale de la Pacea de la Westfalia la Congresul de la Viena
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Sunetul [t] şi litera de tipar T. Literele mici și mari de tipar. Litera T (mare) de mână
Dediu Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Анатомия мочевыделительной системы человека
Mamaliga Anna
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
IN THE VILLAGE.
Scopul acesteiactivități este memorarea, practicarea și evaluarea vocabularului.
"Câmpul asociativ al cuvântului "școală".
Lecție interactivă.
What tine is it?
Munteanu Elvira
Această activitate se poate de folosit că Evaluare formativă.
Eco-Citizenship
Munca-Aftenev Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Predicatul verbal.
Identificarea valorilor predicative ale verbului a fi.
Noțiunea de unghi. Clasificarea unghiurilor. Măsura unghiului

Apa în natură
Joc interactiv despre apă -stări de agregare ale apei, fenomene ale naturii, care poate fi folosit la consolidarea cunoștințelor, cât și la evaluare.
Caracteristicile unui stil de viață sănătos
Țiganu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Родное слово. Русский язык. 2017. - большой размер файла !!!
Respectarea sinelui și a celor din jur, iertarea și acceptarea

Triunghiul, unghiuri, cercul . Recapitulare și completări.
Scopul: de a consolida cunoștințele elevilor la temele ,,Triunghiul, unghiuri, cercul . Recapitulare și completări''. Poate fi aplicat și la activități extrașcolare.
Consolidarea cunoștințelor despre textul liric
Această activitate își propune să vină în sprijinul activităților online și nu numai, pentru consolidarea cunoștințelor despre textul liric, prin identificarea informațiilor despre vers, strofă, autor, titlu sau tipuri de rimă.
Balonul.
Consolidarea înmulțirii numerelor naturale de la 0-100
Русский язык и литература. - большой размер файла !!!
Sistemul nervos
State Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Getting Acquainted
Practicing grammar - the present simple of the verb "to be"
Noțiunea de putere cu exponent natural. Pătratul și cubul unui număr natural
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Sistemul solar
State Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Verbul la modul gerunziu. Funcții sintactice.
7. Respectarea normei ortografice, ortoepice, semantice, gramaticale, punctuaţionale, stilistice a limbii române literare.
Calcule cu numere intregi.
Test - Calcule cu numere intregi.
Galion 3D
Galion 3D este o lectie de navomodelism, de constructie a unei nave de epoca, prin tehnici d lucru combinate, pentru consolidarea abilitatilor practice si însusirea elementelor componente ale unui galion.
Lucrul și puterea curentului electric
Ciuvaga Victor
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Математика, 10й класс, Свойства функции: монотонность функции, экстремумы, ограниченность
Лунгу Евгения
Тема: Свойства функции: монотонность функции, экстремумы, ограниченность Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (8)
Paciu Galina
Procente.
Dezvoltarea competențelor digitale la elevi. O metodă de evaluare altfel decât un test obișnuit. Elevii vor efectua diferite operații cu procente.
What Do They Do? Jobs.
An interactive game where pupils have to read and to write what their jobs are. Example: He makes clothes. (a tailor)
Ridichia uriașă - Fișă de lucru
Reprezință o evaluare a activității de lectură. Recunoașterea personajelor din poveste.
Русский язык, 9-й класс, Предложения с прямой и косвенной речью
Гыскэ Елена
Тема: Предложения с прямой и косвенной речью Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Verbul
Test de evaluare a cunoștințelor despre verb
Notarea alfabetică a tonalităţilor.
Elevii la final de modul vor cunoaste notarea alfabetică a tonalităţilor până la 7 semne la cheie cu bemoli.
Fizica - Astronomie. 2017
Test recapitulativ Ecuații
Testul propus la finalul capitolului Funcții și ecuații-la clasa a X-a este un test sumativ, grilă, online , de nivel mediu. Competențele specifice verificate -Utilizarea de proprietăţi ale funcţiilor în calcule şi aproximări, prin metode diverse - Exprimarea în limbaj matematic a unor situaţii concrete ce se pot descrie printr-o funcţie de o variabilă - Interpretarea unor probleme de calcul în vederea optimizării rezultatului - Utilizarea echivalenţei dintre bijectivitate şi inversabilitate în trasarea unor grafice şi în rezolvarea unor ecuaţii.
Ținuta elevului. Vestimentaţia. Selectarea vestimentaţiei în diferite situaţii
Căldare Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Test de recapitulare finală
Recapitulare Note muzicale,compozitori , dansuri
Русский язык и литература, 5-й класс, Что такое проект? Как работать над проектом?
Брижатюк Ольга
Тема: Что такое проект? Как работать над проектом? Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adunarea în concentrul 0-10.
Scop: învățarea adunării prin joc. Dezvoltarea competențelor de bază ale operațiilor de adunare. Metodă interactivă. Dezvoltarea atenției și concentrării. Dezvoltarea competențelor digitale.
Cum protejăm ochii de gadgeturi - Sergiu Andronic, medic oftalmolog
Sergiu Andronic
Materiale video scurte program “ALEG SA MA SIMTI BINE” Editia II (noiembrie-decembrie 2020)
Oceanul Planetar
Scopul- Evaluarea cunoștințelor legate de cele mai mari și adânci mase de apă sărată de pe Terra. Competențe : Dobândirea de noi cunoștințe cu privire la învelișul numit hidrosferă Conținuturi tematice: Oceanele Terrei Caracteristicile oceanelor
Arbori binari
Conform programei școlare în vigoare: Competențe specifice:Descrierea operaţiilor specifice structurilor arborescente şi elaborarea unor subprograme care să implementeze aceste operaţii Conținuturi :Arbori binari (definiţie, proprietăţi specifice;reprezentarea arborilor binari cu referinţe descendente;operaţii specifice)
Recapitularea cunoștințelor.
Manifestarea unei atitudini pozitive față de limba română.
Правописание корней с чередующимися О А
Brijatiuc Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Imaginea de sine-prin care am vrut să văd cum simt şi se gândesc elevii mei despre ei însuşi.
Să se autocunoască, cunoscând calităţile şi defectele lor proprii şi să vedem cum se dezvoltă stima de sine.
1 Septembrie Clopoțel
Trebuie să plasese piesele puzzle -ului și să obțină un clopoțel, simbolul înveputului anului de studiu.
Математика, 10-й класс, Метрические соотношения в треугольнике. Теорема синусов
Лунгу Евгения
Тема: Метрические соотношения в треугольнике. Теорема синусов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Evaluare sumativă finală
Evaluare sumativă la finele studiului materiei de clasa a VII-a, limba și literatura română
Dumitru Matcovschi „Bucurați vă”;
Angela Ciobanu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Reacțiile de oxido-reducere ale metalelor cu acizii și sărurile. Seria activității metalelor
Godoroja Rita
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Procesele de oxido-reducere în producere

Clasa Amfibiile
Daniela Placintă
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо букв Ш, ш. Правописание слогов и буквосочетаний жи – ши
Овсянникова Елена
Тема: Письмо букв Ш, ш. Правописание слогов и буквосочетаний жи – ши. Письмо предложений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Clasificarea și nomenclatura substanțelor anorganice
Cazacioc Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ortograme
Fișă de lucru interactivă
Rusia/Uniunea Sovietică
Cerbușca Pavel
în perioada interbelică. Extremul Orient Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Automatizarea tehnicii lecturii cu voce și în gând. Lectură și explorare. Text-suport: „Colindul gutuii din geam” de Adrian Păunescu
Petrov Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
How many/ How much.
This activity improves pupils' grammar knowledge.
Употребление частиц в речи. Морфологический разбор частиц
Rotari Elena
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Subordonata completivă directă.
Gandrabură Inga
Valorificarea potențialului expresiv al părților de vorbire în textele studiate .
Compunere după o ilustrație.
Melnițchi Natalia
Atelier de lectură a imaginii „De sărbători” Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Hazardurile naturale şi antropice, partea I.
Activitatea poate fi desfăşurată în cadrul lecţiei pentru a distinge deosebirile dintre tornado şi uragan.
FRACȚIA.
Această activitate interactivă îi va ajuta pe elevi să învețe, dar și să memoreze mai ușor terminologia aferentă disciplinei la tema „Fracția”. Poate fi folosită la orele de consolidare.
Русский язык и литература, 3-й класс, Г.А. Скребицкий «Передышка». I часть
Соммер Наталья
Тема: Г.А. Скребицкий «Передышка». I часть Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика. 2019
The world of Sport
Sadovei Daniel-Darius
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Stop bullying-ul!
Blanari Albina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Parada literelor
Elevii au construit literele învățate din materiale neconvenționale - pietre, petale de flori, bucăți de ciocolată, biscuiți, paste făinoase etc. au fotografiat fiecare literă și au editat fotografiile cu ajutorul aplicației QiukGoPro, realizând un film. Fiecare film a fost inserat într-un padlet.
Ghicitori pentru copiii de clasa I.
Cu ajutorul acestui scurt test, elevii își testeaza atenția, citirea conștientă și își dezvoltă vocabularul.
Synonymes
Scop: consolidarea cunoștințelor cu privire la sinonimele limbii franceze. Competențe: producerea de mesaje orale/scrise în limba franceză. Conținut tematic: Sinonimul.
Adunarea și scăderea până la 100 cu trecere peste ordin.
Consolidarea capacităților de rezolvare a exercițiilor de adunare până la 100, cu trecere peste ordin.
Sunetul
Condratiuc Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Istoria românilor și universală, Clasa 9, Lecția 1
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Физика, 8-й класс, Постоянный электрический ток. Решение задач на расчёт электрических цепей...
Беляева Светлана
Тема: Постоянный электрический ток. Решение задач на расчёт электрических цепей при смешанном соединении резисторов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Poezia ,,Dimineața" de Vasile Alecsandri
Lecție de foarmare a capacităților de dobândire a cunoștințelor. Receptarea textului. Lucrul cu cuvintele noi, expresiile plastice. Aplicarea tehnicii Cubul , Curcubeul.
Noţiunea de propoziţie matematică. Valoarea de adevăr a propoziției. Noțiunile de axiomă, teoremă, teoremă reciprocă, condiții necesare și suficiente
Cioruţa Andreana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Un mod sănătos de viață

L'art du portrait, texte ,,Monieur Grandet,,
Lecția de formare capacităților de dobândire a cunoștințelor; Competențele vizate: lingvistică, pragmatică, pluri/interculturală
Ecuații de gradul doi cu o necunoscută. Forma incompletă
Popovici Bujor Violeta
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Înmulțirea cu 10, 100, 1000.
Scopul este de a consolida tabla înmulțirii cu 10, 100, 1000. Se dezvoltă competențe de calcul matematic și gândirea logico-matematică.
1
Covanji Aliona
Моя Родина.
Прививать интерес и любовь к культурному наследию Молдовы;воспитать любовь к своей Родине.
Funcția exponențială.
Proprietăți desprinse din lectura grafică a funcției exponentiale
My friend's profile
Grammar practice
Dialogul ca element constitutiv ale unor texte (analiza contextuală). Descrierea ca element constructiv ale unor texte literare
Vlasiuc Liliana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
O minte sănătoasă într-un corp sănătos!
Bivol Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Redarea planurilor (aproape, departe) prin linie, culoare, mărime și ton

In the House.
Choose the correct answer game. Pupils have to choose the correct word from those proposed varians. The revision of the topic about the rooms of the house and furniture or objects in the rooms.
Recomandările instituţiilor publice privind acţiunile populaţiei în situaţii excepţionale
Blanari Albina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Gestionarea fișierelor multimedia
Timofei Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 5-й класс, Аргументированное мнение, основанное на различных источниках
Бахрин Джонетта
Тема: Аргументированное мнение, основанное на различных источниках Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Физика, 10-й класс, Движение тел по вертикали. Решение задач
Пономаренко Ирина
Тема: Движение тел по вертикали. Решение задач Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Materiale și ustensile pentru prelucrarea artistică a lemnului. Reguli de protecție a muncii ȘI NORME SANITAR- IGIENICE
Eșanu Angela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Ion Druță, „Toiagul păstoriei”, operă mioritică
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Scăderea numerelor reale.
Activitatea dată este un joc QUIZIZZ care are ca scop consolidarea cunoștințelor. Dezvoltă UC 1,1; UC 1.5
Базы данных. Запросы. Часть 1
Sacara Andrei
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
L’album des souvenirs
Gațcan Georgeta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
„Moartea căprioarei” de N. Labiș. Dincolo de text

M Atletism. Aruncarea mingii mici la distanță. priza, elanul, pașii de aruncare, efortul final și menținerea echilibrului după eliberarea obiectulu
Burduh Alina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Artiști plastici: pictori, graficieni, sculptori
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cartea cu Apolodor
Popa Elena
Evaluare sumativă. Relații metrice în triunghiul dreptungic
Vasilache Galina
Test. Aplicarea relațiilor metrice într-un triunghi dreptunghic pentru determinarea unor elemente ale acestuia.
Aparatul locomotor. Țesutul osos
Coșcodan Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sunetul și litera U. Numărul și cifra 5
Joc pentru verificarea cunoștințelor (clasa pregătitoare)
Motivele în balada Mioriţa
Activitatea este o probă formativă, elevul având posibilitatea să se autoevalueze.
Emoții opuse.
Consolidarea cunoștințelor elevilor privind emoțiile pe care le trăiesc. Descoperirea emoțiilor opuse și a rolului pe care îl au în viața noastră.
Indefinite and Continuous Passive Voice
Florescu Olga; Serbul Anastasia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Plaiul meu
Rocozița Oxana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Proprietățile fizice ale substanțelor.
Elevii vor caracteriza proprietățile fizice ale unor substanțe în baza experienței personale dar și a informației din diverse surse documentare. Fișa de lucru poate fi atribuită elevilor ca temă pentru acasă.
Українська мова і література, 4-й класс, Поєднання однорідних членів речення за допомогою...
Чебан Анжела
Тема: Поєднання однорідних членів речення за допомогою сполучників Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Matematica, Clasa 9, Lecția 1
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Energia mecanică totală a unui sistem oscilant
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Proiect transnational"Ursuletul de plus".
Raportul cuprinde activitățile desfășurate în cadrul proiectului Educație online fără hotare, URSULETUL de PLUS.
Химия, 11-й класс, Определение молекулярной формулы органического вещества по продуктам сгорания
Чебану Ольга
Тема: Определение молекулярной формулы органического вещества по продуктам сгорания Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Diversitatea amfibienilor!
Cu ajutorul acestei activități elevii vor recapitula diversitatea amfibienilor!
Nu lăsa opiniile răutăcioase ale altora să te conducă: cum îți poți dezvolta încrederea în forțele proprii?

Sodiul și potasiul
Chișca Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Анализ ситуаций, связанных с электромагнитными явлениями
Беляева Светлана
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Criteriile de divizibilitate cu 10, 2 și cu 5
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Звуки и буквы. Алфавит. Сочетания жи, ши, ча, ща, чу, щу
Vohmiahin Vladimir
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Математика, 3-й класс, Сложение с переходом через сотню
Вохмянин Владимир
Тема: Сложение с переходом через сотню Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Încrengătura Cordate. Clasa Păsari.
Dorofeev Anton
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Lectia4
Adjamko Oxana
Класс Пресмыкающиеся (Reptilia).
Использование научного языка биологии в различных контекстах общения, касающихся структур, процессов, явлений, законов, концепций.
Timpul verbului.
Recunoașterea timpului la care se află verbele din listă.
Completează cuvintele cu literele: a, ă, î sau â.
Elevul trebuie să completeze cuvintele cu una din literele indicate.
Гуманизм эпохи Возрождения в Румынских Княжествах
Djoneta Bahrin
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Corpul uman.
Exerciţiul - joc are ca scop consolidarea , evaluarea cunoştinţelor despre părţile corpului uman.
Povestea. Formule mediane
Este o activitate de identificare a formulelor mediane care, deseori, constituie adevărate fraze ritmatice, versuri. Rolul lor este de a a realiza trecerea de la un fragment narativ la altul şi de a întreţine suspansul/curiozitatea copilului. Noutatea acestei resurse sunt sarcinile complementare care imprimă activitătății profunzime și extindere.
NEMURITORUL CARAGIALE.
Vă propun un exercițiu joc de asociere, realizat cu aplicatia Learning Apps despre tipologia personajelor lui Caragiale. Exercițiul propus a obținut 5 stele pe platforma Learning Apps si are ca sarcină identificarea personajelor, respectiv asocierea text-imagine. Este important pentru că dezvoltă competența elevilor de caracterizare a unui personaj.
Încrengătura Artropode: Clasa Crustacee. Clasa Insecte. Clasa Arahnide
Pulbere Ala
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Художественное воспитание
Mașini termice. Randamentul mașinilor termice
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 5й класс, Я и моя семья. Буквы Cc, Зз, Рр
Tema: Я и моя семья. Буквы Cc, Зз, Рр Profesor: Ляшенко Ольга Autor: Ляшенко Ольга Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Repere conceptuale ale sistemului filosofic blagian
Edu Inga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
“Fişǎ de evaluare – clasa a II-a” (limba şi literatura românǎ).
Fişa propusǎ urmǎreşte evaluarea cunoştinţelor de limba şi literatura românǎ la sfârşitul clasei a II-a.
Русский язык и литература, 3-й класс, Рассказ М.М. Зощенко «Ёлка». 2 часть
Назаренко Ольга
Тема: Рассказ М.М. Зощенко «Ёлка». 2 часть Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tainele cărții. Textul-suport „La Paști” de George Coșbuc.
Busuioc-Pojoga Rodica
Exercițiul îl propun pentru etapa de Realizare a sensului, cu scopul de a dezvolta atenția elevilor, care vor descoperi cuvintele din câmpul lexical al cuvântului- cheie al lecției-Paști.
Unități de măsură pentru volum.
Testul poate fi utilizat pentru consolidarea cunoștințelor despre unitatea de măsură a capacității – litrul, despre multiplii și submultiplii săi. Poate fi accesat frontal, cu întreaga clasă, cu ajutorul videoproiectorului, individual sau în echipe- colaborativ. Poate fi accesat și ca temă, acasă, cu condiția ca profesorul să distribuie elevilor linkul. Este o resursă foarte utilă, cu grad mare de atractivitate pentru elevi, prin modul de realizare.
Criza societăţii antice şi formele ei de manifestare
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Honesty is the best policy
Honesty is the best policy este tematica lecției. Elevii au posibilitate să formeze asincron abilități de citire, întelegere a textului audio vizualizat. Textul reprezintă o poveste prin prizma careia elevii imbogașesc vocabularul, lucrează cu textul pentru formarea competenței de comunicare și e cultivă valorile -dreptate, sinceritate, toleranță.
Partea secundara de propozitie. Atributul. Exprimarea atributului
Natalia Dediu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Perimetrul
Tălmaciu Camelia
Scopul: Aflarea perimetrului unei figuri geometrice şi identificarea aplicabilităţii în viaţa de zi cu zi Competenţe: 3.2. Explorarea caracteristicilor, relaţiilor şi a proprietăţilor figurilor şi corpurilor geometrice identificate în diferite contexte 5.3. Rezolvarea de probleme cu operaţiile aritmetice studiate, în concentrul 0 - 1 000 000 2.5. Efectuarea de înmulţiri de numere în concentrul 0 - 1 000 000 când factorii au cel mult trei cifre şi de împărţiri la numere de o cifră sau două cifre Obiective: -să cunoască formulele cu ajutorul cărora se află aria dreptunghiului şi a pătratului; - să efectueze corect exerciţii cu cele patru operaţii; -să rezolve probleme folosind metoda grafică;
Articolul substantival.
Elevii vor face deosebire între articolele substantivale hotărâte și nehotărâte, la diferite genuri și numere
Активный отдых в окружающей среде.
Purcari Irina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Lectia (3)
Costru Lucia
A la gare
Țurcan Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Fizica, Clasa 12, Lecția 2
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Calitatea, valorificarea și protecția vegetaţiei naturale
Comendant Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
G. Bacovia. Decembre (alolingvi).
Textul poeziei cu câteva sarcini pentru a forma elevilor competența de lectură conștientizată.
Е. Шварц. Сказка о потерянном времени 2
Șeptefrați Alina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Tipuri de comunicare.
test:Determinarea elementelor verbale, nonverbale şi paraverbale în situații de comunicare ; Competența: Racordarea discursului la diverse situații de comunicare personală și publică, dovedind atitudine constructivă și bunăvoință
Our School
Ceban Corina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Preparate culinare
Activitatea este sub forma unui test quiz destinat elevilor de la învățământul profesional domeniul : Turism și alimentație, calificarea profesională: bucătar. Scopul este verificarea cunoștiințelor elevilor legate de particularitățile sortimentelor preparatelor de bază și identificarea caracteristicilor acestora.
Portretul moral.
O activitate eficientă de actualizare și consolidare a vocabularului tematic pentru elevii alolingvi.
KING MIDAS
O lecția ce are scop de însușire a limbii prin prizma poveștilor audio vizualizate. Competența de comunicare stă la baza acestei lecții. Se va îmbogăți vocabularul, elevii vor aplica vocabularul în context și vor recunoaște cuvintele audiate în activitășile interactive. Cele 3 etape metodologice-pre-listening, while listening sint respectate fiind aduse intr-un mod interactiv și captivant pentru elevi.
Гражданское воспитание, 10-й класс, Подготовка дебатов
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Подготовка дебатов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Recette de cuisine
Activitatea interactivă are la bază dezvoltarea competenței de înțelegere orală a unui text audio, care poate fi folosit ca moment de captare a atenței în cadrul unei lecții axată pe acestă temă. Contactul cu accentul vorbitorului nativ este esențial în predarea și învățarea unei limbi străine. Dedicată elevilor cu un nivel de limbă A1-A2, sub forma unui test classer par paire, în care aceștia trebuie să asocieze verbelor ingredientele sau obiectele corespondente videoului pentru a reface întrega rețetă, activitatea reia noțiunile legate de structura unei rețete.
Физика, 9-й класс, Решение задач по теме: «Взаимодействие полей»
Вангелий Виктория
Тема: Решение задач по теме: «Взаимодействие полей» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Recapitulare la unitatea „Adolescentul și Patria”
Angela Ciobanu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Mecanismul respirației
Chirița Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Șirul animalelor.
Preșcolarii vor scrie litera inițială și cea finală pentru fiecare cuvânt. Apoi, vor "înlănțui" imaginile astfel încât denumirea uneia să înceapă cu sunetul final al cuvântului anterior.
Substantivul. Actualizare.
Scopul activității este de a reactualiza cunoștințele despre substantiv.
Interroger sur la joie ou la tristesse
Elemente de construcție a comunicării.
Физика, 8-й класс, Изменение агрегатного состояния вещества: плавление и отвердевание
Беляева Светлана
Тема: Изменение агрегатного состояния вещества: плавление и отвердевание Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Гражданское воспитание, 7-й класс, Сделаем мнение услышанным
Кориненко Александр
Тема: Сделаем мнение услышанным Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Les objets de la chambre
Activitate de consolidare (evaluare) a vocabularului despre obiectele dintr-o cameră.
Prepararea soluțiilor
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație....
Cultură și spiritualitate
Lectura la Scriitori duhovnicesti și scriitorii români
Romantismul. Context socio-istoric şi particularităţi. Genuri și specii caracteristice. Autori reprezentativi şi opere de referinţă din literatura română
Scopul activității: Cunoașterea curentelor literare din perspectiva istoriei literaturii, criticii şi teoriei literare. Competența specifică 3. Lectura și interpretarea textelor literare și de graniță, demonstrând gândire critică și atașament față de valorile naționale și general-umane.
„Ciuboțelele ogarului” de Călin Gruia (continuare). Exerciții de determinare a atitudinii faţă de comportamentul personajelor
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Reconstituirea epocii istorice în cronica românească

Constituția din 1866
Exercițiu pentru fixarea cunoștințelor
Val Talks about the USA. Module Seven. Lesson One.
Discovering the USA Test. True/ False questions based on the text about the places of interest in the USA. Magic English 4, pages 86-87.
ZEII OLIMPIENI
Este un exercițiu care presupune realizarea corespondenței corecte între numele zeului și domeniul pe care îl patronează. Prin utilizarea acestei resurse, elevii vor putea să rețină mai ușor zeii vechilor greci.
Schimbare; necesitatea schimbării; resursele unui elev de clasa IV.
Elevul va descoperi ce emoție este pe fața fiecărui personaj din imagine. Recunoașterea emoțiilor celor din jur facilitează o mai bună comunicare cu persoanele date! Activitatea poate fi utilizată la momentul de evocare a lecției.
Măsurarea timpului. Ceasul. Calendarul.
Exprimarea și compararea rezultatelor unor măsurători, utilizând unități standard de măsură pentru timp.Reflecție.
Информатика, 10й класс, История развития вычислительной техники. Значимость языков программирования
Макарь Любовь
Тема: История развития вычислительной техники. Значимость языков программирования Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Regatul Franc şi Imperiul lui Carol cel Mare
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Presiunea hidrostatică

Complementul-parte secundară de propoziție. Exerciții aplicative.
Complementul. Exerciții aplicative.
Povestirea „Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry
Negară Lidia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Manifestări ale umanismului in spațiul românesc

Cauciucul natural

Circulatia la om.
Joc didactic
Igiena sistemului digestiv la om.
Elevii trebuie să găsească în diagramă numele a 11 boli ale sistemului digestiv.
Русский язык и литература, 12-й класс, «Младшие барды». «Звезда по имени Солнце»...
Ротарь Елена
Тема: «Младшие барды». «Звезда по имени Солнце». Виктор Цой. Обзорный урок Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Just Different
Jelihovschii Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
СТИЛИ РЕЧИ Урок №4
Soboleva Maia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
My clothes.
Activitate bazată pe textul studiat la lecție.
ASOCIAZĂ PERSONAJUL CU POVESTEA!
IDENTIFICAREA PERSONAJELOR DIN POVEȘTILE DATE.
Tipuri de animale.
Scopul activității mele este de ai ajuta pe copii să memoreze mai bine animalele, să le recunoască și să le deosebească.
Păcală și Tândală, eroi populari
Ojog Angela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Figuri și corpuri geometrice.
Activitatea constantă în identificarea perechilor formate dintr-o denumire a unei figuri sau corp geometric. Exerciții aplicative.
Găsește răspunsul corect!
Jocul urmărește evaluarea însușirii înmulțirii numerelor naturale de la 0 la 10.
Mulţimea numerelor întregi. Reprezentarea numerelor întregi pe axa numerelor. Opusul unui număr.
Activitatea este creată cu platforma LIVRESQ. Este o lecţie mixtă, interatctivă. Unităţi de competenţă: 2.1 Scrierea, citirea, reprezentarea numerelor întregi pe axa numerelor ; 2.2 Identificarea şi utilizarea în situaţii reale/modelate a numerelor întregi. Activitatea este accesibilă pentru elevii claselor a Vl-a . Lecţia conţine parte teoretică şi practică, care se expune cu ajutorul exerciţiilor interactive create cu LearningApps.
Русский язык и литература, 3й класс, Нехудожественные тексты. Поздравление
Потёмкина Ольга
Тема: ехудожественные тексты. Поздравление Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 1й класс, Письмо букв ю Ю
Самошина Светлана
Тема: Письмо букв ю Ю Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Textul literar și nonliterar
Este un joc de consolidare a cunoștințelor asimilate. Vizează asocierea termenului corect (literar/nonliterar) cu exemplul corespunzător.
Cum să accesezi la distanță serviciile oferite de Youth Klinics și să te alături voluntarilor

NE JUCĂM CU FRACȚII
CUNOASTEREA NOȚIUNILOR LEGATE DE FRACȚIILE ORDINARE
OMONIME
Realizarea de propoziții cu ajutorul cuvintelor date
FRACȚII ECHIVALENTE.
Scopul exercițiului este de a exersa și consolida cunoștințele despre fracțiile echivalente. Elevii vor trebui să găsească perechile de fracții echivalente.
Математика, 2-й класс, Составление таблиц
Мельник Наталья
Тема: Составление таблиц Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
„Doc” de N. Esinencu. Lectură și vocabular
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Formulele chimice ale substanțelor compuse

Exerciți cu adunare și scăderea a numerelor naturale 0-1000.
Verificarea adunării și scăderii .
Textul literar și nonliterar.
Lecție interactivă bazată pe instruire, învățare, evaluare.
Adunarea fracțiilor cu numitori diferiți.
Pentru etapa de evocare la studierea adunării fracțiilor cu numitori diferiți.
Universul artistic eminescian.
Se va dezvolta competența specifică nr.3: Lectura și interpretarea textelor literare și de graniță; se vor consolida cunoștințele privind opera eminesciană.
Гражданское воспитание, 5-й класс, Организация выборов в классе/школе
Бахрин Джонетта
Тема: Организация выборов в классе/школе Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 12-й класс, Реакции, применяемые в химических производствах
Дымовская Галина
Тема: Реакции, применяемые в химических производствах Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Marcarea mărfurilor - Conținutul și formele mărcilor
BORDEIU RODICA
- cerintele pe care trebuie să le îndeplinească o marcă pentru a fi competitivă o marcă - funcțiile mărcii - elemente de identificare a produsului - elemente de informare a consumatorului - clasificarea mărcilor
Recapitulare.
Se recapitulează literele învățate, urmărind dezvoltarea competenței de receptare a unui mesaj scris.
Procente
Activitatea vizează evaluarea cunoștințelor dobândite de elevi după parcurgerea temei "Procente" și este realizată în aplicația Quizizz
#7 Hărţuirea sexuală online
Serialul reprezintă un suport didactic pentru profesorii și elevii care au optat pentru disciplina opțională „Educație pentru Media”. Episoadele video abordează teme din manualele treaptei gimnazială și liceală, într-un format interactiv, accesibil și explicit. A fost lansat în 2020, în cadrul Hackathonului media „Puterea a cincea", ediţia a 6-a, desfăşurată de Centrul pentru Jurnalism Independent.
A. Păunescu Rugă pentru părinți.
Această revistă conține scenariul didactic a 2 ore de literatura română.
,,Sfârşit de toamnă" de V. Alecsandri. Exerciții de vocabular.
Acest exercițiu poate fi folosit în timpul predării temei noi.
In harmony with nature
Paciu Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
В чем заключался подвиг человека на войне на примере героя повести
Soboleva Maia
Этот урок был coздан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Le verbe ALLER
Elevii vor învăța să folosească/recunoască formele verbului ALLER, să spună unde merg precum și prepozițiile care sunt cerute de acesta.
Recunoașterea ortogramelor
Această activitate are rolul de a consolida cunoștințele despre ortograme.
Evaluare finală
Un joc didactic creat cu scop de a pregăti elevii pentru evaluarea finală, un tip de evaluare altfel decît ne-am obișnuit să o percepem
Subiecte controversate
Golban Petru
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unități de măsură pentru suprafață. Transformări.
Cojocari Ludmila
Activitate interactivă. Elevul va fi capabil: -să identifice unitățile de măsură pentru suprafață; -să efectueze transformări ale multiplilor și submultiplilor unităților din sistemul internațional de măsură pentru arie.
Физика, 11-й класс, Закон Ома для участка цепи. Соединение проводников
Макевнина Ольга
Тема: Закон Ома для участка цепи. Соединение проводников Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ursul păcălit de vulpe.
Așezarea imaginilor în ordinea desfășurării întâmplărilor din poveste
Gusturi și preferințe alimentare
Gnatiuc Mariana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Векторные изображения. Создание и редактирование
Макарь Любовь
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Pronumele. Pronumele personal
Canișcev Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Accros aux écrans

Информатика, 10-й класс, Концепция действия. Сложные операторы языка программирования
Макарь Любовь
Тема: Концепция действия. Сложные операторы языка программирования Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Poezia „Zile de toamnă” de George Coșbuc.
Exprimarea sensibilității estetico-literare prin lectura, recitarea expresivă a poeziilor propuse.
Activitatea populației în agricultură, industrie și transporturi:caracterizare generală.
Recunoașterea principalelor activități ale populației în agricultură, industrie și transporturi.
Particularitati ale sistemului circulator
Coșcodan Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Adunări in concentrul 0-10
exerciții de adunare in concentrul 0-10
Protecția mediului înconjurător. Apele Republicii Moldova
Eugen Nicov
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Elemente de statistică matematică
Bas Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Драматическая музыка в жанре оперы
Bolotova Evghenia
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Тема - Буквы З и С на конце приставок
Leascenco Olga
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Появление элементов нового времени в Западной Европе
Djoneta Bahrin
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Организация живой материи на биоценотическом уровне
Coșcodan Diana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Сложение и вычитание двузначных чисел вида 25+43, 68-25
Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Postmodernismul – o expresie a noii sensibilități
Sandu-Grosu Svetlana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Sans famille
Belei Victoria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Класс Костные рыбы (Osteichthyes).
Осмысление. Выбери один правильный вариант ответа.
Compararea și ordonarea numerelor întregi.
Ceban Tatiana
Scopul: de a consolida cunoștințele elevilor la Compararea și ordonarea numerelor întregi. Elevii vor compara și ordona numerele întregi în ordine crescătoare.
Specificul scrierii diferitor tipuri de texte (I)
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Câmpul lexical
Pumnea Valeria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Nu vei rezolva nimic dacă bagi capul în nisip: Cum să fac față stresului cauzat de Covid-19?
Sergiu Toma
Nu vei rezolva nimic dacă bagi capul în nisip: Cum să fac față stresului cauzat de Covid-19?
Educatie pentru societate. 2019 - dimensiune mare !!!
Reading Together
Cernei Kristina
Coloana Sonoră - ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adverbul- funcții sintactice
Exercițiul presupune identificarea corectă a funcțiilor sintactice pe care le are adverbul
Materii prime și materiale textile.
Exercițiu tip Jocul Milionarii realizat cu aplicația LearningApps în cadrul căruia elevii trebuie să rezolve itemi cu alegere multiplă care vizează cunoștințe despre materii prime și materiale textile, itemi ce au grade de dificultate crescătoare. Activitatea este destinată elevilor din învățământul profesional și tehnic, ea vizând dobândirea de competențe necesare angajării pe piața muncii în una din ocupațiile domeniului de pregătire profesională Industrie textilă și pielărie.
Termodinamica
Joc interactiv prin care elevii de clasa a X-a își vor însuși toate formulele de la capitolul Termodinamica.
ATOMUL.
Activitatea cu tema ” Atomul ” vizează cunoașterea și consolidarea cunoștințelor referitoare la structura atomului , modelarea nucleului și învelișului electronic ; simbolurile și sarcinile electrice ale protonilor, neutronilor, electronilor ; deducerea numărului de protoni, neutroni, electroni pe baza numărul atomic și numărul de masă.
Arta națională în sec XIX – XXI Sculptura Arhitectura
Veta Dascăl
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Matematica
Salinschi Lilia
Noțiuni generale despre compuși organici”
Jocul reprezintă o evaluare la acest subiect.
Subprograme. Domenii de vizibilitate. Structura de bloc
Blanita Liliana
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Câmpia
Suport teoretic (video)
Cuvântul şi sensurile lui. Cuvinte cu sens propriu
Cernei Olga
și cu sens figurat Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
On Education – Part II
Jelihovschii Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Orice muncă e frumoasă. Muncă/ocupaţie/profesie. Respectul faţă de muncă, profesii. Alegerea profesiei

de M. Sadoveanu. Lectura și explorarea textului Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fruits and Vegetables. Healthy food.
A mind map used to memorize new vocabulary related to the topic about Food: Fruits and Vegetables.
Tabla inmultirii
Verificam cum au insusit elevii tabla inmultirii cu 7
Unit 2. Lesson One. My big family.
Activitatea propusă prezintă un bun instrument de însușire a vocabularului, crează un mod relaxant de învățare prin intermediul jocului. În același timp dezvoltând și competențe digitale.
Părțile de vorbire.
Revizuirea cunoștințelor despre părțile de vorbire.
Tradiții religioase de Crăciun.
Exercițiu de consolidare
Propozițiile subordonate.
Olog Lidia
Oră de sinteză. Consolidarea propozițiilor subordonate.
If-sentences
Munteanu Elvira
Test de verificare a cunoștințelor pe tema "If sentences".
Celula
O activitate ce poate fi utilizată la o lecție de generalizare la unitatea de învățare „Celula”
Prepararea soluțiilor
Chigai Rodica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Past simple tense: affirmative, negative, interrogative
Vascan Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Numărul și cifra 4
Fișă de lucru interactivă
Evaluare Iarna.
Acest test este adresat preșcolarilor de grupa mare. Acesta vizează competențe de comunicare lingvistica și de comunicare a emoțiilor.
It's a great job.
Activități interactive prin care elevii își vor consolida cunoștințele asupra acestei teme.
Amidonul
Lașco Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Figuri de stil.
Guranda Ala
Identificarea figurilor de stil.
ORTOGRAMELE S-AU ADUNAT PENTRU CEI CE-AU ÎNVĂȚAT.
SCRIEREA CORECTĂ A ORTOGRAMELOR
Физика, 11-й класс, Электродвижущая сила (ЭДС). Закон Ома для полной цепи
Макевнина Ольга
Тема: Электродвижущая сила (ЭДС). Закон Ома для полной цепи Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Reading Together, understanding the text
Cernei Kristina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Модальность возможного и дистанционное обучение
Purcari Irina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Calcule în baza ecuației chimice
Donțu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Магнитное поле электрического тока; Магнитные линии; Правило буравчика
Беляева Светлана
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Consoane și vocale.
Această activitate îi ajută pe copii să deosebească consoanele de vocale, să deducă numărul de vocale sau consoane dintr-un cuvînt.
Materiale pentru confecții textile
Exercițiu interactiv tip Quiz cu alegere multiplă realizat cu aplicația LearningApps, prin rezolvarea căruia se urmărește consolidarea cunoștințelor despre materialele de bază și auxiliare utilizate în confecții.
Українська мова і література, 6-й класс, Основні способи творення іменників...
Чебан Анжела
Тема: Основні способи творення іменників. Робота над змістом оповідання В. Земляк «Тихоня» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Как использовать программу для просмотра уроков по астрономии
Roşca Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Unit 3 lesson 1 - The United Kingdom
Verificarea cunostintelor despre UK bazat pe textul din carte din clasa 6 (Lesson one, page 42)
Specificul interacțiunii metalelor cu acidul azotic
Godoroja Rita
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Matematica, Clasa 9, Lecția 3
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Climbing the ladder.
Activitate interactivă de dezvoltare a competențelor sociolingvistice și culturale prin intermediul proverbelor la tema „Munca – calea către succes” sau „O carieră de succes”. Proverbele decodificate, mai apoi, pot fi memorate, comentate oral sau analizate în scris, sub formă de eseu argumentativ.
Развитие личности, 5-й класс, Уважение к труду
Баранчук Людмила
Тема: Уважение к труду Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Localitatea mea. Baștina. Comunități ale popoarelor conlocuitoare
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Repetăm și despre verb învățăm.
Jocul KAHOOT ”Știi totul despre verb?” presupune exersarea verbului și a numărului acestuia . Vizează competențele specifice: 3.5. Sesizarea unor regularităţi ale limbii pe baza textului citit 4.1. Aplicarea regulilor de despărțire în silabe la capăt de rând, de ortografie și de punctuație în redactarea de text. Elevii își pot verifica noțiunile legate de verb, numărul acestuia, sinonime, antonime și scrierea corectă a unor cuvinte și pot exersa, îmbunătățindu-și punctajul.
Părțile principale ale propoziției.
Test de verificare a însușirii materiei
Însușiri.
Joc de aprofundarea cunoștințelor despre însușiri.
Московский Кремль Учимся отвечать нa вопрос "Сколько?
Macovei-Caraceban Inga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
FETIȚA CU CHIBRITURI - HANS CHRIASITAN ANDERSEN.
Scopul exercițiului este de a verifica dacă elevii au citit această poveste.
Dicționar istoric.
Gorgan Diana
Activitatea poate fi utilizată la finele cl. a 4-a. Sunt incluse cuvinte specifice disciplinei studiate pe parcursul anului școlar. E necesar ca elevii să găsească explicația termenilor.
Математика, 3-й класс, Числа, составленные из круглых сотен
Чекулаева Алла
Тема: Числа, составленные из круглых сотен Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Transformări elemenare ale matricelor. Matricea eșalon
Ovcinnicova Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Detectivii de cuvinte.
Jocul ”Detectivii de cuvinte” realizat pe Wordwall presupune identificarea unor cuvinte dintr-un text și exersarea scrierii corecte. Vizează competențele specifice 3.1. Extragerea unor informații de detaliu din texte informative sau literare 3.5. Sesizarea unor regularități ale limbii pe baza textului citit. Elevii își pot exersa deprinderile de scriere corectă și receptare a unor mesaje scrise în diverse situații de comunicare, identificând cuvintele dintr-un text după un criteriu aleatoriu de pe roata interactivă. În funcție de situație, se poate opta pentru scrierea sau alcătuirea orală de propoziții, folosind cuvintele descoperite care îndeplinesc cerința dată. Poate fi folosit sub formă de joc, atât în munca independentă, cât și cea pe echipe sau frontală.
Funcţiile aplicate în Excel.
Joc interactiv (ordonează perechi).
Participarea la o democrație pluralistă
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Jurnalul. Când un jurnal (personal) devine literatură?

Se présenter et parler de soi.
Săcăreanu Mona
Faire connaissance! Repérer les informations concernant l'identité!
Speciile liricii culte.
Test interactiv cu ajutorul căruia elevii vor consolida cunoștințele despre speciile liricii culte.
Cel mai interesant om
Topală Tatiana
pe care l-am întâlnit Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 3-й класс, Головні і другорядні члени речення
Рябой Алла
Тема: Головні і другорядні члени речення Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Utilizarea ortogramelor iau/i-au, nai/n-ai prin exerciții aplicative.
Unități de învățare: 4.2. Folosirea regulilor de ortografie şi de punctuaţie învățate. 5.3. Respectarea normelor fonetice şi gramaticale elementare.
Математика, 4-й класс, Деление чисел на 10, 100, 1000
Балан Лилия
Тема: Деление чисел на 10, 100, 1000 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Călătorii. Peștera ,,Emil Racoviță”.
Reactualizarea cunoștințelor.
Je me présente
Elevii vor ști să se prezinte și să-și prezinte și familia. Prezentarea conține numele, vârsta, naționalitatea, orașul, pasiuni, familia, etc.
Probleme de logică
Dezvoltarea gândirii logice, a imaginației.
Perceperea culorilor în natură și arta plastică
Carp Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
„Doina”, specie a literaturii şi a muzicii populare

Matematica, Clasa 12, Lecția 9
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Legătura covalentă
Cazacioc Nadejda
polară Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cunoaşterea textului ,,Cenuşăreasa", de Fraţii Grimm.
Prin acest exerciţiu interactiv se verifică şi consolidează în acelaşi timp, cunoştinţele şi informaţiile privind basmul ,,Cenuşăreasa", de Fraţii Grim.
Vremurile se schimbă: cum mă adaptez la tranzițiile din viața mea (admiterea la liceu sau la facultate)?

Українська мова і література, 4-й класс, Л. Забашта «Людина починається з добра»...
Чебан Анжела
Тема: Л. Забашта «Людина починається з добра». Змінювання прикметників за числами та родами Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
We like tales.
Călcăi Livia
Scopul acestei activități e de a consolida însușirea verbelor neregulate într-o formă mai atrăgătoare pentru elevi. Practicarea acestui joc va dezvolta utilizarea corectă a l. engleze în receptarea și producerea mesajelor orale și scrise.
Atributul.
Consolidarea cunoștințelor despre atribut.
ȘTIU SĂ ORDONEZ!
ORDONAREA NUMERELOR NATURALE 0-100.
Unghiuri
Este o fișă de lucru interactivă, realizată cu aplicația wizer, de verificare și consolidare a cunștințelor legate de unghiuri: clasificare, calcule cu măsuri de unghiuri.
Relieful Americii de Sud
Identificarea formelor de relief
Semnele manipulării
Țiganu Tatiana
și abuzului în relație Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Alchene
Formule structurale
Călătorii culturale. Cetatea Soroca (lecția 1) (LECȚIA 1))
Pîntea Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Развитие личности, 4-й класс, Искусство познания себя и других
Коржикова Арина
Тема: Искусство познания себя и других Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Limba Engleza, A1.1. 2019
Гражданское воспитание, 8-й класс, Равенство, сходства и различия между людьми
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Равенство, сходства и различия между людьми Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fișă de lucru la tema ,,Fructele și semințele,,
Recunoașterea fructelor și semințelor prinstudiere,argumentare și cercetare
Means of transport.
Evaluarea vocabularului
Proprietățile chimice ale alcanilor
Rotari Veronica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
SI Conditionnel
Modul conditional I si II
Compușii calciului
Chișca Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Produse din spaţiul casnic, școlar și public dăunătoare sănătăţii copilului
Căldare Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Round up
Olaru Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык - большой размер файла !!!
Lectia (1)
Galina Dimovskaia
CIFRELE
Prezentarea cifrelor
Математика, 10-й класс, Треугольники. Классификация треугольников. Конгруэнтные треугольники
Лунгу Евгения
Тема: Треугольники. Классификация треугольников. Конгруэнтные треугольники Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Părți de vorbire.
Identificarea părților de vorbire, clasa a IV-a.
Lecţie de sinteză şi autoevaluare la disciplina Dezvoltare personală
Blanari Albina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md cu susținerea Direcției prevenirea riscurilor IGSU,pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Le monde des fables
Gațcan Georgeta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Consolidarea cunoștințelor despre curentele literare.
Activitatea vine să consolideze la elevi cunoștințele despre curentul literar realismul - asocierea cuvântului-cheie cu definiția lui.
Citirea si scrierea numerelor 0-1000
Exercițiul în wardwall cu 10 variante de citire și scriere este o variantă scurtă și atractivă pentru elevii de clasa a II- a de a-și verifica cunoștințele asimilate în primele ore din acest capitol. Exercițiul se poate relua, elevii pot își pot îmbunătăți rezultatele exersând în activitățile față în față sau online.
Diversitatea tulpinei. Structura și funcțiile tulpinei
Balan Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
ABECEDAR. 2018
„Cartea” de Constantin Dragomir Exerciţii de scriere a
Stratulat Alina - Mihaela
propozițiilor și cuvintelor Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Gérard Depardieu.
Rusu Mirela
Lecție de comunicare de noi cunoștințe: Gérard Depardieu, Elemente de cultură şi civilizaţie franceză în cadrul orelor de limbă franceză. Competențe: comunicativă, pragmatică, socio-culturală. Conține suport video, prezentare educațională.
Операции над матрицами
Lungu Evghenia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Математика, 10-й класс, Системы двух алгебраических уравнений I, II-ой степеней с двумя неизвестными
Лунгу Евгения
Тема: Системы двух алгебраических уравнений I, II-ой степеней с двумя неизвестными Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Influența sistemului de valori ale clasicismului asupra formării tânărului cititor-creator
Mamaliga Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Roma de la republică la imperiu
Caciuc-Roșioru Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Apele Moldovei.
Rebus - consolidarea cunoștințelor despre apele de suprafață, apele stătătoare ale RM
Operații mat-ce cu/ fără trecere peste ordin.
Conținutul dat poate fi utilizat în cadrul orelor de matematică pentru consolidarea/ aprofundarea/ actualizarea calcului oral/scris.
Friends from the USA.
Activitate interactivă de consolidare a adjectivelor utilizate la descrierea unei persoane. Este un exercițiu de memorie, care presupune identificarea perechilor antonimice și îmbină conținut scris, precum și audio.
Regimuri politice democrate.
Lecția Regimuri politice democrate oferă informații utile pentru învățarea conceptelor de democrație, stat de drept, drepturile omului, democrațiile secolului XX. Lecția reprezintă un soft interactiv postat pe platforma educațională Livresq și cuprinde resurse video, audio, quizz, galerie, imagine, acordeon. La finalul lecției se face fixarea cunoștiințelor dobândite prin intermediul unui quizz, ce oferă feedback în timp real.
cetati si manastiri romanesti
joc educativ cu scopul consolidarii cunostintelor despre patrimoniul national
Modulul 1.Tema 1. Structura si functiile neuronului. Sinapse.
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Vizitele monarhilor la Chișinău Partea a II-a Regii și reginele României
Prezintă: Aliona Grati, doctor habilitat în filologie și Nicolae Enciu, doctor habilitat în istorie. După 1918, membrii Familiei Regale a României au vizitat de mai multe ori orașul Chișinău, care devenise, în noua configurație a frontierelor, cel de-al doilea oraș ca mărime din Regat, după București. Filmul face parte din serialul „Arta și mitopoetica orașului Chișinău”, director de proiect Aliona Grati, regizor - Diana Pidghirnîi, imagine - Grigore Rață, editor de imagine - Diana Busuioc, selecție muzicală - Galina Dimitrova, grafică - Aureliu Busuioc, lectură - Iulian Proca, vocea Reginei Maria - Alina Țurcanu.
Elementele cotarii
Cuvinte incrucisate - descoperirea elementelor cotarii
I am playing. Present Continuous. Module 5.
Verb "to be" in the affirmative sentences in Present Cintinuous tense, an interactive game.
Развитие личности, 10-й класс, Провокации и изменения: действия и риски
Никитина Евгения
Тема: Провокации и изменения: действия и риски Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Единицы измерения ёмкости
Lahtina Iia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Educatia plastica
Unit 5 Reading Together “Gulliver’s Travels” Part 2/3
Nederiță Liliana
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
А.Н.Островский- основоположник русского национального театра. Малый театр – театр Островского
Ermolaeva Tamara
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Химия, 9-й класс, Важнейшие соединения железа
Акиндинова Наталья
Тема: Важнейшие соединения железа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
SCRIEM CORECT!
Verificăm cunoștințele prin joc. Completăm un text lacunar cu: neam/ ne-am; nea/ ne-a; ceai/ ce-ai; săi/ să-i.
Compararea și
Vangheli Virginia
ordonarea numerelor de la 0 până la 20 Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Jocuri matematice.
Activitatea propune o serie de jocuri și provocări matematice interactive sub forma unei rulete.
Calitatea mediului în lume și în Republica Moldova. Monitoringul mediului
Comendant Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Познание мира, 4-й класс, Орган зрения
Балан Лилия
Тема: Орган зрения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Contracte economice.
- Definirea contractului - Caracteristicile unui contract economic - Cum se întocmește un contract - Clasificarea contractelor economice - Elementele unui contract - Drepturile și obligațiile părților contractante
Sunetul și litera ,,M” mare și ,,m” mic de tipar.
Să recunoască, să determine, să formulezecuvinte, propoziții cu cuvinte în care se aude sunetul ,,m”. Să memorizeze poezii cu litera ,,m”.
Химия, 9-й класс, Важнейшие соединения алюминия
Акиндинова Наталья
Тема: Важнейшие соединения алюминия Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cuvinte care rimează.
Identificarea perechilor de cuvinte care rimează. Antrenarea conștiinței fonologice.
Travelling into History
Orbu Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Pronumele si adjectivul pronominal nehotarat.
La finalul unei lecții de predare-ȋnvățare este binevenit un test de evaluare care să verifice modul de asimilare a noilor cunoștiințe privind pronumele/adjectivul pronominal nehotarȃt. Se dorește verificarea informațiilor privind ȋnsușirea corectă a noțiunilor gramaticale, a modului ȋn care elevul deosebește pronumele de adjectival pronominal. Este un test util pe care ȋl putem folosi ȋn etapafinală a lecției de evaluare .
America de Nord.
Puzzle - descoperirea continentului ce se va studia la lecție.
Trei planuri de lecție pe limba română (pe scurt)
Grupuri de litere. Scrierea cu m înainte de b și p. Scrierea cu x
Muruz Rodica Modulul 2. Fapte și personalități istorice. Tema: 12: Mihai Viteazul - întâiul unificator de țară. pagina 32-33.
Unități de competență: -Caracterizarea personalităţilor remarcabile din istoria spaţiului românesc, localităţii; Conținuturile tematice: - Obiectivele lecției; - Dicționar istoric: sigiliu, uniune; - Originea lui Mihai Viteazul și caracterul său; - Mihai-Vodă - domnitor neînfricat; - Lupta de la Călugăreni (1595); - Unirea țărilor române; - Sigiliul lui Mihai-Vodă; - Concluzie.
Evaluare semestrială la limba și literatura română.
Test de evaluare.
Экскурсия по Москве. Учимся употреблять cлова оба,обе
Macovei-Caraceban Inga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Українська мова і література, 1-й класс, Звуки [дз] [дз’], позначення їх буквосполученням
Рябой Алла
Тема: Звуки [дз] [дз’], позначення їх буквосполученням Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
La protection des milieux naturels. La biodiversité
Mihaela Slovineanu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Copiii în contact cu legea
Petrovici Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Test de français
Este un test de verificare a cunoștințelor în limba franceză
Sunetul și litera ș .
Exerciții de recunoaștere a sunetului ,, ș" în cadrul unui cuvânt,poziția sa.Reflecție.
Dacii.
Materialul își propune să prezinte pe scurt mândrul popor dac, ocupațiile sale, portul popular. Are ca scop trezirea interesului cunoașterii istoriei
Разряды натуральных чисел. Понятие последующего натурального числа и предшествующего.
Данное упражнение способствует формированию навыков по определению разрядов натурального числа, навыков записи натурального числа по известным цифрам в соответствующих разрядах. Также учащийся сможет выполнить самопроверку по этой теме.
Elementele geometrice ale unei piese de cherestea
Identificarea elementelor geometrice ale unei piese de cherestea
Predicatul
Panainte Inga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Organizarea celulelor în țesuturi animale

Culorile care vindecă sufletul.
Orlov Diana
O prezentare Power Point transformată cu ajutorul instrumentului digital calameo.com într-o cărţulie , ce ajută la consolidarea subiectului ,, Culorile în viaţa mea".
Nivelurile de organizare a organismului vegetal
Noroc Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Apa. Recapitulare.
Rezolvând careul, elevii vor descoperi unele informații noi despre apă.
„Sfârșit de toamnă” de Vasile Alecsandri. Elemente de versificație: vers, strofă, tipuri de strofă
Gorincioi Taisea
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 8-й класс, Местоимение. Личные местоимения
Лунгу Нина
Тема: Местоимение. Личные местоимения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Figurile de stil.
Scopul activității este reactualizarea cunoștințelor despre figurile de stil.
Ortograme. Să scriem corect.
Scopul - exersarea și consolidarea scrierii corecte a ortogramelor. Elevii vor alege dintr-o suita de enunțuri varianta corecta de scriere a ortogramelor sau /s-au.
Bacterii
Donțu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биология, 10-й класс, Царство Растений. Отдел Моховидные. Отличительные черты и особенности
Баранчук Людмила
Тема: Царство Растений. Отдел Моховидные. Отличительные черты и особенности Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Presa periodică pentru copii. Ziarul/Revista noastră
Mîndru Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Reguli de comportament in caz de incendii
Lungu Olivia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Ma maison.
Activitatea poate fi folosită la lecția de limba franceză L2 de studiu.Lecție de comunicare de noi cunoștințe.Se va dezvolta la elevi competența comunicativă.
Биология, 12-й класс, Хромосомные болезни
Григоращенко Татьяна
Тема: Хромосомные болезни Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Metode de separare a substanțelor din amestecuri eterogene și omogene.
Un test propus fie la Evocare.
The world of Sport
Sadovei Daniel-Darius
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Noțiunea de funcție continuă într-un punct. Punct de discontinuitate
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 9-й класс, Тема поэта и поэзии в лирике М.Ю. Лермонтова
Соболева Майя
Тема: Тема поэта и поэзии в лирике М.Ю. Лермонтова Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Rebus în baza poeziei „Acceleratul” de George Topîrceanu. Explorarea textului.
Rebusul dat poate fi utilizat la etapa REFLECȚIE la prima lecție de studiu a poeziei „Acceleratul” de George Topîrceanu ori la etapa evocare(actualizarea cunoștințelor) la lecția a doua. În al doilea caz rezolvarea acestui REBUS facilitează conexiunea cu subiectul lecției a doua „Expresivitatea figurilor de stil din poezia „Acceleratul” de George Topîrceanu. Epitetul, metafora, metonimia”.
Relațiile sovieto-române
Cerbușca Pavel
între 1918 și 1940. Pactul Ribbentrop-Molotov și consecințele lui pentru popoarele din Europa Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Viața politică a Țării Moldovei până la mijlocul secolului al XV-lea. Alexandru cel Bun
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cronicarii
Cristea Nadia
Математика, 1-й класс, Сложение и вычитание с числом 3
Захарчук Анжела
Тема: Сложение и вычитание с числом 3 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Гражданское воспитание, 11-й класс, Дилеммы в поддержании устойчивости
Кориненко Александр
Тема: Дилеммы в поддержании устойчивости Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Regiunea economico - geografică de Sud. Regiunea economico-geografică de Sud Est
Veta Dascal
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 10-й класс, Сравнительная характеристика Чацкого и Молчалина...
Арсений Анжела
Тема: Сравнительная характеристика Чацкого и Молчалина. Жизненные принципы героев Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Українська мова і література, 7-й класс, М. Стельмах «Гуси-лебеді летять». Єдність світу природи...
Подлєсная Світлана
Тема: М. Стельмах «Гуси-лебеді летять». Єдність світу природи і світу дитячої душі. Образ гусей-лебедів та інші символи повісті Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
ÎNĂLȚAREA DOMNULUI - garanția desăvârșirii noastre.
Lecția vizează dezvoltarea următoarelor competențe generale: 1. Utilizarea conceptelor specifice religiei proprii, în conexiune cu diferite manifestări ale credinței; 2. Manifestarea unui comportament moral, în viaţa personală şi în societate, în acord cu valorile religioase; 3. Raportarea experienţelor din viaţa de zi cu zi la principiile religioase, cu respectarea identităţii şi diversităţii religioase.
Deșerturile calde
Popușoi Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cultura si spiritualitatea romaneasca in Evul Mediu
Bîtcă Ana
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Свободные гето даки и их взаимоотношения с Римской Империей
Tendrea Veaceslav
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Adjectivul - Adverbul * Evaluare sumativă.
Scopul: consolidarea părților de vorbire studiate Competențe: - identificarea părților de vorbire studiate; - analiza morfo-sintactică a părților de vorbire studiate.
Știu să scriu corect!
Exerciții aplicative.Reflecție.
Sunetul [che^] şi grupul de litere de tipar Che. Scrierea grupului de litere Che. Momentele textului
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tim's Ball is New.
Fișe interactive pe Quizlet pentru asimilarea vocabularului lecției.
Planeta Pământ
Joc la atenție- să găsească perechea.
Гражданское воспитание, 12-й класс, Обсуждение/выбор одной проблемы...
Бабина Юлиана
Тема: Обсуждение/выбор одной проблемы. Изучение информации и сбор данных для определения степени вмешательства Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Emoțiile și sentimentele mele. Cum le gestionez?
Blanari Albina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Технологическое воспитание, 3-й класс, Изготовление декоративных предметов. Простые приемы...
Семенюк Аурелия
Тема: Изготовление декоративных предметов. Простые приемы изготовления панно. Рыбка Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Propagarea mișcării oscilatorii. Unde transversale și unde longitudinale
Burleai Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Информатика, 7-й класс, Информация. Носители информации
Тома Виталина
Тема: Информация. Носители информации Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Unirea și reformele lui Cuza
Exercițiu ajutător pentru fixarea cunoștințelor acumulate în lecția Unirea și reformele lui Cuza.
Русский язык и литература, 7-й класс, Буквы О и А на конце наречий с приставками в-, на-, за-...
Куркина Наталья
Тема: Буквы О и А на конце наречий с приставками в-, на-, за-, из-, до-, с- Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 12 класс, Михаил Афанасьевич Булгаков. Роман «Мастер и Маргарита»...
Балика Ольга
Тема: Михаил Афанасьевич Булгаков. Роман «Мастер и Маргарита». История создания романа. Жанр и композиция Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Chimia. 2017
Cantitatea de caldură. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fracții zecimale, transformarea unei fracții ordinare în fracție zecimală finită.
Fixarea regulii de transformarea unei fracții ordinare în fracție zecimală finită.
Землетрясения
Corjicova Arina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
O lume de poveste. Tehnica monotipia.
Cojocaru Stela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Математика, 4-й класс, Умножение чисел на 10, 100, 1000
Балан Лилия
Тема: Умножение чисел на 10, 100, 1000 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Joc : Eu spun una, tu spui multe"
GLONŢ RAMONA MARIA
Scopul: însuşirea corectă de către copii a formelor de singular şi plural a substantivelor, precum şi a deprinderii de a le include corect în propoziţii; dezvoltarea atenţiei şi a memoriei vizuale. Obiective: -să aleagă corect jetonul cu una sau mai multe imagini , -să exprime corect singularul şi pluralul.
Математика, 9-й класс, Площадь параллелограмма, площадь трапеции
Сиденко Ирина
Тема: Площадь параллелограмма, площадь трапеции Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 10-й класс, Выпуклые четырёхугольники: квадрат, прямоугольник, параллелограмм, ромб...
Лунгу Евгения
Тема: Выпуклые четырёхугольники: квадрат, прямоугольник, параллелограмм, ромб. Свойства. Признаки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Пути получения профессии, план профессионального развития
Doncenco Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Химия, 10-й класс, Генетические ряды металлов и неметаллов
Гурэу Владлена
Тема: Генетические ряды металлов и неметаллов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Simbolurile naționale
Sava Mariana
ale Republicii Moldova Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Identificarea anionilor. Reacții de identificare a anionilor: Cl⁻, SO₄²⁻, CO₃²⁻
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Selecții în ... selecții și bucle 2

Interacțiunea dintre componentele mediului geografic la nivel local, regional și global

MOȘ CRĂCIUN ÎN PĂDURE
Este o activitate distractivă prin care se urmărește identificarea unor obiecte din mediu apropiat.
Human Rights.
Testul evaluează cunoștințele privind Declarația Universală a Drepturilor Omului și poate fi inclus în activitățile organizate de 10 decembrie, zi ce marchează adoptarea acestei declarații.
Valori moral-spirituale. Grija în comunitate
Panainte Inga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Grupurile de litere ce, ci, ge, gi.
Consolidarea cunoștințelor despre grupurile de litere. Citirea corectă a cuvintelor ce conțin grupurile de litere ce, ci, ge, gi. Clasificarea cuvintelor conform grupului de litere care-l conțin.
Numerele naturale 0-10.
Acest exercițiu urmărește cunoașterea numerelor în concentrul 0-10, compararea, ordonarea, stabilirea vecinilor lor.
Curente ale artei plastice Impresionism Pointillism
Veta Dascăl
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Sunetul s și litera S/s
Este un joc de consolidare (citire) a cuvintelor ce conțin litera „s”.
CHIȘINĂU. Mituri și legende urbane. Ep. 3: Să trăiești cât Cheile Bâcului!
CHIȘINĂU prin Morile Timpului. Mituri și legende urbane Episodul 3: Să trăiești cât Cheile Bâcului! Proiectul nostru e o invitație la completarea patrimoniul mitologic al orașului nostru. Dacă ne puteți relata vreo întâmplare ciudată, vrun aspect straniu, vreo poveste excepțională despre Chișinău, pe care ați auzit-o de la vreun cunoscut, puteți să ne-o trimiteți la adresa dialogica.asm@.gmail.com Vom promova împreună orașul Chișinău cu adevărurile lui mitologice și legendare. Filmul face parte din serialul „CHIȘINĂU prin Morile Timpului. Mituri și legende urbane”, director de proiect - Aliona Grati, regizor - Diana Pidghirnîi, imagine - Grigore Rață, editor de imagine - Diana Busuioc, selecție muzicală - Galina Dimitrova, grafică - Aureliu Busuioc. #chisinaumoldova #city #citytales #chisinaumoriletimpului #oldcity #orasulmeu #hystory #istoria #literatura #literature #folclore #folclor
Русский язык и литература, 5-й класс, Виды предложений по интонации. Восклицательные предложения
Брижатюк Ольга
Тема: Виды предложений по интонации. Восклицательные предложения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Activitate matematică ,,Numără și potrivește”
Reprezentări matematice elementare, pentru rezolvarea de probleme și cunoașterea mediului apropiat, activitate matematică, limitele 1-5.
„Locuri memorabile”.
Elevii clasei a X-a, cu predare în limba rusă, la subiectul lecției „Locuri memorabile”, reflecția, prin Study Stack și metoda Puzzle, își autoevaluează cunoștințele și povestesc, în 5 enunțuri, argumentând, despre destinația turistică preferată, dezvoltându-și competența de comunicare orală.
Călătorii culturale. Cetatea Soroca (lecția 2) (LECȚIA 2))
Pîntea Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Реформация в Европе
Djoneta Bahrin
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Lectorul. Funcțiile, tipurile și competențele acestuia.
O secvență de lecție. Conține câteva activități de ghidare și înțelegere a noțiunilor despre lector și funcțiile acestuia.
Cum ne pricepem să rezolvăm și să creăm probleme.
Ordonează piesele din puzzle, crează şi rezolvă problema.
Adjectivul.. Exerciții aplicative.
Busuioc-Pojoga Rodica
Exercițiul poate fi utilizat la orice etapă a lecției. La Evocare-pentru a recunoaște partea de vorbire. La Realizarea sensului-pentru a alcătui propoziții cu perechile de adjective. La Eaflecție -pentru a consolida cunoștințele despre adjectiv și a dezvolta capacitatea de a găsi antonimele lor. La fel pe baza perechilor formate pot fi propuse diverse exerciții. De exemplu,să utilizeze mai multe adjective din cele propuse într-un text alcătuit independent.
Glande endocrine și hormoni: hipofiza şi somatotropina, epifiza și melatonina
Balan Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Les adjectifs possessifs.
Elevii trebuie să formeze perechi dintr un substantiv și adjectivul posesiv corespunzător
„Tezeu și Minotaurul” de Florin Bican.
Elevii ordonează, în ordinea cuvenită, întâmplările din textul mitului „Tezeu și Minotaurul” de Florin Bican, folosindu-se de un fir imaginar al Ariadnei.
Unghi exterior triunghiului. Teorema unghiului exterior. Suma măsurilor unghiurilor într-un triunghi.
Activitatea este pentru etapa de reflecție. Nu este necesar de a crea un cont.
Гражданское воспитание, 7-й класс, Реакция в случаях несоблюдения закона
Кориненко Александр
Тема: Реакция в случаях несоблюдения закона Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Biologia. 2019
„Puiul” de Ioan Alexandru (LECȚIA 2)
Pîntea Aliona
Brătescu-Voinești. Lecția 2 Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Schooling
Olaru Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
La main tendue

Lectura și interpretarea textului.
Verificarea gradului de cunoaștere a conținutului textului.
Limba si Literatura Romana (2015)
„Făptura mamei”
Leancă Mariana
de Grigore Vieru. Interpretarea textului Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 1-й класс, Согласный звук [щ’]. Буквы Щ, щ
Овсянникова Елена
Тема: Согласный звук [щ’]. Буквы Щ, щ Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Scăderea numerelor naturale (0-10)
Joc didactic
Surse de lumină. Propagarea rectilinie a luminii.
Însușirea cunoștințelor noi. Răspuns cu text liber(răspunsul scriem cu litere mici fără semne de punctuație).
Animale Vertebrate. Clasa Mamifere ( Mammalia)
Este un joc didactic- concurs la subiectul Clasa Mamifere ce poate fi folosit la etapa lecției- reflecție, sau la următoarea lecție la evaluare.
Ordonează crescător .
Să ordoneze crescător cifrele de la 1 la 10.
Evaluare. Operații aritmetice cu numere până la 100.
Aplicarea operațiilor aritmetice în diferite contexte.
Franţa sub regimul restauraţiei şi al Monarhiei din iulie
Slivca Alexei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Пушкин в Бессарабии и его влияние на бессарабскую литературу
Dochina Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Matematica
Petrov Mihaela
în construcții Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Personalități din Basarabia interbelică
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
MIHAI VITEAZUL
Competenţe generale: 1. Utilizarea eficientă a comunicării și a limbajului de specialitate; 3. Aplicarea principiilor și a metodelor adecvate în abordarea surselor istorice; 4. Folosirea resurselor care susțin învățarea permanentă. Competenţe specifice: 1.1 Utilizarea termenilor istorici specifici cronologiei, civilizațiilor preistorice, antice și medievale din spațiul românesc; 3.10 Formularea unor opinii referitoare la un fapt istoric din istoria românilor în Evul Mediu, pe baza surselor istorice. 4.2. Utilizrea tehnologiilor de informare și comunicare pentru obținerea surselor necesare formulării unui punct de vedere. Obiective operaţionale: 1. Cognitive:  O1- să definească termeni istorici noi;  O2- să identifice contextul politic internaţional în care s-a desfăşurat confruntarea româno-otomană;  O3- să prezinte cronologic evoluţia evenimentelor din timpul domniei lui Mihai Viteazul;  O4- să conştientizeze rolul lui Mihai Viteazul în lupta antiotomană; 2. Formative:  O5- să interpreteze și să localizeze pe hartă traseul campaniilor militare întreprinse de Mihai Viteazul;  O6- să analizeze și să interpreteze textele istorice;  O7- să manifeste sentimente de admiraţie pentru eroismul înaintaşilor noştri 3. Atitudinale:  O8- să manifeste înțelegere referitor la rolul istoriei ca predicție a schimbărilor prin raportarea la contemporaneitate
Complementul.
Actualizare, învățare, exersare.
Poziția, funcția de bază
Cîrja Natalia
și igiena sistemului reproducător Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо букв В, в. Письмо слов, предложений
Самошина Светлана
Тема: Письмо букв В, в. Письмо слов, предложений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cartea. Componentele cărții
Sîrbu Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ecosistemele
Test de evaluare având scopul de a evalua cunoștințele din cadrul capitolului 1 "Viețuitoare în diferite medii de viață"
Animale sălbatice.
Copiii vor învăța să potrivească literele în cuvinte
Lectia (3)
Pleşca Valeriu
Le verbe ALLER
Învățarea verbelor limbii franceze se poate face și prin joc. E mai ușor și mai stimulant pentru elevi. Elevii trebuie să formeze perechi din pronumele personale și forma verbului.
Moștenirea caracterelor cuplate cu sexul
Hîncu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
The story of the Circle. (Povestea lui Cerculeț)
Scopul activităṭii: Familiarizarea copiilor cu forma plană-cerc Tipul de activitate: Transmiterea de noi cunoştinţe
,,Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija un roman al dragostei și al vieții
Este o prezentare PPT înregistrată ca suport pentru lecțiile online în care regăsim prezentarea generală a operei, date succinte despre autor, geneza istorică a romanului, temele abordate, tangențele cu realitatea, prezentarea personajelor centrale și câteva sarcini de lucru.
Химия, 10-й класс, Оксиды неметаллов
Гурэу Владлена
Тема: Оксиды неметаллов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Defecte de forma lae trunchiului
Cuvinte incrucisate- descoperirea defectelor de forma ale trunchiului
Povești - răspunde corect
Scopul activității: evaluarea unor cunoștiinte despre povești
Lecţie de sinteză şi autoevaluare la disciplina Dezvoltare personală
Blanari Albina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Obţinerea independenţei României
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
#5 Tehnici de securizare în mediul online
Serialul reprezintă un suport didactic pentru profesorii și elevii care au optat pentru disciplina opțională „Educație pentru Media”. Episoadele video abordează teme din manualele treaptei gimnazială și liceală, într-un format interactiv, accesibil și explicit. A fost lansat în 2020, în cadrul Hackathonului media „Puterea a cincea", ediţia a 6-a, desfăşurată de Centrul pentru Jurnalism Independent.
Voluntariatul schimbă vieți. Incursiune în istoric
Angela Ciobanu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Lectura și observarea textului „Balaurul care n-a mai ajuns în poveste” de V. Romanciuc
Cibotaru Liubovi
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Traseul sigur spre şcoală. Strada, trotuarul, carosabilul.
Aplicarea unor recomandări privind securitatea elevului în trafic.
Matematică, Clasa a II-a,
Colesnic Liliana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Valori moral-spirituale. Grija și bunăvoința.
Prin această activitate elevii vor formula judecăți de valoare referitoare la acțiuni și virtuți morale.
Procese reversibile și ireversibile. Echilibrul chimic
Baerle Iulia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Obiectele exotice din univers
Vitalie Chistol
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Пренатальное развитие человека
Lupașco Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Sunetul [c] și litera de tipar K. Litera K (mare) de mână

Diversitatea compuşilor organici

Nebensatz mit ,,dass".
Elevii își pot evalua, îmbunătăți competențele de comunicare optând pentru varianta corectă în contextul dat.Totodată exercițiile formează deprinderi de exprimare orală și scrisă , prin argument sau confirmare,la tema ,,Nebensatz mit ,,dass".
At the Seaside
Consolidarea informatiilor referitoare la cuvintele din sfera litoralului
Pătratul. Elemente, proprietăți, criterii
Popovici-Bujor Violeta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adunarea și scăderea numerelor întregi.
Ceban Tatiana
Scopul: de a consolida cunoștințele elevilor la tema Adunarea și acăderea numerelor întregi. Vor fi evaluate competențele de adunare și scădere a numerelor întregi.
Young Adult Fiction
Munca-Aftenev Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
COMUNICAREA ORALĂ
Lecția este o lecție interactivă care îi ajută pe elevi să își consolideze cunoștințele în legătură cu producerea de mesaje orale. Elevii vor învăța despre monolog și dialog, clasificarea acestora, tipuri, reguli. Elevii vor avea de parcurs și chestionare, dar vor și urmări câteva video-uri care îi vor ajuta să înțeleagă mai bine aspectele teoretice.
Физика, 9-й класс, Решение задач по теме «Преломление света. Законы преломления»
Вангелий Виктория
Тема: Решение задач по теме «Преломление света. Законы преломления» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Seriile sinonimice
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Confruntarea cu realitatea ne aduce cu picioarele pe pământ: Cum pot să îmi asigur siguranța mea în spațiul online?

Eu îmi susțin copilul hiperactiv
Velenciuc Silvia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Muruz Rodica. Modulul VIII. Unitatea 3. Citirea textului nonliterar/ informativ: articole informative. Articol de ziar. Pagina 125.
Muruz Rodica Unități de competență: 1.1. Identificarea semnificaţiei unui mesaj oral într-o situație de comunicare cunoscută; 1.3. Determinarea informaţiilor esențiale dintr-un mesaj audiat. Obiective operaționale: - să-și reamintească cum poate fi realizată o comunicare; - să afle ce este un text nonliterar; - să învețe cuvinte noi; - să utilizeze tehnici de lectură corectă, conștientă și fluidă a unui text nonliterar; - să comunice într-un atelier de vorbire în sânul familiei.
Constituirea capitalismului monopolist
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Balada „Miorița”. Realizare artistică

Comportamente morale. Îmi pasă de comunitatea mea

Химия, 7-й класс, Ионная связь
Кадина Марина
Тема: Ионная связь Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 10й класс, «Здравствуй, племя младое, незнакомое!» (Русская литература...
Шевчук Тамара
Тема: «Здравствуй, племя младое, незнакомое!» (Русская литература первой половины XIX века. Речевое общение как социальное явление) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Situații excepționale cu caracter natural. Cutremurul.
Mîrzenco Tatiana
Se propun reguli de comportament în caz de cutremur.
Русский язык и литература, 9й класс, Д.И. Фонвизин «Недоросль». Идейно-тематическое своеобразие...
Соболева Майя
Тема: Д.И. Фонвизин «Недоросль». Идейно-тематическое своеобразие комедии (урок 2) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Национальное искусство XIX-XXI вв. Декоративное искусство. Архитектура
Papușina Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Literatura universala
А. Ахматова. Творческая судьба поэта. Основные мотивы 3
Боброва Юлиана
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Mass Media and Literary Terms Dictionary
A collection designed to improve vocabulary related to mass media and literary terms.
Statele din Europa intre 1648-1815
Este o activitate interactivă posibil de utilizat la o ora de sinteză și recapitulare,în care elevii vor face o retrospectivă a evenimentelor studuate din statele Europei în perioada 1648-1815(Anglia,Franța,Coloniile engleze,Imperiul Rus cât și Țările Române),prin aprecierea Adevarat sau Fals.Se mizeasa pe competențele-cheie formate în cadrul orelor de istorie:stabilirea relațiilor cauză-efect, utilizarea limbajului istoric; formarea atitudunii critice fața de un fapt istoric.
Geografia Munteniei, Olteniei, Dobrogei.
Scop: evaluarea cunoștințelor referitoare la geografia provinciilor istorice românești, Muntenia, Oltenia, Dobrogea.. Competențe: identificarea cadrului natural (relief, climă, vegetație, sol) și a principalelor orașe ale Munteniei, Olteniei, Dobrogei.
Opțiunea II Interviul: Bogății spirituale ale neamului
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 6-й класс, Мир и конфликт
Барбарош Оксана
Тема: Мир и конфликт Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Puzzle.
Imagini de toamnă
The United Kingdom
Ceban Corina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Poezia „Monosilab de toamnă” de George Bacovia. Comentarea unor secvențe de text
Nenescu Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
INTERACTIUNEA
Scopul aceste lectii consta in predarea noilor continuturi despre interactiune si efectele ei. Prin aceasta lectie elevii isi vor dobandi urmatoarele competente: vor sti la sfarsitul lectiei ce este interactiunea si care sunt efectele ei; ce este forta si care sunt tipurile de forta; unitatea de masura a fortei in SI.
Развитие личности, 12-й класс, Здоровый образ жизни – ценностный акцент. Ценность здоровья...
Тодоров Дина
Тема: Здоровый образ жизни – ценностный акцент. Ценность здоровья. Здоровье и приоритеты жизни Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
"Cartea mea de căpătâi".
Un exercițiu de brainstorming.
Tema: Ordinea efectuării operațiilor în exerciții cu paranteze.
Competența specifică: 1. Aplicarea operaţiilor aritmetice și a proprietăţilor acestora în contexte variate, manifestând atenţie și interes pentru calcul corect, raţional, fluent. Unități de competențe: 3.1. Efectuarea operaţiilor aritmetice în exerciţii cu două operaţii, cu și fără paranteze. 3.2. Utilizarea elementelor de limbaj matematic aferent conceptelor de număr natural, operaţie aritmetică. 3.3. Aplicarea operaţiilor aritmetice și a proprietăţilor acestora pentru: compunerea și descompunerea numerelor 0 – 100; aflarea unor numere necunoscute în exerciţii, șiruri date. 3.4. Rezolvarea problemelor, cu plan sau cu justificări, prin exerciţiu. 3.5. Formularea problemelor, cu sprijin în: enunţ incomplet; schemă; operaţii aritmetice; exerciţiu; tematică. 3.6. Investigarea dependenţei dintre cantitate, preţ și cost în contexte problematice reale, legate de cumpărare-vânzare. Conținuturile tematice: Exerciții aplicative.
Биология, 12-й класс, Деление клетки. Митоз. Деление клетки. Амитоз
Русу Виктория
Тема: Деление клетки. Митоз. Деление клетки. Амитоз Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 12-й класс,
Развитие личности, 6-й класс, Хорошее и красивое вокруг нас
Быкова Людмила
Тема: Хорошее и красивое вокруг нас Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Etnogeneza românească
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Legătura de hidrogen și influența ei asupra proprietăților substanțelor.
Activitatea este propusă pentru a consolida cele studiate în cadrul lecției cu referire la legătura de hidrogen. Activitatea poate fi expediată elevilor pe google classroom.
oră de recapitulare .
Revenco Tatiana
O activitate propusă elevilor la finalul anului de învățământ, pentru pregătirea de evaluarea semestrilă, activitate de consolidare, în cadrul căreia se poate verifica dezvoltarea competențelor specifice: exprimarea intențiilor de comunicare prin achiziții lexicale, fonetice, gramaticale ,dar și respectarea normelor lingvistice în diverse situații de comunicare;
Somnoroase păsărele.
Test despre conținutul textului liric ,,Somnoroase păsărele”.
Acțiunea radiațiilor nucleare asupra organismelor vii.
Balmuș Olga
Activitatea este recomandată pentru etapa „Evocare”.
Resursele care trebuie
Dediu Natalia
economisite. Tipuri de resurse: apă, energie electrică, căldură, consumabile. Modalități de economisire și beneficii Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биология, 10-й класс, Царство Растений. Отдел Голосеменные. Отличительные черты и особенности
Баранчук Людмила
Тема: Царство Растений. Отдел Голосеменные. Отличительные черты и особенности Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
„Fiind băiet, păduri cutreieram” de Mihai Eminescu. Limbajul artistic. Inversiunea
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fitness and You
Jelihovschii Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Înmulțirea cu 1, cu 0

Ne verificăm cultura generală-by Gogu Mihaela
Gogu Mihaela
Exerciţiul- joc verifică cunoştinţele de la Ştiinţe, referitoare la capitolul ,,Materiale naturale şi prelucrate'', la capitolul ,,Forţe'', la alte noţiuni studiate în clasa a III- a , de la Ştiinţe. Elevii îşi formeză şi consolidează competenţe de citire şi înţelegere a unei cerinţe, de a selecta un singur răspuns, cel corect, din patru, de a rezolva rapid şi bine o problemă de viaţă. Este un joc interactiv, motivant, mai ales că are ca mobil adunarea de bani, ca şi ,,milionar''.
„Vizită...” de I.L.Caragiale -
Un exercițiu potrivit pentru momentul de spargere a gheții, dar și pentru cel de evaluare după studierea categoriilor de personaje. Copiii sunt foarte atrași de jocuri, astfel competența digitală este tot mai ușor de atins în cadrul orelor de limba și literatura română.
Математика, 2-й класс, Умножение на 1 и на 0
Ракул Марина
Тема: Умножение на 1 и на 0 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mediul înconjurător și activitatea omului.
Condratiuc Tatiana
Realizarea sensului
Ortograme.Sa scriem corect.
Elevii vor alege dintr-o suita de enunțuri varianta corecta de scriere a ortogramelor sa /s-a.
Play safe and stay safe.
Scutaru Tatiana
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Анализ ситуации связанных с електромагнитными явлениями
Беляева Светлана
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Химия, 8-й класс, Химические свойства оснований
Терлецкая Алла
Тема: Химические свойства оснований Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Progresii aritmetice.
Activitatea vizează însușirea cunoștințelor referitoare la lecția "Progresii Aritmetice".
Travelling and architecture.Vocabulary revision.Unit 6
Angela Bivol
Quizul are ca scop evaluarea și consolidarea conținuturilor tematice referitor la călătorii și arhitectură predate în unitatea 6.
Triunghiuri și patrulatere
Spinei Raisa
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Baze de date Interogări partea II

„Balada Meșterul Manole. Modul Indicativ. Prezent”.
Elevii clasei a X-a, cu predare în limba rusă, la subiectul lecției „Balada Meșterul Manole. Modul Indicativ. Prezent”, realizarea sensului, prin wheel of Names și metoda Jurnalul cameleon, conjugă verbe pentru înțelegerea alternanţelor fonetice și alcătuiesc enunțuri, dezvoltându-și competența lingvistică.
Comportamentele moral civice
Raporturile cu ceilalti oameni, Test de evaluare Comportamentele moral civice
Numere naturale de la 0 până la 100.
Ordonarea numerelor.
Eticheta comunicării. Lectura imaginii „Învață să înveți”
Russu Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unit 1. Lesson Three. What do you do every day?
Scopul activității are ca scop dezvoltarea competențelor lingvistice, consolidarea și evaluarea vocabularului: părțile corpului.
Pățile de vorbire.
Jocul are scopul de a descoperi ce definește fiecare parte de vorbire.
Video 2 - De ce plătim impozite?
Serviciul Fiscal de Stat
În trecut, în epoca de piatră, nu se plăteau impozite și taxe. Pe vremea aceea, oamenii trebuiau să-și protejeze familia, să vâneze, să își construiască locuința și să facă multe alte lucruri – fără niciun sprijin.
Русский язык и литература, 8-й класс, «У счастья нет завтрашнего дня…»
Стрэтилэ Жанна
Тема: «У счастья нет завтрашнего дня…»(по повести И.С. Тургенева «Ася») Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Гражданское воспитание, 10-й класс, Свобода состоит в способности решать
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Свобода состоит в способности решать Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 3-й класс, Г. Виеру «Край родной»
Назаренко Ольга
Тема: Г. Виеру «Край родной» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Valența elementelor chimice
Joc didactic creat cu scop de a ajuta elevii să memoreze valențele elementelor chimice.
Lectia6
Subotin Iurie
Înmulțirea cu 7.
Jocul este creat cu scopul de a exersa, consolida înmulţire cu 7.
Mediul înconjurător și activitatea omului.
Condratiuc Tatiana
Reflexie
„Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija. Caracterizarea personajului
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Отдел Мхи (Моховидные)
Распределите фазы жизненного цикла мхов на 2 группы: Спорофит и Гаметофит
Tema constă în familiarizarea cu anotimpul toamna.
Obiectivele propuse sunt îmbogățirea vocabularului copiilor cu cuvinte legate de anotimpul toamna, exersarea kimbii române.
Pronumele şi adjectivul pronominal negativ.
9. Operaţionalizarea terminologiei lingvistice şi literare, în limita standardelor de conţinut.
Неравенства 1 степени с одним неизвестным.
Вопросы данного кроссворда охватывают понятия, связанные с неравенствами 1 степени с одним неизвестным. Разгадав его, ребята узнают название раздела математики, в котором изучаются неравенства и их свойства.
Unit 2. Lesson Five . I can read.
Călcăi Livia
Această activitate va facilita procesul de însușire a vocabularului scris și oral și îi va motiva pe elevi să învețe l. engleză, va dezvolta competențe digitale.
Reflexia totală. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Rolul cuvintelor
Materialul conține câteva activități pentru ora de Consiliere și orientare la clasa a IX-a, domeniul Autocunoaștere
Cărți din literatura artistică universală pentru copii. Text-suport: „Povești în vis”
Mățilă-Parfeni Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Limbajul de programare C++. Tipul de date tablou

Procese demografice. Urbanizarea
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Adunarea și scăderea numerelor până la 20.
Reflecție. Elevii vor face calculele de rigoare apoi vor selecta rezultatul corect.
Numără și alege.
DOMENIUL: Dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii DIMENSIUNI ALE DEZVOLTĂRII: Cunoștințe și deprinderi elementare matematice pentru rezolvarea de probleme și cunoașterea mediului apropiat COMPORTAMENTE VIZATE: Demonstrează familiarizarea cu conceptul de număr și cu numerația.
Propoziția subordonată circumstanțială condițională și concesivă.
Reflecția Este un exercițiu interactiv cu ajutorul căruia se va consolida subordonata condițională și concesivă.
Ion Druță ”Sania”. Caracterizarea personajului
Sărbuşan Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Церковное искусство в Молдове
Corneiciuc Inga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Alege răspunsul corect!
Copiii trebuie să asocieze o operație matematică cu răspunsul corect prin intermediul acestui joc deosebit de atractiv.
Animale de companie.
Pisica. Prezentarea animalului.
Lectia1
Dorofeev Anton
Transformări ale stărilor de agregare (topire-solidificare). Căldura latentă de topire
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
VERBUL.
Activitate: Test grilă online - Verbul Scopul: Consolidarea noțiunilor de teorie gramaticală Competențe: - identificarea verbului în diferite enunțuri; - analiza morfo-sintactică a verbului.
Drepturile copilului.
Gogu Mihaela
Jocul are ca scop recunoaşterea drepturilor copilului, prezentate în imagini sugestive, apoi precizarea unor caracteristici ale acestora, în spaţiul textului lacunar existent.
Afecțiunile analizatorilor la om. Igiena organelor de simț
Coșcodan Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Planuri de viitor
Causnean Larisa
Desparte în silabe
Neamțu Anda Avia
Este un joc care vizează însușirea corectă a despărțirii cuvintelor în silabe
Transformări ale stărilor de agregare (vaporizare-condensare). Căldura latentă de vaporizare. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Figuri și corpuri geometrice.
SMARANDACHE CLAUDIA-IZABELA
Activitatea constantă în identificarea perechilor formate dintr-o denumire a unei figuri sau corp geometric și reprezentarea grafică a acestuia. Pe lângă verificarea cunoștințelor matematice, jocul presupune, de asemenea, antrenarea atenție și a memoriei celor mici.
Русский язык, 5-й класс, Вкусный обед. Конструкции: у кого есть что? у кого нет чего?
Волковская Мария
Тема: Вкусный обед. Конструкции: у кого есть что? у кого нет чего? Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Comunicarea orală. Modul în care comunicăm
Lupu Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Părțile de vorbire
Materialul cuprinde un Joc pe Wordwall pentru identificarea unor părți de vorbire dintr-un text ”Știi totul despre părțile de vorbire?” - clasa a III-a. Vizează comptenețele specifice 3.1. Extragerea unor informații de detaliu din texte informative sau literare 3.5. Sesizarea unor regularități ale limbii pe baza textului citit Elevii își pot exersa deprinderile de identificare a părților de vorbire învățate (substantiv, fel, număr, gen, adjectiv, pronume, verb), identificând cuvintele dintr-un text după un criteriu aleatoriu de pe roata interactivă. În funcție de situație, se poate opta pentru scrierea sau alcătuirea orală de propoziții, folosind cuvintele descoperite care îndeplinesc cerința dată. Poate fi folosit sub formă de joc, atât în munca independentă, cât și cea pe echipe sau frontală.
Apele Republicii Moldova
Focșa Aliona
Fișa DIAGRAMA VENN poate fi folosită pentru a delimita asemănările și deosebirile dintre diverse corpuri naturale, de exemplu între apele stătătoare și apele curgătoare, la tema dată.
Химия, 9-й класс, Общая характеристика неметаллов
Акиндинова Наталья
Тема: Общая характеристика неметаллов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Obiectele din componența documentelor Web: texte (I)
Braguța Ina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (2)
Bucşan Ludmila
Українська мова і література, 1-й класс, Звуки [н] [н']. Букви Н, н
Рябой Алла
Тема: Звуки [н] [н']. Букви Н, н Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Тема - Буквы Ы, И после приставок
Leascenco Olga
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Motanul încălțat.
Audierea și vizionarea poveștii "Motanul încălțat". Să răspundă clar la întrebări pe baza fragmentelor vizionate.
Imaginea mea online RO
1 Imaginea mea online RO
Numeralul Actualizare
Dorin Galben
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Eu spun una, tu spui multe
joc de consolidare a numărului cuvintelor
Cercul trigonometric.
Activitatea este pentru etapa de reflecție. Nu este necesar de a crea un cont.
Познание мира, 4-й класс, Чувства
Балан Лилия
Тема: Чувства Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Despărţirea ȋn silabe a cuvintelor.
Aplicaţia Wordwall, prin exerciţiul propus ajută elevii de clasa I să consolideze prin exersare despărţirea ȋn silabe a unor cuvinte uzuale, al căror sens le e uşor de ȋnţeles. Ca un joc, exerciţiul este cu feed-back la final.
Hobby1 uri Fotografia
Cuflic Ecaterina
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Why do you like summer A1.2 FINAL
Olaru Tatiana
Русский язык и литература, 12-й класс, Б. Васильев «А зори здесь тихие…». Сердцем прикоснулись...
Гуцул Алина
Тема: Б. Васильев «А зори здесь тихие…». Сердцем прикоснулись к подвигу! Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Физика
Глагол. Обобщение
Potiomchina Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Genul dramatic.
Vă prezint un material interactiv care în mod autoghidat vă poate ajuta să acumulați cunoștințe
Biologie. 2017
Гражданская оборона и коллективная безопасность
Baranciuc Liudmila
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Are You Ready For Fun?
Cebanu Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Înmulțirea cu 2

Замкнутая цепь. Сторонние силы. Закон Ома для замкнутой цепи
Беляева Светлана
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Antonime
Familiarizarea cu noțiunea de ,,antonime”. Exemple de cuvinte antonime.
Echilibru mecanic. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Predicatul.
Consolidarea cunoștințelor elevilor.
Populația Terrei. Rasele umane
Tatiana Zamfir
Cuvinte ce conțin litera X

Borcănașe cu silabe.
Dezvoltarea abilităților copiilor de a despărți cuvintele în silabe.
Elemente chimice .
Cu ajutorul acestei activități antrenante , elevii vor discrimina categoriile de elemente chimice învățate, în metale și nemetale. Astfel , vor putea clasifica elementele atât după denumire , cât și după aspect .
Pădurea Vieţuitoarele pădurii
Veta Dascăl
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Evoluția organismelor vii
Chiprisean Ion
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Manifeste și texte teoretice despre postmodernism
Tîpu Valentina
Химия, 10-й класс, Ионная связь. Свойства веществ с ионной связью
Гурэу Владлена
Тема: Ионная связь. Свойства веществ с ионной связью Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Revenim la paginile preferate - memorăm adresele web
Lișman Doina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Prietenia.
Un mod frumos de a explica prietenia.Identificarea valorilor moral-spirituale în situații concrete de viață.
Le Passé Composé avec "Être".
Rusu Mirela
Lecție de comunicare de noi cunoștințe. În funcție de nivelul clasei, poate fi folosită și ca lecție de fixare sau recapitulare a cunoștințelor privind formarea și folosirea perfectului compus format cu auxiliarul “être” în limba franceză. Competențe: receptarea mesajelor transmise oral sau în scris în diferite situaţii de comunicare, producerea de mesaje orale sau scrise adecvate unor anumite contexte, realizarea de interacţiuni în comunicarea orală sau scrisă. Conține suport didactic video, teorie, exemple și exercițiu.
Adaptările comportamentale ale organismelor la condițiile
Blănaru Alina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Brăduțul matematician.
Fiecare iconiță din brăduț ,, ascunde" exerciții pe care copiii trebuie să le rezolve pe caietul de matematică .
Calităţile citirii: corectă, conştientă, cursivă, expresivă (dezvoltarea lor). Textul-suport: poezia „Ajunul Crăciunului” de Elena Farago
Panainte Inga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Regnul Animale.
Această activitate de evaluare invită elevii pe o tablă virtuală cu ajutorul unui link și îi solicită să clasifice animalele în două categorii: nevertebrate și vertebrate.
Lunile anului ( şcolile alolingve)
O activitate de învăţare şi repatare a cuvintelor noi. Avantajul este, că elevul poate audia şi repeta cuvintele şi expresiile noi.
What do you want to be?
Este o activitate interactivă care ajută elevilor să memoreze cuvintele noi, să înțeleagă sensul lor și să le pronunțe corect. Sunt și imagini pentru memoria asociativă. Un modul minunat pentru învațarea profesiilor. Dezvoltarea competenței comunicative interculturale, lingvistice și digitale.
Cuvinte, propoziţii.
COMPETENŢE VIZATE: 3.1. RECUNOAŞTEREA UNOR CUVINTE UZUALE, DIN UNIVERSUL APROPIAT, SCRISE CU LITERE MARI ŞI MICI DE TIPAR ITEMI: 1. SCRIE CUVINTE CARE DENUMESC IMAGINI; 2. TRANSCRIERE CU LITERE MARI DE TIPAR; 3. FORMEAZĂ CUVINTE DIN SILABE; 4. FORMEAZĂ PROPOZIŢII DIN CUVINTE DATE.
Dumitru Matcovschi „Omul”
Pîntea Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Formule de salut

Aditivi alimentari
Lectie
Poliedre. Corpuri rotunde.
Olednic Tatiana
Este o activitate pentru captarea atenției elevilor la lecție.
Învățarea bazată pe proiect. Soluții pentru problemele școlii
Petrovici Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
At the Doctor's
Activitatea este recomandată pentru studierea vocabularului la tema nouă.
Difracția și interferența undelor mecanice
Burleai Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
American Idioms
Teaching, learning and testing some American Idioms.
The world of sport.
Botezat Svetlana
Realizarea sensului. Elevilor li se propune un cântec despre sport, după care își amintesc tipurile de sport,apoi urmeză o mică prezentare când utilizăm GO,PLAY și Do și în final activități interactive pentru consolidarea cunoștințelor.
Profesia preferată
Botnari Ina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
EVALUARE 0-31 NUMERATIE .
O EVALUARE UTIL LA FINALUL CAPITOLULUI CU NUMERAŢIE O-31
Acizi.
Test de verificare a cunoştinţelor despre acizi.
Statutul autorului-naratorului-personajului în romanul psihologic ”Ciuleandra” de L. Rebreanu.
Curicheru Tamara
Test de verificare a lecturii romanului ”Ciuleandra” de L. Rebreanu cu 15 întrebări, util și pentru reactualizarea subiectului acestuia.
Modul de manifestare a fenomenelor hidro-meteo extreme.
Modulul II- Fenomene hidro-meteo extreme extreme- Clasa a XI-a, Domeniul de pregătire: Protecția mediului, Calificarea: Tehnician ecolog și protecția calității mediului
Reacţiile de schimb ionic. EM, EIC, EIR
Mariana Dîru
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Ortogramele.
Activitate de aprofundare a cunoștințelor legate de ortograme.
Физика, 10-й класс, Лабораторная работа «Изучение равномерного прямолинейного движения»
Пономаренко Ирина
Тема: Лабораторная работа «Изучение равномерного прямолинейного движения» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Obiectele din componența documentelor Web: texte; liste.
Reflecție - elaborarea documentelor Web, utilizând tagurile pentru text, liste.
Cultura si spiritualit rom mediev REFACUT, final
Bîtcă Ana
Vara...la mare.
Fișa de lucru propune elevilor exerciții de scriere a unor cuvinte pe care ei trebuie să le descopere, sa le despartă în silabe, să precizeze forma de singular a unor cuvinte și să identifice valoarea de adevăr a unor afirmații.
Propozițiile subordonate.
Activitate interactivă. Consolidarea propozițiilor subordonate.
Funcția de gradul I. Funcția constantă
Lavric Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Limba Gagauza. 2017
Historical personalities Part II

Realismul
Este o activitate interactivă prin care elevii își vor consolida cunoștințele despre curentul realist.
Tipuri de dicționare.
Este o fișă de lucru care evaluează cunoștințele elevilor ce țin de articolul de dicționar.
Наклонение глагола. Повелительное наклонение
Bucşan Liudmila
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Reprezentarea suprafeţei Pământului: globul geografic, harta geografică
Ghilescu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Reacții de oxido-reducere în mediu și în organism

Recapitulare pentru examen.
Acest joc interactiv constituie un instrument eficace în lecția de recapitulare a speciilor literare din programa de examen. Elevul diferențiază prin intermediul lui textul literar de cel nonliterar și identifică principalele trăsături ale speciilor literare studiate: doină, pastel, fabulă, basm, schiță, nuvelă.
Drăgălin Olga
Perioada primului război mondial și Marea Unire
Test
Pronunțarea corectă a împrumuturilor. Elemente de ortoepie
Vâlcu Marcela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Great Britain Part1
Schneider Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Simbolul de credință.
Activitatea propusă vizează dezvoltarea competenţei specifice: Argumentarea importanţei asumării modelului de iubire a Sfintei Treimi pentru împlinirea şi desăvârşirea personală; prin consolidarea şi evaluarea conţinutului tematic: Mărturisirea Sfintei Treimi în Simbolul de credinţă.
Stay Healthy
Vascan Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Arta populară. Motive ornamentale pe un covor național

Русский язык и литература, 6-й класс, Разряды количественных числительных...
Манукян Мери
Тема: Разряды количественных числительных. Склонение количественных числительных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Transformarea unităților de măsură pentru lungime. Consolidare
Morcov Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Puzzle cu „Cei trei purceluși”.
Rezolvând puzzle-ul, elevii vor descoperi o imagine cu personajele poveștii „Cei trei purceluși”.
Українська мова і література, 4й класс, Текст – опис близької людини. Порівняння
Чебан Анжела
Тема: Текст – опис близької людини. Порівняння Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Animale Nevertebrate. Încrengătura Celenterate. Clasa Hidrozoare
Gîrlă Jana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Capitolul III. Tema 14 Sistemul nervos central.
Activitatea interactivă consolidează cunoștințele elevilor la tema nou studiată. Se poate de aplicat la etapa evocare sau reflecția.
Număr atomic
Gorescu Carmen
Asociere element chimic, număr atomic
Poezia Decembre de G. Bacovia.
Exersarea și însușirea sinonimelor. Scopul-îmbogățirea vocabularului, înțelegerea textului lecturat.
Українська мова і література, 9-й класс, Будова складносурядного речення....
Курлянцева Ольга
Тема: Будова складносурядного речення. Смислові зв’язки між його частинами Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adunarea numerelor naturale.
Elevii vor efectua adunări, mental și în scris, cu numerele de la 0 la 1000.
Pronumele și adjectivul pronominal nehotărât
Gonța Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Biserica - agent comunitar important

learningapps - perechi de sinonime
Elemente chimice Simboluri
Material creat pentru a ajuta elevii să memoreze mai ușor elementele chimice și simbolurile care le corespund
Daco-Romanii si migratorii
Hîncu Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Позвоночные животные. Класс Пресмыкающиеся
Русу Виктория
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Математика, 4-й класс, Сложение дробей с одинаковыми знаменателями
Малай Наталья
Тема: Сложение дробей с одинаковыми знаменателями Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Drepturile şi obligaţiile lucrătorilor.
Exercițiu interactiv tip Quiz cu alegere multiplă realizat cu aplicația LearningApps, prin rezolvarea căruia se urmărește consolidarea cunoștințelor despre drepturile şi obligaţiile lucrătorilor.
Ecuații exponențiale.
Obiective operaţionale a) Cognitive: c1 –să identifice diferite tipuri de ecuații exponențiale c2 – să rezolve ecuații exponențiale b) Afective: a1 – să înţeleagă importanţa rezolvării ecuațiilor exponențiale a2 – să manifeste interes faţă de aceste noţiuni c) Psihomotorii: p1 – să îşi formeze deprinderile necesare rezolvării ecuațiilor exponențiale și logaritmice
Drepturi și responsabilități
Petrovici Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
România. Limite și vecini.
Această activitate poate fi folosită în lecțiile de recapitulare sau la sfârșitul lecției de predare, ca modalitate de evaluare.
Lectia (4)
Barbaroș Oxana
Sinonimele.
Scopul activității: consolidarea cunoștințelor Competențe specifice: -aplicarea conștientă a achizițiilor lexicale și semantice de bază, din limba română standard, pentru exprimarea corectă a intenției comunicative; Conținuturi tematice: evaluarea cunoștințelor dobândite.
Regimul zilei unui elev din clasa I.
Programarea unui regim al zilei corect.
Organizarea audierilor publice. Prezentarea publică a documentului. Reflecții asupra experienței de învățare
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Baltag Stela
CIRCULAȚIA.
Scopul activității propuse este evaluarea cunoștințelor despre circulația sângelui, cu ajutorul instrumentului Kahoot.
Modele demne de urmat
Borș Angela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 5-й класс, Образ Василька. Синоніми, антоніми...
Чебан Анжела
Тема: Образ Василька. Синоніми, антоніми. т/л Характеристика персонажа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Căpșunele. Mulțimi.
Raportarea numărului la cantitate în baza mulțimilor de căpșune.
Coordonatele unui punct
Lavric Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биология, 10-й класс, Отдел Бурые Водоросли. Отдел Красные водоросли
Баранчук Людмила
Тема: Отдел Бурые Водоросли. Отдел Красные водоросли Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Responsabilitatea – drept și provocare
Cerbusca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Substantivul.
Activitate de evaluare: substantivul-definiție, clasificare, articolul, substantive colective, substantive defective.
Colecție de teste pe KAHOOT.
Teste de fizică realizate pe KAHOOT. Permit atât rezolvarea sincronă, la clasă, dar și asincronă, în ritm propriu. Pentru prima variantă alegem Play -> classic, pentru a doua alegem Play-> Challenge. Putem seta durata provocării, adică perioada în care elevii pot da răspunsurile.
Биология, 10й класс, Царство Протисты. Тип Саркодовые
Мамалига Анна
Тема: Царство Протисты. Тип Саркодовые Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 4-й класс, Умножение и деление до 1 000 000. Кто с усердием учился?
Балан Лилия
Тема: Умножение и деление до 1 000 000. Кто с усердием учился? Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Vara la cules de fructe
Este un joc pentru copii preşcolari care urmăreşte consolidarea şi verificarea cunoştinţelor copiilor despre fructele care se coc vara. De asemenea, se pot consolida cunoştinţe despre folosirea corectă a formelor de singular şi plural.
Valori și norme morale.
Tămaș Florica
Activitatea urmărește ca prin joc, elevii să recunoască și să-și însușească valori morale dezirabile în societate.
Limba germană, Clasa 12, Lecția 1
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Test de evaluare: Adunarea numerelor de două cifre (0-100).
Testul conține 12 întrebări de matematică pentru clasa I cu răspunsuri multiple din care elevul alege / completează răspunsul corect.
Prooroci și Profeți.
Exercițiul este realizat în aplicația LearningApps și este de tip găsește perechea. Elevii au 7 imagini și trebuie să realizeze corespondența dintre imagini și termeni. Competența: Identificare personajelor biblice din Vechiul Testament.
Caracterizarea formei și dimensiunilor corpului uman.
Exercițiu interactiv tip Rebus realizat cu aplicația LearningApps; sarcina de lucru vizează consolidarea cunoștințelor referitoare la forma și dimensiunile corpului uman, necesare în proiectarea îmbrăcămintei.
Protecția propriei persoane și a mediului înconjurător
Materialul reprezintă o lecție în care elevii vor învăța despre normele de protecție din laborator, dar și despre posibile accidente și modul lor de prevenire.
CUVINTE
Recunoașterea literei inițiale a unui cuvânt
Волшебные сказки В библиотеке
Leaşenco Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Cine sunt eu?.
Aria curriculară: Consiliere și orientare Disciplina: Dezvoltare personală Subiectul: Cine sunt eu? (Cum suntem? Vom afla din comportamentul nostru!) Competențe specifice: 1.1. Prezentarea unor trăsături personale elementare, în contexte variate 2.2. Transmiterea unor mesaje verbale şi nonverbale simple despre propriile experienţe de viaţă 3.1. Identificarea unor sarcini de lucru simple în contexte variate 3.2. Evidenţierea importanţei învăţării pentru propria persoană Strategii didactice: demonstrația, jocul didactic, explicația Resurse: resurse educaționale online(Genially)
Elemenete chimice Sistemul Periodic
Aranjează în ordinea creșterii maselor atomice relative elementele chimice
Биология, 10-й класс, Тип: Плоские черви (Plathelminthes). Класс Ресничные, Сосальщики...
Лупашко Наталья
Тема: Тип: Плоские черви (Plathelminthes). Класс Ресничные, Сосальщики и Ленточные черви Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 9-й класс, Классицизм как литературное направление
Соболева Майя
Тема: Классицизм как литературное направление Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Правописание корней с чередующимися Е И
Brijatiuc Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Regimuri politice în Europa
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Globalizarea.
Evaluarea cunoștiințelor dobândite în cadrul lecției: Globalizarea
Ortografia numeralului
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Numărul și cifra 4
Vangheli Virginia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lucrarea practică numarul 1 Utilaje de laborator.
Cazacioc Nadejda
Acest filmuleț este menit să formeye elevilor competența de a comunica cu limbaj chimic.
Les adjectifs numéraux ordinaux et cardinaux
Țurcan Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Grupurile de litere ce, ci, ge, gi, ghe, ghi, che,chi.
Fișă de lucru, de consolidare a cunoștințelor despre grupurile studiate.
Panait Istrati.
Rusu Mirela
Lecție de comunicare de noi cunoștințe: Panait Istrati, Elemente de cultură şi civilizaţie francofonă în cadrul orelor de limbă franceză. Competențe: comunicativă, pragmatică, socio-culturală. Conține suport video, prezentare educațională.
Nicolae Dabija. Povestirea „Alexandru cel Bun”
Pîntea Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tehnica securității în vacanța de vară.
Sănătate de la soare. Recomandări medico-sanitare în perioada caniculară.
Tipurile și elementele comunicării.
Activitatea va facilita actualizarea/recapitularea cunoștințelor la subiectul COMUNICAREA. Tipurile și elementele comunicării.
Русский язык, 8-й класс, С.А. Есенин «Письмо матери»
Лунгу Нина
Тема: С.А. Есенин «Письмо матери» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
On a fini
Manea Victoria
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
On my street
Vascan Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Электронные презентации Вставка и редактирование текстовых полей Форматирование текст
Doronina Elena
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Recapitulare la unitatea "Copilul și natura (10/10)
Angela Ciobanu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Back to school
Cebanu Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Colapsul regimurilor comuniste.
Prin această activitate se urmărește o evaluare formativă referitor la căderea regimurilor comuniste din Europa, unde se pune accentul pe operarea cu datele cronologice, precum și pe elementele de bază a procesului de mișcare de eliberare națională.
UNITĂŢI DE MĂSURĂ- by Gogu Mihaela.
Gogu Mihaela
Exerciţiul- joc are ca scop consolidarea sau recapitularea cunoştinţelor despre unităţile de măsură, multiplii, submultiplii lor, despre instrumentele cu care se măsoară. Poate fi folosit şi ca activitate de evaluare a cunoştinţelor. Elevii îşi dezvoltă competenţa de a citi o cerinţă şi de a descoperi şi preciza răspunsul corect, repede. Poate fi jucat individual sau în grup.
Poșta electronică.
- Concepte referitoare la poșta electronică - Ce este un e-mail ? - Cum și când folosesc serviciul e-mail ? - Componența unui e-mail - Avantajele și dezavantajele utilizării poștei electronice - Reguli de comportament referitoare la scrisori electronice ( netiqette )
Copiii şi viaţa lor în istorie
Consolidarea cunoştintelor şi dezvoltarea atenţiei, memoriei.
Le passe compose des verbes pronominaux
Manea Victoria
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Fata in fata cu decizia
Coraberu Larisa
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Adunarea numerelor naturale (0-10)
Joc didactic
Limba și literatura română, clasa a IV-a, Încălțămintea
Тема: Încălțămintea Учитель: Barbarova Natalia Автор: Barbarova Natalia Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Funcția logaritmică.
Pentru etapa de evocare la studierea funcției logaritmice.
Situaţia de comunicare. Elementele comunicării
Jechiu Olesea
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 6-й класс, Правописание НЕ с прилагательными
Манукян Мери
Тема: Правописание НЕ с прилагательными Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 12-й класс, Взаимодействия в растворах электролитов
Дымовская Галина
Тема: Взаимодействия в растворах электролитов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Dezlegăm tainele pastelului DIMINEAȚA după V. Alecsandri.
Activitate cu sarcini de înțelegere a mesajului pastelului. Se propun sarcini de consolidare de dezvoltare a vocabularului, de consolidare a părților de vorbire, propoziția și părțile de propoziție. Elevii pot să-și autoevalueze produsul realizat în baza unui algoritm de lucru.
Finisarea produselor textile.
Exercițiu tip Quiz cu alegere multiplă care vizează consolidarea cunoștințelor despre operațiile din procesul tehnologic de finisare a produselor textile.
Substantivul - funcții sintactice
Activitatea vizează consolidarea funcțiilor sintactice ale substantivului
Clasa Pești osoși
Activitatea interactivă sub formă de victorină este o evaluare curentă la conținutul ,,Peștii osoși”.
Asociază corect literele F, I, M, O, P, R cu imaginea reprezentativă sau cu un cuvânt.
Dobre Raluca Monica
Învățământ special Lecție de Stimulare Congnitivă Scopul: Elevul va fi capabil să identifice și să recunoască corect literele de tipar; Elevul va citi global cuvântul; Elevul va asocia corect litera-cuvânt-imagine.
Cuvinte cu același înțeles.
Exerciții de identificare a sinonimelor (cuvintelor cu înţeles asemănător) pentru cuvintele date
Reprezentarea faunei. Tehnici sculpturale. „Figuri modelate”
Ilica Roza
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ioan Slavici „Moara cu noroc” 1
Angela Ciobanu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Развитие личности, 9-й класс, Источники дохода от трудовой деятельности и самоуважение
Романчук Ольга
Тема: Источники дохода от трудовой деятельности и самоуважение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Igiena sistemului excretor
Coșcodan Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Unit 1. Lesson Four. My week agenda.
Activitatea are ca scop dezvoltarea competențelor lingvistice și facilitează consolidarea vocabularului de la această lecție.
Alexandru Lăpușneanul, Costache Negruzzi.
Fixare de cunoșțințe - proză scurtă, nuvelă romantică, istorică. Conținutul operei se recapitulează prin intermediul mini proiectelor ca metodă de lucru și cu ajutorul aplicației Padlet. Scopul este de a fixa conținutul textului în vederea realizării temei și viziunii despre lume a autorului. La finalul orei (prezentare de mini proiecte), elevii vor avea următoarele competențe: vor ști conținutul nuvelei (subiectul ei), precum și concepete operaționale: incipit, final (cronotopul), titlul, tema, conflict, personaje, relațiile ce se stabilesc între ele, etc.
Subordonatele circumstanțiale.
Evaluarea cunoștințelor despre toate tipurile de subordonate circumstanțiale învățate.
Биология, 11-й класс, Лимфатическая система
Баранчук Людмила
Тема: Лимфатическая система Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Физика, 11-й класс, Основные термодинамические понятия. Модель идеального газа
Макевнина Ольга
Тема: Основные термодинамические понятия. Модель идеального газа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Proprietățile fundamentale necesare pentru calculul determinanților
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Accidentele casnice la copii pot fi prevenite!
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului REPEMOL de către Biroul de cooperare a Elveției. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul educatieonline.md este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Rezolvare de probleme: Caracteristici cantitative ale structurii discrete a substanței

Sunetul [che^] şi grupul de litere de tipar che. Scrierea grupului de litere che. Ortografia cuvintelor ce conțin grupul de litere che

Compuși Organici
Careu de cuvinte, folosit fie la recapitularea materiei, fie cu scop de a dezvolta curiozitatea elevilor pentru ceea ce vor studia!
VOILÀ MA JOURNÉE.
Îmi propun prin această lecție să-i determin pe elevi să-și exprime preferințele în ceea ce privește activitățile zilnice preferate, momentele zilei, mâncărurile preferate, etc.
Present Simple.
Prin intermediul acestui test, elevii isi vor recunoaste situatiile de utilizare a Prezentului Simplu, vor putea vorbi despre rutina lor zilnica si vor utiliza corect acest timp la persoana a III-a singular.
Utilizarea pronumelor personale în dativ și acuzativ. ( alolingvi)
Utilizarea corectă și adecvată a pronumelor personale.
Dicţia - arta de a vorbi frumos
Negară Lidia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Verbul-joc.
Jocul poate fi folosit sub formă de mini-concurs la fixarea cunostințelor în ora de limba română. Se urmărește descoperirea a cât mai multe forme verbale pentru a verifica dacă elevii au înțeles noțiunea de verb.
Calitatea, valorificarea și protecția mediului acvatic
Comendant Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Gândim digital. Desenăm cu bucle
Schițco Natalia
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Ideea mea de afaceri

Dacii si romanii.
Activitatea propusă poate fi utilizată atât în lecţiile de recapitulare cât şi ca modalitate de evaluare, la sfârşitul lectiei de predare.
V. Alecsandri ”Legenda ciocârliei”
”Legenda ciocârliei” din folclor pentru a descoperi afinitățile și deosebirile cu opera lui V. Alecsandri.
TEST BAC.
TACLIT DANIELA NADIA
Test BAC. 2020 urmărește pregătirea online a elevilor claselor a XII-a. Testul respectă structura subiectului de bac., este cu evaluare imediată, cu apreciere la răspuns corect. Noțiunile teoretice pot fi repetate, învățate, pentru a răspunde corect, în ritm propriu și în timpul acordat de elev. Elevul este evaluat, verificat, notat și ”avertizat” ce a uitat! Testul se poate rezolva pe melodia ”Ani de liceu! ”, Stela Enache, YOUTUBE!
Arborele genealogic (lecţia a doua)
Papucciu Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Grigore Vieru – poetul care și asumă drama existențială
ElenaVorotneac
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Dragostea.
O reflecție asupra conceptului " dragoste".
Linia – element constructiv și decorativ
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Elemente chimice - simboluri
Joc didactic creat cu scop de a ajuta elevii să memoreze elementele chimice și simbolurile care le reprezintă.
Summative evaluatio.(end of the book).
Activități interactive pentru revizuirea materialului studiat.
RECAPITULARE FUNCȚII. FUNCȚII ELEMENTARE și INVERSELE LOR.
Este un chestionar de învățare - consolidare - recunoaștere - evaluare, realizat în LearningApps, privind funcțiile elementare și inversele lor!
Химия, 11-й класс, Ацетилен
Терлецкая Алла
Тема: Ацетилен Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Arabii în secolele VI-XI.
Activitatea propusă contribuie la formarea competenței specifice de utilizarea limbajului istoric în diverse situații de învățare și de viață, respectând cultura comunicării. Testul formativ vine să ajute elevii clasei a VI-a la identificarea termenilor specifici subiectului Arabii în secolele VI-XI.
Artistul plastic Gheorghe Vrabie - contribuții la formarea identității simbolice a Chișinăului
Prezintă: Elena MUSTEAȚĂ, cercetător științific, critic de artă și Silviu ANDRIEȘ-TABAC, doctor în istorie, heraldist de stat al Republicii Moldova, șeful Cabinetului de heraldică din cadrul Aparatului Președintelui Republicii Moldova. Gheorghe Vrabie se numără printre cei care au avut un rol semnificativ la conturarea identității artistice și imaginii simbolice a Chișinăului. Activând cu pregnanță în domeniile graficii și artei decorativ-monumentale, reputatul artist plastic a fost autorul numeroaselor elaborări de embleme, steme și drapele. Filmul face parte din serialul „Arta și mitopoetica orașului Chișinău”, director de proiect Aliona Grati, regizor Diana Pidghirnîi, imagine Grigore Rață, editor de imagine Diana Busuioc, selecție muzicală Galina Dimitrova, grafică Aureliu Busuioc, lectură Iulian Proca.
Atelier de scriere. Redactarea unei compoziții raționament în baza unei aserțiuni
Mamaliga Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Părțile plantei.
Joc de consolidare. Elevii trebuie să descopere părțile unei plante.
Elemente de expresivitate muzicală.
Evaluarea cunoștințelor despre muzică.
Математика, 10-й класс, Основные геометрические понятия
Лунгу Евгения
Тема: Основные геометрические понятия Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Biologia, Clasa 12, Lecția 5
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Derivata unei funcții compuse.
Un joc didactic, ce permite elevilor să reactualizeze cunoștințele la tema ,, Derivata funcției compuse''.
Brazilia
Comendant Tatiana
Activitatea poate fi desfășurată la sfârșitul lecției, după ce elevii au studiat tema.
Revoluția lui Tudor Vladimirescu în 1821
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Caracteristica elementelor chimice conform sistemului periodic
Caracteristica elementului chimic Magneziu
Nuanţele dinamice.
Scopul acestui exercitiu este cunoaşterea nuanţelor dinamice precum şi semnificaţia lor.
Informatica
Українська мова і література, 4-й класс, Л. Глібов «Зозуля і півень». Змінювання прикметників...
Чебан Анжела
Тема: Л. Глібов «Зозуля і півень». Змінювання прикметників у сполученні з іменниками в однині та множині Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Omul de zăpadă
- scriere corectă, creare de enunțuri, colorare, lipire
Octavian Goga „Noi”. Temă, motive, mesaj.
Prezentarea suport pentru predarea lecției, realizată în Canva.
Proprietăţi chimice a oxigenului
Fişa de lucru interacţiunea Oxigenului cu nemetalele.
Музыкальное воспитание
Fișă de lucru recapitulativă la tabla înmulțirii.
Fișă de lucru recapitulativă la tabla înmulțirii. Este creată elevilor cu cerințe educaționale speciale, deficiențe mintale moderate și ușoare.
Corpuri Geometrice
Panainte Inga
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Organizarea celulelor în țesuturi vegetale
Gîțu Ana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Modurile nepersonale
Evocare pentru lecția de recapitulare la unitatea de învățare „Moduri nepersonale”. Activitate creată cu LearningApps. Elevii grupează verbele conform modurilor nepersonale.
Pronumele și adjectivul pronominal demonstrativ.
6. Explicarea funcţionării sistemului fonetic, lexical, gramatical al limbii române.
Rebus - Fram ursul polar.
Întrebări referitoare la opera literară Fram ursul polar de Cezar Petrescu folosit pentru captarea atenției la ora de Comunicare în limba română, clasa a II-a.
Revoluția de la 1848.
Lecția Revoluția de la 1848 ajută elevii să înțeleagă mai bine revoluția cunoscută sub numele de Primăvara popoarelor. Sunt urmărite mai multe aspecte: Contextul istoric Cauzele revoluției Desfășurarea revoluției Chestionar pt fixarea și evaluarea lecției
Українська мова і література, 3-й класс, Рід іменників (чоловічий, жіночий, середній)
Рябой Алла
Тема: Рід іменників (чоловічий, жіночий, середній) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Evaluare inițială
Obiectivele evaluării inițiale: -determinarea nivelului aptitudinilor înainte de procesul educațional; -identificarea competențelor deținute de elevi; -clasificarea și adaptarea individuală a nivelulului de pornire al procesului educațional.
Математика, 10-й класс, Теорема о биссектрисе внутреннего угла треугольника
Лунгу Евгения
Тема: Теорема о биссектрисе внутреннего угла треугольника Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Развитие личности, 6-й класс, Образование как гарантия качества жизни
Быкова Людмила
Тема: Образование как гарантия качества жизни Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Pomul înțelepciunii. Exerciții de transcriere
Pumnea Valeria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mesajul plastic - element principal al imaginii plastice. Tehnica ștampilare

Românii din afara hotarelor României şi Republicii Moldova
Uzicov Nina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Le passé composé des verbes qui se conjuguent avec être
Manea Victoria
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Alcătuirea unei plante cu flori.
Este un test de evaluare care se poate aplica după prima unitate de învățare, având rolul de a consolida noțiunile respective.
Family Members
Lecția își propune să le capteze atenția celor mici șisă învețe cuvintele cu plăcere.
Prepositions of time
Utilizarea corectă a propozițiilor de timp
Respectul față de lucrurile personale și ale colegilor
Bernaz Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
What time is it?

Le pronom adverbial “EN”.
Rusu Mirela
Lecție de comunicare de noi cunoștințe. În funcție de nivelul clasei, poate fi folosită și ca lecție de fixare sau recapitulare a cunoștințelor privind folosirea pronumelui “EN” în limba franceză. Competențe: receptarea mesajelor transmise oral sau în scris în diferite situaţii de comunicare, producerea de mesaje orale sau scrise adecvate unor anumite contexte, realizarea de interacţiuni în comunicarea orală sau scrisă. Conține suport didactic video, exemple și exerciții.
Mediile subpolare și polare
Zamfir Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Технологическое воспитание, 2-й класс, Разнообразие материалов, подлежащих вторичной переработке
Хрипливая Анжела
Тема: Разнообразие материалов, подлежащих вторичной переработке Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md - это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответол с обучением на румынском и русском языках в соответах в соответах в соответол сон 2012010 Цель проекта - обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч. (6) Кодекса об образовании №152 / 2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa Viitorului (Класс будущего) - Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL - Центр передового опыта в области информационных технологий , Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образова.
Cooperarea și prietenia
Litovschi Claudia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sunetul [ghe^] şi grupul de litere de tipar Ghe (mare). Ortografia cuvintelor ce conțin grupul de litere ghe, Ghe
Pumnea Valeria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Atelier de creaţie

Adunarea și scăderea în concentrul 0-31
Elevul trebuie să indice răspunsul corect la adunările și scăderile date.
Adjectivul pronominal demonstrativ
Oleinic Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Capitolul III. Tema 3.17 Clasa Insectele ( Insecta ).
Scopul acestui exercițiu este evaluarea cunoștințelor într-un mod interactiv. Se poate de realizat la etapa Evocare sau Reflecția.
Fructe de vară. Cifre
Raportarea numărului la cantitate în baza fructelor de vară.
Calea Lactee. Galaxiile
Vitalie Chistol
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Food&drinks
Consolidation/revision of fruit, vegetables, food, drinks.
Fracții. Recapitularea materiei.
Activitatea vizează reactualizarea cunoștințelor referitoare la studierea fracțiilor.
Recunoaște personajele.
Se adresează preșcolarilor, domeniul Limbă și comunicare, grupa mare. Este o activitate de consolidare în cadrul temei „Povești la gura sobei”. Copiii sunt invitați să recunoască personajele și să spună din ce poveste fac parte.
Индивидуальность подростка и его достоинство
Тону Яна
Тема: Индивидуальность подростка и его достоинство Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Particularități ale sistemului excretor la om
Joc interactiv care poate fi folosit la verificarea cunoștințelor elevilor.
Гражданское воспитание, 9-й класс, Определение структуры Кодекса о Неподкупности Гражданина...
Бабина Юлиана
Тема: Определение структуры Кодекса о Неподкупности Гражданина (принципы, нормы, права и обязанности). Редактирование Кодекса Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Respectul pentru profesori
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Genul substantivului.
Prin plasarea substantive lor în coloana corespunzătoare, elevii vor dobândi capacitatea de a identifica corect genul acestora.
Foaia de calcul Excel.
Reactualizarea cunoştinţelor (exerciţiu: potrivire pe imagine).
Особенности кровеносной системы человека
Coșcodan Diana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Plantele decorative.
Recunoașterea plantelor decorative. Asocierea plantei cu denumirea ei.
Timpurile verbelor
Evaluarea CUNOSTINTELOR
Ne jucăm cu literele.
Elevii vor exersa scrierea cuvintelor folosind litere mari de tipar. Ei vor obține cuvinte folosind literele cuvântului dat.
Europenii descopera lumea
O activitate prin intermediul careia copiii isi vor imbogati cunostintele despre marii calatori si descoperirile lor.
Reacții de combinare
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
La toilette de la Rose

Pierderile teritoriale
Cerbușca Pavel
ale României în vara anului 1940 Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Civilizaţia industrială
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Rolul figurilor de stil într-un text descriptiv: epitetul.
Scopul activității: consolidarea cunoștințelor; Competențe specifice: -manifestarea preocupării de a înțelege diverse tipuri de texte citite; -corelarea informațiilor explicite și implicite din texte literare și nonliterare, continue, discontinue și multimodale; Conținuturi tematice: evaluarea cunoștințelor dobândite
Arta populară - ceramica
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mesajul operei lirice „Colind” de A Suceveanu
Mamaliga Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Noțiuni de vocabular.
Materialul a fost realizat pentru a recapitula cunoștințele despre vocabular, acumulate pe parcursul clasei a patra. Conține 7 exerciții diferite despre sinonime, antonime, omonime, paronime și familia de cuvinte.
Căldura specifică. Capacitatea calorică. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
TEST LES VÊTEMENTS
Este un test de înțelegere a unui text scris ce conține întrebări de tipul VRAI ou FAUX, QUESTIONS À CHOIX MULTIPLES si questions avec une réponse simple.
Situația de comunicare dialogată.
Un exercițiu prin care elevii în baza benzilor desenate pot să identifice tiputile și elementele comunicării.
Reprezentanți ai Umanismului.
Este un exercițiu de asociere autor-operă.
Adunarea cu trecere peste ordinul unităţilor şi al zecilor
Timofei Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Verbul.
Joc interactiv
Criterii de divizibilitate.
Scopul: de a consolida cunoștințele elevilor la tema „ Criterii de divizibilitate”.
Cum știm să creăm și să rezolvăm probleme
Utilizarea elementelor de limbaj matematic aferent conceptului de problemă
Propoziții matematice. Noțiunile de definiție, axiomă, teoremă, ipoteză, concluzie, demonstrație, consecință
Lavric Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Educatia tehnologica
Comportamente morale. Îmi pasă de clasa mea

Русский язык и литература, 10-й класс, «Мильон терзаний» (личность И.А. Гончарова и его роман...)
Шевчук Тамара
Тема: «Мильон терзаний» (личность И.А. Гончарова и его роман «Обломов») Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Identificarea subiectelor și stilurilor/formatelor pentru dezbatere
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 11-й класс, Химические свойства непредельных углеводородов. Часть 1
Чебану Ольга
Тема: Химические свойства непредельных углеводородов. Часть 1 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ortogramele (sau/s-au, sa/s-a ).
Consolidarea deprinderilor elevilor de a recunoaște ortogramele în contexte variate.
Mesajele mass-media: de la informare la manipulare
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mijloace artistice. Text-suport „Cartea cu Apolodor”.
Focșa Aliona
Acest exercițiu cere ordonarea cuvintelor într-un enunț din textul studiat. Scopul lui este de a dezvolta auzul fonematic, de a reciti textul pentru a selecta enunțul potrivit, de a observa aranjarea logică a cuvintelor în enunț.
Litosfera
Gruparea dirijată a unor elemente geografice
Интерференция механических волн
Lupanciuc Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Mecanisme simple: planul înclinat
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Алгоритмы сортировки.
Изучить алгоритм пузырьковой сортировки.
Protecția mediului în condiții durabile sustenabile
Comendant Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Искусственные экосистемы. Агробиоценозы
Terteac Snejana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Adjusting to a new environment. Wish – sentences
Orbu Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Electromagneți. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Științe biologice în Republica Moldova
Placinta Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tipurile de sunete ale limbii române.
COMPETENȚE-CHEIE VIZATE: -comunicare în limba română; -digitale; -a învăța să înveți; COMPETENȚE GENERALE/SPECIFICE: 4.Utilizarea corectă, adecvată și eficientă a limbii în procesul comunicării orale și scrise 4.3. Monitorizarea propriei pronunții și scrieri și a pronunției și scrierii celorlalți, valorificând achizițiile fonetice de bază; 4.4. Respectarea normelor fonetice, lexicale și sintactico-morfologice în interacțiunea verbală; 4.5. Utilizarea competenței lingvistice în corelație cu gândirea logică/analogică, în parcursul de învățare pe tot parcursul vieții;
Scrierea funcțională. Procesul-verbal.
Materialul este un poster interactiv în care elevii vor descoperi definiția și un model de proces-verbal al unei ședințe, în baza cărui vor descoperi elementele de structură a acestui tip de text, pe care le vor nota într-o agendă cu notițe parale.
Sintaxa frazei
Vâlcu Marcela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Cazuri speciale de împărțire
Colesnic Liliana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mișcarea naturală a populației

Arta populară ceramica
Verdeș Ala
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Formează perechile de cuvinte care au același sens.
Citirea unor cuvinte scrise cu litere de tipar; Identificarea sensului unor cuvinte din universul familiar; Punerea în corespondență a sinonimelor.
Predicatul nominal.
Identificarea verbelor copulative și predicative.
Modulul:Relația părinți-copii; Textul „Un bătrân sub clar de lună.”
Acest exercițiu evaluează comptențe de cunoaștere a textului lecturat, competențe de caracterizare a personajelor textului lecturat.
Rezolvarea problemelor în mulțimea numerelor naturale, utilizând metoda mersului invers
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Limba franceza
Distilarea-fișă de lucru.
O fișă de lucru interactivă propusă pentru elevii claselor a VII-a, dar și a VIII-a.
Teen Bestsellers
Jalbă Eudochia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unicitatea limbii române acasă și în lume

Activități și interese

Test de evaluare finală CLR.
Un test de evaluare finală pentru disciplina Comunicare în limba română, realizat pe platforma www.liveworksheets.com, care oferă elevilor feedback imediat și se poate folosi eficient în cadrul școlii online.
România interbelică. Al doilea Război Mondial.
Scopul activității este de a forma competenţe prin intermediul strategiilor interactive care prezintă un indicator relevant al oricărui demers didactic. Metodele interactive, pe care le aplicăm deja în procesul educațional, contribuie atât la formarea competențelor specifice disciplinei, câț şi la formarea competențelor cheie. Recurgerea profesională la o gamă variată de metode tradiţionale şi interactive denotă contribuția acestora la formarea competențelor, realizând obiectivele curriculumului actual. Evaluarea constituie principala pârghie de feedback, care oferă informații de autoreglare, și reprezintă un mijloc principal de orientare a activității de învățare a elevilor.
Русский язык и литература, 1-й класс, Разделительный твёрдый (ъ) знак. Звуковой состав букв е, ё,...
Овсянникова Елена
Тема: Разделительный твёрдый (ъ) знак. Звуковой состав букв е, ё, ю, я в позиции после разделительного твёрдого (ъ) знака Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Semne de punctuație . Scriere corectă.
Verificare noțiunilor referitoare la semnele de punctuație.
Conservarea energiei mecanice
Studierea Legii conservării energiei mecanice prin intermediul proiectul de cercetare propus de manualul de fizică clasa a 7-a pag. 103 transpus în format electronic prin intermediul unui formular în care se va observa feedback-ul direct iar elevul se va autoevalua urmărind corectitudinea răspunsurilor.
Lectia (3)
Bucşan Ludmila
Welcome to Chișinău.
Această prezentarea îi ajută pe copii să învețe și să recunoască obiectivele turistice din Chișinău.
Adjectivul
Identificarea adjectivului
Unit 2 Reading together form 6. Honesty is the Best Policy.
Lecția prezintă formarea competențelor comunicative, receptarea mesajului oral și receptarea mesajului scris, producerea mesajului scris și interacțiune. Lecția are scopul învățării limbii engleze prin prizma textului audio-vizualizat cu toate cele 3 etape: pre-listening, while -listening, post listening activities. Elevii vor primi o deosebită plăcere urmând un exercițiu de evaluare la final în baza textului audio-vizualizat.
Aplicaţia Excel.
Evaluare formativă (partea teoretică). Elevii vor dezvolta competenţa atât digitală cãt şi competenţa de a învăţa să înveţi prin metode interactive.
Охраняемые природные территории. Научные заповедники
Parancenco Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Я могу помочь своему ребенку!

Curente literare (sinteze).
Scopul activității este aprofundarea cunoștințelor legate de curente literare. Elevii își vor dezvolta competențele de analiză, sinteză și observare a trăsăturilor caracteristice fiecărui curent studiat în liceu. Astfel, cunoștințele elevilor vor fi evaluate și consolidate înainte de examen. Vor primi un feedback util pentru a-și completa cunoștințele dobândite.
Responsabilitatea
Munteanu Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unități de măsură pentru valoare
Activitatea are ca scop familiarizarea elevilor cu imaginea personalităților române de pe bancnotele românești, după o scurtă trecere în revistă a rolului fiecăreia în evoluția societății românești.
Химия, 12-й класс, Кислотно-основная классификация анионов
Дымовская Галина
Тема: Кислотно-основная классификация анионов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
„Războiul Solomonarilor” de Moni Stănilă. Structura discursului narativ
Nenescu Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
It's a great job, clasa 6.
Angela Bivol
Evaluarea componentei lexicale ,competența lexicală
Quizz. Les monuments de Paris
Activitate ce evaluaează cunoștințele elevilor la tema despre monumentele Parisului.
Compoziția chimică a substanțelor organice. Metode de determinare a formulelor moleculare
Rotari Veronica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Alchimia
proiect chimie
Fruits and Vegetables.
Prin acest joc elevii vor repeta denumirile de fructe și legume.
OMONIME.
Scopul jocului: îmbogățirea vocabularului . Competența specifică: receptarea și înțelegerea mesajului oral în diferite situații de comunicare,manifestând atitudine pozitivă, concentrare și atenție. Standard 1: DLC copilul va fi capabil să înțeleagă semnificația mesajului vorbit. Indicatori: 382,383,384,385
Развитие личности, 5-й класс, Ученик: вчера, сегодня, завтра
Баранчук Людмила
Тема: Ученик: вчера, сегодня, завтра Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lunile anului
Identificarea lunilor anului, stimularea capacităţii de orientare în timp
Функция 1 степени и её график.
Данное упражнение способствует формированию навыков по распознаванию графиков данных функций 1 степени.
Химия, 11-й класс, Физические и химические свойства предельных углеводородов
Терлецкая Алла
Тема: Физические и химические свойства предельных углеводородов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cum citim un text de critică literară. Eseul literar
Cocieru-Strătilă Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Animalele domestice.
Scopul acestui exercițiu este de ai ajuta pe copii să recunoască mai ușor animalele domestice și să identifice rolul lor.
Animale domestice-puzzle.
Un beneficiu deosebit de important pe care îl aduce un joc de puzzle se referă la aspectul educațional. Încercând în mod repetat să potrivească piesele de puzzle, copilul își dezvoltă de fapt gândirea logică și coordonarea mână-ochi, abilități extrem de importante. Faptul că încearcă în mod repetat să găsească soluția îi va dezvolta răbdarea, perseverența, rezistența la frustrare, logica. La finalizarea unui puzzle, copilul este foarte bucuros, se simte încrezător în forțele proprii, prin urmare îi crește încrederea în sine.
Călătorim prin Moldova
Belousov Marina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 11-й класс, Василь Стефаник – митець з Божої ласки
Курлянцева Ольга
Тема: Василь Стефаник – митець з Божої ласки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
English ABC
Audiere. Elevii audiază cuvântul și îl unește cu litera cu care începe
Lectia4
Saliiciuc Galina
Математика, 4-й класс, Деление на однозначное число
Малай Наталья
Тема: Деление на однозначное число Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Play safe and be Safe.
Dezvoltarea competenței pragmatice.
Motive literare și mărci stilistice specifice. Personajul romantic
Negară Lidia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 10-й класс, Решения, которые определили нашу идентичность (2)
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Решения, которые определили нашу идентичность (2) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Rezolvări de probleme privind: aplicarea a formulei forței Lorentz
Nagoreanscaia Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Avantajele invatarii limbii franceze.
Este un infografic, potrivit elevilor din clasa a5a, ciclul gimnazial, primul an de studiu al limbii franceze, ca limba a2a de studiu. Este potrivit in primele ore de studiu, in care prezentam avantajele invatarii limbii franceze ca limba straina. Este conceput pentru captarea atentiei, avand cateva elemente interactive, precum gifuri, inregistrare scurta audio,harta Frantei, neagra pe fundal alb si cateva cuvinte semnificative. Poate fi folosit si ca poster, imprimat color si laminat, prezentat pentru atragerea elevilor in discutie.
Развитие личности, 5-й класс, Мой бессловесный друг
Баранчук Людмила
Тема: Мой бессловесный друг Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Consolidare a - ș
Rîbalco Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Poezia ,,Ce te legeni...” de Mihai Eminescu. Interpretarea textului.
Volcov Rodica
Este un test de verificare a receptării și înțelegerii textului poetic. Bun pentru o evaluare formativă. Competența vizată: 3.Lectura şi receptarea textelor literare şi nonliterare prin diverse strategii, demonstrând spirit de observaţie şi atitudine creativă.
Relații sintactice în propoziție și în frază. Coordonarea
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Energia vântului

Generații și interese.
Sava Mariana
Interesele generației de ieri și de azi Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Limba si literatura Romana. 2018
Derivata unei functii intr-un punct
Lectie urmareste atingerea competentelor de calcul diferential
Exercitii cu numere intregi
competente de lucru cu numere intregi
Tainele cărţii. Elementele cărţii. Atelier de creație: Despre cărți poți afla mai mult din prefață și postfață
Morcov Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Găsește cuvintele care lipsesc.
Recunoașterea plaiului natal, Completarea propozițiilor cu cuvintele lipsă.
„Omul de zăpadă” H.C. Andersen.
Scopul: Dezvoltarea limbajului prin îmbogățirea vocabularului cu noi cuvinte și expresii; Comportamente vizate: dificultăți; • Demonstrează înțelegerea unui mesaj oral ca urmare a valorificării ideilor, emoțiilor, semnificațiilor; • Demonstrează capacitatea de comunicare clară a unor idei, nevoi, curiozități, acțiuni, emoții proprii.
Genul substantivului
Identificarea genului substantivului
Русский язык и литература, 6-й класс, Правописание О и Е в окончаниях имён существительных...
Манукян Мери
Тема: Правописание О и Е в окончаниях имён существительных после шипящих и ц Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Test de lectură ”Baltagul” de M.Sadoveanu.
Testul este indicat pentru verificarea lecturii romanului ”Baltagul” de M.Sadoveanu. Se aplică la lecția a 2-a sau a 3-a. Această activitate interactivă este creată cu platforma Liveworksheets și oferă multiple avantaje.
L’image des Français dans le monde
Iurin Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Гражданская оборона и коллективная безопасность
Corjicova Arina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Sinonime
Gasim sinonimele
Structura și funcțiile glandelor endocrine: hipofiza, epifiza
Chirița Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Studiul culorilor.
Exercițiu interactiv tip Potrivire pe imagini realizat cu aplicația LearningApps care vizează consolidarea cunoștințelor despre teoria culorilor.
Textul nonliterar
Exerciții de verificare a cunoștințelor cu privire la textul nonliterar
Particularități ale sistemului digestiv
Activitatea interactivă ,,Ordine simplă” are scopul de a recunoaște etapele digestiei în ordine consecutivă, este utilă la etapa reflecției.
Părțile de vorbire. Consolidare.
Activitatea urmărește să-i ajute pe elevi să-și consolideze cunoștințele despre părțile de vorbire. Poate fi utilizată la orele de consolidare și dezvoltare a materiei, cât și ca o evaluare formativă.
Formula chimică - compoziția calitativă și cantitativă a substanței. Substanțe simple și compuse. Noțiunea de moleculă
Cazacioc Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Povestea,,Turtița".
-evaluarea cunoștințelor -competențe digitale
Aminoacizii

Fructele și legumele din grădina bunicii.
Scopul activității noastre este de ai învăța pe copii să deducă diferența dintre fructe și legume, să le diferențieze si să cunoască cum este nevoie să le folosim dar și să le îngrijim.
Cartea-elemente componente.
Reactualizare elementele componente ele cărții
Математика, 4-й класс, Особые случаи деления
Малай Наталья
Тема: Особые случаи деления Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ortografia și abrevierea unităților de măsură și a semnelor convenționale, a simbolurilor din textele științifice
Vâlcu Marcela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Adunarea și scăderea numerelor mai mici decât 10 000
Petrov Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cum ne pricepem să rezolvăm și să creăm probleme
Cutasevici Angela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Unghiuri.Unghiuri adiacente,complementare,suplimentare
Identificarea in desen a unghiurilor adiacente,suplimntare,complementare
Culoarea în mediul înconjurător.
Tutorial despre culorile primare și obținerea culorilor binare. Identificarea culorilor,în mediul înconjurător și în imagini plastice. Utilizarea la nivel elementar a materialelor picturale.
Munții Carpați
Munții Carpați este o mini-carte audio ce conține imagini reprezentative precum și principalele obiective turistice de aici, dar și câteva informații despre aceste obiective turistice.
Молдавские ученые- духовные наставники румынского народа. Дмитрий Кантемир и Николае Милеску Спэтару
Barbaroș Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Statele germane între 1815-1847
Slivca Alexei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
SUNT COPIL CIVILIZAT.
Evaluare finală- Educație pentru societate- SUNT COPIL CIVILIZAT! Verificare cunoștințelor preșcolarilor referitoare la recunoașterea și respectarea normelor de comportare în societate, educarea abilității de a intră în relație cu ceilalți, educarea trăsăturilor de voință și caracter și formarea unei atitudini pozitive față de sine și față de ceilalți.
Познание мира. 2017
Autoevaluare II
Cerbusca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Meeting Old Friends

Test de evaluare-Transformarile substantelor
Testul are ca scop fixarea cunostintelor cu privire la transformarile substantelor in timpul reactiilor chimice. Elevii vor apela la cunostintele ce vizeaza procesele chimice, modelarea ecuatiilor chimice, scrierea ecuatiilor chimice, calcule pe formula chimica, etc
„ITINERAR LA CURTEA REGALA” Concursul Regional de creații literare și plastice, referate științifice .
Concursul va cuprinde Secțiunea creații literare, povesti| povestiri| poezii cu prinți si prințese la care se pot înscrie elevi din clasele I-XII, lucrările fiind grupate pe cicluri de învățământ și Secțiunea creații plastice, se pot înscrie elevi din clasele I-XII, se vor acorda locurile I, II, III, pentru fiecare ciclu de învățământ.Secțiunea referate științifice.
School rules
Mirciu Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Тип Плоские черви, круглые черви, кольчатые черви
Lupașco Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Азотсодержащие органические вещества. Амины
Ungureanu Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
L. Rebreanu „Pădurea spânzuraților”. Romanul psihologic.
Prezentarea - suport pentru predarea lecției, realizată cu ajutorul instrumentului Canva.
The Funniest Royal Family Moments.
Folosind VideoAnt ca procedeu de importare a videoclipurilor în predare ,se facilitează introducerea unei situații de învățare prin care se poate capta atenția în mod atractiv, se poate consolida informația /vocabularul ,se pot revizui anumite informații privind tema dată sau se pot evalua prin itemi subiectivi cunoștințele de limba engleză. Evident că sunt vizate competențele digitale, dar și comunicarea în limba engleză.
Educatie Civica
They were busy yesterday
Vascan Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Avantajele șj dezavantajele bibliotecii digitale.
Exercițiu interactiv.
Русский язык, 9-й класс, Характер человека. Сказуемое. Типы сказуемых. Простое глагольное сказуемое
Гыскэ Елена
Тема: Характер человека. Сказуемое. Типы сказуемых. Простое глагольное сказуемое Гыскэ Елена Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Изменение глаголов по временам
Potiomchina Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо букв л, Л. Письмо слов, предложений
Дубчак Алла
Тема: Письмо букв л, Л. Письмо слов, предложений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Физика, 8-й класс, Решение задач на расчёт электрических цепей при параллельном...
Беляева Светлана
Тема: Решение задач на расчёт электрических цепей при параллельном соединении резисторов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
„Sfârșit de toamnă” de Vasile Alecsandri. Tema și ideea textului
Gorincioi Taisea
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Propoziția dezvoltată

Математика, 4-й класс, Состав, чтение и запись чисел до 100 000
Малай Наталья
Тема: Состав, чтение и запись чисел до 100 000 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Popoare de ieri.
Exercițiu interactiv care îi ajută pe elevi să-și testeze, într-un mod plăcut și antrenant, cunoștințele despre popoarele din trecut. Competențe vizate: determinarea semnificației unor evenimente din trecut și din prezent
Fruits.
It develops the pupils' vocabulary!
Corespondența sunet – literă.
Activitate interactivă.
Математика, 10-й класс, Неравенства II-ой степени и приводимые к ним
Лунгу Евгения
Тема: Неравенства II-ой степени и приводимые к ним Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Noțiuni geometrice fundamentale.
Activitatea este propusă pentru elevii claselor a X-a, profil real și umanist și are scopul de a reaminti noțiunile geometrice importante studiate în ciclul gimnazial.
Integrarea geto-dacilor în lumea romană
Test fixare cunoștințe
Sistemul noțiunilor chimice și legile fundamentale utilizate pentru a caracteriza reacția chimică
Rotari Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Inecuații, sisteme de inecuații.
Este o evaluare sumativă ce are ca scop identificarea performanțele elevilor și stabilirea gradului în care au fost atinse obiectivele la modulul „Inecuaţii. Sisteme de inecuaţii”
Электрический двигатель постоянного тока
Беляева Светлана
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Forța electromagnetică. Regula mâinii stângi. Rezolvarea problemelor (1)
Ciuvaga Victor
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Физика, 10-й класс, Криволинейное движение. Равномерное движение по окружности...
Пономаренко Ирина
Тема: Криволинейное движение. Равномерное движение по окружности. Центростремительное ускорение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Vocabularul limbii române.
Elemente de vocabular. Folosește indiciile pentru a rezolva cuvintele încrucișate.
Lectia6
Terletska Alla
Mulțimi. Moduri de definire a mulțimilor
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Compoziția și structura atmosferei.
Se poate utiliza ca feedback la sfârșitul lecției
Afecţiuni ale sistemului locomotor la om. Igiena sistemului locomotor la om
Hîncu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Modulul 8. Tema 3.1.Fiziologia sistemului urinar la om.
Julea Gheorghe LT “Mihai Eminescu” or. Căușeni
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Substanțe.
Rebusul substanțelor.
Principii de clasificare a lumii vii
Mihailiuc Olga
Identificarea caracterelor distinctive ale organismelor vii la nivel de regn, filum și clasă. Identificarea principalelor unități taxonomice in sistematica organismelor.
Alege imaginile potrivite anotimpului toamna!
Joc de consolidare a cunoştinţelor copiilor despre anotimpul toamna.
Triunghiul și elementele lui.
Este o fișă care poate fi folosită pentru autoevaluare atât la sfârșitul lecției de predare cât și în cadrul lecției de sinteză. Elevii vor însuși milt mai ușor clasificarea triunghiurilor după laturi și după inghiuri.
fructe
un joc interactiv wordwall pentru cei mici
Mișcarea rectilinie uniformă.
Activitate de evocare a cunoștințelor dobândite de elevi folosind concurs cu Mentimeter.
”Hoțul”, după Tudor Arghezi.
Activitate interactivă de tipul chestionar concurs cu variante multiple cu scopul de a consolida informațiile asimilate în cadrul lecției ”Hoțul”, după Tudor Arghezi.
CE MESERIE AM ?
Recunoaște meseria și indică sunetul specific acesteia .
Adunarea și scăderea numerelor naturale în concentrul 0-20
Aflarea sumei/diferenţei a două numere;
Биологически важные вещества. Жиры. Углеводы
Terletska Alla
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Experiment fizică.
Încurajarea creativității elevilor și a interesului pentru fizică.
Limba Bulgara. 2017
Scrierea cu nn.
Jocul cuprinde atât cuvinte care se scriu cu "nn", cât şi cuvinte care-l conţin doar pe "n". Poate fi folosit în orice moment al lecţiei, în orice tip de lecţie.
Длина окружности
Marinici Elena
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Русский язык и литература, 4-й класс, По С. Вангели Легенда о Белом аисте
Трунина Валентина
Тема: По С. Вангели Легенда о Белом аисте Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Floare-albastră, de Mihai Eminescu
Materialul propus are în vedere folosirea instrumentelor de analiză tematică, structurală şi stilistică în receptarea diferitelor texte literare și nonliterare, mai ales identificarea și analiza elementelor de compoziţie şi de limbaj în textul poetic eminescian, precum și folosirea unor modalităţi diverse de înţelegere şi de interpretare a textelor literare studiate.
Развитие личности, 4-й класс, Труд и его оценивание
Коржикова Арина
Тема: Труд и его оценивание Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 6-й класс,
Физика,10-й класс, Равномерное прямолинейное движение. Решение задач
Пономаренко Ирина
Тема: Равномерное прямолинейное движение. Решение задач Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 10-й класс, Понятие функции радикал. Свойства. График
Лунгу Евгения
Тема: Понятие функции радикал. Свойства. График Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Propoziții subordonate
Exercițiul își propune consolidarea noțiunilor despre propozițiile subordonate
Home, sweet home
Orbu Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Solidaritatea și coeziunea în comunitate

Vorbirea directă sau reproducerea cu exactitate a cuvintelor unei persoane/a unui personaj.
Scopul activității: consolidarea cunoștințelor Competențe specifice: -utilizarea structurilor sintactice și morfologice de bază ale limbii române standard pentru înțelegerea și exprimarea corectă și precisă a intențiilor comunicative; -aplicarea conștientă a achizițiilor lexicale și semnatice de bază, din limba română standard, pentru exprimarea corectă a intenției comunicative; -utilizarea deprinderilor dobândite pentru monitorizarea corectitudinii comunicării, prin raportare la normă; Conținuturi tematice: evaluarea cunoștințelor dobândite.
Dreptul la identitate și nondiscriminarea
Ciobanu Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ma maison
Cazacu Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Atributul.
Utilizarea corectǎ şi adecvatǎ a limbii române în producerea de mesaje scrise, în diferite contexte de realizare, cu scopuri diverse .
Operațiile matematice.
Prin acest exercițiu se evaluează cunoașterea terminologiei vizând operațiile matematice.
Motănelul.
Puzzle
My town.
Acest material didactic are ca scop sa faciliteze predarea si asimilarea vocabularului legat de cladirile si locurile dintr-un oras, ofera posibiltatea de exersa utilizarea prepozitiilor de loc in propozitii simple si clare. Deasemenea, include Elemente creative pentru a atrage atentia elevilor si a spori interesul lor.
Securitatea personală. Locurile sigure de joacă
Eugen Nicov
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Гражданское воспитание, 12-й класс, Введение в гражданское воспитание
Бабина Юлиана
Тема: Введение в гражданское воспитание Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tipurile de figuri de stil.
Test interactiv cu ajutorul căruia elevii vor consolida cunoștințele despre tipurile de figuri de stil.
Математика, 10-й класс, Понятие логарифмической функции. Свойства. График
Лунгу Евгения
Тема: Понятие логарифмической функции. Свойства. График Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
МЕТОДЫ РАЗРАБОТКИ АЛГОРИТМОВ. Метод полного перебора
Aliona Belomenova
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Гражданское воспитание, 6-й класс, Спорные темы
Барбарош Оксана
Тема: Спорные темы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Comportamente desprinde în urma citirii / vizionării / ascultării unei povești / fabule.
Povestea / fabula „Vulpea și veverița” stimulează curiozitatea și dorința elevilor de a-și exprima o părere despre anumite comportamente și atitudini, dar și de a-și forma atitudini, comportamente corecte și abilități de a se integra comunitate.
Физика, 10-й класс, Равномерное движение по окружности. Решение задач
Пономаренко Ирина
Тема: Равномерное движение по окружности. Решение задач Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
США- ЭГП, природа, население
Demianic Igor
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Диссоциация щелочей (растворимых оснований) в водных растворах
Terletska Alla
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Relieful județului Caraș-Severin
Activitatea vizează fixarea cunoștințelor referitoare la relieful județului Caraș-Severin, dezvoltarea competențelor de orientare pe hartă și în realitate.
Propoziția. Exerciții.
Guranda Ala
Fisă de lucru.
Voyages chanson
Svetlana Amoașii
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Sensurile cuvântului. Sensurile fundamental și secundar
Nenescu Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 8-й класс, Поэма «Мцыри» М.Ю. Лермонтова как романтическая поэма...
Стрэтилэ Жанна
Тема: Поэма «Мцыри» М.Ю. Лермонтова как романтическая поэма. Своеобразие поэмы. Композиционные особенности Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Как родились Олимпийские игры Употребление существительных в родительном...
Tema: Как родились Олимпийские игры. Употребление существительных в родительном падеже множественного числа Profesor: Гыскэ Елена Autor: Гыскэ Елена Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Recapitulare - unghiuri.
Conține noțiun de def. unghiului, elemente, clasificare, congruență.
География. 2017
Structura celulei vegetale.
Activitatea ,,Diagrama etichetată” are ca scop recunoașterea și identificarea organitelor celulare în structura microscopică a celulei vegetale. Dezvoltă la elevi competențe de autocunoaștere și autorealizare, digitale. Poate fi utilă la etapa reflecției și chiar și la realizarea sensului lecției.
Autoevaluare II
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Calitățile personajului literar. Textul „Noi, albinele” de Călin Gruia.
Focșa Aliona
Acest exercițiu dezvoltă vocabularul elevilor, fiind puși în situația de a descoperi cuvintele sinonime cu cele date din textul învățat.
Animalele pe timp
Căldare Olga
de iarnă. Mamifere Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Colours.
This activity improves pupils' vocabulary.
Încrengătura viermii inelați.Clasa Oligochete.
Structura corpului viermilor inelați,particularitățile încrengăturii,specii caracteristice.
Zburați, zburați!
Chelea Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Unit 4. Lesson Seven. Are you ready for fun?
Propun un suport didactic la această lecție în format de comix pentru a ajuta elevii într-un mod degajat să însușească tema conectorilor de premiză și să consolideze vocabularul.
Dispozitive periferice de intrare .
Această aplicație va verifica fixarea noțiunilor elementare legate de dispozitivele periferice de intrare; rezolvând acestă sarcină elevii vor fi capabil să identifice corect dispozitivele de intrare, să definească dispozitivele periferice de intrare, să aleagă dintr-o listă de dispozitive hardware ale calculatorului, dispozitivele de intrare Competențe specifice vizate: 1.1 Utilizarea eficientă și în condiții de siguranță a dispozitivelor de calcul; 1.2 Utilizarea eficientă a unor componente software.
Ursule polar, tu ce auzi?
Consolidarea cunoștințelor referitoare la aceasta poveste
Structura sistemului excretor la amfibieni!
Un exercițiu simplu și ușor pentru reactualizarea cunoștințelor la structura sistemului excretor la amfibieni.
Structura unei plante cu flori
Noroc Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Legenda ,,Dragoş-Vodă".
Cu ajutorul acestui chestionar este uşor ca elevii să dea dovadă de înțelegerea textului, dar şi să-şi autoevalueze cunoştințele despre substantiv, adjectiv şi verb.
Fruits.
It develops the pupils'vocabulary!
Русский язык и литература, 4-й класс, Текст. Типы текстов: описание, повествование, рассуждение
Трунина Валентина
Тема: Текст. Типы текстов: описание, повествование, рассуждение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Rapoarte algebrice. Operații cu rapoarte algebrice
Obletsova Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Puterea cu exponent număr natural. Proprietățile puterii cu exponent natural

Propoziția simplă. Propoziția dezvoltată.
Activități de învățare a propozițiilor diferite după structură. Se propun sarcini de învățare, consolidare și fixare.
Unit 3. Lesson Five. Val talks about the USA.
Propun un test pentru evaluarea conținutului tematic de la lecția dată.
Un mediu protejat - un viitor durabi
Veta Dascal
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык, 8-й класс, Язык - важнейшее средство человеческого общения
Лунгу Нина
Тема: Язык - важнейшее средство человеческого общения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Биология, 8-й класс, Железы смешанной секреции - гонады: семенники – андрогены и тестостерон...
Баранчук Людмила
Тема: Железы смешанной секреции - гонады: семенники – андрогены и тестостерон, яичники – эстроген и прогестерон Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Forme de relief și tipuri de plante.
Identificarea formelor de relief și a denumirii unor plante din diferite zone
Le Passé Composé avec "Avoir".
Rusu Mirela
Lecție de comunicare de noi cunoștințe. În funcție de nivelul clasei, poate fi folosită și ca lecție de fixare sau recapitulare a cunoștințelor privind formarea și folosirea perfectului compus cu “avoir” în limba franceză. Competențe: receptarea mesajelor transmise oral sau în scris în diferite situaţii de comunicare, producerea de mesaje orale sau scrise adecvate unor anumite contexte, realizarea de interacţiuni în comunicarea orală sau scrisă. Conține suport didactic video, teorie, exemple și exercițiu.
Stilurile artistice baroc și clasicism
Vacarciuc Daniela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Noțiunea de logaritm
Activitatea reprezintă, de fapt, o fișă interactivă pentru elevii clasei a X-a, indiferent de profil, la subiectul Logaritm, un concept absolut nou pentru ei.
Test de evaluation
Item ul 1,2,3,4,5, page66
Interpretarea geometrică a derivatei. Ecuația tangentei la graficul funcției într-un punct
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Seria genetică a nemetalelor
Cazacioc Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cl.8 MICUL PRINȚ
Pîntea Aliona
Atelier de scriere reflexivă cu tema: Viața este o aspirație spre fericire?
Acest Atelier de scriere se va proiecta după studierea romanului psihologic,, Pădurea spânzuraților" de L.Rebrenu. La etapa EVOCARE, un element de motivație în plus ar fi asigurat de posibilitatea audierii piesei muzicale și raportarea mesajului la destinul personajelor literare studiate. Astfel, se formează la elevi competența de respectare a etichetei verbale în situația de comunicare scrisă.
Биология. 2017
Povestea crocodilului care plângea 2
Popa Elena
Mişcarea naţională din Basarabia.
Activitatea este o dictare istorică care cuprinde schimbările înfăptuite în Basarabia şi care au condus la făurirea Statului Unitar Român.
Versificația. Text-suport: „Colindul gutuii din geam” de Adrian Păunescu
Petrov Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lucrarea practică nr. 2: „Identificarea prezenței grăsimilor, hidraților de carbon și a proteinelor în diferite produse alimentare”

Химия, 12-й класс, Свойства карбоновых кислот
Деньговская Лилия
Тема: Свойства карбоновых кислот Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Pronumele relativ „care”
Elevii vor actualiza cunoștințele despre pronumele relativ „care” la toate cazurile și vor putea utiliza formele corecte ale pronumelui.
Химия, 8-й класс, Определение количества вещества продукта реакции по количеству вещества реагента
Терлецкая Алла
Тема: Определение количества вещества продукта реакции по количеству вещества реагента Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Развитие личности, 9й класс, Эмоциональное саморегулирование
Романчук Ольга
Тема: Эмоциональное саморегулирование Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Economia națională a Republicii Moldova
Recunoașterea structurii pe ramuri a economiei naționale a Republicii Moldova
Sistemul nervos central. Anatomia și fiziologia măduvei spinării
Hîncu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Vectori.
STROE MONICA
Scopul activității este acela de a recapitula unitatea de învățare "Vectori". La finalul activității, elevii vor fi capabili să definească vectorii, să adune doi vectori folosind regula triunghiul și regula paralelogramului și să descompună un vector după două direcții date. Activitatea presupune un quiz care antrenează elevii, dezvoltând atât puterea de concentrare, lucrul individual sub presiunea timpului, cât și spiritul competitiv.
Familia mea - puzzle
Formarea deprinderii de îmbinare a pieselor mărunte pentru a forma o imagine cu tema ”Familia mea”
Lentile convergente și divergente. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биология, 10-й класс, Лишайники
Баранчук Людмила
Тема: Лишайники Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 4-й класс, Составление текста - повествования с элементами описания/...
Трунина Валентина
Тема: Составление текста - повествования с элементами описания/рассуждения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Dansul frunzei- memorizare
Am creat această carte, pentru copiii mei din grupa mică, ”Do re mi” pentru a putea memora mai ușor ascultându-mi vocea.
Poziția, funcția de bază și igiena sistemului digestiv
Cîrja Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Strategii de soluționare a conflictului conform situației

Правила поведения в случае возникновения пожара дома или в общественных местах. Reguli de comportament în cazul incendiilor casnice și în localuri publice.
Ecaterina Timofti
Unitatea de competență: Descrierea modalității de acțiune în caz de incendiu, în baza regulilor de securitate. Unitatea de conținut: Acțiuni personale și colective de protecție și salvare. Activitea practica: Simularea diferitor situații cu întreprinderea acțiunilor de formare a unui comportament adecvat și responsabil în cazul incendiilor casnice și în localuri publice. Scopul activități: Dezvoltarea comportamentului adecvat și responsabil în cazul incendiilor casnice și în localuri publice prin testarea cunostintelor in mod de selectarea raspunsurilor corecte din cele date.
Instrucțiunile limbajului algoritmic. Algoritm cu ramificări. Instrucțiunea de ramificare.
Carchilan Lilia
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Римское господство в Дакии
Tendrea Veceslav
”Frunze de dor” de I. Druță. Lectura textului
Exercițiu de îmbogățire a vocabularului care va permite elevului să înțeleagă fragmentele lecturate.
Divizor. Multiplu. Criterii de divizibilitate.
Acest test formativ verifică primele noțiuni din capitolul "Divizibilitatea numerelor naturale". Printre competențele elevilor pe care le putem verifica astfel, enumăr: identificarea corectă a divizorilor, respectiv multiplilor unui număr naturale, recunoașterea divizibilității cu 2, 3, 5, 10 respectiv 9 (criteriile de divizibilitate), identificarea celui mai mare divizor comun, respectiv a celui mai mic multiplu comun.
Organe de reproducere.
Comunicarea/asimilarea noilor cunoștințe, fixarea noilor cunoștințe și realizarea feedback-ului.
To Plug In or
Orbu Galina
Not to Plug In Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Structuri și relații sociale în Țările Române (sec. XIV-XVII)
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Corpul uman. Organele interne.
Exerciţiul - joc are ca scop consolidarea cunoştinţelor despre organele interne ale corpului uman.
Metoda lui Gauss (partea I)
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Решение задач на определение параметров колебательного движения
Пономаренко Ирина
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Poezia cu tematică diversă. Strofa. Rima. Versul. Text-suport: „Iarna” de V. Alecsandri

Loveste cârtița.Fructe.
Identificarea fructelor învățate, consolidarea cunoștințelor privind alimentația sănătoasă.
Развитие личности, 5-й класс, Учимся общаться
Баранчук Людмила
Тема: Учимся общаться Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
”Ciocârlia” de Ion Agârbiceanu
Stratulat Alina Mihaela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Formarea provinciei Dacia
Hîncu Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Analiza mediului comunitar din perspectiva integrității. Documentarea și cercetarea problemei
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Proiecții ortogonale a punctelor, segmentelor, dreptelor pe plan . Aplicații,
Pentru etapa de evocare.
Химия, 12-й класс, Практическая работа № 1 Обнаружение белков в продуктах питания...
Кадина Марина
Тема: Практическая работа № 1 Обнаружение белков в продуктах питания. Денатурация белков Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tărâmul basmelor, la un click distanță (cartea digitală a clasei a V-a B de la Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu)
Un produs interdisciplinar creat prin intermediul aplicației Story Jumper, un demers educațional, dar mai ales emoțional, ce îmbină dezvoltarea competenței lingvistice, cu abilitățile TIC și măiestria artistică. O carte pentru mici și mari ce poate fi accesată gratuit de oriunde. Poate fi o recomandare pertinentă de lectură, basmele create de elevii clasei a V-a B vorbind despre importanța familiei, a prieteniei adevărate, despre provocarea de a-ți depăși temerile și multe altele pe care le veți descoperi citind cartea.
Lectia2
Terletska Alla
Ursul păcălit de vulpe.
Scopul: verificare nivelului de însușire a poveștii prin ordonarea imaginilor în ordine cronologică a evenimentelor. Competențe: să ordoneze imaginile, respectând succesiunea evenimentelor.
Analiza fonetica
Recunoasterea pozitiei sunetului
Elemente de limbaj muzical
Însușirea elementelor de scris-citit muzical prin intermediul jocurilor didactice
Family Traditions
Actitatea contribuie la verificarea însuşirii cuvintelor noi de către elevi la tema tradiţii de familie.
My school.
Acesta este un exercițiu audio în care un copil le propune elevilor 2 sarcini care îi va ajuta să-și descrie școala. Materialul poate fi propus atât ca activitate de audiere în cadrul orei, cât și ca temă de casă, astfel elevii ar putea să realăzeze sarcinile creând un avatar personal cu ajutorul aplicației voki.
Lectia1
Stratulat Alina Mihaela
Instituții ccentrale în Țările Române
Acest exercițiu de tip rebus care ajută elevii să rețină mai ușor instituțiile statelor medievale românești.
Crearea lumii și proorocii Vechiului Testament.
Rezolvarea exercițiilor cu ajutorul aplicației Learning app. Competențe: 1. Identificarea personajelor biblice în ochii elevului. 2. Stabilirea elementelor care stau la baza Creației lui Dumnezeu. 3. Identificarea faptelor Proorocului Moise.
Funcţii sintactice ale pronumelui nehotărât.
4. Organizarea/desfăşurarea/utilizarea diverselor strategii de învăţare autonomă a limbii, prin observare directă şi exersare.
Noțiunea de probabilitate
Vasilache Galina
Se prezintă noțiunea clasică a probabilității și câteva exemple rezolvate. Scopul de a aplica probabilitatea realizării unui eveniment în viața cotidiană
Экологические проблемы в техногенном мире
Doncenco Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Animale salbatice
Cunoasterea mediului Animale salbatice - consolidare
TEST INTERDISCIPLINAR/ PIRAMIDA.
O ACTIVITATE INTERDISCIPLINARĂ COMPLEXĂ CE VIZEAZĂ CUNOȘTINȚELE ACUMULATE LA FINAL DE CICLU PRIMAR.
Relativitatea mișcării mecanice. Rezolvare de probleme
Bețișor Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Apariția, reprezentanții și principiile Simbolismului sunt vizate în testul cu itemi obiectivi de tip Adevărat - Fals.
Testul vizează verificarea însușirii noțiunilor de bază ale Simbolismului.
Химия
Механические волны. Решение задач
Lupanciuc Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Şirul numeric crescător.
La începutul activităţii de matematică am folosit acest exerciţiu pentru a recapitula cifrele învăţate si le-am ordonat în ordine crescătoate,de la mic-la mare, astfel am format şirul numeric crescător.
Puzzles - Cei trei purcelusi.
Jocurile puzzle pentru copii sunt unele dintre cele mai potrivite modalități de stimulare a creierului și testare a inventivității. Au un rol important în dezvoltarea inteligenței, ceea ce le face o alegere potrivită pentru utilizarea în scopuri educaționale. Pe lângă faptul că oferă și o doză aparte de divertisment, de ani de zile cercetătorii vorbesc despre beneficiile semnificative asupra procesului intelectual uman.
Capitolul ”Relații metrice În triunghiul dreptunghic„.
Acest proiect conține un curs de lecții, în care elevul va reuși, prin explicații video și audio, prin exemple de exerciții și probleme, să înțeleagă relațiile metrice în triunghiul dreptunghic și să aplice competențele formate în rezolvarea situațiilor-problemă.
Formule chimice
Prin joc, copiii învață/recapitulează formule chimice, le clasifică, le recunosc.
Mijloacele interne de îmbogățire a vocabularului.
Prin corelarea cuvintelor date cu mijloacele interne de îmbogățire a vocabularului corespunzătoare, elevii vor consolida noțiunile de vocabular referitoare la derivate, compunere și conversiune.
CV-ul – cheia succesului
Margine Eugeniu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Singur și în echipă. Forme de activitate - avantaje, dezavantaje și riscuri

On Vacation

Предотвращение падений с высоты из окна
Этот урок был создан в рамках проекта REPEMOL при участии Швейцарского агентство развития и сотрудничества. Данные видео будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект educatieonline.md реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
DUNĂREA DE LA IZVOR LA VĂRSARE
SĂ INDICE TRASEUL DUNĂRII PRIN CELE 10 ȚĂRI ȘI 4 CAPITALE
Les animaux domestiques
Balan Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Numeşte fructele gusoase.
Jocul are ca scop recunoaşterea, de către elevi, a diverselor fructe. Poate fi utilizat, cu eficienţă, la evaluarea formativă, dar şi sumativă, la final de semestru sau an şcolar, la Ştiinţe sau în cadrul activităţilor integrate, la Comunicare în limba română, Muzică şi mişcare, Arte vizuale şi abilităţi practice. De asemenea, poate fi utilizat ca activitate complementară, la finalul orelor sau în cadrul unor proiecte educaţionale. Activizează memoria, atenţia, spiritul de observaţie, vocabularul, gândirea, imaginaţia.
Istoria românilor și universală, Clasa 12, Lecția 2
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Planeta noastră.
Activitatea fixează noțiunile despre mediul înconjurător studiat la disciplina ”Matematică și explorarea mediului”, mai precis despre Pământ. Elevii, cu ajutorul acestui rebus își vor verifica nivelul de cunoștințe acumulat la această unitate.
Melodii celebre din opere. Masura de doi timpi
Salischi Lilia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Adunarea și scăderea unui număr format din zeci și unități cu un număr format din unități. Consolidare-dezvoltare.
Furmuzachi Mariana
Este un joc interactiv de consolidare și întărire a cunoștințelor acumulate anterior. Vor exersa, consolida temele studiate.
Home Sweet Home.
This activity improves pupils'comprehension.
Animals
Munteanu Elvira
Memoram animalele prin joc
Numerele de la 0 la 100. Aflarea termenului necunoscut.
Tema: ,,Numerele de la 0 la 100. Aflarea termenului necunoscut" Tipul: aprofundare Competenţe specifice: 1.4. Efectuarea de adunări şi scăderi, mental şi în scris, în concentrul 0-100, recurgând frecvent la numărare. Exerciţiile sunt astfel concepute încât să poată fi rezolvate mintal. Exerciţiile ar putea fi lucrate pe caietul cu pătrăţele, respectând aşezarea în pagină. Aflarea necunoscutei mintal ajută la înţelegerea logaritmului de calcul.
Ascultarea activă și empatică într-o dezbatere
Costenco Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 12-й класс, Организация события по презентации отчёта...
Бабина Юлиана
Тема: Организация события по презентации отчёта. Рассуждения о приобретённом опыте Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Măsurarea masei. Kilogramul
Grecu Margareta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Русский язык и литература, 4-й класс, Второстепенные члены предложения: дополнение
Сорбалэ Алексей
Тема: Второстепенные члены предложения: дополнение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Identificarea, scrierea şi citirea numerelor naturale de la 0 la 1000. Numere formate din sute, zeci și unități
Timofei Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Present Continuous.
Turuta Cristina
These exercises will improve the pupils'writing skills. The pupils will consolidate their grammar knowledge.
Prima impresie contează. Cartea mea de vizită
Botnari Ina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 3й класс, Нехудожественные тексты Инструкция к игре
Потёмкина Ольга
Тема: Нехудожественные тексты Инструкция к игре Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Banii: ce și cât costă. Apariția meseriilor, banilor. Banii ca mijloc de apreciere a valorii bunurilor și a satisfacerii necesităților
Bujag Adriana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 2-й класс, Простые задачи на нахождение произведения чисел
Ракул Марина
Тема: Простые задачи на нахождение произведения чисел Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Înmulțiriea numerelor naturale.
Elevii trebuie să deschidă caseta, apoi să noteze în caiet exercițiul și să îl rezolv.Acest joc se poate folosi cu succes în asincron, atunci când elevii lucrează independent!
Criterii de divizibilitate cu 2,5,10
Joc distractiv la tema "Criterii de divizibilitate cu 2,5,10" Scopul: Evaluarea cunoștințelor prin joc
Cheltuieli și venituri.
- Ce sunt cheltuielile ? - Ce sunt veniturile ? - Clasificarea cheltuielilor, clasificarea veniturilor după natura lor ( exploatare, financiare, extraordinare ) - Rezultatul exercițiului
Modulul 8.Tema 4.1.Igiena sistemului urinar.
Julea Gheorghe LT “Mihai Eminescu” or. Căușeni
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Tabla înmulțirii cu 2
joc de exersare/consolidare a tablei înmulțirii cu 2; completarea operației cu cifra lipsă și rezolvarea unui puzzle
Русский язык и литература, 1-й класс, Ь – показатель мягкости согласных
Самошина Светлана
Тема: Ь – показатель мягкости согласных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Matematica. 2017
Cultura românească în a doua jumătate a secolului XVI - primele decenii ale secolului
Petrovici Silvia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
legumele în limba engleză
Câteva legume și cuvântul potrivit în limba ebgleză
Gaju Mariana
Atelier de discuție: eseul „Limba de hârtie” de Tamara Cărăuș
Margine Eugeniu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Semne de punctuație
Semne de punctuație, verificare.
Animale domestice.
Scopul activității este de a recunoaște animalele domestice din mai multe animale afișate. Competențele pe care le vor dezvolta elevii sunt: identificarea unor structuri din mediul apropiat, găsirea elementelor unei mulțimi. Conținuturile tematice ce vor fi consolidate sunt din domeniul științelor vieții și anume: animale domestice/sălbatice.
Tipuri de legătură
Cazacioc Nadejda
chimică Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lunile anului
Drăgălin Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Primăvara.
Un exercițiu interactiv cu propoziții lacunare despre semnele specifice anotimpului primăvara.
Planeta Pământ. Globul geografic

Unificarea politică a geto-dacilor.Domnia lui Burebista.
DIMA LUCIA
Lecție mixtă prin care se desemnează premisele unificării politice a geto-dacilor în contextul primului triumvirat.Regele Burebista care unifică în epoca antică I formațiune statală-Dacia,realizează un șir de reforme pe plan intern,dar și o politică de expansiune dinamică.
Химия, 10-й класс, Практическое значение окислительно-восстановительных реакций
Гурэу Владлена
Тема: Практическое значение окислительно-восстановительных реакций Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Forme de guvernare
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Descompunerea unei expresii algebrice în produs de factori. Factor comun. Metoda grupării

Piesa de cherestea.
Fişă de lucru de indentificare pe desen a elementelor unei piese de cherestea.
Mase plastice
Lecție
Reprezentarea suprafeţei Pământului: globul geografic, harta geografică.
Identificarea continentelor pe harta contur.
UNITÉ 1: ENCHANTÉ!
Unitatea 1 cuprinde : naționalități, nume de țări, exprimarea posesiei, verbele de grupa I, adjectivele posesive, Exercițiile sunt realizate în LearningApps și quizllet, quizizz, etc.
Istoria românilor și universală, Clasa 9, alolingvi, Lecția 1
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Povestea terapeutica ”Alinuța și frica de întuneric”.
Utilizarea poveștii terapeutice cunoscute ”Alinuța și frica de întuneric” în vederea gestionării emoțiilor. Finalizarea activității prin realizarea unui puzzle.
Poezia ”Necuvintele” de Nichita Stănescu.
Munca Margareta
Activitate interactivă la tema Poezia ”Necuvintele” de Nichita Stănescu.
Forme de relief - generalități
Suport teoretic (video)
Fetiţa care l-a luat pe “Nu” în braţe, după Octav Pancu Iaşi.
Activitate interactivă de tipul chestionar concurs cu variante multiple cu scopul de a consolida informațiile asimilate în cadrul lecției Fetiţa care l-a luat pe “Nu” în braţe, după Octav Pancu Iaşi. Scopul acestuia este: dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului scris prin înţelegerea textului citit sau audiat.
Риски в холодном периоде года
Baranciuc Liudmila
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
L’adjectif démonstratif
La sfârșitul orei, elevii vor fi capabili să recunoască și să utilizeze corect adjectivul demonstrativ
Receptarea și explorarea textului „Privighetoarea” de I. Al. Brătescu-Voinești
Consolidarea cunoștințelor acumulate în cadrul explorării textului „Privighetoarea” de I. Al. Brătescu-Voinești
Părțile de vorbire.Consolidare.
Activitatea urmărește să-i ajute pe elevi să-și consolideze cunoștințele despre părțile de vorbire.
Поэзия Великой Отечественной войны. Сергей Орлов «Его зарыли в шар земной»
Bucşan Liudmila
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Українська мова і література, 12й класс, О. Довженко «Зачарована Десна». Морально – етичні...
Подлєсная Світлана
Тема: О. Довженко «Зачарована Десна». Морально – етичні проблеми, порушені в кіноповісті. Роль пейзажних описів та засобів індивідуалізації героїв Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Limba si literatura romana - Textul literar
Resursa reprezinta o succesiune de activități de predare-învățare-evaluare, avand ca scop formarea de competențe de receptare a mesajelor citite/lecturate, pornind de la un fragment dat - Pinocchio, de Carlo Collodi
Măsurarea timpului.
Această resursă educaţională de tip "deschide caseta" contribuie la consolidarea informaţiilor despre timp, despre unităţi şi instrumente de măsură, fixează echivalenţe de timp, ajută la înţelegerea citirii ceasului mecanic în mai multe feluri. Problemele simple care implică măsuri de timp sunt prezentate în context cotidian şi conduc la creşterea rapidităţii gândirii.
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо буквосочетаний, слов с разделительным (ь) знаком
Овсянникова Елена
Тема: Письмо буквосочетаний, слов с разделительным (ь) знаком Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Scrierea corectă a grupurilor de sunete oa, ie
Melnițchi Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Măsurarea rezistenței electrice
Test de evaluare
Худжественный проект лицея. Фотография с моей работой!
Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Operații cu matrice. Proprietăți
Ovcinnicova Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Înmulțirea cu 3.
Jocul este creat cu scopul de a exersa deprinderile de înmulţire cu 3 .
Respectul – temelia bunei înțelegeri.
Restabilește proverbele, potrivind fragmentele în perechi. Explică, la alegere, sensul proverbului.
Eco volontariat
Marandiuc Magdalena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 12-й класс, Роль масс-медиа в демократии и декодификация смысловой информ...
Бабина Юлиана
Тема: Роль масс-медиа в демократии и декодификация смысловой информации Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Comunicarea nonverbală. Mimica, gestul, semne și semnale
Russu Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Собственные и нарицательные имена существительные
Варзаева Татьяна
Тема: Собственные и нарицательные имена существительные Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (2)
Sacara Andrei
Lectia2
Munteanu Angela
Мощность
Radovscaia Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Litera/Sunetul.
Scopul:dezvoltarea auzului fonematic Unități de competență: pronunțarea clară,independentă,a tuturor sunetelor limbii materne. Standard 4:DLC Copilul va fi capabil să pronunțe corect sunete,cuvinte ale limbii române Indicatori:448,449,451 Standard 8: DLC Copilul va fi capabil să efectuieze corespondența între sunet și literă. Indicatori: 518,519,520..
Delta Dunării.
Delta Dunării este o lecție interactivă pentru Disciplina Geografie cls a IV-a, ce coține imagni reprezentative privind așezarea, formarea, vegetația, fauna, activități economice specifice Deltei, activități interactive, filmuleț, un link despre protejarea mediului și chestionare. Obiectivele operaționale ce se doresc a fi formate la elevi sunt: • Să localizeze pe harta României Delta Dunării: • Să explice în cuvinte proprii modul de formare al acesteia; • Să identifice cele trei brațe; • Să recunoască fauna și flora Deltei; • Să-și formeze atitudini civice referitoare la cunoașterea, conservarea și protecția mediului; • Completarea chestionarelor cu informații din texul citit și audiat
Exerciţii de consolidare cu toate operatiile matematice/clasa a IV-a.
Consolidarea terminologiei matematice prin rezolvarea de exerciţii ce vizează operaţiile matematice studiate.
Europa, uniune a națiunilor libere.
Olanda. Date generale. Curiozități.
”Moartea căprioarei” de N.Labiș. Lecție de consolidare.
Lecția conține multiple stratedii didactice interactive, eficiente în procesul de învățare. Este o lecție de consolidare a operei literare, structurată după principiul ERR și va forma competențe de comunicare orală, competențe analitice și de cercetare individuală.
Dacia Romană
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 11-й класс, Тема Родины в творчестве Александра Блока
Балика Ольга
Тема: Тема Родины в творчестве Александра Блока Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Познание мира, 3-й класс, Наземно-воздушная среда обитания
Комарницкая Александра
Тема: Наземно-воздушная среда обитания Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adezivi pentru lemn
Joc puzle pentru identificarea caracteristicilor adezivilor pentru lemn
Dragostea nu este un ring de box. Soluții antiviolență - Sergiu Toma, psiholog
Sergiu Toma
Materiale video scurte program “ALEG SA MA SIMTI BINE” Editia II (noiembrie-decembrie 2020)
Motive naturale și decorative
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
”Tiparnițe mănăstirești” de L. Blaga. Figuri de stil.
Numește și comentează figurile de stil din secvențele propuse.
A surprise for mother.
Sunt patru activități la tema ,,A surprise for mother,,. Scopul primei activități este de consolidare a vocabularului. Al doilea exercițiu are drept scop ca copilul să învețe cum se scrie corect cuvântul. Al treilea - practicarea temei gramaticale ( How much / How many). Ultimul exercițiu are ca scop memorarea produselor alimentare.
Груминг - опасная техника онлайн общения
Урок развития личности: ребята узнают, как сделать интернет безопасным. Это несложно, надо только знать некоторые особенности недопустимого интеpнет-общения. Created using Powtoon
Înțelegerea și interpretarea celor citite în gând. Text-suport: „La gura sobei” de Vasile Alecsandri
Muruz Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia1
Munteanu Angela
„Balada celor cinci motănași” de Ion Druță. Lectură și vocabular

Introduction. Lesson Four. How old are you?
Activitatea propusă are ca scop facilitarea însușirii cifrelor de la 0-12 într-un mod distractiv și degajat, ajută la dezvoltarea memoriei vizuale și a imaginației.
Технологическое воспитание, 1-й класс, Простые приемы для украшения плоских и объемных форм
Семенюк Аурелия
Тема: Простые приемы для украшения плоских и объемных форм Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Recapitulare materie pentru examen.
Activitatea este destinată recapitulării conținuturilor incluse în programa de examen. Prin acest joc de tipul Adevarat/Fals, elevii vor putea să se convingă de o însușire corectă a conținuturilor sau sa recapituleze, în cazul răspunsurilor greșite.
Siguranţa în utilizarea dispozitivelor electrice;
Blanari Albina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md cu susținerea Direcției prevenirea riscurilor IGSU,pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Vocabulary practice- Food.
Elevii vor recapitula cunoștințele lingvistice dobândite în urma parcurgerii lecției de vocabular. Activitatea vizează și verificarea abilităților de scriere corectă a unor termeni lingvistici.
Evaluare. Genul liric.
7. Analiza textului literar şi nonliterar, în limita standardelor de conţinut.
Русский язык, 6-й класс, Мэрцишор – символ весны. Глаголы в настоящем времени
Волковская Мария
Тема: Мэрцишор – символ весны. Глаголы в настоящем времени Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
What's This? Adjectives. Module One.
Using the adjectives to describe the objects, to find the opposite for each adjective in an interactive game.
Elemente de stilistică a părților de vorbire
Condrea Ion
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Numerele de la 0 la 20.
Găsește vecinii numerelor.
Fracții. Consolidare.
Gorgan Diana
Consolidarea deprinderilor la unitatea Fracții. Aflarea unei fracții dint-un număr, dintr-un întreg.
Scrierea cu "î " sau "â"
Elevul trebuie să completeze cuvintele cu litera corectă (î sau â).
Procesul tehnologic de filare.
Exercițiu tip Rebus realizat cu aplicația LearningApps în cadrul căruia elevii trebuie să identifice operaţii din procesul tehnologic de filare pe baza definiției. Activitatea este destinată elevilor din învățământul profesional și tehnic, ea vizând dobândirea de competențe necesare angajării pe piața muncii în una din ocupațiile domeniului de pregătire profesională Industrie textilă și pielărie.
Inmulțirea numerelor naturale 0-100.
Sunt exercitii de inmultire și adunare și verificarea terminologiei specifice inmulțirii.
Omonime.Paronime.
Consolidarea cunoștințelor despre omonime și paronime.
Persoana şi numărul verbului. Exerciţii aplicative
Nița Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Relieful
Jocul se adresează elevilor de clasa a IV-a. Poate fi folosit într-o oră de predare-învățare, Geografie, la lecția: Formele de relief, în etapa de reactualizare a cunoștințelor anterioare. Elevii își vor reaminti informațiile dobândite anterior referitoare la formele de relief, clasificându-le în funcție de anumite caracteristici (altitudine, aspect, mod de formare, vegetație, faună, sol).
Colours.
To write the colours describing the objects in an interactive game based on this topic.
Mișcarea de rezistență în perioada postbelică
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Poezia lirică. ,,Sara de deal”, M.Eminescu
Activitatea va facilita profesorul în desfășurarea primei lecții la tema ,,Poezia lirică”, formând elevilor următoarele competențe: U.C.1.2; 3.1; 3.3; 3.5; 4.3, 5.2; 5.4. Se va recapitula biografia scriitorului, va fi audiată romanța pe versurile poetului, vor fi actualizate noţiunile: figuri de stil, motive, elemente de prozodie, motive.
Viteza reacțiilor chimice
Baerle Iulia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (6)
Paciu Galina
АНАЛИЗ АЛГОРИТМОВ. Оценка объема памяти
Aliona Belomenova
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Русский язык и литература, 9-й класс, Сложносочиненное предложение и его основные виды
Соболева Майя
Тема: Сложносочиненное предложение и его основные виды Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectura și explorarea textului „Dacă vrei să fii Columb” de Arcadie Suceveanu.
Elevii grupează în perechi antonimele descoperite din poezia „Dacă vrei să fii Columb” de Arcadie Suceveanu.
My Home Country.
Graur Tatiana
Ex.2 p.100 - Listen and fill in the blanks.
Epoca modernă și contemporană
Test de evaluare a cunoștințelor despre primul război mondial, Marea Unire, Uniunea Europeană
Rombul. Elemente, proprietăți, criterii
Popovici-Bujor Violeta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Prepoziția.
Exersare.
Proiect etwinning ,,One step reacycling one step STEM,,
Este un video de prezentare al proiectului eTwinning ,,One step recycling one step STEM,, .Sunt descrise obiectiectivele si scopul proiectului in limba engleza, partenerii, principiul reciclarii, tipuri de activitati, etc
Текст. Типы текстов
Maşcenco Anna
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Гигиена выделительной системы

Hidroxizi.
Test de verificare a cunoştinţelor despre hidroxizi.
Prevenirea sufocării cu corpi străini
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Constituirea Țării Moldovei
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Imunitatea
Chirița Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
POVESTEA OMULUI DE ZĂPADĂ, DE H.C. ANDERSEN
JOC PERECHI pentru valorificarea conținutului poveștii.
Математика, 6-й класс, Решение уравнений на множестве Z
Гордилова Ирина
Тема: Решение уравнений на множестве Z Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Unițăți de măsură pentru masa corpurilor.
Materialul a fost realizat cu scopul de a consolida cunoștințele dobândite despre unitățile de măsură pentru masa corpurilor: Kilogramul, multiplii și submultiplii acestuia, transformări.
Grupurile de litere.
Citirea cuvintelor care conțin grupuri de litere; Competenţe de comunicare în limba română; Consolidare.
Limba romana
Măsurarea lungimii.
Scopul activității este de a face corespondență între instrumente le de măsură a lungimii și o serie de situații de învățare. Competente vizate: matematice, digitale.
Clasificarea îmbrăcămintei.
Exercițiu interactiv tip Puzzle - Grupe realizat cu aplicația LearningApps; sarcina de lucru vizează gruparea produselor de îmbrăcăminte în funcție de suprafața de sprijin pe corp.
Гражданское воспитание, 9-й класс, Популизм
Бабина Юлиана
Тема: Популизм Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Modurile nepersonale
Test interactiv cu ajutorul căruia elevii vor consolida cunoștințele despre modurile nepersonale ale verbului.
Sunetul [chi^] şi grupul de litere de tipar chi. Scrierea grupului de litere chi. Reproduceri ghidate a unor fragmente din texte. Faptele istorice ale strămoșilor noștri
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ortograme.
Activitatea este una de evaluare , urmărindu-se dacă elevii și-au însușit ortogramele studiate. Se dezvoltă competențe de citit conștient a unui text, selectarea de cuvinte potrivite, scrierea corectă a cuvintelor în limba română.
Doctrinele social-politice
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Portretul consumatorului
Spinei Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Obiecte de igiena-La ce folosește?
Activitatea se poate desfășura cu elevii din ciclul primar în vederea consolidării noțiunilor de igiena personala. Scopul: fixarea deprinderilor de igienă personală Competențe: însușirea noțiunilor de igenă și sănatate; denumirea corectă a obiectelor necesare igienei personale; cunoașterea utilizării fiecărui obiect pentru sănatate.
Ordonare alfabetică a cuvintelor.
Jocul urmăreşte ordonarea alfabetică a unor cuvinte date. Poate fi folosit în fixarea cunoştinţelor.
Oul în chiciură
Predarea valorilor monetare, standard și nonstandard
Axiomele de incidenta ale geometriei in spatiu
Prin acest exercitiu elevii isi fixeaza axiomele de incidenta ale geometriei in spatiu. Competente: Identificarea şi utilizarea axiomelor, teoremelor directe/reciproce pentru rezolvarea de probleme în configuraţii spaţiale simple.
„Bătrânul poet” de A. Busuioc.
Sărbușan Galina
Interpretarea textului Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Despre emotii: Cu calm, rezolvam probleme!.
Stimularea copiilor pe direcţia unei exprimări emoţionale deschise, autentice, spontane şi descoperirea abilităţilor empatice, antrenarea conduitelor prosociale şi de socializare, dezvoltarea spontaneităţii şi exersarea potenţialului creativ al copiilor in demersul revolvarii unei situatii problematice.
Pregătirea pentru viața de adult. Cum stabilim granițe sănătoase
Diana Ștefaneț
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
I am not playing
Nederiță Liliana; Daniel Sadovei
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Al Doilea Război Mondial: alianţe militare şi fronturile de luptă (1939-1945), România şi Al Doilea Război Mondial.
Prin acest kahoot am încercat să le ofer elevilor o alternativă la evaluarea tradițională. Evaluarea într-o manieră ludică a fost foarte atractivă, interesantă și instructivă pentru elevi, mai ales că Al Doilea Război Mondial li se pare elevilor un conțiut dificil. Plusuri ale acestei platforme sunt: pentru elevi oferirea clasamentului instant, interactivitatea, evaluarea se realizează într-un mod plăcut și relaxant pentru elevi. prin folosirea acestei platforme am urmărit să dezvolt competențe cheie cum sunt competențele digitale dar și competențele specifice: 1.Explorarea surselor istorice prin utilizarea instrumentelor specifice gândirii critice; 2.Determinarea relaţiilor dintre personalităţile şi grupurile umane în desfăşurarea faptelor istorice; 3. Prezentarea unor elemente de continuitate şi schimbare în evoluţia sistemului de valori.
Coup d'oeil sur la jeunesse
L'exercise va etre utisilé pour l'évocation introduire les élèves dans le nouveau thème de la leçon
Sunetul [b] și litera B. Text- suport „Bucurel”.
Propun exercițiul pentru etapa de Reflecție, elevii având sarcina de a-și aminti cuvintele textului citit.
Compararea numerelor.
Sub formă de joc interactiv, materialul wordwall invită copiii să identifice expresiile matematice corecte.
Tipuri de celule vegetale și funcțiile lor
Noroc Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Climate Change, Digital Essay
A digital essay designed to raise awareness about the concept 'Climate Change'.
Animale mari și mici în ogradă la bunici.
Scopul acvtivității este de ai familiariza pe micii copilași cu animalele domestice, cum să le recunoască, cum să le diferențieze și cum să le îngrijească.Copii iubesc foarte mult animalele astfel le formăm competențe de îngrijire ți protecție a acestor animale.
Lectura și observarea textului „Jocuri” de Ana Blandiana.
Elevii definesc cuvintele noi din „Jocuri” de Ana Blandiana. Pe stânga, sunt disponibile mai multe activități interactive și jocuri cu aceste cuvinte.
Fractii le
Consolidare a CUNOSTINTELOR
A vacation in Sinaia
Cebanu Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 9-й класс, Оксиды серы и их свойства. (1 часть)
Акиндинова Наталья
Тема: Оксиды серы и их свойства. (1 часть) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Să organizăm datele în tabele, diagrame.
Dimitriu Irina
Organizarea datelor în tabele, diagrame.
Jocuri de iarnă
Pușcaș Veronica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
NUMERELE NATURALE ÎN CONCENTRUL 0- 1 000 000.
SCOPUL: exersarea și consolidarea cunoștințelor despre ordonarea numerelor naturale în concentrul 0- 1 000 000. COMPETENȚE: Utilizarea numerelor naturale în calcule. CONȚINUTURI: Recunoaşterea numerelor naturale în concentrul 0- 1 000 000. Ordonarea numerelor naturale în concentrul 0 – 1 000 000.
Domnia lui Ștefan cel Mare
Chestionar care consolidează cunoștințele despre însemnătatea istorică a domnitorului moldav.
Физика, 8-й класс, Решение задач на теплообмен: расчётные и графические
Беляева Светлана
Тема: Решение задач на теплообмен: расчётные и графические Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 11-й класс, Владимир Маяковский и русский футуризм
Балика Ольга
Тема: Владимир Маяковский и русский футуризм Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Nomenclatura compușilor anorganici.
Cazacioc Nadejda
Folosit cu scop de a dezvolta competența comunicarea cu limbaj chimic și pentru a asimila mai ușor nomenclatura compușilor anorganici.
Atelier de lectură şi discuţie. Moldița-Crăița și Zimbrișor-Cornișor de pe muntele Dor de Viorica Covalschi, complexitatea orizontului de cunoaștere mitologie, literatură, istorie, astronomie
Oleinic Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Poligoane
Colesnic Liliana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Revoluţia din 1848-1849 în Franţa

Părțile componente ale plantei.
Însușirea părților componente ale plantei și a funcțiilor acestora.
Poluarea atmosferei
Codreanu Svetlana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 1-й класс, Согласные звуки [с] [сꞌ]. Буквы С, с
Самошина Светлана
Тема: Согласные звуки [с] [сꞌ]. Буквы С, с Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Unitati de masura pentru timp. Citirea ceasului.
Exercițiul propus în wardwall cu 10 itemi propus pentru elevii clasei a II- a vizează exersarea citirii corecte a ceasului. Itemii propuși sunt cu alegere multiplă ceea ce permit elevului să își exerseze atenția pe săgețile care indică ora și minutele și selectarea variantei corecte. Acest exercițiu poate fi folosit în orice moment al orei, individual sau pe grupe de lucru.
Rezolvari de probleme
Burleai Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Sărbuşan Galina
Lectura expresivă a poeziilor. Ortografia cuvintelor ce conţin grupurile de litere Ghi
Pumnea Valeria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
1Scrierea corectă a ortogramelor :sau/s-au, sa/s-a
Stabilirea valorii de adevăr
Le train vient d’arriver
Ala Dolgoter, Maria Lupașco
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Teorema bisectoarei unghiului interior al triunghiului
Gînga Valeriu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Evaluare sumativa grupa mare
Evaluare la sfârșitul semestrului I grupa mare
Verbul- identificare.
Exerciții de recunoaștere a verbului
Развитие личности, 12-й класс, Автономия и независимость - признаки зрелости....
Тодоров Дина
Тема: Автономия и независимость - признаки зрелости. Возможности и пределы автономии. Личный и социальный характер. Ответственное проявление независимости Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (2)
Comendant Tatiana
The seasons of the year
Ceban Corina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Războaiele ruso-austro-turce și consecinţele lor pentru Ţările Române
Slivca Alexei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unit 5 Lesson 3: Sports Vocabulary
Andronic Carolina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Proiecții ortogonale pe o dreaptă

Substanțe narcotice.
Scopul acestei activități este de a verifica care sunt tipurile de substanțe narcotice.
Sărbuşan Galina
Genul substantivului.
Consolidarea cunoștințelor despre genul substantivului.
Cronotopul romanului „Baltagul” de M. Sadoveanu.
Elevii vor aplica terminologia lingvistică şi literară studiată în procesul de analiză a textului.
Химия, 11-й класс, Предельные углеводороды
Чебану Ольга
Тема: Предельные углеводороды Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tehnici de picriră, redarea formei prin pete de culoare..
Tutorial de pictură. Urmarește materialul video. La un moment dat clipul se intrerupe si apare o sarcină șau o întrebare. Realizează sarcina. Deruleaza mai departe. Crearea compozițiilor cromatice prin aplicarea tonului și a nuanțelor.
Recapitularea numerelor în concentrul 10-20.
Această activitate vizează următoarele obiective: ordonarea numerelor în concentrul 10-20; compararea numerelor cuprinse între 10 și 20; recunoașterea numerelor pare și impare.
Решение задач на расчет пройденного пути, скорости...
Шатько Наталья
Тема: Решение задач на расчет пройденного пути, скорости, применение закона прямолинейного равномерного движения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sunetul și grupul de litere GHI.
Lecția de Comunicare în limba română vizează identificarea unor sunete, silabe, cuvinte în enunţuri rostite cu claritate și citirea unor cuvinte şi propoziţii scurte, scrise cu litere de tipar sau de mână.
Reguli de comportare în laboratorul de chimie
Scop - reactualizarea cunoștințelor despre principalele accidente ce pot avea loc în laboratorul de chimie, înainte de a efectua prima lucrare practică ,,Prepararea unei soluții cu o anumită parte de masă"
Lucrarea practică nr. 2. Rezolvarea problemelor experimentale la tema: „Metalele și compușii lor”
Chișca Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Nașterea Domnului.
Acest exercițiu urmărește recunoașterea de către elevi a persoanelor prezente la nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, dezvoltarea deprinderilor de utilizare a instrumentelor digitale, dobândirea abilităților rezolvării unor cerințe, dezvoltarea spiritului de observație. este un exercițiu util în evaluarea cunoștințelor dobândite despre Nașterea Domnului.
Presiunea lichidelor.
Test de verificare a cunoștințelor.
Geografia
The World of Sports
Gorbuli Mariana
Tipuri de sport și verbele necesare când vorbim despre sportul preferat.
Plural forms
Turuta Alina
Plural form of the words
Verbul.
Verbul este partea de vorbire care exprimă acțiunea, starea sau existența. Completarea padletului cu verbe astfel încât să arate înțelegerea de către copii a tipurilor de verbe existente, precum și timpul acestora.
Atelier de discuție. Lecție de viață.
Guranda Ala
Discuții cu elevii în baza unei situații de viață.
Измерение длины
Leahov Andrei
Знание основных единиц измерения длины в Международной Системы Единиц
Moi et mes amis
Negară Tamara
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cine sunt eu?
Drăgălin Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Reacțiile de combinare, de descompunere, de substituție și de schimb prin prisma proceselor de oxido-reducere

Înmulțirea cu trecere peste ordin a unui număr de două cifre cu un număr de o cifră

Развитие личности, 4-й класс, Источники информации о здоровом образе жизни
Коржикова Арина
Тема: Источники информации о здоровом образе жизни Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tipuri de forțe.
Test interactiv care poate dinamiza lecția de consolidare despre forțe.
Legea lui Ohm pentru o porțiune de circuit
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Echilibrul dintre alimentație,
Moisei Ludmila
efort intelectual și efort fizic Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Atelier de lectură şi discuţie. “Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupery
Oleinic Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Termenii adunării/scăderii.
Joc interactiv - crossword
"Vizita lui Winnie" adaptare după A. A. Milne - Lecție de evaluare.
Înțelegerea textului - Aranjează propozițiile în ordinea desfășurării întâmplărilor.
Ecuația de gradul al doilea.
Vasile Mirela
Test cu 4 itemi care verifică capacitatea elevului de a rezolva ecuații de gradul doi
Costum național
Activitate creată cu scop de a promova valorile naționale
Activitate de învățare în bază de proiect-context de integrare a competențelot specifice la disciplina istoria românilo și universală. Cimitirul Central depe strada Armenească-loc al reconcilierii istorice Străzile din sectorul Botanica povestesc
DIMA LUCIA
Activitatea ce a fost prezentată în cadrul mesei rotunde municipale din 28.11.19 pentru profesorii de istorie ce are drept obiectiv prezentarea unui model de activitate stabilită în cadrul Curricumului 2019,în viziunea algoritmizată a dnei Dima Lucia-prezentarea unui produs și reflecții asupra proiectării acestui gen de activitate.
Acizii
Nadia Cazacioc
Joc didactic creat cu scop de a aprofunda studiile din cadrul orelor.
Regimul fanariot în Țările Române
Slivca Alexei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Anotimpurile
Anotimpurile -lecție de evaluare formativă Investigarea mediului înconjurător folosind instrumente și procedee specifice Explorarea caracteristicilor anotimpurilor.
Русский язык и литература, 3-й класс, Структура текста: начало, основная часть, концовка
Вохмянин Владимир
Тема: Структура текста: начало, основная часть, концовка Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Culori
Alege răspunsul corect pentru a continua.
Compararea, ordonarea, reprezentarea pe axă a numerelor zecimale finite.
Pentru etapa de evocare la compararea, ordonarea, reprezentarea pe axă a numerelor zecimale finite.
Economia Țărilor Române la mijlocul secolului al XVII - XIX-lea
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Structura sistemului excretor — refăcut
Hîncu Valentina
Învăţătura textului
Tcaci Liliana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Speciile genului dramatic: comedia. Particularitățile comediei
Costenco Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Viziuni despre biblioteci.
Lecție interactivă.
Question tags
Fisa de lucru explica regulile de formare ale structurii gramaticale Question Tags. Elevii vor pune in practica aceste reguli prin intermediul exercitiilor de pe fisa.
Ordinea efectuării operațiilor și utilizarea parantezelor
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Subiectul și structura lui: acțiunea, sistemul de personaje, cronotopul
Secu Marina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ursul.
Elevul folosește platforma JIGSAV PLANET - un instrument folosit pentru fixarea noțiunilor învățate. Elevii realizează un puzzle descoperind astfel o imagine din poveste. Elevii primesc un link și realizează sarcina de învățare. Sarcină de lucru: Descoperă animalul sălbatic care trăiește în pădure
Test de evaluare-Matematică
Un test de evaluare sumativa la sfârșitul UI ”Adunarea și scăderea numerelor naturale până la 1000000”.
Действие населения в случае лесной пожарной опасности
Аурелия Андриеш
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Jules Verne.
Rusu Mirela
Lecție de comunicare de noi cunoștințe: Jules Verne, Elemente de cultură şi civilizaţie franceză în cadrul orelor de limbă franceză. Competențe: comunicativă, pragmatică, socio-culturală. Conține suport video, prezentare educațională.
Развитие личности, 1-й класс, Гигиенические правила дома и в общественных местах
Коржикова Арина
Тема: Гигиенические правила дома и в общественных местах Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Litera Ș, ș
Rîbalco Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sistemul osos la om.
Recunoașterea componentelor sistemului osos.
Lectură aprofundată structura textului; I şi al II lea plan al naraţiunii
Dorin Galben
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 5-й класс, Типы речи. Описание
Брижатюк Ольга
Тема: Типы речи. Описание Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Anotimpurile în poezii - Poeziile ne ajută să devenim mai inteligenți!
Cursul e-learning ,,Anotimpurile în poezii- Poeziile ne ajută să devenim mai inteligenți!" îşi propune prelucrarea interactivă a unor texte literare lirice, utilzând resursele platformei Livresq. Proiectul oferă informații nu numai despre anotimpuri, ci şi despre autori recunoscuți, cum este Otilia Cazimir sau Elena Farago. Modalitățile de autoevaluare propuse în cadrul cursului oferă feed-back obiectiv elevilor, privind profunzimea competențelor vizate. Obiective Dezvoltarea competențelor de receptare a mesajelor citite. Dezvoltarea competențelor de exprimare orală. Dezvoltarea gândirii critice și logice. Dezvoltarea competențelor digitale.
Litera A- identificarea și denumirea imaginilor ce încep cu sunetul și litera A
Descoperirea sunetului inițial, identificarea literei, denumirea imaginilor- consolidare
Tabele în HTML.
Țurcanu Alla
În urma aceste activități elevii vor recunoaște etichetele pentru definirea unui tabel în documentele HTML.
Українська мова і література, 1-й класс, Звук [в], буква «ве». Письмо малої букви «в»
Рябой Алла
Тема: Звук [в], буква «ве». Письмо малої букви «в» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Irregular verbs
Consolidation of irregular verbs
Биология, 10-й класс, Энергетический метаболизм
Баранчук Людмила
Тема: Энергетический метаболизм Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Muncă, norme şi valori – pilonii integrității
Bivol Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Русский язык и литература, 3й класс, Д. Н. Мамин-Сибиряк «Серая Шейка». Часть III
Соммер Наталья
Тема: Д. Н. Мамин-Сибиряк «Серая Шейка». Часть III Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Гражданское воспитание, 12-й класс, РОЛЬ политических партий в демократическом государстве
Бабина Юлиана
Тема: РОЛЬ политических партий в демократическом государстве Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tipuri de flori.
Scopul activității este de ai familiariza pe copii cu natura, de ai învăța să deosebească florile între el, de a le îngriji,iubi și proteja.
Pădurea. Viețuitoarele pădurii.
Aprofundarea cunoștințelor despre pădure și viețuitoare ei.
Тип Членистоногие. Класс Ракообразные
Victoria Rusu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Securitatea personală Atentie la persoanele necunoscute
Eugen Nicov
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Aria trapezului
Arama Maia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Înmulțirea numerelor naturale în concentrul 0-100.
Competențe specifice vizate:  Efectuarea de înmulțiri în concentrul 0-100  Competența digitală Obiective operaţionale: - să efectueze corect operații de înmulțire în concentrul 0-100; - să asocieze corect produsele perechilor de factori dați;
Limba engleză.
Elevii invata cu ajutorul benzii desenate lucrate in Pixton sa citească in limba engleza.
Prevenirea traumatismelor cauzate de manevrarea mașinii în curte
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului REPEMOL de către Biroul de cooperare a Elveției. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul educatieonline.md este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Vara - anotimpul vacanței și al distracțiilor
Drăgălin Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Noțiuni de oxizi, baze, acizi și săruri

NU TE SUPĂRA COLEGA,COLEGUL!
REALIZARE UNUI PUZZLE CU IMAGINEA DE LA O ACTIVITATE INTERGRATĂ: DEZVOLTARE PERSONALĂ, EDUCAȚIE TEHNOLOGICĂ
LES ARTICLES DÉFINIS PROF. ARCHIP ADA-IRINA
Elevii citesc ce scrie pe cartonaș și verifică răspunsul corect întorcându-l.
Despărțirea în silabe.
Sesizarea numărului de silabe, identificarea poziției unei silabe în cuvânt.
Технологическое воспитание, 4-й класс, Изготовление декоративных предметов в различных изученных...
Семенюк Аурелия
Тема: Изготовление декоративных предметов в различных изученных техниках. Подводный мир Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 11-й класс, Карбонильные соединения
Чебану Ольга
Тема: Карбонильные соединения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Poveștile copilăriei.
Scop: descoperirea valorilor morale desprinse din povești . Competențe- dezvoltarea activă a vocabularului, a creativității, dezvoltarea gândirii critice.
Pronumele personal
Oleinic Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectura și explorarea textului „Dacă vrei să fii Columb” de Arcadie Suceveanu.
Elevii răspund oral la întrebările propuse de la exercițiul 8, pag. 131 din manualul școlar. Ordinea întrebărilor e propusă de hazardul jocului.
Геометрические фигуры и тела
Elena Savin
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Câmpul gravitațional, liniile de forță ale câmpului gravitațional. Intensitatea câmpului gravitațional
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Propoziția subordonată circumstanțială concesivă.
Tomac Natalia
Se propune elevilor să acceseze likul dat, astfel descoperind un exercițiu de exersare a tipurilor de subordonate discutate la lecții ( subordonata circumstanțială condițională și concesivă). Nu este nevoie de a crea un cont.
„Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija. Contextul social-istoric
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Autoeficacitatea – calea de utilizare a resurselor personale

Unități de măsură pentru masă: kg
Morcov Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Poziția unei drepte față de o parabolă.
Rezolvarea sistemului format dintr-o ecuație de gradul I (dreapta) și o ecuație de gradul al doilea (parabola), forma generală a sistemului, interpretarea geometrică și un test final de feedback - în Kahoot!
Adunarea numerelor naturale
Voi forma abilități matematice,elevii vor învăța să adune numerele naturale formate din sute.
Merry Christmas.
Christmas Symbols presented in pictures and words to learn a new vocabulary in an interactive game.
Genurile și speciile literare.
Scopul: Cunoașterea genurilor literare și receptarea operei din perspectiva cititorului cunoscător al elementelor de teorie și critică literară Competența specifică 3: Lectura și receptarea textelor literare și nonliterare prin diverse strategii, demonstrând spirit de observație și atitudine creativă
Weaving in Romania - utilizarea vocabularului limbii engleze în domeniul textil
Este un material realizat pentru un proiect etwinning dar care se preteaza și la utilizarea instrumentului digital Smore - www.smore.com în cadrul unei activități de învățare la disciplina Limba Engleză sau chiar Informatica Pentru Limba Engleza, predată la o clasa cu calificarea în domeniul Industrie textilă și pielărie, tema ar putea fi: Pe parcursul studierii limbii engleze în cl. a XI-a se va avea în vedere cultivarea şi dezvoltarea la elevi a următoarelor valori şi atitudini: - Conştientizarea rolului limbii engleze ca mijloc de acces la piaţa muncii şi la patrimoniul culturii universale - Manifestarea flexibilităţii în cadrul schimbului de idei şi în cadrul lucrului în echipă în diferite situaţii de comunicare - Disponibilitatea pentru acceptarea diferenţelor şi pentru manifestarea toleranţei prin abordarea critică a diferenţelor şi a stereotipurilor culturale - Dezvoltarea interesului pentru descoperirea unor aspecte socio-culturale şi profesionale specifice, prin receptarea unei varietăţi de texte în limba engleză 2. Receptează mesaje scrise - identifică ideile principale din texte de dificultate medie, în limbaj specific, pe teme legate de domeniul de activitate - identifică informaţiile factuale relevante din texte de dificultate medie în limbaj specific, pe teme legate de domeniul de activitate - deduce sensul unui cuvânt din context, în texte pe teme legate de meserie Materialul poate fi utilizat și la Școala Tehnică Postliceala, anul I, calificarea Creator Proiectant Îmbrăcăminte, modulul Comunicare profesională în limba modernă (Limba Engleză)
Indefinite pronouns some, any or no.
Evaluarea și consolidarea cunoștințelor la tema Some, any or no.
Elaborarea unui plan de advocacy
Golban Petru
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Structura și funcțiile sinapsei. Transmiterea impulsului nervos

Copilul pe role și bicicletă reguli de siguranță
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului REPEMOL de către Biroul de cooperare a Elveției. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul educatieonline.md este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Alternarea activităților elevului pe parcursul zilei

Русский язык и литература, 1-й класс, Согласный звук [йꞌ]. Буквы Й, й
Самошина Светлана
Тема: Согласный звук [йꞌ]. Буквы Й, й Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Verbe tranzitive și verbe intranzitive
Resursa este folosită ca o fișă de lucru, în care elevii au ca sarcină clasificarea verbelor după tranzitivitate
Locul sunetului S.
Identificarea poziției sunetului S în cuvinte. Dezvoltă auzul fonematic. Contribuie la consolidarea pronunției corecte.
Prezentare de carte sub forma unui glog/poster
Glogster este un instrument web util pentru diverse prezentari sau proiecte tematice, e atractiv, pune la dispozitia profesorului/elevului fotografii, clipuri video, texte diverse, formate interesante, chiar pentru mai multe discipline.Prin intermediul acestira se pot realiza gloguri/postere interactive in functie de tema discutata si utilizand mare parte din continuturile gasite acolo, se poate interveni asupra continutului acelui glog oricand el fiind pastrat in contul personal sau publicat
Recapitulare finală.Numerele în concentrul 0-31.
Acest material interactiv este o lecție de recapitulare,la finalul clasei pregătitoare ,la disciplina Matematică.Cuprinde informații despre formarea,scrierea sau citirea numerelor cuprinse între 20-30,rezolvarea exercițiilor de adunare/scădere cu trecere peste ordin(pe baza unor filmulețe realizate de mine și încărcate pe youtube),quiz despre formarea numerelor și cuvinte cheie pe care le folosim la matematică.Este util în procesul de evaluare a cunoștințelor dobândite la finalul clasei pregătitoare. Competențe generale: Utilizarea numerelor în calcule elementare Competențe specifice Recunoașterea și scrierea numerelor în concentrul O-31 Efectuarea de adunări și scăderi în concentrul 0-31,prin adăugarea sau extragerea a 1-5 elemente dintr-o mulțime dată Obiective: •citirea numerelor de la 0 la 31; •scrierea numerelor de la 0 la 31; •rezolvarea de exerciții de adunare și scădere cu 1-5 unități în concentrul 0-31 și verificarea operațiilor efectuate prin numărare de obiecte/prin desene;
„Neneaca, cuconașul ei și dascălul” de C. Stamati. Lectură interpretativă
Mamaliga Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
The United Kingdom
Olaru Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Evaluare semestriala
Este un test de evaluare sumativa pentru verificarea cunostintelor acumulate in primul semestrul.
Развитие личности, 1-й класс, Эмоциональные переживания ученика 1 класса
Коржикова Арина
Тема: Эмоциональные переживания ученика 1 класса Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 6-й класс,
Математика, 3-й класс, Решение задач на сложение и вычитание с пояснением
Дечева Нина
Тема: Решение задач на сложение и вычитание с пояснением Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Наклонная плоскость. КПД механизмов
Radovscaia Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Семья. Семейные отношения
Быкова Людмила
Тема: Семья. Семейные отношения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Unitatea de măsură pentru timp. Calendarul.
Realizarea sensului Transformări simple(oră, zi, săptămână, lună, an). Formează perechi.
Propoziția. Textul.
Exercițiile au fost realizate în scopul recapitulării cunoștințelor învățate despre propoziție și text (definiții și clasificări).
Andy is going to have guests
Cebanu Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sinonime. Cuvinte cu inteles asemanator.
Activitatea solicita identificarea seriilor sinonimice si ajuta la imbogatirea vocabularului. feedback-ul oferit sub forma unui puzzle creste motivatia si satisfactia rezolvarii sarcinii.
Evaluare - Mircea cel Bătrân și Vlad Țepeș.
Scopul activității este de a verifica cunoștințele elevilor referitoare la cei doi mari domnitori români, Mircea cel Bătrân și Vlad Țepeș. Trebuie să plaseze în spațiu și timp fiecare domnitor, să enumere acțiuni întreprinse de aceștia, demonstrând interesul față de valorile naționale.
Agenda de lectură. Text-resursă: „Frunza de gutui” de Dumitru Matcovschi
Mîndru Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Procente. Aflarea procentelor dintr-un număr

Информатика, 10-й класс, Описание переменных, констант. Структура программы на языке Паскаль
Макарь Любовь
Тема: Описание переменных, констант. Структура программы на языке Паскаль Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Alfabetul
Consolidarea literelor
Test-grilă pentru clasa a V-a
Acest test vizează unele aspecte/subiecte studiate și cunoștințe acumulate de elevi pe parcursul anului de studii. Fiecare din cei zece itemi conține câte patru variante de răspuns, dintre care doar una e corectă. Itemii în cauză au un nivel mediu de dificultate, iar timpul rezervat pentru fiecare în parte e de 2 minute, oferindu-li-se copiilor posibilitatea să citească atent fiecare sarcină și să se concentreze asupra variantei corecte.
Lumea românească până la jumătatea secolului al XIX-lea
Exercițiu pentru fixarea cunoștințelor
Once there was.... Selfish Giant (Part One)
Turuta Cristina
These exercises improve the pupils'reading comprehension
Personajul literar
Se realizează verificarea înțelegerii unor fragmente de text din romanul „Olguța și un bunic de milioane”, capitolul III „Cine sunt”, de Alex Moldovan.
Capitolul I. Organitele celulare.
Învățarea se realizează într-un mod creativ și interactiv, iar prin corelarea organitelor cu funcțiile acestora, elevii vor însuși mai ușor noțiunile noi.
Українська мова і література, 8-й класс, Іван Якович Франко. Поезія «Каменярі». Алегоричність...
Курлянцева Ольга
Тема: Іван Якович Франко. Поезія «Каменярі». Алегоричність змісту й образів - персонажів поезії Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Rotunjirea numerelor la ordinul sutelor.
Activitatea presupune rezolvarea unor itemi obiectivi de tip pereche. Scopul pentru care a fost proiectată această activitate este acela pentru a consolida cunoștințele elevilor despre rotujirea numerelor naturale la ordinul sutelor. Elevii aleg perechea rotujită a numărului dat, iar la sfârșitul activității interactive, aceștia află dacă au gasit soluțiile corecte.
„Amintiri din copilărie” de Ion Creangă. Autor. Narator. Personaj
Canișcev Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Grupurile de litere ce, ci, che, chi.
Exerciții aplicative. Consolidarea cunoștințelor despre grupurile de litere.
Microsoft Word.
Materialul ”Microsoft Word” este constituit din mai multe lecții interactive ce se pretează a fi studiate la modulul ”Prelucrarea textelor”, în clasa a VIII-a. Competențele vizate sunt: enumerarea și aplicarea operațiilor de bază necesare prelucrării unui text, utilizarea operațiilor de bază în procesarea textului, aplicarea diferitelor modalități de formatare a textului, utilizarea avansată a editorului de texte, formatarea finală a unui document, realizarea unor aplicații practice.
Costru Lucia
Caracteristicile fișierelor și dosarelor
Timofei Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
FIGURI DE STIL.
Actualizarea/consolidarea cunoștințelor la subiectul FIGURI DE STIL.
Gramul de gramatică
Recunoașterea timpului corect al verbului într-o propozoție.
Matematica
Clasificarea algoritmilor
Carchilan Lilia
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Chișinăul care nu mai există decât în artă: Valentina Brâncoveanu și Mihai Mungiu
Prezintă Natalia PROCOP Numeroși artiști plastici au fixat în creația lor imaginea orașului Chișinău. Căutând cele mai potrivite ambianțe sau stări de anotimp și evocând ipostaze reprezentative ale orașului mai vechi sau nai nou, ei au lăsat prețioase mărturii. Astăzi, unele imagini ale Chișinăului nu mai există decât în amintiri și în artă. În acest sens, creația artiștilor plastici Valentina Brâncoveanu și Mihai Mungiu poate fi considerată un depozitar de memorie. Filmul face parte din serialul „Arta și mitopoetica orașului Chișinău”, director de proiect Aliona Grati, regizor - Diana Pidghirnîi, imagine - Grigore Rață, editor de imagine - Diana Busuioc, selecție muzicală - Galina Dimitrova, grafică - Aureliu Busuioc, lectură - Iulian Proca.
Judeţele României - clasa a VIII-a.
Acest test consolidează cunoştinţele elevilor despre judeţele României. Succes!
Lumea contemporană - globalizare, diversitate culturală, revoluție informațională.
Scopul activității - asumarea de către elevi a schimbărilor prin care trece lumea contemporană. Competențe dezvoltate la elevi - Compararea dinamicii teritoriale a unor state raportată la diferite evenimente istorice, Recunoaşterea elementelor de schimbare în evoluţia unor comunităţi umane pe baza surselor istorice, Realizarea unor dezbateri care să promoveze valorile şi principiile democratice, Realizarea unor investigaţii din care să rezulte aspecte de viaţă cotidiană, Construirea unor mesaje publice pe o temă dată folosind resurse multimedia, Realizarea unor studii de caz plecând de la informaţiile oferite de multimedia. Conținut tematic - Lumea contemporană - globalizare, diversitate culturală, revoluție informațională.
Ce este bullyingul?
Ciobanu Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Grooming-ul. Tehnici de contact on-line periculoase
Grecu Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Protecția mediului.
Gorgan Diana
Dezvoltarea interesului pentru promovarea activă a protejării mediului și a unui mod sănătos de viață.
Познание мира, 5-й класс, Чистая среда - для устойчивого развития
Песцова Надежда
Тема: Чистая среда - для устойчивого развития Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fruits.
This activity improves the pupils' vocabulary.
Zonele naturale.
Consolidare: restabilirea succesiunii zonelor naturale de la nord la sud.
Zonele naturale ale Eurasiei.
Evaluarea cunoașterii faunei Eurasiei.
Sunetul CI
Fișă de activitate care urmărește aplicarea în contexte noi de învățare a cunoștințelor referitoare la sunetul CI. Conține exerciții de înțelegere funcțională a unui text de mică întindere.
Predicatul verbal. Predicatul nominal
Leancă Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Сложение с числом 2
Цель игры: выучить таблицу сложения с числом 2. Можно проводить игры во время закрепления или как ТФО.
Educatie pentru societate. 2019 - dimensiune mare !!!
Математика, 4-й класс, Деление без остатка чисел, оканчивающихся нулями
Балан Лилия
Тема: Деление без остатка чисел, оканчивающихся нулями Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sunetul și literele F,f
Alegerea numărului de silabe
Химия, 10-й класс, Система физических величин, характеризующих растворы
Гурэу Владлена
Тема: Система физических величин, характеризующих растворы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Evaluare inițială.
Fișă de evaluare inițială.
Stilurile funcţionale ale limbii române. Stilul ştiinţific
Florea Margareta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Les écoles les plus insolites dans le monde

Compararea numerelor până la 1000

Revoluția industrială
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Николай Носов. Важное решение
Анна Мащенко
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Christmas in the USA

EVOLUȚIA NUMERICĂ ȘI MIȘCAREA NATURALĂ A POPULAȚIEI.
SCOPUL: Evaluarea cunoștințelor la tema ”Evoluția numerică și mișcarea naturală a populației”.
Cerințe față de documentele Web. Etapele de elaborare a documentelor Web
Braguța Ina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Правила дорожного движения при использовании тихоходных транспортных средств
Аурелия Андриеш
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Ursu Zinaida
Footwear

Українська мова і література, 6-й класс, Застарілі слова і неологізми. Лексика наукового...
Чебан Анжела
Тема: Застарілі слова і неологізми. Лексика наукового і художнього стилів Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Enjoying Together
Condrea Zinaida
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tipuri de hașuri.
Exercițiu interactiv tip Ordonează perechi realizat cu aplicația LearningApps care vizează asocierea dintre reprezentarea grafică a hașurii și domeniul ei de utilizare.
Nasterea Domnului.
Prin rezolvarea puzzle-ului se verifica recunoasterea icoanei prezentate.
Explorarea textului „Cartea cu Apolodor” de Gellu Naum.
Elevii definesc cuvintele noi din fragmentul de text „Cartea cu Apolodor” de Gellu Naum. Pe stânga, sunt dispuse mai multe activități interactive și jocuri, precum „Gravitația”.
Calitățile unui antreprenor
Bivol Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Pronumele personal.
Test interactiv cu ajutorul căruia elevii vor consolida cunoștințele despre scrierea corectă a pronumelor personale.
Физика, 8-й класс, Теплообмен – теплопередача. Виды теплопередачи
Беляева Светлана
Тема: Теплообмен – теплопередача. Виды теплопередачи Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
The seasons.
It develops the pupils' vocabulary.
Lectia1
Subotin Iurie
Present Continuous Tense.
De scris verbele din paranteze la timpul Present Continuous.
Toamna în creaţia scriitorilor români.
Selectează autorul versurilor
Diagnosticul și profilaxia bolilor ereditare.
Să identifice unele măsuri de profilaxie a bolilor ereditare.
Aminoacizii: seria omoloagă, izomeria, nomenclatura, proprietățile fizice
Lașco Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Căldura.
Exercițiu interactiv pentru consolidarea cunoștințelor la tema: Căldura.
Easter.
This activity develops pupils' vocabulary.
Cl.8 Mitul lui Icar
Pîntea Aliona
Civilizația creto-miceniană. Grecia homerică
Caciuc-Roșioru Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Portul național românesc. Costumul de sărbătoare.
Exercițiul are caracter transdisciplinar și l-am folosit la subiectul: Basmul cult ” Fata babei și fata moșului” de I.Creangă, pentru a-i familiariza pe elevi cu vestimentația personajelor.
Legea atracției universale. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adaptări comportamentale de integrare ale organismelor la condițiile de mediu.
Identificarea adaptărilor de comportament a organismelor la mediul lor de viață.
Tema iubirii
Tema iubirii - feedback de la elevi cu ajutorul aplicației tricider pentru utilizarea unui exercițiu inovativ în școala on-line realizat cu instrumentul web VideoAnt. Întrebarea adresată elevilor a fost: Vă rog să votați care idee vi se pare mai aproape de părerea voastră despre exercițiul utilizat la Tema iubirii (utilizarea aplicației VideoAnt). Vă rog să aduceți un argument în favoarea opțiunii voastre.
„Fiind băiet, păduri cutreieram” de Mihai Eminescu. Opera lirică. Eul liric. Mesajul poetic
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 12-й класс, Художественные особенности романа «Тихий Дон». Быт и нравы...
Гайбу Светлана
Тема: Художественные особенности романа М.А. Шолохова «Тихий Дон». Быт и нравы казаков Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Metrul - multiplii si submultiplii
Metrul - multiplii si submultiplii
Vesela
Drăgălin Olga
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Probleme de mărire de câteva ori
Gherasimov Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
В. Драгунский «Не пиф, не паф!»
Potiomchina Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Animalele.
Stabilirea corespondenței dintre imagine și cuvânt, citirea corectă a cuvintelor.
Joacă-te în locuri sigure Respectă regulile de securitate electrică
Premier Energy Distribution
Ești sigur că copilul tău recunoaște marcajele ce definesc perimetrul instalațiilor electrice şi atenționează asupra proximității energiei electrice? Jocul cu mingea, înălţarea avioanelor sau a dronelor sunt deosebit de periculoase în zona liniilor electrice aeriene sau în apropiere de transformatoare şi stații de transformare. De obicei, instalațiile electrice sunt marcate cu un semn special. Acesta avertizează despre pericolul la care ne expunem, dacă nu respectăm recomandările de securitate. Cunoaşte-le şi respectă-le! La Premier Energy Distribution vrem ca tu să fii informat şi responsabil în ceea ce privește utilizarea în siguranță a energiei electrice. Vezi mai multe recomandări aici: https://bit.ly/393qzgS Trăieşte în siguranţă!
Математика, 5-й класс, Понятие степени натурального числа. Квадрат и куб натурального числа
Мирза-Фёдорова Оксана
Тема: Понятие степени натурального числа. Квадрат и куб натурального числа Мирза-Фёдорова Оксана Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 3й класс, Пушкин А.С. Стихотворение «Осень». Способы запоминания...
Потёмкина Ольга
Тема: Пушкин А.С. Стихотворение «Осень». Способы запоминания поэтических текстов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adunarea și scăderea în concentrul 0-5
Joc puzzle cu adunări și scăderi
Українська мова і література, 9-й класс, Складне речення і йогоознаки. Види складних речень
Курлянцева Ольга
Тема: Складне речення і йогоознаки. Види складних речень Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
„Doi câini” de Alecu Donici
Frunze Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 1-й класс, Дзвінкі та глухі приголосні звуки
Рябой Алла
Тема: Дзвінкі та глухі приголосні звуки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
This is my shirt
Nederiță Liliana; Daniel Sadovei
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Modulul 8.Tema 2.1.Anatomia sistemului urinar la om
Julea Gheorghe LT “Mihai Eminescu” or. Căușeni
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Calcule pe baza formulei chimice
Rezolvarea problemelor interactive la tema calcule pe baza formulei chimice.
Aptitudinile, aspirațiile și scopurile în proiectarea carierei
Iamandi Alexandra
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Limita unui șir.
Activitatea presupune completarea propozițiilor cu cuvintele lipsă. Prin intermediul acesteia se verifică însușirea principalelor proprietăți a șirurilor de numere reale.
Proiect: O carte despre carte
13. Producerea textelor care reflectă propriile experienţe senzoriale, idei, judecăţi, opinii, argumente.
My Week Agenda
Vascan Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cultura în Europa Occidentală şi Bizanţ
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, clasa a VI-a,
În lumea plantelor
Testează cunoștințele elevilor despre plante
Cuvinte care ne duc cu gandul la vacanta de vara.
O activitate interactiva care poate fi folosita in orice moment al lectiei, la unitatea de invatare ,,Vine vara". Se preteaza si pentru alte discipline, cum ar fi Dezvoltare personala, Educatie pentru sanatate.
Paşa Lilia
Adunarea și scăderea fără trecere peste ordin în concentrul 0 - 31
Resursa digitală reprezintă o serie de exerciții de adunare și scădere care au drept scop aprofundarea/consolidarea operațiilor de adunare în clasa I. Itemii contribuie la dezvoltarea abilităților de calcul matematic. Resursa are caracter ludic și poate fi introdusă cu ușurință în demersul didactic din cadrul orei de Matematică.
Fauna Republicii Moldova. Complexe faunistice.
Identificarea speciilor de animale conform comunității din care fac parte (de pădure și de stepă)
Общая структура документа HTML
Doronina Elena
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Test-grilă pentru clasa a VI-a.
Acest test-grilă conține zece itemi cu nivel mediu de dificultate, având diverse subiecte/conținuturi studiate pe parcursul anului de studii. Fiecare item conține câte patru variante de răspuns, solicitându-i-se elevilor să bifeze varianta corectă. Testul contribuie la evaluarea diverselor cunoștințe ale elevilor la această etapă de învățare.
Animale folositoare și dăunătoare în grădină
Joc didactic
Conservarea și
Comendant Tatiana
protecția naturii şi a patrimoniului cultural Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика
Particularități ale sistemului digestiv
Activitatea interactivă ,,Potrivire pe imagini” are ca scop identificarea elementelor structurale ale sistemului digestiv, este utilă la reașlizarea sensului.
Химия, 12-й класс, Крахмал
Кадина Марина
Тема: Крахмал Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
La fête de la musique en France.
Activitatea este un chestionar la tema "La fête de la musique en France", ce are drept scop verificarea cunoștințelor acumulate la această temă.
REPREZENTARE GRAFICA A CUV
Reprezentarea grafica a cuvintelor ce contin A si a
Instrucţiunea FOR (pentru).
Cunoașterea instrucțiunilor Pascal.
Bullingul. Agresiunea în mediul on-line
Buruiană Ala
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Математика, 5-й класс, Нахождение дроби от числа
Остафийчук Алла
Тема: Нахождение дроби от числа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 12-й класс,
Divizibilitatea numerelor naturale.
Verificarea noțiunilor de divizibilitate.
Atelier de lectură. Curente culturale și literare: noțiuni, caracterizare generală
Fărîmă Nelea
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (4)
Bolotova Evghenia
Химия, 8-й класс, Вода, как растворитель. Растворы
Терлецкая Алла
Тема: Вода, как растворитель. Растворы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Таблица умножения и деления на 2
Цель мероприятия - закрепить знания таблицы умножения и деления на 2.
Marile descoperiri geografice. Formarea sistemului colonial
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
„Amintiri din copilărie” de Ion Creangă. Lectură și vocabular

Exerciţiul e creat cu scopul de a facilita exersarea deprinderilor de transformare a unităţilor de măsură.
Noël
Activitatea interactivă are la bază dezvoltarea competenței de înțelegere orală a unui text audio, care poate fi folosit ca moment de captare a atenței în cadrul unei lecții axată pe acestă temă. În plus prin completarea textului lacunar se exersează și abilitatea de a scrie corect în limba franceză. Contactul cu accentul vorbitorului nativ este esențial în predarea și învîțarea unei limbi străine. Concepută sub forma unui texte à trous, activitatea este dedicată elevilor cu un nivel de limbă A2.
"Vizita lui Winnie" adaptare după A. A. Milne - Lecție de evaluare.
Exercițiul 1 - Completarea propozițiilor cu varianta corectă de răspuns. Verificarea înțelegerii textului.
Cuvinte cu inteles asemanator
Scopul acestei activitati este consolidarea cunostintelor referitoare la cuvintele cu sens asemanator.
Гражданское воспитание
Inegalități în triunghi
Lavric Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Colonizarea Greacă

Mediatoarea unui segment. Proprietatea mediatoarei

Expansiunea arabă. Cruciadele medievale

Mehrsprahigkeit
Bivol Lucia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Construcția triunghiurilor (utilizând rigla și compasul) după cazurile LUL, ULU, LLL

Луна – естественный спутник Земли
Fiodorova Elena
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
„În bibliotecă” de Ana Blandiana
Exercițiu de verificare a lecturii.
Vieţuitoare din zona caldă.
Gogu Mihaela
Jocul are ca scop recunoaşterea şi precizarea caracteristicilor unor vieţuitoare din zona caldă a planetei. Poate fi utilizat în consolidarea sau recapitularea cunoştinţelor despre mediile de viaţă din zonele calde ale Globului, despre vieţuitoarele care trăiesc acolo.
Europa, uniune a națiunilor libere.
Luxemburg. Date generale. Curiozități.
Topic. Animal World.
Scopul activității propuse - consolidarea cunoștințelor acumulate după predarea temei - exersarea noului vocabular studiat la lecție Competențele dezvoltate : - utilizarea vocabularului nou studiat în contexte literare - denumirea/descrierea unui animal Conținutul tematic - Lumea animală ( animalele sălbatice )
Eaborarea structurii organizatorice.
URÎ 8 Administrarea firmei Unitatea de învățare: Procesul de înființare și funcționare al întreprinderii Lectia: Elaborarea structurii organizatorice Tipul lectiei: Lectie de asimilare, dobândirea şi însuşirea de noi cunoştinte (Lecţie mixtă) REZULTATELE ÎNVĂȚĂRII TEHNICE GENERALE 8.1.8.Prezentarea organizării structurale a întreprinderii. 8.2.4.Realizarea tipurilor de organigrame existente la nivelul agenților economici. 8.3.3.Colaborarea cu membrii echipei de lucru, în scopul îndeplinirii sarcinilor de la locul de muncă. 8.3.5. Asumarea, în cadrul echipei de la locul de muncă, a responsabilității pentru sarcina de lucru primită. OBIECTIVE OPERAȚIONALE: O1- să enumere corect toate elementele structurii organizatorică; O2- să precizeze care sunt cele trei tipuri principale de structuri organizatorice; O2 - să precizeze care sunt cei cinci factori care influențează elaborarea structurii organizatorice; O3- să recunoască particularități ale structurilor organizatorice generate de factorii de influență; O4- să elaboreze o structură organizatorică în conformitate cu regulile de concepere; O5- să diferenţieze tipurile de organigrame prezentate; O5- să interpreteze corect o organigramă. STRATEGII DIDACTICE Metode didactice : conversația, expunerea, explicația, problematizarea, demonstrația, aplicația practică; Model de învățare on line: Flipped Classroom/Brended Learning, în funcție de situație; Miloace de învățare: instrumente electronice, lecție interactivă Livresq, platforme educaționale Liveworksheets, Learning Apps, Wordwall, Mind Meinster; Forme de organizare: frontal, în cadrul sesiunii on line/on site
Culori in natură.
Activitate multimedia cu cerinte de baza: recunoasterea culorilor si asocierea cu diverse lucruri din mediul inconjurator.
Cum știm să folosim operațiile aritmetice?
Muruz Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ce știu? Cât știu? - Ortograme
Exercițiu - joc de completare a unor propoziții lacunare cu ortogramele potrivite
Altfel de text: atricolul de ziar.
Activitatea presupune aranjarea etapelor de lucru asupra unui articol de ziar.
Reprezentarea suprafeței Pământului: globul și harta geografică.
Identificarea trăsăturilor specifice reprezentării suprafeței pământului pe glob și hartă.
Formule de calcul prescurtat.
Vasilache Galina
Joc-Cine vrea să devină milionar. Dezvoltă competența de a analiza rezolvărea unei probleme, a unei situațiiproblemă în contextul corectitudinii, al simplității, al clarității și al semnificației rezultatelor.
Limba Gagauza. 2018
Organe de reproducere la plante.
Metoda LearningApps este o metodă foarte efectivă , care presupune efectuarea exercițiilor pentru verificarea temei pentru acasă sau feedbackul elevilor.
Câmpiile si Delta Dunării
joc de consolidarea a formelor de relief joase
Sunetul [gi^] şi grupul de litere de tipar gi. Scrierea grupului de litere gi
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Joc logico-matematic -"Caută figurile geometrice!"
Jocul presupune efectuarea corectă a asocierilor dintre formele geometrice existente în construcțiile prezentate (floare, rachetă, bărcuță, etc). Scopul acestuia este acela de a dezvolta gandirea logică și de a educa perspicacitatea copiilor aflați în situația de a realiza asocieri între formele geometrice, respectând criteriile: formă, mărime și culoare. Jocurile logico-matematice sunt plăcute de copiii de vârstă preșcolară, iar prezentarea lor în forma digitală este cu atât mai distractivă și mai atrăgătoare.
Scăderea până la 20, cu trecere peste ordin. ZU-U=U
Consolidarea capacităților de rezolvare a exercițiilor de scădere până la 20, cu trecere peste ordin.
Les animaux domestiques. La phrase simple
Negară Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Soarele.
Joc de completare
Игра- основа социализации детей с аутизмом и детей отстающих в развитии
Vutcariov Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
„Războiul Solomonarilor” de Moni Stănilă. Temă și motive literare. Mesajul operei
Nenescu Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Legenda Moldovei .
Pe lîngă faptul că sunt un mod distractiv de a petrece timpul, atît individual, dar și în compania familiei sau a prietenilor, puzzle-urile joacă un rol important în dezvoltarea copilului tău. Este puternic recomandat să le încorporezi într-o rutină, și ce este mai ușor de facut decît sa ai un puzzle pus pe masa, gata de joc. Dăca le alegem într-o formă potrivită pentru vîrsta jucătorului, puzzle-urile sunt accesibile și distractive pentru copii de toate vîrstele (chiar și pentru adulți!). Numai bine, deoarece acestea conferă o sumedenie de beneficii pentru dezvoltarea mentală și cognitivă a copiilor. Așa încît lucrăm la dustanță și activitățile se realizează online, evident că și materialele didactice sunt online și accesibile. Vă propun tabloul din "Legenda Moldovei ". Aici copilul formează imaginea și totodată povestește această secvență din legendă . De asemenea se evaluiază cunoştinţele la tema predată . Copilul în baza imaginii obţinute poate realiza discuţii sau povesti această secvenţă . Copilul poate să mofice numărul de piese puzzle de la 24 pînă la 300, adică treptat de complicat jocul .
Vietățile și mediul de trai.
Evaluarea cunoștințelor despre mediul de trai al unor vietăți de pe pământ.
Stratul sonor intonational ritmic al poeziei. ”Decor” de G. Bacovia
Mamaliga Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 11-й класс, Александр Иванович Куприн. Рассказ «Гранатовый браслет»...
Боброва Юлиана
Тема: Александр Иванович Куприн. Рассказ «Гранатовый браслет». Трагическая история любви «маленького человека» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
C'est incroyable ce qu'on peut faire en une minute!
Galbură Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Perceperea în arta plastică. Culoarea în natură: stări ale vremii. Tehnica fuzionare

Elementele unei piese de cherestea.
Fişă de lucru de identificare a elementelor şi dimensiunilor unei piese de cherestea ţinând cont de definiţiile acestora
"Sania" de Ion Druță. Receptarea textului.
Se evaluează competențele de lectură și înțelegere a nuvelei respective.
Cuvinte formate din una, doua si trei silabe.
Identificarea si citirea cuvintelor, exerciții antrenament, test interactiv cu autocorecție.
Roata implinirii personale
Dezvoltarea personala e o dimensiune careia nu ii fixam limite.Intra si interrelationarea reprezinta laturi ale dezvoltarii emotionale, atat de importante in trasarea unui drum cu/de succes.
Writing skills development. An article
Cernei Kristina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Acizi-formule, calcule chimice.
Acest material consolidează cunoștințele obținute la lecția acizi.
Lectia (3)
Lesnic Virginia
Înmulţirea.
Jocul Puzzle are ca scop consolidarea terminologiei specifice operaţiei de înmulţire, manifestând atenţie pentru un calcul corect, raţional, fluent.
Adunarea și scăderea numerelor naturale în concentrul 0-20.
Exercițiul propune exersarea adunării și scăderii numerelor naturale. Elevii sunt provocați să găsească toate operațiile care au rezultatul indicat și la final vor descoperi o imagine surpriză.
Prelucrarea pielii.
Exercițiu interactiv tip Ordonează perechi realizat cu aplicația LearningApps; sarcina de lucru vizează identificarea de către elevi a fazelor de prelucrare pentru obținerea pieilor finite.
Music to My Ears!
Munca-Aftenev Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 5-й класс, Наша школа, класс. Буквы Хх (ха), Чч (че) 1-й урок
Ляшенко Ольга
Тема: Наша школа, класс. Буквы Хх (ха), Чч (че) 1-й урок Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Găsește perechea.
Identificarea cuvintelor care incep cu același sunet.
Adunarea si scaderea de la 0-100, fara trecere peste ordin.
Scop: Verificarea cunoștințelor privind adunarea si scaderea de la 0-100, fara trecere peste ordin.
Cum te-ai simți dacă...
identificarea emoțiilor
Reguli de circulaţie. Utilizarea mijloacelor de transport
Lungu Olivia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Constituirea imperiilor coloniale
Vacarciuc Daniela
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Animale de companie
Căldare Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 9-й класс, Л.Н. Толстой. Истинные и мнимые ценности в повести "Юность"...
Соболева Майя
Тема: Л.Н. Толстой. Истинные и мнимые ценности в повести "Юность". Урок II Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Disocierea acizilor, bazelor şi sărurilor
Subotin Iurie
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Pronumele și adjectivele pronominale.
Activitate de evaluare a cunoștințelor Competențe generale/specifice 4. Utilizarea corectă, adecvată și eficiență a limbii în procesul comunicării orale și scrise 4.2 folosirea structurilor morfosintactice ale limbii române standard pentru înțelegerea și exprimarea clară și precisă a intențiilor comunicative conplexe; 4.5 dezvoltarea gândirii logice și analogice, prin valorificarea competenței lingvistice, în procesul de învățare pe tot parcursul vieții.
Биология, 11-й класс, Заболевания опорно-двигательной системы человека...
Баранчук Людмила
Тема: Заболевания опорно-двигательной системы человека. Гигиена опорно-двигательной системы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Parti de vorbire si de propoziție.
corelarea denumirii cu definitia
Derivatele funcțiilor elementare. Calculul derivatelor. Reguli de derivare
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Ce trebuie să fac pentru a fi în siguranță în mediul online?
Psiholog – Sergiu Toma.
Evaluare sumativă a unității de învățare Atmosfera și Hidrosfera.
Scopul acestei activități este evaluarea conținuturilor tematice la unitatea de învățare, printr-un mod interactiv, pe platformă sunt propuși diferite tipuri de itemi, pe care profesorul le poate modifica conform necesității.
Perimetrul dreptunghiului. Probleme de aflare a perimetrului dreptunghiului
Dediu Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Lectia (2)
Placinta Daniela
„Balada celor cinci motănași” de Ion Druță. Momentele subiectului
Canișcev Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Grădinița altfel. Acasă - timp de calitate.
Sava Diana Irina
Program de activități integrate pentru preșcolari.
NEVOILE DE BAZĂ ALE ANIMALELOR.
Lecția "Nevoile de bază ale animalelor" face parte din capitolul "Animalele". Elevii trebuie să identifice aceste nevoi, să enumere principalele caracteristici ale acestora, să recunoască organele cu ajutorul cărora se realizează.
În căutarea unui loc de muncă
Țiganu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Animale de pe Glob
Activitate de clasificare a unor animale de pe Glob în funcție de mediul în care trăiește și se dezvoltă.
Valori umane
Acest produs digital conține diverse valori moral-spirituale și general-umane, care stau la temelia unei personalități, având misiunea nobilă să le cultivăm elevilor în procesul educațional.
Lecon de synthese. Le feminin des adjectifs qualificatifs
Țurcan Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Eu și familia mea
Drăgălin Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 7й класс, Свободное время. Как обратиться с просьбой
Маковей Карачеб
Тема: Свободное время. Как обратиться с просьбой Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cultura antică - arta, religia și mitologia
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lucrarea practică nr. 5: Aplicarea titrării acido-bazice la determinarea acidității/calității laptelui

Formarea Țării Românești

Noțiuni de chimie
Fixarea noțiunilor de chimie, de bază.
Clasificarea fibrelor textile naturale.
Exercițiu interactiv tip Ordonare pe grupe realizat cu aplicația LearningApps; sarcina de lucru vizează gruparea fibrelor textile naturale în cele trei grupe: organice vegetale, organice animale și anorganice.
Possessive adjectives.
Această activitate are scopul de a exersa cu partea gramaticală și cea uzuală în contextul potrivit. Competențele cheie sunt: competența digitală și cea lingvistică.
Tradiții populare de Crăciun și Anul Nou
exercițiu de consolidare
Les fruits et les legumes.
Activitate destinată elevilor ce studiază limba a doua. Scopul acesteia este de a antrena vocabularul la tema fructe și legume.
Dispozitive periferice
Evaluarea dispozitive periferice
Proverbe amestecate.
Ordonarea cuvintelor pentru a forma proverbe cu sens. Exersarea lexiei.
Numere din două și mai multe cifre.
Scopul activității noastre este de ai familiariza pe copii cu tipurile de numere, să cunoască descifrarea corectă a numerelor alcătuite din 1 sau mai multe cifre pentru un calcul corect și o numărare ordonată.
Українська мова і література, 1-й класс, Звук [ш]. Букви Шш
Рябой Алла
Тема: Звук [ш]. Букви Шш Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Modalități de caracterizare a personajului literar dramatic
Ciorescu Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Voluntariatul schimbă vieți.
Elevii clasei a X-a, cu predare în limba rusă, la subiectul lecției „Voluntariatul schimbă vieți”, realizarea sensului, prin quizlet și metoda jocul didactic, asimilează cuvinte noi, apoi le încadrează într-un discurs, apoi demonstrează legătura dintre aceste cuvinte și voluntariat,dezvoltându-și competența de comunicare orală.
Sunetul [h] şi litera de tipar h. Litera h (mică) de mână
Dediu Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Valori moral-spirituale. Respect pentru cei din jur și mediul înconjurător

Propoziţia dezvoltată (din 3-4 cuvinte). La şcoala animalelor. Cuvinte monosilabice. Semiovalul

Разговор о маме. Неизменяемые имена существительные
Маковей-Карачебан Инга
Тема: Разговор о маме. Неизменяемые имена существительные Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Povestea crocodilului care plângea, după Vladimir Colin.
Lectura ocupă locul central ca activitate intelectuală de formare -dezvoltare a personalității elevului în școală. În urma lecturii acestui textișor elevii își vor dezvolta abilități de înțelegere și receptare, interpretare și dezvoltare a trăsăturilor comportamentale.
LEGEA LUI OHM
Prin acest joc Wordwall, elevii isi vor fixa noțiunile legate de Legea lui Ohm pentru o porțiune de circuit , cat si pentru intreg circuitul.
Forest-Source of Life
An essay aimed at raising awareness about the importance of environment.
Recapitularea substantivului.
Această evaluare o putem folosi după ce s-a învățat tema ,,Substantivul".
Культура в Бессарабии Архитектура Бессарабии
Corinenco Alexandr
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Математика, 3-й класс, Сочиняем и решаем задачи
Дечева Нина
Тема: Сочиняем и решаем задачи Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Vasile Romanciuc „Tu ești stăpâna lumii”
Sava Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 9-й класс, А.С. Пушкин. "Станционный смотритель"... Урок 1/2
Соболева Майя
Тема: А.С. Пушкин. "Станционный смотритель". Тема «маленького человека» в повести. Урок 1/2 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Îngeraș-puzzle pentru Sunetul și litera Î.
Un puzzle interesant ce poate fi utilizat la ora de comunicare în limba română, la lecția sunetul și litera î,Î, în etapa de consolidare a lecției.
Cuvinte cu acelaș sens
Scopul acestui exercițiu este de ai ajuta pe copii să recapituleze cuvintele cu acelaș sens dar să și le memoreze mai bine.
Русский язык и литература, 2-й класс, Михаил Зощенко «Самое главное»
Федорина Светлана
Тема: Михаил Зощенко «Самое главное» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Модуль «Моё здоровье». Чтобы не болеть, нужно.
Leaşenco Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Cultura și religia geto-dacilor
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Proprietăți ale triunghiului dreptunghic.
Recunoașterea proprietăților triunghiului dreptunghic. Prin joc elevii vor reține mult mai ușor atât elementele triunghiului dreptunghic cât și proprietățile lui, pe care le vor aplica apoi la rezolvarea problemelor.
Barbarova Natalia
Litera V.
Elevii vor identifica mai multe cuvinte care conțin litera „V”, așezând corect în ordine literele date.
Гражданское воспитание, 5-й класс, Что такое дискриминация?
Бахрин Джонетта
Тема: Что такое дискриминация? Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Animale domestice.
Găsește umbra animalului domestic.
Русский язык и литература, 5-й класс, Устное народное творчество и его разновидности
Брижатюк Ольга
Тема: Устное народное творчество и его разновидности Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Limba și literatura română, clasa a V-a, E ziua ta, copile!
Тема: E ziua ta, copile! Учитель: Белоусов Марина Автор: Белоусов Марина Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Familie sănătoasă
Rîbalco Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Evoluția hărții politice a lumii în perioada contemporană
Cozma Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Poziția dreptelor în plan. Drepte concurente, drepte paralele și perpendiculare
Bas Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Fișă- joc tabla înmulțirii.
Fișă de consolidare ce conține exerciții de înmultire în vederea exersării înmulțirii sub formă atractivă de joc.
Algoritmi implementați în Scratch - instrucțiunile de bază.
Test formativ online realizat pe platforma Socrative. Competențe: Construirea algoritmilor cu ajutorul structurilor pentru rezolvarea unor probleme simple; Implementarea unui algoritm care conține structura secvențială şi/sau alternativă într-un mediu grafic interactiv (Scratch).
Mișcarea și repausul.
Scopul:de a recapitula și sistematiza cunoștințele elevilor la modulul "Mișcarea și repausul".
Acidul sulfuric și sărurile lui
Dîru Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Părțile secundare ale propoziției.
Test de evaluare a cunoștințelor după însușirea părților de propoziție
"Potrivește după culoare!"
Jocul se adresează copiilor de vârstă preșcolară mică și are ca scop identificarea și recunoașterea culorilor primare, precum și potrivirea borcanele colorate pe paleta de culori corespunzătoare.
Вводные слова и вводные предложения Знаки препинания при них
Мещерякова Нина
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Новелла эпохи Возрождения
Pilchin Ivan
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Русский язык и литература, 5-й класс, Изображение социальных отношений и человеческих пороков...
Брижатюк Ольга
Тема: Изображение социальных отношений и человеческих пороков в баснях И.А. Крылова Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
M.Eminescu”Crăiasa din povești”.Lectura expresivă .
Completarea cunoștințelor cu informații noi despre universul creației eminesciene.
Reading Together
Cernei Kristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Basmul "Prâslea cel voinic și merele de aur".
3.2. Confirmarea înțelegerii unui text prin răspuns la întrebări în baza lui.
Ape subterane: caracteristici generale.
Evaluarea principalelor caracteristici ale apelor subterane.
Valori naționale și europene. Contacte culturale
Nenescu Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
JOC INTERACTIV ”Ne jucăm cu sunete, silabe, cuvinte! ”.
Scopul activității: verificarea capacităţii de diferenţiere perceptiv-fonetică şi analitico-sintetică a propoziţiilor, cuvintelor, silabelor şi sunetelor în vederea pregătirii pentru însuşirea citirii şi scrierii; Obiective: Sa despartă corect cuvintele în silabe; să recunoască sunetele cu care încep cuvintele; să recunoască literele ca simbol al sunetelor; să reprezinte grafic cuvinte, propoziții și silabe. Competențe vizate: Discriminarea/diferențierea fonetică a cuvintelor, silabelor, sunetelor și asocierea sunetelor cu literele corespunzătoare.
Proiect STEAM:„Creșterea cristalelor”.
Colța Rita
Prezentarea unui plan de lucru, pentru a realiza proiectul STEAM: „Creșterea cristalelor”. Scopul: Studierea operațiilor chimice unitare, purificarea sării prin obținerea cristalelor frumoase și mari, documentarea experimentului.
Respiraţia.
Jocul Puzzle are ca scop recunoaşterea şi analizarea pe bază de planşă a organelor sistemului respirator.
Securitatea personală Siguranța în stradă și în transportul public
Eugen Nicov
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
TEST TABLA INMULTIRII.
TEST GRILĂ TABLA INMULTIRII
Mișcarea apei pe suprafața Pământului.
În cadrul acestei activități, elevii vor avea posibilitatea de a realiza corespondența dintre noțiuni specifice temei despre apa în natură și înțelesul acestora, cu ajutorul acestui joc interactiv, realizat în aplicația Wordwall, în etapa de evaluare a lecției sau de verificare a conținutului însușit în ora anterioară.
Союз как служебная часть речи
Covanji Aliona
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Развитие личности, 6-й класс, Настойчивость и труд – источники успеха
Быкова Людмила
Тема: Настойчивость и труд – источники успеха Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 12-й класс,
Гражданское воспитание, 7-й класс, Риски относительно безопасности в школьной среде
Кориненко Александр
Тема: Риски относительно безопасности в школьной среде Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Învăţarea şi odihna activă
Căldare Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Куб Кубоид
Marinici Elena
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Русский язык и литература, 6-й класс, Разряды имён прилагательных
Быкова Людмила
Тема: Разряды имён прилагательных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Moduri în care comunicăm. Scrisoarea
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 10-й класс, Свойства логарифмов
Лунгу Евгения
Тема: Свойства логарифмов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
This is my shirt
Vor fi revizuite și evaluate articolele de îmbrăcăminte, numerele și Pronumele This și These.
LES POSSESSIFS prof. ARCHIP ADA-IRINA
Un exercitiu interactiv care stârnește curiozitatea elevilor și îi motivează să învețe mai ușor limba franceză.
Învelişurile interne ale Pământului.
Exerciţiul -joc are ca scop consolidarea cunoştinţelor despre învelişurile interne ale Pământului.
„Eu” văzut de la o parte(lecția 1) (LECȚIA 1))
Sava Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Țărmurile Europei.
Recunoașterea tipurilor de țărmuri din Europa.
Apariția și răspândirea creștinismului. Creștinarea daco-romanilor

Evaluarea conținutului tematic Sports.
Unități de măsură pentru timp.
Este un Quiz pentru fixarea cunoștințelor despre unițățile de măsură pentru timp. Urmărește utilizarea corectă a unităților de măsură pentru timp și a instrumentelor adecvate.
Poligoane regulate.Arii.
Utilizarea formulelor de calcul a ariei poligoanelor regulate ,cunoscând raza cercului circumscris poligonului.
Mulțimi, Operații cu mulțimi
Mulțimi, Operații cu mulțimi. Este un exercițiu de asociere a noțiunilor creat cu aplicația learningapps.
Mă accept pe mine și pe cei din jurul meu
Viorica Acimiz
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Химия, 10-й класс, Система физических величин, используемых для характеристики вещества
Гурэу Владлена
Тема: Система физических величин, используемых для характеристики вещества Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Scrierea cu cifre romane.
Este o activitate organizată pentru elevii de clasa a III-a, în cadrul căreia am urmărit realizarea competenței specifice - Utilizarea numerelor în calcule - formarea, scrierea şi citirea numerelor folosind cifrele romane.
Recapitularea subordonatelor.
Scopul activității este de a recapitula și de a consolida subordonatele - predicativă, atributivă, completivă directă, condițională, concesivă.
Физика, 9-й класс, Оптическая призма. Дисперсия света
Вангелий Виктория
Тема: Оптическая призма. Дисперсия света Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Acizii. Compoziția, clasificarea, denumirile.Proprietățile chimice generale ale acizilor
Corelarea compoziției substanței cu denumirea, clasa de compuși, proprietățile chimice ale acizilor.
It’s on the desk
Jelihovschii Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unități de măsură pentru lungime.
Evaluarea cunoștințelor despre măsurarea lungimilor, prin exerciții de selectare, de aproximare și probleme aplicative.
Caracteristica elementelor chimice conform sistemului periodic
Caracteristica elementului chimic Oxigen
Învelişurile interne ale Pământului.
Joc- Puzzle Consolidarea cunoştinţelor despre structura internă a Pământului.
Adunarea și scăderea nr naturale in concentrul 0-30
Joc "Vrei sa fii miliardar"
Джек Лондон. Рассказ "Любовь к жизни
Sanduleac Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Numerele naturale de la 11-20.Relații de comparație a numerelor naturale.
4.3. Compararea și ordonarea numerelor naturale 0-20.Reflecție.
Comportamentul recomandat în caz de atac terorist
Buruiană Ala
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
„Mică croitoreasă”. Literele: Rr, Nn, â
Taucci Liudmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Media – un instrument al comunicării și al puterii

Clothes
Clothes vocabulary In this section, you will be able to find out different types of clothing in English and greatly grow your vocabulary.
Apele Eurasiei.
Activitatea poate fi desfășurată la sfârșitul lecției, pentru a consolida materialul studiat.
Șir de numere reale. Clasificări
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mulțimi. Moduri de definire a mulțimilor
Arama Maia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unit 5 Lesson 4, " Play Safe and Stay Safe" .
Livitchi Irina
Competențe
Vara. Semne ale anotimpului de vară

Afinități estetice expresioniste în creația lui Nichita Stănescu și Grigore Vieru
ElenaVorotneac
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Energia soarelui

Reputatia Online RU
5 Reputatia Online RU
Ce litere gustoase!
Gnatiuc Mariana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Digital Education: opportunities, challenges, and responsibilities. Part 1

Împărțirea unui polinom la binomul X-a. Teorema lui Bézout

Познание мира, 5й класс, Разнообразие животных
Песцова Надежда
Тема: Разнообразие животных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Perspectivă la 3 PUNCTE de fugă
Pornind de la tema anterioara prin redarea spațialității la 2 puncte, perspectiva la 3 puncte deformează forma subțiind prin al treilea punct. Trei puncte de vedere sunt minunate atunci când doriți să redați obiecte sau scene din punct de vedere anormal de ridicat sau scăzut. Distorsiunile pe care le aduce cel de-al treilea punct de dispariție în compoziția dvs. au adesea un efect foarte artistic și fac chiar și cel mai simplu concept mai interesant.
Cuvântul - parte de propoziție.
Utilizarea corectă a cuvintelor în reproducerea unor informații.
Население и населенные пункты Республики Молдова
Ababii Nadejda
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Rezolvarea problemelor utilizând proceduri
Blanita Liliana
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Intercultural Dialogue. Intercultural Communication
Matreniuc Emma
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Drepte paralele tăiate de o secantă
Lectie in Livresq interactivă
Valori moral spirituale. Învăț să fiu om.
Recunoașterea valorilor moral spirituale și a non-valorilor.
Poveste despre dărnicie
Evaluarea cunoștințelor elevilor
Pregătire pentru BAC. Funcția exponențială. Ecuații și inecuații exponențiale.
Olednic Tatiana
Test de verificare a cunoștințelor la modulul ”Funcția exponențială”.
Изучение природы
Daria Sandul
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Sistematizarea și generalizarea la ;,Fenomenele mecanice,,
Activitatea se numește ,,Roata norocului,, pe platforma Wardwall.net Scopul de a reaminti noțiunile studiate din capitolul dat. Competențe de gestionarea cunoștinților și capacităților din domeniul fizicii prin rezolvarea de probleme și situații-problemă cotidiene,manifestând atenție și creativitate.
Geografia Transilvaniei, Moldovei, Banatului.
Scop: cunoașterea geografiei provinciilor istorice românești, Transilvania, Banat, Moldova. Competențe: identificarea cadrului natural (relief, climă, vegetație, sol) și a principalelor orașe ale Transilvaniei, Banatului, Moldovei.
Pronumele. Actualiyare
elevii trebuie s[ identifice tipurile d pronume studiate.
Comunicarea. Tipuri, niveluri.
Este o fișă care permite verificarea cunoștințelor elevilor la tema ,,Comunicarea”. CS.2.
Unit 2. Lesson 1. Autumn.
Activitatea are ca scop îmbunătățirea abilităților gramaticale. Elevii vor revizui și consolida tema pluralului substantivelor.
Informația
Lișman Doina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
La légende de Trajan et Dochia.
Le mythe de l’ethnogenèse roumaine
Lectia2
Garaba Mariana
Balada Miorița.
Leancă Mariana
O reactualizare a acunoștințelor pe conținutul baladei care are ca scop evaluarea achizițiilor într-o manieră distractivă și interesantă ce ar motiva elevul să aleagă răspunsul plauzibil.
Disocierea electrolitica a bazelor 3
Dîru Mariana
Procesul tehnologic de fabricare a firelor.
Exercițiu tip Ordine simplă realizat cu aplicația LearningApps în cadrul căruia elevii trebuie să ordoneze operațiile din procesul tehnologic de fabricare a firelor. Activitatea este destinată elevilor din învățământul profesional și tehnic, ea vizând dobândirea de competențe necesare angajării pe piața muncii în una din ocupațiile domeniului de pregătire profesională Industrie textilă și pielărie.
Lectia3
Subotin Iurie
Русский язык, 7-й класс, Дуб и ветер. Имя прилагательное
Ляшенко Ольга
Тема: Дуб и ветер. Имя прилагательное Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Protecţia omului la locul de muncă
Grecu Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Дистанционное обучение: рекомендации родителям
Cotorobai Alisa
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
”Proprietăți și utilizări ale metalelor”.
Activitate interactivă de tipul chestionar concurs cu variante multiple cu scopul de a consolida informațiile asimilate în cadrul lecției ”Proprietăți și utilizări ale metalelor”.
Физика, 11-й класс, Внутренняя энергия
Макевнина Ольга
Тема: Внутренняя энергия Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Vorbim corect în limba română.
Exerciţiul e creat cu scopul de a exersa deprinderile de scriere şi vorbire corectă.
Русский язык и литература, 5-й класс, Орфограмма. Части слова. Место орфограмм в словах
Брижатюк Ольга
Тема: Орфограмма. Части слова. Место орфограмм в словах Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Școala de tapiserie din Chișinău
Prezintă Ana Simac, doctor în studiul artelor, profesor universitar. Arta tapiseriei moderne reprezintă un fenomen artistic cu frumoase tradiții textile multiseculare. Covorul popular, textilele de interior, broderiile și țesăturile de cult au servit drept sursă de inspirație pentru constituirea unui nou domeniu textil bine conturat în Republica Moldova. Filmul face parte din serialul „Arta și mitopoetica orașului Chișinău”, director de proiect Aliona Grati, regizor - Diana Pidghirnîi, imagine - Grigore Rață, editor de imagine - Diana Busuioc, selecție muzicală - Galina Dimitrova, grafică - Aureliu Busuioc, lectură - Iulian Proca.
Химия, 12-й класс, Химическое равновесие
Дымовская Галина
Тема: Химическое равновесие Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Права, обязанности и взаимоотношения между членами семьи...
Маковей-Карачебан Инга
Тема: Права, обязанности и взаимоотношения между членами семьи. Имена существительные, употребляемые только в единственном/множественном числе Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Continuarea și completarea unor succesiuni de numere asociate după o regulă simplă
Pârcălab Iuliana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Propoziţia simplă. În livadă. Cuvintele trisilabice. Linii, cârligul, ovalul

Noţiuni de artă plastică. Ramuri ale artelor plastice.
Justificarea impactului artelor plastice în contexte culturale, sociale, personale. Observarea și compararea operelor de pictură, grafică, sculptură, arhitectură, artă decorativă aplicată. Identificarea ramurilor artelor plastice. Grupează imaginile conform ramurilor artelor plastice.
Problema lichidari decalajelor dintre state
Comendant Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Literele A, M, U, I, N.
Exersarea citirii cu literele învățate.
Sortează sinonimele și antonimele cuvântului "jovial".
Sortarea sinonimelor și antonimelor cuvântului "jovial"
Exerciții de comunicare și argumentare.
Activitatea are ca scop dezvoltarea competențelor de comunicare orală și scrisă, dar și de argumentare a unei opinii la elevii de liceu. Am selectat multe imagini interesante, lecții filamte, videouri utile despre vorbitul în public, joculețe pe Wordwall și sinteze care îi ajută să-și aprofundeze cunoștințele dobândite.Consider că este o sinteză de exerciții menite să aprofundeze cunoștințele legate de tema comunicării și argumentării opiniei.
Never Give Up
Jalbă Eudochia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Răspund corect.
O activitate ce se poate folosi cu succes în asincron! Elevii observă imaginile și răspund întrebărilor!Se consolidează cunoștințele referitoare la părțile de vorbire învățate!
Математика, 12-й класс, Сечение призмы: параллельное основанию, диагональное, содержащее высоту
Радилова Марианна
Тема: Сечение призмы: параллельное основанию, диагональное, содержащее высоту Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Noțiunea: Matrice. Cazuri particulare
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 10-й класс, Характеристика химических элементов главных подгрупп I-IV периодов....
Дымовская Галина
Тема: Характеристика химических элементов главных подгрупп I-IV периодов по их положению в ПСХЭ Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Evolutia culturii în epoca modernă
Vacarciuc Daniela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Perechi identice (1 Decembrie)
Un joc ce dezvoltă atenția distributivă, spiritul de observație, capacitatea de concentrare, viteza de reacție.
Scrierea cuvintelor cu cratimă.
Exerciţiul are ca scop stabilirea regulei de scriere corectă a ortogramelor învăţate.
“Sa ne cunoastem stramosii!”
- sa utilizeze corect termenii istorici - sa localizeze in spatiu evenimentele istoriei - sa identifice surse istorice - sa stie care au fost dacii, romanii si conducatorii acestora - sa inteleaga procesul de “romanizare” - sa utilizeze platforma Kahoot - sa dobandeasca competente noi prin jocuri virtuale
#1 Imaginea trucată & deepfake ca formă de manipulare
Natalia Strogoteanu, Mădălina Grosu, Leonid Bzovîi
Serialul reprezintă un suport didactic pentru profesorii și elevii care au optat pentru disciplina opțională „Educație pentru Media”. Episoadele video abordează teme din manualele treaptei gimnazială și liceală, într-un format interactiv, accesibil și explicit. A fost lansat în 2020, în cadrul Hackathonului media „Puterea a cincea", ediţia a 6-a, desfăşurată de Centrul pentru Jurnalism Independent.
Easter.
This activity improves pupils' vocabulary.
English. the 7th grade. Arts and crafts
Exersarea vocabularului prin metode interactive.
Găsește umbra.
Copiii își vor verifica competențele matematice, își vor verifica cunoștințele despre formele geometrice.
Operații cu fracții algebrice
Dediu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
М. А. Шолохов "Судьба человека
Soboleva Maia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Posibilitatile combinatorii ale pronumelui.
Un exercițiu care verifica notiunile învatate de elevi în momentul predarii functiilor sintactice ale pronumelui și ale adjectivului pronominal.
Gândim digitalI. Instrucțiuni
Lișman Doina
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Биология, 10-й класс, Роль Моховидных в природе и жизни человека
Баранчук Людмила
Тема: Роль Моховидных в природе и жизни человека Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Reacţii termonucleare. Energetica termonucleară.
Balmuș Olga
Activitatea este recomandată pentru etapa „ Evocare”. Elevii nu au nevoie de cont.
Intervalele muzicale
Evoluarea cunoştinţelor la tema intervalele. Copii vor cunoaşte denumirea, notarea intervalului şi mărimea lui cantitativă.
Formarea statului independent Țara Moldovei
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adjectivul.Exerciții aplicative.
Este o activitate interactivă , care urmărește să evalueze cunoștințele elevului despre adjectiv ca parte de vorbire.
Respectul și înțelegerea în relațiile de prietenie
Munteanu Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
ÎNMULȚIREA
înmulțirea numerelor formate din zeci și unități cu un număr format din unități
Русский язык и литература, 3-й класс, Распространённые и нераспространённые предложения
Соммер Наталья
Тема: Распространённые и нераспространённые предложения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Atenție la cabluri rupte
Premier Energy Distribution
Dacă vedeți un cablu rupt, e semn de premejdie. Sunați imediat la 022 43 11 11. Până ajunge echipa de intervenție, o.coliți și nu atingeți conductoarele electrice căzute avariat la pământ sau care atârnă accidental de pe piloni și copaci. Marcați locul și supraveheați-l pentru a evita electrocutările. Explicați copiilor regulile de securitate și protejați-i de pericole.
Tipurile de roci.
Prin această activitate elevul va avea opurtunitatea de a determina exemple de roci sedimentare
Adjectivul
Oleinic Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Simţurile - cercetaşii creierului.
Exerciţiul - joc are ca scop consolidarea cunoştinţelor, relevarea importanţei vitale a organelor de simţ pentru om.
Химия, 10-й класс, Ядерная модель атома
Гурэу Владлена
Тема: Ядерная модель атома Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mișcarea națională a
Cerbușca Pavel
românilor din Basarabia și teritoriile din stânga Nistrului (1917-1918) Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Față în față: cum învăț să comunic asertiv?
Daniela Terzi-Barbaroșie
Față în față: cum învăț să comunic asertiv?
Химия, 7-й класс, Химия - наука о веществах. Правила охраны здоровья и техника безопасности...
Репалов Татьяна
Тема: Химия - наука о веществах. Правила охраны здоровья и техника безопасности в кабинете химии Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Лес. Живые существа леса
Tihonova Svetlana; Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Blackboard vs Computer
Zbanca Evelina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 8-й класс, Гендерная дискриминация
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Гендерная дискриминация Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык, 6й класс, Не стыдно помогать, стыдно в стороне стоять. Спряжение глаголов на -ся (-сь)
Волковская Мария
Тема: Не стыдно помогать, стыдно в стороне стоять. Спряжение глаголов на -ся (-сь) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Triunghi. Triunghiuri congruente. Cazurile de congruenţă a triunghiurilor oarecare
Arama Maia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Australia, caracterizare generală.
Activitatea poate fi desfăşurată la începutul lecţiei pentru a observa ce cunoştiinţe generale au elevii despre continentul Australia.
Compararea și ordonarea numerelor naturale.
Pentru etapa de evocare pentru compararea și ordonarea numerelor naturale.
Africa
Identificarea și cunoașterea obiectivelor geografice
ORGANIZAREA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ
SCOPUL: Evaluarea localizării raioanelor din Republica Moldova.
Regimuri totalitare în Europa interbelică: fascism, nazism, comunism
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Legile curentului electric staționar. Partea 2
Burleai Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Lectia4
Sărbuşan Galina
Presiunea corpului solid

Fraza. Propozițiile subordonate.
Este un test interactiv care are scopul de a consolida cunoştinţele elevilor despre propozițiile subordonate.
MÂNDRIA DE A FI ROMÂN -STĂPÂN PE PĂMÂNTUL STRĂMOȘESC!
Realizat cu aplicatia Learning Apps, exercițiul joc include șapte interacțiuni in web 2.0, cu sarcini diversificate care pun în valoare istoria românilor. Exercițiul are la bază vizionarea unui videoclip, întrerupt de rezolvarea sarcinilor interactive. Consider că este valoros prin trezirea sentimentului de patriotism și de valorizare a trecutului glorios al poporului român.
Les Français et les vacances d’été
Turcan Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Mediile de viaţă.
Jocul are ca scop evaluarea cunoştinţelor despre mediile de viaţă.
Legea atracției universale. Intensitatea câmpului gravitațional. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Metoda trierii
Braga Lidia
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
ÎN LUMEA POVEȘTILOR.
Verificarea cunoștințelor despre povești într-un mod distractiv.
Une nuit mouvementée
Consolidarea vocabularului la textul "Une nuit mouvementée".
Fructele dulci ale Toamnei, de Lucia Muntean-memorizare.
Este o fișă de lucru care conține o poezie video pentru memorizare și recunoașterea elementelor acesteia.
Exerciţii de consolidare cu toate operaţiile matematice/clasa a IV-a.
Consolidarea terminologiei matematice prin rezolvarea de exerciţii cu operaţiile matematice studiate.
Rearanjeaza cuvintele!
Așezarea corectă a cuvintelor în propozitie.
Past tense
Este un exercitiu de exersare a timpului trecut. Elevii trebuie să aleagă varianta corectă.
Elemete de geometrie (clasa a V-a).
Activitatea este creată cu Testmoz, este un test interactiv care poate fi folosit la evaluare sumativă.Conţinuturile revizuite: Puncte şi linii. Poziţii relative a două drepte. Perimetrul şi aria unei figuri. Se evaluează competenţele specifice: 3.1 Identficarea şi aplicarea în diverse contexte a terminologiei aferente noţiunilor geometrice şi unităţilor de măsură studiate; 3.2 Identificarea figurilor geometrice în situaţii reale sau modelate; 3.5 Determinarea perimetrilor, a ariilor figurilor studiate; 3.6 Efectuarea transformărilor ale multiplilor şi submultiplilor unităţilor de măsurări pentru lungime, arie. Testul este accesibil pentru elevii claselor a V-a.
Educație digitală. Evaluare finală.
Recunoaşterea dispozitivelor digitale și a regulilor de utilizare. Recunoaşterea pericolelor utilizării incorecte sau abuzive a dispozitivelor digitale. Recunoaşterea formelor (modelelor) de comunicare, care implică dispozitive digitale.
Математика, 6-й класс, Множество натуральных чисел
Гордилова Ирина
Тема: Множество натуральных чисел Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Obiectele din componența documentelor. Web texte
Juc Viorica
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Prisma dreaptă. Arii, volumul.
O fișă de lucru , prin care elevii vor învăța să calculeze aria suprafeței totale, laterale și volumul prismei drepte.
Igiena personală, fundamentul sănătății fiecărei persoane
Botnari Ina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Formulele unghiului dublu
Baş Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Salinschi Lilia
Язык HTML. Списки
Doronina Elena
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Primul Război Mondial și
Cerbușca Pavel
urmările lui (1914-1918) Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 12-й класс, Свойства и применение сложных эфиров
Деньговская Лилия
Тема: Свойства и применение сложных эфиров Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Indo-europenizarea. Popoare și limbi indo-europene
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tehnica citirii în gând și cu voce. Textu-suport: „Fram, ursul polar” după Cezar Pertescu.
Focșa Aliona
Fiece text, de obicei, are un titlu, un autor, are personaje principale și secundare, este la o anumită temă și transmite o învățătură. Textul artistic conține și mijloace artistice. Fiecărui text cu o învățătură i se atribuie și un anumit proverb.
An invitation to the village
Mirciu Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cooperarea și prietenia
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Sintaxa.Propziții subordonate.
Test de evaluare sumativă.
Regnul Animal
Activitatea are scopul de a dezvolta competența utilizării vocabularului științific pentru consolidarea conținutului tematic: Regnul animale
Unit 4.Lesson Five. The sights of London.
Propun o activitate la această temă care are ca scop evaluarea cunoștințelor elevilor în ceea ce privește Marea Britanie și obiectivele turistice din Londra.
Aldehidele.
Activitatea poate fi utilizată pentru a argumenta legătura cauză-efect dintre compoziția –structura – izomeria –nomenclatura – proprietățile – obținerea–utilizarea compușilor carbonilici( aldehide).
Aniversare matematică-Operații de adunare și scădere cu numere cuprinse între 0-30
Citim, înțelegem mesajul, selectăm, calculăm.
Maladii ereditare.
Scopul acestei prezentări este să se aducă la conoștință elevilor despre maladiile ereditare, cauzele apariției, manifestările acestor boli și profilaxia lor.
Unit VI, Lesson 1 The news you care about.
Mucea Irina
Learning the new vocabulary and using it in the corresponting task. Finding facts about Oprah Winfrey.
încălzirea minții la începutul orei.
-să prezinte interes pentru activitate şi dorinţă de afirmare; - să participe activ la jocuri - să execute mişcări sugerate de imagini, texte sau sarcini cerute de învăţătoare
Geografia, Clasa 12, Lecția 3, Partea 2
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Substantivul.Exerciții aplicative.
Activitatea urmărește să-i ajute pe elevi să-și consolideze cunoștințele despre substantiv ca părte de vorbire. Poate fi utilizată la orele de consolidare și dezvoltare a materiei, cât și ca o evaluare formativă.
Încrengătura Cordate.Clasa păsări.
Edpuzzle e realizat pentru subiectul :,,Clasa păsări” și are drept scop revizuirea structurii și funcțiilor sistemelor și aparatelor vitale ale păsărilor
ADUNAREA 0-10
JOC DE CONSOLIDAREA A LITERELOR 0 -10
FUNCȚII INTEGRABILE - PROPRIETĂȚI.
O recapitulare și reactualizare de cunoștințe: Proprietățile funcțiilor integrabile! Lecția este sub formă de joc, wordwall.net, cu completare de răspuns!
Notiune de matrice. Cazuri particulare.
Ovcinnicova Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Teorema reciprocă. Exemplu, contraexemplu. Metoda reducerii la absurd
Lavric Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Locul sunetului C.
Identificarea poziției sunetului C în cuvinte. Dezvoltă auzul fonematic. Contribuie la consolidarea pronunției corecte.
Математика, 5-й класс, Вычитание обыкновенных дробей
Остафийчук Алла
Тема: Вычитание обыкновенных дробей Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Гражданское воспитание, 12-й класс,
Generalizarea cunoștințelor la Substanța - componenta materiei.
Să demonstreze abilități de a lucra cu noțiunile studiate și să manifeste creativitate în rezolvarea testului.
#17 Ce este bullyingul? || Abraziv
Serialul reprezintă un suport didactic pentru profesorii și elevii care au optat pentru disciplina opțională „Educație pentru Media”.
Pronumele.
Pușcașu-Gavrilă Simona
Identificarea corectă a pronumelor și a adjectivelor pronominale învățate.
Regimul alimentar
Spinei Lilia
sănătos Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Strategii de soluționare a conflictelor
Viorica Acimiz
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Suita.
Elevii vor cunoaste la final constructia suitei clasice.
Libertatea personală între necesitate, dorință și limite
Blanari Albina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Etnogeneza românească
Lecția Etnogeneza românească este o lecție interactivă realizată pe platforma Livresq. Cuprinde elemente interactive de tip audio, video, galerie, chestionar. Lecția prezintă contextul în care se formează poporul român, definește termenii de romanizare, etnogeneză, migrație, substrat, strat, adstrat, limbi și popoare romanice.
Puncte de vedere asupra deciziilor și identității
Cerbusca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Domeniile profesionale şi punctele mele forte - Profilul meu

Развитие личности, 9-й класс, Потребности, желания и ресурсы
Романчук Ольга
Тема: Потребности, желания и ресурсы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Relația dintre un tânăr
Țiganu Tatiana
și o tânără Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Locuțiunile verbale.
Identificarea sensurilor locuțiunilor verbale.
Lecție-lectură "Piatra
Zaporojan Eugenia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Unu/a-mult/e
Identificarea pluralului cuvintelor
Структура растительной и животной клетки
Мущински Галина
Тема: Структура растительной и животной клетки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Comunicarea reală vs comunicarea virtuală
Blanari Albina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Hidrocarburile. Alcanii: formula generală, seria omoloagă, proprietăți fizice

https://wordwall.net/ro/resource/3013098
Pornind la ”vânătoarea” de case (în această activitate), contribuim la dezvoltarea capacității de concentrare, dexteritate, prin identificarea și diferențierea unor elemente date.
Математика, 10-й класс, Логарифмические неравенства
Лунгу Евгения
Тема: Логарифмические неравенства Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Atom. Element chimic.
Test interactiv de fixare a cunoştinţelor la sfarşitul lecţiei de predare a noţiunilor despre atom, element chimic.
Good Comes from Doing Good.
Munteanu Elvira
Este un test ce se bazeaza pe textul "Good comes from doing good"( Unit 6 lesson 3). Aceasta sarcina ajuta sa evaluam elevii.
Українська мова і література, 6-й класс, Якісні, відносні, присвійні прикметники...
Чебан Анжела
Тема: Якісні, відносні, присвійні прикметники. Павлик і його оточення Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Органы выделения человека
Coșcodan Diana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Lecție introductivă
Copiilor li se propune să realizeze o compunere despre vară conform anumitor cerințe.
Popoare de ieri și de azi.
Testul Kahoot conține 20 de itemi de tipul "Adevărat sau Fals", "Tastează continuarea răspunsului" , "Puzzle" sau "Alege varianta corectă",,referitoare la greci, romani, celti, gali, turci si urmașii acestora.
Русский язык и литература, 9-й класс, Идейный смысл и художественное своеобразие...
Соболева Майя
Тема: Идейный смысл и художественное своеобразие «Слова о полку Игореве» (3/3) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Vecinii numerelor
Scopul activității este de a ordona numerele în concentrul 0-100, în ordine crescătoare, descoperind numerele care lipsesc. Se dezvoltă, prin această activitate, competențe matematice de bază, numărarea și recunoașterea numerelor naturale până la 100. Conținuturile vizate sunt cele de citire, formare, compunere de numere.
Русский язык и литература, 1-й класс, Предложение
Шептефраць Алина
Тема: Предложение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Scriere funcțională (copieri, transcrieri, dictari, autodictari)
Dediu Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Modulul I : Antreprenorul- obtiune de cariera profesionala
Activitatea este destinata elevilor care studiază disciplina : Bazele antreprenoriatului Competente: Identificarea oportunităților pentru dezvoltare personală și profesionala
Adunarea și scăderea în concentrul 0-100. Forme de relief
test de evaluare integrat ce vizează formarea competențelor matematice privind adunarea și scăderea nr. nat. în concentrul 0-100 și identificarea unor fenomene, relații, regularități, structuri din mediul apropiat, respectiv, formele de relief
Lectia (1)
Oleinic Viorica
Химия, 8-й класс, Получение оксидов
Терлецкая Алла
Тема: Получение оксидов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 12-й класс, Кислотно-основная классификация катионов
Дымовская Галина
Тема: Кислотно-основная классификация катионов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Poziția sunetului a în cuvânt
exersarea auzului fonematic; identificarea poziției inițiale și de mijloc a sunetului a în cuvinte
Legume buclucașe.
Această activitate dezvoltă copiilor preșcolari atenția și spiritul de observație, îndemânarea și gândirea, prin asocierea imaginilor cu legume.
Meals and Table Manners.
Scopul activității este de a evalua elevii în timp ce vizionează un filmuleț la tema dată.
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо слов с буквой Ю, предложений
Овсянникова Елена
Тема: Письмо слов с буквой Ю, предложений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sunetul și litera ,,Z".
Exerciții de recunoaștere a sunetului ,, Z" în cadrul unui cuvânt,poziția sa.Reflecție.
Cultura mediatică în contextul provocărilor sociale
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cine suntem? (Lecția 1) (LECȚIA 1))

Exercițiul 2 - Realizarea corespondenței între numele personajelor și însușirile lor, așa cum reies acestea din text.
Lectia (7)
Orbu Galina
Why do you like summer, part 2
Olaru Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Martea Lilia
Unité 1. Leçon 1. Chacun et tous.
Exercițiu de exersare a vocabularului
Complementul.
Se poate folosi la etapa de reflecție la tema complementul.
Русский язык и литература, 1-й класс, Согласные звуки [з], [з']. Буквы З, з
Самошина Светлана
Тема: Согласные звуки [з], [з']. Буквы З, з Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Evaluare sumativă clasa a V-a.
Materialul se poate folosi pentru evaluarea elevilor de clasa a V-a, la sfârșitul primului semestru. Se vor verifica noțiuni legate de verb (moduri, timpuri, valori ale verbului), elemente de lexic (sinonime, antonime, câmp lexical) și noțiuni de fonetică.
Velier 3D
Este o lectie da navomodelism pentru elevii incepatori, de constructia unui velier 3D pentru dezvoltarea abilitatilor practice si insusirea operatiilor specifice tehnicilor de lucru combinate.
Sinonime
Îmbogăţirea vocabularului
Adunarea și scăderea până la 100 cu trecere peste ordin.
,,Potrivește răspunsul corect,, este o activitate de calcul mintal menit să întărească și capacitatea copilului de calcul oral cu repere. Competența specifică 2, sub-competența 1.1.
Piramida patrulateră regulată.
Elevii trebuie să recunoască prin asociere elementele unei piramide patrulatere regulate în cel mai scurt timp. La final se realizează un clasament.
Limba engleza
Crearea prezentarilor în Google Drive. înserarea textelor și imaginilor.
Dumbravă Natalia
Activitate sub formă de concurs pentru analiza-sinteza materiei teoretice studiate.
Defecte de structură ale lemnului
Cuvinte încrucişate - descoperirea defectelor de structură ale lemnului
Развитие личности, 4-й класс, Физические и умственные усилия
Коржикова Арина
Тема: Физические и умственные усилия Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Спутник Земли — Луна
Dumanova Elena
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Succesiunea anotimpurilor
State Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Proverbe despre muncă și hărnicie
Elevii vor potrivi fiecare casetă pentru a reîntregi proverbul.
Subiectul-consolidare.
Exercițiul vizează actualizarea cunoștințelor despre subiect.
Проект STEAM. История в изображениях
Papușina Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Presiunea. Legea lui Arhimede.
Elemente noi de limbaj specific. Puzzle.Asociați noțiunile individuale cu fiecare grupă. descoperiți imaginea din spatele puzzle-ului.
Dezvoltarea postnatală a omului
Chirița Elena
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Legentady Past, Part 2
Cernei Kristina
Coloana Sonoră - ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Speciile genului liric.
Elevii clasei a X-a, la subiectul lecției „Speciile genului liric”, reflecția, prin Jeopardylabs și metoda argumentarea, își autoevaluează cunoștințele și își argumentează răspunsurile, dezvoltându-și competența de comunicare orală.
Xena, balerina din iarbă.
Litera X - poveste prezentată în format PowerPoint filmată cu aplicația LOOM
Lectia2
Costru Lucia
Adunarea numerelor întregi. Scăderea numerelor întregi.
Un joc interactiv de tipul: ,,Jocul milionarii ", util în autoevaluarea capacităţilor elevilor la conţinuturile tematice : Adunarea numerelor întregi. Scăderea numerelor întregi. Opusul numărului întreg . Proprietăţi ale adunării numerelor întregi.
Evaluare sumativă. Învăț să fiu om.
Tofan Inga
3.1 Identificarea valorilor moral-spirituale în situații concrete de viață.
Действия в чрезвычайных ситуациях
Saliiciuc Galina; Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Domnitorii Moldovei
Careu de cuvinte creat pentru a dezvolta atenția.
Asemănarea figurilor. Triunghiuri asemenea
Obletsova Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Правильное поведение в местах с высокой степенью риска преступности
Baranciuc Liudmila
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Metode generale de obținere a metalelor

Funcţii sintactice ale pronumelui relativ.
9. Operaţionalizarea terminologiei lingvistice şi literare, în limita standardelor de conţinut.
Responsabilitatea legală și morală
Petrovici Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Unghi înscris în cerc
Izmană Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (3)
Braguța Ina
Ungureanu Svetlana
Cine sunt și care-mi sunt valorile?
Psihologă – Daniela Terzi-Barbăroșie.
Sunetul [e] şi litera de tipar e. Litera e (mică) de mână
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Câmpul electric.
Este un joc de rearanjare a cuvintelor pentru a obține o definiție corectă. dezvoltă CS-1.
Baltag Stela
Numarul si cifra 6
Scop:Intelegerea numarului 6, ca simbol al multimii care are 6 elemente. -înţelegerea modului de formare a numărului 6; -intuirea numărului şi cifrei 6; -dezvoltarea deprinderii de utilizare corectă a limbajului matematic adecvat.
Cuvinte cu înțeles asemănător
Exercițiile prevăzute în acest joc sunt forte interesante. Elevii vor fi încântați să le rezolve și de asemenea își vor îmbogăți vocabularul, potrivind perechile de cuvinte cu același înțeles.
Am curajul să mă implic în comunitatea mea
Margine Eugeniu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
ADE-DS CUNOAȘTEREA MEDIULUI-ANOTIMPURI
Evaluare finală grupa mare. Recunoașterea celor patru anotimpuri, a caracteristicilor acestora și asocierea caracteristicilor cu anotimpul corespunzător.
Reflexia luminii. Legile reflexiei. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Structura plantei.
Scopul acestui exercițiu este de ai ajuta pe copii să diferențieze mai ușor părțile componente ale plantei, cît și rolul lor.
Lectia1
Terletska Alla
Информатика, 10й класс, Техника безопасности и организация рабочего места
Макарь Любовь
Тема: Техника безопасности и организация рабочего места Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Activitatea populației în agricultură, industrie și transporturi: caracteristici generale.
Să cunoască și să explice importanța principalelor activități ale omului: agricultură, industrie și transporturi.
Jobs
Zbancă Evelina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
a fill in activity Present Simple
A fill in activity pentru consolidarea cunoștințelor timpului Present Simple
Dante Alighieri și Divina Comedie.
Munca Margareta
Activitate interactivă despre cele mai importante lucruri despre Dante Alighieri și Divina Comedie.
Acte de parole
Scopul acestei activități este fixarea expresiilor, cuvintelor și întrebărilor specifice cererii și întrebării prețului produselor. Dialogul îl pune pe elev în situația concretă de a vorbi și de a se descurca în activitățile cotidiene. Activitatea este destinată elevilor cu nivel A1-A2/ L2.
Leul și cățelușa, de Lev Tolstoi.
Conține diverse metode interactive (Diagrama Venn, Graficul T, Explozia Stelară etc.); elevii vor explora textul; vor caracteriza personajele; vor elabora planul de idei ș.a.
Pluralismul și consensul în luarea deciziilor
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
FORMULE CHIMICE.
Activitatea evaluează cunoștințe referitoare la formula chimică și denumirea compușilor chimici aparținînd categoriei substanțe compuse: oxizi, acizi, baze, săruri.
Countries and People
Ceban Corina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Recapitulare- Unitatea de învățare 1 ( Orizontul. Puncte cardinale. Mijloace de orientare. Planul. Harta.).
Testul Kahoot poate fi folosit ca evaluare sumativă la finalul primei unității de învățare.
Развитие личности, 10-й класс, Типы общения
Салтановская Галина
Тема: Типы общения Салтановская Галина Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adunări, scăderi, înmulțiti-Consolidare.
Este un joc de consolidare a operațiilor matematice ( adunare, scădere și inmulțire).
Echilibrul dintre interesele majorității și ale minorității
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
SORTARE SI CLASIFICARE
SORTARE
Evaluare. Oda XIV - Lui Postumus
1.3. Aprecierea viziunilor asupra lumii și asupra omului reflectate în texte literare din epoci/curente diferite.
Summer Quiz.
Exercițiu interactiv în limba engleză, de tip quiz cu alegere multiplă, prin care se evaluează cunoștințele de vocabular și de cultură generală ale elevilor de clasa a X-a.
Vecinii României
Elevii trebuie să aleagă varianta corectă! Un joc atractiv și captivant, ce își propune să consolideze cunoștințele referitoare vecinii României.
Imagini liniare cu ajutorul cariocilor.
Tutorial. Unități de competență: Utilizarea la nivel elementar a materialelor grafice, a tehnicilor corespunzătoare.
Numărul și cifra. Cireșile.
Evaluarea și consolidarea cunoștințelor referitor la raportarea numărului la cantitate și invers.
Mediul ecologic. Contribuția fiecăruia la protecția mediului.
Busuioc-Pojoga Rodica
Exercițiul poate fi propus la etapa de Evocare cu scopul de a-i sensibiliza pe elevi și a-i ajuta să recunoască activitățile omului și consecințele acestora asupra mediului. Despre cele din urmă se va discuta după realizarea exercițiului propus.
Adunarea și scăderea numerelor naturale.
Rezolvarea de exerciții de adunare și scădere cu trecere peste ordin în concentrul 0-1000 și exerciții de aflare a termenului necunoscut
Cum ne pricepem să rezolvăm și să creăm probleme.
Ordonează piesele din puzzle, crează şi rezolvă problema.
Tainele cărții. Agenda de lectură a cărților citite.
Fișa propune mai multe formule de început pentru a intervieva .
Viteza unui mobil.
Joc wordwall pentru consolidarea elementelor ce descriu viteza unui mobil ca mărime fizică.
Joc online: ,,Descoperă numele meu!/ Animale domestice,,
Joc online: ,,Descoperă numele meu!/ Animale domestice,, prin intermediul căruia copiii își dezvoltă atenția, viteza de lucru. Obiectivele urmărite: analiza fonematică a cuvintelor, sesizarea succesiunii sunetelor din denumirea animalelor; recunoașterea literelor mari de tipar; dezvoltarea vocabularului; exersarea structurii propoziționale.
Combustibili. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Should/ Should have
Această activitate are ca scop consolidarea cunoștințelor la tema verbului modal Should.
Izolare. Nesiguranță. Frică. Cum facem față? - Rodica Rudei, psiholog
Rodica Rudei
Materiale video scurte program “ALEG SA MA SIMTI BINE” Editia II (noiembrie-decembrie 2020)
Legătura genetica dintre clasele de compuși
Chigai Rodica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Химия, 10-й класс, Строение электронных оболочек атомов
Гурэу Владлена
Тема: Строение электронных оболочек атомов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
География. 2018
Găsește perechea!
Dezvoltarea capacității de recunoaștere și stabilirea unor relații prin formare de perechi.
Биология, 12-й класс, Структура ДНК. Репликация ДНК
Тертяк Снежана
Тема: Структура ДНК. Репликация ДНК Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Piramida. Elemente. Clasificare.
Ceban Tatiana
Scopul: de a consolida cunoștințele elevilor la tema Piramida. Elemente. Elevii vor recunoaște elementele piramidei.
Transformări ale stărilor de agregare (vaporizare-condensare). Căldura latentă de vaporizare
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Recapitulare - Prietenie (după Silvia Kerim, Tăblița)
Puzzle cu imaginea textului ”Tăblița”, după Silvia Kerim. Scopul acestuia este: elevul când privește piesele și își imaginează cum le-ar putea combina pentru obținerea imaginii dezvoltă aptitudini vitale. Puzzle-urile nu pot fi rezolvate decât cu ajutorul gândirii logice. Aceste acțiuni sunt de fapt obiective mici care, odată atinse, ajută la atingerea obiectivelor mari.
Detectivul sunetelor.
Exercițiu de identificare a prezenței unui anumit sunet în cuvinte. Dezvoltă auzul fonematic.
Danny, the Champion of the World .
A kahoot game deigned to enhance knowledge about the plot and characters in 'Danny the Champion of the World' by Roald Dahl.
Русский язык и литература, 6-й класс, Правописание имен прилагательных с суффиксами -ск- и -к-
Манукян Мери
Тема: Правописание имен прилагательных с суффиксами -ск- и -к- Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Vectori in sistemul de coordonate.
Materialul are un conținut aplicativ pentru fixarea cunoștințelor dobândite de elevi după parcurgerea lecțiilor referitoare la coordonatele unui vector, lungimea vectorului, produsul scalar a doi vectori , condițiile de coliniaritate și perpendicularitate a doi vectori. Competente urmărite: dezvoltarea abilitaților de operare cu vectori, identificarea formulelor ce trebuie utilizate și aplicarea lor.
Formulele pentru functiile trigonometrice ale sumei si diferenței
Baş Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Holocaustul și represiunile staliniste-2 file terifiante ale Istoriei contemporane.
DIMA LUCIA
Activitate extrașcolară ce vine să accentueze similitudinile dintre Holocaust și Represiunile staliniste desfășurate în secolul XX-lea.Elevilor li se propune ca formă de studiu-fotografia istorică, cu genericul:Fotografia prinde viață..deoarece ea poate evoca studierea trecutului printr-o prismă politică dar și emotivă,poate reda imagini cât o 1000 de cuvinte. Elevii au avut ca sarcină să evoce aceste 2 fenomene al istoriei prin 2 machete ce ar reda viziunea elevului secolului al XXI-lea cu tematica:Holocaustul/represiunile staliniste încrustat în artă
Unit 4. Lesson Four. Great Britain.
Călcăi Livia
Scopul acestei activități e de facilitare a procesului de învățare a vocabularului atât oral cât și scris. Practicând seria de jocuri propuse elevii își vor dezvolta competențe digitale și lingvistice.
Adunarea și scăderea cu 1
Parcurgând această activitate, elevii vor exersa adunarea și scăderea cu o unitate.
Физика, 7-й класс, Прямолинейное равномерное движение: решение графических задач
Шатько Наталья
Тема: Прямолинейное равномерное движение: решение графических задач Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Pronumele personal
Jocul creat se poate folosi cu succes atât în lecțiile de predare cât și pentru consolidarea primului personal!
Unit 1. Lesson Two. My friend's profile.
Activitatea prezintă un set de jocuri interactive care ar dezvolta la elevi competențe atât lingvistice cât și digitale. E un instrument care va ajuta elevii să-și consolideze gradul de înțelegere a mesajului scris.
Adaptări ale organismelor la mediul lor de viaţă
Blănaru Alina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Text suport - Ziua când toți au șapte ani.
descoperirea cuvintelor din textul Ziua când toți au șapte ani
Tainele cărții Cartea electronică. Text-suport „Motanul încălțat” de Charles Perrault
Bujag Adriana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Развитие личности, 11-й класс, Тенденции развития рынка труда
Салтановская Галина
Тема: Тенденции развития рынка труда Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fenomene termice-fișă de lucru
Activitatea cuprinde o fișă de lucru fiind utilizată pentru tema Fenomene termice. Scopul activității: dezvoltarea la elevi a competențelor matematice și competențele de bază în științe și tehnologii. Conținutul tematic al activității Fenomene termice, urmărește dezvoltarea cunoștințelor, abilităților și aptitudinilor, de care au nevoie elevii de clasa a VIII-a la disciplina Fizică, pentru a înțelege fenomenele fizice din viața de zi cu zi.
Limba gagauza
Vacarciuc Daniela
Atomul. Compoziția și structura atomului.
Este o hartă conceptuală pentru a caracteriza un element chimic, conform algoritmului. Poate fi utilizată la etapa de evocare , realizarea sensului sau la reflecție.
Сочинение "Как я свой страх преодолел
Brijatiuc Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Copilul și cartea Cele 5 pâini
Zaporojan Eugenia
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Химия, 12-й класс, Реакции идентификации катионов (IV-VI)
Дымовская Галина
Тема: Реакции идентификации катионов (IV-VI) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Українська мова і література, 7-й класс, Прислівник. Загальне значення, морфологічні ознаки...
Подлєсная Світлана
Тема: Прислівник. Загальне значення, морфологічні ознаки, синтаксична роль. Розряди прислівників Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 9-й класс, Н.А. Некрасов. Роль фантастического в поэме...
Соболева Майя
Тема: Н.А. Некрасов. Роль фантастического в поэме «Мороз, Красный нос» Урок 2/2 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Биология, 10-й класс, Роль Кишечнополостных (Coelenterata) в природе и жизни человека
Лупашко Наталья
Тема: Роль Кишечнополостных (Coelenterata) в природе и жизни человека Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Corpuri geometrice.
Recunoașterea corpurilor geometrice.
Verbul-parte de vorbire
Pîslari Claudia
Fișă de consolidare a verbului și despre activitatea lui Ion Creangă
Lectia (2)
Țîpu Valentina
Florile de primăvară lecția a 2-a (LECȚIA A 2-A)
Barbarova Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Autoevaluare. Școala – comunitate democratică
Petrovici Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Educație pe timp de pandemie: specialist - Natalia Grîu, Secretar de Stat, MECC
Natalia Grîu
Materiale video scurte program “ALEG SA MA SIMTI BINE” Editia II (noiembrie-decembrie 2020)
Русский язык и литература, 3-й класс, Источники информации: телевидение, радио, Интернет
Назаренко Ольга
Тема: Источники информации: телевидение, радио, Интернет Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fenomene fizice
O lecție care poate fi folosită atât la fizică, dar și la chimie.
Test sumativ -Unități de măsură
Este un test grilă care ca și scop furnizarea de informații referitoare la măsura în care elevii și-au însușit cunoștințele legate de măsurări și unități de măsură.
Русский язык и литература, 3-й класс, Дмитрий Наркисович Мамин-Сибиряк «Серая Шейка» (часть I)
Соммер Наталья
Тема: Дмитрий Наркисович Мамин-Сибиряк «Серая Шейка» (часть I) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mamiferele.
Elevii vor recunoaște diversitatea animalelor.
Cilindrul circular drept: descriere, desfășurare, arie laterală, arie totală, volum.
Ceban Tatiana
Scopul: de a comunica cunoștințe noi la tema Cilindrul circular drept: descriere, desfășurare, arie laterală, arie totală, volum. Elevii vor însuși noțiunile noi, formulele de calcul a ariei laterale, ariei totale, volumului cilindrului.
Propagarea rectilinie a luminii. Fasciculul luminos şi raza de lumină
Lascova-Baciu Renata
Безопасность в общественных местах и в толпе
Romanciuc Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Numeralul. Tipuri de numeral.
Consolidarea cunoștințelor despre numeralele cardinale, ordinale și fracționare.
Calităţile colegilor şi prietenilor. Diversitatea calităților
Bernaz Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Calcule.Adunări și scăderi.
Consolidarea operaților de adunare și scădere a numerelor naturale 0-1000
Русский язык и литература, 10-й класс, Печорин в системе художественных образов романа...
Думитраш Оксана
Тема: Печорин в системе художественных образов романа М. Ю. Лермонтова «Герой нашего времени» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Increngătura Angiosperme.Organe Vegetative.
Elevii vor deosebi organele vegetative de cele generative,descie functia organelor vegetative.Dupa studierea manualului,elevii vor alcatui fisa biologica a papadiei sau a altei plante.
Formarea şi expansiunea Imperiului Otoman
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mişcarea rectilinie uniformă. Viteza. Legea mişcării rectilinii uniforme
Bețișor Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
BUCURESTI
îmbogățirea noțiunilor despre București, capitala României
Vestitorii primăverii.
Dupa finalizarea activităţii despre vestitorii primăverii, la evaluare am aplicat această roată aleatoare pentru a vedea câte informaţii îşi mai amintesc preşcolarii.
Lectia (2)
Schițco Natalia
Semnele toamnei
Rosfinschi Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Oxizii. Obținere
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Figurile de stil. Comparația.
Lecție în care se explică mecanismul de construcție a comprației.
Українська мова і література, 10й класс, Твори Т. Шевченка, що стали піснями. «Заповіт»...
Курич Олена
Тема: Твори Т. Шевченка, що стали піснями. «Заповіт». Віра поета у світле майбутнє України Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Prezent tense simple and continuous
Testul conține grile pentru prezent simplu și continuu, întrebări despre cele două timpuri.
This is a Desk.
Fișe interactive în Quizlet pentru asimilarea vocabularului lecției.
Travelling by plane
Tatiana Olaru
O activitate de introducere a vocabularului, de altfel ca si o activitate de revizuire a lui.
Neologismele.
Dezvoltarea competențelor de comunicare .
Нравственно философские проблемы повести В. Г. Распутина «Живи и помни». Часть 2
Gaibu Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Mărțișorul
Drăgălin Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Basmul.
Guranda Ala
O lecție de definire a basmului prin fișe informative, videouri și exerciții.
Mihai Eminescu, nuvela „Cezara” (fragmentul 1)

Algoritmul rezolvării problemelor la genetică - Moștenirea grupelor sangvine

Физика, 9-й класс, Решение задач по теме: «Построение изображений в тонких линзах»
Вангелий Виктория
Тема: Решение задач по теме: «Построение изображений в тонких линзах» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia2
Rusu Ecaterina
Oceanul Atlantic.
GARABAJIU TEODOR
Completarea unei grile care conţine itemi din cadrul temei Oceanul Atlantic. Sunt verificate cunoştinţele acumulate în urma studierii paragrafelor: "Poziţia fizico-geografică şi relieful bazinului oceanic" şi "Clima, apele şi lumea organică".
Republica Moldova este Europa.
Guranda Ala
Activități extracurs de ziua Europei.
Vrei să fii milionar?
Elevii verifică cunoştinţe diferite însuşite la limba română pe parcursul clasei I.
Textul narativ „Cum e lumea” de V. Niculescu.
Exercițiu interactiv pentru a demonstra înțelegerea textului.
Europa contemporană: unitate, diversitate, integrare.
Elevii trebuie: să identifice minim 2 factori care au favorizat demararea procesului de integrare europeană după Al Doilea Război Mondial, să cunoască etapele de constituire ale Uniunii Europene și statele membre, să enumere minim 4 instituții ale Uniunii Europene și să menționeze câte o caracteristică despre fiecare instituție, să enumere minim 3 tratate ale Uniunii Europene și să menționeze câte o informație despre fiecare, să cunoască valorile și simbolurile Uniunii Europene, să înțeleagă conceptul de cetățenie europeană, să formuleze un punct de vedere despre deviza Uniunii Europene.
TEXTUL NARATIV - ,,GREIERELE ȘI FURNICA".
Scopul lecţiei: - dezvoltarea capacităţii de exprimare și argumentare a propriilor păreri; - dezvoltarea creativităţii și expresivităţii limbajului oral şi scris; - dezvoltarea gustului pentru lectură;
Personajele literare pozitive și negative. Text-suport: ,,Povestea cu privighetoarea” după Mihail Sadoveanu.
Îmbogățirea vocabularului - cheia discuțiilor cotidiene și în reproducerea unor informații.
Verbe predicative și verbe nepredicative
Scopul - consolidarea cunoștințelor Competențe specifice - operaționalizarea terminologiei lingvistice și literare în limita standardelor de conținut Conținuturi tematice - modurile verbului
Sistemul de personaje. Caracterizarea directă și indirectă.
Veta Dascăl
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Lucrul și puterea curentului electric. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Protecția mediului înconjurător Impactul activitatii omului
Eugen Nicov
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Правила безопасности во время каникул
Saliiciuc Galina; Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Caracterizarea personajului portretul fizic şi moral
Dorin Galben
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Instrucțiuni de control: algoritmi repetitivi, ciclu cu condiție. Limbajul de programare SCRATCH.
Dumbravă Natalia
Prezentare pentru etapa de desfășurare a realizarii sensului lecției.
Tonalități paralele cu diezi.
Consolidarea cunoștințelor teoretice.
Unit 2. Lesson One. Autumn.
Activitate prpousă poate fi utilizată la începutul lecției în calitate de evocare, are ca scop de a stârni interesul și curiozitatea, de a verifica nivelul de înțelegere al mesajului oral.
Joc online: ,,Ruleta amuzantă/a provocărilor!,,.
Joc online: ,,Ruleta amuzantă/a provocărilor!,,. Prin intermediul jocului propus copiii realizeză în mod amuzant diverse sarcini de lucru prin intermediul cărora își exersează auzul fonematic, imitarea și coordonarea mișcărilor, imitarea emoțiilor, exprimarea sinelui, exprimarea către cei din jur.
Desfacerea parantezelor
Ungureanu Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Opinia argumentată
Ciobanu Elena
din surse diferite Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
I.A.Brătescu-Voinești „Puiul”
Cunoașterea conținutului textului
Funcția de gradul 1 .
Elevii vor dezvolta lectura grafică.
Moș Nicolae - moșul cel bun, Sfântul Nicolae.
Scopul activității este acela de a transmite copiilor cunoștințe despre cel care a existat ca preot și a devenit Sfântul Nicolae. Copiii vor putea fi apropiați de credință, vor învăța despre bunătate și dărnicie, vor afla despre minunile făcute de Sfântul Nicolae. Vor putea învăța că este frumos să primești, dar este și mai frumos să dăruiești.
Химия, 12-й класс, Характеристика сырья. Понятие массовой доли чистого вещества
Дымовская Галина
Тема: Характеристика сырья. Понятие массовой доли чистого вещества Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Forum sur les vacances.
Este un joc pentru a reține mai ușor cuvintele noi. Elevii vor dezvolta competența lingvistică, sociolingvistică și cea pragmatică. Vor deduce sensul unor cuvinte și expresii necunoscute din contexte uzuale
Русский язык и литература, 2-й класс, Что такое предложение? Виды предложений по цели высказывания
Король Лариса
Тема: Что такое предложение? Виды предложений по цели высказывания Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Spectacolul anotimpurilor
Proverbe, ghicitori, curiozități despre anotimpuri.
Relații logico-semantice
Costenco Lilia
între cuvinte. Sinonimia contextuală Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Geometrie, noțiuni teoretice
Recapitulare noțiuni gemetrice, dreaptă, unghi, triunghi
Химия, 9-й класс, Общая характеристика алюминия по его положению в ПСХЭ. Свойства алюминия
Акиндинова Наталья
Тема: Общая характеристика алюминия по его положению в ПСХЭ. Свойства алюминия Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ghid pentru studiul biodiversității.
Materialul este un instrument pentru elevi și profesori, util în activități extracurriculare, pentru studiul biodiversității. Se poate utiliza la următoarele discipline: Matematică, Informatică, Limba engleză, Statistică, Geografie, Biologie, de către elevi de gimnaziu și liceu. Se recomandă lucrul pe grupe. Ghidul oferă metode de lucru, o listă de instrumente și exemple clare.
Химия, 8-й класс, Генетическая связь между классами неорганических соединений
Терлецкая Алла
Тема: Генетическая связь между классами неорганических соединений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Calitățile citirii: conștientă, cursivă, expresivă (dezvoltarea lor). Text-suport: „Cartea cu Apolodor” de Gellu Naum
Focșa Aliona
Acest exercițiu cere a se descoperi cuvintele antonime pentru cele din textul învățat.
Zaporojan Eugenia
Matematica
Petrov Mihaela
în comerț Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
My Grandparents' Garden.
Activitate recomandată pentru lucrul cu vocabularul.
Timpul – resursă importantă
Mîndru Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Proxenetismul, prostituarea, consumul,păstrarea și comercializarea drogurilor
Eugen Nicov
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Structura textului liric.
Test interactiv cu ajutorul căruia elevii vor consolida cunoștințele despre structura textului liric.
Fraza. Punctuația în cadrul frazei.
Elevii, prin intermediul acestui joc, îşi evaluează cunoştințele despre sintaxa frazei.
LE PASSÉ COMPOSÉ
Elevii vor învăța să conjuge verbe la timpul perfect compus. Cartea interactivă cuprinde imagini, un filmuleț și fișe de lucru cu timpul perfect compus. E colorată, interactivă și atrage atenția elevilor.
Fizica. 2018
Caracteristici generale şi specifice ale regimurilor politice interbelice
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Verbul
Elevii vor adăuga verbele necesare într-o scurtă poezie.
CU CE CĂLĂTORIM ?
Verificarea și sistematizarea cunoștințelor referitoare la mijloacele de transport; Formarea deprinderii de a se exprima in propozitii corect formulate din punct de vedere gramatical.
Gradele de comparație ale adjectivului.
Materialul propune recapitularea și consolidarea noțiunilor referitoare la gradele de comparație ale adjectivului. Materialul propus facilitează reluarea noțiunilor teoretice necesare finalizării cu succes a nivelelor jocului.
Rostul certurilor în devenirea noastră: cum gestionăm conflictele?
Daniela Terzi-Barbaroșie
Rostul certurilor în devenirea noastră: cum gestionăm conflictele?
Compunere-descriere a unui colț din natură. Atelier de creație: De vorbă cu un fulg de nea
Muruz Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Apele Republicii Moldova.
Exerciţiul joc are ca scop consolidarea şi recapitularea cunoştinţelor despre ape curgătoare şi stătătoare.
Русский язык, 9-й класс, Предложения с однородными членами
Гыскэ Елена
Тема: Предложения с однородными членами Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Grupul de litere "ghi".
Scrierea corectă a cuvintelor care conțin grupul "ghi".
Eticheta comunicării.
Exerciţiul are ca scop consolidarea cunoștințelor despre reguli de comunicare şi formulele de salut.
Familia – plasa mea de siguranță: Cum să comunic cu membrii familiei mele pentru ca să ne simțim mai bine împreună în perioada carantinei?
Daniela Terzi-Barbarosie
Familia – plasa mea de siguranță: Cum să comunic cu membrii familiei mele pentru ca să ne simțim mai bine împreună în perioada carantinei?
Noțiunea de șir numeric
Vasilache Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Întroducerea factorilor sub radical. Scoaterea factorului de sub radical

Ortografia cuvintelor cu â / î .
Jocul consolidează alegerea corectă a cuvintelor ce se ortografiază cu â / î .
Who Am I?
Turuta Cristina
This exercise will improve pupils'reading comprehension
Teen Fashion
Orbu Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Măsurarea masei corpurilor.
Exercițiu interactiv ce îi ajută pe elevi să își testeze, într-un mod plăcut, jucăuș și antrenant, cunoștințele referitoare unitățile de măsură pentru masa corpurilor. Competențe vizate: operarea cu unităţi de măsură standardizate, fără transformări.
„Sara pe deal” de M. Eminescu. Analiza textului.
Fișă de lucru interactivă, realizată în aplicația Wizer.me. Poate fi utilizată la etapa de consolidare a cunoștințelor sau ca evaluare formativă.
Українська мова і література, 9-й класс, Григорій Квітка – Основ’яненко - зачинатель нової...
Курлянцева Ольга
Тема: Григорій Квітка – Основ’яненко - зачинатель нової української прози Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Evaluare sumativă a unității de învățare „America de Nord”.
Activitatea are scop de a evalua conținuturile tematice ale unității de învățare, în testul propus sunt incluși diferiți tipuri de itemi, cadrul didactic are oportunitatea de a modifica itemii, de a-i completa sau a de a-i omite.
În așteptarea Sfântului Nicolae
Lectură - „Legenda Sfântului Nicolae”, fișă de citit - literele o, O
Unitățile de măsură.
Consolidarea cunoștințelor despre unitățile de măsură, transformarea unităților de măsură în alte unitati de măsură.
Физика, 11-й класс, Первый закон (начало) термодинамики
Макевнина Ольга
Тема: Первый закон (начало) термодинамики Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Așezarea României în Europa
Fișă de evaluare formativă - Așezarea României în Europa
Биология, 8-й класс, Слуховой анализатор. Гигиена органа слуха
Баранчук Людмила
Тема: Слуховой анализатор. Гигиена органа слуха Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 4-й класс, И. Крылов «Ворона и лисица»
Трунина Валентина
Тема: И. Крылов «Ворона и лисица» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Limba ucraineana
Контрреформация в Европе
Djoneta Bahrin
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
„Greierul și furnica” de Alexandru Donici. Exerciţii de înţelegere a textului
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Back to School.
An interactive vocabulary game to distinguish summertime and schooltime actions.
Terapia Ocupațională: metoda Tangram
Voloh Lilia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Să ne amintim! Scrie cuvântul care lipsește!
Jocul urmărește completarea propozițiilor lacunare cu cuvinte potrivite conținutului textelor studiate, din auxiliarul editurii EDU Mureș, pentru clasa pregătitoare, dar poate fi folosit și fără a utiliza acest auxiliar.
Tipuri de bază ale produselor de îmbrăcăminte pentru femei.
Exercițiu interactiv tip Răspuns text liber realizat cu aplicația LearningApps; sarcina de lucru vizează identificarea de către elevi a tipurilor de bază ale produselor de îmbrăcăminte pentru femei, pe baza definițiilor acestora.
Eticheta comunicării. Formule de salut, de adresare și de mulțumire
Russu Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Урок: Наука и техника в Новое время
Dochina Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Guriță Elena
Civilizaţia industrială: caracteristica generală. Capitalismul monopolist

Ghiceste nava!
Un joc de scriere si recunoastere a literelor dupa o imagine data.
EPOCI ISTORICE. EVENIMENTE, PERSONALITĂȚI, LOCURI ISTORICE.
SCOPUL: recapitularea cunoștințelor despre epoci istorice, evenimente, personalități și locuri istorice, folosind aplicația Socrative. COMPETENȚE: Localizarea în timp și în spațiu a evenimentelor istorice studiate. CONȚINUTURI: Verificarea cunoștințelor prin formularea de răspunsuri la întrebările propuse.
Cântec de primăvară” de Ștefan Octavian Iosif
Stratulat Alina Mihaela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Dans le parc La phrase négative

Fluturele de mătase
Asociază fiecare etapă din viată fluturelui de mătase cu imaginea corespunzătoare
В. Распутин. Повесть "Уроки французского". Нравственные уроки писателя. Роль учительницы в жизни героя
Bucşan Ludmila
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
România în anii Primului Război Mondial
Vacarciuc Daniela
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Legenda Iepuraşului de Paşti .
Pe lîngă faptul că sunt un mod distractiv de a petrece timpul, atît individual, dar și în compania familiei sau a prietenilor, puzzle-urile joacă un rol important în dezvoltarea copilului tău. Este puternic recomandat să le încorporezi într-o rutină, și ce este mai ușor de facut decît sa ai un puzzle pus pe masa, gata de joc. Puzzle-urile sunt accesibile și distractive pentru copii de toate vîrstele (chiar și pentru adulți!). Numai bine, deoarece acestea conferă o sumedenie de beneficii pentru dezvoltarea mentală și cognitivă a copiilor. itățile se realizează online, evident că și materialele didactice sunt online și accesibile. Vă propun cîteva tablouri din "Legenda iepurașului de paști". Aici copilul formează imaginea și totodată povestește această secvență. Este un joc pentru consolidarea şi evaluarea cunştinţelor după predarea legendei . Copilul formează imaginea şi totodată povesteşte secvenţa de poveste reprezentată în imagine . De asemenea copilul din start poate să modifice numărul de piese din puzzle de la 24 pînă la 300, adică treptat să complice jocul .
Математика, 2-й класс, Действие умножения. Компоненты действия умножения
Ракул Марина
Тема: Действие умножения. Компоненты действия умножения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Teritorii românești sub administrație otomană
Gherasim Cristina
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Alchene
Test de evaluare sumativă
Биология, 11-й класс, Иммунитет. Вакцинация
Баранчук Людмила
Тема: Иммунитет. Вакцинация Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Civilizația românească la începutul evului mediu. Formarea poporului român şi a limbii române
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Substantive defective de număr.
Acest exercițiu interactiv, realizat prin aplicația learningapps, este perfect pentru etapa de Reflecție.
Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă.
Pregătire pentru examenul de Bacalaureat Competențe generale/specifice vizate: 2. Utilizarea adecvată a strategiilor de comprehensiune și de interpretare, a modalităților de analiză tematică, structurală și stilistică în receptarea textelor literare și nonliterare; 2.1 Identificarea temei și a modului de reflectare a acesteia în textele studiate sau în texte la prima vedere; 2.2. Identificarea și analiza principalelor componente de structură, de compoziție și de limbaj specifice textului narativ;
Stereotipuri sociale privind menținerea sănătății
Țiganu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Numeralul distributiv. Numeralul multiplicativ
Dorin Galben
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Scrierea funcţională. Biletul. Puzzle interactiv.
Potrivirea unui mesaj pentru a reconstitui un bilet printr-un puzzle interactiv.
Înmulțirea și împărțirea cu 8
Mihalcean Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биология, 12-й класс, Мутации
Григоращенко Татьяна
Тема: Мутации Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lucrarea practică nr. 4: Titrarea acido-bazică (NaOH + HCl)
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unități monetare.Banii
Vă propun o activitate mixtă,la disciplina ,,Matematică și Științe”, în care predarea cunoștințelor despre bani se face într-un mod atractiv: explicațiile învățătoarei au fost înregistrate prin loom; informații interesante, care pot completa cultura financiară a elevilor aflată în stare incipientă, sunt prezentate prin inserarea unui filmuleț video de pe youtube; transferul cunoștințelor în sfera practică este exersat prin exerciții cu ajutorul unei fișe utile de pe twinkl.ro și a unei alte fișe de pe didactic. ro; feedback cu privire la retenția informației se realizează printr-un test creat prin aplicația quizalize.com. Prin această activitate elevii vor atinge competența specifică ,,6.3. Realizarea unor schimburi echivalente valoric folosind reprezentări neconvenţionale în probleme-joc simple de tip venituri-cheltuieli, cu numere din concentrul 0-31”, conform programei școlare, obiectivul fiind recunoașterea monedelor, bancnotelor, importanța banilor, cunoașterea unei scurte istorii a banilor și transferul cunoștințelor în practică, prin efectuarea de exerciții de tip joc de rol ,,La cumpărături” și efectuarea de calcule simple.
Lectură: ”Lecția de zbor”
Citirea textului ”Lecția de zbor”, a Editurii Edu; exerciții pe baza lecturii
Русский язык, 6-й класс, «Волшебная осень». Учимся отвечать на вопросы: Какой? Какая? Какое?
Маковей-Карачебан Инга
Тема: «Волшебная осень». Учимся отвечать на вопросы: Какой? Какая? Какое? Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Гражданское воспитание, 8-й класс, Проявление личности в межкультурном обществе
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Проявление личности в межкультурном обществе Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Aria dreptunghiului (fără demonstrație)
Bas Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Grigore Vieru, poet al valorilor fundamentale
Coșleț Raisa
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sugestii și recomandări pentru cadrele didactice în activitatea de instruire online a elevilor
Lungu Olivia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
A Winter Day

Развитие личности, 10-й класс, Гендерные стереотипы
Салтановская Галина
Тема: Гендерные стереотипы Салтановская Галина Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Oceanul Indian.
Chiurcciu Irina
cunoașterea Oceanului Indian
Suntetul k. Literele k ,K
Familiarizarea elevilor cu litera ,,k". Formarea deprinderii de scriere și citire conștientă a literei în silabe și cuvinte.
Materiale și instrumente utilizate la realizarea desenelor tehnice.
Exercițiu interactiv tip Ordonează perechi realizat cu aplicația LearningApps care vizează asocierea dintre imaginea materialului sau a instrumentului de lucru şi denumirea acestuia.
Tema se referă la prezentarea particularităților anotimpului toamna.
Scopul activității constă în îmbogățirea vocabularului elevilor în tema anotimpurile.
Познание мира, 4-й класс, Нервная система
Балан Лилия
Тема: Нервная система Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Stay healthy
Practicing the vocabulary about healthy food and drinks
Sunetul [î] şi literele de tipar â, Â. Vocabularul textului. Litera â (mică) de mână
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Oxizi.
Test de verificare a cunoştinţelor despre oxizi.
Problemele de comparare prin împărțire

Adunarea și scăderea nr.nat. de la 0 la 20 cu trecere peste ordin
- realizarea de calcule cu trecere peste ordin; - consolidarea terminologiei specifice operației de adunare; - consolidarea terminologiei specifice operației de scădere;
Înmulțirea și împărțirea tabelară
Aplicarea operațiilor aritmetice și a proprietăților acestora pentru aflarea unor numere necunoscute.
Exerciții de recapitulare.
Guranda Ala
Recapitularea materiei studiate în clasa a V-a.
Figuri de stil.
Scopul: recunoașterea figurilor de stil; Competențe derivate: cunoașterea conceptelor operaționale specifice domeniului literatură
Consumăm zilnic fructe și legume
Rocozița Oxana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биология, 10й класс, Царство Протисты. Тип Жгутиковые, Ресничные
Мамалига Анна
Тема: Царство Протисты. Тип Жгутиковые, Ресничные Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Atelier de lectură și scriere: „Atemporalitatea operelor carageliene”
Ciorescu Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Europa, uniune a națiunilor libere.
Portugalia. Date generale. Curiozități.
Ortografia părților de vorbire.
Se va dezvolta competența specifică nr.5: aplicarea normelor limbii române literare; unitatea de competență nr.5.2: rezolvarea cazurilor dificile de ortografie; consolidare la tema: Ortografia părților de vorbire.
Cum știm să folosim operațiile aritmetice?
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Modulul 9.Tema 42.Gametogeneza la om. Ovogeneza.
Julea Gheorghe LT “Mihai Eminescu” or. Căușeni
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Fibrele - produși ai reacției de policondensare

Calatorii2 Pestera Emil Racovita
Cuflic Ecaterina
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
O carte în format electronic prin intermediul platformei Story Jumper ,,PISICA”.
Prin intermediul platformei Story Jumper, am realizat o carte despre un animal îndrăgit de copii, despre pisică. Am sintetizat cele mai importante aspecte legate de acest animal. Sper să fie un material util pentru copiii de grădiniță și cadrele didactice care își propun să abordeze această temă de studiu.
Particularități ale sistemului reproducător. Igiena sistemului reproducător
Grigoreanu Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
REZUMATUL
Exercițiu interactiv de aranjare în ordine logică a etapelor realizării unui REZUMAT.
"Cel mai iubit dintre pământeni" de M.Preda
Este un test cu alegere multiplă care are ca scop verificarea cunoştinţelor elevilor privind cunoaşterea conţinutului operei.
"Mama și puiul"
Acest tip de sarcina de lucru online are ca scop consolidarea cunostintelor copiilor cu privire la animale(mama-pui). Sarcina de lucru copiii trebuie să identifice, să recunoasca și să denumească corect animalele/ pasarile domestice, precum și puii acestora, după care să le unească corespunzător( să unească imaginea în care este mama cu imaginea puiului acesteia)
Unit 5 Lesson 6 A Space Trip
Nederiță Liliana
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
SCRIEREA CORECTA S-A/SA
CONSOLIDAREA SCRIERII CORECTE S-A/SA
Conditional Sentences
Mutruc Irina
Poate fi folosit ca evaluare sumativa la final de unitatea 5
Verbul.Moduri nepersonale.
Recunoașterea verbelor la modurile nepersonale
Русский язык и литература, 1-й класс, Согласные звуки [к], [к']. Буквы К, к
Самошина Светлана
Тема: Согласные звуки [к], [к']. Буквы К, к Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Să scriem corect.
Zaporojan Ala
Alegeți ortograma corectă.
Cicluri în Pascal.
Evaluare formativă. Elevii vor dezvolta competenţa de bază în ştiinţe şi tehnologii, competenţa digitatală şi competenţa de a învăţa să înveţi, capacitatea de a utiliza în mod interactiv cunoaşterea şi tehnologii.
Adunarea cu trecere peste ordin în concentrul 0-20
O suită de exerciții complexe interactive care au drept scop consolidarea adunării cu trecere peste ordin.
Nuvela " Delfinul" de G.Meniuc.
Este un exercițiu pentru verificarea lecturii.
Adunarea in limita lui 0_10
Consolidare
Curente literare
Este un exercițiu de sinteză a unor repere din evoluția fenomenului literar românesc și universal.
Algoritmul – asistentul universal în lumea digitală
Lișman Doina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Învelișul geografic părți structurale, particularități și legități

Cum scriem corect: la sau l-a?
STOICA MONICA
Aplicarea regulilor de ortografie în redactarea unor enunțuri.
Численные методы. Метод половинного деления
Golubev Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Siguranța în stradă.
Fișă de lucru.
Învățătură textului ,,Greierul și furnica" de Al.Donici.Exerciții de înțelegere a textului.
Dașchevici Galina
Lecție de formare a capacităților de înțelegere a cunoștințelor.
Cât e ora?
Rosfinschi Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Grupul de litere ci
Dediu Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Corpuri geometrice
Spinei Raisa
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Cetatea Chişinăului
Prezintă Mariana ȘLAPAC, dr. hab., membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei. Povestea unui oraș nu se poate lipsi de un element important care e apărarea. A avut o cetate și oraşul Chișinău. O amenajare defensivă foarte puţin cunoscută, astăzi inexistentă, a fost cetatea bastionară situată altădată pe teritoriul actual al urbei. Fortificaţia făcea parte din grupul cetăţi¬lor de pământ, apărute din raţiuni strategice, ca baze de atac şi puncte de sprijin militar ale Imperiului Rus în timpul războiului ruso-turc din 1787-1791. Filmul face parte din serialul „Arta și mitopoetica orașului Chișinău”, director de proiect Aliona Grati, regizor Diana Pidghirnîi, imagine Grigore Rață, editor de imagine Diana Busuioc, selecție muzicală Galina Dimitrova, grafică Aureliu Busuioc, lectură Iulian Proca.
Cunoașterea mediului -Bradul
Carte creată audio-video pentru a facilita transmiterea de informații despre brad , pe care cei mici o pot citi singuri, ori de câte ori doresc.
Activitate integrata ,,Vrei sa fii prietenul meu,,
consolidare deprinderi de colaborare in grup
Lectia (9)
Zgardan-Crudu Aliona
Subprograme în Pascal. Funcții
Blăniță Liliana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Ситуации риска естественного происхождения
Romanciuc Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Русский язык и литература, 4-й класс, Склонение имён существительных
Горячук Диана
Тема: Склонение имён существительных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Recapitularea numerelor 0-8
Exerciții de recapitulare
Proprietățile fizice generale ale metalelor și domeniile de utilizare. Noțiunea de aliaj
Chișca Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Găsește ce lipsește!
Jocul exersează și consolidează numerația în concentrul 1-10. Jucătorii trebuie să găsească cifrele lipsă din șirul dat.
Cultura universala in perioada interbelica
Uzicov Nina
Tema: Cultura universala in perioada interbelica Profesor: Uzicov Nina Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Esențe.Arome
Lecție
Corpuri rotunde
Recapitularea materialului teoretic referitor la corpurile rotunde. Caracterizarea fiecărui corp în parte. Utilizarea terminologiei corecte în formularea definițiilor, teoremelor , proprietăților corpurilor.
Українська мова і література, 6-й класс, Не з іменниками. Дружба Толі з Тихонею
Чебан Анжела
Тема: Не з іменниками. Дружба Толі з Тихонею Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Принцип Гюйгенса. Отражение и преломление механических волн
Lupanciuc Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
„Fiind băiet, păduri cutreieram” de Mihai Eminescu. Lectura expresivă. Elemente de vocabular
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 6-й класс, Порядковые числительные
Манукян Мери
Тема: Порядковые числительные Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lunch in a snack bar
Vascan Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Exprimarea calitativă și cantitativă a formulei chimice
Fișă de lucru creată cu scop de a consolida materia și a ajuta elevii să memoreze mai ușor raportul de atomi din formula chimică
Alfabetul și vocabularul limbajelor Pascal și C++
Sacara Andrei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Reguli de circulatie cu vehicule lente; monociclu, hoverboard, trotineta electrică
Olaru Valentina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Factura iluministă a poemului „Țiganiada” de Ion Budai-Deleanu
Moglan Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia1
Demianic Igor
Round Up. Clock Time.
An interactive game, where pupils read the sentence, then they look at the clocks and choose the correct one with the certain clock time pointing to it and saying what time it is.
Волшебные сказки Сивка бурка
Leaşenco Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Încrengătura Cordate. Clasa Reptile.
Lecție interactivă realizată pe platforma Livresq, conține toate etapele unei lecții tradiționale: evocare, realizarea sensului, reflecție.
ПЛОДЫ УЧЕНИЯ
Oxana Chiosa
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Numere raționale. Reprezentarea pe axă a numerelor raționale
Boldurescu Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
,,Crăiasa Zăpezii" - Hans Christian Andersen
Familiarizarea elevilor cu povestea ;Exprimarea interesului pentru receptarea de mesaje orale, în contexte de comunicare cunoscute;Transmiterea unor informaţii printr-o suită de enunţuri înlănţuite logic;Identificarea mesajului unui text în care se relatează întâmplări, fenomene din universul cunoscut; Exprimarea interesului pentru lectura unor cărţi adecvate vârstei.
Europa în timpul Războiului de 30 de ani
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Psări călătoare și sedentare
Este o activitate complexă cu diverse resurse la subiect (o lecție). Conține activități de extindere pentru muncă individuală, participare directă, dar pentru lucrul în echipă. Competențe dezvoltate: Explicarea influenței fenomenelor naturii asupra păsărilor pe timp de iarnă; Distingerea părților componente ale unei păsări; Participarea la acțiuni concrete de ajutorare a păsărilor pe timp de iarnă.
Compunerea și descompunerea numărului șase.
Scopul activității: alcătuirea numărului 6 din unități, compunerea și descompunerea acestuia în două grupe de obiecte; consolidarea deprinderii de a număra corect în limitele 1-6.
Строение эукариотной клетки
Задание нацелено на определение функций органоидов эукариотной клетки. Установите соответствие между названиями органоидов клетки и их функциями.
Test stiinte
Verificarea cunostinteor despre starile de agragare
Expresionismul – privire generală asupra curentului
Gapei Oxana
Activitatea completează etapa de Evocare a lecției, care poate fi reluată, în cadrul orei, pentru a realiza o discuție privind OMUL REÎNNOIT.
Mesajul Viceprimarului mun. Chișinău - Angela Cutasevici
Angela Cutasevici
Mesajul adresat de viceprimarul mun. Chișinău - Angela Cutasevici cu ocazia lansării platformei educatieonline.md Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Lectia6
Şargarovschi Viorica
My Home Country. Unit 7.
To check the comprehension of reading and answer the questions in an interactive quiz about Chisinau city.
Электромагниты
Беляева Светлана
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Simbolurile de Stat
Belousov Marina
ale Republicii Moldova Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ciuperci
Donțu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 1-й класс, Гласный звук [а]. Буквы А, а
Дубчак Алла
Тема: Гласный звук [а]. Буквы А, а Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Физика, 9-й класс, Электрическое поле, линии напряжённости электрического поля...
Вангелий Виктория
Тема: Электрическое поле, линии напряжённости электрического поля, напряжённость электрического поля Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Биология, 7-й класс,
Prevederi constituționale
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectură particulară. Legenga lăcrimoarei
Barbarova Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Cuvinte alintate - joc didactic
Joc interactiv destinat preșcolarilor de 5-6 ani pentru consolidarea deprinderii de a folosi corect singularul și pluralul substantivelor și de a le integra în propoziții dezvoltate.
Corpul uman.
Exerciţiul este creat cu scopul de a consolida cunoştinţele elevilor despre organele interne ale corpul uman.
SOCOTEȘTE ȘI POTRIVEȘTE.
Efectuarea operațiilor matematice de adunare și scădere în limitele 1-10
România în al doilea război mondial
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 5-й класс, Открываем календарь…
Волковская Мария
Тема: Открываем календарь… Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Художественное воспитание. 2018
Teoria minus-cunoaștere. „Liniște” de L. Blaga – lectura hermeneutică
Edu Inga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Interacțiunea comunicativă. Dialogul. Replica

Future simple.
Elevii își vor aprofunda cunoștințele în utilizarea viitorului simplu prin activități interactive.
On the Farm
Captarea atenției
Mişcarea naţională a românilor la mijlocul sec. al XIX-lea
Vasilachi Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ura-a-a! E iarnă!

Curentul electric continuu.
Activitatea dată reprezintă un rebus. Dezvoltă CS-1.
Mixul de marketing.
- rolul mixului de marketing; - elementele mixului de marketing;; - forţele interne ce-şi pun amprenta asupra structurii mixului de marketing ; - procesul de elaborare a mixului de marketing; - reguli care asigură coerenţa acţiunilor de marketing.
Textul ficțional. Textul nonficțional
Scopul este acela de a facilita învățarea și fixarea trăsăturilor specifice textului ficțional, respectiv ale textului nonficțional.
Iarna pe uliță.
Puzzle cu 12 piese ce poate fi folosit în predarea poeziei ”Iarna pe uliță”.
Надкласс рыбы
Terteac Snejana
Antonio Vivaldi ”Anotimpurile”.
Audiția muzicii, determinarea lucrării.
Back to School. Past Simple Tense.
To write the past simple form of the verbs in an interactive game.
Matematica în comerț.
Dimitriu Irina
Matematica în comerț. Sarcini interactive, creative. Unitățile monetare din Moldova.
Phrases and Idioms
It is a test with 4 items to develop and enhance vocabulary in high school level.
Sistemul partidelor politice din România
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fracții echivalente. Amplificarea și simplificarea fracțiilor.
Activitatea dată reprezintă un joc de reconstruire a cuvintelor pentru a forma definiții la subiectul dat. Dezvoltă UC-2.1.
#10 Propaganda vs Manipularea. Cum le diferențiem?
Serialul reprezintă un suport didactic pentru profesorii și elevii care au optat pentru disciplina opțională „Educație pentru Media”. Episoadele video abordează teme din manualele treaptei gimnazială și liceală, într-un format interactiv, accesibil și explicit. A fost lansat în 2020, în cadrul Hackathonului media „Puterea a cincea", ediţia a 6-a, desfăşurată de Centrul pentru Jurnalism Independent.
Semne de punctuație- clasa a IV-a.
Scopul activității interactive este de a consolida cunoștințele elevilor despre semnele de punctuație, rolul pe care îl au semnele de punctuație studiate, demonstrand astfel dezvoltarea capacității de exprimare orală/scrisă.
Împărțirea exactă la
Muruz Rodica
numere formate din zeci sau sute întregi Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
A Trip to Soroca.
An interactive map with the places of interest in Moldova.
Экономико-географическая характеристика Австралия
Demianic Igor
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Химия, 8-й класс, Оксиды: состав, классификация, применение
Терлецкая Алла
Тема: Оксиды: состав, классификация, применение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Українська мова і література, 3-й класс, Власні і загальні іменники
Рябой Алла
Тема: Власні і загальні іменники Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Unităţi de măsură a valorii- by Gogu Mihaela.
Jocul creat are ca scop aprofundarea, evaluarea sau recapitularea cunoştinţelor despre bani, ca unităţi de măsură a valorii, despre denumirea lor, după materialul din care sunt făcuţi, dar şi despre stabilirea corectă a valorii de adevăr, în cazul unor curiozităţi dn viaţa reală. Formează, la elevi, competenţe de rezolvare rapidă a unor situaţii.- problemă, dezvoltă gândirea logică, raţionamentul atenţia, memoria, limbajul şi creativitatea.
Test de evaluare semestrială
Testul are drept scop verificarea cunoștințelor elevilor după un semestru de studii.
Structura atomului
Cazacioc Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cuvântul.
Unește ce se potrivește! - elevii vor uni imaginea cu denumirea ei, cuvântul potrivit
Puterea cu exponent natural. Proprietăţi
Obletsova Galina
Scoaterea factorilor de sub radical Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Probabilități.Scheme probabilistice.
Scheme probabilistice,Poisson si Bernoulli, modelul matematic, probleme rezolvate - model, chestionare de aprofundare și chestionar de evaluare. Informații despre cei doi matematicieni Poisson și Bernoulli. Elevii vor învăța sa calculeze probabilitatea unui eveniment utilizând una din schemele învățate. Lecția cuprinde activități interactive și animații!
Русский язык, 5-й класс, «Мчатся птицы за моря, и открылась школа…». Слоги: -жи-, -ши-, -же-, -ше-
Волковская Мария
Тема: «Мчатся птицы за моря, и открылась школа…». Слоги: -жи-, -ши-, -же-, -ше- Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Carol I.
Lecția Carol I este o lecție complexă care oferă informații precise, utile și interesante despre regele Carol I elevilor, părinților și cadrelor didactice. Elevii vor conștientiza contribuția regelui Carol I la dezvoltarea României.
Информатика, 7-й класс, Системы счисления
Тома Виталина
Тема: Системы счисления Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Bacalaureat - sugestii de rezolvare a subiectelor.
Activitatea vizează prezentarea unor rezolvări ale subiectelor pentru Bacalaureat (în special, pentru subiectul al doilea) și se adresează elevilor de liceu care se pregătesc pentru susținerea acestui examen. Competențele care se vor dezvolta sunt reprezentate de redactarea unor texte prin care se demonstrează trăsăturile unui anumit gen literar, ale unui curent literar, perspectiva narativă, caracterizarea unui personaj, relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice.
Reproducerea sexuată la plantele.
Identificarea organelor structurale ale florii.
Mașini termice. Rezolvarea problemelor (II)
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Информатика. 2018
Cuvinte care exprimă acțiuni.
Reflecție. Elevii vor citi propozițiile apoi vor identifica cuvântul ( acțiunea) potrivită, astfel încât propoziția să capete un înțeles.
Русский язык, 8-й класс, Русские народные промыслы. Родовые окончания имён прилагательных
Tema: Русские народные промыслы. Родовые окончания имён прилагательных Profesor: Тофан Марианна Autor: Тофан Марианна Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lucrarea practică nr. 1: Rezolvarea problemelor experimentale la tema „Disociația electrolitică”
Olari Victoria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Modalități/ procedee de caracterizare a personajului literar.
Elevii clasei a X-a, la subiectul lecției „Modalități/ procedee de caracterizare a personajului literar”, evocarea, prin kahoot și metoda jocul didactic, își autoevaluează cunoștințele prin alegerea corectă a răspunsului și redau detalii din opera „Moara cu noroc” de I. Slavici, dezvoltându-și competența de lectură și cea de comunicare orală.
Русский язык и литература, 1-й класс, Согласные звуки [н], [н']. Буквы Н, н
Дубчак Алла
Тема: Согласные звуки [н], [н']. Буквы Н, н Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
„Lacul”, poezie emblematică în lirica eminesciană de dragoste
Florea Margareta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Clasificarea substanțelor chimice.
Prin joc, copiii învață/recapitulează formule chimice, le clasifică, le recunosc.
Rezolvarea problemelor cu ajutorul ecuațiilor și/sau sistemelor de ecuații
Obletsova Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Развитие личности, 7-й класс, Косметические продукты и услуги. Преимущества и риски
Папукчиу Людмила
Тема: Косметические продукты и услуги. Преимущества и риски Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Чрезвычайные природные ситуации
Adjamko Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Les Français et la lecture, un amour qui dure!
Rugină Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia3
Coșcodan Diana
Rebus cu animale.
Joc pentru dezvoltarea generală a limbajului.
Повторение структура эссе. Пишем сожержание. Урок 2
SevciucTatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Биология, 11-й класс, Строение и функции эндокринных желез׃ щитовидная, паращитовидные железы
Мамалига Анна
Тема: Строение и функции эндокринных желез׃ щитовидная, паращитовидные железы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Grigore Vieru, „Legământ”. Lectura și explorarea textului
Coșleț Raisa
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Poetul nepereche - Mihai Eminescu
Scopul acestei activități a fost familiarizarea elevilor cu viața și opera marelui poet. Am reușit să ne evaluăm cunoștințele dobândite în urma vizionării unui videoclip.
Vizionarism, genialitate, cosmicitate. Romantismul lui Novalis
Negară Lidia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Elemente de WEB Design. Tabele
Schițco Natalia
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
The Human Body.
The Human Body (Quiz)
Русский язык и литература, 1-й класс, Согласные звуки [т], [т']. Буквы Т, т
Самошина Светлана
Тема: Согласные звуки [т], [т']. Буквы Т, т Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Istoria românilor și universală, Clasa 9, Generalități
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Множества. Операции с множествами.
Кроссворд на тему: Множества. Операции с множествами
Reprezentarea geometrică a numerelor complexe. Modulul numărului complex
Ovcinnicova Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Биология, 10-й класс, Развитие биологических наук в Республике Молдова
Баранчук Людмила
Тема: Развитие биологических наук в Республике Молдова Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Articolul
Activitatea urmărește identificarea substantivelor articulate hotărât, nehotărât și a substantivelor nearticulate, consolidarea articolului.
Lectia (4)
Rusu Ecaterina
Modelul gazului ideal. Formula fundamentală a TCM a gazului ideal
Zavtur Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sfântul Stelian, prietenul copiilor.
Exercițiul reprezintă o lecție de evaluare, cu ajutorul profesorului își va putea consolida cunoștințele, iar la finalul acestui exercițiu v-a putea audia/învăța rugăciunea închinată Sfântului Stelian.
Развитие личности, 8-й класс, Поведение, сопряженное с риском, и инфекции...
Савка Марина
Тема: Поведение, сопряженное с риском, и инфекции, передающиеся половым путем Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 4-й класс, Виктор Петрович Астафьев «Стрижонок Скрип» Урок 3
Горячук Диана
Тема: Виктор Петрович Астафьев «Стрижонок Скрип» Урок 3 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Șifonierul, leul și Vrăjitoarea - înțelegerea textului.
Competențele specifice vizate: realizarea de deducţii simple pe baza audierii unui text literar accesibil; formularea de concluzii simple pe baza lecturii textelor literare; descrierea unui personaj urmărind un set de repere; deducerea sensului unui cuvânt prin raportare la mesajul audiat în contexte de comunicare previzibile; manifestarea interesului pentru participarea la interacţiuni orale. Demersul didactic: se ascultă fragmente din text cu ochii închiși, elevii imaginându-și întâmplările și prezicând ce se poate întâmpla mai departe; se citește textul și se verifică predicțiile lor; cu ajutorul Exploziei stelare se alcătuiesc întrebări pe baza textului, iar prin jocul didactic Creionul magic elevii răspund. Prin intermediul aplicației wordwall elevii selectează în perechi cuvinte ce arată trăsăturile fizice sau morale ale personajelor. Se citește textul selectiv și pe roluri, iar la final elevii răspund la întrebările sub formă de joc, în kahoot (https://play.kahoot.it/v2/lobby?quizId=0e205f7b-10e6-4f98-b9a0-1b35717fae97)
Tipuri și caractere umane în „O scrisoare pierdută”. Personaje - simboluri
Ciorescu Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Geografia-o frumusețe nedescoperita.
Activitatea are scopul de a recapitula cunoștințele acumulate până în acel moment.
Friends and Friendship, lesson 5 unit 2
lectie pe tema Friends and Frienship. unitate 2 lecția 5. lecție mixta, lecția are scop de a îmbogăți vocabularul elevilor, de a forma abilități de înțelegere a textului audiat, cultiva valori ca prietenia, respectul. Competences: 1. Сommunicative competence. Reception of oral messages. 1.5. Identifying the type of the text (informative, biographic, dialog, story, poem etc.). 2. Сommunicative and pragmatic competenc: Production of oral messages and interaction. 2.1. Distinguishing the main idea of the text 3. Сommunicative competence. Reception of written messages. 3.1. Selecting necessary information from a text necessary for a simple working activity. 3.3. Distinguishing from context the meaning of unknown words 4. Сommunicative and pragmatic competence : Production of written messages and interaction. 4.3. Editing short texts 4.5. Writing information perceived orally or through lecturing. Community Domain Civic Competence: formation of attitudes and values 2. Participation in simple conversation (with teacher, colleagues) on familiar topics. Objectives: formulating the idea of the listened song in two-three sentences. using 5-6 characterizing adjectives in the sentences of their own following the proper structures.(I would/wouldn' t like to) suggesting  ideas about making a friendship. Solving the quiz on the basis of the listened text
Stereotipurile și prejudecățile
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Автоматизация звука Р слогах, словах и предложениях
Ковалёва Маргарита
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Объекты из состава документов web. Списки
Ciobanu Mariana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
On the Farm
Consolidarea vocabularului
,,Cântec de primăvară” de Șt. Oct. Iosif.
Gorea Alexandra
Reproducerea ghidată a fragmentelor din text. Ordonarea versurilor din poezie.
Экономико-географическая характеристика Китая: расположение, природа, население
Demianic Igor
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Химия, 10-й класс, Свойства кислот, оснований и солей в свете Теории Электролитической Диссоциации
Ону Виктория
Тема: Свойства кислот, оснований и солей в свете Теории Электролитической Диссоциации Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Официально деловой стиль речи
Soboleva Maia
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Substanțe organice cu importanță biologică
Șargarovschi Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Regimul zilei
Rosfinschi Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Test de lectură “Istorisirea Zahariei Fântânarul”.
Scopul activității de a dezvolta ansamblul de competențe lectorale ale elevilor și de receptare a unui text literar.
Rezolvarea unui puzzle.
Pentru captarea atenției elevii vor rezolva un puzzle pe baza unui desen realizat de unul dintre ei. Recunoaște autorul!
Semnele și darurile toamnei
Drăgălin Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Elemente muzicale.
Scopul activității este ca în scurt timp elevul să potrivească cuvintele cu aceiași semnificație intre ele. Activitate de consolidare.
Українська мова і література, 7-й класс, «Свята земля, святе моє дитинство…». Образ головного героя.
Подлєсная Світлана
Тема: «Свята земля, святе моє дитинство…». Образ головного героя повісті М. Стельмаха «Гуси-лебеді летять». Автобіографічність повісті Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mecanismul apucătoarelor la mașina de cusut Triplock.
Exercițiu interactiv tip Text spații goale realizat cu aplicația LearningApps; sarcina de lucru vizează identificarea de către elevi a părților componente ale mecanismul apucătoarelor la mașina de cusut Triplock.
Propozițiile suboedinate. Recapitulare.
Teste de evaluare a cunoștințelor la capitolul Sintaxa frazei.
PĂRTILE UNEI PLANTE
RECUNOASTEREA PARTILOR COMPONENTE ALE PLANTEI
Influența fumatului asupra organismului uman
Condratiuc Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Legătura chimică
Baerle Iulia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
„Textul literar și lectura ca ipoteză esențială a receptării”.
Elevii clasei a X-a, la subiectul lecției „Textul literar și lectura ca ipoteză esențială a receptării”, evocare, prin wheel of Names și metoda conversația euristică, își expus părerea despre preferințele lor literare, dezvoltându-și competența de comunicare orală.
Uscarea cherestelei
Prin intermediul jocului elevii pot consolida infroma'iile legate de uscarea cherestelei.
Souhaiter quelque chose à quelqu'un.
Féliciter quelqu'un à l'occasion de son anniversaire à travers la chanson.
Cuvinte cu sens opus.
Activitate de verificare a cunoștințelor legate de cuvintele cu sens opus.
Ortografia și punctuația. Cuvinte ce conțin literele ( î și â ).
Reflecție. Elevii vor citi propozițiile, plasând cuvântul scris corect în locul spațiilor libere.
Русский язык, 8-й класс, А.С. Пушкин «Няне»
Лунгу Нина
Тема: А.С. Пушкин «Няне» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
The animal world.
Botezat Svetlana
Realizarea sensului. Un filmulet video despre zooparcul din Londra,apoi urmează câteva activități interactive asupra vocabularului.
"Albatrosul", de Charles Baudelaire. "Albatrosul ucis", de Nicolae Labiș.
2.3. Interpretarea textelor din perspectiva caracteristicilor epocii/curentului în arta, ştiinţele.
Poezia „Către pasăre” de Ion Vatamanu
Zdrobău Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
PRIMUL RĂZBOI MONDIAL 1914-1918
Scopul : de a verifica cunoștințele elevilor la la subiectul studiat: Primul război mondial 1914-1918. Competențe: 1. A opera cu cronologia, evenimente studiate 2.Limbajul istoric de specialitate 3. A găsi corelația între eveniment și personalitate, acțiune.
Ortografia pronumelor
Canișcev Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Pазвитие образа в драматической музыки. Балет – вершина хореографического искусства.
Bolotova Evghenia
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
On the animal farm.
Activitate pentru prezentarea / revizuirea vocabularului nou.
Educația pentru societate - bazată pe valori.
Idealul educațional al școlii contemporane din Republica Moldova este "formarea unei persoane de inițiativă și auto-dezvoltare care posedă nu numai un sistem de cunoștințe și competențe necesare pentru a fi solicitate pe piața muncii, ci și independența opiniilor și acțiunilor, deschiderea spre dialog intercultural în contextul valorilor naționale și mondiale stăpânite” ...(Preluat din Codul educației 2014)
Биология, 10-й класс, Раздражимость организмов
Баранчук Людмила
Тема: Раздражимость организмов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Am propuse 3 resurse RED: 1. Consiliere (dirigenție) - educație financiară - MENTIMETER 2.Consiliere (dirigenție) - Educație pentru sănătate, CORONAVIRUS- KAHOOT 3. Consiliere (dirigenție) - Cine sunt eu? - QUIZALIZE Voi prezenta succint activitățile și voi da linkurile de la cle 3 activități RED
Am ales să expun 3 propuneri de RED, pe 3 surse diferite: mentimeter, Kahoot și quizalize. Activitățile propuse sunt pentru ora de dirigenție. Am participat in martie-iunie cu 10 copii din școală într-un proiect eTwinning, despre Coronavirus. Am propus în grupul nostru de 10 un scurt joc kahoot. Apoi, tot în această perioadă am participat la un atelier de educație financiară (Școala de bani pe roți), cu clasa a cărei dirigintă sunt. Ca urmare a acestei activități am invitat copiii la un exercițiu de evaluare a acelei activități, cu mentimeter. Cea de a 3-a RED propusă este tot Coniliere, dezvoltare personală, un quiz, propus pe quizalize.
Culorile fermecate
Drăgălin Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Structura atomului și structura învelișurilor electronice

Acţiuni în caz de incendiu casnic
Iamandi Alexandra
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Reprezentarea florei. Tehnici picturale. „Vaza cu flori”

Биология, 8-й класс, Высшая нервная деятельность
Баранчук Людмила
Тема: Высшая нервная деятельность Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
What is your name?
Jelihovschii Sergiu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 8-й класс, Сравнительная степень наречия
Волковская Мария
Тема: Сравнительная степень наречия Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Здоровье и инновации в современной медицине
Tonu Iana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Clorul - element chimic şi substanţă simplă
Dîru Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Solul. Proprietăţi.
Exerciţiul- joc are ca scop consolidarea şi recapitularea cunoştinţelor despre sol.
Factori care influențează și determină calitatea produselor și serviciilor
BORDEIU RODICA
- Cunoașterea factorilor care influențează și determină calitatae produselor; - etapele asigurării și controlului calității - asigurarea calității - controlul calității.
At the railway station 1/2
Scutaru Tatiana
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Structura atomului
Gorescu Carmen
Conținuturi tematice, atom, moleculă, nucleoni, rază ionică, caracter electrochimic
Linii importante în triunghi. Proprietăți.
Testul este bazat pe parea teoretică a temei ,,Linii importante în triunghi și proprietățile lor”, Elevul trebuie să dea dovadă că cunoaște noțiunile liniilor importante a triunghiului, să cunoască proprietățile liniilor importante în triunghi, să fie familiarizat cu noțiunile de ortocentru, centru de greutate, centrul cercului circumscris trunghiului, centrul cercului înscris în triunghi. Poate fi folosit la oricare etapă a lecției, spre exemplu Evocarea sau Realizarea sensului.
The United Kingdom, part 1
Cernei Kristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Genurile literare.
Prezentarea definiției genurilor literare.
La ville
Elevii vor retine mai usor tipurile de magazine /cladiri ce se gasesc Intr un oras.
Русский язык, 6-й класс, «Отомстила» (2 часть).
Караулан Людмила
Тема: «Отомстила» (2 часть). Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Teză semestrială.
2.3 Interpretarea textelor din perspectiva caracteristicilor epocii/curentului în arta, ştiinţele.
Substanțe simple metale și nemetale.
Evocare.
Încrengătura Artropode. Clasa Crustacee
Condratiuc Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
CHILDREN ARE OUR FUTURE
Produs final proiect eTwinning.Cunoasterea drepturilor și obligațiilor copiilor
Cuvintele noi din text. Categorii semantice ale limbajului textual: sinonime, antonime. Textul-suport: „Nenea directorul” după George Șovu
Lupu Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 10-й класс, Ковалентная полярная и неполярная химическая связь
Гурэу Владлена
Тема: Ковалентная полярная и неполярная химическая связь Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Interpretarea textului „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă.
Elevii răspund oral la întrebările asupra textului dispuse pe roată. Ordinea întrebărilor este aleatorie.
Речевой этикет
Șaptefrați Alina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Descoperirea subiectului în propoziţii date.
Jocul oferă propoziţii simple şi dezvoltate cu subiecte exprimate prin substantiv, pronume, numeral sau verb aşezate în poziţii diferite în propoziţie, urmărind găsirea subiectelor simple sau multiple.
Recapitulare
Recapitularea temelor studiate pe parcursul anului de studiu
Mişcarea moleculelor. Echilibrul termic. Temperatura
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Baze de date Rapoarte
Sacara Andrei
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 10-й класс, А.С. Пушкин. Роман «Евгений Онегин». Татьяна – нравственный..
Гуцул Алина
Тема: А.С. Пушкин. Роман «Евгений Онегин». Татьяна – нравственный и эстетический идеал поэта Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Pronumele reflexiv
Oleinic Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биология, 8-й класс, Семя. Образование и распространение семян
Мамалига Анна
Тема: Семя. Образование и распространение семян Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Împărțirea – flori.
Exerciții pentru exersarea împărțirii
Русский язык и литература, 2-й класс, Диалог. Части диалога
Хархалова Наталья
Тема: Диалог. Части диалога Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Je présente mon collège
Negară Tamara
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Construcții religioase și ctitorii lor
Materialul a fost conceput ca exercițiu de autoevaluare la lecția de istorie cu același titlu și constă în realizarea corespondenței între construcția religioasă și cel care a ctitorit-o.
Drag mi-i plaiul, drag mi-i graiul.
Este o revistă ce conține o activitate extracurriculară.
Istoria românilor și universală, Clasa 12, Lecția 1
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Гражданское воспитание, 8-й класс, Последствия отсутствия коммуникации и способы улучшения
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Последствия отсутствия коммуникации и способы улучшения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Regiunile istorice ale României
O activitate interactivă de recunoaștere a regiunilor istorice ale României.
Câmpul asociativ al conceptului: artă poetică
Gavriliță Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Micii grădinari.
Propun exercițiul la etapa de Realizare a sensului cu scopul de a exersa despărțirea pe silabe a cuvintelor si de a descoperi intrusul din imagine. Elevii pot alcătui propoziții cu cuvintele propuse.
Materiale, instrumente și tehnici de artă plastică. Materiale: creioane colorate. Tehnica grafică
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mijloace de transport.
Materialul propus este o lecție interactivă având ca temă Mijloacele de transport. Lecția pornește de la un scurt istoric legat de transporturi și continuă cu exemplificarea și clasificarea mijloacelor de transport cunoscute de copii, rubrica ”Știați că...?” și un scurt chestionar de evaluare.
Українська мова і література, 11й класс, Трагічна історія родини Федорчуків. Образи повісті...
Подлєсная Світлана
Тема: Трагічна історія родини Федорчуків. Образи повісті Ольги Кобилянської «Земля». Духовні орієнтири твору Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Noțiunilor despre fracții și unități de măsură a timpului.
Joc LearningApps.org ”Știi totul despre fracții și unități de măsură a timpului?” presupune exersarea noțiunilor despre fracții și unități de măsură a timpului. Vizează competențele specifice 2.1. Recunoașterea numerelor naturale în concentrul 0- 1 000 000 și a fracțiilor cu numitori mai mici sau egali cu 10, respectiv egali cu 100 4.1. Utilizarea unor instrumente și unități de măsură standardizate, în situații concrete, inclusiv pentru validarea unor transformări Jocul propus permite elevilor exersarea și verificarea cunoștințele legate de fracții și unități de măsură a timpului, făcând asociații cu situațiile familiare, din viața de zi cu zi- și pot repeta îmbunătățindu-și cunoștințele.
Достойные пути преодоления депрессий, тревоги, стресса Учреждения по оказанию соц
Tonu Iana
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Passive Voice
Svetlana Lungu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Mișcarea rectilinie uniformă.
Joc wordwall de descoperire și consolidarea noțiunilor importante în descrierea mișcării rectilinii uniforme.
Personificarea - clasa a V-a.
Scop: consolidarea cunoștințelor Competențe specifice: -corelarea informațiilor explicite și implicite din texte literare și nonliterare, continue, discontinue și multimodale; -manifestarea preocupării de a înțelege diverse tipuri de texte citite; -aplicarea conștientă a achizițiilor lexicale și semantice de bază din limba română standard, pentru exprimarea corectă a intenției comunicative. Conținuturii tematice: evaluarea cunoștințelor dobândite.
Спряжение глаголов
Maşcenco Anna
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Compoziția chimică a substanțelor organice și determinarea formulelor moleculare în baza densității relative
Bejan Iulia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Dansul element principal al baletului
Salischi Lilia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
33 MĂNĂSTIRI Din ROMÂNIA, LOCURI BINECUVÂNTATE DE PELERINAJ
Aceasta prezentare interdisciplinară poate fi utilizată în orele de Religie Ortodoxă, Istorie sau Geografie. Pelerinajul este o călătorie pe care credincioșii o fac într-un loc considerat sfânt. Fotografiile sunt realizate alături de elevi la Mânăstirea Călugăra, Mânăstirea Piatra Scrisă și Mânăstirea Prislop. Tipul RED: Mixt (multimedia) Nivelul: Clasa a VI-a Disciplina: Religie Cultul Ortodox Competență generală: Utilizarea conceptelor specifice religiei proprii, în conexiune cu diferite manifestări ale credinței Competența specifică vizată prioritar: Selectarea de informații adecvate din surse şi cu mijloace variate, pe teme cu relevanță moral religioasă
Cuvinte opuse buclucaşe- by gogu Mihaela.
Gogu Mihaela
Jocul are ca scop verificarea vocabularului elevilor, în ceea ce priveşte antonimele. Se poate utiliza cu succes la sfârşitul unei unităţi tematice, dar şi la evaluare/ recapitulare după un semestru sau chiar an şcolar. De asemenea, poate fi utilizat ca şi activitate în completare a unei lecţii de Limba şi literatura română, individual sau în perechi. Formează şi dezvoltă competenţe de utilizare corectă a limbii, de găsire rapidă a soluţiilor la probleme. Dezvoltă gândirea logică, raţionamentul şi, în primul rând, vocabularul, atenţia, memoria.
Să protejăm natura – casa noastră!
Recunoașterea modalităților de protecție a mediului înconjurător.
Elemente de WEB Design. Referințe
Ciobanu Mariana
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Adunari si scaderi in concentrul 0-31 cu si fara trecere peste ordin.
O activitate ineractiva prin care elevii isi pot consolida sau verifica cuno;tin'ele despre adunarile si scaderile in concentrul 0-31.
Cuvintele cu sens apropiat (sinonimele)
Consolidarea cunoștințelor.
A School Trip. I will.
An interactive game based on the grammar topic Future Simple Tense and vocabulary based on the topic about a school trip. Pupils have to continue the Future Simple phrase choosing the correct answer.
Digital Education: opportunities, challenges, and responsibilities. Part 2
Negru Djulieta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Rebus de cuvinte care con'in grupul de litere / sunete GHI.
Pe baza imaginilor elevii vor avea de rezolvat un rebus.
Travelling to the World of Stars.
Proiectul lecției în PPT.
Ion, Liviu Rebreanu
Ion, L Rebreanu - fixare de cunoștințe. Cu ajutorul instrumentului web VideoAnt, elevii au realizat un exercițiu pentru colegii lor pentru fixarea conținutului romanului scris de Rebreanu, Ion. Astfel, elevii și-au fixat informațiile despre personajele operei, timpul și spațiul, confilctul și relațiile dintre personaje, geneza romanului, inciputul și finalul, importanța horei în mediul rural, tipurile de personaje, etc.
Lectura și observarea textului.“Scrisoare”de A.Blandiana
Ciubotaru Liuba
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Химия, 12-й класс, Химическое равновесие в гетерогенных системах. Произведение растворимости
Дымовская Галина
Тема: Химическое равновесие в гетерогенных системах. Произведение растворимости Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adunarea numerelor naturale.
Pentru etapa de evocare la recapitularea adunării numerelor naturale.
Test de verificare a lecturii basmului popular ,,Greuceanu”.
Volcov Rodica
Este un test de verificare a lecturii. Competența vizată: 3.Lectura şi receptarea textelor literare şi nonliterare prin diverse strategii, demonstrând spirit de observaţie şi atitudine creativă.
Химия, 10-й класс, Периодическое изменение свойств элементов I-III периодов и их соединений
Дымовская Галина
Тема: Периодическое изменение свойств элементов I-III периодов и их соединений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Измерение времени. Часы
Lilia Квасюк; Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Adunarea și scăderea în concentrul 0-100.
Reactualizarea adunării și scăderii în concentrul 0-100.
Legatura Chimica
Joc didactic creat cu scop de a consolida materia la tema Legătura chimică.
Развитие личности, 8-й класс, Моральная устойчивость и смелость
Тону Яна
Тема: Моральная устойчивость и смелость Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Свободные гето-даки и их взаимоотношения с Римской империей1 (1)
Tendrea Veceslav
Alegoria. Modalități de caracterizare a personajelor alegorice ”Doi câini” de A. Donici
Butuc Maria
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Simbolismul.
Competența generală vizată de această activitate este situarea în context a textelor studiate prin raportare la epocă sau la curente culturale / literare. Exercițiul propus urmărește evaluarea cunoștințelor elevilor despre curentul literar simbolist (estetica simbolistă, reprezentanți ai acestui curent literar), pentru fiecare item fiind selectat un timp de gândire și de reacție.
Pelerinajele creştine.
Activitatea dată vizează dezvoltarea competenţei specifice: Analizarea rolului pelerinajelor creştine în viaţa personală şi a comunităţii, cu identificarea de modele spirituale. Această activitate propune consolidarea şi evaluarea conţinutului tematic: Pelerinaje şi procesiuni creştine.
Final Revision Test - Pre-Intermediate
Ivan Iuliana Camelia
Test la final de clasa a VII-a. Sunt evaluate noțiunile de gramatică predate: tag questions, past tense simple and continous, present perfect simple, degrees of comparsion of adjectives.
Українська мова і література, 2-й класс, Велика буква у кличках тварин
Рябой Алла
Тема: Велика буква у кличках тварин Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fizica, Clasa 12, Lecția 3
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
In the village.
Cebotari Oxana
Gameshow quiz este o activitate interactivă care oferă elevilor posibilitatea de ași verifica cunoștințele la tema In the village. Poate fi utilizat la etapa de consolidare sau verificare a lecției. Elevii își vor dezvolta competența lingvistică și sociolingvistică.
Limbajul chimic. Simbolica chimică.
Scop - cunoașterea și înțelegerea semnelor convenționale folosite în chimie; Competențe - de bază, digitale
The animal world(II)
Botezat Svetlana
Realizarea sensului. Elevii vor privi un filmulet,apoi câteva explicații,și consolidarea cunoștințelor, completarea întrebărilor în timpul vizionării unui filmuleț .
Genuri și specii literare romantice
Negară Lidia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 4-й класс, Решение задач и примеров. Применение
Балан Лилия
Тема: Решение задач и примеров. Применение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Răspândirea creștinismului la nord de Dunăre
Hîncu Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Oscilatorul liniar armonic
Burleai Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
LA GASTRONOMIE EN FRANCE.
este o activitate din etapa de reflecție a lecției, ea dezvoltă competențele audutive ale elevilor
Ortografierea cuvintelor. Știm să scriem corect.
Exerciții de consolidare și explicare a scrierii ortogramelor învățate în cl. a III-a. Se propun sarcini pentru lucru independent cu autoevaluare.
Câmpul magnetic al curentului electric. Regula mâinii drepte
Ciuvaga Victor
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Summer Vacation.
Cebotari Oxana
Fișe digitale care includ definiții, imagini și audio pentru o pronunție corectă a cuvintelor la tema Summer Vacation. După ce elevii studiază vocabularul, cu ajutorul fișelor elaborate, ei pot exersa cu testele și activitățile interactive propuse. Elevii vor dezvolta competența lingvistică, sociolingvistică și pragmatică. Un exercițiu util pentru consolidarea vocabularului la tema vacanța de vară și activitățile de vară.
Букварь. 2018
Carte d’identité de la France
Marandiuc Magdalena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Instrumente optice. Rezolvarea problemelor (I)

Modulul VI: Am dreptul la o poveste. Caracterizare de personaj
O activitate-sinteză la modulul VI ”Am dreptul la o poveste” (alegere multiplă). Resursa conține, pe lângă sarcinile complementare, câteva informații despre scriitori. În plus, învățătorul poate verifica dacă elevii au citit poveștile folosite la crearea acestei activități. Competențe dezvoltate: Identificarea trăsăturilor fizice și morale ale personajelor din povești; Distingerea informațiilor esențiale din textul poveștii precum și a învățăturii.
Familia creştină.
Activitatea dată vizează dezvoltarea competenţei specifice: Prezentarea importanței comportamentelor relaționale din perspectiva moralei religioase, pornind de la situații concrete. Această activitate propune consolidarea şi evaluarea conţinutului tematic: Familia şi împlinirea poruncii iubirii.
Українська мова і література, 7й класс, Безособові дієслівні форми на -но, -то, вживання їх...
Подлєсная Світлана
Тема: Безособові дієслівні форми на -но, -то, вживання їх у мовленні Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
PROIECT TRANSNAŢIONAL URSULEŢUL DE PLUŞ ROMANIA - REPUBLICA MOLDOVA.
Buna ziuă! Scopul acestui proiect este colaborarea la nivel transnaţional prin împărtăşirea ideilor, practicilor şi metodelor de lucru, cu cadrele didactice din Republica Moldova pentru îmbunătăţirea actului educativ. Echipele implicate in proiectul transnaţional Ursuleţul de pluş Romania-Moldova, vor face schimb de ursuleţi de pluş, care vor călători peste Prut, cu o agendă nouă, curată şi vor învăţa împreună cu prescolarii din instituţia partener, completand agenda zi de zi. La finalul proiectului ursuleţii s-au intors acasă, cu agenda plină de cunoştinţe şi au povestit copiilor ce au învăţat în ţara în care a calatorit de la copiii care l-au găzduit.
Valorile funcțiilor trigonometrice.
Pentru etapa de evocare.
Sunetele şi literele a-c. Consolidare. Lectura imaginii. Scriere funcțională. Copieri, transcrieri, dictări
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Metalele grele și organismul uman
Subotin Iurie
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Simţurile - Cercetaşii creierului.
Jocul Puzzle are ca scop relevarea importanţei vitale a organelor de simţ pentru om.
Дорожное движение
Грекова Ирина
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Algoritmul rezolvării problemelor de genetică conform legităților de moștenire a caracterelor cuplate cu sexul
Hîncu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 9-й класс, Словосочетание и предложение. Роберт Рождественский «Человеку надо мало…»
Бабич Светлана
Тема: Словосочетание и предложение. Роберт Рождественский «Человеку надо мало…» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
ORTOGRAFIE.
UN TEST EFICIENT PENTRU EVALUAREA CUNOȘTINȚELOR DE ORTOGRAFIE
Descrierea mișcării mecanice
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 10-й класс, Іван Франко «Мойсей». Біблійна основа сюжету...
Курлянцева Ольга
Тема: Іван Франко «Мойсей». Біблійна основа сюжету. Проблема вождя й народу в поемі Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Pronumele posesiv și demonstrativ.
Guranda Ala
Exerciții de recapitulare.
Baze de date. Tabele
Sacara Andrei
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Predicatul. Fișă de lucru.
Guranda Ala
Exersarea predicatului verbal și nominal.
Basmul
Cartea digitală a fost creată în scopul implementării proiectului individual BASMUL MEU PREFERAT în clasa a V-a, cuprinde toți pașii proiectului și sarcinile formulate pentru elevi în cadrul acestuia.
Călători şi exploratori români.
O activitate prin intermediul căreia copiii îşi vor îmbogăţi cunoştinţele despre câţiva călători şi exploratori din România.
Биология, 7-й класс, Разнообразие корней. Корневые системы
Варданян Татьяна
Тема: Разнообразие корней. Корневые системы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Chestionar în baza nuvelei ”Delfinul” de G.Meniuc.
Link-ul conține o activitate interactivă interesantă și utilă pentru verificarea compețenței de lectură.
Tipuri de prelucrări prin așchiere
Reprezintă un test de evaluare inițială la disciplinele din domeniul mecanică
Химия, 10-й класс, Периодическое изменение свойств элементов
Гурэу Владлена
Тема: Периодическое изменение свойств элементов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Gândește, distrează-te, învață jucându-te.
Este un afis al unui proiect internațional eTwinning care ca scopul să realizeze învățarea bazată pe proiecte, dezvoltând mediile de învățare ale copiilor, cu o abordare bazată pe jocuri, pe jocurile de inteligență. În lumina viziunii educației, prin încurajarea copiilor să viseze, prin încurajarea copiilor să viseze, precum creativitatea, comunicarea, munca în echipă, gândirea critică, scopul este, de asemenea, să-i provocăm pe studenții noștri la gândire și să contribuim la dezvoltarea lor în fiecare domeniu, cum ar fi gândirea corectă, gândirea diferită, gândirea alternativă, gândirea împreună.
Lectia7
Terletska Alla
Educatia muzicala
Spune/scrie ... ”MAI MULTE”.
Consolidarea pluralului.
Русский язык и литература, 4-й класс, Николай Рубцов «Воробей». «Про зайца»
Сорбалэ Алексей
Тема: Николай Рубцов «Воробей». «Про зайца» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Numeşte legumele.
Jocul are ca scop recunoaşterea, de către elevi, a diferitelor legume. Poate fi utilizat, cu eficienţă, la evaluarea formativă, dar şi sumativă, la final de semestru sau an şcolar, la Ştiinţe sau în cadrul activităţilor integrate, la Comunicare în limba română, Muzică şi mişcare, Arte vizuale şi abilităţi practice. De asemenea, poate fi utilizat ca activitate complementară, la finalul orelor sau în cadrul unor proiecte educaţionale. Activizează memoria, atenţia, spiritul de observaţie, vocabularul, gândirea, imaginaţia.
Tainele cărții. Preferințe de lectură. Proverbele
Este o activitate interactivă în cadrul zilei de activități transdisciplinare cu subiectul ,,Învățăm din folclorul local”
Temă, idee, mesaj în textul „Tiparnițe mănăstirești” de Lucian Blaga
Cibotaru Liubovi
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unde seismice. Măsuri de prevenire și protecție
Pleşca Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Elemente de fonetică: diftong, triftong, hiat

Cum scriem corect?
Exercițiul vizează utilizarea formelor corecte ale unor cuvinte care pot fi greșit scrise/însușite.
Găsește perechea! (fructe de toamnă).
Este o activitate interactivă, ce dezvoltă capacitatea preșcolarilor de a-şi orienta atenția, capacitatea de analiză și asociere vizuală.
Культура Старого королевства второй половины XIX начала XX веков
Corinenco Alexandr
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Lecon de synthese. Les pronoms
Țurcan Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Activități la școală
Pușcaș Veronica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Reacțiile de identificare a hidrocarburilor nesaturate

Prelucrări prin așchiere
Reprezintă o verificare a cunoștințelor despre prelucrări prin așchiere
Formarea statelor medievale românești.
Lecție - fișă de lucru.
Anotimpurile
Recunoasterea imaginilor corespunzatoare celor patru anotimpuri , consolidarea cunostintelor despre flori si fructe ,evaluarea cititului ( dezvoltarea competentelor lingvistice).
Getting Acquainted
Teaching and practicing the new vocabulary.
Măsurarea lungimii. Centimetrul. Metrul
Bernaz Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Centrul economic al lumii în secolul al XVI-lea. Țările de Jos
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Undele electromagnetice. Rezolvarea problemelor

Математика, 2-й класс, Таблица умножения и деления на 7
Мельник Наталья
Тема: Таблица умножения и деления на 7 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Genul liric. Poezia de formă fixă HAIKU.
Scopul lecției rezidă în achiziționarea cunoștințelor teoretice necesare demersului interpretativ personalizat al poeziei de formă fixă HAIKU. În cadrul lecției de formare a capacităților de dobândire a cunoștințelor, la etapa EVOCARE vor fi revizuite/consolidate cunoștințele referitoare la speciile poeziei de formă fixă(sonet, rondel, glosă, gazel). Subiectul dat ( Genul liric. Poezia de formă fixă HAIKU) la etapa REALIZAREA SENSULUI se axează pe noțiunile de teorie literară, în special din aria genurilor și speciilor literare, identificabile în operă și orientate spre realizarea competențelor specifice disciplinei școlare limba și literatura română. Competența specifică 3. Lectura și interpretarea textelor literare, demonstrând gândire critică și atașament față de valorile naționale și general-umane. Competența specifică 6. Valorificarea experiențelor lingvistice și de lectură în vederea dezvoltării personale pe parcursul vieții, demonstrând interes axiologic și estetic. La etapa REFLECȚIE elevii vor alcătuii 2-3 poezii HAIKU respectând caracteristicile acestei specii. La etapa EXTINDERE elevii vor scrie un comentariu în care vor decodifica/interpreta o imagine artistică (auditivă/vizuală /olfactivă etc.) dintr-un HAIKU preferat.
Circulația cuvintelor în spațiu. Regionalisme.
Activitatea interativă este utilă pentru etapa Reflecției.
Правописание Н, НН в суффиксах имён прилагательных
Быкова Людмила
Тема: Правописание Н, НН в суффиксах имён прилагательных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sinonimele.
Pușcașu-Gavrilă Simona
Dezvoltarea elementelor de construcție a comunicării. Vocabularul.
Mobilierul
Rosfinschi Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Politica externă a României în perioada postbelică.
Evaluarea cunoștiințelor dobândite în cadrul lecției: Politica externă a României în perioada postbelică
Travelling into History
Orbu Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Pronumele personal de politețe
Canișcev Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adunarea și scăderea numerelor naturale în limitele 0-10
Mogoş Ionica
Alege o cifră dintre cele de deasupra puzzel-ului, apoi priveşte piesele cu atenţie şi dă click, pe acea piesă a puzzel-ului care are ca rezultat al cifra iniţial aleasă!
Русский язык и литература, 1-й класс, Согласные звуки [б], [бꞌ]. Буквы Б, б
Самошина Светлана
Тема: Согласные звуки [б], [бꞌ]. Буквы Б, б Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 2-й класс, Художественные тексты: сказка. Виды народных сказок
Федорина Светлана
Тема: Художественные тексты: сказка. Виды народных сказок Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Gradele de comparație ale adjectivului.
Consolidarea cunoștințelor despre gradul comparativ.
Oceanul Arctic.
Vă propun o lecție despre poziția fizico-geografică, relieful, clima și lumea organică a Oceanului Arctic.
animale marine
joc interactiv wordwall
Test on jobs.
Test interactiv în limba engleză pentru clasa a X-a, care conține întrebări de tipul adevărat-fals și evaluează însușirea de către elevi a vocabularului pe tema meserii și profesii.
Travelling round the world
Orbu Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
I live in Moldova.
Dermenji Aiona
Vocabularul de la tema ILIve in Moldova, poate fi utilizat atât pentru verificarea vocabularului la evocare sau la sfârșitul lecției ca feedback.
Învăţătura textului. „Și de la pom” de Aurel Scobioală
Sîrbu Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Strategii de motivare a elevilor în procesul de instruire la distanță
Lazarenco Anna
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Textul-suport: „Chișinău, capitala țării mele”. Lectură și observare

Гражданское воспитание, 6-й класс, Ассертивное общение. Активное слушание и наблюдение
Барбарош Оксана
Тема: Ассертивное общение. Активное слушание и наблюдение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sunt cumpătat și solidar cu membrii comunității mele
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adverbul vs Grupuri de cuvinte.
Exercițiu de recunoaște a adverbului.
Dramatismul. Personajul dramatic. Specificul caracterizării
Ciorescu Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Segmente proporționale. Teorema lui Thales
Obletsova Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 8-й класс, Обособление уточняющих членов приложения
Куркина Наталья
Тема: Обособление уточняющих членов приложения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tendințele modei și diversitatea exprimării
Margine Eugeniu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Reflexele medulare.
Aceasta activitate evaluează competențele elevilor legate de utilizarea unor modele (desene/scheme) ale sistemelor biologice și corelarea corectă dintre structură și funcție. Elevii vor fi solicitați să identifice componentele reflexului rotulian.
Развитие личности, 12-й класс, Равновесие между личной и профессиональной жизнью
Кирвас Алла
Тема: Равновесие между личной и профессиональной жизнью Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Гражданское воспитание, 6-й класс, Составление плана действий. Организация презентации...
Барбарош Оксана
Тема: Составление плана действий. Организация презентации. Размышление об учебном опыте Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.Биология, 7-й класс,
Prepoziția.
Guranda Ala.
Instruire și exerciții practice.
L'article partitif.
Folosirea corectã a formelor articolului partitif şi a prepoziţiei ,,de'' la clasa a IX-a,L2, francezã . Completarea propoziţiilor propuse cu formele corecte.
Anagrame
Ordinea literelor în cuvânt
Zilele săptămânii
Drăgălin Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Asocieri silabe.
Asocierea silabelor simple, deschise , pentru a forma cuvinte bisilabice. exerci'iu util pentru analiza si sinteza silabei in cuvant.
Legea lui Avogadro
Godoroja Rita
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Propoziția.Intonarea propoziției. pag.38-39
Propoziția.Intonarea propoziției. pag.38-39 (Mihai Eminescu) -antrenarea elevilor in activitǎţi educaţionale în vederea cunoaşterii şi respectǎrii valorilor culturale naţionale; -abordarea integratǎ şi interactivǎ a unor fragmente din bibliografia şi opera marelui poet prin insuşirea de cunoştinţe prin intermediul:cǎrţilor, internetului, -cunoaşterea vieţii şi a operei lui Eminescu în accesibilitatea vârstei copiilor; -capacitatea de a reproduce independent şi de a expune versuri din creaţia poetului; -cultivarea creativitǎţii, a imaginaţiei artistice şi plastice;
Poziția, funcția de bază și igiena sistemelor de organe cu funcții de relații la om.
Recunoașterea poziției glandelor endocrine în organismul uman.
Cuvinte ce conțin litera x. Scrierea corectă a cuvintelor cu x
Pumnea Valeria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Wishes- uses of the subjunctive mood
This quiz will check students' competences of using the subjunctive mood, to express their wishes.
Концепт действия. Ввод и вывод данных. Команда присваивания. Выполнение программ
Zadic Nadejda
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Cicluri de viață: plante și animale
Mîrzenco Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Colonialismul forme de dependență economică și politică
Vacarciuc Daniela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Физика, 8-й класс, Решение задач на применение закона Ома для замкнутой цепи с элементами...
Беляева Светлана
Тема: Решение задач на применение закона Ома для замкнутой цепи с элементами смешанного соединения потребителей Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Dacă aș fi...
Materialul propus se poate folosi la lecțiile de dezvoltare personală
Dialogul. Exersare.
Fișa de lucru, elaborată cu ajutorul aplicației liveworksheets, poate fi utilizată la etapa reflecție sau extindere.
Химия, 12-й класс, Реакция нейтрализации. Кислотно-основное титрование
Дымовская Галина
Тема: Реакция нейтрализации. Кислотно-основное титрование Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Consolidare și diferențiere : P p - B b - D d.
Activitate logopedică pentru dezvoltarea auzului fonematic și corectarea greșelilor în scrierea grafemelor asemănătoare vizual. Dezvoltarea abilităților de învățare a scris-citit-ului.
Evaluare. Genul liric. Poezia cu forma fixa.
Elevii vor bifa raspunsurile pe care le considera adevarate.
Sunetele și literele a-c. Exerciții de consolidare.
Exercițiul se propune la etapa de Realizare a sensului cu scopul de a exersa ordonarea cuvintelor în propoziții. Ulterior aș propune elevilor să transcrie propozițiile ordonate.
Adverbul.Tipuri de adverbe.
Este un test de verificare a cunoștințelor ce țin de această clasă morfologică.
Денежные единицы
Lahtina Iia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Ioan Slavici ,,Moara cu noroc”.
Formarea competenței de comunicare în limba română.
Compunerea forțelor coliniare. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Modul de viață și de gândire în Europa Occidentală și Țările Române
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Познание мира, 3-й класс, Условия жизни живого мира: воздух, вода, почва, свет, тепло
Юркив Елена
Тема: Условия жизни живого мира: воздух, вода, почва, свет, тепло Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
”Povestea melcului fără casă”, după Adina Popescu.
Puzzle cu imaginea textului ”Povestea melcului fără casă”, după Adina Popescu. Scopul acestuia este: elevul când privește piesele și își imaginează cum le-ar putea combina pentru obținerea imaginii dezvoltă aptitudini vitale. Puzzle-urile nu pot fi rezolvate decât cu ajutorul gândirii logice. Aceste acțiuni sunt de fapt obiective mici care, odată atinse, ajută la atingerea obiectivelor mari.
La horă. Literele: Hh, Jj
Taucci Liudmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Numere pare și numere impare.
Pentru etapa de evocare. Elevii vor reaminti, care sunt numerele pare și numerele impare.
Asocieri silabe-scrise-imagine.
Exercitiu de prelexie prin asocierea silabei de inceput , scrise , cu imaginea corespunzatoare.
Mișcările Pământului.
Scopul acestui exercițiu este formarea Unităților de competențe: Utilizarea unor termeni geografici în diferite contexte; Aprecierea unor elemente, procese și fenomene geografice observate direct sau indirect. Se poate aplica la etapa Reflecție sau la Evocare.
Situaţii de risc de provinienţă naturală
Buruiană Ala
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Unit 3. Lesson Three. What day is it today?
Activitatea are ca scop consolidarea sau evaluarea vocabularului: zilele de săptămână.
Reprezentarea grafică a legii mișcării rectilinii uniforme. Rezolvare de probleme
Bețișor Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Refracția luminii. Indice absolut de refracție. Legile refracției
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Interacțiunea cântecului, dansului, marșului în creații de proporții mari
Salischi Lilia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
SĂ DEVENIM CAMPIONI LA MATEMATICĂ!
ORDINEA EFECTUĂRII OPERAȚIILOR.
Unirea Principatelor Române
Vasilachi Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Traditii si Obiceiuri Populare
Argint Lucia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
La magazin. Necesităţi și dorinţe. Bunuri şi servicii. Vânzătorul şi cumpărătorul

Diferențiere și consolidare B - D - P.
Activitate specific logopedică pentru dezvoltarea auzului fonematic, corectarea dislaliei, remedierea dificultăților de învățare pentru elevii cu ritm lent de achiziție a scris-citit-ului.
Compunerea oscilațiilor coliniare
Burleai Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Au collège
Elevii învață din această carte interactivă să-și prezinte școala unde învață, să spună ce materii școlare le plac sau nu.
Pазвитие образа в драматической музыки. Опера – жанр музыкального театра. Компоненты оперы.
Bolotova Evghenia
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
"Parabola semănătorului''. Lectura și descifrarea textului.
Este un exercițiu atractiv şi poate fi folosit pentru evaluarea lecturii textului.
Checking synonyms.
A short exercise for checking synonyms.
Sistemul circulator limfatic
Chirița Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Ma classe. Mes objets dˋécolier.
Prin acest test elevii vor reține mai ușor vocabularul temei : școală, obiecte școlare, etc.
Tipuri de sol de pe Terra.
Activitatea care poate fi desfășurată la sfârșitul lecției.
Proprietățile substanțelor
Cazacioc Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Textul narativ. Legarea secvențelor narative. Înlănțuirea și alternanța.
Evocare/Realizarea sensului/Reflecție. Verificarea lecturii prin exerciții interactive în LearningApps.
Ioan Slavici ,,Moara cu noroc”. Lucrul cu vocabularul.
Verificarea însușirii unităților lexicale.
Perspectivă la 2 PUNCTE de fugă
Avand in vedere formele geometrice, formele plane, patratul, cercul, dreptunghiul, s.a., vom reda spatialitatea acestora (tridimensionalitatea - 3d) prin perspectiva. Perspectiva reprezinta modalitatea de redare grafica a formelor spatiale, cubul, cuboidul, sfera, hexagonul, s.a., insa utilizant reteaua linie de oroizont si a punctelor de fuga. Aceasta urmareste linia de orizont cu trimitere la 1, 2, 3, 4 sau mai multe puncte de fuga. Astazi realizam perspectiva la doua puncte de fuga, urmarind planul lateral stanga si planul lateral dreapta al formei spatiale- cubul. Pentru a crea imagini de fundal frumoase, vă recomandăm să utilizați tehnica perspectivei în două puncte. Este relativ ușor de utilizat și rezultatele sunt foarte eficiente. În acest tutorial, veți învăța să desenați trei dreptunghiuri diferite plasate în trei locații diferite. Acest lucru vă va ajuta să înțelegeți cum să utilizați cu ușurință această tehnică! Sursă: https://www.how-to-draw-funny-cartoons.com/two-point-perspective.html
Unit 4.Lesson Seven. Plans for the Summer Vacation.
Prezint elevilor o hartă conceptuală, scopul acesteia e de a-i ajuta să-și organizeze gândurile și ideile referitor la planurile lor de vară.
Pronumele
Elevii își vor consolida noțiunile despre diferitele tipuri de pronume
Modelul planetar al atomului. Nucleul atomic. Constituenții nucleului atomic. Forţe nucleare
Grigoriev Eugen
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Limba engleza
Geografia, Clasa 12, Lecția 2, Partea 2
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Dizolvarea – proces indispensabil
Subotin Iurie
al transformărilor substanțelor din mediu. Solubilitatea substanțelor în apă. Soluțiile Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 6-й класс, Умножение целых чисел. Свойства
Гордилова Ирина
Тема: Умножение целых чисел. Свойства Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Povestea,,Fata babei și fata moșneagului”
Test de a evalua cunoștințele elevilor post lectorale
Procesul tehnologic de transformare a firelor în ţesături.
Fișă de lucru interactivă realizată cu aplicația Liveworksheets care vizează completarea schemei cu denumirile operațiilor.
Rezolvarea problemelor în baza ecuațiilor reacțiilor de oxido-reducere
Godoroja Rita
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Genul dramatic. Sinteză.
Revizuirea termenilor - cheie, vizând textul dramatic.
Arta Romei Antice

LA SCĂLDAT, de I.CREANGĂ.
Este un material ce conţine întrebări legate de fragmentul,,La scăldat", de I.Creangă.
STILURILE FUNCŢIONALE ALE LIMBII ROMÂNE
Activitatea este o probă formativă, elevul având posibilitatea să se autoevalueze.
Exerciții de descriere a obiectelor după formă, dimensiune, culoare, utilizare.
Elevii aranjează corect componentele acestui puzzle, apoi descriu oral planta conform unui algoritm propus.
Gândim digital. Algoritm și Program
Lișman Doina
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
LES PRONOMS COMPLÉMENTS
Elevii vor reține mai ușor pronumele complemente sub formă de joc. Pronumele complemente, locul lor, ce înlocuiesc și diferențierea între pronume complemente directe și indirecte.
,, Potriveste rezultatele"
-verificarea cunoștințelor preșcolarilor, privind adunarea și scăderea în concentrul 1-10 -dezvoltarea competențelor digitale
Stilurile funcționale ale limbii române.
Exercițiu interactiv - consolidarea materiei.
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо слов с буквой Я, словосочетаний, предложений
Овсянникова Елена
Тема: Письмо слов с буквой Я, словосочетаний, предложений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Muzica
Обучение учащихся игре на музыкальном инструменте
Povestea legumelor lăudăroase
Scopul activității- Educarea obiceiurilor alimentare sănătoase. Competențe:. Dezvoltarea competețelor de a recunoaște și a denumi legumele de toamnă. Am urmărit prin intermediul acestei activități să consolidez cunoștințele preșcolarilor despre legume și punerea în evidență treptat a anumitor defecte pe care oamenii le au și nu reprezintă un beneficiu.
Proprietate publică și proprietate privată.
Scopul: studierea tipurilor de proprietate pe cale interactivă. Competență: Dă dovadă că are abilitatea de a monitoriza, defini, organiza în ordinea priorităților și realiza sarcini fără supraveghere directă.
Banii.Leul.Euro.
Este o lecție ce are ca scop cunoașterea și utilizarea conceptelor specifice matematicii. La sfârșitul lecției elevii vor putea : O1- să identifice monede şi bancnote din sistemul monetar românesc actual, dar și european O2- să identifice monede şi bancnote necesare pentru cumpărarea unui obiect; O3-să realizeze corespondenţa între bancnote şi personalitatea de pe ele; O4- să opereze cu numere în concentrul 0-1000 rezolvând exerciții si probleme; Conținuturi tematice: monede și bancnote, euro, bancnote și personalități, aplicații curiozități, evaluare.
CUVINTE CU SENS ASEMĂNĂTOR
Această activitate propune elevilor să citească, să enumere cuvinte cu sens asemănător cuvântului dat și să alcătuiască enunțuri cu cuvântul pronunțat de elev. Competențele vizate prin această activitate sunt: citirea unor mesaje scrise, întâlnite îb mediul apropiat, identificarea mesajului oral și formularea unor enunțuri proprii în situații concrete de comunicare.
Test ”Oul Dogmatic” de Ion Barbu.
Margareta Munca
Activitate interactivă la tema Test ”Oul Dogmatic” de Ion Barbu.
Lectia (2)
Mamaliga Anna
Українська мова і література, 4-й класс, Вимова і написання найуживаніших прикметників...
Чебан Анжела
Тема: Вимова і написання найуживаніших прикметників на -ський, -цький, -зький Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Countable and Uncountable Nouns
Material care permite testarea rapidă a cunoștințelor elevilor legate de substantivele numărabile și nenumărabile.
Les animaux. L`adjectif interrogatif
Țurcan Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Biologia. 2017
Examenele: învățare, muncă, dezamăgire și alte emoții.
Examenele: învățare, muncă, dezamăgire și alte emoții.
Difracția și interferența undelor mecanice
Burleai Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Învățăm să numărăm
Drăgălin Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
"Cărțile au suflet" de N. Manolescu.
Carte digitală pentru lectura textului, care poate fi integrată la diferite lecții.
Diversitatea animalelor
Acest exercițiu poate fi folosit pentru captarea atenției elevilor la tema dată.
Operații cu limite de funcții. Calculul limitelor de funcții
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
What is it?
This activity improves pupils' vocabulary.
Liberul schimb. Revoluția transporturilor și comunicațiilor
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Roma antică
Am creat acest Kahoot cu scopul de a evalua conținutul Roma antică. Competențele pe care am urmărit să le dezvolt au fost: Relatarea unui eveniment/ proces istoric utilizând informații din surse date, Stabilirea de asemănări și deosebiri referitoare la evenimente/ procese istorice, pe baza unor surse istorice diferite, Localizarea în timp și în spațiu a faptelor/ proceselor istorice. Conținuturile evaluate: Fondarea Romei: istorie și legendă, Statul roman: războaie, expansiune, decădere, Viața cotodiană în lumea romană, Orașul și monumentele publice, armata romană, Zeii romanilor, Romanizarea.
Уравнения 1 степени с одним неизвестным.
При выполнении данного тематического теста учащиеся решат различные уравнения 1 степени и задания на нахождение ОДЗ алгебраических дробей, нулей функции. Сначала необходимо составить и решить уравнения в тетради, затем полученный ответ ввести в рамку на мониторе. Ответ должен быть введен в регистре латинских букв, маленькими или большими буквами как того требуют корректная математическая терминология.
Гражданское воспитание, 12-й класс, К согласию посредством разногласия. Понятие всеобщего блага
Бабина Юлиана
Тема: К согласию посредством разногласия. Понятие всеобщего блага Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fenomene ale naturii: topirea zăpezii, fulger, tunet
Mîrzenco Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Урок: Колонизация Бессарабии процесс и последствия
Dochina Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Русский язык и литература, 3-й класс, Ф. Тютчев «Есть в осени первоначальной…»
Назаренко Ольга
Тема: Ф. Тютчев «Есть в осени первоначальной…» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Reading together "Alice in Wonderland".
Jelihovschii Diana
Activitatea este recomandată de a se desfășura la sfârșitul Unității 4, lecturarea unui text ce reflectă unitatea studiată - cărțile, poveștile și care este legat direct de conținutul unei povești Alisa în Țara minunilor. Se va evalua însușirea vocabularului deja predat precum și atenția cu care au citit textul, folosirea corecta a verbelor neregulate.
Arhimede.
Viața și activitatea lui Arhimede.
Trapezul
Popovici-Bujor Violeta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Excursie la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei on line
Veta Dascal
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Химия, 12-й класс, Каучук
Кадина Марина
Тема: Каучук Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectura și interpretarea textului „Crăiasa din povești” de Mihai Eminescu
Cibotaru Liubovi
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
LES TEMPS VERBAUX
Un Exercițiu atractiv pentru elevi . Vor reține mai repede și mai ușor timpurile verbale accesând exercițiul propus de mine
Quel âge a ta tante? Les chiffres de 21 à 40
Carauș Victoria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
NUMEȘTE CUVÂNTUL, CÂTE SILABE ARE.
Competenţa specifică 1. Receptarea și înțelegerea mesajului oral în diverse situații de comunicare,manifestând atitudine pozitivă, concentrare și atenție. Unităţi de competenţă: Identificarea obiectelor, a acţiunilor,potrivit denumirii lor. Formularea enunțului dezvoltat,respectând ordinea corectă apărților de propoziție (subiect,predicat și alte părți de propoziție).
Colonizarea Basarabiei–proces și consecințe
Vacarciuc Daniela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Reguli de comportare cutremur la scoală
IGSU Romania
Campania IGSU ”Nu tremur la cutremur” INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ Romania
Textul poezie ,,Limba noastră" de Al.Mateevici.
Dașchevici Galina
Lecție de formare a capacităților de dobândire a cunoștințelor.
ABECEDAR. 2017
Călătorie virtuală. Pe urmele scriitorilor studiați.
Un exercițiu indicat pentru un atelier de lectură, etapa evocare sau, cu ușurință, poate fi aplicat la finele anului pentru a recapitula operele studiate.
La mission du médecin
Rugină Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
A Song of Seasons
Cernei Kristina
Coloana Sonoră - ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
A. Păunescu „Repetabila povară”
Vărzaru Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Is your mother a teacher?

Analizatorul auditiv și stimuli sonori.
Consolidarea cunoștințelor despre structura, funcțiilor organelor analizatorului auditiv la om.
Înmulţirea fără trecerea peste ordin a unui număr de două cifre.
Jocul este creat cu scopul de a exersa deprinderile de înmulţire a unui număr de două cifre.
Adunarea și scăderea în concentrul 0-10.Joc.
Exxersarea competențelor de calcul în concentrul 0-10
Omul și comunicarea. Situația de comunicare: Să comunicăm despre sârguinţă
Morcov Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Gândim digital. Depanarea programului
Lișman Doina
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Ramuri și genuri ale artei plastice. Subiectul ”Broscuța Țestoasă” . Tehnica Grataj
Coroleac Oxana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Sunetul [c] şi litera de tipar C. Cuvintele. Analiza sonoră. Litera C (mare) de mână
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tainele cărții. Prezentare de carte. Jurnal de lectură. Cartea preferată

Adjective.The degrees of comparison.
Elevii pot cu ușurință memora gradele de comparație a adjectivelor.
„Conștiința modernistă a identificării poetului cu lumea: Nichita Stănescu”
Zazulea Inga
Elevii clasei a XI-a, la subiectul lecției „Conștiința modernistă a identificării poetului cu lumea: Nichita Stănescu”, la evocare, prin jocul didactic ”Texte calchiate” și learningapps, au compus oral texte construite conform schemei indicate, apoi au constituit textul original - poezia lui N. Stănescu ”Emoții de toamnă”. Astfel, elevii își dezvoltă competența de comunicare orală.
Ordonează descrescător !
Să recunoască și să ordoneze descrescător cifrele de la 9-0 .
Portul național românesc. Costumul de sărbătoare.
Link-ul trimite către o activitate cu caracter interdisciplinar pe care am utilizat-o la lecția:”Fata babei și fata moșneagului” de I.Creangă, pentru a prezenta costumul de sărbătoare( hora, șezătoarea, slujba de duminică, pe care îl îmbrăcau personajele.
Operații cu numere reale
Jocul Vrei să fii milionar? Elevul care îndeplinește toate sarcinile corect din prima, primește nota 10.
L’immortelle Edith Piaf
Slivca Olesea
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
"Cartea de-a lungul veacurilor" de Dorin Onofrei. Lectură.
Lecție interactivă integrală.
Noțiunile: determinanți de ordinul 2, de ordinul 3 și calculul lor
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
MARILE DESCOPERIRI GEOGRAFICE
PUZZLE HARTA MARILOR DESCOPERIRI GEOGRAFICE
Bibliothèques du monde

Spikee îndrăgește limba romană
Evaluare- Părți de vorbire.
Гражданское воспитание, 11-й класс, Выбор должен быть обоснованным
Кориненко Александр
Тема: Выбор должен быть обоснованным Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Materie primă folosită la fabricarea mobilei.
JAPALELA VERONICA
Activitate de consolidare, de cunoaştere a notiunilor legate de materiile prime folosite la fabricarea mobilei.
Взаимное расположение двух прямых
Ostafciuc Alla
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Textul în versuri. Versificația: poezia, strofa, versul, rima. Textul-suport: „Toamna în Moldova” de Petru Cărare
Tcaci Liliana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
General vocabulary test.
Exercițiu interactiv în limba engleză, de tip quiz cu alegere multiplă, prin care se evaluează nivelul de vocabular dobândit de elevii de clasa a IX-a.
Биоритмы у животных
Blohina Irina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Unități de măsură
Vă propun un test ce poate fi aplicat elevilor de clasa a III-a la finalul capitolului "Unități de măsură". Se urmărește identificarea unităților de măsură pentru diverse situații practice, recunoașterea multiplilor și submultiplilor, citirea ceasului, rezolvarea unor probleme ce implică utilizarea unităților de măsură.
Sunetul și litera G
Scopul activității este identificarea sunetului G în cuvintele reprezentate de imagini. Activitatea poate fi utilizată la predarea literei G, dar și ca exercițiu de verificare a asocierii literă- cuvânt care conține litera
Formarea popoarelor europene
Scopul acestui test pe platforma Socrative este evaluarea cunoștiințelor despre lecția: Formarea popoarelor europene.
Сейсмические волны
Lupanciuc Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Flori de toamnă- puzzle
Puzzle cu flori ale anotimpului Toamna
Site școlar.
Site Google pe care am pus multe exemple și idei de activități pe care le-am făcut la clasa pregătitoare.
Leçon de synthèse. Les pronoms personnels
Țurcan Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Documente Web.
Țurcanu Alla
Acestă activitate va facilita însușirea de către elevi a etichetelor ce formează structura unui document Web.
Irregular verbs
Consolidation of irregular verbs
Ursul în pădure
Dezvoltarea spiritului de observație al copilului. Reconstituirea întregului din părți. Recunoașterea cifrelor.
Test sumativ la capitolul :,,Unități de măsură''.
Brga Natalia
Elevii accesează testul ,completează spațiile și rezolvă problemele indicate. Testul poate fi trimis profesorului pe poșta electronică.
Planuri de vacanță.
Dezvoltarea competenței de comunicare.
Биология, 11-й класс, Строение и функции синапса. Проведение нервного импульса
Варданян Татьяна
Тема: Строение и функции синапса. Проведение нервного импульса Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Educatia plastica
Limba romana. 2017
Lectură particulară Legenda lăcrimoarei
Barbarova Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Watching the box. Wish clauses. Puns
Cernei Kristina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Физика, 10-й класс, Закон прямолинейного равнопеременного движения. Решение задач
Пономаренко Ирина
Тема: Закон прямолинейного равнопеременного движения. Решение задач Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tabele în HTML.
Țurcanu Alla
Prin intermediul acestui test formativ elevii își vor consolida cunoștințele referitor la etichetele ce se utilizează pentru inserarea tabelelor în documentele HTML.
Instituirea monarhiei în România
Consolidarea subiectului studiat
Lectia (6)
Potiomchina Olga
Writing Skills Development. Thank You Note
Paciu Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Test - grilă. Elemente de fonetică și ortografie.
Unitatea de competență 5.1.Exprimarea intențiilor de comunicare prin achizișii lexicale, fonetice, gramaticale.
„Ciuboțelele ogarului” de Călin Gruia.
Stratulat Alina - Mihaela
Exerciţii de identificare a trăsăturilor unui personaj Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Twincat 's adventure
Consolidarea limbajului limbii engleze,dictiei,a capacității de pronunție corecta a cuvintelor.
Mişcarea uniform variată. Accelerația. Legea vitezei
Bețișor Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Obiectele din componența documentelor Web: tabele (II)

Poezia „Lacul” de Mihai Eminescu. Imagini artistice și figuri de stil

Numerația în limitele 1-5
Test de evaluare finală, Matematică, Evaluarea numerației in concernul 1-5, noțiunilor de mulțime, recunoașterea cifrelor, grupa mijlocie.
Lectia (4)
Frunze Lilia
Soluțiile – mediu de realizare
Burcovschi Stela
a analizei chimice Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație....
Биология, 8-й класс, Кожа – орган осязания. Гигиена органа осязания
Баранчук Людмила
Тема: Кожа – орган осязания. Гигиена органа осязания Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
HARTA ROMÂNIEI
Realizarea hărții României, creată in prealabil din materiale reciclabile: dopuri, mușchi de pământ.
Unit II. Lesson 1. School.
Find pairs of antonyms. Play an engaging Kahoot game.
Linii folosite in desenul tehnic
Cuvinte incrucisate- descoperirea liniilor care se folosesc in desenul tehnic
Русский язык, 5й класс, Я и моя семья. Буквы Вв (вэ), Фф (эф)
Ляшенко Ольга
Тема: Я и моя семья. Буквы Вв (вэ), Фф (эф) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Propoziția principală/secundară/regentă
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Imaginea mamei in poezia viereana
ElenaVorotneac
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
What colour is it?
Activitate de consolidare; scopul activității: copiii vor recunoaște si vor denumi culorile invățate in limba engleză
Развитие личности, 5-й класс, Порядок и чистота для здоровья и комфорта
Баранчук Людмила
Тема: Порядок и чистота для здоровья и комфорта Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
„Doc” de N. Esinencu. Moduri de expunere
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Scrierea cu "î" și "â"
Prin joc, elevii își vor însuși/consolida scrierea cu "î" și "â".
Heroes of our time
Antociuc Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Surse de energie (apa, vântul, soarele).
Tema: ,,Surse de energie (apa, vântul, soarele)" - secvenţă didactică Conţinutul ar putea fi inserat într-o lecţie de predare-învăţare/consolidare/evaluare. Competenţe specifice: 3.2. Manifestarea grijii pentru comportarea corectă în relaţie cu mediul natural Obiective operaţionale: O1: să numească sursele de energie (apa, vântul, soarele); O2: să identifice importanţa energiei în viaţa omului, a modalităţilor de economisire a energiei; O3: să exprime opinii (acord / dezacord) cu privire la anumite atitudini şi comportamente (proprii) observate în mediul înconjurător. Sfârşitul conversaţiei Scrie un mesaj... Mult succes, copii minunaţi!
Grupul de sunete [cs], [gz] şi litera x.
Activitate de despărțire a cuvintelor în silabe și clasificarea lor după numărul de silabe.
Модуль: Путешествие по России. Учимся определять количество предметов
Macovei-Caraceban Inga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Fruits.
This activity improves the pupils'vocabulary.
Lectia (1)
Schneider Natalia
Українська мова і література, 4-й класс, Визначення відмінка прикметника за відмінком іменника
Чебан Анжела
Тема: Визначення відмінка прикметника за відмінком іменника Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland Regions
Lungu Svetlana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Два великих музыканта Урок 49

Unități lexicale ale unii limbaj de programare la nivel înalt
Zadic Nadejda
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Topic. Books in my life.
Scopul activității - spargerea gheții la începutul lecției Competențele dezvoltate - expunerea ideilor referitor la întrebarea propusă Conținutul tematic Cărțile ( importanța cărților în viața fiecăruia)
Test- Calitatile nautice ale navei si partile constructive
Este un test de evaluare despre calitatile nautice ale unei nave si partile ei constructive.
Unit 1, Lesson 6, It's on the desk.
Predarea cuvintelor noi
Caută cuvintele în limba maghiară.
A j és ly-os szavak helyesírása. Szókereső.
Mărimi fizice
Fizică, cls a VII-a, Mărimi fizice
Гражданское воспитание, 8-й класс, Право на выражение мнения
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Право на выражение мнения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
La bibliotecă
Chelea Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
„Comunicarea în situațiile de conflict. I. Slavici, Moara cu noroc”.
Elevii clasei a X-a, cu predare în limba rusă, la subiectul lecției „Comunicarea în situațiile de conflict. I. Slavici, Moara cu noroc”, evocarea, prin kahoot și metoda jocul didactic, își autoevaluează cunoștințele prin alegerea corectă a răspunsului și redau detalii din opera „Moara cu noroc” de I. Slavici, dezvoltându-și competența de lectură și cea de comunicare orală.
Tema este ”Sunetul b și literele B,b”.
Jocul didactic ”Citește și potrivește”poate fi folosit atât în etapa de consolidare, cât și în vederea evaluării nivelului de înțelegere a cuvintelor citite prin punerea în corespondență a cuvintelor rostite cu imaginea potrivită.
Lecție de recapitulare.
Competenţa specifică disciplinei: Aprecierea critică şi obiectivă a situaţiilor, faptelor şi proceselor istorice; Subcompetență: analiza critică a diferitor opinii pe marginea unui subiect istoric din secolul al XX-lea; Sarcină: Formați perechi logice dintre caricaturile propuse și evenimentele / procesele / fenomenele istorice studiate.
Părțile componente ale unei plante ierboase.
Puzzle. Elevii vor observa etapele de crește a unei plante în baza imaginii descoperite.
Unit 4. Lesson Three. Shopping.
Activitatea propusă are ca scop de a dezvolta la elevi abilități de utilizare corectă a cuantificatorilor menționați în cadrul acestei lecții.
Publicarea documentelor Web
Braguța Ina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 3-й класс, Константин Георгиевич Паустовский «Заячьи лапы» Часть II
Соммер Наталья
Тема: Константин Георгиевич Паустовский «Заячьи лапы» Часть II Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Культура и наука МССР 1944-1991
Nedbaliuc Alexandr
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Joc de recunoaștere.
Copiii vor deschide fiecare fereastră , vor descrie ce văd și vor denumi anotimpul în care se desfășoară momentul ilustrat.
Obiectele unei baze de date.
Rezolvând acest rebus elevii vor fi capabili : să identifice obiectele unei baze de date, să enumere caracteristicile obiectelor unei baze de date. Competențe specifice vizate: 2.1. Aplicarea operaţiilor elementare şi a conceptelor de bază ale aplicaţiei Access
Câmpul derivativ al cuvântului „alb”
Butuc Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Războaiele Daco-Romane
Hîncu Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Unghiuri.
Elevii își verifică cunoștințele desprte unghiuri printr-un joc de cărți în care aceștia trebuie să completeze spațiile libere.
Dealurile și munții
Suport teoretic (video)
Речь Генерального Мэра мун. Кишинёва - И. Чебана к запуску проэкта -educatieonline.md
Ion Ceban
Это видео было сделано в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Benzenul – reprezentant al arenelor
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Diferențierea sunetelor R și L.
1. Denumeste imaginile si sorteaza-le in functie de sunetul pe care il auzi, R sau L. 2. Alcatuieste propozitii haioase cu aceste cuvinte date.
Dorințe și necesități
Colesnic Liliana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Prietenii necuvântători.
Cunoasterea mediului; Prietenii necuvântători - consolidare
Harap Alb și Crudul Spând de Cușnarencu
Munca Margareta
Test interactiv la lucrarea Harap Alb și Crudul Spând de Cușnarencu.
Unități de măsură și instrumente de măsură.
Scopul acestui joc este de a obține feedback, printr-un instrument interactiv, cu privire la gradul de însușire a noțiunilor despre unități și despre instrumente de măsură și la măsura în care s- a atins competența specifică 6.1. ,,Utilizarea unor măsuri neconvenţionale pentru determinarea şi compararea capacităţilor şi a lungimilor”, precum și competența specifică ,,6.2. Utilizarea unor unităţi de măsură pentru determinarea şi compararea duratelor unor activităţi cotidiene”. Testul conține atat itemi semiobiectivi, cu răspuns scurt de completare, cat și itemi obiectivi, cu întrebări explicite, ce necesită răspuns.
LE VERBE VOULOIR
Elevii trebuie să comunice în limba franceză și de aceea au nevoie să cunoască cât mai multe verbe uzuale ale limbii franceze.
Українська мова і література, 2-й класс, Текст – розповідь
Рябой Алла
Тема: Текст – розповідь Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Українська мова і література, 9-й класс, Складнопідрядні речення з підрядними означальними
Курлянцева Ольга
Тема: Складнопідрядні речення з підрядними означальними Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Alfabetul îl cunosc, literele recunosc.
Asocierea imaginii cu litera potrivită în vederea recunoașterii și discriminării literei și sunetului inițial
Pădurea spânzuraților, L Rebreanu
Pădurea spânzuraților, L Rebreanu - fixare de cunoștințe. Cu ajutorul aplicației VideoAnt, elevii au realizat un exercițiu pentru colegii lor pentru fixarea conținutului operei, utilizând un fragment din dramatizarea romanului. S-a urmărit recunoașterea personajului, stabilirea cronotopului (timpul și spațiul), gândirea critică, analogii (literatura-istorie: Primul Război Mondial), tipul de conflict, relația dintre perjonaje, etc.
Stiluri artistice: Baroc, realism
Veta Dascăl
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Drepte perpendiculare. Distanța de la un punct la o dreaptă
Lavric Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Inmulțirea și impărțirea.
Testează cunoștințele elevilor despre înmulțire și împărțire.
English - the Language of Shakespeare
Svetlana Lungu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Atelier de discuție I: „Limba nu este un atribut al puterii, este puterea însăși” (R. Barthes)
Costenco Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
The Animal World
Ceban Corina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Православный календарь. Двунадесятые праздники
Hamuraru Olivia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Эвтаназия и Евгеника – этическая дилемма
Tonu Iana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Încrengătura Cordate. Clasa Reptile
Familiarizarea elevilor cu reptilele incluse în Cartea Roșie a Moldovei
Maşina de cusut Uberdeck.
Exercițiu interactiv tip Quiz cu alegere multiplă realizat cu aplicația LearningApps, prin rezolvarea căruia se urmărește consolidarea cunoștințelor despre mașina de cusut Uberdeck.
Lectia1
Papuşina Natalia
Amoniacul. Proprietăți chimice
Fișă de lucru pentru asimilarea mai ușoară a materiei proprietățile chimice ale amoniacului.
Twincat's friends.
Fixarea cunostintelor despre limba engleză, consolidarea dicţiei,. Înţelegerea noţiunii de prietenie. Grija faţă de mediul social si mediul natural.
Unități de măsură pentru masă
Bega Natalia
Elevii potrivesc imaginea cu masa corespunzătoare.
Domenii profesionale.
În cadrul temei ,,Domenii profesionale”, am utilizat aplicația Learning Apps, pentru evaluarea cunoștințelor elevilor despre ocupațiile din România, conform COR 2020.
Lectia2
Dorofeev Anton
Învăț să fiu om la școală, în familie, în comunitate
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Substanțe simple și compuse

Comunicam altfel gesturi și mimică
Tcaci Liliana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Recapitularea scăderii cu împrumut a numerelor naturale 0-100.
Resursa digitală conține câteva precizări și actualizări de noțiuni și cunoștințe pe baza cărora elevii au de rezolvat câteva exerciții interactive.
At my Grandparents
Cernei Kristina
Coloana Sonoră - ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC, Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Piramida triunghiulară regulată.
Elevii trebuie să recunoască prin asociere elementele unei piramide triunghiulare regulate.
Cauzele şi evitarea electrocutării
Vasile Sapar
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md cu susținerea Direcției prevenirea riscurilor IGSU, pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Физика, 11-й класс, Проводники и диэлектрики
Макевнина Ольга
Тема: Проводники и диэлектрики Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Internet.
Activitatea vizează evaluarea cunoștințelor dobândite de elevi după parcurgerea temei "Internet" și este realizată sub forma unui joc "Wordsearch" prin intermediul aplicației Wordwall
Perimetrul.
Scopul acestui test este de a consolida sau evalua competențe specifice formate la disciplina matematică, clasa a IV-a, legate de însușirea noțiunilor despre perimetrul poligoanelor. Materialul conține atât noțiuni teoretice, cât și aplicații- probleme.
Modulul. 2. Familia - izvor de iubire și respect.
Competența specifică: - Aprecierea valorică a comportamentelor proprii și ale altor persoane în contextul normelor moral-spirituale, dând dovadă de atitudine critică și comunicare asertivă. Unități de competențe: 2.1. Recunoașterea valorilor moral-spirituale în contexte familiale: 2.2. Aprecierea valorică a comportamentelor copiilor în familie. Conținuturi tematice: - Mesajul de salut. - În famlie am învățat ce e: deagostea, înțelepciunea, grija, atenția... - Vă invităm la discuție! - Continuă ideile despre importanța valorilor în familie.. - Citește și discută cu părinții despre regulile de cooperare în familie. - Propune 2-3 reguli ... - Citiți acrostihul și discutați despre regulile de comportare în familie. - Organizează-ți locul de lucru! - Observă imaginile și povestește despre unul din cazurile asemănătoare când și tu ai fost de ajutor familiei. - Familia este totul!
Echilibrul dinamic în cadrul ecosistemului
Pașa Lilia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Încrengătura Moluşte
Pulbere Ala
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Video 3 - Ce se întâmplă atunci când nu plătim impozite?
Serviciul Fiscal de Stat
Evaziunea fiscală limitează capacitatea unei țări de a strânge bani și de a realiza proiecte de dezvoltare. Acest lucru ar putea duce la reducerea finanțării serviciilor publice precum sănătatea sau învățământul. Dacă nu ar exista taxe și impozite, am avea mai puțină securitate și cultură, mai puține drumuri, spitale, școli, muzee, biblioteci publice și autobuze, mai puțină apă curată etc.
Fructe și legume.
Exercițiu\joc creat are ca scop consolidarea, evaluarea cunoştinţelor despre fructe și legume.
Химия, 8-й класс, Вода – жизненно важное вещество
Терлецкая Алла
Тема: Вода – жизненно важное вещество Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Reflexia totală. Aplicații
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Responsabilitățile acasă, la școală, în comunitate

Русский язык и литература, 4-й класс, Прямое и переносное значение слов
Горячук Диана
Тема: Прямое и переносное значение слов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 3-й класс, Григоре Виеру «Самые красивые цветы»
Соммер Наталья
Тема: Григоре Виеру «Самые красивые цветы» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sprachen lernen. Lern Strategien
Bivol Lucia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Părți de vorbire.
Exercițiu interactiv ce îi ajută pe elevi să își testeze, într-un mod plăcut, jucăuș și antrenant, cunoștințele despre părțile de vorbire studiate. Competențe vizate: identificarea părților de vorbire.
Shopping
Dermenji Aliona
ESte un poster interactiv cu vocabularul nou, aici dunt dezvoltate competențele culturale, de comunicare și audiție.
Test numere naturale de la 0 - 1 000 000

Развитие личности, 5-й класс, Я становлюсь взрослым
Баранчук Людмила
Тема: Я становлюсь взрослым Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Protecția mediului înconjurător: resursele naturale.
Focșa Aliona
Orice activitate trebuie trecută prin debrifarea ei, adică se realizează o analiză. La fel și lecția! Fișa dată se poate de utilizat la final de orice activitate din cadrul zilei.
Будущее начинается сегодня
Biriucova Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Membrii familiei
Rosfinschi Mariana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Aventures de voyage. Comment aimez-vous voyager
Slovineanu Mihaela
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Romanul. Trăsături. „Neamul Șoimăreștilor” de M. Sadoveanu
Dorin Galben
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Rocile magmatice şi sedimentare.
Gruparea corectă a denumirelor de roci conform modului de formare.
Chimia Analitică
Joc didactic creat cu scop de a consolifa materia studiată în cadrul orelor de chimie analitică , reacțiile d eidentificare a ionilor
Exerciții de adunare și scădere (0-1000)
Fișă de lucru - consolidare cunoștințe
Математика, 4-й класс, Сравнение и упорядочивание чисел до 1 000 000
Малай Наталья
Тема: Сравнение и упорядочивание чисел до 1 000 000 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Recapitulare I - Numerele naturale de la 0 la 100
Recapitulare I - Numerele naturale de la 0 la 100 Tipul lecţiei: recapitulare Competenţe specifice: 1.1. Scrierea, citirea şi formarea numerelor până la 100 Obiective operaţionale: O1: să scrie cu cifre numerele date; O2: să scrie numere după anumite reguli; O3: să formeze şiruri de numere după regula dată; O4: să compare numerele date; O5: să rotunjească numerele date;
Hrană
Este o fișă de lucru realizată cu ajutorul Live Worksheets, fișă care se poate folosi pentru verificarea înțelegerii unui text audiat/video pe tema Food in Britain.
Grupul de sunete [cs], [gz] şi
Pumnea Valeria
litera x. Litera x (mică) de mână Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Cusături mecanice.
Exercițiu interactiv tip Ordonează perechi realizat cu aplicația LearningApps care vizează asocierea dintre imaginea cusăturii și denumirea acesteia.
Verbul.
Exercițiu interactiv ce îi ajută pe elevi să își testeze, într-un mod plăcut, jucăuș și antrenant, cunoștințele despre părțile de vorbire studiate și în special despre verb. Competențe vizate: participarea la interacţiuni pentru găsirea de soluţii la probleme; identificarea părților de vorbire.
Miguel de Cervantes - „Principele ingeniozității”
Margareta Munca
Prezentarea power point la tema ”Miguel de Cervantes - „Principele ingeniozității”.
Русский язык и литература, 4-й класс, Три склонения имен существительных
Горячук Диана
Тема: Три склонения имен существительных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mijloace de transport
Dezvoltarea gândirii cognitive a copiilor și a imaginației, creativității.
Virusuri - forme acelulare de viaţă. (Virales)
Ceban Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Биология, 10-й класс, Размножение живых организмов
Баранчук Людмила
Тема: Размножение живых организмов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
И. Крылов "Мартышка и очки
Șaptefrați Alina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Ortografia verbelor la viitor.
Test interactiv.
Sistemul nervos. Țesutul nervos
Hîncu Valentina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Pîntea Aliona
Proprietățile algoritmilor.
Prin rezolvarea acestei aplicații elevii vor fi capabili să enumere proprietățile algoritmilor, să distingă corect proprietățile algoritmilor. Competențe specifice vizate: 2.2 Identificarea datelor cu care lucrează algoritmii în scopul utilizării acestora în prelucrări
Atelier de vorbire și scriere „Mamă, ești pe lume tot ce-i mai frumos!”.
Busuioc-Pojoga Rodica
Exercițiul se propune pentru etapa de Evocare, cu scopul de a descoperi subiectul lecției.Exercițiul ajută la realizarea interdisciplinarității.Pe baza imaginii descoperite se pot formula propoziții , care ar descrie chipul mamei,emoții trăite de ei, sentimentele pentru ființa cea mai scumpă.Elevilor li se va cere să propună comparații, epitete, care ulterior vor fi utilizare în cadrul atelierului de scriere.
Poezia ca joc de cuvinte - ,,Mâța desenează-un ghem", de Marin Sorescu
STOICA MONICA
Extragerea unor informaţii de detaliu dintr-un text literar accesibil, manifestarea interesului pentru participarea la interacţiuni orale, manifestarea interesului pentru lectura literară
Actualizarea cunoștințelor din clasa I.
Elevii își vor verifica și consolida cunoștințele despre comunicarea orală și scrisă, dobândite în clasa I. Citind cuvintele și stabilind ordinea lor corectă în enunțuri, elevii vor exersa abilitățile de citire, gândirea logică, precum și atenția.
АНАЛИЗ АЛГОРИТМОВ. Оценка времени выполнения алгоритма
Aliona Belomenova
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Getting Acquainted
Practicing vocabulary
Cererea
Redactarea unei cereri conform legendei din testul de bacalaureat.
Химия, 9-й класс, Оксиды серы и их свойства. (2 часть)
Акиндинова Наталья
Тема: Оксиды серы и их свойства. (2 часть) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Измерение времени. Календарь
Cvasiuc Lilia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Scrierea și pronunțarea corectă a cuvintelor care conțin litera "x".
SMARANDACHE CLAUDIA-IZABELA
Activitatea presupune clasificarea cuvintelor care conțin litera "x" în două categorii în funcție de felul în care se pronunță această literă: "cs" sau "gz".
Sistemul digestiv la om.
Rezolvarea acestui exercițiu permite elevilor fixarea cunoștințelor despre anatomia sistemului digestiv la om.
Fibre textile.
Exercițiu interactiv tip Jocul Milionarii realizat cu aplicația LearningApps, prin rezolvarea căruia se urmărește consolidarea cunoștințelor despre fibrele textile.
Complementul indirect.
7. Respectarea normei ortografice, ortoepice, semantice, gramaticale, punctuaţionale, stilistice a limbii române literare.
Ţara Românească în a doua jumătate a secolului XIV-începutul secolului al XV-lea. Mircea cel Bătrân
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Transformări ale unităţilor de măsură. Lungimea.
Jocul creat are ca scop consolidarea, evaluarea cunoştinţelor despre unităţile de măsură pentru lungime.
Биология
Jobs
Consolidarea vocabularului
Muruz Rodica. Tema: Scrierea corectă a ortogramelor la și l-a. Exerciții aplicative.
Unități de competențe: 4.1. Scrierea corectă, lizibilă a propozițiilor și textelor mici, cu litere de mână și de tipar, respectând spațiul, înclinația și aspectul îngrijit. 4.2. Folosirea regulilor de ortografie şi de punctuaţie învățate. Conținuturi tematice: - Motto-ul lecției. - Scrierea corectă a ortogramelor la/l-a. - Atelierul de scriere. Ex.1, 2. - Atelierul de lectură. - Exercițiul oral. - Povestește despre o faptă bună făcută de tine. - Bilanțul lecției.
Gândim digital. Primul meu program
Lișman Doina
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
In harmony with nature 2
Paciu Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Informatica. 2019
Русский язык, 6-й класс, Природа и люди Молдовы. Глаголы в прошедшем, настоящем и будущем времени
Волковская Мария
Тема: Природа и люди Молдовы. Глаголы в прошедшем, настоящем и будущем времени Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 10-й класс, Обломов и обломовщина. Проблемы воспитания в романе
Ротарь Елена
Тема: Обломов и обломовщина. Проблемы воспитания в романе Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Golban Petru
Stilurile funcționale ale limbii române. Stilul oficial-administrativ
Florea Margaret
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ecuații trigonometrice omogene de gradul II
Bas Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Математика. 2017
Lectia (8)
Orbu Galina
Cunoașterea,ocrotirea și protejarea mediului înconjurător de prescolari prin joc didactic.
Publicatia cuprinde metode si tehnici inovatoare de educare a copiilor intr-un spirit moral si civic,dezvoltarea competențelor de a proteja si ocroti mediul înconjurător, experimente bazate pe STEM.
Evaluare sumativă nr.13. Unitatea de învățare a XII-a. Verbul. Test- grilă.
Ceaicovschi Aurelia
Evaluarea sumativă nr.13 este un test -grilă ce are drept scop de a verifica cunoștințele elevilor acumulate la Tema Modurile nepersonale ale verbului.
English ABC
Audiere. Elevii audiază cuvântul și îl unește cu litera cu care începe
Asemănarea triunghiurilor
Elevii trebuie să identifice triunghiuri asemenea după criterii
Conexiunea paralel a conductoarelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо буквосочетаний, слов с разделительным (ъ) знаком
Овсянникова Елена
Тема: Письмо буквосочетаний, слов с разделительным (ъ) знаком Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Numerele naturale 0-100.
Recunoașterea numerelor naturale 0-100, citire , ordonare , comparare.
Ziua de naștere. Cadou.
Drăgălin Olga
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Organizarea internă
Munteanu Aurica
a Ţărilor Române Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cuvinte, propozitii.
Descopera cuvintele si alcatuiti propozitii.
Travelling to the World of Stars.
A matching game related to space vocabulary: outer space, constellation, galaxy, astronomy, spacecraft, orbit, satellite, telescope, eclipse, tide. Students have to find the right definition for each word and match the words and definitions while playing the matching game.
Познание мира, 5-й класс, Тела. Свойства тел
Песцова Надежда
Тема: Тела. Свойства тел Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Compunere după o ilustrație și tema dată (pe baza cuvintelor, a expresiilor de reper). Atelier de creație: Munca - cea mai rodnică odihnă!
Morcov Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 5-й класс, Правописание падежных окончаний имён прилагательных
Брижатюк Ольга
Тема: Правописание падежных окончаний имён прилагательных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Metamorfoza la fluture.
Consolidarea cunoștințelor despre mediul înconjurător, discriminarea etapelor de evoluție din ciclul vieții la fluture.
Impartirea numerelor naturale.
Testul in kahoot vizeaza verificarea cunostintelor si a terminologiei specifice impărțirii numerelor pentru elevii clasei a III- a. Prin cele 15 intrebari elevii sunt pusi in situatia de a rezolva calcule simple, de a alege terminologia corecta si de a face corelatii intre inmultire si impartire.
Оксиды и гидроксиды металлов состав, физические и общие химические свойства, области применения
Dîmovskaia Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Информатика, 11-й класс, Язык программирования С++Тип данных строка символов
Сакара Андрей
Тема: Язык программирования С++Тип данных строка символов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Reguli de utilizare a semnelor de punctuație în propoziție
Acest joc permite elevilor învățarea regulilor de utilizare a semnelor de punctuației în frază, aplicarea acestor reguli și evaluarea abilității de a explica corect necesitatea utilizării diferitor semne de punctuație în contexte.
Viteza și accelerația- cursă de cai
Un joc interactiv cu ajutorul căruia, elevii aplică cunoștințele dobândite în rezolvarea de probleme simple. Prin intermediul acestui joc , elevii își vor consolida cunoștințele legate de aceste două mărimi fizice, într-un mod plăcut și interesant.
Utilizarea instrumentului de evaluare online Testmoz
Diana Coscodan
Este prezentat un tutorial pentru profesorii treptei gimnaziale, liceale si universitare de utilizare a instrumentului de evaluare online Testmoz. Autor Coșcodan Diana, doctor, UST, IPLTR Aristotel
The School of the Future
Cotovan-Naval Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (1)
Olaru Tatiana
Modalități și mijloace de orientare în spațiu.
Evaluarea cunoștințelor la subiectul ”Modalități și mijloace de orientare în spațiu”.
Școala lui Guguță de Spiridon Vangheli, p.10, modulul 1, unitatea2.
,,Găsește cuvintele-cheie,, din multitudinea de litere și cuvinte. Perfectă pentru realizarea sensului, activitate postlecturală. Competența specifică 3
A greși e omenește. Recunoașterea și acceptarea greșelilor. Depășirea stării de frustrare. Solicitarea ajutorului
Dediu Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Înmulțirea.
Execitiul urmărește consolidarea cunoștințelor despre înmulțirea numerelor naturale de la 0 la 100 și proprietățile înmulțirii.
La géographie de la France
Vîrlan Dina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Părṭi de vorbire, părṭi de propoziṭie.
Exercițiu-joc pentru consolidarea cunoștințelor legate de părțile de propoziție și părțile de vorbire. Poate fi folosit pentru un moment de evaluare.
Cu ce cãlătorim, fericiți să fim.
Copiii vor numi unitați de transport, vor recunoaşte forma obiectelor, vor forma mulţimi de obiecte de forma corespunzătoare, vor aplica o unitate de transport cu ajutorul figurilor geometrice pe care le au la dispoziţie.
Биология, 6-й класс, Положение, основные функции и гигиена систем органов с репродуктивными...
Баранчук Людмила
Тема: Положение, основные функции и гигиена систем органов с репродуктивными функциями человека Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
DREPTURILE COPILULUI
Materialul prezintă Drepturile Copilului în contextul Zilei Internaționale a Copilului.
Irregular verbs
Gorbuli Mariana
Fișă de lucru interactivă care consta în asocierea corectă a verbelor neregulate cu formele participiului trecut.
Proiectul etwinning Kids Arts
Este un video de prezentare al proiectului etwinning Kids Arts cu scopul proiectului, obiective, teme si principiul de lucru,etc
Obiectele din componența documentelor Web: referințe (II)
Braguța Ina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
SISTEMUL PERIODIC AL ELEMENTELOR.
Activitatea ” Sistemul periodic al elementelor ” vizează cunoașterea : -definiției grupelor și perioadelor - structurii sistemului periodic, numărului grupelor și perioadelor - denumirea grupelor principale -legătura dintre structura atomului și poziția elementelor în sistemul periodic
Recapitulare II: Adunarea şi scăderea numerelor naturale de la 0 la 100 cu trecere peste ordin.
Recapitulare II: Adunarea şi scăderea numerelor naturale de la 0 la 100 cu trecere peste ordin. Tipul lecţiei: recapitulare Competenţe specifice: 1.4. Efectuarea de adunări şi scăderi, mental şi în scris, în concentrul 0-100, recurgând frecvent la numărare Obiective operaţionale: O1: să aşeze corect cifrele unele sub altele ( unităţi sub unităţi, zeci sub zeci); O2: să efectueze cel puţin 80% din exerciţii. Misiune îndeplinită: descoperirea celor două coduri
Русский язык и литература, 5-й класс, Имя существительное и его признаки
Брижатюк Ольга
Тема: Имя существительное и его признаки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Физика, 9-й класс, Закон всемирного тяготения
Вангелий Виктория
Тема: Закон всемирного тяготения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Discursul
Cibotaru Liubovi
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Zaharoza
Putină Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Diftongul. Triftongul. Hiatul.
Competențe generale/specifice 4. Utilizarea corectă, adecvată și eficientă a limbii în procesul comunicării orale și scrise 4.3 valorificarea achizițiilor fonetice de bază, în realizarea propriei pronunții mși scrieri și pentru evaluarea pronunției și scrierii celorlalți, prin raportarea la normă, cu scopul corectării erorilor în comunicare; 4.4 utilizarea deprinderilor dobândite pentru monitorizarea corectitudinii comunicării, prin raportarea la normă. Competențe-cheie vizate: -comunicare în limba română; -digitale; -a învăța să înveți.
The Clothes We Wear, vocabulary and text work
Cernei Kristina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Lectia (2)
Fiodorova Elena
Русский язык и литература, 7-й класс, Непроизводные и производные предлоги
Сава Наталья
Тема: Непроизводные и производные предлоги Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (5)
Barbaroș Oxana
PRIMUL RĂZBOI MONDIAL
Evaluarea cunoștințelor despre epoci, evenimente și personalități din sec. al XIX-lea și al XX-lea.
Bisericile și mănăstirile - patrimoniu cultural al neamului și omenirii.
Competențe specifice: 1.Descrierea în timp și spațiu a evenimentelor și personalităților istorice din mediul local, național și universal, exprimând deschidere pentru explorarea surselor istorice; Unități de competențe: 3.2.Argumentarea necesității păstrarii patrimoniului cultural. Conținuturi tematice: - Motto; - Dicționar istoric; - Altarul credinței neamului? - Descrierea : - Catedrala ,,Nașterea Domnului”; - Mănăstirea Căpriana; - Mănăstirea Vărzărești; - Mănăstirea Hîncu; - Mănăstirea Curchi; - Mănăstirea Saharna; - Mănăstirea Țîpova; - Lăcașele sfinte - centre de cultură și educație; - -
Decalogul:Importanța lui în viața omului (Religie ortodoxă)
Competențele vizate de această aplicație: Competențe generale: 1.Utilizarea conceptelor specifice religiei proprii, în conexiune cu diferite manifestări ale credinței 2. Manifestarea unui comportament moral, în viaţa personală şi în societate, în acord cu valorile religioase Competențe specifice: 1.1. Explicarea rolului personalităților din Vechiul Testament în devenirea umanității/istoria mântuirii; 1.2. Descrierea unor aspecte caracteristice religiei proprii, utilizând concepte specific. 2.2. Selectarea unor reguli de comportament moral-religios din diferite contexte de viață, din perspectiva unor criterii date.
Reguli de securitate rutieră
Grecu Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Cuibul de păsărele. Joc interactiv.
Puzzle interactiv cu scopul de a dezvolta atenţia elevilor în descoperirea imaginii textului studiat din manual.
Evaluare formativă la tema ,, Unități de măsură pentru masă''.
Bega Natalia
Elevii completează fișa cu răspunsurile corespunzătoare. Fișa poate fi transmisă profesorului pe poșta electronică după rezolvare.
Omonimele
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Animale și păsări domestice
Barbarova Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Предписания закона, касающиеся прав человека на охрану здоровья Полис медицинский
Tonu Iana
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Elemente umaniste în istoriografia românească. Personalități și texte reprezentative
Postica Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Litera inițială a cuvântului
Potrivirea imaginii cu litera inițială a cuvântului corespunzător
Algoritm de analiză a frazei.
Se propune elevilor toți pașii pe care trebuie să-i urmeze în analiza unei fraze.
Dispozitive periferice
Evaluare
Țara Moldovei în timpul lui Ștefan cel Mare
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Urmările instaurării suzeranității otomane în Țările Române

Biosfera - clasa a V-a.
Scopul acestui test este de a evalua cunoştinţele elevilor despre Biosferă, învelişul de vieţuitoare al planetei. Fixează anumite noţiuni, realizează conexiuni între termenii geografici studiaţi, dar şi ajută la revizuirea cunoştinţelor. Imaginile sunt foarte utile şi sugestive. Succes!
Русский язык и литература, 10-й класс, Столкновение мечты с действительностью...
Гуцул Алина
Тема: Столкновение мечты с действительностью. Н.В. Гоголь «Петербургские повести». «Портрет» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Matematica
Денежные единицы
Oxana Rusu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Aripi de poveste
Aripi de poveste - proiect extracurricular ce vizează promovarea abilităților de lectură prin activități interdisciplinare (literatură-arte plastice-limbi străine-TIC-istorie) având ca finalitate: eseuri în diferite limbi, prezentări de carte (filmulețe, prezentări ppt), dramatizări a diferitelor cărți, desene, etc.
Les Fetes en France.
Scurt test la final de lecție pentru a verifica cît de bine elevii au însușit tema nouă, adică sărbătorile din Franța
Identificarea figurilor de stil din poezia "Legământ" de G. Vieru.
Exercițiu aplicativ din cadrul lecției.
Русский язык и литература, 8-й класс, Составное глагольное сказуемое
Стрэтилэ Жанна
Тема: Составное глагольное сказуемое Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Физиология мочевыделительной системы человека
Mamaliga Anna
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
ARN: tipuri, funcții
Autori: Codreanu Svetlana și Leahu Mariana Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Alcătuirea formulelor chimice în baza valenței. Masa moleculară relativă
Cazacioc Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Textul dramatic. Test de actualizare a noțiunilor.
Codul de acces: hha4621
Planificarea timpului

Cum fac față carantinei provocate de Covid-19?

Metatextul criticului. Tudor Vianu. Eseul „Dubla intenție a limbajului și problema stilului”. Generalizare

Культура Трансильвании и Буковины
Corinenco Alexandr
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Язык HTML. Форматирование текста
Doronina Elena
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Înmulțirea și împărțirea numerelor 0-100.
Rezolvarea exercițiilor de înmulțire și împărțire, în concentrul 0-100; utilizarea terminologiei: factori, cât, dublu, jumătate.
Revista Albinuțelor Haioase și Istețe
Revista clasei a II-a , Școala Gimnazială Oncești, maramureș, Românoa. Aceasta prezintă munca elevilor din clasa I, numeroasele activități școlare și extrașcolare, implicare în acțiuni de voluntariat, numeroase proiecte eTwinning.
divizibilitatea numerelor naturale
criteriile de dovizibilitate
Adunarea și scăderea cu 5
Mihalcean Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Famos logos and slogans.
Braghis Elena
Dezvoltarea competentei sociolingvistice
Climate Change
A presentation to develop vocabulary and enhance awareness about the concept 'Climate Change'.
Sunetul [n] şi litera de tipar n. Rostirea corectă a consoanelor. Litera n (mică) de mână
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Pogorârea DUHULUI SFÂNT și întemeierea Bisericii Creștine
Lecția vizează dezvoltarea următoarelor competențe generale: 1. Utilizarea conceptelor specifice religiei proprii, în conexiune cu diferite manifestări ale credinței 2. Manifestarea unui comportament moral în viaţa personală şi în societate, în acord cu valorile religioase 3. Raportarea experienţelor din viaţa de zi cu zi la principiile religioase, cu respectarea identităţii şi diversităţii religioase
Информатика
À la médiathèque
Croitor Iulia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Maladii cromozomiale

Cartea electronică - eBook-ul
Exercițiu de clasificare a avantajelor și dezavantajelor cărții tradiționale și a eBook-ului.
Numbers
Learning the numbers is an important step in children's education.The main step is to teach kids how to identify the first ten numerals (0 through 9), teaching them the sounds of numbers in English and also how to write the numbers.This learning process might be a bit difficult but also very rewarding, since kids need to put different skills in practice to differentiate some numbers , here you'll find an activity to help them learn numbers in a fun way!
Русский язык и литература, 9-й класс, А.С. Пушкин. "Станционный смотритель"... Урок 2/2
Соболева Майя
Тема: А.С. Пушкин. "Станционный смотритель". Тема «отцов и детей» в повести. Библейские мотивы. Урок 2/2 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Casa părintească
Rocozița Oxana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia1
Garaba Mariana
Împărţirea unui număr de trei
Timofei Natalia
cifre la un număr de o cifră, când câtul este un număr format din zeci şi unităţi Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mașini termice. Rezolvarea problemelor (I)
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гигиена кровеносной системы
Coșcodan Diana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Termodinamica
Joc interactiv prin care elevii de clasa a X-a își vor însuși toate formulele de la capitolul Termodinamica.
PĂRŢI DE VORBIRE.
Este un material care urmăreşte consolidarea cunoştinţelor despre părţile de vorbire.
Физика, 9-й класс, Происхождение и состав Солнечной системы
Вангелий Виктория
Тема: Происхождение и состав Солнечной системы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Biblioteca electronică
Leancă Mariana
și cea virtuală. Cărțile audio Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Strategii pentru combaterea discriminării
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
In the street
Scutaru Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Тропическая и субтропическая среды
Buceatcaia Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Биология, 7-й класс, Систематика организмов. Таксономические категории. Царство животные
Баранчук Людмила
Тема: Систематика организмов. Таксономические категории. Царство животные Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sunetele [cs], [gz] și litera x
Scrierea corectă a cuvintelor ce se scriu cu litera x. Respectarea regulilor de ortografice învățate.
Химия, 12-й класс, Производство негашеной извести
Кадина Марина
Тема: Производство негашеной извести Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 9-й класс, Сера. Сероводород
Акиндинова Наталья
Тема: Сера. Сероводород Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia3
Baranciuc Liudmila
Sunetul [ţ] şi litera de tipar ţ, Ț. Emoțiile trăite. Litera ţ (mică), Ț (mare) de mână
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Probleme matematice.
Aceste probleme matematice pot fi utilizate ca secvență de evaluare , la sfârșitul clasei I și se adresează elevilor ce doresc să desfășoare activități de performanță școlară.
Numerele naturale 0-31.
Compunerea numerelor naturale 0-31
Ai citit, ai câștigat!
descoperirea titlului povestii cu ajutorul bucașelelor de imagini
Reguli de igienă în spaţiul casnic şi în locuri publice
Cotelea Ecaterina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Joc interactiv " Hraneste personajele!".
Scopul jocului este de consolidare a cunoştințelor copiilor despre animale şi hrana lor. Specific copiilor de 3 - 4 ani. Este un joc interactiv creat cu ajutorul aplicatiei WORDWALL.
Химия, 8-й класс, Определение количествавещества реагента по количеству вещества продукта реакции
Терлецкая Алла
Тема: Определение количествавещества реагента по количеству вещества продукта реакции Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Les moyens de transport.
Gandrabură Inga
Vor cunoaște din istoria unor mijloace de transport.
Владислав Александрович Третьяк. Употребление существительных в...
Гыскэ Елена
Тема: Владислав Александрович Третьяк. Употребление существительных в творительном падеже Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Биология, 8-й класс, Условные и безусловные рефлексы
Баранчук Людмила
Тема: Условные и безусловные рефлексы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Scrierea corectă a ortogramelor.
Exerciţiul e creat cu scopul de a identifica ortograma din propoziţie şi de a stabili regula de scriere corectă.
Русский язык и литература, 10й класс, Черты романтизма и реализма в любовной лирике М. Ю. Лермонтова
Думитраш Оксана
Тема: Черты романтизма и реализма в любовной лирике М. Ю. Лермонтова Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (2)
Costru Lucia
Adunarea și scăderea numerelor mai mici decât 20, când suma și descăzutul este egal cu 20
Grecu Margareta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Operaţii cu mulţimi. Proprietăţi fundamentale ale operaţiilor cu mulţimi
Cioruţa Andreana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Verbul-aplicații
Elevii vor valorifica/aplica noțiunile învățate despre verb, vor selecta răspunsul corect din variantele date, îsi vor îmbogăți vocabularul cu noi cuvinte/noțiuni, primesc feedback pentru răspunsurile date, își vor dezvolta competențele de limba română și competențele digitale.
Confecţionarea materialelor abrazive
Joc perechi cu descoperirea materiloo folosite pentru confectionarea materialelor abrazive
Coordonarea. Subordonarea
Evaluarea cunoștințelor - test grilă (Itemi cu alegere duală și cu alegere multiplă) Competențe generale/specifice: 4. Utilizarea corectă, adecvată și eficiență a limbii în procesul comunicării orale și scrise; 4.3. Analizarea elementelor de dinamică a limbii, prin utilizarea achizițiilor de sintaxă, morfologie, fonetică, lexic și semantică prin raportare la limbile moderne; 4.5 dezvoltarea gândirii logice și analogice (analiză, sinteză, generalizare și abstractizare) prin utilizarea deprinderilor de comunicare corectă în limba română literară, în procesul de învățare pe tot parcursul vieții.
Reacţii termonucleare. Energetica termonucleară
Grigoriev Eugen
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Sărbători și tradiții.
Actualizarea cunoștințelor.
Funcția de gradul 2 .
Lectură grafică.
Matematica, Clasa 9, Lecția 4
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Juc Viorica
Adunarea și scăderea numerelor naturale în concentrul 10-20, fără trecere peste ordin
Exerciții de calcul, pe baza unui suport intuitiv.
Ortografierea numelor proprii.
Curicheru Tamara
Materialul propune un careu de cuvinte, pe care, dezlegându-l, elevii vor putea afla cum se numește ramura lingvisticii care studiază numele de persoană. Util la captarea atenției.
Перпендикулярные прямые в пространстве и в плоскости
Лунгу Евгения
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Aflarea termenului necunoscut.
Fișa conține exerciții prin care elevii își vor dezvolta deprinderile de calcul cu numere cuprinse între 0 și 30 și de aflare a termenului necunoscut dintr-o adunare sau scădere.
Музыкальное воспитание
Reguli de comportament social
Golban Petru
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Alexandru Ioan Cuza.
Vă invit să realizați un puzzle și să descoperiți despre cine este vorba. Platforma JIGSAV PLANET - un instrument folosit pentru fixarea noțiunilor învățate. S-a bucurat de popularitate şi a rămas în memoria poporului român drept domnitorul drept şi bun. Una dintre cele mai populare legende legate de numele acestui domnitor este cea legată de ocaua mică, poveste ce a dat naştere şi expresiei ”a umbla cu ocaua mică”.
Aria pătratului(fără demonstrație)
Baș Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Развитие личности, 4-й класс, Общение в группе сверстников
Коржикова Арина
Тема: Общение в группе сверстников Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Noțiunile: determinant de ordinul 2, de ordinul 3
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Noțiunilor de geometrie-Perimetrul.
Joc Quizizz presupune exersarea noțiunilor de geometrie despre Perimetru la clasa a III-a. Vizează competența 3.2. explorarea caracteristicilor simple ale figurilor și corpurilor geometrice în contexte familiare Elevii își pot verifica cunoștințele legate de noțiunilor de geometrie-referitoare la perimetru și semiperimetru și pot exersa îmbunătățindu-și punctajul.
Legătura prin coordonare
Zgardan-Crudu Aliona
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Dezvoltarea atenției și a memoriei la școlarul mic
Didenco Andrei
Descrierea instrumentului de creare a Expozițiilor/Muzeelor Virtuale cu platforma Artsteps.com
Platforma Artsteps.com oferă posibilitatea profesorilor și elevilor creare de Virtual Reality, a muzeelor sau expozițiilor virtuale pe o temă dată. Aceasta temă poate să fie din orice domeniu de studiu. Competențelw dezvoltate la elevi: gândire computațională, algoritmi în gândire, ordonare logică, competențe IT, creativitate și dezvoltarea imaginației creative, dezvoltarea temei de studiu, muncă individuală și producție proprie. Se poate aplica ca temă pentru lecții sau activități extracuriculare. Se poate folosi de asemenea în proiecte sau experiențe de parteneriate online în cadrul proiectelor. Platforma este o metoda foarte modernă de exersare a Virtual reality . (VR)
Once there was 2
Olaru Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Războiul de 30 de ani (1618-1648)
Predarea cunoștințelor la tema Războiul de 30 de ani. Vizează formarea competențelor: 1.1. Folosirea limbajului adecvat în cadrul unei prezentări orale sau scrise; 1.2. Evidenţierea relaţiei cauză – efect într-o succesiune de evenimente sau procese istorice; 2.1. Recunoaşterea unui context economic, social, politic, cultural. istoric; 2.4. Analiza critică a acţiunii personalităţilor şi grupurilor umane in diverse contexte; 3.1. Recunoaşterea asemănărilor şi diferenţelor dintre sine şi celălalt, dintre persoane, dintre grupuri; 5.1. Înţelegerea mesajului surselor istorice arheologice, scrise, vizuale şi de istorie orală; 5.3. Utilizarea adecvată a coordonatelor temporale şi spaţiale relative la un subiect istoric
Sunetul și litera z.
În acest exercițiu, elevii trebuie să anagrameze literele și să obțină un cuvânt din categoria celor meționate: o floare, un animal, un desert, un număr, o culoare, o pasăre. Deoarece toate cuvintele conțin litera z, acest exercițiu poate fi folosit la consolidarea acestei litere.
Distanța dintre două puncte din plan
Lavric Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (3)
Golban Petru
Numerele naturale de la 0-100.
Joc de aprofundare a cunoștințelor privind numerele naturale în concentrul 0-100.
Modificări în ortografia limbii române: DOOM 2, 2010. Scrierea lui „â” și „sunt”
Canișcev Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Физика, 9-й класс, Лабораторная работа №2: Определение фокусного расстояния собирающей линзы
Вангелий Виктория
Тема: Лабораторная работа №2: Определение фокусного расстояния собирающей линзы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Numerele naturale de la 0 la 100
Elevii vor stabili valoarea de adevăr a propozițiilor matematice date.
Lectia (12)
Vorotneac Elena
Planetele Sistemului Solar.
Careu pregătit pentru dezvoltarea atenției și antrenarea memoriei.
Lectia (3)
Baltag Stela
Биология, 7-й класс, Строение и функции корня. Всасывание воды растением
Варданян Татьяна
Тема: Строение и функции корня. Всасывание воды растением Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Petits artisans
Țurcan Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Oportunităţi şi capcane on-line
Lungu Olivia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md cu susținerea Direcției prevenirea riscurilor IGSU,pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Частица НЕ с глаголами
Potiomchina Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Propoziția. Intonarea propoziției
Lupu Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
3
Covanji Aliona
OBIECTE DE IGIENĂ PERSONALĂ-CE ESTE ȘI CE FACI CU EL?
Igiena personală, recunoașterea obiectelor cu descrierea modului de utilizare și folosință, grupa mică și mijlocie in scopul formării unor comportamente sănătoase, dezvoltarea competențelor de utilizare a jocului interactiv digital prin intermediul aplicațiilor.
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо букв н, Н. Письмо слов, предложений
Дубчак Алла
Тема: Письмо букв н, Н. Письмо слов, предложений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Reforma religioasă în Europa in secolul al XVIlea
Gherasim Cristina
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Educație artistica in echipa.
Acesta temă am propus-o elevilor de la clasa a 11 a la educație artistică. “Munca în echipă”- transdisciplinaritatea, este eficientă și in același timp destul de agreata de elevii. Interacțiunea dintre ei, puși in diferite ipostaze, elevii consideră că sunt utili. Pentru realizarea scopului propus au avut nevoie de cunoștințe de : literatură, geografie , fotografie , biserica și de ce nu arta abstractă! Obiectivele urmărite : originalitate, stll estetic, creativitate , imaginație . Competentele dobândite : lucrul în echipă, deprinderea de a realiza fotografie, de a-și însuși câteva lucruri despre istoria orașului Slatina, munca de teren, ginalizată cu realizarea expoziției . Metode de lucru au / sunt de consolidare, de evaluare, jocul didactic și de ce nu, problematizarea.
Proprietățile triunghiului dreptunghic.
Ceban Tatiana
Scopul: de a face cunoștință elevilor cu proprietățile triunghiului dreptunghic și cu aplicarea lor la rezolvarea problemelor. Elevii vor însuși proprietățile triunghiului dreptunghic și le vor aplica la rezolvarea problemelor.
Adjectivul.
Elevii disting adjectivele propriu-zise de cele provenite din alte părți de vorbire.
Русский язык и литература, 9-й класс, Л.Н. Толстой. «Диалектика души» в повести "Юность". Урок I
Соболева Майя
Тема: Л.Н. Толстой. «Диалектика души» в повести "Юность". Урок I Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Romanul „Singur în fața dragostei” de Aureliu Busuioc. Subiectul
Gavriliță Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Organele majore ale corpului omenesc - denumire, localizare
Localizarea organelor interne.
Găsește și glisează fructele si legumele de toamnă.
Scopul activității: recunoașterea si identificarea de către preșcolarii de grupa mare a fructelor și legumelor de toamnă
Modulul 7.Tema 1.Anatomia sistemului digestiv.
Julea Gheorghe LT “Mihai Eminescu” or. Căușeni
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Математика, 1-й класс, Столько же. Больше. Меньше
Мащенко Анна
Тема: Столько же. Больше. Меньше Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Биология, 11-й класс, Гигиена пищеварительной системы
Баранчук Людмила
Тема: Гигиена пищеварительной системы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Evaluare formativă în clasa a 5-a (Unit1 și Unit2).
Evaluarea interactivă a conținuturilor tematice studiate pe parcursul Unit 1 și Unit 2.
Câmpul electromagnetic. Undele electromagnetice. Viteza de propagare a undelor electromagnetice
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Методы исследования веществ
Дымовская Галина
Тема: Методы исследования веществ Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adunarea numerelor 0-20 cu trecere peste ordin
Pentru dezvoltarea competenței de utilizare a numerelor în calcule elementare, această fișă de lucru conține 24 de adunări cu trecere peste ordin a numerelor mai mici decât 10.
Papucciu Ludmila
Sunetul [ghe^] şi grupul de litere de tipar ghe (mic). Exerciții de scriere corectă a cuvintelor și propozițiilor
Pumnea Valeria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Clima. Zonele climatice ale Americii de Nord.
Chiurcciu Irina
consolidarea cunoștințelor despre clima Americii de Nord
Lectia (5)
Zgardan-Crudu Aliona
Vânt, ceață, brumă – fenomene ale naturii. Starea vremii
Căldare Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adunarea și scăderea în concentrul 0 - 9.
Copiii au de rezolvat adunări și scăderi, urmate de găsirea corespondentului cu răspunsul corect. Piesele de puzzle se întorc atunci când răspunsul este corect, alcătuind, la final, o imagine.
Past vs Present Perfect
It is a game with 4 items to develop the differences between the forms and the usage of the two tenses: Past Simple and Present Perfect Simple.
Numere întregi.
Un joc interactiv util pentru autoevaluarea capacităţilor de adunare, scădere, înmulţire, împărţire şi ridicare la putere ale numerelor întregi.
Ion Druță. Romanul „Frunze de dor” (fragmentul 1)
Șargu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
I.L. Caragiale Conu Leonida față cu reacțiunea. Subiectul textului
Sarbusan Galina
Politica externă
Vacarciuc Daniela
a României și Republicii Moldova la etapa actuală Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
România. Clima , apele, vegetația.
Această activitate poate fi folosită atât la sfârșitul lecției de predare, ca modalitate de evaluare, cât și în lecțiile de recapitulare.
Русский язык и литература
Stay healthy.
Acesta este un joc didactic creat în scopul exersării utilizării formelor corecte ale verbelor la timpul prezent (Present Simple) în diverse contexte (propoziții afirmative, negative și interogative), care poate fi aplicat și la alte clase în care se studiază acest conținut.
Past Simple.
Turuta Cristina
The goal of this activity: to practise Past Simple. This activity will improve pupils'writing skills.
Scrierea literei x
Fișă de lucru interactivă
Формы
Sacara Andrei
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Гражданское воспитание, 6-й класс, Школа для всех
Барбарош Оксана
Тема: Школа для всех Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык, 9-й класс, Николай Рубцов «Тихая моя родина», «Родная деревня»
Гыскэ Елена
Тема: Николай Рубцов «Тихая моя родина», «Родная деревня» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Legume-fructe.
Copiii trebuie să sorteze legumele și fructele, alcătuind 2 mulțimi separate, lucrând pe aplicația wordwall.
Proiect tematic: Interferențe culturale.
Inițiere în proiect.
Figuri geometrice punctul, dreapta și planul
Baș Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Verbul.
Activitatea asigură consolidarea cunoștințelor la tema studiată în clasa a V-a, Verbul. Este o exersare prin care se realizează activizarea gândirii elevilor, dar e un exercițiu (suport) pentru integrarea cunoștințelor noi (modurile verbului) în universul celor acumulate anterior, formându-le elevilor competența de-a valorifica potențialului expresiv al verbului, ca parte de vorbire.
Pronumele personal de politețe
identificarea corectă a pronumelui personal de politețe verificarea formelor și reținerea formelor pronumelor de politețe
Respectă regulile de securitate electrică
Premier Energy Distribution
Energia electrică pune lumea în mișcare. Ea ne aduce bunăstare. Dar pe lângă comoditatea zilnică, electricitatea poate fi periculoasă dacă regulile de securitate sunt încălcate. - nu interveniţi în instalaţiile electrice; - nu atingeţi conductoare suspecte aflate accidental la sol şi îndepărtaţi-vă de ele; - marcaţi locul unei eventuale rupturi de conductor şi asiguraţi paza acestuia până la intervenţia electricienilor; - nu urcaţi pe pilonii liniilor electrice şi pe copacii din apropierea lor; - acordaţi o atenţie sporită securității persoanelor în timpul intemperiilor şi a avariilor in sistemul electric; - explicaţi copiilor regulile de securitate electrică şi consecinţele încălcării lor; - despre orice incident informaţi imediat operatorul de distribuție la telefonul 022-43-11-11. Aflați mai multe detalii despre securitatea electrică pe www.premierenergydistribution.md
Adunarea numerelor de la 0 la 20 cu trecere peste ordin.
- să efectueze adunări și scăderi în concentrul 0 – 100, fără și cu treceri peste ordin. - să utilizeze elemente de limbaj matematic aferent conceptelor de număr natural, adunare, scădere. - să aplice adunări, scăderi și proprietăţile acestora pentru: compunerea și descompunerea numerelor 0 – 100.
Umanismul. Context socio-istoric și particularități
Postica Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Albina și păianjenul, poveste culeasă de George Coșbuc.
Fisă interactivă cu exerciții variate, ce vizează: citirea și receptarea textului, integrarea cuvintelor nou întâlnite în enunțuri proprii, ordonarea cronologică a evenimentelor, folosirea ortogramelor.
Lectura și observarea textului
Butuc Maria
„Limba noastră” de A. Mateevici Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Compararea puterilor.
Lectie interactiva
Mișcarea mecanică. Achiziții practice
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mioriţa – momentele subiectului
Materialul poate fi utilizat la evocare, pentru a reactualiza cunoștințele despre momentele subiectului unei opere literare.
Textul literar VS textul nonliterar.
Exercițiul propune elevilor actualizarea trăsăturilor textului literar și ale celui nonliterar prin plasarea acestora în categorii distincte.
2pasiunea8
Cuflic Ecaterina
Spiritul antreprenorial.
Scopul activității este de a dezvolta abilități antreprenoriale la elevi, cit si abilităților in alegerea carierei. Aceasta activitate este utilizata în cadrul disciplinei Bazele antreprenoriatului la modulul: "Antreprenorul- obține de cariera profesionala" .
Elemente de geometrie
În general, elevii devin crispați atunci când aud afirmația „Vom da test din ...”. Mulți nu știu să-și gestioneze emoțiile și testul poate fi subiectiv nu doar pentru ei, ci și pentru profesor. Am descoperit aplicația KAHOOT! în cadrul unui curs de perfecționare și m-am gândit să creez un test-joc la matematică. Pe lângă multe avantaje, această aplicație le îi „duce” în lumea jocului și le dă posibilitatea elevilor să primească un feed-back imediat, având astfel posibilitatea de a-și completa „golurile” de cunoștințe. Elevii sunt încântați de KAHOOT!.
Regimul dominaţiei habsburgice în Transilvania, Banat şi Oltenia
Slivca Alexei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 7-й класс, Гражданская ответственность
Кориненко Александр
Тема: Гражданская ответственность Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ordinea efectuării operațiilor
Activitatea îi ajută pe elevii să își consolideze deprinderile de calcul matematic într-un mod distractiv.
Гражданское воспитание, 8-й класс, Барьеры в межкультурного общения
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Барьеры в межкультурного общения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Noţiunea de polinom de una
Dediu Tatiana
sau mai multe nedeterminate. Forma canonică și gradul unui polinom de o singură nederminată. Operaţii cu polinoame (adunarea și scăderea) Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Interpretarea unui text lecturat/audiat.
Activitatea îi va încuraja pe elevi să mediteze asupra celor citite/audiate.
Economie și societate în Eropa Occidentală în sec. V-XI.
Prin imaginea creată în urma activității, elevii vor explica unii termeni istorici din epoca medievală, termeni specifici pentru structura domeniului feudal, și anume Castel, Donjon ș.a., precum și vor putea explica funcțiile castelului pentru societatea medievală.
Drama "Păsările tinereții noastre" de I.Druță.
Exercitiu interactiv de verificare a lecturii.
Caracteristica generală a carbonului.
În acest powerpoint am prezentat proprietățile fizice și chimice a carbonului , formele alotropice și utilizarea carbonului. Activitatea poate fi utilizată în timpul lecției la etapa Realizarea Sensului.
Familia de cuvinte și câmpul lexical. Exerciții aplicative.
Busuioc-Pojoga Rodica
Exercițiul poate fi propus la etapa de Evocare cu scopul de a dezvolta atenția și capacitatea de indentificare a cuvintelor , ce formează o familie lexicală. În baza imaginii de fundal aș propune elevilor să formuleze enunțuri, utilizând cât mai multe cuvinte descoperite. Ulterior, elevii ar putea forma și câmpul lexical al cuvântului-cheie-copil.
Valorificarea mitului popular: remitizare, rescriere și demitizare
Boguș Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Предотвращение пожара
Этот урок был создан в рамках проекта REPEMOL при участии Швейцарского агентство развития и сотрудничества. Данные видео будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект educatieonline.md реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Toți oamenii sunt egali în drepturi

Scopul: îmbogățirea vocabularului curent; citirea unor cuvinte scurte pentru a realiza corespondența sinonimelor Este o activitate de evaluare a cunoștințelor, pe baza textului „Gospodina.”, de Otilia Cazimir. Se asigură înțelegerea mesajelor scrise.
Биология, 8-й класс, Жизненно важные системы органов координации и регуляции у человека...
Баранчук Людмила
Тема: Жизненно важные системы органов координации и регуляции у человека. Мышечная система Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sport pentru sănătate
Gnatiuc Mariana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Rezolvări de probleme privind: aplicarea formulei forței electromagnetice (Ampere)
Nagoreanscaia Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Математика, 4-й класс, Задачи на пропорциональную зависимость. Способ отношений
Балан Лилия
Тема: Задачи на пропорциональную зависимость. Способ отношений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 11-й класс, Ф.М. Достоевский «Преступление и наказание». Суровая правда..
Яцышина Наталья
Тема: Ф.М. Достоевский «Преступление и наказание». Суровая правда в изображении жизни обездоленных людей в мире зла Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Care sunt anotimpurile anului?- test de evaluare finală
Test de evaluare finală, Domeniul Științe, Anotimpurile
Războaiele grecilor
Caciuc-Roșioru Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Reguli de comportare la cutremur Centre Comerciale
IGSU Romania
Campania IGSU ”Nu tremur la cutremur” INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ Romania
Relieful Moldovei.
Rebus - consolidarea sau actualizarea cunoștințelor
Dialogul. Linia de dialog. Aranjarea textului în pagina caietului
Russu Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Modalități și instrumente de contribuție la procesul decizional în școală și comunitate

Русский язык и литература, 9-й класс, Н.В. Гоголь. Гуманизм в повести «Шинель». Урок 2/2
Соболева Майя
Тема: Н.В. Гоголь. Гуманизм в повести «Шинель». Урок 2/2 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Pronumele personal.
Elevii vor completa varianta corectă de răspuns în cadrul acestui test sumativ, de la sfârșitul capitolului în care au învățat despre pronume. Am urmărit consolidarea și evaluarea cunoștințelor însușite în acest capitol.
Русский язык и литература, 11-й класс, «Вечная Сонечка». Мотивы страдания и сострадания в романе
Яцышина Наталья
Тема: «Вечная Сонечка». Мотивы страдания и сострадания в романе Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fracția.
Verificarea cunoștințelor după parcurgerea capitolului,,Fracții", exerciții și rezolvare de probleme cu aplicabilitate în viața cotidiană.
Crăciunul (şcolile alolingve)
O activitate de învăţare şi repatare a cuvintelor noi. Avantajul este, că elevul poate audia şi repeta cuvintele şi expresiile noi.
Українська мова і література, 5-й класс, Омоніми
Чебан Анжела
Тема: Омоніми Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 4-й класс, Преобразования единиц измерения
Малай Наталья
Тема: Преобразования единиц измерения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Măsurarea timpului. Unități de măsurare a timpului.
Stici Alina
Exprimarea și compararea rezultatelor unor măsurători, utilizând unități standard de măsură pentru timp.
Rechizitele școlare
Pușcaș Veronica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Молдавские летописцы- духовные наставники румынского народа: Г. Уреке, M. Костин, И. Некулче
Barbaroș Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Organizarea țesuturilor în organe și sisteme de organe la animale
Gîțu Ana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Împărţirea unui număr de două
Timofei Natalia
cifre la un număr de o cifră, când zecile deîmpărţitului nu se împart exact la împărţitor Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Legea lui Joule. Aplicaţii. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Математика, 3-й класс, Сложение с переходом через разряды единиц и десятков
Балацел Татьяна
Тема: Сложение с переходом через разряды единиц и десятков Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Дако римляни и их отношения с мигрирующими народами
Tendrea Veaceslav
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
It's on the desk. Prepositions.
It is useful!
Înălțarea Domnului.
Exercițiul este creat în aplicația ,,I am a Puzzle,, și este de tipul ,, Quizz,,. Verifică cunoștințele însușite de elevi la lecția ;; Înălțarea Domnului,,.
Poziția unui corp în spațiu
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Meseriile ne răsplătesc.
Realizarea acestui puzzle pentru a descoperi răsplata muncii și a familiariza copiii cu diferite variante de bani, bancnote și monede, în vederea economisirii în pușculița personală.
Modificări în ortografia limbii române: DOOM-2, 2010
Oleinic Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Curentul electric în gaze
Guriță Elena
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Lectia (1)
Mamaliga Diana
Познание мира, 3-й класс, Разнообразие живого мира. Растения
Комарницкая Александра
Тема: Разнообразие живого мира. Растения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cuvântul lipsă.
Să nțeleagă semnificația cuvintelor și să găsescă locul lor în propoziție.
Русский язык и литература, 10-й класс, «Совершеннейшее, оригинальнейшее творение»...
Шевчук Тамара
Тема: «Совершеннейшее, оригинальнейшее творение» (поэма А.С. Пушкина «Цыганы» как романтическое произведение. Лексические средства выразительности). Урок 1 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Republica Moldova în perioada postsovietică.
Activitatea are ca sarcină verificarea cunoştinţelor elevilor cu privire la schimbările care au avut loc în Republica Moldova începând cu anul 1989.
Atitudinea față de comportamentul personajelor descrise. „Peștișorul de aur” după H. A. Guerber
Cernei Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Asertivitatea – calea spre relații pozitive

Influența drogurilor asupra organismului uman

Cuvantul ascuns.
Activitatea vizeaza capacitatea de analiza si sinteza a sunetelor ce formeaza un cuvant, respectiv de asociere a acestora cu literele corespunzatoare, in vedeerea scrierii/ citirii cuvantului.
Русский язык и литература, 1-й класс, Согласные звуки [х], [х’]. Буквы Х, х
Овсянникова Елена
Тема: Согласные звуки [х], [х’]. Буквы Х, х Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
My Hero
Ceban Corina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Межличностные отношения
Быкова Людмила
Тема: Межличностные отношения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Дисциплина на дорогах
Bâcova Ludmila
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Matematica, Clasa 12, Lecția 7
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Lumea animală. Complexele faunistice.
Rașcenco Snejana
Joc interactiv de recunoaștere a speciilor de mamifere întâlnite în Republica Moldova.
Биология, 11-й класс, Анатомия пищеварительной системы человека: пищеварительные железы
Баранчук Людмила
Тема: Анатомия пищеварительной системы человека: пищеварительные железы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sandy's Flat
Cernei Kristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, C.Petrescu
Fixarea conceptului operațional de memorie involuntară având la bază ”Cartea simțurilor”. Elevii au avut de creat ”O poveste în imagini” plecând de la un simț descris în povestea primită pentru proiect. Toate poveștile din grupa respectivă au fost integrate apoi în prezentare de mini proiecte cu ajutorul aplicației Padlet. Competențele vizate sunt: memoria involuntară, flash backul (madlena lui Proust, informația citită în ziar de Ștefan Gheorghidiu ce-i va declanșa amintirile legate de căsnicia cu Ela), etc.
Complementele circumstanțiale
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unități pentru măsurarea timpului
- consolidarea noțiunilor legate de unitățile de măsurare pentru timp; - familiarizarea cu nr. de zile dintr-o săptămână; - identificarea zilelor dintr-o săptămână; - rezolvarea de probleme simple.
Formula corectă.
Învățarea/fixarea formulelor chimice, prin joc.
Obținerea și utilizarea compușilor hidroxilici
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Grupul de sunete [cs], [gz] și litera x.
Este un filmuleț pentru etapa de reflecție. Se consolidează materialul studiat la lecție. Elevii vor memora regulile de scriere a cuvintelor ce se scriu cu x.
Sunetul [l] şi litera de tipar L. Litera L (mare) de mână
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Joc wordwall: cu tema ,,Rechizite şcolare".
Scopul activităţii: -Pregătirea copiilor şi stârnirea interesului lor faţă de viaţa şcolară. Conţinut tematic: rechizitele şcolare. Preşcolarii vor denumi rechizitele şcolare şi vor formula propoziţii despre funcţionalitatea fiecărui obiect. Îşi vor îmbogăţi vocabularul cu denumirea rechizitelor. Îşi dezvoltă competenţele de limbaj.
Emoțiile mele - cum să le înțeleg!
Lazarenco Anna
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
"Găsește perechea!" - Familia.
Scopul acestei activități este extinderea sferei de cunoaștere pe baza reprezentărilor acumulate, respectiv despre familie. Copiii vor reuși să găsească cu ușurință imaginile care sunt pereche, dezvoltându- și astfel atenția, perspicacitatea. Prin această activitate, preșcolarii își vor fixa, asocia și extinde în același timp, cunoștințele despre familie.
Recapitulare scăderea în concentrul 0-100.
Verificarea formării competențelor de scădere.
,,Legământ" de Gr. Vieru.
Cu ajutorul acestui exercițiu poate fi evaluată înțelegerea acestui text poetic.
Химия, 12-й класс, Скорость химических реакций. Закон действующих масс
Дымовская Галина
Тема: Скорость химических реакций. Закон действующих масс Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
The Sights of London. Module Six. Lesson Four.
A digital book about London's Sights. The pupils can read and listen to it. They can also see the pictures and learn about some places of interest in London, such as: The Tower of London, Buckingham Palace, Westminster Abbey, Regent's Park, Big Ben.
Раздражимость растений
Определение типа реакций растений. Различение и знание примеров тропизмов и настий.
Fructe și legume.
Ordonarea a două mulțimi de obiecte (fructe și legume) în baza recunoașterii categoriei din care face parte imaginea.
Litera W. W de la Willy.
Joc de asociere.
Recapitulare la unitatea "Lumea e așa cum este
Angela Ciobanu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Всемирная литература, 12-й класс, Главные темы мировой литературы
Завадовская Инна
Тема: Главные темы мировой литературы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 12-й класс, Переработка нефти
Кадина Марина
Тема: Переработка нефти Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Proverbul
Exercițiu de ordonare a proverbelor.
Evaluare pentru Lecţia: Colosseum și gladiatorii.
Un alt mod de a face evaluarea unei lectii de istorie la clasa a V-a
Биология, 10-й класс, Рост и развитие живых организмов
Баранчук Людмила
Тема: Рост и развитие живых организмов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tema: Fenomene ale naturii.
Se poate utiliza la finalul unei ore de științe pentru a aprofunda cunoștiințele elevilor referitoare la fenomenele naturale. Ca și competențe vizate amintesc identificarea unor fenomene ale naturii, efectele acestora asupra mediului înconjurător și al oamenilor.
Toamna -unitate de invatare.
Este o unitate de invatare pentru disciplina abilitati practice si arte vizuale
Componentele textului: titlul, autorul, conținutul propriu-zis
Bujag Adriana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fruits
This activity improves the pupils'vocabulary
Гражданское воспитание, 12-й класс, Масс-медиа – инструмент общения или инструмент власти?
Бабина Юлиана
Тема: Масс-медиа – инструмент общения или инструмент власти? Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Respectul. Reguli de comportament în grup
Bernaz Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
La medic
Bolocan Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Arbori
Este un test de autoevaluare pentru consolidarea notiunilor de arbori cu rădăcină, arbori binari și de căutare.Competențele dezvoltate de elevi : -să implementeze arborii utilizând vectorii,în funcție de metodă; -să aleagă tipul de arbore în funcție de cerintele problemei; Testul conține subiecte din variantele de bacalaureat, fiind util și celor care se pregătesc să susțină acest examen.
Unit 5Lesson 3 Grammar The Subjunctive Mood
Andronic Carolina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Despărțirea cuvintelor în silabe.
Joc de desparțire a cuvintelor în silabe.
Geografia-știința despre Pământ.
Evaluare la primul subiect ”Geografia-știința despre Pământ”
Verbul
Jocul didactic Spânzurătoarea creat în LearningApps, este util pentru lecția de recapitulare
Repartizarea electronilor pe straturi pentru elementele cu numerele atomice 1-20
Cazacioc Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Subordonata atributivă.
Exercițiu de selectare a variantei corecte de răspuns.
Moduri nepersonale.
Poate și folosit în calitate de evaluare formativă sau ca exercițiu de consolidare a noțiunilor despre modurile nepersonale.
Îmbinări libere de cuvinte, locuțiuni și expresii frazeologice. Clișee internaționale
Nenescu Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ion Budai-Deleanu – iluminist de formație europeană. „Țiganiada”: compoziție, subiect, perspectiva narativă

Numere pare şi impare (0-100).
Jocul include numere pare şi impare din concentrul 0-100, ce trebuie incluse în una din cele două categorii. Poate fi folosit în fixarea sau în verificarea cunoştinţelor.
Своеобразие лирики Н. А. Заболоцкого
Soboleva Maia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Lectura și explorarea textului „Leul și cățelușa” de Lev Tolstoi.
Elevii descoperă răspunsul la mai multe ghicitori care vizează animăluțele.
Atelier de scriere nr. 1:
Cocieru-Strătilă Silvia
Gabriel Liiceanu „Caiet de ricoșat gânduri”. Jurnal de idei Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Împărțirea
Exercitii de împărțire
Adunarea și scăderea numerelor formate din zeci și unități cu un număr format din unități.
Efectuarea adunării și scăderii în concentrul 0-20 fără trecere peste ordin. Consolidare.
Русский язык и литература, 5-й класс, Определение
Брижатюк Ольга
Тема: Определение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
My Free Time
Ceban Corina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (3)
Paciu Galina
Poliedre.Proprietăți.
Testul este bazat pe partea teoretică din tema ,,Poliedre”. Elevul este verificat dacă cunoaște elementele poliedrelor și proprietățile lor, tipul poliedrelor și careva formule de calcul legate de volum și arie.
Тип Членистоногие. Класс Насекомые
Victoria Rusu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Sunțin educația online!
Exemple de bune practici din perioada învățării online .Elevii clasei a II-a , Școala Gimnazială Oncești, Maramureș, România
Les occupations
Cazacu Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mihai Eminescu – poetul ce-a creat mitul dragostei

Українська мова і література, 11-й класс, Михайло Коцюбинський «Intermezzo». Символічні образи...
Курлянцева Ольга
Тема: Михайло Коцюбинський «Intermezzo». Символічні образи новели Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Într-o zi pe când lucram, de Ana Blandiana.
Puzzle cu imaginea textului ” Într-o zi pe când lucram”, de Ana Blandiana. Scopul acestuia este: elevul când privește piesele și își imaginează cum le-ar putea combina pentru obținerea imaginii dezvoltă aptitudini vitale. Puzzle-urile nu pot fi rezolvate decât cu ajutorul gândirii logice. Aceste acțiuni sunt de fapt obiective mici care, odată atinse, ajută la atingerea obiectivelor mari.
Развитие личности, 7-й класс, Искусство реального и виртуального общения...
Папукчиу Людмила
Тема: Искусство реального и виртуального общения. Открытость для общения, преимущества Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
septembrie 2020
Este un colaj de poze cu semnificație de 1 septembrie. Este potrivit pentru evocare pentru a-i interesa și a-i felicita pe elevi cu 1 septembrie
Limba engleza
Recycler les déchets. Les indéfinis
Mihailuţa Antonina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Înmulțirea și
Grecu Margareta
împărțirea cu 9 Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Răbdarea, cumpătarea, angajamentul şi recunoștinţa copiilor faţă de părinți
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Hепрограммная музыка. Абсолютный характер непрограммной музыки в инструментальной миниатюре.
Bolotova Evghenia
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Франц Остерман – хранитель зоологического, сельскохозяйственного и кустарного музея.
Corinenco Alexandr
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Eu sânt șeful
Coraberu Larisa
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
GRAMMAR PRACTICE : Present Simple vs. Present Continuous (elementary)
Prezenta activitate interactivă pe platforma LearningApps se adresează elevilor care studiază limba engleză la nivel elemetar (clasa a V a, clasa a IV a - dacă nivelul clasei este foarte bun) și are ca scop consolidarea timpurilor verbale Present Simple si Present Continuous. Se poate folosi atât în etapa de consolidare cât si în cea de evaluare.
Verificarea lecturii „Numără stelele. O poveste din Copenhaga”, Lois Lowry
Se verifică lectura textului dat, într-o formă atractivă.
Aplicații ale matricelor, ale determinanților, ale sistemelor de ecuații liniare
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 12-й класс, Сечение пирамиды: параллельное основанию, диагональное, содержащее высоту
Радилова Марианна
Тема: Сечение пирамиды: параллельное основанию, диагональное, содержащее высоту Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Гражданское воспитание, 12-й класс, Участие в плюралистической демократии. Часть 1
Бабина Юлиана
Тема: Участие в плюралистической демократии. Часть 1 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mitul lui Icar
Pîntea Aliona
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Cât de iscusiți suntem la măsurări?
Muruz Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Formarea Țării Românești
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unit V, Lesson 2, Grammar topic ”Either...or, Neither...nor”
It is a quiz that allows students to apply the knowledge acquired on the grammar topic.
Mediul de viață terestru-aerian
Popușoi Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mişcarea rectilinie uniformă. Rezolvarea problemelor
Bețișor Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
” Fructul cel mai valoros” – poveste populară - exerciții pe text.
Materialul propune un complex de exerciții interactive ce îi ajută pe elevi să lucreze, într-un mod plăcut, jucăuș și antrenant, exerciții pe text. Competențele specifice vizate sunt: - Extragerea unor informaţii de detaliu dintr-un text informativ sau literar accesibil - Deducerea sensului unui cuvânt prin raportare la mesajul audiat în contexte de comunicare familiare - Sesizarea unor regularităţi ale limbii prin raportare la mesaje audiate sau pe baza textului citit
Recapitularea materiei Compuşi Anorganici
Material didactic creat pentru a verifica nicelul de cunoaştere a compuşilor anorganici, formulele şi apartenenţa la clasele de compuşi anorganici
Grupurile- Educaţie civică.
Gogu Mihaela
Jocul creat în Learning Apps are ca scop consolidarea sau recapitularea cunoştinţelor despre principalele grupuri de persoane, existente în societate, formate după criterii speciale şi care trebuie să respecte anumite reguli de convieţuire.Elevii îşi dezvoltă şi consolidează prin acest joc competenţe de citire şi interpretare corectă a unei cerinţe, de rezolvare în timp precizat a cerinţei, individual sau în grup. Îşi dezvoltă atenţia, memoria, limbajul, gândirea logică şi capacitatea de a rezolva rapid şi corect o problemă.
Opera epică. Povestirea. Text-suport: ,,Sania”, I.Druță.
Activitatea este o sugestie de lecție cu tema: ,,Sania”, I.Druță. Interpretarea textului”. Vor fi valorificate cunoștințele elevilor despre mesajul operei epice, figuri de stil, argumentarea, rezumatul. Unități de competență: 1.2; 3.2; 3.3; 3.4; 5.1; 5.2.
LES PRONOMS COMPLÉMENTS DIRECTS ET INDIRECTS
ELevii vor învăța pronumele complemente directe și indirecte, ce înlocuiesc ele, unde se plasează și de ce trebuie folosite aceste pronume.
”Semnul de iarbă” de Silvia Kerim - exerciții pentru înțelegerea textului.
Materialul propune un complex de exerciții interactive ce îi ajută pe elevi să lucreze, într-un mod plăcut, jucăuș și antrenant, exerciții pe text. Competențele specifice vizate sunt: - Extragerea unor informaţii de detaliu dintr-un text informativ sau literar accesibil - Deducerea sensului unui cuvânt prin raportare la mesajul audiat în contexte de comunicare familiare
На берегу реки
Leașenco Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Zi de activităţi transdisciplinare:" Patrula Eco intră în acţiune! "
Informarea elevilor despre reciclare şi sortarea corectă a deşeurilor.
Русский язык и литература, 4-й класс, Второстепенные члены предложения: определение
Сорбалэ Алексей
Тема: Второстепенные члены предложения: определение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tipuri de descărcări electrice în gaze
Zavtur Ludmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Химия, 12-й класс, Дисахариды. Сахароза
Деньговская Лилия
Тема: Дисахариды. Сахароза Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Organul auzului. Structura urechii.
Activitatea are scopul de a consolida cunoștințele însușite de elevi la tema ,,Organul auzului.” Poate fi utilizată la etapa de reflecție, în cadrul aceleiași lecții sau la lecția următoare, cu scopul de verificare și rectualizare a cunoștințelor .
Угол между двумя плоскостями. Перпендикулярность плоскостей
Лунгу Евгения
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Părțile de vorbire-Prezi.
Resursa constă într-un suport vizual Prezi, pe tema Părțile de vorbire, care poate fi utilizat pentru reactualizarea cunoștințelor/ sistematizare și aprofundarea cunoștințelor privind părțile de vorbire: Substantivul, Adjectivul, Pronumele personal, Numeralul și Verbul.
Compunerea nr. 10.
Rezolvând acest exercițiu, elevii își vor consolida deprinderile de compunere a numărului 10.
Baze de date. Noțiuni și concepte
Sacara Andrei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Искусство Древнего Рима
Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Русский язык и литература, 3-й класс, Константин Георгиевич Паустовский «Заячьи лапы» Часть III
Соммер Наталья
Тема: Константин Георгиевич Паустовский «Заячьи лапы» Часть III Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cultura românească în perioada interbelică
Uzicov Nina
Tema: Cultura românească în perioada interbelică Profesor: Uzicov Nina Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Evoluția culturii in Republicii Moldova
Uzicov Nina
Tema: Evoluția culturii in Republicii Moldova Profesor: Uzicov Nina Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Simbolul materialelor abrazive
Joc pereche - descoperirea explica'iilor pentru simbolurile materialelor abrazive
Русский язык, 9-й класс, Второстепенный член предложения дополнение
Гыскэ Елена
Тема: Второстепенный член предложения дополнение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Aspecte sezoniere ale ciclurilor de dezvoltare la plante
Grigoreanu Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 9-й класс, А.С. Пушкин. «Цветок»
Бабич Светлана
Тема: А.С. Пушкин. «Цветок» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 1-й класс, Нахождение неизвестного вычитаемого
Захарчук Анжела
Тема: Нахождение неизвестного вычитаемого Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Boredom Is Not an Option
Jalbă Eudochia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 6-й класс, Разносклоняемые и несклоняемые имена существительные
Манукян Мери
Тема: Разносклоняемые и несклоняемые имена существительные Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Test de evaluare sumativă. Basmul.
Este indicat pentru evaluarea noțiunilor despre basmul popular și cult.
Русский язык и литература, 1-й класс, Согласный звук [ч’]. Буквы Ч, ч
Овсянникова Елена
Тема: Согласный звук [ч’]. Буквы Ч, ч Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Пути получения профессии, план профессионального развития
Doncenco Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Scrierea corectă a substantivelor. Vorbim și scriem corect
Panainte Inga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
What does he look like?
Pupils describe images using the new vocabulary in an interactive game.
Hidrocarburi saturate și nesaturate.
Jocul include noțiuni introductive despre diferite hidrocarburi.
Substanțe simple și compuse. Formulele substanțelor simple.
Lecția nr.1 din clasa a VIII-a. În urma parcurgerii acestei lecții elevii vor difirenția substanțele simple de cele compuse; vor alcătui cu ușurință formulele metalelor și nemetalelor; vor difirenția metalele de nemetale după aspectul exterior.
Figuri geometrice. Corpuri geometrice.
Figuri geometrice. Corpuri geometrice (secvenţă didactică) Tipul lecţiei: predare-învăţare Cmpetenţe specifice: 2.2. Recunoaşterea unor figuri şi corpuri geometrice în mediul apropiat şi în reprezentări plane accesibile (incluzând desene, reproduceri de artă, reprezentări schematice) Obiective operaţionale: O1: să recunoască figurile și corpurile geometrice; O2: să deseneze cel puţin câte o figură geometrică învățată (pe caietul cu pătrățele/ pe cartonașe) ,folosind rigla; O3: să decupeze figurile geometrice și să le asambleze sub diferite forme.
Test de lectură.
Volcov Rodica
Este un test de verificarea lecturii operei ,,Micul Prinţ", Antoine de Saint-Exupery.
Celula-unitatea structurală și funcțională a lumii vii.
Pentru consolidarea temei,, Celula-unitatea structurală și funcțională a lumii vii"-reflecția , sau evovarea temei,,Compoziția chimică a celulei"
Математика, 6-й класс, Решение задач с помощью уравнений
Гордилова Ирина
Тема: Решение задач с помощью уравнений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Unit 2. Lesson Two. I live in Moldova
Propun o serie de jocuri pentru a stârni interesul și curiozitatea la elevi în învățarea l. engleze. Scopul acestor activități e de a dezvolta la elevi competențe lingvistice și digitale, pentru a consolida gradul de înțelegere a conținutului tematic de la lecția dată.
Русский язык и литература, 6-й класс, Правописание числительных
Манукян Мери
Тема: Правописание числительных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mărimi fizice studiate.
Test tip concurs care oferă posibilitatea jucătorului să reia testul până oferă răspunsurile corecte. Are limită de timp!
Класс Костные рыбы (Osteichthyes).
Осмысление. Выбери один правильный ответ.
Inventions in our life.
Activitate interactivă de consolidare a vocabularului la tema „Mijloace de comunicare” sau „Descoperiri și invenții”.
Приветственное видео для учащихся 11 класса в начале учебного года-- Created using Powtoon.
Видеоролик рекомендуется для просмотра на первом уроке химии в 11 классе. Ученик будет способен: 1. Перечислять классы неорганических и органических веществ. 2. Называть некоторые значения органических веществ. 3. Демонстрировать позитивное отношение к обучению.
Alexei Mateevici,
Pîntea Aliona
cântărețul Limbii Noastre Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Înmulțirea numerelor naturale.
Rezolvare de exerciții de înmulțire.
Substantivul - consolidare
Recapitularea și sistematizarea cunoștințelor despre partea de vorbire – substantivul.
Pregătirea competițiilor de dezbatere
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Figuri geometrice semidreapta, segmentul. Lungimea segmentului. Segmente congruente. Mijlocul segmentului
Bas Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Sistemul reproducator.
Resursa reprezinta un joc didactic care are ca scop recunoașterea/ identificarea organelor de reproducere feminine si masculine. Competenta vizată: Competența 1.Utilizarea limbajului ştiinţific biologic referitor la structuri, procese, fenomene, legi, concepte în diverse contexte de comunicare
Элементы web дизайна. Таблицы
Schițco Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Русский язык и литература, 10-й класс, Речевое общение как социальное явление...
Ротарь Елена
Тема: Речевое общение как социальное явление. Основные условия эффективного общения. Правильность – важный признак культуры речи Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Algoritmi cu ramificări. Instrucţiunea de ramificare.
feedback - cunoașterea instrucțiunii de ramificare: formatul, shema logică, condițiile.
Периметр прямоугольника
Lahtina Iia
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Opposites adjectives.
Scopul acestei activităţi este de a identifica adjectivele opuse faţă de cele propuse. Competenţele cheie din cadrul acestei activităţi, vor fi competenţa de comparaţie, competenţa digitală şi competenţa în limba străină. Conţinutul tematic va face parte din domeniul comunicării.
Exerciţii şi probleme cu împărţiri
Timofei Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ma famille.
Această lecție poate fi folosită la orele de limba franceză L2, Nivel lingvistic A1 conform CECRL. Elevii vor însuși vocabularul cu referire la membrii și relațiile de familie.Lecția conține material audio și video, text, activități interactive și un chestionar care va evalua nivelul de însușire a lecției.
Химия, 9-й класс, Периодический закон Д.И. Менделеева (2 часть)
Акиндинова Наталья
Тема: Периодический закон Д.И. Менделеева (2 часть) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Regulile de apărare împotriva incendiilor și comportarea în condițiile casnice
Uzun Stefan
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md cu susținerea Direcției prevenirea riscurilor IGSU,pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Epica populară: specii, teme dominante
Costenco Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Părți de propoziție. Atelier de vorbire și scriere
Vlasiuc Liliana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Voluntariatul, cea mai importantă sursă de bine.
În primul rând, voluntariatul ne oferă șansa de a valorifica într-un alt mod, mult mai original și dinamic, ceea ce dobândim pe parcursul timpului la școală și în activitatea noastră zilnică. De asemenea, putem fi stimulați de ideea că putem realiza ceva prin propriile forțe, doar cu noi înșine și creativitatea noastră născocită. În al doilea rând, cu toții suntem încântați de faptul că putem face un lucru bun pentru un cerc restrâns de persoane și inclusiv pentru o comunitate întreagă. Ceea ce numim noi voluntariat este o activitate complexă atât spirituală, cât și fizică prin intermediul lui dobândim anumite trăsături definitorii pentru viața noastră și oferim șanse și noi oportunități persoanelor cu nevoi sau fără. Voluntariatul ne încurajează spre o viață sufletească mai bună și ne îndeamnă spre noi încercări de actualitate.
Substantivul - Test grilă
* Titlul activității: Substantivul * Scop: Consolidarea cunoștințelor * Competențe: Cunoașterea formelor de plural a substantivelor Cunoașterea formării substantivelor compuse Identificarea corectă a cazului gramatical și a funcțiilor sintactice pe care le îndeplinește substantivul în diferite enunțuri. Conținuturi tematice: Evaluarea cunoștințelor dobândite
Operaţii cu mulţimi. (Partea a I-a)
Cioruţa Andreana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Summer holidays
Sadovei Daniel-Darius
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Знаки препинания при обособлениях, выраженных деепричастными оборотами
Мещерякова Нина
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Locul sunetului Ș.
Identificarea poziției sunetului Ș în cuvinte. Dezvoltă auzul fonematic. Contribuie la consolidarea pronunției corecte.
Propoziția subordonată circumstanțială de timp
Sărbuşan Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Как сохранить здоровые дружеские отношения в период карантина? / Cum să menținem relații sănătoase de prietenie în perioada de carantină?
Psiholog – Sergiu Toma
Eu spun una, tu spui multe!.
„Eu spun una, tu spui multe!” este o resursă digitală care se adresează elevilor de clasa I și are drept scop îmbogățirea vocabularului. Se poate integra cu ușurință în demersul didactic, având un caracter ludic.
Semnele de punctuație.
Materialul propune un exercițiu interactiv ce îi ajută pe elevi să își exerseze și testeze, într-un mod plăcut, jucăuș și antrenant, cunoștințele referitoare la semnele de punctuație și modul de utilizare corectă a acestora.
Propoziția circumstanțială de timp.
Test formativ realizat la etapa de reflecție a lecției pentru a verifica înțelegerea temei.
Cuvintele cu sens opus.
Activitatea are ca scop dezvoltarea abilităților de comunicare la preșcolari, iar în privința competențelor, se urmărește exersarea ascultării active a unui mesaj pentru înțelegerea și receptarea lui (comunicare receptivă), și totodată susținerea exprimării verbale a unui mesaj, emoții, povestiri etc. (comunicare expresivă).
Cuvintele.
Evaluare interactivă prin care îți poți afla cunoștințe despre lumea cuvintelor.
Reprezentarea geometrică a ecuației de gradul I cu două necunoscute. Panta dreptei
Obletsova Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Împărțirea cu rest
Muruz Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Gimnastica fono articulatorie
Svetlana Poclitari
Asistență Logopedică pentru 5-7 ani; "Gimnastica fono articulatorie" Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Sunetul [i] şi litera de tipar I. Citirea propozițiilor. Litera I mare de mână
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Înmulţirea şi împărţirea la 2, 3, 4 (consolidare).
Jocul se pretează unei lecţii de consolidare. Include noţiuni ca: dublul, triplul, cvadruplul, jumătatea, treimea, sfertul, a patra parte, micşoraţi de ... ori.
Prepositions: between, in front of, behind, next to.
Turuta Alina
It improves the pupil's writing skills.
Presiunea exercitată de un solid. Presiunea în lichide.
Identificați corect conceptul fizic și formula de calcul.
Aria pătratului și a dreptunghiului.
Tămaș Florica
O fișă de lucru interactivă prin care elevii își consolidează cunoștințele referitoare la aflarea ariei.
Calitățile personajului literar. Text - suport „Noi, albinele...” de Călin Gruia.
Focșa Aliona
Elevii vor trebuie să descopere cartonașele, să le memoreze și să bifeze cartonașele pe care sunt cuvinte sinonime.
Caracterizări simple de persoane/personaje literare după faptele descrise, organizate pe baza unor repere. Descrierea unei viețuitoare. Veverița. Selectarea informațiilor.
Focșa Aliona
Prin această prezentare profesorul pregătește elevii pentru descrierea unei viețuitoare, oricare, la alegere!
Înmulţirea numerelor în concentrul 0-100.
Este o activitate interactivă care poate fi folosită pentru consolidarea sau verificarea tablei înmulţirii în concentrul 0-100.
Adunarea și scăderea numerelor naturale.
Ceban Tatiana
Scopul. de a capta atenția elevilor și de ai motiva să lucreze la lecție.
Constituirea expresiilor frazeologice
Vâlcu Marcela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Idealul educațional clasic promovat în farsa lui Constantin Stamati „Neneaca, cuconașul ei și dascălul”

Legea lui Ohm pentru un circuit întreg. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Povestea pâinii - continuare. Sunetele vorbirii vocale. Nodulețul pe 2 spații
Simcov Cornelia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Gradele de comparație ale adverbelor. (școlile cu instruire în limba rusă)
Fixarea și consolidarea cunoștințelor.
Castelul din Carpați - Operă literară și film
* Titlul activității: „Castelul din Carpați”, Jules Verne * Scopul: Receptarea textului literar * Competențe: Competențe generale: - Receptarea textului scris de diverse tipuri - Exprimarea identității lingvistice și culturale proprii în context național și internațional Competențe specifice: - Receptarea textului scris de diverse tipuri - Exprimarea identității lingvistice și culturale proprii în context național și internațional
Cum să învăţăm eficient. (LECȚIA NR. 1)
Pîntea Aliona
Lecția nr. 1 Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cronotopul nuvelei „Delfinul” de George Meniuc.
Elevii vor aplica terminologia lingvistică şi literară studiată în procesul de analiză a textului.
Физика, 9-й класс, Действие электрического и магнитного полей на движущиеся электрические заряды...
Вангелий Виктория
Тема: Действие электрического и магнитного полей на движущиеся электрические заряды. Решение задач Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Caută animalele domestice!
Să recunoască animalele domestice!
Гражданское воспитание, 8-й класс, Самооценивание II
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Самооценивание II Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Curentul electric în metale
Burleai Valeriu
Legumele.
Numeste si descrie leguma.
Sinonime, antonime,paronime,omonime.
Buleteanu Iuliana
Exercițiu de recapitulare
Sistemul muscular la om.
Recunoașterea elementelor structurale ale sistemului muscular
Познание мира, 5-й класс, Открытия и изобретения
Песцова Надежда
Тема: Открытия и изобретения Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
GĂSEȘTE CUVINTELE CARE DENUMESC INSECTE.
Exersarea cititului (alfabetului) prin recunoașterea denumirii unor insecte cunoscute.
Lectia (4)
Placinta Daniela
Das Präsens.
Formarea și utilizarea timpului prezent în limba germană.
В.Распутин. Повесть «Уроки французского» душевная щедрость героини смысл названия повести
Sanduleac Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Eu și familia mea
Belousov Marina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
FURNITURE (Piese de mobilier).
Este un exercițiu de atenție și rapiditate, folosit pentru consolidarea cunoștințelor. Elevii vor recapitula cuvinte care reprezintă piese de mobilier care se regăsesc în casă.
Linia în arta plastică
Buiacov Rodica
și natură. Materiale: creioane, carioci Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Test sumativ la capitolul ,,Corpuri geometrice rotunde"
La finele testului elevul va fi capabil să: - să identifice în diverse enunţuri şi clasifice după diverse criterii a corpurilor rotunde studiate. -să calculeze ariilor suprafeţelor, volumelor corpurilor rotunde utilizînd formulele corespunzătoare şi /sau desfăşuratele acestora. -să transpună unei probleme, situaţii-proble-mă în limbajul geometric privind corpurile rotunde studiate, rezolvarea problemei obţinute şi interpretarea rezultatului. -să justifice un demers sau rezultat matematic obţinut sau indicat cu figuri sau corpuri geometrice, recurgînd la argumentări.
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо буквы Ь. Письмо слов, предложений
Самошина Светлана
Тема: Письмо буквы Ь. Письмо слов, предложений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Structura celulei vegetale
Placinta Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Forme plane și spațiale. Evaluare formativă.
Itemi cu alegere duală.
Ordinea Efectuării operațiilor
Exercitii DE CONSOLIDARE A ORDINEI OPERAȚIILOR
Решение уравнений
Викторина "Игровое шоу". Включение в урок игры и игровых моментов на различных этапах делает процесс обучения интересным и занимательным, создает у детей бодрое рабочее настроение, облегчает преодоление трудностей в усвоении учебного материала, повышает интерес учащихся к предмету.
Evaluare sumativă ,,Biosfera, solul și societatea umană a Terrei”.
Această activitate include o evaluare sumativă cu diferite tipuri de itemi și are scopul să evaluaze conținuturile tematice din ultimele Unități de învățare. E nevoie ca profesorul să-și creeze cont pe platformă, poate edita testul propus. Elevii intră cu codul conex link-ului.
Textul descriptiv în versuri/proză.
Elevii vor descoperi trăsăturile caracteristice ale textului descriptiv în versuri și ale textului descriptiv în proză.
Părți principale de propoziție
Dediu Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Joc evaluativ la unitatea de învățare,, Industria.”
Evaluarea competenței: Clasificarea unor elemente, obiecte geografice. Elevii identifică corespondența dintre produsul finit și ramura industrială.
Химия, 10-й класс, Электролитическая диссоциация
Дымовская Галина
Тема: Электролитическая диссоциация Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Adjectiv, substantiv sau adverb?
Exercițiu de fixare a cunoștințelor despre adverb Competențe generale/ specifice: 4. Utilizarea corectă, adecvată și eficientă a limbii în procesul comunicării orale și scrise; 4.1 utilizarea structurilor morfologice de bază ale limbii române standard pentru înțelegerea și exprimarea corectă și precisă a intențiilor comunicative; 4.4.utilizarea deprinderilor dobândite pentru monitorizarea corectitudinii comunicării, prin raportarea la normă
Metode de investigare a substanțelor. Regulile de securitate în laboratorul de chimie. Vase și ustensile de laborator.
Fișa de lucru poate fi propusă și elevilor cu cerințe educaționale speciale, pentru a analiza vesela și ustensilele utilizate în laboratorul de chimie. Elevii vor scrie denumirea acestor ustensile, totodată vor aplica aceste noțiuni în procesul de realizare a Lucrării practice nr.1 din clasa a VII-a.
Forum sur les vacances. Une nuit mouvementée.
Elevii vor explora repertoriul socio-cultural în diverse situații de comunicare, vor utiliza limbajul verbal și non-verbal pentru a susține un punct de vedere, conform situației de comunicare.Vor alege conform chestionarului răspunsul corect pe baza textului studiat.
Universul.
Vom învăţa despre imporţanta Soarelui ca sursă de lumină şi căldură, pentru mentinerea vietii plantelor, animalelor si a omului, vom identifica efectele pozitive si negative ale Soarelui asupra Pământului,ne vom reaminti Planetele Sistemului solar.
Химия, 8-й класс, Состав растворов. Массовая доля растворенного вещества в растворе
Терлецкая Алла
Тема: Состав растворов. Массовая доля растворенного вещества в растворе Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Excretia
Test
Гражданское воспитание, 12-й класс, Участие в плюралистической демократии. Часть 2
Бабина Юлиана
Тема: Участие в плюралистической демократии. Часть 2 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Figuri de stil. Actualizare
Negară Lidia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sunetul și litera ,, S".
Exerciții de recunoaștere a sunetului ,, s" în cadrul unui cuvânt,poziția sa.Reflecție.
Absurdul existenței umane. „Bătrânul și marea” de Ernest Hemingway
Cu ajutorul aplicației thinglink am reușit să creez o lecție destul de interesantă cu diverse informații, video...
Урок: Ion Druță „Odihna” partea 2
Angela Ciobanu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
The United Kingdom Part II
Olaru Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Resursele climatice.
Consolidarea materialului însușit pe parcursul lecției, interpretarea realității geografice prin mijloace și limbaje specifice,manifestând interes pentru dezvoltarea sustenabilă a mediului.
Părșile principale de propoziție, recapitulare
Pe Platforma Wordwall am realizat o activitate menită să stârnească interesul elevilor mei. Aceștia vor descoperi un set de zece cerințe. Am urmărit dezvoltarea atenției, a gândirii critice, a capacității de concentrare.
Gruparea condensatoarelor.
Lecția se adresează elevilor din clasa a IX-a, care studiază la liceele tehnologice discipline de specialitate în domeniul electronică - automatizări. Ea constituie un bun material de însușire a cunoștințelor dar și de verificare.
Adjectivul-consolidare.
-Recapitularea și sistematizarea cunoștințelor despre partea de vorbire – adjectivul.
Русский язык, 7-й класс, Сергей Михалков «Важный день»
Репалов Татьяна
Тема: Сергей Михалков «Важный день» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Abecedarul Spiridușilor.
Cartea ”Abecedarul Spiridușilor” este rezultatul muncii comune a 33 de elevi de clasa I. Scopul a fost să consolidez cunoștințele însușite de elevi cu ocazia terminării de studiat și a ultimei litere din alfabetul limbii române. Fiecare elev a avut de realizat câte un miniproiect dedicat unei litere. Plecând de la litera care le-a revenit, copiii au dat frâu liber imaginației personalizând litera, scriind cuvinte, propoziții, scurte texte, ghicitori, poezii. Totul a fost completat cu imagini sau desene realizate de copii. La fiecare pagină am înregistrat câte o strofă din poezia ”Alfabetul”, de Petre Ghelmez. Competențele specifice vizate au fost: Redactarea unor mesaje scurte, formate din cuvinte scrise cu litere de mână, folosind materiale diverse, precum și Exprimarea unor idei şi sentimente prin intermediul limbajelor convenţionale şi neconvenţionale.
Химия, 7-й класс, Виды химической связи. Ковалентная неполярная и полярная связи
Кадина Марина
Тема: Виды химической связи. Ковалентная неполярная и полярная связи Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Animalele domestice.
Recunoașterea și deosebirea animalelor domestice și sălbatice. Dezvoltarea agerimii și inițiativei la copii.
Râuri-grupe de munți-câmpii-lacuri-România
Gruparea formelor de relief
Animalele sălbatice
Identificarea cifrelor de la 1 la 9.
Fisiunea nucleelor de uraniu. Energetică atomică nucleară.
Este o activitate recomandată pentru etapa Realizarea sensului.
Compararea și rotunjirea numerelor raționale
Boldurescu Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Constantin Ciopraga. Personalitatea literaturii române

DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE COPIILOR
CONSOLIDAREA DREPTURILOR SI OBLIGAȚIILOR COPIILOR
A good friend. Unit 2. Lesson 6
To complete the quiz based on the text "A good friend",page 30 English Pupil's Book, Level A1 (the 4th Form)
Caracteristica generală a metalelor și răspândirea în natură
Chișca Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Eu însumi în dezvoltarea personalității mele

Educarea limbajului : „Citim imagini cu anotimpul iarna”
Preșcolarii vor verbaliza imaginile despre anotimpul iarna ,vor forma propoziții dezvoltate, clare și creative, vor descrie ce văd în jetoanele virtuale utilizând un vocabular dezvoltat.
Calitatea și coerența mesajului scris „Variantă posibilă” de V Romanciuc
Mamaliga Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Proprietăți ale triunghiului dreptunghic.
Activitatea este pentru etapa de evocare. Nu este necesar de a crea un cont.
Muzee și galerii de artă
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Limbaje de programare. Diagrame sintactice

Apa. Proprietățile apei

Drepte paralele. Criterii de paralelism

Золотая осень.
ДАННОЕ ЗАНЯТИЕ ПОМОГАЕТ РАЗВИТИЮ СЛОВАРНОГО ЗАПАСА УЧЕНИКОВ ПО ТЕМЕ "ЗОЛОТАЯ ОСЕНЬ"
Similitudini şi sincronisme în procesul de formare a
Vacarciuc Daniela
statelor medievale româneşti Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Digital Footprint
An interactive presentation designed to raise awareness designed to raise awareness about the digital footprint anyone makes while working on the Internet.
"Oscar şi Tanti Roz", de Éric-Emmanuel Schmitt.
Test de verificare a lecturii
Motive și simboluri în "Toiagul păstoriei".
Un exercițiu util pentru etapa de realizare a sensului/ reflecție.
Химия, 8-й класс, Понятие о генетических рядах металлов и неметаллов; ряде активности металлов...
Терлецкая Алла
Тема: Понятие о генетических рядах металлов и неметаллов; ряде активности металлов. Определение кислот и оснований с помощью индикаторов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Unități de măsură pentru lungime cm, dm, m. Transformarea unităților de măsură pentru lungime.
Descoperim tema prin Puzzle. Metrul. Valorificăm prin jocurile interactive pregătirea elevului pentru viaţă.
Literatura Universala
Exerciții de înmulțire și împărțire.
Fișă de lucru - consolidare cunoștințe
Responsabilitatea în luarea deciziei
Petrovici Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Semnificația componentelor textului: titlul, autorul, conținutul. Text-suport „Noi, albinele”, de C. Gruia
Focșa Aliona
Sarcina exercițiului dat este să descopere perechile de cuvinte antonime la cuvintele din textul studiat.
Художественные школьные, внешкольные мероприятия и проекты
Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Trunchiul de piramidă triunghiulară regulată.
Elevii își verifică cunoștințele referitoare la Trunchiul de piramidă triunghiulară regulată prin asocierea pe diagramă a punctelor marcate cu noțiunile corespunzătoare.
Математика, 2-й класс, Порядок выполнения действий в примерах со скобками
Драгалин Светлана
Тема: Порядок выполнения действий в примерах со скобками Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Бессоюзные сложные предложения
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Tema - Listening and reflection. The conditionals.
Cernei Kristina
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Elefantul
Puzzle
Химия, 8-й класс, Химические формулы сложных веществ
Терлецкая Алла
Тема: Химические формулы сложных веществ Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Condiționalele 1,2,3
test la evaluarea condiționalelor 1,2,3
Unit 3. Let's Test Our Skills.
Activitatea propusă este o îmbinare din mai multe instrumente digitale care are ca scop revizuirea, consolidarea și evaluarea cunoștinlelor din modulul 3 de învățare: vocabular și informație despre SUA, o carte in format 3D, teste interactive video bazate pe vocabular, comprehensiune de text, cât și pe gradele de comparație ale adjectivului.
Elemente de trigonometrie în triunghiul dreptunghic: sinusul, cosinusul, tangenta și cotangenta unui unghi ascuțit
Obletsova Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sunetul [v] și litera V. Text - suport „Eminescu la Viena”.
Propun exercițiul la etapa de Reflecție sau Extindere, elevii având sarcina de a descoperi cuvintele, iar apoi de a alcătui cu ele oral enunțuri.
Cum știm să folosim operațiile aritmetice
Această roată propune într-un mod atractiv elevilor să calculeze operații de înmulțiri și împărțiri.
Componenta hardware.
ELEMENTE DE ARHITECTURĂ ALE UNUI SISTEM DE CALCUL. Utilizarea eficientă şi în condiţii de siguranţă a sistemului de calcul. Competenţe: - identificarea componentelor sistemului de calcul. - descrierea rolului componentelor hardware. - utilizarea corectă a termenilor de specialitate.
Forța de greutate. Ponderea. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 6-й класс, Права ребенка
Барбарош Оксана
Тема: Права ребенка Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Биология, 6-й класс, Положение, основные функции и гигиена опорно-двигательной системы
Баранчук Людмила
Тема: Положение, основные функции и гигиена опорно-двигательной системы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 9-й класс, Генетическая связь металлов и их соединений
Акиндинова Наталья
Тема: Генетическая связь металлов и их соединений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Complementele circumstanțiale.Actualizare.
Scopul activității este de a reactualiza cunoștințele despre complementele circumstanțiale.
Domestic animals
Learning Objectives students will be able to: Discuss each animal Identify the different farm animals Explain what jobs each animal has and why it is important to the farm
Atelier de creație și scriere a compunerii „Prima zi de școală”
Panainte Inga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mesianicii începutului de secol

în perioada pubertară Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Particularități ale sistemului respirator.
Exercițiu interactiv care poate fi folosit pentru consolidarea cunoștințelor elevilor la tema dată.
TEXTUL CREATIV CU TITLU DAT
SCOPUL: Redactarea unor texte creative cu titlu dat, respectând părțile unei compuneri și recomandările prezentate. COMPETENȚE: Redactarea de mesaje în diverse situaţii de comunicare. Receptarea de mesaje scrise în diverse contexte de comunicare. CONȚINUTURI: - Redactarea unor texte cu titlu dat, de mică întindere, adaptându-le cerințelor; - Exerciţii de elaborare a unor compuneri cu titlu dat; - Aplicarea în mod conştient a regulilor de ortografie şi de punctuaţie.
Русский язык и литература, 10-й класс, Н.В. Гоголь «Мертвые души». Художественные принципы поэмы
Гуцул Алина
Тема: Н.В. Гоголь «Мертвые души». Художественные принципы поэмы Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Clasificarea conturilor.
Sunt evaluate cunoștințele și deprinderile privind clasificarea conturilor, la modulul contabilitate, la clasa a X-a
Cum să menții în siguranță relațiile romantice?

Математика, 5-й класс, Решение задач на множестве N методом обратного хода
Мирза-Фёдорова Оксана
Тема: Решение задач на множестве N методом обратного хода Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Personaje din povești
Joculeț pentru preșcolari sau elevi de clasa I, testează cunoștințele despre personajele din povești
Matematica, Clasa 9, Lecția 2
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Физика, 7-й класс, Решение задач на расчет средней скорости, на чтение графиков движения
Шатько Наталья
Тема: Решение задач на расчет средней скорости, на чтение графиков движения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sărbătorile din localitatea noastră.
Alege data când este marcată fiecare dintre sărbătorile enumerate.
Функция обратная пропорциональность
Луполов Светлана
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Wonders of nature
Prezentarea si exersarea vocabularului nou
А. Ахматова. Творческая судьба поэта. Основные мотивы лирики
Боброва Юлиана
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Биология, 8-й класс, Поведение для интеграции в экосистему через трофические связи
Русу Виктория
Тема: Поведение для интеграции в экосистему через трофические связи Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
In the Living Room. The Parts of the House.
Vocabulary based on the topic about the Living Room, pieces of furniture, the names of the rooms in the house.
Animalele sălbatice
Drăgălin Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Meet the Royal Family/Possessive Case
Practice Possessive Case
Countries.
Este un joc de asociere. Elevii vor trebui să asocieze denumirea țării cu steagul acesteia.
Русский язык и литература, 4й класс, Речевой этикет. Правила ведения разговора по телефону
Трунина Валентина
Тема: Речевой этикет. Правила ведения разговора по телефону Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Понятие неравенства 1 степени с одним неизвестным, 1
Mirza-Fiodorov Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Test la capitolul ,,Optica geometrică,, .
Activitatea testază cunoștințele la capitolul ,,Optica geometrică,,.
Электризация тел, электрический заряд
Radut Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Activitățile economice
Scopul este de a consolida noțiunile legate de economie. Este o activitate de consolidare a cunoștințelor, prin care se dezvoltă competențe de relaționare a realității înconjurătoare cu reprezentarea ei cartografică și de înțelegere a unor situații reale.
Literele alfabetului.
Elevii vor pronunța cuvântul sugerat de imagine, descoperind litera cu care începe acesta.
Subprograme. Comunicarea prin variabile globale
Blanita Liliana
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Family Ties
Tiuliuliuc Luminița
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Numerele 1 -10
Scopul activităţii este de asociere a a cifrei scrise cu numărul corespunzător, de dezvoltare a capacităţii de recunoaştere a numerelor, exersarea capacităţii de a citi cifrele
From the oven
Olaru Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Moldovan Codrii
Cernei Kristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Metabolismul energetic

Noțiunea de prismă. Elemente ale prismei. Clasificarea prismelor

Organizarea unui eveniment de prezentare. Reflecție

Zilele săptămânii. Lunile anului

Resursele digitale pe paginile web - cine este proprietarul?

Instrumente de măsură
Prin intemediul jocului elevii vor consolida notiunile legate de instrumentele de măsură din industria lemnului.
Элементарные преобразования матриц Ступенчатые матрицы
Lungu Evghenia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Colours
Munteanu Elvira
Pentru a memora culorile
Развитие личности, 7-й класс, Сексуальность и юность
Тону Яна
Тема: Сексуальность и юность Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sărbuşan Galina
Ordonarea numerelor întregi.
Se ordonează mai multe numere întregi în ordine crescătoare.
Propoziția subordonată completivă directă
Sărbuşan Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Актуальные вопросы экологической безопасности
Dîmovskaia Galina
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Alcooli
Reprezentanți
Русский язык и литература, 3й класс, Д. Н. Мамин-Сибиряк «Серая Шейка» (итоговый урок)
Соммер Наталья
Тема: Д. Н. Мамин-Сибиряк «Серая Шейка» (итоговый урок) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
La Journée de l'Europe
Bernic Natalia
"Odă Europei" Împreună cu elevii clasei a 11-a am marcat Ziua Europei 2020. Împreună mai puternici, mai solidari. Am organizat această activitate online pentru a familiariza elevii cu importanța cooperării dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.
Motive literare în balada Mioriţa
Materialul poate fi utilizat în cadrul predării. dar și pentru actualizarea celor învățate anterior.
Alimentele și sănătatea elevului. Alimentele utile sănătăţii elevului
Căldare Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Первая медицинская помощь в случае массовых бедствий Утопление, поражение током
Tonu Iana
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Lectia (3)
Oleinic Viorica
Poezia ”Testament” de Tudor Arghezi.Lectura textului.
Această lecție are drept scop familiarizarea elevilor, de clasa a IX-a cu poezia lui T.Arghezi, dar și dezvoltarea competențelor de lectură, analiză și interpretare a textului liric.
Atelier de creație. Compoziție după imagini: Moldovă - gură de rai...
Sanduța Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Puzzles - Cunoașteti drepturile!
Prin rezolvarea puzzle-urilor copiii sunt stimulați să înțeleagă lumea din jurul lor, recunosc diferite forme, procesează, analizează și rezolvă mai ușor problemele. De asemenea, memoria are foarte mult de câștigat deoarece atunci când o piesa nu se potrivește, copilul o lasă deoparte, dar își amintește de ea când îi va găsi corespondentul. Imaginile atractive și colorate obținute la final îi stimulează imaginația și creativitatea.
Cum să-mi protejez copilul în mediul online
Lungu Olivia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Shopping Day
Vascan Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adjective or Adverb? Order of Adjectives
Orbu Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Tema, titlul, ideea principală.Text-suport: „Oastea țării” de Ștefan Tudor

Perimetrul, recapitulare
Am realizat pe Platforma Wordwall o activitate interactivă , ce îi va ajuta pe elevi să consolideze noțiunile de bază legate de aflarea perimetrului unei figuri geometrice. Elevii vor descoperi un set de zece cerințe , atent selecționate. Cu ajutorul lor am urmărit dezvoltarea atenției, a gândirii critice, dar și aducerea unui element de noutate, care să le stârneasca curiozitatea celor mici.
Sistematizarea și generalizarea la ,,Fenomene Mecanice,,
Activitatea ,,Roata Norocului ,, pe platforma Wardwall.net Scopul:de a sistematiza materia din capitolul dat. Competența de gestionarea cunoștințelor și capacităților din domeniul fizicii prin rezolvarea de probleme și situații-problemă cotidiene,manefestând atenție și creativitate.
Complementul indirect
Sărbușan Galina
Mediul ecologic. Contribuţia fiecăruia la protecţia mediului. Plan de acțiuni pentru un mediu curat
State Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Critica literară românească.
Margine Eugeniu
Privire generală Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Antonymes
Todor Cornelia Joc didactic pentru îmbogățirea vocabularului
Математика, 2-й класс, Сложение до круглых десятков. Вычитание из круглых десятков. Устный счет...
Мелека Елена
Тема: Сложение до круглых десятков. Вычитание из круглых десятков. Устный счет. Письменный счет Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
America de Nord -22 de state.
Activitatea / Chestionar poate fii folosită la final de lecție ( Extindere) Populația și statele Americii de Nord sau la etapa Evocare . Prin această activitate elevii își testează cunoștințele acumulate la lecție , memorează / recunosc Capitalele și drapelele fiecărui Stat din America de Nord.
Adunarea și scăderea până la 100.
Furmuzachi Mariana
Este un joc interactiv de repetare a materiei studiate. Elevii trebuie să identifice numerele naturale de la 0 la 100. Să rezolve adunări și scăderi în concentrul 0-100.
Математика, 1-й класс, Вычитание, когда уменьшаемое равно 20
Фёдорова Елена
Тема: Вычитание, когда уменьшаемое равно 20 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sunetul și literele Z, z.
Exercițiu interactiv care îi ajută pe elevi să citească, într-un mod plăcut și antrenant, cuvinte care conțin literele Z, z, propoziții cu acestea. Competențe vizate: identificarea unor sunete, silabe, cuvinte în enunţuri rostite cu claritate; citirea unor cuvinte şi propoziţii scurte, scrise cu litere de tipar sau de mână.
Lectia3
Ojog Angela
Noțiuni de fonetică.
Prin acest exercițiu, elevii își vor actualiza și consolida cunoștințe legate de fonetică ( vocale, consoane, semivocale, desparțirea în silabe).
Українська мова і література, 11-й класс, Граматичні категорії іменників: рід, число, відмінок
Курлянцева Ольга
Тема: Граматичні категорії іменників: рід, число, відмінок Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Procente.
Un joc didactic, ce permite elevilor să-și consolizeze cunoștințele la tema : ,, Procente''.
Professions, Métiers, Travail.
Rusu Mirela
Lecție de fixare și recapitulare de cunoștințe: Professions, Métiers, Travail, viitorul tinerilor, profesiile. Competențe: comunicativă, pragmatică, socio-culturală. Conține suport video, prezentare educațională.
Химия, 12-й класс, Факторы, влияющие на скорость химических реакций
Дымовская Галина
Тема: Факторы, влияющие на скорость химических реакций Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Limba și literatura română, clasa a V-a, „Datoriile mamei”
Тема: „Datoriile mamei” Учитель: Белоусов Марина Автор: Белоусов Марина Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 6-й класс, Имя прилагательное как часть речи
Быкова Людмила
Тема: Имя прилагательное как часть речи Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Functia de gradul I
Lectie in Livresq interactivă
Planificarea carierei
Iamandi Alexandra
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Viziune artistică, obiectivă, veridică asupra realității ”Ion” de L. Rebreanu. Geneză. structură, simboluri, semnificații.
Curicheru Tamara
Test de verificare a lecturii romanului din 30 de întrebări.
Физика, 8-й класс, Лабораторная работа № 4 Определение электрического сопротивления...
Беляева Светлана
Тема: Лабораторная работа № 4 Определение электрического сопротивления резистора и мощности, выделяемой на нем Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Imagine basm.
Imagine basm.
Grupul de sunete [cs], [gz] și litera x.
Scrierea corectă a cuvintelor ce se scriu cu litera x. Respectarea regulilor ortografice învățate.
Precipitațiile atmosferice
Identificarea formelor și tipurilor de precipitații atmosferice
La protection des milieux naturels. La biodiversite
Mihaela Slovineanu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Australia. PEG. Unitățile structurale, evoluția geologică, substanțele minerale utile. Relieful.
Activitatea are scopul de a evalua conținuturile în formă de joc. Se poate de aplicat la etapa Reflecție sau Evocare, dezvoltă competențele de localizare pe hartă și recunoaștere a obiectivelor geografice.
Legătura genetică dintre alcani, alchene, alchine și benzen
Putină Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
„Privighetoarea” de I. A. Brătescu-Voinești. Textul literar. Textul nonliterar

Se vor propune curiozități din lumea animală care să sensibilizeze atitudinea omului față de natură.
Oxizii. Compoziție, clasificare și denumire
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Диалог. Ролевая: игра интервью
Assorova Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Русский язык и литература, 3-й класс, Константин Георгиевич Паустовский «Заячьи лапы» Часть I
Соммер Наталья
Тема: Константин Георгиевич Паустовский «Заячьи лапы» Часть I Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Музыкальное воспитание. 2017
Cetățile,bastioane de apărare
Argint Lucia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Unități de măsură pentru timp. Ceasul. Ora, minuta, secunda. Transformări simple.
Morcov Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Perspectivă la 1 PUNCT de fugă
O perspectivă punctuală este, fără îndoială, cea mai simplă și mai ușoară metodă pe care o puteți folosi pentru a crea perspectivă în imaginile dvs.! Apasa aici pentru a afla mai multe. În acest tutorial, vă voi arăta cum să creați un desen simplu, dintr-o perspectivă la un punct de fugă. Aceasta este, fără îndoială, este cea mai simplă și mai ușoară metodă pe care o puteți folosi pentru a crea perspectivă în lucrările voastre. Să începem acest tutorial chiar acum!
Introduction. Lesson five. My apple is red.
Scopul activității e de a evalua vocabularul activ al lecției: culorile.
Numerele naturale de la 0 până la 100.
Consolidare.
Atelier de discuție: Noutatea viziunii asupra condiției omului în umanism
Postica Silvia și Mardare Oxana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Stepa

Sistemul endocrin
Elevii trebuie să localizeze pe desen glandele endocrine.
Jean de la Fontaine et ses fables
În urma uilizării acestei cărţi elecronice, elevii vor cunoaşte date biografice despre renumitul fabulist francez Jean de la Fontaine, vor putea înţelege noţiunea de fabulă şi vor face cunoştinţă cu cele mai renumite fabule ale scriitorului.
Mișcarea mecanică
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 5-й класс, Т. Шевченко «За сонцем хмаронька встає...»...
Чебан Анжела
Тема: Т. Шевченко «За сонцем хмаронька встає...». Пряме й переносне значення слова Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
FRANÇAIS
Este un test de gramatică ce urmărește cunoașterea/alegerea corectă a verbelor limbii franceze
GETO-DACII SUB CONDUCEREA LUI BUREBISTA
ELEVILOR LE VOR FI REVIZUITE CUNOSTINTELE DESPRE GETO DACI SUB CONDUCEREA LUI BUREBISTA LA CLASA A VIII A. ELEVII VOR STI SUB CONDUCEREA CUI S AU UNIT TRIBURILE GETO DACILOR,CAND S A FORMAT STATUL DAC,CARE ERA CENTRUL POLITIC RELIGIOS AL STATULUI DAC,CARE ERAU STRUCTURILE SOCIALE ,CU CE OCUPAU GETO DACII,CINE A PRELUAT CONDUCEREA STATULUI DAC DUPA MOARTEA LUI BUREBISTA.
Ce se potrivește?
Jocul are ca scop identificarea părților de vorbire învățate, identificarea acestora în exerciții.
Русский язык и литература, 8-й класс, Обстоятельство. Разряды обстоятельств по значению
Стрэтилэ Жанна
Тема: Обстоятельство. Разряды обстоятельств по значению Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Propoziția.
Niculescu Steliana
Scopul: Formularea de propoziții simple. Citirea unor propoziții scurte, scrise cu litere de tipar; ordonarea cuvintelor pentru a obține o propoziție corectă; consolidarea literelor ț, Ț
Litere mari si mici de tipar.
Consolidare literele a, A, m- recunoaşterea literelor învăṭate.
Why Equal Chances Part 1
Negru Djulieta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Animalele domestice (şcolile alolingve)
Интерактивная игра для запоминания домашних животных.
Elemente de expresivitate muzicală.
Consolidare de cunoștințe muzical-teoretice.
Химия, 10-й класс, Растворы. Растворимость. Массовая доля вещества в растворе...
Ону Виктория
Тема: Растворы. Растворимость. Массовая доля вещества в растворе. Значение растворов в человеческой деятельности Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Respectul de sine și respectul față de ceilalți
Negura Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova Proiectul contribuie la realizarea Obiectivul dezvoltării durabile 4 - Educație de calitate - asigurarea unei educații calitative, incluzive și echitabile; promovarea oportunităților de învățământ, (pentru toți cetățenii, pe tot parcursul vieții). Proiectul este realizat de către Primăria mun. Chișinău (chisinau.md) și toate drepturile asupra conținutului îi aparțin. Chisinau ©2020
Fișă de lucru pentru elevi cu tulburări de spectru autist, integrați în învățământul profesional special.

Modulul 1.Tema 4.1 Sistemul nervos vegetativ.
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Subordonata circumstanțială cauzală și finală.
Evaluare sumativă.
Evaluarea expresiilor implementate în Scratch.
Test formativ online realizat pe platforma Quizizz. Competențele urmărite: Identificarea datelor cu care lucrează algoritmii în scopul utilizării acestora în prelucrări; Construirea algoritmilor cu ajutorul structurii secvențiale pentru rezolvarea unor probleme simple; Implementarea unui algoritm care conține structura secvențială într-un mediu grafic interactiv.
Русский язык и литература. 2019
Ce purtăm. Încălțămintea
Drăgălin Olga
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Adunarea cu o unitate în concentrul 0-10.
Exercițiul vizează exersarea adunării cu 1.
Roluri sociale
Ciobanu Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Europa - recapitulare - clasa a VI-a.
Testul recapitulează cunoştinţele elevilor despre continentul Europa. Succes!
Compararea numerelor naturale 0-8
Elevii au fost implicați în a alege semnul corespunzător, pentru a compara numerele date
Scripete.
Anastas Veronica
Consolidare.
Измерение времени. Часы 1
Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Решение количественных и качественных задач, связанных с электромагнитными явлениями
Беляева Светлана
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Тревога оставь меня
Cotorobai Alisa
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Unificarea Italiei şi Germaniei
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Materii prime folosite în industria lemnului.
Joc interactiv (mozaic) de identificare a materiilor prime folosite în industria lemnului
La foret en France
Mihaela Slovineanu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо букв м, М. Письмо слов, предложений
Дубчак Алла
Тема: Письмо букв м, М. Письмо слов, предложений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Descrierea literară.
Activitatea: „Călin, file din poveste”, Mihai Eminescu Scop: Identificarea elementelor descriptive Competențe: - exprimarea identității lingvistice și culturale proprii în context național și internațional; - identificarea informațiilor importante din texte literare și nonliterare, continue, discontinue și multimodale; - identificarea unor valori culturale promovate în textele autorilor români din diferite perioade istorice.
Relieful Americii de Sud
Recunoașterea formelor de relief pe harta Americii de Sud
Spinei Raisa
Ai încredere în autoritățile din domeniul educațional: Cum transform lecțiile online într-un spațiu de dezvoltare?
Daniela Terzi-Barbaroșie
Ai încredere în autoritățile din domeniul educațional: Cum transform lecțiile online într-un spațiu de dezvoltare?
Adverbul-prepoziția
Elevii trebuie să diferențieze adverbul de prepoziție
Etapele vȃrstei
Preşcolarul trebuie să aşeze cartonaşele ȋn funcţie de vȃrsta cronologică.
Rețelele sociale (networking)
Iamandi Alexandra
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Vegetația. Lumea animală. Solul.
se aplică la finalizarea modulului
„Alice în Țara Minunilor” de Lewis Carroll
Demonstrarea înțelegerii textului.
Химия, 12-й класс, Мыла. Синтетические моющие средства
Кадина Марина
Тема: Мыла. Синтетические моющие средства Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
”Lucian Blaga e mut ca o lebădă”. Repere biobibliografice. ”Hronicul și cântecul vârstelor”.
Curicheru Tamara
Materialul este unul complex și prezintă etapizat biografia lui L. Blaga (doar repere), opera blagiană, fragment de text ”Hronicul și cântecul vârstelor”, sarcini de lucru, structura și definiția compunerii de caracterizare paralelă.
Etapele vieţii omului.
Exerciţiul - joc are ca scop consolidarea cunoştinţelor despre ciclul de viaţă al omului.
Русский язык, 8-й класс, Имя существительное (2 урок)
Караулан Людмила
Тема: Имя существительное (2 урок) Караулан Людмила Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Disocierea electrolitica a sarurilor 4
Dîru Mariana
Химия, 10-й класс, Металлическая связь. Свойства веществ с металлической связью
Гурэу Владлена
Тема: Металлическая связь. Свойства веществ с металлической связью Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Гаметогенез. Оплодотворение у человека
Lupașco Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Преобразования единиц измерения длины.
Данное упражнение способствует формированию навыков по переводу одних единиц измерения длины в другие.
Українська мова і література, 7-й класс, Написання прислівників разом та через дефіс
Подлєсная Світлана
Тема: Написання прислівників разом та через дефіс Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
How are you feeling? Types of basic emotions.
Turuta Cristina
This exercise is very interesting for pupils. It consolidates their vocabulary
Соли натрия, калия, кальция с жизненно важным и промышленным значением
Dîmovskaia Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Reguli de protecție pe timp de ploaie, vânt, ninsoare.
Recunoașterea și respectarea regulilor în situații de risc.
Математика, 4-й класс, Как ты понимаешь натуральные числа?
Зубку Анжела
Тема: Как ты понимаешь натуральные числа? Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Физика, 8-й класс, Электрический заряд. Закон сохранения электрического заряда
Беляева Светлана
Тема: Электрический заряд. Закон сохранения электрического заряда Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Măsurarea volumului.
Exercițiu interactiv ce îi ajută pe elevi să își testeze, într-un mod plăcut, jucăuș și antrenant, cunoștințele referitoare unitățile de măsură pentru volumul lichidelor. Competențe vizate: operarea cu unităţi de măsură standardizate, fără transformări.
Planuri de viitor
Causnean Larisa
Gimnosperme.
Resursa creata este un test referitor la caracteristicile gimnospermelor. Competenta care se va dezvolta la elevi : recunoaşterea caracteristicilor distinctive specifice plantelor la nivel de regn, filum, clasă.
Poezia Leonidei Lari „De liră dusă”. Temă, motive, simboluri
Gavriliță Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Первый урок биологии в 11 класса - начинаем новый учебный год интересно. Created using Powtoon.
Это красочное видео содержит информацию о структуре учебного материала в 11 классе. После просмотра видео учащиеся будут способны: 1. Идентифицировать биологические науки, изучающие организм человека. 2.Перечислять основные направления изучения биологии в 11 классе. 3.Называть органы и системы органов человека. 4. Определять значение знаний о строении и жизнедеятельности организма человека. 5.Аргументировать применение биологических знаний в различных отраслях.
Să avem grijă de prietenii noștri digitali
Lișman Doina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Acizii. Proprietăți chimice generale. Seria activității metalelor. Reacția de schimb
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Подчинительные союзы. Простые и составные, производные и непроизводные
Rotari Elena
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Logo proiect.
Activitatea a apărut ca răspuns la crearea unui logo pentru proiectul eTwinning „International Book Club”. Din dorința de a realiza un logo digital, am descoperit aplicația WordArt. Elevii au învățat foarte repede să o folosească, fiind utilă în cadrul orelor de engleză pentru a realiza activități de brainstorming. Aplicația poate fi folosită pentru a consolida sau revizui noțiuni de vocabular. Activitatea de crearea a unui logo digital a dezvoltat elevilor abilitățile digitale, dar și creativitatea.
Conditional Clauses
A presentation of the 4 types of Conditional Clauses in English, with their forms and usage.
4 Comunicarea cu prietenii online RO
SigurOnline md
Scopul lecției este de a ajuta elevii să-și dezvolte abilități de gândire critică într-o comunicare online cu o persoană necunoscută.
Знаки препинания в конце предложения. Часть 1
Harhalova Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
round up lesson#unit 5
Antociuc Elena
Vocabulary revision based on unit#5 including such topics as :travelling,safety rules,jobs,items of clothing and types of shops suggested through tasks dealing with searching of synonyms,matching definitions with key words, choosing one odd out and even critical thinking tasks.
M. Eminescu, De ce nu-mi vii. Articolul posesiv-genitival.
Elevii clasei a X-a, cu predare în limba rusă, la subiectul lecției „M. Eminescu, De ce nu-mi vii. Articolul posesiv-genitival”, prin wordwall și metoda jocul didactic, își autoevaluează cunoștințele prin alegerea corectă a articolului și alcătuirea corectă a enunțurilor, dezvoltându-și competența lingvistică.
Песня- элемент оперы
Тентюк Евгений
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Somnoroase pasarele- M Eminescu
Intrebari cu variante multiple de raspuns
Presiunea. Presiunea în fluide
O hartă conceptuală realizată cu toate noțiunile învățate la mecanica fluidelor. (presiune, presiune hidrostatică, presiune atmosferică, legea lui Pascal, legea lui Arhimede)
Tipuri de arbori binari
Conform programei școlare în vigoare: Competențe specifice:Descrierea operaţiilor specifice structurilor arborescente şi elaborarea unor subprograme care să implementeze aceste operaţii Conținuturi :Arbori binari (definiţie, proprietăţi specifice;reprezentarea arborilor binari cu referinţe descendente;operaţii specifice)
La scăldat.
Scopul acestei activități este verificarea înțelegerii unor cuvinte (în special arhaisme, regionalisme) folosite în textele lui Ion Creangă. Competențele dezvoltate de către elevi sunt: -extragerea unor informații de detaliu dintr-un text informativ sau literar accesibil; -deducerea sensului unui cuvânt prin raportare la mesajul audiat în contexte de comunicare familiare; -manifestarea unei atitudini deschise față de comunicare în condițiile neînțelegerii mesajului audiat.
Arta populară, motive ornamentale pe un covor național. Arta populară, portul național.
Exercițiu: Stabilește cărei grupe îi corespunde ornamentul. Unități de competență: Explicarea în limbaj specific disciplinei a caracteristicilor specifice creațiilor de artă populară. Aprecierea valorică a creațiilor de artă populară.
Развитие личности, 6-й класс, Физическое и психическое здоровье. Курение и алкоголь...
Баранчук Людмила
Тема: Физическое и психическое здоровье. Курение и алкоголь - опасные соблазны Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Принятие решений в ситуациях, представляющих опасность для жизни и здоровья.
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Ordonează cuvintele pentru a obține propoziții.
Scopul: dezvoltarea competențelor de comunicare în limba romană Desfășurarea activității: elevii au niște cuvinte amestecate pe care trebuie să le ordoneze pentru a obține propoziții.
Prevenirea înecului la copii în perioada de vară iaz, râu, bazin
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului REPEMOL de către Biroul de cooperare a Elveției. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul educatieonline.md este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Poezia Leonidei Lari „De liră dusă”. Mesaj, structură, versificație
Gavriliță Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Religia și cotidianul.
DIMA LUCIA
Analiza unui document istoric în baza unui algoritm.
Test-grilă pentru clasa a VIII-a.
Acest test conține cincisprezece itemi cu nivel mediu de dificultate, ce vizează diverse conținuturi tematice studiate de elevi la această etapă de învățare. Fiecare item are câte patru variante de răspuns, având scopul de a testa cunoștințele elevilor la subiectul dat.
Capitolul I. Recapitulare (Organitele celulare).
Cuvintele sunt ascunse într-o grilă de litere. Scopul exercițiului este de a exersa și a însuși organitele celulare printr-un joc didactic.
Presiunea atmosferică. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
România -Vecini si forme de relief
Tema: România Subtema: Vecinii României și formele de relief Competențe: Stabilirea pe hartă a vecinilor țării Poziționarea pe hartă a principalelor forme de relief Identificarea poziției elementelor reprezentate pe hartă
Legăturile genetice dintre clasele de compuși anorganici
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Физика, 8-й класс, Постоянный электрический ток: последовательное и параллельное соединение...
Беляева Светлана
Тема: Постоянный электрический ток: последовательное и параллельное соединение сопротивлений/резисторов/потребителей Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mesajul electronic - SMS
Belousov Marina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Rezervații naturale și parcuri naționale din Republica Moldova
să identifice rezervațiile naturale, parcuri naționale și monumentele naturale din RM poate fi utilizată la etapa lecției-realizarea sensului sau reflecție
Sistemul osos.
Este un test interactiv, util la etapa reflecției sau la reactualizarea temei de casă.
Proiect: ,,Să mai dăm o șansă lucrurilor,,
Reciclarea obiectelor este interesantă pentru elevi.
Descoperă cuvântul.
Elevul va descoperi cuvântul format din literele indicate. Este un test în care apar literele " x, z,ă", deci se poate utiliza spre sfârșitul studierii alfabetului.
Asocieri silabe-imagine.
Exercitiu de prelexie prin asocierea imaginilor cu prima silaba , scrisa, a cuvantului ce denumeste imaginea.
Clasificarea substanțelor anorganice
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Compunerea elementelorîn spațiul plastic. Tehnici grafice.
Memorează etapele de realizare a unei lucrări plastice în tehnica grataj. Aranjează etapele după ordine. Unități de competență: Exploararea elementelor de limbaj plastic pe diverse suporturi cu utilizarea materialelor, tehnicilor potrivite.
Relații sintactice în propoziție și frază.
Scopul acestui exercițiu este evaluarea/ autoevaluarea cunoștințelor într-un mod interactiv, competitiv, util de aplicat la etapa de Reflecție sau Evocare. Conținuturi evaluate: relații sintactice în propoziție și frază.
Fata babei şi fata moşneagului- după Ion Creangă- by Gogu Mihaela.
Materialul este un test interactiv de evaluare a cunoştinţelor elevilor aplicabile la textul ,,Fata babei şi fata moşneagului''- după Ion Creangă. Dezvoltă competenţe de orientare rapidă în găsirea răspunsului potrivit, de alegere a variantei corecte, de asemenea, competenţele digitale. La nivel intelectual dezvoltă gândirea logică, raţionamentul, memoria, atenţia, vocabularul. Poate fi utilizat ca metodă de feedback în lecţia de predare, ca modalitate de evaluare într- o lecţie de consolidare sau la recapitularea/ sistematizarea cunoştinţelor.
Scrierea corecta a cuvintelor sa/s-a, într-o, într-un.
Exercițiul cu 10 itemi în wardwall este propus pentru elevii de clasa a II- a pentru a-și verifica scrierea corectă a cuvintelor sa/s-a, într-o, într-un prezentat într-un mod interactiv si atractiv în enunțuri simple și scurte.
Structura învelișurilor electronice
Șargarovschi Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adunarea până la 20, cu trecere peste ordin.
Consolidarea capacităților de rezolvare a exercițiilor de adunare până la 20, cu trecere peste ordin.
FRACȚII -SPIKEE SE JOACĂ CU FRACȚII.
Verificarea cunoștințelor după parcurgerea capitolului,,Fracții", exerciții și rezolvare de probleme cu aplicabilitate în viața cotidiană.
Înmulțirea unui număr de două cifre cu un număr de o cifră
Consolidarea , exersarea noțiunilor de înmulțire în concentrul o-1000
Istoria - învățătoarea vieții. Ce este istoria?
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Snoava ,,Boierul și Păcală”. Limbajul snoavei.
Este un exercițiu de vocabular cu ajutorul căruia se fixează, prin repetiție, definiția sinonimelor. Elevii vor oferi sinonime pentru anumiți termeni din text.
Zilele săptămânii.
Scopul exercițiului: identificarea zilelor săptămânii. Conținuturi tematice vizate: măsurarea timpului. Competente vizate: matematice, digitale, lingvistice, de orientare in spațiu și timp.
Tainele cărții. Compunere după un șir de imagini
Pumnea Valeria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (1)
Brijatiuc Olga
Tainele cărții. Cărți din literatura națională pentru copii. Text-suport: Texte despre localitatea natală

Химия, 9й класс, Щелочные металлы и их свойства. Важнейшие соединения щелочных металлов (1 часть)
Акиндинова Наталья
Тема: Щелочные металлы и их свойства. Важнейшие соединения щелочных металлов (1 часть) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
UMANISMUL
Scopul lecției interactive este de a-i ajuta pe elevi să înțeleagă în context textele literare studiate prin raportare la epocă sau la curente culturale / literare. Elevii vor ști să precizeze contextul socio-politic care a dus la manifestarea curentului, vor identifica trăsăturile curentului literar, vor preciza reprezentanții, dar și operele acestora. Lecția conține informații și despre doi reprezentanți de seamă ai Umanismului, din cultura europeană și română.
#18 Ce este cyberbullyingul? || Abraziv
Serialul reprezintă un suport didactic pentru profesorii și elevii care au optat pentru disciplina opțională „Educație pentru Media”.
Eticheta comunicării. Atelier de vorbire. Dialog cu directorul, părintele, prietenul, cu un adult
Russu Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Meserii - Câte silabe au cuvintele.
SAVA DIANA IRINA
Exersarea deprinderii de a despărți cuvintele în silabe sugerate de imagini și asocierea acestuia cu numărul corespunzător de silabe.
Tema/scurtă descriere: Exercițiile propuse pe Platforma on-line consolidează noțiunile despre semnele distinctive, obiceiurile și tradițiile unor țări ale Uniunii Europene, precum și mumerația în concentrul 1- 9.
Competențe vizate: Ziua Europei, o sărbătoare anuală a păcii și unității în Europa, este ocazia care favorizează copiilor însușirea unor caracteristici structurale despre lumea înconjurătoare. Exercițiile urmăresc utilizarea informației dobândite în vederea aplicării acesteia într-un alt context, precum și sconsolidarea conceptului de număr și numerație.
Colorarea flăcării metalelor
Fișă de lucru creată pentru recapitularea modulului metalele.
Ecosistemele și componentele lui.
O activitate ce poate fi folosită la etapa - reflecție, repetarea noțiunilor și definițiile lor.
Здравствуй, школа!
Караулан Людмила
Тема: Здравствуй, школа! Караулан Людмила Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Unități de măsură pentru timp.
Este o fișă de lucru
Adjectivul.
Activitatea vizează identificarea, exersarea și reflecția asupra adjectivului și gradele de comparație ale adjectivelor, prin diverse tipuri de exerciții.
Cetățeanul – comunitatea locală/națională
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Последовательностные схемы
Укажите соответствие между названиями часто используемых последовательностных схем и их назначением
Regimul zilnic al elevului.
Ordonarea corecta a actiunilor ce fac parte din regimul zilnic al elevului.
Unicitatea și diversitatea persoanelor
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Calitatea, valorificarea și protecția mediului aerian

Prez.6
Urîtu Olesea
Măsurarea lungimii. Decimetrul.
Consolidarea cunoștințelor despre decimetru. Efectuarea transformărilor.
Adverbul. Gradele de comparație.
Consolidarea competențelor de identificarea a gradelor de comparație.
Diagnosticul și profilaxia bolilor ereditare.
Să identifice factorii care sporesc riscul unei boli ereditare.
Franţa între anii 1850-1914
Bujor Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
TERRA-O PLANETĂ A SISTEMULUI SOLAR
Activitatea constă într-un joc Kahoot de evaluare a cunoștințelor elevilor cu privire la Univers și Planeta Pământ. Elevii își cor consolida și testa cunoștințele cu privire la cele două teme.
Somnoroase păsărele, de Mihai Eminescu
Desprinderea mesajului transmis de textul audiat; Competenţe de comunicare în limba română; Recapitulare finală.
Eugenetica, euthanasia-dilemă etică
Dorin Galben
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Химия, 8-й класс, Закон сохранения массы веществ. Химические уравнения
Терлецкая Алла
Тема: Закон сохранения массы веществ. Химические уравнения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cartea.
Un instrument util pentru evocare bazat pe formarea de puzle a unei cărți.
„Privighetoarea” de I. Al. Brătescu-Voinești. Vocabular
Însușirea unităților de vocabular în baza imaginilor, la etapa de receptare a textului „Privighetoarea” de I. Al. Brătescu-Voinești
Mediul geografic caracteristici generale
Zamfir Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Literele de tipar y, Y, q, Q, w, W. Propoziția după scopul comunicării. Literele y, Y, q, Q, w, W
Pumnea Valeria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Українська мова і література, 1-й класс, Слова назви предметів. Петро Бондарчук «Батьківшина»
Рябой Алла
Тема: Слова назви предметів. Петро Бондарчук «Батьківшина» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Guests.
Scopul principal al acestei activităţi, este de a identifica şi reţine vocabularul corespunzător, spaţiului unde primim oaspeţii. În cadrul acestei activităţi, elevii îşi vor dezvolta următoarele competenţe, precum cea digitală şi cea în limba străină.
Comportamente care mă ajută să rezolv situaţii problematice.
Exerciţiul este o evaluare formativă aplicată la sfârşitul lecţiei: Despre emoţii: Cu calm, rezolvăm probleme!
Recapitularea modulului ,,Sisteme de susținere,,
O activitate atractivă unde sunt implicați toți elevii din clasă. Dezvoltă competența de a lucra în grup.
Colours.
Scopul activității: preșcolarii de grupa mare vor invăța să pronunțe corect culorile in limba engleză.
Practice your English
Cernei Kristina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
SURSE DE LUMINA NATURALE
Elevii prin intermediul jocului vor identifica sursele de lumina naturale
The Seasons.
Pupils learn the vocabulary based on this topic in a digital interactive game.
Биология, 10-й класс, Царство Животные. Общая характеристика
Лупашко Наталья
Тема: Царство Животные. Общая характеристика Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cum suntem? (Lecția 1) (LECȚIA 1))
Barbarova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Am învățat și știu!
Aranjarea corectă a numerelor în ordine crescătoare în limitele 1-5.
Cuvinte, silabe, propoziții.
Testul cuprinde exerciții de despărțire în silabe, de stabilire a numărului de silabe dintr-un cuvânt, sinonime, forma de plural și stabilirea numărului de cuvinte dintr-o propoziție. Poate fi folosit la recapitulare sau evaluare.
Отцы и дети
Dumitraş Oxana
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Câmpul electric, liniile de forță ale câmpului electric, intensitatea câmpului electric
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Alimentaţia raţională
Blănaru Alina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Revistă digitală - Hagimus - locul de unde șoptește istoria.
Această revistă are ca scop de a dezvolta la elevii abilitățile de analiză, cercetare, să utilizeze eficient instrumentele digitale , să elaboreze un produs didactic , d.p.d.v geografic și istoric al localității natale.
Elemente de geometrie - Patrulaterul.
Descoperim tema prin rezolvarea rebusului- Patrulaterul.
Argumentul e o artă. Algoritmul elaborării unei argumentări
Marcu Neli
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Iubire și iertare.
Negoiasa Lenuța
Să aranjeze propozițiile ,de unde vor învăța cât de important să l acceptăm pe cel de lângă noi așa cum Dumnezeu ne iartă și ne acceptă.
Ciuperca roșie. Puzzle din 12 piese.
Activitatea presupune aranjarea în ordine corectă a pieselor de puzzle pentru a obține imaginea finală. Activitatea se pretează pentru grupă mică (3-4 ani) și stimulează coordonarea mână-ochi, dar și utilizarea ecranului tactil/mouse.
Pîntea Aliona
Forme de organizare politico-statală în Roma antică
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Anotimpul iarna

Joc wordwall de recunoștere și identificare a mărimilor fizice, unităților de măsură și a instrumentelor de măsură.
Limba franceză, Clasa 12, Generalități
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Adunarea şi scăderea cu trecere peste ordin.
Formarea deprinderii de calcul şi rezolvare de probleme; Competenţe matematice; Adunarea şi scăderea cu trecere peste ordin; Consolidare.
Demnitatea personală și respectul celuilalt
Mîndru Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sintaxa frazei.
Chestionar - concurs. Un exercițiu interactiv de analiză a frazelor.
In harmony with nature. Part II
Paciu Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Brazilia
Cozma Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Comunicarea orală. Discursul
Nenescu Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adjectivul.
Guranda Ala
Exerciții.
V. Romanciuc Busuioc la naștere (alolingvi).
O culegere de informații în ajutor elevului pentru a forma competența de lectură conștientizată.
Orașul Chișinău
Angela Ciobanu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Rezolvarea problemelor.
Sunt propuse 4 probleme, rezolvate printr-un exercițiu cu operațiile învățate. Elevii citesc atent problema și potrivesc exercițiul corect de rezolvarea și rezultatul acestuia. Sunt potrivite ca exerciții de consolidare, dar pot fi utilizate și ca evaluare.
Adverbul.
Caisîn Lăcrămioara
Test de evaluare sumativă - adverbul.
Préoccupations de collégien: à quoi sert l’école?
Slovineanu Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Influența omului asupra biodiversității
Codreanu Svetlana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Ion Luca Caragiale. Schița „Bacalaureat”

Disocierea electrolitica a acizilor 2
Dîru Mariana
Русский язык и литература, 7-й класс, Предлог как часть речи
Сава Наталья
Тема: Предлог как часть речи Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (7)
Baltag Stela
Lumea basmelor
Proiect
Încrengătura: Viermi Plaţi, Viermi Cilindrici, Viermi Inelaţi
Pulbere Ala
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Русский язык, 6-й класс, Моя Родина – Республика Молдова. Глаголы в будущем времени
Волковская Мария
Тема: Моя Родина – Республика Молдова. Глаголы в будущем времени Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Numere intregi
Un test de verificare a notiunilor legate de numere intregi ( predecesorul, opusul si modulul unui numar intreg) folosind itemi obiectivi cu alegere multipla, test creat folosind plickers.
Verbul.
Alege forma verbală corectă.
Relatii si comunicare RO
6 Relatii si comunicare RO
Test sumativ la capitolul ,,Elemente de geometrie".
Orlov Diana
Un test sumativ la matematică în clasa a 6-a pentru probă de evaluare sumativă . Conţinuturile evaluate : Noţiuni geometrice de bază.Unghiuri. Poligoane. Cercul. Discul.Corpuri geometrice.
„Sfârșit de toamnă” de Vasile Alecsandri. Comparația
Gorincioi Taisea
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Construiește propoziții
Stabilirea ordinii corecte a cuvintelor în propoziții; dezvoltarea citirii conștiente cu ajutorul jocului.
Forțe în natură și tehnică. Sinteză.
Asociați noțiunea cu definiția ce-i corespunde.
Exprimarea mâniei.
Elemente de construcție a comunicării.
Mărcile gramaticale ale vorbirii directe
Propun o lecție de recapitulare a elementelor gramaticale care indică vorbirea directă
Numerele naturale de la 0 la 10.
Jocul “Gãseşte perechea!” este creat pe platforma WardWall si se adreseazã copiilor de 6-7 ani. Scopul jocului este consolidarea numerației 0-10. Copiii trebuie sã gãseascã perechea numãr-imagine, repetând astfel numãrarea elementelor unei mulțimi.
Capitolul II. Tema Recapitulare - Forme de locomoție.
Scopul acestui exercițiu este autoevaluarea cunoștințelor elevilor mai interactiv. Se aplică la etapa evocare la tema recapitularea formelor de locomoție în lumea vie, și dezvoltă elevilor competiția.
Rezolvare și creare de exerciții și probleme
Munteanu Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 3-й класс, Н. Сладков «Осень на пороге»
Назаренко Ольга
Тема: Н. Сладков «Осень на пороге» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Nutriția animalelor
Elevii vor trebui să clasifice animalele prezentate în imagini în funcție de modul de nutriție: carnivore, erbivore și omnivore.
Țările Române și statele vecine între diplomație și confruntare
Exercițiul ajută la fixarea cunoștințelor acumulate în lecția Politica de cruciadă a voievozilor români
Reflecție
Petrovici Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Cele mai mari biblioteci ale lumii
Unitatea CARTEA, OBIECT CULTURAL . Subiectul „Cărțile au suflet” de Nicolae Manolescu. Tipuri de biblioteci”. Elevii își vor dezvoltarea competențe legate de reperele valorice personale.
Evaluare finală - dezvoltare cognitivă.
Este o fișă interdisciplinară realizată pentru nivelul grupa mică, 3-4 ani, pentru evaluarea finală a competențelor cognitive dobândite.
Hazardurile naturale și antropice.
Această activitate este utilă de aplicat în procesul de predare a temei, la etapa Realizarea sensului și are scopul de a sistematiza conținuturile într-un organizator grafic. Schema este însoțită de informație succintă, animații 3D și videoclipuri scurte. Nu este necesar de a crea cont.
Elemente chimice- siimboluri
Crosword creat pentru elevii de clasa a 7-a cu scop de ai deprinde să cunoască elementele chimice și simbolurile.
Găsește valori moral-spirituale.
Activitate interactivă în Wordwall destinată identificării și consolidării temei ,,Valori moral-spirituale. Valorile în viața omului,,. E prima lecție de EMS din clasa a doua după PLD. Competența specifică 1, sub-competența 1.1.
domnitori romani
consolidarea cunostintelor despre domnitorii romani sub forma unui joc educativ
Regimuri politice în perioada interbelică.
Scopul: Consolidarea cunoștințelor elevilor referitor la caracteristicile statelor cu regimuri politice democratice și totalitare. Competență specifică: Înţelegerea şi utilizarea adecvată a limbajului de specialitate. Subcompetență: Explicarea semnificaţiei termenilor istorici caracteristici epocii contemporane.
Creaţiile artistico-plastice: reprezentarea naturii prin linii, pete, forme și culoare
Buiacov Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Poziții relative a două drepte
Spinei Raisa
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Теорема Пифагора. Приложения
Dmitri Haret
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Comunicarea scrisă.
Ordonarea cuvintelor într-un bilețel.

Virgula

Copiii lumii
Este un joc de atentie prin care cei mici trebuie sa potriveasca imaginile copiilor din diverse tari ale lumii in functie de aspect si imbracaminte.
M Atletism Aruncarea mingii mici de pe loc și din deplasare în ținta verticală
Burduh Alina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Travelling.
Jelihovschii Diana
Prezentarea vocabularului nou și exersarea acestuia
Apele continentale.
Vor fi revizuite cunoștințele despre tipurile de ape continentale.
How are you?
Jelihovschii Sergiu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Povestea lui Măgăruș Urechiuș.
Lansarea provocării pentru elevii de clasa a IV-a de a reinterpreta/ crea o poveste folosind instrumentul web story jumper. Competențe vizate: - exersarea abilităților de utilizarea a computerului; - exersarea capacității de exprimarea în scris a ideilor prin intermediul mediului virtual; - conceperea/reinterpretarea unui proiect (poveste) virtual faciliat de platforme/ instrumente web; - exersarea abilității de prezentarea în fața colegilor a proiectului creat;
Il est précieux d’avoir une famille
Belei Victoria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 9-й класс, Способы связи слов в словосочетании. Согласование
Бабич Светлана
Тема: Способы связи слов в словосочетании. Согласование Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Legea lui Ohm pentru o porțiune de circuit. Conexiunea serie și paralel a conductoarelor. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Hidrații de carbon

Geografia. 2019
Legătura de hidrogen și influența ei asupra proprietăților substanțelor
Godoroja Rita
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Roata Anotimpurilor.
Activitatea este un joc de evaluare prin care se verifică cunoștințele despre anotimpuri și fenomenele specifice lor.
Eul real, Eul viitor și Eul ideal
Buruiană Ala
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Identifică tipul de voilență.
Identificarea tipurilor de violență. STOP VIOLENȚEI!
Homonymes (2).
Todor Cornelia Joc didactic pentru îmbogățirea vocabularului.
Hora figurilor geometrice
Elevii vor recunoaște figurile geometrice, vor stabili coordonatele într-un tabel, vor stabili adevărul informației.
Europa, uniune a națiunilor libere.
Lituania. Date generale. Curiozități.
Mijloace de transmitere a informației. Mesajul electronic
Sanduța Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
School rules.
Această activitate reprezintă un exercițiu de fixare și memorare a regulilor școlare. Datorită faptului că exercițiul e asigurat cu suport sonor, elevii pot exersa pronunțarea corectă a acestora și demonstra înțelegerea lor.
Adunarea și scăderea numerelor în concentrul 0-100.
Elevii vor rezolva exercițiile, identificând rezultatul corect.
Lectură particulară. Legenda lui Dragoș Vodă
Rosfinschi Mariana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Conştientizarea rolului limbii engleze ca mijloc de acces la piaţa muncii şi la patrimoniul culturii universale.
Este un material realizat pentru un proiect etwinning dar care se pretează și la utilizarea instrumentului digital Calameo în cadrul unei activități de învățare la disciplina Limba Engleza. Pentru disciplina Limba Engleza predată la o clasă cu calificarea în domeniul Industrie textilă și pielărie, tema ar putea fi: Conştientizarea rolului limbii engleze ca mijloc de acces la piaţa muncii şi la patrimoniul culturii universale. 1. Pe parcursul studierii limbii engleze în cl. a XI-a de la domeniul Industrie textilă și pielărie se va avea în vedere cultivarea şi dezvoltarea la elevi a următoarelor valori şi atitudini: - Manifestarea flexibilităţii în cadrul schimbului de idei şi în cadrul lucrului în echipă în diferite situaţii de comunicare - Disponibilitatea pentru acceptarea diferenţelor şi pentru manifestarea toleranţei prin abordarea critică a diferenţelor şi a stereotipurilor culturale - Dezvoltarea interesului pentru descoperirea unor aspecte socio-culturale şi profesionale specifice, prin receptarea unei varietăţi de texte în limba engleză 2. Competențele propuse pentru dezvoltare ar putea fi: Ex. Receptează mesaje scrise - identifică ideile principale din texte de dificultate medie, în limbaj specific, pe teme legate de domeniul de activitate - identifică informaţiile factuale relevante din texte de dificultate medie în limbaj specific, pe teme legate de domeniul de activitate - deduce sensul unui cuvânt din context, în texte pe teme legate de meserie
Limba si literatura romana - alolingvi. 2019
Реакции ионного обмена
Terletska Alla
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Familia ca mediu de viață
Buruiană Ala
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Физика, 11-й класс, Работа в термодинамике
Макевнина Ольга
Тема: Работа в термодинамике Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia3
Paşa Lilia
Химия, 11-й класс, Этанол. Получение, применение и биологическая роль
Терлецкая Алла
Тема: Этанол. Получение, применение и биологическая роль Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Развитие личности, 11-й класс, Публичное общение
Никитина Евгения
Тема: Публичное общение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
„Ciuleandra” de Liviu Rebreanu, ora a II-a
Frunze Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tainele cărții. Excursie în lumea proverbelor.
Exteriorizarea stărilor afective, a emoțiilor față de cele citite.
Очистка природной воды
Terletska Alla
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Componentele operației de înmulțire
Sîrbu Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Физика, 8-й класс, Решение задач по теме «Тепловые двигатели»
Беляева Светлана
Тема: Решение задач по теме «Тепловые двигатели» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md - это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответол с обучением на румынском и русском языках в соответах в соответах в соответол сон 2012010 Цель проекта - обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч. (6) Кодекса об образовании №152 / 2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa Viitorului (Класс будущего) - Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL - Центр передового опыта в области информационных технологий , Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образова.
Interviul de angajare.
Curicheru Tamara
Materialul prezintă un filmuleț prin care elevul poate învăța reguli de comportare la interviul de angajare, ce greșeli trebuie să evite etc. Videoul conține întrebări ce vizează coprehensiunea temei de către elev.
Simetria față de un punct, centrul de simetrie, simetria față de o dreaptă
Lavric Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Substanțe compuse
Clasificarea substanțelor compuse
Развитие личности, 10-й класс, Концепция - здоровый образ жизни
Никитина Евгения
Тема: Концепция - здоровый образ жизни Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Responsabilitatea civică
Petrovici Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Intervalele de concavitate, convexitate, puncte de inflexiune
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Afişul.
Fişa de lucru verifică măsura în care elevii de clasa a II- a reuşesc să identifice elementele componente ale unui afiş. Competenţa generală urmărită este: 3. Receptarea unei varietăţi de mesaje scrise, în contexte de comunicare cunoscute, în acest caz fiind vorba despre conţinuturi din sfera scrierii funcţionale.
Sensul cuvintelor.
Învațăm despre omonime printr-un joc interactiv cu imagini și propoziții care ne explică sensurile cuvintelor.
Prezentarea de carte: „Micul prinț” de Antoine de Saint-Exupéry
Negară Lidia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Reportajul.
Reportajul permite elevilor să culeagă informații de la faţa locului, să informeze publicul cât mai real asupra evenimentelor, problemelor de interes.
Conservarea energiei mecanice
Ciuvaga Victor
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Soluții
Gorescu Carmen
Conținuturi evaluate:componentele soluției, Concentrația procentuală și molară, cristalohidrați
Развитие личности, 9-й класс, Ценности и антиценности
Романчук Ольга
Тема: Ценности и антиценности Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Învățăm să citim jucându-ne.
Jocul conține câteva exerciții potrivite elevilor de clasă pregătitoare/întâi care să le cultive curiozitatea și plăcerea de a citi.
Interfața SCRATCH 3.0.
Pentru etapa de evocare.
Structura și funcțiile glandelor endocrine: timusul, suprarenalele
Chirița Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Numerele naturale de la 0 la 31.
Activitatea propune descompunerea numerelor naturale de la 0 la 31 ȋn zeci şi unitǎți.

Sunetul [r] şi litera de tipar R. Dialogul simplu. Litera R (mare) de mână în silabe

Propoziția. Felul lor.
Joc de evaluare - consolidare a cunoștințelor despre propoziție și felul lor.
Terminologia matematică
Să identifice terminologia matematică
Serviciul telefonic TOXAPEL în cazul intoxicațiilor la copii
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului REPEMOL de către Biroul de cooperare a Elveției. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul educatieonline.md este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Propoziția subordonată de loc
Olog Lidia
Exercițiu interactiv - consolidarea materiei
Sparge balonul și așază insectele la locul lor.
Denumirea fiecărei insecte, a mediului de viață, asocierea fiecărei insecte cu mediul său de viață.
À travers l’Europe; villes et pays francophones
Vîrlan Dina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Verbul.
Scopul: consolidarea cunoștințelor despre verb Obiective operaționale: -să identifice verbele la modurile indicativ și imperativ; -recunoașterea sunetelor care indică timpurile imperfect, perfect simplu, mai-mult-ca-perfectul; -să identifice modul de formare al timpurilor compuse ale modului indicativ; -să identifice verbe la modul imperativ;
Modurile verbului.
Guranda Ala
Elevii își vor reaminti dar și își vor valorifica cunoștințele despre modurile personale și nepersonale ale verbului. Se propun fișe instructive și lecții video în aceeași pagină.
Timpul Present Simple în limba engleză.
Această activitate își propune să evalueze cunoștințele elevilor în formarea și folosirea timpului Present Simple în limba engleză, printr-o activitate tip alegere multiplă. Aceștia vor exersa și își vor consolida cunoștințele legate de această temă de gramatică.
Информатика, 10-й класс, Операторы повтора FOR, WHILE, REPEAT
Макарь Любовь
Тема: Операторы повтора FOR, WHILE, REPEAT Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Развитие личности, 5-й класс, Роль решения в планировании карьеры
Баранчук Людмила
Тема: Роль решения в планировании карьеры Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 10й класс, Понятие функция. Способы задания функции. График функции
Лунгу Евгения
Тема: Понятие функция. Способы задания функции. График функции Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Stiinte
Asocierea elementelor a două mulțimi
Suport teoretic (video)
Tainele cărții: Atelier de lectură. „Aritmetica învățării” după M. Sântimbreanu. Fişa de lectură și atitudine
Tcaci Liliana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sistemul Solar. Planetele. Puzzle interactiv.
Joc-Puzzle interactiv de descoperire a unei imagini cu Planetele din Sistemul solar.
Folosim corect resursele digitale: ce-ar însemna asta?
Lișman Doina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ion Druță, „Toiagul păstoriei”. Mesajul textului

Articolul hotărât și articolul nehotărât.
Fixarea cunoștințelor despre articolul hotărât și articolul nehotărât.
Australia.
Comendant Tatiana
Activitatea se utilizează la începutul lecției, captarea atenției pentru a determina cunoștiințele generale despre Australia.
Информатика, 10й класс, Словарь и синтаксис языка программирования высокого уровня
Макарь Любовь
Тема: Словарь и синтаксис языка программирования высокого уровня Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mediile temperate.
Roșca Ana
Această activitate are scopul de a organiza grafic structura mediul temperat cu submediile conexe, utilă de aplicat la etapa de Realizare a sensului, pentru a facilita sistematizarea informațiile expuse în textul din manual. Noțiunile prezentate sunt completate cu informație succintă referitoare la mediul și submediul clasificat, de asemenea, sunt atașate link-uri cu videoklipuri scurte, care exemplifică mediile.
Limba si literatura romana
Гражданское воспитание, 6-й класс, Предотвращение и борьба с языком ненависти и пренебрежения
Барбарош Оксана
Тема: Предотвращение и борьба с языком ненависти и пренебрежения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
6. Культура Трансильвании и Буковины-converted
Corinenco Alexandr
Biologia, Clasa 12, Lecția 2
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Manifestări ale
Ciobanu Elena
bullying-ului (intimidare, tachinare, hărțuire, umilire) Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Развитие личности, 8-й класс, Разновидности интеллекта и профессии
Тону Яна
Тема: Разновидности интеллекта и профессии Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Domnitori din evul mediu
Evaluarea cunostintelor elevilor
Cum să comunic cu membrii familiei mele, ca să ne simțim mai bine împreună?
UNFPA Moldova
Un nou video din seria #AlegSăMăSimtBine vine cu tehnici și recomandări excelente din partea Daniela Terzi-Barbarosie pentru ca adolescenții/tinerii și părinții deopotrivă să-și îmbunătățească comunicarea și relațiile de familie și să se simtă bine împreună. Programul de asistență psihologică "Aleg să mă simt bine" este desfășurat la inițiativa Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și a Fondului ONU pentru Populație (UNFPA Moldova), ca răspuns la COVID-19.
Математика, 2-й класс, Нахождение неизвестных чисел
Путина Оксана
Тема: Нахождение неизвестных чисел Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Occupation
The aims of the activity: To introduce and practice new vocabulary to describe jobs To develop oral speech of pupils using questions to develop thinking and imaginations
Биология, 8-й класс, Плоды. Разнообразие плодов
Мамалига Анна
Тема: Плоды. Разнообразие плодов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Înmulțirea numerelor naturale 0-100.
Recapitulare sub formă de joc pentru a verifica însușirea terminologiei matematice specifice înmulțirii. Sarcinile se lucrează în perechi.
Cunoașterea lumii prin călători.
Un rebus care poate fi folosit in cadrul orelor de istorie la lectia ”Cunoasterea lumii prin calatori”.
Spațiu cosmic.Planetele
Consolidarea notiunilor despre spatiul cosmic, a vieții în spațiu.Manifestarea grijii pentru comportarea corectă față de mediul natural.
Take, make, do, have
Acest quiz are ca scop evaluarea cunoștințelor la tema dată.
Paralelă între nuvelă și roman.
Caisîn Lăcrămioara
Test de evaluare a cunoștințelor despre nuvelă și roman.
Materiale, instrumente și tehnici de artă plastică. Materiale: creioane colorate. Tehnica grafică
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Test clasa a V-a.
Tipul lecţiei: comunicare şi însuşire de cunostinţe Scopul: formarea şi consolidarea cunostinţelor privind structura, funcţiile şi importanţa regnurilor protista, fungi şi plante Competenţe: - Precizarea mediului de viaţă al muşchilor - Descrierea componentelor structurale ale protistelor, ciupercilor şi plantelor - Evidenţierea importanţei plantelor pentru mediu şi om
Pronumele personal de politețe.
Obiectivele activității sunt fixarea noțiunii de pronume personal de politețe și identificarea acestuia din grila de litere date.
„Cartea de-a lungul veacurilor” de Dorin Onofrei. Rezumatul textului
Oleinic Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Oamenii de lângă noi

My Favourite Season

Русский язык и литература, 7-й класс, Буквы О и Е после шипящих на конце наречий
Куркина Наталья
Тема: Буквы О и Е после шипящих на конце наречий Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Derivata funcției compuse
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Antonimele
Canișcev Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Punctele de reper ale romanului. Negocieri de sens și semnificații

Гражданское воспитание, 11-й класс, Правила – костяк общества
Кориненко Александр
Тема: Правила – костяк общества Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Генетическая связь неметаллов и их соединений
Dîmovskaia Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Lectia1
Rusu Ecaterina
Congresul florilor, lecția 1
Barbarova Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Punctuaţia limbii române
Cudalb Elena
Este un suport pentru tema "Punctuaţia limbii române"
Русский язык и литература, 1-й класс, Согласные звуки [п], [п']. Буквы П, п
Самошина Светлана
Тема: Согласные звуки [п], [п']. Буквы П, п Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Nu lăsa opiniile răutăcioase ale altora să te conducă: cum îți poți dezvolta încrederea în forțele proprii?
Sergiu Toma
Nu lăsa opiniile răutăcioase ale altora să te conducă: cum îți poți dezvolta încrederea în forțele proprii?
Русский язык и литература, 3-й класс, Рассказ М.М. Зощенко «Ёлка». 1 часть
Назаренко Ольга
Тема: Рассказ М.М. Зощенко «Ёлка». 1 часть Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Descoperă animalele sălbatice.
Activitatea presupune recapitularea cunoștințelor despre animalele sălbatice, prin completarea unui rebus interactiv, pe baza unor indicii esențiale referitoare la aceste animale.
Развитие личности, 10-й класс, Семья
Салтановская Галина
Тема: Семья Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Părțile de propoziție.
Acest exercițiu interactiv contribuie la dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor, fiind utilizat la consolidarea cunoștințelor din domeniul sintaxei propoziției. De asemenea, oferă elevilor oportunitatea de a memora, într-o manieră atractivă, ludică, reperele teoretice la temă. Sarcina didactică este de a potrivi definiția corectă pentru părțile de propoziție.
Schimbul de substante si de energie intre organism si mediu
Coșcodan Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Oamenii harnici ai tarii
Cuflic Ecaterina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Operații cu numere reale. Proprietăți
Vasilache Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 5-й класс, Социальные роли
Бахрин Джонетта
Тема: Социальные роли Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Modificările corporale la pubertate. Modificări fiziologice, stări emoţionale, particularităţi de gen
Petrov Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ţesuturi
Materialul realizat Ţesuturi- ţesuturi vegetale şi ţesuturi animale, are ca scop recapitularea noţiunilor însuşite de elevi despre ţesuturi, la Biologie, clasa a X.a.
Valoarea eminesciană în opera lui Grigore Vieru.
Întrebări inserate în filmulețul de prezentare
Curentul electric în gaze. Curentul electric în vid
Burleai Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Transilvania de la voievodat la principat
Test pentru fixarea cunoștințelor
My week agenda.
It is useful.
Maturizarea în asumarea rolurilor de familie
Ștefaneț Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
#12 Gândirea alb-negru || Abraziv
Serialul reprezintă un suport didactic pentru profesorii și elevii care au optat pentru disciplina opțională „Educație pentru Media”.
Русский язык и литература, 5-й класс, Обращение. Знаки препинания при обращении
Манукян Мери
Тема: Обращение. Знаки препинания при обращении Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 11-й класс, Фенол
Чебану Ольга
Тема: Фенол Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Рекомендации государственных учереждений относительно черезвычайных ситуации
Romanciuc Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Noțiuni de fizică.
Fixarea noțiunilor de fizică, de bază.
La scăldat- după Ion Creangă- by Gogu Mihaela.
Materialul este un test interactiv de evaluare a cunoştinţelor aplicabile la lecţia ,,La scăldat''- după Ion Creangă. Dezvoltă competenţe de orientare rapidă în găsirea răspunsului potrivit, de alegere a variantei corecte, de asemenea, competenţele digitale. La nivel intelectual dezvoltă gândirea logică, raţionamentul, memoria, atenţia, vocabularul. Poate fi utilizat ca metodă de feedback în lecţia de predare, ca modalitate de evaluare într- o lecţie de consolidare sau la recapitularea/ sistematizarea cunoştinţelor.
Sistemul Solar.
Un test scurt, de 8 întrebări, de folosit ca evaluare formativă în cadrul lecției "Sistemul Solar "
Noțiuni elementare în c#.
Prezentarea unui mediu de programare vizual (Microsoft Visual C#) Operaţii şi unelte specifice ale acestuia
Lectura și interpretarea textului
Butuc Maria
„Limba noastră” de A. Mateevici Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
„Meşterul Manole” de Lucian Blaga. Caracterizarea personajelor
Vorotneac Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Câmpul magnetic al curentului electric. Inducția magnetică
Nagoreanscaia Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Discriminarea de gen

-sa stie ce este triunghiul drepunghic; - sa stie sa identifice catetele si ipotenuza; -sa poata aplica teorema catetei, teorema inaltimii in diverse probleme; - sa stie sa utilizeze teorema lui Pitagora si reciproca in probleme; -sa identifice situatii practice in care se aplica teorema lui Pitagora
Unitati de masura
TRANSFORMARI -UNITATI DE MĂSURĂ
Virgula la enumerare, virgula în adresare
Pumnea Valeria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație....
Calculul matricei inverse, utilizând complemenții algebrici
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Nuvela „Popa Tanda” de Ioan Slavici-acțiunea.
Activitatea își propune verificarea lecturii nuvelei „Popa Tanda” prin ordonarea cronologică a evenimentelor din text. Prin activitate se dorește dezvoltarea competenței de lectură și recunoaşterea modurilor în care sunt organizate informaţiile din texte literare, narative.
Păsări domestice.
Scopul acestui exercițiu este de ai ajuta pe copii să diferențieze mai ușor păsările domestice între ele.
Mes préférences
Balan Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Folclorul – tradiție și inovație în continuitatea literară

География. 2019
Lectura hermeneutică a poeziei . „Variantă posibilă” de V. Romanciuc
Mamaliga Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Recapitulare. Eu și familia mea
Dragalin Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Mediul înconjurător și activitatea omului.
Condratiuc Tatiana
Evocare
Герой в зеркале времени Часть I Чацкий, Онегин, Печорин, Обломов
Şevciuc Tamara
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Alege răspunsul corect - animale.
Joc pentru dezvoltarea generală a limbajului și remedierea dificultăților lexice.
Caracterizarea elementului chimic conform Sistemului Periodic
Joc creat cu scop de a consolida materia la tema de studiu caracterizarea elementului chimic.
Genul substantivului.
Rolul jocului este de a fixa genul substantivului.
Proprietățile funcțiilor derivabile: teoremele Fermat, Rolle, Lagrange
Baș Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
Controlul financiar.
- Metodologia controlului financiar - Etapele controlului financiar - Procedee de control financiar - Tehnici de control financiar
Cultura și știința RSS Moldovenești în 1944-1990
Uzicov Nina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Arta națională în sec XIX – XXI Pictura Grafica
Veta Dascăl
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
LE PASSÉ COMPOSÉ
Prezentarea timpului perfect compus cu ajutorul Platformei GENIALLY
Keni și întrecerea sportivă.
Litera K - predare, consolidare printr-o poveste.
Școala mea
Drăgălin Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Evaluare inițială.
Exercițiu de evaluare inițială, la început de clasa a VIII-a
Роль христианства в процесе романизации на Северо Дунайском пространстве
Tendrea Veaceslav
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Controlăm dispozitivele digitale
Lișman Doina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо букв р, Р. Письмо слов, предложений
Дубчак Алла
Тема: Письмо букв р, Р. Письмо слов, предложений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Правописание безударных гласных в корне слова
Цель задания:развивать умения распознавать слова с проверяемыми безударными гласными в корне и аргументировать написание в них безударной гласной. Можем дать её детям при расширение знаний для тренировки. Дети в увлекательной форме запоминают правописание слов.
Joc interactiv- Grădina cu flori de toamnă"
Jocul -,,Grădina cu flori de toamnă" este un joc puzzle, destinat copiilor de grădiniță, având ca tematică florile de toamnă. El poate fi folosit ca pretext, moment de captare, înainte de începerea activitatilor obligatorii, prin descoperirea imaginii, copiii descoperind tema ce urmează a fi predată.
Propoziția. Părțile propoziției
Popa Elena
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Экономико-географическая характеристика Китая: общая характеристика хозяйства, промышленность, сельское хозяйство, транспорт и внешние экономические связи
Demianic Igor
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Adunarea și scăderea numerelor până la 100. Consolidare.
HARALAMPIE NATALIA
Evaluarea capacității elevilor de aplicare a operațiile de adunare, scădere și a proprietăților acestora.
The United Kingdom
Activitatea este recomandată pentru evaluarea și consolidarea vocabularului.
EMOȚII DE BAZĂ.
Cartea ”Emoțiile, prietenele mele”, realizată cu ajutorul aplicației storyjumper, își propune să-i familiarizeze pe elevi cu emoțiile de bază. De asemenea, copiii învață că toate emoțiile sunt normale și că ele ne pot ajuta în anumite situații dacă le cunoaștem și știm cum să reacționăm. Dacă prima parte este dedicată copiilor cu vârsta cuprinsă între 6-10 ani, în partea a doua părinții descoperă informații și sfaturi necesare pentru a-i învăța pe copii cum să-și gestioneze emoțiile. Pentru a înțelege mai bine, cartea este presărată cu imagini atractive, iar cei mici au ocazia să asculte poezii care abordează tema emoțiilor. Competențele vizate sunt: - Recunoaşterea emoţiilor, etichetarea corectă a acestora, identificarea cauzelor emoţiilor. - Asocierea emoţiilor de bază cu elemente simple de limbaj nonverbal şi paraverbal - Exprimarea emoţiilor de bază în situaţii variate și gestionarea acestora
Ce am învățat?
Verificarea cunoştințelor dobândite, formarea mulțimilor: mare-mic, lung-scurt,îngust-gros.
Познание мира, 5й класс, Бактерии
Песцова Надежда
Тема: Бактерии Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Știu să scriu corect!.
Tămaș Florica
Activitatea propusă facilitează exersarea deprinderilor de scriere corectă a unor ortograme sau cuvinte.
Внеклассное чтение.Русские пословицы.
Воспитать интерес учащихся к культуре другого народа.
Omul – explorator și inventator
Popușoi Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Planuri de viitor
Causnean Larisa
Numere și cifre - Fixare de cunoștințe
Activitate din cadrul Domeniului Științe, având ca și scop reactualizarea și fixarea cunoștințelor despre cifrele și numerele din intervalul 1-10. La finalul parcurgerii acestui joc, copiii vor fi capabili să precizeze care numere sunt mai mari sau mai mici și să precizeze rezultatele unor adunări.
Obiectele din componența documentelor Web: tabele; imagini.
Reflecție - elaborarea documentelor Web cu utilizarea tagurilor pentru tabele. Rezolvarea exercițiului interactiv.
Zonele climatice.
Consolidarea ordinii zoneleor climatice de la nord la sud.
Cum suntem? (Lecția 2) (LECȚIA 2))
Barbarova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Masura de trei timpi. Sunetul si nota Si.
Savciuc Ana
Activitatea ,,Găsește perechea". Să recunoască notele muzicale și să determine poziția lor pe portativ.
Lectia (2)
Şevciuc Tamara
Tema:Mod sănătos de viață.Lecție transdisciplinară.
Activitate care urmărește fixarea și consolidarea cunoștințelor.Dezvoltă capacitatea de a acționa, a invăța să trăiești,să faci și să fii.
Linking words
1. obiective generale 1.1 A dezvolta abilităţile de scriere şi intelegere a unui text scris 1.2 A dezvolta şi îmbunătăţi abilităţile de comunicare în lb engleză 1.3 A imbunatati vocabularul legat de connectors / linking words 2. Obiective specifice 2.1 a exersa abilităţi de editare a unui eseu argumentativ într-o lb de circulaţie internaţională 2.3 a dezvolta vocabularul legat de elemente de linking words / connectors
Compușii aluminiului
Chișca Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Scrierea corecta a cuvintelor ,,ia / i-a"
Scopul acestei activitati este ca elevii sa-si consolideze scrierea corecta a cuvintelor ,,ia / i-a".
Personaje din povești.
Activitatea presupune verificarea cunoștințelor copiilor despre poveștile citite, pe baza unor ghicitori, scopul fiind acela de a-i ajuta pe copii să identifice personajele principale ale unor povești cunoscute.
Informatica
„Epica populară. Specii literare”.
Elevii clasei a X-a, la subiectul lecției „Epica populară. Specii literare”, evocarea, prin Study Stack și metoda Puzzle, își amintesc și comentează oral proverbele propuse, dezvoltându-și competența de comunicare orală.
Sunetul [o] şi litera de tipar O. Litera O (mare) de mână
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Povestea „Vulpea și șitorul”
Familiarizarea cu povești culese din popor, necunoscute
Биология, 7-й класс, Тип Хордовые. Класс Млекопитающие
Русу Виктория
Тема: Тип Хордовые. Класс Млекопитающие Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Metode și tehnici creative pentru dezvoltarea abilităților de citit și scris la copii cu cerințe educașionale speciale
Smirnov Irina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Развитие личности, 9й класс, Любовь, страсть и ответственность в гендерных отношениях
Романчук Ольга
Тема: Любовь, страсть и ответственность в гендерных отношениях Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Operații cu imagini
Schițco Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
On the Animal Farm.
O activitate sub formă de joc unde elevii trebuie să recunoască animalele de la fermă, felul în care acestea se scriu corect.
Probleme care se rezolvă prin una sau două operaţii.
Probleme care se rezolvă prin una sau două operaţii Aprofundare Conţinuturi integrate : sunetele cs/gz, litera x/X, surse de energie. Tipurile de probleme vin în întâmpinarea probei de evaluare ,, Probleme care se rezolvă prin una sau două operaţii". Schimbarea datelor problemei sau schimbarea întrebării/formularea altei cerinţe vor conduce la înţelegerea algoritmului de calcul.
Noțiuni de astronomie. Lupta pentru tabloul științific al lumii
Chistol Vitalie
Lumea: Universul.
Jocul Puzzle are ca scop consolidare cunoştinţelor despre Univers.
Drepturi și
Ciobanu Elena
responsabilități în raport cu fenomenul bullying Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Evoluția politică a Transilvaniei în secolul XVI
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (1)
Demianic Igor
Unde sonore Unde seismice
Burleai Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Triunghiuri - clasificare.
-Identificarea triunghiurilor, - proprietățile triunghiurilor,
Физика, 8-й класс, Лабораторная работа № 1 Определение периода и частоты колебаний...
Беляева Светлана
Тема: Лабораторная работа № 1 Определение периода и частоты колебаний математического маятника Беляева Светлана Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Instrumente optice
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 4-й класс, Предложение. Главные члены предложения
Сорбалэ Алексей
Тема: Предложение. Главные члены предложения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Puzzle cu surprize
Gruparea cuvintelor în funcție de litera inițială literelor
Zonele naturale: Caracteristici generale
Zamfir Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Unit 3. Lesson One. Winter is fun.
Propun un video-quiz, scopul căruia este evaluarea înțelegerii de text în componenta scrisă și cea orală. Elevii vor consolida vocabularul despre iarnă și vor dezvolta competențe lingvistice și digitale.
Imperiul Rus în I jumătate a sec. XIX
Slivca Alexei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Future Journalists Etwinning Project Website
A collection of works and activities using Project Based Learning on the topic 'Future Journalists'.
Математика, 1-й класс, Число 10
Захарчук Анжела
Тема: Число 10 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
5 reasons to visit Republic of Moldova
Munca-Aftenev Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Alexandru Bernardazzi, contribuții la estetica orașului Chișinău
Prezintă M. Șlapac și A. Ceastina. „În luna iulie a anului 2021, faimosul arhitect Alexandru Bernardazzi a împlinit 190 de ani de la naştere. Activând în calitate de arhitect-șef al orașului Chișinău între anii 1856 și 1878, acest descendent al dinastiei Bernardrazzi a reușit să înscrie capitala Basarabiei de atunci în contextul estetic, arhitectural și cultural din Europa, dar și din Imperiul Rus. Chișinăul secolului al XIX-lea a obținut însușirea de „oraș european” datorită eforturilor creative ale acestui om talentat.” Filmul face parte din serialul „Arta și mitopoetica orașului Chișinău”, director de proiect Aliona Grati, și apare sub auspiciile Direcției Cultură Chișinău și a Universității de Stat din Moldova.
Lectia (2)
Tcaci Liliana
Napoléon Bonaparte.
Rusu Mirela
Lecție de comunicare de noi cunoștințe: Napoléon Bonaparte, Elemente de cultură şi civilizaţie franceză în cadrul orelor de limbă franceză. Competențe: comunicativă, pragmatică, socio-culturală. Conține suport video, prezentare educațională, chestionar.
Рост и развитие организмов
Задание нацелено на закрепление знаний о процессе эмбрионального развития животных
Русский язык и литература, 9-й класс, Сложноподчиненное предложение с придаточным определительным
Соболева Майя
Тема: Сложноподчиненное предложение с придаточным определительным Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
English in our life.
The activity is designed to realize the Evocation stage of the lesson.
Ploaia acidă
Puzzle
Русский язык и литература, 6-й класс, Полные и краткие формы имен прилагательных
Манукян Мери
Тема: Полные и краткие формы имен прилагательных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Asemănări și deosebiri
Ciobanu Elena
umane Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Teatrele din Republica Moldova
Filmul poate fi demonstrat în cadrul studiului unității GENUL DRAMATIC, dezvoltând competențe legate de reperele valorice ale elevului, capacitatea acestuia de a percepe și a înțelege lumea înconjurătoare, patrimoniul cultural al Republicii Moldova.
India în antichitate
Caciuc-Roșioru Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tema 8.Legea independenței caracterelor.
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Tipuri de dicționare. Serii de dicționare ale limbii române

Математика, 2-й класс, Деление на 4 и на 5
Ракул Марина
Тема: Деление на 4 и на 5 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Omul și lumea digitală
Lișman Doina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Recapitulare finală - Terra (clasa a VII-a).
Acesta este un test final, util, care se poate juca la ora de geografie, la sfârşitul clasei a VII-a. Scopul este acela de a recapitula continentele Terrei, de a le fixa în mintea elevilor. Competenţele elevilor, deja dobândite, acum au ocazia de a fi reactualizate, sistematizate, consolidate. Este un joc plăcut, interesant. Vă doresc succes!
Limba engleza
Voyages chanson
Țurcan Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Riscuri asociate perioadei reci a anului
Grecu Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Principii ale clasicismului
Mamaliga Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Watching the box. Wish-clauses. Puns
Cernei Kristina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Орнамент. Цветовые сочетания в орнаменте
Doncenco Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Simţurile.
Exerciţiul- joc are ca scop relevarea simţurilor omului.
Cât de rapid poți fi la mate?
Scopul activității este de a evalua cunoștințele elevilor referitor la adunarea și scăderea fără trecere peste ordin, în concentrul 0-31. Competențele pe care le vor dezvolta elevii sunt: efectuarea de adunări și scăderi fără trecere peste ordin, în concentrul 0-31, prin adăugarea sau extragerea a 1-5 elemente. Conținuturile tematice ce vor fi evaluate sunt adunarea și scăderea fără trecere peste ordin, în concentrul 0-31, prin numărare/cu suport intuitiv.
Sistemul respirator la om.
Prin parcurgerea acestei aplicații, elevii vor descoperi care sunt componentele sistemului respirator la mamifere.
Lectia (2)
Potiomchina Olga
Lectia (2)
Belomenova Aliona
Повседневная жизнь в Румынских княжествах
Bahrin Djonetta
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Inversa unei fracții.
Pentru etapa de evocare la inversarea unei fracții.
My Family.
Fișe interactive pe Quizlet pentru asimilarea vocabularului lecției.
Domenii profesionale.
În cadrul temei ,,Domenii profesionale”, am utilizat aplicația Learning Apps, pentru evaluarea cunoștințelor elevilor despre grupa majoră ,,Lucrători în domeniul serviciilor”.
Физика, 10й класс, Векторные величины. Действия над векторами
Радовская Наталья
Тема: Векторные величины. Действия над векторами Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Câmpul electric. Rezolvarea problemelor (I)
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Урок 55. Что мы знаем и умеем
Leaşenco Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Математика, 12-й класс, Пирамида. Элементы. Классификация
Радилова Марианна
Тема: Пирамида. Элементы. Классификация Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Fabula
Panainte Inga
M Atletism Alergare de viteză startul de jos, lansarea de la start, finisarea
Burduh Alina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Limba franceza
Химия, 8-й класс, Химические реакции - процессы превращения веществ. Признаки химических реакций
Терлецкая Алла
Тема: Химические реакции - процессы превращения веществ. Признаки химических реакций Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Биология, 11-й класс, Нервная система. Нервная ткань
Варданян Татьяна
Тема: Нервная система. Нервная ткань Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Roluri și responsabilități în familie – mituri și realități
Iamandi Alexandra
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mișcările Pământului.
Acest exercițiu are ca scop consolidarea cunoștințelor la tema, formarea competenței specifice: Gruparea dirijată a unor elemente geografice date, conform criteriilor prestabilite. E posibil de aplicat la etapa Evocare sau Reflecție.
Русский язык и литература, 6-й класс, Склонение имен существительных в форме множественного числа
Манукян Мери
Тема: Склонение имен существительных в форме множественного числа Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ecosistemul.
Prin parcurgerea acestei aplicații, elevii vor își vor însuși caracteristicile principalelor ecosisteme studiate.
Культура Западной Европы в период XI-XVвв
Corneiciuc Inga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
English. 7th grade. Travelling.
Elevii vor invata vocabularul prin mai multe metode distractive.
Развитие личности, 4-й класс, Ресурсы обучения
Коржикова Арина
Тема: Ресурсы обучения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Нравственно философские проблемы повести В. Г. Распутина «Живи и помни». Часть 1
Gaibu Svetlana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Українська мова і література, 11-й класс, Лексико – граматичні групи прикметників
Курлянцева Ольга
Тема: Лексико – граматичні групи прикметників Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
EMINESCU AND MY TOURISTIC COUNTRY
TEMA aceasta reprezintă un proiect realizat de mine în cadrul unui curs internațional pentru a-mi promova regiunea, țara, Hălmagiu - Muntele Găina -România. Această prezentare se referă la un loc plin de tradiții, la obiceiuri, la gospodăria moțească, precum și la ospitalitatea moților, oferind produse tradiționale românești. Am utilizat multe instrumente, Learning app, Padlet, Edmodo, Schoology, pentru a promova cursul creat de mine prin acest proiect, acesta se întâlnește sub denumirea de Culture Trotters.
Substantivul
Recunoașterea substantivului
Masa molară a unei substanțe
Aplicația propusă spre rezolvare are ca scop evaluarea/verificarea și consolidarea cunoștințelor referitoare la calculul correct al masei molare a unei substanțe compuse, ținând cont de masele atomice și numărul atomilor din moleculă.
Rezistența electrică.
Activitatea dată reprezintă un joc de rearanjare a cuvintelor pentru definirea mărimii fizice: Rezistența electrică.
From the oven
Această activitate are ca scop consolidarea cunoștințelor la tema dată.
Părțile de vorbire.
Potrivește cuvântul cu partea de vorbire ce-i corespunde.
Drumul casă școală în siguranță
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului REPEMOL de către Biroul de cooperare a Elveției. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul educatieonline.md este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Apa naturală, potabilă si distilată. Rolul apei in viața noastră.
Baerle Iulia
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Circuitul apei în natură.
Reflecție.Consolidarea cunoștințelor referitoare la circuitul apei în natură.
Русский язык и литература, 6-й класс, Правописание букв О и Е после шипящих и Ц в суффиксах...
Манукян Мери
Тема: Правописание букв О и Е после шипящих и Ц в суффиксах имён прилагательных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tema se referă la ordinea corectă a cuvintelor în propoziție.
Scopul exercițiului este de a forma deprinderea de a aranja cuvintele într-o propoziție.
Fabula ,,Doi câini'' de A. Donici. Bibliografie
Caisîn Lăcrămioara
Bibliografia scriitorului A. Donici.
Provinciile Țării Sfinte în vremea Mântuitorului Hristos.
Activitatea propusă vizează dezvoltarea competenţei specifice: Integrarea unor concepte specifice în prezentarea de evenimente religioase, istorice, culturale; prin consolidarea şi evaluarea conţinutului tematic: Țara Sfintă în timpul vieţii şi activităţii Domnului Iisus Hristos.
Pimăvara în literatură, pictură și muzică. Proiect transdisciplinar
Negară Lidia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cuvinte cu înțeles asemănător.
Îmbogățirea vocabularului prin găsirea perechilor de sinonime.
Preromantismul și Romantismul, context socio-istoric și particularități
Negară Lidia și Pîslaru Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Adunarea numerelor întregi.
Activitate interactivă utilă pentru dezvoltarea la elevi a competenţelor de adunare a numerelor întregi cu semne diferite şi a numerelor întregi cu acelaşi semn.
Українська мова і література, 12-й класс, Ідея протиставлення загальнолюдських цінностей класовим
Подлєсная Світлана
Тема: Ю. Яновський «Вершники». Новела «Подвійне коло». Умовність зображення. Ідея протиставлення загальнолюдських цінностей класовим Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Физико-географическое положение и рельеф дна Атлантического океана
Aбабий Надежда
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Bienvenue au collège!
Țurcan Tatiana
Les pronoms relatifs simples Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unități de măsură pentru masă gramul; kilogramul; tona
Dediu Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Aspectele timpului trecut. Imperfectul. Perfectul compus
Canișcev Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Comunicăm altfel. Mesajul electronic
Tcaci Liliana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Atelier de lectură şi discuţie: Dimensiunea alegorică a operei Micul prinț
Bologan Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Limba franceza - dimensiune mare !!!
Электрический ток в газах
Ольга Макевнина
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Pata picturală. Pata decorativă
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Acordul în limba română. Cazuri dificile de acord

Arta narațiunii
Copiii își vor aminti care sunt componentele unei narațiuni.
Сложение и вычитание чисел с переходом через десяток
Цель мероприятия - закрепление вычислительных умений и навыков сложения и вычитания в пределах 100.
Povestea pământului și a muncii - aspecte de conținut ale textului.
Activitatea se desfășoară cu ajutorul acestui joc interactiv realizat în aplicația Kahoot și vizează verificarea receptării de către elevi ale aspectelor de conținut ale textului. În funcție de tipul lecției, jocul poate fi valorificat în orice etapă a acesteia.
Chimia ştiința despre substanțe.
Activitatea dată reprezintă o prezentare generală a disciplinei chimia pentru elevii clasei a VII-a. Este evocat succint conținutul manualului de chimie şi tematicile proiectelor de cercetare ce urmează a fi desfăşurate pe parcursul anului şcolar.
Четырехугольники
Ostafciuc Ala
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Proprietățile funcției exponențiale.
Activitatea este propusă pentru elevii claselor a X-a, profil real și umanist pentru verificarea însușirii proprietăților funcției exponențiale.
„Sunt școlar”. Propoziția. Linioara oblică pe un spațiu. Poziția corectă a corpului, mâinii, caietului
Mîndru Nina
Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unit 3. Lesson Three. Christmas in the USA.
Activitatea are ca scop evaluarea înțelegerii de text în componenta scrisă.
Semnificația nutriției și respirației.
Activitate de consolidare a cunoștințelor achiziționate și implimentarea acestora în scopul formării competențelor necesare. Poate fi utilizată și la evocare la ,,Igiena alimentației".
Математика 4 класс Лахтина 1
Lahtina Iia
#11 Cum ne comportăm online? Etică și bune practici
Serialul reprezintă un suport didactic pentru profesorii și elevii care au optat pentru disciplina opțională „Educație pentru Media”.
Proprietăţi ale funcţiei numerice referitoare la zerouri, monotonie, semne, extreme
Lavric Aliona
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Cartea - obiect cultural.
Lectura textului literar și nonliterar cu identfcarea componentelor de structur.
The amazing world of art
Munca-Aftenev Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Găsește hrana potrivită pentru fiecare animal.
Jocul are ca scop identificarea hranei specifice animalului din imagini. Copilul va asocia hrana cu animalul prezentat și își va consolida cunoștințele despre mediu.
Portativul . Notele muzicale pe portativ.
Corelarea notei muzicale cu locul acesteia pe portativ.
Planul de idei. Momentele subiectului
Explorarea textului „Privighetoarea” de I. Al. Brătescu-Voinești și alcătuirea planului de idei în corespundere cu momentele subiectului.
Relații sexuale conștiente și responsabile, riscuri și consecințe
Iamandi Alexandra
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ghici ghicitoarea mea.
Elevii trebuie să își aleagă un număr, apoi răspund la ghicitoare. Își dezvoltă astfel abilitățile de comunicare.
Analizatorul vizual și stimuli vizuali
Coșcodan Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Relieful Americii de Nord.
Consolidare a conținuturilor tematice și explorarea unor situații problemă ale mediului local,regional și global,demonstrând responsabilitate și respect față de natură și societatea umană.
Global Influences
Matreniuc Emma
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unit 1, Lesson 6, It is on the desk
Unește perechile: propoziția cu imaginea
Informatica, Clasa 12, Lecția 2
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Scrierea funcţională. Felicitarea electronică. Instrucţiunea. Rețeta
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lirica populara. Doina. Cantecul popular. ”Doina” de V Alexandri
Mamaliga Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Chimia
STEAGUL ROMÂNIEI
Recunoașterea steagului țării noastre, culorile specifice și ordinea acestora, prin intermediul jocurilor interactive de tip puzzle, asamblarea corectă a pieselor, familiarizarea copiilor cu utilizarea aplicațiilor interactive.
Lectia (1)
Tonu Iana
MY BODY.
Scopul exercițiului este de a exersa și dezvolta vocabularul limbii engleze.
Revistă școlară on line, Aiudul pitoresc.
Revista școlară on line Aiudul pitoresc, este un exemplu de bune practici privind implicarea elevilor în activități care urmăresc promovarea istoriei, culturii, obiceiurilor, tradițiilor românești. Revista postată pe platformă educațională Livresq este interactivă, pe lângă materialele scrise oferă și resurse moderne, imagini, galerie, link-uri către activități.
Как не тормозить в поисках своего призвания
Corjicova Arina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
A Bad Experience Online
A blog entry designed to raise awareness about the concept of 'E-Safety'.
Formarea şi consolidarea statelor medievale româneşti. Organizarea internă. Biserica.
Scopul activității: Explicarea termenilor istorici prin intermediul unei activități interactive. Competența specifică disciplinei: Utilizarea limbajului istoric în diverse situaţii de învăţare şi de viaţă, respectând cultura comunicării. Unitatea de competență: Explicarea termenilor specifici Epocii Medievale.
Apa.Proprietățile și transformările apei.
Apa. Proprietățile și transformările apei este o lecție interactivă pentru Disciplina Științe cls. a IV-a, ce conține imagini reprezentative privind stările de agregare ale apei, transformările pe care aceasta le realizează în circuitul continuu, un fimuleț cu circuitul apei în natură, mai multe activități interactive, un link ce conține o poezie amuzantă cu imagini privind transformările apei și un chestionar de evaluare Competențe specifice: Explorarea caracteristicilor unor corpuri, fenomene și procese; Observarea unor relații între corpuri în cadrul unor fenomene și procese; Responsabilizarea pentru păstrarea apei curate și a unui consum echilibrat. Obiective operaționale: -să recunoască stările de agregare ale apei din imaginile prezentate; -să identifice factorii care determină schimbarea stării de agregare a apei; -să evidențieaze proprietățile apei aflată în anumite stări de agregare; -să denumească transformările apei corespunzătoare tipurilor de precipitații; -să precizeze întrebuințările apei și importanța pentru mediu și om; -să enumere măsuri antipoluante pentru a-și asigura responsabilitățile pentru păstrarea calității apei și un consum echilibrat; -să completeze corect chestionarele cu informații din materialele prezentate și audiate; . să participe activ și conștient la lecție.
Pactul Ribbentrop-Molotov
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Factorii mutageni și impactul lor asupra organismelor vii

The Executive Power
Orbu Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Roata meseriilor
Este o activitate (un joc) de consolidare sau chiar de evaluare a cunostintelor privind meseriile si uneltele acestora.
Cărturarii moldoveni – călăuze spirituale ale neamului românesc Nicolae Milescu Spătarul, Dimitrie Cantemir
Nadia Cristea
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Joc online: ,, Cu ce sunet începe numele meu?/ Animale domestice,,
Joc online: ,, Cu ce sunet începe numele meu?/ Animale domestice,,. Obiectivele urmărite: analiza fonematică a cuvintelor, sesizarea sunetului inițial din denumirea animalelor; dezvoltarea vocabularului; exersarea structurii propoziționale.
Физика, 11-й класс, Изопроцессы идеального газа. Изохорный процесс
Макевнина Ольга
Тема: Изопроцессы идеального газа. Изохорный процесс Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Arbori- Noțiuni elementare.
Conform programei școlare în vigoare: Competențe specifice:Descrierea operaţiilor specifice structurilor arborescente şi elaborarea unor subprograme care să implementeze aceste operaţii Conținuturi :Arbori binari (definiţie, proprietăţi specifice;reprezentarea arborilor binari cu referinţe descendente;operaţii specifice)
Textul funcțional. Anunțul.
Țurcanu Corina
Actualizarea și evaluarea competențelor în cheia subiectului ANUNȚ, item inclus în cadrul testului de examen, clasa a 9-a.
Metatextul criticului. Tudor Vianu. Eseul „Dubla intenție a limbajului și problema stilului” (2)
Margine Eugeniu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Matematica, Clasa 12, Lecția 6
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Sunetul și grupul de litere ,,ghe, Ghe"
Consolidarea prin joc a grupului de litere ,,ghe"
Radicali, puteri, logaritmi
Această activitate reprezintă un joc de calcul oral și rapid al cărui scop este verificarea şi consolidarea cunoştinţelor dobândite anterior privitor la aplicarea unor algoritmi specifici, a proprietăților, calculului cu puteri, radicali si logaritmi în contexte variate.
Математика, 1-й класс, Сложение и вычитание чисел до 5
Фёдорова Елена
Тема: Сложение и вычитание чисел до 5 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Развитие личности, 9-й класс, Личность и профессия
Романчук Ольга
Тема: Личность и профессия Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 1-й класс, Измерение массы. Килограмм
Фёдорова Елена
Тема: Измерение массы. Килограмм Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Despre mine. Cine sunt? Cum arăt?
Copiii vor explora corpul uman, se vor prezenta, vor numi membrii familiei în baza fotografiilor de familie, vor aplica, asocia şi vor dansa.
Educatie muzicala
Topic. Books in my life.
Scopul activității propuse - prezentarea vocabularui nou al lecției Competențele dezvoltate - studierea cuvintelor noi studiate la lecție - observarea formei scrise și explicarea cuvintelor noi studiate la lecție Conținutul tematic Cărțile ( tipurile de cărți )
Registre contabile.
- Rolul și importanța registrelor contabile în derularea unei afaceri - Tipuri de registre contabile - Verificarea registrelor contabile - Registre contabile obligatorii
Schimbările organismului în perioada adolescenței
Blanari Albina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Exerciții și probleme de măsurare

Formatele desenelor tehnice.
Fișă de lucru interactivă realizată cu aplicația Liveworksheets care vizează completarea figurii cu simbolul corespunzător formatului.
Corpul uman.
Jocul are ca scop consolidarea sau recapitularea cunoştinţelor despre părţile corpului uman.
Русский язык и литература, 3й класс, Нехудожественные тексты. Энциклопедическая статья
Потёмкина Ольга
Тема: Нехудожественные тексты. Энциклопедическая статья Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mă motivez să învăț!
Bezer Natalia
Sfatul psihologului; elevi Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
We Like Tales, part 2
Olaru Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Metrul. Multiplii și submultiplii metrului.
Consolidarea/Evaluarea folosirii unor unităţi de măsură standardizate, în situaţii concrete, inclusiv pentru validarea unor transformări
Public transport rules
Cotovan-Naval Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Amazing Libraries Around the World

Exercitiul va verifica insusirea vocabularului.
Математика, 4-й класс, Как ты умеешь применять арифметические действия?
Зубку Анжела
Тема: Как ты умеешь применять арифметические действия? Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Биология, 6-й класс, Положение, основные функции и гигиена систем органов с функцией метаболизма...
Баранчук Людмила
Тема: Положение, основные функции и гигиена систем органов с функцией метаболизма у человека: пищеварительная система Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Eticheta online siguranţa în mediul virtual
Gorincioi Taisea
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Determinarea masei substanței în baza ecuației chimice
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Careul cu animale.
Un material multimedua realizat cu ajuyorul aplicației wordwall care are cerința de a identifica într-un careu numele unor animale.
Dezbaterea argumentată a unei probleme: „Opera literară – scenariu – regie – film”
Costenco Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Всё начинается с любви... Р. Рожденственский.
Викторина Quizizz из нескольких вопросов для проверки усвоения текста учениками, а также развития их внимательности.
Binomul lui Newton.
Materialul este necesar pentru aplicarea primelor cunoștințe pe care profesorul le transmite elevilor in cadrul lecției “Binomul lui Newton”și urmărește sa dezvolte acestora următoarele competente: identificarea corecta a celor doi termeni ai binomului, a exponentului acestuia, a numărului de termeni din dezvoltare; aplicarea corecta a formulei termenului general, identificarea rangului acestuia și a coeficientului binomial și determinarea unui anumit termen din dezvoltare, eventual al unui termen ce are anumite proprietăți. Exercițiile sunt însoțite de explicatiile atente ale profesorului și sunt inspirate de întrebările primite de la proprii elevi,
Expresionismul – privire generală asupra curentului
Gapei Oxana
Activitatea este o probă formativă, elevul având posibilitatea să se autoevalueze după ce a vizionat și a învățat lecția.
Oceanul Arctic.
Acest exercițiu conține un test, util de aplicat la etapa Reflecție sau atribui ca temă pentru acasă, conform unui cod. Profesorul poate edita conținutul testului propus.
Lectură după imagine/Observare: ,,Cocoşul şi găina".
Activitatea prezentată familiarizează preşcolarul cu denumirea şi înfăţişarea (asemănările şi deosebirile) celor două păsări domestice
Unirea Principatelor Române la 1859
Este un test ce va contribui la dezvoltarea competenței studierii rolului personalității în istorie (Al.I.Cuza ) și timpului și spațiului în istorie
4
Covanji Aliona
Structura unei plante cu flori
Activitatea interactivă ,,Găsește perechea” are ca scop coorelarea dintre organele plantei și funcțiile lor. Dezvoltă competențe de autocunoaștere și autorealizare, de interpretare și comunicare a informației referitoare plante. Poate fi utilizată atât la la etapa evocării cât și a reflecției llecției.
Українська мова і література, 5й класс, Спрощення в групах приголосних. Культура взаємин у сім’ї
Чебан Анжела
Тема: Спрощення в групах приголосних. Культура взаємин у сім’ї Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Situații conflictuale.
- Tipuri de conflicte la nivel de firmă - Rezolvarea unui conflict - Strategii ineficiente de soluționare a unui conflict - Cauze de apariție a conflictelor - Etape de rezolvare - Metode de soluționare a conflictelor
„Déjeuner du matin” de Jacques Prévert
Belei Victoria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Test de evaluare
Crăciun Daniela
Test de evaluare perimetrul figuri geometrice plane
Apa în natură.
Mînzicu Simona Valentina
Formele în care apa se întâlnește în natură
Relațiile internaționale în perioada 1945-1991. Constituirea și activitatea Organizației Națiunilor Unite
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cuvinte care exprimă emoţia postlectorală Poezia Puișorii de Grigore Vieru
Veta Dascăl
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Noțiuni de analiză cantitativă. Volumetria

De la pașoptism la junimism. Moralitate, idilism, patriotism în „Amintiri” de Alecu Russo

Биология, 11-й класс, Эндокринная система человека. Общая характеристика
Мамалига Анна
Тема: Эндокринная система человека. Общая характеристика Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Civilization. The Streets of London
Florescu Olga; Serbul Anastasia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Сложноподчинённые предложения с придаточными определительными
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Calculează
Exerciții recapitulative
Structura sistemului excretor la om
Hîncu Valentina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Descoperă-ți vocația. Cum transformi un hobby într-un job - Corina Damaschin
Corina Damaschin
Materiale video scurte program “ALEG SA MA SIMTI BINE” Editia II (noiembrie-decembrie 2020)
#19 Sexting sau ce să faci când primești un dick pic? || Abraziv
Serialul reprezintă un suport didactic pentru profesorii și elevii care au optat pentru disciplina opțională „Educație pentru Media”.
L’Impératif.
But: - l`enrichissement des connaissances de grammaire - la fixation des connaissances lexico-grammaticales par des exercices c) Compétences opérationnels: -identifier/ reconnaître les verbes utilisés à l’impératif présent; -utiliser correctement l’impératif dans des phrases simples; -comprendre l’usage de l’impératif ; -faire la distinction entre l’impératif présent et l’indicatif présent
Anotimpurile
Drăgălin Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Predicatul
Un test pentru evaluare formativă
Sunetul [a] și litera de tipar „a”. Litera „a” (mică) de mână

O lume colorată-culorile.
Activitatea propusă copiilor va avea ca scop să evidențieze culorile de bază şi combinațiile de culori. Copiii vor avea posibilitatea să răspundă la întrebări în baza povestirii, să experimenteze, să se joace pe platforma learningapps şi să picteze.
Unităţi principale de măsură.
Exerciţiul- joc are ca scop consolidarea, recapitularea cunoştinţelor despre unităţile principale de măsură pentru: masă, lungime, capacitate.
Grupurile de litere.
Consolidarea cunostintelor
PĂRȚI DE PROPOZIȚIE ȘI PĂRȚI DE VORBIRE
Prin alegerea corectă a literelor vor descoperi o parte de propoziție /de vorbire
Linii importante în triunghi.
Recunoașterea liniilor importante în triunghi.
În pădurea Petrișorului2
Oleinic Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Dacii și romanii - evaluare interactivă
Scopul lecției este acela de a evalua cunostințele din domeniul istoriei într-un mod atractiv pentru elevi. Jocul vizeaza cunostintele referitoare la stramoșii noștri, dacii și romanii. Fiind printre primele lecții la istorie apare nevoia învățătorului de a-i determina pe elevi să iubească această nouă disciplina din clasa a IV-a care presupune destul de mult efort în a reține atâtea date istorice.
Механическая работа
Radovscaia Natalia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Săptămâna și lunile anului.
Consolidarea cunoștințelor despre unități de măsură pentru timp mai mari decât o zi. Utilizarea denumirii zilelor săptămânii și ale lunilor anului. Ordonarea cronologică a zilelor săptămânii, a lunilor anului.
Atitudinea omului față de resursele naturale
Țiganu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо букв П, п. Письмо слов, предложений
Самошина Светлана
Тема: Письмо букв П, п. Письмо слов, предложений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Compușii organici: constituenți principali ai organismului și mediului, utilizarea
Bejan Iulia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
cetati si manastiri mediecale romanesti
joc educativ pe tema cetati si manastiri mediavele romanesti
Inecuații de gradul II și reductibile la acestea. Metoda intervalelor
Obletsova Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Rezolvarea problemelor în baza corelațiilor dintre
Burcovschi Stela
C, Vsol, ρ, ω, msol, msub Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație....
Reprezentarea fracțiilor prin desene
Cîrnaț Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia2
Saliiciuc Galina
Textul argumentativ

Гражданское воспитание, 10-й класс, Голос гражданина имеет значение
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Голос гражданина имеет значение Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lecție de sinteză și autoevaluare
Pleşca Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Vie sportive
Mihailuţa Antonina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Teste de bacalaureat (programa din România)
Fixare de cunoștințe - aplicația Calameo. Cartea cuprinde 10 teste conform programei de bacalaureat în vigoare în România și a structurii de bacalaureat specifice (3 subiecte: subiectul 1 -textul la prima vedere cu cerințe, textul argumentativ, subiectul 2 - literatură (aplicare pe text literar a unor noțiuni asimilate) și subiectul 3 - eseul despre operele studiate în cei patru ani de liceu). Este o modalitate bună ca elevii să se familiarizeze cu structura subiectului, cu punctajele acestora și cu timpul de lucru.
Ne pricepem să folosim operații aritmetice.
Dimitriu Irina
Reactualizare, operații aritmetice.
Funcția de gradul II. Proprietăți.
Elevii vor repeta proprietățile funcției de gradul doi.
Unit 4, Lesson eight. Summer Vacation.
Călcăi Livia
Această activitate va ajuta elevii la consolidarea vocabularului la tema dată, va dezvolata competențe digitale și ii va familiariza cu unele jocuri ce țin de cultura engleză, le va dezvolta gândirea logică.
Analizatorul auditiv și stimuli sonori
Chirița Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Numeralul
Caisîn Lăcrămioara
Test de evaluare sumativă.
Atributul substantival
Oleinic Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Test Grupurile de sunete
Munteanu Ionela
Evaluare - Grupurile de sunete
Structura inimii la om!
Cu ajutorul acestei activități elevii vor recapitula ușor cunoștințele , ce țin de structura inimii la om.
Развитие личности, 1-й класс, Желание посещать школу и учиться
Коржикова Арина
Тема: Желание посещать школу и учиться Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Гражданское воспитание, 7-й класс, Введение. Цели и задачи дисциплины
Кориненко Александр
Тема: Введение. Цели и задачи дисциплины Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Păsări călătoare
Copiii vor repeta grupul de litere Ghe/ghi
Atitudinea pozitivă față de sine și cei din jur
Bivol Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Semnele manipulării
Țiganu Tatiana
și abuzului în relație Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Literele alfabetului.
Joc didactic.Consolidarea literelor studiate.
Limba și literatura română, clasa a IV-a, Sărbători și tradiții în familie
Тема: „Toboșarul” de Spiridon Vangheli Учитель: Barbarova Natalia Автор: Barbarova Natalia Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
On the animal farm.
Călcăi Livia
Vă prezint un video-quiz la tema: On the animal farm. Scopul acestei activități e de a consolida vocabularul, de a promova gândirea critică și abilitățile de analiză, de a evalua nivelul de înțelegere a celor vizionate. Îndeplinind această sarcnă elevii vor putea dezvolta competența lingvistică, pragmatică și pluri/inter culturală.
Istoria, teoria și critica literară. Disciplinele care creează cititorul cu spirit critic.
Acest proiect didactic este structurat pe 3 lecții: LECȚIA 1: Istoria literară LECȚIA 2: Critica literară și teoria literară LECȚIA 3: Formarea cititorului cu spirit critic Unitatea din trei ore urmărește să dezvolte următoarele competențe: 3.2 Intercalarea secvențelor rezumative și a citatelor din textul literar și de graniță în procesul de interpretare: iniţierea în cele trei discipline ale ştiinţei literaturii; familiarizarea cu anumite personalităţi de referinţă ale domeniilor respective; documentarea şi aplicarea unor termeni funcţionali ce facilitează înţelegerea şi interpretarea textelor orale şi scrise. 3.6. Interpretarea fenomenului literar naţional şi universal în raport cu dezvoltarea personală.
Lectia (4)
Baltag Stela
Calcule în baza transformărilor chimice ale alcanilor
Putină Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Периметр квадрата
Lahtina Iia
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Unități de măsură pentru timp. Ceasul. Ora, minuta, secunda. Transformări simple.
Unităţi de măsură pentru timp. Formează perechi. Estimarea, compararea rezultatelor unor măsurători, folosind unităţi potrivite de măsură.
Round up
Olaru Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Familles d’hier, familles d’aujourd’hui
Slivca Olesea
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fracții. Recapitularea materiei.
Consolidarea elementelor de limbaj matematic aferent conceptului de fracție.
Infinitivul și gerunziul.
Guranda Ala
Exerciții de cunoaștere.
Духовно-нравственное воспитание. 2019
Modulul 1. Unitatea 10. Tainele cărții (2). Cartea. Componentele cărţii: coperta (titlul şi autorul cărţii), filele cu text, imaginile. pagina 18.
Unități de competență: 6.1.Identificarea elementelor principale ale cărţilor citite şi discutate în grupuri sau în colectivul clasei. Conținuturile tematice: - Motto-ul lecției. - Observăm! Părțile componente ale cărții. - Citate despre carte. - Sfaturi utile. - Jocul ,,Ptrivește proverbul”. - Ia aminte! - Atelier de citire. - Jocuri de relaxare. - Întrebări recapitușative. - Generalizare.
Lucian Blaga - dramaturgul. „Meşterul Manole” – un mit dramatic românesc
Vorotneac Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Дифракция механических волн
Lupanciuc Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Ordonează imaginile în perechi.
Joc pentru concentrarea atenției și dezvoltarea memoriei vizuale.
Unit 6 Lesson 5 1 Natural wonders the Art of God
Orbu Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Безопасная дорога в школу и домой
Этот урок был создан в рамках проекта REPEMOL при участии Швейцарского агентство развития и сотрудничества. Данные видео будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект educatieonline.md реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Scăderea în concentrul 0 - 1000 cu împrumut la ordinul sutelor
Tcaci Liliana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Legume de toamnă
Copiii vor avea de deschis cutiuțele pe rând sau pe sărite , în funcție de decizia profesorului ,la denumirea numărului sau consecutiv și în cutiuțe vor descoperi fructe de toamnă, pe care vor trebui să le denumească , apoi să spună trei lucruri despre ele. Dacă se dorește o complicare a jocului, poate cere copiilor să spună ce se prepară din fiecare fruct descoperit.
Legenda Iepuraşului de Paşti
Pe lîngă faptul că sunt un mod distractiv de a petrece timpul, atît individual, dar și în compania familiei sau a prietenilor, puzzle-urile joacă un rol important în dezvoltarea copilului tău. Este puternic recomandat să le încorporezi într-o rutină, și ce este mai ușor de facut decît sa ai un puzzle pus pe masa, gata de joc. Dăca le alegem într-o formă potrivită pentru vîrsta jucătorului, puzzle-urile sunt accesibile și distractive pentru copii de toate vîrstele (chiar și pentru adulți!). Numai bine, deoarece acestea conferă o sumedenie de beneficii pentru dezvoltarea mentală și cognitivă a copiilor. Vă propun cîteva tablouri din "Legenda iepurașului de paști". Aici copilul formează imaginea și totodată povestește această secvență. Se realizează feedbakul imediat . De asemenea se poate chiar la început de sine stătător copilul să - şi aleagă numărul de piese puzzle şi treptat să complice jocul, adică să mărească numărul de piese puzzle de la 24 pînă la 300 .
Divizibilitate.
Prin jocul "Deschide căsuța și răspunde" care se joacă între câte doi elevi, elevul își verifică cunoștințele dobândite și cel care răspunde la cele mai multe corect, câștigă.
Гражданское воспитание
Cuvinte ce denumesc obiecte, ființe și fenomene ale naturii.
Clasificarea cuvintelor ce denumesc obiecte, ființe și fenomene ale naturii.
Культура и наука во второй половине XX века
Nedbaliuc Alexandr
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Noțiuni literare.
Aceasta activitate consolidează cunoștințele elevilor.
Планирование дел в карантине
Cozman Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Capitolul II. Tema 1 Aspecte sezoniere ale ecosistemelor
Exercițiu prin asociere.
Funcţiile utilitare ale îmbrăcămintei.
Exercițiu interactiv tip Ordonare pe grupe realizat cu aplicația LearningApps; sarcina de lucru vizează gruparea funcțiilor utilitare ale îmbrăcămintei în cele două grupe: de apărare (protejare) și fiziologico-igienică.
Apariția omului pe pământ și primele ocupații
Caciuc-Roșioru Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Algoritmi repetitivi. Ciclu cu contor.
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Пoлет и плавание
Песцова Надежда
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Masa corpurilor.
Este o lecție ce are ca scop însușirea unor concepte specifice matematicii și consolidarea unităților de măsură prin exerciții. Competențele pe care le vor dezvolta elevii sunt: 6.1. Utilizarea unor măsuri neconvenţionale pentru determinarea şi compararea maselor; 6.4. Identificarea şi utilizarea unităţilor de măsură uzuale pentru masă ( kilogramul, gramul) şi a unor instrumente adecvate Conținuturi tematice: kilogramul, gramul, instrumente de măsură, aplicații, evaluare
Химия, 8-й класс, Типы химических реакций. Реакции соединения и разложения
Терлецкая Алла
Тема: Типы химических реакций. Реакции соединения и разложения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mulțimi.
Pentru revizuirea definițiilor studiate sau pentru etapa de consolidare la studierea mulțimilor.
Sărurile. Proprietăți chimice generale
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Realitate Augmentată
O prezentare pentru promovarea proiectului ARETE- facilitează învățarea elevilor prin utilizarea instrumentelor inovatoare de tehnologie AR- Realitate Augmentată. OB. Dezvoltarea și evaluarea eficacității unui set de instrumente de conținut AR interactiv. Realitatea augmentată ca instrument eficient pentru captarea informațiilor despre STEM. Aplicația CleverBooks – un program de aplicații geometrice ce prezintă modele 3D cu Realitate augmentată pentru principalele forme geometrice. Elevii pot interacționa direct cu formele și acest lucru are ca scop îmbunătățirea vizualizării lor spațiale.
Русский язык и литература, 9й класс, Д.И. Фонвизин. Замысел комедии «Недоросль». Особенности...
Соболева Майя
Тема: Д.И. Фонвизин. Замысел комедии «Недоросль». Особенности классицистической комедии (урок 1) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Imperiul Habsburgic
Consolidarea cunoștințelor, limbajul istoric, relația cauză -efect
Русский язык, 9-й класс, Второстепенный член предложения обстоятельство. Виды обстоятельств
Гыскэ Елена
Тема: Второстепенный член предложения обстоятельство. Виды обстоятельств Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Head and face „Appearances are often deceiving”
Olaru Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Food and drinks.
Revizuirea vocabularului studiat ce include denumiri de fructe, legume și băuturi. Prin intermediul activității date elevii își vor evalua și îmbunătăți cunoștințele sale despre vocabularul studiat pe parcursul a trei lecții, plus își vor antrena memoria atunci când vor forma perechi cuvânt-imagine.
Nepoții și bunica online!
Ordonare după vârstă.
Produsul scalar a doi vectori.
Activitatea este pentru etapa de reflecție. Nu este necesar de a crea un cont.
Împărțirea lumii în sfere de influență
Vacarciuc Daniela
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Enunţul. Tipuri de enunţuri. Punctuaţia enunţului
Negară Lidia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
What do you know about civilization?
Exercițiu interactiv de tip quiz cu alegere duală care evaluează cunoștințele elevilor de clasa a XII-a.
Progresii aritmetice
Un test prin care sunt evaluate cunoștințele elevului despre progresiile aritmetice.
Programul național Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!
Programul este realizat din 5 lecții, activitățile fiind transcurriculare.
Părțile plantei.
Consolidarea cunoștințelor despre părțile plantei și rolul lor.
TEST: exprimer les préférences
La sfârșitul orei elevii mei vor fi capabili să-și exprime preferințele
Ramuri și genuri ale artei plastice. Subiectul ”Peștișor de aur”. Tehnica grataj.
Coroleac Oxana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Munca și utilitatea ei
Colesnic Liliana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Технологическое воспитание, 3-й класс, Сравнение материалов из пластика, подлежащиx...
Хрипливая Анжела
Тема: Сравнение материалов из пластика, подлежащих вторичной переработке Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md - это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответол с обучением на румынском и русском языках в соответах в соответах в соответол сон 2012010 Цель проекта - обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч. (6) Кодекса об образовании №152 / 2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa Viitorului (Класс будущего) - Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL - Центр передового опыта в области информационных технологий , Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образова.
Развитие личности, 9-й класс, Малоподвижный образ жизни
Романчук Ольга
Тема: Малоподвижный образ жизни Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Эмоции, чувства, волевое желание справиться с ними
Папукчиу Людмила
Тема: Эмоции, чувства, волевое желание справиться с ними Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 5й класс, Обучающее сочинение по картине В. Васнецова «Иван-царевич...
Брижатюк Ольга
Тема: Обучающее сочинение по картине В. Васнецова «Иван-царевич на Сером Волке» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Гражданское воспитание, 10-й класс, Механизмы представительства
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Механизмы представительства Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
DISTILAREA.
Activitatea evaluează cunoașterea substanțelor și ustensilelor utilizate la separarea substanțelor prin distilare.
Nemetalele cu importanță vitală
Cazacioc Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Passive Voice
Orbu Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Математика, 10-й класс, Уравнения II-ой степени с модулем
Лунгу Евгения
Тема: Уравнения II-ой степени с модулем Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Биология, 8-й класс, Особенности структурного соотношения׃ целлюлоза/крахмал/гликоген - глюкоза
Мамалига Анна
Тема: Особенности структурного соотношения׃ целлюлоза/крахмал/гликоген - глюкоза Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Scoaterea întregului din fracție. Introducerea întregului în fracție
Cîrnaț Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Verbul
Această activitate poate fi utilizată atât la etapa de evocare, cât și la reflecție. Copiii își reamintesc date despre verb și numesc forme corecte a anumitor verbe.
Este şi aerul o hrană? Poluarea aerului
Bivol Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Traiul decent. Percepții. Caracteristici. Priorități

Evaluarea sub formă de concurs a cunoștințelor legate de numărat și cifra care corespunde numărului.
Modulul 9.Tema Gametogeneza la om. Spermatogeneza.
Julea Gheorghe LT “Mihai Eminescu” or. Căușeni
Evaluarea temei. Competențe: 1.Competențe de a dobîndi, a stăpîni şi a utiliza cunoştințe fundamentale din domeniul ştiințelor nature. 2.Competența de a se implica personal în activitați de cunoaştere şi studiere a biologiei. 3.Competențe de a interpreta date referitor la tema studiată.
Українська мова і література, 5й класс, И-І в словах іншомовного походження
Чебан Анжела
Тема: И-І в словах іншомовного походження Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Scrierea corectă a ortogramelor.
Elevul este provocat prin joc să completeze propoziții lacunare cu ortogramele potrivite. Se verifică astfel deprinderea de a scrie corect.
Operații cu numere naturale.
- test de evaluare - tema: "Operații cu numere naturale" - test realizat cu aplicația StudyStack
Гражданское воспитание, 9-й класс, Гражданский дух. Волонтерство
Бабина Юлиана
Тема: Гражданский дух. Волонтерство Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Mijloace artistice. Pastelul ,,Dimineaţa” de Vasile Alecsandri.
Explorarea textelor literare. Manifestarea curiozității pentru activități de explorare.
Moduri de expunere: dialogul, descrierea. Textul „Ghiocelul” de Hans Ch. Andersen.
Focșa Aliona
Elevii vor descoperi imaginea cu ghiocei, care sugerează titlul textului ce va fi studiat.
Загрязнение водной среды и ее охрана
Coșcodan Diana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Acum sau mai târziu: de ce amân și cum pot prioritiza ce am de făcut?
Daniela Terzi-Barbarosie
Acum sau mai târziu: de ce amân și cum pot prioritiza ce am de făcut?
Русский язык и литература, 5-й класс, Тире между подлежащим и сказуемым
Брижатюк Ольга
Тема: Тире между подлежащим и сказуемым Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Українська мова і література, 8-й класс, Андрій Малишко. Поема «Прометей». Образ воїна. Подвиг...
Курлянцева Ольга
Тема: Андрій Малишко. Поема «Прометей». Образ воїна. Подвиг народу в Другій світовій війні. Поняття прометеїзму Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Test on pets.
Test interactiv în limba engleză pentru elevii de clasa a XI-a, care conține întrebări de tipul adevărat-fals și evaluează însușirea de către elevi a vocabularului legat de animalele de companie în general.
Sinonimele.
Este un exercițiu de îmbogățirea vocabularului.
FORME DES PAIRES: Mot +image LA VILLE
Prin joc elevii vor învăța mai ușor clădirile importante dintr-un oraș
Mărimi și măsurări
Sîrbu Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
LES FRUITS ET LES LÉGUMES
Căutare de cuvinte într-o grilă: fructe și legume
Ma chambre

Oxigenul şi hidrogenul ca elemente chimice

Carte despre creația marelui pictor al neamului nostru Igor Vieru. Unități de competență: Evidențierea elementelor specifice artelor contemporană şi modernă în opere artistico-plastice din cultura națională și universală. Aprecierea valorică a operelor de artă plastică contemporană și modern în aspect multicultural. Valorizarea istoriei artelor conteporane și moderne în diverse proiecte creative.
Mileniul, secolul, anii.
Activitatea are ca scop consolidarea noțiunilor referitoare la axa timpului: mileniul, secolul, anii. Conținutul vizat este cel referitor la trecut-prezent, iar elevii își vor dezvolta competențele de localizare în timp și spațiu a evenimentelor istorice.
Lucrul mecanic.
Joc Wordwall de înlocuire a cuvintelor lipsă, pentru consolidarea noțiunilor legate de lucrul mecanic.
Изменение условий жизни, мода и здоровьe. Bозможность и риски.
Tonu Iana
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Mulțimi
Suport teoretic (video)
История
Биология, 10-й класс, Организация тканей в составе органов и систем органов животных
Баранчук Людмила
Тема: Организация тканей в составе органов и систем органов животных Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Flora and Fauna
Jelihovschii Diana
Dupa citirea atenta a textului, elevii vor cauta antonimele cuvintelor propuse din text.
Unități de măsură pentru lungime.
Cojocari Ludmila
Activitate interactivă. Elevul va fi capabil: -să identifice unitățile de măsură pentru lungime; -să efectueze transformări ale multiplilor și submultiplilor unităților din sistemul internațional de măsură pentru lungime; -să determine perimetrul pătratului și a dreptunghiului.
Arabii în secolele V-XI. Civilizația musulmană
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 12-й класс, Единство и многообразие неорганических и органических веществ
Дымовская Галина
Тема: Единство и многообразие неорганических и органических веществ Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Улица- не место для игр!
Этот урок был создан в рамках проекта REPEMOL при участии Швейцарского агентство развития и сотрудничества. Данные видео будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект educatieonline.md реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Clasificarea undelor electromagnetice. Aplicații (II)
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Установление просветительских идей в румынской культуре
Barbaroș Oxana
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Școala – spațiu de exercitare a drepturilor și responsabilităților
Petrovici Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
The Clothes We Wear: vocabulary and text work
Cernei Kristina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Jobs
This is an acitivity to help students use the words recently learnt in contexts.
Textul nonliterar/informativ: articole informative, texte informative
Martea Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Corpul meu
Copiii vor putea să enumere părțile corpului uman, să facă asociere cu denumirea şi fiecare parte a corpului uman, iar la final să descopere corpul în întregime.
Безопасность тела
Adjamko Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Українська мова і література, 7й класс, Написання -н- у дієприкметниках та -нн- у...
Подлєсная Світлана
Тема: Написання -н- у дієприкметниках та -нн- у прикметниках дієприкметникового походження Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 8-й класс, Обособленные определения и приложения
Куркина Наталья
Тема: Обособленные определения и приложения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Ordinea efectuarii operatiilor.
Exerciții de recapitulare în care trebuie să se respecte ordinea efectuării operațiilor.
Cuvinte ascunse!
Descoperirea cuvintelor din rebus
Русский язык и литература, 3-й класс, Тема текста. Главная мысль текста
Вохмянин Владимир
Тема: Тема текста. Главная мысль текста Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Perimetrul pătratului
Colesnic Liliana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Homonymes (1)
Todor Cornelia Joc didactic pentru îmbogățirea vocabularului
Gestul și mimica în acțiunea verbală. Ținuta în timpul comunicării
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cuvântul și sensurile lui.
Sesizarea cuvintelor cu sens apropiat, opus.
Ortografia adverbelor.
Elevul va selecta varianta de csriere corectă a adverbelor.
Ion Druță „Pământul, apa și virgulele”
Dorin Galben
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
ANIMALE DOMESTICE ȘI SĂLBATICE
EVALUARE SUMATIVĂ ANIMALE DOESTICE ȘI SĂLBATICE
Obiectele din componența documentelor Web: texte (II)
Braguța Ina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Figuri de stil. Repetiția

Țările Române în lupta antiotomană de la mijlocul sec. XV

Exerciții de consolidare și dezvoltare a adunării și scăderii în concentrul 0-100. Elevii vor exersa adunarea și scăderea numerelor până la 100 fără trecere peste ordin.
Adunarea și scăderea numerelor formate din zeci și unități cu un număr format din unități.
Furmuzachi Mariana
Este un joc interactiv de consolidare a materiei studiate. Copiii vor exersa adunarea și scăderea numerelor la tema dată.
Adverbul.
Pușcașu-Gavrilă Simona
Identificarea tipurilor de adverbe, a gradelor de comparație și stabilirea corectă a funcțiilor sintactice.
Que deviendrait la Terre sans les humains?
Mihailuţa Antonina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
MOdulul VIII. Unitatea 5. Tema: Citirea textului nonliterar/ informativ. Altfel de text: Felicitarea. pagina 127.
Competențe specifice disciplinei: - Receptarea textelor literare și nonliterare prin tehnici de lectură adecvate, dând dovadă de citire corectă, conștientă, cursivă și expresivă. Unități de competență: 3.1. Utilizarea tehnicilor de lectură corectă, conştientă şi fluentă. Conținuturile tematice: - Ce este o felicitare? - Structura unei felicitări. - Model de scriere a unei felicitări. - Criteriile de succes a scrierii felicitării. - Exerciții aplicative pe caiet. - Lucrul independent.
Развитие личности, 6-й класс, Качества предпринимателя. Могу ли я быть предпринимателем?
Баранчук Людмила
Тема: Качества предпринимателя. Могу ли я быть предпринимателем? Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Предельные углеводороды
Терлецка Алла
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Cetățeanul Republicii Moldova, al Europei, al lumii
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Atelier de discuție: „Lectura. Între necesitate și plăcere”

Отвечая на вопросы викторины,ученики обогатят свой словарный запас новыми словами
Индия- общая экономико-географическая характеристика
Demianic Igor
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Organizarea celulelor în țesuturi. Țesuturile animale.
Recunoașterea diferitor tipuri de celule și țesuturi.
В мире сказок. Что мы знаем и умеем
Leaşenco Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Textul literar/nonliterar.
Competențe specifice vizate:  Exprimarea de mesaje orale în diverse situații de comunicare  Receptarea de mesaje scrise în diverse contexte de comunicare  Competența digitală Obiective operaţionale: - să utilizeze adecvat achiziţiile lingvistice în receptarea diverselor texte; - să identifice elementele specifice din structura unor tipuri textuale studiate; - să aplice diverse tehnici vizând înţelegerea textelor literare sau nonliterare; - să discrimineze trăsăturile definitorii ale comunicării în textele ficţionale şi nonficţionale.
Ecuația trigonometrică fundamentală tgx=a
Bas Liudmila
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Ştefan cel Mare.
Jocul are ca scop verificarea cunoştinţelor despre voievodul Ştefan cel Mare şi epoca sa istorică. Poate fi utilizat la evaluarea formativă, dar şi sumativă, la final de semestru sau an şcolar. De asemenea, poate fi folosit cu succes în cadrul unor activităţi extraşcolare- concursuri, proiecte educaţionale. Antrenează memoria, gândirea, raţionamentul, atenţia, vocabularul, capacitatea de găsire a soluţiilor rapide la probleme.
Resursele umane la nivelul unității economice.
- Tipologia personalului la nivelul unității economice - Muncitori - Personal operativ - Personal cu funcții de conducere și de execuție - Capacități de muncă pentru diferite profesii - Aptitudini necesare
Reflexive Pronouns.
Students have to choose the correct form of the reflexive pronoun and to fill in the sentences. It develops linguistic competence.
Flori de toamnă.
Activitatea matematică "Flori de toamnă" aparţine domeniului "Dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii". Această activitate urmăreşte dezvoltarea competenţei specifice "Cunoștințe și deprinderi elementare matematice pentru rezolvarea de probleme și cunoașterea mediului apropiat". Această resursă se adresează preșcolarilor şi îşi propune să-i ajute să realizeze o clasificare a florilor de toamnă (crizantemele), ţinând cont de un anumit criteriu (culoare). Activitatea propusă are ca mijloc de realizarea jocul didactic, care se realizează în mediul on-line.
Les Pronoms Démonstratifs.
Rusu Mirela
Lecție de comunicare de noi cunoștințe. În funcție de nivelul clasei, poate fi folosită și ca lecție de fixare sau recapitulare a cunoștințelor privind formele și folosirea pronumelor în limba franceză. Competențe: receptarea mesajelor transmise oral sau în scris în diferite situaţii de comunicare, producerea de mesaje orale sau scrise adecvate unor anumite contexte, realizarea de interacţiuni în comunicarea orală sau scrisă. Conține suport didactic video, exemple și exercițiu.
Reputatia Online RO
5 Reputatia Online RO
Inima.
Jocul Puzzle are ca scop recunoaşterea şi analizarea pe bază de planşă a celui mai important organ muscular din organismului uman.
Lectia (5)
Nederita Tatiana
Părțile de vorbire
Exercițiu interactiv care îi ajută pe elevi să exerseze, într-un mod plăcut și antrenant, părțile de vorbire, recunoscându-le din propoziții date. Competențe vizate: sesizarea unor regularităţi ale limbii prin raportare la mesaje audiate; manifestarea curiozităţii faţă de diverse tipuri de mesaje în contexte familiare; participarea la interacţiuni pentru găsirea de soluţii la probleme; sesizarea unor regularităţi ale limbii pe baza textului citit.
Relieful Americii de Nord.
Această lecție a fost elaborată conform standardelor la disciplina Geografie , pentru clasa a VII-a . Tema are ca scop formarea și dezvoltarea competențelor de utilizare a termenilor specifici, aplicarea elementelor de matematică , grafici, cartografici de localizare și interpretare a hărții geografice. Este un suport ajutător , bine structurat, atractiv în imagini și sunt utilizate o serie de tehnici și strategii didactice: Valiza- o călătorie imaginară , Ordonează cuvintele , Stabilirea succesiunii evenimentelor, Copacul ideilor, Cadranele, Localizarea corectă etc și diferite forme de activitate : frontală, individuală, în grup , jocuri didactice.
Activitatea de învățare în bază de proiect
DIMA LUCIA
Activitate de învățare în bază de proiect-context de integrare a competențelor specifice la disciplina istoria românilor și universală. Cimitirul Central depe strada Armenească-loc al reconcilierii istorice
A. Busuioc „Bătrânul poet”. Mesajul textului
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Analizatorul vestibular și stimuli vestibulari
Chirița Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (8)
Zgardan-Crudu Aliona
Modurile verbului.
Exercițiu interactiv.
Развитие личности, 10-й класс, Идеальная жизнь: взгляды и стратегии реализации....
Никитина Евгения
Тема: Идеальная жизнь: взгляды и стратегии реализации. Идеал, факторы влияния. Роль позитивных примеров. Пути достижения идеала; возможности и ограничения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sisteme de funcționare a regulilor
Golban Petru
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Educație pentru societate, Clasa a XI-a,
FUNCȚII INJECTIVE, SURJECTIVE, BIJECTIVE.
Este o lecție de verificare sub formă de concurs, contra timp, cu bonus! Se urmărește verificarea interactivă a noțiunilor teoretice și practice legate de injectivitate, surjectivitate, bijectivitate, proprietăți și legătura dintre ele.
Utilizarea alcadienelor.
Activitatea poate fi utilizată în cadrul lecției de chimie la consolidarea cunoștințelor acumulate la tema nouă , utilizarea produselor obținute din Hidrocarburi nesaturate cu doue legături duble.
Spațiu cosmic.Planetele.
Consolidarea noțiunilor despre spațiul cosmic, a vieții în spațiu.Reflecție.
тема урока: The world of Sport
Sadovei Daniel-Darius
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Математика, 4-й класс, Сложение и вычитание чисел больше 10 000
Зубку Анжела
Тема: Сложение и вычитание чисел больше 10 000 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Awakening the Heart and Soul. Unit 2. Lesson 2.
Using the prefixes: -un, -under, -dis, -ir, -mis, -im, -in, -over to form words antonymous to the ones given in an interactive game. It is an activity to check the reading comprehension of the text " In the Pursuit of Wellness", p.28-29.
Fiodorova Elena
Calcule în baza formulei chimice
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Limba și literatura română, Clasa a V-a,

Unit 1. Lesson Seven. I am happy.
Scopul acestei activități este de a dezvolta la elevi competențe lingvistice și digitale. Elevii vor practica și consolida vocabularul activ al acestei lecții printr-o serie de jocuri interactive.
Принцип Гюйгенса. Отражение и преломление механических волн
Lupanciuc Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Информатика, 10-й класс, Выражения. Вычисление выражений. Тип выражений
Макарь Любовь
Тема: Выражения. Вычисление выражений. Тип выражений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Limba si literatura romana
Verbul - activitate de învățare.
Activitatea se adresează elevilor de clasa a III-a ce încep descoperirea tainelor gramaticii, aici, sub forma unui joc asemănător cu Spânzurătoarea, ei vor identifica cuvinte acțiune, adică verbe. Activitatea este foarte utilă în fixarea noii noțiuni, elevii fiind ajutați de denumirea jocului ”Spune ce face!”, precum și de imaginile sugestive.
Dimensiunea culturală și socială a literaturii
Ciorescu Lilia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
România și războaiele balcanice

Animale (domestice/sălbatice)
Jocul propus se adresează copiilor din clasa I. Poate fi folosit într-o oră de Matematică și explorarea mediului, recapitulare, subiectul: Animalele și modul de hrănire. Prin acest joc, elevii vor repeta și își vor fixa cunoștințele însușite la unitatea de învățare - Animalele, clasificând apoi animalele, după modul de hrănire, în: erbivore, carnivore, omnivore.
Past Tense of Irregular Verbs.
Acest quiz ajută la consolidarea şi evaluarea timpului trecut al verbelor neregulate.
Textul nonliterar. Banda desenată.
Banda desenată realizată are ca scop formarea deprinderii de a citi un text nonliterar. Citirea unor mesaje scrise întâlnite în mediul cunoscut, identificarea mesajului unui nou text în care se relatează întâmplări din universul cunoscut și exprimarea interesului pentru lectură sunt competențe care se formează elevilor ciclului primar.
În lumea celulelor. De la celulă la organism
Cîrja Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
TEST FINAL SMART LIMBA ROMANĂ- CLASA A IV-A.
Test de evaluare finală la sfarșitul clasei a IV-a.
Numărul verbului.
Exrcițiu - joc de recunoaștere a numărului verbelor date
Русский язык, 7-й класс, Подземный город. Второстепенные члены предложения. Обстоятельство
Ляшенко Ольга
Тема: Подземный город. Второстепенные члены предложения. Обстоятельство Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sintaxa propoziției. Subiectul.
Gavriliuc Violeta
Testul are drept scop verificarea cunoștințelor achiziționate de către elevi după studierea conținuturilor tematice ”Subiectul. Subiectul exprimat și subiectul neexprimat. Subiectul simplu și subiectul multiplu”.
Химия, 12-й класс, Значение химическогоанализа в повседневной жизни
Дымовская Галина
Тема: Значение химическогоанализа в повседневной жизни Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tainele cărții. Impresii despre lectură. Text-suport: „Rege între filosofi” de Nicolae Dabija
Sanduța Svetlana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 8-й класс, Кислоты в нашей жизни. Классификация кислот
Терлецкая Алла
Тема: Кислоты в нашей жизни. Классификация кислот Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
„Meşterul Manole” de Lucian Blaga. Lectură mitologică
Vorotneac Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Scrie denumirile obiectelor din imagini.
Prin această activitate, elevii vor exersa deprinderile de scriere corectă a cuvintelor folosind tastatura virtuală.
Alcoolii polihidroxilici: etilenglicolul și glicerolul
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Poezia de formă fixă.Rondelul trăsături definitorii. „Rondelul rozelor ce mor” de A.Macedonski
Mamaliga Diana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Summer holidays
Sadovei Daniel-Darius
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Биология, 10-й класс, Биологические науки
Баранчук Людмила
Тема: Биологические науки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sensurile cuvântului: cuvinte cu sens asemănător, cuvinte cu sens opus
Mîndru Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Jobs.
O activitate bazată pe vocabularul studiat la lecție.
Disociația electrolitică. Valorile pH în cu importanță practică

Mișcare rectilinie uniformă.
Joc Wordwall de căutare a noțiunilor învățate la Mișcarea rectilinie uniformă.
Українська мова і література, 2-й класс, Речення. Типи речень
Рябой Алла
Тема: Речення. Типи речень Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Почва. Почвообразующие факторы
Parancenco Oxana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Proprietățile chimice ale oxigenului
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sunetul [ge^] şi grupul de litere de tipar Ge. Scrierea grupului de litere Ge

Tentaţii periculoase - fumatul şi alcoolul

Умеренная среда
Buceatcaia Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Unit 1 Lesson Seven. I am happy.
Activitatea are ca scop dezvoltarea gândirii logice și evaluarea comprehensiunii textului în componenta scrisă.
Împreună în diversitate
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ortografia pronumelui. Vorbim și scriem corect

Povestea Apei.
Dezvoltarea capacităţilor de explorare a realităţii despre despre circuitul apei în natură în versuri
La ronde des métiers
Țurcan Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Unit 3. Lesson Five. Val talks about the USA.
Scopul activității e de a dezvolta abilități gramaticale : utilizarea gradelor de comparație ale adjectivului; poate fi utilizat atât pentru consolidarea cât și pentru evaluarea cunoștințelor ce ține de acest domeniu.
Propagarea rectilinie a luminii.
Test cu alegere mutiplă. Scopul:de a sistematiza materia.
Inegalităţi numerice. Proprietăţi. Intervale de numere reale. Operaţii (reuniunea, intersecţia)
Obletsova Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ne odihnim. Literele: Ii, Îî. Diftongii: ia, ie, ea, oa

Codul de acces: gva8279 Test de verificare a competențelor obținute în urma studierii complementelor circumstanțiale.
Viaţa socială în Epoca Medievală. Ierarhia feudală.
Scopul activității: Sistematizarea informaţiilor la subiect obținute din multiple surse. Competența specifică disciplinei: Analiza critică a informaţiei din diferite surse, pornind de la cultura istorică, manifestând poziţia cetăţeanului activ şi responsabil. Unitate de competență: Sistematizarea informaţiilor din diferite tipuri de surse pe domenii (economic, social, politic, cultural).
Гражданское воспитание, 12-й класс, Общество –Государство
Бабина Юлиана
Тема: Общество –Государство Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Părțile de vorbire și de propoziție. Rebus.
Activitatea are scopul de a verifica la elevi modul de cunoaștere a terminologiei de substantiv, adjectiv, verb, pronume, subiect, predicat. Poate fi folosită la etapa de evocare sau la reflecție în cadrul unei lecții cu tematica ,, Părțile principale de propoziție”.
Regnul Plante. Filumul Gimnosperme.
Identificarea caracterelor distinctive ale plantelor Gimnosperme.
Способы предупреждения заболеваний Солидарность с лицами болеющими ВИЧ, СПИД, туберколёзом.
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
L’emploi du temps
Croitor Iulia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Consolidarea numerelor 0-8
Exerciții de consolidare a numerelor 0-8
Structuri și relații sociale în Europa Occidentală sec. XVIII-XIX
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Civilizații străvechi în spațiul românesc. Formarea traco-geto-dacilor
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Poziția, funcția de bază și igiena sistemelor de organe cu funcții de nutriție la om.
Recunoașterea poziției sistemelor de organe în organismului uman
Brazilia.
Comendant Tatiana
Activitatea poate fi desfășurată la începutul lecției, evocare, atunci când elevii trebuie să descopere tema lecției.
Calcul corect, rațional, fluent
Munteanu Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Математика, 10-й класс, Понятия высказывание, аксиома, теорема. Необходимое и достаточное условия
Лунгу Евгения
Тема: Понятия высказывание, аксиома, теорема. Необходимое и достаточное условия Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Химия, 12-й класс, Свойства и применение жиров
Деньговская Лилия
Тема: Свойства и применение жиров Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Углы. Виды углов
Ostafciuc Alla
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Modalitățile și mijloacele specifice de orientare în spaţiu
Ghilescu Tatian
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Țara mea
Evaluarea cunoștințelor referitor la țara natală (Legenda numelui țării Moldova, capitala, vecinii, tradiții și obiceiuri ale neamului, flora și fauna)
Numerele naturale până la un milion.
Evaluare formativă. Scrierea și citirea numerelor până la un milion.
Materiale, instrumente și tehnici de artă plastică. Tehnica pictură
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Valorile moral-spirituale. Acceptarea, sprijinul reciproc în familie

Общие химические свойства металлов
Dîmovskaia Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
MARI DUHOVNICI ROMÂNI
SCOPUL LECȚIEI: modelarea caracterului moral al tânărului creștin; stimularea interesului pentru lectura duhovnicească. COMPETENȚE DERIVATE: Practicarea introspecţiei / meditaţiei creştine, în scopul dezvoltării capacităţii de autocunoaştere şi a participării conştiente şi active la viaţa liturgică a Bisericii.
ATOMUL
Testul vizează evaluarea cunoștințelor dobândite referitoare la : structura atomului, notarea particulelor componente , cunoașterea sarcinii electrice a componenților , determinarea numărului de protoni, neutroni, electroni pe baza numărului atomic și a numărului de masă.
Anotimpurile.
Asocierea lunilor cu denumirea populară facilitează înțelegerea conștientă. Activitatea contribuie la îmbogățirea vocabularului. Realizarea sarcinii propuse dezvoltă competențele digitaleale elevilor. Conținutul atractiv crește motivația de realizare a sarcinilor.
Fizica, Clasa 12, Lecția 1
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Ortograme.Exerciții aplicative.
Evaluare- scrierea corectă a cuvintelor/ ortogramelor învățate prin exerciții de recunoaștere a formei corecte de scriere, de selectare a enunțurilor corecte.
Drepte perpendiculare.
Scurt test de verificare a noțiunilor elementare. Competențe pe care le vor dezvolta elevii: Recunoaşterea unor figuri geometrice plane (drepte, unghiuri, cercuri, arce de cerc) în configuraţii date Identificarea unor drepte sau unghiuri într-o configuraţie geometrică dată. Identificarea unor relaţii între elemente geometrice date (apartenenţă, incluziune, egalitate, concurenţă, paralelism, perpendicularitate, simetrie) Recunoaşterea unor elemente de geometrie plană.
Calitățile citirii: corectă, conștientă, expresivă (dezvoltarea lor). Vocabularul textului. Textul-suport: „Fructul cel mai valoros” (poveste bulgară)
Tcaci Liliana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Reacții ale compușilor organici
test de evaluare sumativă
„Cartea de-a lungul veacurilor” de Dorin Onofrei: de la tăblițele cuneiforme până la Gutenberg
Oleinic Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Antreprenoriatul – opțiune în carieră

Recunoașterea corpurilor geometrice după imagini, după descrieri, desfășurarea lor în plan .
Затухающие колебания и вынужденные колебания. Резонанс. Применение
Пономаренко Ирина
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Justiția restaurativă
Petrovici Silvia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Modulul 9.Tema 43.Fecundarea la om.
Julea Gheorghe LT “Mihai Eminescu” or. Căușeni
Evaluarea temei.
Les nombres de 0 à 60
Jocul perechi va ajuta elevii să rețină mai ușor și mai plăcut numerele de la 0 la 60
Sănătatea – prioritate a vieții
Moisei Ludmila
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Familia
Materialul cuprinde câteva activități la clasa a IX-a pentru tematica Familia. Activitățile au în vedere două texte literare și modul în care se reflectă tema Familiei.
Sunetul și literele f, F
Este o fișă de lucru în care elevul exersează citirea cuvintelor care conțin litera f.
Capitolul I. Tema 1.6 Creșterea și dezvoltarea organismelor.
Scopul acestui exercițiu este consolidarea cunoștințelor noi și are ca sarcină de a identifica etapele metamorfozei incomplete.
Pământul - forme de relief.
Prezentarea formelor de relief și identificarea florei și faunei din anumite zone
Этические и психологические нормы
Tonu Iana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Tainele cărții. Elementele componente ale cărții
Purcaci Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо больших и маленьких крючков...
Шептефраць Алина
Тема: Письмо больших и маленьких крючков. Письмо больших и маленьких наклонных палочек с закруглением вверху и внизу Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Etapele dezvoltării unei plante.
Puzzle ce reunește piese a cărui imagine finală reprezintă etapele de creștere ale unei plante.
Faire des courses.
Săcăreanu Mona
Où se trouvent ces produits? Associez!
Formatarea textului.
Țurcanu Alla
În urma acestei activități elevii vor asimila etichetele HTML ce se utilizează pentru formatarea textului.
Pleonasmul.
Fișă interactivă. Cod 18870
Русский язык и литература, 11й класс, «Вся Россия – наш сад!» (по пьесе А.П. Чехова «Вишнёвый сад»)
Ротарь Елена
Тема: «Вся Россия – наш сад!» (по пьесе А.П. Чехова «Вишнёвый сад») Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Русский язык и литература, 2-й класс, Аурел Скобиоалэ «Кто самый главный?»
Король Лариса
Тема: Аурел Скобиоалэ «Кто самый главный?» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Sunetul și literele f,F
Este o fișă de lucru interactivă cu cerințe care consolidează cunoașterea cuvintelor ce conțin litera f.
"Așează - mă la locul meu! Joc matematic distractiv Ed. Croitoru Florentina
Scopul acestei activități este de formarea priceperii și deprinderii de a ordona obiecte după criteriile formă, culoare și mărime. La sfârșitul și pe parcursul activității copiii vor fi capabili să grupeze jetoanele după criteriile date, dezvoltându - și totodată și atenția distributivă.
Химия, 11-й класс, Химические свойства альдегидов
Чебану Ольга
Тема: Химические свойства альдегидов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
N.Dabija (pentru alolingvi).
Gruparea sinonimelor cu scopul de a exersa/memora lexicul.
Evaluare sumativă semestrul II
Fișa de evaluare conține un text urmat de întrebări A/F; recunoașterea obiectivelor turistice ale Marii Britanii; un exercițiu de comprehensiune a textului scris; utilizarea corectă a gradelor de comparație ale adjectivelor, ale timpurilor și adjectivelor cantitative.
Formularea ideilor principale ale textului „Coridorul ispitei” după Voltaire
Pumnea Valeria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Verbul.
7. Respectarea normei ortografice, ortoepice, semantice, gramaticale, punctuaţionale, stilistice a limbii române literare.
Circuitul apei în natură.
Joc- Puzzle are ca scop consolidarea cunoştinţelor despre circuitului apei în natură ( stările de agregare ).
Prezentare București.
Scopul: prezentarea capitalei București. Competențe dezvoltate: competența digitală – utilizarea pe scară largă, dar și critică, a noilor tehnologii la locul de muncă, în timpul liber și pentru comunicare; a învăța să înveți – perseverarea și persistența în cadrul învățării, organizarea propriei învățări, inclusiv managementul timpului și al informației atât la nivel individual cât și de grup; comunicare în limbi străine - mediere și înțelegere interculturală. Conținuturi tematice consolidate: București, capitala României.
Tabelul de variație al unei funcții.
Conținutul materialului se referă la etapele ce trebuie parcurse pentru întocmirea tabelului de variație al unei funcții și informațiile ce se pot desprinde din acestea. La sfârșitul unei astfel de prezentări elevul trebuie sa dobândească următoarele competente: sa aplice corect formule de derivare, sa determine punctele critice, sa completeze tabelul de variație in funcție de rezultatele obținute in urma etapelor parcurse, sa identifice intervalele de monotonie, punctele de extrem local și valorile extreme ale funcției.
Базаров- лицо трагическое
Brijatiuc Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Evaluare sumativa. Proza narativa. Propozitiile subordonate.
Evaluarea notiunilor de sintaxa, proza narativa
Fructul cel mai valoros.
Adevărat/Fals - Stabilirea valorii de adevăr a propozițiilor date, pe baza textului suport ”Fructul cel mai valoros”
Tradiții și obiceiuri. Punți de legătură între prieteni
Exemple de bune practici ale elevilor clasei a II-a de la Școala gimnazială Oncești, Maramureș, România. Produs final în cadrul proiectului eTwinning cu același nume, realizat cu Calameo.
Construcții incidente
Gonța Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Домашние и дикие животные.
Развивать любовь к домашним животным, учить бережному отношению и заботе о них и их детёнышах.
Ereditatea normală și patologică la om. Maladii genice
Pulbere Ala
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Modulul unui număr întreg.
Recunoașterea modulului unui număr întreg.
At The Playground
Recunoașterea activităților care pot fi desfășurate la locul de joacă, Consolidarea cunoștințelor referitoare la cuvintele care denumesc activitati din sfera locului de joacă
Математика, 11-й класс, Предел последовательности
Гордилова Ирина
Тема: Предел последовательности Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Probleme de aflare a sumei
Mihalcean Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Fructe-culori.Balonul.
Asocierea culorilor specifice fructelor prezentate.
Pазвитие образа в драматической музыки Музыкальная драматургия в жанре рок оперы
Bolotova Evghenia
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Noțiunea de număr irațional. Noțiunea de număr real. Mulțimea numerelor reale. Incluziunile N ⊂ Z ⊂ Q ⊂ R
Cimîhov Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык. 2018
Zi de activități transdisciplinare. Surprizele iernii.
Propun exercițiul pentru etapa de Evocare. Elevii vor citi cuvintele, vor stabili numărul de silabe, ulterior vor numi surpizele iernii. Se pot alcătui propoziții cu unele cuvinte citite sau după imaginea descoperită.
Stările de agregare
State Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Sensul geometric al integralei definite

Materialul propus prezintă modalitățile critice identificate în evoluția criticii literare actuale.
Metalele – utilizarea, rolul biologic
Subotin Iurie
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Уровни интеграции и организации живой материи
Coșcodan Diana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Recapitulare la tema ,,Unități de măsură''.
Bega Natalia
Elevii completează enunțurile următoare cu informația corectă.
Sunetul și litera Z.
Jocurile ,tip Kahoot,pot fi folosite în orice moment al lecției: reactualizare de cunoștințe,captarea atenției,predarea,obținerea feedback-ului sau evaluare. Jocul creat cu ajutorul aplicației Kahoot are ca scop familiarizarea elevilor cu sunetul și litera nouă pe care am urmat să o predau,sunetul și litera Z.Conține imagini în care se aude sunetul Z iar elevii trebuie să dea răspunsul corespunzător,având și un cronometru atașat,răspunsul trebuie dat asadar în timp util.
Matematică și povești.
Joculeț pps care solicită elevilor să facă o legătură dintre informații din povești și numere.
Franţa de la Consulat la imperiu
Slivca Alexei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Evaluare finală.
Consolidarea cunoștințelor despre anotimpuri, activitățile oamenilor.
Practise Your English
Paciu Galina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Peisajul - ca imagine a naturii.
Tutorial de pictură. Peisaj. Recunoașterea peisajului realizat în diverse tehnici în imagini. Explorarea materialelor tradiționale.
Ordonarea fracțiilor.
Să aplice corect algoritmul de ordonare a fracțiilor.
Meșterul Manole. Destinul dramatic al omului de creație
Vorotneac Elena
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Clasificarea acido-bazică a cationilor. Reacții de identificare a cationilor: Ag⁺, Pb²⁺, Ca²⁺, Ba²⁺, Fe³⁺, NH₄⁺
Burcovschi Stela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Structuri sociale în statele lumii antice. Organizarea socială la geto-daci

Water Cycle.
Turuta Cristina
These exercises will improve the pupils' writing skills and reading comprehension.
Lucrarea practica Nr 1 Ustensile de laborator
Cazacioc Nadejda
Comptenţa Comunicare cu limbaj chimic. Joc didactic creat pentru a ajuta elevii să înveţe mai uşor utilajele din laboratorul de chimie.
Sunetele și literele A-V. Lecție de sinteză.
Propun exercițiul pentru etapa de Realizare a sensului. Elevii vor citi propozițiile și vor recunoaște textul din care a fost selectată.
Русский язык и литература, 1-й класс, Согласные звуки [р], [р']. Буквы Р, р
Дубчак Алла
Тема: Согласные звуки [р], [р']. Буквы Р, р Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
DENSITATEA ŞI PLUTIREA CORPURILOR ÎN APĂ
TEST DE EVALUARE FORMATIV la finalul lecţiei DENSITATEA ŞI PLUTIREA CORPURILOR ÎN APĂ. Competente: observarea unor fenomene și procese ,evidențierea caracteristicilor corpurilor care plutesc in raport cu densitatea lor.
Cumpătarea și angajamentul în relațiile de prietenie
Savciuc Alina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Scrierea corectă. Ortograme.
O revistă electronică ce conține aspecte de ortografie.

Химия, 12-й класс, Растворимость малорастворимого вещества и способы ее выражения...
Дымовская Галина
Тема: Растворимость малорастворимого вещества и способы ее выражения. Условия образования осадков Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Servicii acoperite de polița de asigurare obligatorie de asistență medicală
Dorin Galben
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Lectia2
Hîncu Valentina
Развитие личности, 9й класс, Я – реальный, Я – идеальный, Я – динамичный Личная эволюция
Романчук Ольга
Тема: Я – реальный, Я – идеальный, Я – динамичный Личная эволюция Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Unde mecanice. Rezolvarea problemelor
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Tim's Day. Don't play/Doesn't play.
To use the forms of Present Simple don't or doesn't in the game based on the topic Tim's Day.
Пружинный маятник. Модель гармонического колебания
Пономаренко Ирина
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Братья Гримм "Госпожа Метелица

Acizii, bazele, oxizii,sărurile – utilizarea și influența asupra calității vieții și mediului
Nicolau Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Электрический ток в электролитах
Ольга Макевнина
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Химия, 12-й класс, Общие понятия химии ВМС
Деньговская Лилия
Тема: Общие понятия химии ВМС Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Exerciții de dezvoltare a vocabularului. Povestirea după imagini
Stratulat Alina - Mihaela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Securitatea ecologică
Lungu Olivia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Atelier de lectură „Mitologia antică - sursă inepuizabilă de expresii”.
Fișa de lucru independent, realizată cu ajutorul instrumentului Wizer.me, conține texte și exerciții interactive, cu ajutorul cărora elevii vor înțelege care este originea și semnificația expresiilor mitologice: călcâiul lui Ahile, pânza Penelopei, firul Ariadnei, calul troian, cutia Pandorei.
Modulul unui număr complex
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Evoluția Problemei Orientale în a II jumătate a sec. al XIX-lea

Matematica în basme.
Lecție video
Mediul înconjurător și activitatea omului
Blănaru Alina
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Arbori binari
Conform programei școlare în vigoare: Competențe specifice:Descrierea operaţiilor specifice structurilor arborescente şi elaborarea unor subprograme care să implementeze aceste operaţii Conținuturi :Arbori binari (definiţie, proprietăţi specifice;reprezentarea arborilor binari cu referinţe descendente;operaţii specifice)
Never Doubt Who You Are!
Orbu Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lacul. Peștele și broasca

PARTILE DE VORBIRE- fisa de lucru
Scopul- sa cunoasca partile de vorbire invatate, competente: sa analizeze corect partile de vorbire invatate, sa recunoasca partile de vorbire invatate,
Русский язык и литература, 2-й класс, Художественные тексты: рассказ. План текста
Федорина Светлана
Тема: Художественные тексты: рассказ. План текста Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia5
Sărbuşan Galina
Mon ami(e)
Elevii vor dezvolta competența socio-lingvistică. Ei vor ajusta resurse lingvistice specific comunicării spontane și autentice la diverse contexte sociale, pentru a iniţia o conversaţie
Călătorii reale.
Actualizarea cunoștințelor.
STĂRILE DE AGREGARE ALE APEI
Găsește starea de agregare corespunzătoare fiecărui element din imagine (fără diacritice).
Litera x.
Vă propun o resursă educaţională de tip "sortare în funcţie de grup". Se ştie că problematica literei x nu este uşoară, având în vedere pronunţia literei ca "gz" (ca în cuvântul "exact") sau "cs" (ca în cuvântul "pix") în diferite cuvinte. Jocul ajută la fixarea în minte a pronunţiei diferite prin încadrarea cuvintelor oferite în cele două categorii şi la scrierea corectă a cuvintelor care conţin litera x.
Travelling for History
Svetlana Lungu
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Regnul Monera (Bacteriile). Rolul bacteriilor în natură și în viața omului
Ceban Elena
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Calcul în scris: Ordinea efectuării operațiilor
O activitate care, pe lângă exemplele simple de calcul în scris, conține și unul cu grad de dificultate sporit. Fiecare exercițiu este extins cu sarcini complementare sau emergente care certifică, într-un fel sau altul, utilitatea numerelor în viața de zi cu zi. Este un produs școlar, de aceea sunt expuse și criteriile de succes. Competențe dezvoltate: Urmarea unui algoritm de rezolvare conform ordinii efectuării operațiilor; Dezvoltarea capacităților de calcul în scris, valorizând atenția și interesul pentru calcul corect, rațional, fluent.
Imperiul Habsburgic (1815-1847). Sistemul Meternich
Slivca Alexei
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 8-й класс, Глагол. Неопределённая форма глагола (Инфинитив)
Лунгу Нина
Тема: Глагол. Неопределённая форма глагола (Инфинитив) Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Stilurile funcţionale ale limbii române
Cudalb Elena
Un test interactiv pentru verificarea asimilării informaţiei. În urrma studierii acestei teme, elevii vor putea distinge stilurile funcţionale ale limbii române, vor recunoaşte diferite tipuri de texte şi le vor putea elabora.
Economic and Social Life.
Activitate pentru consolidarea vocabularului
Elemente de relație în frază
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (7)
Vorotneac Elena
English Culture Revision Questions.
Antociuc Elena
Consolidation of civilization topics (comprising :outstanding people,royal family,political system,cities,Shakespeare,Natural wonders,Sports and Icons)
Українська мова і література, 10-й класс, Марко Вовчок. Неповторність творчої майстерності
Курлянцева Ольга
Тема: Марко Вовчок. Неповторність творчої майстерності Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Proprietățile substanțelor.
Exercițiu interactiv care poate fi folosit la consolidarea cunoștințelor la tema proprietățile substanțelor.
Locuţiunea prepoziţională
Ciubotaru Liuba
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Математика, 1-й класс, Задачи на нахождение остатка
Фёдорова Елена
Тема: Задачи на нахождение остатка Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Substantivul- cazuri și funcții sintactice
Elevii trebuie să identifice corect cazuri și funcții sintactice ale substantivului
Proprietățile tricoturilor.
Exercițiu interactiv tip Text spații goale realizat cu aplicația LearningApps; sarcina de lucru vizează identificarea de către elevi a proprietăților tricoturilor, pe baza definițiilor acestora.
Arderea metalelor
Experiment - arderea metalelor
Numere formate din sute întregi
Timofei Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Autori reprezentativi ai realismului în literatura română și operele lor
Mamaliga Diana
de referință Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Regnul Plante. Încrengătura Gimnosperme.
Activitatea interactivă ,,Găsește perechea” are ca scop stabilirea unor corespondențe dintre termenii -chee ale orei și explicarea lor într-o formă mai prescurtată. Dezvoltă competențe de autocunoaștere și autorealizare, competențe digitale la elevi. Este o activitate interactivă care poate fi aplicată la etapa de evocare sau a reflecției lecției.
„Doc” de N. Esinencu. Problematica textului
Sărbușan Galina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (5)
Pleşca Valeriu
Fenomene ale naturii.
,, Fenomene ale naturii" este un joc cu perechi. Acest joc le dezvoltă preșcolarilor atenția distributivă, gândirea logică și îi ajută în consolidarea noțiunilor despre fenomenele naturii.
Русский язык и литература, 4й класс, Диалог. Общение на выставке, в театре
Трунина Валентина
Тема: Диалог. Общение на выставке, в театре Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Clasificarea propozițiilor.
Respectarea normelor lingvistce în diverse situații de comunicare.
Recapitulare. Structura unui sistem de calcul.
Rebus-Structura unui sistem de calcul. Competenţe specifice: CS 1. Utilizarea eficientă şi în condiţii de siguranţă a componentelor hardware CS 2. Utilizarea eficientă a unor componente software
Lectia (2)
Frunze Lilia
La Francophonie
Este o activitate de tipul APP MATRIX care conține cinci exerciții. Sunt exerciții cu alegere multiplă, quiz, puzzle, audio/video cu înserări. Este o revizuire a conținuturilor studiate despre Franța.
Probleme cu două operaţii a+(a+b)
Bernaz Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Незабываемый подвиг героев войны. Стихотворение Булата Окуджавы «До свидания, мальчики!»
Brijatiuc Olga
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Grupurile de litere ghi, Ghi. Scrierea grupului de litere ghi
Pumnea Valeria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Curentul elctric in vid
Olari Victoria
Lexicul. Familii de cuvinte.
Autoevaluare. Elevii vor identifica cuvintele ce fac parte din familia celui ( cuvântului) propus .
Funcția de gradul II. Graficul funcției de gradul II. Proprietăți.
Ceban Tatiana
Scopul: de a comunica cunoștințe noi la tema Graficul funcției de gradul II. Elevii vor face cunoștinșă cu construcția graficului funcției de gradul II și vor enumera proprietățile ei.
Numără și alege.
DOMENIUL: DEZVOLTAREA COGNITIVĂ ȘI CUNOAȘTEREA LUMII DIMENSIUNI ALE DEZVOLTĂRII: Cunoștințe și deprinderi elementare matematice pentru rezolvarea de probleme și cunoașterea mediului apropiat COMPORTAMENT: Demonstrează familiarizarea cu conceptul de număr și cu numerația
Complementul-parte secundară de propoziție. Exprimarea complementului.
Dimitriu Irina
Se analizează și se explică prin ce părți de vorbire poate fi exprimat complementul; se identifică complementul în propoziții; alcătuim propoziții în baza imaginilor propuse, astfel încât să conțină complemente etc.
Recapitulare finala
Consolidarea deprinderilor de calcul și operatii aritmetice cu nr naturale 0-10000
Русский язык и литература, 6-й класс, Глагол как часть речи. Неопределенная форма глагола
Манукян Мери
Тема: Глагол как часть речи. Неопределенная форма глагола Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Proverbul și zicătoarea
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Is This Your Book? School Supplies.
Pupils learn new vocabulary based on this topic playing a game with pictures and words.
Few/Little.
This activity improves pupils' grammar knowledge.
Личное и социальное здоровье – условие качества генофонда
Tonu Iana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
U.I.2 – Numerele nat. de la 0 la 31
- descompunerea numerelor până la 31 în zeci și unități; - identificarea numerelor pare dintr-un șir de numere dat; - identificarea numerelor impare dintr-un șir de numere dat; - scrierea corectă a numerelor într-un șir, după regula dată.
Unit 5 Lesson 6 A Space Trip
Nederiță Liliana
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Regula lui Cramer
Ovcinnicova Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ne relaxăm prin muzică.
Negoiasa Lenuța
Să înțeleagă rolul muzicii pentru fiecare.
Acizi anorganici-generalități.
Materialul prezent este de fapt o lecție de predare-învățare-evaluare, deoarece cuprinde atât parte teoretică, dar și aplicații practice.
Favourite sports.
Angela Bivol
Evaluarea conținutului lingvistic la tema Favourite sports
Exprimer la cause et la conséquence.
Elemente de construcție a comunicării. Exprimarea cauzei și a consecinței.
Subiectul „Imaginea de sine” (lucrul cu lexicul ).
Exercițiu de evaluare a lexicului
Физика, 8й класс, Механические колебания. Решение задач по теме
Беляева Светлана
Тема: Механические колебания. Решение задач по теме Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
М.Твен «Приключения Гекльберри Финна»
Bucşan Liudmila
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
My apple is red
Jelihovschii Sergiu
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
”Manusa” - Poveste populara ucraineana.
Pentru domeniul limba si comunicare, povestea populara ucraineana ”Manusa”.
De la sunet la propoziție
Descoperirea cuvintelor indicate.
Limba ukraineana. 2017
Русский язык и литература, 3-й класс, Родительный падеж. Дательный падеж
Назаренко Ольга
Тема: Родительный падеж. Дательный падеж Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Гражданское воспитание, 10-й класс, Организация выборов
Чербушка Павел и Кориненко Александр
Тема: Организация выборов Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Citat Alan Greenspan
Citat Alan Greenspan - discurs Congresul SUA
Originea limbii române(actualizare)
Vâlcu Marcela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Scăderea numerelor în concentrul 0-20.Joc.
Elevii vor exersa prin intermediul jocului abilități de calcul și de atenție.
Exprimarea scopului.
Elemente de construcție a comunicării. Folosirea modurilor și a timpurilor în fraza complexă: Exprimarea scopului.
Instanțele comunicării narative.
Activitatea de evaluare sub forma unui joc didactic de tip anagramă își propune să vizeze evaluarea competențelor specifice prevăzute de programa în vigoare, derivate din competența generală CG 2- Receptarea textului scris de diverse tipuri și din competența generală CG 3 - Redactarea textului scris de diverse tipuri. Astfel, elevii claselor gimnaziale vor identifica cuvinte-cheie, instanțe ale comunicării narative. În mod deosebit, o activitate interactivă de acest tip poate fi utilizată cu succes și în evaluarea diferențiată a elevilor cu cerințe educaționale speciale.
Cine seamană, culege!
Bernaz Natalia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Русский язык и литература, 12-й класс, Гражданская война на страницах произведения. «В мире...»
Гайбу Светлана
Тема: М.А. Шолохов. Роман-эпопея «Тихий Дон». Гражданская война на страницах произведения. «В мире, расколотом надвое» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Determinarea lungimii. Instrumente de măsură.
Lecție de definire a lungimii ca mărime fizică, unități de măsură, transformările unităților de măsură și instrumentele de măsură.
Poveștile lui Creangă. Fata babei și fata moșneagului.
Dezvoltarea spiritului de observație a preșcolarilor în baza imaginii - fragment din povestea numită.
Present tense simple
Însușire de noi cunoștințe
Algoritmul de functionare a calculatorului.
Braguța Ina
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
În Țara Proștilor
Exerciții în baza textului dat.
Tipuri de date simple
În acest filmuleț sunt prezentate tipurile de date simple ale limbajului Pascal.
Rechizitele școlare
Drăgălin Olga
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
The United Kingdom.
Această activitate are scopul de a evalua înțelegerea globală a textului.
Diferențiere fonem-grafem : R-L-I.
Activitate specific logopedică pentru dezvoltarea auzului fonematic. Consolidare și diferențiere, pronunție și citire corectă sunete/litere R-L-I
â sau î
Aromânesei Carmen
Jocul verifică scrierea corectă â/î
Noțiuni despre compuși anorganici. Substanțe simple și compuse din jurul nostru.
În urma parcurgerii lecției, elevul va difirenția oxizii, acizii, bazele și sărurile după compoziție, precum și vor denumi subsanțele din diferite clase de compuși anorganici.
Punctul și linia – modalităţi de expresie plastică
Buiacov Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Parabola biblică

Balanța.
Măsurarea masei - balanța.
Corpuri geometrice.
Activitate: Crearea unui puzzle ce reprezintă perechi de imagini și denumirea corpurilor geometrice. Scopul: Recunoașterea corpurilor geometrice după imagine și caracteristici
Mihai Eminescu „Luceafărul”. Lecția 2 (LECȚIA 2)
Vlas Lidia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
A weekend in the village.
Scopul acestei activități este de a practica cuvintele noi.
Operatii cu numere. Ordinea operatiilor.
Activitatea verifica, in mod motivant, capacitatea de a opera cu numere in concentrul 0-100, solicitand toate cele 4 operatii matematice invatate. In plus, exerseaza capacitatea de a asocia terminologia specifica fiecarei operatii cu demersul matematic corespunzator. Feed-back-ul se ofera sub forma rezolvarii unui puzzle.
Modurile nepersonale ale verbului.
Guranda Ala
Lecție instructivă cu sarcină de realizare la final.
Unghiuri adiacente , bisectoarea unui unghi.
Un instrument folosit la predarea noșiunilor de unghiuri adiacente , bisectoare.
Scrierea funcțională. Invitația
Nenescu Nina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Resursele personale
Țiganu Tatiana
și prezentarea de sine Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Развитие личности, 8-й класс, Конфликты – причины и реакции
Савка Марина
Тема: Конфликты – причины и реакции Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Cuvinte polisemantice.
Dezvoltarea competențelor de comunicare.
Snoava: Boierul și Păcală
Ojog Angela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Достойные условия жизни
Тону Яна
Тема: Достойные условия жизни Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Загрязнение воды. Бионакопления
Blohina Irina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Corpul uman.
Exerciţiul - joc are ca scop consolidarea , evaluarea cunoştinţelor despre părţile corpului uman.
Lectia (2)
Barbarova Natalia
Teme, idei și motive în poemul „Luceafărul” de Mihai Eminescu. Aspirația spre absolut - motiv central
Negară Lidia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Modul de viață la geto-daci
Vacarciuc Daniela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
My classroom

Drepturi și obligații.
Identificarea drepturilor și a obligațiilor elevului.
Aflarea numărului necunoscut.
Sunt exerciţii de consolidare a găsirii corecte şi rapide a unui număr necunoscut, în concentrul 0-31.
Plans for the summer (II)
Olaru Tatiana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Strămoșii noștri.
Cunoașterea strămoșilor și a domnitorilor din istoria medievală. Recapitularea și consolidarea cunoștințelor despre domnitori și războaiele cele mai importante din anii lor de domnie.
Sistematica lumii vii. Unitățile taxonomice. Regnul Animale
Condratiuc Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Termodinamica
Joc interactiv prin care elevii de clasa a X-a își vor însuși toate formulele de la capitolul Termodinamica.
Relaţia de egalitate în mulţimea numerelor reale
Popovici-Bujor Violeta
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Primele 20 elemente chimice din tabelul periodic.
Conținutul propus prezintă informații sumare (structură, savantul care a descoperit elementul) despre 20 elemente chimice.
Legea lui Coulomb. Rezolvarea problemelor (I)
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Развитие личности, 8-й класс, Подросток и правильное питание
Савка Марина
Тема: Подросток и правильное питание Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Tradiţii culinare din Republica Moldova
Belousov Marina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Body parts
Focșa Aliona
Prin jocul milionarilor elevii descoperă cum se traduce fiecare parte a corpului.
Demonstrația unor identități simple

„Cele dintâi lecturi” de Mircea Eliade. Lectură și vocabular

Ramurile și genurile ael artei plastice. Subiectul ”Pasărea Măiastră”. Tehnica Grataj
Coroleac Oxana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Развитие личности, 6-й класс, Профессиональные предпочтения
Баранчук Людмила
Тема: Профессиональные предпочтения Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Unde mecanice. Lungimea de undă
Ciuvaga Victor
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cuvântul. Silaba.
Citirea silabelor. Formarea cuvintelor.
Lucrul mecanic.Puterea.
Este un test care poate fi folosit în cadrul perioadei de recuperare/aprofundare/consolidare a cunoștințelor.
Pronumele posesiv
Oleinic Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Текст. О чём рассказывается в тексте?
Napercovschi Tatiana
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Să scriem corect!
Activitatea presupune o serie de cinci întrebări cu o singură variantă de răspuns prin care sunt verificate deprinderile de scriere corectă ale elevilor.
5 Reputatia Online RU
SigurOnline md
Цель урока - помочь ученикам развивать навыки безопасного поведения в онлайн среде, чтобы не поставить под угрозу их репутацию или репутацию другого пользователя.
Substantivul. Cazul vocativ. Actualizare
Iacob Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Dans la rue.
Este o activitate de evaluare a temei "En ville. Dans la rue.", ce au reținut din aceasta tema.
Organele vegetative ale unei plante cu flori
Noroc Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Bunurile personale și securitatea elevilor.
Focșa Aliona
Această fișă poate fi folosită pentru a delimita argumentele PRO și CONTRA.
Multimea numerelor intregi-test
Evaluare sumativa
Развитие личности, 5-й класс, Правила этического поведения в классе и школе
Баранчук Людмила
Тема: Правила этического поведения в классе и школе Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Educația, știința și cultura.
Competențe specifice disciplinei: - Aprecierea contribuției predecesorilor în perpetuarea istoriei, demonstrând respect față de tradițiile, obiceiurile, valorile neamului și ale popoarelor lumii. Unități de competențe: 3.2.Argumentarea necesității păstrarii patrimoniului cultural. 3.3.Adoptarea comportamentelor respectuoase față de contribuția predecesorilor în perpetuarea valorilor culturale. Conținuturi tematice: - Motto. - Dicționar istoric: știință, cultură, patrimoniu. - Educația. - Știința. - Personalități notorii cu rădăcini din Moldova. - Cultura. - Bilanțul lecției.
Poezia în proză „Mama” de I. Vatamanu
Marcu Neli
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Test de evaluare finală CLR.
Un alt test de evaluare finală la disciplina Comunicare în limba română, realizat pe platforma www.liveworksheets.com, care se poate rezolva cu ușurință de pe dispozitivele mobile și oferă feedback imediat.
Lectia (10)
Pleşca Valeriu
Vulcanismul.
Părțile componente ale unui vulcan
Imperiul German şi Republicile Italiene
Munteanu Aurica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Cozma Natalia
La magazinul de produse alimentare

Genurile muzicii dramatice. Opera
Grosu Angela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Surse de învățare. Modele comunitare de la care putem învăța

Ecosistemul. Caracteristica, clasificarea ecosistemelor
Pașa Lilia
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Merg la școală pe timp de pandemie, deoarece...
Activitatea are menirea să motiveze elevii pentru studii, chiar și in pandemie, dezvoltându-le responsabilitatea pentru sine și semeni, încrederea într-un viitor prosper prin realizarea studiilor de calitate.
Mecanisme de reprezentare
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia4
Dorofeev Anton
Complementul.
Consolidarea tipurilor de complemente .
Scăderea numerelor în concentrul 0-10.
Prin aceste exerciţii copiii îşi consolidează cunoştinţele cu privire la operaţia de scădere utilizând numere naturale 0-10.
”Sunt de pe malul Prutului”, Gr. Vieru, repere biobliografice.
Curicheru Tamara
Suport complex pentru temă cu prezentarea biografiei lui Gr. Vieru, intercalări de texte vierene, specifice perioadei prezentate, fotografii ale operelor, dar și de familie ale scriitorului. Se pot organiza diferite activități în baza lui.
Legile curentului electric staționar Partea I
Burleai Valeriu
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Recapitulare. Alfabetul artei plastice.
Exercițiu: „Cursa de cai”. Cine a reținut mai bine.
Revoluția engleză. Revoluția glorioasă.
Obiectivele lecției: explicarea semnificației unor termeni istorici (monarhie absolută, monarhie parlamentară, război civil, republică, Protectorat, Revoluţia Glorioasă, constituţie, Restauraţie), menționarea celor mai importante fapte şi evenimente istorice care caracterizează drumul parcurs în secolul al XVII-lea de către Anglia de la monarhia absolută la monarhia constituţional-parlamentară, identificarea cauzelor şi efectelor unor evenimente istorice importante, precum războiul civil, Restauraţia, Revoluţia Glorioasă, identificarea formelor de guvernare care s-au succedat în Anglia pe parcursul secolului al XVII-lea.
Гражданское воспитание, 5-й класс, Уважение мнения каждого
Бахрин Джонетта
Тема: Уважение мнения каждого Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
On-line Communication
Jelihovschii Diana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
ULTIMA ORĂ DE CICLU PRIMAR
Exercițiul-joc dezvoltă abilitățile de comunicare, procesele gândirii, apelând la dezvoltarea deprinderii de a se exprima liber.
Cum are loc educația pe timp de pandemie?
Cum are loc educația pe timp de pandemie?
Evaluation Test
Orbu Galina
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Русский язык и литература, 11-й класс, «Серебряный век» как культурно-исторический феномен
Гуцул Алина
Тема: «Серебряный век» как культурно-исторический феномен Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Prevenirea intoxicației cu diverse substanțe din gospodărie
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului REPEMOL de către Biroul de cooperare a Elveției. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul educatieonline.md este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Физика, 9-й класс, Решение задач по теме «Оптические приборы»
Вангелий Виктория
Тема: Решение задач по теме «Оптические приборы» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Descoperă răspunsurile corecte!
Activitate de fixare de cunoștințe despre scrierea corectă a unor cuvinte, precum și recunoașterea unor personaje din povești.
To BE, To Have
Elevii vor însuși verbele To Be, To Have
Gradele de comparaţie ale adverbelor
Ciubotaru Liuba
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Модуль Моя Молдова Урок 47 Каса маре Учимся отвечать на вопросы где куда откуда
Leaşenco Olga
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Teorema lui Thales
Prin aceasta activitate, elevii exerseaza aplicarea Teoremei lui Thales. Competente dezvoltate: - Scrierea corecta a rapoartelor determinate de o paralela la o latura a unui triunghi, pe celelalte doua laturi; -Determinarea corecta a termenului necunoscut, dintr-o proportie.
Acizi
Gorescu Carmen
Clasificare acizi minerali
Русский язык, 8й класс, Евгений Евтушенко «Старый друг». Склонение имён прилагательных...
Tema: Евгений Евтушенко «Старый друг». Склонение имён прилагательных. Повторение и закрепление Profesor: Тофан Марианна Autor: Тофан Марианна Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Гражданское воспитание, 6-й класс, Самооценивание
Барбарош Оксана
Тема: Самооценивание Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Scrierea numerelor cu cifre romane
SCOPUL: - însuşirea cunoştinţelor legate de cifrele romane; - însuşirea algoritmului de transformare a unei cifre arabe în cifră romană; - dezvoltarea gândirii logice, matematice
Învăţământul, literatura şi arta în a doua jumătate a secolului XIX - începutul secolului XX
Negrei Viorica
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Organizarea competițiilor de dezbatere
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Gametogeneza

La vie associative et le bénévolat

Derivata funcțiilor. Aplicații ale derivatelor.
Prin intermediul testului verificăm dacă elevul cunoaște formulele de derivare a funcțiilor elementare, precum și regulile de derivare, determinarea punctelor critice, punctelr de exprem local, punctele de inflexiune, intervalele de monotonie, intervalele de convexitate si concavitate, precum și determinarea asimptotelor verticale, oblice și orizontale a funcțiilor.
Cuvinte cu sens opus
Consolidare
Încrengătura Cordate. Clasa Reptile.
Familiarizarea elevilor cu reptilele incluse în Cartea Roșie a Moldovei și habitatele lor.
Физика, 9-й класс, Дефекты зрения. Очки
Вангелий Виктория
Тема: Дефекты зрения. Очки Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Гражданское воспитание, 6-й класс, Конструктивный диалог
Барбарош Оксана
Тема: Конструктивный диалог Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
It's a great job.
Elevii se vor familiariza cu diferite profesii, apoi își vor consolida cunoștințele asupra acestei teme realizând activități interactive.
Découvrir le patrimoine
Iurin Irina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Химия, 11-й класс, Получение гидроксильных соединений
Чебану Ольга
Тема: Получение гидроксильных соединений Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (2)
Schneider Natalia
Compromisul – prețul pentru sprijin și acord
Cerbușca Pavel
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Radioactivitatea. Radiații nucleare.
Balmuș Olga
Activitatea este recomandată pentru etapa „ Reflecție”. Elevii nu au nevoie de cont.
Zi de activităţi transdisciplinare:" Patrula Eco intră în acţiune! "
Exerciţiul are ca scop consolidarea cunoştinţelor despre părţile componente ale unei cărţi.
Componentele dialogului: ascultător, vorbitor. Linia de dialog
Melnițchi Natalia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Legendary Past
The Study Set is for Reflection stage of the lesson and its purpose is to present and practice the new vocabulary.
Pupăza din tei.
Joc de descoperire a subiectului lecției.
Propoziția subordonată de cauză
Gandrabură Inga
Identificarea corectă a subordonatei circumstanțiale de cauză, elemente de legătură.
Lectia3
Adjamko Oxana
Sisteme vitale.
Test. Recapitulare, Sisteme vitale, cl.7.
Structura internă a Pământului.
Indicarea corectă a învelişurilor interne a Pământului.
Deșerturile reci. Tundra
Popușoi Cristina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Atributul adjectival
Oleinic Viorica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Limba și literatura română, Clasa a XI-a,
Tema este cunoașterea poveștii Ridichea uriașă.
Scopul este verificarea cunoștințelor legate de această poveste.
Corpul uman.Organele interne.
Exerciţiul este creat cu scopul de a consolida cunoştinţele elevilor despre organele interne ale corpul uman.
Jugendliche und digitale Medien
Lucia Bivol
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Les vetements.
Activitate Learning Apps în scopul de a repeta și a consolida vocabularul, ce exprimă piese de vestimentație. E o activitate de înțelegere /producere orală și scrisă
Русский язык, 9й класс, А. Грин «Зелёная лампа» 2 часть
Tema: А. Грин «Зелёная лампа» 2 часть Profesor: Ляшенко Ольга Autor: Бабич Светлана Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
”Amintiri din copilărie” de Ion Creangă. Universul preocupărilor copilărești.
Este o lecție creată cu ajutorul aplicației Sutori și are la bază câteva idei interesante de abordare a subiectului propus.
Русский язык, 6-й класс, Что нужно делать, чтобы быть всегда аккуратным. Учимся отвечать на вопросы
Волковская Мария
Тема: Что нужно делать, чтобы быть всегда аккуратным. Учимся отвечать на вопросы Кто что делал? Что сделал? Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Caută substanța!
Fixarea formulelor chimice, prin joc.
Ma famille
Cazacu Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Toxicomania: consecințe nefaste individuale și sociale

Adunarea și scăderea numerelor în concentrul 0-20. Exerciții de recapitulare.
Propun exercițiul pentru etapa de Evocare. Elevii vor calcula exercițiile și vor descoperi imaginea. Vor urma exerciții, în care ghioceii vor ascunde numerele-lipsă.
Numerele naturale de la 0-100
Obiective: a recunoaște terminologia matematică, a calcula în limita sutei, a stabili valoarea de adevăr, a rezolva probleme.
Lectura și observarea textului „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă.
Elevii potrivesc câteva expresii din „Amintiri din copilărie” definițiilor propuse.
Русский язык и литература, 5-й класс, И.А. Крылов – великий русский баснописец. Басня как жанр...
Брижатюк Ольга
Тема: И.А. Крылов – великий русский баснописец. Басня как жанр комического. Басня «Волк на псарне» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Particularitățile generale ale Terrei ca planetă: forma și mişcările Pământului
Ghilescu Tatiana
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Русский язык, 6-й класс, Столица Молдовы – Кишинэу. Отвечаем на вопросы где? куда?
Волковская Мария
Тема: Столица Молдовы – Кишинэу. Отвечаем на вопросы где? куда? Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Поэзия эпохи Возрождения
Pilchin Ivan
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова
Adunarea și scăderea fracțiilor cu același numitor
Postică Angela
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Mijloace de trasnport pe uscat
Rezolvă puzzle-ul și descoperă mijlocul de transport.
Tipuri de date structurate. Elaborarea programelor destinat prelucrării șirurilor de caractere
Guriță Elena
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Piatra Pițigoiului după Tudor Arghezi-fisă.
Text narativ: Piatra Pițigoiului după Tudor Arghezi OBIECTIVE OPERAŢIONALE: O1: Să completeze caracteristicile anotimpului toamna în „Ciorchine”; O2: Să citească în ritm propriu, corect textul din manual; O3: Să răspundă la întrebări (oral); O4: Să facă corespondenţe în cadrul exercitiilor de sinonimie, antonimie; O 6: Să completeze rebusul propus răspunzând corect la cerinţe; O 7: Să ordoneze cuvintele în cadrul unei propoziţii. METODE ŞI PROCEDEE: observaţia, conversaţia, problematizarea, explicaţia, exerciţiul, demonstraţia , brainstorming, jocul didactic . FORME DE ORGANIZARE: -frontal, individual , în grup FORME DE EVALUARE: - observaţia sistematică - evaluare orală - fişă de lucru în clasă.
Descifrarea textului„Delfinul” de George Meniuc Momentele subiectului
Veta Dascăl
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Povestea Titanicului
Un test de evaluare a cunostintelor generale despre istoria maerlui pachebot Titanicului
Revista ,, Din universul copilăriei”
- activități, imagini, creații Dezvoltarea creativității elevilor prin texte literare, desen, abilități practice, jocuri.
Условное наклонение глагола
Bucşan Liudmila
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Culture and human rights, part 1
Negru Djulieta
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
Limba și literatura rusă, Clasa 12, Generalități
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Propoziția. Ordonarea cuvintelor în propoziție.
Elevii vor completa cuvântul potrivit, astfel încât să obțină o propoziție.
Права и обязанности участников дорожного движения
Baranciuc Liudmila
Этот урок был создан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывность образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Limbajul de programare Pascal. Conceptul de dată.
Dumbravă Natalia
Activitate de realizare a feed-back-ului cunoștințelor studiate la lecție.
Diftong.Triftong.Hiat.
Diftongul,triftongul,hiatul reprezintă combinații de sunete vocalice.Pentru recunoașterea lor cu ușurință este necesară cunoașterea temeinică a regulilor de despărțire în silabe.Testul propus valorifică aceste cunoștințe.
Aplicații ale integralei definite la calcularea ariei figurii mărginite de graficele a două funcții
Cîrnaț Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Situaţii de comunicare. Revista clasei. Primăvară, primăvară, mai
Vlasiuc Liliana
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
Republica Africa de Sud

Русский язык и литература, 1-й класс, Письмо букв и, И. Письмо буквосочетаний
Дубчак Алла
Тема: Письмо букв и, И. Письмо буквосочетаний Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Rezumatul textului epic cu elemente descriptive
Gavriliță Rodica
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia (3)
Chelea Tatiana
Legătura dintre adunare și scădere
Spancioc Polina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Unitățile de măsură.
Test de verificare a cunoștințelor legate de unitățile de măsură.
BOLI GENETICE.
Scopul activității este revizuirea şi consolidarea cunoștințelor de genetică umană, şi vizează dezvoltarea competenţei de transferare şi integrare a cunoştinţelor de biologie în contexte noi.
Grupurile de litere ce, ci.
Exersarea citirii și scrierii cuvintelor care conțin grupurile de litere ce, ci.
Lectura și explorarea textului „Limba noastră” de A. Mateevici
Butuc Maria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Ai grijă unde sădești copaci și cum vei culege roada
Premier Energy Distribution
Ai atras vreodată atenția dacă pomul din care culegi fructele preferate crește cumva sub liniile electrice aeriene? Trebuie să știi că, • dacă un copac crește prea înalt și crengile sale ating liniile electrice, pot provoca întreruperi în livrarea energiei electrice; • crengile copacului, mai ales, dacă sunt umede după o ploaie recentă, pot conduce energia electrică; • din această cauză ar putea suferi persoanele sau animalele, care ar veni în contact cu copacul. Orice ai vrea să plantezi, alege locul corect pentru aceasta. Respectă zona de protecție a liniilor electrice aeriene. Trăiește în siguranță!
Gestionarea resurselor pentru o bună gospodărie
Iamandi Alexandra
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
La rue – école de la vie

„Acceleratul” de George Topîrceanu. Observarea textului.
Este un proiect didactic pentru prima lecție în cadrul studiului poeziei „Acceleratul” de George Topîrceanu. Se axează pe valorificarea vocabularului în scopul cunoașterii/observării textului. Elevii își vor dezvolta competența de lectură expresivă a textului literar și de aplicare a terminologiei lingvistice în procesul analizei faptelor de limbă.
Subordonatele necircumstanțiale
Vîrlan Stella
Vor fi consolidate următoarele conținuturi tematice- Subordonata subiectivă. Subordonata predicativă. Subordonata atributivă. Subordonata completivă directă. Subordonata completivă indirectă.
Unități de măsură.
Un joc didactic de recapitulare a cunoștințelor la capitolul ,, Uniăți de măsură''.
Rapoarte şi proporţii.
Orlov Diana
Definirea rapoartelor şi proporţiilor şi rezolvaea exerciţiilor cu rapoarte şi proporţii.
A short presentation of Arad town.
Scopul activității - cunoașterea istoriei orașului Arad. Competențe dezvoltate la elevi - Formularea în scris/oral a unor opinii referitoare la o temă de istorie orală, Realizarea unor conexiuni între istoria naţională și istoria locală, Identificarea aspectelor trecutului ce pot contribui la înţelegerea prezentului, Analiza experiențelor traumatice ale membrilor comunității locale, Folosirea aparaturii digitale: reportofon şi/sau cameră video în realizarea interviurilor: înregistrare, stocare, transcriere. Conținut tematic - A short presentation of Arad town.
Физика, 9-й класс, Решение задач по теме «Отражение света. Законы отражения»
Вангелий Виктория
Тема: Решение задач по теме «Отражение света. Законы отражения» Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога, Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Математика, 6-й класс, Деление целых чисел
Гордилова Ирина
Тема: Деление целых чисел Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Generalități despre algoritmi. Proprietățile algoritmilor
Carchilan Lilia
Această lecție a fost produsă în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional pe timp de carantină. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept supliment didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
"Ce te legeni" de M. Eminescu. Recital.
Guranda Ala
Recital de poezie.
Биология. 2018
Planuri de vacanța
Pîntea Aliona
Этот урок был сделан в рамках проекта educatieonline.md с целью обеспечить непрерывности образовательного процесса во время карантина. Данные уроки будут служить учебным дополнением для учеников и преподавателей. Проект реализуется мэрией мун. Кишинёва в партнерстве с Министерством образования, культуры и науки Республики Молдова.
Afecțiuni ale
Chirița Elena
sistemului respirator. Igiena sistemului respirator Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Moldovan Codrii.
Activitate pentru prezentarea vocabularului.
Around the World
Ceban Corina
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.Istoria, Clasa a VI-a, Istoria, Clasa a VI-a,
PROIECT DIDACTIC INTEGRAT
COMUNICARE ÎN LIMBA ROMÂNĂ Unitatea de învăţare: Cuvântul- element de comunicare. Literele mari şi mici ale alfabetului Subiectul : Consolidare- Sunetele şi literele: a ,A; m, M; u.U; n, N; i, I; e, E; r, R. SCOPUL: verificarea şi consolidarea cunoştinţelor despre sunete/litere, funcţia acestora în compunerea cuvintelor şi a propoziţiilor. OBIECTIVE: să pronunţe corect sunetele în vederea dezvoltării auzului fonematic; să dea exemple de cuvinte care conţin sunetele a, m, u, n, i, e, r; să identifice literele învăţate ; să ordoneze logic cuvintele în propoziţie (jocuri); să reprezinte grafic propoziţii, cuvinte, silabe, sunete; să citească clar, corect; să facă corespondenţa între imagine şi cuvântul reprezentat ; să coreleze sunetul cu litera în procesul citirii şi al scrierii; să identifice propoziţia enunţiativă şi propoziţia interogativă; să participe activ la lecţie şi la munca în echipă, să-şi asume diferite roluri în cadrul grupului.
Cu penetul ca sideful
Stratulat Alina Mihaela
Această lecție a fost creată în cadrul proiectului educatieonline.md pentru asigurarea continuității procesului educațional la distanță. Lecțiile din cadrul proiectului servesc drept auxiliar didactic pentru elevi și profesori. Proiectul este implementat de către Primăria mun. Chișinău în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.
Epoca bronzului în spațiul Carpato - Dunărean
Caciuc-Roșioru Lucia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Universul - Recapitulare finală.
O lecție integrată de recapitulare finală la disciplina Matematică și explorarea mediului care are ca scop consolidarea cunoștințelor dobândite de elevi și aprofundarea lor pe nivele superioare de înțelegere și aplicare. Se urmărește dobândirea competenței de rezolvare de probleme în cadrul unor investigații, prin observarea și generalizarea unor modele sau regularități din mediul înconjurător.
Математика, 1-й класс, Число и цифра 1
Пиндус Лилия
Тема: Число и цифра 1 Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Chimia - știința despre substanțe. Corpuri fizice și substanțe
Cazacioc Nadejda
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Lectia4
Baranciuc Liudmila
Adunarea numerelor de la 0 la 20 cu trecere peste ordin.
- să efectueze adunări și scăderi în concentrul 0 – 100, fără și cu treceri peste ordin. - să utilizeze elemente de limbaj matematic aferent conceptelor de număr natural, adunare, scădere. - să aplice adunări, scăderi și proprietăţile acestora pentru: compunerea și descompunerea numerelor 0 – 100.
Hrănirea la plante.
Prin rezolvarea acestei aplicații elevii vor identifica tipurile de hrănire întâlnite în lumea vie și caracteristicile acestora.
Suma unghiurilor unui triunghi. Jocul milionarilor.
Jocul milionarilor are ca obiectiv să transpună în limbaj specific geometriei unele probleme, situații de probleme și rezolvarea acestora. Poate fi propus la etapa de reflecție a temei ,, Suma unghiurilor unui triunghi".
Structura textului argumentativ.
13. Producerea textelor care reflectă propriile experienţe senzoriale, idei, judecăţi, opinii, argumente.
Morfologie. Actualizarea materiei din clasa a IV-a
Dobrea Iulia
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Limba și literatura română, Clasa 9, Lecția 4
Clasa Viitorului
Învățăm altfel! Recapitulăm online. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă propun spre vizualizare lecții online. Conținutul lecțiilor este aprobat de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Acest material a fost creat cu susținerea: - Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia, UK aid și - Fundației Orange Moldova, în contextul transformării digitale a educației, promovate de proiectul „Clasa Viitorului”. Mai multe informații despre noi găsiți pe https://www.clasaviitorului.md/ Informațiile prezentate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile donatorilor.
Personajele textului. Text-suport: „Crăiasa Zăpezii” de Hans Christian Andersen
Pumnea Valeria
Coloana Sonoră: ”Polii Anna” - autor Eugen Doga Educatieonline.md este o bibliotecă digitală care conține aproximativ 3.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele, inclusiv profil real / profil umanistic (pentru nivelul de învățământ general), în limbile română și rusă, pentru anul de studii 2020-2021. Scopul proiectului este de a asigura accesul liber și neîngrădit la lecții produse video de cei mai buni profesori din țară, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. La data de 22 mai 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria municipiului Chișinău au semnat un memorandum de cooperare în scopul diversificării și îmbunătățirii conținuturilor curriculare online precum și creării unui instrument didactic digital, care facilitează accesul la procesul educațional, în temeiul prevederilor articolului 128, alineatul (6) al Codului educației nr. 152/2014. Partenerii de implementare a proiectului în etapa a doua: Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, Clasa viitorului - Centrul Național de Inovații Digitale în Domeniul Educației, TEKWIL - Centrul de excelență în Domeniul TIC , Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.
Relațiile geto-dacilor cu vecinii

Celebrating Etwinning Day
A collection of works designed to raise awareness about 'Etwinning Day'.
construcţia materialelor abrazive
JAPALELA VERONICA
Activitate de consolidare privind noţiunile legate de materialele abrazive.
Математика, 5-й класс, Основное свойство дроби. Сокращение дробей
Остафийчук Алла
Тема: Основное свойство дроби. Сокращение дробей Музыка: Полли Анна - Автор: Евгений Дога Educatieonline.md – это электронная (цифровая) библиотека, которая содержит более 3500 видеоуроков для учащихся 1-12 классов по всем школьных дисциплинам с учетом реального и гуманитарного профиля в лицейских классах. Уроки предназначаются для школ с обучением на румынском и русском языках в соответствии с Учебным планом на 2020-2021 учебный год. Цель проекта – обеспечение свободного доступа к видеоурокам лучших учителей страны, которые будут способствовать достижению высокого качества образования всех учащихся. 22 мая 2020 года Министерство образования, культуры и исследований Республики Молдова и Примэрия муниципия Кишинэу подписали Меморандум о совместной деятельности, касающейся расширения и улучшения качества обучения дистанционно, который облегчит доступ к образовательному процессу в соответствии со статьей 128 ч.(6) Кодекса об образовании №152/2014. Партнерами по внедрению второго этапа данного проекта являются Главное управление образования, молодежи и спорта муниципия Кишинэу, Центр информационных технологий и коммуникации в образовании, Clasa viitorului (Класс будущего) – Национальный центр цифровых инноваций в области образования, TEKWIL – Центр передового опыта в области информационных технологий, Технический университет Молдовы и Академия инноваций и изменений посредством образования.
Lectia (5)
Scutaru Tatiana
CĂLĂTORIE PRIN ANOTIMPURI
Recunoaștere anotimpuri, descriere, teste interactive
Lectia4
Coșcodan Diana
Produs cartezian
Evaluare sumativa
Pronumele și adjectivul pronominal de întărire .
Pușcașu-Gavrilă Simona
Folosirea corectă a adjectivului pronominal de întărire.Identificarea corectă a formei în funcție de număr, gen și persoană.
Bazele.
Nadia Cazacioc
Joc didactic creat cu scop de a consolida materia de studiu.
Dezvoltarea gândirii.
Copiii au de alcătuit un puzzle cu o față gânditoare.
Funcțiile sintactice ale substantivului.
Testul vizează funcțiile sintactice ale substantivului, conform noii programe.
Prez 8
Urîtu Olesea